2. /22 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
| Gheorghe Grigore Cantacuzino | |
 foto 1890 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, Țara Românească |
| Decedat | (80 de ani) București, România |
| Copii | Grigore Gheorghe Cantacuzino Mihail G. Cantacuzino |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | politician |
| Prim-ministru al României | |
| În funcție – | |
| Precedat de | Dimitrie A. Sturdza |
| Succedat de | Dimitrie A. Sturdza |
| În funcție – | |
| Precedat de | Dimitrie A. Sturdza |
| Succedat de | Petre P. Carp |
| Președinte al Senatului României | |
| Deputat al României | |
| Partid politic | Partidul Conservator |
Modifică date / text  | |
Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino supranumit Nababul (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 - ianuarie 1870), ministru în varii guverne și prim-ministru al României de două ori, în perioadele 1899 - 1900 și 1904 - 1907.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Familie[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români respectiv împăraților bizantini Cantacuzino. A fost fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino (1800-1849) și al Luxandrei Cantacuzino, născută Krețulescu.
Era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.[1]
Educație[modificare | modificare sursă]
A studiat la București și Paris, unde și-a luat doctoratul în drept, în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a devenit consilier la Curtea de Apel Bucuresti, functie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.
Monstruoasa coaliție, magistrat[modificare | modificare sursă]
În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d'Heliopolis, din anul 1865, a participat activ la coaliția politică, cunoscută ca Monstruoasa coaliție, care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. Dupa lovitura de stat de la 11 februarie 1866 a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel București.
Funcții publice[modificare | modificare sursă]
A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituției din 1866.
A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 - ianuarie 1870 a fost primar al Bucureștiului. Una din inițiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deținut în două rânduri funcția de ministru de Interne (11 aprilie 1899 - 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907) și pe cea de președinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcțiile de: ministru Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 - 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional ("junimist"). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.
Nababul[modificare | modificare sursă]
Datorită averii sale colosale a fost supranumit "Nababul". Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și "Micul Trianon", în prezent în ruină.
| Constantin Baraschi | |||
_Baraschi.jpg) Constantin Baraschi | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2][3] Câmpulung, România | ||
| Decedat | (63 de ani)[2] București, RS România | ||
| Ocupație | sculptor | ||
| Locul desfășurării activității | Europa ()[4] | ||
| Activitate | |||
| Domeniu artistic | sculptură | ||
| Studii | Universitatea Națională de Arte București, Academia Julian, Académie de la Grande Chaumière | ||
| Pregătire | Dimitrie Paciurea, Frederic Storck, Antoine Bourdelle[*], Henri Bouchard[*] | ||
| Profesor pentru | Valentina Boștină, George Apostu, Gabriela Manole-Adoc, Vasile Aciobăniței, Livia Cernensky, Victor Roman | ||
| Premii | 1938 - Premiul Academiei Române 1951 - Maestru Emerit al Artei | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
* 1966: Constantin (Mușat) Baraschi (n. ,[1][2][3] Câmpulung, România – d. ,[2] București, RS România) a fost un sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (1955)[5].
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În România Mare[modificare | modificare sursă]
Primul contact cu sculptura și cu mesteșugul cioplirii pietrei este reprezentat de înscrierea sa la Școala de Arte și Meserii a meșterilor italieni stabiliți în jurul anilor 1900 la Câmpulung Muscel.
În 1921, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, la clasa de sculptură a lui Dimitrie Paciurea. A părăsit această școală, în 1925, pentru a urma cursurile Academiei Libere de Arte Plastice. Debutul său public a fost la Salonul Oficial din 1925. În 1926, Baraschi era premiat la aceeași manifestare oficială, iar în 1927 primea o bursă de studii în Franța. Ca și prietenul său Mac Constantinescu, sculptorul studiază la Academia Julian în preajma lui Marcel Bouchard, apoi se îndreaptă și spre cursurile libere ale Academiei “Le Grande Chaumiere”, intrând în atelierul-școală a lui Bourdelle. După debutul expozițional ce se consumă la București în 1928, cariera lui Baraschi va intra pe o traiectorie continuu ascendentă, devenind unul dintre cei mai expresivi maeștri ai artei sculpturale[6], evidențiat printr-o corectă redare a anatomiei umane[7].
După 23 august 1944[modificare | modificare sursă]
Despre Constantin Baraschi se știa că încă cu câteva luni înainte de Lovitura de stat de la 23 august 1944 ar fi început să modeleze Monumentul ostașului sovietic eliberator, care apoi a fost dezvelit în Piața Victoriei în anul 1946, în prezența regelui Mihai al României[8].
Pentru a cinsti memoria unor ilustre personalități ieșene, Senatul universității din Iași, întrunit la 23 octombrie 1934, a înființat o comisie care avea nobila misiune de a acționa "pentru grabnica înfăptuire a statuilor lui Vasile Conta, Titu Maiorescu și Alexandru D. Xenopol". Executarea lor i-a fost încredințată sculptorului Constantin Baraschi. Din cele trei monumente, s-a păstrat doar statuia lui A. D. Xenopol. Nu se știe ce s-a întâmplat cu statuia lui V. Conta. Statuia lui Titu Maiorescu, amplasată în partea de sus a Universității, a fost demolată într-o noapte a anului 1950.[9]
Printre creațiile sale de referință se numără două altoreliefuri pentru Arcul de Triumf, statuia „Nicolae Bălcescu”, dezvelită în 1969[10] la Pitești și două basoreliefuri pentru fațada Institutului de botanică din capitală.[11]
A contribuit la detalii din iconostasul Bisericii Cașin, este autorul busturilor lui Nicolae Bălcescu, Alexandru Sahia și George Coșbuc din parcul Carol I.[12]
La Câmpulung, în Grădina Publică, se află sculpturile sale "N. Bălcescu" și "Autoportret". Tot în localitate mai sunt "Țăranca din Muscel" și grupurile statuare de la Cimitirul Flămânda și de la intrarea în stadion.[13]
Din patrimoniul Muzeului de Artă din Constanța fac parte patru lucrări realizate de Constantin Baraschi: "Faun" (1938), "Tors", "Extaz" și "Portret George Enescu". Tot în Constanța se află "Satirul și Nimfa", statuie amplasată, în anul 1964, în parcul Teatrului Constanța. Sculptura "Extaz", aflată în muzeu, a fost lucrată din marmură, iar o variantă turnată în bronz este amplasată în stațiunea Mamaia.[14]
În Muzeul Județean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus"- Ploiești, Constantin Baraschi este prezent, între altele, cu două proiecte de monumente ecvestre inedite ale Regilor Carol I și Ferdinand.[15] Statuia ecvestră a regelui Carol I, din bronz patinat, în format 69x55x20 cm, îl reprezintă pe rege în uniforma militară din timpul Războiului de independență (1877 - 1878). Calul și călărețul sunt înfățișați într-o atitudine oficială, de trecere în revistă a trupelor. Lucrarea este realizată într-o manieră realistă, obișnuită în cazul comenzilor oficiale, dar denotă respect față de limbajul plastic obișnuit. Este bine proporționată și are monumentalitate în ciuda dimensiunilor reduse. În 1936 s-a organizat la București un concurs pentru realizarea monumentelor ecvestre ale regilor Carol I și Ferdinand. Concursul a fost câștigat în ambele cazuri de către Oscar Han dar comanda a fost acordată până la urmă pentru execuție lui Ivan Meštrović, care le-a și realizat. Lucrarea expusă la Ploiești reprezintă proiectul statuii cu care Constantin Baraschi s-a prezentat la concurs.[16][17]
În București, pe Calea Dorobanți, se găsește blocul Zodiac, construit în perioada interbelică, care astăzi este declarat monument istoric. Poartă această denumire datorită celor 16 panouri decorative cu tematică astrologică realizate de Constantin Baraschi.
Este singurul sculptor român care a scris un tratat de sculptură ("Tratat de sculptură", 2 vol., Editura Meridiane 1962. Ediția a II-a în 1964).
Constantin Baraschi a fost și rector la Institutul de Arte Plastice din București. Pictorul Vasile Celmare, care a studiat acolo, își amintea că Baraschi "era un tip mai aspru, deși cu suflet bun".[18]
În orașul său natal se găsește Casa memorială Constantin Baraschi. Este construită în stilul artei țărănești în sec. XIX. Pe peretele casei se află o placă memorială care amintește că aici s-a născut și a creat sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966).[19]
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
De-a lungul carierei artistice, plasticianul a participat la numeroase expoziții în țară și peste hotare, fiind distins cu:[11]
- Medalia de Aur, la expoziția internațională de la Paris (1937),
- Premiul Academiei Române pentru sculptură (1938),
- Medalia de Argint pentru sculptură „Sfântul Gheorghe” (1940),
- Titlul „Maestru emerit al artei” (1951).
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Aleea Cariatidelor, din Parcul Herăstrău face parte din ansamblul statuar Fântâna Modura, care a fost realizat în 1939 de sculptorul Constantin Baraschi. Cele 20 de cariatide, așezate în două șiruri de câte 10 statui pe fiecare parte a aleii, reprezintă țărănci din Muscel și Mehedinți, îmbrăcate în port popular și purtând pe cap un ulcior. La capăt se află statuia Modura, o femeie despre care legenda spune ca i-a oferit apă lui Carol al II-lea atunci când acesta a aterizat forțat în comuna Vadu Crișului, Bihor. Regele a emis și o monedă înfățișând-o pe Modura.[20] Lucrarea a fost distrusă în anii cinzeci pentru a face loc statuii lui Stalin. Grupul statuar care se află acum la intrarea în Herăstrău este o reconstituire realizată de sculptorul Ionel Stoicescu, în anul 2006, pe baza fotografiilor de epocă și a unei cariatide originale găsite în cimitirul Bellu în 2006 [21].
- Monumentul Kilometrul zero localizat în centrul Bucureștiului, în fața Bisericii Sf. Gheorghe, a fost creat de către Constantin Baraschi în 1938.
- Statuia lui I. L. Caragiale din București.
- Bustul lui Nicolae Bălcescu, amplasat în Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu din București.
- Cele 4 efigii de bronz, reprezentând capul lui Mihai Viteazul și stema țării din acea vreme, încastrate în pereții podului peste râul Neajlov, construit in epoca regelui Carol al II-lea, reconstituit în anii 1934 -1935, în cinstea victoriei asupra turcilor la Călugăreni.[22]
- Grupul Statuar Apărătorii Predealului, amplasat în fața gării orașului Predeal.[23] Monumentul, dezvelit în anul 1995, comemorează eroii care au luptat în Primul Război Mondial și prezintă luptele ce au avut loc la gară și atacarea unui tren. Pe un soclu înalt, placat cu marmură, se găsește un grup statuar realizat din bronz, care reprezintă trei soldați, unul aplecat asupra unei mitraliere, altul rănit, iar cel din centru cu capul ridicat și pumnul strâns, sugerând curajul de care au dat dovadă ostașii în apărarea țării.[24][25]
- Statuia Doctor Petru Groza, situată în Băcia, județul Hunedoara, localitatea natală a lui Petru Groza. Locația inițială a statuii a fost în Centrul vechi al municipiului Deva, pe locul în care a avut loc marea adunare a Frontului Plugarilor. Statuia de bronz, cu înălțimea de 4,5 m, așezată pe un soclu de marmură roșie de Carara, cu înălțimea de 2,3 m, a fost dezvelită la 7 decembrie 1962. După căderea regimului comunist, statuia a fost demontată și dusă într-o curte din spatele prefecturii, unde a zăcut până în anul 2007, când a fost înălțată pe actualul amplasament.[26]
- Fata pe valuri, sculptură în bronz - fântână arteziană, instalată în anul 1966 în fața magazinului Romarta din Galați. O replică a acestei sculpturi se află la Genova, în colecția Hohn.[27]
- În Piața centrală din Galați a existat o fântână monumentală, creație a artistului Constantin Baraschi, dar a fost înlocuită, în 1985, cu statuia lui Costache Negri, realizată de sculptorul Ioan Iordănescu în 1912 și reamplasata aici.[28]
- Zbor, basorelief pe fațada fostei uzine "Tractorul" din Brașov.
La 17 ani joacă la Jiul, iar din 1950 trece la Steaua, unde câștigă 6 titluri: în 1951, 1952, 1953, 1956, 1960, 1961 și 4 Cupe ale României: în 1950, 1951, 1952, 1955. În Divizia A a jucat 270 de meciuri și a marcat 10 goluri. A strâns 12 selecții la națională. Din 1962 devine antrenor al juniorilor Stelei, până în 1964. După șase ani, revine în aceeași calitate.
| Ștefan Niculescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 22 septembrie 1908 Călărași, România |
| Decedat | (80 de ani) Fieni, România |
| Părinți | Dumitru Niculescu și Dumitra Niculescu |
| Căsătorit cu | Liana Niculescu Filomela Niculescu Stefania Niculescu |
| Copii | Arthur Paulus Niculescu și Dan Dumitru Niculescu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | personal militar[*] |
| Activitate | |
| Gradul | Locotenent Colonel |
| Unitatea | Escadrila 13 Observație |
| Bătălii / Războaie | Al doilea război mondial |
| Modifică date / text | |
* 1989: Ștefan Niculescu (n. 22 septembrie 1908, Călărași – d. 22 martie 1989, Fieni) a fost un militar român din structura Marelui Stat Major al Armatei Române în cel de-Al Doilea Război Mondial, care s-a remarcat în timpul Loviturii de stat de la 23 august 1944.
Lt.-col. Ștefan Niculescu a luat parte la activitățile din seara zilei de 23 august 1944 legate de constituirea guvernului Sănătescu, de întocmirea primelor decrete regale și de imprimare și difuzare a proclamației regelui Mihai I al României. A fost delegat pe 24 august 1944 la cabinetul președintelui Consiliului de Miniștri în calitate de director de cabinet.[1]
În dimineața zilei de 24 august 1944 a plecat de la Palatul Regal din București spre Turcia pentru a-i însoți pe agenții britanici A. G. de Chastelain și Ivor Porter cu scopul de a face cunoscută ieșirea României din război.
| Petru Bogatu | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 iulie 1951 Sucleia[1], Slobozia, RSS Moldovenească |
| Decedat | (68 de ani)[2] Chișinău, Moldova[3] |
| Cauza decesului | cauze naturale[2] (cancer[2]) |
| Căsătorit cu | Viorica Cucereanu |
| Număr de copii | 2 |
| Cetățenie | Republica Moldova |
| Etnie | români |
| Religie | Creștin-ortodox |
| Ocupație | Jurnalist, scriitor, columnist |
| Activitate | |
| Domiciliu | Chișinău |
| Prezență online | |
| Site web | |
| Modifică date / text | |
Petru Bogatu (n. 12 iulie 1951, Sucleia, Slobozia[4] - d. 22 martie 2020, Chișinău[5] ) a fost un jurnalist, eseist, analist politic și scriitor din Republica Moldova, de orientare unionistă[6] și prooccidentală, editorialist la portalul Deschide.md, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.
Alături de alți șase experți din România, Olanda și Republica Moldova, e coautorul cărții „Revoluția Twitter, episodul întâi: Republica Moldova” care constituie o sinteză a protestelor anticomuniste din aprilie 2009 în date, imagini și investigații. A scris romanul de ficțiune Funia împletită în trei, o parabolă cu intrigă polițistă despre confruntările geopolitice de la începutul mileniului al treilea, văzute din perspectivă etică, teleologică și istorică.
| “ | Scria elegant, cu implicare și pasiune cultivată, ținută în echilibru de rigoarea și logica argumentelor, de evidența faptelor cu care opera, de competența fără cusur și viziunea de ansamblu asupra scenei politice. Puteai să nu-i dai dreptate uneori, dar nu puteai să nu apreciezi calitatea și stilul, clasa analizei sale politice. Era jurnalist până-n măduva oaselor, în permanent proces de informare și deseori reușea să ne surprindă cu date noi, să fie cu un pas înaintea noastră în documentare asupra evenimentelor importante pe plan local și internațional, era capabil să identifice din prima pe cele hotărâtoare, să separe „fumigenele” și manevrele înșelătoare, nu scăpa din privirile minții sale mișcările geopolitice din regiune și de pe continent.[7] | ” |
— Nicolae Negru, analist politic | ||
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Petru Bogatu s-a născut pe data de 12 iulie 1951. Afirma că descinde din Ioan Ionescu-Bogatul, hatman de Dubăsari la finele secolului XVII, când teritoriul din stânga Nistrului se afla sub administrația domnitorului Duca Vodă. În anii colectivizării forțate de la sfârșitul deceniului al doilea al secolului trecut, bunicul său, Efrim, fiind acuzat că ar fi chiabur, a încercat să fugă în România și, în timp ce trecea Nistrul, a fost împușcat de grănicerii sovietici.[8][9]
Petru Bogatu a absolvit Institutul pedagogic din Bălți și Școala de înalte studii politice din Rostov-pe-Don, URSS.
A fost unul din fondatorii Frontului Popular, a fost vicepreședinte al FPM (1990-1992), din 1994 până în 2002 a condus publicația "Țara". Ulterior, a fost columnist la cotidianului "Ziua" (București), editorialist și redactor șef al cotidianului național Flux (2004-2006). Din 2000 a fost profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, autor de articole, eseuri și studii în materie de jurnalism și teoria comunicării. Din 2006 până în septembrie 2013[10][11][12] a fost editorialist la Jurnal de Chișinău, iar din 2009 și la Radio Vocea Basarabiei. Împreună cu Nicolae Negru a realizat emisiunea „Negru și Bogatu” la postul de televiziune Jurnal TV.[13] A semnat analize politice pentru site-ul agenției americane "Stratfor". Din anul 2016, a fost autor și realizator al emisiunii „Cronica lui Bogatu” de la canalul TV Prime.[14] Este autorul a patru cărți, inclusiv un roman polițist, un volum de proză și publicistică, un manual de jurnalism pentru școala superioară. Romanul Funia împletită în trei a fost transmis integral de Compania Teleradio Moldova în anul 2013.
Se menține constant în vârful topurilor jurnalistice. Din 1995 până în 2000 a fost desemnat cel mai popular jurnalist din Republica Moldova. Potrivit ghidului „50+1 jurnaliști”, editorialele lui Petru Bogatu sunt considerate un model de referință în peisajul mediatic al Republicii Moldova. Distins cu Ordinul Republicii în Republica Moldova (2009)[15] și Ordinul "Meritul Cultural" - în grad de Comandor în România (2014).[16]
A fost căsătorit cu jurnalista Viorica Cucereanu și au doi copii.[4]
După decesul jurnalistului, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a făcut următoarea apreciere:[17]
„Cu mare tristețe am aflat de plecarea la cele veșnice a scriitorului și jurnalistului, Petru Bogatu. Nu l-am cunoscut personal, însă îl citeam de fiecare dată cu mare interes. I-am apreciat mintea lucidă și clară, condeiul desăvârșit și erudiția, analizele politice și luările de poziție, dragostea și respectul față de Neam și Țară. A fost un analist politic fin și pătrunzător, o voce ascultată și apreciată, o adevărată rara avis de profesionalim și gândire critică într-o Lume tot mai complexă, marcată de superficialitate, politicianism ieftin și non-valoare."Toți putem fi nemuritori, zicea Mircea Eliade, dar trebuie să murim întâi". Așa este Maestre, drum lin către stele!
Condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l aibă în pază”
CĂRȚI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 2008 - Jurnalism de investigație (manual) ISBN 978-9975-80-188-1
- 2010 - Revoluția Twitter, episodul întâi: Republica Moldova ISBN 978-9975-61-592-1 (co-autor, alături de Nicolae Negru, Wim van Meurs, Florent Parmentier, Petru Negură, Răzvan Dumitru, Dan Dungaciu)
- 2012 - Funia împletită în trei (roman) ISBN 978-9975-53-157-3
- 2018 -Viața secretă pe care nu pot s-o uit (proză și publicistică) ISBN 978-9975-3279-8-5
| Ciprian Foiaș | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1] Reșița, România | ||
| Decedat | (86 de ani)[2] Tempe, Arizona, Maricopa, SUA | ||
| Naționalitate | România | ||
| Cetățenie | România SUA | ||
| Ocupație | matematician profesor universitar[*] | ||
| Activitate | |||
| Rezidență |  SUA | ||
| Domeniu | matematică | ||
| Instituție | Texas A&M University[*] Universitatea din București Universitatea Statului Indiana Universitatea Paris-Sud[*] | ||
| Alma Mater | Universitatea din București | ||
| Conducător de doctorat | Miron Nicolescu | ||
| Doctoranzi | Adrian Ocneanu Florian Potra Edriss Titi Dan Virgil Voiculescu László Zsidó Jesenko Vukadinovic Costel Peligrad Constantin Onica Eric Olson Igor Kukavica Luan Hoang Caixing Gu Zoran Grujic Alp Eden Radu Dascaliuc Alexey Cheskidov Animikh Biswas | ||
| Premii | Norbert Wiener Prize in Applied Mathematics (1995) | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
* 2020: Ciprian Foiaș (n. ,[1] Reșița, România – d. ,[2] Tempe, Arizona, Maricopa, SUA[3]) a fost un matematician american de origine română, membru de onoare al Academiei Române din 1994.[4]
BIOGRAFIE
A parcurs învățământul primar și secundar în orașul natal, unde s-a distins cu premii la olimpiadele de matematică. În 1955 este absolvent al Universității din București.
Preia funcția de șef de cabinet al profesorului Miron Nicolescu la Catedra de Calcul Diferențial și Integral. În 1961 obține doctoratul în matematică.
În 1958 devine cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, iar în 1962 lector. În 1963 prea funcția de conferențiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani. În anul următor este numit șef de sector la Institutul de Matematică al Academiei.
A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din București (1966–1979), la Universitatea Paris-Sud 11 (1979–1983) și la Indiana University (din 1983 până la pensionare).
Începând cu anul 2000, a fost profesor și cercetător la Texas A&M University, unde a fost Distinguished Professor.[5]
A murit la Tempe, Arizona, pe 22 martie 2020.[3]
ACTIVITATE ȘTIINȚIFICĂ
Opera sa este inclusă în domeniul ecuațiilor diferențiale. S-a ocupat de soluțiile aproape periodice ale sistemelor parabolice. În domeniul analizei funcționale a generalizat teorema de aproximare a lui Einar Hille referitor la semigrupurile de operatori liniari.
A demonstrat o teoremă a lui Yosida. În teza sa de doctorat a studiat spațiile vectoriale pseudotopologice.
A întocmit diferite lucrări de nomografie. A susținut mai multe comunicări din domeniul analizei funcționale în Ungaria (la Budapesta, Debrețin, Szeged).
În lucrările sale și ale colaboratorilor sunt analizate, completate, generalizate sau utilizate teoreme ale unor matematicieni ca: Denjoy, Banach, Cauchy, J. von Neumann, Hilbert, Stieltjes, Riemann, Mikusinski, Navier, Stokes, J. Feldmann, G. C. Rota, Poisson și alții.
Descoperirile sale sunt citate de matematicieni ca: Krasnoselski, Halperin, Schreiber, Kostucenko, L. Maté, Rogel Bodel etc. Multe din scrierile sale au fost publicate în colaborare cu Béla Szőkefalvi-Nagy, Solomon Marcus și Nicolae Dinculeanu.
„Constanta Foias” este numită după el. Ciprian Foiaș este listat ca cercetător ISI extrem de citat. Împreună cu Béla Szőkefalvi-Nagy, Foiaș a demonstrat teorema de ridicare a comutanților(d).[6]
LUCRĂRI
- Béla Szőkefalvi-Nagy, Ciprian Foiaș: Harmonic analysis of operators on Hilbert Space. North Holland 1970 (traducere din franceză; prima ediție: Masson 1967).
| Vintilă Mihăilescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (68 de ani)[1] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | antropolog psiholog sociolog[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
| Organizație | Universitatea din București |
| Modifică date / text | |
FAMILIE
Vintilă Mihăilescu a fost fiul cardiologului Vintilă V. Mihăilescu, fratele matematicianului Preda Mihăilescu și nepotul de bunic al geografului Vintilă M. Mihăilescu.[2]
BIOGRAFIE
Absolvent al Facultății de Psihologie al Universității Bucuresti (1974), a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-91 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română.
A avut mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost profesor invitat la universități din Franța (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveția (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (U.Q.A.M.) etc. Este specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate, studiul comunităților.
Din 1991 coordonează programe de cercetare și proiecte pe probleme rurale coordonate de PHARE și Banca Mondială, fondând Observatorul Social de pe lângă Universitatea București. Din 1993 este profesor universitar la Facultatea de Sociologie si Psihologie a Universității București, iar din 1997 coordonează Școala Masterală în Antropologie în cadrul Universității București. Din 2000 este șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice (SNSPA) unde susține cursurile de Antropologie și cele de Comunități Sociale.
Este autorul cărții Fascinația diferenței, apărută în 1999, prin care încearcă sa explice în mod corect domeniul antropologiei din prisma experienței personale și a diferitelor accepțiuni. Din 1998 scrie și publicistică, având cronică permanentă la săptămânalul cultural Dilema Veche. Din februarie 2005 până în mai 2010 a fost director al Muzeului Țăranului Român.
În anul 2006 a fost decorat de Președintele României pentru serviciile aduse culturii române.
VOLUME PUBLICATE (AUTOR ȘI COORDONATOR)
- 1992 - Paysans de l'histoire: approche ethnologique de la culture roumaine - studii de Vintilă Mihăilescu, Ioana Popescu, Ioan Pânzaru; DAR
- 1999 - Fascinația diferenței, Editura Paideia (republicată în 2014 într-o ediție actualizată la Editura Trei);
- 2000 - Socio-hai-hui: o altă sociologie a tranziției, Editura Paideia;
- 2002 - Svakodnevica nije vise ono sto je bila, traducere din română în sârbo-croată de Biljana Sikimić, Belgrad
- 2002 - Vecini și vecinătăți în Transilvania, coordonator Vintilă Mihăilescu, Gabriela Coman, Ferenc Pozsony, ... , Editura Paideia;
- 2006 - Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Editura Polirom, Iași;
- 2007 - Antropologie. Cinci introduceri, coordonator, Editura Polirom, 2007 și 2009;
- 2009 - Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape, Editura Polirom;
- 2010 - Sfârșitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche;
- 2012 - Iarna vrajbei noastre: protestele din România, ianuarie - februarie 2012; coordonator Vintilă Mihăilescu, Cătălin Augustin Stoica; Editura Curtea Veche;
- 2013 - Scutecele națiunii și hainele împăratului: note de antropologie publică Editura Polirom;[3]
- 2013 - Povestea maidanezului Leuțu: despre noua ordine domestică și criza omului Editura Cartier, Chișinău[4][5][6]
- 2014 - Conditia romă si schimbarea discursului, coordonator Vintilă Mihăilescu, Petre Matei; Editura Polirom;
- 2014 - Fascinatia diferenței: anii de ucenicie ai unui antropolog, ediția a 2-a, Editura Trei;
- 2015 - Apologia pîrleazului, Editura Polirom;
- 2017 - De ce este România astfel?: avatarurile excepționalismului românesc, coordonator, Vintilă Mihăilescu, Editura Polirom;
- 2017 - Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană, Editura Polirom;
- 2018 - Etnogeneză și țuică, Editura Polirom;
- 2019 - În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, autoanaliză și autobiografie antropologică, Editura Polirom.
- Din 2013 - Coordonator al seriei Cartier antropologic. al Editurii Cartier [7]
VOLUME COLECTIVE
- Cartea cu bunici, coordonator de Marius Chivu - Editura Humanitas, 2007;
- Prima mea călătorie în străinătate, coordonator de Bogdan Iancu - Editura Art, 2010;
PUBLICAȚII
- Scutecele națiunii și hainele împăratului, Editura Polirom, 2013 [8]
| Vasile Ouatu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (70 de ani)[1] Iași, România[1] |
| Înmormântat | Mănăstirea Bistrița |
| Cauza decesului | cauze naturale (COVID-19) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician om de afaceri |
| Viceprimar în Piatra Neamț | |
| În funcție – | |
| Director în Echipa națională de volei feminin a României | |
| Vice president în Federația Română de Volei[*] | |
| Consilier local | |
| Partid politic | PNL |
| Modifică date / text | |
* 2020: Vasile Ouatu (n. – d. ,[1] Iași, România[1]) a fost un politician și om de afaceri român, director al Complexului Comercial Unic din Piatra Neamț și patron al echipei de volei feminin VC Unic Piatra Neamț, începând cu finalul anilor 1980.[2][3]
Între anii 2004 și 2008, Ouatu a fost viceprimar al municipiului Piatra Neamț.[4]
ACTIVITATE, FUNCȚII
A mai deținut și funcțiile de vicepreședinte al Federației Române de Volei, manager al echipei naționale de volei feminin a României,[5] precum și viceprimar (2004–2008)[6][7] și consilier local al municipiului Piatra Neamț, ca membru al Partidului Național Liberal.[8][9] În Piatra Neamț a fost cunoscut și ca manager al restaurantului local „Cocoșul de Aur”.[10]
VIAȚĂ PERSONALĂ
Ouatu a avut doi frați. Soția acestuia, Adriana, a decedat în anul 2019 din cauza unei boli.[11][12] Împreună cu ea a avut doi copii, Ana Maria și Cristi.[12] Pe 19 martie, Ouatu a fost testat pentru coronavirus și declarat infectat. Acesta a decedat pe 22 martie, la Iași, fiind al treilea deces de pe teritoriul României din timpul pandemiei. Suferea și de diabet.[2] A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Bistrița din comuna Alexandru cel Bun, fără prezența membrilor familiei, date fiind restricțiile impuse în timpul pandemiei.
- În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Vasile, preotul din Ancira; Sf Mc Drosida, fiica împăratului Traian
- Ziua Mondială a Apei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu