2. /3 FEBRUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători

Decese

·         1014: Svend I, rege al Angliei, Danemarcei și Norvegiei

·         1116 – A decedat Coloman I Cărturarul (maghiara Kálmán), n.cca. 1074, rege al Ungariei  (1095–1116) și al Croatiei (din 1108). Titlul sau regal complet a fost „Rege al Ungariei, Slavoniei, Croației și Dalmației”. A trebuit să se lupte pentru tron cu fratele lui mai tânăr, Álmos, iar  Coloman a luat decizia crudă să își orbească fratele mai  mic  și pe fiul său minor, viitorul rege Bela al II-lea. Pe de altă parte, Coloman a fost unul dintre cei mai învățați monarhi, cronicarul polonez Gallus Anonymus  descriindu-l ca fiind „mai educat în științețe literare decât orice rege care trăia în vremea sa”.
* 1134: Robert Curthose, cunoscut ca și Robert al II-lea (n. aprox. 1054 - d. 3 februarie 1134) a fost duce al Normandiei în perioada anilor 1087 - 1106, fiul cel mare al lui Wilhelm Cuceritorul, pretendent repetat pentru tronul Angliei și unul dintre conducǎtorii Primei Cruciade.

Robert a fost cel mai mare fiu al lui William Cuceritorul, rege al Angliei și duce al Normandiei și a Matildei de Flandra. Se presupune cǎ Robert sa născut în 1054, însă este posibil ca s-ar fi născut mai degrabǎ în 1051. Din cauza staturii mici, Robert a fost poreclit Curthose ("Pantaloni scurți"). William de Malmesbury^[1] și Ordericus Vitalis^[2] menționeazǎ în cronicile sale, că tatăl sǎu îl numea Robert «brevis-ocrea» ("Cizme scurte").

Dupǎ cucerirea de cǎtre Wilhelm a orașului Le Mans și a regiunii Mayenne^[3] care se rǎsculase anterior, duce de Maine în 1163 a fost numit Robert, dupǎ asigurarea hotarului de sud a țǎrii, Wilhelm a început invazia în Anglia din 1066.

Robert a avut relații destul de tensionate cu tatǎl sǎu, fiind urmașul statului anglo-saxon, unul din cele mai puternice state din Europa de vest, Robert nu a deținut o putere realǎ în stat, William ne permițînd-ui fiului său sǎ domneascǎ chiar și în Maine, fiind supravegheate toate aspectele legate de sistemele statului. Acest lucru i-a trezit nemulțumiri lui Curthose. În 1078 în timpul campaniei supunere a unui baron în Normandia a izbucnit un conflictului între Robert și a frații lui mai mici William și Henric. Tatăl sǎu a luat partea fraților săi. Insultat, Robert a părăsit armata și a încercat singur să cucereascǎ orașul Rouen. După ce asaltul a eșuat, a fugit în Flandra, la unchiul său matern Robert de Flandra. Ajutor în lupta împotriva tatălui sǎu, lui Curthose i-a sugerat-o regele Franței, Filip I. Până la sfârșitul anului 1078, forțele lui Robert, susținute de trupe franceze s-au concentrat în castelul Gerberoy la frontiera de est a Normandiei. Ca răspuns, castelul a fost asediat de o numeroasǎ armatǎ anglo-normandǎ a lui William Cuceritorul. Deși inițial Wilhelm a fost învins, și potrivit legendei el a fost rănit chiar de fiul său, Wilhelm a fost capabil să rupă alianța dintre Filip și Robert, atrǎgând de partea sa regele francez. În 1079Gerberoy a căzut și Robert din nou a fugit în Flandra, aici fiind de acord să accepte împăcǎciunea cu tatăl său. Un rolul mare în reconcilierea dintre Robert și Wilhelm, l-a jucat mama sa, Matilda de Flandra care pe ascuns a oferit ajutor fiului său.

Vestea morții fratelui său, Robert Curthose a prins-o în Salerno, unde se recupera de la rănile primite în cruciadă. Robert imediat sa declarat rege al Angliei, cu toate acestea tronul a fost preluat de către fratele său mai mic Henric I, care deja pe 5 august 1100, a fost încoronat la Westminster, Robert ne avînd timp să-și revendice drepturile la tron. Ajungând în septembrieîn Normandia, Robert a început pregătirile pentru o invazie în Anglia. Revendicǎrile lui Curthose au fost sprijinite de unii baroni englezi, care sau răzvrătit împotriva lui Henric. Pe 21 iulie 1101 Armata lui Robert a debarcat la Portsmouth și a început să avanseze spre Londra. Cu toate acestea, Henric a reușit sǎ-i învingǎ pe rebelii, izolând-ui și reușind sǎ atragǎ de partea sa clerul englez și straturile inferioare ale populației. Lângǎ Alton trupele lui Robert și Henric s-au întâlnit. Temându-se de înfrângere, Curthose a recurs la negocieri. În conformitate cu acordul încheiat, Robert a refuzat să pretindă la tronul englez, în schimbul unei plăți anuale din partea lui Henric I de 3000 de mǎrci. Henric I de asemenea, i-a reîntors lui Robert toate posesiunile lui din Normandia, cu excepția a cetății Domfront.

Deși susținǎtorii lui Robert au fost amnistiați, în următorii doi ani, Henric treptat a exilat și confiscat bunurile acestora. Între timp rǎzboiul s-a reînceput în Normandia, între Robert și baronii, care erau conduși de Robert de Bellême. Ducele a fost înfrînt și în ducat sa reîntors anarhia feudală. Aceasta a favorizat planurile regelui englez. Henric a reușit să creeze o partidǎ pro-britanicǎ în ducat. El a semnat de asemenea, un tratat de alianță cu țările vecine - Flandra, Anjou, Bretania și Regatul Franței. Robert Curthose a rǎmas izolat și nu a mai putut recruta cavaleri în armata sa. De partea ducelui au rǎmas doar câțiva baroni (Robert de Bellême, William de Morten și contele de Maine. În 1104 Henric a debarcat în Domfront și l-a forțat pe fratele său să-i dea Comitatul Evreux. În anul următor, englezii au capturat Cotentin, au distrus orașul Bayeux și au cucerit Caenul. Încercările de reconciliere ale lui Robert cu Henric au eșuat.

În vara anului 1106 trupele lui Henric I, susținute de mercenari din Anjou și Bretania au asediat cetatea Tinchebray la est de Avranches. În ajutorul cetǎții a venit armata principalǎ a ducelui Robert, care a decis să dea o bătălie decisivă. Pe 28 septembrie 1106 armata ducelui inferioarǎ numeric a fost practic anihilatǎ de armata regelui Angliei. Cei mai mulți susținători ai ducelui au murit, iar Robert, Edgar Ætheling și William de Morten au fost capturați. Victoria decisivǎ de la Tinchebray a pus capǎt îndelungatei lupte pentru moștenirea lui William Cuceritorul: Normandia a fost cucerit de englezi și unitatea monarhiei anglo-normande a fost restaurată^[4].

Urmǎtorii 27 de ani Robert i-a petrecut în captivitate.

Robert Curthose a murit la 3 februarie 1134. A fost înmormîntat în biserica mănăstirii Sf. Petru din Gloucester, în prezent Catedrala Gloucester.

·         1377 – Mai mult de 2.000 de locuitori ai orasului italian Cessena sunt ucisi de trupele papale (baia de sange de la Cessena), in timpul războiului dus de fortele papei Grigorea al XI-lea și o coaliție a orașelor-state italiene, condusa de Florenta.

·         1399: John de Gaunt, Duce de Lancaster (6 martie 1340 – 3 februarie 1399) a fost membru al Casei Plantagenet, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a Filipei de Hainault. A fost numit "John de Gaunt" deoarece s-a născut la Ghent, intrat în engleză ca Gaunt. Când mai târziu a devenit nepopular, au circulat zvonuri macabre că el ar fi fost de fapt fiul unui măcelar Gent, probabil din cauză că Eduard al III-lea nu a fost prezent la naștere. Această poveste întotdeauna l-a înfuriat

·         1451- A murit  Murad al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (n. 1404). Ii succede la tron fiul sau Mehmed al II-lea, viitorul cuceritor al Constantinopolului. Murad al II-lea (iunie 1404, Amasya – 03 februarie 1451, Edirne), a fost sultanul Imperiului Otoman 1421-1451 (cu excepția unei perioade 1444-1446, atunci când fiul său Mehmed al II-lea domnit). Domnia lui Murad a fost marcată de un lung război împotriva principatelor creștine din Balcani și a emiratelor turcești în Anatolia, un conflict care a durat 25 de ani.

·         1468 – A murit Johann Gutenberg, inventatorul tiparului. Împreuna cu J. Fust imprima, în anul 1448, celebra “Biblie cu 42 de rânduri”; ( n.1398 ). Johannes Gensfleisch, tipograful german mai bine cunoscut sub numele de Gutenberg, s-a născut probabil în Mainz in 1400. Datorita lui, reproducerea manuscriselor devine mult mai rapida,tiparul inventat de el revolutionand raspandirea cartilor si odata cu ele stiinta si cultura in randurile publicului larg.
* 1581: Sultana Mahidevran (n. 1498 - d. 3 februarie 1581) a fost una dintre cadânele sultanului Soliman I. Au avut doi copii, Șehzade Mustafa(1515-1553) și Șehzade Ahmed (care a murit în copilărie).

Sultana Mahidevran s-a născut în 1500 în Bosphorus. Unii susțin că era de origine albaneză, alții că de origine greacă. În 1515 l-a născut pe Prințul Mustafa, fiul ei și al lui Soliman, care încă guverna la Manisa. După moartea lui Selim I, Soliman a devenit sultan și s-a mutat cu familia sa în palatul Topkapi.

În harem, Mahidevran a avut un rival foarte influent, pe sultana Hurrem (Roxelana), care s-a dovedit a fi favorita sultanului și după câțiva ani a devenit soția lui. Ambițiile celor două femei erau ținute în frâu de către Valide Sultan Hafsa, dar după moartea acesteia, în 1534, rivalitatea a atins cote maxime. Situația se agravează atunci când între cele două se pornește o luptă, iar Hurrem este bătută.

Soliman înfuriat o trimite pe Mahidevran să trăiască împreună cu fiul său, . La sfârșitul domniei lui Soliman, , atât Hurrem cât și vizirul Rustem Pasa s-au întors împotriva lui Mustafa, . Mustafa a fost acuzat că a colaborat cu dușmanii, iar din această cauză Soliman a ordonat execuția lui, în anul 1553.

După mulți ani de la execuția fiului să , Mahidevran s-a stabilit în Burs , unde a trăit în sărăcie pentru că nu avea nici un venit. Noul sulta , Selim al II-lea i-a asigurat totuși lui Mahidevran un venit. Mahidevran murit în 3 februarie 1581, la vârsta de 81 ani.

·         1737: Tommaso Ceva, matematician italian (n. 1648)

·         1820: Împăratul Gia Long fondatorul dinastiei Nguyễn, ultimas dinastie vietnameză (n. 1762)

·         1862: Jean-Baptiste Biot, fizician francez (n. 1774)

·         1866: François-Xavier Garneau, poet și istoric canadian (n. 1809)

·         1870 - A murit, la Budapesta, Emanoil Gojdu, avocat şi om politic, care a reprezentat interesele comunităţii româneşti din Transilvania şi Ungaria (n. 1802). Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), Academia de Drept din Bratislava (1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). Diploma de avocat a obținut-o la Budapesta, pentru ca mai târziu să o ia și pe cea de „notar cambial”. În 1824 s-a așezat la Budapesta ca avocat și politician. Emanuil Gojdu era mândru de originea sa de român ortodox. Prin tot ceea ce a făcut, a demonstrat, atât prin acțiunile întreprinse cât și prin declarațiile politice că nu a uitat de originile sale românești și nici nu a ascuns faptul că se trăgea dintr-o familie modestă. La locuința sa, obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii”. Prin testamentul făcut la Budapesta în 4 noiembrie 1869, și-a lăsat averea numai „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților.În acest sens a fost constituită o fundațiecare  a funcționat între 1870 și 1917, acordând foarte multe burse studenților români, dintre care se remarcă: Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza și Victor Babeș. După 1945 „Fundația Gojdu” a fost naționalizată de regimul comunist din Ungaria. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea. În octombrie 2005 prim-ministrul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, au semnat cu guvernul maghiar un controversat acord care prevedea înființarea – conform legislației ungare- a unei fundați publice româno-ungare „Gojdu”. Criticii acestui acord – promovat legislativ printr-o ordonanță, au susținut ideea că ca prin adoptarea acesteia România s-ar afla în situția în care practic ar ceda gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu”, în favoarea statului maghiar. Parlamentul Romaniei a refuzat sa aprobe acel acord, iar in martie 2008 Președinția României a semnatdecretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului romano- maghiar, privind înființarea Fundației Gojdu.

* 1881: John Gould (n. 14 septembrie 1804 – 3 februarie 1881) a fost un naturalist și ornitolog englez. Este cunoscut pentru ilustrarea unui număr mare de specii de păsări.

Gould a identificat unele specii de păsări din genul Fringilla, ceea ce a reprezentat punctul de plecare pentru teoria originii speciilor a lui Charles Darwin.

* 1907: Vincențiu Babeș (n. 21 ianuarie 1821, Hodoni - d. 3 februarie 1907, Budapesta) a fost un avocat, profesor, ziarist, și om politic român din Banat, unul din membrii fondatori ai Academiei Române.
Vincențiu a fost fiul lui Gheorghe Crâșmarul, țăran gospodar din Moșnița, care a murit pe când băiatul era încă mic. Bunicul său, Mitra Babeș, neavând copii, l-a adoptat și i-a dat numele său.^[1] Mitra Babeș era un cărturar cunoscut și avea legături cu Dimitrie Țichindeal. A avut gândul de a-l face preot. După sfârșirea cursurilor primare Vincențiu a vizitat liceul cu predare în limba germană întâi în Timișoara, apoi în Szeged, unde a luat bacalaureatul în 1841. După aceea a urmat cursurile de teologie la Carloviț și la Seminarul din Arad. Pe când se apropia de devenirea sa ca preot, Vincențiu Babeș renunță la această cale și se îndreaptă către studiul dreptului, pentru care se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta.

Babeș s-a căsătorit în anul 1851 la Viena cu Sophia Goldschneider (după alții: Zuckor)^[8]. Cei doi au avut nouă copii. Cel mai renumit fiu al lor a fost bacteriologulși morfopatologul român, membru al Academiei Române, Victor Babeș (1854-1926).^[9]. Primul lor copil a fost chimistul Aurel (n. 1853, Viena), care a semnat mai multe lucrări de specialitate. Fiul acestuia, Aurel Alexandru (1886-1962), nepotul lui Vincențiu, a fost și el un chimist cunoscut care a contribuit în mod important la descoperirea testului pentru detecția și prevenirea cancerului cervicalși a altor boli ale aparatului reproducător feminin, care acum se numește Papanicolau. În România se vinde sub numele Babeș-Papanicolau.^[10]

Liceul nr. 21 din Timișoara poartă numele marelui patriot în memoria lui.

* 1919: Maria Theresa Henriette Dorothee de Austria-Este (2 iulie 1849 – 3 februarie 1919) a fost regină a Bavariei și pretendent iacobit la tronul Angliei. A fost fiica și singurul copil al Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este și a soției lui, Arhiducesa Elisabeth Franziska de Austria.

Maria Theresa s-a născut la Brünn în Moravia, astăzi Brno în Cehia. La 15 decembrie 1849, când avea numai cinci luni, tatăl ei Arhiducele Ferdinand a murit de febră tifoidă. Maria Theresa a fost crescută de mama ei, Arhiducesa Elisabeta.

La 20 februarie 1868, la biserica Sf. Augustine din Viena, Maria Theresa s-a căsătorit cu Prințul Ludwig, fiul cel mare al Prințului Regent al Bvariei, Luitpold. Deși au menținut ca reședință Palatul Leuchtenberg din München, Ludwig și Maria Theresa au trăit în cea mai mare parte la Leutstetten. Au fost foarte fericiți și devotați iar din căsnicie au rezultat 13 copii:

• Rupprecht, Prinț Moștenitor al Bavariei (1869–1955)
• Adelgunde Marie Auguste Therese, Prințesă de Bavaria (1870–1958). Căsătorită cu Prințul Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen(1864–1927).
• Maria Ludwiga Theresia, Prințesă de Bavaria (1872–1954). Căsătorită cu Ferdinando, Duce de Calabria (1869–1960); au avut copii.
• Karl Maria Luitpold, Prinț de Bavaria (1874–1927).
• Franz Maria Luitpold, Prinț de Bavaria (1875–1957). Căsătorit cu Isabella Prințesă von Croÿ (1890–1982); au avut copii.
• Mathilde Marie Theresia Henriette Christine Luitpolda, Prințesă de Bavaria (1877–1906). Căsătorită cu Prințul Ludwig de Saxa-Coburg-Kohary.
• Wolfgang Maria Leopold, Prinț de Bavaria (1879–1895)
• Hildegarde Maria Christina Therese, Prințesă de Bavaria (1881–1948)
• Notburga Karolina Maria Theresia, Prințesă de Bavaria (1883, a trăit doar câteva zile)
• Wiltrud Marie Alix, Prințesă de Bavaria (1884–1975). Căsătorită cu Wilhelm, Duce de Urach (1864–1928).
• Helmtrud Marie Amalie, Prințesă de Bavaria (1886–1977).
• Dietlinde Maria Theresia, Josepha Adelgunde Prințesă de Bavaria (1888–1889)
• Gundelinde Maria Josepha, Prințesă de Bavaria (1891–1983). Căsătorită cu Johann Georg Conte von Preysing-Lichtenegg-Moos (1887–1924); au avut copii

Maria Theresa de Austria-Este

După căsătorie, Maria Theresa și-a petrecut cea mai mare parte a timpului crescându=și copiii. Ea a devenit regină consort a Bavariei în 1913, când soțul ei a fost proclamat regele Ludwig ak III-le al Bavariei în locul vărului său nebun, regele Otto. Ea a devenit prima regină catolică a Bavariei, de când Bavaria a fost întemeiată ca regat, din 1806. Vorbea germană, maghiară, cehă, franceză și italiană. În 1914, ea a fost gazda unor mari festivități în jurul jubileului regal bavarez și a apărut împreună cu soțul ei pentru a anunța intarea în război. În timpul Primului Război Mondial, ea a fost o mare patrioată și a sprijinit, de asemenea, monarhia habsburgică. A încurajat femeile din Bavaria să sprijine soldații prin furnizarea de alimente și haine.

La 7 noiembrie 1918, Ludwig al III-lea a trebuit să abdice de pe tronul Bavariei și Maria Theresa împreună cu familia a plecat la Castelul Wildenwart în apropiere de Wildenwart, pentru a scăpa de bolșevici. Sănătatea reginei s-a deteriorat și a murit la 3 februarie 1919. La 5 octombrie 1921, rămășițele ei au fost transferate la catedrala din Munchen împreună cu cele ale soțului ei, care a murit cu mai puțin de o lună înaintea ei.

Maria Theresa a fost nepoata și moștenitoarea lui Francisc al V-lea, Duce de Modena, care a murit fără copii. La momentul decesului lui, el era moștenitor general iacobit al tronului Angliei, Scoției și Irlandei. După decesul ei, în 1919, fiul ei Rupprecht a moștenit pretenția iacobită însă, la fel ca mama lui, el și urmașii lui s-au abținut de la presiuni asupra pretențiilor la tronul britanic.

·         1924 – A murit Thomas Woodrow Wilson, al 28-lea presedinte al SUA, la varsta de 67 de ani, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1919. A scos din starea de neutralitate S.U.A. în timpul Primului Război Mondial si a declarat război Germaniei;(n. 28 decembrie 1856).

* 1925: Oliver Heaviside (n. 18 mai 1850 – d. 3 februarie 1925) a fost un inginer electrician, matematician și fizician autodidact, care a adaptat numerele complexe pentru calculul circuitelor electrice, a inventat metode matematice pentru rezolvarea ecuațiilor diferențiale, a reformulat Ecuațiile lui Maxwell și în mod independent de Josiah Willard Gibbs a descoperit calculul vectorial.

·         1935: Hugo Junkers, inginer german (n. 1859)

·         1936: Prințesa Sofia de Schönburg-Waldenburg, soția lui Wilhelm de Wied, Prinț al Albaniei (n.1885)

·         1945: Roland Freisler, lider nazist (n. 1893)
* 1947: Marc Andrew "Pete" Mitscher (n. 26 ianuarie 1887 – d. 3 februarie1947) a fost un amiral american, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut în special despre faptul că a comandat în Pacific Forța Operativă Rapidă de Portavioane (Fast Carrier Task Force), iar în Bătălia de la Midway a comandat portavionul USS Hornet (CV-8). A comandat de asemenea atacurile de pe portavioane în bătăliile din Marea Filipinelor, Bătălia din Golful Leyte, Bătălia de la Iwo Jima și Bătălia de la Okinawa

·         1954 – A murit scriitorul Ionel Teodoreanu; (“La Medeleni”, “Uliţa copilăriei”; “Loreley”, “Masa umbrelor”); (n.06.01.1897).

·         1956: Émile Borel, matematician francez (n. 1871)

·         1959 - A murit Ritchie Valens (Richard Valenzuela), cântăreţ, chitarist şi compozitor american (n.13.05.1941).

·         1959: The Day the Music Died

·        1959:  Buddy Holly, cântăreț american (n. 1936)

·       1959:   J.P. "The Big Bopper" Richardson, cântăreț american (n. 1930)
* 1959: Herbert Greenwald (n. 16 august 1915 – d. 3 februarie 1959) a fost un dezvoltator imobiliar din Chicago, care a construit multe din clădirileproiectate de Ludwig Mies van der Rohe, dintre care multe reprezintă adevărate puncte de reper în arhitectura orașului.
* 1959: 
* 1964: Infantele Alfonso al Spaniei, Prinț al celor Două Sicilii, Duce de Calabria (30 noiembrie 1901, Madrid^[1] – 3 februarie 1964, Madrid^[1]) a fost unul din cei doi pretendenți la șefia Casei de Bourbon-Două Sicilii din 1960 până la moartea sa în 1964. Alfonso a fost fiul Prințului Carlos de Bourbon-Două Sicilii (1870–1949) și a soției acestuia, Mercedes, Prințesă de Asturia (1880–1904)
Mama lui Alfonso a murit de peritonită, după nașterea celui de-al treilea copi, în 1904, când Alfonso avea aproape 3 ani. Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei era necăsătorit în în acel timp așa încât fiul cel mare al Prințesei de Asturia, Alfonso, a devenit moștenitorul prezumptiv al tronului Spaniei, deși, spre deosebire de mama sa, el nu a deținut niciodată titlul de Prinț de Asturia.^[2] A fost moștenitor prezumptiv până la nașterea vărului său, Alfonso, fiul regelui Alfonso al XIII-lea și al reginei Victoria Eugenie.

La 16 aprilie 1936, la Viena, Alfonso s-a căsătorit cu Prințesa Alicia de Bourbon-Parma (n. 1917), verișoară de-a doua, fiica Ducelui Elias de Bourbon-Parma și a Arhiducesei Maria Anna de Austria.^[1] Alfonso și Alicia au trei copii:

• Prințesa Teresa de Bourbon-Două Sicilii (n. 6 februarie 1937), căsătorită cu Inigo Moreno y Artega, marchiz de Laula la 16 aprilie 1961 la Madrid, Spania; au șapte copii
• Infantele Carlos, Duce de Calabria (n. 16 ianuarie 1938), căsătorit cu Prințesa Anne de Orléans la 12 mai 1965 la Dreux, Franța; au cinci copii
• Prințesa Inés Maria de Bourbon-Două Sicilii (n. 18 februarie 1940), căsătorită cu Don Luis de Morales y Aguado la 21 ianuarie 1965 la Madrid, Spania; au cinci copii

·         1968: Traian Gheorghiu, academician român (n. 1887)

* 1968: Gherman Pântea (n. 13 mai 1894 Zăicani, județul Bălți – d. 3 februarie1968, București) a fost un autor, director general (ministru) al apărării în Guvernul Basarabiei, licențiat în drept, militar și om politic român din Basarabia, membru al Sfatului Țării, primar al orașului Chișinău (de trei ori) și primar general al Odesei.

·         1985 – A murit fizicianul american Frank Oppenheimer; (n. 1912). A avut o contributie importanta la dezvoltarea programului nuclear american.
* 1986: Liviu Oros (n. 26 martie 1931, satul Tîmpa, comuna Bacia, județul Hunedoara - d. 3 februarie 1986) a fost un arhitect, actor, decorator de interioare, instructor artistic și scenograf român, decedat tragic într-un accident rutier în 1986
Nascut la 26 martie 1931, în satul Tîmpa, comuna Bacia, județul Hunedoara. Studii la Liceul “Decebal“ din Deva, promoția 1950. Absolvent al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu“ București (1956). Încă din timpul studenției este membru al Ansamblului Artistic al Sfatului Popular al Capitalei (“ Perinita“), precum și în Ansamblul Artistic al C.C. al U.T.C. Bucuresti (“Cununa Carpaților“). A fost îndrumat și pregătit profesional de o serie de maeștrii ai scenei sau ai artei coregrafice românești: Tita Sever, Nicolae Sever, Aurelia Sauteanu, Gheorghe Baciu, Gelu Matei, Vladimir Bodea, Marin Constantin, Sndu Feier, Nicolae Frunzeti și alții.A participat la trei Festivaluri Mondiale ale Tineretului și Studentilor: București(1953), Varsovia(1955 ), Moscova(1957),unde a obținut alături de colegii de ansamblu.
* 1989: John Nicholas Cassavetes, cunoscut mai ales ca John Cassavetes, (n. 9 decembrie 1929 – d. 3 februarie 1989) a fost un regizor, actor, producător, monteur și scenarist american. Cassavetes a apărut în multe filme realizate la Hollywood, dar este cel mai cunoscut pentru a fi fost un pionier al filmului independent. Deși a utilizat cel mai adesea tehnica filmării din mână și stilul cinematografic cunoscut ca cinema-vérité, filmele sale aveau întotdeauna un scenariu, erau ficționale și foloseau actori profesioniști. Ultima importantă recunoaștere a valorii sale ca regizor, secnarist și actor a fost Premiul Ursul de Aur dobândit la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 1984 pentru pelicula "Urmele Dragostei", Love Streams în original

·         1997 - A murit Bohumil Hrabal, prozator ceh („Trenuri strict pazite”, „L-am servit pe regele Angliei”, „Acest oras este în grija comuna a locuitorilor sai”).

·         2000 - A încetat din viaţă poeta Florenţa Albu (n. 1 decembrie 1934).

* 2003: Venanzo Crocetti (n. 4 august 1913, Giulianova - d. 3 februarie 2003, Roma) a fost un sculptor italian.

În 1938 Venanzo Crocetti a caștigat Marele Premiu la a XXI-a Bienalǎ de la Veneția. Dintre operele sale cu caracter religios, „Poarta Sacramentelor” (1965) a Bazilicii Sfântul Petru din Roma este cea mai importantǎ. În 1966 a fost premiat cu Medalia de Aur de Ministrul Educației. În 1972 a fost numit președinte al Academiei Naționale San Luca.

Muzeul Venanzo Crocetti, cu sediul ȋn Roma, este dedicat activitǎții artistice a sculptorului.

* 2005: Corrado Bafile (n. 4 iulie 1903 - d. 3 februarie 2005, Roma) a fost cel mai în vârstă cardinal al Bisericii Catolice din timpurile moderne.

S-a născut în arhidieceza de L'Aquila, Italia, a fost hirotonit preot la Roma în 1936și a lucrat acolo până în 1960.

În 1960 a fost consacrat episcop de către papa Ioan al XXIII-lea și a fost numit nunțiu apostolic în Germania. A rămas în acest post până în 1975 când papa Paul al VI-lea la numit șeful Congregației pentru cauzele sfinților devenind cardinal în consistoriul din 1976.

S-a retras în 1980 din curie și a atins limita de vârstă pentru alegerile papale în 1983; Starea sănătății sale a fost bună și astfel a fost primit de papa Ioan Paul al II-lea la cea de 100-a aniversare a sa în 2003. A murit în 2005 la vârsta de 101 ani.

* 2005: Ioan Flora, (n. 20 decembrie 1950, în Satul Nou, județul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum în Serbia - d. 3 februarie 2005, la București^[1]) a fost un om de cultură, filolog, poet și traducător român originar din Serbia. Ioan Flora a studiat la București și a locuit aici din 1993. Este înmormîntat în Cimitirul Bellu din București.

Liceul absolvit la Vârșeț, ulterior a absolvit Facultatea de Litere din Bucureștiîn anul 1973. Membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabilește cu familia la București.

* 2005: Mihail Nemeș (n. la 12 noiembrie 1944, Siliștea Crucii, Dolj - d. 3 februarie 2005, Mureni, Mureș) a fost un traducător român, din literaturile franceză și germană. Mihail Nemeș s-a născut la 12 noiembrie 1944, în localitatea Siliștea Crucii, județul Dolj, fiind fiul Ioanei și al lui Gheorghe Nemeș, morar.Mihail Nemeș a urmat școala generală în satul natal, apoi școala profesională a Grupului Școlar Electroputere din Craiova (1958-1962), calificându-se ca matrițer-sculer, meserie pe care a practicat-o (cu o întrerupere pentru satisfacerea serviciului militar) paralel cu frecventarea cursurilor liceale la Școala Medie nr. 3 din Craiova (1962-1964, 1966-1968).

Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității din București în perioada 1968-1972, funcționând după licență ca profesor de limba franceză la liceul din Baia de Arieș, în perioada 1972-1978.

Spirit nonconformist, renunță la catedră și, retras în satul natal, se dedică exclusiv tălmăcirii unor mari poeți de expresie germană și franceză. Viața îi este marcată de alternanța între activitățile neintelectuale - va fi miner la Baia Borșa (1984-1985), matrițer la Băilești (1985-1987), morar la Siliștea Crucii (1994-1999) - și încercarea de revenire la profesia sa de bibliotecar la Întreprinderea „Nicovala” din Sighișoara (1987-1991), profesor de franceză și română la școlile generale din Albești (1991-1993) și Archita (1993-1994, din 1999 până la moarte) în județul Mureș -, preocuparea permanentă rămănând, în tot acest timp, activitatea de traducător. Mihail Nemeș s-a stins din viață la data de 3 februarie 2005, în localitatea Mureni, din comuna Vânători, județul Mureș.

·         2009 - A încetat din viaţă pictorul Virgil Almăşanu, fost vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (n. 28 februarie 1926)

·         2010: Prințesa Regina de Saxa-Meiningen, soția lui Otto von Habsburg (n. 1925)

·         2012: Ben Gazzara, actor american (n. 1930)
* 2012: Jacob Salatun (n. 29 mai 1927, Banyumas -d. 3 februarie 2012, Jakarta) a fost un general maior indonezian, ufolog și politician. A fost ministrul industriei în Guvernul Dwikora III în timpul președintelui Achmed Sukarno. Salatun este cunoscut ca fondator în 1963 al Lembaga Penerbangan dan Antariksa Nasional/LAPAN (Institutul Național Indonezian al Aeronauticii și al Spațiului Cosmic).

Jacob Salatun este pionier al ufologiei în Indonezia.^[2] A studiat fenomenul OZN din 1974.

Două dintre cărțile sale celebre sunt "Menjingkap Rahasia piring terbang" (cu sensul de Dezvăluind secretul farfuriei zburătoare, 1960) și "UFO: Salah Satu Masalah Dunia Masa Kini". (OZN, o ghicitoare a prezentului, 1982). El a fondat SUFOI (o organizație indoneziană de studii OZN) în 1980. Într-o scrisoare publicată din 1974 a afirmat că este "convins că trebuie să studiem serios problema OZN-urilor din motive de sociologie, de tehnologie și de securitate."

* 2012: Grigore Man (n. 12 aprilie 1941, Târlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 3 februarie 2012, Suciu de Sus, județul Maramureș) a fost un om de cultură și scriitor român, director al Muzeului Județean de Istorie Maramureș (2002-2006).^[1]

Grigore Man a făcut școala generală în localitatea Zagra după care a urmat cursurile Liceului "George Coșbuc" din Năsăud. Bacalaureatul l-a susținut în Gherla la Liceul „Petru Maior”.

În anul 1963 a devenit profesor după absolvirea Facultății de Literatura Română din Cadrul Universității București. Până în anul 1973, Grigore Man a fost directorul Școlii Generale din Tăuții de Sus, după care a ocupat postul de profesor și director educativ la Grupul Școlar Auto din Baia Sprie.

Din anul 1990 a fost inspector școlar în cadrul ISJ Maramureș, după care inspector general. În anul 1996, Grigore Man a absolvit specialitatea management educațional la Academia Dillingen din Germania. Din anul 2001, pentru o perioadă de șase ani a fost directorul general al Muzeului Județean de Istorie Maramureș.

Pasiunea pentru scris a avut-o încă din adolescență, dar prima carte a publicat-o abia în anul 2005: "Simboluri sacre și profane". Alte cărți publicate de Grigore Man sunt "Biserici de lemn din Maramureș", Proema - 2005, "Săpânța", Proema, anul 2006 și " Litiera cu muze", Eurotip în 2010.

Scriitorul Grigore Man s-a stins din viață pe 3 februarie 2012 în urma unei explozii la centrala cu lemne a casei din localitatea maramureșeană Suciu de Sus, județul Maramureș.

* 2015: Ion Nunweiller (1936-2015) a fost un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.

La vârsta de 14 ani, în 1950, juca la Progresul ICAS București.

Din 1951 a trecut la Dinamo București (debut în Divizia A pe 12 august 1956, Dinamo Buc. - Dinamo Bacău 2 - 1), unde a activat întreagă carieră până în 1972, cu două perioade de întrerupere: în 1956 la Dinamo și 1968-1970 la Fenerbahce, în Turcia, unde în 1970 a cucerit eventul campionat-cupă. Înzestrat cu deosebite calități fizice și morale a reprezentat tipul apărătorului-luptător, bun acroșer, excelent la jocul de cap, sigur în deposedarea adversarului, ambițios și tenace.

De la el și de la fratele său Lică provine porecla "câinele roșu", preluată mai târziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stâlp al apărării dinamoviste și al naționalei în cele 40 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul cu nr. 3. printre marile sale performanțe, a jucător, se înscriu 5 titluri și 3 cupe (279 jocuri/19 goluri în prima noastră divizie, 26/3 în cupele europene).

Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reușind chiar în primul an la conducerea tehnică a lui Dinamo, în 1972-1973, să câștige titlul. În continuare a activat în cuplu cu Nicușor, tot la Dinamo, cistigand în următorii doi ani, încă un titlu, performanță pe care a repetat-o și în 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele naționale de juniori din cadrul F.C. Luceafărul contribuind la formarea unor valoroase promoții de jucători. După câteva escale fără ecou la Gloria Bistrița (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacăra Moreni (1986-1989 unde a antrenat echipa mare în timp ce fratele său, Victor Nunweiller, a antrenat echipa mică) și F.C. Argeș (1990-1991),a ajuns pe banca echipei turce Bursaspor. A urmat apoi Ceahlăul, pe care, în 1993, a promovat-o în prima divizie.

După o scurtă retragere a preluat echipa feminină (1996-1998), iar în 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.

Pe 25 martie 2008 a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu pentru toată activitatea și pentru „formarea tinerelor generații de viitori campioni” cu „Meritul sportiv Clasa a III-a”

* 2017: Dritëro Agolli (n. 13 octombrie 1931,^[1][2] Districtul Devoll, Albania – d. 3 februarie 2017,^[3][2] Tirana, Albania^[4][3]) a fost un scriitor și ziarist albanez.

Operele lui, atât poezia cât , povestiri scurte și romane, idealizează sistemul comunist și cântă așa numitul om nou, pe care comuniștii albanezi îl aveau ca ideal.

Sărbători

·         Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sf. Proorocița Ana (calendar creștin-ortodox)