1. /18 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri
Evenimente
· 37 d.I.Ch. - Senatul roman îl proclamă pe Caligula împărat.
Caligula – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41. A fost al treilea împărat roman și al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene. A fost asasinat in ziua de 24 ianuarie 41, în urma unei conspirații a pretorienilor în frunte cu Cassius Chaerea și L. Annius Vincianus, fiind succedat la tron de Claudiu I, unchiul său, proclamat împărat de garda pretoriană. Numele lui a fost supus de senat unei damnatio memoriae.
Când Tiberius a murit pe 16 martie 37, averea sa și titlurile Principatului au fost lăsate lui Caligula și nepotului lui Tiberius, Gemellus, amandoi servind ca moștenitori. Deși Tiberius avea 78 ani pe patul de moarte, unii istorici încă presupun că a fost ucis chiar de Caligula insusi pentru a se razbuna pentru copilaria distrusa de abuzurile sexuale.
Caligula a scos inelul imperial cu sigiliu de pe degetul lui Tiberius, crezand ca acesta murise, fiind apoi salutat de multime ca imparat.S-a anuntat insa dupa aceea ca Tiberius si-a revenit si cerea de mancare.Caligula a fost ingrozit de gandul razbunarii lui Tiberius si i-a ordonat lui Naevius Cordus Sertorius Macro, comandantul garzii pretoriene, sa se duca in dormitorul imparatului si sa-l sufoce cu o perna.
Tacitus scrie că prefectul pretorian, Macro, l-a sufocat pe Tiberius cu o perna pentru a grăbi succederea lui Caligula, mai mult pentru bucuria poporului roman, în timp ce Suetonius scrie că Caligula ar fi efectuat uciderea, deși acest lucru nu este înregistrat de către orice alt istoric antic. Seneca cel Batran si Philo, care au scris atât în timpul domniei lui Tiberius, precum și Josephus au înregistrat ca Tiberius a avut moarte naturală. Bazându-se pe Macro, Caligula nu va oferi nimic din mostenire lui Gemellus, pe motive de nebunie.
· 235 - În timpul pregătirilor unui război împotriva triburilor germanice ale alemanilor, imparatul roman Marcus Aurelius Severus Alexander și Iulia Mamaea (mama sa) sunt uciși la Mogontiacum (azi Mainz) de soldați, care-l proclamă împărat pe Maximin Tracul. Odata cu el ia sfârșit dinastia Severilor.
Marcus Aurelius Severus Alexander Augustus (208 – 235) – foto: ro.wikipedia.org
Marcus Aurelius Severus Alexander Augustus (1 octombrie 208 – 18 martie 235), cunoscut drept Alexandru Sever, împărat roman în perioada 222 – 235. Numele său la naștere a fost Marcus Julius Gessius Bassianus Alexianus. Din iunie 221, a purtat numele de Marcus Aurelius Alexander, iar de la proclamarea sa ca împărat a avut numele Marcus Aurelius Severus Alexander.
A domnit din anul 222 pana la moartea sa. A fost nepotul împăratului Caracalla,fiind originar din Arca Caesarea (Fenicia). La vârsta de 13 ani, pretorienii din Roma l-au proclamat imparat , după asasinarea vărului său Elagabalus. Autoritatea reală era exercitată de mama sa, Iulia Mamaea, ajutată de juriștii Ulpianus și Modestinus.
· 633 - Peninsula Arabica este unită sub autoritatea centrală a califului Abu Bakr.
Abu Bakr (îmbrăcat în roșu) , oprindui pe necredincioși să mai arunce cu pietre în profet – foto: ro.wikipedia.org
Abdallah ibn Osman Abu-Bakr (573 – 643), a fost primul calif arab (632-634). A întreprins campanii militare în urma cărora a cucerit Mesopotamia (Irakul de azi) și Palestina. Era unul din însoțitorii lui Mahomed și socrul acestuia, dar era și cel mai bun prieten al profetului. El a crezut în spusele lui Mahomed, motiv pentru care este cunoscut și sub numele de Al-Siddiq (cel ce crede). Mormântul său se află în moscheea din Medina, alături de ceilalți trei califi care l-au succedat.
· 731 - A fost ales papa Grigore al III-lea.
Papa Grigore al III-lea – foto: ro.wikipedia.org
Papa Grigore al III-lea ( d. 28 noiembrie 741 la Roma) un fost papă al Romei intre anii 731 si 741. Ca si în timpul pontificatului predecesorului sau, Grigore al II-lea, au avut loc conflicte majore cu Imperiul Roman de Rasarit. În Cursul crizei iconoclaste imparatul bizantin Leon al III-lea Isaurianul o fost excomunicat de Biserica de la Roma si in replică imparatul a integrat episcopatele din Sicilia, Italia inferioara si Iliria in subordinea Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol. Ca urmare, papa a rupt toate relatiile cu Bizanțul.
· 1229: Frederik al II-lea, imparatul Sfantului Imperiu Romano-German se proclama in timpul celei de-a sasea Cruciade, rege al Ierusalimului.
· 1241: Prima invazie mongola in Polonia – mongolii distrug armatele poloneze în Bătălia de la Chmielnik și jefuiesc orașul Cracovia.
· 1314: Marele Maestru al Ordinului Templierilor, Jaques de Molay, este ars pe rug. Jacques de Molay ( n. cca 1243 – d.18 martie 1314) a fost al 23- lea și ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri si a condus Ordinul de la 20 aprilie 1292, până când a fost acesta a fost dizolvat de Papa Clement al V- lea în 1307. Deși se cunosc puține lucruri din viața sa reală și faptele acestuia ca Mare Maestru,, cu excepția ultimilor sai ani, Jacques de Molay este cel mai cunoscut dintre Templieri, împreună cu fondatorul Ordinului și primul Mare Maestru, Hugues de Payens (1070-1136). Regele Filip IV al Franței l-a arestat în 1307 pe De Molay impreuna cu alti templieri, torturandu-i pentru a obtine marturii false.Dupa ce De Molay si-a retras mărturia, regele Filip a ordonat sa fie ars pe rug. Sfârșitul Ordinului Templierilor vechi de secole și executia dramatica a ultimului sau lider, l-au transformat pe De Molay într-o figură legendară.
18 martie 1314: Marele Maestru al Ordinului Templierilor, Jaques de Molay, este ars pe rug – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
· 1438 - Albert al II-lea de Habsburg devine rege al romanilor.
Albert al II-lea (1397 – 1439) – foto – ro.wikipedia.org
Albert al II-lea (n. 10 august 1397, Viena – d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg. În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg. A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu.
* 1442 - A început Bătălia de la Sibiu (18-25 martie 1442) - Iancu de Hunedoara la învins pe Mezid, beiul Vidinului.
Iancu de Hunedoara (n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin – (Pictura din secolul al XVII-lea) – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Sibiu a fost purtată între armatele Regatului Ungariei și Imperiului Otoman în perioada 18-25 martie 1442, în zona cuprinsă între Sântimbru și Sibiu. Ea a făcut parte din războaiele otomano-maghiare, iar cele două forțe militare au fost comandate de Iancu de Hunedoara și Mezid, beiul Vidinului. Bătălia s-a terminat cu victoria armatelor creștine, aceasta fiind a treia victorie a armatelor conduse de Ioan de Hunedoara asupra otomanilor după cele obținute la Semendria în 1437 și în zona dintre Semendria și Belgrad în 1441.
Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
La 3 zile după înfrângerea de la Sântimbru, Ioan de Hunedoara pornește cu armatele sale care au fost adunate din toate colțurile Transilvaniei pentru a-i alunga pe turci. 10.000 de soldați la comanda lui Iancu de Hunedoara, Anton Trauntenger și Simion Kamonoyai pornesc către Sibiu pentru a-i înfrunta pe turci.
Pentru ca Ioan de Hunedoara să nu fie recunoscut, s-a îmbrăcat în hainele lui Simion, iar Simion s-a îmbrăcat cu armura lui Ioan de Hunedoara care avea pe ea culorile voievodatului. Simion cu 5.000 de cavaleri curajoși au pornit către armata otomană pe care au făcut-o să se regrupeze.
Otomanii au depus eforturi foarte mari pentru a-l ucide pe Simion crezând ca este Ioan, lăsând flancurile descoperite pentru al ucide pe Simion. Sunt atacați de Ioan de Hunedoara și cu ajutorul soldaților din Sibiu care lansează o ploaie de săgeți și ghiulele, sunt nimiciți pe langă oaste, Mezid și fiul său. Trupele care au scăpat au fost zdrobite de domnul muntean.
· 1793: Proclamarea Republicii de la Mainz, prima republica instaurata pe teritoriul actual german. Crearea ei a fost favorizata de Revoluția Franceza si a durat din martie pana in iulie 1793. În timpul Războiului Primei Coalițiii împotriva Franței, trupele prusace și austriece care au invadat Franța s-au retras după bătălia de la Valmy, permițând armatei revoluționare franceze sa contraatace. Trupele generalului Custine au intrat în Palatinat la sfârșitul lunii septembrie, și au ocupat orasul Mainz la 21 octombrie 1792. In Mainz era elector Arhiepiscopul Friedrich Karl Joseph von Erthal, care a fugit din oraș. A doua zi, 20 de cetățeni ai orasului au Mainz fondat un club iacobin, ‘Gesellschaft der Freunde der Freiheit und Gleichhei” (Societatea Prietenilor Libertatii și Egalitatii), care promova iluminismului și idealurile revoluționare franceze a caror chintesenta era exprimata de lozinca „Liberté, égalité, fraternité”. Republica germană a fost conceputa după modelul francez. Membrii fondatori ai acestui clubul iacobin erau profesori și studenți de la Universitatea din Mainz, bibliotecarul universitar Georg Forster, unii comercianti si oficiali de stat Mainz. O vreme ecleziastul Friedrich Georg Pape a fost președinte al clubului și editor al Mainzer Nationalzeitung (Ziarul National din Mainz). Printr-un ordin al Convenției Naționale Franceze, în teritoriile franceze ocupate la vest de Rin au avut loc alegeri la 24 februarie 1793. Parlamentul ales în mod democratic pe teritoriul numit Rheinisch-Deutscher Nationalkonvent (Convenția Națională renan-germană), sa întrunit inițial la 17 martie 1793, în clădirea Deutschhaus din Mainz (astăzi sediul parlamentului de stat Renania-Palatinat). Convenția a declarat teritoriu reprezentat (care sa extins la Bingen în vest și la Landau în sud), liber și democratic și a negat orice legături cu imperiul. Președintele Convenției, Andreas Joseph Hofmann, a proclamat statul renan-german gratuită si la 23 martie 1793 s-a decis să trimită delegați (printre care Georg Forster și Adam Lux), la Paris cu o cerere aderare a statului liber la Franța. Convenția Națională franceză a aprobat această cerere la 30 martie. Curând după aceea, trupele prusace au recucerit tot teritoriul ocupat de francezi, cu excepția orașului puternic fortificat Mainz. După un lung asediu, în care o mare parte a orasului a fost distrus, trupele prusace și austriece au reusit sa-l cucereasca la 22 iulie 1793. Republica a fost desfiintata, iar iacobinii au fost persecutați până la 1795, când Mainz a intrat sub controlul francez din nou.
· 1833: S-a constituit la Iași, din inițiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac și Mihai Zotta, Societatea de Medici și Naturaliști, prima societate științifică din România.
· 1856 - A fost semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care a luat sfarsit razboiul din Crimeea.
Tratatul de la Paris (1856) – foto: ro.wikipedia.org
Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii. De asemenea, era stabilită libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării. Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative și care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase.
A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinței de unire a populației celor două principate și înființarea Adunărilor ad-hoc la Iași, respectiv, la București. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populații a Principatelor Române, iar reprezentanții tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate). Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (Cahul, Bolgrad)
· 1866: Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole și pentru executarea lor). Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuția silită a tocmelilor agricole.
· 1871 - A avut loc insurectia populara din capitala Frantei, fiind instituita „Comuna din Paris”.
Paris Commune – A barricade thrown up by Communard National Guards on 18 March 1871 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Comuna din Paris (în franceză La Commune de Paris) a fost un guvern care a condus Parisul începând cu 18 martie și până la 28 mai 1871. El a existat înaintea rupturii dintre anarhiști și marxiști, și ambele grupuri o consideră prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluției Industriale. Discuțiile privind politicile și urmările Comunei au contribuit la ruptura dintre cele două curente politice.
Comuna din Paris a acționat doar ca autoritate locală, exercitând puterea în Paris timp de două luni în primăvara lui 1871. Condițiile în care s-a format, decretele sale controversate și sfârșitul violent au făcut, însă, din ea unul dintre cele mai importante episoade politice ale vremii.
· 1878: Se încheie la Viena, Convenţia de comerţ româno-elveţiana, care va intra în vigoare din 4 decembrie 1878.
· 1883: S-a constituit, la Iasi, din initiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac si Mihai Zotta, Societatea de Medici si Naturalisti, prima societate stiintifica din Romania.
· 1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.
Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.
· 1900 - E infiintat clubului de fotbal olandez Ajax Amsterdam.
AFC Ajax – foto: ro.wikipedia.org
AFC Ajax este un club de fotbal din Olanda. A fost fondat în Amsterdam la 18 martie 1900. Este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din Europa și din lume. Face parte din cercul select de cinci echipe care au primit dreptul de a păstra trofeul Cupei Campionilor Europeni după ce a câștigat competiția între 1971 și 1973.
În 1972 a reușit o triplă istorică, obținând și Cupa Campionilor pe lângă cele două trofee interne, campionatul și cupa Olandei. Ajax, Juventus Torino și Bayern München sunt cele trei echipe care au în palmares toate cele trei trofee importante puse în joc de UEFA, Liga Campionilor, Cupa Cupelor și Cupa UEFA. Își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul Amsterdam Arena, inaugurat în 1996.
· 1906: inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, pe cîmpul de la Montesson, primul zbor autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decît aerul. Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. Dintre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932). Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor. Vuia a înaintat Academiei de Ştiinte din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul, însă proiectul a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.
A fost nevoit să îşi echipeze micul monoplan (aeroplanul "Vuia 1"), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute). În 1905, aeroplanul a fost gata. Era un monoplan - aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu. Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare. Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată. O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.
Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă. Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord", fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbatere asupra definiţiei de primul aeroplan. Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul "Vuia 1 bis". Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit "Vuia 2" şi a fost brevetat în Belgia. Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate. Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol. Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925). Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946. Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.
· 1912: In România, este adoptată Legea pentru trecerea în proprietatea statului, a moşiilor stăpînite cu caracter de utilitate publică de persoane juridice, pentru a fi vandute ţăranilor în loturi.
· 1913: Are loc o Conferinţa internaţională la Petersburg, in Imperiul Rus, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.Intre 18 martie 1913 – 2 aprilie 1913 are loc Conferinţa internaţională de la Petersburg, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare. La Conferinţă au participat delegaţii din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia şi Franţa.
· 1915: In Romania, la Craiova, apare primul număr al publicaţiei Basarabia, editata ulterior la Bucureşti, iar din septembrie – la Iaşi.
· 1917: La Chişinău, in gubernia rusa Basarabia, la sediul redacţiei ziarului “Cuvînt moldovenesc” e convocată o şedinţă cu participarea a 21 de persoane, decisivă în vederea creării organizaţiei politice Partidul Naţional Moldovenesc. La şedinţă este discutat şi aprobat proiectul programului partidului, elaborat de N.Alexandri, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi A. Groppa.
· 1921: Pacea de la Riga (cunoscuta si sub numele de Tratatul de la Riga) incheiata între Polonia si Rusia Sovietică (care reprezenta de asemenea Belarusul si Ucraina sovietica), a pus capat războiului polono-sovietic. Granițele sovieto-poloneze stabilite de acest tratat au rămas în vigoare până la al doilea război mondial. Eile au fost mai târziu redesenate în timpul Conferințelor de la Yalta și Potsdam in favoarea URSS.
· 1922: În India, Mahatma Gandhi lider al miscarii non violente antibritanice,este condamnat la şase ani de închisoare pentru instigare la revoltă si nesupunere civica; va fi eliberat dupa doi ani. Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.
· 1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.
· La 18 martie 1932 se constituie la Bucureşti, România, Partidul Conservator sub preşidenţia lui Grigore Filipescu. Partidul Conservator se constituie pirn transformarea Ligii Vlad Ţepeş, înfiinţată la 30 iunie 1929. Partidul Conservator va edita ziarul Epoca între 1930 şi 1938.
· 1940 - Hitler şi Mussolini se intalnesc la Brenner si constituie o alianţa împotriva Marii Britanii şi a Franţei.
Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler – foto – ro.wikipedia.org
· 1944 - Masacrul de la Rîbniţa - militarii germani au asasinat aproape 400 de prizonieri, cetăţeni sovietici şi anti-fascişti români aflaţi în închisoare.
Pe malul stâng al Nistrului, la 130 de km de Chişinău, este oraşul Rîbniţa, unde, în noaptea dintre 18 şi 19 martie 1944, când armata română se retrăgea din zonă, militarii germani au asasinat aproape 400 de prizonieri, cetăţeni sovietici şi anti-fascişti români aflaţi în închisoare. Au supravieţuit doar cinci oameni, între care şi Matei Gall. A devenit scriitor şi, după cum spune, cu ajutorul amintirilor a încercat să tragă anumite învăţăminte.
Judeţul Rîbniţa este unul din cele 13 foste judeţe care au făcut parte din Guvernământul Transnistriei, teritoriul dintre râurile Nistru şi Bug aflat sub administraţie românească între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, când trupele sovietice au revenit în Transnistria şi în Basarabia, Moldova de Est.
· 1954: Apre la București, săptămânalul „Gazeta literară“, organ al Uniunii Scriitorilor din România. După 1968 i-a fost schimbată denumirea în “România Literară”, din orinta de a relua o tradiţie a unei gazete mai vechi, editată de poetul Vasile Alecsandri.
· 1961 - La Cannes in Franţa, Jean-Claude Pascal câştigă a şasea ediţie a Eurovisionul pentru Luxembourg cântând „Nous les amoureux”.
Jean-Claude Pascal (n. 24 octombrie 1927 – d. 5 mai 1992) a fost un cântăreț francez care a câștigat concursul muzical Eurovision 1961 reprezentând Luxemburgul cu piesa Nous les amoureux (Noi, cei care iubim)
· 1962 - Isabelle Aubret câştigă a şaptea ediţie din Luxemburg a Eurovision-ului pentru Franţa cântând „Un premier amour”.
Isabelle Aubret - foto: pinterest.com
Isabelle Aubret (27 iulie 1938) este o cântăreață franceză care a câștigat concursul muzical Eurovision 1962 cu piesa Un premier amour (O primă iubire).
· 1962 - A fost semnat Tratatul franco-algerian de la Evian, privind acordarea independenţei Algeriei. Sfîrşitul războiului de eliberare a Algeriei inceput in 1954.
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
· 1965 - Cosmonautul sovietic lt. Alexei Leonov, iese pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, este randul astronautul american Edward White.
Alexei Leonov în aprilie 1974 – foto: ro.wikipedia.org
Alexei Arhipovici Leonov (n. 30 mai 1934, Listvianka, regiunea Kemerovo, URSS) este un cosmonaut rus retras din activitate, cunoscut pentru efectuarea primei ieșiri în spațiu la 18 martie 1965.
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
· 1965: In Republica Populara Romana, Marea Adunare Nationala l-a ales ca președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, iar ca președinte al consiliului de Miniștri a fost ales Ion Gheorghe Maurer. Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961.
· 1980: Crearea unei Adunări Naționale în Irak, aleasă prin vot universal, pentru un mandat de patru ani. Republica Irak este un stat din Orientul Mijlociu în Asia de Sud-Vest la confluența dintre râurile Tigru și Eufrat, care include, de asemenea, sudul Kurdistanului. Are frontiere cu Kuweitul și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-vest, Turcia la nord și Iran (Persia) la est. Irakul are o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr în Golful Persic. A doua țară de pe Pământ ca rezerve de petrol (după Arabia Saudită) a fost invadată în anul 2003 de către trupele a peste 50 de state coalizate, sub conducerea Statelor Unite și a Regatului Unit. La 19 august 2010, după circa 7 ani și jumătate de ocupație, ultima unitate combatantă a forțelor militare ale SUA a fost retrasă complet. Totuși în țară vor rămâne prezenți până la 50.000 militari americani pentru misiuni speciale, necombatante, așa cum ar fi antrenarea forțelor de securitate și antiteroriste irakiene.
· 1990: Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de 100-300 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.
· 1999: In Romania s-a infiintat Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă, for ştiinţific şi cultural care îl are ca preşedinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, preşedinte pe academicianul Eugen Simion (preşedinte al Academiei Române). Membrii de onoare sînt: Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov. Fundaţia cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români si 31 personalităţi străine.
· 2002 - În România a început recensământul populaţiei (perioada 18 – 28 martie).
Recensământ 2002 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Conform recensamântului, populatia României numara 21.698.181 locuitori din care: români 19.409.400, maghiari 1.434.377, tigani 535.250, ucraineni 61.091 germani 60.088.
· 2002: Guvernul a interzis ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative, referioare la persoane vinovate de săvarşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Una dintre personalitatile vizate, era şi maresalul Ion Antonescu, fostul conducator al Romaniei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
· 2003: Saddam a furnizat Statelor Unite motivul invaziei in Irak, care va duce la izbucnirea razboiului in data de 20 martie.Consiliul Comandamentului Revolutiei si conducerea Partidului Baas – partidul liderului irakian – au respins ultimatumul dat de presedintele american, George W. Bush, care i-a cerut lui Saddam Hussein sa renunte la putere si sa paraseasca Irakul in 48 de ore pentru a evita confruntarea militara. Ca urmare a acestei decizii, armata americana a trecut la atac. Televiziunea iraniana a difuzat, in direct, imagini de la frontiera cu Irakul, in care erau vizibile explozii in orasul irakian Basra, precizind ca acestea sunt provocate de bombardamente aeriene.Indirect, tensiunile din Irak au provocat si „victime colaterale”, pentru ca secretarul de stat in Ministerul de Interne britanic, John Denham, si-a dat demisia in semn de protest fata de politica premierului laburist Tony Blair in legatura cu Irakul.
* 2018: Armata turcă a cucerit orașul sirian, Afrin.Nașteri
· 1496: Maria Tudor (18 martie 1496 – 25 iunie 1533) a fost sora mai mică a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină a Franței în timpul mariajului ei cu Ludovic al XII-lea al Franței. După moartea acestuia, s-a căsătorit cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.
Maria a fost al cincilea copil al regelui Henric al VII-lea al Angliei și a reginei Elisabeta de York. S-a născut la Palatul Richmond. Ea și fratele ei Henric au fost apropiați în timpul copilăriei—el și-a numit fiica, viitoarea regină Maria I, după ea. Nava de război Mary Rose, de asemenea, a fost denumită în onoarea ei.
În timpul adolescenței ei, Ducele de Milano a încercat să aranjeze o căsătorie între ea și fiul lui cel mic, Massimiliano Sforza, ca o modalitate de a obține ajutorul lui Henric al VII-lea în lupta împotriva francezilor. Henric a respins acest lucru deoarece Anglia trăia în pace cu Franța și nu dorea să fie implicat în războaiele italiene.
Cunoscută în tinerețea ei ca una dintre cele mai frumoase prințese din Europa,[1] Maria a fost logodită în decembrie 1507 cu Carol de Castilia, viitorul Carol Quintul, împărat romano-german. Cu toate acestea, din cauza schimbărilor intervenite în alianțele politice ale puterilor europene, căsătoria nu a mai avut loc.[2] În schimb, Cardinalul Wolsey a negociat un tratat de pace cu Franța, iar pe 9 octombrie 1514, la vârsta de 18 ani, Maria s-a căsătorit la Abbeville cu regele în vârstă de 52 de ani al Franței, Ludovic al XII-lea. Una din doamnele ei de onoare a fost Anne Boleyn.
Maria a fost descrisă de către ambasadorul venețian fiind "ca un rai—înaltă, subțire, cu ochi de culoare gri și cu o paloare extremă". Își purta părul de culoare roșie-aurie lung până la talie.[3] În ciuda celor două căsătorii anterioare, regele nu avea fiii în viață și a încercat să aibă un moștenitor; însă Ludovic a murit la 1 ianuarie 1515, la mai puțin de trei luni după ce s-a căsătorit cu Maria.
După moartea lui Ludovic, noul rege Francisc I a încercat să aranjeze o a doua căsătorie pentru frumoasa văduvă.
Maria era nefericită în căsnicia cu Ludovic deoarece era îndrăgostită de Charles Brandon, Duce de Suffolk.[5] Fratele ei Henric știa de sentimentele surorii sale[6] însă ar fi dorit ca viitoarea căsătorie să fie în avantajul alianțelor politice.
Când l-a trimis pe Brandon s-o aducă pe Maria înapoi în Anglia, la sfârșitul lunii ianuarie 1515, l-a pus pe Duce să-i promită că n-o va cere în căsătorie.[7]Cu toate acestea, cuplul s-a căsătorit în secret în Franța la 3 martie 1515. Din punct de vedere tehnic, acest lucru a fost o trădare; Brandon s-a căsătorit cu o prințesă regală, fără consimțământul lui Henric. Regele era indignat iar Consiliul de Coroană a cerut ca Brandon să fie închis sau executat.
Datorită intervenției Wolsey și a afecțiunii lui Henric atât pentru sora lui cât și pentru Brandon, cuplul a primit doar o amendă grea.[8] Oficial, ei s-au căsătorit la 13 mai 1515 la Palatul Greenwich.
Chiar și după a doua căsătorie, Mariei a continuat să i se spună la curtea engleză "regina Franței" și nu "ducesa de Suffolk".[9] Cea mai mare parte a timpului, Maria a petrecut-o la moșia Ducelui în Suffolk.[10]
Relațiile dintre Henric al VIII-lea și Maria au fost tensionate la sfârșitul anilor 1520 când ea s-a opus încercării regelui de a anula căsătoria cu Ecaterina de Aragon, pe care Maria o cunoștea de ani de zile. A dezvoltat o aversiune puternică față de viitoarea regină, Anne Boleyn,[11], cu care s-a întâlnit prima dată în Franța.[12]
Maria a murit la Westhorpe Hall, Westhorpe, Suffolk la 25 iunie 1533, și inițial a fost înmormântată la Suffolk. Corpul a fost mutat după ce abația a fost distrusă în timpul disoluției mănăstirilor. Curând după moartea ei, soțul ei s-a căsătorit cu logodnica fiului său, care avea 14 ani și cu care a avut doi fii.
Copii:
Maria și Brandon au avut patru copii, două fiice și doi fii:
- Henry Brandon (11 martie 1516 - 1522)
- Lady Frances Brandon (16 iulie 1517 – 20 noiembrie 1559), s-a căsătorit cu Henry Grey, Duce de Suffolk și a fost mama lui Lady Jane Grey
- Lady Eleanor Brandon (1519 – 27 septembrie 1547), s-a căsătorit cu Henry Clifford, al 2-lea Conte Cumberland.
- Henry Brandon, Conte Lincoln (c.1523 - martie 1534).
| Maria Tudor | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 18 martie 1496 Palatul Richmond, Surrey |
| Decedată | (37 de ani) Westhorpe Hall, Suffolk |
| Înmormântată | St. Mary's Church, Bury St. Edmunds[*]  |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
| Părinți | Henric al VII-lea al Angliei Elisabeta de York |
| Frați și surori | Elizabeth Tudor[*] Margareta Tudor Katherine Tudor[*] Henric al VIII-lea al Angliei Edward Tudor[*] Arthur, Prinț de Wales Edmund Tudor, Duke of Somerset[*] |
| Căsătorită cu | Ludovic al XII-lea al Franței Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk |
| Copii | Henry Brandon, Primul Conte de Lincoln Frances Grey, Ducesă de Suffolk Eleanor Clifford, Contesă de Cumberland |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Prințesă regină consoartă[*] |
| Familie nobiliară | Casa Tudor |
| Regină a Franței | |
| Domnie | 9 octombrie 1514 – 1 ianuarie 1515 |
| Încoronare | 5 noiembrie 1514 |
· 1609: Frederic al III-lea (daneză Frederik III; 18 martie 1609 – 9 februarie1670[1]) a fost rege al Danemarcei și al Norvegiei din 1648 până la moartea sa. A instituit în Danemarca monarhia absolută în 1660.
Frederic s-a născut la Haderslev în Slesvig, ca fiu al regelui Christian al IV-lea al Danemarcei și al primei lui soții, Anne Catherine de Brandenburg. În tinerețea și maturitatea timpurie, nu a existat perspectiva urcării sale pe tronul danez, fratele său mai mare, Christian, fiind moștenitorul aparent.
Frederic a fost educat la Academia Sorø și a studiat în Olanda și Franța. Și-a arătat interesul pentru teologie, științe naturale și istoria Scandinaviei.[2] A fost un prinț rezervat și enigmatic, care râdea rareori, vorbea puțin și scria și mai puțin în contrast izbitor cu tatăl său. Frederic poseda virtuți compensatoare de oderație și de autocontrol.
La data de 1 octombrie 1643, Frederic s-a căsătorit cu Sophie Amalie de Braunschweig-Lüneburg, fiica lui George, Duce de Brunswick-Lüneburg. Soția lui era energică și ambițioasă.[3] El era un colecționar entuziast de cărți și colecția sa a fost cea care a fondat Biblioteca Regală din Copenhaga.[2]
În tinerețe a fost un instrument în politica tatălui său de expansiune în Germania. A devenit prinț arhiepiscop de Bremen (1635–45) și prinț episcop de Verden (1623–29 și din nou în 1634–44). La vârsta de 18 ani a devenit comandant șef al fortăreței de la Stade. Încă de la o vârstă fragedă a acumulat experiență ca administrator. A avut întotdeauna un gust foarte pronunțat pentru studii literare și științifice.[3]
În timpul Războiului Torstenson din 1643–45, Frederic a pierdut controlul posesiunilor sale în cadrul imperiului.[2] Tatăl său l-a numit comandant al ducatului Schleswig-Holstein. Comanda sa nu a avut succes în special din cauza cerurilor cu mareșalul Anders Bille, care comanda forțele daneze. Aceasta a fost prima coliziune cu nobilimea daneză, care ulterior l-a privit cu mare neîncredere
Moartea fratelui său mai mare în iunie 1647 i-a deschis perspectiva de a deveni moștenitor al tronului danez. Totuși, acest subiect era încă nesoluționat atunci când Christian al IV-lea a murit la 28 februarie 1648. După lungi deliberări, a fost acceptat ca regele Frederic al III-lea al Danemarcei. La 6 iulie, Frederic a primit omagiul supușilor săi și a fost încoronat la 23 noiembrie.
În primii săi ani de domnie, Rigsraadet (consiliul regal) a fost principalul centru de putere al politicii daneze. Totuși, Frederic deținea mai multă putere decât cea instituită de către Haandfæstning și în cele din urmă a reușit să îndepărteze din Rigsraadet doi dintre cei mai influenți membri în 1651: cumnatul său Corfitz Ulfeldt și guvernatorul Hannibal Sehested.[2] Ulfeldt a plecat în exil în Suedia unde a devenit trădător iar Sehested a reintrat în grații în 1660.
Frederic a privit ascensiunea lui Carol al X-lea al Suediei de la 6 iunie 1654 ca o sursă de pericol pentru Danemarca. După ce Carol al X-lea a invadat Polonia, Frederic considerând aceasta o ocazie convenabilă a rupt relațiile cu Suedia. Când Rigsdagen s-a întrunit la 23 aprilie 1657 a acordat subvenții pentru mobilizare și alte cheltuieli militare. La 23 aprilie el a primit avizul majorității Rigsraadet pentru a ataca dominioanele suedeze din Germania. La 1 iunie Frederic a semnat manifestul care justifica războiul, un război care nu a fost niciodată în mod oficial declarat.[3] În cele din urmă, convins de miniștri englezi și francezi, Carol al X-lea al Suediei a acceptat mutilarea Danemarcei decât anihilarea monarhiei daneze. Tratatul de la Taastrup a fost semnat la 18 februarie iar Tratatul de la Roskilde la 26 februarie 1658. Prin acest ultim tratat, Danemarca a abandonat Suediei provinciile sale din sudul peninsulei scandinave (Skåne, Blekinge, Halland, Bohuslän).
Încheierea păcii a fost urmată de un episod surprinzător. Frederic și-a exprimat dorința de a face cunoștință cu cuceritorul său iar Carol al X-lea a fost de acord să-i fie oaspete timp de trei zile la Palatul Frederiksborg. Splendidele banchete care au durat până târziu în noapte și conversațiile private între suveranii care abiau au ieșit dintr-o luptă pe viață și pe moarte au dus la o relație de pace și prietenie în viitor.[3]
Cu toate aceste, în ciuda tuturor legilor internaționale în vigoare la acea dată, la 17 iulie 1658, Carol al X-lea a debarcat cu armata suedeză la Korsør în insula Zealand.
Dar Charles X Gustav al Suediei și cucerire insatiabila suspecte de Danemarca, invadează fără un motiv rezonabil și fără declarație de război, în ciuda tuturor legilor internaționale în vigoare la acea dată. El a aterizat în Korsør și pe insula din Noua Zeelandă 17 iulie 1658. Nimeni nu a prevăzut posibilitatea de a acestui atac brusc și brutal, toată lumea știa că, în Danemarca, capitala daneză a fost slab alcoolizat și a avut o garnizoană mică. Nimeni nu a prevăzut posibilitatea acestui atac brusc și brutal. În timpul războiului, Frederic a căpătat o mare popularitate. "Voi muri în cuibul meu" au fost cuvintele memorabile cu care Frederic și-a mustrat consilierii care i-au recomandat securitate.[2]
Războiul s-a încheiat prin Tratatul de la Copenhaga din mai 1660 care a confirmat pierderea provinciilor din sud (prin Tratatul de la Roskilde) însă Insula Bornholm și părți din Schleswig au revenit Danemarcei.
Cu soția sa Sophie Amalie de Braunschweig-Lüneburg a avut următorii copii:
- Christian al V-lea al Danemarcei (15 aprilie 1646 – 26 august 1699).
- Prințesa Ana Sofia (1 septembrie 1647 – 1 iulie 1717), s-a căsătorit la 9 octombrie 1666 cu Johann Georg al III-lea, Elector de Saxonia și a fost mama regelui August al II-lea al Poloniei
- Prințesa Frederica Amalia (11 aprilie 1649 – 30 octombrie 1704), s-a căsătorit cu Ducele Christian Albrecht de Holstein-Gottorp.
- Prințesa Wilhelmina Ernestina (21 iunie 1650 – 22 aprilie 1706), s-a căsătorit la 20 septembrie 1671 cu Carol al II-lea, Elector Palatin. Nu au avut copii.
- Frederic (11 octombrie 1651 – 14 martie 1652).
- Prințul George, Duce de Cumberland (2 aprilie 1653 – 28 octombrie 1708), s-a căsătorit la 28 iulie 1683 cu regina Anna a Marii Britanii. Toții copiii lor au murit la vârste fragede.
- Ulrika Eleonora (11 septembrie 1656 – 26 iulie 1693), s-a căsătorit la 6 mai 1680 cu regele Carol al XI-lea al Suediei.
- Dorothea (16 noiembrie 1657 – 15 mai 1658).
De asemenea, cu Margarethe Pape a avut un fiu nelegitim, Ulrik Frederik Gyldenløve (20 iulie 1638 – 1704).
· 1823: Constantin D. Aricescu (n. ,[1] Câmpulung[*], România – d. ,[1] București, România) a fost un istoric și publicist român, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească.
A fost membru din Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea unirii principatelor române. Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886).
Opera:
- Arpa română, 1852
- Lyra, 1858
- Sora Agapia, 1871
- Istoria revoluțiunii române de la 1821 (2 vol.), 1874
- A scris și memorialistică: Memoriile mele, Biografia mea, Procesul și exilul meu la Snagov.
În catalogul Bibliotecii Centrale Universitare București apar, între altele, următoarele lucrări, inclusiv cu ortografia specifică:
- C.D.Aricescu, Acte justificative la istoria revoluțiunii române de la 1821, Craiova, Editura Typographiei Române, 1874;
- C.D.Aricescu, Arpa română, Bukuresci, tipografia Sfintei Mitropolii, 1852;
- C.D.Aricescu, Cantulu Lebedei (poesii), Bucuresci, Academia Română, 1884;
- C.D.Aricescu, Capii Revoluțiunii române de la 1848 judecați de propriile lor acte, Bucuresci, Typographia Stephan Rassidescu, 1866;
- C.D.Aricescu, Chestiunea proprietății desbătută de proprietari și plugari la 1848, Bucuresci, Typographia Stephan Rassidescu, 1862;
- C.D.Aricescu, Politica d-lui Ioan Gluca, ex-bey de Samosu, Bucuresci, Typographia Ioan Weiss, 1870;
- C.D.Aricescu, România sub prinçul Bibescu: 1842 - 1848, Bucuresci, Typographia C.A.Rosetti, 1862;
- C.D.Aricescu, (ed. Dan Simonescu și P.Costinescu), Scrieri alese, București, Minerva, 1982.
| Constantin D. Aricescu | |
 Constantin D. Aricescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Câmpulung[*], România |
| Decedat | (62 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric poet scriitor dramaturg |
| Activitate | |
| Alma mater | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
Cremer a fost ales Secretar al Asociației Internaționale a Muncitorilor în 1865, dar a demisionat doi ani mai târziu.
A fost parlamentar liberal pentru circumscripția parlamentară din Haggerston în districtul Shoreditch al burgului Hackney din 1885 până în 1895, și din 1900 până la sfârșitul vieții sale în 1908 din cauza pneumoniei.
Cremer a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 1903 pentru munca depusă în arbitrajul internațional, în special în tratatul de arbitraj anglo-american. A fost cofondator al Uniunii Interparlamentare și al Ligii Internaționale de Arbitraj.
A fost numit Cavaler (Chevalier) al Legiunii de onoare franceze franceze, a primit Ordinul Regal Norvegian al Sfântului Olav și a fost înnobilat în 1907.
· 1837: Stephen Grover Cleveland, cunoscut mai ales ca Grover Cleveland, (n. 18 martie 1837 - d. 24 iunie 1908) a fost cel de-al douăzeci și doilea(1885 - 1889) și cel de-al douăzeci și patrulea (1893 - 1897) președinteal Statelor Unite ale Americii și singurul președinte care a servit în funcție în două mandate neconsecutive.
Cleveland a fost, de asemenea, singurul președinte american membru al Partidului Democrat ales într-o epocă marcată de dominarea politică incontestabilă a Partidului Republican, între 1860 și 1912. Criticii săi îi reproșează că a fost lipsit de imaginație și că a fost copleșit de problemele economice ale națiunii, mai ales în cel de-al doilea mandat al său. În 1896, Grover Cleveland a pierdut controlul propriului său partid în favoarea fracțiunilor care favorizau interesele agrare și promulgau argintul ca monedă de schimb.
· 1842 - S-a născut poetul si criticul francez Stephane Malarme (d.9 septembrie 1898), o figura de seama a curentului simbolist european, a carui opera a influentat evolutia moderna a literaturii secolului al XIX-lea.
Stéphane Mallarmé, portret de Édouard Manet – foto: ro.wikipedia.org
Stéphane Mallarmé (n. 18 martie, 1842, d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură de seamă a curentului simbolist european. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.
Stéphane Mallarmé, portret de Édouard Manet – foto: ro.wikipedia.org
· 1844 - S-a născut marele compozitor rus Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov; ( 6 martie SV).
Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov - foto: ro.wikipedia.org
Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov (n. 6 martie 1844 în Tihvin, lângă Sankt Petersburg — d. 8 iunie 1908 la Luga) a fost un mare compozitor rus.
· 1848: Prințesa Louise (Louise Caroline Alberta; 18 martie 1848 – 3 decembrie1939) a fost membru al familiei regale britanice, al șaselea copil al reginei Victoria a Regatului Unit și a prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha.
Louise s-a născut la 18 martie 1848 la Palatul Buckingham din Londra.[1] A fost a patra fiică și al șaselea copil a reginei Victoriași a soțului ei Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Nașterea ei a coincis cu izbucnirea revoluțiilor care au traversat întreaga Europă. Albert și Victoria au ales numele Louisa Caroline Alberta. Louise a fost ales în onoarea mamei lui Albert. Deși a fost botezată Louisa de John Bird Sumner, arhiepiscop de Canterbury, la 13 mai 1848, a fost cunoscută invariabil sub numele Louise întreaga ei viață.[2] Nașii ei au fost Ducele Gustav de Mecklenburg-Schwerin (unchiul ei patern); Ducesa de Saxa-Meiningen și Marea Ducesă de Mecklenburg-Strelitz (verișoara ei).[2]
Ca și ceilalți frați ai ei, Louise a avut un program strict de educație întocmit de tatăl ei și de prietenul acestuia, baronul Stockmar. Încă de mici, copiilor li s-au predat sarcini practice, cum ar fi gătitul, agricultura, dulgheria și sarcini de uz casnic.[3]
Încă din primii ani, Louise a arătat că este un copil talentat și inteligent iar talentele sale artistice au fost repede recunoscute.[4] Atunci când fiul poetului Alfred, Lord Tennyson, a vizitat Casa Osborne în 1863, a remarcat că Louise știe să "deseneze minunat".[5]
Din cauza rangului său regal, nu era posibilă o carieră artistică. Totuși, regina i-a permis să urmeze școala de artă sub supravegherea sculptoriței Mary Thornycroft, iar mai târziu, în 1863, s-a înscris la Colegiul Regal de Artă.[6] Tatăl Louise, Prințul Albert a murit la Windsor la 14 decembrie 1861. Regina a fost devastată și a dispus ca fiicele să se mute de la Windsor la Casa Osborne din Isle of Wight. Ca urmare a morții Prințului, atmosfera la curte a devenit sumbră și morbidă.[7]Louise a devenit repede nemulțumită de doliul prelungit al mamei ei.[7] După patru ani de la decesul tatălui ei, pentru aniversarea de 17 ani, Louise a cerut ca sala de bal să fie deschisă cu un dans, lucru care nu se mai întâmplase de la decesul Prințului Albert. Cererea a fost refuzată.
Sora sa mai mare, Prințesa Alice, s-a căsătorit cu Prințul Louis, viitorul Duce de Hesse, la Casa Osborne la 1 iunie 1862. În 1863, Eduard, Prințul de Wales, s-a căsătorit cu Prințesa Alexandra a Danemarcei. Regina a făcut o tradiție din a-și numi fiica cea mare nemăritată secretara sa neoficială, poziție pe care Louise a ocupat-o în 1866. Louise s-a dovedit a fi bună pentru această sarcină. La scurtă vreme, regina scria: "Este o fată deșteaptă cu un caracter puternic, altruistă și afectuoasă."[8] Când Louise s-a îndrăgostit de preceptorul fratelui ei, reverendul Robinson Duckworth, regina l-a concediat pe Duckworth în 1870.
Louise s-a plictisit la curte și prin îndeplinirea îndatoririlor ei, care constau în sarcini minore de secretariat, cum ar fi scrierea de scrisori în numele reginei, corespondență cu politicienii, și ținea companie reginei
Ca fiică a reginei, Louise era o mireasă dorită; ea a fost văzută ca fiind cea mai frumoasă fiică a reginei atât de contemporani cât și de biografii moderni.[10]Totuși, ea a fost acuzată de presă, fără fundament, de aventuri romantice.[11] Regina a insistat ca soțul fiicei ei să trăiască în apropierea ei. Diverși pretendenți au fost propuse de către casele regale din Europa:Prințesa Alexandra l-a propus pe fratele ei, Prințul Frederic al Danemarcei, însă regina s-a opus puternic unei alte căsătorii daneze care ar fi pututantagoniza Prusia.[12] Victoria, sora cea mare a Louisei, l-a propus pe tânărul înalt și bogat Prințul Albert al Prusiei însă regina Victoria a dezaprobat o altă căsătorie prusacă care ar fi fost nepopulară în Anglia.[13] De asemenea, Prințul Albert era reticent în a se stabili în Anglia, după cum era cererea.
Un alt pretendent a fost considerat Wilhelm, Prinț de Orania, însă din cauza stilului său de viață extravagant din Paris, unde trăia deschis cu amanta sa, regina a respins repede ideea.[14]
Louise nu-și dorea o căsătorie cu un prinț și a anunțat că dorește să se căsătorească cu John Campbell, marchiz de Lorna, moștenitor al ducatului Argyll. Din 1515, când Charles Brandon, primul duce de Suffolk s-a căsătorit cu Mary Tudor, nu mai avusese loc o căsătorie între fiica unui suveran și un supus britnic.[11] Fratele Louisei, Prințul de Wales, s-a opus puternic acestei căsătorii.[15] Mai mult, tatăl lui John, George Campbell, era un susținător al lui William Ewart Gladstone iar Prințul de Wales se temea că ar putea trage familia regală în dispute politice.[13] În schimb, regina a afirmat că nunta Louisei cu un supus ar aduce "sânge proaspăt" în familie,[16] în timp ce ceilalți prinți europeni erau înrudiți între ei. Ea era convinsă că acest lucru ar consolida familia regală din punct de vedere moral și fizic.[17]
Louise s-a logodit cu Marchizul de Lorna la 3 octombrie 1870.[18] Nunta a avut loc la Castelul Windsor, la 21 martie 1871[19] [20] și mulțimea a fost atât de numeroasă încât pentru prima dată a fost nevoie ca polițiștii să facă bariere să poată deține controlul.[21]
Louise purtat un voal de dantelă pe care l-a desenat ea însăși, iar în capelă a fost escortată de mama ei și de cei doi frați mai mari, Prințul de Wales și Ducele de Edinburgh. Cu această ocazie, rochia neagră de doliu a reginei Victoria era împodobită cu rubine roșii și albastre ale Ordinului Jartierei.
| Prințesa Louise | |
| Ducesă de Argyll | |
 Prințesa Louise, c. 1870 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Louise Caroline Alberta |
| Născută | 18 martie 1848 Palatul Buckingham, Londra |
| Decedată | (91 de ani) Palatul Kensington, Londra |
| Înmormântată | Frogmore, Windsor |
| Părinți | Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha[1] Victoria a Regatului Unit[1] |
| Frați și surori | Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Leopold, Duce de Albany Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Eduard al VII-lea al Regatului Unit Prințesa Victoria a Regatului Unit Prințesa Alice a Regatului Unit Prințesa Beatrice a Regatului Unit Prințesa Elena a Regatului Unit |
| Căsătorită cu | John Campbell, al 9-lea Duce de Argyll |
| Cetățenie |  Regatul Unit |
| Ocupație | pictoriță sculptoriță[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Viceregal consort of Canada[*] ducesă[*] Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha |
* 1851: Adalbert Ricken (n. 18 martie 1851, Fulda – d. 1 martie 1921, Fritzlar) a fost un micolog cu renume și preot romano-catolic german. Abrevierea numelui său în cărți științifice a fost pe vremuri Rick., astăzi este titulat Ricken.
Adalbert Ricken sa născut în 1851 ca un fiu al unei mari familii destul de sărace cu 12 copii, arătând devreme inteligență și hărnicie. Un însoțitor spiritual i-a făcut posibil urmărirea unui liceu. Astfel a urmărit liceul arhiducal din Fulda și după acea seminarul teologic tot acolo, fiind hirotonit în anul 1873. După acea a fost, până la moartea sa, preot în mai multe comune. A început ca capelan în Dermbach, Borsch și Weimar apoi în funcție de duhovnic, mai întâi, din 1878, în Aufenau, apoi, din 1885, la catedrala din Fritzlar, și în sfârșit, din 1907, la parohia în Lahrbach.[3]
Dar renume și-a făcut ca micolog. Începând ca prieten de ciuperci comestibile, Ricken s-a transformat într-un cercetător de primă clasă în domeniul ciupercilor superioare. Lucrarea sa principală este o monografie inovatoare în două volume despre Agaricaceae-le Europei Centrale, în care a destrămat încâlceala genurilor și speciilor prin luarea in seamă a caracteristicilor microscopice, în special a dimensiunilor celulare, fiind considerată încă în prezent referință standard.[4] Apoi, a scris cartea Vademecum für Pilzfreunde (Vademecum pentru prietenii ciupercilor) cu chei și descrieri de mai mult de 2000 de specii de ciuperci din Europa Centrală cu corpuri fructifere mai mari care a cunoscut mai multe ediții. Prietenosul și modestul preot și om de știință a fost vizitat de mulți profesori și alți prieteni ai bureților.[5]
În anul 1919, Karl Johannes Kniep (1881-1930), ordinar al facultății pentru biologie la Universitatea din Würzburg, a convins facultatea, să confere lui Ricken doctoratul onorific.[5]
Comitetul Societății Germane de Micologie (Deutschen Gesellschaft für Mykologie) acordă, din 1987, Premiul Adalbert Ricken prin rezoluție, fiind un premiu pentru cercetători laici al bureților precum pentru micologici tineri, dotat cu 1.500 de Euro. Câștigătorii sunt desemnați de către prezidiu
* 1854: Adolf Hohenstein (n. 18 martie 1854, Sankt Petersburg - d. 12 aprilie1928, Bonn) a fost un decorator de interioare, grafician, ilustrator, pictor, scenograf și realizator de postere italian și german de origine ruso-germană.Cunoscut ca exponent al curentului artistic Stile Liberty, varianta italiană a amplului curent artistic Art Nouveau, Hohenstein a fost alături de Leonetto Cappiello, Giovanni Maria Mataloni, Leopoldo Metlicovitz și Marcello Dudovich unul dintre cei mai importanți realizatori de postere și de afișe publicitare din Italia.
Galerie:
· 1858: S-a nascut Rudolf Christian Karl Diesel, inventatorul motorului cu ardere interna, cu aprindere prin compresiune si care ii poarta numele. A studiat la Scoala Politehnica din Munchen, precum si in Anglia, dupa care vreme de doi ani a lucrat ca si mecanic la o frabrica elvetiana. In 1880, s-a stabilit in Paris unde s-a angajat ca inginer frigotehnist, pentru ca cinci ani mai tarziu sa isi deschida un atelier propriu si sa inceapa sa dezvolte diverse motoare. Dupa o vreme a decis sa se mute in Berlin, unde si-a desavarsit munca la motorul cu ardere interna pentru care a obtinut patentul in 1892.In urmatorii 10 ani, Diesel a inventat si perfectionat o serie de motoare cu un consum redus de combustibil. Acesta a lucrat in asociere cu firma Krupp, incepand sa comercializeze motoarele care au fost utilizate mai intai la camioane si ambarcatiuni maritime, apoi la utilajele din rafinarii, mine si fabrici. A incetat din viata pe 29 septembrie 1913 in rimpul unei calatorii spre Londra.
· 1869 - S-a născut Arthur Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1937-1940. A dus o politică de conciliere faţă de Germania hitleristă, încercînd să evite declanşarea unui război în Europa.
Arthur Neville Chamberlain (1869 – 1940) – foto: ro.wikipedia.org
Arthur Neville Chamberlain (n. 18 martie 1869, Birmingham, Regatul Unit – d. 9 noiembrie 1940, Heckfield, Hampshire, Regatul Unit), politician britanic care a îndeplinit funcția de prim-ministru al Regatului Unit din partea Partidului Conservator între 1937 și 1940.
Este cunoscut pentru politica externă pacifistă, în particular pentru semnarea Acordului de la München la 23.09.1938, alături de prim-miniştrii Franţei şi Italiei, Edouard Daladier, respectiv Benitto Mussolini, prin care a acceptat Germaniei Naziste să anexeze forțat regiunea Sudetă a Cehoslovaciei, ceea ce nu l-a oprit pe Hitler să formuleze noi pretenţii teritoriale, după ocuparea capitalei cehoslovace, de data aceasta faţă de Polonia.
Când Hitler a continuat agresiunile, atacul asupra Poloniei, la 01.09.1939, a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial. Regatul Unit a declarat război Germaniei la 3 septembrie 1939, iar Chamberlain a condus guvernul britanic în primele opt luni ale celui de-al Doilea Război Mondial.
· 1895: Ion Barbu (născut Dan Barbilian; n. ,[2][3]Câmpulung, România – d. ,[2][3] București, Republica Populară Română) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.
Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuții în revista Gazeta matematică. În tot acest timp, Barbilian își dezvoltă și pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care își satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial.
I-a avut ca profesori pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton Davidoglu.
În perioada 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin. A avut ca prieteni, între alții, pe matematicienii: Wilhelm Blaschke, Heinrich Grell, Helmut Hasse, Emil Artin și alții.
Cariera matematică continuă cu susținerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferințe internaționale de matematică, cum ar fi Congresele Internaționale de Matematică la Hamburg (1936), Göttingen și Viena (1938), Oslo (1936), Praga (1934).
În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Publică diferite articole în reviste matematice. De deosebită importanță sunt două dintre contribuțiile lui: o scurtă lucrare de două pagini apărută în Casopis Matematiky a Fysiky (1934-1935), în care definește o procedură de metrizare care va fi numită de Leonard M. Blumenthal „spații Barbilian”, și două lucrări în Jber. Deutsch. Math. Verein., apărute în 1940 și respectiv în 1941, intitulate Zur Axiomatik der Projectiven ebenen Ringgeometrien, și care au inspirat o direcție de cercetare în geometria inelelor, direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev și al lui Klingenberg.
După 1933, Barbilian s-a manifestat în domeniul matematicii în special ca geometru, reprezentant al programului de la Erlangen al lui Felix Klein și astfel au trecut la fondarea axiomatică a geometriei algebrice și a mecanicii clasice.
Dan Barbilian s-a mai ocupat și de teoriile algebrei moderne (1946 - 1951), de teoria algebrică a numerelor (1951 - 1957), de teoria determinismului și deține prioritatea mondială în precizarea unei clase largi de funcții distanță.
În 1938 devine membru al asociației Deutsche Mathematische Vereinigung (Uniunea matematică germană).
În anul 1919, Dan Barbilian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaște pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi și mai frumoase prietenii literare.
Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia și geometria sunt complementare în viața sa : acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaștere și imaginație.
Criticul și prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi.[judecată de valoare] Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viața Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-și continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viață boemă, se întoarce în țară.
| Ion Barbu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Nume la naștere | Dan Barbilian | ||
| Născut | 18 martie 1895 Câmpulung-Muscel, România | ||
| Decedat | (66 de ani) București, Republica Populară Română | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Părinți | Constantin Barbillian, Smaranda, născută Șoiculescu | ||
| Căsătorit cu | Gerda Barbu | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | poet, matematician | ||
| Pseudonim | Ion Barbu | ||
| Limbi | limba română[1] | ||
| Studii | Facultatea de Științe din București și studii la Göttingen, Tübingen și Berlin | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | 1919 - 1961 | ||
| Mișcare/curent literar | parnasianism, Ermetism, expresionism, șaradism | ||
| Operă de debut | 1919 - poezie în Sburătorul | ||
| Opere semnificative | „Joc secund” | ||
| |||
 Membru al Academiei de Științe din România | |||
· 1899 - S-a născut Ion Fintesteanu, (d. 21 octombrie 1984).
Ion Finteșteanu (1899 -1984) – foto: ro.wikipedia.org
Ion Finteșteanu (n. 18 martie 1899, București – d. 21 octombrie 1984, București) a fost un celebru actor român de teatru și de film. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București. A făcut parte din trupa Teatrului Național din București (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971).
În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și șef al catedrei Arta actorului. I-a avut ca asistenți pe Sanda Manu și pe Dem Rădulescu. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului
* 1904: Dr. Lajos Csőgör (n. 18 martie 1904, Sărmașu - d. 8 iulie 2003, Budapesta) a fost un medic dentist recunoscut în mod special pentru cărțile sale de specialitate, întemeietorul și primul rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, deținătorul titlului doctor honoris causa al Universității din Szeged[1] și soțul psihologului Erzsébet Csőgör.
Csőgör a făcut studiile liceale în Colegiul Reformat din Aiud, apoi a urmărit cursurile universitățiilor din Szeged și Cluj. În 1935 a devenist stomatolog în orașul Aiud, unde a condus cabinetul școlar. Din 1940 a devenit profesor de lucrări practice, iar 1944 a lucrat ca profesor la Facultatea de Medicină Dentară din Cluj. A făcut parte dintre profesorii care au întemeiat Institutul de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, semn pentru care a ocupat postul de rector de două ori între anii 1948-1949 și 1963-1967. Lajos Csőgör a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 -1957În 1948, după reforma învățământului, a fost înființat Institutul Medico-Farmaceutic (în maghiară Orvosi és Gyógyszerészeti Intézet), un institut de sine stătător cu limba de predare maghiară, cu următoarele facultăți: medicină generală, pediatrie, igienă, stomatologie și farmacie. Primul rector al institului a fost Dr. Lajos Csőgör. În 1953 institutul a înființat grădina botanică, ca bază de învățământ pentru Facultatea de Farmacie. Între 1951-1958 a avut trei facultăți: medicină generală, pediatrie și farmacie. În anul 1958-1959 facultatea de pediatrie s-a transformat în secție, iar începând din anul 1960-1961 a funcționat din nou secția de stomatologie, care a fost transformată în facultate în anul universitar 1965-1966.
Secția de stomatologie în cadrul Institutului de Medicină - Farmaceutic a fost înființat în anul 1960, când au fost mutați studenții dentari maghiari din Cluj la Târgu Mureș. Cel mai deseamă reprezentat a secției, care a condus construirea structurii chiar de la începuturi a fost Lajos Csőgör. Începând cu anul universitar 1965 - 1966 secția de stomatologie a institutului a fost transformată în facultate, funcționând ca atare și astăzi. Facultatea de farmacie și-a încetat activitatea între 1986-1990.
| Csőgör Lajos | |
 Csőgör Lajos în 1963 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Sărmașu, Austro-Ungaria |
| Decedat | (99 de ani) Budapesta, Ungaria |
| Naționalitate | maghiară  |
| Cetățenie |  Ungaria |
| Ocupație | scriitor autor de literatură medicală[*] dentist[*] |
| Activitate | |
| Domeniu | medicină dentară |
| Cunoscut pentru | fondatorul și primul rector al UMF Târgu Mureș |
· 1909: S-a născut Barbu Brezianu, istoric și critic de artă, poet, traducător român (d. 2008). Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, București, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Artiștilor Plastici (secția critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncușiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară.
* 1913: George Marcu (n. 18 martie 1913, Perivole, Macedonia de Vest - d. 24 decembrie 1984, București) a fost un compozitor, dirijor, folclorist și cântăreț de origine aromână.
* 1914: Ernst August al IV-lea, Prinț de Hanovra, Prinț Ereditar de Brunswick, Prinț al Marii Britanii și Irlandei (germană Ernst August Prinz von Hannover; 18 martie 1914 – 9 decembrie 1987) a fost șeful Casei de Hanovra din 1953 până la moartea sa.
S-a născut la data de 18 martie 1913 în satul Perivole din Grevena, regiunea Macedonia de Vest, Grecia.
Între 1932-1934 urmează studiile muzicale la Conservatorul din București, unde îl are ca profesor de folclor muzical pe Constantin Brăiloiu.
Între 1948-1954 devine dirijor și compozitor la Ansamblul macedo-român din București, după ce face primele culegeri sistematice de folclor aromân pe care le prelucrează pentru ansamblu. Două titluri notabile de prelucrări sunt Gaida[1] și Tumbe, tumbe. În paralel este responsabil artistic al Orchestrei „Barbu Lăutaru”.
În 1949 devine cercetător la Institutul de Folclor din București până în anul 1954. Revine la institut în 1959 activând până la sfârșitul vieții.
Între 1959-1968 este instructor artistic și compozitor al grupului vocal din Ministerul Petrochimic.
A fost colaborator al „Revistei de folclor” (devenită ulterior „Revista de etnografie și folclor”).
A orchestrat și dirijat acompaniamentul instrumental al pieselor cântăreței Marica Pitu înregistrate în anul 1970 la Radiodifuziunea Română atât în dialectul macedoromân (aromân), cât și în cel dacoromân (român). Titluri notabile din această serie sunt: Nu va dada s'mi mărită (Nu vrea tata să mă mărite), Bună dzua, picurare (Bună ziua, păcurare), Fată cu ochi măslinii etc. Cea din urmă piesă este una din cele mai cunoscute ale acestei cântărețe, fiind foarte difuzată la vremea sa.
| George Marcu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  18 martie 1913, Perivole, Macedonia de Vest, Grecia |
| Decedat | 24 decembrie 1984, București, România |
| Ocupație | compozitor, dirijor, folclorist, cântăreț |
| Activitate | |
| Gen muzical | folclor aromân |
El a fost fiul cel mare al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a Prințesei Victoria Luise a Prusiei, copilul cel mic și singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La naștere a primit titlul de Prinț Ereditar de Brunswick și la scurt timp pe cel de Prinț al Marii Britanii și a Irlandei, titlu acordat de regele George al V-lea al Regatului Unit,[1] și moștenitor al titlurilor de Duce de Cumberland și Teviotdale și Conte de Armagh. Titlurile sale au fost suspendate în conformitate cu Actul Privării Titlurilor din 1917.
Botezul lui Ernst August din vara anului 1914 a fost ultima mare întâlnire a monarhilor europeni înainte se izbucnirea Primului Război Mondial. Printre nașii săi se includ: împăratul Wilhelm al II-lea și împărăteasa Augusta Viktoria, bunicii materni; Ducele și Ducesa de Cumberland, bunicii paterni; George al V-lea al Regatului Unit, Franz Joseph I al Austriei, Nicolae al II-lea al Rusiei, Ludwig al III-lea al Bavariei, Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Prințul Adalbert al Prusiei, Prințul Oskar al Prusiei, Prințul Maximilian de Baden și regimentul 1 regal de cavalerie grea.
El și-a pierdut titlurile la vârsta de patru ani, când tatăl său a abdicat în 1918. După decesul tatălui său în 1953, el a devenit șeful Casei de Hanovra.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial el a luptat pe frontul rus ca Oberleutnant sub comanda generalului Erich Hoepner. A fost rănit grav în apropiere de Charkov în primăvara anului 1943. După complotul din 20 iulie din 1944 a fost arestat timp de câteva săptămâni la Berlin de Gestapo.
La 5 septembrie 1951, Ernest Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Ortrud de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1925–80).[2] La nuntă au participat multe figuri importante ale timpurilor, inclusiv sora lui, regina Frederica, și soțul ei, regele Paul I al Greciei, șefii caselor de Saxonia, Hesse, Mecklenburg, Oldenburg și Baden.[2] Ceremonia căsătoriei a fost urmată de o recepție la Herrenhausen, doar o parte a fostului palat Hanovra încă intact (restul a fost incendiat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).[2]
Prințesa Ortrud a murit în 1980. Ernest Augustus s-a căsătorit din nou în 1981, la vârsta de 67 de ani, cu contesa Monika de Solms-Laubach (n. 1929).
Copii lui cu prima soție sunt:
- Prințesa Marie de Hanovra (n. 1952), căsătorită cu contele Michael de Hochberg; au copii.
- Prințul Ernst August de Hanovra (n. 1954), căsătorit prima dată cu Chantal Hochuli cu care a avut copii; a doua oară s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Monaco cu care are o fiică.
- Prințul Ludwig Rudolph de Hanovra (1955–1988), căsătorit cu contesa Isabelle de Thurn și Valsassina-Como-Vercelli (1962–1988) cu care a avut un singur fiu. Ludwig s-a sinucis la scurt timp după ce a descoperit corpul soției sale, care a murit din cauza unei supradoze de droguri.
- Prințesa Olga Sophie Charlotte Anna de Hanovra (n. 1958)
- Prințesa Alexandra Irene de Hanovra (n. 1959), căsătorită cu Andreas, al 8-lea Prinț de Leiningen; au copii.
- Prințul Heinrich Julius de Hanovra (n. 1961), căsătorit cu Thyra von Westernhagen cu care are copii (inclusiv un fiu, Albert, născut de cea de-a 138-a comemorare a decesului strămoșului său, Prințul Albert de Saxa-Coburg-Gotha.
| Ernest Augustus al IV-lea | |
| Prinț de Hanovra Prinț Ereditar de Brunswick | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | germană Ernst August Georg Wilhelm Christian Ludwig Franz Joseph Nikolaus Oskar |
| Născut | 18 martie 1914 Braunschweig, Brunswick, Germania |
| Decedat | (73 de ani) Schulenburg, Pattensen, Saxonia, Germania |
| Înmormântat | Marienburg Castle[*] |
| Părinți | Ernest Augustus, Duce de Brunswick Prințesa Victoria Luise a Prusiei |
| Frați și surori | Frederica de Hanovra Prince Welf Henry of Hanover[*] Prințul George William de Hanovra Prince Christian Oscar of Hanover[*] |
| Căsătorit cu | Prințesa Ortrud de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (c.1951–1980) Contesa Monika de Solms-Laubach (c.1981-1987) |
| Copii | Marie, Contesă de Hochberg Ernest Augustus al V-lea Prințul Louis Rudolph Prințesa Olga Alexandra, Prințesă de Leiningen Prințul Heinrich Julius |
| Cetățenie | Regatul Unit Germania |
| Ocupație | jurist |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce |
| Familie nobiliară | Casa de Hanovra |
| Șeful Casei de Hanovra | |
| Domnie | 30 ianuarie 1953 – 9 decembrie 1987 |
| Predecesor | Ernest Augustus III |
| Succesor | Ernest Augustus V |
· 1917: Mircea Ionescu-Quintus (n. 18/, Herson, Republica Rusă – d. ,[2][3] Ploiești, România[4]) a fost un politician român, fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. Mircea Ionescu-Quintus a deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989.
Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18/31 martie 1917, la Herson(Cherson), în Crimeea, unde familia sa era refugiată în timpul Primului Război Mondial. Părinții lui sunt Ion G. Ionescu-Quintus și Maria (născută Naumescu).[5]
A absolvit Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești în 1934. S-a înscris în PNL în 1936, tatăl său fiind ales de nouă ori în Parlamentul României din postura de membru al acestui partid. A fost licențiat „cum laude” al Facultății de Drept a Universității din București în anul 1938 și apoi a profesat ca avocat în capitală, fiind specialist în drept și procedură penală.[5]
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost implicat în lupte pe Frontul de Est și pe cel de Vest. După război, Mircea Ionescu-Quintus s-a căsătorit și a fost trimis de regimul comunist în lagăre. În 1954 a fost eliberat din lagăr și a fost racolat de Securitate (în 2002, Curtea de Apel București a decis însă că liberalul nu a făcut poliție politică)[6].
După Revoluția Română din 89 s-a înscris în PNL și a fost ales deputat în 1990 în primul Parlament postcomunist. A deținut funcția de ministru al justiției în Guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989. Mircea Ionescu-Quintus a fost senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008. În cadrul activității sale parlamentare, Mircea Ionescu-Quintus a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
- în legislatura 1990-1992: Statul Israel, Republica Elenă, Republica Polonă;
- în legislatura 1996-2000: Ungaria, Republica Federală Germania;
- în legislatura 2000-2004: Republica Populară Chineză.
Mircea Ionescu-Quintus a fost consilier îndrumător de avocați stagiari (1977-1985) și profesor la catedra de Drept Constituțional și Administrativ de la Facultatea de Studii Juridice a Universității de Inventică din Ploiești (1991-1993).[5]
Între 1993 și 2001 a fost președintele Partidul Național Liberal, iar din 2001 și până la moartea sa a fost președinte de onoare al acestui partid.
Mircea Ionescu Quintus a fost și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, el publicând mai multe volume de epigrame.[4]
Mircea Ionescu-Quintus figurează pe lista foștilor colaboratori ai Securității publicate în Monitorul Oficial de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.[7] În urma unui proces intentat CNSAS-ului, Curtea de Apel București a hotărât că Mircea Ionescu Quintus nu a făcut poliție politică
| Mircea Ionescu-Quintus | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Herson, Republica Rusă |
| Decedat | (100 de ani)[2][3] Ploiești, România |
| Părinți | Ion Ionescu Quintus |
| Căsătorit cu | Viorica Ionescu-Quintus |
| Număr de copii | 1 |
| Copii | unul |
| Naționalitate | Român |
| Cetățenie | România |
| Religie | ortodoxă |
| Ocupație | politician avocat poet |
| Ministrul justiției | |
| În funcție 16 octombrie 1991 – 1992 | |
| Președinte | Ion Iliescu |
| Prim-ministru | Theodor Stolojan |
| Precedat de | Victor Babiuc |
| Succedat de | Petre Ninosu |
| Președinte al Senatului României | |
| În funcție 4 februarie 2000 – 30 noiembrie 2000 | |
| Președinte | Emil Constantinescu |
| Prim-ministru | Mugur Isărescu |
| Precedat de | Petre Roman |
| Succedat de | Nicolae Văcăroiu |
| Partid politic | Partidul Național Liberal |
| Alma mater | Universitatea din București[1] |
· 1921: S-a nascut Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului incepand din anul 1993, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (din 2005), poet, dramaturg şi prozator român; (d. 31.01.2011, Cluj). Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, județul Vâlcea – d. 31 ianuarie 2011, Cluj-Napoca), a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Valeriu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921 din părinții Ana și Vasile Anania, în comuna Glăvile-Piteșteana, județul Vâlcea. A urmat școala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la București. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din București ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. A frecventat și cursurile la liceele "Dimitrie Cantemir" și "Mihai Viteazul din capitală, luându-și bacalaureat în urma examenului susținut la liceul "Mihai Viteazul" (1943).
În anul 1935, minor fiind, s-a înscris în organizația "Mănunchiul de prieteni", organizație legionară a tineretului școlar. În anul 1936 era deja încadrat în "Frăția de Cruce", organizație superioară celei dintâi. Peste ani își amintește Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania: ..."Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal și altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu încă nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani) , "Frăția de Cruce" din Seminarul Central a fost desființată. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernări legionare, dar și după aceea, mi-a fost dat să văd și reversul medaliei, adică fața neștiută a Gărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în "Frăția de Cruce" din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educație, și că nu am avut de învățat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam și de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu."
În anul 1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. Mărturisește în continuare înaltul prelat: ..."După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fișa cu calificativul "legionar", un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viață întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost și am rămas pe dreapta". În anul 1942 a fost arestat și condamnat din nou, la șase luni de închisoare, pentru că ar fi deținut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare și arme.
La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București, dându-i-se numele de Bartolomeu. În același an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș.
În toamna anului 1944 s-a înscris ca student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administrație românească. În calitate de președinte al studenților din Centrul Studențesc "Petru Maior" a organizat și condus greva studențească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Grozala 6 martie 1946 și totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat în anul 1947, după care a ajuns stareț la Mănăstirea Toplița, aflată pe atunci în județul Mureș (interbelic).
Ulterior și-a continuat studiile la "Facultatea de Teologie" din București și la "Academia Andreiană" din Sibiu, obținând titlul de "licențiat în teologie" (1948).
Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din București, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară și Socială a Clerului, la Curtea de Argeș. În perioada 1952-1958 a deținut funcția de director al bibliotecii patriarhale din București. Conform mărturiilor unor contemporani, s-a bucurat în toată această perioadă de protecția patriarhului Justinian Marina.[2]
În anul 1958 a fost din nou arestat, sub acuzația de activitate legionară înainte de 23 august 1944. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploiești la 25 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale". Și-a ispășit pedeapsa în Închisoarea Aiud, la secția "politici", unde a făcut parte dintr-un comitet de reeducare.[3]
În timpul detenției i-a murit mama, iar el a fost înștiințat de acest fapt în închisoare. În 1964 a fost eliberat, împreună cu alți deținuți politici, în urma unui decret dat de autorități pentru anularea detenției politice.
În anul 1966 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicații". În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. A ținut numeroase conferințe și a făcut parte din mai multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. Este membru fondator al Comitetului Sălii Românești din Detroit, avându-l ca invitat la dineul de promovare din 21 mai 1976, pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade.
A participat la diverse conferințe în Detroit, Chicago, Windsor și Honolulu, fiind ales ca membru în delegația Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat Bisericile vechi orientale din Egipt, Etiopia și India (1969). Conform jurnalistului Ioan T. Morar, Bartolomeu Anania ar fi furnizat Securității note informative despre Andrei Scrima, unul din teologii ortodocși de seamă aflați în exil.[4]
După reîntoarcerea în țară a fost director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. Operei sale scriitoricești, deosebit de bogată, va adăuga una de excepție: diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta, într-o limbă frumoasă și curgătoare. Această lucrare o va elabora și desăvârși după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturisește singur, această operă i-a solicitat peste zece ani de muncă de ocnaș. Biblia aceasta[5], tipărită în anul 2001 a devenit și ediția jubiliară a Sfântului Sinod.
S-a afirmat în literatură încă de pe băncile școlii, făcându-și debutul în anul 1936 la revista "Vremea", apoi la revista "Dacia Rediviva", al cărei redactor principal a și fost. După ani a colaborat la revistele: "Gazeta Literară", "Luceafărul", "Magazin Istoric", "Ateneu" și altele.
A publicat în revistele centrale bisericești, "Glasul Bisericii", "Mitropolia Olteniei", buletinul și calendarul "Credința" din Detroit, "Renașterea" din Cluj (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul).[13] Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim "Filele de acatist" (1976), "Acțiunea catolicismului în România interbelică" (1992) penultima lucrare, "Cartea deschisă a Împărăției", o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii izvorâtă din experiența sa. În anul 2008 a publicat un volum de memorii.[14]
Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menționăm dramele: "Miorița" (1966); "Meșterul Manole" (1968); "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969); "Păhărelul cu nectar" (fantezie pentru copii-1969); "Steaua Zimbrului" (1971); "Poeme cu măști" (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale țării: "Barbu Ștefănescu Delavrancea" din București, "Alexandru Davila" din Pitești, "Dramatic" din Baia Mare ș.a
În anul 1982 a obținut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.
In anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul. I-au apărut volumele de poezii: "Geneze" (1971); "Istorii agrippine" (1976); "File de acatist" (1981); Anamneze" (1984); "Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992); "Poezie religioasă românească modernă" (1992). La acestea se adaugă volumele de proză și de eseuri: "Greul Pământului" (1982), "Rotonda plopilor aprinși" (1983), albumul "Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic "Străinii din Kipukua" (1979)[15] și multe altele.
Este prezent în antologiile:
- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - „Lumina piezișă”, antologie bilingvă româno-germană, de Christian W. Schenk cuprinzând 81 de autori români, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
- Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666
- Memorii, Editura Polirom, 2008
| Mitropolitul Bartolomeu Anania | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2] Glăvile, Vâlcea, România | ||
| Decedat | (89 de ani)[1][2] Cluj-Napoca, România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Religie | creștinism ortodox[*] | ||
| Ocupație | preot autor traducător scriitor poet | ||
| Funcția episcopală | |||
| Sediul | Cluj-Napoca | ||
| Titlul | Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului | ||
| Perioada | 21 ianuarie 1993 - 31 ianuarie 2011 | ||
| |||
| Premii | Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce[*] () doctor honoris causa al Universității Babeș Bolyai din Cluj[*] () | ||
A apărut într-un număr mare de filme italiene, interpretând adesea roluri de cetățeni străini aflați în Italia. A fost distribuit în principal în roluri secundare: aristocrat străin, consul în vizită, turist aflat în vacanță.
Unul dintre cele mai importante roluri ale lui a fost rolul bancherului sicilian Alfredo Ravanusa în miniserialele Caracatița și Caracatița 2.
· 1926: S-a născut la Călanu Mic, Hunedoara, criticul şi istoricul literar român, Romul Munteanu; (d. 17 martie 2011, București). A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat cariera universitara la București, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din București. Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.
· 1932 - S-a născut John Updike, scriitor american.(A scris printre altele romanul “Centaurul”,tradus si in limba romana).
John Hoyer Updike (1932 — 2009) – foto: ro.wikipedia.org
John Hoyer Updike (n. 18 martie 1932 — d. 27 ianuarie 2009) a fost un eseist, critic literar, poet și scriitor american. Cea mai celebră lucrare a lui Updike este seria Rabbit (Fugi, Rabbit; Întoarcerea lui Rabbit; Rabbit e bogat; Odihna lui Rabbit). Atât Rabbit e bogat cât și Odihna lui Rabbit au primit Premiul Pulitzer.
· 1936 - S-a născut Robert Lee Smith, cântăreţ soul american (The Tams).
* 1936: Frederik Willem de Klerk (n. 18 martie 1936, Johannesburg), cunoscut ca F. W. de Klerk, a fost al 7-lea și ultimul președinte al Africii de Sud în perioada de apartheid, servind din septembrie 1989 până în mai 1994. De Klerk a fost liderul Partidului Național din februarie 1989 până în septembrie 1997.· 1937: S-a nascut la Ramnicu-Valcea, compozitorul si cantaretul roman de muzica usoara Horia Moculescu.
· 1938 - S-a nascut Timo Makinen, unul dintre primii finlandezi zburători se naste în Helsinki, Finlanda.A inceput cuesele de raliu in 1959 pe un Triumph TR3. El a devenit cunoscut pentru hat-trickul din RAC Rally, între anii 1973 si 1975, la bordul unui Ford Escort. Nu doar însă victoriile l-au propulsat în istorie si în inima pasionatilor de raliuri, ci si stilul foarte spectaculos de pilotaj.
Rămâne memorabilă cursa din 1967 când la bordul unui Mini pe proba specială de la Ouninpohja a dovedit că poate termina o cursă si fără să vadă pe unde merge. Chingile capotei micului model s-au desprins si mare parte din cursă, Makinen a mers cu acea bucată de caroserie obstructionându-i vederea. Pentru a nu pierde timp, finlandezul nu a oprit să remedieze problema ci a mers la fel de rapid, punând masina cât mai des de-a latul pentru a vedea pe unde merge. Makinen a terminat speciala pe locul 3 si chiar a câstigat acel raliu. Makinen si-a încercat talentul si pe apă acolo unde a câstigat cursa de salupe de viteză din 1969 Round Britain. · 1938 - S-a născut Charley Pride, cântăreţ country american.
· 1939 - S-a născut Kenny Lynch, cântăreţ şi actor britanic.
· 1939 - S-a născut Travis Pritchett, cântăreţ amrican (Travis & Bob).
· 1941 - S-a născut popularul cantaret american Wilson Pickett;( d.19 ianuarie 2006).
Wilson Pickett (March 18, 1941 – January 19, 2006) - foto: en.wikipedia.org
Ion Drîmbă s-a născut la Timișoara într-o familie de origine modestă. Tatăl său lucra la poștă.[1] La vârsta de opt ani, s-a apucat de scrimă pentru a-l urma pe fratele său cel mai mare. A făcut primii pași în acest sport la Asociația „Flacăra roșie” cu antrenorul Andrei Altman.[2] Și-a demonstrat valoarea rapid: de la vârsta de 13 ani a concurat în categoria de seniori (divizia B) la floretă și la sabie. În anul 1959 a câștigat la campionatul național de juniori la ambele probe.[2]
În anul 1960 s-a transferat la CSA Steaua ca angajat civil sub îndrumarea lui Vasile Chelaru.[1] În același an, la vârsta de 18 ani, a devenit campion național de seniori la floretă.[3] A cucerit medalia de argint la floretă și a ajuns în semifinale la sabie la Campionatul European de juniori de la Leningrad. A participat la proba de floretă individual la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma, dar nu a câștigat nici o medalie.[1] La Universiada din 1961 de la Sofia și-a cunoscut viitoarea lui soție, Ileana Gyulai.[3] În anul 1963 a devenit vicecampion mondial de juniori la Gent, și vicecampion universitar la floretă și medaliat cu bronz la sabie la Universiada de la Porto Alegre. În anul următor a fost campion național la ambele arme. A luat parte la patru probe Jocurile Olimpice din 1964 de la Tokyo, unde și-a îmbunătățit rezultatele de la Roma 1960, dar nu a putut urca pe podium.
Alături de Ștefan Ardeleanu, Iuliu Falb, Tănase Mureșanu și Mihai Țiu, a cucerit medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial din 1967 de la Montreal. Pentru această realizare a fost numit maestru emerit al sportului. La Jocurile Olimpice din 1968, cu 19 victorii și două înfrângeri, a câștigat primul titlul olimpic din istoria scrimei românești. A fost declarat cel mai bun scrimer din lume de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS). A fost decorat cu Meritul Sportiv, clasa I,[4] dar nu a primit mașina Fiat și suma de 25.000 de lei pe care statul român i le promisese câștigătorilor unui titlu olimpic.
Nemulțumit de modul în care sportivii de performanță erau tratați în România, a defectat în Republica Federală Germană în 1970, în timp ce era în Paris pentru Challenge-ul Martini, o etapă de Cupa Mondială: a scăpat dintr-un dineu oficial și a găsit refugiu la ambasada vest-germană.[3] Prin urmare, numele său a fost șters din statisticile și documentele oficiale. De pildă, nu a fost menționat în cartea Aur olimpic românesc (1980).[5] El s-a stabilit la Ulm, unde a lucrat ca antrenor pentru Federația Germană de Scrimă.[6] Le-a pregătit, printre altele, pe campionii germani Matthias Behr și Alexander Pusch.[2] După două ani, s-a mutat în Statele Unite, stabilindu-se mai întâi la Tucson, Arizona, apoi la San Francisco, unde și-a înființat școala de scrimă.[1] A lucrat, de asemenea, în Venezuela și în Brazilia, unde a creat un alt club de scrimă la Sao Paolo, lucrând în special cu Antonio Augusto Telles Machado.[2] Acolo s-a recăsătorit și a avut patru copii.[3]
În anul 1996 a decis să revină în România, unde numele său a fost restabilit după Revoluția Română din 1989. A fost decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de ofițer,[2] dar în ciuda experienței acumulate în străinătate, nu a primit nicio ofertă de angajare și a avut să-și retragă candidatura la președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român.[7] Funcția a fost obținută de Ion Țiriac în cele din urmă. Foarte dezamăgit, Ion Drîmbă s-a întors în Brazilia, unde și-a continuat activitatea de antrenor în sudul regiunii Minas Gerais.[8] A pregătit-o, printre altele, pe sabrera Elora Pattaro, care a fost laureată cu argint la Campionatul Mondial pentru cadeți din 2003 de la Trapani.[9] A murit în anul 2006.[5]
Stilul său a fost descris astfel: „Deplasările ușoare, aidoma felinelor, îndelungatele momente de expectativă, ca și finalizarea rapidă și precisă a loviturilor, îl făceau să pară o panteră în acțiune.
* 1944: Gheorghe Alupoaei (n. 18 martie 1944, Zamostea, județul Dorohoi)[1]este un sculptor și profesor de arte plastice din România.A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iași, specializarea Grafică și Sculptură. Unul dintre profesorii de la care declară că a învățat foarte mult a fost sculptorul Iftimie Bârleanu.[1] A studiat și cu maestrul Ion Irimescu [2]. Este căsătorit și are doi copii[1].
Și-a început cariera la Bârlad, la Liceul "Mihai Eminescu", unde a profesat timp de nouă ani. Acolo a realizat prima lucrare de sculptură, și anume portretul unui coleg de catedră, profesorul de istorie George Popescu, după care a urmat bustul lui Gheorghe Roșca Codreanu, în uniformă militară, la împlinirea a 125 de ani de la înființarea colegiului care îi poartă numele.
În 1976 i s-a oferit un post de inspector școlar la Vaslui, pe care nu l-a putut refuza fiindcă avea o familie de întreținut. S-a stabilit în Vaslui, unde lucrează ca profesor la Grupul Școlar "Ștefan Procopiu". În perioada 1996-2007 Gheorghe Alupoaei a fost profesor la gimnaziul „Elena Cuza” din Vaslui. A continuat să sculpteze ca artist sezonier, cum se autodefinește, deoarece are atelierul în afara orașului, fără sursă de căldură, așa că nu poate lucra iarna
Principalele sale lucrări se află la Vaslui și în împrejurimi. În continuare, o selecție a operelor sale sculpturale:
- Bustul lui Gheorghe Roșca Codreanu în praf de piatră, situat în curtea Colegiului Național cu același nume din Bârlad, realizat în anul 1971, la aniversarea a 125 de ani de la înființare a colegiului. Înlocuiește bustul lui Gheorghe Roșca Codreanu, lucrat în bronz de sculptorul Mihai Onofrei, dezvelit în luna noiembrie 1940, în prezența ministrului Educației Naționale de atunci, Traian Brăileanu, în partea de nord-vest a cladirii liceului. Bustul a fost trimis la topire în 1951, când proletcultismul pusese stăpânire pe cultura românească.[3]
- Bustul lui Emil Gârleanu, în ciment alb, situat în fața Școlii nr. 1 Bârlad, realizat în anul 1971, la aniversarea a 50 de ani de la înființare.[4]
- Bustul profesorului Mărgeluș Burgă din Bârlad.[5]
- Complexul sculptural în fontă „Pro Patria” de la Miclești, este situat pe Movila lui Burcel, monument istoric din perioada lui Ștefan cel Mare, lângă Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel. Monumentul cântărește câteva zeci de tone și a fost realizat în anul 1994 de sculptorul Gheorghe Alupoaei. Elementul central este o femeie din bronz, care simbolizează Dacia Traiană. Ea este prezentată cu ambele mâini ridicate deasupra capului rupând Pactul Ribbentrop-Molotov (1939) prin care s-a hotărât anexarea de către URSS a Basarabiei, uitându-se spre harta Moldovei cu cetățile lui Ștefan cel Mare de pe malul Nistrului: Cetatea Hotin, Cetatea Soroca, Cetatea Orhei, Cetatea Tighina, Cetatea Albă și Cetatea Chilia. În centrul hărții este reprezentat mareșalul Ion Antonescu ordonând trecerea Prutului în 1941 și soldații care au eliberat Basarabia și care au fost măcelăriți dincolo de Prut în localitatea Țiganca, față în față cu localitatea Murgeni, dincoace de Prut.
- Statuia lui Ștefan cel Mare, în bronz, ridicată în 1995 în curtea Catedralei Episcopale din Huși, în cinstea ctitorului bisericii episcopale din Huși, operă a sculptorului Gheorghe Alupoaei turnată la Metamar S.A. Baia Mare în 1995[6]. Statuia depășește mărimea naturală a domnitorului, redându-l pe acesta cu macheta bisericii din Huși în mâna stângă și crucea în mâna dreaptă. Aceasta este amplasată pe un postament din beton flancat cu plăci din travertin. Pe fața postamentului, la mijoc se află expusă stema Moldovei. Pe latura din stânga a postamentului este un basorelief cu o scenă privind alegerea locului de ridicare a lăcașului sfânt, iar pe latura dreaptă, un basorelief cu un sfat de taină al domnitorului cu alți reprezentanți ai Curții și ai Bisericii. Mulajele celor două basoreliefuri sunt amplasate în stânga și dreapta arcadei la intrarea în curtea Episcopiei.
- Bustul lui Gheorghe Roșca Codreanu, în bronz, situat în fața Colegiului Național cu același nume din Bârlad, realizat în anul 1996, la aniversarea a 150 de ani de la înființare.
- Bustul în bronz al lui Ștefan cel Mare, situat în fața școlii cu același nume din municipiul Vaslui, realizat în 1996. O replică în bronz se află la Mănăstirea „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Movila lui Burcel, iar mulajul în ghips a fost donat Bisericii „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui, ctitorie a marelui voievod.
- Bustul în bronz al lui Vasile Alecsandri, situat în fața Școlii cu același nume din municipiul Vaslui, realizat în anul 1996, este opera sculptorului Gheorghe Alupoaei. Mulajul bustului, împreună cu mulajul lui M. Kogălniceanu, a fost donat Casei Corpului Didactic din Vaslui.
- Medalionul în bronz al academicianului Anghel Rugină, realizat în anul 1996, se află în incinta Colegiului Economic cu același nume din Vaslui.
- Bustul în bronz al lui Mihail Kogălniceanu, realizat în anul 1997 și amplasat în fața liceului cu același nume, pe strada Mihail Kogălniceanu.
- Statuia în bronz “Nicolae Milescu Spătarul”, situată în fața Bibliotecii Județene Vaslui, a fost realizată în anul 2001. Personajul prezintă multe detalii privitoare la ținuta vestimentară, aranjamentul părului și căciulă, specifice vremii în care a trăit. Stilul reprezentării sculpturale amintește de trăsături ale Barocului, specific aceluiași secol XVII.[7]
- Bustul lui Alexandru Ioan Cuza în ciment alb, situat în curtea Grupului Școlar Industrial cu același nume din Bârlad, realizat în anul 2001.
- Bustul în bronz al lui Ștefan Procopiu, situat în fața Grupului Școlar cu același nume din Vaslui, realizat în 2001.
- Bustul în ghips al lui Spiru Haret, realizat în anul 2001, este situat în incinta Școlii „Elena Cuza” din Vaslui, unde Gheorghe Alupoaei a fost profesor.
- Bustul în ghips al lui Ion Iancu Lefter, situat în Sala de lectură a Bibliotecii Casei de Cultură „Constantin Tănase” din Vaslui, a fost realizat în anul 2001.[8]
- Bustul lui Tudor Pamfile, în ciment alb, situat în fața Școlii nr. 4 din Bârlad, realizat în anul 2001, cu prilejul finalizării lucrărilor de restaurare a clădirii școlii de tip haretian.
- Bustul în bronz al lui Ștefan Ciobotărașu, situat în centrul civic al comunei Lipovăț, realizat în anul 2002.
- Bustul în ciment al Elenei Cuza, situat în fața Școlii cu același nume din Vaslui, realizat în anul 2006.
- Bustul în bronz al lui Vasile Dumitrache, situat în curtea Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad, realizat în anul 2009. Mulajul bustului este expuse în incinta liceului, în fața cabinetului de matematică ce-i poartă numele.
- Bustul lui Mihai Eminescu, dezvelit pe 15 ianuarie 2011, la Edmonton, în Canada.[1]
- Bustul generalului Gheorghe Negrescu dezvelit în fața școlii cu clasele I-VIII din localitatea Fruntișeni.
| Gheorghe Alupoae | |
 Gheorghe Alupoaei lucrând la bustul lui Ion Iancu Lefter | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (75 de ani) Zamostea, România |
| Naționalitate | România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | sculptor, profesor |
| Activitate | |
| Educație | Facultatea de Arte Plastice din Iași |
| Lucrări remarcabile | bustul lui Gheorghe Roșca Codreanu din Bârlad |
* 1944: Amnon Lipkin-Shahak sau Șahak (în ebraică אמנון ליפקין-שחק) (n. 18 martie 1944, Tel Aviv - 19 decembrie 2012, Ierusalim) a fost un generalde armată și om politic israelian. A îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Israeliene în perioada 1995-1998.
În perioada 1983-1986, generalul Amnon Lipkin-Șahak (Shahak) a fost comandant al Armatei de Centru a Israelului, apoi între anii 1986-1991 a fost comandantul Serviciului de Informații Militare (AMAN).
A fost deputat în Knesset din partea Partidului de centru și apoi a mișcării "Israel Ahat" a fostului său comandant, devenit lider laburist, Ehud Barak. A îndeplinit și funcțiile de ministru al turismului și al transporturilor.
Născut la Tel Aviv, pe atunci Palestina, sub mandat britanic, azi în Statul Israel, la 18 martie 1944, Amnon Lipkin-Șahak (Shahak) este urmaș direct al rabinului Israel Lipkin din Salant, cunoscut ca Rabbi Israel Salanter, întemeietorul mișcării morale religioase Musar între evreii din Lituania. Străbunicul generalului, comerciantul Itzhak Lipkin, venit din Imperiul Rus în anul 1904, a fost unul din pionierii sioniști religioși ai reașezării evreilor în Palestina. [4] El era fondatorul a două noi cartiere evreiești la Ierusalim - Ohel Shlomo și Shaarey Ierușalaim.
· 1946: Sorin Dumitrescu (n. 18 martie 1946, București) este un pictor și grafician român, discipol al Părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, membru corespondent al Academiei Române din 2006.
Studii:- 1969 Absolvă Institutul de arte frumoase din București, la clasa maestrului Corneliu Baba, avându-i colegi, printre alții, pe Mihai Cismaru , Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu.
- Din 1969 participă la anualele și bienalele republicane și la Saloanele Municipiului București
- 1981 Fondează Gruparea 9+1 împreună cu: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.
- Fondatorul Editurii și Fundației Anastasia
- Inițiatorul și curatorul galeriei Catacomba, al cărei program s-a remarcat în anii 1992-2001 prin promovarea pe simeze și, în general, în spațiul dezbaterii publice, a unei arte de mare anvergură spirituală
- 2006 Devine membru corespondent al Academiei Române
| Sorin Dumitrescu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | (73 de ani) București, România | ||
| Naționalitate | România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | pictor, grafician, profesor universitar | ||
| Activitate | |||
| Educație | Institutul de Arte Frumoase din București | ||
| Reprezentant | „Gruparea 9+1” | ||
| Premii | Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor | ||
| |||
* 1948: Anton Pongratz cunoscut și ca Antal Pongrácz (n. , Târgu Mureș, Republica Populară Română – d. , Târgu Mureș, România) a fost un scrimer olimpic român specializat pe spadă.
S-a apucat de scrimă cu Andrei Kakucs la CSU Târgu Mureș.[1] A cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial pentru juniori din 1967 de la Teheran. A luat parte la probele de spadă individual și de spadă pe echipe la Jocurile Olimpice din 1972 de la Munich, unde s-a clasat respectiv pe locul 4 și pe locul 5.[2] A participat și la cele din 1976 de la Montreal și la cele din 1980 de la Moscova. A fost campion național în 1967 și 1973.[3] Pentru realizările sale a primit titlul de maestru emerit al sportului în anul 1968.[1]
În paralel cu cariera sa sportivă, era medic stomatolog.
· 1950 - S-a născut John Hartman, baterist american (Doobie Brothers).
* 1953: Gerhard Ortinau (n. 18 martie 1953, Borcea) este scriitor de limba germană originar din România, care activează în Germania.S-a născut ca membru al minorității germane din România, în timpul deportărilor în Bărăgan. A crescut apoi la Săcălaz, în Banat.
Între 1972 și 1976 a studiat germanistica și romanistica la Universitatea din Timișoara.
A fost membru al grupului Aktionsgruppe Banat. De aceea Gerhard Ortinau a fost urmărit de Securitate, inclusiv a fost internat într-o noapte la Psihiatrie.[2] În toamna anului 1975, Gerhard Ortinau, William Totok, Richard Wagner și Gerhardt Csejka au fost arestați sub pretextul intenției de a trece ilegal frontiera pentru a părăsi România.[3]
În 1976, a început să fie permanent în vizorul Securității. I s-a interzis să mai publice.
Într-o Notă informativă, întocmită pe baza informațiilor furnizate de informatorul "Sandu", privind formarea și direcția Grupului de Acțiune Banat, organele de Securitate trăgeau următoarele concluzii:[4]
- Discutând cu unii dintre membrii grupului – J. Lippet, R. Wagner, W. Kremm – s-a putut constata că sînt atașați regimului nostru, că doresc să facă o literatură angajată. Gerhard Ortinau, de exemplu a declarat ferm în ședința de partid, cînd s-a discutat primirea lui, că se distantanțează categoric de intenția părinților săi (revocată pare-se ulterior și de aceștia) de a emigra în R.F.G.
- Gerhard Ortinau s-a oferit de bunăvoie sa devină informator. A semnat și angajamentul. Mergea săptămânal să dea raportul despre colegii lui, dar, în loc să informeze, dezinforma și afla mutările ulterioare pe care intenționau să le facă securiștii și cine era următorul vizat. Cum ieșea de la sediu, le comunica prietenilor ce li se pregătea.
În 1980 a emigrat în Republica Federală Germania, în Berlinul de Vest. În prezent, trăiește ca scriitor liber profesionist în Berlin-Prenzlauer Berg.
· 1955: S-a nascut Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos. Casian Crăciun (pe numele de mirean Costică Crăciun (n. 18 martie 1955, comuna Lopătari, județul Buzău) este un cleric ortodox român ce deține în prezent rangul de arhiepiscop al Eparhiei Dunării de Jos, fiind astfel membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
- Predicator (Bertolt Brecht–Paul Dessau: Mutter Courage și copii ei, regizor: Vargyas Márta)
- Personaj (Marionete, regizor: Bessenyei Gedő István)
- Egeu (William Shakespeare: Visul unei nopți de vară, regizor: Keresztes Attila)
- Narator, Primar (Petőfi Sándor: Barosul satului, regizor: Galló Ernő)
- Ofițer (Dés – Nemes – Böhm – Korcsmáros – Horváth: Undeva în Europa, regizor: Balogh Attila)
- Bunicul (Dobay András – Muszty Bea: Tortul albastru, regizor: Keresztes Attila)
- Akela (Dés – Békés – Geszti: Cartea junglei, regizor: Szilágyi Regina)
- Leopold Maria Lippert–Prințul Weilersheim (Kálmán Imre: Prințesa Ceardașului, regizor: Keresztes Attila)
- Ádus, țambalistul bătrân (Tóth Ede: Năzdrăvanul satului, regizor: Csurulya Csongor)
- Buicalov (Katajev- Aldobolyi: Duminica zănatică, regizor: Aldobolyi Nagy György)
- Profesor (Szabó Magda-Bereményi Géza: Ușa, regizor: Bereményi Géza)
- Dr. Preis (Munkácsi Miklós: Beatles Foever, regizor: Csurulya Csongor)
- Patás (Rideg Sándor-Timár Péter: Întâmplări la casa cantonierului, regizor: Árkosi Árpád)
- Senák (Háy János: Senák, regizor: Lendvai Zoltán)
- Aniello Amitrano (Eduardo de Filippo: Voci interioare, regizor: Alexandre Colpacci)
- Salarino (Shakespeare: Neguțătorul din Veneția, regizor: Parászka Miklós)
- Bill (Déry Tibor: Reportaj imaginar despre un festival de pop american, regizor: Horányi László)
- Horner (Hawthorne) procuror (Dan Goggin: Călugărițele, regizor: Urai Péter)
- Mikár Ferenc (Szomory Dezső: Györgyike, cel mai bun copil, regizor: Lendvai Zoltán)
- Kányai (Szigligeti Ede: Liliomfi, regizor: Árkosi Árpád)
- Lord Worchester (Falstaff, realizată după piesa Henrik IV de Shakespeare, regizor: Béres László)
- Témüller (Presser-Sztevanovity: Mansarda, regizor: Horányi László)
- Cârciumar (Egressy Zoltán: Portugalia, regizor: Lendvai Zoltán)
- Rideghváry Bence (Jókai Mór: Fii omului cu inima de piatră, regizor: Parászka Miklós)
- Theseu (Shakespeare: Visul unei nopți de vară, regizor: Árkosi Árpád)
- Prințul Jóttesz (Novák János-Tamkó Sirató Károly: Grădina povestitoare, regizor: Márk Nagy Ágota)
- Levrenti (Brecht: Cercul de cretă caucazian)
- Președinte (Tamási Áron: Consolare, regizor: Parászka Miklós)
- Omul de Tinichea (Baum-Frank-Schwajda-Tamássy: Vrăjitorul din Oz, regizor: Márk Nagy Ágota)
- Kopjáss István (Móricz Zsigmond: Rudele, regizor: Parászka Miklós)
- Jan Balas (Václav Havel: Memorandumul, regizor: Parászka Miklós)
- Közeg (Spiró György: Tacâmuri de pui, regizor: Kövesdy István)
- Ben Silverman (Neil Simon: Băieții de aur, regizor: Parászka Miklós)
- Máté (Molnár Ferenc: Úri divat)
- Benedek (Örkény István: Căutătorii de chei, regizor: Parászka Miklós)
- Eibenmeyer, Herse (Sütő András: Egy lócsiszár virágvasárnapja, regizor: Kovács Levente)
- Bugrov, negustor (Csehov: Platonov, regizor: Kovács Levente)
- Anghel (Mateescu: Regina balului, regizor: Parászka Miklós)
- Adrian (Shakespeare: Furtuna, regizor: Parászka Miklós)
- Tóbiás (Zágon István: Hyppolit, valetul, regizor: Kovács Levente)
- Mistreț (Fodor Sándor: Csipike, regizor: Tóth Páll Miklós)
- Abbé (Deák Tamás: Balul, regizor: Kovács Ferenc)
- Don Juan (Tirso de Molina: Osânditul pentru lipsă de credință, regizor: Kovács Ádám)
- Tânăr (Fejes Endre: Buna seara vară, buna seara dragoste, regizor: Gyöngyösi Gábor, Tóth Páll Miklós)
| István Bessenyei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 18 martie 1955 Ariniș, Regiunea Baia Mare, .svg){kind=small} Republica Populară România |
| Decedat | (63 de ani) Satu Mare, România |
| Naționalitate | maghiar |
| Ocupație | actor regizor[*] director de teatru[*] |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | actor |
| Pregătire | Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István”, Târgu Mureș |
· 1957 - S-a născut Horia Roman Patapievici, scriitor şi eseist, fizician, director al Institutului Cultural roman; (n.Bucuresti).
Horia-Roman Patapievici, la Târgul de Carte Gaudeamus 2011 – foto: ro.wikipedia.org
· 1959 - S-a născut Irene Cara, cântăreaţă şi actriţă americană.
· 1959 - S-a născut regizorul francez Luc Besson.
Luc Besson – foto: ro.wikipedia.org
Luc Besson (n. 18 martie 1959, Paris) este un prolific regizor, scenarist și producător de film francez. În calitatea sa combinată de scenarist, regizor și producător a contribuit la realizarea a peste 90 de filme și a regizat filme precum Leon (1994), Al cincilea element (1997) și Lucy (2014).
Luc Besson, unul din exponenții stilului filmic cunoscut ca Cinéma du look a fost nominalizat la Premiul César pentru cel mai bun regizor și cea mai bună imagine pentru filmele sale Léon: The Professional și The Messenger: The Story of Joan of Arc. A câștigat titlurile de cel mai bun regizor și cel mai bun regizor francez pentru filmul său de acțiune The Fifth Element (1997).
* 1959: Hristo Mihailov Etropolski (în bulgară Христо Михайлов Етрополски; n. 18 martie 1959, Sofia) este un fost scrimer bulgar specializat pe sabie, laureat cu cinci medalii la Campionatul Mondial de Scrimă. Este geamănul lui Vasil Etropolski, care a fost și el un sabrer de performanță, campion mondial în 1983.
* 1959: Vasil Mihailov Etropolski (în bulgară Васил Михайлов Етрополски; n. 18 martie 1959, Sofia) este un fost scrimer bulgar specializat pe sabie, laureat cu aur la Campionatul Mondial de Scrimă din 1983 de la Viena, cucerind în total șase medalii mondiale. A câștigat clasamentul general al Cupei Mondiale de Scrimă în 1983, 1985 și 1986.
· 1962 - S-a născut Taja Sevelle, cântăreaţă şi compozitoare americană.
· 1963 - S-a născut Vanessa Williams, actriţă şi cântăreaţă americană, prima femeie de culoare aleasă Miss America, în 1983.
Vanessa Lynn Williams – foto: en.wikipedia.org
A primit un Grammy, Emmy, Glob de Aur, două SAG, două NAACP Image Awards, o nominalizare la Premiile Oscar pentru rolul matroanei Morton din Chicago și a vândut peste două milioane de înregistrări.
Printre alte filme în care a jucat se numără Bringing Down the House(2003), Taxi (2004), Barbershop 2: Back in Business (2005), Beauty Shop (2005), Last Holiday (2006), Hairspray (2007) și Joyful Noise(2012)
* 1971: Victor Său (n. 18 martie 1971) este un om politic din Republica Moldova. Cariera în politică a început-o ca primar al orașului Soroca, funcție pe care o îndeplinește începând cu anul 2007.Este lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova în raionul Soroca
* 1974: Stuart Patrick Jude Zender (n. 18 martie 1974, Sheffield, South Yorkshire) este un basist englez, compozitor și producător muzical. Este cel mai cunoscut ca și basistul original al trupei Jamiroquai.
| Stuart Zender | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Stuart Patrick Jude Zender |
| Născut | (45 de ani) Sheffield, Regatul Unit |
| Copii | Lilyella Zender[*] |
| Cetățenie |  Anglia |
| Ocupație | Muzician, compozitor, producător |
| Activitate | |
| Alte nume | Stu, SZ |
| Origine | Sheffield, Anglia |
| Studii | Leighton Park School[*] |
| Gen muzical | Acid jazz, pop, rock, soul, funk, dance, disco, reggae |
| Instrument(e) | Bas |
| Ani de activitate | 1992–prezent |
| Case de discuri | EMI (1993–prezent) |
| Colaborare cu | Jamiroquai (1992–1998), Mark Ronson (2006–present), Running out of Heroes, LEROI, AZUR |
De la vârsta de 11 ani a jucat pe scena teatrului de amatori, iar la 14 ani a făcut debutul la televizor în rolul de co-gazdă a show-«Clube da Criança», la fostul post de televiziune Rede Manchete. Patru ani mai târziu s-a remarcat, în primul rând, ca și actriță, a jucat în telenovela "Tropikanka" a companiei Globo. În anul următor, Giovanna a revenit la Manchete și a jucat în două telenovele «Tocaia Grande» și «Chica da Silva». În 1998 ea a fost invitată de către compania Globo să joace în serialul TV " Vara secretelor noastre", iar în 1999 a jucat în serialul de televiziune "Puterea dorinței." În același an, ea a făcut debutul în film în pelicula "Bossa Nova", o comedie romantica regizata de brazilianul Bruno Barreto. În plus, actrița a apărut în roluri mici în seriale TV «Você Decide» și «Malhação».
Punctul de cotitură în cariera ei a fost invitația făcută de Carlos Manuel cu privire la rolul ei de prostituată Capito în seria "Legături de familie." În 2001, după ce Leticia Spiller renunță la rolul propus, Giovanna, în mod neașteptat pentru ea însăși, a primit o invitație la telenovela "Clona", care a fost prezentată în peste 30 de țări din întreaga lume.
* 1977: Lóránd Turos (n. ) este un senator român, ales în 2016.
* 1977: Willy Sagnol (n. 18 martie 1977) este un fost fotbalist francez, care activa pe poziția de fundaș
* 1977: Adrian Văncică (n. 18 martie 1977, Târgoviște) este un actor român de teatru și film.[1] A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, specialitatea actorie la clasa prof. univ. dr. Mircea Albulescu. Este actor angajat al Teatrului Nottara din București[2] și interpretul lui Celentano, prietenul de băutură a lui Firicel a lu' Cimpoaie (Cuzin Toma) din Las Fierbinți, serialul de comedie difuzat pe ProTV
Filmografie:
- America, venim!, regia: Răzvan Săvescu (2014);
- „Remus” în Mamaia, regia: Jesús del Cerro (2013);
- Roxanne, regia: Valentin Hotea (2013);
- „Radu” în Așteptând zorile, regia: Mihai Sofronea (2011);
- „Jandarm” în Bora Bora, regia: Mihai Mirică (2011);
- „Fildeș Croitoru” în Visul lui Adalbert, regia: Gabriel Achim (2011);
- Marți, după Crăciun, regia: Radu Muntean (2010);
- „Primul șofer” în Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăși, frumoasă e viața!, regia: Constantin Popescu Jr., Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Hanno Höfer, Cristian Mungiu (2009);
- „Iordache” în Boogie, regia: Radu Muntean (2008);
- Doi Crai, regia: Camelia Popa (2007);
- „Sergent Pană” în Hârtia va fi albastră, regia: Radu Muntean (2006);
- „Tudor” în Margo, regia: Ioan Cărmăzan (2006);
- „Umbra” în Visul lui Liviu, regia: Corneliu Porumboiu (2004);
| Adrian Văncică | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (42 de ani) Târgoviște |
| Ocupație | actor |
| Activitate | |
| Roluri importante | Celentano |
* 1978: Fernando Lúcio da Costa (18 martie 1978 – 7 iunie 2014), cunoscut ca Fernandão, a fost un fotbalist brazilian.
* 1978: Antonio "Tony" Margarito Montiel (n. , Torrance, SUA) este un boxer american de origine mexicană.
* 1978: Anders Jonas Wallerstedt (n. 18 martie 1978 în Linköping) este un fost fotbalist suedez care evolua pe postul de atacant. În prezent antrenează echipa din Tipselit a clubului GIF Sundsvall
* 1979: Elta Danneel Graul, cunoscută mai bine ca Danneel Harris, (n. 18 martie 1979, Lafayette, Louisiana) este o actriță și model americană. Ea este cel mai bine cunoscută pentru rolurile sale ca Shannon McBain în One Life to Live și Rachel Gatina în One Tree Hill.
Danneel Harris s-a născut în Lafayette, Louisiana. Numele de Elta l-a primit de la străbunica ei dar, folosește al doilea său nume, Danneel. Mai tîrziu, Danneel s-a mutat în Los Angeles și a început cariera sa de actriță.
Înainte de a juca în filme, Danneel a lucrat în companiile Big Sexy Hair și Juicy Jeans. Mai tîrziu, a început să se filmeze în publicitate. Printre roluri sale fac parte filmele: Ten Inch Hero, Fired Up, Mardi Gras, The Back-up Plan, The Roommate și seriale: One Life to Live, Joey și One Tree Hill.
Danneel este profesionistă în gimnastică și în muzică. Ea cântă la pian și cântă.
La 15 mai 2010 s-a căsătorit cu actorul american Jensen Ackles, în Dallas, Texas.La 7 ianuarie,2013 cuplul a confirmat că sunt în așteptarea primului lor copil.Fiica lor Justice Jay "JJ" Ackles s-a născut la 30 mai 2013.
* 1979: Adam Noah Levine [ləˈviːn] (n. 18 martie 1979, Los Angeles, California) este un cântăreț, chitarist și ocazional actor american. Este cunoscut ca frontman în formația pop Maroon 5. Levine s-a născut în Los Angeles, California, ca fiul lui Patsy Noah și Fred Levine. Unchiul său este jurnalistul și scriitorul Timothy Noah. El are un frate, Michael și o soră, Julia Milne. La vârsta de șase ani, el a înscris coșul victoriei în campionatul local de baschet (în echipa antrenată de tatăl său) în momentul în care s-a scurs de pe tabelă. Mai târziu a spus că incidentul i-a schimbat viața și i-a dat încrederea de a avea succes.
Levine a participat la festivalul muzical French Woods Festival of the Performing Arts Camp (Hancock, NY) împreună cu cel mai bun prieten al său, Jesse Carmichael, chitaristul trupei cunoscute pe acea vreme ca Kara's Flowers. A absolvit liceul Brentwood School în 1997.
Levine are strămoși evrei de ambele părți ale familiei (tatăl său și bunicul din partea mamei erau evrei) și se consideră evreu, deși conform publicației The Jewish Chronicle, care l-a intervievat, el "a respins practicile religioase pentru un stil de viață spirituală mai generalizată". În copilărie, când a fost întrebat de tatăl său dacă vrea un băț mitzvah, Levine a spus nu.
La începutul anului 2010, Levine a întâlnit modelul rus Anne Vyalitsyna. Ei au început o relație, care s-a încheiat în aprilie 2012.
Levine a început să se întâlnească cu modelul de origine namibiana, din Victoria's Secret, Behati Prinsloo, în mai 2012. S-au despărțit în martie 2013, dar mai târziu se împacă și, ulterior, s-au logodit în luna iulie a aceluiași an. Cei doi s-au căsătorit la 19 iulie 2014, în Cabo San Lucas, Mexic. Au împreună o fată.
* 1980: Sébastien Frey (n. 18 martie 1980 în Thonon-les-Bains) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Bursaspor în Süper Lig, pe poziția de portar.
* 1981: Octavian Chihaia (n. 26 aprilie 1981) este un fotbalist român retras din activitate. A debutat în Liga I pe data de 3 august 2001 într-un meci jucat cu Petrolul Ploiești. Este fiul lui Romulus Chihaia, care a jucat multe sezoane pentru Sportul Studențesc.
* 1982: Steluța Duță (n. 18 martie 1982, Râmnicu Sărat, județul Buzău) este o pugilistă română, laureată cu trei medalii de argint la Campionatul Mondial de Box Feminin Amator (AIBA), patru medalii de aur la Campionatul European EUBC și două medalii de aur la Campionatul European EABA.
* 1983: Eldin Karisik (n. 18 martie 1983 în Bosnia) este un mijlocaș suedez-bosniacde fotbal. Din anul 2006 evoluează la clubul IFK Göteborg.
* 1984: Katja Schülke (n. 18 martie 1984, în Frankfurt pe Odra) este o handbalistă germană care joacă pentru Handball-Club Leipzig și echipa națională a Germaniei.
* 1987: Mauro Matías Zárate (n. 18 martie 1987, Haedo, Buenos Aires, Argentina) este un fotbalist argentinian care evoluează în prezent la Watford FC.
* 1990: Mihai Răduț (n. 18 martie 1990, Slatina, România) este un jucător român de fotbal care evoluează pe postul de mijlocaș, fiind legitimat la Lech Poznan.
* 1991: Abd Hatem Elhamed (n. 18 martie 1991, Kafr Manda, Israel) este un fotbalist arabo-israelian care evoluează la clubul FC Ashdod pe postul de mijlocaș.* 1992: Leonardo da Silva Souza (n. 18 martie 1992) este un fotbalistbrazilian care joacă pentru Partizan.* 1994: Marija Petrović (n. 18 martie 1994, în Niš)[1] este o handbalistă sârbă care joacă pentru clubul românesc SCM Râmnicu Vâlcea pe postul de pivot. * 1995: Irina Maria Bara (n. , Transilvania, România) este o jucătoare de tenis din România.A fost campioană națională la junioare la dublu în 2008 și 2009.[2]
După ce am fost în relație cu fostul meu ani de zile, S-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat cu totul, am făcut promisiuni, dar el a refuzat. Am fost la o prietenă și i-am explicat prietenei mele problema mea, iar ea mi-a sugerat să-l contactez pe Dr. Wale, care a ajutat-o în timpul ei. Așa am făcut WhatsApp pe +2347054019402 Dr Wale, vrăjitorul, i-am explicat totul și i-am spus că mintea mea este deranjată din când în când. și mi-a spus că nu este nicio problemă, că totul va fi bine înainte de patru zile, mi-a spus că fostul meu se va întoarce la mine în câteva zile, a făcut vraja și mi-a spus să urmez instrucțiunile pe care mi le-a dat și mie, așa că am făcut-o. și a urmat toate instrucțiunile pe care mi le-a dat. În mod surprinzător, în a doua zi, era în jurul serii. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el, așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor acestei persoane, trimițându-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. WhatsApp/Viber lui: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com
RăspundețiȘtergeredacă ai nevoie de ajutorul lui în relația ta sau în orice alt Caz.
1) Vrăji de dragoste
2) Vrăji de dragoste pierdută
3) Opriți vrăjile de divorț
4) Vrăji de căsătorie
5) Vraja de sarcină
6) Vrăji de despărțire
7) Vraja morții
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău.
9) vrei să-ți mulțumești iubitul
10) Loteria