3. /9 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
Decese
· 1661: A murit Jules Mazarin, cardinal, om politic francez (n. 1602). Născut Giulio Raimondo Mazzarino (n. 14 iulie 1602, Pescina, Regatul de Neapole), a fost un cardinal, diplomat și politician italian, care a fost prim ministru al Franței din 1642 până la moartea sa. Mazarin i-a succedat mentorului său, cardinalul Richelieu. Biblioteca lui Mazarin a stat la originea „Bibliotecii Mazarine”din Paris.
· 1837 - A murit poetul Alexandru Hrisoverghi, cunoscut mai ales datorită odei închinate "Ruinelor Cetăţii Neamţului" (n.27.02.1811).
* 1847: Mary Anning (n. ,[1][2][3][4][5] Lyme Regis, Regatul Marii Britanii[6] – d. ,[1][2][3][7][4][5] Lyme Regis, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[8]) a fost o paleontologă și geologă britanică, dar și o colecționară și comerciantă de fosile, care a devenit celebră în toată lumea pentru importantele [10] ei descoperiri efectuate în straturile fosile marine jurasice din orașul Lyme Regis, Dorset, Anglia, localitate în care a trăit. [11] Activitatea ei a contribuit considerabil la schimbări fundamentale în gândirea științifică referitoare la viața preistorică și istoria Pământului.
* 1847: Mary Anning (n. ,[1][2][3][4][5] Lyme Regis, Regatul Marii Britanii[6] – d. ,[1][2][3][7][4][5] Lyme Regis, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[8]) a fost o paleontologă și geologă britanică, dar și o colecționară și comerciantă de fosile, care a devenit celebră în toată lumea pentru importantele [10] ei descoperiri efectuate în straturile fosile marine jurasice din orașul Lyme Regis, Dorset, Anglia, localitate în care a trăit. [11] Activitatea ei a contribuit considerabil la schimbări fundamentale în gândirea științifică referitoare la viața preistorică și istoria Pământului.
Anning căuta fosile în zona stâncilor Blue Lias(en), în special în lunile de iarnă când alunecările de teren scoteau la iveală noi fosile ce trebuia să fie strânse rapid, înainte de a se pierde în mare. Era o muncă periculoasă, ce era să se soldeze cu moartea ei în 1833 într-o alunecare de teren. Între descoperirile ei se numără primul schelet de ihtiozauridentificat în mod corect, pe care l-a găsit împreună cu fratele ei Joseph când avea doar doisprezece ani; primele două schelete de plesiozaur(en)găsite vreodată; primul schelet de pterozaur găsit în afara Germaniei; și importante fosile de pești. Observațiile ei au jucat un rol esențial în descoperirea faptului că coprolitele(en), denumite la acea vreme „pietre bezoar”, erau de fapt fecale fosilizate. Ea a descoperit și că fosilele de belemnite(en) conțineau săculeți de cerneală(en) similari cu cei de la cefalopodele moderne. Când geologul Henry De la Beche(en) a pictat Duria Antiquior(en), prima reprezentare picturală de largă circulație a unei scene din viața preistorică, pornind de la reconstrucțiile de fosile, el s-a folosit în principal de fosilele găsite de Anning, și a vândut copii ale ilustrației în folosul ei.
Genul, convingerile religioase și originea socială au împiedicat-o să participe pe deplin la activitățile comunității științifice din Anglia secolului al XIX-lea, formată preponderent din bărbați bogați de rit anglican. S-a luptat mare parte din viață cu dificultăți financiare. Familia ei era săracă și, ca disidenți religioși(en), erau supuși discriminărilor legale. Tatăl ei, meșter tâmplar producător de mobilă, a murit când Mary avea unsprezece ani.
A devenit cunoscută în cercurile geologilor din Regatul Unit, Europa și America, fiind consultată în probleme de anatomie, dar și referitoare la colectarea de fosile. Cu toate acestea, fiind femeie, nu era eligibilă pentru Societatea Geologică din Londra și nu a beneficiat întotdeauna de recunoașterea contribuțiilor ei științifice. Ea scria într-o scrisoare: „Lumea s-a folosit de mine cu atâta cruzime, încât mă tem că m-a făcut să fiu bănuitoare cu oricine.” [12] Singura dintre scrierile ei științifice publicată în timpul vieții a apărut în Magazine of Natural History(en) din 1839, fiind un extras dintr-o scrisoare pe care Anning o adresase redactorului revistei și în care îi punea la îndoială una din afirmații.[13]
După moartea ei în 1847, neobișnuita poveste a vieții ei a atras din ce în ce mai mult interes. Charles Dickens scria despre ea în 1865 că „fata de tâmplar și-a făcut un renume și a meritat să-l dobândească”.[12] În 2010, la o sută șaizeci de ani de la moartea ei, Royal Society a inclus-o pe Anning într-o listă de zece femei britanice care au influențat cel mai mult istoria științei
Anning s-a născut la Lyme Regis în Dorset, Anglia. Tatăl ei, Richard, fabrica mobilă și își completa veniturile căutând prin straturile de fosile de pe litoralul stâncos din preajma orașului și vânzând turiștilor ceea ce găsea. El s-a căsătorit cu Mary Moore, denumită și Molly, la 8 august 1793 în Blandford Forum. Cei doi s-au mutat la Lyme și au trăit într-o casă construită pe podul din oraș. Ei mergeau la capela disidenților religioși din strada Coombe, ai cărei credincioși se autodenumeau la început „independenți” și apoi au fost cunoscuți sub denumirea de „congregaționaliști(en). Shelley Emling(en) scrie că familia trăia atât de aproape de mare, încât aceleași furtuni care loveau stâncile și scoteau la iveală fosile inundau uneori casa familiei Anning, obligându-i o dată chiar să iasă pe geamul dormitorului de la etaj ca să nu se înece.[15]
Richard și Molly au avut zece copii.[16] Primul copil, Mary, s-a născut în 1794. Ea a fost urmată de o altă fată, care a murit la scurt timp; Joseph în 1796; și un alt băiat în 1798, care a murit și el când era foarte mic. În luna decembrie a acelui an, prima fată, pe atunci în vârstă de patru ani, a murit după ce hainele ei au luat foc, posibil în timp ce punea rumeguș pe foc.[15] Incidentul a fost relatat în Bath Chronicle(en) la 27 decembrie 1798: „un copil, în vârstă de patru ani, al d-lui R. Anning, tâmplar din Lyme, a fost lăsat singur circa cinci minute de mama lui ... într-o cameră unde era niște rumeguș ... Hainele fetei au luat foc și ea a fost atât de rău arsă încât a murit.”[17] Când cei doi au avut încă o fată după doar cinci luni, au botezat-o Mary, după sora ei moartă. După ea s-au mai născut și alți copii, dar niciunul nu a supraviețuit mai mult de câțiva ani. Singurii care au ajuns la maturitate au fost Mary și Joseph.[15] Rata ridicată de mortalitate infantilă în familia Anning nu era ceva neobișnuit la acea vreme. Aproape jumătate din copiii născuți în Marea Britanie în secolul al XIX-lea mureau înainte de vârsta de 5 ani, și în condițiile de trai înghesuit din orașul Lyme Regis al începutului de secol al XIX-lea, copiii mureau frecvent de boli ca variola și rujeola.[16]
La 19 august 1800, când Anning avea 15 luni, a avut loc un eveniment amintit multă vreme de localnici. Ea era ținută în brațe de o vecină, Elizabeth Haskings, care stătea împreună cu alte două femei sub un ulm, urmărind un spectacol de echitație al unei trupe de călăreți ambulanți, când copacul a fost lovit de trăsnet, toate cele trei femei murind. Trecătorii au adus copilul repede acasă, unde a fost reanimat într-o baie fierbinte.[17] Un medic local a declarat că supraviețuirea ei a fost una miraculoasă. Familia spunea că până atunci fusese un copil bolnăvicios, dar după aceea a crescut sănătos. Ani de-a rândul după aceea, membrii comunității au pus curiozitatea, inteligența și vivacitatea copilului pe seama incidentului.[18]
Educația ei a fost extrem de limitată. Ea a putut să participe doar la școala de duminică a bisericii congregaționaliste, unde a învățat să scrie și să citească. Dogma congregaționalistă, spre deosebire de cea anglicană, punea accent pe importanța educației săracilor. Cea mai importantă avuție a ei era un volum legat din Dissenters' Theological Magazine and Review, în care pastorul familiei, părintele James Wheaton, publicase două eseuri, unul în care insista că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, și altul în care îi îndemna pe credincioșii disidenți să studieze noua știință, geologia
Anning a murit de cancer la sân la 47 de ani, în 9 martie 1847. Munca ei a scăzut în randament spre sfârșitul vieții din cauza bolii, iar unii dintre consăteni au interpretat greșit efectele dozelor din ce în ce mai mari de laudanum(en) pe care le lua pentru durere, încât au apărut în Lyme bârfe cum că ar avea probleme cu băutura.[55] Respectul de care se bucura în rândul comunității geologilor s-a făcut văzut în 1846 când, aflând de diagnosticul de cancer, Societatea Geologică a strâns bani de la membrii ei pentru a o ajuta cu cheltuielile, iar consiliul nou-înființatului Muzeu al Comitatului Dorset(en) a făcut-o membră onorifică.[13] A fost înmormântată la 15 martie în cimitirul St. Michael din Lyme Regis.[32]Membrii Societății Geologice au contribuit și pentru un vitraliu în onoarea ei, dezvelit în 1850. El prezintă cele șase fapte de milostenie trupească(en)—hrănirea celor flămânzi, darea de băut celor însetați, îmbrăcarea celor goi, adăpostirea celor fără casă, vizitarea celor închiși sau bolnavi, și inscripția spune: „Acest vitraliu este sfințit în aminterea lui Mary Anning din această parohie, care a murit la 9 martie AD 1847 și a fost ridicată de vicar și de membri ai Societății Geologice din Londra în amintirea contribuției ei la înaintarea științei geologiei și în amintirea bunătății ei sufletești și integrității din viață”.[56]
După moartea ei, Henry De la Beche, președintele Societății Geologice, a scris un panegiric pe care l-a citit la o ședință a societății și pe care l-a publicat în revista trimestrială a organizației, primul astfel de panegiric dedicat unei femei. Aceste onoruri erau în mod normal acordate doar membrilor societății, care nu a admis femei decât începând cu 1904. Textul începea astfel:
„Nu pot închide acest anunț al membrilor noștri care au murit fără a anunța moartea cuiva care, deși nu făcea parte nici din cele mai ușoare clase ale societății, ci care a trebuit să-și dobândească pâinea de zi cu zi prin munca brațelor sale, și totuși a contribuit cu mult prin propriul său talent și prin neobositele căutări la cunoașterea de către noi a Enalio-Saurienilor(en), și a altor forme de viață organică îngropate în apropiere de Lyme Regis ..."[57]
Charles Dickens a scris și el un articol despre viața ei în februarie 1865 în revista sa literară All the Year Round(en) în care a pus accent pe dificultățile pe care le-a depășit ea, în special pe scepticismul consătenilor ei. El și-a sfârșit articolul scriind: „fata de tâmplar și-a făcut un renume, și și l-a meritat
· 1910 - A murit compozitorul american Samuel Barber (n.23.01.1881).
· 1918 - A murit scriitorul german Frank Wedekind (n.24.07.1864).
· 1920 - A murit Haralambie Lecca, publicist şi poet (n.10.02.1873).
· 1941 - A murit compozitorul Nicolae Severeanu (n.14.10.1864).
· 1944:
· 1961 – A murit scriitorul roman Cezar Petrescu (romanele: “Întunecare”, “Calea Victoriei”, “Aurul negru”); (n.01.12.1892). Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, Cotnari, Iași – d. 9 martie 1961, București), romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924).
· 1966 – A decedat arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu (n.23 martie 1885). Duiliu Marcu (n. 1885, Calafat – d. 9 martie 1966, București) a fost un arhitect român, membru titular (din 1955) al Academiei Române, președinte de onoare a Uniunii arhitecților din România. Opera sa îmbină tradiția arhitecturii naționale cu formele arhitecturii contemporane. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Paris. A participat la construcția Universității din București, alături de arhitecul Nicolae Ghica-Budești (1912 – 1913). A elaborat o serie de studii de sistematizare, precum cel pentru Piața Victoriei din București. A fost profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu” Printre clădirile proiectate de Duiliu Marcu se numără:
Hotelul Athenée Palace, 1925 – 1927 (renovarea si extinderea corpului existent)
Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936 – 1938
Palatul Monopolurilor de Stat, 1934 – 1941
Clădirea Academiei Militare, 1937 – 1939
Clădirea Consiliului de Miniștri
Palatul Victoria
Palatul Elisabeta
Piața Unirii, Oradea
Teatrul din Timișoara, 1923 – 1928 (fațada)
Politehnica din Timișoara
Hotelul Athenée Palace, 1925 – 1927 (renovarea si extinderea corpului existent)
Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936 – 1938
Palatul Monopolurilor de Stat, 1934 – 1941
Clădirea Academiei Militare, 1937 – 1939
Clădirea Consiliului de Miniștri
Palatul Victoria
Palatul Elisabeta
Piața Unirii, Oradea
Teatrul din Timișoara, 1923 – 1928 (fațada)
Politehnica din Timișoara
* 1971: Ion I. Agârbiceanu (n. 6 ianuarie 1907, Bucium-Șasa, comitatul Alba de Jos - d. 9 martie 1971, Cluj) a fost un fizician român, fiul prozatorului și protopopului Ion Agârbiceanu.
Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963.
În anul 1925, la vârsta de 17 ani, a absolvit cursurile Liceului 'George Barițiu'
În anul 1930 a absolvit cursurile Institutului Electrotehnic din București.
În anul 1934 a absolvit cursurile Facultății de Științe din Paris, obținând doctoratul în fizică cu lucrare de spectroscopie Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine.
A urmat studii superioare la Institutul Electrotehnic din București (1925-1929), apoi la Facultatea de Științe din Paris, unde și-a luat doctoratul (1934), cu o lucrare elaborată sub conducerea lui A. Cotton. Teza sa de doctorat cu denumirea de „Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine” a devenit o lucrare de referință în domeniu.
În anul 1948 devine profesor universitar la Institutul de Petrol și Gaze din București. Din anul 1951 este profesor la Facultatea de Matematică și Fizică din cadrul Universității București. Transferat la Institutul Politehnic din București, deține în perioada 1955-1971 funcția de șef al Catedrei de Fizică I.
În anul 1956, prof. dr. Ion I. Agârbiceanu a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din București, laboratorul de „Metode Optice în Fizica Nucleară”, în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine și izotopice, rezonanța magnetooptică și păturile subțiri dielectrice.
În acest laborator, a fost realizat, sub conducerea sa, în 1962, primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiație infraroșie, după o concepție originală. Prin focalizarea fasciculului luminos produs de laserul monocromatic, se obțin densități enorme de radiație pe suprafețe foarte mici.
A fost reprezentantul României la „International Union of Pure and Applied Physic” și la „European Group for Atomic Spectroscopy”.
· 1985 - A murit actorul Constantin Băltăreţu (n.16.04.1938).
· 1992 – A murit Menahem Begin, om politic israelian, lider al partidului Likud, premier al Israelului între 1977 şi 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1978 (n.16.08.1913). Menachem Begin (n.16 august 1913; d. 9 martie 1992) a fost un om politic israelian, comandant, în anii mandatului britanic, al organizației evreiești paramilitare de rezistență Etzel (Irgun Tzvai Leumi), apoi lider al mișcării de dreapta „Herut”, prim-ministru al Israelului în perioada 20 iunie 1977 – 10 octombrie 1983. Discipol al lui Zeev Jabotinski, considerat unul din pionierii sionismului, marele merit al său îl constituie reușita acțiunii „schimburi de teritorii contra pace”, desfășurate între Israel și Egipt. Pentru aceasta, alături de președintele Egiptului, Anwar el-Sadat, în 1978, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
· 1996 - A murit Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză, reputat specialist în limba şi literatura română, considerată de el cea mai importantă limbă romanică, membru al Academiei Române (“Le verbe roumaine”, 2 vol., 1955) (n.08.07.1902).
· 1998 – A murit Christinel Eliade, soţia scriitorului roman Mircea Eliade.
· 2001 – A murit poetul român Petre Ghelmez; (n.02.03.1932).
· 2006: A incetat din viata, intr-un tragic accident de circulatie, Laura Stoica, cantareata pop (n.10.octombrie 1967). Pe 9 martie 2006, Laura Stoica si logodnicul ei, Cristian Margescu si-au pierdut viata intr-un accident de circulatie la Sinesti, in apropiere de Bucuresti. Cei doi se intorceau de la un spectacol pe care il sustinusera la Urziceni. Ei se aflau in masina Laurei, un Renault Clio, care a fost izbit in plin de o Dacia Papuc intrata pe contrasens. Laura Stoica, care era insarcinata, a murit pe loc, la fel si soferul vinovat. Artista s-a nascut pe 10 octombrie 1967 si, pasionata fiind de muzica, in 1986 a absolvit cursurile de canto clasic, cu profesorul Emil Niculescu, la Scoala Populara de Arta din Targoviste. In perioada anilor 1987-1991, Laura Stoica a participat la toate concursurile muzicale organizate in Romania pentru tinerele talente. In 1990, la Festivalul de la Mamaia, Laura s-a lansat in lumea muzicala, anul urmator fiind declarata cea mai buna solista pop-rock, iar melodia “Un actor grabit”, de Bogdan Cristinoiu, melodia anului. Intre 1989 – 1990, a fost solista a teatrului de revista “Toma Caragiu”, Ploiesti, iar in 2000 si-a luat licenta in Arta-Actorie la Universitatea Ecologica Bucuresti. Este castigatoare a numeroase premii nationale, dar si internationale.
· 2015: Marcel Dragomir, compozitor român de muzică ușoară (70 ani)
Sărbători
· România -- Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 (prin Legea 247 din 5 decembrie 2011). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu