8. /28 MARTIE 2023 - POEZIE

DANIEL TURCEA

Biografie Daniel Turcea

Daniel Turcea
"Nu sunt poet, mi-e sete de lumină" [1]
Date personale
Născut	22 iulie 1945 Târgu-Jiu, România
Decedat	28 martie 1979 (33 de ani) Mănăstirea Cernica, România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Limbi vorbite	limba română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Literatura română post-belică 1945 - 1979
Mișcare/curent literar	neomodernism, onirism
Operă de debut	Entropia - 1970

Născut în Tîrgu-Jiu la 22 iulie 1945.
Absolvent al liceului „Nicolae Balcescu“ din Piteşti (1963).
Licenţiat al Institutului de arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti (1968).
Moare la 28 martie 1979 la nici 34 de ani.
Debut în revista „Amfiteatru“ (1968).

Bibliografia:
„Entropia“ (Editura Cartea Românească, 1970)
„Epifania“(Editura Cartea Românească, 1978)
„Epifania“, colecţia „Hyperion“(Editura Cartea Românească, 1982)

Daniel Turcea este un mare poet creştin, despre care s-a scris mult prea puţin. El reprezintă un model de convertire, dar şi de trăire intensă a credinţei şi a spiritualităţii creştine la Mănăstirea Cernica, unde şi-a petrecut utimii ani din viaţă. Curajul şi demnitatea de care a dat dovadă în faţa unei crunte boli care l-a doborât „în floarea vârstei“ arată întregii lumi un creştin care a înţeles în profunzime planul divin şi rostul omului pe acest pământ.


Creaţia poetică a lui Daniel Turcea, împletită cu destinul tragic, unic în felul său în literatura noastră, reflectă o perpetuă zbatere între trup şi suflet. Pornit din Târgu Jiu sub aripa ocrotitoare a visului brâncuşian, poetul ţinteşte spre culmile virtuţii şi ale devenirii. 

Balada pasarii

vie Lumina
venind, pe cale

inima-mi cere
pasare lina

sufletu-n lacrimi
vrea, fara vina

numai sa-l apere
numai sa-l poarte

sus
peste moarte 

Inserare

stingîndu-se
ramîn
numai
miresme

strune
neatinse

ca sufletul
aproape 

Izbavire

mic cearcan
al marii-ncercuiri, o picatura
ce se prelinge înapoi în chipul apei
în urma setei
în adînc 

VICTOR FELEA

Victor Felea
Date personale
Poreclă	Kafka
Născut	24 mai 1923[1]  Cluj, România
Decedat	28 martie 1993 (69 de ani)[1]
Cetățenie	România
Ocupație	poet critic literar[*]
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Victor Felea (n. 24 mai 1923, Muntele Băișorii, județul Cluj - m. 28 martie 1993, Cluj-Napoca) a fost un poet, eseist, și critic literar român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiul lui Toader Felea, preot român unit (greco-catolic), și al Mariei. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității clujene (1948), el va ocupa posturile de referent literar la Teatrul Național din Cluj (1949-1950), redactor la Almanahul literar și apoi la Steaua (1949-1970). A fost redactor-șef adjunct la revista Tribuna (1970-1985). Din 1949 a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Debutează editorial cu volumul de versuri Murmurul străzii (1955). Colaborează la majoritatea revistelor literare din țară (Steaua, Tribuna, Contemporanul, Gazeta literară, Cronica, Orizont, România literară etc). A mai publicat traduceri din Robert Frost, Marcel Brion, Roy MacGregor-Hastie etc.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

Versuri[modificare | modificare sursă]

• Soarele și liniștea (1958)
• Voci puternice (1962)
• Revers citadin (1966)
• Omul modern (1967)
• Ritual solitar (1969)
• Sentiment de vârstă (1972)
• Cântecul materiei, versuri alese (1973)
• Cumpăna bucuriei (1975)
• Gulliver (1979)
• Reminiscențe naive (1979)
• Istorie personală (1983)
• De toamnă (1986)
• Decorul speranței (1988)
• Jucător de rezervă (1990)
• Ritual solitar, antologie postumă (2001)

Critică literară[modificare | modificare sursă]

• Dialoguri despre poezie (1965)
• Reflexii critice (1968)
• Poezie și critică (1971)
• Secțiuni (1974)
• Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984)
• Prezența criticii (1982)

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

• Jurnalul unui poet leneș (2000)

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul revistei Steaua (1968)
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1971, 1983)
• Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975, 1979)

Astfel

Astfel am rămas
(după acel crescendo melancolic)
descoperit ca un sâmbure
lângă porțile deschise ale râului
Þărâna m-a respins
până la carcerile albe
destinate celor care trădează
Acolo
din arderi lente
mi-am făcut o asceză penibilă
până când m-au lăsat
să ies șovăind
ca o stafie otrăvită
care nu mai contează

Atâtea distracții

Să jucăm comedia aceasta până la capăt-
Noi între noi ne privim facem haz
Saltimbanci de duzină sau actori de talent
Nici o deosebire toți participăm
Toți inventăm penibile scheciuri
Farse de două parale
Þopăim și dansăm
Strigăm behăim alergăm în hore sprințare
Tropote zgomote fluierături
Și printre ele pauze de masă și râsete
Și glume grosiere
Iar scena e plină de praf
Și de boarfele noastre
Și niciodată n-o părăsim
E un spectacol continuu și foarte modern
Bizare improvizații ce ilustrează totul
De la naștere și până la moarte
Creșe spitale aziluri și mari cimitire
Comedie multiplă
Debordare de scene hohotitoare
Să mori de-atâtea distracții
Amice.

Baladă

Am ajuns la oră târzie de noapte
Am ajuns la oră târzie de suflet de nervi
Am ajuns într-o prăpastie plină de vânt
Într-o iluzie somnolentă
Am ajuns la o pădure secretă
Unde șapte baluri de umbră vâscoasă
Calea mi-ațin