7. /7 APRILIE 2023 - POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP (1)

WILLIAM WORDSWORTH

William Wordsworth
William Wordsworth
Date personale
Poreclă	Bard of Rydal Mount
Născut	7 aprilie 1770[5][6][7][8]  Cockermouth, Regatul Marii Britanii
Decedat	23 aprilie 1850 (80 de ani)[5][6][7][8]  Rydal Mount⁠(d), Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Înmormântat	St Oswald's Church, Grasmere[*][2]
Cauza decesului	pneumonie[2]
Părinți	John Wordsworth[*][9][4] Ann Cookson[*][9][4]
Frați și surori	Dorothy Wordsworth[*][3][2][4] Richard Wordsworth[*][4] John Wordsworth[*][4] Christopher Wordsworth[*][4]
Căsătorit cu	Mary Hutchinson[*] (din 4 octombrie 1802)[2][4] Annette Vallon[*][4]
Copii	Anne-Caroline Wordsworth[*][2][4][9] William Wordsworth[*][2][4] Dorothy Quillinan[*][2][4] Catherine Wordsworth[*][9][4] John Wordsworth[*][9][4] Thomas Wordsworth[*][9][4]
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Regatul Marii Britanii
Etnie	englez
Religie	anglicanism[*][2]
Ocupație	poet textier scriitor
Activitate
Limbi	limba engleză[1][2]
Studii	St John's College[*][2]
Opere semnificative	The Prelude[*]
Modifică date / text

William Wordsworth (n. 7 aprilie 1770, Cockermouth, Cumberland, Lake District - d. 23 aprilie 1850, Rydal Mount) a fost un poet englez din prima perioadă a romantismului. Împreună cu Coleridge și Southey aparține de așa zisă "Școală a lacurilor", Wordsworth fiind cel mai vârstnic dintre poeții acestui grup.

VIAȚA ȘI OPERA

William Wordsworth era fiul unui avocat. Rămas orfan de timpuriu, a fost crescut de niște rude și, după absolvirea școlii în localitatea sa natală, urmează cursurile Universității din Cambridge. Însuflețit de ideile lui Jean-Jacques Rousseau despre întoarcerea la natură, în 1790 călătorește pe jos prin Elveția și regiunile muntoase învecinate ale Franței. În anul următor pleacă la Paris pentru a lua parte la revoluție, simpatiile sale îndreptându-se către grupul "Girondinilor". Între 1798 și 1799 călătorește în Germania. Înapoindu-se în Anglia, își petrece anii următori la țară, mai cu seamă în regiunea lacurilor. În 1843, după moartea lui Robert Southey, i se decernează titlul de "poet laureat".

Wordsworth și-a compus primele lucrări, "An Evening Walk" ("Plimbare de seară", 1793) și "Descriptive Sketches" ("Schițe descriptive", 1793), în spiritul poeziei didactice descriptive ale sentimentaliștilor.

Baladele lirice

Decepționat de revoluția franceză și de idealurile iluministe, în perioada unei crize sufletești, se întâlnește cu Coleridge (1795) și prietenia care se leagă între ei îi duce la elaborarea unor principii artistice comune. Rodul acestei conlucrări este "Lyrical Ballads" ("Balade lirice", 1798). Pentru ediția a doua din 1800, Wordsworth scrie o prefață care constituie manifestul romantismului din cadrul literaturii engleze. Wordsworth vedea salvarea de relele civilizației în întoarcerea la orânduirea patriarhală a țărănimii engleze și în autodesăvârșirea morală cu ajutorul religiei. După părerea lui, principiul divin i se revela omului prin apropierea acestuia de natură. O trăsătură importantă a poeticii lui Wordsworth o constituie refuzul său hotărât de a folosi convenționalismele stilistice ale secolului al XVIII-lea. Poezia trebuie să fie expresia nemijlocită a sentimentelor, înveșmântate în cuvinte simple.

Lirica intimă

În anii care urmează, Wordsworth creează un mare număr de opere cu caracter liric. , dintre care merită să fie amintite: ciclul "Lucy Poems" (1799), "To the Cuckoo" ("Cucului", 1804-1807), "Ode on the Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood" ("Odă înțelegerii nemuririi din amintirile fragedei copilării" 1802-1807). Unele poezii sunt scrise în formă de sonete. Poetului i se pare că vede pretutindeni în natură manifestarea unor forțe superioare, care se află deasupra lumii. Realul și irealul se contopesc în vesurile lui, vorbindu-i cititorului despre frumusețea și, totodată, despre misterul vieții, în care nu ar exista hotar între viață și moarte. Interpretarea naturii de către Wordsworth are un colorit mistic și spiritual.

Marile poeme

Wordsworth intenționa să scrie un mare poem epic-didactic, "The Recluse" ("Sihastrul"), dar și-a realizat doar în parte acest plan. Poemul urma să înceapă cu un cuprinzător preludiu ("The Prelude"), scris în 1799-1805, dar publicat postum în 1850. "Preludiul" reprezintă un poem autobiografic în care autorul își expune etapele dezvoltării sale artistice, începând cu perioada când îl pasionau idealurile iluministe și terminând cu trecerea pe pozițiile romantismului. În timpul vieții și-a publicat poemul "The Excursion" ("Plimbarea", 1814), descriind peregrinarea prin unele sate ale Angliei.

Odă narciselor

Singur cutreieram ca un nor
Ce pluteşte pribeag peste plai,
Când numai ce zării un sobor –
Al narciselor galben alai,
Pe-al lacului mal, colo-n crâng,
Fremătând şi dănţuind în vânt.

Precum ale Căii Lactee stele
Ce-n noapte sclipesc necontenit,
Golful întreg păreau că-l străbat ele,
Întinzându-se la nesfârşit.
Zece mii văzui dintr-o privire,
Unduindu-se-n joc cu-nsufleţire.

Lacul dănţuia înspumat, dar ele
Îl întreceau prin a lor voioşie;
Cum să nu uiţi de gândurile rele
Într-o asemenea tovărăşie?
Le-am privit îndelung fără a bănui
Avuţia pe care mi-o vor dărui.

Şi azi, de stau întins pe canapea,
Copleşit de gânduri sau de plictis,
Cea mai dulce-i solitudinea
Când le văd scânteind iar în vis;
Atunci inima mi se-nveseleşte
Şi cu narcisele dănţuieşte.

Singur ca norul rătăceam

Singur ca norul rătăceam
Ce peste văi pluteşte-n zbor
Şi am zărit pe când treceam
Narcise galbene covor;
Pe lângă lac, sub codrul mare
Dansând în briză şi-n răcoare.

Şi-aşa cum stelele lucesc
Calea Lactee luminând,
În şiruri lungi se răspândesc
La golful mării ajungând;
Şi zece mii am văzut clar
Cum capul şi-l mişcau sprinţar

Valuri în golf dansau încet
Dar nu ca ele de voios
Ce bucuros e un poet
Când vede un peisaj frumos!
Şi n-am ştiut când am privit
Că sufletul s-a îmbogăţit.

Şi-adesea stând pe canapea
Gândind sau având mintea goală
Le văd sclipind în sinea mea
Şi fericirea e totală;
Iar inima se-nviorează
Şi cu narcisele dansează.

Două voci

Două voci sunt mai presus de alte toate,
Una, a munţilor, cealaltă-a mării celei largi:
În ambele te regăseşti şi ambele ţi-s dragi –
Ele sunt muzica ta, o, Libertate!

CITATE:

1. Oare nu ar trebui să ne doară ce face omul din om?

2. Pășește înainte în lumina lucrurilor, lasă Natura să-ți fie profesor.

3. În ciuda diferenţelor de relief şi climă, de limbă şi moravuri, de legi şi obiceiuri, în ciuda lucrurilor şterse treptat din memorie şi a lucrurilor violent distruse, Poetul uneşte, prin pasiune şi cunoştinţe, vastul domeniu al societăţii umane, răspândită pe întregul pământ şi peste toate timpurile.

4. Cea mai bună parte din viaţa unui om sunt micile sale fapte uitate şi fără nume de dragoste şi bunătate.

5. Poezia îşi are originea în emoţii retrăite, în clipele de linişte.

GABRIELA MISTRAL

Sari la navigareSari la căutare

Gabriela Mistral
Gabriela Mistral în 1945
Date personale
Nume la naștere	Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga
Născută	7 aprilie 1889 Vicuña, Chile
Decedată	10 ianuarie 1957 (67 de ani) New York, SUA
Cauza decesului	cauze naturale
Copii	Juan Miguel Godoy Mendoza[*]
Naționalitate	chiliană
Cetățenie	Chile
Ocupație	poet, diplomat
Limbi	limba spaniolă[1]
Studii	Instituto Pedagógico de la Universidad de Chile[*]
Activitatea literară
Specie literară	poezie
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Premio Nacional de Literatura[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1945
Semnătură
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile - d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945.

Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.

MOTIVAȚIA JURIULUI NOBEL

"... pentru poezia ei, care, inspirată de emoții puternice, i-a transformat numele într-un simbol al celor mai pure aspirații ale întregii lumi latino-americane"^[4].

VIAȚA ÎN AFARA LITERATURII

Lucila se naște într-o familie foarte săracă în orășelul Vicuña, petrecându-și copilăria la țară (tatăl ei și-a abandonat familia când ea avea vârsta de 3 ani) și absolvind tot aici școala normală, după care, la vârsta de 15 ani, funcționează ca învățătoare rurală. Până în 1919 lucrează ca profesoară în diferite școli elementare și licee din Chile.

În anul 1921 devine directoare a liceului de fete din Santiago de Chile, urmând ca în 1922 să fie invitată de guvernul mexican să sprijine reforma învățământului din Mexic, inițiată de José Vasconcelos. În Mexic scrie un ciclu de poeme pentru copii, care ajung curând celebre în întreaga Americă Latină.

În același an călătorește în SUA. După 1926 ocupă diferite funcții care o țin departe de patrie: reprezentantă a țării sale la institutul de cooperare de pe lângă Liga Națiunilor (până în 1934), consul în Brazilia, Italia, Spania, Portugalia, SUA (în Los Angeles).

Bolnavă de cancer și celibatară, Gabriela Mistral moare la 67 de ani, în 1957, în Statele Unite ale Americii. Trupul neînsuflețit i-a fost adus în țară, unde i s-au organizat funeralii naționale.

În memoria ei a fost creat Premiul "Gabriela Mistral", în anul 1979.

VIAȚA LITERARĂ

Gabriela Mistral se afirmă ca poetă în 1914, când câștigă marele premiu la jocurile florale din Santiago de Chile, iar poeziile sale sunt remarcate de personalitățile literaturii sud-americane ale acelui moment: Rubén Darío, Amado Nervo, Leopoldo Lugones.

Pseudonimul ei este inspirat de la numele scriitorului francez Frédéric Mistral. Marcată de sinuciderea iubitului ei, Romelio Ureta, își intitulează primul volum de versuri Sonetele morții.

Călătorește în Statele Unite ale Americii, unde publică primul volum de poezii, (Dezolare, New York, 1922), care-i deschide drumul spre recunoaștere universală. În 1945 primește Premiul Nobel pentru literatură.

PRINCIPALELE OPERE

• Sonetos de la muerte (Sonetele morții, 1914)
• Desolación (Dezolare, 1922)
• Ternura (Duioșie, 1924)
• La lengua de Martí (Limba lui Martí, 1934)
• Recado sobre Pablo Neruda (Mesaj către Pablo Neruda, 1936)
• Tala (Așchie, 1938)
• Lagar (Cramă, 1954)

El mă sărută

El mă sărută, şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul
venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea. Trupul
mi s-a înnobilat precum inima mea...
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.

Ploaia liniștită

Această apă salcie şi tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.

Liniştit pomul, liniştit vîntul ;
o, şi-n această linişte minunată
cîntecul acesta duios şi amar,
prăbuşindu-se !

Cerul e ca o imensă
inimă din care izvorăşte-amarul.
Nu plouă : e o sîngerare lentă
şi mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt această amărăciune,
această cădere de apă tristă
din înălţime.

Acest larg şi obositor
coborâş de ape învinse
către pămîntul care zace
şi transpiră.

Plouă. Ca un şacal tragic,
noaptea se lasă peste munţi.
Ce se va ridica, peste umbră,
din Pămînt ?

Veţi dormi, în timp ce afară
cade suferindă această apă inertă,
această apă ca rîul Lete, soră
cu Moartea.

Mă fac frumoasă când te uiți la mine

Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –

Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;

Nici stuf înalt, nici râu cu ape line

Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .

De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,

De asprii mei genunchi, de vocea spartă ;

Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,

Săracă sunt şi despuiată parcă .

Nu vei află nicicând o piatră-n cale ,

Mai goală într-a zorilor sclipire ,

Decât femeia-al cărei cânt de jale

L-ai auzit şi-ai prins-o în privire .

Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora

Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,

După a frunţii mele auroră

Şi după mâna mea tremurătoare.

E noapte-n rouă, iarba e culcată .

Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe ,

Ca-n zori, la râu, femeia sărutată

De tine, să aducă frumuseţe.

CITATE: 

1.  Frumuseţea este umbra lui Dumnezeu asupra universului.

2. Multe lucruri pot aştepta. Copiii nu pot. Astăzi oasele lor se formează, sângele lor se zămisleşte, simţurile lor se dezvoltă. Lor nu le putem spune "mâine". Numele lor este "astăzi".

3. Iubesc lucrurile pe care nu le-am avut niciodată la fel ca şi pe acelea pe care nu le mai am.

GRIGORE CUGLER

Sari la navigareSari la căutare

Grigore Cugler
Date personale
Născut	7 aprilie 1903 Roznov, România
Decedat	30 septembrie 1972 (69 de ani) Lima, Peru
Părinți	Ana Țîncu Grigore Cugler
Căsătorit cu	Ulla Gerda Lizinca Matilda Dyrssen
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist, scriitor
Pseudonim	Apunake
Limbi	limba spaniolă limba română
Studii	Conservatorul din București Facultatea de Drept din București
Activitatea literară
Operă de debut	„Apunake și alte fenomene”
Opere semnificative	„Apunake și alte fenomene” „Carte de bucate (rețete publicate în revista Înșir-te mărgărite)”
Influențe[ascunde] Alfons Castaldi George Enescu Mihail Jora
Note
Atașat cultural al legației române din Bratislava Consul al legației române din Oslo Prim-violonist al Filarmonicii din Lima
Modifică date / text

Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903 la Roznov, județul Neamț – d. 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist clasic și scriitor român.

BIOGRAFIE

S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul Anei Țincu (fiica lui Nicolae Țincu, poet și scriitor) și al medicului Grigore Cugler, fratele Matildei Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu.^[1]

Ștefan Baciu, sub titlul Apunake (autobiografie), în volumul Vi-l prezint pe Țeavă, finanțat de poetul Nicolae Petra și tipărit în 1975 la Madrid, pentru Editura Limite (prețul unui exemplar: 5 dolari), i-a rezumat astfel biografia:

„Toată încurcătura a început în ziua de 7 aprilie 1903 (stil vechi), într-un mic sătuleț numit Roznov, de lângă Piatra Neamț. Atunci și acolo s-a născut fătul Grigore, din tatăl tot Grigore și din mama Ana, fata lui Nicolae Țincu, poet și scriitor, și timp de mulți ani redactor la Universul.

În 1914, tânărul Grigore, având un aspect cu totul diferit decât cel din 1903, a intrat la Liceul Militar Mânăstirea Dealului, fapt care i-a făcut o plăcere ce durează încă până în ziua de azi!

În august 1916, tânărul șoim a plecat să se plimbe, în uniformă, cu chipiu nereglementar, să se plimbe în sus și-n jos pe Valea Jiului (vezi Ecaterina Teodoroiu) timp de vreo două luni, cântând: La Arme, Trăiască Regele, Eroi au fost, Pe-al nostru Steag și altele, și într-o bună zi se trezi în gara Pitești, pe care o apără cu o dârzenie inexplicabilă. În Noembrie același an a explodat o ghiulea foarte aproape de persoana lui, și pentru că nu s-a ferit la timp i-au agățat pe piept niște medalii de metal și de război.

În 1917-1918 a făcut o reușită cură de slăbire în Moldova, după care, întorcându-se la București, își dădu seama că și cei ce rămăseseră acolo făcuseră o reușită cură de slăbire. Coincidență.

Prin 1922-1923 tânărul Grigore începu să-și spună că ar fi poate timpul să vadă puțin de Apunake, care, la acea epocă, nu avea nici cea mai mică idee de existența lui Grigore Cugler.

În 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!) Apunake ieși la iveală în editura VREMEA (Donescu) și începu să se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu. Pe urmă, atât Apunake cât și AFARĂ-DE-UNU-SINGUR plecară în lumea largă, în concediu ilimitat. În timpul acelui concediu au ieșit ca din pământ o serie de schițe, ce ar putea forma un nou volum. Acestea sunt: "Amintiri din copilărie", "... și la lume iarăși date", "Cine fuse și se duse", "Prin Zăvoi", un basm în stil cotcodăcesc și altele, după cum spui Dumneata, pe vine...

Un aspect îngrijorător al acestei situații este că multe din schițele menționate sunt însoțite de niște desenuri în creion, cam 30 la număr, care provoacă multă neliniște celor ce le văd. În ziua în care se va clasifica materialul pentru publicarea celor trei volume: APUNAKE, AFARĂ-DE-UNU-SINGUR și ultimul - defect natural al hârtiei - desenurile despre care vorbesc vor putea fi strecurate din loc în loc, și sunt convins că faptul că nu au ce căuta în acele volume va justifica pe deplin prezența lor. Aceasta pentru a nu se putea spune că nu am contribuit și eu cu ceva la succesul de librărie al cărților mele.”

Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al "Junimii" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, a fost distins în 1926 cu un premiu "George Enescu" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de asemenea diplomat de carieră.

CARIERA

Intră în diplomație în 1927, devine în 1941 atașat cultural la legația română din Bratislava, rechemat în același an în țară. Devine violonist la Teatrul Național din București. În 1946 devine consul la Oslo dar în 1947 nu se mai întoarce în țară. Se refugiază în exil stabilindu-se în capitala statului Peru, Lima, unde devine membru al orchestrei simfonice.

În ultimii ani au apărut date noi despre cariera diplomatului Cugler, începută în 1927, după încheierea studiilor de drept la Universitatea din București, și terminată în noiembrie 1947, odată cu instalarea Anei Pauker în fruntea unui nou minister de Externe, controlat în întregime de comuniști. Un detaliu: demisia pe care "neseriosul" Grigore Cugler a redactat-o cu această ocazie ne oferă o probă elocventă a caracterului său serios: Față de noua orientare politică a guvernului român, care se îndepărtează de convingerile și sentimentele mele, vă rog a-mi accepta demisia din cadrele Ministerului Afacerilor Străine.

Ca diplomat (trimis de ministerul regal al Afacerilor străine la Stockholm, Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga și Oslo), Grigore Cugler a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Ulrica (în actele românești: Ulla Gerda Lizinca Matilda Dyrssen, de naționalitate suedeză, fiica unui fost atașat militar și nepoata amiralului-comandant al Marinei Regale Suedeze), cu care s-a căsătorit în noiembrie 1937 la București.

EXILUL

După demisia din diplomație a urmat exilul, consumat peste Ocean, în Peru, unde și-a cîștigat existența ca angajat al unei societăți comerciale (în cursul zilei) și ca prim-violonist al Filarmonicii din Lima (în restul timpului).

A publicat Cartea de bucate o serie de așa-zise rețete de bucătărie în revista Înșir-te mărgărite, o revistă efemeră care a apărut doar timp de un singur an, în 1951 la Buenos Aires, în Argentina. Dintre bucatele oferite cititorilor se pot cita Sâni umpluți, Momițe parizian, Roșcove în foi de viță, Limbă à la princesse, colțunași cu steregoaioe, Curcan cu surdină, Costițe sultanine, Țipar cu mătănii și altele. Aici în Peru, l-au descoperit și vizitat principalii agitatori și suporteri internaționali ai literaturii sale: Ștefan Baciu, "editorul" din Honolulu, Mircea Popescu, secretarul general al Revistei Scriitorilor Români, (tipărită în exil, la Roma) venit din Italia să se convingă că omul există, sau poetul Nicolae Petra, din Mexic, hotărît să-i editeze întreaga operă. Cartea de bucate a fost republicată în Revista Scriitorilor Români.

Amintirile primilor doi, publicate în volumul Praful de pe tobă și în Revista Scriitorilor Români, vorbesc despre ambianța românească (și apunakistă) a locuinței din Lima, despre familie (soția și cele trei fetițe), dar și despre singurătatea scriitorului, rămas cu totul în afara mediilor literare latino-americane și muncit de un irepresibil dor de ducă.

În tot acest răstimp, chiar dacă nu cu totul ignorat (în 1928, Petru Comarnescu i-a "nășit" debutul în Tiparnița literară, cîteva fragmente din "romanul" Apunake au apărut în 1933, în Vremea), pentru românii din România, scriitorul Grigore Cugler a rămas un marginal al literaturii.

REPERE CRONOLOGICE

• 7 aprilie 1903: se naște Grigore Cugler în comuna Roznov, județul Neamț.
• 1910-1914: Urmează școala primară.
• 1914: Se înscrie la Liceul Militar Mânăstirea Dealului.
• noiembrie 1916: Este rănit în luptele pentru apărarea orașului Pitești.
• 1923-1924: Urmează cursurile Facultății de Drept din București.
• 1926: Este distins cu premiul George Enescu la un concurs rezervat tinerelor talente.
• 1927: Grigore Cugler intră în diplomație.
• 1937: Se căsătorește la București cu Ulla Gerda Lizinca Matilda Dryssen.
• 1941: Este numit atașat cultural al legației române din Bratislava.
• 1946: Este numit consul al legației române de Oslo.
• noiembrie 1947: După numirea Anei Pauker ca Ministru al Afacerilor Străine, Grigore Cugler își dă demisia din diplomație.
• 30 septembrie 1972: Grigore Cugler se stinge din viață la Lima, Peru.

LUCRĂRI PUBLICATE

• 1933 Apunake și alte fenomene.
• 1945 Afară de unul singur.
• 1951 Carte de bucate (rețete publicate în revista Înșir-te mărgărite)
• 1975 Vi-l prezint pe Teacă.

Cântecul lui Ebuzath

Când Ebuzath se prăbuși-n țârănă,
El, treizeci de dușmani târî cu sine,
Treizeci de morți, cu pălăria-n mână.

Pământul, alintat ca o femeie,
Își răsbuna adâncurile calde
Și fiecare mort era o cheie.

Când Ebuzath se prăbuși din viață,
Mărgean topit i se-mpietri în vine.
În ochi îi răsăriră flori de ghiață.

Aniversare

Sirene stau pitite în fundul pălăriei.
Un negru variabil, respingător de mic,
S-a tolănit alene la pieptul Eforiei
Și suge o epavă în formă de ibric.

Un pescăruș plutește pe halba mea de bere.
Eu dau o telegramă lui Nicu și mă mir.
Amurgul născocește noi puncte de vedere,
Lăsând la aprecierea străinilor un fir.

Despărțire

Eu m-am văzut plecând
cum vezi plecând un prieten
pe lunga despărțire
nedumerit
și singur
la drum necunoscut.
Amar îmi este gândul
că poate niciodată
n-am să mai fiu cu mine
ca-n anii tinereții
în anii mei albaștri...
M-am despărțit de mine
și m-m văzut plecând.
Acuma, sunt eu singur
eu singur,
fără mine...

NICHITA DANILOV

Sari la navigareSari la căutare

Nichita Danilov
Date personale
Născut	7 aprilie 1952 (68 de ani) Climăuți, Suceava, Romania
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat scriitor poet romancier[*]
Ambasador al României în Republica Moldova
În funcție Februarie 1999 – 1999
Precedat de	Marcel Dinu
Succedat de	Victor Bârsan
Premii	Q16086587[*] (2009)
Alma mater	Universitatea din Iași
Profesie	Diplomat
Modifică date / text

Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, satul Climăuți, comuna Mușenița, Suceava) este un poet, scriitor, publicist și politician de etnie rus-lipovean din România^[1].

BIOGRAFIE

Nichita Danilov s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în satul Climăuți din comuna Mușenița (Suceava), într-o familie de etnie ruso-lipoveană. A absolvit cursurile Facultății de Științe Economice și pe cele ale Școlii Postliceale de Arhitectură, ambele din Iași.^[1]

A lucrat ca economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor ("Convorbiri literare"), redactor șef ("Kitej-Grad"), șef departament cultură ("Monitorul de Iași"), director (Teatrul de copii și tineret "Luceafărul" din Iași), secretar literar (Teatrul Național din Iași), director (Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iași).

Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei "Dialog". Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din țară și străinătate, poeziile sale au fost traduse și publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franța, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia, etc. sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leons Briedis, Lidia Nasinova, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European^[2]. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul "Monitorul" (pagina culturală) și "Obiectiv" din Iași. De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. În perioada 1998-2000 a funcționat ca atașat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, pe parcursul unui an fiind ambasador ad-interim al acestei misiuni diplomatice. A fost membru al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu.

CĂRȚI PUBLICATE

• Fântâni carteziene (Ed. Junimea, 1980) - poeme, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor;
• Câmp negru (Ed. Cartea Româneasca, 1982) - poeme;
• Arlechini la marginea câmpului (Ed. Cartea Româneasca, 1985) - Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
• Poezii (Ed. Junimea, 1987) - Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
• Deasupra lucrurilor, neantul (Ed. Cartea Româneasca, 1990) - poeme, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis;
• Urechea de cârpă (Ed. Boema, 1992) - pamflete;
• Apocalipsa de carton (Ed. Institutul European, 1995) - eseuri;
• Mirele orb (1995) - poeme, Premiul Fundației Soros, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
• Nevasta lui Hans (Ed. Moldova, 1996) - proză;
• Deasupra lucrurilor neantul / Au deussus des choses, le neant (Ed. Axa, 1997, ediție bilingvă în traducerea lui Emanoil Marcu);
• Nouă variațiuni pentru orgă (Ed. Polirom, 1999) - Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
• Peisaj cu ziduri și uși (Ed. Augusta, 2000, ediție bilingvă română - engleză (în traducerea prof. Sean Cotter, Universitatea din Michigan, SUA) - poeme;
• Suflete la second-hand (Ed. Vinea, 2000) - poeme;
• În deșert și pe ape (Ed. Prut Internațional, 2000) - poeme;
• Umbră de aur, melancolia (Ed. Axa, 2000) - poeme, Premiul Național de poezie de la Neamț din 2002;
• SECOL (Ed. Junimea, 2003);
• Second Hand Souls (Twin Spoon Press, Praga, traducere în limba engleză de Sean Cotter, SUA);
• Nouă variațiuni pentru orgă/ Nine Variations for Organ (antologie în limba engleză, ediție bibliofilă, Olanda);
• Îngerul negru (traducere în limba rusă de Elena Loghinovski, Editura Kitej-grad, Iași) - poezii;
• Tălpi (Ed. Polirom, 2004) - roman, Premiul Uniunii Scriitorilor din Iași pentru proză;
• Ferapont (Ed. Paralela 45, 2005) - antologie de poezie;
• Mașa și Extraterestrul (Ed. Polirom, 2005) - roman;
• Capete de rând (Ed. Paralela 45, 2006) - eseuri și portrete literare;
• Centura de castitate (Ed. Cartea Românească, 2007) - versuri (conține CD audio cu poezii recitate de scriitor).^[3]

Este prezent în:

• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

PREMIILE OBȚINUTE

• Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1980);
• Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1985, 1987, 1990, 1995);
• Premiul revistei Cronica (1990);
• Premiul revistei "Poesis" (1990);
• Premiul Fundației Soros (1995);
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 1999);
• Premiul Național de poezie de la Neamț (2002);
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Iași pentru proză (2004);
• Marele premiu al Festivalului "Nichita Stănescu" (2007).

Tăcere

Și atunci tăcerea și-a ridicat chipul și a vorbit.
Broboane mari de sudoare
amestecate cu tăcere s-au desprins
de pe tâmplele ei albite de lumina lunii
și au picurat în beznă. Ne-am întins mâinile
spre fața ei și ne-am umplut căușele palmelor
cu beznă, apoi ne-am ridicat mâinile
spre cerul potopit de liniște al nopții și-am strigat.
Nu ne-a răspuns nimeni, nici măcar ecoul.
Și-atunci tăcerea a vorbit din nou.
A spus totul. Ba mai mult decât atât.
cufundându-se într-o tăcere și mai mare.

Și-atunci cuvintele au amuțit, iar punctele suspendate-n aer
și sunetele ce izvorau din ele
au dispărut cu totul din auz și din vedere.
Atunci consoanele și-au deschis gura
și au înghit vocalele, apoi s-au înghițit
pe ele însele, una câte una.
Atunci timpul s-a oprit în loc
și a privit nedumerit în jur,
iar spațiul a devenit cu desăvârșire orb,
pierzându-și în tăcerea nopții glasul.
Atunci a venit în preajma lui
întunericul cel fără de chip și fără formă
și a înghițit tot ce mai rămăsese din lumină.
Iar restul de lumină a înghițit tot întunericul,
transformându-se într-un întuneric și mai mare.
Și apoi întunericul a fost înghițit de tăcere,
dar după trei zile și trei nopți
de somn tăcerea l-a expulzat din bezna ei afară.
Și atunci întunericul s-a umplut
de gemete, de țipete, de mâini și de glasuri,
ce s-au răspândit rostogolindu-se de pe țărm în valuri.

Ne-am adunat cu toții în fața casei tale,
ne-am ridicat capetele rase din țărâna ce-o țineam în palme
și am întrebat tăcerea ce și cum:
dacă tăcerea de aici e aidoma
cu cea de dincolo sau nu. Atunci tăcerea a râs.
o dată, de două ori, și iar de două ori
până a ajuns la cifra șapte cufundată în tăcere.
Și-atunci tăcerea și-a arătat dinții alb crăpați
din care a curs țărână și a râs din nou
până a crăpat în lung și în lat
de șapte ori tăcerea cifrei șapte.

Și odată cu ea au crăpat pereții casei
acoperindu-se de beznă. Și a crăpat și cerul
din care s-au desprins bucăți mari de moloz
amestecate cu firimituri de pâine și de lut
prăbușindu-se peste așternuturi
unde păsările și peștii își făcuseră culcuș,
și-odată cu ea s-a fisurat în două,
în lung și-n lat, până a ajuns la cifra nouă,
ființa noastră și a picat în neființă.

Și-atunci tăcerea a râs din nou,
și-n timp ce ea râdea, brusc răsăritul
s-a acoperit de broboane de sudoare
și-a crăpat, apoi s-a acoperit de broboane de sudoare și apusul
și-a crăpat: Și-apoi răsăritul și apusul
s-au amestecat între ele
așa cum se-amestecă sângele și apa,
cum se amestecă pulberea drumului
cu pașii și cu drumul. Apoi a crăpat dreapta
și în scurt timp s-a fisurat și stânga,
iar liniile din palmă s-au frânt
transformându-se în puncte,
iar punctele s-au amestecat între ele
așa cum se amestecă mâinile
și coapsele, și buzele și cifrele într-o urnă.

Și-atunci tăcerea a zâmbit din nou,
și din tăcerea ei s-a născut apusul,
iar din el ziua și apoi noaptea cea mai lungă,
iar părul nostru a luat foc
și odată cu el au ars și gândurile noastre
transformându-se într-o pulbere străvezie.
Și-atunci noi am strigat din nou,
o dată, de două, de nouă ori,
privind cum strigătele noastre
se rostogolesc unul după altul
transformându-se-n într-o mare încremenită de tăcere
Și-apoi tăcerea a vorbit din nou.
A spus tot ce avea de spus despre tăcere,
și nu s-a mai putut opri în loc.

Peisaj cu uși și scaune

Îmi acopăr cu mâinile chipul
și izbucnesc în râs, apoi în plâns,
în timp ce lucrurile din casă:
masa, patul, veioza, pălăria,
pardesiul, pipa, bricheta și scaunele,
dar și fereastra închisă și ușa
încet-încet se acoperă de broboane de sudoare
și izbucnesc în mici ropote de plâns.

Președintele

Nu cumva, l-am întrebat pe președinte,
aveți și dumneavoastră,
ca și tânărul Stalin,
două degetele lipite între ele la piciorul stâng
de-o pojghiță subțire – semnul Anticristului –
ce pleacă din infinit și
se întoarce-n infinit?

Nu, mi-a răspuns zâmbind președintele.
eu am lipite doar două degete la mâna dreaptă,
cele cu care îmi fac cruce seara.
Dar nu cred că-i acesta semnul,
Și-apoi, n-am fost
niciodată tânăr: m-am născut bătrân.

Peisaj barcelonez

Oare de ce confund mereu
șoldurile de jamon iberico de pienso
frumos expuse pe rafturile
și vitrinele magazinelor
din Piața Cataloniei
cu niște viori dezacordate
pe care iată, acum,
cu degetele sângerânde în lumină
le strunește vântul?!

Măreția imperiilor

Vechii eleni care înfruntau
soarele dogoritor și vânturile mării
își legau de frânghii
trupurile lor înnegrite de catarg,
ca sufletul lor să nu cadă
pradă cântecului sirenelor.
Marinarii și conchistadorii lui Fernando Cortes
ajungând pe țărmul Lumii Noi
și-au dat foc la corăbii
ca să nu se poată întoarce acasă,
și astfel au cucerit imperiul lui Montezuma,
lăsând în urma lor piramide de trupuri fumegânde;
mai mari decât piramidele de la Teotihuacán,
au lărgit regatul regelui Spaniei
până dincolo de marele ocean.
Iar cazacii lui Ermak,
care în timpul țarului Ivan cel Groaznic
au cucerit Siberia,
își împărțeau logodnicele și chiar nevestele între ei,
apoi le tăiau beregatele
împingând cu ajutorul vâslelor
trupurile mlădii și tinere în apele reci ale Volgăi,
tocmai ca să nu audă tânguirea lor
și să nu cadă pradă
slăbiciunilor și mustrărilor de cuget
pe care le încearcă orice bărbat
atunci când aude tânguindu-se în urmă un glas de femeie.
Așa s-au clădit imperiile,
cu cruzime, cu vărsare de sânge și sacrificii,
iar noi cei care cucerim nimicul
dintre spațiile literelor goale,
ne sacrificăm deseori semenii
și chiar pe noi înșine,
cârtind în deșert medităm la măreția apusă a imperiilor de altădată.

DANIEL CORBU

Sari la navigareSari la căutare

Daniel Corbu

Daniel Corbu (n. 7 aprilie 1953, Târgu Neamț, județul Neamț) este un poet și eseist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România - USR, în filiala Iași.^[1] Este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști,^[2] dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”.^[3] Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști.^[4][5]

BIOGRAFIE

Studiile le-a făcut la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității București, anume la secția română-franceză.

A debutat în 1979, în revista România literară. Tot în această perioadă a publicat poeme în revistele literare Tribuna, Amfiteatru, Cronica, Luceafărul și Ateneu.

Începând cu 1984, inițiază și organizează prin Casa de cultură din Tîrgu Neamț, unde este instructor de teatru și poezie, Colocviile Naționale de Poezie de la Târgu Neamț (zece ediții).

După 1990, este inspector cultural (Inspectoratul pentru Cultură Neamț), fondator al Casei de Editură "Panteon" și al revistei literare "Panteon". Este inițiator și organizator al Serilor de Poezie de la Vânători-Neamț, din care s-au desfășurat unsprezecezece ediții. Din 1998  s-a stabilit la Iași, ca muzeograf  literar, apoi director adjunct și director al Muzeului Literaturii Române Iași.

Din 2004 este directorul fondator al revistei de experiment literar Feed Back și organizează, începând cu 2006, Festivalul Internațional de Neoavangardă, iar din 2009, Festivalul Internațional de Poezie ”Grigore Vieru” (11 ediții). Ca editor a inițiat opt colecții de importanță națională în cadrul editurii PRINCEPS MULTIMEDIA Iași, între care ”Biblioteca Ion Creangă”, ”Galaxii lirice”, ”Ediții critice”, „ Poezia mirabilis”, „Biblioteca de proză”, ”Scriitori în amintirile contemporanilor”, ”Cărțile avangardei”.

În prezent^[Când?] este senior editor al revistei de experiment literar Feed Back.

A tradus pentru reviste literare, precum  și în volume, din prestigioși scriitori ai lumii: E.M. Cioran, Roland Barthes, Alphonse Daudet, Prospere Mérimée, Paul Valéry, Edmond Jabès, Henri Michaux, Odysseas Elytis, Jorge Luis Borges, Jacques Le Goff ș.a. 

Prezent în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din Franța, Belgia, Italia, Iugoslavia, Germania, Slovacia, Republica Yemen, Rusia, Ungaria, Canada, China, U.S. A.

Daniel Corbu este membru în Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec și membru al Asociației Culturale Internaționale „Francois Mauriac” (Paris).

APARITII EDITORIALE

Cărți de poezie

• ''Intrarea în scenă'', Ed.Albatros, 1984
• ''Plimbarea prin flăcări'', Ed. Cartea Românească, 1988
• ''Preludii pentru trompetă și patru pereți'', Ed.Panteon, 1992
• ''Documentele Haosului'', Ed.Panteon, 1993
• ''Spre Fericitul Nicăieri'', Ed.Panteon, 1995 *''Cântece de amăgit întunericul'', Ed.Helicon, 1996
• ''Manualul Bunului Singuratic'', Ed.Panteon, 1997
• ''Duminica fără sfârșit'', Ed.Axa, 1998 *''Cartea urmelor'', Ed. Junimea, 2001
• ''Evanghelia după Corbu și alte poeme'', Ed. Princeps Edit, 2006
• ''Refugii postmoderne'' ( Ed.Convorbiri literare, 2007)
• ''Eonul Marelui Desant'', ''antologie, ediție critică'' (Ed. Princeps Edit, 2009)
• ,,Poftiți, Domnule Kafka!” (Ed. Junimea, 2012)
• ,,Noi vești despre pasărea oarbă Dali” (Ed. Junimea, 2012)
• ''Viața de fiecare zi la Iași pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuși'' (Ed. Feed Back, colecția ''Spiritus loci'', 2013)
• ''Refugii postmoderne'' (Editura Feed Back, 2012)
• ''Noi vești despre pasărea oarbă Dali'' (Editura Junimea, 2012
• ''Documentele Haosului'', antologie de autor, Colecția ”Ediții critice” (Ed. ''Princeps Multimedia'',2013)
• ''Ferestrele oarbe'' (Editura Princeps Multimedia, 2016)
• ,,Lecția de Abis” (Editura Princeps Multimedia, 2019)
• ,,Scrisori către cei singuri”, Colecția ,,Cantos” ((Ed. Junimea, 2019)
• ,,Manualul Bunului Singuratic” - antologie lirică, ediție de autor- 1984-2016 - (Ed. Cartea Românească, 2019)

Cărți în traduceri

• ,,Le Manuel du Bon Solitaire - poẻmes,  Edition Stelamaris, trad. Miron Kiropol, Paris, 2019
• ,,La lezione d'Abisso – Edizioni Rediviva, trad. Geo Vasile, Milano, 2019
• ,,Obskure Klarvision – Gedichte, Dionysos Verlag, trad. Christian W. Shenk, Boppart am Rhein- Deutschland, 2019
• ,,Les Documents du Chaos”, trad. Mira Iosif-Fishmann, Miron Kiropol'' (''L*Ancrier Edition'', Strassbourg, France, 2002)
• ,,El Manual del Buen Solitario, poeme/ poemas, ediție bilingvă româno-spaniolă, trad. Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (Costa Rica), Ed. Princeps Edit, 2005, Iași;
• ''Cains Neue Jammer/ Noile lamentații ale lui Cain'',dihtungen,  trad. Johann Lippett, Princeps Edit, 2009
• ''Il vangelo secondo Corbu'', trad. în italiană Geo Vasile, Ed. Feed Back, 2011
• ,,Manualul Bunului Singuratic”, ediție poliglotă - română, spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană/ ''El Manual del Buen Solitario, The Lonesome Way's Manual/ Le Manuel du Bon Solitaire/ Das Lehrbuch des Guten Einzelgängers/ Il Manuale del  Buono Solitario'', Editura Princeps Multimedia, Iași, 2013
• ,,The Machine for inventing ideals, împreună cu poetul american Stanley H.Barkan, trad. Olimpia Iacob & Jim Kacian, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2015
• ,,Entre un cri et un autre” / Între un strigăt și altul, trad. Cornelia Bălan Pop, Editura Feed Back, 2016
• ,,Preludes pour trompette et quatres murs” – trad. Miron Kiropol, Ed. Vinea, 2018 (lansată la SALON DU LIVRE, Paris, 2018)

Prezent în antologii

• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, 1994, ISBN 3980387119
• ,,Confluenze Litterarie Italo-Romene”, a cura di Geo Vasile (Sommario: Cesare Pavese, Marino Piazzolla, George Bacovia, Ion Vinea, Mario Luzi, Eugenio Montale, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Paolo Ruffilli, Daniel Corbu, Mircea Cărtărescu, Francesco Trisoglio), Edizioni del Poggio, Italia, 2009
• ,,Siete Poetas de Iasi-Rumania”, prologo, seleccion y traduccion de Maria Castro Navarrete, Ed. Feed Back, 2011
• „Profili literari italo-romeni”, antologie de Geo Vasile (Edizioni  Bompiani, Italia), 2012
• ,,Bridging the waters- Poetry”, Anthologie of Stanley H. Barkan, Cross-Cultural Comunication, New York, 2016
• ,,Bridging the waters- Poetry”, Anthologie of Stanley H. Barkan, Cross-Cultural Comunication, New York, 2017
• ,,Poezia Romana Contemporana ( de la Lucian Blaga la Ioan S. Pop), Beijing, China, 2018

Cărți de eseuri

• ''Generația poetică '80 în cincisprezece portrete critice'', Ed.Junimea, 2000
• ''Postmodernismul pe înțelesul tuturor'', Ed. Princeps Edit, 2004
• ''Generația poetică 80 și rostirea postmodernă'', Ed. Princeps Edit, 2006
• ''Postmodernism și postmodernitate în România de azi'', Ed. Princeps Edit, Colecția Eseuri, 2007, (Ediția a II-a 2012)
• ''Neoavangarda românească'' Editura Princeps Edit, Colecția Istorie și critică literară, 2008.
• ,,Rostirea postmodernă. Generația poetică 80 în literatura română”, Editura Princeps Multimedia, 2014.
• ,,Grigore Vieru și mitul său plutitor”, Ed. Princeps Multimedia, Colecția ,,Eseu”, 2018
• ,,ESCALE ÎN PANTEON DE LA DOSOFTEI LA VIȘNIEC” - eseuri și portrete literare, Ed. Princeps Multimedia, Iași, 2018

Cărți de proză

* ''Douăzeci și una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz'', Ed. Cronica, 2001.

* ''Urmele lui Dumnezeu și alte povestiri'', Editura Princeps Edit, Iași, 2008.

* ,,Piatra de Eol și alte povestiri”, Editura Princeps Multimedia, 2015.

* ,,JANUVIA - Romanul ascezei”, Editura Princeps Multimedia, 2017.

PREMII

• Premiul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași și Premiul Revistei "Poesis" pentru cea mai bună carte a anului 1993, ,,Documentele Haosului”

• Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie româno -canadian  ,,Ronald Gasparic”, Iași - Quebec, CANADA, 2000

• Premiul și Medalia ,,TEIUL DE AUR- MIHAI  EMINESCU”, Botoșani, 2002

• Premiul Vasile Pogor pentru întreaga activitate literară, decernat de Primăria Iași, 2009.

• Marele Premiu Nichita Stănescu,  2009.

• Ordinul și Medalia ,,MIHAI EMINESCU”, acordată de Președinția Republicii Moldova, a doua medalie ca importanță în stat.

• MEDALIA ,,DIMITRIE CANTEMIR”,  acordată de ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI , în semn de înaltă prețuire a activității de cercetare a moștenirii literare a scriitorului Mihai Eminescu, Chișinău, 2012

• PREMIUL REVISTEI ,,CONVORBIRI LITERARE” PENTRU POEZIE,  2013

• PREMIUL DE EXCELENȚĂ pentru întreaga activitate literară și culturală, oferit de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, 2013

• Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași și Premiul Cartea Anului al Revistei POESIS, pentru ,,Rostirea postmodernă. Generația poetică ‘80 în literatura română”, 2015

• Premiul ,,Ionel Teodoreanu” al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași pentru ,,JANUVIA - ROMANUL ASCEZEI”, 2018

• Marele Premiu și TROFEUL FESTIVALULUI ,,PRIMĂVARA POEȚILOR”, Chișinău, 2019

• Premiul pentru Poezie MIHAI EMINESCU, conferit de  ACADEMIA ROMÂNĂ, 2011

• Ordinul MERITUL CULTURAL ÎN GRAD DE CAVALER (diplomă și medalie), decernat de PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI, 2004.

Cartea nopţilor

Iată şi clipa când îţi trimit Cartea nopţilor

în care je dirai tout; le bien, le mal tout enfin.

Câte nopţi vanitoase trecut-au

dragostea mea,

în care aşteptarea se înălţa piatră cu piatră

precum piramidele în deşert

când auzeam de departe respirarea zeului

bolnav

şi vedeam cântăreţii de jazz ai tinereţii mele

cum îşi împrumutau unul altuia

aerul mulţumirii de sine.

ATÂTEA NOPŢI VANITOASE ŞI NIMENI

VINOVAT PENTRU IUBIRE!

Viaţă chircită prin colţuri viaţă

şchiopătând din drumul Damascului spre

Steaua Carnagiului

trecută direct pe manuscris

şi trecută life pe fereastra internetului. Cuvinte

atinse de inimă – nedevalorizate monade.

Atâtea nopţi vanitoase trecut-au

dragostea mea / bocceluţă de şoapte, /

ascultă pasărea paradisului cum cântă

imnuri în zori!

 

Lapidariile sau despre

sângerarea păsării în zbor

Motto:

,,Lumină de la fiecare ieri

Primit-au unii ca să poată merge

Pe drumul plin de pulbere al morții“

Shakespeare

Aproape totul despre mine am spus

uneori prea amănunțit

fărâmițat până la fleacuri.

Alteori câte-un pretins adevăr și chiar

amintiri din ferecate infernuri și precum

micile așchii din stânca muntelui

luminate frânturi din misterele spațiului

lăuntric.

APROAPE TOTUL DESPRE MINE AM SPUS

chiar și sângerarea păsării în zbor

mi-a răsărit în cuvinte

numai Moartea cea nedezlipită ca umbra

n-am putut s-o descriu. Numai moartea

n-am putut s-o descriu.

Acum încremenit între da și nu

ce-aș mai putea să adaug

când lumea e un lung coridor

de surâsuri fragile

iar în feericul sat planetar

pe lângă mine defilează

atâta stres și atâta disperare la liber

 

Moartea de care-mi vorbeşti

greşeşte mereu

Prietenul Emil, in aeternum

Doamne, moartea de care-mi vorbeşti

greşeşte mereu

şi nu-i ridică doar pe cei sastisiţi de viaţă!

Împleteşti dimineţi. Alternanţe. Drumuri sonore

până-n pădurile de simboluri

eu despre frumuseţe vorbesc şi despre

prietenul mort

pe câmpurile sintaxei.

Doamne, moartea de care-mi vorbeşti

greşeşte mereu!

Şi vine clipa în care nu dăm doi bani

pe escadroanele gloriei

şi vine renunţarea cu veştede pleoape

iar calea regretului e rece ca gura morţilor.

O, neamul lui Cain prosperă!

Tu să nu dormi! DIN CLIPĂ ÎN CLIPĂ

POATE TRECE ÎNGERUL SPRE DORMITOARELE

CERULUI

ŞI POŢI SĂ-L ZĂREŞTI.

 

Scrisoare apocrifă a trupului

către suflet, salvată din

babilonul de semne cu ocazia

descinderii în banal întru

întâmpinarea celor șapte principii

Toată tinerețea am ocrotit în mine

mirabilul poet

cel care deseori îmi călca în picioare

îmi zdrobea rărunchii îmi devia respirarea

și-mi îngreuna mersul pe labirintica

noastră planetă.

Doar el se bucura de interiorul

feericul dezastru al piramidei fără ferestre

care eram

doar el era prințul de neatins

al tuturor miresmelor și-al cântecului

neașteptat

dictat în somn sau în trezie.

Doar pentru el zornăiau cătușe

din cuvintele limbilor moarte.

Doar el se mândrea la nesfârșire cu mine

doar eu sufeream pentru toate visele sale

sparte-n bucăți.

Acum când am gârbovit

și încheieturile scârțâie precum spânzurătorile

în crivățul iernii îl văd răvășit

agonizând prin antecamera acestui

nefericit poem ca un Sfinx rătăcitor

prin Babilonul de semne.

 

Codicele singurătăţii

Tot admirând zeii altora

am uitat propria mitologie.

E noapte. Joc șah într-o cameră goală. Șah orb.

Cu pioni căzuţi în primele rânduri

ca avangardiștii împăratului Napoleon.

Pe tabla imensă

se-amestecă-n noapte regina cu nebunii

iar regele se cere impetuos apărat.

Cu fiecare mutare se schimbă ceva

și nu se schimbă nimic în ordinea lumii

și parcă-n această noapte codicele singurătăţii îl scriu.

Se-ndepărtează de mine regina. Se pierde.

Afară-i tot noapte. NIMIC

NU POATE ÎNLOCUI O REGINĂ PIERDUTĂ

IAR UN REGE SINGUR

E CA O CETATE PĂRĂSITĂ.

Joc șah într-o cameră goală.

Șah orb.

Și parcă-n această noapte

codicele singurătăţii îl scriu.

 

Blazonul de arhonte

Nici mergător pe sârmă la circul de stat

nici chelner la Viena după o spiţă străbună

nici salvamar la Miami

nici universitar la Heidelberg

nici comis-voyajor nonşalant prin oraşele

din Orient

nici călugăr budist prin peşterile Tibetului

nici rege al Etiopiei în fireasca

descendenţă familială.

Ce-am ajuns noi, Daniel Corbu?

Biet călător prin barăcile visului

sclav al metaforei oferind adăpost pentru

nunţile necesare oferind

lecţii mentale de frică şi extaz

purtând ca pe-o invizibilă torţă

blazonul de arhonte al cuvintelor

ce nu te-au hrănit niciodată de-ajuns.

CITATE:

1. Lucrul în care nimeni nu crede se-nfometează în sine.

2. Vorbeşte, vorbeşte, chiar dacă vorbele tale vor trece ca spuma mării prin gura înecatului.

3. Poezia e haosul condamnat la visare.

4. Când am învățat să zbor mi s-a terminat cerul.

5. Numai cu creioanele se pot albi nopțile.