1. /30 APRILIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

EVENIMENTE

• 313 - Împăratul roman Licinius unifică Imperiul Roman de Răsărit sub conducerea sa.

  

  Flavius Licinius – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Flavius Licinius s-a născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia. A îmbrățișat cariera militară și a ajuns să fie un favorit al imparatului Galeriu, iar după moartea lui Galerius ( in anul 311), Licinius ocupă proviincile danubiano-balcanice până la Hellespont. În 312 se apropie de Constantin cel Mare, alianță întărită prin căsătoria lui cu Flavia Iulia Constanția, sora acestuia, în martie 313.

  

  Flavius Licinius – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  În urma întrevederii de la Mediolanum (februarie-martie 313) a celor doi împărați, se promulgă edictul prin care creștinismul este recunoscut ca religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu. Victorios în războiul cu Maximinus Daia (313), Licinius ocupă toate provinciile orientale deținute de acesta, devenind stăpân al întregului Orient. In anul 324 imparatul Constantin, ii declara razboi lui Licinius.si il nfrânge în două mari bătălii, la Adrianopol (iulie) și Chrysopolis în Asia Mica (septembrie). Cu flota distrusă de Crispus, fiul lui Constantin, Licinius cade prizonier și este executat în anul următor la Tesalonic.

• 642 - Chindaswinth devine rege al Spaniei vizigote (n. in 563- mort la 30 septembrie 653 ). A domnit din anul 642 pana la moartea sa, succedandu-l in urma unei conspiratii pe tanarul rege Tulga considerat deficient mintal. In timpul domniei sale au fost inabusite revoltele nobililor si intarita autoritatea statului.

• 1006 - SN 1006, cea mai strălucitoare supernovă din istorie, a apărut pe cer în constelația Lupus și a fost observată în Elveția, China și Egipt.

  

  Rămășițele exploziei supernovei SN 1006 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  SN 1006 a fost o supernovă, văzută pe Pământ începând cu anul 1006 d.Hr.; Pământul se afla atunci la circa 7.200 de ani-lumină distanță de ea. A fost evenimentul stelar cu cea mai mare magnitudine aparentă din istoria înregistrărilor, ajungând la o magnitudine vizuală de aproximativ -7.5. Apărut la început în constelația Lupului între 30 aprilie și 1 mai din acel an, această „stea nouă” a fost descrisă de observatorii din China, Egipt, Irak, Japonia, Elveția și posibil din America de Nord.

  Rămășița de supernovă a acestei explozii a fost identificată abia în 1965, când Doug Milne și Frank Gardner au utilizat radiotelescopul de la Observatorul Parkes pentru a demonstra că ceea ce era anterior cunoscut drept sursa radio PKS 1459-41, din apropierea stelei Beta Lupi, părea a fi un înveliș circular de 30 de arcminute. De-a lungul următorilor ani, au fost detectate atât emisiile de raze X cât și cele de lumină vizibilă ale acestei rămășițe, iar în 2010, H.E.S.S. observatorul de raze gamma a anunțat detectarea unei emisii de radiații gamma de la rămășiță.

  Rămășița cu diametrul de ~0,5° al SN 1006 se află la o distanță estimată de 2,2 kiloparseci de Pământ, diametrul său liniar fiind de circa 20 de parseci. Așa cum este de așteptat de la rămășița unei supernove de tip Ia, nu s-a observat în centrul ei nicio stea neutronică sau gaură neagră.

• 1638 - Patriarhul Chiril Lukaris sfințește Mănăstirea Podgoria Copou din Iași, ctitorie a domnului Vasile Lupu.

  

  Mănăstirea Podgoria Copou – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  În locul unde se află astăzi mănăstirea, era o moșie domnească unde a existat anterior o biserică de lemn. Există o legendă conform căreia în timpul unei invazii a tătarilor în Iași, Doamna Tudosca (Teodosia), soția lui Vasile Lupu, a fugit în pădure și s-a ascuns într-o scorbură de copac. Odată trecut pericolul, domnitorul și-a căutat soția pe aceste dealuri și a găsit-o cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou. Voievodul a tăiat copacul scorburos și, în semn de mulțumire că și-a găsit soția nevătămată, a hotărât zidirea unei mănăstiri.

  În anul 1638, conform pisaniei în limba slavonă aflată deasupra peretelui dintre pridvor și pronaos, voievodul Vasile Lupu a ctitorit în aceste locuri o biserică de piatră. Biserica aceasta a fost zidită înainte de construirea ctitoriei lui Vasile Lupu de la Mănăstirea Trei Ierarhi, fiind închinată Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos. Ea a fost sfințită la 30 aprilie 1638 de către patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului.

  Pisania în limba slavonă a fost tradusă de către episcopul Melchisedec Ștefănescu astfel: “Cu voința Tatălui, cu conlucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu rob stăpânului meu Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Treimei închinător, Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitor al Țării Moldovei și prea iubita Doamna noastră Teodosia și cu prea iubiții copii Ioan Voievod și Maria și Ruxanda, voi și zidi această sfântă rugă în numele sfântului părintelui nostru Atanasie cel mare, Arhiepiscopul Alexandriei. În anul 7146 (=1638), Aprilie 30. Și s-a sfințit cu mâna preasfântului Patriarh Kiril“.

  După detronarea lui Vasile Lupu în anul 1653, biserica a fost arsă și dărâmată, fiind reconstruită de mai multe ori în decursul timpului, astfel încât nu se mai recunoaște nimic din stilul bisericii originare.

• 1789 - George Washington devine primul presedinte american, dupa depunerea juramantului pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, la New York.

  

  George Washington by Gilbert Stuart, 1797 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland⁠(d), Virginia Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon⁠(d), Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.

  În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown⁠(d) (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

  Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte în 1789 și apoi în alegerile din 1792, Washington rămâne până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electorale. La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados. John Adams a fost ales vicepreședinte. George Washington a depus jurământul ca prim președinte conform constituției Statelor Unite ale Americii în 30 Aprilie, 1789 la Federal Hall⁠(d) în New York cu toate că, la început nu-și dorea această funcție.

  Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece prețuia foarte mult imaginea sa ca funcționar public dezinteresat. La insistența Congresului, totuși, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de președinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care își permiteau să servească țara fără salariu. Washington a participat cu mare atenție la pompa și ceremonia postului, având grijă ca titlurile și vestimentația să fie republicane și nu a imitat niciodată curțile regale europene.

  Până la sfârșit a preferat apelativul de ,,Domnule Președinte” altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate. Washington s-a dovedit a fi un bun administrator. Bun în a delega sarcini și bun judecător al talentului și caracterului personal, Washington ținea regulat ședințe ale cabinetului pentru a dezbate problemele înainte de a lua o decizie. În privința sarcinilor de rutină era ordonat, energic, respectuos cu privire la opinia altora dar hotărât, urmărind obiective generale dar și consistența acțiunilor particulare în atingerea primelor. Washington a servit al doilea termen ca președinte fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca președinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituție.

• 1803 - SUA a cumparat de la Franta teritoriul Louisiana in schimbul sumei de 80 milioane franci-aur.

  

  Harta Statelor Unite cu statul Louisiana indicat – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Louisiana a fost denumită după Ludovic al XIV-lea, rege al Franței în perioada 1643-1715. Când René-Robert Cavelier, Sieur de La Salle a declarat ținutul străbătut de fluviul Mississippi ca teritoriu francez, l-a numit La Louisiane, însemând „Țara lui Louis”. Ca parte a Imperiului colonial francez, teritoriul Louisianei se întindea de la New Orleans până în nord la actuala frontieră a Canadei.

  Când Statele Unite și-au câștigat independența față de Marea Britanie în 1783, preocupările majore ale federației au rămas existența unei puteri europene la frontiera de vest și accesul fără restricții la fluviul Mississippi. Cum locuitorii americani s-au dus spre vest, au constatat că Munții Apalași constituiau o barieră în calea transportului către est. Produsele puteau fi transportate cel mai ușor cu ajutorul unor șlepuri pe râul Ohio și pe fluviul Mississippi spre portul New Orleans de unde bunurile puteau fi încărcate în nave maritime. Problema cu această rută era că spaniolii stăpâneau ambele maluri ale fluviului Mississippi în aval de Natchez. Ambițiile lui Napoleon în Louisiana au implicat crearea unui imperiu al comerțului cu zahăr cu centrul în Caraibe.

  Conform Tratatului de la Amiens din 1800, Marea Britanie i-a restituit Franței proprietatea asupra insulelor Martinica și Guadalupe. Napoleon a vrut ca Louisiana să fie un depozit pentru aceste insule producătoare de zahăr și un tampon în fața Statelor Unite. În octombrie 1801, Napoleon a trimis o importantă forță militară să cucerească insula Saint-Domingue și să reintroducă sclavia, care fusese abolită ca o consecință a revoltei din 1792-1793 și a abolirii prin lege și prin constituție a sclaviei în coloniile franceze în anul 1794.

  Când armata condusă de cumnatul lui Napoleon, Leclerc, a fost învinsă de forțele care s-au opus reintroducerii sclaviei prin înrobirea celei mai mari părți a populației din Saint Domingue, Napoleon s-a hotărât să vândă Louisiana.

  Thomas Jefferson, al treilea președinte al Statelor Unite, a fost deranjat de planurile lui Napoleon de a restabili coloniile franceze în America. Având în posesie orașul New Orleans, Napoleon ar fi putut să închidă accesul Statelor Unite la fluviul Mississippi în orice moment. Jefferson l-a autorizat pe Robert R. Livingston, ministrul Statelor Unite în relația cu Franța, să negocieze cumpărarea orașului New Orleans, a unei părți din malul de est al fluviului Mississippi și libera navigație pe fluviu pentru navele comerciale ale Statelor Unite. Livingston a fost autorizat să plătească maximum 2 milioane de dolari.

  Transferul oficial al Louisianei către Franța nu avusese încă loc, iar înțelegerea lui Napoleon cu spaniolii nu a fost un secret bine păzit. La 18 octombrie 1802, Juan Ventura Morlaes, ca intendent al Louisianei, a făcut publică intenția Spaniei de a revoca dreptul Statelor Unite de a depozita mărfuri la New Orleans. Închiderea acestui port vital pentru Statele Unite a produs furie și consternare. Comerțul era practic blocat în vest. Istoricii cred că revocarea dreptului de depozit a fost consecința abuzurilor americanilor, în special contrabanda, și nu a intrigilor francezilor așa cum s-a crezut la acel moment. Președintele Jefferson a ignorat presiunea publicului care cerea un război cu Franța și l-a împuternicit pe James Monroe să ajute la obținerea orașului New Orleans pentru Statele Unite. Jefferson a autorizat mărirea cheltuielilor la 10.000.000 de dolari.

  Oricum, la 11 aprilie 1803, ministrul francez de externe, Talleyrand, l-a surprins pe Livingston cu întrebarea ce preț ar plăti Statele Unite pentru întreaga Louisiana, nu doar pentru New Orleans și teritoriul din jurul acestuia (așa cum fusese autorizat Livingston). Monroe și Livingston au fost de aceeași părere și anume că Napoleon își poate retrage oferta oricând (lăsându-i fără posibilitatea de a obține dorita zonă New Orleans) și că primirea aprobării de la președintele Jefferson poate dura câteva luni, astfel că s-au hotărât să deschidă negocierile imediat.

  Până pe 30 aprilie, ei au ajuns să se înțeleagă cu francezii și să cumpere de la aceștia întreagul teritoriu al Louisianei 2.100.000 km² pentru 60 de milioane de franci (aproximativ 15.000.000 de dolari). O parte din această sumă a fost folosită pentru compensarea unor datorii pe care Franța le avea către Statele Unite. Plata a fost făcută în obligațiuni emise de Statele Unite, care au fost vândute de Napoleon la valoarea nominală unei companii olandeze, Hope and Company, și băncii britanice Barings, cu o reducere de 87½ pentru fiecare 100 de unități. Ca urmare, Franța a primit numai 8.831.250 de dolari bani în numerar pentru Louisiana.

  Conștiinciosul bancher englez Alexander Baring a vorbit cu Marbois în Paris, s-a deplasat în Statele Unite să ia obligațiunile, le-a dus în Marea Britanie și s-a întors în Franța cu banii pe care Napoleon i-a folosit să finanțeze războiul împotriva Angliei.

  Când știrea despre cumpărare a ajuns în Statele Unite, Jefferson a fost surprins. El autorizase cheltuirea a 10.000.000 de dolari pentru un oraș port și în schimb a primit tratate care obligau guvernul să cheltuie 15.000.000 de dolari pentru un teren care ar fi dublat suprafața țării. Adversarii politici ai lui Jefferson din Partidul Federalist, au susținut că Louisiana cumpărată ar fi un deșert fără valoare și că este neconstituțională achiziția unor terenuri și încheierea unor tratate fără aprobarea Senatului. Ceea ce îi speria era însă faptul că noile state, care vor fi în mod inevitabil desprinse din teritoriul Louisianei, vor întări poziția vestului și a sudului în Congres, iar în viitor vor reduce influența federaliștilor din Noua Anglie în afacerile interne. Președintele Jefferson a fost un entuziast susținător al extinderii spre vest și a susținut cu fermitate tratatul. În ciuda obiecțiunilor federaliștilor, la 20 octombrie 1803, Senatul Statelor Unite a ratificat tratatul referitor la Louisiana.

  O ceremonie oficială s-a ținut în New Orleans, la 29 noiembrie 1803, pentru a marca transferul. Cum teritoriul Louisianei nu a trecut niciodată în mod oficial din puterea Spaniei în cea a Franței, spaniolii și-au coborât drapelul, iar francezii l-au ridicat pe al lor. În ziua următoare, generalul James Wilkinson a acceptat posesiunea Louisianei în numele Statelor Unite. O ceremonie similară a fost ținută în St. Louis la 9 martie 1804, când tricolorul francez a fost înălțat lângă râu, înlocuind drapelul spaniol. A doua zi, căpitanul Amos Stoddard și-a condus compania de artilerie în oraș și a înălțat drapelul american pe catargul fortului. Terioriul Louisianei a fost predat oficial guvernului Statelor Unite reprezentat de Meriwether Lewis.

  Teritoriul Louisianei, cumpărat pentru mai puțin de 3 cenți pe acru (aproximativ 8 cenți/ha), a dublat mărimea Statelor Unite peste noapte, fără nici un război și fără ca nici un american să își piardă viața, și a stabilit un precedent pentru cumpărarea de teritorii. A deschis o cale pentru o viitoare expansiune a Statelor Unite peste continent către Pacific.

• 1835  - Împăratul rus Nicolae I sancţionează decizia Consiliului de Miniştri de a permite duhoborilor (membri a două secte creştine apărute în Rusia la începutul secolului XVIII-lea), care au locuit în Delta Dunării şi se înapoiau în Rusia, să se stabilească printre coreligionarii lor din Basarabia ţaristă.

•  1844 - Alexandru Ioan Cuza s-a casatorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti si a Catincai Rosetti, nascuta Sturdza. Cu acest prilej, Cuza a refuzat sa primeasca tiganii robi trecuti in lista dotala a sotiei, fiind astfel primii care au acceptat hotararea Adunarii Obstesti din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a tiganilor.

  

  Al. I. Cuza şi Doamna Elena – pictură din Biserica Domnească de la Ruginoasa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iaşi unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaşte pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va căsători la Iaşi în ziua de 30 aprilie 1844. Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite. Crescută de o mamă aprigă şi autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soţului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace şi puţin timidă, lipsită de încredere în forţele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate. Deşi, căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soţ prea statornic, între ei s-au păstrat, totuşi, întotdeauna relaţii de respect.

• 1848 - Are loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Cîmpia Libertăţii – Adunarea din duminica Tomii.

  

  Adunarea nationala a romanilor de la Campia Libertatii – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  La 18 -30 aprilie 1848 are loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, la Blaj, pe Cîmpia Libertăţii (Adunarea din duminica Tomii), la care se hotărăşte convocarea pentru 3 mai 1848, stil vechi (15 mai 1848, stil nou) a unei adunări populare.

• 1857 - S-a introdus in Bucuresti iluminatul public cu lampi cu petrol lampant, capitala Romaniei fiind primul oras din lume luminat astfel.

  

  30 aprilie 1857: Bucuresti, primul oras din lume iluminat public cu lampi cu petrol lampant – foto: like.noinu.ro

  La 30 aprilie 1857 s-a introdus in Bucuresti iluminatul public cu lampi cu petrol lampant, capitala Romaniei fiind primul oras din lume luminat astfel. Iluminatul străzilor oraşului de pe Dâmboviţa a fost aproape inexistent până la jumătatea sec. XIX, când, din loc în loc, au început să apară felinarele. În 1857, Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant. Până atunci, bezna de pe străzi era de nepătruns. Doar razele Lunii, atunci când nu era ascunsă printre nori, erau binevenite să lumineze calea drumeţilor.

  În casele oamenilor de rând, lumânarea era nelipsită. Odăile boierilor înstăriţi, în schimb, erau luminate cât se poate de bine, dar tot lumânările erau de bază. După lăsarea serii, bucureştenii se adunau pe la casele lor. Cinau şi, cum nu prea mai aveau ce face după ce întunericul punea stăpânire peste oraş, se duceau la culcare, după cum spune şi vechea zicală. Adormeau o dată cu găinile. Doar boierimea rămânea să petreacă mai târziu. De la porţile celor înstăriţi nu lipseau torţele aprinse.

• 1860 - În Moldova (Principatele Unite) se formeaza un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu. La 30 aprilie 1860, stil vechi (12 mai 1860, stil nou), în Moldova vine un nou guvern în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Guvernul va activa pînă pe 17 ianuarie 1861, stil vechi (29 ianuarie 1861, stil nou).

• 1881 - Se constituie Partidul Naţional Român (P.N.R.) prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional din Transilvania

  

  Nicolae (Neagoe) Popea (n. 17 februarie 1826 (S.N. 29 februarie), Satulung, Brașov – d. 26 iulie 1908 (S.N. 8 august), Caransebeș) a fost un episcop, istoric și cărturar român, membru titular al Academiei Române din 1899, primul presedinte al Partidului Național Român (1881-1882) – foto: ziarullumina.ro

  La 30 aprilie 1881, stil vechi (12 mai 1881, stil nou) se constituie Partidul Naţional Român (P.N.R.) prin unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional din Transilvania. Crearea partidului şi adoptarea programului său au grupat pentru prima dată toate elementele politice din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, pe baza unei platforme programatice şi de acţiune comune.

  Partidul Naţional Român a avut un rol important în înfăptuirea actului unirii Transilvaniei cu România şi în pregătirea, împreună cu Partidul Social-Democrat din Transilvania, a Adunării Naţionale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). În februarie 1923, P.N.R. a fuzionat cu foştii membri ai Partidului Conservator-Democrat, iar în 1925, cu Partidul Naţionalist al Poporului.

  În octombrie 1926, P.N.R. a fuzionat cu Partidul Ţărănesc, punîndu-se astfel bazele Partidului Naţional-Ţărănesc. Preşedinţi ai Partidului Naţional Român au fost: Nicolae Popea (1881-1882), Patenie Cozma (1882-1883), Gheorghe Bariţiu (1884-1888), Ioan Raţiu Băseşti (1903-1918), Iuliu Maniu (1919-1926). Partidul publică ziarele Tribuna (1884-1903), Lupta (1906-1910), Românul (1911-1916, oct.-dec. 1918), Patria (1919-1926).

• 1896 - Se adoptă Legea învățământului primar și normal–primar (Legea Poni). Prin aceeași reglementare se înființează Casa Școalelor, care va avea în atribuție administrarea fondurilor destinate construirii de edificii școlare și achiziționarea mobilierului aferent.

  

  Petru Poni (1841 – 1925)  - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Petru Poni (n. 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași; d. 2 aprilie 1925, Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pionier al școlii românești de chimie. A fost profesor la Universitatea din Iași și membru titular al Academiei Române.

• 1897 - Mihail Sadoveanu debuteaza in ziarul umoristic „Dracul” din Bucuresti Sub pseudonimul Mihai din Pașcani, viitorul romancier publica schița umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnișoara Mxxxx Falticeni„

  

  Mihail Sadoveanu în 1949 – foto: ro.wikipedia.org

  Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani.

  Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească.

• 1902 - Are loc premiera operei „Pelléas si Melisande” de Claude Debussy.

  

  Pelléas & Mélisande, pictură de Edmund Blair Leighton – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Pelléas et Mélisande este o operă (dramă lirică) în 5 acte şi 19 tablouri de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck. Premiera operei a avut loc la “Opéra-Comique” din Paris în ziua de 30 aprilie 1902. Durata operei: cca 3 ore. Locul de desfăşurare al acţiunii: Regatul Allemonde (loc fabulos, de basm).

• 1912 - La Bender (Tighina), gubernia Basarabia, începe să apară azeta politică, socială şi comercială – „Bessarabskii telegraf”, prima publicaţie periodică din acest oraş.

• 1920 - In Romania intra in vigoare Legea pentru organizarea Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale, in atributiile caruia intrau: “pregatirea, aplicarea si supravegherea aplicarii legilor privitoare la asigurarile sociale”.

• 1937 - În Filipine a avut loc un plebiscit referitor la dreptul femeilor de a vota. Au putut participa doar bărbații care, în majoritate (peste 90%), au fost de acord ca femeile să se bucure de acest drept.

• 1939 - Franklin D. Roosevelt este primul presedinte care a aparut pe postul de televiziune.

  

  Franklin Delano Roosevelt – foto: ro.wikipedia.org

  Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 – d. 12 aprilie 1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 – 1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.

• 1945 - În timp ce trupele sovietice se apropiau de Berlin, , Adolf Hitler si Eva Braun, s-au sinucis împreună, după ce au fost căsătoriți o zi. În aceeași zi, Armata Roșie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin.

  

  Eva Braun împreună cu Adolf Hitler, 14 iunie 1942 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  La 30 aprilie 1945, liderul nazist Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889) şi soţia sa Eva Braun, cu care se căsătorise cu o zi în urmă, s-au sinucis în bunkerul de sub Cancelaria Reichului din Berlin, în timp ce trupele sovietice ajunseseră la doar câteva sute de metri de ascunzătoare.

  

  30 aprilie 1945: Armata Roșie arborează drapelului sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin – foto: ro.wikipedia.org

  Adolf Hitler şi Eva Braun s-au sinucis în ziua de 30 aprilie 1945, la scurt timp după ora 15.30, momentul în care, după ce îşi luaseră rămas bun de la cei care le rămăseseră alături, cei doi s-au retras, potrivit relatărilor martorilor. ”Începând din acest moment, mărturiile sunt neclare şi contradictorii. Potrivit mărturiilor culese de Intelligence Service, s-a auzit un foc de armă. Apoi Goebbels şi Bormann, în momentul următor, au intrat în camera führerului.

  Ei au găsit corpul lui Hitler întins pe sofa: îşi trăsese un glonţ în gură. Eva Braun era şi ea moartă, dar nu se folosise de revolver, înghiţise cianură”, arată Jacques de Launay în cartea sa ”Ultimele zile ale fascismului în Europa” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985). La moartea führerului, Bormann şi Goebbels, locotenenţii săi cei mai fideli, au preluat din bunker conducerea operaţiilor, aminteşte Jacques de Launay în lucrarea mai sus-menţionată. La 1 mai 1945 Goebbels s-a sinucis şi el, împreună cu soţia sa.

  Câteva zile mai târziu, capitularea necondiţionată a Germaniei semnată în noaptea de 8/9 mai 1945 la Berlin a pus capăt războiului în Europa.

• 1948 - A fost creată Organizația Statelor Americane (OSA) , o organizație internațională guvernamentală cu sediul la Washington cu 35 de state membre și 24 de observatori permanenți care are ca obiective principale securitatea continentală si soluționarea pașnică a conflictelor dintre statele membre.
• 1949 - A fost fondat Teatrul pentru Copii si Tineri „Merlin” din Timisoara.
• 1970 - Presedintele Nixon anunta ca fortele Statelor Unite si ale Vietnamului de Sud vor invada Cambodgia pentru a lichida bazele fortelor comuniste.
• 1975 - Armata Vietnamului de Nord comunist ocupa in totalitate Vietnamul de Sud, reunificand tara (Ziua Victoriei).

• 1980 - La vârsta de 42 de ani, Prințesa Beatrix devine regină a Țărilor de Jos, după abdicarea mamei sale, regina Iuliana.

  

  Regina Beatrix în mai 2008 – foto: ro.wikipedia.org

  Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania-Nassau (n. 31 ianuarie 1938, Baarn) este fiica cea mare a reginei Juliana și a soțului acesteia, Prințul Bernhard. A fost regină a Regatului Țărilor de Jos care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Sint Maarten și Aruba, din 1980 până în 2013. În urma abdicării ea este numită Prințesa Beatrix.

• 1988 - La Dublin in Republica Irlanda, cantareata canadiana de etnie franceza Céline Dion câștigă a 33-a ediție a Eurovisionului pentru Elveția, cu piesa „Ne partez pas sans moi”.
• 1990 - Deschiderea, la Lisabona, a Centrului Nord–Sud al Consiliului Europei.
• 1991 - Un puternic ciclon a lovit Bangladesh-ul provocand moartea a 138.000 de oameni.

• 1993 - Jucatoarea iugoslava de tenis de camp, Monica Seles, numarul 1 mondial, a fost grav ranita de un suporter fanatic al adversarei sale, Steffi Graf.

  

  Monica Seles – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 2000 - A fost canonizata, de catre Papa Ioan Paul al II-lea, sora Faustina Kowalska, calugarita poloneza de care este legat cultul Îndurarii Divine.

  

  Sora Faustina Kowalska – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Maria Faustina Kowalska, cunoscută sub numele de Sfânta Faustina, născută Helena Kowalska, (n. 25 august 1905 la Głogowiec, Polonia (atunci în Imperiul Rus) – d. 5 octombrie 1938 la Cracovia, Polonia) a fost o călugăriță mistică și vizionară poloneză. Este venerată în biserica romano catolică ca sfântă și este cunoscută ca apostol al milostivirii divine. De-a lungul vieții sale a avut numeroase viziuni și conversații cu Iisus despre care a scris în jurnalul ei, publicat mai târziu cu titlul „MIC JURNAL Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu”.

  La vârsta de 20 de ani Faustina intră într-o mânăstire din Varșovia de unde va fi mai târziu transferată la Plock, și mai apoi la Vilnius unde îl întâlnește pe confesorul său Michael Sopocko care o susține în devoțiunea față de Divina mila. Faustina și Sopocko au îndrumat un artist să picteze prima imagine a milostivirii divine, bazată pe descrierile Faustinei din viziunile avute cu Iisus, pictură ce va deveni una din cele mai cunoscute icoane creștine.

  Sopocko folosește imaginea la prima Liturghie din prima duminică de după Paști – care mai târziu a devenit cunoscută ca Duminica Milostivirii divine. În jurnalul său, Faustina a prezis că munca ei va fi interzisă pentru o vreme și apoi va primi din nou aprobare să continue. Devoțiunea față de Mila divină a fost oprită de către Vatican in 1959 cand papa Ioan al XXIII-lea a semnat un decret care a plasat lucrările sale în Indexul Cărților Interzise.

  În 1965 Karol Wojtyla, atunci arhiepiscop al Cracoviei și mai târziu Papa Ioan Paul al II-lea, a dispus o nouă investigație, intervievând martorii și în 1967 a trimis un număr de documente despre Faustina Vaticanului, cerând începerea procesului beatificării sale. Cazul a fost acceptat pentru analiză în 1968, iar Devoțiunea față de Mila divină a fost din nou îngăduită în 1978, Faustina fiind declarată primul sfânt al secolului 21 in Aprilie 2000. Devoțiunea față de Milostivirea divină este acum practicată de peste 100 de milioane de catolici.2001: Dennis Tito, primul turist spațial decolează pe o navetă rusească cu destinația Stația Spațială Internațională.

• 2001 - Milionarul american Dennis Tito, primul turist spațial, decolează pe o navetă rusească cu destinația Stația Spațială Internațională.

  

  Dennis Tito – foto: ro.wikipedia.org

  Dennis Tito (născut: 8 august, 1940, Queens, New York) este un multimilionar american, care și-a câștigat și statutul de celebritate prin faptul că a devenit primul turist spațial. Tito a obținut un Bachelor of science în astronautică și aeronautică la New York University în 1962 (titlul este echivalent Bacalaureatului din statele europene; adică primul grad academic (cel mai de jos), iar mai târziu a obținut și un Master of science, (specialitatea inginerie) la Rensselaer Polytechnic Institute, Troy, New York.

  La 18 mai 2002 a obținut un titlu de Doctor honorific de la același Institut (Rensselaer Polytechnic Institute), care îi recunoscuse cu ani în urmă și Masteratul. Se numără printre foștii cercetători ai proiectului Jet Propulsion Laboratory de la NASA. În 1972 a fondat Wilshire Associates, o societate de asistență și consultanță financiară în Santa Monica, California. Pe 28 aprilie 2001 Tito s-a alăturat echipajului navetei Sojuz TM-32 și, timp de 7 zile, 22 de ore și 4 minute a rămas cu ei pe orbită. Pentru această călătorie a sa, Tito, a achitat suma de 20 de milioane de dolari americani.

  

  Crew of Soyuz TM-32. (L-R: Tito, Talgat Musabayev, and Yuri Baturin) – foto: en.wikipedia.org

• 2002 - Un referendum în Pakistan consfințește pentru încă 5 ani regimul militar al lui Pervez Musharraf.

  

  Pervez Musharraf - foto: ro.wikipedia.org

  Pervez Musharraf (n. 11 august 1943) este un politician pakistanez, general retras din activitate, care a servit în calitate de Președinte al Pakistanului între 2001 și 2008.

• 2004 - A fost observat SASSER, un «Computer worm», care doar în câteva zile a infectat o mare parte din computerele din lumea întreagă.

• 2013 - Regina Beatrix a Olandei a abdicat, iar Willem – Alexander, Print de Orania a urcat pe tronul Tarilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. El este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea.

  

  Regele Willem-Alexander al Olandei - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Willem-Alexander (Willem-Alexander Claus George Ferdinand; n. 27 aprilie 1967) este, începând cu 30 aprilie 2013, actualul rege al Regatului Țărilor de Jos, care cuprinde: Țările de Jos, Curaçao, Aruba și Sint Maarten. El este Șeful Casei de Amsberg și fiul cel mare al reginei Beatrix. A servit în marina regală olandeză și a studiat istoria la Universitatea Leiden. Regele Willem-Alexander este interesat în probleme internaționale de management al apei și de sport. S-a căsătorit în 2002 cu Máxima Zorreguieta Cerruti și au împreună trei fiice: Prințesa Catharina-Amalia (n. 2003), Prințesa Alexia (n. 2005) și Prințesa Ariane (n. 2007). Prin urcarea sa pe tron, a devenit primul rege al Țărilor de Jos de la moartea stră-străbunicului său, Willem al III-lea, în 1890.

