7. /24 APRILIE 2023 - POEZIE

Eugen Jebeleanu

Biografie Eugen Jebeleanu

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina - d. 21 august 1991, Bucureşti), academician, poet, publicist şi traducător român. A absolvit liceul la Braşov şi Facultatea de Drept la Bucureşti. A debutat în 1927 cu poezii la revista "Viaţa literară", condusă de I. Valerian. În anii '30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureşteană de stânga. Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă. Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internaţional odată cu aparitia volumului "Surâsul Hiroshimei", poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat şi acum în amfiteatrele din America Latină şi Europa. Laureat al premiului de poezie "Etna Taormina" din Italia (1971) şi al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse şi publicate, mai ales în SUA şi America Latină.

Eugen Jebeleanu a fost şi un pescar amator pasionat.

Volume de poezii

Schituri cu soare, 1929 
Inimi sub săbii, 1934 
Ceea ce nu se uită 1945 
Scutul pãcii 
Poeme de pace şi de luptă 
Cîntecele pădurii tinere 
Surîsul Hiroshimei, 1958 
Cîntece împotriva morţii 1963 
Elegie pentru floarea seceratã - (soţiei sale, graficiana Florica Cordescu) 1967 
Hanibal, 1973 
"Harfa si Minotaurul" , 1977 
"Arma secretă", 1980 
"Deasupra zilei, 1981 
"Poezii, 1989 

Tu esti ca pasarea aceea

Tu esti ca pasarea aceea,

care, candva,-ntr-o zi de vara,

cand ploaia se lasa din ceruri

parca plutind, atat de rara,

zbura de-afara in odaia

in care stam si, fara veste,

in timp ce, albastrie, ploaia

se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mica,

si ma-ntreba din ochi: - Tu esti ?

si, nemaiasteptand raspunsul,

sclipind, pieri pe veci.

Tu esti...

Si viata

Si viata care merge inainte

si fǎrǎ tine, si fǎrǎ tine, si fǎrǎ tine

triumfǎtoare viatǎ pe ruine,

pe oase si pe pǎrul tǎu de lunǎ,

pe ceea ce a fost si nu e,

pe ceea ce coboarǎ, pe ce suie,

pe ceea ce nici nu stim dacǎ e,

pe ceea ce nici nu stim dacǎ a fost,

si cu ce rost, si cu ce rost, si cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea sǎ intorci si nu se poate,

pe ceea ce-i aproape si-i departe,

pe ceea ce desparte

Confesiune

Te înteleg mai bine decât multi,
caci am trait aceeasi vreme:
stiu jalea pasilor desculti,
odaia gheata, usa care geme

si bucuria de-a simti aripi
crescându-mi lungi, de azurii cerneluri
si grija de-a putea sa înfiripi
o masa înghetata, de mezeluri…

si spaimele de mic copil, bolind
de nervi, si cerul plin de stele
si stelaria de paduchi foind
si-acel razboi si chinurile-acele,

castanele salbatece din pâini,
si paiele cu ele amestecate,
si-acele urlete de câini
murind de foame-n strazile-nghetate,

si soba rece, astru de granit,
sclipind cu dusmanie,
spunându-mi: - Este ger cumplit?
Si ce o sa mai fie!…

Fitilul ars al lampii fara gaz,
si lectia ramasa nesfârsita,
si geamu-n zori sticlind de-un alb atlaz
întins de mâna iernii aburita

si palma data de un profesor
pe fata mea slabita, nespalata
din pricina ca nu era usor
s-avem sapun, decât doar câteodata.

Te înteleg mai bine decât multi,
caci am trait aceeasi vreme:
stiu jalea pasilor desculti,
odaia gheata, usa care geme 

Mihu Dragomir

Mihu Dragomir – Biografie

Nastere: 1919
Deces: 1964

Mihu Dragomir a fost un poet roman.

Pe numele sau adevarat Mihail C. Dragomirescu, s-a nascut in Braila la 24 aprilie 1919, intr-o familie de invatatori.

Urmeaza cursurile Academiei Comerciale din Bucuresti, dar este preocupat de timpuriu de miscarea literara a epocii, pe care o sustine prin colaborari intense. Numele sau este gasit in revista „Cadran", revista a studentilor fiintand inca din 1931 in Bucuresti, este redactor la revista „ Viata si suflet", conduce revista „Flamuri" (1937). Debutul in poezie este marcat, sub pseudonimul Misu Const. Dragomirescu, intr-o revista din orasul natal, in 1936.

Colaboreaza de asemenea la revista „Orizont" condusa de Sasa Pana (1944), la „Revista literara" (1947). Publica la „Viata Romaneasca", apoi lucreaza ca redactor sefia revistele „ Tanarul scriitor" si „Luceafarul", functie care ii inlesneste sustinerea multor scriitori in plina formare. in anul 1952, primeste Premiul de Stat pentru Poezie (clasa a IH-a) datorita volumului Stelele pacii, iar in 1954, poemul Razboiul ii este de asemenea rasplatit cu acelasi premiu, clasa a II-a. Realizeaza reportaje, schite cu caracter memorialistic despre razboi, proza de anticipatie, povestiri pentru copii; traduce din limbile engleza, rusa, chineza. Moare in Bucuresti, la 9 aprilie 1964.

Daca volumul de debut din 1936 (Ganduri prafuite) ti cel de-al doilea raman fara ecou, urmatoarele volume ni-l vor arata pe poet ancorat in realitatea sociala si platind tribut comenzii acesteia. Adevaratul poet ni se va dezvalui abia dupa 1961, odata cu volumul Stelele asteapta pamantul, si mai ales in poeziile publicate postum.

Din acestea poetul ni se ilustreaza ca un romantic prin excelenta, vizand deopotriva sublimul si monumentalul, dar si implinirea prin dragoste, lirica de rezistenta a sa. Descins din lumea lui Panait Istrati si a Chirei Chiralina, poetul va fi un evocator al acestui spatiu privilegiat in literatura noastra, marcand cea de-a doua zona de rezistenta a liricii sale.

Volume de versuri:

Ganduri prafuite, Braila, 1936;
Ruga de ateu, Braila, 1938;
Stelele pacii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1952;
Razboiul, poem, Bucuresti, Editura Tineretului, 1954;
Pe struna fulgerelor, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1955;
Oda pamantului meu, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Intoarcerea armelor, Bucuresti, Editura Tineretului, 1959;
Povestile baltii, Bucuresti, Editura Tineretului, 1959;
Stelele asteapta pamantul, Bucuresti, E.P.L., 1961;
La inceput a fost sfarsitul, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Poezii, Editura Tineretului, 1963;
Inelul lui Saturn, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964;
Sarpele fantastic, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Minutar peste netimp, editie de Chira Dragomir, prefata de Aurel Martin, Bucuresti, Editura Minerva, 1974.

Sarpele fantastic a aparut postum in volumul caruia i-a dat numele, Bucuresti, E.P.L., 1965.
Lebedele de zapada (L) a fost publicata in volumul Minutar peste netimp, versuri inedite, editie de Chira Dragomir, Bucuresti, Editura Minerva, 1974, in ciclul Lebedele de zapada, 1939-1941.

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza. 

Noapte banala

Bausem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si invierea din morti,
chiar si schimbarea amintirilor palite.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.

Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,
când crezi ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul iti apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?

Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,
am suferit uneori nebarbateste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand sa-mi dau seama
daca iubesc cu adevarat sau sunt numai ridicol
Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat
- în respectul legilor tenebroase ale romantismului,
jurandu-mi iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile mele si ale altora,
o puzderie de flori presate,
versuri mazgalite în tren,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
fotografii la minut,
bilete de cinema
si note de plata de prin crasme periferice,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac
de maturitate, minciuni si sperante.

Am fost totdeauna desuet si prapastios,
continuam sa-mi caut Marea Iubire
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.

Bausem prea mult în noaptea aceea
si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.
O luna - fara vinul catifelat al mainilor ei.
O luna - fara boltile innoptate ale ochilor ei,
O luna - acoperiti de tarana despartirii.
O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.

Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.

daca ar fi cunoscut telefonul,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alaturi, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia sa pronunt doar unul din nenumaratele numere,
aliniate mut în cartea de telefon,
ca niste morminte inchizand tot atatea destine.
Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau,
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care ma arucasem.
Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,
dar bausem prea mult în noaptea - aceea
pentru a mai distila nuantele poeziei.

E ora când totul ti se pare posibil
si am rostit numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,
ci al destinului,
mi-a raspuns, usor plictisit:
- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...

Noaptea isi sugrumase propia magie.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?

Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.

S-a mutat...Deci si iubirile se muta!
Trec de pe o strada pe alta,
dintr-un oras în altul,
sau, si mai simplu, dintr-un pat în altul.
Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.
Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,
si pamantul isi mai schimba orbita,
chiar metagalaxia isi muta hotarele.
Sa se mute, deci, si iubirile,
o data, sau de mai multe ori pe an,
carand în camioane sau simple valize
boarfele trecutelor nopti de dragoste!
Sa se marite cu fastul cuvenit,
stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.
Asa cum se nasc si mor,
trebuie sa urmeze si ele ciclurile vietii,
sa sufere, sa slabeasca, sa prinda grasime,
sa inseteze, sa sangereze,
sa se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.

Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam sa o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor, autobuzelor, restaurantelor,
voiam sa inving moartea - si putam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu murise. Se mutase la alta adreasa
Si, fata de acest simulacru de moarte,
magia mea era neputiincioasa.
Nu murise. Isi schimbase numele, al ei si al strazii,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea - aceea
nu mai avea vreo putere.

Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.

Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite. 

Te-ai cuibărit

Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.

Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.

Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.

Mircea Ciobanu

Biografie

Este fiul Mariei (n. Răportaru) și al lui Gheorghe Sandu, constructor. După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, face studii de filologie slavă la Iași(1959), terminate la București, în 1964. Devine redactor la Agerpres (1965-1966), apoi la Editura pentru literatură (1967-1969), la Editura Eminescu și la Cartea Românească, încă de la înființarea acesteia, în 1970.

După 1989 este redactor-șef la Editura Eminescu, de aici trecând la o editură proprie, Vitruviu. În paralel, a fost purtătorul de cuvânt al Regelui Mihai I în România.^{[necesită citare]} A publicat în numeroase reviste poezii articole de critică literară și plastică. Traduce din literaturile rusă și greacă.

Debutează cu poezie în revista „Tribuna” (1959) și editorial cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, apărut în 1966, în care, așa cum a observat criticul literarNicolae Manolescu, autorul este deja un poet format, nu un începător, precum cei mai mulți debutanți din colecția "Luceafărul" a Editurii pentru Literatură.

I s-a remarcat de la început cultura poetică, manifestată în exersările pe diverse modele de mare poezie, printre care și modelul greu de urmat al lui Ion Barbu, pe care și-l asuma ca tehnică și viziune, dar cu note clare de originalitate.

Poetul refuză înscrierea tipologică, neacceptând să se revendice de la un maestru, însă barbismul este detectabil în unele dintre poemele sale. Evoluția poeziei lui Ciobanu tinde spre o viziune eterogenă opusă apolinismului geometric al lui Ion Barbu, vizibilă mai ales în volumul Patimile (1968). Critica a intrat în acel moment într-o criză de interpretare, poezia lui Ciobanu fiind considerată drept o pură incantație muzicală, nemaiurmând un sens anume.

Scrieri

·         Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, E. P. L., București, 1966

·         Patimile, Editura Tineretului, București, 1968

·         Martorii, E. P. L., București, 1968

·         Epistole I, E. P. L., București, 1968

·         Cartea fiilor, Editura Cartea Românească, București, 1970, ediția a II-a la Editura Vitruviu, București, 1998

·         Etica, Editura Albatros, București, 1971

·         Armura lui Thomas si alte epistole, Editura Eminescu, București, 1971

·         Martorii, editia a II-a, complet revăzută, 1973

·         Tăietorul de lemne, Editura Cartea Românească, București, 1974

·         Cele ce sînt, Editura Eminescu, București, 1974

·         Istorii, vol. I, Editura Eminescu, București, 1977, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999

·         Istorii, vol. II, Editura Cartea Românească, București, 1978, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999

·         Patimile, Editura Cartea Românească, București, 1979

·         Istorii, vol. III, Editura Eminescu, București, 1981, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999

·         Versuri, Editura Eminescu, București, 1982

·         Istorii, vol. IV, Editura Cartea Românească, București, 1983

·         Vîntul Ahab, Editura Eminescu, București, 1984.

·         Marele scrib, Albatros, colecția "Cele mai frumoase poezii", București, 1985

·         Istorii, vol. V, Editura Eminescu, București, 1986

·         Martorii. Epistole. Tăietorii de lemne, Editura Minerva, București, 1988

·         Viața lumii, Editura Cartea Românească, București, 1989

·         Convorbiri cu Mihai I al României, vol. I-II, Humanitas, București, 1992-1993

·         Tînărul bogat (vol. VI din Istorii), Editura Cartea Românească, București, 1993

·         Poeme, Editura Princeps, Iași, 1994

·         La capătul puterilor. Însemnări pe Cartea lui Iov, Editura Vitruviu, București, 1997

·         Anul tăcerii, Editura Vitruviu, București, 1997

Romanta zilelor de ieri

Taci,
Sa nu-mi destepti tristetea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Sa nu-mi destepti în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tacut ca beduinul ce cutreiera nisipul,
Treci tacut ca cel ce-si pune mâinile-n crucis pe piept,
Si sa nu ma chemi pe nume -
Sa-mi destepti din piatra chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea sa-mi spuna ca e timpul sa-l destept...
Ocoleste-ma cu groaza, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinti -
Si pe piatra-mi funerara nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plina numai de cumunti!...
Ocoleste-ma cu groaza...
Dar opreste-te deoparte,
Sa ma poti privi de-a-ntregul
Si sa-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele desarte
Si romanta nesfârsita, caci arcusele s-au frânt! 

Romanta celor ce se vînd

Se-ngroapa soarele-ntr-un nor -
O, negrul nor ca si mormîntul
Înselatoarelor ce mor
Neplînse de amantii lor!

Pe la ferestre-si plimba vîntul
Tristetile sfîrsitului de vara,
În timp ce-n cîrciuma murdara,
Din strunele de-arama - cîntul
Chitarelor
Îsi ia avîntul...

Iar pe la mese,
Rînd pe rînd,
O ceata de amanti artisti -
Toti ne'ntelesi si mari,
Toti Cristi...
Îsi beau iubirea, fredonînd
Romanta celor ce se vînd. 

Poemul dintr-o singură piatră

Da, nu mai vine, întârzie.

Cum totul se-amână,

astfel amână şi el să se-arate.

Nu vrea să piară; ştie ce-nseamnă s-alergi pân-la capăt.

Intră mai bine pe-o uşă de birt,

bea în tăcere, mănâncă, adoarme cu fruntea pe masă.

Peste măsură de trist a-nvăţat să întrebe: „Unde e casa

celei mai blânde femei?” Astfel întreabă şi-acum

şi adoarme vorbind

între sticla cu vin isprăvită

şi coşul cu pâine. Nu-l mai aştepţi.

Pentru el ai fi vrut să lucrezi

un poem dintr-o singură piatră,

densă şi tânără piatră.

Nu-l mai lucrezi – îl aşezi pe un raft sub căderea

sfintelor pulberi şi ieşi din odaie. Afară,

nori agresivi te întâmpină, nori ca stoluri de păsări

te-alungă-ntr-un birt.

Bei acolo şi tu, şi mănânci,

cumperi cu bani de-mprumut crizanteme lăţoase,

mari crizanteme lăţoase,

în timp ce adormi şi obloanele

cad uruind între tine

şi norii bătrâni de afară.

Cezar Ivănescu

Biografie Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad - d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), a fost un poet, dramaturg, traducător şi director de editură român.

Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivanescu, rudă cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialităţăii familiei sale.

A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la revista „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul Numele poetului, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Şoncuteanu, Florentina Vişan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni,Ioana Bălan, Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mihaela Muraru-Mandrea, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache.

Cezar Ivănescu işi face debutul poetic în revista Flacăra Iaşului in iunie 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de George Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod, eveniment editorial de excepţie despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie“. Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu“, Iaşi, 1968, ediţia întîi.

Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura românå în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. În 1971 începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulată La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat.O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie românească sub titlul [[Cîntecul amintirii]] (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii, în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han. De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul să transcrie de mînă, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru următoarele stihuri din Rosarium (Muzeon): ! stau în pămîntul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop, gropar al vieţii mele fără viaţă trăită-n scîrbă, în dezgust şi greaţă, plătit cu Timpul care mă omoară dator vîndut celui ce mă plăteşte din groaza mea nu pot ieşi afară cum Soarele arzînd se osîndeşte! Pe drept cuvînt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificînd în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească. La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul [[Eseuri]] (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri).

Volume (selectiv)

Rod, Editura pentru Literatura, 1968 
Mica drama, debut in teatru, 1969 
Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975 
Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977 
Muzeon, Ed. Eminescu, 1979 
La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979 
Fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Românească, 1982 
Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987 
Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”) 
Sutrele muţeniei, Ed. Princeps, 1994 
Jeu d'Amour, Ed. Helicon, 1995 
Rosarium, Ed. Helicon, 1996 
Rod/Seed Time and Harvest, Ed. Cogito, editie bilingva româna-engleză, 1996 
La Baaad, Ed. Eminescu, 1996 
Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996 
Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997 
Poeme, Ed. Crater, 1999 
Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000 (Biblioteca pentru toţi) 
Doina (Tatăl meu Rusia), Ed. Junimea, 2000 
Opera poetică, 2. vol., Ed. Cartier, Chişinău, 2000 
La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, Ed. Junimea, 2006 
Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, traducere din limba română în limba albaneză de Luan Topciu, Botime Ora, Tirana, 2007 
Poeme şi Proză, ediţie coordonată de Mircea Coloşenco, proiect iniţiat de Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu” Bârlad, 6 august 2008 

Sala de gimnastică (pretext muzical)

lui Virgil Mazilescu

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Vom păși pe vîrfuri doar
Nimeni nu va ști că-n noaptea asta
Vom veni în sală iar –

Carnea albă-n noapte o să cînte
Mușchii-or să se-ntindă lin
Ca un cor de suflete ce-s gata
Să-și ia zborul lor deplin

Marmura tăcută o să sune
Țeasta cînd ne-o vom izbi –
Nu te teme,-i noaptea-n care
Sînge nu se va ivi –

Ca pe-o oarbă-ncet te voi conduce
Inima-ți voi potrivi
Să se-nfigă-ncet în raza lunii –
Singur eu voi suferi

Ca pe-un orb de mînă mă vei duce
Nu te voi putea privi
Și va fi cu atît mai pură noaptea
Cu cît nu ne vom iubi –

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Trupul cere zi de zi
Mai frumos să facem trupul vieții
Și ușor ca-n prima zi –

 Amintirea Paradisului

Când eram mai tânar
si la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea,
eu te-am visat.
Înfloreai fara pacat,
într-un pom adevarat
Când eram mai tânar
si la trup curat.

Nu stiam ca esti femeie, eu barbat
Lânga tine cu sfiala m-am culcat
Si dormind eu am visat; tu, visând,
ai lacrimat
Când eram mai tânar
si la trup curat

E pierduta noaptea aceea
de acum!
Carnea noastra, de-i mai stii
al ei parfum
Poamele ce-n poame stau,
gustul carnii tale-l au
Si cad mâine toate, putrede,
pe drum.

Fa-l sa fie, Doamne Sfinte,
numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Si când pomul flori va da,
fa sa-i cada carnea grea,
Cum cadea-va, dupa cântec,
mâna mea… 

De profundis

! acum, fiindca frigul face bulboane
si fiindca eu sînt bolnav si ma tem,
ca salbaticul am sa-mi fac leul meu pe pestera,
iar voi sa spuneti: îl vîna în fiecare zi !

! acum, fiindca sînt sincer si milos,
va rog sa nu va uitati în ochii mei
prin care lacrimile gauresc pupilele
si deci nu plâng: nici rîsul meu

care va chinuie, va sluteste, feriti-va de rîsul meu
într-însul mama e tot alba ! si inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfarîma

într-una din partile balantei si va ramîne numai
un cap uimit, umed, plin de luna ca o floare
scoasa din lac. O, candoarea
capului din inima, cu brate !

! lasati-mi numai lapte si mîncare
pîna ma scol mîini de dimineata
caci acum îsi fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputintei !

! si socotiti-ma un lepros care se vindeca
si v-ar putea si omorî cu-mbratisarile,
si socotiti-ma-un lepros care se vindeca
si v-ar putea si omorî cu-mbratisarile !

! acum, fiindca am chiar saptezeci de ani
cu cei lasati de mama,
îngaduiti-mi deruta suportabila
si bucurati-va de înteteptii tineri !