3. /15 IUNIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

Sf. Proroc Amos; 

+ Sf. Mc Isihie; 

Fericiții Ieronim și Augustin (Dezlegare la pește) 

Sf. Proroc Amos

Viața Sfântului Proroc Amos

• • 

În acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu. Iar Sfântul Amos spune: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel»”.

Sfântul Proroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era așezată în pământul Iudeei, nu departe de Bethleem. El era de neam simplu și sărac, petrecându-și zilele la păstoria turmelor de dobitoace. Iar Domnul, Care nu privește spre cei bogați și slăviți, ci spre cei smeriți și săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor la prorocie, ca și pe Moise și pe David, și i-a poruncit să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, ca acolo, cu cuvintele cele prorocești, să îndemne popoarele la pocăință, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli; pentru că din zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel – care după moartea lui Solomon s-a rupt de sub stăpânirea împăratului Iudeei, fiul lui Solomon, care împărățea în Ierusalim, și și-a făcut o altă împărăție peste zece seminții ale lui Israel –, dintr-acele zile, popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu și se închinau idolilor.

Deci, acel împărat, vrând ca să întărească pe israeliteni sub stăpânirea sa, se temea ca nu cumva, mergând supușii săi în Ierusalim la praznice spre închinăciune, să se lipească iarăși de biserica Ierusalimului, să se rupă de el și să-l ucidă. De aceea, a făcut două juninci cioplite în aur, pentru că știa obiceiul poporului său, că era lesne de plecat la închinarea de idoli, ca și strămoșii lui, când au trecut Marea Roșie din pustia Egiptului și au turnat un vițel de aur din salbele lor cele de aur. Deci, pe acele două juninci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăți ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor ca, neducându-se la Ierusalim, să se închine cu jertfe junincilor de aur și să le prăznuiască pe acelea cu dănțuire; pentru că acel ticălos împărat zicea către popor: „Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos din Egipt”. Și așa a îndărătnicit Ieroboam pe Israel.

Deci, din acea vreme, deși Dumnezeu trimitea pe sfinții Săi proroci la israeliteni, ca să le arate rătăcirea lor și să-i povățuiască la calea cea dreaptă, însă puțini dintre ei se îndreptau și se întorceau la Adevăratul Dumnezeu, iar alții se închinau și Dumnezeului Celui adevărat, și idolilor, adică junincilor de aur. Deci, între alți proroci, Dumnezeu a trimis la ei și pe acest rob al Său, pe Sfântul Proroc Amos, cu înfricoșate îngroziri. Acest proroc al lui Dumnezeu era simplu și neiscusit la vorbă, dar nu și la înțelegere; pentru că același Duh Sfânt Care lucra în toți prorocii lucra și într-însul și grăia prin gura lui. Iar începutul prorocirii lui a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, și în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria (nu acel împărat care rupându-se de la sceptrul Iudeei a făcut junincile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu anii, care asemenea celui dintâi Ieroboam a fost închinător de idoli și slujitor al junincilor de aur).

Deci Prorocul Amos a început a proroci în vremea acelor împărați, cu doi ani mai înainte de cutremurul cel înfricoșat ce avea să fie în Palestina. Iar cutremurul cel mare, după adeverirea scriito­rilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei, care s-a numit și Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelnița în altar, în Sfânta Sfintelor, după rânduiala preoțească. Iar preoții oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte și îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în Ierusalim și în toată Palestina și au căzut nu numai ziduri multe, ci și unii munți s-au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf și prin acea deschizătură a venit raza soarelui pe fața împăratului și s-a umplut fruntea lui de lepră, după care s-a făcut lepros cu totul. Astfel, Domnul n-a suferit întinăciunea făcută altarului Său și necinstea adusă preoților Lui.

Și a prorocit Sfântul Amos, îngrozindu-i cu înfricoșatele pe­depse ale lui Dumnezeu, ce aveau să vină nu numai asupra lui Israel, ci și asupra părților celor dimprejur: asupra Siriei, a Filistinei, asupra Tirului și a Idumeii, asupra amonitenilor și asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar mai ales a prorocit asupra israelitenilor, căci, după ce au cunoscut pe Dumnezeu, s-au depărtat de la El; pentru că Dumnezeu nu atât Se mânie și Se răzbună pentru păcatele păgânilor, care nu-L știu pe El, pe cât pentru păcatele poporului care L-a cunoscut pe El și s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulțumitor al lui Israel? L-a eliberat din robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mană în pustie când flămânzea, i-a izvorât apă din piatră când înseta, a izgonit neamurile dinaintea lui și l-a dus în pământul făgăduinței, unde curge lapte și miere. Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnați în chip de juninci, strigau cu dănțuire: „Iată zeii tăi, Israele!”.

Niște praznice ca acestea, urâte de Dumnezeu, se săvârșeau mai ales în cetatea Betel, la un munte înalt, unde era o junincă de aur. Deci, acolo mai ales mergând Sfântul Amos, striga poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l și înfricoșându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra lui, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puțini îl ascultau. Atunci era în Betel un slujitor al acelei juninci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe prorocul lui Dumnezeu că hulește pe idolul lor – juninca cea de aur –, că scuipă jertfele lor și depărtează poporul de la spur­cata lor prăznuire, spunându-le încă și îngrozirile și pedepsele cele viitoare asupra celor care nu se pocăiau, clevetea pe Amos lui Ieroboam, împăratul lui Israel, zicând: „Amos face întărâtări împotriva ta în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru că tulbură și ridică poporul împotriva ta și încă prorocește și rele pentru tine, zicând: «Ieroboam de sabie se va sfârși, iar poporul lui Israel va fi robit și dus din pământul său»”.

Astfel pâra slujitorul Amasie pe prorocul Amos, vrând să pornească pe împărat spre mânie împotriva lui; dar împăratul nu lua în seamă cuvintele aceluia, nici nu voia să facă rău prorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea, deși el era închinător de idoli. Și văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat împotriva prorocului lui Dumnezeu, a început a-l prigoni pe el, muncindu-l; pentru că de multe ori, prinzându-l, îl bătea cumplit și-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele și de la ospățurile lor. Însă Sfântul Proroc nu lua în seamă îngrozirile și bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci iarăși venea și prorocea cuvintele cele învățătoare și îndemnătoare către popor. Și iarăși era prins de acel slujitor și muncit cu bătăi.

Iar o dată, vicleanul slujitor a zis cu rugăminte către Amos: „Prorocule, du-te de aici și mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să viețuiești și să prorocești, iar în Betel să nu te mai întorci, deoarece este sfințire a împăratului și casa împărăției lui”. Prorocul Amos a răspuns, zicând: „Eu n-am fost proroc, nici nu sunt fiu de proroc, ci am fost păstor al dobitoacelor; și fiind sărac, mă hrăneam cu poame din pustie, până m-a luat Domnul de la oi și mi-a zis: «Mergi și prorocește la poporul meu, Israel». Iar tu îmi zici să nu prorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov? Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: «Când vor veni asirienii în pământul lui Israel și-l vor robi, atunci vor pustii cetățile lui și le vor strica; iar cetatea aceasta o vor lua. Atunci ostașii asirienilor cei fără de rușine vor spurca cu desfrânare pe femeia ta înaintea ochilor tăi, deoarece și tu ai făcut pe Israel să rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători și ai învățat popoarele acestea să facă lucruri necurate, în întinata capiște a junincei celei de aur. Iar fiii și fiicele tale de sabie vor cădea și tu în pământ necurat te vei sfârși, iar poporul lui Israel va fi dus în robie din pământul său»”.

Cu niște cuvinte prorocești ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, a fost bătut Sfântul Amos fără cruțare; iar la sfârșit, un fiu al slujitorului, anume Ozia, fiind plin de mânie și iuțime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, rănindu-l de moarte. Însă n-a murit îndată, ci a fost dus abia viu la pământul său și la patria sa, în cetatea Tecui, unde, din rănile cele dureroase, și-a dat sufletul său după câteva zile și a fost îngropat cu părinții săi. Iar ce fel au fost prorociile lui, cel care va voi (să afle), să citească cartea prorociei lui. Iar noi pe Dumnezeul Cel Care l-a înțelepțit pe el Îl slăvim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.   

Notă. Să se știe că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, și altul prorocul acesta. Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminția împăraților Iudeei; el s-a născut și a petrecut în Ierusalim. Iar acest proroc a fost de neam de jos și nu din Ierusalim, ci din cetatea Tecui, locuința păstorilor. Pentru că acolo pășunile erau bune, și mulți ierusalimeni bogați își țineau dobitoacele lor la Tecui. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din numărul prorocilor, nici nu a fost trimis undeva de Dumnezeu și nu a murit de moarte mucenicească.

Iar acest Sfânt Amos, pentru darul lui cel prorocesc, a fost numărat cu prorocii, a fost trimis în Israel și a murit mucenicește. Deci măcar că alții scriu altfel despre aceasta, însă nu este fără de greșeală istoria lor.

+ Sf. Mc Isihie

Viața Sfântului Mucenic Isihie

• • 

Sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc și făcând totodată parte și din senat. După porunca împăratului ca toți creștinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcați de uniformă și să petreacă viață de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veșmintele cele de mult preț cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci și a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se rușinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de viețuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să așeze pe creștini în vredniciile și la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

Fericiții Ieronim și Augustin

Viața Fericitului Augustin

• • 

Fericitul Augustin rămâne dascălul fără asemănare al întregului Occident creștin.

Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, în Tagaste, orășel din provincia africană Numidia. Tatăl său nu era creștin și s-a botezat numai pe patul de moarte, dar în schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioasă. Augustin a învățat mai întâi în Tagaste, apoi în Madaura și Cartagina. Fiind foarte înzestrat, a deschis o școală de retorică la Cartagina, ca după aceea să meargă la Roma și Milano.

În tinerețea lui a cunoscut și o viață de destrăbălare și abateri de la dreapta credință. La Milano a început să se apropie mai mult de Dumnezeu. Acolo a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie și a fost încântat de cuvântările acestuia. Mama sa, Sfânta Monica, plângea necontenit, rugându-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Ca s-o îmbărbăteze, Sfântul Ambrozie i-a spus: „Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate să piară”.

Acum Augustin a descoperit și rânduiala monahilor, citind viața Sfântului Antonie, scrisă de Sfântul Atanasie, care l-a mișcat și l-a adus la pocăință. Odată, aflându-se în grădina unui prieten și plângând pentru viața sa, a auzit un glas de copil, care-l îndemna: „Ia și citește!”. Deschizând Sfânta Scriptură, a citit următorul cuvânt din Epistola către Romani (13, 12-14): Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup să nu o faceți spre pofte. Acesta era răspunsul lui Dumnezeu, la căutările lui Augustin. în Confesiunile sale, el mulțumește lui Dumnezeu pentru acest răspuns, In anul 387, Augustin primește botezul din mâinile Sfântului Ambrozie, în noaptea de Paști. Pe când avea 32 de ani, Sfânta Monica moare și Augustin se retrage în Tagaste, vinde tot ce are și întemeiază o mănăstire împreună cu prietenii și ucenicii săi.

După trei ani este sfințit preot la Hipon, de episcopul Valerius și începe o ascultare grea, slujirea Bisericii. Peste cinci ani este ridicat în scaunul lui Valerius și devine, în câțiva ani, căpetenia episcopatului african.

Scrierile lui Augustin dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conștiință vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credință, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela: maniheii, donațienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai însemnate sunt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, și cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractărilor sale, o recunoaștere a propriilor greșeli, iar lucrarea lui cea mai citită este Confesiunile.

Fericitul Augustin rămâne dascălul fără asemănare al întregului Occident creștin. A murit la 28 august 430. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia. în Biserica Ortodoxă este prăznuit la 15 iunie.

Viața Fericitului Ieronim

• • 

Fericitul Ieronim a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazianz și a stat acolo doi ani, ascultându-i cuvintele.

Fericitul Ieronim s-a născut în orășelul Stridon, aproape de Acvileia, în anul 347. Primele învățături le-a primit în casa părinților. Apoi, mergând la Roma, a învățat greaca și latina, arta vorbirii și filosofia. A primit botezul la vârsta de 20 de ani, din mâinile papei Liberios. La Treveri, în Galia, a descoperit viața mănăstirească. La Roma a intrat într-o obște de prieteni, unde a început învățătura Scripturii și a cunoscut catacombele romane. In urma unei neînțe­legeri cu ai săi și scârbit de deșertăciunile Romei, a făcut prima călătorie în Răsărit, cercetând mănăstirile din Grecia, Tracia, Asia Mică, Cilicia, și s-a stabilit în Antiohia. S-a retras apoi în pustia Calsis, din Siria, unde a trăit o perioadă de patru ani de nevoințe ascetice, luptând împotriva patimilor. In această perioadă a învățat limba ebraică. Revenind în Antiohia, a primit darul preoției, apoi a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazianz și a stat acolo doi ani, ascultându-i cuvintele.

Il găsim, apoi, din nou la Roma, unde viața lui a luat un drum statornic. Papa Damasus l-a luat ca diac al său, cu ascultarea de a revedea textul Bibliei în limba latină, numită, mai târziu, Vulgata. Murind papa Damasus, fericitul Ieronim s-a retras, din nou, în Palestina și s-a stabilit la Betleem, unde a întemeiat trei mănăstiri. A început, atunci, o perioadă de strădanii cărturărești, care a ținut 30 de ani. A alcătuit multe scrisori, îndemnând pe credincioși la o viață curată și păzirea poruncilor Domnului. Pe călugări i-a învățat arta copierii manuscriselor. Impovărat de bătrânețe și de neîncetate nevoințe, Cuviosul Ieronim a murit la Betleem, în anul 420. Ne-au rămas de la el Vulgata, numeroase alte traduceri, omilii, comentarii la cărțile Sfintei Scripturi, lucrări de istorie bisericească și scrisori de îndrumare duhovnicească.

Fericitul Ieronim rămâne, pentru noi, icoana cărturarului creștin. Prăznuirea lui, în Biserica Ortodoxă, se face la 15 iunie, în fiecare an.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

A: PLĂCINTE

Ştrudel cu nucă

Foaia:

·       500 g făină;

·       1 pahar cu apă călduţă;

·       3 linguri ulei;

·       1 linguriţă oţet;

·       1 linguriţă sare

Se cerne făina pe masa de aluat.

Se adună în moviliţă, se face o adâncitură în care se pune uleiul, apa călduţă şi o linguriţă de oţet.

Se amestecă cu lingura, încorporând făina în lichid, iar după ce începe să se formeze aluatul se ia la frământat cu mâna.

Se frământă, se bate cu vergeaua, se bate de masă; se lasă apoi acoperită la loc cald.

După vreun sfert de oră se întinde o foaie cu vergeaua, se acoperă şi se lasă să mai stea un sfert de oră.

Se întinde pe o masă suficient de mare o faţă de masă care se presară cu făină.

Se ia foaia în mâini şi cu dosul mâinilor se întinde de la mijloc către margini, apoi se pune pe masă şi se trage de margini uşor, de jur împrejur, subţiind-o din ce în ce mai mult, până ajunge ca o foiţă de ţigare, iar marginile au trecut de marginea mesei.

Se rup marginile groase, se lasă foaia să se usuce câteva minute, apoi se face ştrudel cu diferite umpluturi: mere, nuci, vişine, dovleac, mac, cacao.

Umplutura:

·       400 g nuci măcinate;

·       300 g zahăr;

·       2 – 3 linguri margarină amestecată cu ulei

După ce s-a uns foaia cu margarină, se presară nucile amestecate cu zahărul, apoi se rulează şi se coace.

 

B: SALATE

Salată de cartofi cu macrouri

·       1 kg cartofi

·       500 g macrouri

·       200 g castraveţi în oţet

·       250 g ceapă

·       150 g măsline

·       100 g ulei

·       75 ml oţet

·       Piper

·       Sare

Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie feliuţe.

          Macrourile se fierb în apă cu sare, se scot fileurile şi se taie în cubuleţe; castraveţii se taie în cuburi, iar ceapa sub formă de peştişori.

          Se amestecă totul, se pune uleiul şi oţetul, se potriveşte gustul de sare şi piper şi se aranjează pe un platou.

          Se decorează cu măsline.

 

C: SOSURI

Sos de peşte

·       1 kg peşte;

·       1 pahar vin;

·       Sos alb obţinut din:

-         1 lingură margarină;

-         1 lingură făină;

-         Apă;

-         Sare;

-         Piper;

·       Zarzavat de supă

Sosul alb:

Se pune ½ lingură margarină într-o cratiţă pe foc, se adaugă făină, se amestecă.

Se adaugă puţin câte puţin un pahar apă rece, amestecând mereu să nu se formeze cocoloaşe.

Dacă sosul este prea gros se diluează cu apă fierbinte.

Se pune sare şi piper, iar când se serveşte se adaugă restul de ½ lingură margarină, amestecând până se topeşte.

Acest sos este baza multor sosuri calde.

Sosul de peşte:

Se pune peştele curăţat, spălat şi tăiat bucăţi într-o oală cu 2 cepe, 2 morcovi, sare, piper măcinat, rădăcină şi frunză de pătrunjel, o foaie dafin.

Se acoperă cu apă şi se lasă să fiarbă încet, la foc domol.

Se adaugă ¼ l vin alb şi se mai lasă să fiarbă împreună până ce carnea este fiartă bine.

Se strecoară apoi printr-o sită deasă.

Cu acest lichid se stinge un rântaş de făină preparat cu ½ lingură margarină şi o ligură făină.

Se amestecă totul bine şi se mai lasă să fiarbă împreună la foc foarte mic, amestecând mereu.

Se poate adăuga zeamă de lămâie şi piper măcinat.

Se serveşte la rasol de pelte

 

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă pescărească

·       1 kg peşti mici (biban, caras, plătică);

·       1/2 kg crap;

·       Zarzavaturi pentru ciorbă;

·       3 ardei graşi;

·       5 – 6 roşii;

·       Sare;

·       Piper;

Se pun să fiarbă împreună cu zarzavaturile peştii mici până se sfărâmă carnea de pe ei.

În această zeamă, strecurată se pun bucăţi de peşte mare (crap, nisetru, morun), care se lasă să fiarbă împreună cu felii de roşii şi ardei graşi tăiaţi, vreo 20 minute.

Se adaugă verdeţuri tocate.

Pentru ca această ciorbă să fie reuşită se cer două condiţii:

-         să ai la dispoziţie diferite specii de peşti;

-         peştele să fie foarte proaspăt (viu).

 

E: MÂNCĂRURI

Plachie de crap

·       1,5 kg crap;

·       6 cepe;

·       6 roşii;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       Foi de dafin;

·       ¼ l vin;

·       Făină;

·       Ulei;

·       Sare;

·       Piper

Se taie peştele felii şi se dau prin făină, apoi se prăjesc.

Se taie cepele felii subţiri şi se rumenesc uşor.

Se adaugă câteva roşii, sau zeamă de roşii fierte şi strecurate, sau o lingură de bulion, paharul cu vin, sare, piper boabe, 2 – 3 foi de dafin şi pătrunjel verde tocat.

Se pun toate acestea într-o cratiţă, împreună cu bucăţile de peşte prăjit.

Se lasă să dea în fiert, apoi se trece cratiţa la cuptor şi se lasă să fiarbă încet şi să scadă cât trebuie, dar se ia în considerare că răcindu-se, mâncarea mai scade.

Se aşază într-o farfurie rotundă şi se lasă la rece.

Se serveşte a doua zi când sosul e puţin închegat, mai ales dacă s-a pus şi capul peştelui la plachie.

Se poate servi şi caldă, dar e mult mai bună rece.

 

Păstrăvi cu sos de vin

·       4 păstrăvi;

·       2 păhărele vin;

·       150 g ciuperci;

·       3 cepe;

·       30 g margarină

Se curăţă peştii, se spală şi se pun să fiarbă 15 minute în vin roşu, cu sare, piper şi o bucăţică de margarină.

Se curăţă, se spală şi se toacă ciupercile şi ceapa apoi se trag în margarină, se presară puţină făină, se amestecă totul pe foc şi se stinge cu vinul în care au fiert peştii.

Se lasă să fiarbă 20 minute.

Se leagă cu margarină, se toarnă sosul în farfurie, iar deasupra se aşază păstrăvii.

Se presară pătrunjel verde tocat.

 

F: DULCIURI

Compot de mere

* ¾ kg mere;

* 2 pahare apă;

* 1 pahar zahăr;

* 1 plic zahăr vanilat sau scorţişoară

Se pune la fiert zahărul cu apa.

Se curăţă merele, se taie în sferturi, se îndepărtează căsuţa cu sâmburi.

Se pun în siropul care fierbe, adăugând şi vanilie, scorţişoară sau coajă de lămâie.

Se fierbe la foc mic.

Când merele sunt moi, ca să intre o scobitoare cu uşurinţă, se dau la o parte de pe foc.

Se aşază fructele în compotieră, iar zeama se strecoară şi se pune peste ele.