1. /22 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         238: Gordian I și fiul  sau, Gordian al II-lea, sunt proclamați imparati romani. (Anul celor sase imparati). Capelianus, guvernatorul Numidiei  l-a înfrânt și ucis pe Gordian al II-lea în batalia de la Cartagina. Rezultatul așteptat, din moment ce trupele lui Capelianus erau bine organizate și mai luptaseră, iar Gordian al II-lea conducea mai mult un grup de voluntari strânși în grabă.La auzul veștii morții fiului său, Gordian I s-a sinucis, iar  Gordian al III-lea, nepotul lui Gordian II, va deveni împărat la sfârșitul anului 238. Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus (c.159 – 12 aprilie, 238), cunoscut sub numele de Gordian I, a fost un împărat roman în anul 238 (Anul celor șase împărați).

Gordian I (159 – 238) – foto: ro.wikipedia.orgMarcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus (c.192 – 12 aprilie, 238), cunoscut sub numele de Gordian II, a fost un împărat roman în anul 238 (Anul celor șase împărați). El a fost fiul lui Gordian I. Gordian II a fost fiul lui Gordian I și al Fabiei Orestilla. El era de asemenea fratele mai mare al Antoniei Gordiana și unchiul viitorului împărat, Gordian al III-lea. Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 – 11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al III-lea, a fost un împărat roman între 238 – 244.

Gordian al III-lea (225 – 244) – foto: ro.wikipedia.org El a fost fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu este cunoscut (a decedat înainte de 238)

·         752 - Stephen al II-lea ales Papa catolic. 

·         1312: La data de 22 martie 1312, Papa Clement al V-lea hotărăște desființarea Ordinul Templierilor, unul dintre cele mai cunoscute ordine militare creștine din istorie. Ordinul a luat naștere la inițiativa francezului Hugo de Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul de a apăra pe pelerinii creștini ce călătoreau în Țara Sfântă, însuși Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului oferindu-le un cartier general pe Muntele Templului, munte ce avea un aer mistic, deoarece se credea că aici ar fi fost construit in vechime Templului lui Solomon. Cu timpul, Ordinul s-a extins în întreaga Europa, iar începând cu anul 1139, Papa Inocențiu al II-lea le-a acordat dreptul sa poarte semnul crucii pe uniforma militară, mai ales ca ei au jucat un rol important în cruciadele inițiate de țările creștine. Influenţa templierilor a crescut tot mai mult odată cu sporirea averii ordinului, avere acumulată cu ajutorul nobililor care participanți la cruciade, își depuneau înainte de plecare, bunurile pe care le aveau în mâinile templierilor, spre păstrare. Astfel, având la dispoziție resurse financiare abundente, Ordinul Templierilor s-a dezvoltat rapid cunoscând o mare popularitate, fiind adesea folosiți ca forță de avangardă în bătăliile cheie ale Cruciaților, unde cavalerii în armură atacau frontal, într-un dispozitiv în formă de vârf de lance, în încercarea de a sparge liniile adversarilor. Una dintre cele mai mari victorii a Templierilor a fost la Bătălia de la Montgisar din 1177, când circa 500 de templieri a reușit să învingă o armată numeroasă a sultanului Saladin, care suferind pierderea a aproximativ 90 la sută din armata sa, a fost nevoit să se retragă în Egipt. La începutul secolului al XIV-lea faima Cavalerilor Templieri ajunsese așa de mare încât a provocat invidia capilor Bisericii Catolice și a unor conducători ai statelor europene, mai ales că exista un context în care templierii se arătau interesați în fondarea propriului lor stat religios. Astfel, papa Clement al V-lea, împreună cu regele Filip cel Frumos al Franței, care era deja îndatorat templierilor după războiul său cu englezii, au decis să inițieze acțiuni de anihilare a Ordinului. În scurt timp cavalerii vor fi acuzați de erezie, iar la Conciliul de la Vienne din data de 22 martie 1312, s-a emis Bula papală „Vox in excelso" prin care dizolva oficial Ordinul Templierilor și Bula „Ad providam" prin care posesiunilor templierilor treceau în proprietatea Bisericii. Cavalerii Templieri au fost asociați cu numeroase legende privind secrete și mistere transmise din timpuri străvechi, iar multe dintre aceste legendele sunt legate de faptul că templierii după ce au cucerit Muntele Templului din Ierusalim ar fi găsit acolo importante relicve, inclusiv Sfântul Graal. Oficial, Ordinul Templerilor a fost desfiintat in 1312, insa cativa cavaleri refugiati in Portugalia au pus bazele unei grupari mai mici numite Camasile lui Hristos.

·         1349 – masacrarea evreilor de catre orăşenii din Fulda, Germania, (invinuiti de moartea neagră) 

·         1442: Bătălia de la Sibiu („Locul zis Waskapu”, 22 martie 1442), dintre voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441 – 1456), şi otomani. După înfrângerea oştilor lui Iancu la Sântimbru (18 martie 1442), otomanii, conduşi de Mezid, bey-ul Vidinului, s-au îndreptat spre Sibiu, care era asediat, încă de la pătrunderea lor în Transilvania. Iancu şi-a refăcut armata cu trupe trimise din comitatele Cluj, Turda, Târnave şi Hunedoara, la care s-au adăugat secuii şi saşii, conduşi de judele regal Anton Trautenberger, în total c. 10 000 de oameni. El adoptă aceeaşi tactică ofensivă, ca şi la Sântimbru. Pentru a produce derută în tabăra otomană, conform cronicarilor Jan Thuroczi şi Antonio Bonfini, voievodul schimbase hainele cu un nobil, Simion Kamonyai. Acesta, împreună cu un grup de 5.000 cavaleri cuirasaţi, care constituiau cavaleria grea a voievodului şi principala lui forţă de şoc, s-a repezit spre oastea otomană, obligând-o să se regrupeze şi să se apere. Otomanii au făcut eforturi mari pentru a-l ucide pe Kamonyai, crezându-l voievodul însuşi, drept pentru care au lăsat descoperite flancurile. În acest moment, Iancu atacă fulgerător şi zdrobeşte cea mai mare parte a oastei otomane, care este lovită de o ploaie de săgeţi şi ghiulele de bombardă, trase din cetate. Mezid şi fiul său cad pe câmpul de luptă. Rămaşi fără conducător, oştenii otomani intră în panică şi fug în dezordine. Un corp de oaste, condus de fiul fostului domn muntean, Dan al II-lea (1420 – 1421, 1422 – 1427, 1427 – 1431), Basarab, îi urmăreşte până la pasul Turnu şi, în timp ce încercau să treacă în Ţara Românească, îi nimiceşte. Iancu impune pe tronul Ţării Româneşti pe Basarab al II-lea (1442 – 1444), care va participa alături de el la bătălia de pe râul Ialomiţa şi la Campania cea Lungă. Otomanii au pierdut în această bătălie c. 20 000 de oameni, în timp ce în tabăra creştină s-au înregistrat 3 000 de morţi. În iulie 1442, voievodul Transilvaniei, îl anunţă pe regele Ungariei, Vladislav I (1440 – 1444), despre victoria obţinută.

·         1556 - Cardinalul polonez Reginald devine arhiepiscop de Canterbury.

·         1611:  Principele transilvanean Gabriel Bathory este silit să se retragă din Muntenia, în faţa oştilor otomane si ale domnitorul Moldovei, Ștefan Tomșa (Tomșa al II-lea), venite in sprijinul domnului muntean Radu Mihnea, care a ocupat Tîrgoviştea. Principele Báthory Gábor, speriat de această desfășurare de forțe impotriva sa, se retrage in Transilvania, fiind omorât de nobilii maghiari, în 1613, la Oradea. Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory. Radu Mihnea (n. 1574 – d. 1626), fost domn al Țării Românești: noiembrie 1601 – martie 1602, aprilie 1611 – mai 1611, 12 septembrie 1611 – august 1616, august 1620 – august 1623 și al Moldovei: 24 iulie 1616 – 9 februarie 1619 și 4 august 1623 – 20 ianuarie 1626.

·         1621: Colonistii protestanti din colonia americana Plymouth ajutați de Squanto, un nativ american din tribul Patuxet care locuise în Anglia mai mulți ani, semneaza un tratat de pace cu puternicele triburi amerindiene Massasoit si Wampanoags, care a contribuit la existența și mai apoi, la succesul coloniei.

·         1809: Carol al XIII-lea îi succede lui Gustav IV Adolf la tronul Suediei. Carol al XIII-lea (suedeză: Karl XIII) (n. 7 octombrie 1748 – d. 5 februarie 1818), a fost regele Suediei din 1809 și rege al Norvegiei (unde a fost cunoscut drept Carl II) din 1814 și până la moartea sa. A fost al doilea fiu al regelui Adolf Frederic al Suediei și a reginei Luisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare al Prusiei. Carol a fost descris ca fiind dependent și ușor de influențat de alții, iar multe din afacerile sale i-au atras reputația de libertin. El a fost foarte interesat de societățile secrete supranaturale și misticism. El a fost, de asemenea, un membru al francmasonilor și în 1811 a fondat Ordinul Carol al XIII-lea, un ordin suedez de cavalerism acordat numai pentru protestanții francmasoni. La asasinarea lui Gustav al III-lea în 1792, Carol a acționat în calitate de regent al Suediei până la 1796, pentru a-l ajuta pe nepotul său, regele Gustav al IV-lea, care era minor atunci când tatăl său a fost împușcat în opera din Stockholm. Acești patru ani au fost luați în considerare, probabil, ca fiind perioada cea mai mizerabilă și degradantă din istoria suedeză. La atingerea vârstei majoratului al lui Gustav al IV-lea, în noiembrie 1796, regența ducelui s-a încheiat. În 1803, afacerile lui Boheman au provocat un conflict grav între Gustav și cuplul ducal. La Uniunea Suediei cu Norvegia, pe 4 noiembrie 1814, Carol a devenit rege al Norvegiei, sub numele de Carol al II-lea al Norvegiei. După opt ani ca rege doar cu titlul, Carol a murit fără moștenitori legitimi, pe 5 februarie 1818, iar Casa Bernadotte l-a succedat ca rege, cu primul conducător al lor, Carol al XIV-lea Ioan al Suediei.

Carol al XIII-lea - foto: ro.wikipedia.org

Gustav IV Adolf (n. 1 noiembrie 1778 în Stockholm; d. 7 februarie 1837 în St. Gallen) a fost rege al Suediei din 1792 până în 1809. A fost ultimul rege al Suediei care a fost și conducător al Finlandei – foto: ro.wikipedia.org

·         1812: În urma negocierilor de pace ruso-turce de după Războiul ruso-turc de la 1806-1812, ţarul Alexandru I accepta raul  Prut ca graniţă a Rusiei pană la vărsarea lui în Dunăre. 1812: În urma negocierilor de pace ruso-turce de după Războiul ruso-turc de la 1806-1812, ţarul Alexandru I accepta raul  Prut ca graniţă a Rusiei pană la vărsarea lui în Dunăre. În cele din urmă au cedat şi turcii, astfel că pacea ruso-turcă se încheie şi ea la 16/28 mai 1812, la Bucureşti. Articolele IV şi V consfinţeau sfîşierea în două a Principatului Moldovei, vasal Porţii, şi răpirea de către Rusia a intinsei  regiuni  situate intre Prut şi Nistru, denumită de atunci încolo Basarabia. Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.

Alexandru I Pavlovici Romanov- foto: ro.wikipedia.org

·         1818: Impăratul rus Alexandru I aprobă regulamentul Administraţiei principale a coloniştilor asezati in sudul Rusiei.

·         1834: (22 martie 1834 – 2 aprilie) – Poarta numeşte cu acordul guvernului rus domnitorii celor două Principate romane: Alexandru Ghica în Valahia şi Mihail Sturdza în Molova. Alexandru D. Ghica (n. 1796 – d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam între 4 iulie 1856 – octombrie 1858. Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași – d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849.

·         1841: În Franţa intra in vigoare Legea care interzice angajarea copiilor sub 8 ani. Vârsta minimă pentru ocuparea forţei de muncă este stabilit la 8 ani pentru munca de zi şi 13 ani, în cazul muncilor de noapte. Durata timpului de lucru este stabilită la 8 ore pe zi pentru copiii cu vârste cuprinse 8 si 12 ani şi 12 ore pentru cei între 12 şi 16. Aceasta noua lege are valabilitate în Franţa numai pentru întreprinderile cu mai mult de 20 de muncitori si va fi foarte nepopulară.

·         1884: Premiera, la Teatrul Național, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiș nume mari ale scenei românești: Constantin Nottara, Aristizza Romanescu. Scrisa in anul 1883, piesa a fost publicata in anul urmator in „Convorbiri literare”, in trei numere consecutive si  inclusa in acelasi an in volumul al X-lea al editiei Opere complete (voi. V. Teatru), aparuta la Socec, si, tot in 1884, la 22 martie, a avut loc si premiera.

·         1895: Auguste și Louis Lumière au făcut, la Paris, prima demonstrație a cinematografului, utilizând un film din celuloid.

Auguste şi Louis Lumière – foto: ro.wikipedia.org

·         1912: Au fost aprobate legea și statutele pentru înființarea „Societății Scriitorilor Români”.

·         1926: Începe greva generală a muncitorilor de la Reșița.

·         1926: S-a constituit "Federația Română de Box".

·          1927, primul automobil BMW a fost produs la fabrica Berlin-Johannisthal: BWM 3/15 PS care a fost conceput pe baza lui Dixi 3/15 PS. Primul vehicul pe patru roti care a fost produs în totalitate de catre BMW a fost modelul 3/20 PS cu variantele sale AM 1, AM 3 si AM 4.BMW 303, care a aparut în 1933, a fost primul model care sa încorporeze un motor avansat de 6 cilindri si a fost primul care sa aiba un stil cu totul distinctiv. Grila radiatorului a fost conceputa sub forma a 2 rinichi, un semn distinctiv al BMW care poate fi remarcat pâna si pe masinile de astazi.

·         1935: Televiziunea germana isi incepe transmisiile regulate. Germania este prima ţară europeană in care incep sa se transmită programe regulate de televiziune. În fiecare luni, miercuri si sambata sunt prezentate între 20.30 şi 22h filme şi o selecţie de ştiri săptămânale. Pentru a se permite publicului larg sa priveasca programele,receptoare de televiziune sunt instalate prin tot Berlinul.

·         1943: Premiera filmului „O noapte furtunoasă”, ecranizare a celebrei comedii a lui I. L. Caragiale; din distribuție făceau parte: Radu Beligan, Alexandru Giugaru, iar regia era semnată de Jean Georgescu.

·         1945: A fost fondata, la Cairo, Liga Arabă.Egiptul, Arabia Saudită, Liban, Siria, Irak, Yemen şi Iordania hotarasc in comun la Cairo sa creeze Liga Arabă. Asociatia doreste sa afirme unitatea naţiunii arabe şi independenţa membrilor săi individuali. Alte state din lumea arabă se vor alătura acestei organizaţii, care are acum 21 de ţări. Liga Arabă se va opune deschis la crearea Statului Israel şi va găzdui OEP (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei), în 1964.

·         1948: Regele Mihai I al Romaniei este primit la Casa Alba de presedintele american Harry Truman. La ceremonia de decorare a Regelui Mihai cu „Legiunea de Merit”, presedintele american spunea: „Maiestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepţional de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste.”

·         1960: Arthur Leonard Schawlow si Charles Townes au primit patentul pentru inventarea laserului.

·         1963: The Beatles lansează primul lor album Please, Please Me în Marea Britanie.

·         1965: La propunerea lui I. Gh. Maurer, Plenara C.C. al Partidului Muncitoresc Roman  il  alege în funcția de prim-secretar al acestui partid  pe Nicolae Ceausescu. Bolnav de cancer, fostul dictator comunist  Gheorghiu-Dej  incetase din viata la 19 martie 1965. Pe 22 martie 1965, Nicolae Ceaușescu, liderul comunist care răspundea de sectoarele cheie ale puterii, Armata, Securitatea, Justiția si  Miliția, a fost ales prim-secretar al Partidului Muncitoresc Roman, care avea sa revina in curand la vechea sa denumire, aceea de Partidul Comunist Roman. Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961. Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost un om politic comunist român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței. În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”

·         1965: Bob Dylan lansează albumul Bringing It All Back Home.

·         1977:  Nicolae Ceauşescu a decis ”refacerea urbanistică” a Bucureştiului, în urma cutremurului din 7 martie 1977, fapt care care a dus la demolarea mai multor monumente istorice, cele mai multe fiind vechi lacase de cult ortodoxe. Cutremurul produs in seara zilei de 4 martie 1977 in Romania la ora locala 21 si 22 min, avand epicentrul in regiunea seismogena Vrancea,a fost cel mai grav cutremur din perioada postbelica. Acesta  a provocat mari distrugeri  in sudul si estul tarii, cu deosebire in Bucuresti, precum si un numar mare de victime. In Romania, cele mai grave urmari s-au inregistrat in partea de sud a tarii, cu deosebire in municipiul Bucuresti, unde 32 de cladiri au fost distruse. In urma dezastrului au murit 1570 de oameni si  alte peste 11000 de persoane au fost ranite. De asemenea, numeroase obiective industriale au fost afectate grav. S-au inregistrat incendii provocate de explozii de gaze si alte surse de foc deschis.

1978 - La Biserica Radu-Vodă, în a doua miercuri a Postului Mare, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a continuat seia de prelegeri “7 cuvinte către tineri“, prezentand Cuvântul 3 – Cer și pământ.

Gheorghe Calciu-Dumitreasa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, România – d. 21 noiembrie 2006, Washington, SUA) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist și luptător pentru drepturile omului. În timpul detenției din închisoarea pentru studenți de la Pitești (1949-1951) a colaborat cu Securitatea participând la așa-numita reeducare, la torturarea deținuților, în colaborare cu Eugen Țurcanu, activitate pentru care, ulterior, s-a căit și s-a pocăit

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.

·         1983 - În acea zi Pentagonul acordă companiei AM General Corporation un contract de 1 miliard de dolari pentru dezvoltarea a 55.000 de High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicles (HMMWV). Acest vehicul şi-a câştigat porecla de Humvee şi renumele de vehicul imbatabil în misiunile din Panama şi în Golful Persic de la începutul anilor '90.

·         1991:  În urma convorbirilor dintre Alexandr Besmertnîh, ministrul de Externe sovietic, şi omologul său român, Adrian Nastase, a fost parafat Tratatul de colaborare, bună vecinătate şi prietenie dintre URSS şi România.

·         1992: Căderea comunismului în Albania: Partidul Democrat obtine o majoritate decisivă în alegerile parlamentare libere din aceasta tara.

·         1992 a apărut şi versiunea civilă a Humvee-ului denumită Hummer. Fiind un mastodont pe roţi, cântărind aproape 4,5 tone şi având un consum mediu în cel mai bun caz de 25 de litri la sută şi-a atras repede simpatia vedetelor hollywoodiene megalomane, Arnold Schwarzenegger, fiind printre primii posesori. Acest model întruchipa foarte bine stilul "over-sized" al americanilor, fiind prea puţin în ton cu tendinţele auto

·         1995: Prof. Emil Constantinescu  a fost reales de către Consiliul Convenţiei Democratice în funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni politice. El a devenit astfel, candidatul alianţei la postul de preşedinte al României. Emil Constantinescu s-a nascut la 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova si  a fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

·         1995: Cosmonautul rus Valeri Poliakov revine pe Pământ, după ce a stabilit un record de 438 de zile în spațiu.

·         1997:  Regele Mihai a sosit la Londra, în cadrul primei misiuni dintre cele asumate cu prilejul ultimei vizite pe care fostul suveran al României a făcut-o la Bucureşti, în vederea sprijinirii demersurilor României de aderare la NATO.

·         1997: În cadrul lucrărilor Convenţiei Naţionale Extraordinare a PUNR, Gheorghe Funar   şi Ioan Gavra au fost înlăturaţi de la conducerea acestei formaţiuni politice.

·         1998:  Gruparea Cerveni a Biroului Permanent al PL, i-a exclus pe Dinu Patriciu, Horia Rusu, Dinu Zamfirescu, Violeta Săraru, Gheorghe Toduţ, Ioan Chiş, Ion Preda şi Sabin Poenar din această formaţiune politică.

·         1999:  Partidele de opoziţie au criticat declaraţia preşedintelui Emil Constantinescu, potrivit căreia România consideră “necesară şi legitimă” o intervenţie a NATO în provincia sîrbă Kosovo, în cazul în care negocierile de pace aveau să eşueze.

·         2002: Margaret Teacher, fost prim-ministru al Marii Britanii, isi anunta retragerea din viata publica, dupa ce a suferit un accident vascular cerebral. A fost prima femeie care a deţinut funcţia de prim-ministru al Marii Britanii. A fost lider al Partidului Conservator si a condus ţara intre anii 1979-1990, fiind poreclita “Doamna de Fier”.

·         2002: Hummer a mai lăsat puţin din grandomanie şi a scos modelul H2, mai mic decât primul dar tot impozant prin gabaritul de peste 3,5 tone. Popularitatea tot mai mare a acestor modele a făcut ca în 2003 grupuri de ecologişti să incendieze mai multe reprezentanţe Hummer din SUA. În 2005, a apărut Hummer H3, cel mai mic model din istoria mărcii. Acesta a venit tocmai la timp pentru că în 2006 modelul H1 a fost scos din producţie datorită lipsei de comenzi.

·         2002:  Liga Transilvania-Banat, condusă de Sabin Gherman, autorul cunoscutului și controversatului manifest „M-am săturat de România”, s-a constituit în partid politic. Înființarea mișcării a fost contestată de mai multe partide politice, pe motiv că Sabin Gherman ar dori separarea Transilvaniei de România. Instanțele bucureștene au refuzat înregistrarea formațiunii ca partid politic, iar Sabin Gherman a chemat în judecată Statul Român la CEDO. În martie 2004, Liga Transilvania-Banat a fuzionat cu Partidul Popular Creștin (PCD). La acel moment, Liga Transilvania-Banat avea 28.000 de membri. Sabin Gherman a candidat la alegerile din 6 iunie 2004 pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, ca reprezentant al Partidului Creștin Democrat, obținând un număr de 652 voturi, adică 0,43% din voturile exprimate. La data de 16 septembrie 1998, Sabin Gherman a publicat un   articol intitulat  „M-am săturat de România„, în cotidianul „Monitorul de Cluj”, articol care a atras  un val de proteste din partea majorității gazetarilor și a lumii politice românești, pentru faptul că facea afirmatii jignitoare la adresa României si a poporului român  si promova ideea autonomiei Transilvaniei, față de… România. Sabin Gherman scria: „Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învățat pe la școli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecție continuă în fața istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilității, noi, care în timpul invaziilor ne ridicam poalele în cap și fugeam în păduri, noi, care leșinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine și nu mai știm ce șmechereli să mai inventăm. […] ” În decembrie 1999, la Editura „Erdélyi Híradó” din Cluj, a fost lansată cartea „M-am săturat de România. Fenomenul Sabin Gherman în viziunea presei”, având 422 pagini în care este analizată percepția manifestului lui Sabin Gherman în presa română.

·         2004:  Miniştrii Apărării român şi bulgar, Ioan Mircea Paşcu şi Nikolai Svinarov, au discutat despre urgentarea finalizării unui acord de protecţie a obiectivelor strategice din zona de graniţă. Acordul privind colaborarea româno-bulgară pentru protecţia obiectivelor strategice din zona de graniţă se va referi la posibilitatea deschiderii focului asupra unor avioane care ar ameninţa obiectivele strategice, chiar dacă avioanele se află în spaţiul aerian al celeilalte ţări.

* 2004 - A fost asasinat seicul Ahmed Yassin, liderul spiritual al miscarii islamiste palestiniene Hamas.

Liderul fondator şi spiritual al mişcării islamiste Hamas, Sheikh Ahmad Yassin a fost ucis la varsta de 67 de ani de către armata israeliana în Gaza într-un raid cu elicoptere.

Alti şapte oameni au fost ucişi în atac si răniti alti cincisprezece. Anunţând moartea lui Yassin, conducerea Hamas a declarat că prim-ministrul israelian “a deschis porţile iadului.”

·         2007:  Premierul  Călin Popescu Tăriceanu a preluat interimar responsabilităţile Ministerului de Externe, pentru a elimina blocajul creat de refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a-l numi pe Adrian Cioroianu  în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

·  2016 - Atentatele teroriste din Bruxelles. La 22 martie 2016, doi kamikaze și-au detonat centurile explozive în terminalul aeroportului, ei fiind inițial însoțiți de un al treilea terorist care a fugit și a fost capturat două săptămâni mai târziu. Apoi, la ora locală 09:11, un alt jihadist a lansat un atac sinucigaș în stația de metrou Maelbeek. Atentatele au provocat 32 de morți și peste 320 de răniți.

 

Nașteri

·         924: S-a nascut Dinh Bo Linh, primul imparat al Vietnamului; (d.979). A eliberat Vietnamul de sub stapanirea chineza si a intemeiat  dinastia Dinh.

·         1212: S-a nascut imparatul Go- Horikawa al Japoniei ; (d.31 august 1235). A fost al 86-lea împărat al Japoniei 86,conform ordinii tradiționale de succesiune. Domnia sa a durat din 1221, pana in 1232.

·         1459: Maximilian I (n. 22 martie 1459 - d. 12 ianuarie 1519) a fost Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1508 până la moartea sa. A făcut parte din Casa de Habsburg.

Maximilian s-a născut la Wiener Neustadt la 22 martie 1459. Tatăl său, Frederic al III-lea, l-a numit după un obscur sfânt despre care Frederic credea că l-a avertizat o dată de un pericol iminent într-un vis. A fost fiul cel mare al împăratului Frederic al III-lea și al soției sale, Eleanor a Portugaliei. În copilărie, el și părinții lui au fost asediați la Viena de Albert de Austria. O sursă relatează că, în timpul zilelor negre ale asediului, tânărul prinț ar fi umblat prin garnizoana castelului cerșind servitorilor și soldaților bucăți de pâine.^[1]

La acea vreme, Ducii de Burgundia, o ramură cadet a familiei regale franceze, cu noblețea și cultura lor sofisticată domneau asupra teritoriilor semnificative aflate la granița de est și de nord a Franței moderne din zilele de azi. Ducele de Burgundia Carol Temerarul era principalul adversar politic al tatălui lui Maximilian. Frederic era preocupat de tendințele expansive ale Burgundiei la frontiera de vest a Sfântului Imperiu Roman și pentru a preveni un conflict militar, el a încercat să asigure căsătoria fiicei lui Carol Temeraru, Maria de Burgundia, cu fiul său Maximilian. După Asediul de la Neuss (1474–75), el a avut succes și nunta dintre Maria și Maximilian a avut loc la 16 august 1477

Soția lui Maximilian moștenise Țările de Jos Burgunde și Comitatul liber al Burgundiei după decesul tatălui ei în Bătălia de la Nancy din 5 ianuarie 1477. Înainte de încoronarea sa ca rege al romanilor în 1486, Maximilian a decis să asigure moștenirea burgundă, familiei sale, Casa de Habsburg, cu orice preț.^[3]

Ducatul de Burgundia era de asemenea revendicat de coroana franceză sub pretextul Legii Salice,^[4] regele Ludovic al XI-lea al Franței contestând viguros pretenția Habsburgilor la moștenirea burgundă. Maximilian s-a angajat în apărarea teritoriilor soției sale de un atac al lui Ludovic al XI-lea și a învins forțele franceze în Bătălia de Guinegate, la 7 august 1479.^[5]

Contractul de nuntă dintre Maximilian și Maria stipula că doar copiii cuplului aveau dreptul de a moșteni de la fiecare, nu și părintele supraviețuitor. După moartea Mariei într-un accident de călărie la 27 martie 1482 în apropiere de Castelul Wijnendale, scopul lui Maximilian a fost de a asigura moștenirea unuia dintre copiii săi și a Mariei, Filip cel Frumos.

Unele dintre provinciile olandeze erau ostile lui Maximilian, și au semnat un tratat cu Ludovic al XI-lea în 1482 care l-a forțat pe Maximilian să renunțe la Franche-Comté și Artois în favoarea coroanei franceze^[4]. Maximilian a continuat să guverneze teritoriile burgunde în numele fiului său. După ce regența s-a încheiat, Maximilian și Carol al VIII-lea al Franței au schimbat aceste două teritorii pentru Burgundia si Picardia prin Tratatul de la Senlis (1493). Astfel, o mare parte din Țările de Jos (cunoscut sub numele de Cele Șaptesprezece provincii) a rămas în patrimoniul Habsburgic.^[4] Același tratat stipula căsătoria prințului moștenitor al Franței, Carol, cu fiica lui Maximilian, Margareta de Austria, care primea ca zestre provinciile Franche-Comté și Artois.

Ales rege al romanilor la 16 februarie 1486 la Frankfurt-am-Main la inițiativa tatălui său și încoronat la 9 aprilie 1486 la Aachen, Maximilian a stat la conducerea Sfântului Imperiu Roman până la decesul tatălui său în 1493. La 34 de ani, Maximilian devine în sfârșit stăpânul teritoriilor care constituie moștenirea sa austriacă. În 1490, după moartea lui Matei Corvinul fără moștenitori legitimi, Maximilian reușește să recucerească Viena.

În 1501, Maximilian a căzut de pe calul său, un accident care i-a vătămat piciorul și i-a cauzat dureri pentru restul vieții sale. Unii istorici au sugerat că Maximilian avea o depresie "morbidă": din 1514, el călătorește oriunde cu un sicriu.^[8]

Maximilian s-a căsătorit de trei ori, din care doar prima căsătorie a produs progenituri:

• Maria de Burgundia (1457–1482). Ei s-au căsătorit la Ghent la 18 august 1477 și mariajul s-a terminat prin decesul Mariei într-un accident de călărie în 1482. Mariajul a produs trei copii:
  

  Maximilian și fiul său Filip cel Frumos

1. Filip cel Frumos (1478–1506) care a moștenit domenii mamei sale. S-a căsătorit cu Ioana de Castilia, devenind rege-consort al Castiliei în momentul urcării ei pe tron, în 1504, și a fost tatăl împăraților Sfântului Imperiu Roman: Carol al V-lea și Ferdinand I.
2. Margareta de Austria (1480–1533), care a fost logodită prima dată la vârsta de 2 ani cu Delfinul Franței (care a devenit regele Carol al VIII-lea un an mai târziu) pentru a confirma pacea dintre Franța și Burgundia. Ea a fost trimisă înapoi la tatăl ei în 1492, după ce Carol a rupt logodna pentru a se căsători cu Anne de Bretania. Ea a fost apoi căsătorită cu prințul moștenitor al Castiliei și Aragonului, Juan de Aragón Prinț de Asturia, și după moartea acestuia, cu Filip al II-lea de Savoia. După moartea fratelui ei, ea a guvernat în Burgundia până la majoratul nepotului ei, Carol.
3. Francisc de Austria, care a murit la scurt timp după naștere, în 1481.

• Anne de Bretania (1477–1514) — ei s-au căsătorit prin procură la Rennes la 18 decembrie 1490, însă căsătoria a fost anulată de Papa la începutul anului 1492, moment în care Anne era forțată de regele Franței, Carol al VIII-lea (logodnicul fiicei lui Maximilian, Margareta de Austria), să repudieze contractul de căsătorie pentru a se căsători cu el.

• Bianca Maria Sforza (1472–1510) — ei s-au căsătorit în 1493, căsătoria aducându-i lui Maximilian o zestre bogată și permițându-i să-și afirme drepturile asupra ducatului Milano. Căsătoria a fost nefericită și nu au avut copii.

• Cu Margareta Von Edelsheim, Maximilian a avut următorii copii:

1. Margareta (1480–1537) soția contelui Ludwig Von Helfenstein-Wiesentheid, a fost ucisă de țărani la 16 aprilie 1525 în Massacrul de la Weinsberg în timpul Războiului Țărănesc German.
2. George de Austria (1505–1557), Prinț-Episcop de Liège.
3. Leopoldo de Austria (c. 1515–1557), Episcop de Córdoba, Spania (1541–1557)
4. Anne Margerite de Austria (1517–1545). S-a căsătorit cu François de Melun (d. 1547), al 2-lea conte de Epinoy. A fost doamnă de onoare a reginei Maria a Ungariei.
5. Anne de Austria (1519-?). S-a căsătorit cu Louis d'Hirlemont.

Maximilian a murit în 1519 la Wels, în Austria Superioară, la vârsta de 59 de ani și pentru că fiul său Filip cel Frumos murise din 1506, a fost succedat ca împărat de nepotul său Carol al V-lea.

Maximilian I
Împărat al Sfântului Imperiu Roman Rege al Romanilor; Arhiduce de Austria; Duce de Burgundia
Portret de Albrecht Dürer, 1519 (Muzeul Kunsthistorisches, Viena).
Date personale
Nume la naștere	Erzherzog Maximilian von Österreich
Născut	22 martie 1459 Burg Wiener Neustadt[*], Austria
Decedat	12 ianuarie 1519 (59 de ani) Wels, Austria
Înmormântat	St. George's Cathedral, Wiener Neustadt[*]
Părinți	Frederic al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Eleanor a Portugaliei
Frați și surori	Kunigunde de Austria
Căsătorit cu	Maria de Burgundia Bianca Maria Sforza
Copii	Filip I al Castiliei Margareta, Arhiducesă a Austriei
Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Arhiduce[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg
Sfântul Imperiu German
Domnie	19 august 1493 – 12 ianuarie 1519
Predecesor	Frederic al III-lea
Succesor	Carol Quintul
Duce de Burgundia
Domnie	5 ianuarie 1477 – 27 martie 1482
Predecesor	Maria de Burgundia
Succesor	Filip IV

·         1499 - S-a născut Johannes Carion, astrolog şi istoric german.

·         1503: Antonio Francesco Grazzini, scriitor italian (d. 1583)

·         1599: S-a născut Anthonius Van Dyck, pictor flamand, remarcabil portretist olandez al secolului al XVII–lea; elev al lui Rubens şi stabilit, pentru o vreme în Anglia, a devenit pictorul aristrocraţiei de la Curtea lui Carol I (care l-a si inobilat),influenţând arta engleză a vremii. Printre cele mai cunoscute lucrări ale pictorului se numără: „Încoronarea cu spini”, „Portretul lui Carol I, regele Angliei”, „Snyders şi soţia sa”;(m.9 decembrie 1641).

·         1609: Ioan Cazimir al II-lea (poloneză Jan II Kazimierz Waza; germanăJohann II. Kasimir Wasa; lituaniană Jonas Kazimieras Vaza (22 martie1609 – 16 decembrie 1672) a fost rege al Poloniei, Mare Duce de Lituania^[1] și rege al Suediei 1648–1660. În Polonia el este de obicei cunoscut și menționat ca Jan Kazimierz. Părinții lui au fost Sigismund al III-lea Vasa (1566-1632) și Constance de Austria (1588-1631). Fratele său mai mare și moștenitorul tronului a fost Władysław IV Vasa. A fost al treilea și ultimul monarh pe tronul polonez din Casa de Vasa. A fost ultimul conducător al uniunii polono-lituaniene care a avut o legătură de sânge cu dinastia Jagiellon, prin linia feminină.

Uniunea statală polono-lituaniană în 1648

Tatăl lui Sigismund, nepot al regelui Gustav I al Suediei, i-a succedat în 1592 tatălui său la tronul Suediei însă a fost destituit în 1599 de unchiul său, Carol al IX-lea al Suediei. Acest lucru a dus la un conflict de lungă durată în cadrul căruia regii polonezi ai Casei de Vasa au revendicat tronul suedez; a rezultat războiul polono-suedez din 1600-1629. Polonia și Suedia s-au situat de părți opuse și în Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648), deși în acest război Polonia a evitat în cea mai mare parte să participe la acțiuni militare majore.

Cea mai mare parte a vieții sale Ioan Cazimir a rămas în umbra fratelui său Władysław. El a avut doar câțiva prieteni printre nobilimea poloneză (szlachta) deoarece și-a arătat deschis simpatia față de Austria și desconsiderare și dispreț față de cultura poloneză. Neprietenos, secretos, împărțindu-și timpul între petreceri generoase și contemplare religioasă, displăcându-i politica, el nu avea o bază puternică de putere și nici influență la curtea poloneză. A afișat talent ca lider militar arătându-și abilitățile în războiul Smolensk împotriva lui Muscovy (1633).

Între 1632 și 1635, Władysław al IV-lea a căutat să sporească influența fratelui său negociind o căsătorie între Ioan Cazimir și Cristina a Suediei, apoi cu o prințesă italiană, însă fără nici un rezultat. În 1637 Ioan Cazimir a întreprins o misiune diplomatică la Viena, pe care a abandonat-o pentru a se alătura armatei Sfântului Imperiu Roman în lupta împotriva francezilor. După ce regimentul său a fost învins în luptă, el a petrecut un an la curtea vieneză.

În 1636 s-a întors în uniunea polonezo-lituaniană și s-a îndrăgostit de baroneasa Guldentern însă dorința lui de a se căsători cu ea a fost zădărnicită de regele Władysław. În schimb, Władysław a încercat să-l facă suveran al Courland dar acest lucru a fost respins de către Parlamentul Comunității polonezo-lituaniană (Sejm). Ofensat, Ioan Cazimir a plecat în 1638 în Spania pentru a deveni vicerege al Portugaliei însă a fost capturat de agenții francezi și închis din ordinul Cardinalului Richelieu până în anul 1640. A fost eliberat de o misiune diplomatică a voievodului de Smolensk, Krzysztof Gosiewski.

Regele Ioan Cazimir

În 1641 Ioan Cazimir a decis să devină iezuit. În 1642 a părăsit din nou uniunea polono-lituaniană însoțind-o pe sora sa în Germania. În 1643 s-a alăturat iezuiților împotriva opoziției regelui Władysław, provocând o ruptură diplomatică între Uniune și Papă. Ioan Cazimir a fost făcut cardinal, dar în decembrie 1646, găsindu-se nepotrivit pentru viața bisericească, el s-a întors în Polonia. În octombrie 1647 el a demisionat din funcția de cardinal pentru alegerile pentru tronul polonez. A încercat să obțină sprijinul Habsburgilor printr-o căsătorie cu o prințesă austriacă.

În 1648 Ioan Cazimir a fost ales pentru a-i succedat fratelui său vitreg la tronul polonez. Domnia ultimului Vasas în Uniunea polono-lituaniană va fi dominată de războiul ruso-polonez (1654-1667), urmat de războiul cu Suedia ("Potopul"). Cea mai mare parte a Poloniei a fost invadată de armata suedeză în timpul Potopului fără multă luptă din cauza complicității conspiraționale a guvernatorilor polonezi și lituanieni și a nobilimii.

În 1660 Ioan Cazimir a fost obligat să renunțe la pretenția sa asupra tronului Suediei și să recunoască suveranitatea suedeză asupra orașelor Livonia și Riga. Ioan Cazimir s-a căsătorit cu văduva fratelui său, Marie Louise Gonzaga (poloneză Maria Ludwika), care a fost un sprijin major pentru rege. Marie Louise a murit în 1667.

La 16 septembrie 1668, Ioan Cazimir a abdicat și s-a întors în Franța unde s-a alăturat iezuiților și a devenit stareț al mănăstirii Saint-Germain-des-Prés din Paris. Cu câteva săptămâni înainte de a muri s-a căsătorit morganatic cu Claudine Françoise Mignot împreună cu care a avut o fiică, Marie Catherine Vasa. A murit în 1672 la vârsta de 63 de ani.

Ioan Cazimir al II-lea
Date personale
Născut	22 martie 1609 Kraków, Polonia
Decedat	16 decembrie 1672 (63 de ani) Nevers, Franța
Înmormântat	31 ianuarie 1676 Catedrala Wawel
Părinți	Sigismund al III-lea Vasa Constance de Austria
Frați și surori	Anna Katarzyna Konstancja[*] John Albert Vasa[*] Alexander Charles Vasa[*] Karol Ferdynand Vasa[*] Vladislav al IV-lea Vasa
Căsătorit cu	Ludwika Maria Gonzaga Claudine Françoise Mignot
Copii	Maria Anna Teresa Wazówna[*] John Sigismund, Crown Prince of Poland[*]
Cetățenie	Marele Ducat al Lituaniei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*] monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	mare duce al Lituaniei[*]
Familie nobiliară	Casa de Vasa
Rege al Poloniei
Domnie	noiembrie 1648-16 septembrie 1668
Încoronare	19 ianuarie 1649
Predecesor	Władysław IV Vasa
Succesor	Michael Korybut

* 1638: Anne Hyde, Ducesă de York (22 martie 1638 – 10 aprilie 1671^[1]) a fost prima soție a lui Iacob, Duce de York (viitorul rege Iacob al II-lea al Angliei) și mama a doi monarhi, Maria a II-a a Angliei și Anna a Marii Britanii.^[2]

Înainte de căsătorie a fost doamnă de onoare a Prințesei Regale Mary și Prințesă de Orania.

Anne Hyde
Ducesă de York Ducesă de Albany
Date personale
Născută	22 martie 1638 Windsor, Anglia
Decedată	10 aprilie 1671 (33 de ani) Londra, Anglia
Înmormântată	Westminster Abbey
Cauza decesului	sindrom puerperal[*]
Părinți	Edward Hyde, 1st Earl of Clarendon[*] Frances Hyde[*]
Frați și surori	Laurence Hyde, 1st Earl of Rochester[*] Henry Hyde[*]
Căsătorită cu	Iacob al II-lea al Angliei
Copii	Maria a II-a a Angliei James Stuart, Duce de Cambridge Anna a Marii Britanii Charles Stuart, Duce de Kendal Edgar Stuart, Duce de Cambridge
Religie	anglicanism[*] catolicism
Ocupație	aristocrat[*] doamnă de onoare
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa Stuart

·         1712: Edward Moore, scriitor englez (d. 1757)

·         1759: Hedwig Elizabeth Charlotte de Holstein-Gottorp (suedeză Hedvig Elisabeth Charlotta; 22 martie 1759 – 20 iunie 1818) a fost soția regelui Carol al XIII-lea al Suediei.

A fost fiica Ducelui Frederick August, episcop de Lübeck și Duce de Oldenburg și a Prințesei Ulrike Friederike Wilhelmine de Hesse-Kassel. A crescut la Eutin și s-a căsătorit cu vărul ei, viitorul rege Carol, Duce de Södermanland, la Stockholm la 7 iulie 1774 când avea 15 ani. Căsătoria a fost aranjată de regele Gustav al III-lea al Suediei.

Hedwig Elizabeth Charlotte

Prințul Carol a văzut-o prima dată la Eutin în 1770 și a remarcat-o pentru frumusețea ei. O căsătorie a fost sugerată în 1772, și la 21 iunie 1774, la Wismar a avut loc căsătoria prin procură. La 3 iunie a ajuns în Suedia. Nunta a avut loc la 7 iunie la Stockholm, urmată de un bal la Kungsträdgården. taliei ei măsurată la doar 48 cm (19 ") și dimensiunea ei pantof 31 (dimensiune de fete" 13) - și, ca căsătoria monarhului nu a fost consumată după nouă ani, au existat speranțe că va oferi un moștenitor pentru tron. A fost remarcată pentru frumusețea ei - talia ei măsura doar 48 cm - și existau speranța că ea ar putea oferi un moștenitor pentru tron.

În ianuarie 1775, existau semne că ar fi însărcinată. S-a crezut că problema succesiunii era rezolvată și în biserici s-au ținut rugăciuni. Totuși curând semnele s-au dovedit a fi false. Datorită temperamentului ei vesel era plăcută și a devenit centrul curții regale, fiind denumită "Mica Ducesă". În contrast cu timida regină, Sophia Magdalena a Danemarcei, "Ducesa Lotta" era plină de viață, plină de duh și cochetă și era persoana femină cu cea mai mare influență de la curte.

A participat la teatrul amator, care deținea un rol important la curtea regală a lui Gustav al III-lea, atât ca actriță cât și ca dansatoare. Dansul ei a fost considerat scandalos de unii, balerinele fiind considerate ca prostituate la acea vreme.^[2] După ce a fost criticată că ea și Prințesa Sofia Albertina l-au distras pe rege de la afacerile de stat s-a retras de pe scenă în 1783.^[3]

Mariajul ei a fost distant și amândoi au avut aventuri extraconjugale. Carol a acordat mai multă atenție iubitelor sale decât ei: la momentul căsătoriei lor, el era în toiul unei relații cu Augusta von Fersen.

Prietenia ei cu contesa Sofia von Fersen a inspirat zvonul legat de bisexualitatea ei care, adevărat sau nu, s-a repetat de-a lungul timpului când a fost ducesă regală. Începând cu anul 1783 ea a avut o relație îndelungată cu contele Carl Piper.^[4]Printre alți iubiți ai ei a fost și contele Axel von Fersen, presupusul iubit al Mariei Antoaneta. Nu se știe când aventura ei cu Axel von Fersen a avut loc, este cunoscut doar că ea a dorit să reia relația când Fersen a revenit în Suedia după moartea Mariei Antoaneta și Fersen a refuzat să facă acest lucru.^[5] S-a sugerat că relația lor a fost doar o chestiune temporară, care a avut loc în timpul șederii lui la curtea regală la Castelul Gripsholm în vara anului 1784.

De asemene, e a avut o relație cu fratele mai mic al lui Axel von Fersen, contele Fabian von Fersen ^[6] Se presupune că relația cu Fabian a început la sfârșitul anilor 1780^[7] și a fost terminată de căsătoria lui von Fersen în 1797.^[8] S-a zvonit că sarcina ei care s-a sfârșit cu un avort în 1792 a fost cu Fabian von Fersen.^[7] Zvonurile despre relațiile ei extraconjugale au primit o atenție deosebită în timpul celei de-a doua sarcini în 1797^[9] prin care a adus pe lume o fiică care a murit la naștere. Anul următor (1798) ea a născut un fiu care a trăit numai șase zile. În cele din urmă ea nu a mai putut face copii.

A fost indiferentă la aventurile soțului ei ea având mai multă libertate în acele momente și exprimându-și frustarea când soțul ei, într-o pauză de iubite, se concentra asupra ei, ceea ce o expunea suspiciunilor și acuzațiilor lui.

Hedwig Elizabeth de Holstein-Gottorp
Regină a Suediei și Norvegiei
Date personale
Nume la naștere	Hedwig Elisabeth Charlotta von Schleswig-Holstein-Gottorf
Născută	22 martie 1759 Eutin, Episcopia Lübeckului[*]
Decedată	20 iunie 1818 (59 de ani) Stockholm, Suedia
Înmormântată	Riddarholm Church[*][1]
Părinți	Frederick August I Princess Ulrike Friederike Wilhelmine of Hesse-Kassel[*]
Frați și surori	Peter Friedrich Wilhelm, Duke of Oldenburg[*]
Căsătorită cu	Carol al XIII-lea
Copii	Louise Hedwig Carl Adolf, Duce de Värmland
Cetățenie	Suedia
Religie	luteranism
Ocupație	scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp Casei de Oldenburg
Regină consort a Suediei
Domnie	5 iunie 1809 – 5 februarie 1818
Regină consort a Norvegiei
Domnie	4 noiembrie 1814 – 5 februarie 1818

* 1785: Adam Sedgwick (n. 22 martie 1785,^[2][3][4] Dent[*], South Lakeland, Regatul Unit – d. 27 ianuarie 1873,^[2][3][4] Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[5]) a fost un geolog și preot britanic, unul dintre fondatorii geologiei moderne. El a propus perioada cambriană și devoniană a calendarului geologic.

Pe baza lucrărilor pe care le-a făcut pe stratul galez, a propus perioada cambriană în 1835, într-o publicație comună în care Roderick Murchison a propus și perioada Siluriană. Mai târziu, în 1840, pentru a rezolva ceea ce mai târziu a devenit cunoscut sub numele de Marea Controversă Devoniană despre rocile din apropierea graniței dintre perioadele Silurian și Carbonifer, el și Murchison au propus perioada Devoniană. Deși l-a ghidat pe tânărul Charles Darwin în studiul său timpuriu al geologiei și a continuat să fie pe termeni prietenoși, Sedgwick a fost un adversar al teoriei evoluției lui Darwin prin intermediul selecției naturale.

Adam Sedgwick
Adam Sedgwick
Date personale
Născut	22 martie 1785[2][3][4]  Dent[*], South Lakeland, Regatul Unit
Decedat	27 ianuarie 1873 (87 de ani)[2][3][4]  Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[5]
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Regatul Marii Britanii
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	geolog paleontolog[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea Cambridge Sedbergh School[*] Trinity College
Organizație	Universitatea Cambridge
Premii	Membru al Societății Regale[*] Medalia Copley (1863)[1] Medalia Wollaston (1851) Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]
Profesor pentru	Charles Darwin

* 1786: Joachim Lelewel (n. 22 martie 1786,^{[1][2][3][4][5][6]} Varșovia, Uniunea Polono-Lituaniană^[7][8] – d. 29 mai 1861,^{[1][2][3][4][5][6]} Paris, Republica Franceză^[9][8]) a fost un istoric polonez, bibliograf, poliglot, activist social și politic, autor a numeroase cărți despre istoria politică a Poloniei și Lituaniei.

Între anii 1804-1808 și-a făcut studiile la Universitatea din Vilnius. După patru ani de studii, în anii 1809—1811 activeză ca profesor la Liceul Kremeneț. În 1815-1818 și 1821-1824, a activat la catedra de istorie de la Universitatea Vilnius.

Prelegerile sale l-au influențat semnificativ pe Adam Mickiewicz. Împreună cu Michał Baliński a fondat revista Tygodnik Wileński (1818).

În 1824 a fost înlăturat de la catedra de istorie de la Vilnius de către autoritățile țariste. În 1828 el a fost ales deputat al Seimului Regatului Poloniei. Ca participant activ la Revolta din Noiembrie (1830-1831) a trebuit sa părăsească Polonia emigrând în Franța.

După aceea a trăit în exil la Bruxelles. În 1837, a prezentat ideea formării „Asociației poloneze de emigrare” (Zjednoczenie Emigracji Polskiej), aspirând la unificarea politică a imigranților polonezi. În 1847 a fost ales vicepreședinte al unei Societății Democratice Internaționale, cedându-i această funcție lui Karl Marx in anul următor. Lelewel a elaborat o teorie a așa-zisei gminowładztwo slave (autoguvernare comunală), în care polonezii erau văzuți ca având o predilecție naturală pentru democrație, întreaga lor istorie fiind interpretată ca o luptă pentru libertate. Lucrarea sa, Dzieje Polski potocznym sposobem opowiedziane (Istoria Poloniei pe înțelesul tuturor, 1829) a devenit o adevărată biblie pentru pentru miile de revoluționari și emigranți din generația autorului.

Teoriile lui Lelewel s-au dovedit a fi deosebit de atrăgătoare pentru contemporanii lui, fiind nevoie de două revolte dezastruoase (în 1830 și în 1863) pentru ca istoricii polonezi să renunțe la ele.

A murit la Paris și a fost înmormântat la cimitirul Montmartre. În 1932, peste mormânt a fost ridicat monumentul acestuia sculptat de Bolesław Bałzukiewicz.

Una dintre străzile din centrul orașului Vilnius precum și o stradă din Grodno poartă numele lui Joachim Lelewel.

Opere literare:

• Edda czyli Księga religii dawnych Skandynawii mięszkańców (1807)
• Rzut oka na dawnosc litewskich narodow i związki ich z Herulami (1808)
• Uwagi nad Mateuszem herbu Cholewa polskim XII wieku dzieiopisem, a w sczególności nad pierwszą dzieiów iego xięgą (1811)
• Historyka tudzież o łatwem i pozytecznem nauczaniu historyi (1815)
• Joachima Lelewela badania starożytności we względzie geografji : część naukowa (1818)
• Dodatek do Teodora Wagi Historyi książąt i królów polskich : panowanie Stanislawa Augusta (1819)
• Joachima Lelewela bibljograficznych ksiąg dwoje Tom 1 (1823) Tom 2 (1826)
• Edda : to jest Księga religii dawnych Skandynawii mieszkańców (1828)
• Dzieje bibliotek do Dziennika Warszawskiego (1828)
• Dzieje Polski Joachim Lelewel potocznym sposobem opowiedział, do nich dwanaście krajobrazów skreślił (1829)
• Początkowe prawodawstwa polskie cywilne i kryminalne do czasów jagiellońskich (1829)
• Essai historique sur la législation polonaise civile et criminelle, jusqu’au temps des Jagellons, depuis 730 jusqu’en 1403. Paris, 1830.
• Panowanie króla polskiego Stanisława Augusta Poniatowskiego : obejmującé trzydziestoletnie usilności narodu podźwignienia się, ocalénia bytu i niepodległości (1831)
• Numismatique du Moyen-âge, considérée sous le rapport du type. Paris, 1835.
• Polska odradzająca się czyli dzieje polskie od roku 1795 potocznie opowiedziane (1836)
• Joachima Lelewela porównanie dwu powstań narodu polskiego 1794 i 1830-1831 (1840)
• Études numismatiques et archéologiques. Bruxelles, 1841.
• Gilbert de Lannoy i jego podróże (1844)
• Histoire de Pologne Tom 1 (1844) Tom 2 (1844) Atlas (1844)
• Dzieje Litwy i Rusi aż do unii z Polską w Lublinie 1569 zawartej (1844)
• La Pologne au moyen âge. 3 vol. Poznań, 1846.
• Stracone obywatelstwo stanu kmiecego w Polsce (1846)
• Polska wieków średnich czyli Joachima Lelewela w dziejach narodowych polskich postrzeżenia Tom wstępny (1853) Tom 1 (1855) Tom 2 (1847) Tom 3 (1851) Tom 4 (1851)
• Géographie du moyen âge Tome I (1852) Tome II (1852) Tomes III et IV (1852) épilogue (1852)
• Géographie des Arabes. Paris, 1851.
• Cześć bałwochwalcza Sławian i Polski (1857)
• Lotniki piśmiennictwa tułaczki polskiej (1859)
• Geografja. Opisanie krajów polskich (1859)
• O monetach błaznów i niewiniątek z powodu dzieła Rigollota kilka słów Joachima Lelewela (1860)
• Trzy konstytucje polskie. 1791, 1807, 1815. Poznań, 1861.
• Histoire de la Lithuanie et de la Ruthénie jusqu'a leur union définitive avec la Pologne conclue a Lublin en 1569 (1861)
• Nauki dające poznać zrzódła historyczne (1863)
• Historya Polska do końca panowania Stefana Batorego : dzieło pośmiertne (1863)
• Dzieje bibliotek (1868)
• Pamiętnik z roku 1830-31 (1924)

Joachim Lelewel
Joachim Lelewel
Date personale
Născut	22 martie 1786[1][2][3][4][5][6][7]  Varșovia, Uniunea Polono-Lituaniană[8][9]
Decedat	29 mai 1861 (75 de ani)[1][2][3][4][5][6][7]  Paris, Republica Franceză[10][9]
Înmormântat	Rasos Cemetery[*]
Părinți	Karol Maurycy Lelewel[*]
Frați și surori	Prot Adam Lelewel[*]
Cetățenie	Imperiul Rus  Uniunea Polono-Lituaniană
Ocupație	historian of cartography[*] heraldist[*] numismat[*] politician
Activitate
Alma mater	Imperial University of Vilna[*]
Organizație	Imperial University of Vilna[*] Université libre de Bruxelles Universitatea din Varșovia Universitatea din Vilnius[*] Monumentul funerar al lui Joachim Lelewel la cimitirul Rossie din Vilnius

·         1797: S-a nascut Wilhelm I al Germaniei ((Wilhelm Friedrich Ludwig von Hohenzollern), rege al Prusiei şi împărat german); (m. 9 martie 1888).

* 1822: Ahmet Cevdet Pașa (n. 26 martie 1822, Loveci, Bulgaria - d. 26 mai1895, Istanbul) este un important om politic, istoric  și jurist  otoman din secolul al XIX-lea.

A scris tratatul de drept, denumit Mecelle, în care, printr-o limbă clară, interpretează jurisdicția islamică prin principiile occidentale.  În decursul vieții politice a fost de cinci ori ministrul justiției, de două ori ministrul fundațiilor pioase, o dată ministrul de interne și o dată ministrul comețului și agriculturii. Mare parte a legilor și instituțiilor fondate în perioada sa, au fost rezultatul eforturilor sale. A scris și o istorie a Imperiului Otoman în 12 volume cunoscută ca Istoria Cevdet Tarih−i Cevdet. Între anii 1855-1865 a fost cronicarul oficial al statului.  În acestă funcție Ahmet Cevdet a scris Tezakir-i Cevdet în care sunt prezentate evenimentele politice ale vremii. Ahmet Cevdet este autorul primei cărți de gramatică a limbii turce, în turcă Kavaid-i Osmâniyye. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Kısas-i Enbiya (Pildele profeților), în care istoria Islamului și istoria tuturor profeților este scrisă într-un limbaj plăcut și pe înțelesul cititorului.

Ahmet Cevdet s−a născut în Loveci, Bulgaria de azi, în 1822. Tatăl său,  Ismail Ağa era membru în Consiliul Local iar mama sa Ayșe Sümbül era din familia Topuzoğlu l din Loveci. Numele său adevărat este Ahmet, supranumele de Cevdet îi este dat de poetul Süleyman Fehmi Efendi în 1843 pe când se afla la studii la Istanbul

După școala primară din Loveci, Ahmet cu ajutorul bunicului său, Hacı Ali Efendi în 1839  este înscris la Madrasa-ul Fatih. Pe lângă educația clasică de madrasa a mai fost interesat de matematică, astronomie, istorie și geografie. În vacanțe a urmat lecții de limbă persană luate la tekke -ul lui Molla Murad și a reușit să termine de citit opera lui Mevlana Mathanawî. Mare parte a poeziilor sale au fost scrise în această perioadă. În timpul studenției a predat ca profesor și a scris câteva cărți.

În anul 1856 Ahmet Cevdet  se căsătorește cu Rabia Adviyye cu care are trei copii: Ali Sedad cunoscut logician, Fatma Aliye, prima femeie care a scris un roman în limba turcă, și Emine Semiyye, educată în Europa, inspector școlar în Salonic 

Ahmet Cevdet este trimis ca guvernator de Allepo, Siria pentru o perioadă de doi ani.  La Allepo începe să tipărească un ziar, intitulat Firat.  În anul 1868 este numit șef al Curții de Casație Divan-ı Ahkam-ı Adliye. În acestă funcție încearcă să reformeze sistemul în funcție de nevoi.  Ali Pașa dorea ca Codul Civil francez să fie tradus și aplicat în imperiu, dar Ahmet Cevdet nu era de aceeași părere și credea că ar trebui să fie compilate și standardizate regulile jurisprudenței hanefite.  Ahmet Cevdet împreună cu colaboratorii săi constituie o asociație Mecelle Cemiyeti. Ahmet Cevdet Pașa compilează regulile din Coran și le dă forma unor legi pe care le adună în Mecelle. În timp ce scria volumul al V-lea este numit guvernator de Bursa iar în timpul scrierii celui de al-VIII-lea volum este numit guvernator de Maraș, dar de fiecare dată, după câteva zile, este retras la centru și își continuă munca pentru Mecelle.  În 1874 este numit Ministrul Educației. În acestă funcție Ahmet Cevdet elaborează pentru prima dată în istorie o programă școlară unitară de la ciclul inferior până la cel superior.  Reușește să deschidă o școală primară modernă în curtea Moscheei Nuruosmaniye. În acest timp Ahmet Cevdet scrie manuale de literatură, gramatică și logică. În anul 1874 este numit în funcția de guvernator în Yanya, Albania, dar după șapte luni revine ca Ministrul Justiției. Reușește să transfere  judecătoriile comerciale la ministerul Justiției. Pentru prima dată sunt adunate și tipărite legile otomane sub numele de Düstür. Scrie Seride-i Mehakim, un manual ajutător pentru judecători. După detronarea lui Abdulaziz (1876) Ahmet Cevdet rămâne fără protector și este trimis să inspecteze revolta bulgară. Vorbitor de limba bulgară reușește să rezolve problemele locale.  Este numit ministru la justiție și educație. Scrie cel de al XVI-lea volum al Mecelle. În 1878 este numit guvernator al Siriei și reușește să oprească revolta din Kozan, iar la reîntoarcere este numit  Ministru al Comerțului și Agriculturii.  În 1880 reușește să deschidă Școala de Drept Mekteb-i Hukuk la care a și predat. În 1882 se retrage din viața publică și se dedică scrisului, dar în 1886 este numit ministrul justiției funcție pe care o va deține pentru patru ani. Restul vieții îl va dedica familiei și scrisului, petrecându-l în vila sa de pe malul Bosforului la Bebek.

Ahmet Cevdet Pașa moare pe 26 mai 1895 și este înmormântat în curtea Moscheei Fatih.

·         1868: S-a născut in cornuna Plataresti, jud. Ilfov, Mihail Dragomirescu, estetician, teoretician al literaturii si critic literar român; (d. 25 noiembrie  1942, Bucuresti). A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, pe care o absolvă cu o teză despre Relațiunea dintre premisele și ultimele concluziuni ale filosofiei lui Herbert Spencer. Devine discipolul lui Titu Maiorescu, de care se desparte ulterior. În 1895 este numit conferențiar de estetică la Universitatea din București, iar în 1906 profesor titular la catedra de literatură română a Facultății de Litere și Filosofie din București. Organizează Seminarul de Literatură, transformat în Institutul de Literatură. A condus revistele „Convorbiri critice”, „Ritmul vremii”, „Falanga”, în paginile cărora a combătut, de pe pozițiile criticii raționaliste, atât sămănătorismul, cât și simbolismul și modernismul. Adept al esteticii integraliste, el considera capodopera drept o specie, înglobând în mod rigid arta în sfera științei. A fost proprietarul și directorul revistei Gazeta municipală

·         1868: Robert Andrews Millikan (22 martie 1868 – 19 decembrie 1953) a fost un fizician american, specialist în fizica experimentală, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1923 pentru măsurarea sarcinii electronului și pentru lucrările în domeniul efectului fotoelectric. A studiat și razele cosmice.

Robert Andrews Millikan
Robert Andrews Millikan
Date personale
Născut	22 martie 1868[6][7][8][9][10][11][12]  Morrison[*], Illinois, SUA
Decedat	19 decembrie 1953 (85 de ani)[6][7][8][10][11][12]  San Marino[*], California, SUA[13]
Înmormântat	Forest Lawn Memorial Park[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Copii	Clark Blanchard Millikan[*] Glenn Allan Millikan[*] Max Millikan[*]
Cetățenie	SUA
Religie	congregational church[*]
Ocupație	fizician profesor universitar
Activitate
Domeniu	fizică
Instituție	Universitatea din Chicago California Institute of Technology
Alma Mater	Universitatea Columbia Colegiul Oberlin[*] Universitatea din Chicago
Organizații	Academia de Științe a URSS[*] Academia Franceză de Științe Academia Pontificală de Științe[*][1] Academia Americană de Arte și Științe[*] Academia Rusă de Științe Academia Leopoldină Asociația Americană pentru Progresul Științei[*][2] American Physical Society[2] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]
Conducător de doctorat	Ogden Rood[*] Albert Abraham Michelson
Doctoranzi	Charles Christian Lauritsen[*] Ralph A. Sawyer[*]
Premii	Medalia Edison[*] (1922) Faraday Lectureship Prize[*] (1924) Premiul Nobel pentru Fizică (1923)[3][4] ASME Medal[*] (1926) Oersted Medal[*] (1940) Medalia Hughes[*] (1923) medalia Matteucci[*] (1925) Franklin Medal[*] (1937) Comstock Prize in Physics[*] (1913)[5] Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]

* 1873: Constantin Paulian (n. 22 martie 1873, Craiova - d. 17 aprilie 1919, Doba) a fost unul dintre ofițerii superiori ai Armatei României din perioada Primului Război Mondial.

A îndeplinit funcții de comandant de regiment și brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918

Constantin Paulian s-a născut la Craiova, ca fiu al lui Ioan Paul și Vasilica Paulian. Tatăl său era un cunoscut profesor muzicolog, fondatorul în 1897 a societății corale Doina , prima de acest fel în România dinainte de Primul Război Mondial. A fost director al Liceului „Traian” din Drobeta Turnu Severin, între anii 1892 -1901. Pentru activitatea sa, a fost deportat de autoritățile germane de ocupație din timpul Primului Război Mondial, în lagăre din România și Bulgaria.^[5]

După absolvirea liceului a fost admis la Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu, din București, pe care o frecventează între 1892-1894, la absolvire primind gradul de sublocotenent, în arma artilerie. Urmează apoi timp de un an Școala Specială de Artilerie și Geniu.^{[3]:p. 445} În anul 1903 este admis în Școala Superioară de Război, pe care o va absolvi în 1905. Face parte din promoția a 15-a a acestei instituții, fiind coleg de promoție cu viitorii generali Ioan Ghinescu, Nicolae Mihăescu, Marcel Olteanu, Aristide Razu și Nicolae Condeescu.^{[2]:p. 394}

S-a căsătorit la data de 7 noiembrie 1910, cu Maria Zorileanu

Moartea înaltului ofițer român a avut un puternic ecou în rândul populației românești din zonă, dar și a conducerii armatei, care, aflând vestea, îl avansează, post-mortem, la gradul de general. Recunoscători, locuitorii satului Govosdia au cerut imediat după desăvârșirea actului Unirii ca localitatea lor să poarte numele ofițerului care i-a eliberat.

Actul de recunoștință al celor care au cerut ca satul lor să poarte numele de Paulian a durat numai până în anul 1952, când factorii politico-administrativi au dispus schimbarea numelui localității respective în Livada, pe motiv că generalul a fost un reacționar care a luptat împotriva trupelor mișcării comuniste a lui Bela Kun. Această nedreptate a fost însă corectată după căderea comunismului. Drept urmare, prin Decretul 102/1996 publicat în Monitorul Oficial din 20 mai 1996, s-a aprobat revenirea la vechea denumire, cea de Paulian.

Constantin Paulian
Date personale
Născut	22 martie 1874
Decedat	17 aprilie 1919
Părinți	Ioan Paul și Vasilica Paulian
Căsătorit cu	Maria, născută Zorileanu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	ofițer
comandant al Brigăzii 3 Vânători
În funcție
1918 - 1919
Monarh	Ferdinand I
Prim-ministru	Ion I. C. Brătianu
Studii	• Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu, din București (1892 - 1894) • Școala Specială de Artilerie și Geniu (1894-1895) •Școala Superioară de Război, (1903 - 1905)[1]:p. 394
Activitate
Gradul	• Sublocotenent (1894) • Locotenent (1897) • Căpitan (1905) • Maior (1911) • Locotenent-colonel (1915) • Colonel (1916) • General de brigadă (1919) - post mortem[2]:p. 445
A comandat	• 1916-1918 - comandant al Regimentului 7 Vânători • 1918-1919 - comandant al Brigăzii 3 Vânători
Bătălii / Războaie	• Al Doilea Război Balcanic (1913) • Primul război mondial (1916-1918) • Operațiile militare postbelice (1918-1920)

·         1877 - S-a născut scriitorul francez Alphonse de Chateaubriand (m.02.04.1951).

* 1887: Leonard „Chico” Marx (22 martie 1887, New York – 11 octombrie 1961, Hollywood, California) a fost un actor american de comedie.

Personajul lui era de obicei un artist slab la minte dar viclean, aparent de origine rurală italiană, care purta haine ponosite, avea o perucă cu părul în bucle și o pălărie tiroleză.

Fiind primul-născut din cei cinci frați Marx, el a jucat, de asemenea, un rol important în gestionarea și dezvoltarea actoriei, cel puțin în primii ani.

* 1896: Joseph Schildkraut (n. 22 martie 1896 - d. 21 ianuarie 1964) a fost un actor și scenarist austriac, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea rolului lui Alfred Dreyfusdin Viața lui Émile Zola

Joseph Schildkraut
Date personale
Născut	22 martie 1896[2][3][4]  Viena, Austro-Ungaria[5]
Decedat	21 ianuarie 1964 (67 de ani)[6][2][3][4]  New York, New York, SUA[7]
Înmormântat	Hollywood Forever Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Părinți	Rudolph Schildkraut[*]
Cetățenie	SUA  Austria  Austro-Ungaria
Ocupație	scenarist actor de teatru[*] actor de film[*] actor de televiziune[*] actor actorie[*]
Alma mater	Academia Americană de Arte Dramatice[*][1]
Premii Oscar
Cel mai bun actor în rol secundar (1937) pentru Viața lui Émile Zola

·         1900: Rudolf Palocsay, horticultor ardelean, poreclit «Miciurin al Clujului» (d. 1978)

·         1903: Virgil Gheorghiu (n. 22 martie 1903, Roman^[1] - d. 7 martie 1977, București) a fost un poet român, pianist și critic muzical.

Virgil Gheorghiu s-a născut la 22 martie în Roman. După studii muzicale la Conservatorul din București (1928-1930), își continuă studiul la Viena și la Schola Cantorum din Paris. Debutează în literatură în 1925 cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefațat de Demostene Botez. Între 1926 și 1928 ia parte la mișcarea de avangardă din Iași și - împreună cu Aurel Zaremba - editează revistele suprarealiste Prospect și XX-literatură contimporană.

Paralel cu cariera de muzicolog se desfășoară și cea de pianist, mai întâi în trioul Boniș (1932-1939) și, după război, la Filarmonica din București. Compune muzică vocal-simfonică și de cameră și este foarte activ ca cronicar muzical.

Cariera sa, împărțită între muzică și poezie, se intersectează cu avangarda în perioada aderării la gruparea din jurul revistei unu, din care este însă exclus pentru că publica și în alte reviste, ca Bilete de papagal (editată de Tudor Arghezi), Adevărul, Cuvântul liber. Volumele publicate după 1930 - Febre (1933), Marea vânătoare (1935), Tărâmul celălalt (1938), Pădurea adormită (1941) - nu se înscriu, propriu-zis, pe coordonatele avangardei. Ele combină, în diferite proporții, modernismul tinzând către rigoare formală și un suprarealism particularizat prin accente expresioniste, în direcția cultivării grotescului și a violenței imagistice.Este foarte probabil să fi publicat, în anul 1946, la Editura de Stat din București, lucrarea "Inițiere muzicală" (http://www.scribd.com/doc/205151511/Ini%C5%A3iere-muzical%C4%83). Cele 138 de pagini cuprind nu numai o introducere extrem de savantă în știința și arta muzicii, ci și exemplificări concrete. Lucrarea este o capodoperă de sinteză și erudiție.

Virgil Gheorghiu
Date personale
Născut	22 martie 1903  Neamț, România
Decedat	7 martie 1977 (73 de ani)[1]  București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	poet pianist muzicolog[*] critic muzical[*] compozitor
Activitate
Studii	Universitatea Națională de Muzică București

* 1904: Ovid-Aron Densușianu (n. 22 martie 1904 – d. 19 ianuarie 1985) a fost un scriitor român.

Este autorul romanelor Stăpânul, Furtuna, Amurgul pe culmi. Aceste romane sunt uneori, în mod greșit, atribuite tatălui său, Ovid Densușianu.

Ovid Densușianu
Ovid Densușianu
Date personale
Născut	22 martie 1904
Decedat	19 ianuarie 1985 (80 de ani)
Părinți	Ovid Densusianu
Ocupație	scriitor

·         1905 - S-a născut Romulus Dianu, prozator, publicist, traducător şi critic muzical (m.25.08.1975).

·         1905: S-a născut, la Roman, Virgil Gheorghiu, pianist, muzicolog, poet şi prozator; (m. 7 martie 1977). Dupa Conservatorul din București (1928-1930), își continuă studiile la Viena și la Schola Cantorum din Paris. Debutează în literatură în 1925, cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefațat de Demostene Botez. Între 1926 și 1928 a facut  parte din mișcarea de avangardă din Iași și – împreună cu Aurel Zaremba – a editat revistele suprarealiste „Prospect” și „XX- literatură contimporană”. Cariera sa, împărțită între muzică și poezie, se intersectează cu avangarda în perioada aderării la gruparea din jurul revistei „Unu”, din care este însă exclus pentru că publica și în alte reviste, ca „Bilete de papagal” (editată de Tudor Arghezi), „Adevărul”, „Cuvântul liber”. Volumele publicate după 1930 – Febre (1933), Marea vânătoare (1935), Tărâmul celălalt (1938), Pădurea adormită (1941) – nu se înscriu, propriu zis, pe coordonatele avangardei. Cariera sa de muzicolog s-a desfășurat in paralel cu cea de pianist, mai întâi în trio-ul Boniș (1932-1939) și, după război, la Filarmonica din București. Compune muzică vocal-simfonică și de cameră și este un  foarte activ cronicar muzical.

·         1909: Nathan Rosen, fizician israelian (d. 1995)

·         1911 - S-a născut Blue Baron (Harry Friedland), trombonist şi şef de orchestră american.

·         1912: Karl Malden, actor american (d. 2009)

·         1914 - S-a născut poetul Ovid Caledoniu (m.15.01.1974).

·         1921: Nino Manfredi (născut Saturnino Manfredi la 22 martie 1921 – d. 4 iunie 2004) a fost un actor italian de teatru și film.

·         1921 - S–a născut Cornelia Pillat, documentarist, muzeograf, scriitoare, istoric de artă si istoric literar „Eterna întoarcere” (m.18.04.2004).

* 1922: Mariano Gonzalvo Falcón (n. 22 martie 1922 – d. 7 aprilie 2007)^[1] a fost un fotbalist spaniol care a jucat pentru echipa FC Barcelona.

·         1923: S-a nascut mimul francez Marcel Marceau.

* 1929: Lina Ciobanu (n. 22 martie 1929, Potcoava, județul Olt) a fost un om politic comunist român.

S-a născut la 22 martie (februarie în alte documente) 1929 în comuna Potcoava (jud. Olt). Provenea dintr-o familie de țărani săraci. Era fiica lui Gheorghe Năstase și a Mariei (născută Gheorghe), membri colectiviști din 1951, la GAC "Steaua Roșie" din comuna natală.^[1]Lina Ciobanu avea patru frați și surori: Alexandru Gheorghe (sudor, angajat la ICIL București, membru de partid din 1958), Stanca Roler (țesătoare, membră de partid), Ioana Popa (țărancă), Teodora Dîrvăreanu (utemistă, încadrată în Miliție, la Serviciul evidența populației). Până la 17 ani a locuit și muncit la câmp, cot la cot cu părinții. Din 1946, s-a mutat în București, unde s-a angajat muncitoare necalificată la Imprimeria Chimicală Pertex. După doi ani a rămas fără lucru. S-a reangajat în 1949 la fabrica de textile Partizana, calificându-se ca țesătoare.^[2]

Studii - A urmat șapte clase elementare (1935-1942). Mai târziu, timp de trei ani (1957-1960) a urmat cursul de perfecționare și Școala Superioară de partid "Ștefan Gheorghiu". În 1965 a absolvit Facultatea de Economie Generală, Institutul de Studii Economice București

S-a căsătorit cu Ioan Ciobanu, mai tânăr cu un an, tehnician mecanizator agricol, membru de partid din 1957.^[4] Din 1965 a devenit membru supleant al CC al PCR, moment din care funcțiile importante s-au succedat: președinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 2 din București (până în 1974), președinte al Comitetului Național al Femeilor (1974-1977), ministrul Industriei Ușoare (1975-1984), președinte al CC al UGSR (1984-1987), președinte al Consiliului Sanitar Superior (din 1987). Poziția tot mai importantă în aparatul de partid și de stat se datora prieteniei cu "tovarășa" (Elena Ceaușescu), au spus ulterior mulți dintre intimii Cabinetelor 1 și 2.

La Fabrica Partizana a fost membră în biroul organizației de bază a PMR, ca responsabilă organizatorică și apoi pe "linie" de propagandă și agitație. A fost scoasă din producție în 1951, pentru a urma trei luni școala de partid a Raionului Grivița Roșie PMR, unde a continuat să lucreze ca asistentă timp de doi ani. Noi și noi cursuri i-au "îmbunătățit" pregătirea politică. A urmat cursul de perfecționare de pe lângă școala "Ștefan Gheorghiu", absolvit cu calificativul "foarte bine". A fost repartizată asistentă la catedra de geografie a școlii, dar fosta țesătoare a clacat după patru luni. În iunie 1954 a devenit instructor al Comitetului Orășenesc București al PMR. Din nou promovată în 1956, ca șef al "sectorului muncii de partid în rândul femeilor". S-a întors la școala "Ștefan Gheorghiu" și a terminat cursurile cu frecvență cu calificativul "bine" (1957-1960). În august 1960 a fost repartizată instructor al Comitetului Orășenesc PMR București. Lina Ciobanu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1965 - 1989.

"Nu întotdeauna își însușește critica și uneori are tendința de a se lăuda", declara Constantin Murărescu, instructor în secția de Cadre a CC al PMR, în 1965, despre membra de partid Lina Ciobanu. Eșecul de la catedra de geografie pare să o fi măcinat pe Lina Ciobanu. Va scrie în 1955 într-o completare la autobiografie: "Consider că o lipsă îmi aparține chiar și după terminarea cursului de perfecționare, deoarece mă puteam zbate cu greutățile ce le întâmpinam la această catedră până ce luam și eu examenul de stat, urmând apoi la Facultatea de Geografie, deoarece în fața unui comunist nu există greutăți de neînvins".

Probleme de sănătate: Începând cu anul 1970, multe dintre problemele de sănătate ale Linei Ciobanu sunt consemnate în dosarul de cadre. A suferit, printre altele, de spondiloză cervicală, hipertensiune arterială, bronșită acută.

În timpul unei vizite de lucru la Fabrica de fire și fibre sintetice București, a alunecat pe o placă de beton și s-a "ales" cu "fractura piciorului drept".^[5]

A fost prim-secretar de partid și primar al sectorului 2 București, membru al CPEX al PCR și ministru al industriei ușoare în anii 1975 - 1987. A fost promovată și sprijinită în cariera sa politică de Elena Ceaușescu. După căderea regimului comunist, a fost închisă în cadrul lotului CPEx, împărțind celula cu Cornelia Filipaș și Ana Mureșan

Lina Ciobanu
Lina Ciobanu
Date personale
Născută	22 martie 1929 (90 de ani)  Potcoava, România
Cetățenie	România
Ocupație	politiciană sindicalist[*]
Activitate
Partid politic	PCR Preşedintele Nicolae Ceauşescu înmânează, într-un cadru festiv, Linei Ciobanu, membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ministrul industriei uşoare, Ordinul Muncii cl. I, cu prilejul aniversării zilei de naștere. (22.III.1979) Lina Ciobanu, 1974

·         1931: Burton Richter, fizican american, laureat al Premiului Nobel

·         1933 - S-a născut Vasile Filip, poet publicist şi realizator de emisiuni radio.

* 1933: Ioan Victor Pica (n. 22 martie 1933, sat Râușor, județul Brașov^[1] - d. 2 aprilie 2004, Brașov) a fost un deputat în Parlamentul României, ales pe listele Convenției Democrate, din partea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, în legislatura 1992-1996

Ioan Victor Pica, fiul lui Ioan și Elisabeta, s-a născut într-o familie românească în Țara Făgărașului. După școala primară în satul natal, a urmat Liceul "Radu Negru" din Făgăraș. În perioada studiilor liceale îi întâlnește pe Ion Mogoș și Niculae Mazilu, tineri luptători anticomuniști, prieteni și colegi cu vărul său Victor Roșca. Elev fiind, înființează in cadrul liceului o organizație anticomunistă. Stabilește legături cu partizanii din Munții Făgăraș și îl cunoaște pe Ion Gavrilă Ogoranu. La data de 15 noiembrie 1950 a fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare. A urmat apoi domiciliul obligatoriu 9 luni la Lătești (colonie de muncă), după care a fost din nou arestat și a mai executat aproape 6 ani de închisoare. Între timp și tatăl său a fost arestat. A terminat studiile liceale (clasa a XI-a și a XII-a) la revenirea din închisoare și a obținut diploma de bacalaureat. S-a căsătorit cu Elisabeta Cocan și s-a stabilit în municipiul Făgăraș. A încercat în 1968 să se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, dar, deși a trecut baremurile, a fost refuzat din cauza „originii nesănătoase” (fost deținut politic). După un an a încercat la Facultatea de Teologie din Sibiu, dar a fost respins de mitropolitul de atunci pe același motiv.

A început să scrie atât proză cât si poezie. A încercat să publice câteva poezii fără nici o tentă politică în ziarele vremii, dar a fost refuzat.

De la ieșirea din închisoare în 1964 și până în 1990 a fost tot timpul urmărit, supus la interogatorii, percheziții și i s-au confiscat manuscrisele.

După 1990 a înființat Asociația Foștilor Deținuți Politici din Făgăraș, al cărui președinte a fost. A fondat, prima revistă a AFDP din Romania, Revista Cuget și Veghe, în 1991 la Făgăraș. A fost ales ca deputat de Făgăraș în legislatura 1992 -1996. S-a mutat cu domiciliul și familia la Brașov. În anul 1998 a fost primit in Uniunea Scriitorilor din România. A colaborat la revista Vatra din Târgu Mureș, revista Astra din Brașov, revista Memoria, Revista Gândirii Arestate din București, Revista Cuget și Veghe din Făgăraș.

I s-a acordat Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov.

Ioan Victor Pica a fost deputat ales în cadrul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat în legislatura 1992-1996. A fost membru al acestui partid până în septembrie 1993, după care a devenit deputat independent. Ioan Victor Pica a fost membru în comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.

·         1936 - S-a născut Roger Whittaker, cântăreţ şi compozitor american.

·         1937: Emeric Jenei (numele de botez scris uneori Emerich^[1], în maghiară Jenei Imre; n. 22 martie 1937, Agrișu Mic, România) este un fost jucător și antrenor de fotbal de etnie maghiară din România.

Între 1957-1969 a jucat la CSA Steaua București, echipă pentru care a marcat 7 goluri.

În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei CSA Steaua București, al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan. Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.^[2][3]

Între 1986-1990 a fost antrenorul echipei naționale de fotbal a României.

La data de 8 mai 1998 colonelul în retragere Emeric Jenei din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).^[4]

În prezent trăiește la Oradea, alături de soția sa.

·         1937 - S-a născut Johnny Ferguson, cântăreţ american.

* 1937: Valeriu Cușnerenco (n. 22 martie 1937, Constanța – 21 februarie 2010, Constanța), cu pseudonimul de scriitor Valeriu Cușner, a fost un scriitor și critic literar român.

A absolvit Liceul Mircea cel Bătrân în anul 1954. În 1960 a absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Iași. În perioada 1952-1960 a practicat fotbalul de performanță (întâi ca junior la formația Locomotiva PCA - în prezent Farul Constanța – apoi, ca senior, la Știința Iași). A lucrat ca inginer proiectant în Constanța.

A făcut parte în 1970 din grupul de scriitori liberi, condus de poetul Radu Crișan. În acel grup se afla și poetul Horia Agarici (celebrul aviator care „vânase bolșevici”), precum și Paul Andreescu (în prezent este șeful Filialei din Constanța a Asociației Foștilor Deținuți Politici). Colaborări cu poeme, cronici literare, eseuri și proză la reviste de cultură: Contemporanul, Ideea Europeană, Luceafărul, Cronica Fundației Internaționale Mihai Eminescu (toate din București), Axioma (Ploiești), 13 PLUS (Bacău), Bucovina Literară (Suceava), Steaua, Adevărul, Orașul, Făclia, Cetatea Culturală(toate din Cluj), Memento (Timișoara), Turd΄Art (Turda), Oglinda literară (Vrancea), Spații Culturale (Râmnicu Sărat) și la revistele de cultură din Constanța: Tomis, Marea Noastră și EMEL (Ideal). Colaborări la revista Conexiuni-New York(Romanian Monthly Magazine), Agero (Stuttgart), precum și la revista multilingvă Qirim Cultural Association of Canada.

Volume:

• Pândar de vise, 2001, versuri, Editura Metafora
• Joc de nenoroc, 2004, versuri, Editura FIME
• Împușcați-i pe poeți!, 2005, versuri, Editura EX PONTO
• Cronici discursive, 2007, critică literară, Editura Tomis
• Timpul Zero, 2009, proză, Editura Junimea

* 1938: Anaïs Nersesian (n. 22 martie 1938, Cerăt, județul Dolj) este o poetă, prozatoare și traducătoare armeană din România.

A debutat în 1954 în revista „Tânărul Scriitor”. Debutul editorial a avut loc în 1973 cu volumul Cântărețul de sticlă.

După 1990 a făcut parte din colectivul redacțional al revistei Ararat

Scrieri:

• Cântărețul de sticlă (versuri), 93 p., Editura Cartea Românească, 1973
• Stampe lirice (versuri), Editura Eminescu, 1975
• Sigiliul trecerii (versuri) , Editura Cartea Românească, 1978
• Balanță solară (versuri), Editura Eminescu, 1980
• Alb și negru (versuri), Editura Eminescu, 1982
• Singurătatea spectacolului, Editura Eminescu, 1983
• Bolta glisantă (versuri), Editura Cartea Românească, 1986
• Înstrăinatul solstițiu, Editura Eminescu, 1987
• Terase de apă (versuri), 99 p., Editura Eminescu, 1991, ISBN 973-22-0160-6
• Parfumul rochiei, Editura Ararat, 1994
• Cu fața la zid (versuri), 111 p., Editura Ararat, 1996, ISBN 10: 9739712789 - ISBN 13: 9789739712781
• Cântece ale trubadurilor armeni, 238 p., Editura Ararat, 1997, ISBN 973-9310-08-7
• Armenii în istorie și cultură, Editura Ararat, 2003, ISBN 973-9310-97-4
• Orașe italiene: Roma, Florența, Veneția : (25 septembrie - 24 octombrie 1971), 317 p., Editura Ararat, 2004, ISBN 9737727088, 9789737727084
• Personaje armenești din literatura română, 416 p., Editura Ararat, 2009

·         1939 - S-a născut poetul George Filip.

* 1940: Haing Somnang Ngor (khmeră: ហ៊ាំង សំណាង ង៉ោ, chineză: 吳漢潤; pinyin: Wú Hànrùn,^[3] n. 22 martie 1940 – d. 25 februarie 1996) a fost un medic, actor și autor cambodgian care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar în 1985 pentru rolul său de debut din filmul The Killing Fields (1984), în care l-a jcuat pe jurnalistul refugiat Dith Pran.^[4] A fost primul actor asiatic de gen masculin care a câștigat Premiul Oscar pentru un rol secundar și pentru un rol debutant.^[5] Ngor și Harold Russell sunt singurii actori non-profesioniști care au câștigat Oscarul pentru o categorie de actorie

Haing S. Ngor
Date personale
Născut	22 martie 1940[1]  Indochina Franceză, Cochinchina[*]
Decedat	25 februarie 1996 (55 de ani)[1][2]  Los Angeles, SUA
Înmormântat	Rose Hills Memorial Park[*]
Cauza decesului	omor
Frați și surori	Chan Sarun[*]
Cetățenie	Cambodgia
Ocupație	medic ginecolog[*] actor de film[*] actor de televiziune[*] scriitor
Premii Oscar
Cel mai bun actor în rol secundar (1984) pentru The Killing Fields[*]

·         1942: Mihai Ivăncescu (n. 22 martie 1942, Adâncata, Storojineț), România – d. 2 ianuarie 2004, Brașov, România) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

·         1943 - S-a născut George Benson, chitarist şi vocalist american.

·         1944 - S-a născut Jeremy Clyde, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Chad & Jeremy).

·         1944 - S-a născut Tony McPhee, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Groundhogs).

·         1945 - S-a născut Chuck Jackson, vocalist american (The Independents).

* 1946: Rudolf von Bitter Rucker (n. 22 martie 1946,^[1][2][3][4] Louisville, SUA) este un matematician, informatician, autor de literatură științifico-fantastică și filozof, fiind unul dintre întemeietorii mișcării literare cyberpunk. Este cel mai cunoscu pentru romanele din Ware Tetralogy, primele două romane ale acestei serii (Software și Wetware) câștigând amândouă Premiul Philip K. Dick. În prezent editează revista SF online Flurb.

Rudy Rucker
Rudy Rucker, Fall 2004, photo by Georgia Rucker
Date personale
Născut	22 martie 1946 (73 de ani) Louisville, Kentucky
Naționalitate	american
Cetățenie	SUA
Ocupație	scriitor
Activitate
Alma mater	St. Xavier High School, Swarthmore College, Rutgers University
Organizație	Universitatea din Heidelberg Universitatea de Stat San José[*] State University of New York at Geneseo[*]
Cunoscut pentru	Ware Tetralogy
Rude	G.W.F. Hegel

·         1947: S-a născut muzicianul Patrick Olive, chitarist şi percuţionist britanic (Hot Chocolate).

·         1947 - S-a născut Harry Vanda, chitarist şi compozitor australian (Easybeats).

* 1947: Afanasijs Kuzmins (n. 22 martie 1947, Raionul Daugavpils) este un trăgător de tir leton ce a participat în competiții la categoria tragere cu „pistol 25m viteză”. A devenit campion olimpic la tir la Jocurile Olimpice de vară din 1988 și vicecampion olimpic la tir la Jocurile Olimpice de vară din 1992.

A concurat și la Jocurile Olimpice de vară din 2004 și chiar și la Jocurile Olimpice de vară din 2008. La vârsta de 61 de ani Kuzmins a terminat pe locul al 13-lea la general la cea de a opta sa apariție la olimpiadă. Nici un alt trăgător nu a participat la opt ediții. Patru trăgători au participat la șapte ediții.

La vârsta de 65 de ani a concurat la Jocurile Olimpice de vară din 2012 încheind pe locul al 17-lea.

·         1948 - S-a născut Randy Hobbs, basist american (McCoy's, Johnny & Edgar Winter Band).

·         1948 - S-a născut compozitorul britanic Andrew Lloyd Webber, cunoscut pentru opere rock celebre: “Jesus Christ Superstar”, “Evita”.

Mihnea Berindei
Date personale
Născut	22 martie 1948[1]  București, Republica Populară Română
Decedat	19 iunie 2016 (68 de ani)[1]  Veneția, Italia
Părinți	Dan Berindei
Cetățenie	România  Franța
Ocupație	istoric activist pentru drepturile omului[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea din București École pratique des hautes études[*]
Organizație	Școala Superioară de Înalte Studii în Științe Sociale
Modifică date / text

* 1948: Mihnea Berindei (n. 22 martie 1948, București, România – d. 19 iunie 2016, Veneția, Italia) a fost un istoric de origine română naturalizat în Franța în anul 1981.

CUPRINS

• 1Activitate
• 2Biografie
  • 2.1Activitatea din exil (1970-1989)
  • 2.2Activitatea după decembrie 1989
• 3Publicații
  • 3.1Privind Imperiul otoman
  • 3.2Privind România și Balcanii
• 4Referințe
• 5Legături externe

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Între anii 1971 și 1991 a lucrat ca cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Școala de Înalte Studii de Științe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales). Din 1991, este angajatul Institutului de Științe Sociale și Politice al Centrului Național de Cercetări Științifice (CNRS).

În afară de opera istorică, este cunoscut pentru rolul său eficient de mobilizare a presei și opiniei publice occidentale în susținerea disidenței din Europa Centrală și de Est și în special, din România. Între 1977 și 1989, a publicat articole care dezvăluiau și denunțau realitățile epocii Ceaușescu.

A făcut parte din grupul prestigios al exilului democratic anticomunist care a mobilizat vocile disidente din România. În iunie 1989 a semnat, împreună cu Neagu Djuvara, "Declarația de la Budapesta, document politic al unei părți a exilului românesc, intens criticat pentru nuanțele federaliste referitoare la Transilvania. După căderea regimurilor comuniste, s-a remarcat prin susținerea organizațiilor și mișcărilor democratice din Europa ex-comunistă, în special din România, Bulgaria, Albania și Republica Moldova.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Mihnea Berindei a urmat Facultatea de Istorie a Universității București între anii 1966-1970, învățând în paralel turca veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman. În ultimul an de studenție a reușit să obțină o viză de studii și documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franța. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit-o în anul 1972, și a continuat să studieze paleografia otomană.

Între 1972 și 1991 a ocupat diverse poziții de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est și Spațiul Turc al Școlii de Înalte Studii de Științe Sociale (EHESS). Din anul 1977, activitatea de istoric s-a împletit cu cea de militant în sprijinul opoziției democratice din Europa Centrală și de Est și în special, în susținerea rezistenței față de regimul Ceaușescu din țara natală. După prăbușirea regimului comunist din România, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social și în sprijinirea primelor organizații civice românești.^[2] A mobilizat resurse umane și financiare din Franța menite să asiste democrațiile incipiente din România, Bulgaria, Albania, Republica Moldova. În anii 2000, a participat la restituirea pentru istorici și opinia publică a arhivelor Partidului Comunist din România.

Activitatea din exil (1970-1989)[modificare | modificare sursă]

În primii ani după rămânerea sa în Franța, Mihnea Berindei s-a dedicat exclusiv cercetărilor în domeniul său de specialitate: Istoria Imperiului Otoman, secolele XV-XVII. A făcut cercetări în Arhivele din Istanbul, a lucrat individual și în echipă la traducerea și editarea de documente. Între 1972 și 1991, a avut misiuni anuale de cercetare în arhivele din Roma și Veneția. A publicat singur sau în colaborare o serie de studii privind raporturile dintre țările române și Poarta Otomană, despre marile drumuri de comerț și zona Marea Neagră și regiunile nord-pontice. A fost membru al comitetului de redacție al revistei de specialitate Turcica (1980-1889).

După 1977, a participat și la activitatea unor grupuri de cercetare multidisciplinare (istorici, sociologi, economiști, politologi) privitoare la țările comuniste și la relațiile Est-Vest. A fost membru al comitetelor de redacție al revistelor L’Alternative (1979-1985), L’Autre Europe (1986-1994) și până în prezent, al trimestrialului Politique Internationale. În aceste reviste a susținut singur sau împreună cu alți cercetători analize asupra opoziției din România, minorităților naționale, situației vieții religioase, politicii sociale, economice și culturale a regimului. A prezentat și publicat texte provenind din mediile disidente din România.

Mihnea Berindei a fost membru fondator al Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, creat în anul 1977 pentru sprijinirea Mișcării Goma. A participat la fondarea în 1980 a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris (afiliată la Fédération Internationale des Droits de l’Homme), căreia i-a fost constant purtător de cuvânt și în ultimii ani vicepreședinte. A fost un apropiat al Monicăi Lovinescu, Virgil Ierunca, Vlad Georgescu, Paul Goma și al altor militanți ai exilului românesc. Colaborările lui la postul de radio Europa Liberă s-au remarcat prin seriozitatea aparte a documentării.^[3] A fost membru fondator al operațiunii Villages Roumains (1988-), importantă pentru formarea unei solidarități europene împotriva regimului Ceaușescu. Berindei s-a implicat și în activitatea protestatară concretă: susținerea de manifestații în fața reprezentanțelor României în Franța, strângerea de semnături pentru apărarea celor supuși politicii represive a regimului, culegerea de date despre opoziția din România și informarea mass-media și opiniei publice occidentale.

Activitatea după decembrie 1989[modificare | modificare sursă]

După 1990, Mihnea Berindei a continuat activitatea anterioară prin cercetări asupra societăților postcomuniste. A lucrat în fondurile de documente ale Partidului Comunist Român, a organizat seminarii asupra situației din țările aflate anterior sub tutela URSS. Între 1990 și 1992 a fost președintele organizației Biroul de Informații și Ajutor pentru România. În 1992 a devenit vicepreședintele asociației Est Libertés. În perioada 1994 – 1998 a condus o serie de programe PHARE ale Uniunii Europene menite să ajute democrația locală și structurarea partidelor politice democratice din Albania, Bulgaria, România, monitorizarea alegerilor din Serbia, Kosovo, Macedonia și Republica Moldava.

A făcut parte din Comisia Prezidențială pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România ^[4], iar după publicarea Raportului final, a continuat cercetarea de arhive pentru editarea de documente despre perioada comunistă^[5].

PUBLICAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Privind Imperiul otoman[modificare | modificare sursă]

Cărți

• L’Empire ottoman et les pays roumains, 1544 –1545. Etudes et documents, éd. EHESS - Cambridge Mass., Harvard Ukrainian Research Institute, Paris, 1987, 368 p. (en coll. avec Gilles Veinstein).

Participări la volume colective

• « Porte ottomane, voïévode et boyards de Moldavie en 1552 ». Quand le crible était dans la paille… Hommage à Pertev Naili Boratav, éd. Maisonneuve et Larose, Paris, 1978, pp. 105–118.
• « Astrakhan et la politique des steppes nord-pontiques (1587-1588) », Eucharisterion : Essays presented to Omeljan Pritsak, Harvard Ukrainian Studies, volume III/IV (1979-1980), pp. 71–91, Harvard University, 1980, (en coll. avec Al. Bennigsen).
• « L’Empire ottoman et la « route moldave » avant la conquête de Chilia et de Cetatea Albā (1484) », Raiyyet Rüsûmu. Essays presented to Halil Inalcik… Journal of Turkish Studies, 10, Harvard University, 1986, pp. 47–72 ; reprise in Revue roumaine d’histoire, XXX, 3-4, Bucarest, 1991, pp. 161 – 188.
• « Le rôle des fourrures dans les relations commerciales entre la Russie et l’Empire ottoman avant la conquête de la Sibérie ». Passé Turco-Tatar, présent soviétique. Etudes offertes à Alexandre Bennigsen, éd. Peeters – Louvain-Paris, éd. de l’EHESS – Paris, 1986, pp. 89–98.
• « Le problème transylvain dans la politique hongroise de Süleymān Ier », Soliman le Magnifique et son temps, actes du colloque 7-10 mars 1990, (G. Veinstein dir.), Paris, 1992, pp. 505–511.

Studii

• « Contribution à l’étude du commerce ottoman des fourrures moscovites. La route moldavo-polonaise. 1453-1700 », Cahiers du monde russe et soviétique, XII, 4, 1971, pp. 393–409.
• « Le problème des « Cosaques » dans la seconde moitié du XVIème siècle. A propos de la révolte de Ioan Vodă, voïévode de Moldavie », Cahiers du monde russe et soviétique, XIII, 3, 1972, pp. 338–367.
• « Code de lois de Murād III concernant la province de Smederevo », Südost-Forschungen, XXXI, 1972, pp. 140–163 (en coll. avec A. Berthier, M. Martin, G. Veinstein).
• « Villes ottomanes en Crimée. Règlements de Süleymān Ier concernant le livā’ de Kefe », Cahiers du monde russe et soviétique, XVI (I), janv.-mars 1975, pp. 57-10 (en coll. avec Gilles Veinstein).
• « Attribution de timar dans la province de Trébizonde (fin du XVe siècle), I », Turcica. Revue d’études turques. Tome VIII/1, 1976, pp.279-290, (en coll. avec I. Beldiceanu-Steinherr et G. Veinstein).
• « La Tana – Azaq. De la présence italienne à l’emprise ottomane (fin XIIIe – milieu XVIe siècle). Turcica, Revue d’études turques, tome VIII/2, 1976, pp. 110–201, (en coll. avec G. Veinstein).
• « Actes de Murad III sur la région de Vidin et remarques sur les qānūn ottomans », Südost-Forshungen, XXXV, 1976, pp. 1–68, (en coll. avec M. Kalus-Martin et G. Veinstein).
• « La Porte ottomane face aux Cosaques Zaporogues . 1600-1637 », Harvard Ukrainian Studies, I, n°3, septembre 1977, pp. 273–307.
• « Attribution de timār dans la province de Trébizonde (fin du XVe siècle), II », Turcica. Revue d’études turques. Tome IX/2-X, 1978, pp. 107–154, (en coll. avec I. Beldiceanu-Steinherr et G. Veinstein).
• « La présence ottomane au sud de la Crimée et en mer d’Azov dans la première moitié du XVIe siècle », Cahiers du Monde russe et soviétique, XX (3-4), juil.-déc. 1979, pp. 389–465. (en coll. avec G. Veinstein).
• « La Crimée ottomane et l’institution du « timār » », Annali dell’Istituto Orientale di Napoli, volume 39 (N.S. XXIX), 1979, pp. 523–562, (en coll. avec I. Beldiceanu-Steinherr et G. Veinstein).
• «Les possessions ottomanes entre Bas-Danube et Bas-Dniepr. Règlements fiscaux et fiscalité de la province de Bender – Aqkerman. 1570 », Cahiers du Monde russe et soviétique, XXII (2-3), avr.-sept. 1981, pp. 251–328 (en coll. avec G. Veinstein).
• « Venise et la Horde d’or. Fin XIIIe – début XIVe siècle. A propos d’un document inédit de 1324 », Cahiers du monde russe et soviétique, volume XXIX, 2, avril-juin 1988, pp. 243–256, (en coll. Avec G. Migliardi O’Riordan).
• « Les Vénitiens en Mer Noire. XVIe-XVIIe siècles. Nouveaux documents », Cahiers du Monde russe et soviétique, XXX (3-4), juil.-déc. 1989, pp. 207–224.

Privind România și Balcanii[modificare | modificare sursă]

Cărți

• Roumanie, crise et répression, dossier de l’Alternative, études et documents, Paris, 1983, 135 p. (en coll. avec A. Planche).

Roumanie, le livre blanc. La réalité d’un pouvoir néo-communiste, Paris, La Découverte, 1990, 260 p. (en coll. avec A. Combes et A. Planche).

• România înainte si dupa 20 mai 1990 (La Roumanie avant et après les élections du 20 mai 1990), Bucarest, Humanitas, 1991, 144 p. (en coll. avec P. Câmpeanu et A. Combes).

Participări la volume colective

• Société civile et devoir d’ingérence. Opération Villages Roumains, Bruxelles, 1989, 108 p. (contributions : pp. 20–27 et 41-46).
• « Roumanie, une révolution manquée ? » in La grande secousse. Europe de l’Est 1989-1990 (P. Kende et A. Smolar co-dir.), Paris, Presses du CNRS, 1990, pp. 131–145 (en coll. avec A. Combes).
• « La Roumanie : formation des territoires roumains, minorités nationales et frontières » (en coll. avec A. Planche) ; et « Géographie de la transition politique en Roumanie. Le difficile passage à la démocratie », in Fragments d’Europe. Atlas de l’Europe médiane et orientale (M. Foucher dir.), Paris, Fayard, 1993, pp. 164–167.
• « L’Albanie, risques et enjeux de la transition » (en coll. avec M. Rou et M. Foucher) et « Géographie de la transition politique en Roumanie. Le laborieux passage à la démocratie » in ibid. (nouvelle éd. revue et mise à jour), Paris, Fayard, 1998, pp. 164–167 et 182-183.
• « Ceausescu et la position singulière de la Roumanie en 1968 » in Le printemps tchécoslovaque, 1968 (F. Fejtö et J. Rupnik, co-dir.), Bruxelles, éd. Complexe, 1999 (2000), pp. 191–209 ; texte repris in Revue Roumaine d’Histoire, XXXVIII, 1-4, 1999, Bucarest 2001, pp. 183–198.
• « Roumanie » in Dictionnaire du vote (P. Perrineau et D. Reynié, co-dir.), Paris, Presses Universitaires de France, 2001, pp. 811–814.
• Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final. Editions Humanitas, Bucarest 2007, 880 pp.

Studii și articole

• « Les minorités nationales en Roumanie » (I) , L’Alternative, 3, mars-avril 1980, pp. 37–40 et (II). « La politique du gouvernement envers les minorités », L’Alternative, 4-5, mai-août 1980, p.p. 36-42 ; textes repris in La Documentation Française. Problèmes politiques et sociaux, n° 439 et dans Roumanie, crise et répression, dossier de l’Alternative, études et documents, Paris, 1983, pp. 55–66.
• « La Roumanie à l’heure polonaise. Le pouvoir face à l’opposition ouvrière », L’Alternative, 8, janvier-février 1981, pp. 41–44 et Roumanie, crise et répression…, pp. 26–29.
• « « Etat de guerre » à la Roumaine », L’Alternative, 15, mars-avril 1982, p. 20-23 et Roumanie, crise et répression…pp. 98–101.
• « Roumanie : n’ayez pas peur » », Le cri des hommes, Fédération Internationale des Droits de l’Homme, 15, avril 1982, pp. 27-34.
• « Ces Roumains que Mitterrand n’aurait pas rencontrés… Huit lettres de Roumanie », L’Alternative, 18, septembre-octobre 1982, p. 9-28 et Roumanie, crise et répression…, pp. 112-127, (en coll. avec Anne Colas).
• « L’émigration », L’Alternative, 20, janvier-février 1983, pp. 40-42, (en coll. avec Anne Colas).
• « Trafic de main-d’œuvre : les travailleurs émigrés roumains », L’Alternative, 22-23, mai-août 1983, pp. 24-28, (en coll. avec Anne Colas).
• « L’abolition du salariat », L’Alternative, 25, janvier-février 1984, pp. 36-44, (en coll. avec Anne Colas), repris in La Documentation Française, Problèmes politiques et sociaux, n° 536, 1986, pp. 28-29.
• « De l’obscurité à l’obscurantisme », L’Alternative, 26, mars-avril 1984, pp. 34-41, (en coll. avec Anne Colas).
• « La grève des mineurs roumains en 1977 : un témoignage », L’Autre Europe, 11-12, 1986, pp.152-160.
• « Un témoignage sur les prisons roumaines, Florian Rusu », La Nouvelle Alternative, 7, 1987, pp. 14-17 (en coll. Avec A. Planche).
• « Véritable internationale de la démocratie », La Nouvelle Alternative, 9, 1988, pp. 21-23 (en coll. Avec A. Lavastine).
• « Un manifeste du syndicat libre des ouvriers romains », La Nouvelle Alternative, 10, 1988, pp. 35-40 (en coll. avec A. Lavastine).
• « Religion et politique en Roumanie. Autour des statistiques », International Journal of Rumanian Studies, V (1987), 1, Amsterdam, 1988, pp. 107-128 et L’Autre Europe, 21-22, 1989, pp. 222-239.
• « Hongrois de Roumanie » (études et documents), L’Autre Europe, 20, 1989, pp. 53-83 (en coll. avec E. Lhomel).
• « Roumanie : le naufrage planifié », Politique internationale, 44, été 1989, pp. 57-74 ; version roumaine in « 22 », hebdomadaire du Groupe pour le Dialogue Social, IX, 46, 17-23 nov. 1998, pp. 9-11 et n° 47, 23-30 nov. 1998, pp. 12-13.
• « Individu et pouvoir : le témoignage de Gabriel Andreescu », La liberté de l’esprit et la condition humaine en Europe, actes du colloque à l’Assemblée Nationale 2-3 juin 1989, Les cahiers de la Fondation du Futur, Paris, 1989, pp. 123-127.
• « Les problèmes de la minorité hongroise en Roumanie », in Les aspirations communes à l’émancipation face aux ambitions nationales (Actes du colloque 11-12 juin 1988), Kontakt, Paris, 1989, pp. 107-131 (en coll. avec G. Szöcz et V. Tismaneanu).
• « An Analysis of the Romanian Elections », Uncaptive Minds, III, 4,New-York, août-sept. 1990, pp. 21-24 (en coll. avec A. Combes).
• « Roumanie, le livre blanc » (entretien), La Nouvelle Alternative, 21, 1991, pp. 52-55.
• « L’Europe balkanisée ? : le cas de la Roumanie », Le nouveau visage de l’Europe. URSS : l’Union est morte, vive l’Union. L’Europe balkanisée ?, actes du colloque à l’Assemblée Nationale, 21 octobre 1991, Les Cahiers du Futur, n° 65, Paris 1992, pp. 15-17.
• « Droits des minorités et frontières européennes : prévisions et solutions : République de Moldavie et Roumanie » , in Nouvelle Europe : minorités et réfugiés (Actes du colloque du Groupement pour les droits des minorités, 25-26 mars 1992), Yves Plasseraud dir., Paris 1993, pp. 35-40.
• « Le Danube comme trait d’union », Les Cahiers de la Paix, 1, Verdun, 1993, pp. 21-24.
• « Roumanie, les ombres du passé », autour d’un entretien avec Ion Iliescu, Politique Internationale, 61, automne 1993, pp. 329-342 ; version roumaine, « 22 », IV, 47, 1-7 déc. 1993, pp. 4-5.
• « Serbie, les élections législatives du 19 décembre 1993 », La Nouvelle Alternative, n° 33, mars 1994, pp. 50-53 (en coll. avec A. Laignel-Lavastine).
• « Gabriel Liiceanu et l’antisémitisme en Roumanie, une mauvaise querelle », in Esprit, juillet 2000, pp. 190-202 (en coll. avec F. Gèze).
• « Le pari roumain, entretien avec Adrian Nastase, Premier Ministre de Roumanie », Politique Internationale, 92 – été 2001, pp. 265-283 (en coll. avec A. Thédrel) ; version roumaine in « 22 », XII, 33, 14-20 août 2001, pp. 8-10.
• « La Pologne au seuil de l'Union Européenne », Entretien avec Leszek Miller, Premier ministre de Pologne, Politique Internationale, 97, automne 2002, pp. 257-275 (en coll. Avec Arielle Thédrel)
• « Moldavie: un désir d'Occident? », étude accompagnée d'un entretien (en coll. avec A. Thedrel) avec Vladimir Voronine, président de la République de Moldavie, Politique Internationale, 99, printemps 2003, pp. 329-357; version roumaine in « 22 », XIV, 701 et 702, 12-18 et 19-25 août 2003, pp. 12-14 et 4-5.
• « La Roumanie au seuil de l’Union Européenne », dossier spécial de Politique Internationale, coordonné par Mihnea Berindei, n° 105, automne 2004, pp. 112 ; entretiens avec Ion Iliescu, Président de la Roumanie, Adrian Nastase, Premier ministre, Theodor Stolojan, président du Parti national-libéral et Vasile Puscas, ministre délégué à l’intégration européenne (en coll. Avec Arielle Thédrel), pp. 23-78 ; version roumaine de l’entretien avec A. Nastase in « 22 », XV, 770, 7-13 déc. 2004, pp. 9–11.

·         1949 - S-a născut poeta Viorica Ana Cozan (volume de poezie: “Întîlnirea cu mine”, “Privilegiul surîsului”).

·         1949: Fanny Ardant (Fanny Marguerite Judith Ardant), actriță și regizoare franceză

·         1950: Goran Bregović (în chirilică sârbă: Горан Бреговић, n. 22 martie 1950, Sarajevo) este un muzician din Bosnia și Herzegovina și unul dintre cei mai recunoscuți compozitori moderni din Balcani. El se declară iugoslav.

Muzică de film:

• 1977 - Butterfly cloud (Leptirov oblak) - În regia lui: Zdravko Randić
• 1979 - Personal Affairs (Lične stvari) - În regia lui: Aleksandar Mandić
• 1988 - Time of the Gypsies (Dom za vešanje) - În regia lui: Emir Kusturica
• 1989 - Kuduz - În regia lui: Ademir Kenović
• 1990 - Silent Gunpowder (Gluvi barut) - În regia lui: Bahrudin Čengić
• 1991 - The Serbian Girl (Das Serbische Mädchen) - În regia lui: Peter Sehr
• 1991 - The Little One (Mala) - În regia lui: Predrag Antonijević
• 1991 - Čaruga - În regia lui: Rajko Grlić
• 1993 - Arizona Dream - În regia lui: Emir Kusturica
• 1993 - Toxic Affair - În regia lui: Philoméne Esposito
• 1993 - La Nuit sacrée - În regia lui: Nicolas Klotz
• 1993 - La Nombril du monde - În regia lui: Ariel Zeitoun
• 1994 - Queen Margot - În regia lui: Patrice Chéreau
• 1995 - Underground - În regia lui: Emir Kusturica
• 1997 - A Chef in Love (Shekvarebuli kulinaris ataserti retsepti) - În regia lui: Nana Djordjadze
• 1997 - The Serpent's Kiss - În regia lui: Philippe Rousselot
• 1997 - XXL - În regia lui: Ariel Zeitoun
• 1998 - Train of Life - În regia lui: Radu Mihăileanu
• 1999 - The Lost Son - În regia lui: Chris Menges
• 1999 - Tuvalu - În regia lui: Veit Helmer
• 1999 - Operation Simoom (Operacja Samum) - În regia lui Władysław Pasikowski
• 2000 - 27 Missing Kisses - În regia lui: Nana Dschordschadse
• 2000 - Je li jasno prijatelju? - În regia lui: Dejan Ačimović
• 2002 - Music for Weddings and Funerals (Musik för bröllop och begravningar) - În regia lui: Unni Straume
• 2005 - Turkish Gambit (Турецкий гамбит) - În regia lui: Dzhanik Faiziyev
• 2006 - Karaula - În regia lui: Rajko Grlić
• 2006 - Le Lièvre de Vatanen - În regia lui: Marc Rivière
• 2006 - Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan
• 2007 - Fly by Rossinant - În regia lui: Jacky Stoév
• 2011 - Baikonur - Directed by Veit Helmer

Goran Bregović
Goran Bregović
Date personale
Născut	22 martie 1950 (69 de ani) Sarajevo, RP Bosnia și Herțegovina, Republica Populară Federativă Iugoslavia
Căsătorit cu	Dženana Sudžuka[*]
Număr de copii	4
Cetățenie	Franța
Etnie	Sârbi croat
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Muzician, compozitor
Activitate
Gen muzical	Rock, folk, world music, muzică de film
Instrument(e)	Chitară, vocal, bass
Ani de activitate	1969-prezent
Colaborare cu	Bijelo Dugme, Kodeksi, Jutro, Kayah

* 1950: Bogusław Wołoszański (n. 22 martie 1950, Piotrków Trybunalski, Polonia) este un jurnalist, popularizator al istoriei și autor polonez de cărți istorice. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din Varșovia. Din 1976 a activat ca membru al Partidului Muncitoresc Unit Polonez

Bogusław Wołoszański
Bogusław Wołoszański
Date personale
Născut	22 martie 1950 (69 de ani)  Piotrków Trybunalski, Polonia
Cetățenie	Polonia
Ocupație	jurnalist, autor
Activitate
Alma mater	Faculty of Law and Administration, University of Warsaw[*]
Partid politic	Partidul Muncitoresc Unit Polonez

* 1951: Tora Vasilescu (n. 22 martie 1951, Tulcea^[2]) este o actriță română.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1976, la clasa profesoarei Eugenia Popovici.

A fost distinsă de trei ori cu Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaștilor din România. A câștigat premiul Placheta de aur pentru rolul din Imposibila iubire la Festivalul de film neorealist „Laceno D’Oro” de la Avellino și premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin în Șobolanii roșii.^[3][4][5]

Tora Vasilescu a fost căsătorită cu regizorul Mircea Daneliuc.

Filmografie:

• Un Crăciun altfel! (2014) ca Natalia, soția lui Emilian
• Dublaj memorabil la filmul Frumoasa din Pădurea Adormită, în rolul Vremii-Bune, în original vocea aparținându-i Barbarei Luddy (2008)
• Și totul era nimic (2006)
• Legături bolnăvicioase (2006)
• Occident (2002)
• Război în bucătărie (2001)
• Fii cu ochii pe fericire (1999)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
• Balkán! Balkán! (1993)
• Chira Chiralina (1993)
• Șobolanii roșii (1990)
• Kilometrul 36 (1989)
• Liliacul înflorește a doua oară (1988)
• Nelu (1988)
• Primăvara bobocilor (1987)
• Pădurea de fagi (1987)
• Cuibul de viespi (1986)
• Glissando (1985)
• Marele premiu (1985)
• Racolarea (1985)
• Sosesc păsările călătoare (1984)
• Să mori rănit din dragoste de viață (1984)
• Imposibila iubire (1983)
• Intrusul (1983)
• Cine iubește și lasă (1982)
• Croaziera (1981)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Învingătorul (1981)
• Casa dintre câmpuri (1980)
• Probă de microfon (1980)
• Cine mă strigă? (1979)
• Avaria (1978)
• Gloria nu cântă (1976)
• Cursa (1975)

Seriale:

• Moștenirea (2010-2011) - Cella Serghi
• State de Romania (2009-2010) - Cella Serghi
• Regina (2009) - Cella Serghi
• Daria, iubirea mea (2006) - Letiția Panait
• Prețul iubirii (2006) - Silvia
• E dreptul meu! (2006) - Laura
• Păcatele Evei (2005) - Olga Nicolau
• Numai iubirea (2004) - Claudia Tudose
• O săptămână nebună (2014)
• Altă săptămână nebună (2014)
• Războiul sexelor - Margot Sturdza

Tora Vasilescu
Tora Vasilescu, 1995
Date personale
Născută	22 martie 1951 (68 de ani)[1][2]  Tulcea, România[3]
Căsătorită cu	Mircea Daneliuc Alain Vrdoljak
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Roluri importante	filmul Cursa

* 1953: Nicolae Chirtoacă (n. 22 martie 1953, Glodeni)^[1] este un analist politic, politician și diplomat din Republica Moldova. Din august 2006 până în decembrie 2009 el a fost ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, între 2007-2009 fiind prin cumul și ambasador în Mexic, Brazilia și Canada. Din 2010 este președinte al consiliului de administrație al Institutului Independent de Studii Strategice,^[2] iar între 21 aprilie 2013 și decembrie 2015 a fost președinte și membru-fondator al Partidului Forța Poporului (PFP), până la redenumirea acestuia în Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”.

Între anii 1977 și 1990 Chirtoacă a lucrat în diferite structuri ale forțelor armate ale URSS. În 1990, a fost director general al Departamentului de stat pe probleme militare, devenind mai apoi ministru al Apărării, după ce Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991.^[3]

Nicolae Chirtoacă a jucat un rol important în crearea Armatei Republicii Moldova, fiind autorul principalelor legi din domeniu.^[3]

Între anii 1991-1993 a fost consilier principal de stat al președintelui Republicii Moldova Mircea Snegur pe probleme militare, iar în 1993-1994 a fost consilier prezidențial pe probleme politice. A reprezentat țara la adunarea Consiliului de cooperare Nord-Atlantică a NATO la nivel de ambasadori.

În 1993 a fost membru-fondator al formațiunii politice „Convenția Liberală din Moldova”, pe care a și condus-o la început.^[4][5]

Din 1994 până în 2006, Nicolae Chirtoacă a fost președintele consiliului de administrare a Centrului Euro-Atlantic din Moldova, o organizație independentă, specializată pe probleme de politică, relații și securitate internaționale ale Republicii Moldova.^[3]

În 1999 a activat în calitate de consilier al prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Sturza, iar în perioada 1999-2006 a fost director al Colegiului Invizibil, director al Institutului pentru Politici Europene.^[6]

Din august 2006 până în decembrie 2009 el a fost ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, între 2007-2009 fiind prin cumul și ambasador în Mexic, Brazilia și Canada.

Fiind în funcția sa de ambasador în SUA, după protestele din aprilie 2009, Chirtoacă a luat deschis apărarea guvernării comuniste și a acțiunilor acesteia împotriva protestatarilor.^[7]

Despre Chirtoacă presa scria că în perioada 1977-1990 a fost angajat al GRU (serviciul de informații militare al URSS) și că a făcut parte din cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, dar și că Nicolae Chirtoacă a fost una dintre persoanele cheie care au negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în conflictul de pe Nistru în 1992.^[8][9] În decembrie 2015, el a declarat despre asta:

„Prostii. Eu am făcut public ca am lucrat în serviciul de inteligență, cred că se vede acest lucru. Și eu le spun cretinilor aceștia agresivi: eu am primit acceptul guvernului SUA de a fi numit în calitate de ambasador în termen de 2 săptămâni. Considerați că m-ar fi acceptat dacă ar luat în calcul toată mizeria, tot idiotismul acestor diletanți, cu toate poveștile lor tâmpite cu care manipulează opinia publică?”

—Nicolae Chirtoacă pentru ProTV^[7]

Din 2010 este președinte al consiliului de administrație al Institutului Independent de Studii Strategice,^[2] iar între 21 aprilie 2013^[10] și decembrie 2015 a fost președinte și membru-fondator al Partidului Forța Poporului (PFP), până la redenumirea acestuia în Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”.

Este căsătorit și are doi copii. Este absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism a Universității Tehnice a Moldovei^[1] și doctor în filosofie. Activează și ca profesor cumulard la catedra Științe Politice a Institutului de Relații Internaționale din Moldova.

Nicolae Chirtoacă
Date personale
Născut	22 martie 1953 (66 de ani) Glodeni, RSS Moldovenească, URSS
Copii	2
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Analist politic, politician, diplomat
Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii
În funcție august 2006 – decembrie 2009
Președinte	Vladimir Voronin
Ambasador al Republicii Moldova în Mexic, Brazilia și Canada (prin cumul)
În funcție 2007 – 2009
Președinte	Vladimir Voronin
Partid politic	Partidul Forța Poporului (2013–2015)
Alma mater	Universitatea Tehnică a Moldovei

·         1954 - S-a născut Gabriel Chifu, poet şi prozator.

·         1955: Radu Podgorean, politician român

* 1956: Maria Teresa, Mare Ducesă de Luxemburg (născută María Teresa Mestre y Batista-Falla; n. 22 martie 1956) este soția Marelui Duce de Luxemburg, Henri.

Maria Teresa
Mare Ducesă de Luxemburg
Date personale
Născută	22 martie 1956 (63 de ani) Marianao, Havana, Cuba
Părinți	José Antonio Mestre y Alvarez-Tabio[*][1] Maria Teresa Batista y Falla[*][1]
Căsătorită cu	Henri, Mare Duce de Luxemburg
Copii	Guillaume, Mare Duce Ereditar de Luxemburg Prințul Felix Prințul Louis Prințesa Alexandra Prințul Sébastien
Cetățenie	Cuba  Luxemburg
Apartenență nobiliară
Titluri	ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Parma Casa de Nassau-Weilburg
Domnie
Domnie	7 octombrie 2000 - prezent

·         1958 - S-a născut actorul britanic Gary Oldman.

·         1963 - S-a născut Susanne Sulley, vocalistă britanică (Human League)

* 1963: Radu-Emil Precup (n. 22 martie 1963) este un inginer român, membru corespondent al Academiei Române în cadrul Secției de Știința și Tehnologia Informației (28 iunie 2018)

Radu Emil Precup
Date personale
Născut	22 martie 1963 (56 de ani)
Naționalitate	România
Activitate
Membru corespondent al Academiei Române

* 1966: Max Richter (n. 22 martie 1966,^[1][2][3] Hameln, Germania^[1]) este un compozitor german care a avut o influență puternică asupra stilului postminimalist. A reușit să combine stilul contemporan clasic cu cel alternativ în compozițiile sale din 2006. Max Richter a absolvit Academia Regală de Muzică și a studiat cu Luciano Berio în Italia. Richter este cunoscut pentru proiectele sale deosebit de complexe care includ atât compoziția, cât și înregistrarea propriei muzici. De asemenea, a compus pentru scenă, operă, balet și filme. A produs și a avut colaborări pentru diverse albume ale altor artiști. A înregistrat șapte albume solo, iar muzica sa a fost folosită pentru coloana sonoră a multor filme.

Max Richter
Max Richter
Date personale
Născut	22 martie 1966 (53 de ani)[2][3][4]  Hameln, Germania[5][2]
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	compozitor muzician pianist compozitor de coloană sonoră[*]
Activitate
Studii	Universitatea din Edinburgh
Instrument(e)	pian
Case de discuri	Deutsche Grammophon[*]
Premii	European Film Award for Best Composer[*]

·         1967: S-a nascut scriitorul german Jan van Helsing. Jan Udo Holey, cunoscut sub pseudonimul său literar Jan van Helsing, este un controversat autor german care, în scrierile, sale avansează multe teorii ale conspirației despre implicarea francmasoneriei în conducerea lumii, despre așa zisa supraviețuire al lui Hitler după Al doilea război mondial plecând către Antarctica, inclusiv despre teoria că Pământul ar fi gol, ș.a.m.d. inspirându-se din Protocoalele înțelepților Sionului. Cărțile sale Geheimgesellschaften (Societățile secrete) și Geheimgesellschaften 2 au fost interzise în Germania și în Elveția sub acuzația că incita la ură împotriva evreilor. Majoritatea cărților sale, cum ar fi Die Kinder des neuen Jahrtausends. Mediale Kinder verändern die Welt au subiecte non-politice și descriu probleme ezoterice.

·         1968 - S-a născut Zoltan Andras (Sarmalele Reci).

* 1968: Kazuya Maekawa (n. 22 martie 1968) este un fost fotbalist japonez.

·         1968: Øystein Aarseth (n. 22 martie 1968 – d. 10 august 1993), mai bine cunoscut sub numele de scenă Euronymous, a fost chitaristul și unul dintre fondatorii formației norvegiene de black metal, Mayhem^[2]. De asemenea a fost fondatorul și patronul magazinului de muzică, Helvete și casei de discuri Deathlike Silence.

Este considerat de mulți a fi fondatorul stilului black metalnorvegian

Pe 10 august 1993, Count Grishnackh îl ucide pe Euronymous. Grishnackh împreună cu Blackthorn au mers acasă la Euronymous; între Grishnackh și Euronymous s-a produs o altercație în urma căreia Grishnackh l-a înjunghiat, ucigându-l pe Euronymous. Trupul lui Euronymous a fost găsit în afara apartamentului acestuia cu 23 de plăgi înjunghiate - 2 la cap, 5 la gât și 16 în spate. Grishnackh a afirmat faptul că Euronymous voia să îl tortureze și să înregistreze tortura (ca un film "snuff") și că majoritatea rănilor au fost provocate atunci când Euronymous, în timpul confruntării, a căzut pe niște cioburi de sticlă de la o veioză spartă^[14]. Indiferent de circumstanțe, Grishnackh a fost arestat și ulterior condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor și incendierea a patru biserici. Blackthorn a fost de asemenea condamnat la 8 ani de închisoare sub acuzația de complice la crimă.

Euronymous a fost înmormântat în data de 9 septembrie 1993, în cimitirul Ski Kirkegard din orașul Ski (lângă Oslo)

* 1972: Elvira Deatcu (n. 22 martie 1972, București) este o actriță de teatru și de televiziune română.

Filmografie:

• ...Escu (1990) - Amelie Necșulescu
• Călătorie de neuitat (1994)
• Bloodlust: Subspecies III (1994) - Woman Victim
• Jocul de-a vacanța (1995) - Corina
• Don Carlos (TV) / (1996)
• Retro Puppet Master (1999) - Margarette
• Roberta (2000)
• Hautes fréquences (2001) - Juge d'instruction
• Entre chiens et loups (2002) - Asistenta
• Lacrimi de iubire (2005) - Amalia Mateescu
• The Fall / Legende pentru viață (2006) - Alexandria's Mother Trailer
• Lacrimi de iubire - filmul (2006) - Amalia Mateescu
• Daria, iubirea mea (2006)
• Cu un pas înainte (2007) - Vera Maier
• Iubire și onoare (2010) - Lavinia
• Pariu cu viața (2011) - Tănțica Cercel
• O nouă viață (2013)

Elvira Deatcu
Date personale
Născută	22 martie 1972 (47 de ani) Bucuresti, România
Căsătorită cu	Horia Deatcu
Copii	Luca, Filip
Cetățenie	România
Ocupație	Actriță
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural

* 1975: Ioana Flora (n. 22 martie 1975, Panciova, fosta Iugoslavia, azi Serbia) este o actriță română de scenă, voce și film.

Actrița este fiica omului de cultură, poetului și scriitorului Ioan Flora. Familia Flora este originară din Panciova din Banatul sârbesc. S-a mutat în România, la București, după 1990. Ioana a urmat școala elementară și secundară, studiind baletul clasic și pianul la Școala de muzică „Josip Slavenski” din Novi Sad, Serbia, după care a urmat Liceul de arhitectură „Jovan Vukanovic”, de asemenea în Novi Sad. Terminarea liceului, în 1993, a concis cu mutarea familiei Flora la București. Ioana a intrat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din „primul șut” și a studiat actoria în perioada 1993-1997

Ioana Flora este căsătorită cu actorul și regizorul Mihai Brătilă. Cei doi sunt părinții a doi băieți gemeni, Alexandru și Luca

Filmul de lung metraj din 2001 Marfa și banii al lui Cristi Puiu, cu Ioana Flora, care a fost acceptat la Festivalul de la Cannes 2002, în cadrul selecției Quinzaine des Réalisateurs (titlul din concurs fiind Stuff and Dough), a fost mai apoi considerat ca filmul care a declanșat mișcarea Noului val din filmul românesc.

• Marfa și banii (2001, lung metraj), personajul Betty, regia Cristi Puiu^[4]
• Turnul din Pisa (2002, lung metraj), personajul Ioana, regia Șerban Marinescu
• Tancul (2003), personajul Coca, regia Andrei Enache
• Dunărea (2003, lung metraj), personajul Jasmin, regia Goran Rebič
• Offset (2006), personajul Nurse, regia Didi Danquart
• Pescuit sportiv (2009, lung metraj), personajul Iubi, regia Adrian Sitaru
• Periferic (2010, lung metraj), personajul Lavinia, regia Bogdan George Apetri
• Bora Bora (2011, scurt metraj), personajul Reporter, regia Bogdan Mirică
• Tatăl meu e cel mai tare (2012, scurt metraj), personajul Cati, regia Radu Potcoavă
• Dialoguri terapeutice(2012, scurt metraj), peronajul Iubi, scenariu Georgiana Constantin, regia Andrei Georgescu
• Domestic (2012, lung metraj), personajul Ileana, regia Adrian Sitaru
• Fotografii de familie (2012, scurt metraj), personajul Maria, regia Andrei Cohn^[5][6]
• A Long Story (2013, lung metraj), personajul Alina, scenariu Lotje Ijzermans și Lotje Ijzermans și regia Jorien van Nes
• Déjà vu (2013, lung metraj), personajul Tania, regia Dan Chișu^[7]
• Aragaz cu patru ochi (2013, scurt metraj), personajul Mama Anei, regia Andrei Enoiu
• Nightride (2014, scurt metraj), scenariul și regia Ozana Nicolau
• Acasă la tata (2015, lung metraj), personajul Paula, regia Andrei Cohn
• Scor alb (2015, scurt metraj), personajul Dana, scenariul și regia Marius Olteanu
• Un etaj mai jos (2015, scurt metraj), personajul Claudia Dima, scenariu Alexandru Baciu și Radu Muntean, regia Radu Muntean
• Chosen (2016, lung metraj), personajul Ms. Feinstein, scenariul Gabriel De Mercur, regia Jasmin Dizdar
• In the Same Garden (În aceeași grădină, 2016), scenariul și regia Ali Asgari, Sergey Bodrov și alții (pe diferite segmente ale filmului)
• Ana, mon amour (2017, lung metraj, 125 de minute), personajul Irina, scenariul Călin Peter Netzer și Cezar Paul-Bădescu, regia Călin Peter Netzer
• Petrecere privată (2017, scurt metraj), personajul Mama, scenariul și regia Octav Chelaru
• Breaking News (2017, lung metraj, 81 de minute), personajul Ioana Mazilu, scenariul Ana Agopian, Oana Răsuceanu, regia Iulia Rugina
• Cadoul de Crăciun (2018, scurt metraj, 23 de minute), personajul Mama, scenariul și regia Bogdan Mureșanu
• Zavera, (2019, post-producție), personajul Roxana, scenariul Andrei Gruzsniczki și Mircea Stăiculescu, regia Andrei Gruzsniczki

DOCUMENTARE DE TELEVIZIUNE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• The Madness of Henry VIII (Nebunia lui Henric al VIII-lea, documentar, 2006), personajul Anne Boleyn, scenariul Don Campbell și Doug Shultz, regizor Doug Shultz
• Ca-n Filme (2012) - mini-serie de interviuri cu diverși oameni de film români (actrițe, actori, cascadori, realizatori de filme) — Bogdan Albulescu, Cristina Bazavan, Pablo Berger, Dragoș Bucur, Ada Condeescu, Szabolcs Cseh, Ioana Flora, Vlad Ivanov, Irina Margareta Nistor, Florin Piersic Jr., Claudiu-Cristian Prisecaru, Cristi Puiu, Ana Ularu, Vivi Drăgan Vasile și Andi Vasluianu

FILME ȘI SERIALE DE TELEVIZIUNE ^[8][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Îngeri pierduți (2013, serial), personajul Angela Mateescu, regia Laurențiu Maronese
  • Episode #1.70 (2013)
  • Episode #1.69 (2013)
  • Episode #1.68 (2013)
  • Episode #1.67 (2013)
  • Episode #1.66 (2013)
• Aniela (2009-2010, serial), personajul Betty, regia Iura Luncașu
• Dușmanul din casă (2005, film), personajul Cristina
• Băieți buni (2005, serial), personajul Miki - episoade
• Legături de sânge (2005)
• Operațiuni secrete (2005)
• Focuri, droguri și femei frumoase (2005)
• Război pentru Dina (2005)
• Mamutu versus Bezna (2005)
• Lovește cu furie (2005)
• Prietenul meu, francezul (2005)
• Legea coboară în stradă (2005)

Jump to navigationJump to search

Ioana Flora
Ioana Flora, 2017
Date personale
Nume la naștere	Ioana Flora
Născută	22 martie 1975 Panciova, Voivodina, Serbia Pančevo
Părinți	Ioan Flora (tată)
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Premii Gopo
Cea mai bună actriță în rol secundar (2012) Cea mai bună actriță în rol principal (2016)

* 1976: 'Laura Jeanne Reese Witherspoon (22 martie 1976), cunoscută profesional ca Reese Witherspoon, este o actriță americană de film, laureată în 2006 a Premiului Oscar. În anul 2004 a jucat în filmul Vanity Fair, o ecranizare a romanului Bâlciul deșertăciunilor scris de William Makepeace Thackeray.

Witherspoon deține o companie de producție numită Hello Sunshine, o companie de îmbrăcăminte denumită Draper James și este constant implicată în organizațiile de susținere a femeilor și copiilor. Ea colaborează cu organizația Children's Defense Fund (CDF) si a primit titlul de Ambasador Global al Avon Products în 2007, în calitate de președinte de onoare a fundației de caritate Avon Foundation. A primit o stea pe faimosul Walk of Fame din Hollywood în 2010.

Reese Witherspoon
Witherspoon la premiera filmului Walk The Line la Festivalul Internațional de la Toronto, 2005.
Date personale
Nume la naștere	Laura Jeanne Reese Witherspoon
Născută	22 martie 1976 (43 de ani)[1] New Orleans, Louisiana, SUA
Căsătorită cu	Ryan Phillippe (1999–2007)
Număr de copii	3
Copii	Ava Phillippe[*]
Cetățenie	SUA
Etnie	Irish Americans[*]
Religie	Biserica Episcopală din Statele Unite[*]
Ocupație	actriță actriță de televiziune[*] actriță de film[*] model producător de film actriță de voce[*] femeie de afaceri
Alma mater	Universitatea Stanford
Premii Oscar
Cea mai bună actriță (2005) pentru Walk the Line[*]
Premii Globul de Aur
Cea mai bună actriță - Muzical/Comedie 2006 Walk the Line
Premii BAFTA
Cea mai bună actriță 2006 Walk the Line
Alte premii
Premiul Globul de Aur (2006) pentru Walk the Line[*] British Academy of Film and Television Arts (2006) pentru Walk the Line[*] Screen Actors Guild Award (2006) pentru Walk the Line[*]

* 1977: Dan Florian Lăcustă (n. 22 martie 1977, Pitești, Argeș, România) este un fotbalist român, aflat sub contract cu clubul FC Argeș Pitești.

* 1977: Petre Mitu (n. 22 martie 1977, București) este un fost jucător de rugby în XV profesionist român.

Bogdan Albulescu
Date personale
Născut	22 martie 1978 (42 de ani) Boldești-Scăeni, Prahova
Căsătorit cu	Alina Grigore (2007-prezent)
Ocupație	actor
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

 1978: Bogdan Albulescu (n. 22 martie 1978, Boldești-Scăeni, județul Prahova) este un actor și regizor român de film, teatru și televiziune.

CUPRINS

• 1Seriale
• 2Film
• 3Teatru
• 4Legături externe

SERIALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Fructul oprit (2018-2019) - Adrian Barbu
• O nouă viață (2014) - Filip Tomescu
• Aniela (2009-2010) - Stere Antoniade
• State de România - Student la Sorbona (2009-2010) - Cosmin Rădulescu
• Regina (2008-2009) - Cosmin Rădulescu

FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• București, te iubesc! (2013) - Ospătar
• Pubic Display of Affection (2005) - Vlad
• Madhouse (2004) - Darius

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Autobahn, Teatrul fără frontiere
• Comedia erorilor, Studioul de teatru "Casandra"
• Coolöri, Teatrul Foarte Mic
• Doctorul Taifun, Teatrul Național Radiofonic
• Henric al IV-lea, Teatrul Național Radiofonic
• Năpasta, Teatrul Tony Bulandra
• Revizorul, Teatrul Național I.L. Caragiale
• Richard III* , Studioul de teatru "Casandra"
• Stele în lumina dimineții,Studioul de teatru "Casandra"
• Tom și Jerry* ,coordonator de proiect, Godot Cafe Teatru
• Vassa Jeleznova, Studioul de teatru "Casandra"
• Vândut și cumpărat, Studioul de teatru "Casandra"

* 1979: Srđan Žakula (n. 22 martie 1979) este un jucător croat de fotbal care joacă pe postul de portar la Vojvodina. Acesta a evoluat în 2007–2008 la Unirea Urziceni.

·         1981: Mirel Matei Rădoi (n. 22 martie 1981, Drobeta-Turnu Severin, România) este un fost jucător român de fotbal care și-a petrecut majoritatea carierei la FC Steaua București. În prezent este antrenorul principal al echipei naționale de fotbal a României.^[1]

În martie 2018 a acceptat funcția de manager sportiv al naționalei U21 a României,^[2] iar din august 2018 a fost numit antrenor principal al reprezentativei de tineret U-21 cu care s-a calificat la Campionatul European din 2019 U-21 și cu care a ajuns până în semifinalele competiției.

·         1982: Ovidiu Petre (n. 22 martie 1982, București) este un fotbalist român care ultima dată s-a aflat sub contract cu gruparea ACS Poli Timișoara. A evoluat în carieră printre altele la FC Național București, Steaua Bucureștisau Galatasaray Istanbul, precum și în selecționata României.

* 1982: Alina Iordache (n. 22 martie 1982, în București)^[1] este o handbalistă din România care joacă pentru clubul SCM Buzău pe postul de portar.

* 1982: Veaceslav Sergheevici Krașeninikov (rusă Вячесла́в Серге́евич Крашени́нников n. 22 martie 1982, Iurga, URSS – d. 17 martie 1993, Cebarkul, Rusia), cunoscut și cu supranumele Îngerul rus,^[1] a fost un băiat care a murit la vârsta de 10 ani și pe care unii îl consideră făcător de minuni și profet, făcând minuni și după moarte.^[2] Biserica Ortodoxă Rusă l-a catalogat drept eretic și „profet mincinos”; cu toate acestea la mormântul lui din orașul Cebarkul se adună numeroși pelerini

S-a născut pe 22 martie 1982 în orașul Iurga (regiunea Kemerovo), fiind botezat în orașul Taiga din aceiași regiune.

Din cauză că tatăl său era ofițer, familia sa s-a mutat de câteva ori într-o altă reședință. Slavik nici nu avea un an atunci când s-a mutat cu familia în RDG (în legătură cu serviciul tatălui său în Grupul forțelor sovietice în Germania).

Iar atunci când familia s-a mutat la un nou post al tatălui său în Munții Urali, Slavik avea mai puțin de 5 ani. Ultimii ani din viață și-a petrecut în orașul Cebarkul din regiunea Celeabinsk. Acesta nu a mers la grădiniță, însă a mers la școala nr. 4 din Cebarkul. Pentru un timp, Slavik împreună cu mama sa au locuit singuri într-un apartament din Cebarkul, deoarece tatăl său atunci lucra în Șadrinsk iar fiul cel mare, Constantin, a mers la armată. Conformându-ne cu amintirile publicate de mama sa ulterior, Slavik a fost în multe privințe un copil neobișnuit. În concluzia comisiei de experți ai Departamentului Misionar al Diocezei din Celeabinsk, acesta este caracterizat prin spusele mamei lui și a altor admiratori:^[4]

“

Băiatul, conform amintirilor publicate de mama sa, provenea dintr-o familie ortodoxă, avea aspect angelic, a fost extrem de bun, ascultător, inteligent, pios, devotat; În plus, el a avut cunoștințe diferite și abilități supranaturale de la o vârstă fragedă: proorocea, diagnostica și trata diferite boli. Acești din urmă factori au atras atenția locuitorilor din Cebarkul și a celor din Miass iar apoi a vizitatorilor. Potrivit rudelor, băiatul a fost luat de două ori la Mănăstirea Sfânta Treime a Sfântului Sergiu, unde a avut discuții lungi cu starețul Naum iar darul lui de vindecare a fost certificat ca fiind «dumnezeiesc».

”

Moare acasă pe 17 martie 1993 la 04:50 dimineața de cancer de sânge cu 5 zile înainte de a împlinii 11 ani. Înmormântarea a avut loc pe 19 martie.

Veaceslav Krașeninikov Вячеслав Крашенинников
Date personale
Născut	22 martie 1982 Iurga, URSS
Decedat	17 martie 1993 Cebarkul, Rusia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (leucemie)
Naționalitate	rus
Cetățenie	URSS  Rusia
Religie	creștin ortodox
Activitate
Cauza decesului	leucemie

* 1983: Aleksandar Petrović (n. 22 martie 1983, Belgrad, RSF Iugoslavia) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul Național Sebiș.

* 1988: Qays Shayesteh (persană: قیس شایسته) (n. 22 martie 1988, Kabul, Afganistan) este un fotbalist afgano-olandez care în prezent este liber de contract.

* 1991: Gabriel Abraham (n. 22 martie 1991) este un fotbalist român. A jucat pentru Oțelul Galați.

* 1997: Bogdan Albulescu (n. 22 martie 1978, Boldești-Scăeni, județul Prahova) este un actor și regizor român de film, teatru și televiziune.

SERIALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Fructul oprit (2018-2019) - Adrian Barbu
• O nouă viață (2014) - Filip Tomescu
• Aniela (2009-2010) - Stere Antoniade
• State de România - Student la Sorbona (2009-2010) - Cosmin Rădulescu
• Regina (2008-2009) - Cosmin Rădulescu

FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• București, te iubesc! (2013) - Ospătar
• Pubic Display of Affection (2005) - Vlad
• Madhouse (2004) - Darius

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Autobahn, Teatrul fără frontiere
• Comedia erorilor, Studioul de teatru "Casandra"
• Coolöri, Teatrul Foarte Mic
• Doctorul Taifun, Teatrul Național Radiofonic
• Henric al IV-lea, Teatrul Național Radiofonic
• Năpasta, Teatrul Tony Bulandra
• Revizorul, Teatrul Național I.L. Caragiale
• Richard III* , Studioul de teatru "Casandra"
• Stele în lumina dimineții,Studioul de teatru "Casandra"
• Tom și Jerry* ,coordonator de proiect, Godot Cafe Teatru
• Vassa Jeleznova, Studioul de teatru "Casandra"
• Vândut și cumpărat, Studioul de teatru "Casandra"

Bogdan Albulescu
Date personale
Născut	22 martie 1978 (41 de ani) Boldești-Scăeni, Prahova
Căsătorit cu	Alina Grigore (2007-prezent)
Ocupație	actor