5. /29 MAI 2023 - POEZIE; TEATRU/FILM

DANTE ALIGHIERI

Biografie

Dante s-a nascut in 1265, el spunand ca s-a nascut sub semnul gemenilor, fapt care ii plaseaza ziua de nastere in iunie. A fost membru al celebrei familii Alighieri din Florenta, loiala guelfilor, o alianta politica ce sustinea Papalitatea, in opozitie cu ghibelinii, care-l sustineau pe imparatul Sfantului Imperiu Roman. In 1277, cand Dante era in varsta de 12 ani, s-a logodit cu Gemma, fiica unui bogat negustor. Incheierea unei casatorii la o varsta atat de frageda era ceva obisnuit in vremea respectiva, fiind o ceremonie extrem de importanta, necesitand un act scris, semnat in fata unui notar. Dante a avut trei copii cu Gemma: Jacopo, Pietro si Antonia. Nu se stie prea mult despre educatia lui Dante, insa se banuieste ca a studiat acasa. Se stie ca a studiat poezia toscana, intr-o vreme in care scoala siciliana (Scuola poetica siciliana), un grup cultural din Sicilia, devenea cunoscuta in Toscana. Ulterior a descoperit poetii din Provence si cultura latina (mai ales poezia lui Vergiliu).

La varsta de noua ani, a cunoscut-o pe Beatrice Portinari, de care s-a indragostit la prima vedere. A vazut-o pe aceasta frecvent dupa varsta de 18 ani, insa nu a cunoscut-o niciodata prea bine. Se pare ca dragostea pentru Beatrice avea sa devina ratiunea poeziei si vietii lui Dante, alaturi de pasiunile sale politice. Dupa ce Beatrice a murit in 1290, Dante a incercat sa se refugieze in literatura latina. Se stie ca a citit De consolatione philosophiae a lui Boethius si De amicitia, scrisa de Cicero. Apoi, s-a dedicat studiilor filosofice in cadrul unor scoli religioase, cum ar fi cea dominicana de la Santa Maria Novella. A luat parte la disputele principalelor ordine monahice din Florenta, ordinul franciscan si cel dominican. Ordinul franciscan explica doctrina misticismului si a lui San Bonaventura, iar cel dominican prezenta teoriile Sfantului Toma D’Aquino. Pasiunea sa „excesiva” pentru filosofie avea sa fie ulterior criticata de Beatrice in Purgatoriul. Dante a fost si soldat, iar in 1289 a luptat in batalia de la Campaldino, alaturi de soldatii florentini, iar in 1294 s-a aflat printre cavalerii care au facut parte din escorta lui Carlo Martello d’Anjou (fiul lui Charles de Anjou), in timp ce acesta se afla in Florenta. El a devenit de asemenea doctor si farmacist. Dante nu intentiona sa aiba aceste profesii, insa o lege emisa in 1295 impunea nobililor care doreau sa ocupe o functie publica sa se inscrie intr-una dintre „Corporazioni di Arti e Mestieri”, astfel ca Dante a fost rapid admis in ghilda farmacistilor, putand sa isi inceapa apoi o cariera politica. Profesia pe care a ales-o nu ii era total nepotrivita, deoarece, la vremea respectiva, cartile erau vandute in farmacii. Ca politician, nu a reusit sa faca nimic important, insa a detinut diferite functii publice, de-a lungul unor ani in care Florenta se confruna cu nelinisti de natura politica. Ulterior, Dante a fost exilat din Florenta. In 1318, Guido Novello da Polenta, printul Ravennei, l-a invitat aici, iar Dante i-a acceptat oferta. La Ravenna a terminat Paradisul si la scurt timp a murit, probabil de malarie. Decesul sau a survenit in 1321 (la varsta de 56 de ani). Dante a fost inmormantat in Biserica San Pier Maggiore (ulterior denumita San Francesco). 

  Divina Comedie descrie calatoria lui Dante prin Infern, Purgatoriu si Paradis, condus mai intai de poetul roman Vergiliu si apoi de iubita sa Beatrice. In timp ce viziunea despre Iad, Infernul, poate fi o lectura antrenanta pentru cititorii moderni, ideile teologice exprimate in celelalte doua carti necesita rabdare si un grad ridicat de cultura pentru a putea fi intelese. Purgatoriul, cea mai lirica si umana dintre cele trei carti, cuprinde numele celor mai multi poeti; Paradisul, cea mai teologica dintre ele, are pasajele cele mai mistice, in care Dante incearca sa descrie lucruri pe care el insusi recunoaste ca nu le poate reda in cuvinte. Dante a scris Divina Comedie in dialectul sau regional. Creand un poem cu structura epica si scop filosofic, si-a dat seama ca limba italiana este cea mai potrivita pentru aceasta forma de exprimare inalta. Dintre celelalte opere ale sale amintim De vulgari eloquentia (Despre elocventa vulgului), o lucrare despre literatura populara si La Vita Nuova (Viata noua), povestea iubirii sale pentru Beatrice Portinari, care a devenit simbolul salvarii sale in Divina Comedie, carte ce cuprinde poezii de dragoste in dialect toscan.

Baladã, mergi sã-l regãsesti

Baladã, mergi sã-l regãsesti pe Zeu,
cu el te du doamnei înainte
si îngenuncherea mea si cântul meu,
stãpânul meu sã i le spunã-n minte.
Sã mergi, baladã, asa închinatã,
încât chiar fãrã sot, prin lumea toatã,
sã îndrãznesti sã te petreci,
dar dacã vrei ca sigurã sã fii,
gãseste-l pe Amor în veci,
nu-i bine fãrã el sã umbli cãtre ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat sã te audã-asa,
e fatã de mine mâniatã.
Cu tine el dacã nu se aratã,
cu usurintã te va rusina.
Prin dulce sunet când tu esti cu el,
începe aceste cuvinte,
dupã ce vei culege mila ei:
"Doamnã, solie sunt în asa fel
celui ce mã trimite, si când vrei
binevoieste sã-l asculti prin glasul
meu. Amor
la frumusetea ta îi duce pasul,
si-i schimbã chipul dupã cum îi place:
deci dacã la alta sã se uite îl fãcu,
sã-l întelegi, dar inima-i încoace.
Doamnã, în duhul sãu esti numai tu
si te slujeste în fiecare gând:
devreme fu al tãu, nu rãtãci nicicând."
Si dacã nu te crede, pe Amor
sã-l ia la întrebãri, el ce mã stie:
iar la sfârsit, fã-i rugãciune vie,
sã-mi porunceascã printr-un crainic sã mor;
si va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milã întru toate,
mai înainte de-a sfârsi îngenuncherea,
si el va sti sã-mi facã iar dreptate:
"Pentru favoarea suavei mele rime,
rãmâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tãu precum îti vine;
si dacã-l iartã pentru rugãciune,
un chip frumos fã sã-i vesteascã pace."
Nobila mea baladã, când îti place,
mergi cãtre tinta glorificatã-n tine. 

Cu celelalte doamne tu glumind

Cu celelalte doamne tu glumind,
cum de se-ntâmplã nu gândesti, stãpânã,
cã fata mea o alta-n ea îngânã
când frumusetea ta o vãd venind.

Dacã ai sti, n-ar putea Pietate
sã tinã împotrivã-mi încercare,
Amor când lângã tine îmi apare,
mai îndrãznet, mai sigur e în toate,

si îmi rãneste gândurile-n fricã,
acela-i mort, acela-i dat afarã,
doar el spre tine ochii îsi ridicã;

de-aceea un alt chip fac sã-mi aparã,
dar nu fãrã sã-aud atunci preabine
vaietul izgonirilor din mine. 

Pe calea lui Amor, voi, cei umblati

Pe calea lui Amor, voi, cei umblati,
priviti-mã rãmasi pe loc,
durere ca a mea nu mai aflati;
primiti-mã-n auz, vã rog,
apoi închipuiti-vã aceea,
oricãrui chin sunt cãmara si cheia.

Amor, nu prin putina-mi bunãtate,
ci prin a sa noblete,
mã puse-n viatã de-asa suavitate,
încât în urma-mi se spunea în toate:
"Doamne, prin care demnitate
inima lui atât e-n frumusete?"

Azi am pierdut îndrãzneala întreagã
ce se urca din iubinda comoarã;
sunt fãrã ea în sãrãcie-amarã
atât, dacã vi-o spun, teama mã leagã.

Deci vrând sã fac precum acei
care-si ascund lipsa din rusine,
afarã mã arãt bucuros bine,
iar înãuntru, topiti plâng ochii mei. 

TUDOR IOSIFARU

, ziarist, poet, prozator şi dramaturg român

Informații biografice

Iosifaru, Tudor (n. la 29 mai 1965 în Râmnicu-Vâlcea – m. 24 mai 2009, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; ziarist, poet, dramaturg. În anii studenţiei, a fost redactor la cunoscuta revistă « Echinox » din Cluj-Napoca. Beneficiind de burse de studii, a urmat un curs de administraţie publică la Konstanz – Germania 1991) şi altul de jurnalistică la Londra (1995). Profesor de limba engleză la Şcoala nr. 10 din Râmnic (1989-1996); şef de serviciu şi purtător de cuvânt al Primăriei Râmnicului (iunie-oct. 1966), după care a fost angajat director comercial la firma « Ioniţă Company »; în paralel, între 1990-1997, a practicat gazetăria (corespondent, comentator, redactor etc.) la diverse publicaţii: « Reporter », « Curierul de Vâlcea », « Actualitatea vâlceană » - toate din Râmnicu-Vâlcea, « Expres Magazin » şi « Evenimentul zilei » - Bucureşti; ulterior, a lucrat ca reporter la BBC - World Service (1994-1996, Londra şi Râmnicu-Vâlcea); din 2001, secretar general de redacţie, apoi redactor şef şi analist comentator la « Monitorul de Vâlcea »; realizator de emisiuni la RTV « Etalon ». Premiul de excelenţă pentru gazetărie, al Fundaţiei Culturale « Vâlcea 1 » (2001). În ultimii ani, a fost corespondent special al Agerpres (Rompres) şi preşedinte al Asociaţiei « Grupul Contra » care, în esenţă, îşi propunea să ia poziţie împotriva oricărui fel de abuzuri în Vâlcea şi în ţară. În anul 2008, i-a fost publicată piesa de teatru …Iar mâine nu mai vine (ME II, pag. 89; « Observator de Vâlcea », 25 mai 2009, ed. on line).

GEORGETA MIRCEA CANCICOV

GH. D. VASILE

GH. D. VASILE (1930)

Poet

S-a născut pe 29 may 1930.

Ţara de origine România

Locul nasterii: Listeava, Dolj

TEO CHIRIAC

Cosemita (Soroca), Republica Moldova. Este fiul lui Gherasim Chiriac, functionar, si al Valeriei Chiriac (n. Cabatut), taranca.

Este absolvent al Facultatii de Litere (sectia Jurnalistica) a Universitatii de Stat din Chisinau (1979). A frecventat cenaclurile literare "Tinerimea Moldovei" (Chisinau, 1982 - 1986) si "Dialog", organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova (1980 - 1987)

A fost redactor la Radioteleviziunea nationala a Republicii Moldova (1978 - 1985) si redactor sef la Editura Literatura artistica (ulterior Hyperion) din Chisinau (1985 - 1993).

Debuteaza publicistic in 1983 cu grupaje de versuri in revistele "Literatura si Arta", "Tinerimea Moldovei" si "Moldova". Debutul editorial are loc in 1984 in volumul colectiv Dintre sute de catarge (Ed. Literatura Artistica, Chisinau).

Colaboreaza la publicatii din Republica Moldova: "Basarabia", "Literatura si Arta", "Contrafort" si din Romania: "Vatra", "Steaua", "Luceafarul", "Romania libera".
Dupa cartea de debut, a publicat urmatoarele volume de poezie: Lucrare de control (Ed. Literatura Artistica, Chisinau, 1987), Salonul 33 (Ed. Literatura Artistica, Chisinau, 1989), Critica iratiunii pure (Ed. Cartea Romaneasca, 1996).

Este prezent in antologiile: Portret de grup. O alta imagine a poeziei basarabene (Ed. Arc, Chisinau, 1995) si Metafore romanesti din Basaarbia (Ed. Cronica, 1998).

Este prezent de asemenea cu grupaje de versuri in reviste literare si antologii din Germania, Franta, Italia, Iugoslavia, Belgia, Rusia. Este detinatorul premiului pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1996).

In 1998 a participat la Bienala Internationala de Poezie de la Liege.

Lucreaza ca si director artistic la Societatea Culturala "Mihaela S.A."

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova si al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Au formulat opinii critice asupra poeziei autorului: Alex Slefanescu -Aparenta ("Romania literara", 1990); Gheorghe Grigurcu - Trei poeti basarabeni ("Dreptatea", nr. 215/1990); Emilian Galaicu-Paun -Cardiogramele unui poet cerebral ("Vatra", nr. 1/1997); Al. Cistelecan -Un geometru al viziunii ("Cuvintul", nr. 2/1997); Cornel Moraru (prezentare pe coperta IV a volumului Critica iratiunii pure); Arcadie Succvcanu - Masina fictiunii sau Aventurile cunoasterii ("Contrafort", nr. 2-3/1997); Leo Butnaru - intre solutia enigmei si enigma solutiei ("Sud-Est", 1997) s.a..

Headings	Cancicov Georgeta Mircea (1899-1984)
Biog/Act.note	Prozatoare şi poetă română
	Soţia avocatului si omului politic Mircea Cancicov. Absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti. Colaborează la Viaţa românească, Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar, Adevărul literar şi artistic, Ateneu ş.a. Debutul literar, odată cu apariţia culegerii de poeme Un vis (1936)
Seen from	Cancicov Georgeta Maria (1899-1984)
Name before marriag	Jurgea Maria (1899-1984)

Referinte critice: "Spirit prin excelenta cerebral si reflexiv, Teo Chiriac patrunde fara sfieli si false pudori in masinaria intima a imaginarului poetic, sesizind criza acestuia. Imagismul violent, ironia, scatologicul, dar si placerea speculatiei abstracte, de o savoare speciala, se subordoneaza unei ample vibratii metafizice." (Comei Moraru, prezentare pe coperta IV a voi. Critica iratiunii pure Ed. Cartea Romaneasca, 1996) "Odata trecut pe sub arcada mottoului («Am fost un om ce spunea adevarul» - Mihai Eminescu), cititorul va ramine coplesit de anvergura constructiei inaltate de Teo Chiriac pe temelia de neclintit a unui celebru titlu, Kritik der reinen Vernunft, ceea ce nu-l va impiedica sa admire perfectiunea detaliilor, monumentalitatea si miniaturalul facind casa buna in poezia dialecticianului de pe Bac. La o lectura mai atenta observam vina teoretica a autorului nostru: Critica iratiunii pure este conceputa ca un sistem entr'ouvert, pe jumatate cerebral, pe jumatate limfatic, in care ciclurile (de poeme) se succed urmind marele model al Cartii Cartilor (de la Vid matern prin Adam si Eva spre Cunoasterc(a) si spre Apocalipsa de la orele mici. (Em. Galaicu-Paun, "Vatra", nr. 1/1997) "Principiul rasturnarii, al reversibilitatii rcaliilor este, de altfel, cel ce domina atit structura viziunii, cit si constructia textelor. Teo Chiriac este un geometru al amindurora, folosind simetriile contrastive nu doar Ia nivel ma-crotextual, ci si la cel infrastructural (). Contrariile se someaza cu rigurozitate, incereind sa se beatifice reciproc, in asa fel incit «ovarele si emisfere cerebrale» sa «indeplineasca» aceleasi functii, dar binomul lor tensionat se degradeaza si starii de gratie ii ia locul «starea de greata». Ceremonia abstractizarii pe care o simuleaza Teo Chiriac nu e decit premisa invocativa a himerei ori, chiar mai putin, doar cadrul de emergenta a unui limbaj de vehemente senzuale folosite intr-o scenografie a anxietatii ce se exaspereaza autoparodiindu-se (). Carte construita, nu doar asamblata. Critica iratiunii pure traieste din surescitarea expresionista transpusa liturgic si dintr-un pantagruelic conceptual ce ritualizeaza o viziune traumatizata. Ea pune limbajul menstrual sub clopotul de sticla al celui abstract, inspirindu-se din provocarea lor reciproca." (Al. Cistelecan, "Cuvantul", nr. 2/1997)