6. /7 APRILIE 2023 - TEATRU/FILM; GÂNDURI PESTE TIMP (2)

 AMZA PELLEA

Amza Pellea
Actorul Amza Pellea în rolul Nea Mărin
Date personale
Născut	7 aprilie 1931 Băilești, Dolj
Decedat	12 decembrie 1983 (52 de ani) București
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Căsătorit cu	Domnica Mihaela Policrat
Copii	Oana Pellea
Cetățenie	România
Ocupație	actor de teatru[*] actor de film actor
Activitate
Alma mater	Colegiul Național Carol I din Craiova
Roluri importante	Decebal, Mihai Viteazul, Ipu, Manolache Preda, Nea Mărin, Pârvu
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931, Băilești, Dolj – d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul.

BIOGRAFIE

Educație

Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.

Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.

La Craiova

Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), vlădica Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).

LA BUCUREȘTI

Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht - 1962), Pietro (Umbra de Evghenii Şvarț - 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu - 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian - 1966), Platonov (Un Hamlet de provincie de Cehov - 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu - 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu - 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit - 1973) și inginerul din Nic Nic de Anca Bursan și Gheorghe Panco.

Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu - 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).

Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983.

Personaje interpretate

Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (vlădica Ilarion din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horatio din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

Viața personală

A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958 până la moartea sa în 1983, cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.

A decedat pe 12 decembrie 1983 la București, în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Mormântul actorului Amza Pellea din Cimitirul Bellu ortodox

Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza”.^[1]

DISTINCȚII ȘI FUNCȚII

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[2]

Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.

A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.

FILMOGRAFIE

Actor

• Dragul meu anonim
• Alarmă în munți (1955)
• Setea (1960)
• Darclée (1961)
• Celebrul 702 (1962)
• Tudor (1963)
• Pisica de mare (1964)
• Camera albă (1965)
• Neamul Șoimăreștilor(1965)
• Răscoala (1965)
• Haiducii (1966)
• Dacii (1967)
• Columna (1968)
• Războiul domnițelor(1969)
• Mihai Viteazul (1971)
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Puterea și adevărul(1972)
• Săgeata căpitanului Ion(1972)
• Ciprian Porumbescu(1973)
• Ultimul cartuș (1973)
• Aventurile lui Babușcă(1973)
• Bălcescu (1974)
• Proprietarii (1974)
• Un august în flăcări(1974)
• Porțile albastre ale orașului (1974)
• Un comisar acuză(1974)
• Stejar – extremă urgență (1974)
• Nemuritorii (1974)
• Cantemir (1975)
• Ulzana, căpetenia apașilor (1975)
• Tată de duminică(1975)
• Osînda (1976)
• Lumina pe coline(1976)
• Trei zile și trei nopți(1976)
• Tufă de Veneția (1977)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Accident (1977)
• Das Verschollene Inka-Gold - Omul de aur - film TV (1978)
• Eu, tu, și... Ovidiu(1978)
• Pentru patrie (1978)
• Melodii, melodii (1978)
• Revanșa (1978)
• Ecaterina Teodoroiu(1978)
• Nea Mărin miliardar(1979)
• Brațele Afroditei (1979)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Duios Anastasia trecea(1980)
• Casa dintre cîmpuri(1980)
• Capcana mercenarilor(1981)
• Șantaj (1981)
• Detașamentul „Concordia” (1981)
• Poarta de aur a incașilor (1981)
• Spectacolul spectacolelor (1981)
• Ana și hoțul (1981)
• Rămân cu tine (1982)
• Cucerirea Angliei(1982)
• Imposibila iubire (1984)

Scenarist

• Nea Mărin miliardar (1979) - în colaborare cu Vintilă Corbul și Eugen Burada

CITATE:

1. Toată lumea mă întreabă despre oltenii mei de la televizor. Glume cu olteni, monoloage, spuneam încă din Institut. De ce prind aceste momente atât de mult azi la public? Cred că datorită faptului că am jucat înainte... Mihai Viteazul.

2. Lacrima şi râsul rămân cele două mostre ale naturii umane; ele sunt taine cărora numai magia scenei le poate da satisfacţie.

3. Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final. Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei...

4. Trăim o viaţă şi nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea prilejuită de un spectacol de teatru sau de un film.

5. Sunt un mare iubitor de poezie. Iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare pură de cristal. Dealtfel, am o memorie afectivă şi ţin minte enorm de multe poezii. Cuvintele îmi sunt deşteptate, readuse pe buze, de o anume stare sufletească pe care mi-a declanşat-o iniţial o poezie.

MIRCEA ȘTEFAN DANELIUC

Mircea Daneliuc
Date personale
Născut	7 aprilie 1943 (77 de ani) Hotin, România
Căsătorit cu	Tora Vasilescu Cecilia Bârbora
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de film actor scenarist
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Mircea Ștefan Daneliuc^[1] (n. 7 aprilie 1943, orașul Hotin, județul interbelic Hotin, azi în Ucraina) este actor, dramaturg, nuvelist, prozator și cineast total român.

DATE BIOGRAFICE

Anii timpurii

Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, în Basarabia. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ.

La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu.

Studenție la Iași

Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult.

IATC, autor total

Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1965, este în sfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii ... ; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc.

Nu numai debutul, dar filme precum „Vânǎtoarea de vulpi”, „Croaziera” și „Iacob”, înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când „Glissando” era pe punctul de a fi distrus, crezând cǎ exemplul îi va fi urmat, dar nu se alege decât un vid colegial rece în jur și cu retorsiunea autoritǎților.

Dupǎ 1990, în capitalismul autohton, realizeazǎ un numǎr mai mare de filme decât sub comuniști, dar rǎmân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii, contemporanii breslei nedorindu-și deranjul unei ștachete. Figura de veteran pare mai convenabilǎ. Se afirmǎ cǎ cei care i-au urmat în film provin din „Proba de microfon”, precum alții din „Mantaua” lui Nicolai Gogol. Nu recunoaște, spune cǎ n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amǎrâți. Șomeazǎ mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe sǎ scrie. Devine, în mod paralel, o voce originalǎ și importantǎ în literaturǎ. Afirmǎ cǎ, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu i-a dat niciodatǎ nimic. Nu l-a vrut.

LITERATURĂ

• 1997 — Pisica ruptă, roman;
• 1999 — Marilene, roman;
• 1999 — Șchiopul cu frumos miros,teatru;
• 2000 — Doi pinguri, teatru;
• 2000 — Apa din cizme, roman;
• 2001 — Strigoi fără țară, roman;
• 2003 — Carlo Carlini, iluzionism;
• 2003 — Petru și Pavel, roman;
• 2005 — Femei in ghips, teatru;
• 2007 — Ora lanti, roman;
• 2009 — Cele ce plutesc, roman;
• 2010 — Două spălări pe cap, proză scurtă;
• 2012 — Băiatul fără sprâncene,nuvele,^[2]
• 2013 — Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul, roman
• 2013 — Pisica ruptă, roman; ediția a doua, revizuită și întregită
• 2016 — Dulci meleaguri, proză scurtă
• 2016 — Andreas, Andrada, roman
• 2017 — Teatru, volum
• 2018 — Cele mai tâmpite momente, proză scurtă
• 2018 — Spărgătorul de greață, monologuri

TEATRU

A scris 19 piese de teatru și a regizat piesele, Emigranții de Sławomir Mrożek (1977), Regele desculț de Paul Anghel (1978), O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale (1998), Doi Pinguri de Mircea Daneliuc 2006 și altele.

FILMOGRAFIE

Regizor

• Warfv - 1970
• Scurtcircuit - 1970
• Insolație (Dus-Întors) - 1972
• Explozia (1972) - asistent de regie
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - asistent de regie
• Cursa - 1975
• Ediție specială - 1977
• Probă de microfon - 1980
• Vânătoarea de vulpi - 1980
• Croaziera - 1981
• Glissando - 1984
• Iacob - 1988
• A 11-a Poruncă - 1991
• Tusea și junghiul - 1992
• Patul conjugal - 1993*
• Această lehamite - 1994
• Senatorul melcilor - 1995
• Ambasadori, căutăm Patrie - 2003
• Sistemul nervos - 2005
• Legiunea Străină (film) - 2008^[3][4]
• Marilena - 2009
• Cele ce plutesc - (2009)

Scenarist

• Ediție specială - 1977
• Probă de microfon - 1980
• Vânătoarea de vulpi - 1980
• Croaziera - 1981
• Glissando - 1984
• Iacob - 1988
• A 11-a Poruncă - 1991
• Tusea și junghiul - 1992
• Patul conjugal - 1993
• Această lehamite - 1994
• Senatorul melcilor - 1995
• Ambasadori, căutăm Patrie - 2003
• Sistemul nervos - 2005
• Legiunea Străină - 2008
• Marilena - 2009
• Cele ce plutesc - 2009

Actor

• 1975 - Cursa
• 1977 - Râul care urcă muntele
• 1977 - Ediție specială
• 1979 - Probă de microfon
• 1979 - Al patrulea stol - Dan
• 1980 - Casa dintre cîmpuri
• 1980 - Vânătoarea de vulpi
• 1981 - Croaziera
• 1984 - Galax, omul păpușă
• 1990 - A 11-a Poruncă
• 2003 - Ambasadori, căutăm Patrie - Pictorul

DISTINCȚII

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[5]

CITATE:

„Pe aici, prin România, sunt din ce în ce mai puțini vorbitori de limba română.”

 — Mircea Daneliuc

ROMANIȚA IONESCU

Sari la navigareSari la căutare

Romanița Ionescu
Romanița Ionescu
Date personale
Născută	7 aprilie 1977 (43 de ani) Constanța
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Romanița Ionescu (n. 7 aprilie 1977, Constanța) este o actriță română de teatru și film.

STUDII

Romanița Ionescu a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, secția Actorie, clasa profesorului Florin Zamfirescu (promoția 2000).

ACTIVITATE PROFESIONALĂ

Romanița Ionescu este angajată a Teatrului Național din Craiova (începând din anul 2000).

Roluri în teatru

• Studioul Casandra București: Mașa, din „Trei surori“ de A.P. Cehov, regia Florin Zamfirescu (anul 2000)
• Teatrul Național Craiova: Beatrice, din „Carnavalul bîrfelor“ de C. Goldoni, regia Vlad Mugur (anul 2000)
• Teatrul Național Craiova: Lise, din „Cumetrele“ de Michel Tremblay, regia Petre Bokor (anul 2000)
• Teatrul Național Craiova: Sarah Tansey, din „Năzdrăvanul occidentului“ de Synge, regia Laszlo Bocsardy (anul 2001)
• Teatrul Național Craiova: Ea, din „Frumoasa călătorie a urșilor panda, povestita de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“ de Matei Vișniec, regia Mircea Cornișteanu (anul 2001)
• Teatrul Național Craiova: Gabriela, din „Somnoroasa aventură“ de D. Mazilu, regia Ștefan Iordănescu (anul 2002)
• Teatrul Act București: May, din „Full For Love“ de Sam Shepard, regia Carmen Lidia Vidu (anul 2003)
• Teatrul Național Craiova: Umbra, Femeia de Serviciu, Statuia, din „Crima sângeroasă din stațiunea violetelor“ de Dumitru Crudu, regia Puiu Șerban (anul 2003)
• Teatrul Național Craiova: Viola, din „Cum doriți, sau noaptea de la spartul târgului“ după William Shakespeare, regia Silviu Purcărete (anul 2004)
• Teatrul Național Craiova: Eliza, din „Avarul“ de Molière, regia Laszlo Bocsardy (anul 2004)
• Expoziția Internațională 2005 Aichi - Nagoya, Japonia: Doamna Smith, din „Cântăreața cheală“ de Eugen Ionescu, regia Dragoș Galgoțiu (anul 2005)
• Teatrul Național Craiova: Varia, din „Livada de vișini“ de A.P. Cehov, regia Alexa Visarion (anul 2006)
• Teatrul Național Craiova: Dorina, din „Există nervi“ de Marin Sorescu, regia Kincses Elemer (anul 2007)
• Teatrul Național Craiova: Luise, din „Cele doua orfeline“[1], musical de Eugen Mirea, după romanul lui Adoplphe d’Ennery, regia George Ivașcu (anul 2007)
• Teatrul Național Craiova: Julieta, din „Masură pentru masură“ de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete (anul 2008)
• Festivalul Național de Teatru (București): Betsi, din „Paraziții”[2], de Marius von Mayenburg, regia și scenografia: Sorin Militaru, (8 noiembrie 2008)

Roluri în filme

• Eva Hecht, în Binecuvântată fii, închisoare, regia Nicolae Mărgineanu (anul 2001)
• Gina, în „Tancul“, regia Andrei Enache (anul 2002)
• Sarah, în „Wild Dogs“, regia Tom Fitzgerald - Canada (anul 2002)
• Necunoscuta, în „Îngerul necesar“, regia Gheorghe Preda (anul 2004)
• La Bella, în „Il sacrificcio“, regia Michel Ferraro - Italia (anul 2004)
• Prostituata Vampir, în „Blood Rayne“, regie internațională (anul 2004)

Roluri în filme de Televiziune

• Luminița, în serialul „Inimă de țigan“, regia Iura Luncașu - postul Acasă Tv (anul 2007)