5. /5 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         363 – Împăratul roman Iulian intra in Antiohia, cu o armată de 90.000 de oameni  pentru a ataca Imperiul Sasanid, într-o campanie carei ii  va aduce propria moarte in data de 26 iunie 363. Flavius Claudius Iulianus Augustus (n.331 sau 332), cunoscut sub numele de Iulian Apostatul, a fost împărat roman intre anii 361-363, filosof și autor de lucrari în limba  greacă. La 26 iunie 363, in timpul bătăliei de la Samarra aproape Maranga, Julian a fost răni de o suliță care se pare ca i-a  străpuns lobul inferior al  ficatului, peritoneul și intestinele. Rana nu i-a cauzat  moartea imediat. Julian a fost tratat de medicul său personal, Oribasios de Pergam, care pare să fi făcut orice încercare de a trata rana. În a treia zi, imparatul a suferit o hemoragie majoră si a murit în timpul nopții.

·         1046 – Marele scriitor persan Naser Khosrow începe calatoria sa de  șapte ani in Orientul Mijlociu pe care o va descrie mai târziu în celebra sa carte Safarnama. Nasir Khusraw Qubādiyānī (1004 – 1088) a fost un poet si  filosof, savant, călător și unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii persane. El s-a născut în Qabodiyon, la  est a Khorasan, acum în Tadjikistan, și a murit în Yamagan, in Afganistanul de azi. Safarnama (Cartea calatoriilor),  este cea  mai faimoasa lucrare a sa. El a vizitat zeci de orașe în aproximativ șapte ani (1046, martie 6-1052, 23 octombrie) și a scris pe larg despre ele, dand  detalii despre  caravanseraiuri, moschei, oameni de știință, regi, populație. După 1000 ani, Safarnama este un  document nepretuit privitor la realitatile acelei  epoci.

·         1279 – Ordinul Livonian, o ramură  autonoma  a Ordinului Cavalerilor Teutoni este înfrânt în batalia de la Aizkraukle  de către Marele Ducat al Lituaniei.

·          1431 - Menţionarea husiţilor în Moldova. Moldova este singurul stat medieval european unde husiţii au fost primiţi şi recunoscuţi ca o comunitate legală.

·         1608: Sigismund Rákóczi s-a retras din domnie; a fost ales ca principe al Transilvaniei Gabriel Báthory. Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea), principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory.

·         1616: Biserica catolică a declarat erezii teoriile legate de astronomie ale matematicianului si prelatului catolic polonez Nicolaus Copernicus. Cartea sa “De revolutionibus orbium coelestium” a fost interzisade către Biserica Catolică . Nicolaus Copernic (n. 19 februarie 1473, în orașul liber hanseatic Toruń, aflat azi în Polonia – d. 24 mai 1543, Frauenburg, astăzi Frombork, Polonia), astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Naționalitatea sa este reclamată și de germani, dar majoritatea istoricilor îl consideră polonez.

1616: Lucrarea De revolutionibus orbium coelestium a lui Nicolaus Copernic este declarată eretică de către Biserica Catolică.

·         1658: A început domnia lui Mihnea Radu în Țara Românească (1658 - 1659). La 5 martie 1658 noul domn al Munteniei, Mihai Radu (Mihnea al III-lea), intră în Tîrgovişte. Domnitorul a reorganizat şi a sprijinit răscumpărarea satelor din rumănie. Radu Mihnea este un domnitor relativ necunoscut în istoria românească. Este fiul lui Mihnea turcitul. Ajunge domnitor în Muntenia în 1611, pe fondul atacurilor din afară și al anarhiei, la cererea boierimii. Báthory Gábor, domnitorul Transilvaniei reușise să intre în Muntenia, alungându-l pe Șerban-vodă. Cu ajutor turcesc, Radu Mihnea reușește să-l alunge pe Báthory Gábor din Muntenia și se instalează la domnie. Se dovedește a fi un bun domnitor.

·         1711: Printr-un ucaz al țarului Petru cel Mare, în cadrul reformelor sale, este definită o nouă funcție, aceea de Oberfiskal, un funcționar superior "a cărui sarcină va fi să-i urmărească în taină pe toți oamenii și chiar și pe cei mai înalți dregători". Oberfiskalul are în subordine 500 de fiskalii care urmează să descopere pe judecătorii corupți, pe cei care înșeală fiscul, pe funcționarii care cer mită. Petru I (Petru cel Mare) (n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa.

·         1824 – Se declanseaza Primul razboi  anglo-birmanez, primul dintre cele trei razboaie duse de britanici impotriva Imperiului Birman  în secolul al 19-lea. Războiul, care a  avut ca miza controlul nord-estului Indiei si s-a încheiat cu o victorie decisivă britanica, britanicii  obtinand controlul total  in Assam,Manipur si Jaintia , precum și provinciile Arkan si Tanasserim.. Birmania au fost, de asemenea, obligata să plătească o despăgubire de un milion de lire sterline  și să semneze un tratat comercial. Războiul a fost cel mai lung și cel mai scump război al Indiei Britanice din  istorie. Au  murit cincisprezece mii de soldați europeni și indieni, împreună cu un număr necunoscut de  soldati din  armata birmaneză și victime în rândul civililor. Costul ridicat al campaniei pentru britanici( intre  cinci milioane  si 13 de milioane de lire sterline, reprezentand aprox. 18500-48000 milioane dolari la valoarea anului 2006), a condus la o criză economică severă în India Britanica.

·         1860 – Parma,Toscana, Modena si Romagna voteaza intr-un referendum pentru unirea cu Regatul Sardiniei.

·         1875 - Autorităţile din Statul Wisconsin oferă un premiu de 10.000 de dolari oricui va putea inventa un substituent la animalele de povară pentru transportul oamenilor şi mărfurilor. Teoretic această dată marchează cursa oficială a omului spre motorizare. Primul care a reacţionat a fost George Selden, care în 1879 a creat primul motor cu combustie. În 1887 Ransom Eli Olds, fondatorul Oldsmobile, a creat primul său automobil cu aburi. Fraţii Frank şi Charles Duryea au condus primul automobil producţie proprie în 1893 şi în 1896 au reuşit să vândă 13 exemplare. În 1894 Elwood Haynes susţine că a produs primul automobil "real" şi că lui i se cuvine premiul oferit. Premiul nu a fost acordat, pentru că practic toţi şi-au adus contribuţia lor în industria automobilistică, dar alternativele nu au fost viabile. Cel care a câştigat a fost însă George Selden care a reuşit să îşi patenteze motorul în 1895, şi fiecare constructor trebuia să îi plătească un procent din profit ca drepturi de autor. Legal Selden este inventatorul conceptului de automobil, dar acest statut a fost contestat de industriaşii vremii, cel mai vehement fiind Henry Ford.

·         1889 – Are loc inaugurarea palatului Ateneului Român din Bucureşti. Odată cu inaugurarea palatului Ateneului Român, la 5 martie 1889, concertele Societății de Filarmonică Române au început să se desfăşoare în aceasta sală, aşa cum se întîmplă şi în prezent, Ateneul Român devenind emblema culturii româneşti şi sediu al Filarmonicii. Sala mare de concert are o capacitate de 1 000 locuri. Fondată în anul 1868, “Societatea Filarmonică Română “, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Sub bagheta iniţiatorului său, “Societatea Filarmonică ” a organizat primul concert în luna decembrie a aceluiasi an. Lui Wachmann, care a condus prima orchestră simfonică permanentă din România pînă în 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch şi Richard Strauss. Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției). Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”

·         1902: S-a adoptat "Legea pentru organizarea meseriilor", cunoscută sub numele de Legea Missir; a intrat în vigoare la 13/26 septembrie 1902.

·         1905: Apare la Bucureşti, ziarul “România muncitoare“. Ziarul va apărea pînă în august 1914, cînd îşi schimbă titlul în “Lupta Zilnică“.

·         1912: In timpul celui de Al doilea război italo-turc, forțele italiene au folosit pentru prima data dirijabile în scopuri militare.

·         1917: Este semnat de către ostaşii români din armata austro-ungară, cazuţi prizonieri în Rusia şi aflaţi în lagărul de la Darniţa (Kiev) următorul angajament: “Noi ofiţerii, gradaţii și soldații români de neam, jurăm pe onoare şi conştiinţă că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ţinuturilor noastre românești de sub dominaţia Austro-Ungariei şi pentru alipirea lor la România“.

·         1917: Woodrow Wilson a depus juramantul ca presedinte al SUA pentru cel de-al doilea mandat al sau la Casa Alba. Thomas Woodrow Wilson, cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson, (n. 28 decembrie 1856 – 3 februarie 1924), cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1913 – 1921). Un devotat prezbiterian, Wilson a devenit și un bun istoric și un specialist în științe politice.

·         1918: Bolsevicii rusi au decis mutarea capitalei Rusiei de la Petrograd la Moscova. În 1712, Petru cel Mare mutase capitala la St. Petersburg, sperând ca apropierea de Europa să aducă modernizare. În 1918, Lenin a decis să mute din nou capitala în Moscova, în urma revoluţiei bolşevice si a razboiului civil care i-a urmat.

·         1918: În România, are loc demisia guvernului Averescu. Se formează un nou guvern prezidat de Aleaxndru Marghiloman si care va guverna România în perioada 5 martie 1918 – 23 octombrie 1918. A fost un Consiliu de miniştri de sacrificiu, care a semnat un armistiţiu umilitor pentru Romania. Deşi semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Centrale de la Bucureşti a permis supravieţuirea Statului Român, în conştiinţa publică Marghiloman a rămas cu imaginea unui „trădător de ţară”. Guvernul Marghiloman a venit la conducerea tarii intr-o perioada in care pozitia internationala a tarii era deosebit de complicata si grava. Sosirea bolşevicilor la putere în Rusia a determinat ieşirea acestei tari din război, iar acest fapt a izolat România pe front. Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos, astfel că la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu. Acesta nu a reuşit să semneze decât preliminariile tratatului, pe 20 februarie, la Buftea. Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate ruşinoase pentru România, dar care ar fi salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său. Totodată, regele considera că datorită poziţiei sale filogermane, fermă de-a lungul timpului, liderul conservator va reuşi să încheie o pace mai blândă. În timp ce la Bucureşti se purtau tratative dificile pentru încheierea armistiţiului, primul ministru a fost martorul primei etape din procesul de făurire a României Mari. Pe 27 martie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România . În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştinţa lui Marghiloman care, în numele poporului român, a guvernului României şi al regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Cu acest prilej, el declara: „În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”. La 24 aprilie 1918, s-a încheiat Pacea de la Bucureşti, care cuprindea prevederi umilitoare pentru România: Dobrogea era ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria lua partea vestică a Carpaţilor, Germania instituia un monopol asupra ţiţeiului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa . Cu toate presiunile exercitate asupra sa, regele Ferdinand I a refuzat să semneze Tratatul de Pace, permiţând astfel supravieţuirea statului român. Deşi semnarea armistiţiului din aprilie a permis ţării noastre să nu fie ocupată de Puterile Centrale, Alexandru Marghiloman a avut foarte mult de suferit de pe urma deciziei sale. Din acel moment şi până la decesul său, va fi considerat de opinia publică un adevărat „trădător de ţară”.

·         1918: A fost semnat, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România şi Puterile Centrale, pe baza căruia s-a definitivat Tratatul de pace de la Bucureşti (5/18 martie).

·         1919: Decret-lege privind adoptarea calendarului gregorian, începând de la 1 aprilie 1919 (stil vechi), care a devenit 14 aprilie (stil nou).

·         1929 - Salonul de la Los Angeles este mistuit de flăcări, scriindu-se unul dintre cele mai triste episoade din istoria expoziţiilor automobilistice. În acea perioadă la Saloanele etalau ultimele progrese ale tehnicii, indiferent că erau automobile sau avioane. Iar dezastrul a pornit tocmai de la un avion expus care a suferit un scurtcircuit, focul cuprinzând întregul complex. Pagubele au fost de 1 milion de dolari, în acel incendiu fiind distruse 320 de maşini printre care şi modelul unicat Auburn Cabin Speedster.Tot în aceeaşi zi, dar fără legătură cu evenimentele de la Los Angeles a trecut în nefiinţă şi David Dunbar Buick, un inventator scoţian, care a emigrat în Statele Unite, ajungând în Detroit. După cum bine intuiţi el este cel care fondat compania Buick. David Dunbar Buick s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani.

·         1931: „Pactul de la Delhi” încheiat de Mahatma Gandhi cu E.Irwin, viceregele Indiei, privind suspendarea campaniei de nesupunere civilă începută în martie – aprilie 1930, organizarea unei consfătuiri a delegaților Congresului cu guvernul britanic.

·         1933: In timpul marii crize economice din SUA, presedintele Franklin D. Roosevelt a decretat inchiderea pentru o zi a tuturor bancilor de pe teritoriul statului si suspendarea operatiunilor financiare.

·         1933: Partidul nazist al lui Adolf Hitler obține 43,9% la alegerile Reichstag. Acest lucru va permite mai târziu naziștilor să treacă legea de abilitare și de a stabili o dictatură.

·         1944: Al Doilea Război Mondial – Armata Roșie începe Ofensiva Uman–Botoșani în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

·         1946: Churchill a declarat, la Fulton (Missouri), că de la Stettin, din Baltica, până la Trieste, din Adriatica, o "cortină de fier" a coborât traversând continentul european – începutul Războiului Rece.

·         1968: În perioada 5-10 martie 1968 a avut loc prima ediție a Festivalului Internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur. Festivalul „Cerbul de Aur” este un eveniment devenit tradiție ce are loc în Piața Sfatului din Brașov în lunile august-septembrie. Desfășurat pentru prima dată în 1968, festivalul a lansat de-a lungul timpului vedete care s-au bucurat de mare succes în țară și în străinătate. „Cerbul de Aur” este un spectacol-concurs de interpretare ce urmărește promovarea talentelor din România și de peste hotare. Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numără: Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas etc. Până în prezent au avut loc 17 ediții, festivalul fiind întrerupt și reluat de mai multe ori de-a lungul anilor. Ultima ediție a avut loc în 2009, ulterior Televiziunea Română declarând că deocamdată nu dispune de fondurile necesare organizării altor ediții.

·         1970: A intrat în vigoare Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare. A fost deschis spre semnare la 1 iulie 1968 şi a intrat în vigoare la 5 martie 1970. NPT numără, în prezent, 189 de state părţi. RPD Coreeană a anunţat, unilateral, în 2003, că se retrage din Tratat, iar Israel, India şi Pakistan nu sunt părţi la NPT. România a semnat Tratatul în prima zi a deschiderii spre semnare şi l-a ratificat la 30 ianuarie 1970, depunând instrumentele de ratificare în capitalele celor trei state depozitare (Marea Britanie, SUA, URSS) la 4 februarie 1970. Iniţial, s-a stabilit ca durata tratatului să fie de 25 de ani de la intrarea în vigoare. La Conferinţa de examinare a aplicării prevederilor Tratatului din 1995, acesta a fost prelungit pe durată nelimitată.

·         2001 - Vizita unei echipe a NATO de evaluare a Programului Naţional anual de pregătire a aderării României la NATO pe anul 2001.

·         2003: La Haifa, 17 civili israelieni sunt uciși de o bombă sinucigașă Hamas în masacrul din autobuzul 37.

·         2008 - La Salonul de la Geneva 2008, Ford prezintă oficial noua generaţie Ford Fiesta, automobilul care ducea la rang de artă curentul Kinetic. Producţia europeană a noii Fiesta a început în toamna acelui an la uzina din Spania. Această versiune de Fiesta este prima globală fiind oferită şi clienţilor americani cu specificaţii aproape identice.

Nașteri

·         1133: Henric al II-lea (5 martie 1133 – 6 iulie 1189) a fost Duce al Normandiei și rege al Angliei (1154–1189).
Henric al II-lea Plantagenetul descindea dintr-o puternică și cumplită familie. S-a născut la 5 martie 1133 la Le Mans, fiu al împărătesei Matilda și al celui de-al doilea soț al ei, Geoffrey de Anjou.^[1] Prin mama sa, era strănepotul lui William Cuceritorul. Henric avea un caracter aspru, o "forță vulcanică", o cultură uimitoare și maniere seducătoare. Adolescent zdravăn, cu gâtul de taur, cu părul roșu tuns scurt, plăcuse grozav de mult reginei Franței, Eleonora de Aquitainia, când venise să presteze omagiul slabului Ludovic al VII-lea pentru provinciile Maine și Anjou. Eleonora obținu divorțul și, după două luni, luă de bărbat, la 27 de ani, pe băiatul acesta de 19 ani, căruia îi aducea ca zestre imensul ducat de Aquitainia, adică Limousin, Gasconia, Perigordul, cu drepturi de suzeranitate peste Auvergne și comitatul de Toulouse. Henric, care avea de la mama sa, Matilda, ducatul de Normandia și de la tatăl său, Maineși Anjou, devenise mult mai puternic în Franța decât însuși regele Franței. Din 35 de ani de domnie, el nu a petrecut decât 13 ani în partea de nord a Canalului Mânecii. Între 1158 și 1163 nu a părăsit Franța deloc.

Pictare a secolului al XII-lea de la curtea deținută de Henry și Eleanor

A devenit rege al Angliei după o perioadă de lupte pentru tron (1135-1154), în timpul căreia autoritatea centrală a slăbit; a pus capăt acestei situații și a acționat pentru întărirea puterii monarhice. Pe lângă faptul că era rege al Angliei, stăpânea și provinciile Anjou, Maine, Touraine, Aquitania și Poitou, astfel că autoritatea sa se întindea și asupra a mai mult de jumătate din teritoriul de atunci al regatului Franței. Domnia lui Henric al II-lea este una dintre cele mai însemnate din istoria Angliei. El a înfăptuit două reforme de o deosebită importanță, cea militară și cea juridică, prin care puterea centrală s-a întărit.

Prima reformă menționată a constat în faptul că slujba militară datorată regelui, în principiu de toți oamenii liberi, dar în special de vasalii săi, putea fi înlocuită printr-o răscumpărare bănească, "banii de scut". Cu sumele obținute astfel, regele putea să recruteze ostași mercenari, care urmau să se afle permanent la dispoziția sa.

Reforma judiciară a extins competența justiției regale asupra celei senioriale. Astfel, oricare om liber putea să ceară, în schimbul unei taxe, ca procesul său să fie judecat de un tribunal regal. Reforma judiciară înfăptuită pe timpul domniei sale a constat și în definitivarea uniformizării legislației și a procedurii juridice în întreaga Anglie, lucru realizat prin elaborarea "dreptului comun" (Common Law).

Reforma judiciară a dus și la reducerea puterii ecleziastice și papale în favoarea celei regale. Statutele de la Clarendon, document elaborat în anul 1164, demonstrează dorința lui Henric de a supune Biserica și clerul justiției regale. Clerul nu mai avea voie să apeleze la instanța juridică de la Roma. Regele a ajuns, în felul acesta, la un conflict deosebit de puternic cu Biserica engleză, care era condusă de arhiepiscopul de Canteburry, Thomas Becket. Acesta din urmă a fost asasinat în anul 1170. În cele din urmă, regele a fost nevoit să cedeze în fața Papalității. În anul 1172, el a anulat Statutele de la Clarendon și s-a împăcat cu Biserica.

Henric al II-lea
Date personale
Născut	5 martie 1133 Le Mans, Franța
Decedat	6 iulie 1189 (56 de ani) Castelul Chinon, Franța
Înmormântat	Mănăstirea Fontevraud, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (gastrointestinal system disease[*])
Părinți	Geoffrey Plantagenet, Count of Anjou[*] Împărăteasa Matilda
Frați și surori	William FitzEmpress[*] Hamelin de Warenne, Earl of Surrey[*] Geoffrey, Count of Nantes[*]
Căsătorit cu	Eleonora de Aquitania
Copii	Geoffrey, Arhiepiscop de York William al IX-lea, Conte de Poitiers Henric cel Tânăr Matilda, Ducesă de Saxonia Richard I al Angliei Geoffrey al II-lea, Duce de Bretania Eleanor, regină a Castiliei Joan, regină a Siciliei Ioan, rege al Angliei William Longespée, Conte de Salisbury
Cetățenie	Regatul Angliei
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Count of Poitiers[*] Duke of Normandy[*] Counts and dukes of anjou[*] (1151–1189)
Familie nobiliară	Plantagenet
Rege al Angliei
Domnie	25 octombrie 1154 – 6 iulie 1189
Încoronare	19 decembrie 1154
Predecesor	Ștefan
Succesor	Richard I

* 1234: Sfânta Kinga (n. 5 martie 1234, Esztergom - d. 24 iulie 1292, Stary Sącz) a fost fiica regelui Ungariei Béla al IV-lea și a prințesei Maria Laskarina (fiica împăratului grec Teodor Lascăr). Kinga a fost căsătorită cu Boleslav al V-lea cel Sfios, fiul lui Leszek I al Poloniei, prinț de Sandomierz, și al prințesei ruse Grzymisława. Este canonizată în Biserica Catolică.

A fost logodită de timpuriu cu prințul polonez Boleslaw al V lea. Căsătoria celor doi, benefică pentru relațiile polono-maghiare, a avut loc în 1239. Regele Bela al IV-lea a dăruit fiicei sale cele mai bogate zăcăminte de sare din Ungaria, minele de sare din Maramureș.

Zestrea completă a Kingăi a contribuit la apărarea împotriva tătarilor. Cu toate acestea, în 1241 Polonia a cotropită de marea invazie mongolă. Cuplul regal a fugit înainte de Podolini, apoi pe malul stâng al Dunajec la castelul Czorsztyn.

După invazia mongolă, în 1249 a vizitat Ungaria și cu mineri primiți de la tatăl ei în 1251 a deschis la minele de sare Wieliczka, oferind astfel importante resurse de sare Poloniei. Soțul ei a donat acesteia terenul Szandec in 1257. Pe acest teren ,Kinga in 1280 [7] (potrivit altor surse, în 1273 [8]), a fondat mănăstirea (franciscană) de maici clarissa - Stary Sącz, ( Clarisele - Al doilea Ordin Franciscan - grup feminin franciscan înființat de sfânta Clara de Assisi și sfântul Francisc de Assisi- ramura feminină a Ordinului Franciscan ,care având același fondator are și aceeași spiritualitate cu Primul Ordin, dar alături și în complementarietate cu el, are o caracteristică proprie: dimensiunea contemplativă în clauzură. Și astăzi caracteristicile fundamentale sunt contemplarea, penitența, iubirea silențioasă, smerita dăruire fraternă de slujire în comunitatea marii familii umane .) pe fondul crizei instituite între 1230 - 1260, după moartea fondatorului Ordinului Franciscan, Sfântul Francisc de Assisi. De asemenea, în altă parte, s-au construit spitale, biserici și mănăstiri sub tutela cuplului regal. Kinga și Boleslaw au ajutat beatificarea lui Sf. Stanislaus, care a avut loc în 1253.

Soțul ei a murit în 1279. Kinga, a fondat o mănăstire clarissă în Stary Sącz, împreună cu sora ei Jolanda , văduva cu șase luni mai devreme,la care se retrăsese. În 1284 a fost aleasă stareța mănăstirii . Prima biserică a fost construită în 1285. În 1287 în timpul unei invazii a tătarilor la Czorsztyn maicile au trebuit să fugă la castel.Mănăstirea a fost devastată de mongoli, dar reconstruită sub supravegherea lui Kinga. Aici, a murit în 1292, după 10 luni de boală.

Pentru comemorarea prințesei , s-a săpat cea mai mare capelă subterană din lume, dedicată sfintei Kinga, la o adâncime de 101 m în salina de la Wieliczka, una din cele mai renumite saline din lume.

Stema orașului Stary Sącz o reprezintă pe sfânta Kinga.

Kinga a Poloniei
Kinga a Poloniei
Date personale
Născută	5 martie 1224[1]  Strigoniu, Ungaria
Decedată	24 iulie 1292 (68 de ani)[2][1]  Stary Sącz, Polonia
Cauza decesului	boală
Părinți	Béla al IV-lea Maria Laskarina[*]
Frați și surori	Ştefan al V-lea al Ungariei Béla, duce de Slavonia[*] Margareta a Ungariei Anna de Ungaria[*] Elisabeta de Ungaria, ducesă de Bavaria[*] Iolanda a Poloniei[*] Constanția de Ungaria[*]
Căsătorită cu	Boleslav al V-lea cel Sfios
Cetățenie	Regatul Ungariei  Regatul Poloniei[*]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Venerație
Sărbătoare	24 iulie
Sfinți Capela Sfanta Kinga din mina de sare Wieliczka Manastirea Starym Sączu Ocrotitoarea minerilor Sfânta Kinga Statuia Sfânta Kinga din Stary Sacz Statuia sfintei Kinga din mina de sare Wieliczka Altar in Stary Sącz, Poland, where pope John Paul II conducted a mass and canonized st. Kinga

·         1324: David al II-lea (scoțiană: Dàibhidh Bruis; anglo-normandă: Dauid de Brus; n. 5 martie 1324 – d. 22 februarie 1371, Castelul Edinburgh) a fost rege al Scoției din 7 iunie 1329 până la moartea sa.
David al II-lea a fost fiul cel mare supraviețuitor al regelui Robert I al Scoției și a celei de-a doua soții, Elizabeth de Burgh. Mama lui a murit când el avea 3 ani.^[1] Potrivit termenilorTratatului Edinburgh–Northampton,^[2] David a fost căsătorit la Berwick-upon-Tweed, la 17 iulie 1328 cu Joan a Angliei, fiica regelui Eduard al II-lea al Angliei și a Isabella a Franței. Nu au avut copii

David a devenit rege al Scoției după decesul tatălui său, la 7 iunie 1329, la vârsta de 5 ani, 3 luni și 3 zile. David și soția sa au fost încoronați la Scone, la 24 noiembrie 1331.^[4]

În timpul minoratului său, Sir Thomas Randolph, Conte de Moray a fost numit Gardian al Scoției de Act of Settlement în 1318. După decesul lui Moray la 20 iulie 1332, el a fost înlocuit de Donald, Conte de Mar, ales de adunarea magnaților Scoției la 2 august 1332, la Perth. Zece zile mai târziu, el a fost ucis în Bătălia de la Dupplin Moor. Sir Andrew Murray de Bothwell, care era căsătorit cu Christina, sora regelui Robert I, a fost ales noul Gardian. El a fost luat prizonier de englezi la Roxburgh în aprilie 1333 și a fost înlocuit în funcție de Archibald Douglas care a fost ucis în iulie același an, la Halidon Hill.^[5]

Între timp, la 24 septembrie 1332 în urma înfrângerii scoțienilor la Dupplin, Edward Balliol, un protejat al regelui Eduard al III-lea al Angliei și un pretendent la tronul Scoției, a fost încoronat de englezi și de susținătorii lui scoțieni. Totuși, până în decembrie Balliol a fost forțat să fugă în Anglia; el a revenit anul următor împreună cu o forță de invazie condusă de regele englez

În urma victoriei acelei forțe în Bătălia de la Halidon Hill în iulie 1333, David și soția sa au plecat pentru siguranță în Franța la 14 mai 1334.^[7] Ei au fost bine primiți de regele Filip al VI-lea al Franței. Nu se cunosc multe despre viața regelui Scoției în Franța cu excepția faptului că el a primit ca reședință Castelul Gaillard și că el a fost prezent la reuniunea fără vărsare de sânge a armatelor engleze și franceze în octombrie 1339 la Vironfosse.

Între timp, reprezentanții lui David au reușit să-l pună din nou pe tron pe David iar regele s-a putut întoarce în regatul său la 2 iunie 1341, când a preluat și puterea în mâinile sale

David al II-lea
Date personale
Născut	5 martie 1324 Palatul Dunfermline, Fife
Decedat	22 februarie 1371 (46 de ani) Castelul Edinburgh
Înmormântat	Holyrood Abbey[*]
Părinți	Robert I of Scotland[*] Elizabeth de Burgh[*]
Frați și surori	Marjorie Bruce[*] Margaret Bruce[*]
Căsătorit cu	Joan a Angliei Margaret Drummond
Cetățenie	Regatul Scoției
Religie	creștinism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Casa de Bruce
Rege al Scoției
Domnie	7 iunie 1329 – 22 februarie 1371
Încoronare	24 noiembrie 1331
Predecesor	Robert I
Succesor	Robert II

·         1326 – S-a nascut regele Ludovic cel Mare al Ungariei si Croatiei (d. 10 septembrie 1382), din 1342 și rege al Poloniei de la 1370 până la moartea sa.
* 1527: Ulrich, Duce de Mecklenburg (5 martie 1527 – 14 martie 1603) a fost Duce de Mecklenburg din 1555-56 până în 1603.
Ulrich a fost al treilea fiu al Ducelui Albrecht al VII-lea și a soției acestuia,Anna de Brandenburg. Ulrich a fost educat la curtea din Bavaria. Mai târziu el a studiat teologia și dreptul la Ingolstadt. După decesul tatălui său, el și-a luat ca reședință Bützow și l-a succedat pe vărul său Ducele Magnus al III-lea de Mecklenburg-Schwerin ca administartor luteran de Schwerin în 1550. Apoi, s-a căsătorit cu văduva lui Magnus, Elisabeta, o fiică a regelui Frederic I al Danemarcei. Soția lui era verișoară primară cu bunica maternă Elisabeta a Danemarcei, fiica lui Ioan, rege al Danemarcei. După decesul Elisabei el s-a căsătorit cu Anna, fiica lui Filip I, Duce de Pomerania.

La 17 februarie 1555 Ulrich a domnit împreună cu fratele său Johann Albert Iducatul de Mecklenburg-Güstrow. În 1556, el a primit, menținând în același timp administrația comună de stat cu fratele său, partea de est a Mecklenburg cu capitala la Güstrow, în timp ce Johann Albert a primit partea de vest, cu reședința la Schwerin. După decesul fratelui său în 1576, Ulrich a devenit tutorele urmașilor fratelui, printre ei nepotul și succesorul său la Güstrow, Johann Albert al II-lea. Ulrich a construit castelul de la Güstrow ca reședință principală.

Ulrich a fost întruchiparea unui prinț educat, modern, și a fost un luteran devotat. A fost unul dintre cei mai importanti prinți ai dinastiei Mecklenburg. A lăsat în urma sa o avere de aproximativ 200.000 de guldeni. Ulrich a participat la discursuri științifice cu Tycho Brahe și David Chytraeus și a corespondat cu umaniști precum Heinrich Rantzau. În 1594, în calitate de șef al cercului imperial al landului Saxoniei inferioare, el a organizat asistență militară și financiară împotriva amenințării turcești.

Într-o dispută între Frederic al II-lea al Danemarcei și cumnatul său Ducele Johann Adolf de Holstein-Gottorp, Ulrich a servit ca mediator, având excelente relații cu ambii.

Singurul copil al lui Ulrich din căsătoria cu Elisabeta a Danemarcei, Sofia, s-a căsătorit cu regele Frederic al II-lea al Danemarcei. Nepoata lui Ulrich, Ana a Danemarcei s-a căsătorit cu regele Iacob I al Angliei. Astfel, începând de atunci, fiecare monarh britanic a fost descendentul său direct, inclusiv actuala regină Elisabeta a II-a.

Ulrich, Duce de Mecklenburg
Ulrich, Duce de Mecklenburg
Căsătorit(ă)	Elisabeta a Danemarcei Anna
Familie nobilă	Casa de Mecklenburg
Tată	Albrecht al VII-lea, Duce de Mecklenburg
Mamă	Anna de Brandenburg
Naștere	5 martie 1527 Schwerin
Deces	14 martie 1603 (76 de ani) Güstrow

·         1575: S-a născut William Oughtred, matematician englez (d. 1660). William Oughtred (n. 5 martie 1574 – d. 30 iunie 1660) a fost un matematician englez. I se atribuie crearea, în 1622, a riglei de calcul, invenție ce a avut la bază logaritmii descoperiți de John Napier și scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter. De asemenea, Oughtred a introdus semnul „×” pentru operația de înmulțire și prescurtările sin, cos pentru funcțiile trigonometrice sinus și cosinus. Printre alte preocupări ale lui Oughtred s-au numărat astrologia și alchimia.
* 1585: Johann Georg I (5 martie 1585 – 8 octombrie 1656) a fost Elector de Saxonia din 1611 până în 1656.

Născut la Dresda, Johann Georg a fost al doilea fiu al Electorului Christian I de Saxonia și a Sophie de Brandenburg.^[1]El a aparținut liniei albertine a Casei de Wettin. La moartea tatălui său, în 1591, vărul său Frederic Johann de Saxa-Altenbourg a fost numit regent și a guvernat pînă la moartea sa, în 1602. Fratele său mai mare Christian, a domnit de la moartea regentului până în 1611. Pentru că el nu a avut moștenitori, Johann Georg I i-a succedat la 23 iunie 1611.

Începutul domniei lui Johann Georg I a fost o perioadă de tensiuni crescânde între protestanți și catolici, tensiunile culminând cu Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648). Poziția geografică a Electoratului Saxonia l-a condamnat să se implice în război. În calitate de șef al celui mai puternic stat protestant, Johann Georg a fost predestinat să conducă statele protestante.

Johann Georg s-a căsătorit de două ori. A lăsat în urma sa trei fii: Augustus (1614–1680), Christian (d. 1691) și Maurice (d. 1681).^[1]

La Dresda, la 16 septembrie 1604, Johann Georg s-a căsătorit prima dată cu Sibylle Elisabeth, fiica Ducelui Frederic I de Württemberg. Ea a murit la nașterea singurului lor copil, un fiu, care a murit în aceeași zi.^[2][3]

La Torgau, la 19 iulie 1607, Johann Georg s-a căsătorit a doua oară cu Magdalene Sibylle, fiica lui Albert Frederic, Duce de Prussia. Ei au avut nouă copii:^[4]

1. Sophie Eleonore (n. 23 noiembrie 1609, Dresda – d. 2 iunie 1671, Darmstadt), s-a căsătorit la 1 aprilie 1627 cu Georg al II-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
2. Marie Elisabeth (n. 22 noiembrie 1610, Dresda – d. 24 octombrie 1684, Husum), s-a căsătorit la 21 februarie 1630 cu Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp.
3. Christian Albert (n. 4 martie 1612, Dresda – d. 9 august 1612, Dresda).
4. Johan Georg al II-lea (n. 31 mai 1613, Dresda – d. 22 august 1680, Freiberg), succesor al tatălui său ca Elector de Saxonia.
5. Augustus (n. 13 august 1614, Dresda – d. 4 august 1680, Halle), a moștenit Weissenfels ca Duce.
6. Christian I (n. 27 octombrie 1615, Dresd – d. 18 octombrie 1691, Merseburg), a moștenit Merseburg ca Duce.
7. Magdalene Sibylle (n. 23 decembrie 1617 – d. 6 ianuarie 1668, Schloss Altenburg), s-a căsătorit la 5 octombrie 1634 cu Prințul Moștenitor Christian, fiul cel mare al regelui Christian al IV-lea al Danemarcei; a doua oară la 11 octombrie 1652 cu Frederic Wilhelm al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.
8. Maurice (n. 28 martie 1619 – d. 4 decembrie 1681, Moritzburg), a moștenit Zeitz ca Duce.
9. Henric (n. 27 iunie 1622, Dresda – d. 15 august 1622, Dresda).

Johann Georg I
Johann Georg I în 1652, portret de Franz Luycx
Date personale
Născut	5 martie 1585 Dresda
Decedat	8 octombrie 1656 (71 de ani) Dresda
Înmormântat	Freiberg Cathedral[*]
Părinți	Christian I, Elector de Saxonia Sophie of Brandenburg[*]
Frați și surori	Sophie of Saxony, Duchess of Pomerania[*] Dorothea, Abbess of Quedlinburg[*] August of Saxony[*] Christian II[*]
Căsătorit cu	Sibylle Elisabeth de Württemberg Magdalene Sibylle a Prusiei
Copii	Sophie Eleonore de Hesse-Darmstadt Marie Elisabeth, Ducesă de Holstein-Gottorp Johann Georg al II-lea, Elector de Saxonia August, Duce de Saxa-Weissenfels Christian I, Duce de Saxa-Merseburg Magdalene Sibylle, Ducesă de Saxa-Altenburg Maurice, Duce de Saxa-Zeitz
Cetățenie	Saxonia
Religie	Luteranism
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf
Familie nobiliară	Casa de Wettin
Elector de Saxonia
Domnie	23 iunie 1611 – 8 octombrie 1656
Predecesor	Christian II
Succesor	John George II

·         1637 - S-a născut pictorul olandez Jan van der Heyden (m.28.03.1712).

·         1696: S-a născut Giovanni Battista Tiepolo, pictor, gravor italian (d. 1770). Giovanni Battista Tiepolo, cunoscut și sub numele Giambattista Tiepolo, (n. 5 martie 1696, Veneția – d. 27 martie 1770, Madrid) a fost un pictor baroc, tatăl pictorilor Giovanni Domenico Tiepolo și Lorenzo Tiepolo.

·         1723: Prințesa Mary (5 martie 1723 – 14 ianuarie 1772) a fost membră a familiei regale britanice, fiică a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Carolina de Ansbach.

Prințesa Mary
Contesă de Hesse-Cassel
Portret de Johann Heinrich Tischbein
Date personale
Născută	5 martie 1723 (stil nou) Casa Leicester, Westminster, Londra
Decedată	14 ianuarie 1772 (48 de ani) Hanau, Germania
Înmormântată	1 februarie 1772 Hanau, Germaia
Părinți	George al II-lea al Marii Britanii Carolina de Ansbach
Frați și surori	Prințesa Caroline a Marii Britanii Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei Prințesa Amelia a Marii Britanii Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania Frederick, Prinț de Wales Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*] Prințul William, Duce de Cumberland Prințul George William al Marii Britanii
Căsătorită cu	Frederic al II-lea de Hesse
Copii	Prințul Wilhelm de Hesse Wilhelm I, Elector de Hesse Carol de Hesse Prințul Frederic de Hesse
Cetățenie	Hessa-Kassel  Regatul Marii Britanii
Religie	anglicanism[*]
Ocupație	Regent
Apartenență nobiliară
Titluri	Regină Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hesse-Kassel Casa de Hanovra
Domnie
Domnie	1 februarie 1760[1] – 14 ianuarie 1772

·         1805: Théodore Labarre, compozitor și harpist francez (d. 1870)
* 1827: Willem de Mecklenburg-Schwerin (5 martie 1827 - 28 iulie 1879), a fost al doilea fiu al Marelui Duce Paul Friedrich de Mecklenburg-Schwerin și a soției acestuia, Prințesa Alexandrine a Prusiei, fiica regelui Frederic Wilhelm al III-lea.

S-a înrolat în armata Prusiei și a devenit comandant al regimentului 6 de cuirasieri. Wilhelm era cunoscut pentru caracterul libertin. În două ocazii Wilhelm a lipsit de la comanda armatei prusace și a cerut-o în căsătorie pe celebra balerină Marie Taglioni; era considerat "oaia neagră" a familiei.^[1] Sub presiunea familiei, la 9 decembrie 1865, el s-a căsătorit cu verișoara sa Prințesa Alexandrine a Prusiei, fiica Prințului Albert și a Prințesei Mariana de Orania-Nassau.

Fratele mai mare al lui Wilhelm, Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg, avea deja mulți copii din cele două căsătorii așa că nu existau șanse ca Wilhelm și Alexandrine să succeadă la tronul ducatului Mecklenburg-Schwerin. În timpul căsătoriei, cuplul a locuit la Palatul Bellevue din Berlin. Mariajul nu a fost fericit, ea a încercat să scape de câteva ori însă a fost forțată să se întoarcă de mătușa și soacra ei Alexandrine.^[2] William a reușit cu greu să obțină o comandă lipsită de importanță în armata prusacă în timpul războiului franco-prusac.^[1] El a fost grav rănit de o explozie în timpul războiului, la 9 septembrie 1870 la Laon, dar a continuat să trăiască până în 1879. Cuplul a avut o fiică:

• Ducesa Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (7 noiembrie 1868 - 20 decembrie 1944); s-a căsătorit cu Prințul Heinrich XVIII Reuss de Köstritz și a avut copii.

Wilhelm de Mecklenburg-Schwerin
Date personale
Nume la naștere	Friedrich Wilhelm Nicolas zu Mecklenburg
Născut	5 martie 1827 Ludwigslust
Decedat	28 iulie 1879 (52 de ani) Heidelberg
Înmormântat	Schwerin Cathedral[*]
Părinți	Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Prințesa Alexandrine a Prusiei
Frați și surori	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg Luise of Mecklenburg[*]
Căsătorit cu	Prințesa Alexandrine a Prusiei
Copii	Charlotte de Mecklenburg-Schwerin
Cetățenie	Germania
Religie	protestantism
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Schwerin

·         1870: S-a născut scriitorul american Frank Norris; (m. 25 octombrie 1902). Benjamin Franklin Norris, Jr. (n. 5 martie 1870, Chicago – d. 25 octombrie 1902, San Francisco) a fost un scriitor american.

·         1871: Rosa Luxemburg, revoluționară socialistă (d. 1919)
* 1874: Henry Travers (n. 5 martie 1874, Prudhoe, Northumberland – d. 18 octombrie 1965, Hollywood, California) a fost un actor englez. Cel mai memorabil rol al său a fost cel al îngerului Clarence Odbody în filmul O viață minunată (It's a Wonderful Life, 1946).

·         1887: Corneliu Micloși, inginer român, membru al Academiei Române (d. 1963)

·         1887: Heitor Villa-Lobos, muzician și folclorist brazilian (d. 1959)
* 1892: Ioan Gh. Botez (n. 5 martie 1892, satul Chișcăreni, județul antebelic Iași- 23 ianuarie 1953, colonia de muncă de la Capul Midia) a fost un profesor al Universității din Iași, întemeietor al școlii românești de antropologie și om politic român.
Ioan Gh. Botez a fost al doilea dintre cei șase copii ai învățătorului Gheorghe Botez, din satul Chișcăreni, județul Iași, și ai Emiliei, născută Dașchevici.

Ioan Gh. Botez a urmat studiile secundare la Liceul Internat din Iași obținând bacalaureat în anul 1912.

Licențiat în științe naturale, în anul 1918, al Facultății de științe a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Numit, la 1 ianuarie 1926, preparator la Catedra de morfologie animală de la Univesitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesor fiind academicianul Paul Bujor. A obținut, prin concurs, o bursă a Academiei Române, pentru a se specializa în antropologie la Paris.

S-a pregătit, între anii 1921 și 1926, pentru doctorat, sub direcția savantului R. Anthony de la Școala de antropologie din Paris. Lucrarea de doctorat poartă titlul Etude morphologique et morphogénique du squelette du bras et de l'avant-bras chez les primates, publicată la Paris, în anul 1926.

La susținerea lucrării, care a avut loc la Sorbona, a obținut titlul de doctor în antropologie, cu aprecierea "trés honorable". Teza sa de doctorat a fost recompensată cu premiul Broca al Societății de antropologie din Paris, acordat în anul 1926.

În luna august 1948 a apărut noua lege a învățământului, care lăsa pe dinafară toate cadrele necolaboraționiste, reorganizând atât învățământul mediu cât și pe cel superior conform modelului sovietic. Tot în vara anului 1948 erau desființate toate vechile institute de cercetări, înlocuite cu altele noi, sub patronajul Academiei R.P.R.

Prin aplicarea măsurilor restrictive politice ale reformei învățământului, profesorului Ioan Gh. Botez i s-a interzis să mai lucreze la catedra universitară. Era efectul activității sale politice în cadrul P.N.Ț., dar mai ales urmarea activității intense pe care o dusese în vederea alegerilor din noiembrie 1946. În schimb, i s-a făcut propunerea bizară de a preda limba rusă, pe care nu o cunoștea, la un gimnaziu dintr-o localitate aflată în prejma orașului Piatra Neamț. Evident că nu a putut da curs acestei propuneri.

În toamna lui 1948, aflat la Iași, i s-a înscenat o diversiune pentru a se găsi motivul imaginar al unei detenții pe motive politice. Era acuzat că a contribuit cu bani la ajutorarea unui grup anticomunist. A rămas arestat un an și jumătate, dar fără a fi judecat și condamnat. După eliberarea din detenție i s-a interzis, în continuare, exercitarea profesiei. A urmat o nouă perioadă de detenție, în închisori și lagăre de muncă, de anchetări și supunere la chinuri fizice și morale. A beneficiat de o eliberare condiționată și cu supraveghere la domiciliu, situație care s-a dovedit doar provizorie.

S-au păstrat câteva scrisori din anul 1951, din care se văd eforturile pe care le făcea pentru găsirea unei slujbe. Cunoaștem din aceste scrisori pe cei câțiva prieteni care, cu riscul periclitării propriilor lor poziții profesionale, încercau să-i găsească o slujbă corespunzătoare valorii lui științifice și umane. Unul dintre cei care au încercat, cu insistență, să-l ajute era fostul său student și asistent, devenit profesorul Mihai Băcescu. Ultimele speranțe de angajare dispar când, la 23 decembrie, primește o scrisoare prin care Băcescu îi comunică: „... trebuie să-mi fac proasta datorie de a vă anunța rezultatul negativ ... primirea v-a fost respinsă de cadre, cu toate bunele referate. Promisiuni – promisiuni și așteptare de scheme. Știu că vi s-a aplecat de promisiuni, dar, credeți-mă, n-am avut în viață mai mare dorință de a face ceva și mai mare amărăciune în fața neputinței mele.”

Într-una din nopțile verii anului 1952, organele autorităților comuniste i-au făcut o percheziție la locuința sa: au răscolit absolut toată casa – prin cămări și prin pod, nu numai în camere. I s-au aruncat în stradă toate lucrările și manuscrisele și biblioteca sa științifică. Toate actele și lucrările lui au fost împrăștiate. Unele cărți publicate de el, care li se păruseră subversive, au fost luate.

A fost din nou arestat și trimis în lagărul de muncă forțată și de exterminare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Aici a fost introdus în brigadă formată din foștii membri ai comitetelor județene ale P.N.Ț. și P.N.L. Subnutrit, grav bolnav și epuizat fizic, în ultimele zile de viață reușea cu eforturi supraomenești să se țină pe picioare. În aceste condiții inumane era silit să sape și să transporte roaba cu pământ și piatră pe distanțe mari.

Ioan Gh. Botez a murit în ziua de 23 ianuarie a anului 1953, în colonia penitenciară de la Capul Midia. Deși în certificatul oficial de deces cauza morții sale este indicată ca fiind insuficiența cardiacă, se știe în mod sigur că nu a fost vorba de o moarte naturală. A fost înmormântat într-una din gropile comune din cimitirul fără cruci din Țiganca Dobrogei, împreună cu trupurile altor martiri ai comunismului. Un milițian s-a prezentat la rudele profesorului din Iași, aducând vestea decesului și o bocceluță cu lucrurile rămase de la el.

Vestea morții lui Ioan Gh. Botez a impresionat lumea universitară din Iași, pe care o înnobilase prin personalitatea sa umană și științifică. Cu toată atmosfera de teroare care domnea în acele timpuri, mai mulți universitari au prezentat condoleanțe familei. Printre aceștia s-au numărat, spre cinstea lor, profesorii Vasile Pavelcu, Dimitrie Mangeron, Octav Mayer și Olga Necrasov. Trebuie să menționăm că Olga Necrasov, cea care i-a urmat profesorului la catedră, i-a dedicat o prezentare sinceră și demnă, care a fost publicată în lucrarea Istoria Științelor în România, în anul 1975.

• „Etude morphologique et morphogénique du squelette du bras et de l'avant-bras chez les primates”, Paris, 1926
• „Date paleolitice pentru stratigrafia loessului în nordul Basarabiei”,București, 1930
• „Recherches de Paléontologie Humaine au Nord de la Bessarabie”, Jassy, Imprimeria "Opinia", 1933
• „Curs de Paleontologie umană”, Iași, litografiat, 1933
• „Report on the Paleolithic in Romania”, lucrare prezentată la Congresul Internațional de Preistorie de la Washington, 1935
• „Curs de Antropologie generală”, Iași, litografiat, 1936
• „Contribuțiuni la studiul taliei și al indicelui cefalic în Moldova de Nord și Bucovina”,.Iași, Institutul de Arte Grafice "Brawo", 1938
• „Comémoration du professeur Borcea. Allocution”, București, 1948

Ioan Gh. Botez
Date personale
Născut	5 martie 1892 Satul Chișcăreni, județul Iași
Decedat	23 ianuarie 1953 Colonia penitenciară de la Capul Midia, județul Constanța
Naționalitate	Română
Ocupație	politician
Activitate
Rezidență	România
Domeniu	Antropologie
Instituție	Universitatea din Iași
Cunoscut pentru	Întemeietor al școlii românești de antropologie

·         1898 - S-a născut Zhou Enlai (Ciu En-lai), fost premier al Consiliului de Stat. Zhou Enlai a fost o mare personalitate a istoriei Chinei moderne. Prin întreaga sa activitate, desfăşurată de-a lungul a peste cinci decenii, a acţionat pentru progresul poporului chinez, pentru transformarea Chinei într-o ţară modernă, pentru dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale acesteia (m.08.01.1976).
* 1901: Julian Przyboś (n. 5 martie 1901, Gwoźnica Dolna, Austro-Ungaria, (acum Voievodatul Subcarpatia) — d. 6 octombrie 1970, Varșovia) a fost un poet, eseist, traducător, diplomat, critic și publicist polonez. În anii 1920-1923 a studiat filologia poloneză la Universitatea Jagiellonă. Membru fondator al mișcării culturale "Awangarda Krakowska" (Avangarda Cracoviană).
* 1901: Friedrich Günther, Prinț de Schwarzburg (5 martie 1901 - 9 noiembrie 1971) a fost șeful Casei de Schwarzburg și moștenitor al fostelor principate suverane Schwarzburg-Rudolstadt și Schwarzburg-Sondershausen.

S-a născut la Großharthau în Regatul Saxoniei. A fost singurul fiu din cei trei copii ai Prințului Sizzo de Schwarzburg (1860–1926) și ai soției acestuia, Prințesa Alexandra de Anhalt (1868–1958). La 21 aprilie 1896 drepturile de succesiune ale tatălui său au fost recunoscute de către toți membrii Casei de Schwarzburg. Înainte de această dată, drepturile nu erau recunoascute din cauza căsătoriei morganatice a părinților săi.^[1] În 1909 cele două principate Schwarzburg s-au unit sub domnia Prințului Günther Victor de Schwarzburg. Revoluția Germană l-a obigat pe Prințul Günther să abdice la 22 noiembrie 1918.

După decesul Prințului Günther, la 16 aprilie 1925, Sizzo l-a succedat ca șef al Casei de Schwarzburg până la decesul său la 24 martie 1926. Friedrich Günther și-a succedat tatăl ca șef al familiei și pretendent la tronul principatului de Schwarzburg.

Prințul Friedrich Günther s-a căsătorit la 17 aprilie 1938 la Heinrichau cu Prințesa Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach (1911–1988), fiica cea mare a lui Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Mariajul a durat câteva luni și la 1 noiembrie 1938 cuplul a divorțat fără să aibă copii.^[2][3]

În urma decesului lui Friedrich Günther în 1971, linia masculină a Casei de Schwarzburg s-a stins. A fost moștenit de Prințesa Marie Antoinette de Schwarzburg (fiica cea mare a Prințului Sizzo).

Friedrich Günther
Prinț de Schwarzburg
Date personale
Născut	5 martie 1901 Großharthau, Regatul Saxoniei
Decedat	9 noiembrie 1971 (70 de ani) Munchen, Germania de Vest
Părinți	Sizzo Prințesa Alexandra de Anhalt
Frați și surori	Princess Marie Antoinette of Schwarzburg[*]
Căsătorit cu	Prințesa Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach
Cetățenie	Germania
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Schwarzburg

·         1908: Sir Rex Harrison (născut Reginald Carey Harrison la 5 martie 1908 – d. 2 iunie 1990) a fost un foarte apreciat actor englez de cinema.

·         1909 - S-a născut Alexandru Gregorian, scriitor şi ziarist, directorul Secţiei Româneşti a “Europei Libere” (1950-1954). Stabilit în Spania.

·         1910: S-a născut in localitatea Cândești, Argeș, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Iustin Moisescu; (d. 1986). Iustin Moisescu, decedat la 31 iulie 1986 la București, a fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986). Iustin a colaborat cu fosta poliție politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh. Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicității la sfârșitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh și nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre „tehnocrații” aleși de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla și a subordona cultele religioase. „În general sunt preferați printre asociații ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi șantajate”, se arată în raport. Printre aceștia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiași document, in Mișcarea Legionară. Iustin a avut o ascensiune de-a dreptul spectaculoasă în rândurile clerului ortodox. De la catedra institutului este ales, în 1956, direct arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, pentru ca, nici un an mai târziu, să fie instalat în scaunul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei. Momentul este pomenit și de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, într-un interviu acordat ziarului Evenimentul zilei. „În veacul anterior, dar nu e mult de atunci, prin anii ’70, a fost ales mitropolit la Sibiu profesorul de teologie Iustin Moisescu. Nu era nici preot și a fost ales mitropolit. Ulterior a ajuns mitropolit la Iași și apoi Patriarh. Dar inițial era necleric, nehirotonit.” O ascensiune deloc inexplicabilă, dată fiind apropierea sa de regimul comunist, crede istoricul Cristian Vasile. Idee enunțată clar și în raport: „Atât Iustin Moisescu, cât și Teoctist Arapașu, succesorii Patriarhului Iustinian, deși făceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite față de conducerea Partidului Comunist, primul având și o proastă reputație de politruc”. Este cunoscută și indiferența Patriarhului Iustin Moisescu față de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârșitul anilor ’70, sau față de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de pușcărie pentru că protestase față de distrugerea acestora. „Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securității, și santajabil în multe privințe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu și pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din București. Ba dimpotrivă, atunci când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locașurilor de cult, i-a spus ca seamană cu „fugarii de la radio Europa Liberă”.

·         1918: James Tobin, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (d. 2002)

·         1920: Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român.

Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.

1920, 5 martie - se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).

1927 - Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj

1930 - elev în clasa I-a B de la Liceul "G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară

1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca"

1935, 15 ian. - apare revista școlară "Mâine", "artă-literatură". Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul "director" semnează în p. 4 prima sa poezie, "mi-e dor"; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: "Națiunea Română", "Pagini literare" (Turda), "Lanuri" (Mediaș), "Afirmarea" (Satu-Mare), "Familia" (Oradea - seria III), "Gând românesc", "Symposion", "Luceafărul", "Universul literar", "Vremea", "Curțile dorului", "Claviaturi", "Kalende", "Revista cercului literar" etc

1938 - Radu Stanca își ia bacalaureatul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj

1940, 3 aprilie - premiera cu "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, jucată de "studenții în litere", în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi

1941 - apare la Sibiu "Curțile dorului" (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) - revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului "Țara" (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)

1942 - Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertație despre Problema cititului

1943 - este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga

1945, ian. - iunie-august, apare la Sibiu "Revista Cercului Literar", revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori

1945, oct. - Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de "Introducere în estetica teatrului" la Conservatorul popular (până în 1949)

1947 - lui Radu Stanca i se decernează Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana"

1949, 13 febr. - premiera piesei "Căsuța din câmpie"de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. - primește numirea de regizor - printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961

- printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim "Gaițele" de Al. Kirițescu - în patru montări diferite, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, "Hagi Tudose" de B. Delavrancea, "Mirandolina" (Hangița) de C. Goldoni etc.

1951, 9 iunie - se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu

1952 - se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca ("laureat al Premiului de Stat"), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)

1954, 24 sept. - se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului

1956, 1 oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu

1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc.

1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj

1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinica de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani

1963, 14 iunie - moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani

1965 - apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. "Figuri de seamă ale teatrului românesc"

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. ^{[necesită citare]}Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.

În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social.

Opere:

• Dona Juana (1947),
• Ștefan Braborescu (1965),
• Versuri (1966),
• Teatru (1968),
• Acvariu (1971),
• Poezii (1973),
• Roman epistolar (1978),
• Versuri (1980),
• Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
• Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),

Dramaturgie:

A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.

Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.

• Turnul Babel (tragedie)
• Drumul magilor (vifleem tragic)
• Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)
• Greva femeilor (comedie).

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. ^{[necesită citare]} Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Național din Sibiu îi poartă numele în prezent.

Radu Stanca
Radu Stanca
Date personale
Născut	5 martie 1920  Sebeș, România
Decedat	26 decembrie 1962 (42 de ani)  Cluj, Republica Populară Română
Cauza decesului	boală pulmonară[*]
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de teatru dramaturg
Activitate
Limbi	limba română

·         1922 - S-a născut Pier Paolo Pasolini, scriitor, critic, scenarist, actor şi regizor de film italian (m.02.11.1975). Pier Paolo Pasolini (n. 5 martie 1922 – d. 2 noiembrie 1975) a fost un intelectual italian de stânga, considerat a fi printre cei mai mari artiști și intelectuali italieni ai secolului al XX-lea. În cinematografie s-a remarcat inițial ca scenarist, iar ulterior a devenit un important regizor de film, recunoscut și premiat pe plan internațional. În paralel a fost de asemenea poet, scriitor și publicist. Opera sa este caracterizată de analiza transformărilor societății italiene de după cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând o critică a burgheziei și a consumerismului. Filmele sale au stârnit controverse datorită subiectelor alese, ideilor puse în dezbatere și a raportării la sexualitate. Printre ele se numără Mamma Roma (1962), Teorema (1968), Il Decameron (1970) și Salò o le 120 giornate di Sodoma (1975). Pasolini a fost asasinat în 1975, în circumstanțe neclarificate complet până astăzi. A fost inclus în Canonul occidental al lui Harold Bloom, iar trei filme ale sale au fost selectate pentru conservare în proiectul 100 film italiani da salvare, inițiat în cadrul Festivalului de film de la Veneția.

·         1931: Alfred Grieb, pictor și grafician

* 1932: Karl Schmidt (n. 5 martie 1932, Wabern, Germania – d. 10 iulie 2018,^[2]Göttingen, Germania) a fost un fotbalist internațional german, care a jucat pe postul de fundaș la KSV Hessen Kassel, 1. FC Kaiserslautern și FK Pirmasens.

·         1933: Walter Kasper (n. 5 martie 1933, Heidenheim, Baden-Württemberg, Germania) este un teolog și cardinal catolic german, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor între anii 2001-2010.
* 1935: Romulus Sârbu (n. 5 martie 1935) este un renumit actor român de pantomimă. Este tatăl lui Mihai-Madalin - licentiat in Regie film si al actriței și cântăreței Oanei Sârbu
Activitate:

• Balerin la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" (1950)
• Înființează cuplul comic fantezist ”Anton și Romică” împreună cu Anton Nicolae (activ între 1959-1988)^[2][3]
• Din anul 1958 cei doi s-au dedicat exclusiv acestui duet, debutând într-un spectacol intitulat "Concertul tinereții" la Teatrului Satiric-Muzical "Constantin Tănase" din București
• Datorită succesiunii în spectacolele teatrului cuplul a devenit indispensabil genului de revistă și music-hall
• Au efectuat turnee în Paris - la celebrul teatru Olympia, in timpul lui Bruno Coquatrix, Budapesta, München, Halatarbuti - Tel-Aviv, San Giusto, la Festivalul Trieste din Italia, Estrada Varșovia, URSS, Turcia, Grecia, Egipt, etc.

Spectacole:

• Aventurile unei umbre"
• "Revista dragostei"
• "Primul spectacol" (1952)
• "Fără mănuși" (1953-1954)
• "Cer cuvântul"
• "Pe aripile revistei"
• "Ca la revistă" (1963)
• "Revista de altădată"
• "Revista dragostei" 1965
• "La grădina Cărăbuș"
• "Colibri music-hall"
• "Pardon, scuzați, bonsoir"
• "Revista cu paiațe"
• "Cer cuvântul la diverse"
• "Deschis pentru renovare"
• "De la Cărăbuș la Savoy"
• "Revista în luna de miere"
• "Revista 58" (1957)
• "Nuntă la mănăstire" (1958)

·         1936: Constantin Paiu, filolog și critic de teatru român
* 1936: Dean Stockwell (n. 5 martie 1936 ) este un actor, actor de televiziune, actor de film din Statele Unite ale Americii, care a primit de două ori Premiul Cannes pentru cel mai bun actor.

·         1938 - S-a născut Paul Evans, cântăreţ şi compozitor american.

·         1939 - S-a născut scriitorul Ion Budescu.

·         1942: Mike Resnick, scriitor american de literatură științifico-fantastică

·         1944 - S-a născut Derek Skinner, baterist britanic (The Spotnicks).

·         1944: Ion Sasu, politician român

·         1946 - S-a născut Murray Head, cântăreţ, actor şi compozitor britanic.

·         1946: Anca Pedvis, poetă și pictoriță româncă

·         1947 - S-a născut Eddie Hodges, cântăreţ şi actor american.

·         1947 - S-a născut Clodagh Rodgers, cântăreaţă irlandeză.
* 1947: John Albert Kitzhaber (n. 5 martie 1947, Colfax, Washington) este un politician american care a fost guvernator al statului Oregon în perioada 9 ianuarie 1995 - 13 ianuarie 2003 și care este actualul guvernator al aceluiași stat începând cu 10 ianuarie 2011, când l-a înlocuit pe Ted Kulongoski.

·         1948 - S-a născut Eddy (Edward Montague) Grant, vocalist, chitarist, pianist, compozitor şi producător britanic (Equals).
* 1948: Vasile Popeangă (n. 5 martie 1948) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1949: Bernard Arnault (n. 5 martie 1949) este un om de afaceri francez, cunoscut pentru că este președintele și președintele consiliului de administrație al conglomeratului francez LVMH.^[3][4][5]. El se clasează pe locul 4 în clasamentul celor mai bogați oameni din lume având o avere netă estimată la 41 de miliarde de dolari.^[6]

Bernard Arnault s-a născut la Roubaix, și a abolvit cu grad de inginer universitatea École Polytechnique în anul 1971 (X1969).

* 1949: Shusaku Hirasawa (n. 5 martie 1949) este un fost fotbalist japonez.

* 1951: Aurel Beldeanu (n. 5 martie 1951,^[1] Dobroești, Dobroești, Ilfov, România) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de mijlocaș central pentru echipe precum Progresul București și Universitatea Craiova.

·         1952 - S-a născut Gary Grainger, chitarist şi baterist britanic (Strider, Faces).

·         1952: Alan Clark, muzician britanic (Dire Straits)

* 1953: Radu Mircea Berceanu (n. 5 martie 1953, Râmnicu Vâlcea, România) este un politician român, membru al Camerei Deputaților între 1990 și 2004, senator în legislatura 2004-2008 ales în județul Dolj pe listele Partidului Democrat și în legislatura 2008-2012 ales în același județ din partea Partidului Democrat-Liberal. De asemenea, Radu berceanu a făcut parte din guvernele Călin Popescu-Tăriceanu și Boc II, fiind Ministru al Transporturilor. Radu Berceanu a fost decorat în anul 2000 de către președintele Franței, Jacques Chirac, cu „Ordinul Național de Merit” în grad de Cavaler

·         1956: Alexandru Stamate, handbalist roman

* 1958: Veronica Abramciuc (n. 5 martie 1958, Petrușeni, Rîșcani) este o politiciană din Republica Moldova, care din 2009 până în 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în trei legislaturi consecutive (aprilie-iulie 2009, 2009-2010, 2010-2014), aleasă pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

La 4 noiembrie 2011, Veronica Abramciuc împreună cu Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au părăsit fracțiunea PCRM din parlament,^[1][2] formând «fracțiunea deputaților neafiliați». Ulterior ei au aderat la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Abramciuc a devenit președinte de onoare al Partidului Socialiștilor. La 4 iunie 2013, Veronica Abramciuc împreună cu soțul său, Valentin Crîlov, au fost excluși din conducerea partidului pentru acțiuni care ar fi în detrimentul mișcării socialiste.^[3]

Este căsătorită cu Valentin Crîlov, politician și el, fost deputat. Nu au copii.^[4] Conform CV-ului său, limba maternă a Veronicăi Abramciuc este moldoveneasca; în plus mai cunoaște limbile rusă, franceză și portugheză

* 1958: Arnaud Courlet de Vregille (n. 5 martie 1958, Bourges) este un pictorfrancez.

Provenind dintr-o familie din Franche-Comté a cărei descendență coboară până în secolul XVI la Otto Van Veen^[1](maestrul lui Rubens), Arnaud Courlet de Vregille începe să deseneze de la o vârstă fragedă, angajându-se ulterior în pictură^[2] : tablouri, pictură murală (frescă), decoruri de teatru. Talentul îi este recunoscut în 1993, când l'Institut d’études supérieures des arts din Paris îi acordă un premiu pentru lucrarea Laisse-moi, achiziționată de către Ministerul Finanțelor pentru decorarea centrului administrativ din Bobigny.

În prezent trăiește la Besançon (Doubs), unde își urmează parcursul artistic.

Saloane[modificare | modificare sursă]

Brünnhilde (2012, Acrylique, 120 x 80 cm)

• Festival de Peinture et de Sculpture de Belfort (Belfort, 2008, 2007)
• Salon Victor Chocquet Ministère des Finances (Paris, 2007, 2001, 2000, 1999, 1998, 1997, 1996, 1995)
• Exposition pour le bicentenaire du Cadastre, école nationale du Cadastre (Toulouse, 2007)
• Exposition Désert Art’ique (Besançon, 2006)
• Exposition pour le bicentenaire de Claude Nicolas Ledoux (Besançon, Conseil Général, 2006)
• Saline royale d’Arc-et-Senans, (Arc-et-Senans 2006)
• Château de Syam (Syam, 2005)
• Salon National de Peinture et Sculpture des Armées (Château de Vincennes, 2002)
• Salon de Peinture et Sculpture des Armées Nord-est (Douai, 2002)
• Galerie Everarts (Paris, 2001)
• Exposition décoration Cité Administrative de Bobigny (Paris, 1993)
• Galerie Barthélémy (Besançon, 1993)

Juriul Expoziției din Paris[modificare | modificare sursă]

• Laurence Cavy, Christie’s
• Françoise de Perthuis, Gazette Drouot
• Claude Maruno, Expert în arta secolului XIX și artă contemporană
• Edmond Laznikas, Critic
• Georges Véaud, Președinte al Société Historique et Archéologique, Paris (XIV×10^{{{1}}})
• Jean-Paul Welzer, Expert în pictură contemporană

Expozițiile Licitatorilor din Paris[modificare | modificare sursă]

• Pierre Cornette de Saint-Cyr
• Guy Loudemer
• Maître Pillon
• Maître Machoïr

Expoziții personale[modificare | modificare sursă]

Dure et douce comme le temps qui passe (1994, pastel et acrylique 60 × 40 cm).

• Espace 7, Atelier d'Antoine Aranda (Besançon, 2014)
• Rectorat Académie de Besançon (Besançon, 2012)
• Salon du livre (Dampierre-sur-Salon 2012, 2009, cu acompaniament muzical de Hasan Bakalli, violonist al l'Orchestre de Besançon Franche-Comté, Pays de Montbéliard)
• Journée du Patrimoine (Dampierre-sur-Salon, Maison Couyba, 2012)
• Pianos Jean Michel Maître (Besançon, 2008)
• Relais culturel des Saintes-Maries-de-la-mer (2001)
• Galerie Everarts (Paris, 2001)
• Atelier Pierre Beuchey (Besançon, 2000)
• Galerie Vauban (Dijon, 1999)
• Avenue George V (Paris, 2014, 1999, 1998)
• Citadelle de Besançon (Besançon, 1996)
• Hôtel de Paris (Besançon, 1994)

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiul pentru Poezie, Salon Victor Chocquet (Paris, 2007, Écris pour moi)
• Premiul Argenson, Galerie Everarts (Paris, 2001, Quand le Scarabée d’Or)
• Nominalizare, Salon Victor Chocquet (Paris, 2000, Soliman le Magnifique)
• Mențiune specială, Salon Victor Chocquet (Paris, 1998, Quand le Scarabée d’Or)
• Nominalizare, Salon Victor Chocquet (Paris, 1996, Une heure dans la nuit)
• Mențiune specială, Salon Victor Chocquet (Paris, 1995, Archi)
• Premiul I al l'Institut d'études supérieures des arts de Paris (1993, Laisse-moi)

Arnaud Courlet de Vregille
Arnaud Courlet de Vregille, în 2009
Date personale
Născut	5 martie 1958 Bourges, Franța
Naționalitate	Franceză
Cetățenie	Franța
Ocupație	Pictor

* 1961: Larisa Catrinici (în rusă Лариса Катринич) (n. 5 martie 1961, orașul Ocnița) este un medic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de Ministrul al Sănătății între anii 2008 - 2009.

Larisa Catrinici s-a născut la data de 5 martie 1961, în orașul Ocnița. A urmat cursurile Facultății de Medicină generală din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" din Chișinău (1979-1985), urmând apoi studii postuniversitare și internatură la aceeași facultate (1985-1986). A absolvit apoi Facultatea de economie și management public din cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova (2002-2004), un curs postuniversitar organizate de Universitatea de administrare și gestionare a serviciilor sanitare din Montreal (2003) și un curs de managementul calității în serviciul de sînge organizat de Biroul Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății (2005).

După absolvirea facultății, a lucrat ca medic de familie la Spitalul orășenesc din Bender (1986-1992), apoi medic de familie la Policlinica nr. 2 a Spitalului "Sf. Arhanghel Mihail" din Chișinău (1992-1994) și șefă a secției de terapie la Policlinica nr. 8 AMT "Centru" (1994-1996).

Între anii 1996 și 2001 a activat în cadrul Direcției Sănătății a Primăriei municipiului Chișinău, ca specialist principal (1996-1997) și șef-adjunct al direcției (1997-2001). În anul 2001, a fost transferată în cadrul Ministerul Sănătății, unde a îndeplinit funcțiile de șefă a Direcției principale cadre, instituții de învățământ, dezvoltare socială și relații externe (2001-2003) și viceministru al sănătății (2003-2005).

În anul 2005, Larisa Catrinici este numită în funcția de director al Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, apoi în 2007 devine director general al Asociației Curativ-Sanatoriale și de Recuperare a Aparatului Guvernului.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decret al Președintelui Republicii Moldova, la data de 31 martie 2008, Larisa Catrinici a fost numită în funcția de ministru al sănătății în noul guvern format de Zinaida Greceanîi.

* 1964: Gerald Vanenburg (n. 5 martie 1964) este un fost fotbalist olandez.
* 1965: Elena Bodnarenco (n. 5 martie 1965, Soroca) este o politiciană moldoveană de etnie ucraineană, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în Legislatura 2014-2018 și anterior în Legislatura 2005-2009pe listele Partidului Comuniștilor.^[1] Din 2011 până în ianuarie 2015, Elena Bodnarenco a fost primar al orașului Soroca
* 1968: György Gordon Bajnai (n. 5 martie 1968, Szeged) este un om de afaceri maghiar, neafiliat politic nici unui partid, fost ministru al autoguvernărilor și al dezvoltării în guvernul lui Ferenc Gyurcsány, care în perioada 14 aprilie 2009 - 29 mai 2010 a îndeplinit funcția de prim-ministru al Ungariei
* 1973: .Juan Eduardo Esnáider (n. 5 martie 1973) este un fost fotbalistargentinian, care acum este antrenor.
* 1974: Eva Mendes (n. 5 martie 1974, Miami) este o actriță, fotomodel și cântăreață americană.
Mendez este fiica cea mai mică dintr-o familie originară din Cuba. Ea s-a născut în Miami, și a crescut în Los Angeles unde locuiește și azi. Eva Mendez, a urmat cursurile la Hoover High School din Glendale, iar ulterior la California State University din Northridge. Eva va întrerupe studiul științelor economice și începe un curs ca actriță. După câteva pozări la firmele Revlon și DKNY, pentru reclamă, va începe să joace în seriale pentru televiziune ca în 2001 în filmul Training Day.
* 1977: Mircea Ilie născut 5 martie 1977 în București este un fost atacant român.
* 1978: Mirela Rusu (n. 5 martie 1978, Bacău, România) este o fostă gimnastă aerobică română^[1]. A câștigat trei medalii de campioană mondială (două de aur și una de bronz) și cinci medalii de campioană europeană (trei de aur și două de argint)
* 1982: Ha Seok-jin (n. 5 martie 1982, Seul, Coreea de Sud) este un actor cunoscut petru rolurile sale din dramele sud-coreene.
* 1983: Pablo Daniel Brandán (n. 5 martie 1983 în Merlo, Argentina) este un jucător argentinian de fotbal.
* 1983: Irina Burtea-Șuțka (fostă Irina Șeienko, născută pe 5 martie 1983, la Kirovohrad)^[1] este o handbalistă ucraineană care joacă pentru clubul românesc HC Dunărea Brăila și pentru echipa națională de handbal a Ucrainei.

Handbalista, care evoluează pe postul de pivot, a fost legitimată anterior la CSM Ploiești, club a cărei echipă s-a desființat în toamna anului 2016 din cauza problemelor financiare.^[2][3][4] Burtea-Șuțka a depus memoriu la Federația Română de Handbal în vara anului 2016, reclamând neplata salariului, și a devenit liberă de contract pe 19 septembrie 2016. Ea a semnat contractul cu clubul Dinamo în aceeași zi.^[5] Dinamo București a fost a cincea echipă românească la care a evoluat jucătoarea.

Începând din 15 martie 2015, ea este căsătorită cu Laurențiu Burtea, prahovean din Păulești.^[6][7] Nașa de cununie a Irinei Burtea este Marinela Gherman.

* 1989: Sterling Knight s-a născut pe data de 5 martie 1989 și este un actor american a cărui seriale sunt difuzate pe Disney Channel sau la Cartoon Network. A jucat de mic în piese de teatru și a fost descoperit apoi la un spectacol școlar de un agent. Pentru rolul din primul său film, „Calm” (2005) s-a mutat cu familia in Los Angeles. De asemenea este și cântăreț, prima lui piesă fiind Starstruck, pe care o interpretează în filmul „Starstruck” de pe Disney Channel. Knight a jucat roluri secundare în Hannah Montana , "The Closer" și Grey's Anatomy. El a început în filmul 17 Again ca fiul lui Mike O'Donnell (Zac Efron), deși este doar cu doi ani mai mic ca el. Un rol foarte important al său a fost în Sonny și steluța ei norocoasă, unde a jucat rolul lui Chad Dylan Cooper, un tânăr cuceritor și foarte chipeș.

Filmul „StarStruck” a fost lansat în februarie 2010. Sterling Knight (Christoper Wilde) împreună cu Danielle Campbell (Jessica Olson) au avut rolurile principale în acest film. Distribuția filmului fiind:

• Sterling Knight-Christopher Wilde
• Danielle Campbell-Jessica Olson
• Magie Castle-Sara Olson
• Dan O'Connor-Dean Olson
• Beth Littleford-Barbara Olson
• Brandon Mychal Smith-Stubby
• Chelsea Staub-Alexis Bender

* 1989: Victor Muffat-Jeandet (n. 5 martie 1989) este un schior francez ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin.

Născut la Aix-les-Bains, Savoie, Muffat-Jeandet și-a făcut debutul la Cupa Mondială în 2009 la Kranjska Gora, Slovenia. A reușit să se claseze pe podium pentru prima dată în 2015 când a terminat pe locul al doilea la combinata alpină la Wengen, Elveția.

La Campionatul Mondial, Muffat-Jeandet a terminat pe 26 în slalom în 2013 și al 7-lea în slalom uriaș în 2015.

* 1989: Kensuke Nagai (n. 5 martie 1989) este un fotbalist japonez.

* 1990: Alexandra Bujdoso (n. 5 martie 1990, Budapesta) este o scrimeră germană de origină maghiară specializată pe sabie, vicecampioană mondială la juniori în 2006.

Este pregătită de tatăl său, fostul campion olimpic Imre Bujdosó. În sezonul 2005-2006 a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial pentru juniori din 2006 și a ‎câștigat Cupa Mondială de juniori, în timp ce era doar în categoria cadeți. În paralel a cucerit o medalie de bronz la etapa de Cupa Mondială de seniori de la Klagenfurt și a atins sferturile de finală la Campionatul Mondial din 2006 de la Torino. A încheiat sezonul pe locul 11, cel main bun clasament din carieră până în 2016.

A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing, unde a fost eliminată în turul doi de vicecampioana olimpică en titre Tan Xue. La ediția din 2012 de la Londra a pierdut în turul întâi cu azera Sabina Mikina.

* 1990: Daniel Noel "Danny" Drinkwater (n. 5 martie 1990) este un fotbalist englez ce joacă ca mijlocaș la Chelsea FC din Premier League din Anglia.
* 1993: Jacob Harry Maguire (n. 5 martie 1993, Sheffield, Regatul Unit) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Leicester City și la Echipa națională de fotbal a Angliei pe postul de fundaș central.