marți, 4 aprilie 2023

  6. /5 APRILIE 2023 - TEATRU/FILM


TONY BULANDRA


Sari la navigareSari la căutare

Tony Bulandra


Date personale
Născut13 martie 1881
Tîrgoviște
Decedat (62 de ani)
București
Căsătorit cuLucia Sturdza-Bulandra
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
director de teatru[*] Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Tony Bulandra (n. 13 martie 1881, Tîrgoviște – d. 5 aprilie 1943, București) a fost un renumit actor român, elev al lui Constantin I. Nottara. Tony Bulandra a fost căsătorit cu Lucia Sturdza-Bulandra (1873 - 1961).

Distins protagonist al scenei românești.

Societar al teatrului Național București.

Prezență ocazională în film.

STUDII

  • Conservatorul de artă dramatică, București (1902)

FILMOGRAFIE







CORNEL PATRICHI


Sari la navigareSari la căutare

Cornel Patrichi
Cornel Patrichi-cropped.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicancer pulmonar
Căsătorit cuCornelia Patrichi
CopiiAlexandru Patrichi
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiebalerin, coregraf, actor
Activitate
PremiiOrdinul Meritul Cultural
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Cornel Patrichi (n. , București, România – d. , București, România) a fost un balerin, coregraf și actor român.

BIOGRAFIE

Născut în București pe 1 aprilie 1944, Patrichi a declarat că a urmat școala de balet „din întâmplare”: „Era 1953. (...)  A apărut o doamnă care ne-a întrebat dacă vrem să mergem la balet. Luase notele noastre de la sport și de la cultura generală. Așa am nimerit eu la școala de balet”.[1] A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, fiind apoi angajat ca prim-balerin la Teatrul „Constantin Tănase” de unchiul său, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al teatrului. În 1972, directorul Teatrului „Fantasio” din Constanța i-a propus lui Patrichi să fie prim-balerin. Timp de zece ani a făcut naveta București–Constanța: „ Era un tren pe la 6, la 9 ajungeai, făceai repetiția de dimineață, mergeam la hotel, care era foarte aproape de teatru, mâncam, mă odihneam, începea repetiția de după-amiază și pe la 9 seara aveam tren înapoi”.[1]

În 1987 s-a mutat cu soția sa în Italia, fondând în Toscana propria școală de balet, Dance Studio Patrichi. În 1999 s-a întors în România și a devenit coregraf pentru emisiunea Vineri seara ne distrăm cu Florin Călinescu, la invitația actorului. A realizat optzeci și opt de balete într-o perioadă de unsprezece luni, „cât face un coregraf toată viața”. În 2004, Patrichi a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler de către președintele României, Ion Iliescu.[1]

FILMOGRAFIE

Coregraf

Actor



MIRCEA SĂUCAN


Sari la navigareSari la căutare

Mircea Săucan
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Nof HaGalil⁠(d), Districtul de Nord, Israel Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
regizor de film Modificați la Wikidata
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Regizorul Mircea Săucan.

Mircea Săucan (n. 5 aprilie 1928, Paris, Franța – d. 13 aprilie 2003, Nazaret Illit, Israel) a fost un regizor, scenarist și scriitor român. A emigrat în Israel în anul 1987.

BIOGRAFIE

Născut la Paris dintr-un tată român (Alexandru Săucan) și o mamă evreică (Tereza Solomon), familia s-a mutat inițial în Praga, unde părinții s-au căsătorit oficial [2], pentru ca ulterior să se stabilească în România la Carei din 1934 .

În urma Dictatului de la Viena, familia se refugiază între 1940 - 1944 la Sibiu și Sighișoara [2] .

Între 1948 - 1952 a studiat regia la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova [2], unul dintre profesori (pentru scurt timp) fiindu-i chiar marele Eisenstein [3] .

Căsătorit din 1959 cu Suzana (Juja) Roth, cu care are un băiat, Emil (n. 1961) [2] .

Inițial sincer pro-comunist, devine rapid un indezirabil prin calitatea artistică și problematica non conformistă a filmelor și a prozei sale [4] . Se hotărăște să emigreze în 1987 după 7 ani de șomaj impus [3] și odată cu dispariția ambilor părinți [2].

FILMOGRAFIE (REGIZOR)

FILMOGRAFIE (SCENARIST)

  • Casa de pe strada noastră (1957)
  • Când primăvara e fierbinte (1960)
  • Țărmul n-are sfârșit (1962)
  • Ziduri și mâini (1974)
  • Un sul de ceară (1975)
  • Impresii din copilărie (1977)
  • Le retour (1994)

OPERA LITERARĂ

  • Camera copiilor, București, 1969;
  • Manuscrisul de la Ciumați, Tel Aviv, 1989;
  • Izidor Mânecuță: cioburi, Tel Aviv, 1990; ediția (Isidore), traducere de Monica Costandache, Paris, 1994;
  • David rege, București, 1991;
  • Parastasul, București, 1994;
  • Funerailles a Bucarest, traducere de Sanda Peri și Monica Costandache, Tel Aviv, 2000.




SILVIU PURCĂRETE


Sari la navigareSari la căutare

Silviu Purcărete


Date personale
Născut (70 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieregizor de teatru
regizor de film Modificați la Wikidata
Activitate
PremiiOrdinul național „Steaua României”
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Silviu Purcărete (n. 5 aprilie 1950, București) este un regizor de operă și de teatru român.

BIOGRAFIE

Silviu Purcărete a absolvit secția de regie a IATC-ului în 1974. După colaborările cu Teatrul din Piatra Neamț (Romeo și Julieta de Shakespeare) și Teatrul din Constanța (Ecuba de Euripide, Miles Gloriosus de Plaut), începând din 1978 lucrează la Teatrul Mic din București (Giraudoux, Sartre, Shakespeare) și devine profesor la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică.

În 1986 pune în scenă un spectacol cu piesa Campiello(Piațeta) de Goldoni cu care câștigă Premiul Național pentru Teatru.

În anul 1992 e numit director artistic al Teatrului Bulandra din București.

Numele său e legat în principal de colaborarea cu Teatrul Național din Craiova cu care prezintă Piticul din grădina de vară de D.R.Popescu (1989), Ubu rex cu scene din Macbeth, după Alfred Jarry și W.Shakespeare (1990), Titus Andronicus de W. Shakespeare (1992), Phaedra, după Seneca și Euripide (1993), Orestia (1998, după Eschil, A douăsprezecea noapte, după W. Shakespeare (2004), Măsură pentru măsură de W. Shakespeare (2008), Furtuna, după W. Shakespeare (2012).

Multe dintre spectacolele sale montate la Craiova (Titus Andronicus, Ubu Rex, Phaedra, A douăsprezecea noapte] au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Bath, Varna, Gdansk, Sarajevo).

În anul 1996 devine director al Centrului Dramatic din Limoges pentru care produce, printre altele Orestia, Trei surori și Don Juan și unde, doi ani după creează o școală pentru tineri actori.

După evenimentele din 1989 a pus în scenă Decameronul, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, iar în 1995, montează (având și sprijinul unor producători britanici) unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte teatrale ale acelor ani Danaidele într-o coproducție cu același Teatru național din Craiova, premieră care a avut o distribuție record de peste 100 de interpreți, printre care Radu Beligan[2], Coca Bloos și mulți alții. Spectacolul a fost apoi invitat la cele mai importante festivaluri internaționale, bucurându-se de un succes deosebit.

Din anul 2001 până în prezent a regizat nu mai puțin de șapte spectacole la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și anume: Pilafuri și parfum de măgar, exercițiu după Cartea celor o mie și una de nopți, care a avut premiera în 2001, Cumnata lui Pantagruel, după scrieri de François Rabelais (2003), Așteptându-l pe Godot [1] de Samuel Beckett (2005), deja legendarul Faust [2], [3] după J. W. Goethe (2007), Lulu [4] de Frank Wedekind (2008) și Metamorfoze [5] după Ovidiu (2009), D’ale carnavalului, de Ion Luca Caragiale (2011).

În străinătate pune în scenă și opere lirice printre care: La Bohème de Giacomo Puccini (Essen), Parsifal de Richard Wagner (Scottish Opera), Roberto Devereux de Gaetano Donizetti (Wiener Staatsoper), Castor et Polux de Jean-Philippe Rameau (Opera Bonn), Îngerul de foc de Serghei Prokofiev (Csokonai Theatre Debrecen).

Regizează în Regatul Unit piesele teatrale Decameronul, Phaedra și Danaidele (Glasgow), Orestia (Lyric Hammersmith), Ubu Rex (Edinburgh International Festival) și Furtuna (Nottingham Playhouse), iar in 2007 Macbett de Eugen Ionescu pentru Royal Shakespeare Company.

În 2002 înființează propria sa companie teatrală.

Troilus și Cresida a fost prima sa colaborare cu Teatrul Katona József din Budapesta. Spectacolul a fost prezentat în 2006 la București în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare.

Din 2003, Silviu Purcărete e membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

PREMII

  • Premiul criticii și Premiul pentru excelență artistică al Fundației Hamada (Festivalul internațional de la Edinburgh, 1991)
  • Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993)
  • Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală, 1995
  • Premiul criticii la Festivalul de teatru de la Dublin (1996)
  • Premiul special al juriului la Festivalul Internațional Shakespeare, Gdansk (2006)



ALEXANDRU PAPADOPOL

Alexandru Papadopol


Date personale
Nume la naștereAlexandru Papadopol
Născut5 aprilie 1975
Râmnicu Vâlcea, România
Căsătorit cuIoana Ginghină (2007-2019)
CetățenieRomânia
Etnieromân
Ocupațieactor
Activitate
Ani de activitate2001-prezent
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Alexandru Papadopol (n. 5 aprilie 1975, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un actor român de origine elenă.

BIOGRAFIE

După liceul Ion Neculce, unde a studiat intensiv limbi străine, fiind un foarte bun vorbitor de limba germană. A absolvit secția de Actorie la U.N.A.T.C. în 2002. În timpul facultății a participat de două ori consecutiv la secțiunea Quinzane des Realizateurs din cadrul Festivalului de la Cannes. Pentru rolul din filmul Marfa și banii (regia Cristi Puiu), câștigă premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Salonic. Premiul pentru Cel mai bun actor acordat de Uniunea Cineaștilor din România, în 2003, pentru rolul Luci din filmul Occident.

Alexandru Papadopol s-a căsătorit cu actrița Ioana Ginghină în 2007, și au o fetiță, Ruxandra, iar apoi s-au despărțit.

FILMOGRAFIE

Interpret

Scenarist

Producător




GEORGE ANANIA


Sari la navigareSari la căutare

George Anania
George Anania.jpg
Date personale
Născut14 iulie 1941
Măgurele
Decedat (71 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Ilfov, România Modificați la Wikidata
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieantologator, eseist, romancier
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitorLiteratura română post-belică,
Literatura română contemporană
1963 - 2013
Specie literarăștiințifico-fantastic  Modificați la Wikidata
Operă de debutConstelația din ape
Note
PremiiEurocon  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

George Anania (n. 14 iulie 1941, Măgurele, d. 5 aprilie 2013) a fost un scriitor de literatură științifico-fantastică, dramaturg, realizator de scenarii radiofonice, traducător și realizator de antologii românești contemporane. Este cunoscut și pentru colaborarea sa literară îndelungată cu Romulus Bărbulescu.


George Anania

 

George Anania

GEORGE ANANIA (1941–2013), scriitor de literatura stiintifi co-fantastica, dramaturg si scenarist, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti în 1964. A lucrat în mai multe institutii culturale si a fost, printre altele, director adjunct al studioului Animafilm. A început sa scrie în adolescenta când, prin intermediul lui Adrian Rogoz, l-a cunoscut pe Romulus Barbulescu, scriitor împreuna cu care avea sa semneze numeroase volume. În anul 1990 i s-a decernat Marele premiu Eurocon pentru întreaga activitate literara, iar în 2011 a fost recompensat cu Premiul Galileo pentru întreaga activitate literara. A publicat romanele Corsarul de fier, Ploaia de stele, Actiunea lebada, O experienta neobisnuita si multe povestiri si nuvele. Printre cartile scrise împreuna cu Romulus Barbulescu se numara Constelatia din ape, Planeta umbrelor albastre, Ferma oamenilor de piatra, Paralela-enigma, Harpele blând al infi nitului sau Cât de mic poate fi infernul.

BIOGRAFIE

Viața

George Anania s-a născut la 14 iulie 1941 în Măgurele. În 1964 a absolvit Facultatea de limba și literatura română din cadrul Universității București și a lucrat în mai multe insistuții culturale, ocupând pentru o perioadă funcția de director-adjunct al studioului Animafilm[3]. Pe plan personal, a fost căsătorit și a avut o fată, care o vreme a cochetat și ea cu literatura de anticipație[4].

George Anania a decedat în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2013[5].

Cariera literară

A început să scrie în jurul vârstei de 16 ani și, la puțină vreme după aceea, Adrian Rogoz i-a făcut cunoștință cu Romulus Bărbulescu[6]. Astfel a luat naștere cel mai de succes cuplu de autori SF români[7], care avea să fie recompensat cu Marele premiu pentru întreaga activitate literară la Eurocon-ul desfășurat la Fayence, Franța, în anul 1990.

Între 1958 și 1962, cei doi autori au scris 15-20 de scenarii difuzate la radio, înainte de a finaliza primul lor roman SF, Constelația din ape (1962), care avea să fie serializat în numerele 174-179 ale Colecției de povestiri științifico-fantastice, având un efect memorabil asupra cititorilor din epocă[7] și asupra criticii științifice[6].

În 1965 apare Doando, romanul care i-a consacrat[6] și care s-a bucurat de o primire călduroasă din partea cititorilor[8], fiind elogiat și în presa sovietică a vremii[7]. Acesta avea să fie primul roman SF românesc publicat după 1989 de editura Nemira în nou apăruta Colecția Nautilus[9][10], într-o ediție revizuită.

Au urmat alte colaborări de succes ale celor doi autori, dintre care se disting romanele Ferma Oamenilor de Piatră (1969) și continuarea sa, Paralela-enigmă (1973)[7], ambele reeditate după 1989. În perioada 1965-1975, au fost radiodifuzate peste 15 scenarii SF ale celor doi autori.

În anii '80, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a preluat controlul asupra cluburilor de fani Anania și Bărbulescu[6]. George Anania a continuat colaborarea cu Romulus Bărbulescu în dramaturgie, realizând împreună cu acesta piesele SF Despărțire la marele zbor și Fântânile, precum și scenariul filmului Mireasma ploilor târzii (1984). Din punct de vedere literar s-a concentrat asupra unor proiecte personale, publicând romanele Test de fiabilitate, Acțiunea Lebăda și O experiență neobișnuită. Cu toate că au apărut sub semnătură proprie, Anania a recunoscut că el și Bărbulescu s-au ajutat reciproc în proiectele personale[6], declarând că "și atunci când apărea pe copertă numai RB sau numai GA, în interiorul cărții erau, de fapt aceiași RBGA"[4].

După înlăturarea comunismului, pus în fața concurenței avalanșei de traduceri din autorii SF occidentali[6], Anania a mai publicat doar câteva povestiri și nuvele, singur sau în colaborare cu Bărbulescu. Împreună cu acesta din urmă a editat singurul număr al revistei SF Clipa astrală (1994) și a participat la editarea antologiilor bilingve Nemira 1994 și 1995. El a rămas să finalizeze cartea Lupta cu îngerul, începută în anii '90 împreună cu Bărbulescu (decedat între timp), care se dorea a forma o trilogie împreună cu Ferma Oamenilor de Piatră și Paralela-enigmă[4], dar decesul său a lăsat neterminat acest proiect.

În anul 2011 a devenit primul laureat al ”Premiului Galileo pentru întreaga activitate literară”[3].

STIL ȘI TEME ABORDATE

„Din perspectiva viitorului, trebuie să descifrezi resorturile unor evenimente imaginare – trecute, prezente sau viitoare – și acțiunile unor personaje ficționale și să le prezinți contemporanilor tăi (în mod subiectiv și părtinitor, fiindcă ești ființă omenească), astfel încât ei, fermecați de privirea ta originală și harul tău de povestitor, să înțeleagă, la rându-le, ceea ce s-ar putea întâmpla, să se lumineze (dacă nu se gândiseră niciodată la o atare posibilitate) și să învețe câte ceva pentru viața lor de zi cu zi. Însă autorul nu are la îndemână niciun element concret de la care să pornească în excursul literar. Așadar ipostazele de mai sus au un singur element comun, care este și esențial în cazul literaturii SF: originalitatea proiecției literare și harul de povestitor al autorului.[4]”

Colaborarea dintre Anania și Bărbulescu, chiar și în proiectele individuale, face dificilă tratarea separată a celor doi autori, deși Anania a remarcat la un moment dat că "unul avea propensiune către ideile originale, celălalt către punerea lor, cât mai inspirată, în pagină"[4]. Rigorile ideologice ale vremii impuneau ca scrierile SF să conțină idei anticipative care să fie conforme spiritului științific[6], trimițând deseori la o abordare excesiv de tehnicistă. Acest lucru avea un impact semnificativ asupra valorii literare a textelor, la care se adăuga și lipsa informației de gen, singurele surse disponibile fiind traducerile masive din autorii sovietici și reeditările periodice ale operelor lui Jules Verne și H. G. Wells[4]. Acest climat a făcut ca primul roman al cuplului Bărbulescu-Anania, Constelația din ape, să fie unul axat în principal pe latura tehnicistă, el beneficiind de patru referate științifice[6]. El avea să aducă în prim plan una dintre temele predilecte ale cuplului: contactul cu civilizațiile extraterestre. Acest contact a fost tratat de-a lungul carierei lor scriitoricești din diferite perspective, printre care se numără:

Dacă în primele creații tendința a fost de a da o formă umanoidă reprezentanților raselor extraterestre, odată cu maturizarea artistică au intrat în scenă civilizații care au prea puține în comun cu modul nostru de percepție și care, eventual, ajungeau să ia o formă umană pentru o comunicare mai ușoară. De altfel, comunicarea cu aceste rase nu a ridicat probleme în textele celor doi autori, ei apelând mai mereu la câte un element din recuzita SF pentru a facilita acest demers. În plus, în afara unor aluzii prezente în O experiență neobișnuită, relațiile cu toate rasele întâlnite s-au desfășurat sub semnul păcii și colaborării.

O altă temă majoră abordată de cei doi autori a fost legată de domeniul ciberneticii, o știință interzisă în acele vremuri în țările comuniste[6]:

  • realizarea unui alter-ego cibernetic al omului, relația dintre cei doi permițând zborul cosmic (Ferma Oamenilor de Piatră)
  • calculatorul gigantic care conduce o mulțime de operațiuni și care este capabil să învețe (Paralela-enigmă)
  • roboții prezenți ca ajutoare în viața de zi cu zi ("Captiv în inima galaxiei"), uneori sub forma unor gadgeturi tehnologice înzestrate cu rațiune (naveta și centura lui Donar din Paralela-enigmă), alteori preluând controlul societății într-o încercare de protejare excesivă care determină obținerea unor rezultate contrare (Planeta Umbrelelor Albastre sau nuvela "Dintr-un creier de inox" din volumul Cât de mic poate fi infernul?)
  • nave gigantice dotate cu inteligență, pornite în explorarea universului (Doando)

În afara acestor teme majore, cei doi autori au abordat o serie de alte teme specifice SF-ului, printre ele numărându-se explorarea spațiului cosmic și ceea ce rezultă de aici, anume reacția psihologică umană în fața necunoscutului cosmic, temă pe care Aurel Cărășel - comentând pe marginea romanului Șarpele blând al infinitului - o consideră "cvasidesuetă"[8]. În particular, Anania a atins și tema mutațiilor biologice, sub forma omului nemuritor din Test de fiabilitate sau a simbiozei dintre o rasă extraterestră și plantele terestre în O experiență neobișnuită.

Anania a apreciat că perioada de elaborare a structurii unei cărți era cea mai fascinantă din punctul lor de vedere, începând de la idee și terminând cu personajele. Creionarea acestora din urmă a constituit mereu un detaliu asupra căruia cei doi autori s-au concentrat cu mare atenție, apreciind faptul că li se permitea să fie "demiurgi"[4].

Cei doi autori au împletit deseori SF-ul cu literatura polițistă (Statuia șarpelui, Paralela-enigmă) și cu cea umoristică (Planeta Umbrelelor Albastre, Statuia șarpelui). Anania a pășit și pe domeniul literaturii istorice, îmbinând-o cu cea de aventuri în opere cum ar fi Corsarul de fier (care descrie un episod din viața lui Francis Drake) și Ploaia de stele (care prezintă expediția în America Latină a exploratorului Alexander von Humboldt). Spre sfârșitul carierei scriitoricești atenția sa s-a îndreptat spre literatura pentru copii, reluând unele teme abordate anterior în romanele scrise alături de Bărbulescu.

Alexandru Mironov a comentat în termeni elogioși perioada de maturitate artistică a cuplului Bărbulescu-Anania, apreciind că romanele Doando, Ferma Oamenilor de Piatră și Paralela-enigmă sunt "cele mai importante romane de literatură de anticipație românești". Odată cu Șarpele blând al infinitului, el este de părere că cei doi autori au coborât ștacheta, conformându-se tendinței literaturii SF românești de după 1974. Despre evoluția individuală a celor doi autori, el consideră că "scriitorii născuți prin diviziune din trupul regretatului Romulusbărbulescugeorgeanania realizează, fiecare, cărți bune, dar nu capodopere"[7]. De altfel, însuși Anania a declarat într-un interviu că Ferma Oamenilor de Piatră este opera literară care îi reprezintă cel mai bine și că "după aceea, cu unele excepții poate de luat în seamă, dar excepții, am bătut pasul ori am coborât"[4].

BIBLIOGRAFIE

Romane

Împreună cu Romulus Bărbulescu

Povestiri și nuvele


  • "Limanul dragostei" (1963)
  • "Cel din urmă mesaj" (1963)
  • "Prisăcarul" (1989)
  • "A zecea planetă" (1989)
  • "Dintr-un creier de inox" (1992)

Împreună cu Romulus Bărbulescu

  • "Captiv în inima galaxiei" (1964)
  • "Astronava lui OLM" (1965)
  • "Fântânile" (1966)
  • "Ochii ei albaștri" (1967)
  • "Aventură pe fluviul de hidrogen" (1971)
  • "Requiem după singurătate" (1983)
  • "Război contra Sfinxului" (1990)
  • "Uneori, marea" (1990)
  • "Feedback Pampero" (1994)

Editor (cu Romulus Bărbulescu)

Critică literară

  • 1973-1976 - "Pulsul nostru actual", articole critice asupra unor lucrări SF, scrise împreună cu Romulus Bărbulescu sub pseudonimul Ana Barbara Rebegea și publicate în Colecția de povestiri științifico-fantastice, Viața românească și Contemporanul

Scenarii de film

Scenarii radiofonice

  • 1965 - 1975 - peste 15 scenarii cu profil science fiction, împreună cu Romulus Bărbulescu

Dramaturgie

  • 1982 - Despărțire la marele zbor - piesă SF în 3 acte montată pe scena Teatrului Ion Vasilescu din București, în regia lui Cornel Popa
  • 1988 - Fântânile - piesă într-un act și patru tablouri, regia Cristian Munteanu

DISTINCȚII

  • 1990 - Marele premiul Eurocon pentru întreaga activitate literară
  • 2011 - Premiul Galileo pentru întreaga activitate literară
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...