NAȘTERI

• 1245Sari la navigareSari la căutare

  Filip al III-lea
  Date personale
  Poreclă	le Hardi
  Născut	30 aprilie 1245 Poissy
  Decedat	5 octombrie 1285 (40 de ani) Perpignan
  Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
  Cauza decesului	cauze naturale (dizenterie)
  Părinți	Ludovic al IX-lea al Franței Margareta de Provence
  Frați și surori	Blanche de France[*] Margareta de Franța, ducesă de Brabant[1] Blanche de France[*] Agnès de France[*][1] Isabelle a Franței John of France[*] Louis de France[*] Robert de Clermont[*] Ioan Tristan de Valois[1] Pierre Ier d'Alençon[*]
  Căsătorit cu	Isabella de Aragon Maria de Brabant
  Copii	Filip IV Charles, Conte de Valois Louis, Conte de Évreux Blanche, Ducesă de Austria Margareta, regină a Angliei
  Cetățenie	Franța
  Religie	catolicism
  Ocupație	suveran[*]
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Dinastia Capețienilor
  Rege al Franței
  Domnie	25 august 1270 – 5 octombrie 1285
  Încoronare	30 august 1271, Reims
  Predecesor	Ludovic IX
  Succesor	Filip IV
  Modifică date / text

  1245: Filip al III-lea (n. 30 aprilie 1245; d. 5 octombrie 1285) a fost rege al Franței; i-a succedat tatălui său Ludovic al IX-lea al Franței și a domnit din 1270 până în 1285. A fost membru al Dinastiei Capețienilor. A fost al cincilea rege francez care a mers în cruciadă. El a adăugat pământurilor regale franceze ținutul Champagne, ca urmare a căsătoriei fiului său cu moștenitoarea acestui ținut.

  BIOGRAFIE

  Născut la Poissy, fiul lui Ludovic al IX-lea (Sfântul Ludovic) și a Margueritei de Provence, Filip l-a urmat pe tatăl său în cruciada a opta în Tunisia în anul 1270. Tatăl său moare în Tunisia și Filip este declarat rege la vârsta de 25 de ani. Filip era indecis, timid și dominat de personalitățile părinților săi. A fost numit "Cel Curajos" din cauza abilităților sale în lupte și fiindcă nu credea în retragere.

  
  

  Filip al III-lea al Franței Casa Capet Naștere: 30 aprilie 1245 Deces: 5 octombrie 1285
  Titluri regale
  Predecesor: Ludovic IX	Rege al Franței 25 august 1270–5 octombrie1285	Succesor: Filip IV
  Regalitate franceză
  Predecesor: Ludovic	Moștenitor al tronului ca moștenitor aparent ianuarie 1260 — 25 august 1270	Succesor: Ludovic

  
  

• 1310 - S-a nascut regele Cazimir al III-lea al Poloniei, ultimul rege polonez din dinastia Piast; (d.5 noiembrie 1370).

  

  Cazimir al III-lea cel Mare - foto: newworldencyclopedia.org

  Cazimir al III-lea cel Mare (n. 30 aprilie 1310 – d. 5 noiembrie 1370), ultimul rege al Poloniei din dinastia Piast (1333–1370), a fost fiul regelui Władysław I Cot Mare și al lui Hedwig de Kalisz. După fărâmițarea politică a Poloniei în secolele XII-XIII a început procesul de unificare a țării, care s-a terminat în linii mari în timpul domniei lui Cazimir al III-lea. Cazimir este singurul rege polonez care a primit și a păstrat titlul de ‘cel Mare” în istoria poloneză. Când a venit la tron, vecinii săi nu i-au recunoscut titlul său, numind-l ‘Rege al Cracoviei”.

  Economia tarii era distrusă, iar regatul fusese depopulat și epuizat războaie. La moartea sa, Cazimir a lăsat regatul său dublat teritorial. Deși era descris ca un rege pașnic, el a purtat mai multe războaie victorioase. In timpul domniei sale, Polonia a început să se extindă spre est iar printr-o serie de campanii militare între 1340 și 1366, Cazimir a anexat zona Halici-Volodimir. Orașului Lvov i-a acordat drepturi municipale în 1356, începând să fie primul centru plonez catolic în mijlocul unei populații ortodoxe.

  Susținut de Ungaria, a promis tronul polonez casei maghiare, în cazul în care acesta va muri fără moștenitori de sex masculin. Cazimir nu a avut nici un fiu legitim si din dorinta de a stabili o linie clară de succesiune și pentru a evita incertitudinea dinastică, a aranjat pentru nepotul său, Ludovic I al Ungariei, să-i fie succesor în Polonia. Ludovic a fost proclamat rege la moartea lui Cazimir în 1370, iar sora lui Cazimir, Elisabeta (mama lui Ludovic) s-a bucurat de o mare parte putere până la moartea ei în 1380.

  
  
• 1553: Louise de Lorraine-Vaudémont (n. 30 aprilie 1553 la Castelul Nomeny — d. 29 ianuarie 1601, Moulins) se trage din casa de Vaudémont, ramură mai tânără a casei de Lorraine și este verișoară cu familia ducilor de Guise. A fost regină a Franței din 1575 până în 1589, în urma căsătoriei sale cu Henric al III-lea al Franței, fiul Caterinei de Medici și al lui Henric al II-lea al Franței.Verișoară a ducelui Carol al III-lea de Lorraine, este primul copil al lui Nicolas de Lorraine, conte de Vaudémont și duce de Mercoeur. Este cea mai mare dintre cei paisprezece copii ai tatălui său. Nu avea decât un an când a murit mama sa, Marguerite d'Egmont. L-a întâlnit prima oară pe Henric al III-lea la Nancy în 1573, în timpul călătoriei acestuia spre Polonia, unde urma să fie încoronat rege. La Nancy era prevăzută o oprire de trei zile la sora sa, Claude de Valois. Doi ani mai târziu, când Henric al III-lea constrâns de rolul său trebuia să-și aleagă o soție, a ales-o pe Louise de Lorena împotriva voinței mamei sale, Caterina de 'Medici. Pe 15 februarie 1575 s-a celebrat căsătoria acesteia cu regele Franței Henric al III-lea, în catedrala de la Reims. Louise nu a reușit să-i dea un urmaș lui Henric al III-lea, care a fost asasinat în 2 august 1589, de către călugărul Jacques Clément. Moartea lui Henric al III-lea, a însemnat sfârșitul dinastiei de Valois și începutul dinastiei de Bourbon succesorul său pe tronul Franței fiind Henric al IV-lea. După moartea soțului, a îmbrăcat doliul alb al reginelor pentru tot restul vieții, astfel a fost supranumită regina albă. Verișoara ducelui Carol al III-lea de Lorraine, a fost cea de-a patra fiică a ducelui Nicolas de Lorraine, conte de Vaudémont și duce de Mercoeur și a lui Margaret de Egmont, descendentă a unei mari familii din Țările de Jos. Dintre cei patru copii din prima căsătorie a ducelui de Lorraine, a fost singura care a supraviețuit, fratele și surorile sale murind în timpul copilăriei. Cea de-a doua soție a ducelui, Jeanne de Savoie-Nemours, a fost o mamă plină de atenții, care s-a ocupat de educația sa și a introdus-o la curtea din Nancy la vârsta de zece ani. În schimb cea de-a treia soție a tatălui său, Catherine de Lorraine-Aumont, doar cu trei ani mai mare decât ea, a fost de o răutate demonstrată față de ea și frații săi vitregi. La douăzeci de ani, înaltă, subțire, blondă cu pielea albă, ochi căprui voalți de o lejeră miopie, cu un profil elegant și fin, Louise de Lorainne era o tânără de o frumusețe delicată, dar apărea rar în public, fiind ținută închisă de către familie. Avea o sănătate precară. 
  Louise de Lorraine c. 1575
  În timp ce se găsea la curtea verișorului său Carol al III-lea, în toamna anului 1573, a fost notată de Henric de Anjou, de puțin ales rege al Poloniei. Acesta se oprise la sora sa Claude de Valois, ducesă de Lorena. Henric a notat asemănarea cu Maria de Cléves, soția prințului de Condé, de care era foarte îndrăgostit în acea vreme. La puțin timp după întoarcerea din Polonia, devenit rege al Franței cu numele de Henric al III-lea, a aflat de moartea Mariei de Cléves, cu care dorea să se căsătorească, după anularea căsătoriei care o lega de prințul de Condé. Henric a refuzat o căsătorie aranjată de mama sa Caterina de Medici, care l-ar fi vrut căsătorit cu o prințesă străină și și-a amintit de tânăra dulce și modestă întâlnită în Lorena, care prin asemănarea fizică îi amintea de Maria. În ianuarie 1575, Henric a trimis doi emisari în Lorena, Philip Hurault de Cheverny, viitorul său cancelar și Michel Du Guast, duce de Montgauger, pentru a o cere în căsătorie. Louisa, care era plecată într-un pelerinaj la Saint-Nicolas-de-Port, nu era prezentă când au ajuns emisarii regelui, iar tatăl său a acceptat fără să aștepte întoarcerea ei pentru a o consulta. La întoarcerea sa din pelerinaj, la aflarea veștii că regele vrea să o ia de soție, în primul moment a crezut că este vorba de o glumă. Această căsătorie surprinzătoare pentru un rege, a uimit întreaga țară, deoarece Louisa aparținea unei ramuri tinere a casei de Guise, fiind de rang inferior și nepotrivită pentru a deveni regina Franței. Henric al III-lea se temea că o femeie dominantă l-ar fi făcut să-și piardă libertatea. A ales-o pe Louise, pentru că era convins că va fi o soție blândă și rezervată. Această decizie a dezamăgit-o și preocupat-o pe Caterina de Medici. Regina mamă se temea că partidul catolic al familiei de Guise, familie căreia îi aparținea și Louisa, va deveni prea puternic, dat fiind că și fiica sa Claude era căsătorită cu un membru al casei de Guise, ducele de Lorena. Dar curând, regina mamă a sfârșit prin a aprecia dulceața și smerenia norei sale. 

Louisa de Lorena-Vaudémont, cca. 1580
În 13 februarie 1575 a avut loc încoronarea lui Henric al III-lea la Reims. Două zile mai târziu a avut loc nunta cu Louisa. Henric a dorit să se îngrijească personal de îmbrăcămintea, coafura și machiajul miresei. Mereu nemulțumit de rezultat, a reînceput lucrul de mai multe ori, astfel încât ceremonia a trebuit amânată pentru după-amiază. Louise dulce și virtuoasă, a fost devotată mereu soțului, de care era profund îndrăgostită, în pofida greutăților, probelor, infidelității și morții. Era o persoană pioasă și foarte simplă. A suferit teribil din cauza conflictului dintre casa de Guise, casa de Lorena și în mod particular fratele său Philip-Emanuel de Lorena, duce de Mercoeur și soțul său, în timpul războaielor religioase. Dragostea pentru soțul său a rezistat zvonurilor unei posibile anulări a căsătoriei în mai 1584. Henric s-a atașat imediat de soția sa și chiar dacă i-a fost deseori infidel, nu a neglijat-o niciodată. Cuplul era foarte unit, iar Henric o încuraja mereu când o vedea cum suferă din cauza sterilității ei. A avut numeroase avorturi (se pare că în mai 1575 a avut un avort spontan, care probabil a împiedicat-o să aibă copii) și cu toate pelerinajele, rugăciunile în public și private, cuplul nu avut copii. Totuși cuplul nu s-a dat bătut și în perioada 1579-1586, pelerinajele s-au multiplicat, în special la Chartres și tratamente termale, în speranța de a avea un moștenitor. După moartea lui François, Duce de Anjou, fratele lui Henric, care însemna sfârșitul casei de Valois, Louise era foarte deprimată din cauza sterilității sale. Chiar dacă i se puteau reproșa infidelitățile, Henric o iubea sincer pe Louise, care i-a fost mereu aproape și a fost foarte importantă în viața emotivă și spirituală a suveranului. Era o intimitate aproape unică într-un cuplu regal. Ea i-a fost alături în numeroase ceremonii și sărbătoriri oficiale. Fără a interveni direct în politică, ea a fost prezentă la Consiliul regelui în 2 decembrie 1576. A fost prezentă la primirea ambasadorilor, a influențat sesiunea de deschidere a Statelor generale și a fost prezentă când Henric a pus prima piatră a viitorului Pont-Neuf. În timpul războiului dintre monarhie și Liga Catolică, în 12 mai 1588, extremiștii catolici au provocat o insurecție împotriva coroanei: a fost Ziua baricadelor. Regina mamă, o bolnavă Caterina de Medici, a decis să fie purtată în oraș împreună cu Louise, pentru a liniștii mulțimea furioasă. În realitate, era o tactică pentru a-i permite lui Henric al III-lea să fugă din Paris împreună cu miniștrii săi. 
După asasinarea soțului său de către călugărul Jacques Clément la 1 august 1589, disperată și cu inima frântă, a îmbrăcat doliul alb al reginelor pentru tot restul vieții, ceea ce a făcut să fie numită regina albă. În 1589 primește titlul de ducesă de Berry.

Mormântul reginei Louise la Saint-Denis
A încercat să reabiliteze memoria soțului său, excomunicat de papă după asasinarea cardinalului de Guise. În 6 septembrie 1589, la o lună după moartea lui Henric al III-lea, i-a cerut lui Henric al IV-lea să se facă justiție. În 1 octombrie 1589 a cerut Sfântului Scaun la Roma, restabilirea memoriei lui Henric al III-lea. În 20 ianuarie 1594, în cursul unei ceremonii la Mantes, regina văduvă a venit să-i ceară solemn lui Henric al IV-lea, să se facă dreptate. Louise a trăit unsprezece ani la castelul Chenonceau, moștenit de la Caterina de Medici. A mutat camera sa de dormit la etajul doi, unde a pus să se vopsească pereții în negru. Mobilierul era sărăcăcios din cauza doliului. Decorații negre și argintii au fost făcute pe pat și ferestre. Foarte credincioasă a instituit un convent de călugărițe de clauzură la mansarda castelului. A suferit grave restricții economice, în particular când Gabrielle d'Estrées a vrut să pună mâna pe castel, apelând la creditorii Louisei și Caterinei. A lăsat moștenire castelul Chenanceau nepoatei sale, unica fiică a fratelui său, Françoise de Lorraine(soția lui César de Bourbon, duce de Vendôme, fiul ilegitim a lui Gabrielle d'Estrées și a lui Henric al IV-lea). Louise a murit la castelul Mills în 29 ianuarie 1601 și toate bunurile sale au fost împărțite sau au servit pentru plata datoriilor. În testamentul său a reafirmat fidelitatea sa față de soțul său și i-a cerut lui Henric al IV-lea, să-i promită că soțul său va fi înmormântat la basilica Saint-Denis. În septembrie 1603 o bulă papală a ordonat construirea unei mănăstiri de călugări capucini la Paris, pentru înmormântarea reginei albe care a avut loc în 20 martie 1608. Resturile sale se odihnesc la basilica Saint-Denis. Pusă în umbră de alte femei la curte, contemporanii i-au lăudat calitățile și au fost de acord că Henric al III-lea, nu putea să aleagă o soție mai bună printre toate prințesele Europei.  

Louise de Lorraine-Vaudémont
Regină a Franței
Louise de Lorraine-Vaudémont
Date personale
Născută	30 aprilie 1553 Nomeny
Decedată	29 ianuarie 1601 (47 de ani) Moulins
Înmormântată	Catedrala din Saint-Denis
Părinți	Nicolas of Lorraine, Duke of Mercœur[*][1] Margaretha of Egmont[*][1]
Frați și surori	Philippe Emmanuel, Duke of Mercœur[*][1] Charles de Lorraine de Vaudémont[*][1] Henri of Lorraine[*][1] Eric of Lorraine[*][1] Marguerite of Lorraine[*][1]
Căsătorită cu	Henric al III-lea al Franței
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Lorraine (prin naștere) Casa de Valois (prin căsătorie)
Domnie
Domnie	13 februarie 1575 - 2 august 1589

• 1651: Jean-Baptiste de La Salle, reformator educațional francez și sfânt catolic (d. 1719)
• 1661: Louis Armand I, Prinț de Conti (d. 1685)
• 1662: Regina Maria a II-a a Angliei (d. 1694)
• 1664: François Louis de Bourbon, Prinț de Conti (30 aprilie 1664 – 9 februarie 1709) a fost Prinț de Conti, după ce i-a succedat fratelui său Louis Armand I, Prinț de Conti în 1685. Până la această dată el a folosit titlul de Prinț de La Roche-sur-Yon. A fost fiul lui Armand de Bourbon și Anne Marie Martinozzi, nepoata cardinalului Jules Mazarin.
  A fost cel mai faimos membru al familiei Bourbon-Conti, ramura mai tânără a Prinților de Condé. Ca membru al familiei regale Casa de Bourbon, a fost prinț de sânge. 
  Născut la Hôtel de Conti din Paris, a fost ultimul copil al părinților săi, Armand de Bourbon și Anne Marie Martinozzi. A fost botezat în ziua nașterii sale la biserica Saint-Sulpice avându-i drept nași pe unchiul său, le Grand Condé și ducesa de Longueville. A avut un frate mai mare, Louis Armand (1661–1685) care s-a căsătorit cu Marie Anne de Bourbon, fiica nelegitimă a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale, Louise de La Vallière.
  Orfan de tată de la vârsta de 2 ani și de mamă de la 8 ani, a fost crescut la curtea unchiului său, le Grand Condé, împreună cu fratele său. Considerat un copil inteligent, el a primit o educație excelentă și s-a distins atât spiritul său cât și prin manierele sale.
  În 1683, a participat împreună cu fratele său la asediile de la Courtrai și Dixmude, și s-a distins în anul următor în asediul de la Luxemburg, unde a atacat o fortăreață fiind în fruntea grenadierilor săi.
  François Louis a fost protejatul unchiului său, cu a cărui nepoată, Marie Thérèse de Bourbon (1666–1732), s-a căsătorit la Palatul Versailles, la 22 ianuarie 1688. Marie Thérèse avea 22 de ani iar el 24. Împreună au avut șapte copii:
  1. Marie Anne de Bourbon (18 aprilie 1689 - 21 martie 1720); s-a căsătorit cu Louis Henri, Duce de Bourbon, nu au avut copii.
  2. copil (18 noiembrie 1693 - 22 noiembrie 1693).
  3. Prințul de La Roche-sur-Yon (1 decembrie 1694 - 25 aprilie 1698) a murit în copilărie.
  4. Louis Armand de Bourbon (10 noiembrie 1695 - 4 mai 1727); s-a căsătorit cu Louise Élisabeth de Bourbon, au avut copii.
  5. Louise Adélaïde de Bourbon, Mademoiselle de La Roche-sur-Yon (2 noiembrie 1696 – 20 noiembrie 1750) a murit celibatară.
  6. Mademoiselle d'Alais (19 noiembrie 1697 - 13 august 1699) a murit în copilărie.
  7. Louis François de Bourbon, Conte de Alais (27 iulie 1703 - 21 ianuarie 1704) a murit în copilărie.
  În 1697 Ludovic al XIV-lea i-a oferit coroana poloneză și la 27 iunie 1697 el a fost proclamat formal rege al Poloniei de cardinalul Radziejowski. Când a ajuns la Danzig, el l-a găsit pe rivalul său, August al II-lea, Elector de Saxonia, deja în posesia coroanei poloneze. Conti s-a întors în Franța.  

  François Louis de Bourbon
  Prinț de Conti Prinț de La Roche-sur-Yon
  Date personale
  Nume la naștere	François Louis de Bourbon
  Născut	30 aprilie 1664 Hôtel de Conti, Paris, Franța
  Decedat	9 februarie 1709 (44 de ani) Hôtel de Conti, Paris, Franța
  Înmormântat	L'Isle-Adam[*]
  Părinți	Armand de Bourbon, Prinț de Conti Anne Marie Martinozzi
  Frați și surori	Louis Armand I, Prinț de Conti
  Căsătorit cu	Marie Thérèse de Bourbon
  Copii	Marie Anne de Bourbon Prințul de La Roche-sur-Yon Louis Armand II, Prinț de Conti Louise Adélaïde de Bourbon Mademoiselle d'Alais Louis François de Bourbon
  Cetățenie	Franța
  Ocupație	ofițer
  Activitate
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Conte
  Familie nobiliară	Casa de Bourbon
  King of Poland[*

• 1700: Ducele Karl Frederic de Holstein-Gottorp (germană Karl Friedrich, Herzog zu Holstein-Gottorp) (30 aprilie 1700 – 18 iunie 1739) a fost ful lui Frederic al IV-lea, Duce de Holstein-Gottorp și a soției sale, Hedvig Sophia a Suediei, fiica regelui Carol al XI-lea al Suediei. A devenit duce încă din copilărie după decesul tatălui său în 1702 și întreaga viață a fost pretendent la tronul Suediei ca moștenitor pro forma al regelui Carol al XII-lea. Ca tată al Țarului Petru al III-lea al Rusiei, el a fost strămoșul pe linie paternă al tuturor împăraților Rusiei după Caterina a II-a. Karl Frederic s-a născut în Suedia, unde părinților săi li s-a oferit siguranță în timpul Marelui Război al Nordului de către unchiul său matern, Carol XII al Suediei. El a succedat la tronul ducatului său la vârsta de doi ani, după moartea tatălui său. Mama sa, cu care el a locuit la Stockholm, a domnit ca regentă. Puterea efectivă a stat în mâinile administratorilor. Trupele daneze au devastat teritoriile ducelui în timpul Marelui Război al Nordului și au cucerit porțiuni din nord, inclusiv sediul ancestral al dinastiei de Holstein-Gottorp, castelul Gottorp.
  S-a spus că mama lui l-a crescut cu blândețe, dar ferm. După moartea mamei sale, în 1708, a fost plasat în grija bunicii paterne a mamei ale, regina văduvă Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp, care - conform relatărilor - l-a răsfățat. Mama lui, și mai târziu Hedwig Eleonora, l-au sprijinit și au acționat pentru dreptul lui de a fi considerat moștenitor al Suediei după ce unchiul său care nu avea copii. 
  Karl Frederic de Holstein-Gottorp
  Karl Frederic l-a întâlnit pe unchiul său Carol al XII-lea pentru prima dată în 1716. El a fost declarat legal major în 1717 și a primit o parte din responsabilitățile militare. Karl Frederic a fost într-o relație tensionată cu mătușa lui Ulrica Eleonora, a cărei adepți arătau spre el spunând că era prea nepoliticos, arogant și îi lipsea simțul responsabilității pentru a fi un moștenitor adecvat la tron​​.
  La moartea în 1718 a unchiului din partea mamei și totodată vărul său de gradul al doilea, Carol al XII-lea al Suediei, Ducele Karl Frederic a fost prezentat ca pretendent la tron. Totuși, mătușa lui Ulrica Eleonora (1688-1741) a reușit să smulgă tronul pentru ea, susținând că sora ei mai mare nu a "dobândit acordul puterilor parlamentare" pentru căsătoria ei cu tatăl Ducelui Karl, în conformitate cu legile de succesiune stabilite în Norrköpings arvförening. Susținătorii ducelui au afirmat că monarhia absolută din Suedia, creată de bunicul ducelui, regele Carol al XI-lea, a făcut această clauză de căsătorie irelevantă.
  Conform relatărilor, la vestea morții unchiului său ducele Karl a fost prea îndurerat pentru a putea acționa în vreun fel, în timp ce soțul mătușii sale, Frederic de Hesse, s-a grăbit s-o ajute pe Ulrica Eleonora în cucerirea tronul. Când Karl Frederic s-a confruntat cu Ulrica Eleonora, el a fost forțat de către Arvid Horn să o salute ca regină. El a cerut să i se acorde titlul de Alteță Regală și să fie recunoscută ca moștenitor al ei, însă când era cât pe-aici să i se acorde titlul, el a părăsit Suedia în 1719.
  Karl Frederic s-a retras din Suedia, în cele din urmă stabilindu-se în Rusia. După aceea, așa-numitul partid Holsteiner din Suedia a continuat să avanseze pretențiile lui Karl Frederic. Partidul a făcut pregătiri și a așteptat moartea reginei care nu avea copii, însă Karl Frederic a murit înaintea mătușii sale și a plasat pretențiile sale fiului său minor. Până în acel moment Suedia a adoptat noi legi de succesiune care l-au exclus în mod specific pe Karl Frederic și pe moștenitorii săi ca urmare a politicii lor ruse. Vărul său primar Adolf Frederic, din aceeași dinastie Oldenburg, a fost ales prinț moștenitor al Suediei. În 1723, el a primit titlul de Alteță Regală, în lipsa acestuia, dar politica sa pro-rusă l-a îndepărtat de poziția de moștenitor al tronului suedez. Karl Frederic a părăsit Hamburg, Holstein-Gottorp fiind ocupat de Danemarca din 1713. În 1720, Suedia și Danemarca-Norvegia au încheiat Tratatul de la Frederiksborg, în care Suedia a promis să sisteze sprijinul către Holstein-Gottorp. Ducele Karl Frederic s-a opus tratatului pe care l-a privit ca împotriva propriului său drept la succesiunea suedeză; tratatul, de asemenea, a făcut practic imposibilă redobândirea părții de nord a ducatului său, terenurile sale în Schleswig. (Acest lucru a fost o motivație pentru fiul său Petru în 1762, în momentul accesiunii sale la tronul rus, de a începe pregătirile pentru utilizarea trupelor ruse de a recuceri teritoriile pierdute din Danemarca.)
  Ducele Karl Frederic s-a căsătorit cu Marea Ducesă Anna Petrovna, fiica cea mare a Țarului Petru I și a soției sale, țăranca Marta Skavronskaia (care mai târziu va deveni împărăteasa Ecaterina I a Rusiei). Căsătoria a fost discutată ani de zile și inițial el nu a fost luat în considerare deoarece era moștenitor suedez.
  El a fost logodit oficial cu Anna de către Țarul Petru. După decesul țarului în 1725, el a primit un loc în Consiliu, propria sa curte, palat și venit acordat de Ecaterina I și s-a căsătorit cu Anna. Anna nu a fost entuziasmată de căsătorie din cauza reputației lui de complotare cu prostituate.
  Karl Frederic, pe atunci comandant al gărzii de palat la Sankt Petersburg, a încercat să asigure succesiunea soției sale la tronul Rusiei, după decesul mamei ei în 1727, împărăteasa Ecaterina I. Încercarea lui a eșuat, însă fiul său și al Ducesei Anna, Karl Petru Ulrich (care i-a succedat ca Duce de Holstein-Gottorp în 1739) a devenit țar al Rusiei în 1762 sub numele de Petru al III-lea.
  Karl Frederic și Anna au părăsit Rusia pentru ducatul de Holstein-Gottorp în 1727, unde Anna a murit după nașterea fiului lor în 1728. Karl Frederic și-a petrecut restul vieții sale în Holstein-Gottorp. Prima lui grijă a fost să asigure fiului său succesiunea la tronul Rusiei.
  A murit la vârsta de 39 de ani, înainte ca un membru al familiei de Holstein-Gottorp să urce pe tronul Suediei sau Rusiei.  

  Karl Frederic
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1700 Stockholm, Suedia[1]
  Decedat	18 iunie 1739 (39 de ani) Auetal, Germania
  Înmormântat	Bordesholmer Klosterkirche[*]
  Părinți	Frederic al IV-lea de Holstein-Gottorp Hedvig Sophia a Suediei
  Căsătorit cu	Marea Ducesă Anna Petrovna a Rusiei
  Copii	Petru al III-lea al Rusiei
  Cetățenie	Suedia
  Religie	luteranism
  Ocupație	politician
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Duke of Holstein-Gottorp[*] (1702–1739) prinț (1702–1739)
  Familie nobiliară	House of Holstein-Gottorp[*]
  Duce de Schleswig-Holstein-Gottorp
  Domnie	19 iulie 1702 - 18 iunie 1739 (36 ani, 334 zile)

• 1770: David Thompson, explorator canadian (d. 1857)

• 1777 - S-a nascut matematicianul si astronomul german Carl Friedrich Gauss; (d. 1855).

  

  Carl Friedrich Gauss – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1796: Adolphe Crémieux, avocat și politician francez de origine ebraică (d. 1880)
• 1803: Albrecht Theodor Emil Graf von Roon (n. 30 aprilie 1803 - d. 23 februarie 1879) a fost un mareșal (până în 1871 prusac) și om de stat german. Obținând gradul de ofițer în 1821, își continuă studiile la corpul de cadeți din Berlin. În 1830 s-a înrolat în serviciul la Statul Major General prusac. Între anii 1844-1848, el a fost tutorele prințului Friedrich Karl al Prusiei, apoi a servit la diverse funcții și comandamente. Numit în 1849 ca șef de corp, a fost trimis pentru a suprima revoluția din Baden. La 20 iunie 1856 a fost ridicat în grad de comandant al Brigăzii a 20-a Infanterie, la 15 octombrie aceluiași an la gradul de general-maior. Pe 22 noiembrie 1858 a fost numit comandant al Diviziei a 14-a Infanterie, și pe 31 mai 1859 a fost promovat la gradul de locotenent-general.
  La 2 septembrie 1859 a devenit ministru pentru reorganizarea armatei iar pe 5 decembrie a fost desemnat ministru de război al Prusiei, rămânând în această poziție până în 1873. Între 16 aprilie 1861 - 31 decembrie 1871, de asemenea, a fost ministru al marinei prusace. La 8 iunie 1866 a fost promovat la gradul de general de infanterie.
  Realizarea reformelor militare au îmbunătățit substanțial eficacitatea de luptă a Armatei Prusace (majorarea numărului de soldați, introducerea unui serviciu de trei ani activ, activități accelerate de mobilizare, și altele), care au jucat un rol important în victoria Prusiei în războaiele împotriva Danemarcei (în 1864), Austriei (1866) și Franței (1870-1871). A fost un prieten bun al regelui Wilhelm I, care i-a permis lui Roon să influențeze politica internă a Prusiei. Astfel, potrivit acestuia, Otto von Bismarck a fost numit ministru-președinte al Prusiei. Atunci când Bismarck a fost proclamat cancelar german, Roon, fost ministru-președinte al Prusiei a demisionat la data 1 ianuarie 1873.  

  Albrecht von Roon
  Albrecht von Roon
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1803[1][2][3]  Landkreis Köslin[*], Prusia
  Decedat	23 februarie 1879 (75 de ani)[1][2][3]  Berlin, Imperiul German
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	politician geograf
  Activitate
  Ramura	Armata Prusacă
  Gradul	field marshal[*]
  Bătălii / Războaie	Războiul franco-prusac
  Decorații și distincții
  Decorații	Ordinul Vulturului Negru[*] Order of St. George, 3rd class[*

• 1822: Ilie Măcelar sau Ilie Măcelaru (n. 30 aprilie 1822, Miercurea Sibiului - d. 1891, Sibiu) a fost un om politic român transilvănean, președintele Partidului Național al Românilor din Transilvania. A fost un adept al nerecunoașterii alipirii Transilvaniei la Ungaria și al boicotării vieții politice din Regatul Ungariei prin pasivism. În calitate de tribun al Prefecturii a II-a, cu sediul la Sebeș, fost prins de trupele revoluționare maghiare, judecat pentru trădare și condamnat la moarte. Condamnarea a fost grațiată ca urmare a faptului că în timpul luptelor luase prizonier pe medicul șef al generalului Bem, care fusese rănit. Măcelar dispusese ca prizonierul să fie tratat și îngrijit bine, iar după vindecare l-a eliberat. Jozef Bem, dornic să se revanșeze, l-a grațiat și a ordonat eliberarea lui Ilie Măcelar, dându-i un bilet de liberă trecere până la Miercurea Sibiului.
  După revocarea măsurilor revoluționare, inclusiv anularea unirii Transilvanei cu Ungaria, Ilie Măcelar s-a stabilit la Sibiu, oraș devenit din nou capitala provincială a Marelui Principat al Transilvaniei. Acolo a activat ca judecător. În casa lui din Sibiu (actualul bulevard al Victoriei nr. 29) l-a găzduit și îngrijit în anul 1852 pe Avram Iancu, care dădea primele semne de boală.
• 1839: Arhiducele Karl Salvator de Austria (italiană Carlo Salvatore Maria Giuseppe Giovanni Battista Filippo Jacopo Gennaro Lodovico Gonzaga Raniero, germană Karl Salvator Maria Joseph Johann Baptist Philipp Jakob Januarius Ludwig Gonzaga Ranier; n. 30 aprilie 1839 - d. 18 ianuarie 1892) a fost membru al Casei de Habsburg-Lorena. A fost Arhiduce austriac, fiu al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a celei de-a doua soții, Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii. A fost mareșal al armatei Imperiului austro-ungar.^[2][3]
  S-a căsătorit la Roma, la 19 septembrie 1861 cu verișoara lui primară Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii (14 aprilie 1844 - 18 februarie 1899), fiica unchiului său matern, Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Tereza de Austria.
  Cuplul a avut zece copii:
  1. Arhiducesa Maria Theresia Antoinette Immakulata Josepha Ferdinanda Leopoldine Franziska Caroline Isabella Januaria Aloysia Christine Anna (18 septembrie 1862 - 10 mai 1933); s-a căsătorit la Viena, la 28 februarie 1886 cu Arhiducele Karl Stephen de Austria; au avut copii
  2. Arhiducele Leopold Salvator Maria Joseph Ferdinand Franz von Assisi Karl Anton von Padua Johann Baptist Januarius Aloys Gonzaga Ranier Wenzel Gallus (15 octombrie 1863 - 4 septembrie 1931); s-a căsătorit la Frohsdorf la 24 octombrie 1889 cu Blanca, Infantă a Spaniei; au avut copii
  3. Arhiducele Franz Salvator Maria Joseph Ferdinand Karl Leopold Anton von Padua Johann Baptist Januarius Aloys Gonzaga Rainer Benedikt Bernhard (21 august 1866 - 20 aprilie 1939); s-a căsătorit la Ischl la 31 iulie 1890 cu Arhiducesa Marie Valerie de Austria (22 aprilie 1868 - 6 septembrie 1924), au avut copii; s-a căsătorit a doua oară morganatic la Viena la 28 aprilie 1934 cu Melanie Freiin von Riesenfels (20 septembrie 1898 - 10 noiembrie 1984), fără copii
  4. Arhiducesa Carolina Maria Immakulata Josepha Ferdinanda Therese Leopoldine Antoinette Franziska Isabella Luise Januaria Christine Benedikta Laurencia Justiniana (5 septembrie 1869 - 12 mai 1945), s-a căsătorit la Viena la 30 mai 1894 cu Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (6 decembrie 1867 - 11 octombrie 1922)
  5. Arhiducele Albrecht Salvator Marie Joseph Ferdinand Karl Anton Johannes Xaver Aloys Rainer Klemens Roman (22 noiembrie 1871 - 27 februarie 1896), necăsătorit și fără copii
  6. Arhiducesa Marie Antoinette Immakulata Josepha Ferdinanda Theresia Leopoldine Franziska Karoline Isabella Januaria Luise Christine Appolonie (18 aprilie 1874 - 14 ianuarie 1891)
  7. Arhiducesa Maria Immakulata Rainera Josepha Ferdinande Theresia Leopoldine Antoinette Henriette Franziska Karoline Aloysia Januaria Christine Philomena Rosalia (3 septembrie 1878 - 25 noiembrie 1968), s-a căsătorit la Viena la 29 octombrie 1900 cu Ducele Robert de Württemberg (14 ianuarie 1873 - 12 aprilie 1947)
  8. Arhiducele Rainier Salvator Maria Joseph Ferdinand Leopold Karl Anton von Padua Franz von Assisi Johann Baptist Xaver Aloys Gonzaga Stephan Protomartyr Alexander (27 februarie 1880 - 4 mai 1889)
  9. Arhiducesa Henriette Maria Immakulata Adelgunde Josepha Ferdinande Theresia Leopoldine Franziska Karoline Isabella Januaria Luise Christine Eleonore (20 februarie 1884 - 13 august 1886)
  10. Arhiducele Ferdinand Salvator Franz von Assisi Anton von Padua Johann Baptist Xaver Aloys Gonzaga Rainer Erasmus (2 iunie 1888 - 28 iulie 1891)  

      Arhiducele Karl Salvator
      Arhiduce de Austria; Prinț al Ungariei, Croației și Boemiei; Prinț de Toscana
      Date personale
      Născut	30 aprilie 1839 Florența, Marele Ducat de Toscana
      Decedat	18 ianuarie 1892 (52 de ani) Viena, Austro-Ungaria
      Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
      Părinți	Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii
      Frați și surori	Arhiducesa Augusta de Austria Arhiducesa Maria Isabella, Prințesă de Toscana Archduchess Caroline Augusta of Austria[*] Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducele Ludwig Salvator, Prinț de Toscana Arhiducele Johann Salvator de Austria Maria Luisa of Austria, Princess of Tuscany[*] Archduchess Maria Maximiliana of Austria[*][1]
      Căsătorit cu	Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii
      Copii	Arhiducesa Maria Theresia Arhiducele Leopold Salvator Arhiducele Franz Salvator Arhiducesa Karoline Marie Arhiducesa Isabelle Arhiducele Albrecht Salvator Arhiducesa Maria Antoinette Arhiducesa Maria Immakulata Arhiducele Rainier Salvator Arhiducesa Henriette Arhiducele Ferdinand Salvator
      Cetățenie	Regatul Italiei
      Ocupație	inventator
      Activitate
      Apartenență nobiliară
      Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
      Primat

• 1857: Paul Eugen Bleuler, cunoscut mai ales ca Eugen Bleuler, (n. 30 aprilie 1857 - d. 9 februarie 1940) a fost un psihiatru elvețian cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale semnificative la înțelegerea și explicarea bolilor mentale, respectiv la identificarea și denominarea schizofreniei.
  Bleuler s-a născut în Zollikon, un orășel lângă Zürich în Elveția. A studiat medicina la Zürich, iar mai târziu și-a continuat studiile la Paris, Londra și München, întorcându-se la Zürich pentru a acepta un post ca un intern la Burghölzli, un spital de tip universitar.
  În 1886 Bleuler a devenit directorul unei clinici de psihiatrie la Rheinau, un spital aflat în incinta unei vechi mânăstiri aflat(ă) pe o insulă a fluviului Rin. Rheinau era unul dintre așezămintele care tratau boli mintale într-un mod care era considerat atunci ca fiind înapoiat, iar numirea lui Bleuler a avut rolul de a moderniza instituția și de a moderniza atât tratamentele cât și metodele folosite.
  După o perioadă în care Bleuler și-a îndeplinit misiunea, progresând în același timp substanțial profesional, s-a întors la Burghölzli în 1898 preluând funcția de director. Unul dintre lucrurile notabile pe care le-a făcut în această funcție a fost angajarea lui Carl Jung ca intern al spitalului.
  Bleuler este cunoscut cu totul particular pentru identificarea și nominalizarea schizofreniei, o dezordine care fusese identificată și catalogată în mod eronat ca dementia praecox de către psihologul german Emil Kraepelin. Bleurer a realizat corect că acea condiție nu era nici dementia (nebunie) și nici nu era caracteristică tinerilor (precox însemnând tânăr în latină). Ca atare, a denumit condiția mentală schizo + phrene, conform limbii greacă veche, adică divizat + minte, deci o "minte divizată".
  Conform dicționarului lui Charles Rycroft, Critical Dictionary of Psychoanalysis, Bleuler este psihologul care ar fi introdus termenul de ambivalență în practica psihanalizei în 1911. Conform Oxford English Dictionary, Bleuler ar fi introdus, de asemenea, un alt termen în psihanaliză, acela de autism, cu ocazia numărului din 1912 a revistei americane de specialitate American Journal of Insanity.
  Ca un fapt interesant, se poate remarca părerea (clar exprimată a lui Bleuler) că nu se poate face o delimitare limpede între stările de normalitate și nebunie, contrar viziunii exprimate de același Emil Kraepelin, de delimitare tranșantă a celor două condiții mintale, viziune foarte la modă la timpul respectiv.
• 1864: Juhan Liiv, poet estonian (d. 1913)
•  1870 - S-a nascut compozitorul austriac Franz Lehár ; (d. 1948).
• 1881: Dorothea Maria Henriette Auguste Louise^[1][2] (30 aprilie 1881, Viena, Austria – 21 ianuarie 1967, Baden-Württemberg, Germania)^[1][2] a fost prințesă de Saxa-Coburg și Gotha (germană Prinzessin von Sachsen-Coburg und Gotha) prin naștere și ducesă de Schleswig-Holstein (germană Herzogin zu Sachsen)^[1][2] prin căsătoria cu Ernst Gunther, Duce de Schleswig-Holstein. Dorothea a fost al doilea copil și singura fiică a Prințului Filip de Saxa-Coburg și Gotha și a Prințesei Louise a Belgiei. La 2 august 1898, la Coburg, ducatul de Saxa-Coburg și Gotha, Dorothea s-a căsătorit cu Ernst Gunther, Duce de Schleswig-Holstein, al cincilea copil și al treilea fiu al lui Frederic al VIII-lea, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg.^[1][2]
  Dorothea și Ernst Gunther nu au avut copii. În 1920, ei au adoptat-o pe Prințesa Marie Luise (1908–1969) și pe Prințul Johann Georg de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1911–1941), fiul și fiica Prințului Albrecht de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și ai soției acestuia, contesa Ortrud de Ysenburg und Büdingen. Marie Luise și Johann Georg erau nepoții lui Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, un frate mai mare al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.  

  Dorothea de Saxa-Coburg și Gotha
  Date personale
  Nume la naștere	germană Dorothea Maria Henriette Auguste Louise
  Născută	30 aprilie 1881 Viena, Austro–Ungaria
  Decedată	21 ianuarie 1967 (85 de ani) Castelul Taxis, Baden-Württemberg, Germania
  Înmormântată	St. Augustin, Coburg[*]
  Cauza decesului	boală
  Părinți	Prințul Philipp de Saxa-Coburg și Gotha Prințesa Louise-Marie a Belgiei
  Frați și surori	Leopold van Saksen-Coburg en Gotha[*]
  Căsătorită cu	Ernst Gunther, Duce de Schleswig-Holstein
  Cetățenie	Germania
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
  Ducesă de Schleswig-Holstein
  Domnie	2 august 1898 – 22 februarie 1921

•  1883 - S-a nascut prozatorul ceh Jaroslav Hašek; (d. 1923).

  

  Jaroslav HAŠEK – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1893 - S-a nascut Joachim von Ribbentrop, diplomat nazist, fost ministru de externe al celui de-al III-lea Reich german; (d. 1946).

  

  Joachim von Ribbentrop – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1894: Arhiducele Hubert Salvator de Austria (germană Hubert Salvator Rainer Maria Joseph Ignatius, Erzherzog von Österreich, Prinz von Toskana^[2]; 30 aprilie 1894^[2] – 24 martie 1971^[2]) a fost membru al liniei toscane a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiduce de Austria, Prinț al Ungariei, Boemiei și Toscanei prin naștere. Hubert Salvator a fost al treilea copil și al doilea fiu^[2] al Arhiducelui Franz Salvator de Austria și a soției acestuia, Arhiducesa Marie Valerie de Austria.^[2] Prin mama sa, Hubert Salvator a fost nepot al împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta de Bavaria. La 25 noiembrie 1926, la Anholt, printr-o ceremonie civilă, Hubert Salvator s-a căsătorit cu Prințesa Rosemary de Salm-Salm, al doilea copil al lui Emanuel Alfred, Prinț Ereditar de Salm-Salm și a soției acestuia, Arhiducesa Maria Christina de Austria. La 26 noiembrie a avut loc ceremonia religioasă.^[2]Hubert Salvator și Rosemary au avut 13 copii:^[2]
  • Arhiducele Friedrich Salvator de Austria (27 noiembrie 1927 - 26 martie 1999).
  • Arhiducesa Agnes Christina de Austria (14 decembrie 1928 – 31 august 2007).
  • Arhiducesa Maria Margaretha de Austria (n. 29 ianuarie 1930).
  • Arhiducesa Maria Ludovica de Austria (31 ianuarie 1931 - 17 aprilie 1999).
  • Arhiducesa Maria Adelheid de Austria (n. 28 iulie 1933).
  • Arhiducesa Elisabeth Mathilde de Austria (18 martie 1935 - 9 octombrie 1998).
  • Arhiducele Andreas Salvator de Austria (n. 28 aprilie 1936).
  • Arhiducesa Josepha Hedwig de Austria (n. 2 septembrie 1937).
  • Arhiducesa Valerie Isabella de Austria (n. 23 mai 1941).
  • Arhiducesa Maria Alberta de Austria (n. 1 iunie 1944).
  • Arhiducele Markus Emanuel Salvator de Austria (n. 2 aprilie 1946).
  • Arhiducele Johann Maximilian de Austria (n. 18 septembrie 1947).
  • Arhiducele Michael Salvator de Austria (n. 2 mai 1949).  

    Arhiducele Hubert Salvator de Austria
    Arhiduce și Prinț Hubert Salvator de Austria; Prințul Hubert Salvator al Ungariei, Boemiei și Toscanei
    Arhiducele Hubert Salvator în 1914
    Date personale
    Nume la naștere	Hubert Salvator Rainer Maria Joseph Ignatius
    Născut	30 aprilie 1894 Schloss Lichtenegg, Austro-Ungaria
    Decedat	24 martie 1971 (76 de ani) Schloss Persenbeug, Austria
    Înmormântat	Austria Inferioară
    Părinți	Arhiducele Franz Salvator, Prinț de Toscana[1] Arhiducesa Marie Valerie de Austria[1]
    Frați și surori	Franz Karl von Österreich-Toskana[*] Arhiducesa Gertrud de Austria Arhiducesa Elisabeta Franziska de Austria Arhiducesa Hedwig de Austria
    Căsătorit cu	Prințesa Rosemary de Salm-Salm
    Copii	Arhiducele Friedrich Salvator Arhiducesa Agnes Christina Arhiducesa Maria Margareta Arhiducesa Maria Ludovica Arhiducesa Maria Adelheid Arhiducesa Elisabeta Matilda Arhiducele Andreas Salvator Arhiducesa Josepha Hedwig Arhiducesa Valerie Isabella Arhiducesa Maria Alberta Arhiducele Markus Emanuel Salvator Arhiducele Johann Maximilian Salvator Arhiducele Michael Salvator
    Cetățenie	Austria
    Ocupație	personal militar[*]
    Apartenență nobiliară
    Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

• 1895 - S-a nascut poetul si traducatorul roman Ion Vinea; (d. 1964).

  

  Ion Vinea – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1901: Simon Kuznets, economist ucrainean, laureat Nobel (d. 1985)
• 1902: Theodore Schultz, economist american, laureat Nobel (d. 1998)
• 1906: Matei Alexandrescu, poet român (d. 1979)
• 1909: Regina Juliana a Olandei (n. 30 aprilie 1909; d. 20 martie 2004) a devenit regina Olandei, la data de 4 septembrie 1948, după abdicarea mamei sale, Regina Wilhelmina a Olandei. 
  La data de 7 ianuarie 1937 s-a căsătorit cu Prințul Bernhard de Lippe Briesterfeld, exact în ziua când bunicii săi se căsătoriseră, cu 58 de ani în urmă. Regina a avut patru fete: Beatrix Wilhelmina Armgard, născută la 31 ianuarie 1938, Irene Emma Elizabeta, născută la 5 august 1939, Margriet Francisca, născută la 19 ianuarie 1943, și Maria Christina, născută la 18 februarie 1947. La 30 aprilie 1980, la vârsta de 71 de ani, Regina Juliana semnează actul de abdicare, iar fiica sa, Beatrix Wilhelmina, o succede la tron. În primăvara anului 2004, la 20 martie, Juliana moare în somn, la vârsta de 94 de ani.  

  Juliana
  Regină a Olandei
  Juliana în 1981
  Date personale
  Nume la naștere	Juliana Louise Emma Marie Wilhelmina
  Născută	30 aprilie 1909 Haga, Olanda
  Decedată	20 martie 2004 (94 de ani) Palatul Soestdijk, Baarn, Olanda
  Înmormântată	Delft, Olanda Nieuwe Kerk
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
  Părinți	Prințul Hendrik al Țărilor de Jos Wilhelmina a Țărilor de Jos
  Căsătorită cu	Bernhard de Lippe-Biesterfeld
  Copii	Beatrix Prințesa Irene, Ducesă de Parma Prințesa Margriet Prințesa Christina
  Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
  Religie	Dutch Reformed Church[*]
  Ocupație	monarh
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Principatul Orange[*] Regină
  Familie nobiliară	Casa de Orange-Nassau
  Imn regal	Het Wilhelmus
  Regină a Olandei
  Domnie	4 septembrie 1948 – 30 aprilie 1980 (31 ani,239 zile)
  Predecesor	Wilhelmina
  Succesor	Beatrix

• 1913: Yasuo Suzuki (30 aprilie 1913 - ?) a fost un fotbalist japonez.
• 1916: Claude Elwood Shannon (n. 30 aprilie 1916,^{[7][8][9][10][11][12]} Petoskey, Michigan, SUA^[2] – d. 24 februarie 2001,^{[7][9][10][11][12]} Medford[*], SUA) a fost un matematician, inginer electrotehnist și criptograf american, „tatăl teoriei informației”. ^[14]
  Shannon este celebru pentru că a fondat teoria informației printr-un articol de referință, intitulat „O teorie matematică a comunicației”, pe care l-a publicat în anul 1948. El este considerat, de asemenea, fondatorul teoriei proiectării circuitelor digitale și calculatoarelor numerice încă din 1937, când, la vârsta de 21 de ani, fiind student la masterat la MIT, a scris o teză prin care demonstra că, cu ajutorul aplicațiilor electrice ale algebrei booleene, se poate construi și rezolva orice relație logică numerică. Aceasta este una dintre cele mai importante teze de masterat din toate timpurile.  

  Claude Shannon
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1916[7][8][9][10][11][12]  Petoskey, Michigan, SUA[2]
  Decedat	24 februarie 2001 (84 de ani)[7][9][10][11][12]  Medford[*], SUA
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (boala Alzheimer)
  Căsătorit cu	Betty Shannon[*] (din 1949)[13]
  Naționalitate	american
  Cetățenie	SUA
  Religie	ateism
  Ocupație	matematician criptograf[*] informatician inventator ciclist de performanță[*] profesor universitar[*] inginer genetician[*]
  Activitate
  Rezidență	Statele Unite ale Americii
  Domeniu	Teoria probabilităților electronică Teoria informației cibernetică criptografie
  Număr Erdős	3
  Instituție	Massachusetts Institute of Technology[1] Laboratoarele Bell[2] Institute for Advanced Study
  Alma Mater	Universitatea din Michigan Massachusetts Institute of Technology
  Organizații	Academia Americană de Arte și Științe[*] Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe[3] Academia Leopoldină American Philosophical Society[*][4] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*] Societatea Regală din Londra[5]
  Conducător de doctorat	Frank Lauren Hitchcock[*] Vannevar Bush
  Doctoranzi	Ivan Sutherland
  Cunoscut pentru	Teoria informației Teoria jocurilor
  Premii	Membru al Societății Regale[*][5] Stuart Ballantine Medal[*] (1955) Medalia John Fritz[*] Harold Pender Award[*] (1978) Premiul Harvey[*] (1972)[6] Medalia de Onoare IEEE (1966) Medalia Națională pentru Știință a Statelor Unite[*] (1966) Josiah Willard Gibbs Lectureship[*] (1963) National Inventors Hall of Fame[*] Claude E. Shannon Award[*] (1972) IEEE Morris N. Liebmann Memorial Award[*] (1949) Premiul Kyoto pentru Științe Elementare[*] (1985) Kyoto Prize[*] membru străin al Royal Society[

• 1922: Peter, Duce de Schleswig-Holstein^[2][3] (30 aprilie 1922 – 30 septembrie 1980) a fost Duce de Schleswig-Holstein și Șeful Casei de Oldenburg din 10 februarie 1965 până la moartea sa.^[2][3] Peter a fost al treilea și cel mai mic fiu^[2][3] al lui Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein și a soției acestuia, Prințesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg.^[2][3] A fost stră-strănepot al reginei Victoria a Regatului Unit prin al doilea fiu al ei, Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha.  

  Peter
  Duce de Schleswig-Holstein
  Date personale
  Nume la naștere	germană Friedrich Ernst Peter
  Născut	30 aprilie 1922 Schloss Louisenlund, Schleswig-Holstein, Germania
  Decedat	30 septembrie 1980 (58 de ani) Bienebek, Schleswig-Holstein, Germania de Vest
  Părinți	Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein[1] Princess Marie Melita of Hohenlohe-Langenburg[*][1]
  Frați și surori	Hans Albrecht, Hereditary Prince of Schleswig-Holstein[*] Princess Marie Alexandra of Schleswig-Holstein[*]
  Căsătorit cu	Prințesa Marie Alix de Schaumburg-Lippe
  Copii	Prințesa Marita Prințul Christoph Prințul Alexander Prințesa Ingeborg
  Cetățenie	Germania
  Religie	creștinism
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
  Șeful Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
  Predecesor	Wilhelm Friedrich
  Succesor	Christoph

•  1926 - S-a nascut Septimiu Sever, actor român de teatru și film.
• 1930: Pierre-Félix Guattari (Pronunție în franceză: /gwataʁi/) (n. 30 aprilie 1930,^[1] Villeneuve-les-Sablons, Franța – d. 29 august 1992,^[2][1][3] Paris, Franța) a fost un activist politic francez, anti-psihiatru, critic, psihanalist, filosof și semiolog.
  A devenit cunoscut pentru elaborarea conceptelor de ecozofie și schizanaliză, împreună cu Gilles Deleuze. Cele mai importante lucrări elaborate de cei doi filozofi fiind Capitalism and Schizophrenia: Anti-Oedipus (1972) și A Thousand Plateaus (1980).
• 1937: Francisc Bartok, pictor român
• 1938: Juraj Jakubisko (n. 30 aprilie 1938,^[1][2][3][4] Kojšov, Slovacia) este un regizor de film slovac, reprezentant al noului val. A regizat 15 filme artistice de lungmetraj între 1967 și 2008, ca de exemplu Păsări, orfani și nebuni (1972) sau Elizabeth de Bathory, contesa însângerată (2008). A realizat și scenariul câtorva filme pe care le-a regizat (ca de exemplu Păsări, orfani și nebuni, Tisícročná včela din 1983 sau Perinbaba din 1985). În 2000 a fost numit cel mai bun regizor slovac al secolului al XX-lea de către criticii de film și jurnaliști.^[5] Munca sa este catalogată adesea ca realism magic
• 1944: Jill Clayburgh (30 aprilie 1944 - 5 noiembrie 2010) a fost o actriță americană. A fost nominalizată la premiul Oscar pentru rolurile din filmele An Unmarried Woman și Starting Over.  

  Jill Clayburgh
  Date personale
  Născută	30 aprilie 1944 New York City, New York, US
  Decedată	5 noiembrie 2010 (66 de ani) [1] Lakeville, Connecticut, US
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
  Căsătorită cu	David Rabe (1979-2010)
  Copii	Lily Rabe
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actriță actor de personaj[*] actriță de teatru[*] actriță de televiziune[*] actriță de film
  Activitate
  Alma mater	Sarah Lawrence College[*] Lee Strasberg Theatre and Film Institute[

• 1945: Michael John Smith (30 aprilie 1945 – 28 ianuarie 1986), cunoscut ca Mike Smith, a fost un astronaut NASA, care a fost pilot al navetei spațiale Challenger în misiunea STS-51-L, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.  

  Michael John Smith
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1945 Beaufort, Carolina de Nord, S.U.A.
  Decedat	28 ianuarie 1986 (40 de ani) Cape Canaveral, Florida, S.U.A.
  Înmormântat	Cimitirul național Arlington[*][1]
  Cauza decesului	accident (Dezastrul navetei spațiale Challenger)
  Naționalitate	american
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	pilot de încercare
  Astronaut NASA
  Stare	Mort în misiune
  Alma mater	Academia Navală a SUA Naval Postgraduate School[*]
  Organizație	NASA
  Rang	Căpitan, USN
  Selecție	Grupul NASA 1980
  Misiuni	STS-51-L
  Emblema misiunii
  Decorații	Congressional Space Medal of Honor

• 1946: Carl XVI Gustaf (Carl Gustaf Folke Hubertus; n. 30 aprilie 1946) este rege al Suediei din 15 septembrie 1973. Carl Gustaf este cel mai mic copil însă singurul fiu al Prințului Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten și a Prințesei Sibylla de Saxa-Coburg și Gotha. A devenit rege al Suediei la moartea bunicului său, regele Gustav VI Adolf. 
  Prințul Carl Gustaf la patru ani.
  Carl Gustaf s-a născut la Palatul Haga ("Haga Slott"), Uppland. A fost botezat la Capela Regală la 7 iunie 1946 de arhiepiscopul de Uppsala, Erling Eidem și a primit titlu de Duce de Jämtland.
  Nașii de botez au fost Prințul Moștenitor al Danemarcei, Prințesa Moștenitoare a Danemarcei, Prințul Moștenitor al Norvegiei, Prințesa Juliana a Olandei, regele Gustaf al V-lea al Suediei, Prințul Friedrich Josias de Saxa-Coburg și Gotha, Prințul Moștenitor Gustaf Adolf, Prințesa Moștenitoare a Suediei, Contele Folke Bernadotte af Wisborg și Contesa Maria Bernadotte af Wisborg. Prințul Carl Gustaf Folke Hubertus a fost cel mai mic din cei cinci copii și singurul fiu al Prințului Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten și al Prințesei Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha.
  Moartea tatălui său într-un accident de avion la 26 ianuarie 1947 l-a lăsat pe Prințul Gustaf în vârstă de nouă luni, al doilea în linia succesiunii la tron, după bunicul său, Prințul Moștenitor Gustaf Adolf. La trei ani îmbracă uniforma de ofițer în regimentul regal de gardă călare și crucea ordinului Serafinilor și își însoțește bunicul la toate manifestările oficiale. Când stăbunicul său, regele Gustaf al V-lea, a murit în 1950, Prințul Gustaf în vârstă de patru ani a devenit moștenitor al Suediei.
  Mama sa, Prințesa Sibylla refuză să îl înscrie la o grădiniță normală, astfel că prințul își începe educația la palat, alături de câțiva colegi, atent selecționați, care nu aveau voie să i se adreseze cu „tu” sau cu numele de botez. Deși timid și dislexic, Carl beneficiază de un tratament preferențial și este tratat cu respect în toate instituțiile școlare prin care trece.
  În septembrie 1968 devine ofițer de marină, apoi studiază finanțele publice și științele politice la Universitatea din Uppsala, urmând stagii de practică în Franța, Anglia și la New York. Imaginea prințului este însă una extrem de proastă: este considerat șters, cu un intelect limitat și este recunoscut ca fiind amator al vieții de noapte și al mașinilor de lux. Porecla de „Alteța Sa Casanova” reprezintă votul de neîncredere pe care majoritatea populației i-l acordă. Se merge până într-acolo încât Parlamentul convoacă o comisie în vederea modificării Constituției, care să ducă în final la abolirea monarhiei. La 15 septembrie 1973, după decesul bunicului său, regele Gustaf al VI-lea, Carl Gustaf a devenit rege al Suediei. A fost învestit rege la 19 septembrie 1973 la Palatul Regal din Stockholm. A doua zi după înscăunare a prezidat primul său consiliu de miniștri, asistat de unchiul său, Bertil. În anul 1974 Parlamentul a votat o nouă Constituție prin care regele este privat de prerogativele sale, având numai o funcție simbolică.
  Cu timpul însă, regele Carl XVI Gustaf a dat dovadă de responsabilitate și seriozitate, prezidând ramura suedeză a Fondului mondial al naturii și având o viață de familie simplă și liniștită.
  Multă vreme au existat zvonuri că regele are dislexie. Jurnaliștii au observat că și-a scris greșit numele când a semnat actul de ascensiune la tron iar în 1973 când a vizitat o mină în Falun, și-a scris greșit numele drept „Cal Gustaf” când a semnat pe un perete de piatră. Într-un interviu acordat televiziunii suedeze în anul 1997 soția sa a abordat această problemă. „Când era mic, cei din jur n-au dat atenție acestei probleme. N-a primit ajutorul de care avea nevoie”, a spus regina. De asemenea, ea a remarcat faptul că toți copiii lor au „un pic” de dislexie. 
  Regele și regina Suediei în ziua căsătoriei fiicei lor Victoria, 2010.
  Regele s-a căsătorit cu Silvia Sommerlath, o traducătoare-interpretă de origine germană și braziliană, care vorbește șase limbi. S-au cunoscut la Jocurile Olimpice din 1972 de la München, unde ea era interpretă. Nunta a avut loc la 19 iunie 1976 la Catedrala din Stockholm, iar ceremonia a fost condusă de arhiepiscopul de Uppsala, Olof Sundby. Cu o seară înainte a avut loc un spectacol de varietăți unde ABBA a cântat pentru prima dată piesa Dancing Queen, în cinstea reginei.^[1][2]
  Regele și soția sa locuiesc la Palatul Drottningholm, situat în afara orașului Stockholm.
  Împreună au trei copii:
  1. Victoria, prințesă a Suediei, ducesă de Västergötland și moștenitoare a tronului (n. 14 iulie 1977), căsătorită cu Daniel Westling (n. 15 septembrie 1973) pe 19 iunie 2010. Împreună au o fiică - Prințesa Estelle, Ducesă de Östergötland (n. 23 februarie 2012)
  2. Prințul Carl Philip, Duce de Värmland (n. 13 mai 1979), căsătorit cu Sofia Hellqvist (n. 6 decembrie 1984) pe 13 iunie 2015.
  3. Prințesa Madeleine, Ducesă de Hälsingland și Gästrikland (n.10 iunie 1982), căsătorită cu Christopher O'Neill (n. 27 iunie 1974) pe 8 iunie 2013. Împreună au doi copii.
  Reforma constituțională a permis primului născut să moștenească tronul. Astfel, la 1 ianuarie 1980, Victoria a devenit Prințesă Moștenitoare a Suediei  

  Carl XVI Gustaf
  Regele Carl XVI Gustaf în iunie 2010
  Date personale
  Nume la naștere	Carl Gustaf Folke Hubertus
  Născut	30 aprilie 1946 (73 de ani) Palatul Haga, Suedia
  Părinți	Prințul Gustav Adolf, Duce de Västerbotten Prințesa Sibylla de Saxa-Coburg-Gotha
  Frați și surori	Princess Margaretha, Mrs. Ambler[*] Princess Christina, Mrs. Magnuson[*] Prințesa Birgitta a Suediei Princess Désirée, Baroness Silfverschiöld[*]
  Căsătorit cu	Silvia Sommerlath
  Copii	Victoria, prințesă a Suediei Prințul Carl Philip, Duce de Värmland Prințesa Madeleine, Ducesă de Hälsingland și Gästrikland
  Cetățenie	Suedia
  Etnie	Suedezi
  Religie	Biserica suedeză
  Ocupație	ofițer de marină[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	rege[*]
  Familie nobiliară	Casa de Bernadotte
  Imn regal	"Kungssången"
  Rege al Suediei
  Domnie	15 septembrie 1973 – prezent (46 ani, 226 zile)
  Încoronare	19 septembrie 1973
  Predecesor	Gustav VI Adolf

• 1949: Vasile Șoimaru (n. 30 aprilie 1949, Cornova, raionul Ungheni) este un politician, economist, conferențiar universitar, publicist și fotograf moldovean, fost deputat în parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1990-1994 și 1998-2001.^[1] Este unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova. S-a născut la 30 aprilie 1949, în satul Cornova, fostul ținut al Orheiului, Regatul României (astăzi în raionul Ungheni, Republica Moldova), în familia lui Alexei și Nina Șoimaru (născută Roșca).
  Este licențiat al Facultății de Economie a Institutului Politehnic (ulterior – Universitatea Tehnică) din Chișinău (1971). Are studii de doctorat (1973-1977) la Institutul de Finanțe și Economie din Leningrad (Sankt Petersburg), susținând, în 1978, teza de doctor în economie “Prognozarea productivității muncii în industria RSSM”. În anii 1971-1973 a fost asistent la Catedra de economia muncii de la Politehnica din Chișinău. Între 1977 și 1990 a lucrat la Facultatea de Economie a Universității de Stat din Moldova: lector, lector superior, conferențiar universitar (din 1982), prodecan. În 1991-1994 a fost vicerector al nou-fondatei Academii de Studii Economice a Moldovei (ASEM).  

  Vasile Șoimaru
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1949 (70 de ani) Cornova, RSS Moldovenească, URSS
  Cetățenie	România  Moldova
  Ocupație	Economist, conferențiar universitar, publicist, fotograf, politician
  Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
  În funcție 1990 – 1994
  În funcție 1998 – 2001
  Premii	Ordinul Republicii (2013) Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul de Onoare
  Partid politic	Frontul Popular din Moldova

• 1949: Antonio Manuel de Oliveira Guterres (pronunție portugheză: /ɐ̃ˈtɔnju ɡuˈtɛʁɨʃ/; n. 30 aprilie 1949,^{[2][3][4][5][6][7][8]} Lisabona, Portugalia^{[9][1][10][11][12][13]}) este un om politic portughez. Secretar general al Partidului Socialist începând cu anul 1992. A fost prim-ministru al Republicii Portugheze între 1995–2002.
• 1950: Gheorghe Moroșanu (n. 30 aprilie 1950, Darabani, județul Botoșani) este un matematician român cunoscut pentru lucrările sale în domeniile ecuații diferențiale ordinare, ecuații cu derivate parțiale și alte domenii ale matematicii. Gheorghe Moroșanu a urmat clasele I-VIII în perioada 1957-1965 la Școala Generală din satul Teioasa, ulterior integrat în localitatea (orașul) Darabani. Apoi, a continuat studiile la Liceul Teoretic din Darabani în perioada 1965-1969. A obținut premiul I în toți cei 12 ani de școală, fiind interesat de toate domeniile, cu înclinații deosebite pentru matematică. Între anii 1969-1973 urmează cursurile Facultății de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A continuat, la aceeași facultate, cu un an de specializare (echivalent cu un program de master). Conform regulilor din perioada respectivă, după terminarea studiilor (1974), a efectuat un „stagiu în producție” în învățămîntul preuniversitar, ca profesor de matematică la un liceu din Iași. În 1978 ocupă un post de cercetător științific la Institutul de Matematică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 1980 devine asistent universitar la Facultatea de Matematică a aceleiași universități, urcând apoi toate treptele academice până la poziția de profesor universitar (1991). În perioada 2000-2001 a fost cercetător la Universitatea din Stuttgart, iar în perioada 2002 - 2017 a fost profesor la Universitatea Central Europeană din Budapesta (o universitate internațională cu predare în limba engleză, acreditată în SUA). În prezent, Gheorghe Moroșanu este profesor asociat invitat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România.
  În 2008, Gheorghe Moroșanu primește titlul de „egyetemi tanár” (cel mai înalt titlu academic în învățămîntul superior din Ungaria) de la președintele Ungariei.^[2][3]
  A deținut mai multe poziții administrative între care aceea de șef de catedră la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1992-1996) și șef al Departamentului de Matematici al Universității Central Europene din Budapesta (2004-2012).  

  Gheorghe Moroșanu
  Gheorghe Moroșanu (2013)
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1950 (69 de ani) Darabani, România
  Naționalitate	română
  Cetățenie	România
  Ocupație	matematician
  Activitate
  Rezidență	România
  Domeniu	Matematică
  Instituție	Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România
  Alma Mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  Doctoranzi	15 doctoranzi, inclusiv Luminița Barbu Nicușor Costea Valeriu Paul Georgescu Tihomir Gyulov Alexandru Kristály Mihai Mihăilescu Viorica Venera Motreanu
  Cunoscut pentru	articole și cărți în mai multe domenii, inclusiv ecuații diferențiale ordinare și ecuații cu derivate parțiale
  Premii	Premiul Gheorghe Lazăr al Academiei Române (1983)

• 1956: Lars von Trier (n. 30 aprilie 1956) este regizor de film danez asociat cu mișcarea Dogma 95. Este fiul unui tată comunist și mame socialiste. A absolvit școala de cinema din Stockholm (Den Danske Filmskole) în 1983. Lucrarea de diplomă, Imagini în relief a primit premiul Festivalului Școlilor de film de la München. Primul său film de lung metraj, Forbrydelsens element (Elementul crimei, 1984), câștigă Marele Premiu pentru Tehnică la Cannes.
  Pentru televiziune, von Trier regizează Medea (1988) care obține premiul Jean d'Arcy în Franța. Breaking the Waves cîștigă Marele Premiu al Juriului de la Cannes, premiul Cesar pentru Cel mai bun film străin, premiul EFA pentru Cel mai bun film european iar actrița principală Emily Watson este nominalizată la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță.
  În 1995 se convertește la catolicism după religia tatălui său biologic, un act făcut mai degrabă ca o provocare pentru massa protestantă a danezilor. Ideologia marxist-leninistă a manifestului "Dogma95" și conținutul explicit sexual al multor filme ale sale dovedesc inaderența la un act pur formal de convertire.
  În 2000 a avut loc premiera dramei muzicale Dancer in the Dark având-o ca actriță principală pe cântăreața islandeză Björk. Filmul a obținut Palme d'Or la Cannes 2000. În 2003 începe trilogia „SUA: tărîmul tuturor posibilităților” cu filmul Dogville  

  FILMOGRAFIE

  • Forbrydelsens Element / Elementul crimei (1984, trilogia „Europe” prima parte)
  • Epidemic (1987, trilogia „Europe” partea a II-a)
  • Europa (1991, trilogia „Europe” partea a III-a)
  • Breaking the Waves / Abisul sufletului (1996, trilogia „Golden Heart” prima parte)
  • Idioterne / Idioții (1998, trilogia „Golden Heart” partea a II-a)
  • Dancer in the Dark / Dansând cu noaptea (2000, trilogia „Golden Heart” partea a III-a)
  • Dogville (2003, trilogia „SUA: tărîmul tuturor posibilităților” prima parte)
  • Manderlay (2005, trilogia „SUA: tărîmul tuturor posibilităților” partea a II-a)
  • Direktøren for det hele / The Boss of It All" (2006)
  • Antikrist / Anticristul (2009)
  • Wasington (neprecizat, trilogia „SUA: tărîmul tuturor posibilităților” partea a III-a)
  • Melancholia (2011)
  • Nymphomaniac (2013)

  Filme pentru televiziune

  • Medea (1988)
  • Riget / Regatul (miniserie TV, 1994)
  • Riget II / Regatul II (miniserie TV, 1997)
  • D-Dag (2000)
  • Elefant (2004)

  Scurt metraje

  • Orchidégartneren / Grădina de orhidee (1977)
  • Menthe - La bienheureuse (1979)
  • Nocturne (1980)
  • Den sidste detalje / The Last Detail (1981)
  • Befrielsesbilleder / Image of relief (1982)
  • De fem benspænd / Cele cinci obstrucții (2003; împreună cu Jørgen Leth)  
• Jump to navigationJump to search

  Lars von Trier
  Lars von Trier la Cannes în 2000
  Date personale
  Nume la naștere	Lars Trier
  Născut	30 aprilie 1956 (63 de ani) Copenhaga, Danemarca
  Părinți	Fritz Michael Hartmann[*]
  Cetățenie	Danemarca
  Religie	ateism
  Ocupație	regizor
  Activitate
  Alma mater	National Film School of Denmark[*][1]
  Influențat de	Andrei Tarkovski
  Premii	knight of the Order of the Dannebrog[*] Konrad Wolf Prize[*] (2004) Danish Dramatics' Honorary Award[*] (2006)[2] Q47012070[*] (1996)[3] Sonning Prize[*] (2018)[4] Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film (1996)[5] European Film Academy Critics Award[*] (1996)[5] Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film (2000)[6] European Film Award - People's Choice Award for Best Director[*] (2000)[6] European Film Academy Achievement in World Cinema Award[*] (2008)[7] Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun film (2011)[

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1957: Emil Străinu (n. 30 aprilie 1957, București) este un general de armată în rezervă^[1] și fost politician român, președinte al Partidului România Mare în perioada 2015-2016,^[2][3] autor unor cărți de specialitate și specialist în radiolocație.^[4] Este membru fondator al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN). A publicat numeroase cărți,^[5][6] articole și studii în domeniul cercetării spațiului aerian prin intermediul metodelor radiolocației, arme geofizice, climatologice, fenomenul OZN și a participat la realizarea unui mare număr de emisiuni televizate,^[7] fiind scriitor de literatură științifico-fantastică. 

LUCRĂRI PUBLICATE

• Războiul radioelectronic: România - Decembrie 1989; Kosovo - Iugoslavia 1999, Editura Z 2000, 2004 (co-autor cu Sorin Topor)
• Războiul geofizic, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2003 (teză de doctorat)
• OZN Universuri paralele, Editura UMC, 1994
• Săbiile zeului Marte - războiul radioelectronic, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1996
• OZN în arhivele militare secrete, (co-autor) Editura Majadahonda, 1999;
• Men In Black - Poliția extraterestră, Editura Z 2000, 1999;
• Serviciile secrete și fenomenul OZN, Editura Z 2000;
• Războiul geofizic, Editura Phobos, 2006, ISBN 973-7683-10-2
• Fenomenul OZN și serviciile secrete, Editura Solaris Print, București, 2008, ISBN 9789738885318
• OZN - Anchetatorii au viața scurtă, Editura Triumf, București, 2008, ISBN 973-7634-29-2
• Statueta blestemată - teorii și cercetări neconvenționale, Editura Triumf, București, 2008, ISBN 9789737634207
• Cutremurele care vor lovi România - teorii și cercetări neconvenționale, Editura Triumf, București, 2009, ISBN 973-7634-22-1
• Operația Elster. Atentatul terorist de la 11 septembrie 2001 inspirat de un plan conceput de Hitler în 1943 !?, Brașov, Solaris, 2009, ISBN 978-606-92077-5-8.
• Operațiunea Elster, colecția Armaghedon - vol.2, Editura Solaris Print, București, 2009, ISBN 606-92077-5-8
• Un OZN pentru Hitler, colecția Armaghedon - vol.1, Editura Solaris Print, București, 2009, ISBN 9786069207710  

  Emil Străinu
  Emil Străinu
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1957 (62 de ani)  București, Republica Populară Română
  Cetățenie	România
  Ocupație	general, scriitor,ufolog
  Activitate
  Gradul	general
  Cariera politică
  Activitate
  Partid politic	PRM

• Fuhrerul și arma finală, colecția Armaghedon - vol.3, Editura Solaris Print, București, 2009, ISBN 9786069207789
• Războiul psihotronic, Editura Solaris Print, București, 2009, ISBN 9789738885332
• 1961: Constantin Chirilă (n. 30 aprilie 1961) este un om politic român, deputat de Constanța în legislatura 2008-2012.
  Constantin Chirilă a fost ales deputat din partea Partidului Democrat Liberal în circumscripția electorală nr. 14 Constanța, colegiul uninominal nr. 4.
• 1961: Thomas Schaaf (n. 30 aprilie 1961,^[1][2][3] Mannheim, Germania^[4]) este un fost fotbalist german care a jucat pe postul de fundaș. A jucat toată cariera la SV Werder Bremen și din 1999 până în 2013 a fost antrenorul principal al echipei.
• 1961: Franky van der Elst (n. 30 aprilie 1961, Ninove) este un fost fotbalist belgian, antrenor din 1998.
  A fost mijlocaș defensiv care a jucat în majoritatea carierei sale la Club Brugge, fiind o legendă acolo. În martie 2004 el a fost trecut de Pelé pe lista FIFA 100 ca fiind unul dintre cei mai buni jucători în viață.
• 1964: Marius Coste (n. 30 aprilie 1964) este un senator român, ales în legislatura 2012-2016.
• 1964: Lorenzo Staelens (n. 30 aprilie 1964) este un fost fotbalist belgian.
• 1965: Daniela Costian (n. 30 aprilie 1965,^[1] Brăila, România) este o fostă medaliată olimpică la aruncarea discului.
  S-a născut în Brăila, România. A obținut medalia de bronz la Universiada din 1985 de la Kobe.^[2] La Campionatul European de Atletism din 1986 de la Stuttgart s-a clasat pe locul 7.^[3] În același an a fost suspendat pentru dopaj, după ce a fost depistat pozitiv cu steroizi.^[4][5]
  A devenit cetățean australian în 1990. Ea a concurat în concursul de aruncare a discului la Jocurile Olimpice de Vară din 1992 și a câștigat medalia de bronz. A mai câștigat o medalie de argint la Campionatele Mondiale de Atletism din 1993.
  Recordul ei personal este de 73,84 m, record al României stabilit în 1988. Cel mai bun rezultat obținut pentru Australia a fost de 68,72 m în 1994. Aceasta este și în prezent recordul Oceaniei.
• 1967: Durron Maurice Butler (n. 30 aprilie 1967, Pittsburgh, Pennsylvania, SUA)^[1] cunoscut ca Turbo B, este un muzician, rapper și beatboxer american, cunoscut mai ales pentru perioada în care a fost lider al grupului de muzică electronică Snap!.  

  Turbo B
  Turbo B
  Date personale
  Nume la naștere	Durron Maurice Butler
  Născut	30 aprilie 1967 (52 de ani) Pittsburgh, Pennsylvania, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Cântăreț
  Activitate
  Alte nume	Turbo B
  Origine	Pittsburgh, Pennsylvania, SUA
  Gen muzical	Dance, hip hop
  Instrument(e)	Vocal, tobe
  Ani de activitate	1990–prezent
  Colaborare cu	Snap!, Centory

• 1967: Aušra Miklušytė-Fridrikas (n. 30 aprilie 1967, în Varėna, RSS Lituaniană) este o fostă handbalistă austriacă și campioană mondială în 1990. A jucat mai întâi pentru Uniunea Sovietică (165 de selecții), mai târziu pentru Lituania (86 de selecții) și ulterior pentru Austria (133 de selecții). Fridrikas a fost votată cea mai bună jucătoare de handbal din lume în anul 1999^[1] de către Federația Internațională de Handbal. Ea a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare la Campionatul Mondial din 1999, desfășurat în Danemarca și Norvegia, unde a participat cu naționala Austriei, cu care a câștigat medalia de bronz.
• 1967: Filip Bedrosovici Kirkorov (în rusă Фили́пп Бедро́сович Кирко́ров; în bulgară Фи́лип Бедро́сов Кирко́ров; 30 aprilie 1967, în Varna) este un cântăreț, actor, compozitor și producător muzical rus de origine bulgară; Artist al Poporului în Federația Rusă.
  Considerat ”rege al muzicii pop din Rusia”,^[1][2][3] Filip Kirkorov este octuplu câștigător al premiului «Овация» (Ovația), cvintuplu laureat al premiului «World Music Awards» pentru cel mai popular interpret rus, multiplu câștigător al premiului «Gramofonul de Aur», și altor premii muzicale din Rusia. La festivalul cinematografic «Кинотавр» (Kinotavr) din 2002, Kirkorov a câștigat premiul ”cel mai bun actor” pentru rolul din musicalul «Вечера на хуторе близ Диканьки» (Vecera na hutore bliz Dikanki).  

  Philipp Kirkorov
  Date personale
  Nume la naștere	Filip Bedrosovici Kirkorov
  Născut	30 aprilie 1967 (52 de ani) Varna, Bulgaria
  Părinți	Bedros Kirkorov[*]
  Căsătorit cu	Alla Pugaciova (15 martie 1994–februarie 2005)
  Număr de copii	2
  Naționalitate	Bulgar Rus
  Cetățenie	Rusia
  Religie	creștinism ortodox[*]
  Ocupație	Cântăreț, compozitor
  Activitate
  Origine	Varna, Bulgaria
  Studii	Academia de Muzică „Gnesin” din Moscova[*]
  Gen muzical	Pop
  Instrument(e)	Vocal
  Ani de activitate	1985–prezent
  Case de discuri	Melodia, Velvet Music
  Premii	Artist al Poporului în Federația Rusă[*] artist emerit al Federației Ruse[*] People's Artist of Ukraine[*] Ordinul de Onoare[*] Order of Francisc Skorina[*] Medal "10 years of Astana"[

• 1968: Ambrosio José Martín Cedres (născut pe 30 aprilie 1968) este un fost handbalist spaniol, în prezent antrenor de handbal.
• 1969: Justine Greening (n. 30 aprilie 1969, Yorkshire) este un politician britanic, membru al partidul Conservator
• 1972: Hiroaki Morishima (n. 30 aprilie 1972) este un fost fotbalist japonez.
• 1973: Leigh Szaak Francis (n. 30 aprilie 1973) este un comediant englez.
• 1975: Mircea Stanciu (n. 30 aprilie 1975, Ocna Mureș, județul Alba) este un fost fotbalist român.
• 1975: John Mark "Johnny" Galecki (n. 30 aprilie 1975) este un actor american. Este cunoscut pentru rolurile sale ca David Healy în sitcomul Roseanne, Rusty Griswold în National Lampoon's Christmas Vacation și ca Leonard Hofstadter, în sitcomul Teoria Big Bang.  

  Johnny Galecki
  Date personale
  Nume la naștere	John Mark Galecki
  Născut	30 aprilie 1975 (44 de ani) Bree, Belgia
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Actor
  Ani de activitate	1987–present
  Alte premii
  Theatre World Award[*] (2007)

• 1979: Anca Badiu (n. 30 aprilie 1979, București) este o cântăreață română. A făcut parte din trupa Class. A terminat Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, urmând să studieze canto la Conservatorul din București în clasa lui Iulian Băiașu.^[1] Și-a continuat studiile muzicale în Italia, la International Musical Center din Milano, sub îndrumarea profesorului Jose Mascolo, timp de trei ani.^[1]
  A devenit cea de-a patra membra a trupei Class în februarie 2002, înlocuind-o pe Mihaela Florea.^[2][3]
  Participă alături de Class la preselecțiile pentru Eurovision 2002 cu piesa „Povestea unei mingi”.^[4] Alături de formația Class a lansat albumul „Într-o zi” care include hituri precum „Luna mi-a zâmbit” și „Într-o zi”.^[5]
  Începând cu anul 2006 Anca Badiu urmează o carieră solo. În ianuarie 2007 a lansat piesa „Nopti de dor”, care face parte din primul ei album lansat în februarie 2007, ANKA. Piesa Nopți de dor intră în Romanian Top 100 pe locul 64,^[6] ajungând până pe poziția a opta, rămănând în top timp de șase săptămâni consecutiv.^[1] Tot în 2007 face reclamă la Dacia Logan.^[7] Al doilea cântec de pe album, My Baby (Tell Me Why), a fost compus de fratele Ancăi, Mircea Badiu (d. 2014),^[8] filmările la videoclip având loc în septembrie 2007.^[9]
  În ianuarie 2010 lansează piesa Love Me Tonight,^[10] iar în aprilie 2010 scoate piesa More and More,^[11][12] care devine hit în Rusia.^[13] În aprilie 2011 lansează piesa Addicted,^[14] iar în 2012 lansează piesa Hello, produsă de Deepcentral.^[15] Are un chiuaua pe nume Bijou.  

  Anca Badiu
  Date personale
  Nume la naștere	Anca Badiu
  Născută	30 aprilie 1979 (40 de ani)  București București, RS România
  Cetățenie	România
  Ocupație	muzician, dansator, compozitor
  Activitate
  Gen muzical	pop, dance
  Instrument(e)	voce[*]
  Interpretare cu	Class

• 1980: Diego Occhiuzzi (n. 30 aprilie 1980, Napoli) este un scrimer italian specializat pe sabie.
• 1981: Adrian Olah (n. 30 aprilie 1981) este un jucător român de fotbal retras din activitate.
• 1981: John Francis O'Shea (n. 30 aprilie 1981 în Waterford, Irlanda) este un fotbalist irlandez retras din activitate.
• 1981: Kunal Nayyar (n. 30 aprilie 1981, Hammersmith[*], Regatul Unit) este un actor britanic de origine indiană, cunoscut pentru rolul lui Rajesh Koothrappali din Teoria Big Bang. Forbes l-a declarat pe Nayyar ca fiind al treilea cel mai bine plătit actor de televiziune în anii 2015 și 2018, cu încasări de 20 de milioane de dolari și 23,5 milioane  

  Kunal Nayyar
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1981 (38 de ani)  Hammersmith[*], Regatul Unit
  Căsătorit cu	Neha Kapur[*] (din 2011)
  Cetățenie	Regatul Unit
  Etnie	Indian people[*]
  Ocupație	actor de televiziune[*] actor de film actor scriitor actor de teatru[*]
  Activitate
  Alma mater	Temple University[*] University of Portland[

• 1981: Cândido Costa (n. 30 aprilie 1981) este un fotbalist portughez de fotbal care joaca la clubul portughez FC Arouca pe postul de fundaș dreapta.
• 1982: Kirsten Caroline Dunst (n. 30 aprilie 1982,^{[3][4][5][6][7]} Point Pleasant[*], SUA) este o actriță, cântăreață, regizor și fotomodel american. 

  Kirsten Dunst
  Kirsten Dunst la premiera filmului Marie Antionette la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, 2006
  Date personale
  Nume la naștere	Kirsten Caroline Dunst
  Născută	30 aprilie 1982 (37 de ani) Point Pleasant, New Jersey, Statele Unite
  Naționalitate	Americană, germană[1][2]
  Cetățenie	SUA
  Religie	luteranism
  Ocupație	Actriță     cântăreață     fotomodel     regizor
  Activitate
  Domiciliu	New York, New York
  Alma mater	Notre Dame High School[*]
  Ani de activitate	1988–prezent
  Partid politic	Partidul Democrat
  Partener(ă)	Jake Gyllenhaal Jesse Plemons[*] Garrett Hedlund[*]
  Premii	Premiul Saturn (2011) Empire Awards[*] Premiul Satellite Screen Actors Guild Award (2017) Cannes Film Festival Award for Best Actress[

• 1982: Christopher Charles Lloyd (n. 30 aprilie 1982),^[1] cunoscut mai mult după numele scenic Lloyd Banks, este un artist american de muzică hip hop, membru al formației G-Unit. Cu G-Unit a lansat două albume, Beg for Mercy în 2003 și T.O.S. (Terminate on Sight) în 2008. Primul album solo The Hunger for More l-a lansat în 2004, incluzând un hit single de top 10, "On Fire". Lloyd Banks a fost crescut de către mama sa portoricană în Jamaica, Queens. Tatăl său a ratat mult din copilăria rapper-ului din cauza că și-a petrecut majoritatea timpului după gratii. Ca mulți alți tineri care au trăit în cartiere mizere, Lloyd a găsit scăparea în versuri de hip hop. A renunțat la liceu la vârsta de 16 ani pentru că a considerat mediul bine structurat o piedică în calea dezvoltării sale ca artist. După ce a apărut pe compilații locale, Banks, împreună cu prietenii săi Tony Yayo și 50 Cent, au format o trupă numită G Unit. Ei au redefinit termenul de marketing de stradă prin intermediul unor albume lansate de ei care conțineau piese de calitate.  

  Lloyd Banks
  Date personale
  Născut	30 aprilie 1982 (37 de ani) New Carrollton, Maryland
  Cetățenie	SUA
  Etnie	afro-american
  Ocupație	Rapper
  Activitate
  Origine	South Jamaica, Queens, New York, SUA
  Gen muzical	Hip hop
  Instrument(e)	voce[*]
  Ani de activitate	1999–prezent
  Case de discuri	G-Unit     EMI (current)     Interscope (former)
  Colaborare cu	G-Unit     Tony Yayo     50 Cent     Fabolous     Eminem

• 1984: Veaceslav Sofroni (n. 30 aprilie 1984) este un fotbalist din Republica Moldova, care joacă pe postul de atacant.
• 1984: Sophie Turner (n. 30 aprilie 1984) este un fotomodel și vedetă de televiziune australiană. Ea a devenit cunoscută inițial ca participantă la serialul de televiziune australian Search for a Supermodel.^[1][2]
  În 1997 a câștigat titlul de «Miss Litoral». În 2002 a activat la agenția de modele «Ford Models». A pozat pentru revistele «Sports Illustrated» și «Maxim».^[3] În prezent Sophie Turner trăiește și activează la Hollywood. 

  FILMOGRAFIE

  • Manhattanites (2008)
  • Lights Out (2010)
  • A Losers Guide (2010)
  • The Mandarin Orange Boy (2010)
  • One Hopes Evening (2011)
  • Boy Toy (2011)
  • The Martini Shot (2012)
  • Butt-Ugly (2012)
  • The Devil's Dozen (2013)
  • Mr. Box Office (2013)
  • Moments of Clarity (2014)  

    Sophie Turner

    Sophie Turner în 2009
    Nume la naștere	Sophie Turner
    Data nașterii	30 aprilie 1984 (35 de ani)
    Locul nașterii	Melbourne, Australia
    Înălțime	1,75 m
    Culoarea părului	Blondă
    Culoarea ochilor	Albaștri

• 1985: Gal Gadot-Varsano^[2] (pronunțare în ebraică: [ˈɡal ɡaˈdot];^[3][4] ebraică גל גדות; născuta la 30 aprilie 1985)^[5] este o  actrita si model Israelian .
  Gadot este în primul rând cunoscuta pentru rolul ei ca Wonder Woman în DC Extins Univers, începând cu Batman v Superman: Dawn of Justice (2016), continuând în Wonder Woman (2017), și în Justice League. Ea este imaginea parfumului Gucci, modelul Bambus. Gal Gadot s-a născut și a crescut în Rosh HaAyin, Israel.^[7] În ebraică, numele ei înseamnă "val" și prenumele ei înseamnă "malurile".^[8] Ea este fiica lui Irit (născută Weiss), o profesoară, și Michael Gadot, un inginer. Ambii părinți s-au născut în Israel, și și-au hebraizat numele de la "Ziua".^[9] Bunicii materni au fost supraviețuitori ai Holocaustului.^[10][11]  Este de origine iudaică-poloneză, austriacă-poloneză, germană-poloneză și cehă-poloneză.^[12] Profilul ei în liceu a fost biologia. Ea spune că în liceu a fost un succes la baschet datorită înălțimii ei. După liceu, Gadot a început să studieze de două ori dreptul, la facultatea de Drept Radzyner de la IDC Herzliya. La vârsta de 20 de ani, Gadot a servit timp de doi ani ca soldat în FForțele de Apărare ale Israelului , fiind instructor de luptă.^[13] ea spune despre timpul ei ca soldat: "dai doi sau trei ani, și nu e vorba de tine. Înveți disciplina și respectul".^[14] Gadot spune că trecutul ei, a ajutat-o să câștige rolul lui Gisele în Fast & Furious: "cred că principalul motiv a fost că directorului Justin Lin i-a plăcut că am fost în armată, și a vrut să-mi folosesc cunoștințele de arme.  Gadot s-a căsătorit cu dezvoltatorul imobiliar Yaron Varsano pe 28 septembrie 2008.^[35] Împreună au două fiice, născute în martie 2011 respectiv 2017.  
Jump to navigationJump to search

Gal Gadot
Gadot at the 2016 San Diego Comic-Con promoting Wonder Woman
Date personale
Născută	30 aprilie 1985 (34 de ani) Petah Tikva, Israel
Căsătorită cu	Yaron Varsano (c. 2008)
Copii	2
Cetățenie	Israel
Etnie	evrei
Religie	iudaism
Ocupație	Actress * model
Activitate
Alma mater	Interdisciplinary Center Herzliya[*]
Ani de activitate	2004–present

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1990: Vlăduț Simionescu (n. 30 aprilie 1990, Iași) este un judoka olimpic român legitimat la CS Politehnica Iași.
  A reprezintat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012, fiind învins în turul secund de germanul Andreas Tölzer.^[1] În anul 2015 a câștigat aurul la Openul european de judo de la Sofia^[2] și a fost laureat cu bronz la Universiada de vară din 2015, aducând României prima medalie la aceasta competiție.
• 1991: Richard Annang (n. 30 aprilie 1991) este un fotbalist ghanez care joacă pentru Berekum Chelsea. A jucat pentru FC Vaslui.
• 1992: Eden Sharav (n. 30 aprilie 1992,^[2] Mishmar Ayalon[*], Israel) este un jucător israelian de snooker.
• 1992: Marc-André ter Stegen (n. 30 aprilie 1992,^[1] Mönchengladbach, Germania) este un fotbalist german, care joacă pe postul de portar la clubul spaniol FC Barcelona.
  După patru sezoane în Bundesliga cu Borussia Mönchengladbach, unde a avut 108 apariții în ligă, s-a alăturat Barcelonei pentru suma de 12 milioane de euro în 2014. A câștigat liga spaniei în primul sezon din Spania, jucând pentru Barcelona în Cupa Spaniei și UEFA Champions League.
  Ter Stegen a reprezentat Germania la mai multe niveluri de tineret și și-a a făcut debutul internațional senior în 2012. A fost membru al echipei germane care au ajuns în semifinalele UEFA Euro 2016 și au câștigat Cupa Confederațiilor FIFA 2017
• 1994: James Daniel McVey, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps
• 1994: Jelena Despotović (n. 30 aprilie 1994, în Podgorica)^[2] este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru clubul maghiar DVSC-TVP pe postul de coordonator de joc. Despotović este și componentă a echipei Muntenegrului, alături de care a obținut medalia de aur la Campionatul European din 2012, desfășurat în Serbia.