5. /7 MAI 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
PIOTR ILICI CEAIKOVSKI
.jpg)
Piotr Ilici Ceaikovski (în rusă Пётр Ильи́ч Чайко́вский, n. ,[1][3][4][5] Votkinsk, Imperiul Rus[6] – d. ,[7][1][3][4] Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un compozitor rus romantic (din perioada romantismului). A compus simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte și teatre muzicale.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născut într-o familie burgheză, Piotr era cel de-al doilea fiu. Tatăl său, inginer de mine, și mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristețe.
A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea niciun interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.
În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această perioadă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulți membri din Grupul celor cinci compozitori ruși, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.
În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a, în do minor (numită și „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainiene și rusești, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentație cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.
În anul 1876 începe comunicarea epistolară cu Nadejda von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va furniza o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătățit simțitor situația materială, chiar dacă nu a întâlnit-o niciodată și relațiile lor rămâneau „strict epistolare”. Simfonia a 4-a, în fa minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.
În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorește cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eșec deplin. Nemaiputând să suporte prezența soției sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. La scurt timp după aceea, se desparte de Antonia.
Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune și o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Pușkin.
Spre 1880, reputația lui Ceaikovski crește considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut și în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlnește cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms și Antonín Dvořák.
Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care și Capriccio italian op.45. Tot în 1880 a compus și Serenada pentru orchestră de coarde, op.48 și Uvertura solemnă „Anul 1812” op.49.
Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul Trio pentru pian „În amintirea unui mare artist”, dedicată defunctului său prieten.
În 1885 compune Simfonia „Manfred” op.58, după Byron. Urmează în anul 1888, Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte, cu prolog pe libret de I. Vsevolojski și Marius Petipa, după povestea lui Charles Perrault, în coregrafia lui Marius Petipa. Premiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la „Teatrul Mariinski” din Sankt-Petersburg și a fost un adevărat triumf.
În 1890, a compus o operă în trei acte, cu șapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Pușkin: Dama de pică.
În anul 1890, Nadejda von Meck întrerupe finanțarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în „probleme financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund șocată, a întrerupt brusc corespondența cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendințele sexuale ale acestuia.
Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891, a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo își dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concerte Carnegie Hall, și are un succes remarcabil.
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.
Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor Patetica op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.
Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă, reprezentată în epocă și de Modest Petrovici Musorgski și de Grupul celor cinci.
Viața zbuciumată a lui Ceaikovski i-a inspirat lui Ken Russell filmul The music lovers (1970, Amanții muzicii).
În 1884, Țarul Alexandru al III-lea l-a decorat pe Ceaikovski cu Ordinul Sfântul Vladimir.
Principalele lucrări[modificare | modificare sursă]
Balete[modificare | modificare sursă]
- Lacul lebedelor, Op. 20 (1875-76)
- Frumoasa din pădurea adormită, Op. 66 (1888-89)
- Spărgătorul de nuci, Op. 71 (1891-92)
Simfonii[modificare | modificare sursă]
- Simfonia nr. 1 în sol minor (Visuri de iarnă), op. 13 (1866)
- Simfonia nr. 2 în do minor (Mica Simfonie Rusă), op. 17 (1872)
- Simfonia nr. 3 în Re major (Poloneză), op. 29 (1875)
- Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36 (1877)
- Simfonia Manfred, op. 58 (1885)
- Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 (1888)
- Simfonia nr. 6 în si minor (Patetica), op. 74 (1893)
Muzică religioasă[modificare | modificare sursă]
- Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, op. 41 (1878)
Uverturi[modificare | modificare sursă]
- L'Orage, op. 76 (1864)
- Uvertura în fa major (1865, rev. 1866)
- Uvertura solemnă după imnul național danez, op. 15 (1866, rev. 1892)
- Fatum, Op. 77 (1868)
- Uvertura-fantezie "Romeo si Julieta" (1869, rev. 1870, 1880)
- La Tempête, op. 18 (1873)
- Marș slav, op. 31 (1876)
- Francesca da Rimini, op. 32 (1876)
- Capriccio Italien, op. 45 (1880)
- Serenadă pentru coarde, op. 48 (1880)
- Uvertura festivă 1812, op. 49 (1880)
- Hamlet, op. 67 (1888)
- Voevoda, op. 78 (1890-91)
Concerte[modificare | modificare sursă]
- Concert pentru pian nr. 1 în si bemol minor, op. 23 (1874-75, rev. 1879 et 1889)
- Serenadă melancolică, op. 26 (1875)
- Variațiuni pe o temă rococo, op. 33 (1876)
- Vals-Scherzo, op. 34 (1877)
- Concertul pentru vioară în Re major, op. 35 (1878)
- Concertul pentru pian nr. 2 în Sol major, op. 44 (1879-80)
- Concert fantezie în Sol major, pentru pian și orchestră, op. 56 (1884)
- Pezzo Capriccioso, op. 62 (1887)
- Concert pentru pian nr. 3 în Mi bemol major, op. 75 (1893)
- Andante și Finale, op. 79 (1897)
Suite[modificare | modificare sursă]
- Suita nr. 1 în Re minor, Op. 43 (1878-1879)
- Suita nr. 2 în Do major, Op. 53 (1883)
- Suita nr. 3 în Sol major, Op. 55 (1884)
- Suita nr. 4 în Sol major, "Mozartiana", Op. 61 (1887)
De asemenea, Ceaikovski a extras șase scene din baletul Spărgătorul de nuci, pe care le-a reunit în:
- Suita „Spărgătorul de nuci”, Op. 77a (1892)
Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]
- Cvartet de coarde în Si bemol major (1865)
- Cvartet de coarde nr. 1 în Re major, op. 11 (1871)
- Cvartet de coarde nr. 2 în Fa major, op. 22 (1873-74)
- Cvartet de coarde nr. 3 în mi bemol minorr, op. 30 (1876)
- Amintire despre un loc drag, op. 42 (1878)
- Trio pentru pian în la minor, op. 50 (1918-2002)
- Amintire din Florența, op. 70 (1890)
Piese pentru pian[modificare | modificare sursă]
Din multele piese pentru pian, cea mai cunoscută este:
- Anotimpurile op. 37b
Muzică de scenă[modificare | modificare sursă]
- Snegurocika, op. 12 (1873)
Opere[modificare | modificare sursă]
Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul liric actual. Celelalte opere ale sale, deși rareori interpretate în afara Rusiei, sunt totuși remarcabile. Cele mai cunoscute:
- 1868 Voievodul
- 1869 Undina
- 1872 Opricinicul
- 1876 Pantofiorii țarinei (Черевички), premiera la 31 ianuarie 1887)
- 1879 Evgheni Oneghin (Евгений Онегин)
- 1879 Fecioara din Orléans (Орлеанская дева), premiera în 1881, la Sankt Petersburg
- 1884 Mazeppa (Мазепа)
- 1887 Vrăjitoarea (Чародейка)
- 1890 Dama de pică (Пиковая дама)
- 1891 Iolanta (Иоланта), premiera la 18 decembrie 1892 în Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg.
Dama de pică (în rusă: Пиковая дама, pronunțat Pi-KO-va-ya DA-ma) este o operă de Ceaikovski. Este bazată pe o povestire de Alexandru Pușkin. Uneori este cunoscută sub titlul german Pique Dame.
Când Ceaikovski a plecat la Paris în 1876, a văzut opera Carmen a lui Bizet. I-au plăcut temele poveștii de dragoste și de soartă rea. Ideea destinului este importantă în opera Carmen și, de asemenea, în Dama de pică a lui Ceaikovski. Ceaikovski a scris unele dintre cele mai bune piese muzicale ale sale în această operă. Unele dintre ele sunt foarte grațioase și sunt asemănătoare cu cele ale lui Mozart. În alte locuri este foarte romantică, cu armonii pe care le învățase studiind operele lui Wagner.
Povestea operei
Hermann, un tânăr ofițer, vede o fată frumoasă în parc și se îndrăgostește de ea, deși nu o cunoaște. Prietenul său îi spune că numele fetei este Lisa și că bunica ei este o contesa bătrână care obișnuia să joace jocuri de noroc (juca cărți pentru bani) când era tânără. El spune că oamenii obișnuiau să o numească pe bunica "Regina de pică" și că aceasta cunoaște un secret: știe care sunt cele trei cărți care vor câștiga întotdeauna jocul de cărți.
Hermann nu se gândește decât la un singur lucru: vrea să afle secretul celor trei cărți pentru a putea juca și câștiga mulți bani. Atunci se va putea căsători cu Lisa. El se ascunde în dormitorul bunicii. Când bunica se duce la culcare, el sare în fața ei și îi spune că vrea să afle cele trei cărți. Ea este atât de speriată încât moare înainte de a putea vorbi.
Mai târziu, fantoma bunicii vine la Hermann și îi spune cele trei cărți secrete: Trei, Șapte, As. Hermann se gândește acum la un singur lucru: trebuie să meargă să joace cărți și să câștige. Lisa se îneacă. Hermann își joacă toți banii, spunând: "Viața este doar un joc și sigurul este doar moartea". Primele două cărți sunt Trei și Șapte, dar a treia carte nu este Asul, ci Dama de Pică. Fantoma bătrânei bunici vine din nou la Hermann. Hermann se sinucide.
Scrierea operei
Fratele lui Ceaikovski, Modest, l-a ajutat să pregătească libretul (versurile) pentru operă. Ei au schimbat o parte din povestea lui Pușkin, făcând ca scenele de dragoste să fie importante, deoarece a crezut că acestea ar fi bune cu o muzică emoționantă. De asemenea, au făcut-o foarte dramatică, făcând-o pe Lisa să se înece într-un canal și pe Hermann să moară la masa de joc. Acest lucru este diferit de ceea ce se întâmplă în povestea lui Pușkin.
Ceaikovski a scris opera foarte repede. I-a luat doar șase săptămâni să o schițeze (să scrie ideile de bază). Apoi a petrecut o scurtă perioadă de timp la Roma și, când s-a întors, a scris-o pentru orchestră în alte șase săptămâni.
O parte din muzică are un caracter destul de clasic (Rococo). În alte momente poate suna foarte rusesc. În scenele supranaturale, Ceaikovski folosește scara de tonuri întregi, așa cum făcea Glinka în operele sale.
Opera a fost prezentată pentru prima dată la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg pe 19 decembrie. 1890.
Dama de pică / Pikovaya dama (1982)
| Frumoasa din pădurea adormită | |
| Спящая красавица | |
 Distribuția baletului de la premieră | |
| Nr. acte | prolog, 3 acte |
|---|---|
| Compozitor | Piotr Ilici Ceaikovski |
| Coregraf | Marius Petipa |
| Libret | Ivan Vsevolojski |
| Inspirat din | Frumoasa din pădurea adormită de Charles Perrault |
| Data premierei | 1890 |
| Locul premierei | Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg |
Modifică date / text  | |
| Balete de Piotr Ilici Ceaikovski |
|---|
 |
Lacul lebedelor (1876) |
Frumoasa din pădurea adormită ( în rusă Спящая красавица, transliterat: Spiașciaia krasavița) este un balet alcătuit dintr-un prolog și trei acte, reprezentatat prima dată în 1890. Muzica a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski (Opus 66). Muzica a fost finalizată în 1889 și acesta este al doilea din cele trei balete ale sale. Scenariul original a fost creat de Ivan Vsevolojski și este bazat pe basmul Frumoasa din pădurea adormită de Charles Perrault. Coregraful producției originale a fost Marius Petipa.
Premiera a avut loc la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg în 1890, iar lucrarea a devenit un standard în repertoriul clasic de balete.
Istoric[modificare | modificare sursă]
Compoziție[modificare | modificare sursă]
Ceaikovski a fost contactat de directorul Teatrului Imperial din Sankt Petersburg, Ivan Vsevolojski, pe 25 mai 1888 despre un posibil balet adaptat după nuvela Undine. Mai târziu s-a luat decizia ca subiectul baletului pentru care Ceaikovski să compună muzica să fie Frumoasa din pădurea adormită de Charles Perrault. Ceaikovski nu a ezitat să accepte comanda, deși era conștient că primul său balet, Lacul lebedelor, nu a fost bine primit. Scenariul baletului pe care a lucrat Ceaikovski este versiunea Fraților Grimm a basmului lui Perrault. În acea versiune părinții Prințesei (Regele și Regina) au supraviețuit somnului de 100 de ani pentru a sărbători nunta Prințesei și a Prințului. Totuși, scenariul lui Vsevolojski a incorporat și alte personaje din basmele lui Perrault, inclusiv Motanul încălțat, Scufița Roșie, Cenușăreasa și Tom Degețel. Ceaikovski a fost bucuros să îl informeze pe directorul Teatrului Imperial că i-a făcut mare plăcere să studieze lucrarea și că avea inspirația necesară pentru a compune o muzică pe măsura basmului.
Coregraful Marius Petipa, maestrul de balet al Baletului Imperial, a scris o listă foarte detaliată de instrucțiuni pe măsura cerințelor muzicale. Ceaikovski a lucrat repede la noua lucrare în Frolovskoie. Schițele inițiale au fost începute în iarna anului 1888 și a început orchestrarea lucrării pe 30 mai 1889.
Subiectul baletului se concentra pe bătălia dintre forțele binelui (Zâna Liliacului) și ale răului (Zâna Rea); fiecare având un laitmotiv care le reprezintă și care sunt utilizate pe parcursul întregului balet. Totuși, actul trei abandonează complet cele două motive și se concentrează pe caracterul individual al diferitelor dansuri de la curte.
Istoricul interpretărilor[modificare | modificare sursă]
- Premiera din Sankt Petersburg (premiera mondială)
- Data: 15 ianuarie 1890
- Locație: Teatrul Mariinski
- Coregraf: Marius Petipa
- Dirijor: Riccardo Drigo
- Costume: Ivan Vsevolojski
- Premiera din Moscova
- Data: 17 ianuarie 1899
- Locație: Teatrul Bolșoi
- Coregraf: Alexandr Gorski
- Dirijor: Andrey Arends
Premiera baletului a primit recenzii mult mai bune decât Lacul lebedelor din partea presei dar Ceaikovski nu va vedea niciodată baletul său devenind un succes în afara Rusiei deoarece a decedat în 1893. În 1903 Frumoasa din pădurea adormită era al doilea cel mai popular balet din repertoriul Baletului Imperial (după Fiica faraonului de Cesare Pugni), fiind jucat de 200 de ori în doar zece ani.
O producție montată la La Scala din Milano nu a stârnit mult interes și abia în 1921, după o producție la Londra, baletul a fost pe deplin apreciat și a primit un loc permanent în repertoriul clasic. În 1999 Teatrul Mariinski a reconstituit producția originală din 1899, inclusiv cu reproduceri ale decorurilor și costumelor originale.
Frumoasa din pădurea adormită este cel mai lung balet al lui Ceaikovski, având o durată de aproximativ patru ore cu tot cu pauze. Fără pauze durează aproximativ trei ore.
La premieră țarul Alexandru al III-lea l-a chemat pe Ceaikovski la loja imperială. Țarul a făcut o remarcă simplă, "foarte frumos", care aparent l-a iritat pe Ceaikovski care cel mai probabil se aștepta la un răspuns mai favorabil.[1]
Orchestrație[modificare | modificare sursă]
Baletul este orchestrat pentru piculină, două flauturi, două oboaie, corn englez, două clarinete, doi fagoți, patru corni, două cornete, două trompete, trei tromboni, tubă, timpane, trianglu, tobă mică, talgere, tobă mare, gong, glockenspiel, două harpe, pian și coarde.
Personajele[modificare | modificare sursă]
- Prințesa Aurora
- Regele Florestan al XIV-lea
- Regina
- părinții ei
- pretendenți la mâna Prințesei:
- Prințul Chéri
- Prințul Charmant
- Prințul Fleur de Pois
- Prințul Fortione
- Catalabutte – Maestrul de ceremonii al palatului
- Prințul Désiré
- Zâna Liliacului
- Zâna Carabosse
- Suita zânei Liliacului:
- Zâna Candoarei
- Zâna Făinii
- Zâna Firimiturilor
- Zâna Vigoarei
- Zâna Canarilor
- Suita zânei Carabosse
- Prietenele Aurorei
- Cele patru bijuterii (briliant, safir, aur, argint)
- Personaje din basme:
- Pisica și Motanul Încălțat
- Prințesa Florina și Pasărea Albastră
- Scufița Roșie și Lupul
- Cenușăreasa și Prințul Fortione
- curteni
Distribuția din Ghid de balet[2]
Subiect[modificare | modificare sursă]
Prolog[modificare | modificare sursă]
Regele Florestan al XXIV-lea și Regina au primul lor copil, Prințesa Aurora, și declară o ceremonie de botez fastuoasă pentru a o onora. Sunt invitate la ceremonie șase zâne pentru a oferi daruri copilei. Fiecare zână oferă o virtute sau trăsătură pozitivă, cum ar fi frumusețe, curaj, bunătate și talent muzical (numele zânelor diferă în funcție de producție). Cea mai puternică zână, Zâna Liliacului, sosește împreună cu anturajul ei dar înainte să ofere darul palatul se întunecă. Cu un tunet sosește Zâna Carabosse împreună cu slujitorii ei (în general câțiva dansatori masculini reprezentați ca fiind șobolani sau insecte). Zâna Carabosse îi întreabă cu furie pe Rege și Regină de ce nu a fost invitată la ceremonie. Vina cade pe seama lui Catallabutte, Maestrul de Ceremonii, care s-a ocupat de lista invitaților. Carabosse îi smulge părul din cap și îl bate cu bastonul ei înainte de a o blestema pe fetiță în semn de răzbunare. Aurora va deveni o tânără frumoasă, virtuoză și veselă dar în ziua în care va împlini 16 ani se va înțepa cu acul unui fus și va muri. Regele și Regina sunt înspăimântați și cer milă dar Carabosse nu o oferă. Totuși, intervine Zâna Liliacului. Deoarece nu are putere suficientă pentru a anula blestemul, îl modifică pentru ca acul fusului să îi provoace prințesei un somn de o sută de ani și nu moartea. La sfârșitul celor o sută de ani se va trezi prin sărutul unui prinț chipeș. Ușurați câ în cele din urmă viața Aurorei va fi salvată, curtea se liniștește.
Actul I[modificare | modificare sursă]
Este ziua celei de-a 16-a aniversări a Prințesei Aurora. Au loc ceremonii, deși Regele este îngrijorat cu privire la blestemul lui Carabosse. Catallabutte descoperă câteva țărăncuțe care țes în apropiere (o activitate interzisă deoarece ar putea-o afecta pe prințesă) și îl alertează pe Rege care le condamnă pe țărăncuțe la pedepse aspre. Regina îl convinge cu blândețe să cruțe viața țărăncuțelor și acesta acceptă. Localnicii efectuează un vals elaborat cu ghirlande de flori iar după aceea sosește Prințesa Aurora. Părinții săi îi fac cunoștință cu cei patru pețitori. Aurora și pețitorii ei dansează un Adagio, una dintre cele mai dificile secvențe din istoria baletului. După aceea apare un străin cu o robă care îi oferă prințesei un cadou, un fus (în unele versiuni "cadoul" este un buchet de flori în care este ascuns fusul). Deși inițial pare că se recuperează, prințesa leșină și se prăbușește. Străinul se dezvăluie ca fiind Carabosse care crede că blestemul ei este încă valabil și că prințesa e moartă. Încă o dată, Zâna Liliacului liniștește mulțimea amintind că prințesa este doar adormită. Prințesa este dusă în pat iar Zâna Liliacului aruncă o vrajă de adormire asupra întregului regat, vrajă ce se va rupe doar atunci când prințesa se va trezi. Își folosește magia pentru a acoperi palatul cu vițe și mărăcini.
Actul II[modificare | modificare sursă]
O sută de ani mai târziu, Prințul Désiré este la o partidă de vânătoare cu companionii săi. Este abătut și nefericit cu iubita sa posesivă. Prietenii săi încearcă să îl înveselească cu un joc de-a baba oarba și o serie de dansuri. Încă nefericit, cere să fie lăsat singur iar partenerii săi de vânătoare pleacă. Singur în pădure, se întâlnește cu Zâna Liliacului, care l-a ales pentru a o trezi pe Prințesa Aurora. Aceasta îi arată o viziune a prințesei frumoase iar prințul este imediat vrăjit. Zâna Liliacului explică situația iar Désiré o imploră să îl ducă la prințesă. Zâna Liliacului îl duce cu barca la castel și îl ghidează prin pădure până când ajung în cele din urmă la castelul ascuns. Odată ajuns în castel, Désiré o trezește pe Aurora cu un sărut. Se trezește și restul curții iar Regele și Regina acceptă din inimă când prințul propune căsătoria.
Actul III[modificare | modificare sursă]
Are loc ceremonia nunții. Printre invitați se numără Zânele Bijuterii: Diamant, Aur, Argint și Safir, Zâna Liliacului și chiar Carabosse. Sunt prezente și personaje de basm, inclusiv Motanul încălțat, Scufița Roșie, Cenușăreasa, Tom Degețel și altele. Aurora și Désiré interpretează un Pas de Deux maestos iar întregul ansamblu dansează o mazurkă. Prințul și prințesa sunt căsătoriți iar Zâna Liliacului binecuvântează cuplul.
Baletul se încheie cu o mare apoteoză în care toate personajele vin împreună cu un tablou ce reprezintă pe Apollo și Ludovic al XIV-lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu