miercuri, 8 martie 2023

 2. /9 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri


Evenimente
·         141 i.I Hr.- In China incepe domnia impăratului Wu Han,  al șaptelea imparat din dinastia Han. A domnit pana in anul 87 î.Hr,timp de 54 de ani, durata domniei sale nefiind depasita decat 1800 de ani mai tarziu de imparatul Kangxi.  Sub conducerea sa s-a produs o vasta  expansiune teritorială a Chinei care a devenit  un stat puternic și centralizat. Împăratul Wu este cunoscut pentru sprijinul acordat artelor poetice și muzicale, precum si pentru raspandirea confucianismului.  In timpul domniei sale,  China, a cunoscut cea mai mare extindere, granițele imperiului a jungand pana la Kargastan în vest,  Coreea  în est,și în nordul Vietnamului în partea de sud.
·         632 –  Predica finală a profetului Muhammad, sau ultima predică, tinuta în Valea Uranah pe muntele Arafat  indemnandu-i pe musulmani să urmeze învățăturile   consemnate in Coran si Sunnah. Muhammad a decedat la data de 8 iunie 632.
·         1009 –  In analele manastirii Quelinburg apare prima mentiune a numelui Lituania.
·         1230 – Țarul bulgar Ivan Asen al II-lea învinge pe Teodor despotul  Epirului în Bătălia de la Klokotnița, Haskovo. Ca urmare, al doilea Imperiu Bulgar a redevenit  cel mai puternic stat din Europa de Est. Despotatul de Epir a fost unul dintre  statele  succesoare grecesti ale Imperiului Bizantin aparute în urma Cruciadei a patra din 1204 sub conducerea familiei nobile Dukas, pretinsa succesoare legitima al Imperiului Bizantin, împreună cu Imperiul de la Niceea și Imperiul din Trapezunt. Cucerit de Regatul sârb în 1337, despotatul de Epir a fost restaurat în 1356 și a existat până la cucerirea sa definitiva de catre otomani  în 1479. Despotatul se intindea in  provincia Epirus din nord-vestul Greciei și partea de vest a Macedoniei grecești și a inclus de asemenea o mică portiune din  Tesalia și vestul Greciei.
·         1371 – Se înfiinţeaza o temelie catolica la Siret, capitala Moldovei. Primul titular al acestei episcopii este călugărul franciscan Andrei Wasilo din Cracovia. Intre 1371-1434 la Siret a functionat o episcopie catolică, cu o mănăstire dominicană aferentă. După unele opinii, clădirile mănăstirii au fost incendiate de populația românească ortodoxă, răzvrătită împotriva catolicismului în anul 1451, sau după alte opinii biserica a fost dărâmată la începutul secolului al XVI-lea din porunca domnitorului Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517), prigonitorul catolicilor din Moldova. Conform tradiției orale, între anii 1377 și 1380, domnița Margareta Mușat, mama voievodului Petru I Mușat, ar fi ctitorit în Siret o biserică romano-catolică cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ea se convertise la catolicism și ar fi ctitorit biserica, pentru a-i servi drept loc de veci. Nu există însă documente sau mențiuni epigrafice care să ateste perioada construirii sale. Totuși, cercetările arheologice efectuate aici în anul 1984 au scos la iveală ruinele unei biserici mai vechi, din lemn, pe temelie de piatră nelegată cu mortar, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cu acest prilej, în pronaosul acestei biserici a fost descoperit în iulie 1984 trupul unei domnițe îmbrăcate în haine scumpe, având un inel de aur cu rubin. Cavoul datează din secolul al XVII-lea. Mormântul a fost bine conservat, iar hainele și tot inventarul au fost găsite în bună stare. Acest cavou nu aparține însă Margaretei Mușat, de religie catolică, deși este sigur că a fost înmormântată la Siret.

·         1500 – Flota comandata de Pedro Alvares Cabral paraseste Lisabona, indreptandu-se spre continentul american unde va descoperi Brazilia, teritoriu situat  în limitele acordate Portugaliei prîn Tratatul de la Tordesillas, ratificat in 1494 de Portugalia si Spania.
·         1796: Napoleon Bonaparte s-a însurat cu Josephine de Beauharnaus, văduva unui ofițer francez executat. Joséphine de Beauharnais  (23 iunie 1763 – 29 mai 1814)a fost prima soție a imparatului  Napoleon I  și prima Împărăteasă a francezilor. Prin fiica e Hortense,  a fost bunica maternă a imparatului Napoleon al III-lea  iar  prin fiul ei Eugene, a fost străbunica ultimilor regi și regine ai Suediei și Danemarcei ca și a ultimei regine a Greciei. Actualele case regale ale Belgiei, Norvegiei și Luxembourgului sunt descendenții ei.
·         1831: A fost înființată Legiunea franceză străină, de către regele Franței Ludovic Filip I. Acest corp de elita a fost creat pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini erau conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care acum  formează un sfert din numărul total de recruți. Deviza legionarilor francezi este „Legio Patria Nostra” (Legiunea este patria noastra). Legiunea are in prezent  în jur de 7.700 de soldați, iar sediul este la Aubagne. Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris – d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.
·         1842 – Are loc, la Teatrul “Scala” din Milano, premiera absolută a operei “Nabucco” de Giuseppe Verdi pe un libret al lui Temistocle Solera. Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului, Nabucodonosor al II-lea , care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr. Cele două teme principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu aflat in robie in Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal Nabucco, autoproclamat Dumnezeu unic și pedepsit de divinitate cu pierderea minților.
·         1844 – Are loc, la Teatro La Fenice din Veneţia, premiera operei „Ernani“ de Giuseppe Verdi (libretul adaptat  de Francesco Maria Piave), după drama cu acelaşi titlu a lui Victor Hugo).
·          1848 – Nobilii din Transilvania solicită alipirea Transilvaniei la regatul Ungariei; (9-21 martie).
·         1862: A avut loc prima luptă navală din lume între două cuirasate.
·         1880 – Legea pentru organizarea Dobrogei (modificată la 30.03.1886). Se dădea o nouă organizare acestui teritoriu românesc, integrat în graniţele ţării în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878).

·         1907 – Are loc apogeul răscoalei ţărăneşti în regiunea Moldova, România, iar flacăra răscoalei cuprinde Muntenia şi Oltenia. La 6 martie – 9 martie 1837 are loc apogeul răscoalei ţărăneşti în regiunea Moldova din România. La 9-13 martie 1907 flacară răscoalelor ţărăneşti din România cuprinde toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită şi considerîndu-se apogeul răscoalei ţărănești din 1907. La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație dintre care majoritatea aveau foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte din ei chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin. În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre cantitatea de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii. O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente. Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș. Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România. Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor. A fost o adevărată tragedie fiind omorîți circa 11 000 – 12 000 oameni, cifră neconfirmată deoarece nu s-a făcut nicodată un raport integru al victimelor.







·         1916: Primul Război Mondial: Germania a declarat război Portugaliei.
·         1919 – Are loc între Toulouse (Franta) şi Rabat (Maroc), primul zbor din istoria aviaţiei comerciale.
·         1945 – Se restabileste administraţia româneasca în partea de N-E a Transilvaniei (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), proclamată, oficial, la 13.04.1945.
·         1959: A fost creata celebra papusa Barbie, la Hawrhorne, langa Hollywood. Papusile Barbie au ajuns prima data la Targul international de jucarii (American Toy Fair) din New York, fiind creatia lui Ruth Handler si a sotului ei, Elliot. Ideea i-a venit prima data lui Ruth, care a fost intrigata de dezinteresul total al fetei ei fata de papusi. S-a gandit ca ar trebui sa faca o papusa matura, cu parul bogat, extrem de frumoasa. Apoi, a vazut o papusa in vitrina unui magazin elvetian, vanduta sub numele Lilli. Sotii Handler au cumparat drepturile de autor pentru statueta Lilli si au cerut unui producator din Japonia sa o stilizeze si sa creeze un prototip. Papusa a capatat numele Barbie, diminutivul de la Barbara, numele fiicei sotilor Handler. La o inaltime prevazuta de 1,83 cm, noii papusi i-au fost atribuite dimensiunile 96-46-96. La inceput, papusa Barbie a trecut neobservata, mai ales ca parintii nu isi puteau inchipui ca odraslele lor sa se joace cu o ”femeie” cu sanii mari, buzele senzuale si o atitudine sexy. Cum vanzarile nu erau cele sperate, sotii Handler au imbracat papusa in costum de baie si s-au apucat s-o vanda in California. Succesul a fost garantat pentru ca in trei luni de vara au vandut, prin magazinele locale, circa 350.000 de exemplare. Dupa succesul repurtat de Barbie in California, a inceput o adevarata barbie-manie. Apoi, in 1961, a aparut si partenerul papusii Barbie, Ken, la presiunea extraordinara a consumatorilor. De-a lungul anilor, Barbie a starnit numeroase controverse, dar in ciuda criticilor papusile continua sa fie in voga si chiar au devenit un icon mondial, fiind indragite din Statele Unite, in Europa si din America de Sud pana in China.
·         1962: Începe construcția Teatrului 'Ahmanson'. Teatrul Ahmanson este unul dintre cele 4 locuri de interes pe care le cuprinde Los Angeles Music Center-ul. Din generozitatea arătată de filantropistul Robert H. Ahmanson, construcția a început pe data de 9 martie 1962. Teatrul este inaugurat în 12 aprilie 1967 de producția More Stately Mansions, având în rolurile principale interpreți precum Ingrid Bergman, Arthur Hill și Colleen Dewhurst.
·         1966 - Franţa îşi declară intenţia de a ieşi din structurile militare ale NATO, ceea ce semnifica faptul că atît Cartierul General al Alianţei, cît şi celelalte birouri trebuiau să fie mutate. Astfel, organizaţia îşi va muta sediul în Belgia.
·         1967: Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin, s-a refugiat în SUA via ambasada americană din India. Svetlana Allilueva (n. 28 februarie 1926 – d. 22 noiembrie 2011), cunoscută și ca Svetlana Iosifovna Stalina, scriitoare, al treilea copil și singura fiică a lui Stalin. Allilueva a cauzat un scandal internațional în 1967 prin refugierea sa în SUA.
·         1987: Trupa rock U2 lansează albumul The Joshua Tree. U2 este o formație irlandeză de rock din Dublin. Înființată în 1976, ea este formată din Bono (vocalist și chitarist), The Edge (chitarist, claviaturist, și vocalist), Adam Clayton (basist) și Larry Mullen, Jr. (percuționist). Muzica pe care a cântat-o în perioada de început își trage originile din post-punk, dar a ajuns în cele din urmă să încorporeze influențe din mai multe genuri de muzică pop. De-a lungul întreprinderilor muzicale, cei patru și-au menținut un sunet construit pe muzică instrumentală melodică, scoasă în evidență de sunetul de mare varietate timbrală al chitarei lui The Edge și pe vocea expresivă a lui Bono. Versurile lor, adesea împodobite cu imagistică spirituală, se concentrează pe o tematică personală și socio-politică.
·         1991: Noul Tratat al Uniunii Europene a pus bazele conceptului de monedă unică (EURO, care a intrat în folosință în prima zi a anului 2002).
·         1991: La Belgrad, au loc demonstrații masive împotriva lui Slobodan Milošević. Doi oameni sunt uciși iar tancurile sunt pe străzi.
·         1998 - Partidul Democrat Agrar, Partidul Liberal-Creştin şi Partidul Noua Românie fuzionează, formând Partidul Naţional Român.

·         1999 - Începe vizita oficială în Italia a preşedintelui reformator Mohammed Khatami. Este prima efectuată în Occident de un şef de stat iranian, de la Revoluţia islamică din 1979. Khatami este primit în audienţă privată la Vatican de către Papa Ioan Paul al II-lea. Vizita marchează sfîrşitul izolării care a afectat Iranul timp de 20 de ani (09.03-11.03.1999).
·         1999 – Ministrul de Interne al Romaniei, Constantin Dudu Ionescu a confirmat, “într-o măsură mai mică sau mai mare”, notele Serviciului Român de Informaţii privind planul unei lovituri de stat în timpul mineriadei din ianuarie 1999.

·         2012: Alpiniștii polonezi Adam Bielecki și Janusz Gołąb realizează prima ascensiune pe timp de iarnă a vârfului Gasherbrum I.


Nașteri
·         1285: Împăratul Go-Nijō al Japoniei (d. 1318)
·         1454: Amerigo Vespucci (n. 9 martie 1454, Florența, Italia, d. 22 februarie1512, Spania) a fost unul dintre cei mai mari navigatori.

A fost al treilea copil al lui Nastagio Vespucci, notar, și al Lisei de Giovanni. Familia Vespucci era una dintre cele mai culte și mai respectate familii de aristocrați din Florența. Pentru a demonstra statutul familiei sale, în 1472, tatăl lui Amerigo a dat ordin să se picteze pe unul dintre zidurile unei biserici construite de un alt membru al familiei Vespucci în 1383, portretul familiei sale.
Amerigo a fost foarte mult influențat de unchiul său Giorgio Vespucci. Giorgio colecta manuscrise și deținea o bibliotecă pe care mai târziu a dăruit-o familiei Medici, conducătoarea Florenței. Cu un an înainte ca Amerigo să se nască Giorgio construiește o școală la mănăstirea sa din San Marco. Atunci când Amerigo împlinește vârsta de 8 ani Giorgio moare. Giorgio a văzut în Amerigo salvarea familiei Vespucci ce se destrăma.
Învățând cu unchiul său Amerigo a făcut o pasiune pentru Dante Alighieriși pentru Virgiliu. Unchiul său l-a inițiat în psihologie dar mai ales în învățăturile lui Aristotel, ce includeau astronomia, cosmografia și geografia.
Tatăl lui Amerigo, Sir Nastagio, își făcuse planuri ca fiul său să intre în viața comercială. Nastagio s-a împotrivit trimiterii lui Amerigo la Universitatea din Pisa laolaltă cu alți oameni educați, ca Leonardo da Vinci. În schimb Amerigo a urmat cea mai renumită școală de geografie din Florența, Paolo Toscanelli (1397-1482). Toscanelli era cel mai mare cosmograf al timpului și de asemenea un mare colecționar și realizator de hărți.
Toscanelli avea aspirații să navigheze în vestul Indiilor, așa că este indiscutabil faptul că el, Toscanelli, este omul ce i-a implantat lui Amerigo ideea de a naviga spre vest.
Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 și astfel Amerigo a devenit moștenitorul averii familiei sale.
A devenit managerul familiei Medici, și timp de 16 ani a încheiat contracte în numele acestora strângând și el foarte mulți bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei. În 1491 Spania devenise tărâmul aventurierilor și al oportuniștilor. În 1493 în Spania ajunge vestea că Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest.
Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici și a stabilit foarte multe contacte în Spania.
În anul 1489 Vespucci transferă afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceștia doi devin prieteni apropiați.
Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci își dă seama că trebuie să devină și el explorator, avea toate calitățile pentru a fi marinar.
În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat 2 nave și putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda.
Navele au ajuns în Brazilia pe 27 iunie 1499 și au fost primele ambarcațiuni europene ce au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de cosmografie.
Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învățat. Vespucci se gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuși în iunie 1500 navele s-au întors în Spania.
Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date despre tot cea întâlnit.

Amerigo Vespucci
Cum a ajuns în Europa Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gamareușise să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică.
Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediție iar guvernul spaniol i-a dat 3 nave plus provizii dar el a refuzat considerând că va avea succes numai dacă va naviga sub pavilion portughez. Astfel portughezii îi oferă și ei 3 nave și control total asupra lor.
Expediția avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece descoperise un nou continent, Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia.
În timpul acestei expediții Vespucci îi scrie lui Lorenzo de Medici detalii legate de acea călătorie.
După a doua expediție Vespucci era sigur că descoperise un nou continent și astfel vestea a fost repede anunțată.
Ultima expediție a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo și a fost un dezastru.
În iunie 1504 Vespucci ajunge la Lisabona și până la sfârșitul anului se mută la Sevillaunde va rămâne până la sfârșitul vieții sale.
Vespucci a fost singurul care a înțeles că America de Sud este un continent nou-descoperit și este cunoscut deoarece a creat un sistem pentru calcularea longitudinii, descoperind circumferința Pământului cu o eroare de 80 de metri față de cifra corectă.
A avut din nou viziunea călătoriilor însă această viziune a fost spulberată atunci când a fost numit pe 27 martie 1508 "Pilot Major al Spaniei", el avea să-i învețe pe toți tinerii navigatori cosmografia și arta de a naviga. A devenit și inspector al flotei spaniole. În esență Vespucci avea controlul asupra călătoriilor sub steagul spaniol.
Recapitulând, Vespucci a fost primul european ajuns în Brazilia. A fost primul ce a călcat pe coastele Uruguayului și Argentinei. A descoperit unele dintre cele mai importante fluvii ale lumii: Amazon, Pavia, Rio de la Plata. Pe lângă acestea a explorat aproximativ 6000 de mile de coastă, mai mult decât oricine altcineva. A fost primul ce a observat existența curentului ecuatorial. Cea mai importantă piesă a sa a fost însă redescoperirea Americii.
În cinstea sa, ca unul dintre cei mai mari navigatori ai Noii Lumi continentul descoperit îi poartă numele, începând din anul 1507.
·         1564 – S-a nascut teologul, cartograful și astronomul german David Fabricius (d. 7 mai 1617). A construit instrumente astronomice (quadrante și sextante) si a descoperit în 1596 prima stea variabilă de lungă durată –  Mira Ceti. A fost tatăl astronomului Johann Fabritius, care a publicat în 1611 prima lucrare știițifică despre petele solare.
·         1629: Țarul Alexei I al Rusiei (d. 1676)
·         1737: Josef Mysliveček, compozitor ceh (d. 1781)
·         1749 – S-a născut Honoré Gabriel de Riqueti, conte de Mirabeau, om de stat si lider al  în Revoluţiei Franceze, scriitor,diplomat, jurnalist si francmason. Honoré Gabriel Riqueti, conte de Mirabeau a fost un lider al  Revoluției franceze de origine nobila.In primii ani (1789-1791) a Revoluției Franceze a devenit o voce a poporului, un orator de succes si un lider moderat, adept al monarhiei constituționale construite pe modelul Marii Britanii. A fost preşedinte al Clubului Iacobinilor şi al Adunării Naţionale. S-a descoperit mai târziu că, începând din 1790 el a fost în solda Austriei, inamica Frantei.
·         1753: Jean-Baptiste Kléber, general francez (d. 1800)
·         1756: Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg,[1][2] germană Luise, Prinzessin von Sachsen-Gotha-Altenburg[1][2] (9 martie 1756 - 1 ianuarie1808), a fost membră a Casei de Saxa-Gotha-Altenburg și Prințesă de Saxa-Gotha-Altenburg prin naștere. Prin căsătoria cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Louise a devenit și membră a Casei de Mecklenburg și Ducesă consort de Mecklenburg-Schwerin de la 24 aprilie 1785 până la 1 ianuarie 1808.
La 1 iunie 1775 la Gotha, Louise s-a căsătorit cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, singurul fiu al Ducelui Louis de Mecklenburg-Schwerin. Louise și Friedrich Franz au avut șase copii:[1][2]:
* 1776: Arhiducele Joseph Anton Johann al Austriei, Palatin al Ungariei(germană Erzherzog Joseph Anton Johann Baptist von Österreich-Toscana, cunoscut și ca Joseph Anton Johann von Österreich, maghiarăHabsburg-Toscanai József Antal János főherceg, cunoscut și ca József nádor, cehă Josef Habsbursko-Lotrinský, 9 martie 1776, Florența – 13 ianuarie 1847, Buda), a fost Palatin al Ungariei din 1796 până în 1847. A fost al șaptelea copil al împăratului Leopold al II-lea și al Mariei Louisa a Spaniei.

Arhiducele Joseph de Austria, Palatin al Ungariei, cca. 1788
Joseph a fost al nouălea copil din cei cincisprezece ai împăratului Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și ai soției acestuia, Maria Louisa a Spaniei. S-a născut la Florența, unde tatăl său domnea ca Mare Duce de Toscana.
Tatăl său a fost fiul împăratului Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și a Maria Tereza a Austriei. Mama sa a fost fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei. Prin mama sa, Joseph a fost nepotul regelui Carol al IV-lea al Spaniei și al regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. De asemenea, a fost văr primar cu Ferdinand al VII-lea al Spaniei, regina Charlotte a Portugaliei și regina Maria Isabella a celor Două Sicilii.
În 1796 a fost numit Palatin al Ungariei (nádor).
În 1799 Țarul Pavel a decis ca Rusia să formeze o coaliție cu Austria și Prusia împotriva Franței. Pentru a cimenta această alianță, Joseph s-a căsătorit cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei (1783–1801), la 30 octombrie 1799 la Sankt Petersburg. El avea 23 de ani iar ea 16. Tânărul cuplu s-a stabilit la Castelul Alcsút din Ungaria.
Viața Alexandrei la curtea austriacă a fost nefericită. Împărăteasa Maria Theresa, a doua soție a împăratului Francisc al II-lea era geloasă pe Alexandra pentru frumusețea ei. În plus, Alexandra semăna foarte bine cu prima soție a împăratului, Elisabeta de Württemberg, care era mătușa maternă a Alexandrei. Credința ortodoxă a Alexandrei a trezit ostilitate la curtea romano-catolică a Austriei.
Un an și jumătate mai târziu, Alexandra a murit la Viena, la 16 martie 1801 de febră puerperală, la scurt timp după ce a născut o fetiță care a murit în ziua nașterii. Alexandra avea numai 17 ani, iar moartea ei a avut loc în aceeași săptămână cu asasinarea tatălui ei.
A doua soție a lui Joseph a fost Prințesa Hermine de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym (1797–1817). Ei s-au căsătorit la 30 august 1815 la Castelul Schaumburg, când el avea 39 de ani iar ea 17. Doi ani mai târziu, Prințesa Hermine a murit la naștere după ce a născut gemeni. Ambii copii ai ei au murit fără să se căsătorească și fără să aibă copii. Ei au fost: Arhiducesa Hermine Amalie Marie de Austria (14 septembrie 1817, Buda – 13 februarie 1842, Viena) și Arhiducele Ștefan, Palatin al Ungariei (14 septembrie 1817, Buda – 19 februarie 1867, Menton).
A treia soție a lui Joseph a fost Ducesa Maria Dorothea de Württemberg, cu care s-a căsătorit la 24 august 1819 la Kirchheim unter Teck. El avea 43 de ani iar ea 21. Ei au fost părinții a cinci copii:
Joseph a un fiu nelegitim, Gavio Clùtos (2 martie 1810 – ianuarie 1859).
* 1777: Aleksander Orłowski (n. 9 martie 1777, Varșovia - d. 13 martie 1832, Sankt-Petersburg) a fost un pictor, desenator și grafician polonez. A fost elevul lui Jan Piotr Norblin și Marcello Bacciarelli. A participat la insurecția lui Kościuszko. A călătorit prin Rusia, Franța, Italia și Germania. Din 1802 până la sfârșitul vieții a trăit la Sankt-Petersburg. În 1819 a devenit membru al Societății Științifice din Cracovia.
·         1814: Taras Șevcenko (în ucraineană Тарас Григорович Шевченко; n. 25 februarie/,[3] Morînți, Imperiul Rus[4][5][6][7] – d. 26 februarie/,[3] Sankt Petersburg, Imperiul Rus[8][4][9][10]) a fost un pictor și poet romantic ucrainean, considerat poetul național al Ucrainei. Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator.
Taras Șevcenko apare pe bancnota de 50 de ruble transnistrene(emisiunea 2007).
* 1824: Amasa Leland Stanford (n. 9 martie 1824– 21 iunie 1893) a fost un politician și om de afaceri american, fondator al Stanford University. Cele mai importante funcții publice deținute de Stanford au fost guvernator al statului California și senator al Senatului Statelor Unite ale Americii.
* 1825: Maria Mihailovna a Rusiei (rusă Мария Михайловна; 9 martie 1825, Moscova - 19 noiembrie 1846, Viena), a fost Mare Ducesă a Rusiei, primul copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg care și-a luat numele de Elena Pavlovna după convertirea la ortodoxism. Prin tatăl ei a fost nepoata Țarului Pavel I al Rusiei și nepoata de frate a împăraților Alexandru I al Rusiei și Nicolae I al Rusiei.
Marea Ducesă Maria Mihailovna a fost primul copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg. Tatăl ei era fiul cel mic al Țarului Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. În momentul nașterii sale, pe tronul Rusiei domnea fratele mai mare al tatălui ei, Alexandru I al Rusiei. La sfârșitului acelui an însă Alexandru a murit și a fost urmat de fratele mai mic, Nicolae I al Rusiei. Maria Mihailovna a avut patru surori.
Educația Marii Ducese Maria Mihailovna a beneficiat de toată atenția mamei sale. Marele Duce a avut nici un fiu, însă și-a dus fiicele să participe la parade și exerciții militare, spunând că fiecare dintre fiicele sale ar putea comanda un regiment de cavalerie. El le-a învățat arta războiului de cavalerie și infanterie.
Cu o sănătate mai fragilă decât a surorilor ei, în ajunul vârstei de douăzeci de ani, Marea Ducesă Maria Mihailovna a arătat primele semne ale bolii de care suferea. Nimeni din anturajul ei însă nu a descifrat aceste semne. În 1845, sora ei mai mică, Elisabeta, a murit la doar 18 ani, încercând să de naștere primului ei copil. Anul următor, în timp ce era la Viena, Marea Ducesă Maria Mihailovna a decedat în brațele tatălui ei de o tuberculoză galopantă. A fost înmormântată în Catedrala Petru și Pavel din Sankt Petersburg.
În memoria ei și Elisabetei, Marea Ducesă Elena Pavlovna a organizat adăposturile "Elisabeta și Maria" din Sankt Petersburg și Pavlovsk
·         1859 – S-a născut Alexandru Averescu, mareşal al României şi om politic, comandantul Armatei a II-a în Primul Război Mondial şi erou al luptelor de la Mărăşti (iulie 1917); (m.1938). Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859,in Basarabia, in  satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

·         1869 - S-a născut pictorul Pericle Capidan (m.1966).




·         1878: Elena Farago, poetă română (d. 1954)




·         1886 - S-a născut Ilie Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător (m.11.09.1956).

·         1887: Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga, n. 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus - 29 ianuarie 1967, București, RSR) a fost un folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării.[1]
Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan.

·         1888 - S-a născut Dimitrie Iov, poet şi prozator (m.20.08.1959).

·         1890: Viaceslav Mihailovici Molotov (în limba rusă: Вячесла́в Миха́йлович Мо́лотов) (25 februarie (calendarul iulian)/9 martie 1890 (calendarul gregorian) – 8 noiembrie 1986), sovietic politician și diplomat, a fost unul dintre cei mai importanți conducători ai guvernului sovietic, începând din deceniul al treilea al secolului trecut, când a fost propulsat la putere de către protectorul său, Stalin, până în deceniul al șaselea, când a fost destituit din toate funcțiile de Nikita Hrușciov. A fost principalul semnatar, din partea sovietică, al pactului de neagresiune sovieto-german din 1939.
* 1895: Wallace Fox (9 martie 1895 – 30 iunie 1958) a fost un regizor american. A regizat 84 de filme în perioada 1927 - 1953.
·         1900: Prințul Aimone de Savoia-Aosta, Duce de Aosta (Aimone Roberto Margherita Maria Giuseppe Torino; 9 martie 1900 - 29 ianuarie 1948) a fost prinț italian din Casa de Savoia și ofițer al marinei regale italiene. Al doilea fiu al Prințului Emanuele Filiberto, Duce de Aosta a primit titlul de Duce de Spoleto la 22 septembrie 1904.
A moștenit titlul de Duce de Aosta la 3 martie 1942 după decesul fratelui său, Prințul Amedeo, într-un lagăr de prizonieri de război britanici în Nairobi.
La 18 mai 1941, a fost nominalizat de vărul său, regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei, să-și asume conducerea Statului Independent al Croației, un stat marionetă al Germaniei naziste[1][2] în Iugoslavia ocupată.[3] El a acceptat în mod oficial, dar a refuzat să-și asume domnia în opoziție cu anexarea italiană a regiunii Dalmația,[4] și, prin urmare, este menționat în unele surse ca rege desemnat.[5][6][7][8]
Mai multe surse se referă la el ca Tomislav al II-lea, rege al Croației (numit după regele medieval croat regele Tomislav) și șeful Statului Independent al Croației în timpul primilor doi ani (1941-1943).[9][10][11][12][13] A demisionat la 31 iulie 1943,[14][15][16] în mod oficial a renunțat la toate drepturile titlul său croat la 12 octombrie 1943, la o lună după capitularea Italiei
Prințul Aimone Roberto Margherita Maria Giuseppe Torino de Savoia-Aosta s-a născut la Torino ca al doilea fiu al Prințului Emanuele Filiberto, Duce de Aosta (fiul cel mare al lui Amadeus I al Spaniei) și a Prințesei Hélène de Orléans (fiica lui Filip, conte de Paris și a Prințesei Isabela de Orléans). Străbunicul său patern era regele Victor Emanuel al II-lea al Italiei.
La 22 septembrie 1904, el a primit titlul de Duce de Spoleto pe viață.[18]La 1 aprilie 1921, Prințul Aimone a devenit membru al senatului italian. Prinții din Casa de Savoia deveneau membri ai senatului la împlinirea vârstei de 21 de ani în timp ce-și câștigau dreptul de vot la 25 de ani.[19]
În 1929, la 20 de ani după ce unchiul său, Ducele de Abruzzi, a încercat să escaladeze K2 în Karakorum, Prințul Aimone a condus o expediție în Karakorum. Un membru al expediției a fost Ardito Desio. Din cauza eșecului escaladării lui K2 cu 20 de ani mai înainte, expediția Prințului Aimone s-a concentrat pe munca științifică.[20][21]
După o legătură romantică cu infanta Beatriz a Spaniei, fiica regelui Alfonso al XIII-lea, [22] el s-a căsătorit la 1 iulie 1939 la Florența cu Prințesa Irene a Greciei și Danemarcei, fiica regelui Constantin I al Greciei și a Prințesei Sofia a Prusiei.
În 1947, după referendumul din 1946 care a hotărât nașterea Republicii Italia, Prințul Aimone s-a mutat în America de Sud.[23] A decedat pe 29 ianuarie 1948 în reședința sa temporară dintr-un hotel din cartierul Recoleta din Buenos Aires, Argentina.[24] Fiul său Prințul Amedeo a devenit noul Duce de Aosta.
* 1902: Luis Barragán, numele la naștere, Luis Barragán Morfín, (n. Guadalajara, Jalisco, 9 martie 1902 – d. Mexico City, 2 noiembrie 1988) a fost un arhitect mexican, considerat cvasi-unanim cel mai important arhitect al secolului al 20-lea.
Absolvent al Escuela Libre de Ingenieros în 1923, Barragán a fost un arhitect autodidact. După absolvire, a călătorit în Spania, Franța și Maroc, unde a asistat la lecturi ale cunoscutului arhitect elvețian Le Corbusier. În Franța cunoaște operele lui Ferdinand Bac, un scriitor german-francez, designer și artist care a avut o influență majoră în viitoarea sa carieră. Barragán a practicat arhitectura în Guadalajara între 1927 și 1936 și apoi în Mexico City. O trăsătură specifică, așa cum poate fi observată în multe dintre interioarele sale rezidențiale, este reprezentată de pereții colorați, înalți de 3,5 m sau mai mult, pe care a împrumutat-o și modificat-o după clădirile tradiționale din Mexic. Capacitatea sa de a înțelege esteticul i-a permis să proiecteze repere urbane, cât și mobilă și grădini. Deși numărul proiectelor sale nu este mare, acestea iau permis să devină o figură importantă în lumea peisagisticii și design-ului arhitectural, ca și în designarea de obiecte.
Munca lui Barragan nu a fost recunoscută sau lăudată până în 1975, când a fost onorat cu o retrospectivă la Muzeul de Artă Modernă din New York (cunoscut afecționat ca MoMA). În 1980, a devenit al doilea câștigător al Premiului Pritzker, echivalentul premiului Nobel pentru arhitecți. Atât casa cât și studio-ul său, construite în 1948 în Mexico City, a devenit Patrimoniu Mondial al UNESCO în 2004.
·         1906: Radu Boureanu (n. 9 martie 1906, București – d. 5 septembrie 1997, București) a fost un actor de scenă, dramaturg, eseist, scriitor și traducător român, activ atât în România interbelică, cât și în România postbelică.
Născut în București, este descendentul unei vechi familii moldovenești; bunicul, Gheorghe Boureanul, erou al războiului din 1916-1918 (autor de tratate de tactică și pedagogie, poet amator eminescizant), tatăl - Eugen Boureanul, avocat și scriitor, mama - Jeanne Boureanul (născută Michel, de origine franceză), profesoară.
A studiat la colegiile (liceele) Mihai Viteazul și Matei Basarab din capitala României și privat la Bazargic. În 1931, a absolvit Academia de muzică și arte dramatice din București, fiind student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra.Între 1929 și 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Național din București, apoi se dedică scrisului.
Primele sale poeme au apărut în Ritmul vremii, în 1927. Alte publicații, în care Radu Boureanu a publicat, au inclus revistele literare Gândirea, Vremea, Adevărul literar și artistic și Bilete de Papagal. Se face cu¬noscut și apreciat de Mihail Dragomirescu cu o poemă publicată în „Lumea" de la Iași, dedicată lui Mihail Sadoveanu și intitulată "Cherhanaua de altădată, cherhanaua de acum". Împreună cu Zaharia Stancu, scriitorul a fondat revista Azi în 1932. Prima sa carte de poezii, apărută în 1933, volumul Zbor alb, a atras atenția criticului Pompiliu Constantinescu.
Între anii 1936 și 1940, a condus revista de turism și artă „România", a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie" al „Vieții românești", al cărei redactor-șef va deveni între 1967 și 1974. Ca poet, a obținut mai multe premii naționale și internaționale (începând din 1933), concomitent realizând și o remarcată creație de pictură (a participat și a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942). Radu Boureanu a mai scris și critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca și literatură poematico-dramatică, și a făcut numeroase traduceri.
Poezie:

  • Zbor alb, 1932;
  • Golful sîngelui, 1936;
  • Cai de Apocalips, 1939;
  • Sîngele popoarelor, 1948;
  • Umbra stelelor, 1957;
  • Cîntare cetății lui Bucur, 1959;
  • Moartea morilor de vînt, 1961;
  • Vioara cosmică: poezii alese; [pref. de Ov. S. Crohmalniceanu], 1962;
  • Inima desenată, 1964;
  • Cheile somnului, 1967;
  • Cocoși de vînt, 1968;
  • Solara noapte, 1969;
  • Piramidele frigului, 1970;
  • Mîinile orelor, 1971;
  • Ce oră e în lume?, 1973;
  • Harap Alb: basm în versuri după Ion Creangă, 1974.
  • Planeta curată, 1976;
  • Planeta nebunilor', 1979;
  • La nord de Aldebaran - Au Nord de Aldebaran; ediție bilingvă, traducere de Gina Argintescu-Amza, prefață de Al. Balaci, București, 1981;
  • Frumusețile oarbe, 1982;
  • Snop de fulgere, 1985;
  • Oceanul întrebărilor, 1985;
  • Albastra umbră a tristeții, 1986;
  • Dulce uragan, 1989.
Teatru:

  • Lupii: piesă în 4 acte (6 tablouri), 1952 - Premiul de Stat;
  • Cazul Bennet : piesă în 3 acte : (6 tablouri) de Radu Boureanu și Horia Deleanu, 1954;
  • Satul fără dragoste, poem dramatic, 1955 - recompensat cu premiul Uniunea Scriitorilor.
  • Fata de pe Mureș: piesă într-un act (două tablouri), 1954
Proză scurtă:
  • Nicolae Milescu Spatarul, o biografie romanțată a lui Nicolae Milescu, 1936;
  • Ceașca, 1956;
  • Între Marea Neagră și Marea Albă, 1964;
  • Üstuné sau Colina goală, 1965;
  • București; prezentare grafică: T. Mironescu, 1966;
  • Holbein, 1975;
  • Edgar Degas; prezentare grafică: Mihail Boitor, 1983.
Romane:

  • Fata din umbră, 1936;
  • Enigmaticul Baikal, 1937;
  • Ceașca, roman, 1956;
  • Frumosul Principe Cercel, 1978.
Antologii:

  • O călătorie în Făgăraș, în Microfonul vagabond: publicistică literară radiofonică din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune : (reportaje, însemnări de călătorie, eseuri) : 1932-1935 / [cercetarea de arhivă, selecția și îngrijirea texelor Maria-Elena Negoescu și Horia Pop. - p. 163-167;
  • Pentru pace, pentru socialism: poeme, de Maria Banuș, Mihai Beniuc, Radu Boureanu ... [et al.], 1950;
  • Scrieri - 1972-1979:
- Vol. 1 Zbor alb: poezii
- Vol. 2 Piramidele frigului: poezii
- Vol. 3 Călătorii pierdute
- Vol. 4 Traduceri din lirica universală

·         1907 - S-a născut Mircea Eliade, prozator, istoric al religiilor, romancier, eseist, membru al Academiei Române şi al altor academii şi societăţi ştiinţifice străine, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene şi americane. Stabilit, între anii 1945 şi 1956, în Franţa, apoi în SUA (m.22.04.1986).



·         1925 - S-a născut istoricul literar Dimitrie Păcurariu.

·         1925 - S-a născut Billy Ford, cântăreţ american în duet cu Lillie Bryant (Billy & Lillie).
·         1926 - S-a născut Boris Cobasnian, dirijor şi compozitor.

·         1926 - S-a născut actriţa greacă Irene Papas (filme: “Elektra”, “Zorba grecul”, “Tunurile din Navarone”).
* 1927: Veronica Garștea (n. 9 martie 1927, Hulboaca, Județul Orhei – d. 16 iulie 2012, Chișinău) a fost o dirijoare și pedagogă din Republica Moldova, Artistă a Poporului a URSS (1987), laureată a Premiului de Stat al RSSM, Cavaler al Ordinului Republicii.
Ea a fost prima femeie dirijor din Republica Moldova
·         1928 - S-a născut Keely Smith, cântăreaţă americană (Louis Prima Band).
* 1929: Ion Moraru (n. 9 martie 1929, în Mîndîc) este un scriitor și activist anticomunist moldovean. Este unul din fondatorii grupului antisovietic Sabia Dreptății și a fost prizonier politic în Uniunea Sovietică.
Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în Mîndîc, județul Bălți, actualmente în raionul Drochia.[1] Ion Moraru și Petre Lungu au fost fondatorii organizației „Sabia Dreptății” din Bălți. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1947, iar membrii săi arestați.[2] Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițîn.[3]
Ion Moraru este membru al Partidului Popular Creștin Democrat.
·         1931: Masahiro Shinoda, regizor japonez
* 1932: Ioan Munteanu (n. 9 martie 1932) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Giurgiu pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Ion Munteanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Repblica Bulgaria, Republica Franceză-Senat, Republica Italiană și Republica Portugheză.
·         1933 - S-a născut Lloyd Price, cântăreţ, pianist şi compozitor R&B american.
·         1934: Iuri Alexeevici Gagarin (în rusă Юрий Алексеевич Гагарин; n. 9 martie 1934, Klușino, RSFS Rusă, URSS — d. 27 martie 1968, Kirjaci, RSFS Rusă, URSS) a fost un cosmonaut sovietic, Erou al Uniunii Sovietice. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului. A primit numeroase medalii în diferite țări pentru zborul său de pionierat în spațiul cosmic.
Iuri Gagarin s-a născut în satul Klușino, aproape de Gjatsk (în prezent în Regiunea Smolensk, Rusia), la 9 martie 1934. În 1968, satul natal a fost redenumit „Gagarin” în onoarea sa. Părinții săi, Alexei Ivanovici Gagarin și Anna Timofeevna Gagarin, au lucrat în colhoz.[1] Mamei sale îi plăcea să citească, iar tatăl său era un dulgher iscusit. Iuri a fost cel de-al treilea din cei patru copii ai familiei, iar sora lui mai mare se ocupa de el în timp ce părinții lui lucrau. La fel ca milioane de oameni din Uniunea Sovietică, familia lui Gagarin a suferit în timpul ocupației naziste din al Doilea Război Mondial. Ceilalți doi frați ai săi mai mari au fost luați ca prizonieri în Germania în anul 1943 și au revenit numai după război.
Încă din tinerețe, Iuri devenise interesat de cosmos și a început să viseze la spațiul pe care îl va cuceri într-o bună zi.[2] Iuri a fost descris de către profesorii săi din suburbia Moscovei Liuberțî ca inteligent și muncitor, ocazional, chiar excesiv de scrupulos. Profesorul lui de matematică și științe a luptat în Al Doilea Război Mondial ca pilot al Forțelor Aeriene Sovietice, fiind o persoană care l-a impresionat profund pe tânărul Gagarin.
După ce a început o ucenicie în metalurgie ca turnător, Gagarin a fost ales pentru continuarea studiilor la un liceu tehnic din Saratov. În timp ce studia acolo, el s-a înscris în "AeroClub" și a învățat să piloteze aeronave ușoare, hobby care îi ocupa din ce în ce mai mult timp. În 1955, după terminarea școlii tehnice, a început formarea ca pilot militar la Școala de Piloți din Orenburg. Acolo a întâlnit-o pe Valentina Goreaciova, cu care s-a căsătorit în 1957, după ce a a devenit pilot pe un MiG-15. După absolvire, el a fost repartizat la baza aeriană Luostari din Regiunea Murmansk, foarte aproape de granița cu Norvegia, unde vremea grea făcea zborul dificil.[1] A fost promovat la gradul de locotenent al Forțelor Aeriene Sovietice, la 5 noiembrie 1957, iar la 6 noiembrie 1959, el a primit gradul de locotenent major.[3] A fost membru PCUS din anul 1960.
În 1960, după o intensă căutare și un proces de selecție, Iuri Gagarin a fost selectat, împreună cu alți 19 candidați, pentru Programul Spațial Sovietic. Alături de ceilalți cosmonauți, el a fost supus la o serie de experimente riguroase menite să-i testeze rezistența fizică și psihică. A urmat și un antrenament intensiv pentru pregătirea zborului ce avea să fie efectuat. Din acei douăzeci de cosmonauți selectați, eventualele alegeri pentru prima lansare erau Gagarin și Gherman Titov, datorită performanțelor excelente din timpul antrenamentelor, dar și datorită capacităților lor psihice - deși, la o simulare cu o capsulă mică Vostok, amândoi au fost inferiori. Oficialii sovietici au cântărit și alți factori în selectarea lui Gagarin: înfățișarea acestuia, capacitatea sa de a manipula atenția presei, originile sale rusești și chiar numele Gagarin, care era și el, de asemenea, asociat cu aristocrația țaristă
Conform versiunii oficiale, pe 27 martie 1968, ora 10:31 dimineața, avionul MiG-15UTI în care se afla Iuri Gagarin și copilotul Vladimir Sereghin s-a prăbușit în apropierea satului Novoselovo, la 18 km de orașul Kirjaci, Regiunea Vladimir(190 km la est de Moscova). Totuși, există elemente care pun la îndoială atât data și ora catastrofei, cât și împrejurările ei. Rezultatele raportului nu au fost făcute publice până în prezent; acestea împreună cu resturile avionului, depozitate la Institutul de cercetări nr. 13 al Ministerului Apărării, au fost clasificate. În decursul anilor au fost lansate mai multe versiuni posibile pentru eventimentele întâmplate care au condus la dispariția prematură a celor doi aviatori. La puțin timp după destrămarea Uniunii Sovietice, mai mulți specialiști care au luat parte la anchetă au susținut că avionul a intrat în vrie. O altă ipoteză este că avionul ar fi lovit un balon meteorologic. Au mai fost și alte ipoteze, mai puțin plauzibile, s-au mai făcut referiri la o eroare de pilotaj coroborată cu o defecțiune tehnică a aparatului, asasinarea comandată de către Leonid Brejnev, etc
* 1934: Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova) a fost un actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru și film. Rolul lui Budulai i-a adus celebritate în întreg spațiul ex-sovietic, precum și în lumea întreagă.[2]
A fost apreciat și ca interpret de muzică ușoară pentru șlagăre ca „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ș.a.
În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească
·         1936 - S-a născut Mickey Gilley, cântăreţ şi pianist country american.
·         1937 –  S-a nascut  regizorul Alexandru Tatos (“Duios Anastasia trecea“, “Secretul armei… secrete“); (m.31.01.1990).

·         1941 - S-a născut prozatorul Vasile Iancu.

·         1942: Ion Caramitru (n. , București, România) este un actor român de teatru și film, regizor și figură politică. A fost ministru al Culturii între 1996 și 2000, în cabinetul Victor Ciorbea. Este căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și are trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. Este președinte al UNITER din 1990, și începând cu anul 2005 este directorul Teatrului Național din București.
S-a născut într-o familie aromână[1] din București. Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisorea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare.[2]
Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul Bulandra - cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. Și-a continuat angajamentul la teatrul Bulandra un timp, jucând și în spectacole la Teatrul Național București și în diverse alte teatre.

Ion Caramitru
Caramitru a fost protagonist intr-o serie de productii teatrale ale unor regizori precum: Liviu Ciulei, Moni Ghelerter, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu și Sică Alexandrescu (jucând în piese precum Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Moartea lui Danton de Georg Büchner, Oresteia de Eschil, Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Mincinosul de Carlo Goldoniși în multe piese ale lui Shakespeare). Ca regizor de teatru, operă și operetă, Caramitru a pus în scenă lucrări de Frederick Loewe (My Fair Lady), Marin Sorescu (A treia țeapă), Benjamin Britten (Micul coșar), Aleksei Nikolaevici Arbuzov (Minciuna), și Shakespeare (Neguțătorul din Veneția); adaptările sale la La Tragédie de Carmen a lui Peter Brook și Eugene Onegin de Piotr Ilici Ceaikovski au fost găzduite de Grand Opera House din Belfast, Irlanda de Nord.
Caramitru a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987). Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).
Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
În mai 2005, el a câștigat concursul pentru funcția de director al Teatrului Național București, înlocuindu-l pe Dinu Săraru. Ca semn al aprcierii pentru întreaga sa activitate, în 21012 a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, din Piața Timpului din Bucuresti.
La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române — UNITER, Consliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru. Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România.
Roluri în teatru:
  • Hamlet - „Hamlet" de William Shakespeare, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1963
  • Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1964
  • Eminescu - „Eminescu" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964
  • Perdican - „Să nu te joci cu dragostea" de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964
  • Mircea Basarab - „Vicarul" de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965
  • Vânzător de ziare - „Un tramvai numit dorință" de Tennessee Williams, regia Liviu Ciulei, 1965
  • Herault - „Moartea lui Danton" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1966
  • Bota - „Procesul Horia" de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, 1967
  • Romeo - „Romeo și Julieta" de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967
  • Cezar - „Iulius Cezar" de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 1968
  • Malcolm - „Macbeth" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968
  • Tommy - „Photo Finish" de Peter Ustinov, regia Petre Sava Băleanu, 1969
  • Leonce - „Leonce și Lena" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1970
  • Lelio - „Mincinosul" de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971
  • Riccardo - „Vicarul" de Rolf Hochuth, regia Radu Penciulescu, 1972
  • Feste - „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regie colectivă, 1973
  • Bacon - „Elisabeta I" de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974
  • Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975
  • Pașa din Vidin - „Răceala" de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977
  • Ferdinand - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978
  • Pericle - „Pericle" de William Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1981
  • Hamlet - „Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985
  • Cotrone - „Uriașii munților" de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987
  • Lelio - „Teatrul comic" de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1992
  • Creon - „Antigona" de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993
  • Iuri Zvonariov - „Sorry" de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, 2003
  • Regizorul - „Șase personaje în căutarea unui autor" de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005
  • „Dialoguri și fantezii în jazz" - spectacol de poezie și muzică alături de Johnny Răducanu, 2006
  • Eduard al III-lea - „Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
  • "Macbeth" - "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu (11.04.2011)[1]

Regizor

  • „Amintiri" de Alexei Arbuzov
  • „Neînsemnații" de Terry Johnson
  • „A treia țeapă" de Marin Sorescu
  • „Forma mesei" de David Edgar
  • „Acasă" de David Storey
  • „Șapte dintr-o lovitură" de Lia Bugnar, 2008
  • „Toți fiii mei” de Arthur Miller, 2009
  • „Tragedia lui Carmen” de Georges Bizet, 2010
Filmografie:

* 1942: Ștefan Haukler (n. 9 martie 1942 – d. 23 noiembrie 2006) a fost un scrimer român specializat pe floretă, laureat cu bronz, pe echipe, la Campionatul Mondial de Scrimă din 1969 și la Campionatul Mondial de Scrimă din 1970
·         1943 – S-a născut Robert (Bobby) Fischer, campion mondial de şah; (d. 17 ianuarie 2008). Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA – d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík, Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975).
·         1944 - S-a născut John Lee, vocalist australian (New World).
·         1944 - S-a născut Mark Lindsay, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Paul Revere & The Raiders).
·         1945 - S-a născut Robin Trower, chitarist britanic (Paramounts, Procol Harum, Jude, Robin Trower Band).
* 1946: Iosif Boda (n. 9 martie 1946, Jibou, județul Sălaj) este un sociolog, diplomat și jurnalist român, care a îndeplinit funcția de deputat de București în legislatura 1996-2000, fiind ales pe listele partidului PDSR
·         1946 - S-a născut Jim Cregan, chitarist, basist şi vocalist britanic (Blossom Toes, Stud, Rod Stewart Band, Cockney Rebel).
·         1948 - S-a născut Jimmy Faden, chitarist şi basist american (Nitty Gritty Dirt Band).
·         1948 - S-a născut Jeffrey Osborne, vocalist, baterist şi compozitor american (LTD).
·         1948 - S-a născut Chris Thompson, vocalist, chitarist şi compozitor neo zeelandez (Manfred Mann's Earthband).
·         1949 - S-a născut Trevor Burton, chitarist britanic (Move, Balls, Steve Gibbons Band).
·         1950 – S-a născut muzicianul 

.
* 1950: Ionel Alexandru (n. 9 martie 1950) este un fost senator român ales în legislatura 1990-1992 pe listele partidului FSN și în legislatura 2000-2004 ales în județul Brăila pe listele PRM. În legislatura 1990-1992, Ionel Alexandru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Turcia, Republica Libaneză și Republica Venezuela. În legislatura 2000-2004, Ionel Alexandru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat, Republica Algeriană Democratică și Populară și India. În legislatura 2000-2004, Ionel Alexandru a înregistrat 116 luări de cuvânt, a inițiat 11 propuneri legislative din care 2 au fost promulgate legi. Ionel Alexandru a fost membru în comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și în comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții (din feb. 2002).
* 1950: Danny Sullivan (n. 9 martie 1950) a fost un pilot american de Formula 1care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1983.
* 1952: Alexandru Sătmăreanu sau Alexander Szatmari, născut Sándor Szatmári, (n. 9 martie 1952, la Oradea, România) cunoscut și sub numele Szatmári II, este un fost fotbalist român care a jucat printre altele la Dinamo București sau VfB Stuttgart și la prima reprezentativă a României.
În 1979 a rămas în Germania Federală
* 1954: Teodor Anghelini (n. 9 martie 1954 în Brașov) este un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României.
* 1955: Ornella Muti, numele la naștere Francesca Romana Rivelli, (născută la 9 martie 1955 în Roma, Italia) este o actriță italiană. Născută dintr-un tată napolitan și o mamă estoniană, Francesca are o soră mai mare, Claudia, născută în 1951.
Ornella Muti, lucrează ca model de tânără ea va debuta în anul 1970 în filmul Cea mai frumoasă soție (La moglie più bella).
Primele roluri le va juca în filme italiene ca în 1980 să joace în Marea Britanie în filmul Flash Gordon care va fi premiat cu premiul Oscar(1991) iar în 1992 va juca în filmul Once Upon A Crime.Ornella Mutidevine cunoscută în Franța prin flmul TV Giovanni Panzani
Muti se căsătorește cu Alessio Orano (cu care a jucat împreună în filmul "The Most Beautiful Wife", 1975-1981), și apoi cu Federico Facchinetti (1988-1996).
Muti are trei copii: Naike Rivelli (n. 1974), care este actor și model ca mama ei.
Din 1998, Muti trăiește cu Stefano Piccolo.
Muti se va lăsa pozată ca model playboy.
* 1957: Dan Merișca (n. [1] – d. [1][2], Iași) a fost un scriitor român de science-fiction, autorul volumului Revoltă în labirint
A fost fratele scriitorului Lucian Merișca. Dan Merișca a condus cenaclul Quarc din Iași
A publicat numeroase povestiri în antologiile „Alfa” (Editura Scrisul românesc, 1983); „Avertisment pentru liniștea planetei”(Editura Albatros, 1985); „Nici un zeu în cosmos” (Editura Politică, 1985); „O planetă numită anticipație” (Editura Junimea, 1985); „Cronici metagalactice” (Editura Tehnică, 1990).
A mai publicat în Almanahul Anticipația, CPSF Anticipația, Jurnalul SF, Știință și Tehnică și multe alte reviste.
·         1958 - S-a născut Martin David Fry, vocalist şi compozitor britanic (ABC).
* 1959: Takaaki Kajita (梶田隆章, Kajita Takaaki, n. 9 martie 1959) este un fizician japonez, cunoscut pentru experimentele KamiokaNDE (Kamioka Nucleon Decay Experiment) și Kamiokande-II, efectuate asupra neutrinilor la Kamioka Observatory, Institute for Cosmic Ray Research, University of Tokyo. În anul 2015 i-a fost decernat, împreună cu Arthur B. McDonald, Premiul Nobel pentru Fizică „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”
* 1961: Andrei Ivanțoc (n. 9 martie 1961, satul Opaci, raionul Căușeni) este un politician român-moldovean, luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul conflictului din Transnistria, deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol între 1992 și 2007.
Andrei Ivanțoc s-a născut la data de 9 martie 1961 în satul Opaci din raionul Căușeni. A lucrat ca muncitor, conducator auto. La data arestării era căsătorit, dar nu avea copii.
În perioada 1990-1992 s-a aflat printre membrii rezistenței românești a organizației din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova condus de Ilie Ilascu și care se opuneau separării Transnistriei de Moldova, considerându-se români. Cei patru militanți unioniști pro-români (Ilie Ilașcu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc și Alexandru Leșco) au fost acuzați ca făcând parte din așa-numitul grup „Ilașcu”, care a fost acuzat de terorism și instigare la răsturnarea puterii autoproclamate de la Tiraspol de către regimul separatist pro-rus din Trasnistria. Grupul „Ilașcu a participat activ la luptele armate în timpul războiului moldo-rus din Transnistria.
Andrei Ivanțoc a fost arestat de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU) la data de 2 iunie 1992. Imediat după arestare, cei patru militanți pro-unioniști au fost închiși în arestul Miliției din Tiraspol și apoi timp de două luni au fost deținuți temporar la comenduirea Armatei a 14-a a Rusiei Directia GRU, staționată în Transnistria.[1]
Ei au fost deținuți în condiții inumane și degradante: timp de luni de zile nu au putut să se spele, nu au primit decât pâine și apa, au fost ținuți în frig, au fost bătuți, anchetați fără avocat, ținuti sub izolare. Mărturiile le-au fost smulse în condiții de tortură și de intimidări: Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa au fost drogați cu substanțe psihotrope și bătuți în mod regulat. Ca urmare a acestui tratament la care a fost supus, Andrei Ivanțoc a început să prezinte tulburări psihice, acestea culminând cu o tentativă de sinucidere prin spânzurare, care a eșuat. Potrivit mărturiei soției sale, Eudochia Ivanțoc, soțul ei nu o mai recunoștea în timpul celor câteva vizite care au avut loc [1].
Procesul, pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a considerat ca fiind injust, a inceput în aprilie 1993, Procuratura Transnistriei cerând condamnarea la moarte a lui Ilașcu, Ivanțoc și Petrov-Popa, 15 ani de inchisoare pentru Leșco și 3 ani pentru Godiac, cu toții fiind considerați "teroriști". Desfășurarea procesului a avut loc în sala de festivități a uzinelor Kirov, iar acuzații au fost introduși în cuști metalice cu gratii. Cei șase acuzați au declarat că nu recunosc autoritatea curții și a Justiției din Transnistria și au considerat procesul drept o "farsă judiciară".
La data de 9 decembrie 1993, Curtea Supremă de Justiție din Transnistria l-a găsit "vinovat" de nimicirea unui reprezentant militar de rang înalt al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, prin folosirea unor mijloace teroriste, utilizarea ilegală și folosire de explozibil și l-a condamnat la 15 ani de temniță grea. Și-a executat sentința la Închisoarea nr.2, celula nr.6 din orașul Tiraspol.
În anul 2004, OSCE și Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg au hotărât că Transnistria și Rusia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt detenției arbitrare a reclamanților - Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa - membri ai Grupului Ilașcu aflați în închisorile transnistrene de peste 12 ani și să asigure imediat punerea lor în libertate [2].
Andrei Ivanțoc a devenit cetățean român în anul 2001, deși se afla în închisoare.
Ministerul Afacerilor Externe al României a solicitat în 2004 Curții Europene, prin Agentul Guvernamental, adoptarea de măsuri provizorii în privința cetățeanului român Andrei Ivanțoc, semnalând situația gravă în care se găsea acesta. Curtea Europeană a decis, la data de 12 ianuarie 2004, să solicite luarea de măsuri provizorii vizând asigurarea unor condiții de detenție corespunzătoare exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, asigurarea asistenței medicale și respectarea dreptului la vizite și a dreptului la corespondență al deținutului. În urma acestor demersuri, au existat informații conform cărora condițiile de detenție a domnului Andrei Ivanțoc s-au îmbunătățit [3].
În anul 2005 Ivanțoc a participat la alegerile parlamentare din Republica Moldova ca și candidat independent (rămânând în închisoare), dar nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi ales. În martie 2005 a fost propus de deputații Partidului Social-Liberal pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, dar candidatura lui n-a întrunit numărul necesar de semnături (15 deputați din 101) pentru a fi înaintată oficial.
La data de 27 februarie 2006, Ivanțoc a inițiat o grevă a foamei în semn de protest față de "tratamentul abuziv, inuman și degradant" la care era supus de către conducerea penitenciarului din Tiraspol. Printre drepturile care îi erau încălcate sistematic erau: restrângerea comunicării cu familia sau primirea de pachete conținand produse alimentare vital necesare bolilor de care suferea [4].
El a fost eliberat la 2 iunie 2007,[5][6] după momente de haos și derută la granița transnistreană. A fost adus aproape de bariera vamală de la Tighina cu mașina, după 2 ore de la ora anunțată inițial, reprezentanții autorităților transnistrene i-au citit ordinul prin care se anunța că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei și nu are voie să revină înapoi, adăugându-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităților Republicii Moldova.[7][8]
În timpul formalităților care aveau loc la punctul de control de lângă Tighina, în loc să înainteze spre frontiera moldovenească, Andrei Ivanțoc a făcut un gest inexplicabil pentru toată lumea care venise să-l întâmpine. Astfel, acesta s-a întors și a început să fugă în direcția opusă, spre regiunea nistreană. El a fost urmărit, ajuns din urmă, trântit la pământ și bătut de agenți ai securității transnistrene în prezența unor membrii ai misiunii OSCE, precum și a reprezentanților presei și ai unor partide politice. Aparent, timp de o oră, Andrei Ivanțoc a refuzat să treacă în teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, în ciuda insistențelor soției sale Eudochia și a vice-ministrului reintegrării, Ion Stăvilă. În jurul orei 12.20, el a fost urcat cu forța într-o mașină oficială a Ministerului de Interne moldovean, care a trecut în viteză de bariera de securitate și transportat la locuința sa din sectorul Ciocana al capitalei.[9][10] În prima sa declarație, Andrei Ivanțoc a motivat reacția sa prin faptul că el consideră regiunea transnistreană un teritoriu moldovenesc ocupat:
Cquote2.svgN-am fugit doamnă, m-am întors în țară, pe pământ, la casa natală. [...] așa și este doamnă, teritoriu ocupat.[...] Libertatea [...] n-am dorit decât să o cuprind, să o înțeleg care e. M-am găsit acolo în cameră singur cincisprezece ani.[11]Cquote2.svg — Andrei Ivanțoc
De asemenea, Andrei Ivanțoc a mai declarat după eliberarea sa: "Am spus și spun și acum că, dacă timpul s-ar întoarce înapoi, tot așa aș face, dar cu o altă gândire poate, mai bună. Îmi pare rău că suntem ocupați și mă doare că nu se face nimic. Am impresia că cei de la Chișinău joacă aceeași carte cu Moscova" [12]. În prezent, Andrei Ivanțoc locuiește permanent împreună co soția sa Eudochia la Chișinău, sectorul Ciocana, într-un apartament modest cu 2 camere.
La data de 3 iulie 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a decorat la Palatul Cotroceni pe Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov Popa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. El a menționat "dragostea de țară, eroismul, dorința de a te sacrifica pentru poporul tău", de care ai dat dovadă cei trei patrioți [13].
În timpul Protestelor de la Chișinău din 2009, Andrei Ivanțoc și soția sa au fost bătuți de polițiști. În urma agresiunilor, Andrei a suferit o comoție cerebrală și a avut un braț rupt.[[14]
În data de 2 august 2010 membrii "Grupului Ilașcu" au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu "Ordinul Republicii".
·         1964: Juliette Binoche (n. 9 martie 1964, Paris) este o actriță franceză cunoscută pe plan internațional.
Tatăl ei Jean-Marie Binoche a fost actor, regizor și scuptor iar mama ei Monique Stalens a fost o actriță de origine poloneză. Părinții ei au fost internați ca intelectuali la Auschwitz. Deja ca și copil Juliette joacă în piese de teatru. În 1985 joacă primul rol într-un film în regia lui Jean-Luc Godard. Urmează să joace diferite roluri în filme ca Chocolat, The Unbearable Lightness of Being sau Pacientul englez pentru care este distinsă cu Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. În 2010, cu rolul din Copie conformă obține Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul internațional de film de la Cannes.
* 1967: Sulfina Barbu (n. 9 martie 1967) este o politiciană română, deputată în Parlamentul României (colegiul electoral 11 București), președintă a Comisiei de Administrație Publică, Amenajarea Teritoriului și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, fost ministru al mediului și gospodăririi apelor în guvernul României (decembrie 2004-aprilie 2007).
* 1968: Youri Djorkaeff, (n. 9 martie 1968, Lyon) este un fost fotbalist francez, care a jucat pe pozitia de mijlocaș ofensiv.
* 1973: Rona Hartner (n. 9 martie 1973, București) este o actriță de film, cantautoare, cântăreață, compozitoare și textieră română de origine germană, actualmente stabilită în Franța.
Rona Hartner este fiica unui inginer proiectant și a unei economiste. Din1979 până în 1991 a învățat la Școala Germană Hermann Oberth dinBucurești.[necesită citare] Rona Hartner este de origine germană pe linie paternă, și română pe linie maternă.[1] În anul 1991 începe studiul la Școala de Muzică Titu Maiorescu, iar începând cu anul 1992 începe să studieze la Academia de Teatru și Film din București.
Patru ani mai târziu, regizorul francez Tony Gatlif îi acordă rolul principal în filmul Gadjo dilo - Străinul nebun, care s-a filmat în România. Pentru această prestație, Rona a primit Leopardul de aur (Premiul special pentru interpretare) la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.
Tot în 1996 evoluează cu succes în co-producția franco-română Asfalt-Tango regizată de Nae Caranfil.
În 1997 a plecat în Franța, unde a jucat în thrillerul Nekro regizat de Nicolas Masson. În 1998 a revenit în țară pentru a juca în filmul Dublu extaz al lui Iulian Mihu.
La începutul anului 1999, a izbucnit un scandal mediatic - sex-gate de România - ce a ținut primele pagini ale ziarele și totodată a umplut audințele talk-show-urilor vremii. Actrița Rona Hartner era acuzată de către președintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor că aceasta ar fi întreținut relații amoroase cu președintele Emil Constantinescu. Afacerea Hartner-Constantinescu, varianta neaoșă a scandalului Lewinsky, avea să ajungă și în presa internațională.
Jurnalistul Marius Tucă a invitat-o într-o emisiune pe Rona Hartner spre a-l confrunta pe Corneliu Vadim Tudor.[2] Corneliu Vadim Tudor susținea că are în posesie jurnalul intim al actriței, în care era descrisă presupusă aventură cu președintele republicii. De asemenea, a existat și o fotografie în care Rona Hartner și Emil Constantinescu apăreau unul în brațele celuilalt. Rona a mărturisit că ea și președintele au dansat la un eveniment organizat de Universitatea al cărei rector era Emil Constantinescu.
"În timpul acestui dans, eu cântam melodia «Ești loserul meu». Mi-am dat seama că nu avea un mesaj foarte bun și am încercat să fac diverse lucruri, ca să distrag atenția, am început să mă dau pe spate, picioare-n sus, chestii... Și cum eram eu îmbrăcată-dezbrăcată... s-au făcut o tonă de poze care au devenit o mină de aur și pe care le-au vândut toți fotografii, ani de-a rândul, pe la toate ziarele" (Rona Hartner, Revista The One, 2010)
Scandalul a determinat-o să se stabilească în Paris. Mai târziu s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu actorul argentinian Rocco Sedano cu care are o fată. În anul 2008 au divorțat.
În anul 2010, Rona Hartner avea să recunoască că scandalul a fost o înscenare, apărută din inițiativa secretarului lui Corneliu Vadim Tudor care dorea ca actrița să facă campanie politică pentru Partidul România Mare:
"Tocmai avusesem mare succes cu un film în Franța și secretarul lui Corneliu Vadim Tudor mi-a propus să mă facă vedetă în România (...) Iar pe 8 ianuarie 1999, am aflat de la televizor că scrisesem un jurnal intim, în care spuneam că sunt amanta președintelui. Bineînțeles, jurnalul era inventat”.(Rona Hartner, Revista The One, 2010)[3]
Filmografie: 
* 1975: Rudolphus „Roy” Antonius Makaay (n. 9 martie 1975, Wijchen, Olanda) este un fost jucător de fotbal olandez. În prezent este antrenor secund la o grupă de juniori a clubului Feyenoord Rotterdam.
* 1975: Marian Pavel (n. ) este un senator român, ales în 2012.
* 1975: Tiffany Arbuckle Lee, cunoscută după numele de scenă Plumb, este o cântăreață, compozitoare și autoare americană.[1] Ea a vândut peste 500.000 de albume și peste două milioane de single-uri în lumea întreagă, muzica sa fiind inclusă în multe filme și show-uri de televiziune
* 1975: Juan Sebastián Verón (n. 9 martie 1975, La Plata) este un fost fotbalist argentinian, care a juca pe postul de mijlocaș
* 1976: Mihail Boldea (n. 9 martie 1976, Galați, România) este un politician român, deputat de Galați în Parlamentul României, între 2008 și 2012, ales din partea PDL[1] și trecut apoi la UNPR
* 1978: Lucas Edward Neill (n. 9 martie 1978, Sydney, Australia) este un fotbalist australian, în prezent liber de contract.
* 1979: Melina Nava Pérez (n. 9 martie 1979), mai cunoscută doar sub numele de Melina, este o sportivă mexicano-americană ce evoluează ca wrestler în industria World Wrestling Entertainment în divizia Raw.
După ce a devenit interesată în wrestling, 
* 1980: Matthew Gray Gubler (n. 9 martie 1980) este un actor american, regizor, fotomodel. Este cunoscut pentru rolul său din serialul de televiziune Criminal Minds difuzat de CBS. Gubler a apărut și în The Life Aquatic cu Steve Zissou, (500) Days of Summer, Life After Beth și îi dă voce lui Simon din Alvin and the Chipmunks
* 1981: Li Na (în chineză: 李娜; n. 9 martie 1981, Dandong, Liaoning) este o scrimeră chinezoaică specializată pe spadă.
* 1982: Tobias Hysén (n. 9 martie 1982) este un fotbalist suedez, care evoluează la clubul chinez Shanghai Dongya pe poziția de mijlocaș.
* 1983: Clinton Drew „Clint” Dempsey (n. 9 martie 1983) este un fotbalist american, care evoluează la clubul Seattle Sounders FC în Major League Soccer și la echipa națională de fotbal a Statelor Unite ale Americii, la care este și căpitan
* 1986: Bernadett Bódi (n. 9 martie 1986, în Szeged)[2] este o handbalistă maghiarăcare joacă pentru clubul Győri Audi ETO KC și echipa națională a Ungariei pe postul de extremă dreapta.
* 1986: Ion Daniel Dragu (n. 9 martie 1986, Timișoara, România) este un fotbalistromân care evoluează în prezent la ACS Poli Timișoara.
* 1989: Kim Tae-yeon (n. ,[1] Jeonju[*], Coreea de Sud), cunoscută și ca Taeyeon, este o cântăreață, din Coreea de Sud, făcând parte din grupurile Girls' Generation, Girls' Generation-TTS și SM the Ballad.
* 1990: Daley Blind (n. 9 martie 1990) este un fotbalist olandez care evoluează la clubul englez Manchester United și la echipa națională de fotbal a Olandei pe postul de mijlocaș.
* 1992: María Eugenia Suárez Riveiro sau China Suárez (n. 9 martie 1992) este o actriță, cântăreață și fotomodel argentiniană. Este cunoscută pentru rolul personajului Jazmin Romero în Casi ángeles.
* 1993: Zakaria Labyad (n. 9 martie 1993, Utrecht, Olanda) este un fotbalistmarocan care joacă pentru Fulham,împrumutat de la Sporting B.
* 1995: Ángel Correa (n. 9 martie 1995) este un fotbalist argentinian care evoluează la clubul Atlético Madrid în La Liga.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...