miercuri, 19 aprilie 2023

 4. / /21 APRILIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP


COSIMO I  DE MEDICI

Cosimo I de Medici
Duce de Florența — Mare Duce de Toscana
Cosimo Grand Duke.jpg
Cosimo I de' Medici în armură, de Agnolo Bronzino.
Date personale
Născut12 iunie 1519
Florența
Decedat (54 de ani)
Florența
Înmormântatcappelle medicee[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (accident vascular cerebralModificați la Wikidata
PărințiGiovanni dalle Bande Nere
Maria Salviati
Căsătorit cuEleonora de Toledo
Camilla Martelli
CopiiBia de' Medici nelegitim
Prințesa Maria
Francesco, Mare Duce de Toscana
Isabella, Ducesă de Bracciano
Cardinalul Giovanni
Lucrezia, Ducesă de Modena
Prințul Garzia
Ferdinando, Mare Duce de Toscana
Anna de' Medici
Prințul Pietro
Virginia, Ducesă de Modena
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiecolecționar de artă[*] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiFlorența ()[1] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce (din )
Familie nobiliarăCasa de Medici
Duce de Florența
Domnie6 ianuarie 1537 – 21 august 1569
PredecesorAlessandro de' Medici
SuccesorTitlu abolit
Mare Duce de Toscana
Domnie21 august 1569 – 21 aprilie 1574
PredecesorTitlu nou
SuccesorFrancesco I de' Medici

Cosimo I de' Medici (12 iunie 1519 – 21 aprilie 1574) a fost Duce de Florența din 1537 până în 1574, domnind ca primul Mare Duce de Toscana din 1569.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cosimo I de Medici, c. 19 ani (Jacopo Pontormo, c. 1538)

Cosimo s-a născut la Florența, fiu al faimosului condotier Giovanni dalle Bande Nere și al Mariei Salviati.

După asasinarea la 6 ianuarie 1537 a Ducelui Alessandro de' Medici, Consiliul Suprem al celor Patruzeci și Opt îl alege pe Cosimo în lipsa unui moștenitor legal al lui Alessandro. Oamenii din Consliul sperau că îl vor manevra foarte ușor pe Cosimo ținând cont de vârsta lui fragedă (optsprezece ani). Însă Cosimo îl înlocuiește pe comandantul oștii lui Alessando cu militari devotați lui: Stefano Colonna principe de Palestrina și Giovanni Medichino marchiz de Marignano.

În trecerea lui prin Neapole ca oaspete al viceregelui Pedro Alvarez de Toledo o cunoaște pe fiica acestuia, Eleonora. Tinerii se căsătoresc în anul 1539. Mireasa este frumoasă, cu păr blond-șaten, ochi albaștri și manifestă un comportament nobil și auster.[2]

Deși inițial, cetățenii Florenței nu o simpatizează pe Eleonora deoarece aparține unei națiuni care-i subjugă, ducesa a știut să se facă iubită prin profunda ei religiozitate, prin acte caritabile, prin grație și prin politețea afișată la ceremoniile oficiale. Eleonora i-a dăruit lui Cosimo patru fii și o fiică.

Deși în aparență domnia lui Cosimo este armonioasă și calmă, regimul de teroare polițienească nu scapă ochiului atent al diplomaților străini. În anul 1557 Cosimo înfrânge rezistența Sienei. Cucerirea Sienei este urmată de trei ani de negocieri, la capătul cărora în 1560 Carol Quintul îl recunoaște pe Cosimo ca duce al Sienei.

În 1562, pe fondul unei epidemii de friguri pernicioase, Cosimo își pierde doi dintre fiii săi, pe Giovanni și Garcia, apoi, după cinci zile, pe soția sa Eleonora. După pierderea ei, Cosimo nu și-a mai regăsit echilibrul.

În 1570 este investit la Roma, în prezența Papei Pius al V-lea în demnitatea de Mare Duce al Toscanei. În pragul vârstei de 50 de ani își descoperă vocația de seducător. Începe o relație cu tânăra Eleonora degli Albizzi și îi transferă fiului său Francesco atribuțiile poltice și administrative, păstrându-și totuși autoritatea supremă. Tânăra Albizzi îi dăruiește un fiu lui Cosimo însă acesta pentru a evita complicațiile cu Francesco o înzestrează și o căsătorește cu unul din oamenii săi de încredere.

Se căsătorește cu Camilla Martelli, fiica unui gentilom sărac. Maiajul cu Camilla este unul nefericit; Camilla este rea, isterică, geloasă și îi grăbește lui Cosimo paralizia de picioare, de mâna dreaptă și de limbă.

La 25 aprilie 1574 Marele Duce moare la vârsta de 55 de ani lăsând Toscana fiului său Francesco.

CĂSĂTORIA ȘI FAMILIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Înainte de prima sa căsătorie, Cosimo a avut un copil nelegitim cu o femeie necunoscută:

Cu Eleonora, Cosimo a avut șapte copii:

  • Maria (3 aprilie 1540 – 19 noiembrie 1557), logodită Alfonso di Ercole II d'Este, dar a murit înainte de căsătorie
  • Francesco (25 martie 1541 – 19 octombrie 1587), succesorul lui Cosimo ca Mare Duce de Toscana
  • Isabella (31 august 1542 – 16 iulie 1576), a fost omorâtă de soțul ei Paolo Giordano I Orsini pentru că a fost infidelă
  • Giovanni (28 septembrie 1543 – noiembrie 1562), Arhiepiscopul Pisei și Cardinal
  • Lucrezia (7 iunie 1545 – 21 aprilie 1561), în 1560 s-a căsătorit cu Alfonso II d'EsteDuce de Ferrara și Modena
  • Pietro (Pedricco) (10 august 1546 – 10 iunie 1547), a murit la un an
  • Garzia (5 iulie 1547 – 12 decembrie 1562), a murit de malarie la vârsta de 15 ani
  • Antonio (1 iulie 1548 – iulie 1548), a murit la naștere
  • Ferdinando (30 iulie 1549 – 17 februarie 1609), succesor lui Francesco's ca Mare Duce de Toscana
  • Anna (19 martie 1553 – 6 august 1553), a murit la puțin timp după naștere
  • Don Pietro de' Medici (3 iunie 1554 – 25 aprilie 1604), și-a omorât soția, pe Eleonora di Garzia di Toledo pentru că a fost infidelă

După moartea Eleonorei în 1562, Cosimo a avut doi copii nelegitimi cu amanta sa, Eleonora degli Albrizzi:

  • O fiică născută în 1566 care a murit la botez
  • Giovanni (1567 - 1621), a fost recunoscut mai târziu

În 1570, Cosimo s-a căsătorit cu Camilla Martelli și au avut împreună un copil:


Cosimo I de Medici - Citate:















CHARLOTTE BRONTE
Charlotte Brontë
Charlotte Brontë.jpg
Date personale
Născută21 aprilie 1816
ThorntonYorkshireAnglia
Decedată31 martie 1855 (la 38 de ani)
HaworthYorkshireAnglia
ÎnmormântatăWest Yorkshire Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (tuberculozăModificați la Wikidata
PărințiPatrick Brontë[*][2]
Maria Branwell[*][2] Modificați la Wikidata
Frați și suroriEmily Brontë[2]
Anne Brontë[2]
Elizabeth Brontë[*][2]
Maria Brontë[*][2]
Branwell Brontë[*][2]  Modificați la Wikidata
Căsătorită cuArthur Bell Nicholls[*] (din )[3] Modificați la Wikidata
Naționalitateengleză Anglia
CetățenieFlag of the United Kingdom.svg Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Modificați la Wikidata
Etnieenglezoaică Modificați la Wikidata
Religieanglicanism[*] Modificați la Wikidata
Ocupațieguvernantă și scriitoare
Locul desfășurării activitățiiYorkshire Modificați la Wikidata
PseudonimCurrer Bell
Limbilimba engleză[1]  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Mișcare/curent literarRealismRomantism
Specie literarăroman
Opere semnificativeJane Eyre
Villette[*]
Shirley[*]
The Professor[*]
Poems by Currer, Ellis, and Acton Bell[*]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Charlotte Bronte Signature.jpg
Prezență online
Identificator titlu IMDb

Charlotte Brontë (pronunție ˈbrɒnti, n. 21 aprilie 1816 – d. 31 martie 1855) a fost o romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

VIAȚA

S-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, la Cowan's Bridge, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul Jane Eyre.

În 1831 Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la moartea sa, constituie sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școala de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de Robert Southey căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Brontë a plecat împreună cu sora sa Emily la Bruxelles ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor Branwell, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri. În 1847 lui Charlotte i-a fost refuzat romanul „The Professor”, dar editorii s-au declarat dispuși să-i accepte un alt roman, „Jane Eyre” (1847), care era dedicat lui Thackeray și care a cunoscut un mare succes.

Coperta primei ediţii a romanului Jane Eyre

În anul triumfului literar al lui Charlotte, Branwell a murit, iar la înmormântare Emily a răcit și ulterior s-a îmbolnăvit de tuberculoză. La sfârșitul anului a murit și Emily. În primăvara anului 1849Anne Brontë s-a stins și ea din viață, lăsând-o pe Charlotte singură. Aceasta a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. A mai trăit încă un an și a murit de tuberculoză, în timp ce era însărcinată.



Citate:

1. Gelozia şi dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme şi aşteaptă pe cel menit s-o trezească. Îţi închipui că toată viaţa vei pluti pe valuri tot atât de liniştite ca şi acelea pe care a alunecat acum tinereţea dumitale. Te laşi legănată de unde, cu ochii închişi şi urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalţă din valuri şi nici vâltorile ce le spumegă la picioare... Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase şi acolo întregul curent al vieţii ţi se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă şi vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată şi prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniştite.
2. Cu aerul ei grav, gânditor şi grijuliu, ea era făcută parcă anume pentru a afla multe secrete.
3. Dacă ne dorim o bază serioasă în relaţia de prietenie, trebuie să ne iubim prietenii de dragul lor şi nu de dragul nostru.
4. Trebuia să stăvilesc goana iute a amintirilor înainte de a tremura în faţa jalnicului prezent.
5. Este inutil să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească doar cu linişte; ele au nevoie de acţiune şi dacă nu o pot găsi, o creează.
6. Clădirea cea duşmănoasă mi-apărea iar înaintea ochilor; viitorul meu rămânea încă nesigur şi inima mi-era încă îndurerată. Mă simţeam tot un drumeţ rătăcitor, dar acum aveam mai multă încredere în mine şi în puterile mele, mai puţină teamă de asuprire. Vechile răni pricinuite de nedreptăţile îndurate erau pe deplin lecuite şi jarul resentimentelor se stinsese.
7. Înlăturasem adevărul spre a mă hrăni cu visuri.
8. Nu cred, domnule, că aveţi dreptul să-mi porunciţi numai pentru că sunteţi mai bătrân sau pentru că aţi cunoscut lumea mai bine decât mine. Dreptul de a vă aroga aceasta superioritate depinde de felul cum v-aţi folosit timpul şi experienţa.
9. Este mult mai bine să înduri cu răbdare o durere usturătoare pe care nimeni în afară de tine nu o simte, decât să faci în pripă şi negândit un lucru ale cărui urmări îi vor afecta pe toţi cei care au legătură cu tine- ş-apoi, Biblia ne spune să răspundem răului cu bine
10. Nu sunt o pasăre, nicio plasă nu mă poate captura; sunt o fiinţă omenească liberă, cu o voinţă liberă, pe care acum mi-o folosesc părăsindu-te.
11. Atunci când am gustat răzbunarea prima oară părea la fel de aromată ca vinul, caldă şi savuroasă când o înghiţeam; gustul ei ulterior, metalic şi coroziv, mi-a dat senzaţia că aş fi otrăvită.
12. Speranţele sunt înşelătoare; peste vânturi şi valuri nu poţi să fii stăpân; vânturile şi furtunile veşnic ridică piedici în calea marinarului; el nu poate să-şi scoată din minte că-l pândeşte furtuna!
13. Erau oare fericiţi oamenii din zorile vremurilor, înainte ca luceferii să se fi aşezat pe cer, şi pe când cu toţii încă mai cântau laolaltă, când lumea era făurită? Nu; nu mai fericiţi decât suntem noi azi; Sunt oare buni? – Nu; nu mai buni decât noi înşine
14. Fiecare bucurie oferită de viaţă trebuie cucerită prin luptă înainte de a fi luată în stăpânire; şi cât de crâncenă este lupta o ştiu doar aceia care s-au luat la trântă pentru premiul cel mare. Sângele din inimă trebuie să aşeze diademă de mărgăritare roşii pe fruntea luptătorului mai înainte ca laurii victoriei să i-o împodobească.
15. Viaţa nu-i decât o amăgire. Dar nu şi dragostea. Dragostea e ceva adevărat – cel mai adevărat şi cel mai trainic – cel mai dulce şi totuşi cel mai amar dintre toate lucrurile pe care ne e dat să cunoaştem. E foarte amar, Şi se spune că e rezistent – rezistent ca moartea! Cele mai multe dintre deşertăciunile vieţii sunt rezistente. Cât despre dulceaţă, nimic nu e la fel de trecător; întâlnirea cu ea durează un singur moment – cât ai clipi din ochi; durerea rămâne pentru vecie. S-ar putea să piară în zorii eternităţii, dar te chinuie toată vremea în adâncurile nopţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr