5. /6 FEBRUARIE 2023 - POEZIE

ADRIAN MANIU

Membru corespondent al Academiei Române

Adrian Maniu
Date personale
Născut	6 februarie 1891[1][2]  București, România
Decedat	20 aprilie 1968 (77 de ani)[1][2]  București, România
Frați și surori	Rodica Maniu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, poet, traducător
Limbi vorbite	limba română
Studii	Facultatea de Drept din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1911 - 1968
Mișcare/curent literar	simbolism
Specie literară	poezie, proză
Operă de debut	1912 - „Figurile de ceară"
Modifică date / text

Adrian Maniu (n. 6 februarie 1891,^[1][2] București, România – d. 20 aprilie 1968,^[1][2] București, România) a fost un scriitor român, poet tradiționalist al epocii interbelice, membru corespondent (din 1933) al Academiei Române.

A fost fratele pictoriței Rodica Maniu și cumnatul pictorului Samuel Mutzner.

Studii[modificare | modificare sursă]

S-a născut la București, din părinți de origine ardeleană. Se înscrie la Facultatea de Drept (1910), licențiat al Facultății de Drept din București dar nu profesează niciodată după examenul de licență. Redactor la Chemarea, Universul, Dimineața și Adevărul. A făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic. Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Colaborează de-a lungul timpului la revistele "Insula" (1911), "Simbolul" (1911), "Seara" (1913-1914), "Noua revista română" (1914). Debutează ca poet simbolist cu volumul "Figurile de ceară" (1912).

Casa Adrian și Rodica Maniu din București

Opere publicate[modificare | modificare sursă]

Versuri[modificare | modificare sursă]

• Figurile de ceară, (1912), debut editorial
• Salomeea, Tipografia G. Ionescu, 1915
• Lângă pământ, Ed. Cultura Națională, 1924
• Drumul spre stele, Ed. Cartea Românească,1930
• Cartea țării, Ed. Fundațiilor Culturale Regele Carol I, 1934
• Cântece de dragoste și moarte, Ed. Cultura Națională, 1935
• Focurile primăverii și flăcări de toamnă, București, 1935

Teatru[modificare | modificare sursă]

• Lupii de aramă, (1929), republicat la Editura Dacia, Cluj-Napoca, 230 pagini, 1975

Lucrări de artă

• La gravure sur bois en Roumanie, Cartea românească, Bucarest, 1929

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• Cântecul Nibelungilor repovestit de Adrian Maniu, 462 pagini, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958

Conferințe radio[modificare | modificare sursă]

• Gravura în lemn — 1929
• Arta copiilor — 1930
• Despre toamnă — 1932

POEZII:

 Iarna cu zapezi de argint ...

Iarna cu zapedi de argint  are sa vie ...

Ma simt atat de obosit, atat de obosit !...

In spitalul asta, cearceafurile par de hartie.

Mi-au luat hainele, ca nu mai am de trait.

Ieri iti facusem inca poezii,

cu versuri dulci si triste, cum iti place tie,

si cum ai multe – daca le mai tii ...

Vai, ce amara doctorie!...

Pe fereastra nu se mai vede nimic,

de gemete, vantul nu se mai aude.

Patului de langa mine i se pregateste dric,

Buzele sunt arse, iar sfaturile doctorului crude.

Stiu ... obrazul tau, atat de luminos,

Ca iarna de argint , iubita tie ...

N-am sa mai calc niciodata pe jos

Ar trebui, cineva sa ma tie.

Ziceau sa ma hranesc mai bine ...

Si gura ta e sange foarte sanatos ...

Tu insa n-ai de ce sa vii la mine;

Sa-mi scrii o vorba – ar fi prea frumos !

Vai, cateva minute sa stai!

De gatul tau sa-mi incalzesc mainile de gheata,

Si putine flori ieftine sa-mi dai,

sa se usuce pana-n dimineata ...

Eu as canta cele mai frumoase cuvinte,

incet, ca abia pot vorbi ...

Le-ai crede aceleasi jucarii ...

Ar fi atatea adevaruri sfinte!

Lumea ar zice: “E tot nebun ...”,

nestiind ce aproape sunt de tacere

Cand as fi vrut sa fiu atat, atat de bun !...

Sigur nici n-ai sa ma citesti, nici n-ai sa vii.

Sa fi stiut ca scrisoarea sub ochi o sa-ti cada,

as fi incercat mai bine – si n-as fi putut scri,

in iarna cu argint  de zapada ...

Odata, insa, are sa ma inteleaga ...

Puternic am sa-i cad in genunchi – pentru iertare

Eu fiind in agonie, o sa-mi zica:

“Sunt a ta pe viata-ntreaga”

Nu! Doctoriile imi dau iar aiurare.

Fiindca altfel nu poate sa fie,

fiindca de ce m-ar iubi vreodata?

Destul cand pentru ea e buna si curata ...

Cum sunt fulgii, albi in vijelie ... 

Cantecul nemarginit

In talpa mormantului,

Din noaptea pamantului,argint  sters, suna smerit,

greierele ostenit ...

Suna lin, ca o tacere

Dintr-o vesnica durere ...

Cand tot ceru-i colb de stele,

scaparand cu focuri grele,

necuprins, peste pustie,

intr-o vreme prea tarzie ... 

În seara asta 

În seara asta blândă, cu frunzele în rază,

să mergem în tăcere, gândindu-ne-n trecut,

pe ţărmul gol şi negru, când zarea-nmormântează,

un soare care moare, în roşii bălţi căzut.

Privind în ape cerul ce auru-nverzeşte,

să mai şoptim tristeţea cuvântului dintâi,

când din întunecime blestemul rău pândeşte,

tu, aşteptând sfârşitul, de braţul meu rămâi.

Văzduhul îşi deschide durerea negrei rane,

putere strivitoare ameninţă omorul,

zvâcnesc pe fruntea nopţii cântările din strane,

şi păsări fără nume de fruntea-mi îşi frâng zborul.

Vreau, luna când o trece pe cer ca totdeauna,

să strângi mâna mea rece, deodată încleştată,

apoi să râzi în ţipăt înţelegând minciuna,

din veşnica iubire, de viaţă dezlegată.

DAN CONSTANTINESCU

Dan Constantinescu (scriitor)
Date personale
Născut	6 februarie 1921
Decedat	1997 (75 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Dan Constantinescu (n. 6 februarie 1921 – d. 1997, Freiburg) a fost un poet și un traducător român. A scris și sub pseudonimul Dan Nicoară.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

În 1969 a publicat volumul de versuri Unde la Editura pentru literatură, iar în 1978 a publicat volumul de poezie Vatra la Editura Eminescu.

A tradus în românește din Rainer Maria Rilke, din Oskar Pastior și din lirica niponă, în special genul haiku.

Portretul lui Iisus

Nu-i cu putinţă să nu-i fi stat

într-adevăr, faţă-n faţă.

Astfel de ochi nu pot fi zugrăviţi

din închipuire.

Topiţi într-un Tot infinit,

te ţintuiesc cu Puterea şi lacrima Tatălui,

şi dacă ai o cută cât de mică de strâmbătate-n suflet,

nu-i poţi privi multă vreme.

Ei doar, fără vrere,

au pedepsit mulţimea păcătoşilor, de pe cruce,

rămânând larg deschişi,

cutremurând pânăn rărunchii rărunchilor,

încât aceştia, de la un răstimp, s-au pornit,

nestăpânit, să strige:

„Închide ochii tăi, pentru o clipă doar, Hristoase!”

GEORGE CIORĂNESCU

George Ciorănescu
Date personale
Născut	1918[1][2][3][4]
Decedat	6 februarie 1993 (75 de ani)[5]
Părinți	Ion Ciorănescu[*]
Frați și surori	Ioan Ciorănescu Nicolae Ciorănescu Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu Alexandru Ciorănescu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

George Ciorănescu (n. 1918^[1][2][3][4] – d. 6 februarie 1993^[5]) a fost un eseist, jurnalist, poet, prozator, publicist și traducător român care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în exil. A avut patru frați, toți intelectuali de calibru români, matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, lingvistul Alejandro Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a stabilit inițial la Paris și apoi la München. A fost animator a numeroase cenacluri și reviste literare ale exilului și redactor șef (1955 - 1957, respectiv 1958 - 1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deținut și funcția de director adjunct al departamentului în limba română (1965 - 1970). A plecat, temporar, din acest post în urma unui conflict avut cu Noel Bernard, care îl angajase la Radio Europa Liberă pe fiul lui Aurel Baranga, Harry Baranga. (Despre A. Baranga v. articol Vladimir Tismăneanu în: Evenimentul zilei din 5 septembrie 2008)

A fost protagonist al mișcării pentru unitatea Europei în exilul românesc. Astfel, la 9 mai 1948, s-a ținut, la Haga, Congresul Constitutiv al Mișcării Europene, prezidat de Winston Churchill. Aici s-au constituit comitetele naționale ale Mișcării Europene, cuprinzând inclusiv statele căzute sub ocupație sovietică. Comitetul român a avut, ca figuri mai proeminente, pe George Ciorănescu, președinte, Grigore Gafencu, Gabriel Bădărău și alții.

A coeditat, la inițiativa lui Ion Dumitru, revista Apoziția, a cenaclului literar omonim din München, pe care a condus-o din 1982 până în 1992.

Operă publicată (incompletă)[modificare | modificare sursă]

Eseuri[modificare | modificare sursă]

• Romanii și ideea federalistă, București, 1996

Opera poetică[modificare | modificare sursă]

• Ystud, poeme amare, Paris 1950
• Codicil, Paris 1952
• Poeme fără răspuns, Paris 1952
• Poeme prea târzii, Paris 1954
• Un român prin Grecia, Paris 1967
• Morior ergo sum, München 1981
• Catrene definitorii diezate, München 1987
• Metaerotism imaginar, München 1990

Antologii[modificare | modificare sursă]

• Spicuiri din lirica americană contemporană, 1993
• Mai aproape de ingeri, traduceri din lirica religioasă ^[6]

Necunoscute prietene

Necunoscute prietene,

totul în lume m-a-nșelat:

Ziua ce se pierde în noapte

stelele ce apun

florile veștede

mustul ce fierbe

hoitul dospit

totul m-a-nșelat, prietenul inimii mele.

Femeia moale ca perna

fântâna sleită a setei nestinse

mi-a împletit curse din mătasea părului

acoperindu-mi cerul cu dogoarea sânilor

fii Omul păros cu răcnet și ghioagă.

Mută tăriile pe prispa casei.

Fii câinele meu și fii tată.

În lume totul m-a-nșelat, prietene.

SORIN HOLBAN

HOLBAN Sorin, se naste la 6 febr. 1933, Iasi. 

Prozator si poet. 

Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti. 

Lucreaza in presa din 1950; redactor la ziarul Informatia Bucuresthdui, in paginile caruia semneaza reportaje, anchete si comentarii. 

Autor al volum de nuvele Te urasc, iubita mea (1976), urmat de volum de versuri Cu tango inainte (1982) si de romanul Iarna cand au murit cangurii (1984). 

A scris, in colab. cu fratele sau, Nicolae Hol-ban, piesa de teatru Apa vie.

Dupa ce a practicat multi ani jurnalismul, Sorin Holban a debutat ca prozator cu un volum de nuvele. Te urasc, iubita mea (1976). scris cu acuratete si chiar cu siguranta stilistica, lipsit insa de profunzime si nedepasind cliseele puse in circulatie de literatura epocii. Citeva episoade par secvente dintr-un roman despre obsedantul deceniu, prezentate inlr-un mod tendentios, dintr-o perspectiva ideologizata. 

Cu toate acestea, nuvelele nu intra in categoria asa-zisei proze politice de mare audienta in anii '70-'80, caci preferintele lui Sorin Holban se indreapta mai curind spre literatura sentimentala, cu tineri veseli si prietenosi, participind cu insufletire la micile evenimente cotidiene, lipsiti, in general, de interes pentru marile probleme istorice, politice, sociale ce-i framintasera pe cei din prima generatie postbelica. Sorin Holban scrie o literatura de vacanta marcata de gratuitate, abtinindu-se sa ridice, intr-un climat de liniste si impacare, idei grave, urgente, insolubile. Discursive si insuficient diferentiate stilistic, poeziile din Cu tango inainte (1982) au fost scrise sub influenta lui Eugen Jebeleanu si a lui Adrian Paunescu, avind ca teme razboiul, lagarele de concentrare, crimele nazistilor etc Sint versurile unui om „multumit de viata" (Pasarea spaimei), care, avind prilejul sa calatoreasca in Polonia, de pilda, rememoreaza citeva dintre ororile istoriei contemporane, fericit ca traieste intr-un alt timp, ca poate gusta fara opreliste din nevinovatele placeri ale vietii zilnice. 

Romanul Iarna cind au murit cangurii (1984) e o scriere agreabila, de consum, ce se citeste cu placere, caci umorul izbuteste nu o data sa invioreze lectura, dizolvind contradictiile dintre personaje pina la anularea posibilelor surse de conflict. Eroii sint aceiasi tineri ce se persifleaza in joaca unii pe altii, schimba ironii lipsite de rautate, care au ca unic scop sa le puna in evidenta agerimea spiritului. Sint mereu gata sa intoarca lucrurile in comedie, sa se joace cu problemele cele mai grave, dovedind o jovialitate nu numai nestapinita, dar si inepuizabila. Pe scurt, romanul e o fantezie umoristica aglu-tinind elemente de paiaterie, teatru de marionete etc. si facind din amuzament valoarea suprema a existentei. Se simte in intreg cuprinsul cartii o surda aversiune fata de latura solemna, grava a vietii. Pentru eroii lui Sorin Holban a fi serios pare un indiciu sigur de marginire sau chiar de obtuzitate. Simpatia autorului se indreapta in mod vadit spre spiritele ironice, ludice. care stiu sa relativizeze totul prin ris. Nu e nihilism in atitudinea lor, caci exista chiar si pentru acesti oameni un lucru cu care nu se poate glumi: iubirea. Undee vorba de iubire nu mai incape umorul. 

Ca urmare, paginile consacrate acestui subiect dezvaluie deseori un sentimentalism de-a dreptul adolescentin. Autorul insusi semnaleaza ca prototipurile eroilor sai se afla in lumea filmului, a spectacolelor de divertisment, a vedetelor, dar si in literatura comica a lui I. L. Caiagiale, G. Topirceanu, Haaek, Urmuz", Ion Baiesu. Pentru cei doi naratori, care iau cuvintul pe rind in roman, batrinetea inseamna, de obicei, senilitate. in viziunea lor, batrinii sint ridicoli, apar caricaturizati, ilustrind cealalta dimensiune estetica a romanului: grotescul. Pendulind intre umor si grotesc, scrierile lui Sorin Holban (mai putin versurile) se intorc la vechile izvoare, desfundate in anii '70, ale literaturii sentimentale.

OPERA: Te urasc, iubita mea, nuvele. Bucuresti, 1976; Cu tango inainte, versuri. Bucuresti, 1982; Iarna cind au murit cangurii, roman, Bucuresti, 1984.

REFERINTE CRITICE: I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 3, 1977; L. Ulici, in Romania literara, nr. 14, 1977; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 25, 1983; Sultana Craia, ibidem, nr. 49, 1985; H. Zalis, in Romania literara, nr. 41, 1985.