4. /23 MARTIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
NIKOLAI RUBINSTEIN
Nikolai Grigoryevich Rubinstein ( rus : Николай Григорьевич Рубинштейн ; 14 iunie [ OS 2 iunie] 1835 - 23 martie [ OS 11 martie] 1881) a fost un pianist , dirijor și compozitor rus . A fost fratele mai mic al lui Anton Rubinstein și un prieten apropiat al lui Piotr Ilici Ceaikovski .
VIAŢĂ
Născut de părinți evrei la Moscova , unde tatăl său tocmai a deschis o mică fabrică, Rubinstein a arătat talent la tastatură de la început. A studiat pianul mai întâi cu mama sa, iar în timp ce familia a fost la Berlin între 1844 și 1846, a studiat pianul cu Theodor Kullak și armonie și contrapunct cu Siegfried Dehn; în acest timp atât el, cât și fratele său Anton au atras interesul și sprijinul lui Mendelssohn și Meyerbeer . Când familia s-a întors la Moscova, Nikolai a studiat cu Alexander Villoing, care a și făcut turnee cu el. A studiat medicina pentru a evita recrutarea armatei, absolvind Universitatea din Moscova în 1855. [1]
Ca urmare a jocului său, Rubinstein a fost întâmpinat în toate casele artistocratice la modă din Moscova. A cofondat filiala Moscovei a Societății muzicale rusești în 1859 și Conservatorul Moscovei în 1866 alături de prințul Nikolai Petrovici Troubetzkoy , ocupând funcția de director al acestuia din urmă până la moartea sa în 1881. El l-a angajat pe Ceaikovski , apoi proaspăt absolvent al Conservatorului din Sankt Petersburg. , pentru a preda armonie la Conservatorul din Moscova. El a încurajat activ eforturile creative ale lui Ceaikovski și și-a interpretat compozițiile. Rubinstein și Ceaikovski au avut o renumită renunțare la primul concert pentru pian al acestuia, dar Rubinstein și-a revizuit ulterior poziția și a devenit un campion înfocat al operei. Rubinstein a condus premiera operei lui Ceaikovski Eugene Onegin în 1879. Ceaikovski și-a scris Trio-ul de pian în la minor în memoria lui Rubinstein după ce a murit de tuberculoză [2] la Paris . [1]
De asemenea, Rubinstein a dirijat și interpretat muzica grupului de muzică naționalistă „ The Five ” într-un grad mult mai mare decât fratele său. În 1869, când liderul grupului, Mily Balakirev , a fost obligat să demisioneze din funcția de dirijor al filialei din Sankt Petersburg a Societății Muzicale Ruse, Rubinstein i-a acordat sprijinul lui Balakirev, [1] jucând la concertele Școlii gratuite de muzică ca invitat al lui Balakirev. [3] El a susținut, de asemenea, prima interpretare a operei de pian Islamey a lui Balakirev , lucrarea pentru care este cel mai cunoscut astăzi. [1]
PIANIST
Nikolai Rubinstein a fost în general considerat unul dintre cei mai mari pianiști ai timpului său, deși acum reputația sa este umbrită de cea a fratelui său Anton. Stilul său pianistic era destul de contrar cu cel al fratelui său de foc. În schimb, el a optat pentru un clasicism reținut, mai potrivit cu valorile muzicale ale Clara Schumann decât Franz Liszt . Edward Garden scrie în New Grove (2001): „Performanțele sale au subliniat detaliile evidente ale structurii unei piese și au dezvăluit o mare claritate a detaliilor”. [1]
Potrivit lui Harold C. Schonberg , Anton Rubinstein ar fi spus că „dacă Nikolai ar fi lucrat cu adevărat la asta, ar fi putut fi cel mai bun pianist al celor doi”. [4] Unul dintre elevii lui Nikolai, Emil von Sauer , a scris o comparație a stilurilor de joc ale celor doi frați în 1895:
Este greu de spus care a fost cel mai bun pianist. În toate privințele, la fel de diferiți ca frații în aparența personală - cel întunecat, aproape până la negru; cealaltă foarte corectă - atât de diferită era jocul lor. Jocul lui Nicholas seamănă mai mult cu cel al lui Tausig , doar că era mai cald și mai impulsiv. Poate că Anton Rubinstein a fost cel mai inspirat jucător dintre cei doi, dar a fost inegal. Nicolae nu a variat niciodată; jocul său atât în privat, cât și în public a fost întotdeauna același și a păstrat același standard de excelență. [5]
ELEVI
Cei mai cunoscuți studenți de pian ai lui Nikolai Rubinstein au fost Serghei Taneiev , Emil von Sauer și Alexander Siloti . [1] Sauer și Siloti au continuat să studieze cu Franz Liszt . [6] Alți elevi notabili ai săi au fost Ernst Jedliczka și Henryk Pachulski .
COMPOZITOR
Rubinstein a fost, de asemenea, un compozitor de o notă, deși Garden își respinge muzica ca fiind „lipsită de importanță. [1] Printre cele mai populare lucrări ale sale se numără Tarantella în sol minor și Fantasia pe o temă de Schumann , ambele pentru pian solo. Când a fost întrebat de ce nu a compus mai mult decât a făcut el, el a răspuns că fratele său Anton „a compus suficient pentru trei”
Nikolai Rubinstein: Mazurka, Op. 11
Nikolai Rubinstein: Tarantella, Op. 14
| George Sbârcea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Toplița, Harghita, România |
| Decedat | (91 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor muzician muzicolog[*] jurnalist scriitor traducător |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Babeș-Bolyai |
Modifică date / text  | |
George Sbârcea (n. , Toplița, Harghita, România – d. , București, România) a fost un compozitor, muzician și muzicolog român, jurist neprofesant, jurnalist, funcționar public, editor de carte, scriitor și traducător[1], promotor al tango-ului clasic argentinian, foarte cunoscut și apreciat în Bucureștiul anilor 1930 și 1940, precum și în România interbelică. A folosit și pseudonimul Claude Romano[2], în perioada sa de compozitor și de lider de orchestră itinerantă.[3]
În perioada „României dodoloațe” (interbelică) a fost extrem de cunoscut și prețuit. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără și cântecele de muzică ușoară „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Inimioară, inimioară, Anișoară”, și multe tangouri, așa cum este „Un tangou de adio”.[4]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
George Sbârcea s-a născut la Toplița Română (astăzi orașul Toplița), la 23 martie 1914, ca fiu al medicului și, ulterior, colonelului în rezervă al Armatei Române, Constantin Sbarcea. A rămas orfan de tată în 1923, la numai 9 ani, având o soră și alți doi frați.
Studiile elementare le-a făcut la Toplița, iar cele gimnaziale și liceale la Reghin. A studiat dreptul la Cluj. Nefiind deloc atras de domeniul juridic, dar fiind extrem de talentat la a intrepreta și compune muzică, fire rebel-romantică, George Sbârcea și-a creat propria sa orchestră cu care a cântat în diverse localuri din Transilvania, printre care se pot aminti Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara.[5] Familia a fost total contra „activității muzicale itinerante” a lui George.
„A fost picătura care a umplut paharul. Mama, dar și familia sa nu agreau ideea ca un tânăr de perspectivă, cu studii juridice finalizate, să fie «muzicant» care cântă în localuri. Pe deasupra era și nepot de Patriarh, Miron Cristea.[6] ”
Carieră muzicală[modificare | modificare sursă]
George Sbârcea a devenit cunoscut în Bucureștiul interbelic odată cu lansarea melodiei „Ionel, Ionelule”, în 1937. Primele interprete ale melodiei au fost Lulu Nicolau și Lizette Verea, un duet de succes în acele timpuri. Melodia a fost preluată de cântăreți din Germania, Franța și țările scandinave.[7][8]
DECORAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle îl decorează cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței. În 1942, primește titlul de Comandor al Ordinului Leul Finlandei, fiind singurul român care a fost distins cu acest titlu.[9]
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost distins cu Premiul Ciprian Porumbescu al Academiei Române[10]
George Sbârcea, alias Claude Romano
| Ștefan Gheorghiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Galați, România |
| Decedat | (83 de ani)[1] |
| Frați și surori | Valentin Gheorghiu[2] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | violonist profesor de muzică[*] |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Paris[3], Universitatea Națională de Muzică București |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” |
| vioară[2] | |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
| Modifică date / text | |
Ștefan Gheorghiu (n. 23 martie 1926, Galați, România – d. [1]) a fost un muzician, violonist și pedagog român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
La vârsta de 5 ani începe studiul viorii și la 9 devine student al Conservatorului Regal de Muzică din București. George Enescu îl recomandă împreună cu fratele său mai mic Valentin Gheorghiu pentru o bursă de studii la Conservatoire National de Musique din Paris unde studiază vioara cu Maurice Hewitt și armonie și contrapunct cu Noel Gallon. La București își continuă studiul viorii cu Vasile Filip, Garabet Avachian și al teoriei cu Mihail Jora. Gheorghiu își desăvârșește studiile la Moscova, participând la cursurile de măiestrie artistică ale lui David Oistrah.
Din 1946 a fost solist concertist al Filarmonicii de Stat "George Enescu". În cadrul instituției a interpretat atât concerte simfonice cât și muzică de cameră. A colaborat in cadrul unui trio de muzică de cameră cu fratele său, pianistul Valentin Gheorghiu și cu violonceliștii Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Cătălin Ilea și Mirel Iancovici. La prima ediție a Festivalului Internațional "George Enescu", a câștigat împreună cu fratele său, pianistul Valentin Gheorghiu, premiul întâi pentru cea mai bună interpretare a Sonatei a 3-a de George Enescu. Juriul era compus din Yehudi Menuhin, David Oistrah, Henryk Szeryng, Andre Gertler, Nadia Boulanger și George Georgescu.
Pe parcursul a 40 de ani de activitate artistică, Ștefan Gheorghiu a cântat în peste 2000 de concerte, atât în țara natală cât și în Europa, SUA, Canada și Asia. Printre cele mai importante centre muzicale care l-au avut ca oaspete sunt Paris, Menton, Londra, Manchester, Roma, Viena, Salzburg, Locarno, Lausanne, Basel, Praga, Warșovia, Berlin, Munchen, Leipzig, Moscova, Sankt Petersburg, Riga, Talin, Sofia, Atena, Tesalonik, Montreal, San Francisco, Los Angeles, St. Louis, Boston, Peking, Shanghai, Canton, Seoul. A colaborat cu dirijorii Frans Konwitschny, Constantin Silvestri, Kyrill Kondrashin, George Georgescu, Jean Perisson, Karel Ancerl, Emanuel Elenescu, Mircea Basarab, Mircea Cristescu, Mihai Brediceanu. În activitatea concertistică se înscrie realizarea a numeroase prime audiții: Cvartetul și Cvintetul cu pian de George Enescu, Sonate de Constantin C. Nottara, Alfred Mendelsohn, Pascal Bentoiu, Ludovic Feldman, Trio de Valentin Gheorghiu, Concertele pentru vioară de Paul Constantinescu și Pascal Bentoiu, Triplul Concert de Paul Constantinescu, Concertul pentru două viori de Wilhelm Berger.
Gheorghiu a făcut înregistrări la Electrecord, Supraphon și alte câteva radiouri din Europa. A înregistrat multe prime audiții din opera lui George Enescu, Cvartetul cu pian, Cvintetul cu pian, Simfonia de cameră (Grand Prix du Disque - Paris), suita "Impresii din copilărie", Sonata a 3-a în caracter popular românesc.
Activitatea concertistică a fost dublată din anul 1960 de una pedagogică. A fost profesor de vioară și de interpretare artistică la Academia de Muzică din București. Rezultatele remarcabile în dezvoltarea tinerilor muzicieni au fost premiate la multe competiții internaționale.
FOȘTI STUDENȚI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Ștefan Gheorghiu - Round Table - Universitatea Națională de Muzică
- Mircea Vintilă s-a născut pe 23 martie 1949 la Bucureşti şi a fost interesat de muzică din copilărie. A urmat Şcoala de Muzică (clasa violă). A terminat „Liceul Lazăr” şi apoi a absolvit Institutul de Construcţii în anul 1974.
- A cântat alături de alţi prestigioşi artişti (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studenţesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureştene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenţilor” şi în Cenaclul Flacăra.
- La a doua ediţie a Festivalului „Primăvara baladelor” câştiga „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John„. Cu piesa „Bade Ioane” câştigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt Frumos” caştigă premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
- A editat primul disc single, Pământul deocamdată – Mielul, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, Hanul lui Manuc – Bade Ioane. Urmează primul LP de mare succes in 1976, intitulat Crezul meu, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea.
- În 1982 urmează un alt LP Peripeţii noi şi apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. (Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat). În perioada 1978-1984 au fost editate două compilaţii folk pe care apare în total cu patru piese.
- În 1990 primeşte Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franţa, Germania, Rusia şi Slovacia. Susţine spectacolul „Faţă în faţă cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiş, cu care în anul 1992 editează albumul Nu trântiţi uşa. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.
- În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfăşurînd o prestigioasă activitate discografică şi de turneu în ţară şi străinătate (SUA, Canada, Germania).
- În octombrie 2000, Mircea Vintilă lansează sub marca Roton albumul “Madama de pică”, primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu Pasărea Colibri. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care şi-au adus contribuţia artişti de marcă: Mugurel Vrabete, în calitate de producător executiv, Horia Stoicanu – co-autor, Gheorghe Emanuel – programare şi claviaturi, Relu Bitulescu – percuţie, Eugen Caminschi – chitară, Marius Baţu – chitară acustică şi backing vocal, Mugurel Vrabete – bass. Primul single extras, „Noros Cecer„, beneficiază de un superb videoclip. „Madama de pică” a fost declarat „cel mai bun album folk al anului 2000”, iar videoclipul piesei „Noros Cecer” a luat premiul pentru „Cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiştilor Profesionişti din Televiziune.
- Trei ani de pauză discografică au însemnat destule schimbări. În primul rând – despărţirea, în vara anului 2003 – de „Pasărea Colibri”, alături de care a mai lansat în acest interval două LP-uri – „Încă 2000 De Ani” (2001) şi „10 Ani” (2003), ambele la Roton. În plus, Vintilă a semnat un contract cu o nouă casă de discuri, părăsind Roton-ul pentru Intercont Music. O altă noutate o reprezintă Trupa “Brambura”, care îl acompaniază pe muzician in concerte, dar şi pe noul material. Grupul este compus din instrumentişti de valoare:Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichişan (tobe), Cătălin Creţeanu (bas), Elena Pavel şi Andrada Popa (backing vocal).
- În albumul Toţi într-o Barcă, Mircea Vintilă continuă colaborarea cu Horia Stoicanu, alături de care a înfiinţat în anul 2000, după spusele sale, un „comando muzical” prin care cei doi au dorit să „debarce în forţă pe plaja de manele”. Ca urmare, dintre cele 10 piese care fac parte din acest disc, cinci sunt creditate tandemului Vintilă – Stoicanu, iar încă două sunt semnate individual de cei doi. Restul aparţin lui Eugen Caminschi şi lui Iulian Vrabete.
- În general, este un album mai mult îndreptat spre pop-rock ca de obicei; Toţi într-o barcă surprinde prin prospeţimea pieselor şi prezentarea acestora.
- Pe 14 decembrie 2005, Mircea Vintilă a lansat albumul Opere & operete, produs de Intercont Music şi Fundaţia „Mircea Vintilă”, album ce conţine 13 piese, adevărate hituri lansate de solist de-a lungul anilor („Pământul deocamdată”, „Cu tine prin New-York”, „Miruna”, „Făt Frumos”, „Bade Ioane” etc.), şi o piesă nouă, inedită, care constituie o mare supriză, datorită accentelor ei hip-hop, „Dramă de cartier”.
- Piesele mai vechi incluse în acest Best of au fost rearanjate orchestral şi aduse, ca sound, la standardele anului 2005.
| Mircea Vintilă | |
 Mircea Vintilă în recital la Vama Veche | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Mircea Vintilă |
| Născut | 23 martie 1949, București București, România[1] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muzician · cântăreț · compozitor |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alte nume | Ciocu' |
| Gen muzical | folk · folk rock · pop rock |
| Instrument(e) | solist vocal · chitară |
| Ani de activitate | 1974 - prezent |
| Case de discuri | Electrecord · Eurostar · Roton · Intercont Music |
| Interpretare cu | Brambura · Pasărea Colibri · Basorelief · Florian Pittiș · Alexandra Ușurelu · Horia Stoicanu |
| Prezență online | |
| Site web | |
| Modifică date / text | |
Mircea Vintilă (n. 23 martie 1949, București), cunoscut și ca Ciocu', este un muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk.
Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor '70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al supergrupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.
Activitate muzicală[modificare | modificare sursă]
Mircea Vintilă s-a născut în data de 23 martie 1949 la București și a fost interesat de muzică din copilărie. A urmat Școala de Muzică, clasa violă. A terminat Liceul „Gheorghe Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții din București în anul 1974.
Mircea Vintilă cântă alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de muzică folk din anul 1971, la Clubul 303 aparținând Universității Politehnice București, apoi la Clubul Universitas, la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” și în Cenaclul Flacăra.
La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștigă „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John” pe versuri de George Coșbuc. Cu piesa „Bade Ioane”, pe versurile poetului Tudor Arghezi, câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt-Frumos” pe versuri de Adrian Păunescu câștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Debutul discografic al lui Vintilă se produce în anul 1976, când apare un disc single intitulat Mielul / Pământul deocamdată, editat de Electrecord. Versurile celor două cântece ce se regăsesc pe disc aparțin lui Adrian Păunescu. În 1977 apare un disc EP cu trei piese, Bade Ioane / Hanul lui Manuc / Eroii. Următorul material discografic semnat Mircea Vintilă este Crezul meu, apărut în anul 1978. Este primul LP al cantautorului, ce conține 11 cântece, o parte dintre acestea fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea de la formația Sfinx.
În perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care Mircea Vintilă figurează cu patru piese.
Mai târziu, în 1984 urmează un al doilea LP intitulat Peripeții noi și apoi, în 1989, un alt album, intitulat simplu Mircea Vintilă, din cauză că titlul original, Se retrage la Vatra Luminoasă, nu a fost acceptat de cenzura comunistă a vremii. La acest ultim album al său de dinainte de Revoluție, Mircea Vintilă colaborează cu Florian Pittiș la texte și cu Sorin Chifiriuc la orchestrații și aranjamente instrumentale.
În anul 1990 primește „Marele Premiu pentru Întreaga Activitate” în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee în Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia. Susține spectacolul „Față în față cu lumea” la Teatrul Bulandra din Capitală, alături de Florian Pittiș, cu care în anul 1993 editează albumul Nu trântiți ușa!. La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.
În 1992 fondează, împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici, grupul Pasărea Colibri, desfășurând o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (Statele Unite ale Americii, Canada, Germania). Pe parcursul anilor '90 lansează împreună cu Pasărea Colibri trei albume de folk-rock de mare succes: În căutarea cuibului pierdut (1995), Ciripituri (1996) și Cântece de bivuac (1999).
În octombrie 2000 lansează albumul Madama de pică, material discografic produs de Roton, ce reprezintă primul proiect solo după o perioadă în care a activat mai mult împreună cu Pasărea Colibri. Albumul include doar piese noi, cu un sound remarcabil, la care și-au adus contribuția muzicieni de marcă: Iulian Vrabete (membru al grupului Holograf, în calitate de producător executiv și chitarist bas), Horia Stoicanu (co-autor la muzică și versuri), Gheorghe Emanuel „Fisă” (programare și claviaturi), Relu Bițulescu (percuție), Eugen Caminschi (chitară), Marius Bațu (chitară acustică și voce adițională). Primul single extras, „Noros Cecer”, beneficiază de un videoclip. Madama de pică a fost declarat „cel mai bun album folk al anului 2000”, iar videoclipul piesei „Noros Cecer” a luat premiul pentru „cel mai bun videoclip al anului”, decernat de Uniunea Artiștilor Profesioniști din Televiziune.
În paralel, Mircea Vintilă își continuă activitatea alături de Pasărea Colibri, cu care realizează albumul Încă 2000 de ani, lansat în 2002. În același an, pe data 12 decembrie, participă la concertul aniversar de 10 ani a grupului Pasărea Colibri la Palatul Copiilor din București. Spectacolul face obiectul unui dublu album live și a unui DVD, lansate în 2003. În vara lui 2003, Pasărea Colibri își încetează activitatea. Pentru Mircea Vintilă au loc câteva schimbări pe plan artistic. Astfel, semnează un contract cu o nouă casă de discuri, părăsind Roton-ul pentru Intercont Music. O altă noutate o reprezintă trupa Brambura, care îl acompaniază pe muzician în concerte, dar și pe noul material discografic. Formația este compusă din instrumentiști de valoare: Eugen Caminschi (chitară), Gelu Ionescu (claviaturi), Vadim Tichișan (baterie), Cătălin Crețeanu (bas), Elena Pavel și Andrada Popa (voci adiționale).
Este realizat albumul Toți într-o barcă, primul disc pe care Mircea Vintilă îl înregistrează alături de formația Brambura. Colaborarea cu Horia Stoicanu este continuată, alături de care a înființat în anul 2000, după spusele sale, un „comando muzical” prin care cei doi au dorit să „debarce în forță pe plaja de manele”. Ca urmare, dintre cele 10 piese care alcătuiesc materialul albumului Toți într-o barcă, cinci sunt creditate tandemului Vintilă - Stoicanu, iar alte două sunt semnate individual de cei doi. Eugen Caminschi și Iulian Vrabete contribuie la rândul lor la partea de compoziție cu două, respectiv o piesă. Toți într-o barcă este un album mai mult îndreptat spre pop-rock, surprinzând prin prospețimea pieselor și prezentarea acestora.
Pe 14 decembrie 2005, Mircea Vintilă lansează albumul Opere & operete, produs de Intercont Music și de Fundația Mircea Vintilă, album ce conține 13 piese,[2] adevărate hit-uri lansate de solist de-a lungul anilor („Pământul deocamdată”, „Cu tine prin New York”, „Dragă Miruna”, „Făt-Frumos”, „Bade Ioane”, „Adio, deci, pe curând” etc.), și o piesă nouă, „Dramă de cartier”. Aceasta este inedită prin faptul că aduce o colaborare cu un cântăreț de hip-hop, Barac. Piesele mai vechi incluse pe Opere & operete sunt rearanjate orchestral și aduse, ca sound, la standardele anului 2005.
În data de 2 martie 2009, cotidianul Jurnalul Național lansează un supliment însoțit de un CD cu 21 de piese, dedicat lui Mircea Vintilă, în cadrul seriei „Ediție de colecție - Mișcarea de rezistență”. Tot în 2009, este reformat grupul Pasărea Colibri, alături de Vintilă, din formație mai făcând parte Mircea Baniciu, Marius Bațu și Vlady Cnejevici.
În 2013 albumul Madama de pică este reeditat de către Roton, apărând pe piață cu o grafică modificată și sub titulatura Madama de pică - Ediție de aur.
În 2014 Vintilă lansează două cântece noi, ambele ilustrate de clipuri: „Ceva se întâmplă cu noi” (alături de Alexandra Ușurelu) și „Musette”.
Duetul împreuna cu Alexandra Ușurelu s-a bucurat de mare succes, fiind preluat de rețele naționale de radio si difuzat in heavy rotation la Radio Romania Actualitati, fiind si nominalizat ca "cel mai bun duet" al anului 2014 la Premiile RRA.
Mircea Vintilă a susținut o serie de concerte împreună cu Alexandra Ușurelu și band-ul ei cu numele "Mergem toți într-o barcă", una dintre cele mai spectaculose apariții de acest fel fiind în încheierea Festivalului Național de Muzică Folk "Ziua de Mâine" de la Alba Iulia, în anul 2017, unde Mircea Vintilă a prezentat împreună cu Alexandra Ușurelu și Orchestra de Cameră a Județului Alba pentru prima oară formatul său de concert cu band și orchestră.
Discografie
Solo[modificare | modificare sursă]
- Mielul / Pământul deocamdată (single, Electrecord, 1976)
- Bade Ioane / Hanul lui Manuc / Eroii (EP, Electrecord, 1977)
- Crezul meu (LP, Electrecord, 1978)
- Peripeții noi (LP, Electrecord, 1984)
- Mircea Vintilă (LP, Electrecord, 1989)
- Nu trântiți ușa! (LP, Eurostar, 1993) (album realizat împreună cu Florian Pittiș)
- Madama de pică (CD/MC, Roton, 2000; reeditat în 2013)
- Toți într-o barcă (CD/MC, Intercont Music, 2003) (album realizat împreună cu formația Brambura)
- Opere & operete (CD/MC, Intercont Music, 2005)
- Muzică de colecție, Vol. 78 (CD, Jurnalul Național, 2009)
- Azi te vreau + Live 10 (CD, A&A Records, 2016) (album realizat împreună cu formația Pragu' de Sus)
Cu Pasărea Colibri[modificare | modificare sursă]
- În căutarea cuibului pierdut (CD/MC, Blue Ridge International Computers & Roton, 1995)
- Ciripituri (CD/MC, Intercont Music & Pasărea Colibri, 1996)
- Cântece de bivuac (CD/MC, Roton, 1999)
- Încă 2000 de ani (CD/MC, Roton, 2002)
- 10 ani - Vol. 1 (CD/MC, Roton, 2003)
- 10 ani - Vol. 2 (CD/MC, Roton, 2003)
- 10 ani (DVD/VHS, Roton, 2003)
- 19 ani (CD, Cat Music & Colibri Music, 2011)
Cu Mircea Baniciu, Alexandru Andrieș și Nicu Alifantis[modificare | modificare sursă]
- Tandrețuri pentru femei cu cei 4 corifei (DVD, TVR Media, 2005)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu