5. /9 MARTIE 2023 - POEZIE
| Ion Buzdugan | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 9 martie 1887 Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus |
| Decedat | (79 de ani) București, RSR |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu  |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
| Cetățenie |  România |
| Etnie | român |
| Ocupație | politician avocat traducător poet |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Deputat în Parlamentul României | |
| În funcție 1918 – 1932 | |
| Partid politic | Frontul Românesc (–) PN-D (–) Partidul Țărănesc–Lupu[*] (–) Partidul Național-Țărănesc (–) Partidul Țărănesc (–) Partidul Țărănesc din Basarabia (–) Partidul Socialist Revoluționar (–) Partidul Național Moldovenesc (până în ) |
| Alma mater | Universitatea din Moscova |
| Profesie | jurist |
Modifică date / text  | |
Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga, n. 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus - 29 ianuarie 1967, București, RSR) a fost un folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării.[2]
Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Viață timpurie[modificare | modificare sursă]
Născut într-o familie de țărani răzeși, Ion Buzdugan a studiat agronomia la Nijni Novgorod, literele și dreptul la Universitatea din Moscova și a absolvit seminarul pedagogic de la Camenița [3]. Fiind ofițer în armata rusă în timpul Primului Război Mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag încercarea de asasinare a regelui Ferdinand pe care o pregăteau militarii ruși în forfota bolșevică de la Socola [4].
Sfatul Țării, România Mare[modificare | modificare sursă]
În 1917 - 1918 Ion Buzdugan devine unul din fruntașii mișcării naționale din Basarabia. În calitate de secretar al Sfatului Țării la 27 martie 1918 Ion Buzdugan semnează Actul Unirii Basarabiei cu România [3]. Proclamând Unirea, el ținea mâna dreaptă pe Biblia lui Șerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga și din dreapta Prutului. După Unirea și-a luat licență în drept la Universitatea din Iași și doctor în economie politică la Universitatea din Cernăuți [3].
După 1940[modificare | modificare sursă]
În 1940 se refugiază la București unde a locuit in cartierul Vitan pe strada Vlad Judetu.[necesită citare] În anii postbelici, când tot mai mult i-a fost marginalizată creația literară, se ocupă de traduceri. Rămâne unul dintre cei mai importanți tălmăcitori ai lui Alexandr Pușkin și Serghei Esenin și cel dintâi traducător al poeților simboliști ruși: Valeri Briusov, Konstantin Balmont, Aleksandr Blok etc.
Îmbolnăvindu-se grav, a fost internat la Institutul Oncologic (Filantropia) din București. Se stinge din viață la 27 ianuarie 1967.
Volume[modificare | modificare sursă]
- Miresme din stepă. Poezii. București (1922)
- Țara mea. Craiova [1928]
- Păstori de timpuri (1942)
- Precum ș.a.
- Miresme din stepă. Poezii. Ediția a II-a. Cu o prefață și o prezentare de N. Iorga. Ediție îngrijită de C.D. Zeletin. Editura Sfera, Bârlad, 2011
Lumina-şi picură, pe slova
Hrisoavelor Voevodale,
Ce ţin de ţara mea, Moldova.
Privesc, cât cercueşte zarea,
La holdele de-argint, pe săsuri,
Rostogolindu-se, ca marea,
Din zări în zări - să nu le măsuri!...
Câmpia colcăie de rod...
Mirezme de pelin şi cimbru
Pe-aicea, Dragoş-Voevod,
Ochia, din arcul ager, Zimbru!...
Şi fiara, sângerând pe câmpuri,
Fugi spre codru 'n munţi de piatră,
Iar Molda, după el, în timpuri,
Gonind, din urmă, fiara, latră...
Tăcere 'n câmpuri... Înserare...
Se leagănă, în visuri, holda...
Privesc, sub zări, în depărtare
Şi-ascult, ascult, cum latră Molda!..
Dulce fagure de miere,
Adunat din flori de stele
Si din lacrimi de durere.
Grai strabun, marire tie,
Sfanta candela de straja,
Ca mi-ai dat tu apa vie,
S-o beau din ulcior de vraja.
Tu mi-ai leganat la vatra
Visul din copilarie
Si mi-ai daltuit, ca-n piatra,
Vorba ta cu maiestrie.
De la mare pan' la
Mures,
Pan' la
Tisa-ntunecata,
Treci prin munti si codri-iures,
Peste
Dunare, dai roata!
Slava si marire tie,
Mandru graiu al tarii mele.
Sfant izvor de apa vie,
Svon de cantec si cismele!
Lin, ca raul, curgi pe sasuri,
Adapandu-nc pamantul:
Undeva, ne plangi mormantul
Tu, in cripte de biserici,
Ctitorii voievodale
Stii, ca-n inima, sa ferici,
Slova nemuririi talc!
Lasa,
Doamne si stapane.
Din colnicele sihastre,
Sa-ti culeg, cu roiu dc-albine,
Mana ta de
flori albastre.
Sub cupola
Ta divina,
Sa-ti aprind la zile grele,
O faclie de lumina,
La icoana tarii mele!
Cu narile spulbera praful zilelor aurii.
De pe-un grind inalt, in lacuri, incadrate-n rame.
Le curge smoala invalmasitelor coame.
Tremura capetele lor in apele tacutului rau,
Iar luna nazuie sa-i prinda-n argintatu-i frau.
Dar sforaind, speriati de propriile umbre,
Spre noua zi s-avanta s-o stranga-n coame sumbre.
Primavaratica zi a prins sa le sune cailor in urechi,
Cu zumzetul mustelor verzi, cuprinse de strechi.
Iar mai spre seara caii prind din urechi sa toarca
Si pe campia-ntinsa, la fuga manji se-ncearca
Iar tot mai rar rasuna ecoul sub copite
Aci se-neaca-n valuri, se-agata de rachite.
Iar unda se inalta spre stele, crezandu-le aproape,
Si spuze verzi de stele cad licurici pe ape.
* * *
Dar soarele s-a stins, tacere-i pe campie.
Pastorul doar din fluier un cantec mai adie.
Si caii hergheliei, cu fruntile-aplecate,
Asculta cum suspina o inima de frate.
Ecoul ii saruta pe bot si-i mangaie pe spate
Si gandul lor ii poarta spre campuri neumblate
Iubind lumina zilei si-al noptii intuneric
O,
Patrie, eu tie cantarea mea ti-o feric!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu