2. /2 MAI 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
Decese
* 373 - A murit Sfântul Atanasie cel Mare (n.295) , episcop crestin din secolul al IV-lea care a jucat un rol de seamă în combaterea ereziei arianismului. Este venerat ca sfânt în bisericile Ortodoxa, Romano-Catolica si Copta.
Părintele nostru între sfinți Atanasie al Alexandriei (Nemuritorul în grecește) a fost episcop al Alexandriei și un mare scriitor de teologie în secolul al IV-lea. Este numit de asemenea Atanasie cel Mare (și, în Biserica coptă, Atanasie Apostolicul). S-a născut în anul 298 și a murit la 2 mai 373. Pomenirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe data de 18 ianuarie.
* 907 - A murit tarul bulgar Boris I , numit de asemenea si Boris Mihail . A fost rege al Bulgariei intre anii 852- 889 si primul ei monarh crestin . A fost botezat Mihail in anul 864, in onoarea imparatului bizantin Mihail al III-lea , nașul sau.
* 1519 - A incetat din viata la varsta de 67 de ani Leonardo da Vinci, celebrul pictor, sculptor, inginer si arhitect renascentist. Artistul s-a nascut in mica localitate italiana Vinci, situata in vecinatatea Florentei.
Leonardo da Vinci (portret de Francesco Melzi) foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci – d. 2 mai 1519, Amboise), cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. La varsta de 14 ani el a devenit ucenicul unui pictorului florentin, Verrocchio, pentru ca la 20 de ani sa fie primit in breasla pictorilor. Este autorul unor picturi si sculpturi devenite celebre in intreaga lume, cum sunt „Mona Lisa” si „Cina cea de taina” (doua tablouri care au iscat o multime de controverse de-a lungul istoriei) , statuia ecvestra a lui Francesco Sforza. De asemenea, Leonardo da Vinci este cunoscut si pentru proiectele sale arhitectonice, exemple in acest sens fiind fortificatiile castelului Sforza din Milano si sistematizarea oraselor Florenta si Rovegna. A fost preocupat si de astronomie, geometrie, mecanica, schitele sale demonstrand vizionarismul sau. Ultimii ani de viata, artistul i-a petrecut in Franta, la invitatia regelui Francisc I. La inceputul anului 1519, in urma unui atac cerebral, Leonardo da Vinci a ramas paralizat pe partea dreapta, iar la putina vreme s-a stins din viata lasand lumii o opera inestimabila. Cu un an inainte sa moara, acesta a scris in caietele sale : „Io continuero”, insemnare care s-ar traduce prin „Voi dainui” !
* 1813: Prințul August Ferdinand al Prusiei (germană August Ferdinand von Preußen; 23 mai 1730, Berlin – 2 mai 1813, Berlin) a fost prinț al Prusiei și general. A fost membru al Casei de Hohenzollern.
A fost fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a soției acestuia, Sophia Dorothea de Hanovra.[1] Mama lui a fost singura fiică a regelui George I al Marii Britanii. A fost fratele mai mic al regelui Frederic cel Mare (Frederic al II-lea al Prusiei), al reginei Louisa Ulrika a Suedieiși a Wilhelminei de Brandenburg-Bayreuth.
S-a căsătorit cu nepoata lui, Elisabeth Louise de Brandenburg-Schwedt, la 27 septembrie 1755.[2] Ea era fiica surorii sale mai mari, Sophia Dorothea și a soțului acesteia, Margraful Frederic Wilhelm de Brandenburg-Schwedt. Mireasa era mai tânără cu opt ani decât mirele. August Ferdinand și Elisabeth Louise au avut șapte copii:
- Friederike Elisabeth Dorothea Henriette Amalie, Prințesă a Prusiei (1761–1773)
- Friedrich Heinrich Emil Karl, Prinț al Prusiei (1769–1773)
- Friederike Dorothea Luise Philippine, Prințesă a Prusiei (1770–1836), căsătorită cu Prințul Antoni Radziwiłł
- Friedrich Christian Heinrich Ludwig (1771–1790)
- Friedrich Ludwig Christian (1772–1806)
- Friedrich Paul Heinrich August, Prinț al Prusiei (1776)
- Friedrich Wilhelm Heinrich August, Prinț al Prusiei (1779–1843)
Augustus a murit la Berlin la 2 mai 1813 la vârsta de 82 de ani. Elisabeth Louise va mai trăi șapte ani.
* 1857 - A murit poetul, dramaturgul si prozatorul francez Alfred de Musset, membru al Academiei Franceze (n. 11 decembrie 1810).
Alfred de Musset - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
* 1864 - A decedat la Paris compozitorul german Giacomo Meyerbeer.
Giacomo Meyerbeer – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Giacomo Meyerbeer , pe numele său real Jakob Liebmann Beer, după alte surse Jakob Meyer Beer, s-a nascut la Vogelsdorf lângă Berlin la 5 septembrie 1791.
* 1870: Marele Duce Alexandru Alexandrovici al Rusiei (rusă Великий Князь Александр Александрович Романов; 7 iunie 1869 – 2 mai 1870) a fost al doilea fiu al împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și a soției sale, împărăteasa Maria Feodorovna. A fost fratele mai mic al viitorului împărat Nicolae al II-lea. A murit de meningită în 1870, cu o lună înainte să împlinească un an. "Doctorii susțin că nu a suferit însă noi am suferit teribil să-l vedem și să-l auzim",[1] a scris mama lui propriei ei mame, regina Louise a Danemarcei. Părinții lui l-au fotografiat postum, aceasta fiind singura fotografie a Marelui Duce Alexandru, aflat în coșciug înconjurat de flori.
* 1893 - A murit Gheorghe Bariţiu, om politic român, participant la revoluţia din 1848, întemeietorul presei româneşti din Transilvania; (n. 4 iunie 1812).
Gheorghe Bariţiu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, primul ziar literar românesc din toate timpurile. Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, initulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă. A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.
Opera:
- Cuvântare scolasticească la ecsamenul de vară în Școala românească din Brașov și Cetate, 1837
- Deutsch-Rumänisches Wörtebuch, Dicționariu român-german, 1853-1854
- Dicționariu românesc-unguresc, Magyar-román szótar, 1869
- Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă, I-III, Sibiu, 1889-1891
- Două drame familare, teatru, 1891
* 1915: Clara Immerwahr (n. ,[1] Wojczyce[*], Polonia – d. ,[1] Berlin-Dahlem, Germania) a fost o chimistă germană de origine evreiască.[3] A fost prima femeie căreia i-a fost acordat titlul de doctor în chimie în Germania, fiind recunoscută și pentru gândirea sa pacifistă și pentru faptul că a fost o militantă pentru drepturile femeilor.[4] Începând cu anul 1901 și până la suicidul său din 1915, a fost căsătorită cu chimistul Fritz Haber, laureat al Premiului Nobel.
* 1919: Evelyn De Morgan (n. 30 august 1855, Londra, Anglia, Regatul Unit – 2 mai 1919, Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost o pictoriță engleză ale cărei lucrări au fost influențate de stilul mișcării prerafaelite. A fost o adeptă a lui Edward Burne-Jones, un alt pictor prerafaelit.[7] Tablourile ei prezintă spiritualitatea; utilizarea de teme mitologice, biblice și literare; rolul femeilor; lumina și întunericul ca metafore; viață și moarte; și alegorii de război
În august 1883 Evelyn l-a întâlnit pe ceramistul William De Morgan, iar la 5 martie 1887 s-au căsătorit.[9] Și-au petrecut viața împreună în Londra.[8] Evelyn, o pacifistă convinsă, și-a exprimat oroarea față de primul război mondial și de războiuldin Africa de Sud în peste cincisprezece tablouri de război, inclusiv Crucea Roșieși SOS.
Legat de preocupările artistice, banii erau lipsiți de importanță pentru familia De Morgan; orice profit din vânzările de tablouri ale lui Evelyn au mers spre finanțarea afacerii de ceramică a lui William, Evelyn contribuind în mod activ cu idei la proiectele de ceramică.
La doi ani după moartea lui William, în 1917, Evelyn a murit la 2 mai 1919 la Londra și a fost înmormântată în Cimitirul Brookwood, aproape de Woking, Surrey
* 1924: Ioan G. Bibicescu (n. 8 noiembrie 1849, Cerneți, Mehedinți - 2 mai1924, București) a fost un publicist, om politic și economist român, guvernator al Băncii Naționale a României (1916 - 1921). A studiat la București și Paris. S-a remarcat pe scena publică românească ca publicist și polemist. Membru al Partidului Național Liberal și parlamentar.
Își începe activitatea la Banca Națională la 16 noiembrie 1895, ca director al biletelor. În 21 februarie 1914 devine viceguvernator iar din 8 decembrie 1916, guvernator. Conduce instituția timp de 5 ani, într-una dintre cele mai dificile perioade. S-a împotrivit vehement strămutării Tezaurul României în Rusia. Se retrage în 1921 din postul de guvernator, cu titlu de „guvernator onorific”. S-a stins din viață la 2 mai 1924, în București.
* 1925: Johann Palisa (n. 6 decembrie 1848, Troppau – d. 2 mai 1925, Viena) a fost un astronom austriac.
A fost un mare descoperitor de asteroizi,[1] descoperind în total 122, de la 136 Austria în 1874 până la 1073 Gellivara în 1923.
* 1934 - A incetat din viata chimistul Serghei Vasilievici Lebedev, inventatorul cauciucului elastic prin polimerizarea butadenei, pe care a obtinut–o din alcool etilic.
* 1939 - A murit Matei Draghiceanu, inginer si geolog; in 1867 s-a inscris la scoala de Mine din Paris, fiind primul inginer roman de mine; a realizat prima harta a solurilor din Romania, la scara 1/500.000 (harta geologica ce insotea o monografie a judetului Mehedinti).
* 1945: Prințul Waldemar al Prusiei (Waldemar Wilhelm Ludwig Friedrich Viktor Heinrich; 20 martie 1889 – 2 mai 1945) a fost fiul cel mare al Prințului Heinrich al Prusiei și a soției acestuia, Prințesa Irene de Hesse. Atât prin tatăl său cât și prin mama sa a fost strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii.
A studiat dreptul la Universitatea "Kaiserul Wilhelm" din Strasbourg și din 3 mai 1910 a studiat la Universitatea Creștină din Kiel. Din 1912 până în 1914 a fost funcționar de stat în Hanovra.
La 14 august 1919, la Hemmelmark, Prințul Waldemar s-a căsătorit cu Prințesa Calixta de Lippe-Biesterfeld (14 octombrie 1895 – 15 decembrie 1982). Nu au avut copii și au locuit în Bavaria.[1]
Prințul Waldemar, ca și verișorul său primar, Țareviciul Alexei al Rusiei, unchiul său, Prințul Friedrich de Hesse, și fratele său mai mic, Prințul Heinrich, a suferit de hemofilie. A murit într-o clinică din Tutzing, Bavaria din cauza lipsei de facilități de transfuzie de sânge. El și soția sa și-au părăsit casa înainte de venirea Armatei Roșii și au ajuns la Tutzing, unde Waldemar a primit ultima transfuzie de sânge.[2] A doua zi, la 1 mai 1945, armata americană a ajuns în zonă și a rechiziționat toate resursele medicale pentru a trata victimele din lagăre de concentrare. Prințul Waldemar a murit la 2 mai 1945.[1
* 1947: Dorothea Binz (n. 16 martie 1920 - d. 2 mai 1947) a fost o femeie din cadrul trupelor SS, care a fost și gardian la Lagărul de concentrare Ravensbrück, fiind vestită pentru cruzimea ei, motiv pentru care a fost denumită scorpia blondă.
Fiică a unui pădurar, la 10 ani intră în Liga fetelor germane, unde intră în contact cu doctrinele naziste și în special cu antisemitismul. La 19 ani intră ca gardian în cadrul lagărelor de concentrare. Aici s-a remarcat prin modul dur în care pedepsea femeile deținute.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, este arestată de trupele aliate la 3 mai 1945, condamnată la moarte pentru crime de război și spânzurată.
Este descrisă în cartea La vie d'un stück, scrisă de Juliette Lemaître, fostă deținută a lagărului Ravensbrück.
* 1952: Sfânta Matrona de la Moscova (Limba rusă Блаженная Матрона Московская) (născută Matrona Dimitrievna Niconova) ; 10 (22) noiembrie 1881 satul Sebino, județul Epifan, gubernia Tula (acum cartierul Chimovschi,regiunea Tula) - 2 mai 1952, satul Shodnea, cartierul Himchinschi ( acum districtul orașului Himchi), regiunea Moscova ) – Sfântă a Bisericii Ortodoxe din Rusia.
Matrona s-a născut într-o familie de țărani în 1881 [6] . Există versiuni, precum că ea s-a născut în 1883 (datele recensământului agricol al provinciei Tula, din 1911) sau în anul 1885 ( cartea de înregistrare a cimitirului Danilovsc în 1952). Familia avea patru copii: Pelagheia (născută în 1873 (după alte surse, Maria)), Ivan (născut în 1885), Mihail (născut în 1888). Încă trei frați și o soră au murit în copilărie: Mihail (1870-1871), Ustinia (1876-1878), Ivan (1879-1880) și Andrei (12.08.1882-05.08.1883). Există păreri, că Matrona ar fi fost un copil adoptiv.
Semnele alegerii ei de catre Domnul s-au arătat încă înainte de naștere. Părinții, nefiind tineri în acea vreme, Natalia Nichiticina și Dmitri Ivanovici Niconov se gândeau să o abandoneze la un orfelinat al cneazului Golițîn, din satul vecin Bucealca, din pricina sărăciei în care se afla familia lor, fiind cu mulți copii. Însă mama a avut un vis prevestitor, care a făcut-o să se răzgândească, în care fetița ei, încă nenăscută, i s-a arătat ca o pasăre albă, cu chip de om, având ochii închiși. La naștere, apropiații au constat că fetița era oarbă, nu avea ochi.
La Botez i-au pus numele Matrona, în cinstea Cuvioasei Matrona a Constantinopolului, care a trăit în secolul al V-lea, și care este pomenită pe data de 9/22 noiembrie. La botezul ei s-a întâmplat prima minune: când preotul a cufundat-o în cristelniță, cei prezenți au văzut cum deasupra ei se înălța un stâlp de fum bine înmiresmat. Copilul s-a născut însemnat, pe pieptul fetiței era o mică umflătură în formă de cruce, o cruciuliță în relief, nefăcută e mână omenească. Astfel au înțeles părinții că fetița era aleasă de Dumnezeu și așteptau să vadă ce va fi cu ea.
Încă din copilărie, în timpul nopții, când părinții dormeau, ea se furișa la colțul sfânt și, într-un mod de neînțeles, lua de pe poliță icoanele, le așeza pe masă și, în liniștea nopții, se juca cu ele". Din fragedă copilărie Domnul a înzestrat-o cu darul clarviziunii, al facerii de minuni, al vindecării bolnavilor, al înțelepciunii.
Din cele povestite se știe că, deja de la vârsta de opt ani, Matrona avea o credință profundă, abilitatea de a vindeca bolnavii și de a prezice viitorul. În tinerețe, Matrona a avut ocazia să călătorească. Fiica unui proprietar local, Lidia Alexandrovna Iancova (născută în 1885), o lua cu ea în pelerinaje. Au vizitat Lavra Peșterilor din Kiev, Lavra Trinitatea a Sfântului Serghii, la Sankt Petersburg și alte orașe și locuri sfinte din Rusia.
La vârsta de paisprezece ani, ajunge însoțită de o prietenă, în catedrala Sf. Andrei, unde slujea Sfântul Ioan de Kronștadt. Dupa slujbă, Sfântul a rugat lumea adunată să îi facă loc Matronei, adresându-i acesteia chemarea: "Matronușka, vino-vino la mine! Iată vine schimbul meu - al optulea stâlp al Rusiei". [1].
În 1912, Dmitri Ivanovici Nikonov, tatăl Matronei, a decedat.
După revoluție, Matrona și prietena ei, Lidia Iancova, rămase fără adăpost, au mers să caute un loc de muncă și mâncare în oraș. Aproximativ în anul 1925, Matrona s-a mutat la Moscova. Trăia pe unde apuca, la prieteni și cunoștințe, dar nu la frații ei care au devenit bolșevici. În cartea Zinaidei Jdanova "Povestiri despre viața Binecuvântatei Starețe Matrona", publicată de Editura Mănăstirii Novo-Golutvino, este povestită întâmplarea ( de către una dintre cunoștințele Jdanovei), în care descrie venirea șefului URSS, I.V. Stalin [8], pentru a se sfatui cu Matrona de la Moscova, după apariția amenințarilor de capturare a Moscovei de către germani [7]. Această carte diferă de viața canonică a Sfintei Matrona (de aceea unii cercetători o numesc apocrifă [9][10]). Potrivit povestirii citate în această carte, Matrona i-a spus: "Poporul rus va câștiga, victoria va fi de partea ta. Din conducere tu unul nu vei părăsi Moscova "[11]. Această întâlnire este descrisă pe așa-numita icoană "Matrona și Stalin" [12][13]. Această povestire nu corespunde vieții canonice a Sfântei Matrona și nu este inclusă în ea, deoarece nu există dovezi care susțin această întâlnire [14][15]. Istoricul I. Curliandschi, specializat în viața lui I.V. Stalin, consideră că această poveste este fictivă, deoarece nu are dovezi [16]. Mai mult, în cartea despre viața Sfântei Matrona sunt descrise nenumăratele persecuții, pusela care împotriva ei de către autoritățile sovietice. În ciuda persecuției, Matrona reușea de fiecare dată să evite arestarea. Zinaida Jdanova a fost condamnată ca membru al unei grupări anti-sovietice bisericești-monarhiste [3].
În 1942-1949, Matrona a locuit la Moscova, într-un vechi conac din lemn, lângă Arbat, unde a ocupat un colț dintr-o cameră de 48 de metri a unei consătence E.M. Jdanova și a fiicei sale Zinaida [3].
În perioada 1950-1952 a locuit lângă Moscova, în Shodne, la adresa: str. Curganaia, nr.23, la rude îndepărtate, în familia Curocichin.
Sfânta Matrona din Moscova primea oameni în timpul zilei (până la patruzeci de oameni pe zi), vindecându-i și sfătuindu-i cum să procedeze, iar noaptea se ruga.[3] Ea se mărturisea în mod regulat și primea Sfânta Împărtășanie. Încă din timpul vieții sale, călugării de la Lavra Sfânta Treime din Serghievo au venerat-o.[17] Conform povestirilor, Matrona și-a prezis moartea cu 3 zile înainte, continuând să primească oameni până în ultimele ei zile. Sfânta Matrona a murit la Shodnea, pe 2 mai 1952.[18] S-au păstrat fotografii postmortem ale Sfintei Matrona.[19] Prohodu a fost slujit în Hramul Ризоположения, de pe strada Donscaia de către protoireiul Nicolai Dubțov, care era bine cunoscut cu Matrona și o cinstea cu evlavie.[19] A fost înmormântată pe 4 mai, în Săptămâna Sfintelor Mironosițe. La înmormântarea ei a venit foarte multă lume. Cimitirul Danilov a fost ales de însăși Matrona, ca ”să asculte slujba”, - în acei ani, biserica de la cimitirul dat era una din puținele biserici, care activau în Moscova. Mormântul Sfintei Matrona a devenit un loc de pelerinaj pentru mai mulți ani.[20]
Despre viața Matronei, în primul rând se cunoaște din cartea Zinaidei Jdanova (1917-2007), care, împreună cu mama ei au trăit șapte ani în aceeași cameră cu Matrona, pe stradela Staroconiușnii, care a urmărit activitățile spirituale ale Matronei. Cartea a fost publicată într-un număr mare de tiraj în anul 1993 de către mănăstirea de călugărițe Novo-Golutvinschi și conține fapte neobișnuite și nefondate în dogma creștină. În plus, cartea conținea istoria neconfirmată documental, despre întâlnirea dintre Matrona și Stalin [21]. Acestă informație a fost puternic criticat de membrii Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților: președintele ei, Mitropolitul Iuvenalie (Poiarcov), președintele Consiliului Editorial al Episcopului Tihon (Emelianov), Igumenul Damaschin (Orlovschi) și diaconul Andrei Curaev [21]. Cartea scrisă de Z.V. Jdanova a fost retrasă din vânzare în Mănăstirea de călugărițe.
Comisia Sfântului Sinod a numit un grup de experți, care a alcătuit un text canonic despre viața fericitei Matrona, excluzând date nedocumentate, după părere experților, și necorespunzătoare teologiei oficiale. Această versiune este prezentată până astăzi pe site-urile creștine ortodoxe „Pravoslavie.ru”, „Sedmița.ru” și pe site-ul mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului.[15]
În noaptea spre 8 martie 1998 cu blagoslovirea Patriarhului Alexei II a fost deschis mormântul Sfintei Matrona, iar moaștele ei au fost aduse la mănăstirea Danilov, apoi au fost așezate într-un sicriu de argint în mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului. În fiecare zi de la ora 7:00 (duminica de la 6:00) până la ora 20:00,[22][23][24][25] toți doritorii pot veni la moaștele Sfintei Matrona din Moscova.
Ziua de 8 martie, când moaștele Sfintei Matrona au fost așezate cu sfințenie în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, a devenit încă o sărbătoare pentru creștini în cinstea sfintei Fericite Matrona din Moscova.[26][11]
La 2 mai 1999, Sfânta Matrona a fost canonizată ca sfântă și cinstită de creștinii eparhiei de la Moscova. Iar în octombrie 2004 a avut loc canonizarea ei biserica creștină.[6]
Părticele din moaștele sfintei Matrona au fost depuse pentru închinarea credincioșilor în orașele ai Rusiei: Vologda, Krasnoiarsk, Lipețk, Novokuznețk, Perm și altele.[27]
Binecuvântata Sfânta Matrona din Moscova este una dintre cele mai renumite și mai venerate Sfinte din Rusia [28]. Ea trece la cele veșnice pe 2 mai 1952, iar după moartea sa, mormântul ei a devenit loc de pelerinaj. La 8 martie 1998, au fost descoperite moaștele sale nestricate, răspândind bună mireasmă, care se pastrează în prezent în Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. Pe 2 mai 1999, Alexie, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a semnat hotărârea prin care Fericita Matrona este trecută în rândul sfinților. La moaștele ei vin zilnic să se închine mii de oameni (în weekend, coada se întinde timp de 7-8 ore) [17]. Tot în Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului se află o icoană a Maicii Domnului, pictată în jurul anului 1915, de care Matrona nu s-a despărțit până la sfârșitul vieții sale [29]. Se atestă că, prin rugăciunile către Sfânta Matrona, se întâmplă un număr mare de minuni și vindecări, inclusiv cu oamenii ce nu sunt ortodocși și nereligioși [30][31], chiar există înregistrări scrise despre aceasta [17]. Pelerinii din alte orașe și țări vin să se închine Sfintei Matrona [1]. Puterea miraculoasă a Sfântei Matrona a fost recunoscută de întreaga ierarhie a Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv de Patriarhul Chiril I al Moscovei și al Întregii Rusiei, [32] care a îndemnat pe toți să se adreseze Sfântei Matrona pentru ajutor, nu numai la rezolvarea problemelor vitale, ci și la dăruirea forțelor pentru depășirea suferințeor. Sfânta Cuvioasa Matrona din Moscova a fost introdusă în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sfântul Sinod la 15 februarie 2018 și este prăznuită la 2 mai (19 aprilie, calendarul bisericesc)
* 1955: Arhiducesa Margareta Clementina Maria de Austria (6 iulie 1870– 2 mai 1955) a fost membră a liniei ungare a Casei de Habsburg-Lorena și Arhiducesă de Austria, Prințesă de Boemia, Ungaria și Toscana prin naștere. Prin căsătoria cu Albert, Prinț de Thurn și Taxis, Margareta Clementina a devenit membră a Casei de Thurn și Taxis.
Margareta Clementina a fost a treia fiică a Arhiducelui Joseph Karl de Austria și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha.[1][2] Prin tatăl ei Joseph Karl, Margareta Clementina a fost strănepoata lui Leopold al II-lea, Împărat romano-german. Prin mama sa, ea a fost strănepoata lui Ludovic-Filip d'Orléans, rege al Franței.
La 15 iulie 1890, la Budapesta, Margareta Clementina s-a căsătorit cu Albert, Prinț de Thurn și Taxis, fiul cel mic al lui Maximilian Anton Lamoral, Prinț de Thurn și Taxis și a soției acestuia, Ducesa Elena de Bavaria.[1][2] Margareta Clementina și Albert au avut opt copii:[1]
- Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis (21 decembrie 1893 – 13 iulie 1971), căsătorit cu Prințesa Isabel Maria de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza
- Prințul Joseph Albert de Thurn și Taxis (4 noiembrie 1895 – 7 decembrie 1895)
- Karl August, Prinț de Thurn și Taxis (23 iulie 1898 – 26 aprilie 1982), căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza
- Prințul Ludwig Philipp de Thurn și Taxis (2 februarie 1901 – 22 aprilie 1933), căsătorit cu Prințesa Elisabeta de Luxembourg, fiica lui Wilhelm al IV-lea, Mare Duce de Luxembourg
- Prințul Max Emanuel de Thurn și Taxis (1 martie 1902 – 3 octombrie 1994)
- Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis (15 decembrie 1903 – 22 octombrie 1976), căsătorită cu Friedrich Christian, Margraf de Meissen
- Prințul Raphael Rainer de Thurn și Taxis (30 mai 1906 – 8 iunie 1993), căsătorit cu Prințesa Margareta de Thurn și Taxis
- Prințul Philipp Ernst de Thurn și Taxis (7 mai 1908 – 23 iulie 1964), căsătorit cu Prințesa Eulalia de Thurn și Taxis
* 1960 - Caryl Chessman, condamnat la moarte în SUA, este executat, după ce executarea hotărârii a fost amânată de opt ori. Cazul a declanșat o dezbatere la nivel mondial asupra pedepsei cu moartea, pentru că persistă îndoielile pentru făptașului.
* 1972: John Edgar Hoover (n. 1 ianuarie 1895, la Washington, D.C. - d. 2 mai1972, la Washington, D.C.) a fost directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) de la 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani. Până azi, J. Edgar Hoover a rămas cel mai mult timp în fruntea unei agenții americane, servind sub opt președinți, de la Calvin Coolidgela Richard Nixon. După el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI.
John Edgar Hoover a fost cel mai mic dintre cei patru copii ai lui Dickerson Naylor Hoover (1856-1921) care avea strămoși de origine engleză și germană și ai soției acestuia, Anna Marie Scheitlin (1860-1938) descendentă a unor mercenari elvețieni. S-a născut la 1 ianuarie1895, la Washington, D.C.. Unchiul mamei fusese consul general onorific al Elveției în Statele Unite. Hoover și-a petrecut copilăria în Eastern Market. În timpul colegiului, a lucrat la Biblioteca Congresului, iar în anul 1917 a obținut licența în drept la Universitatea George Washington[1]. În anii studenției a devenit interesat de cariera lui Anthony Comstock, inspector poștal federal al New York City, care a dus lupte îndelungate împotriva fraudelor și relelor moravuri (inclusiv împotriva pornografiei și a controlului natalității) cu o generație înainte.
Nu se angajează în Primul Război Mondial și găsește de lucru în Departamentul Justiției, fiind ajutat de un unchi judecător. Se plasează în anturajul ministrului Justiției din acel moment, democratul Alexander Mitchell Palmer, cel care a scos în evidență pericolul roșu, cu alte cuvinte, pericolul comunist, și care, rapid, îl face asistentul său special. Este promovat în fruntea secției care avea drept sarcină înregistrarea persoanelor provenind dintr-o țară dușmană[2], apoi, în 1919, devine director al nou-nouței General Intelligence Division a Departamentului Justiției.
Începând cu anii 1940, au circulat zvonuri că Hoover a fost homosexual.[4] S-a sugerat că Clyde Tolson, un director asociat al FBI, cel căruia Hoover i-a lăsat întreaga avere, ar fi fost iubitul lui
* 1998: Hideto Matsumoto (松本 秀人 Matsumoto Hideto?, n. 13 decembrie1964 – d. 2 mai 1998), cunoscut sub numele de scenă hide, a fost un compozitor, cântăreț și chitarist japonez.
A fost membru al grupurilor X Japan și Saver Tiger. După destrămarea grupului X Japan, a avut o carieră solo acompaniat de formația Spread Beaver.
A lansat cu trupa X Japan albume precum Vanishing Vision, Blue Blood, Jealousy, Art of Life și Dahlia.
El a format trupa Saver Tiger în anul 1980
Hide s-a sinucis prin spânzurare pe 2 mai 1998.
* 2003 - A murit poetul George Ţărnea („Scrisori de fiecare zi”, „Testamentele înţeleptului”, „Cartea inimii albastre”); (n. 10 noiembrie 1945).
A fost fiul basarabeanului Grigore Țărnea și al oltencei Maria Țărnea - Isărescu[1][2]. S-a născut în Șirineasa, iar în acte a fost trecut Ghiorghe[2].
A urmat studiile liceale în Băbeni, la liceul care astăzi îi poartă numele[3], iar apoi urmează cursurile Facultății de filosofie din București[4].
A fost căsătorit cu Marta Nora Țărnea, fost deputat, subsecretar de stat și secretar de stat, iar din căsătoria lor au rezultat patru copii: Alexandra (1966), Andrei Bogdan (1972), Marta Maria Georgia (1974) și Ioana Anca Bianca (1984)[2].
La 16 mai 1964 debutează în publicația argeșeană Secera și ciocanul, cu poezia Drumeție[2], dar adevăratul debut în literatură a avut loc în anul 1967sau 1968 când i-a fost publicat un grupaj de poezii în Viața românească[4].
A colaborat la numeroase reviste de literatură: România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomis, Orizont literar, Timpul, Ramuri etc.
În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România[2].
George Țărnea a murit la 2 mai 2003, la București.
Opera:
- Păsările miresei, Ed. Literatorul Biblioteca Argeș (G.Tomozei) 1972
- Testamentele înțeleptului, Ed.Cartea Românească, București 1974
- Starea de iubire, Ed. Facla, Timișoara 1975
- Balade, Ed. Cartea Românească, București 1976
- Drumul domnului de rouă, Ed. Cartea Românească, București 1977
- Înalta fidelitate, Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1977
- Scrisori de fiecare zi (cu o prefață de Nicolae Manolescu), Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1977
- Baladă pentru vinul tînăr, Ed. Albatros, București 1980
- Cîntec pentru țara-om, Ed. Ion Creangă, București 1981
- Cartea Clara, Ed. Cartea Românească, București 1986
- "Anuar", Ed. Eminescu București 1989
- De ținut minte - Cartea necuprinsului, Ed. Tanera, București 1994
- Cartea cu iubiri secrete - 183 sonete, Ed. Tanera București 1994
- Poeme supărate rău, Ed. Helicon, Timișoara 1996
- Un abecedar bizar de purtat în buzunar, Ed. Enciclopedică, București 1997
- Legiada - Ghid artistic și turistic pentru spațiul euristic, Ed. Enciclopedică București 1998
- Declanșatorul de plăceri - carte eretică de erotică poetică, Ed. Conphys Rm. Vâlcea 1999
- Cartea Claudiană - Din pricina ta, Ed. Conphys Rm. Vâlcea 1999
- Cartea Iluminării - Rugăciuni și viziuni, Ed. Emia, București 2000
- Călimara goală și gândacul de bucătărie sau Cartea Suavă a Iubirii Definitive, Ed. Enciclopedică București 2001,
- Cartea cu ele cele din elegii - 101 Poeme antologice, cu o prefață de Eugen Negrici, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2001
- Cartea inimii albastre - Gânduri și Elegii, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2001
- Ritualuri de împerechere, Ed. Conphys, Rm Vâlcea 2002
- "Exerciții de iubire" , Ed. Constrast, Bucuresti 2003
- Poeme supărate rău - Fals tratat scatologic de bună purtare, Ed. Conphys, Rm Vâlcea 2003
- Era muzicii lejere - Cântece de petrecanie, cu o prefață de Laurențiu Ulici, Ed. Conphys, Rm. Vâlcea 2003
- Exerciții de iubire, Ed. Contrast, București 2003 (postumă)
George Ţărnea – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
* 2003: Mohammed Dib (Arabă: محمد ديب) (n. 21 iulie 1920 la Tlemcen, Algeria - d. 2 mai 2003 la Paris) a fost un scriitor algerian care a scris în limba franceză peste 30 de romane, nuvele, poezii și literatură pentru copii.
* 2011 - Teroristul Osama bin Laden este ucis de către membrii unei forțele speciale americane din Abbottabad, Pakistan, în cursul operațiunii cu numele de cod Operațiunea Neptune Spear.
Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin (n. 10 martie 1957, Riyadh, Arabia Saudită – d. 2 mai 2011, Abbottabad, Pakistan), cunoscut în mod uzual ca Osama bin Laden, a fost liderul și capul al-Qaidei, recunoscută la nivel mondial ca cea mai mare organizație teroristă din lume. Guvernul Statelor Unite l-a numit pe Osama bin Laden ca prim suspect al atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York.
* 2015 - Ne-a parasit legendara balerină rusa Maya Plisetskaya. Maia Mihailovna Plisețkaia (în rusă Ма́йя Миха́йловна Плисе́цкая; n. 20 noiembrie 1925, Moscova – d. 2 mai 2015, München) a fost o balerină, regizoare de balet, coreografă și actriță rusă, de origine evreiască, considerată cea mai bună balerină rusă și una din cele mai bune balerine ale secolului al XX-lea.[1] Ea a dansat în aceeași perioadă cu renumita balerină rusă Galina Ulanova și în anul 1960 a preluat titlul de prima ballerina assoluta a Teatrulul Bolșoi în detrimentul Galinei Ulanova.
Plisețkaia a fost Artistă a Poporului URSS (1959) laureată a Premiului Lenin(1964), Erou al Muncii Socialiste(1985), cavaler al ordinului «Pentru merite în fața Patriei»; doctor onorific al Universității Sorbona, profesor onorific al Universității de Stat din Moscova, cetățean de onoare al Spaniei și deținătoare a multe alte premii, ordine și medalii din diferite țări.
Maia Plisețkaia a provenit, pe linie maternă, dintr-o familie cu tradiție în domeniul baletului. Unchiul ei, Asaf Messerer, a fost un renumit balerin și profesor de balet, care, prin elevii săi, și-a pus amprenta asupra începuturilor baletului în Rusia sovietică. Matușa ei, Șulamit Messerer a fost și ea prima balerină a baletului Teatrului Bolșoi și la vârsta de 81 ani încă s-a bucurat de un prestigiu internațional ca profesoară de balet. Mama Maiei Plisețkaia, Rahil Messerer (1902-1993), originara din Wilno (Vilnius) a fost actriță în filme mute și sonore. Tatăl, Mihail Emanuilovici Plisețki (1889-1938), originar din Gomel, a lucrat la Comisariatul pentru comerț exterior din cadrul Comitetului Executiv Central al Rusiei Sovietice, și în anul 1932 a fost trimis, însoțit de familie, ca director al Societății de mine de cărbuni „Arktikugol” la Barentsburg în insula Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, unde a îndeplinit și funcția de consul general.În 1936 familia a revenit la Moscova, unde în anii 1937-1938 ai Marii Terori staliniste, a căzut victimă represiunilor. Mihail Plisețki a fost arestat la 30 aprilie 1937 și a fost executat la începutul anului 1938. Amănunte asupra soartei sale au ajuns în mâinile familiei abia în anul 1989. Și mama Maiei, Rahil, a fost arestată și deportată în lagărul de femei Alșir din regiunea Akmola, unde era deportate soțiile „dușmanilor poporului”. Până în 1940 Maia Plisețkaia a fost în grija mătușii ei, Șulamit.
Pe lângă cariera din balet, a jucat în filme și a scris memorii. A fost căsătorită cu compozitorul rus Rodion Șcedrin.
Maia Plisețkaia a murit la 2 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, la München, Germania, în urma unui atac de cord.Conform testamentului, corpul neînsuflețit al Maiei Plisețkaia trebuie să fie incinerat, iar cenușa ei să fie împreunată cu cea a lui Rodion Șcedrin, după moartea lui, și să fie împrăștiată deasupra Rusiei
Maya Plisetskaya – in Swan Lake with the Bolshoi Ballet, 1966 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Una dintre cele mai reprezentative dansatoare ale baletului rus, Maya Plisetskaya, a murit în urma unui atac de cord, în Germania, la vârsta de 89 de ani. Muza lui Yves Saint Laurent şi a lui Pierre Cardin, Maya Mijáilovna Plisiétskaia s-a născut la Moscova, pe 20 noiembrie 1925. Spania a naturalizat-o, în 1993. Artista este considerată unul din simbolurile baletului clasic. A fost primbalerina unei întregi generaţii, care le-a inclus pe Margot Fonteyn, Alicia Alonso si Yvette Chauviré. A intrat în lumea dansului la vârsta de 3 ani în Şcoala de dans din Moscova, ca mai târziu să ajungă în şcoala de balet a teatrului Bolshói. În 1943, Maya devine primbalerină a teatrului şi, la 18 ani, îşi începe cariera cu Moartea lebedei. Cunoscută pentru tehnica sa desăvârşită, precum şi pentru dramatismul interpretării, Plisetskaya a slujit scena baletului rus până în 1990, când s-a retras la vârsta de 65 de ani. A devenit faimoasă nu doar pentru talentul ei, ci şi pentru longevitatea sa artistică, silueta perfectă şi graţia artistică. Posesoare a unui uimitor port-des-bras, interpretarea sa în dublul rol Odette – Odile în Lacul lebedelor este considerată de critică ca fiind perfectă. A fost magistrală în Carmen, Kitri din Don Quijote, Noaptea Valpurgiei, Bolero-ul lui Ravel şi Raymonda.
* 2017: Ralf Winkler, cunoscut sub numele de A. R. Penck, (n. , Dresda, Germania Nazistă – d. , Zürich, Elveția) a fost un pictor, sculptor, artist grafic și baterist german.
A studiat cu un grup de pictori neo-expresioniști. Sub regimul comunist, a fost urmărit de poliția secretă pentru că a fost considerat disident. La sfârșitul anilor '70 a participat la mai multe prezentări de artă din Berlinul de Vest și a pionierat primele lucrări de liberă exprimare în Berlinul de Est.
În special, activitatea desfășurată de Penck au fost cele mai expuse în galerii de artă și unele muzee din Occident de la începutul anilor 1980. Printre cele mai importante arta sa vizuală a expus la zeitgeist lansat la Muzeul Martin Gropius Bau și în expoziția de artă modernă din Tate Britain în 1983.
În anii 1980 aptitudinea cu pictura pictografică și cu arta lui totemică caracteristică și utilizarea formelor primitive pentru schița formelor umane. Deci a lucrat în mai multe prezentări internaționale de artă, în principal în New York și Londra.
Sculpturi Penck, deși mai puțin familiare, evoca același primitiv picturi și desene lor și utilizează materiale comune, cum ar fi lemnul, sticle, cutii de carton, cutii, banda de ambalare, staniol și fire de aluminiu și articole de pastă, toate pictate montate cu simplitate și spontaneitate.
În ciuda mic detaliu estetic, calitatea aspră și simplitatea construcției sale, au aceleași forme antropomorfe simbolice, cum ar fi picturile sale plate simbolice. Picturile sale sunt eventual influențate de activitatea lui Paul Klee și se amestecă câmpia scrierii egiptene sau Mayan cu cruditatea din ultimele picturi negre, cum ar fi Jackson Pollock. Sculpturile adesea amintesc de capetele de piatră ale insulei Paștelui și alte manifestări ale artei polineziene.
AR Penck, de asemenea, a fost un baterist și percuționist, și a fost un membru al grupului de rock „călătorie Touch Triple„au profitat de fiecare ocazie el a trebuit să se joace cu unii dintre cei mai buni muzicieni de jazz din sfârșitul anilor 1980, inclusiv Butch Morris, organizând evenimente muzicale și expoziții de artă în conacul său din Heimbach în 1990, în colaborare cu Lee Lennie, Ana Homler și picturile lui Christine Kuhn.
A.R. Penck a lucrat în Berlin, Düsseldorf, Dublin și New York.
* 2019: Ilinca Tomoroveanu
Ilinca Tomoroveanu (n. 21 august 1941, București d. 2 mai 2019, Bucuresti) este o actriță română de teatru și film. Din anul 2005 este director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, unde își continuă și cariera de actor. În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 este membră în senatul UNITER. A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Este nepoata poetului Octavian Goga. A incetat din viata in data de 2 Mai 2019, in urma unei indelungate suferinte.
Ilinca Tomoroveanu a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964 (clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar).
A debutat pe scena cinematografică în filmul "Darclee" (figuratie), apoi in 1960, în filmul „Mândrie” (regia Marius Teodorescu), iar pe scena teatrală a debutat în anul 1964, la Teatrul Național București în rolul Cristinei din piesa „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu (regia Horea Popescu).
După debut are o bogată carieră actoricească, jucând atât pe scena Teatrului Național din București, cât și în piese de teatru la Televiziunea Română sau în filme.
În stagiunea 2008–2009, Ilinca Tomoroveanu a interpretat la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” personajul Ilina Romescu din piesa Jocul ielelor, de Camil Petrescu. Piesa a avut premiera în 12 mai 2007.
Ilinca Tomoroveanu a fost distinsă pentru activitatea sa cu Medalia Comemorativă Mihai Eminescu (2000) și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor (2004).
Ilinca Tomoroveanu devine membră a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) în anul 1980, iar a Uniunii Teatrale din România (UNITER) din anul 1990. Din 1998 face parte și din senatul UNITER.
Din 1999 este președinte de onoare al Fundației Culturale „Zilele Octavian Goga”.
Din anul 2005 îndeplinește și funcția de director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.
ROLURI
Pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București
| An | Rol | Piesă |
|---|---|---|
| 1964 | Cristina | „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, regia Horea Popescu |
| 1964 | Rosette | „Să nu te joci cu dragostea”, de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter |
| 1965 | Ruja | „Doamna lui Ieremia”, de Nicolae Iorga, regia Nicolae Massim |
| 1965 | Anca | „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu |
| 1965 | Crina | „Patima roșie”, de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea |
| 1966 | Dona Ana | „Castiliana”, de Lope de Vega, regia Horea Popescu |
| 1966 | Nuntașa | „Nuntă însângerată”, de Federico Garcia Lorca, regia Miron Nicolescu |
| 1967 | Oana | „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Sică Alexandrescu și Marietta Sadova |
| 1968 | Kathie | „Heidelbergul de altădată”, de Wilhelm Meyer Forster, regia Victor Moldovan |
| 1969 | Iulia | „Al patrulea anotimp”, de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet |
| 1971 | Silvia Domnișor | „Să nu-ți faci prăvălie cu scară”, de Eugen Barbu, regia Sanda Manu |
| 1972 | Viorella Vidrighin | „Un fluture pe lampă”, de Paul Everac, regia Horea Popescu |
| 1972 | Ina | „Iadul și pasărea”, de Ion Omescu, regia Alexandru Finți |
| 1972 | Celesta Finley | „Dulcea pasăre a tinereții”, de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet |
| 1974 | Lucille Desmoulins | „Danton”, de Camil Petrescu, regia Horea Popescu |
| 1977 | Roxana | „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, regia N. Al. Toscani |
| 1978 | Berta | „Generoasa fundație”, de Antonio Buero Vallejo, regia Horea Popescu |
| 1979 | Naștenka | „Însemnările unui necunoscut”, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Ion Cojar |
| 1980 | Florence | „Cavoul de familie”, de Pierre Chesnot, regia Sanda Manu |
| 1983 | Natașa Golubeva | „Între patru ochi”, de Alexandr Ghelman, regia Dan Necșulea |
| 1986 | Maria Sinești | „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu, regia Sanda Manu |
| 1984 | Gizi | „Papa Dolar”, de Andor Gabor, regia Mihai Berechet |
| 1989 | Mara de Cylli, Tomlmay | „Moștenirea”, de Titus Popovici, regia Mihai Manolescu și Horea Popescu |
| 1990 | Clitemnestra | „Trilogia antică”, după Euripide și Sofocle, regia Andrei Șerban |
| 1993 | Uma | „Ghetou”, de Josua Sobol, regia Victor Ioan Frunză |
| 1998 | Doamna Alving | „Strigoii”, de Henrik Ibsen, regia Nicolae Scarlat |
| 2001 | Ana Dmitrievna Karenina | „Cadavrul viu”, de Lev N. Tolstoi, regia Gelu Colceag |
| 2002 | Salomia | „Crimă pentru pământ”, după Dinu Săraru, regia și dramatizarea Grigore Gonța |
| 2003 | Mașa | „Mașinăria Cehov”, de Matei Vișniec, regia Cristian Ioan |
| 2007 | Irena Romescu | „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga |
În teatru la televiziune
- Smaranda - „Ochii care nu se văd”, regia Dan Necșulea
- Dona Sol - „Hernani”, de Victor Hugo, regia Cornel Popa
- Vanda - „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, regia Matei Alexandru
- Gena - „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, regia Horea Popescu
- Tița - „Bălcescu”, de Camil Petrescu, regia Horea Popescu
Cinematografie
- „Mândrie", regia Marius Teodorescu, 1960 (debut)
- „Dragoste lungă de-o seară", regia Horea Popescu, 1963
- „La porțile pământului", regia Geo Saizescu, 1965
- „Runda 6", regia Vladimir Popescu-Doreanu, 1965
- „Castelanii", regia Gheorghe Turcu, 1966
- „Frumoasele vacanțe", regia Karoly Makk, 1967
- „Războiul Domnițelor", regia Virgil Calotescu, 1969
- „Pentru că se iubesc", regia Mihai Iacob, 1971
- „Dincolo de orizont", regia Ștefan Traian Roman, 1978
- De-aș fi Peter Pan, regia Gheorghe Naghi, 1991
Viața personală:
Căsătorită din 1977 cu actorul Traian Stănescu, au împreună un fiu, Mihai Stănescu. Este fiica lui Alexandru Tomoroveanu, economist cu studii la Paris, fost director general al CEC (1941-1948)
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Ilinca Tomoroveanu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
Sărbători:
* În calendarul ortodox: Aducerea moaștelor Sf Ier Atanasie cel Mare; +) Sf Ier Atanasie al III - lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului; Sf Matrona de la Moscova
România – Ziua Națională a Tineretului
Ziua Naţională a Tineretului este sărbătorită în fiecare an, la 2 mai, fiind instituită prin Legea nr. 425/25 octombrie 2004. Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost iniţiat în anul 2004, de către 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare. Respinsă de către Senat, la 1 aprilie 2004, propunerea legislativă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 5 octombrie 2004.
Ziua mondială a tonului
Ziua mondiala a tonului este marcată la 2 mai pentru a evidenţia importanţa stocurilor de peşte, având în vedere că multe ţări depind foarte mult de resursele de ton pentru siguranţa alimentară şi nutriţie, dezvoltarea economică, ocuparea forţei de muncă, mijloacele de trai, sau recreere.
Această zi a fost desemnată de ONU prin Rezoluţia adoptată de Adunarea Generală la 7 decembrie 2016, potrivit www.un.org. Rezoluţia invită toate statele membre ONU, organizaţiile internaţionale şi regionale dar şi societatea civilă să acţioneze pentru creşterea gradului de conştientizare a valorii tonului şi a ameninţărilor cu care se confruntă această specie. De asemenea, subliniază importanţa stocurilor de ton gestionate în mod durabil în realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Polonia – Ziua Steagului
Ziua Drapelului Național (oficial denumită „Ziua Drapelului Republicii Polone”) a fost instituită în 2004 în ziua de 2 mai. Scopul ei este acela de a-i învăța pe polonezi istoria și semnificația simbolurilor naționale. Data a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătoarea diasporei poloneze și a Senatului din 2 mai. Mai există și alt motiv istoric pentru alegerea acestei zile: în regimul comunist, 2 mai era ziua în care drapelele naționale arborate de 1 mai trebuiau înlăturate rapid înainte de Ziua Constituției (3 mai), sărbătoare interzisă de autorități. Odată cu reintroducerea Zilei Constituției în 1990 și apoi după instaurarea Zilei Drapelului, drapelul Poloniei se arborează permanent în primele trei zile ale lunii mai. Spre deosebire de 1 Mai și de Ziua Constituției, Ziua Drapelului nu este sărbătoare legală, deși este o practică frecventă ca mulți polonezi să ia o zi de concediu-punte pentru a lega cele două sărbători între ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu