4. /29 MAI 2023 - TEATRU/FILM
Când actorul se află pe scenă, se vede și ce fel de om e, se deschide, se confesează atâtor oameni și le oferă o poveste, o lecție de viață.
Face parte dintr-o „adevărată“ dinastie a teatrului românesc. Irina Cojar este nepoata regretatului regizor și profesor Ioan Cojar și a actriței Raluca Zamfirescu.
Spectacolul ei de debut, Idolul și Ion Anapoda, este scris de dramaturgul G. M. Zamfirescu, străbunicul ei. Da, un asemenea trecut obligă, dar te și face conștient de propriu-ți drum. Irina este ceea ce se cheamă un actor complex, care se dăruiește scenei cu conștiința artistului care știe că după spectacol publicul trebuie să plece îmbogățit sau măcar să mediteze la o ideee din spectacol. Dincolo de scenă, Irina este o femeie puternică, apropiată de natură, de valori, de cărți, care se înconjoară de frumos și prietenie.
TEATRUL ESTE UN MEDIU CONCURENȚIAL. CARE AU FOST PREMISELE REUȘITEI?
Nu cred în concurență. Când mă urc pe scenă, eu mă bucur și îmi face plăcere pentru că dăruiesc oamenilor o bucată din sufletul meu. Nu ar fi păcat să le dăruiesc încrâncenarea mea? Când actorul se află pe scenă, se vede și ce fel de om e, se deschide, se confesează atâtor oameni și le oferă o poveste, o lecție de viață. E important ca oamenii să plece în gând cu tine și cu povestea pe care le-ai spus-o, nu cu frustrările tale. De câte ori am intrat în competiție și am plâns pentru un rol, nu am reușit. Eu vreau să dăruiesc, nu să concurez cu cineva. Fiecare își are locul lui.
NU E GREU SĂ „LUPȚI“ CU NOTORIETATEA FAMILIEI TALE, SĂ ÎȚI IMPUI STILUL ȘI PERSONALITATEA?
Nu am privit-o niciodată ca pe o luptă. Din contră, am luat partea pozitivă a lucrurilor. Cred că am fost norocoasă să mă nasc într-o asemenea familie, care m-a învățat ce înseamnă valoarea, profesionalismul, noblețea, curățenia sufletească. Eu sunt rezultatul lor și în fiecare noapte, înainte de a adormi, mă gândesc la ei și-i mulțumesc lui Dumnezeu că au făcut parte din viața mea. Îi iubesc foarte mult.
AI CRESCUT ÎNTR-UN MEDIU CULTURAL CARE ȚI-A DAT ANUMITE DEPRINDERI ȘI IERARHII ÎN MATERIE DE EDUCAȚIE. CUM SUPORȚI LUMEA FAST-FOODULUI CULTURAL PREZENT CHIAR ȘI PE SCENA TEATRULUI?
Mi-e greu și mă doare de multe ori, mai ales când îmi aduc aminte de lupta bunicului, care în ultima perioadă a vieții spunea că „arta actorului nu mai are nimic comun cu teatrul“. Era revoltat de promovarea nonvalorii, de faptul că actorul a devenit un simplu prestator de servicii artistice, care nu are timp și aleargă de la o repetiție la alta, de la o filmare la alta și totul este superficial. E de înțeles acum și faptul că nu avem un trai decent și de aceea toate sacrificiile astea. Nu putem avea liniștea, mediul și sprijinul de a crea.
DINTRE ROLURILE PE CARE LE-AI FĂCUT, CARE ÎȚI ESTE CEL MAI DRAG?
Frosa îmi e cea mai dragă. Aici e o poveste aparte. Idolul și Ion Anapoda a fost scrisă de străbunicul meu, G. M. Zamfirescu, spectacolul a fost regizat de bunicul meu, Ion Cojar – a fost ultimul lui spectacol și, în același timp, debutul meu. Iată că totul are o semnificație pe lumea asta. Ceea ce ne dă Dumnezeu nu este întâmplător. Și ceea ce este frumos e că Frosa renaște din iubire. Le aducem aminte oamenilor că iubirea există – și există acolo unde nu te aștepți.
DACĂ TOT VORBIM DE ROLURI, CE PRESUPUNE PENTRU ACTOR UN NOU PERSONAJ, UN NOU SPECTACOL?
Presupune să te redescoperi pe tine, o altă latură a ta. Personajele se află în noi și trebuie să descoperim omenescul. Un personaj sau un spectacol fără omenesc e rece, nu-ți spune nimic și e păcat ca, la final, oamenii să plece și să uite tot. Asta înseamnă că munca la rol și prezența pe scenă au fost degeaba. Eu asta caut de fiecare dată când lucrez la un rol, omenescul.
SENSIBILITATEA ESTE ATUUL PRINCIPAL AL ACTORULUI?
Fără sensibilitate, nu poți face meseria asta. Din păcate, societatea în care trăim ne transformă în roboți. Alergăm după lucruri exterioare și uităm să avem grijă de sufletul nostru. Văd și la mulți actori, mai ales dintre cei mai tineri, că nu au bogăție interioară, nu au capacitatea de reacție afectivă, nu au curajul să fie vulnerabili. Vulnerabilitatea în accepțiunea majorității oamenilor înseamnă slăbiciune. Eu, din contra, într-o societate ca a noastră o văd ca pe un act de curaj și de a fi puternic. Nu îmi pasă ce cred alții despre mine: este o imagine a lor despre mine. Trebuie să avem curajul, mai ales ca actori, să ne lăsăm sufletul descoperit.
CONDIȚIA FEMEII ÎN TEATRU ESTE UNA SPECIALĂ?
Aș spune că este una foarte dură. Rolurile pentru femei sunt puține. Anual, din facultățile de teatru ies sute de absolvenți și nu au mari șanse. Din păcate, este o luptă acerbă și urâtă, cu rezultate nedrepte de multe ori și cu numeroase compromisuri, sacrificii, umilință și suferință.
AI VISAT LA UN PREMIU OSCAR?
Nu m-am amăgit niciodată cu visul american. Pentru ei, meseria asta este un business. Au devenit „mașini“ și, în ultima perioadă, văd numai filme cu roboți, totul e superficial, e tehnic, e rece, rar mai vezi un film cu probleme omenești. Cred că, dacă meseria asta nu o faci cu sufletul, degeaba o faci. Poate că sunt demodată, dar asta e credința mea. Și mai cred că ne naștem acolo unde trebuie. Eu m-am născut în România – așadar, probabil că am menirea să fac ceva aici.
SĂ VORBIM DESPRE IUBIRE…
Din păcate, societatea noastră încurajează goana după bani și sex. Noi am uitat de iubire, nu știm să iubim. Pentru noi, iubirea este posesiune, plăcere și dorință: „Atâta vreme cât îmi aparții, te iubesc. Atâta vreme cât mă pot baza că îmi satisfaci cerințele de orice gen, te voi iubi; dacă nu-mi vei mai da ceea ce doresc, te voi scoate din inima mea“. A iubi cu toată ființa înseamnă să renunți la gelozie, mânie, ură, la dorința de a te amesteca în ce face sau gândește persoana respectivă, la a compara sau judeca, la dorința de a schimba persoana respectivă. Noi nici nu ne ascultăm unii pe alții. În momentul în care o persoană ni se destăinuie, ne gândim deja la ce răspuns sau sfat să-i dăm. Egoul nu ne lasă să ne dăm pe noi la o parte și să încercăm să înțelegem în mod real ce se întâmplă cu oamenii din jurul nostru. Poate că în spatele unei agresivități verbale se află un strigăt disperat de durere. Nu avem disponibilitatea de a citi printre rânduri. De multe ori, în spatele unui om rău se află multă durere. Omul ăla a devenit așa din cauză că i s-a întâmplat ceva grav. Nu mai știm să fim umani. Individualismul ne distruge umanitatea.
CREZI ÎN INSTITUȚIA CĂSĂTORIEI, ÎNTR-O VREME ÎN CARE VALORILE TRADIȚIONALE SE DESTRAMĂ?
Într-o societate superficială ca a noastră, căsătoria a devenit ceva derizoriu. Dacă ne prefacem că ne iubim, cum să fie căsătoria o legătură profundă? După părerea mea, ar trebui desființată. Nu actul ăla te leagă. Te leagă iubirea. Dar și iubirea este pentru oameni inteligenți!
Dramaturg, prozator si eseist.
Fiul lui Mendel Hechter si al Clarei (n. Weintraub).
Absolva liceul la Braila (1926) si termina in 1929 Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti, pregatindu-si doctoratul la Paris (1930-1931).
Debuteaza cu versuri, sub pseud. Eraclie Pralea, in rev. Lumea din Iasi (1926); cu pseud. SEBASTIAN publica din 1927 in Cuvantul, facand totodata parte din redactia ziarului (1927-1934). intre 1936 si 1940 este redactor la Revista Fundatiilor Regale, devenind, din 1941, prof. la Liceul "Cultura". in 1945 e consilier la Ministerul Afacerilor Externe. In 1932 ii apare jurnalul Fragmente dintr-un carnet gasit, iar in 1933 falsul roman Femei, ce contine patru nuvele unificate printr-un personaj. Romanul-jur-nal De doua mii de ani (1934), prefatat de Nae Ionescu, este confesiunea dramatica a unui individ ce aspira sa se integreze intr-o alta spiritualitate; ca raspuns la reactiile produse de roman, publica voi. polemic Cum am devenit huligan (1935). in acelasi an apare Orasul cu salcami, scris insa in 1931 si constituind o analiza a psihologiei feminine; in 1940 publica Accidentul, cel mai realizat roman al sau sub aspect strict estetic. In 1938 i se reprezinta comedia Jocul de-a vacanta, iar in 1942, sub un nume de imprumut (Victor Mincu), comedia Steaua fara nume. Postum ii sunt inscenate comediile Ultima ora (1946) si Insula (1947); acestei ultime piese, fiind neterminata, i s-a adaugat un act scris de actorul Mircea Septilici.
O eroare constanta care se face in analiza operei lui SEBASTIAN consta in ignorarea relatiilor ideatice subterane dintre romanele si piesele sale. Desigur, insusi scriitorul a semnalat in jurnalul sau de creatie reluarea unor aspecte din romanul Femei in piesa Jocul de-a vacanta, prin transmutarea lor dintr-o modalitate epica intr-una dramatica; apoi analiza celor trei varste ale feminitatii (incarnate, in Femei, de Renae, Marthe si Odette) reapare in comedia Steaua fara nume in trei ipostaze teatrale: Eleva, Mona, domnisoara Cucu. Dincolo de asemenea constatari, important este faptul ca teatrul devine la SEBASTIAN concretizarea plenara a programului teoretic expus in cateva din romanele sale. Astfel, din confesiunile si notatiile eseistice incorporate in Fragmente dintr-un carnet gasit (1932) si De doua mii de ani reiese ca SEBASTIAN este un scriitor problematic, iesit din gandirea lui Max Stirner ("A fi unul singur, unul in absolut") si Kierkegaard, intrucat teoretizeaza acea "saritura de viata", adica necesitatea de a face saltul dintr-un stadiu inferior intr-altul superior al existentei. Aspiratia catre intensificarea trairii, indiferent de unghiul moral, denota lectura lui Nietzsche si Ibsen: "Ceva imi spune ca suntem incapabili sa traim pana la capat un moment de viata", ca "n-am fost niciodata deplin canalii sau deplin ingeri". Pe deasupra, S., ca si eroii sai, avand curajul de a crede in singuratate ca intr-o valoare absoluta, poarta sigiliul camilpetrescian al revelatiei existentelor umane ca si coexistente impenetrabile (ceea ce ne face sa traim este "lipsa noastra de imaginatie", faptul de a nu putea sa ne inchipuim "calvarul omului pe langa care mergem"). Dar, fapt extrem de important, aceasta constatare nu se transforma, ca la Camil Petrescu, intr-o drama moral-cognitiva, ci intr-o voluptuoasa savurare a unicitatii noastre pline de taina: "Tragedia de a nu fi inteles? Nu cunosc. Vreti sa spuneti placerea, patima, extazul de a nu fi inteles. Sa te simti unic, baricadat in tine, impenetrabil [], sa duci cu tine acest mister, si el sa nu-ti poata fi luat, chiar daca l-ai striga in piete publice." De aceea, individul traieste intotdeauna numai intre "dunga de obscuritate si una de lumina" dintre el si celalalt, intr-o lume in care conturele inselator luminoase sunt umbrite de un inevitabil sfuma-to. Clarificarea viziunii existentiale a lui SEBASTIAN se produce in De doua mii de ani, substantial jurnal romanesc, in care un tanar intelectual se formeaza spiritual sub influenta profesorului Ghita Blidaru (sub acest nume, cautat plebeian, se ascunde filosoful Nae Ionescu). Discipolului i se releva ca, in epoca moderna, exista o criza a valorilor produsa de trairea noastra obstinata in abstractii si problematizarea excesiva, de atragerea noastra in jocul ielelor, in dansul "cu prea multe naluci"; impotriva acestora exista o singura solutie; aceea a destituirii tuturor valorilor idealist-dezumanizante si a reabilitarii unicei valori certe: viata, cu "simplitatea si inconstienta" ei, cu senzatiile ei elementare si reconfortante ("foame, sete, frig") ce ucid in noi nelinistea si dezechilibrul de oameni care am pierdut contactul cu natura. A trai doar in orizontul steril al luciditatii, a ne supune si a supune lucrurile ce ne inconjoara unei (auto) analize destructive inseamna a trai "ca intr-un laborator, in care fiecare eprubeta inchide o formula, o serie de certitudini limitate". Astfel viata trece, de fapt, pe deasupra noastra, caci ratiunea carteziana exclude hazardul si visul, neaflandniciodata ca e "o noapte pentru fiecare zi, este o umbra pentru fiecare lumina", ca exista un "somn firesc al tuturor lucrurilor, pe care luciditatea treziei nu-1 percepe. Viata contine un mister organic, dupa cum "impenetrabila singuratate" a omului nu trebuie asediata si descifrata, ci conservata intr-o "sanatoasa, solida, incerta ignoranta" ce constituie, de altfel, "singurul lucru durabil in aceasta lume, in care adevarurile sunt instabile si riscate". Eroul din De doua mii de ani, ca si, mai apoi, Stefan Valeriu, din Jocul de-a vacanta (1939), propune, ca remediu, necesitatea de a ne reintegra intr-un fel de naturalitate vegetala, de a ne obisnui cu un fel de "lene de planta" ce corespunde pasivitatii, lipsei de agresivitate in fata existentei, datorita careia omul "nu va calca niciodata inaintea vietii ca s-o intampine, ci o va astepta sa vina la el". In acest program de re-"naturalizare" a umanului, inteligenta e inlocuita cu sensibilitatea, una instinctiv-vegetala; inca in Fragmente dintr-un carnet gasit, autorul misterios al jurnalului isi dezvaluie "aptitudinile de planta", faptul ca nu cunoaste "crize sufletesti", ci numai "anotimpuri". "Eu intram in tragic asa cum trebuie sa intre o planta in iarna. Am avut iernile mele sufletesti." Aceasta "lene" insolita te face sa te deprinzi cu binefacatoarele lucruri banale, sa te resemnezi a trai "cu ele, in orizontul lor scazut, in familia lor modesta", sa te lasi "in grija anotimpurilor, a foamei, a setei: viata se va descurca cu tine, cum se descurca linistit cu un pom, cu un animal". Astfel, "jocul de-a vacanta" inseamna jocul de-a uitarea al omului care vietuieste fara amintiri si fara aspiratii, in "locuri somnoroase" (cum este vila Weber in Jocul de-a vacanta si targul din Steaua fara nume), fara a sti "ora exacta" sau "ce e azi, ce va fi maine si ce a fost alaltaieri", inseamna a trai, ca o planta, o singura zi, "una lunga, lunga, lunga" ce-ti da sentimentul eternitatii. Personajele teatrale ale acestui Cehov liric sunt delicate si fragile precum plantele, de o vulnerabila sensibilitate, cu reactii sufletesti inexplicabile si neprevazute (femeia pare o gingasa Gioconda cu surasul indecis). Acestei "leni de planta" i se potriveste calatoria imaginara, care nu inseamna o eliberare a omului de sine, ci descatusarea de circumstante. Eroii aspira mereu sa evadeze din lumea uniformizanta a conventiilor cotidiene si, eliberati, sa "navigheze" (cum le place sa spuna) spre o alta lume, unde ii asteapta departarea, necunoscutul si uitarea visata, adica un ideal vag si difuz. Visul este forma lor de libertate, de iesire din contingentul meschin. Jocul de-a vacanta" constituie "jocul de-a reveria" pentru aceste personaje care, refuzand realul conventiilor rutiniere si dezumanizante, ar vrea sa fie niste "caraghiosi", niste "ridicoli", ar vrea - desi rusinati, nu indraznesc intru totul - sa fie un fel de Don Quijote ce-si construiesc o lume numai a lor, o "insula" pe care o vad ca "printr-un ochean de fum". Astfel, vila izolata din Jocul de-a vacanta, targul din Steaua fara nume, sau mansarda din Insula au aceeasi functie producatoare de miraje ca si magicul pod din Rata salbatica (S. admira la Ibsen nu conflictul ideologic, ci propensiunea catre himere a personajelor), toate acestea constituind un fel de "corabie a nebunilor" cu care eroii calatoresc prin spatiile largi ale fictiunii, ocolind, cu fantezista gratie, escalele prin porturile sordide ale realitatii. Cand insa visul pare a se materializa, cand acesta incepe sa ia insusi tiparul realului refuzat, ei fug din vis tocmai pentru ca sa mai poata reveni si altadata in lumea lui potentiala. Dar nu ca protagonisti in carne si oase, ci ca "imagini" la fel de pure ca si mirajul lor; iata un pasaj revelator din Steaua fara nume: "Profesorul: Sa te astept la gara?/Mona; Nu. Nu la gara. Asteapta-ma aici. Am sa vin. /Profesorul: Cand?/Mona: Mereu. In fiecare seara. [] acolo sus, langa Alcor, e o stea o stea care de asta-noapte poarta numele meu. Tu n-ai vazut-o niciodata, dar stii ca e acolo. Eu voi fi totdeauna aici". De aceea, daca exista un conflict in acest teatru poetic atunci nu este unul de probleme, ci de nostalgii. Generic vorbind, eroii nici nu se numesc cu adevarat: Mona si Marin Miroiu, Corina si Stefan Valeriu, Nadia si Manuel, fiind, de fapt, Necunoscutul si Necunoscuta care-si spun, constienti de impenetrabila lor singuratate: "Cine esti tu? Cine sunt eu? Nu stiu" si care nici nu vor sa stie, caci orice amanunt exact, indiscutabil, orice disonanta ar distruge vraja, ca si estetica tainei si a visului; ei stiu totul si totodata nimic unul despre celalalt, ramanand fara stare civila, un necunoscut si o necunoscuta, "stele fara nume" care nu se mai reintalnesc, caci nici un astru nu se opreste niciodata din drumul sau. Ca reflex al "lenei de planta" si al credintei in misterul fiintei, inca din De doua mii de ani, pe blazonul eroului lui SEBASTIAN stau inscrise aceleasi valori ca la Mateiu Caragiale (cel din epoca maturitatii): "Discretie, decenta, singuratate". Jocul de-a vacanta e, ca si Remember, o opera in care misterul ramane neatins (in Steaua fara nume, aparitia neasteptata a lui Grig risipeste aura enigmatica a Monei). Filonul de poezie pe care il descopera si il exploateaza eroii are aici aceleasi efecte ca si bufoneria in teatrul lui G. Ciprian: produce o stare de evanescenta, caci, dincolo de rampa, "inceteaza legea gravitatiei care ii lipeste pe oameni de pamant.". Cu cat e mai pitoresc conturata, in primul act, realitatea banala, cu atat mai izbitoare este irealitatea actului al Il-lea, cand personajele intra in zona de libertate a reveriei, cand totul devine miraj, artificiu, spectacol; in ultimul act, eroii se reintorc in real, "purificati" si liberi, ametiti de ceturile irealului pe care continua sa le inspire, ca pe un drog, pana la capat. Numai in Ultima ora regula jocului nu e respectata; piesa pare "realista" caci evadarea in imaginar isi pierde gratuitatea, devenind "reala", adica simpla lovitura de teatru.
Fragmente dintr-un carnet gasit, Bucuresti, 1932; Femei, Bucuresti, 1933 (alta ed., Brasov, 1991); De doua mii de ani, cu o pref. de Nae Ionescu, Bucuresti, 1934 (alte ed., 1990; 1995); Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni. Bucuresti, 1935; Orasul cu salcami, Bucuresti, 1935; Corespondenta lui Marcel Proust, Bucuresti, 1939; Jocul de-a vacanta, Bucuresti, 1939; Accidentul, Bucuresti, 1940 (alta ed., Brasov, 1991); Opere. Teatru, Bucuresti, 1946; Ultima ora, Bucuresti, 1954; Opere alese, I, ed. ingrijita si studiu introductiv de V. Mandra, Bucuresti, 1956; Opere alese, I-II, ed. ingrijita si perf. de V. Mandra, Bucuresti, 1962; Intilniri cu teatrul, studiu introductiv si antologie de Cornelia Stefanescu, Bucuresti, 1969; Eseuri. Cronici. Memorial, ed. ingrijita si pref. de Cornelia Stefanescu, Bucuresti, 1972; Orasul cu salcami. Accidentul, Bucuresti, 1974 (ed. noua, 1976); Jocul de-a vacanta. Steaua fara nume, Postfata de A. Anghelescu, Bucuresti, 1975; Opere, I, ed., pref., tabel cronologic, note si comentarii de Cornelia Stefanescu, Bucuresti, 1994; Jurnal. 1935-1944, text ingrijit de Gabriela Omat, pref. si note de L. Volo-vici. Bucuresti, 1996.
OPERE PUBLICATE
Proză
- Fragmente dintr-un carnet găsit (1932)
- Femei, nuvele, 1932
- Orașul cu salcâmi (1935), roman
- Accidentul (1940), roman. A fost reeditat la Editura EST-Samuel Tastet Editeur, in 2001
- De două mii de ani. Texte, fapte, oameni (1935), roman, și Cum am devenit huligan, dosarul receptării sale
Piese de teatru
- Jocul de-a vacanța (1939)
- Steaua fără nume (1942)
- Ultima oră
- Insula - text neterminat, a scris doar primele două acte, cel de-al treilea fiind completat de prietenul său Mircea Ștefănescu. Piesa a avut premiera în 17 septembrie 1947, la Teatrul Municipal, în regia lui Mircea Șeptilici.[10]
Jurnal intim
- Jurnal, 1935-1944, Text îngrijit de Gabriela Omăt. Prefață și note de Leon Volovici, București, Editura Humanitas, 1996;
Publicistică
- Corespondența lui Marcel Proust (1939)
- Cronici. eseuri. Memorial, ediție de Cornelia Ștefănescu, Editura Minerva, 1972
- Opere, vol. I, ediție de Cornelia Ștefănescu, Editura Minerva, 1990
- Jurnal de epocă. Publicistică
- Jurnal indirect, 2006, ediție de Teșu Solomovici
Filmografie
Actor
1962 | ||
1961 | ||
Lae | 1961 | |
1961 | ||
1961 | ||
David | 1960 | |
1960 | ||
1959 | ||
Radiotelegrafistul | 1959 | |
Burcă | 1957 | |
1957 | ||
Buză Ruptă | 1956 |
Adrian Petringenaru | |
Date personale | |
---|---|
Născut | |
Decedat | (55 de ani) |
Ocupație | regizor de film |
Modifică date / text |
Adrian Petringenaru (n. 19 octombrie 1933, București – d. 29 mai 1989, București) a fost un regizor român.
BIOGRAFIE
În 1969 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” - secția Istoria și teoria artei. În 1983 a publicat la editura Meridiane volumul Imagine și simbol la Brâncuși.[1][2]
FILMOGRAFIE
Regizor de filme artistice
- Tudor (1963) - asistent de regie
- Tatăl risipitor (1974)
- Cale lungă (1976)
- Rug și flacără (și scenarist, 1980)
- Femeia din Ursa Mare (1982)
- Cireșarii (1984)
- Aripi de zăpadă (și scenarist, 1985)
- Cetatea ascunsă (și scenarist, 1987)
- Există joi? (1988)
Regizor de filme de animație
- Brezaia (1968)
- În pădurea lui lon (1970)
- Bizanț după Bizanț (1971)
- Cale lungă (1976)
- Traian și Decebal (1977)
- Legenda (1978)
- Finala (1981)
- Banchetul armelor (1984)
- Perpetua renaștere (1985)
- Comoara din vis (1988)
Regizor de filme documentare
- Cornel Medrea (1965) - despre Cornel Medrea
- 6000 de ani de artă (1966)
- Pași spre Brâncuși (1966)
- Monumentele capitalei (1974)
Actor
- Tudor (1963)
Ion Bostan (n. 15 decembrie 1914, Cernăuți – d. 29 mai 1992, București) a fost un regizor de filme documentare român.
FILMOGRAFIE
- Un minut (1949)
- Pentru industrializare, pentru socialism (1949)
- Pagini din lupta partidului (1950)
- Canalul Dunăre Marea Neagră, o construcție a păcii (1951)
- Calea belșugului (1952)
- Baia Mare (1953)
- Centenarul Nicolae Bălcescu (1953)
- Pentru pace și prietenie (1954)
- Pictorul Nicolae Grigorescu (1955)
- Ciocârlia (1955)
- Doina Oltului (1956)
- Dansuri românești (1956)
- Obiceiul primei hore (1956)
- Theodor Aman(1956)
- Cetatea Histria(1956)
- Uciderea pruncilor (1957)
- Bucureștii de altădată (1958)
- Livenii lui Enescu (1958)
- Jad, cuarț, agată (1959)
- Din trecutul pământului (1959)
- Lacul cu nuferi (1959)
- Mărturii despre Enescu (1959)
- Adevărul despre Adam (1960)
- Calea spre belșug și fericire (1961)
- Printre pelicani (1962)
- Voroneț (1962)
- Urme pe zăpadă (1962)
- Lacuri glaciare (1962)
- Lumea din bezna (1963)
- Delta necunoscută (1963)
- Sub aripa vulturului (1963)
- Dracul cu scripcă (1964)
- Callatis (1964)
- Prietenul meu, Max (1965)
- Pârvu Mutu Zugravul (1965)
- Marea Sarmatică - Marea Neagră (1966)
- Oaspeți de iarnă (1967)
- Mărășești 1917-1967 (1967)
- Stârcul pasăre reptilă (1967)
- Histria, Heracleea și lebedele (1968)
- Pe urmele unui film dispărut (1968)
- Dialog El Greco-Bach (1969)
- Omul din Lună (1969)
- Puii în primejdie (1969)
- Sturionii se pescuiesc pe furtună (1969)
- Arta epocii de piatră (1969)
- Cerul Alunișului (1970)
- Formarea și evoluția paleo-geografică a pământului românesc (1970)
- Singur printre pelicani (1970)
- Geneza unei lumi (1970)
- Pelicanii (1971)
- Oameni și locuri (1971)
- Sturionii și scrumbiile migratoare (1971)
- Păsări din cele patru puncte cardinale (1971)
- Pești și pescari (1971)
- Întâlnirea cu cerul (1972)
- Și medicii au început să filmeze (1972)
- Stelele cu coada - cometele (1972)
- Delta Dunării (1972)
- Pădurea scufundată (1972)
- Și pe aici au trăit mamuții (1973)
- Pietre din cer (1973)
- Pescăruși cu aripi curate (1973)
- Dracula - legendă și adevăr (1973)
- Satul cu lebede (1974)
- Vestigii (1974)
- Neagoe Basarab (1974)
- Marele zbor (1975)
- Arhipelaguri de stele (1975)
- Robinson de bună voie (1975)
- Spre alte planete (1976)
- Se întorc berzele (1976)
- Cerul străbunilor (1976)
- În lumea rațelor sălbatice (1977)
- Stelele - nașterea, viața și moartea lor (1977)
- Rinul își caută drumul spre mare (1978)
- Sfera lui Pitagora (1978)
- Și totuși se misca (1978)
- Impresii din Deltă (1978)
- La pescuit printre pelicani și nuferi (1978)
- Luna azi (1979)
- Marele Univers (1979)
- Puterea instinctului (1979)
- Petrodava (1980)
- Pagini de tracologie (1980)
- Și păsările se pot înțelege (1980)
- Mesaje spre univers (1981)
- Dinozaurii (1981)
- Ciclul Delta Dunarii - sanctuar al naturii... Delta insolită
- Steaua noastra, Soarele (1980)
- Morunul urias (1981 )
- Sulina, vechea poartă a Dunării (1981)
- Aur, argint și istorie (1982)
- Migrația păsărilor (1982)
- Pescarușii lui Hitchcock (1982)
- O îndeletnicire milenară pescuitul (1983)
- În jungla verde de sub apă (1983)
- Insule plutitoare (1983)
- Pretutindeni freamăt de aripi (1983)
- Stejari și liane (1983)
- Se întorc pelicanii (1985)
- Balena de piatră (Insula Popina) (1985)
- Când înfloresc nuferii (1985)
- Cometa Halley revine (1984)
- Originea sistemului solar (1985)
- Treceau în zbor cormoranii (1986)
- Sub cupola planetariului (1986)
- Cum s-a format universul (1986)
- Penajul colorat - o podoabă (1987)
- Când se adună păsările (1987)
- Planeta Terra pe traiectoria ei galactică (1987)
- Glasuri în desișuri (1988)
- Acolo unde zboară uliul și șoimul (1988)
- Grija pentru pui (1988)
- Misterul cometelor (1988)
- Amprentele vieții (1989)
- În pragul cosmosului (1989)
- Păsări ocrotite (1989)
- Soarele azi (1989)
- Ciclul „Splendoarea frescelor sfinte”
- Țara de Sus 1990 - 1991
- Voroneț 1990 - 1991
- Humor 1990 - 1991
- Arbore 1990 - 1991
- Moldovița 1990 - 1991
- Sucevița 1990 - 1991
- La răscruce de ceruri (1992)
PREMII
- Sub aripa vulturului (Mamaia, 1964)
- Marea Sarmatică, Marea Neagră (Teheran, 1968)
- Histria, Heracleea si lebedele (Novi Sad, 1969)
- Stârcul, pasăre - reptila (Rio de Janeiro, 1970)
- Pădurea scufundată (ACIN 1972)
- Pădurea scufundată (Teheran, 1973)
- Pescăruși cu aripi curate (ACIN 1973)
- Robinson de bună voie (ACIN 1975)
- Vin berzele (ACIN 1976)
- Premiu pentru întreaga activitate (ACIN 1979)
- Preludiu (ACIN 1983)
- Freamăt de aripi (ACIN 1983)
- Când se adună păsările (ACIN 1987)
- Penajul colorat (ACIN 1987)
- Glasuri în desișuri (ACIN 1988)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu