3. /18 IUNIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE
Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul;
Sf Cuv Erasm (Dezlegare la pește);
Duminica a 2-a după Rusalii - a Sfinților Români - Chemarea primilor Apostoli - Lumina faptelor bune și mărturisirea lui Hristos
Duminica a 2-a după Rusalii - a Sfinților Români - Chemarea primilor Apostoli - Lumina faptelor bune și mărturisirea lui Hristos
Apostol
Romani 2, 10-16
Fraților, mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câți, deci, fără lege au păcătuit, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecați. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptați. Pentru că, atunci când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt lor înșiși lege; ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc, sau îi și apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
2 Corinteni 5, 17, 20; 6, 1, 3-7, 10; 13, 11
Fraților, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. În numele lui Hristos, așadar, ne înfățișăm ca mijlocitori, ca și cum Însuși Dumnezeu v-ar îndemna prin noi: Vă rugăm, împăcați-vă cu Dumnezeu! Fiind, dar, împeună lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiți în zadar harul lui Dumnezeu. Să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoie, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștiință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefățarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății cele de-a dreapta și cele de-a stânga, ca niște întristați, dar purerea bucurându-ne, ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind, ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc. Deci, fraților, bucurați-vă! Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.
Evanghelia
Matei 4, 18-23
În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.
Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tătăl vostru Cel din ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Feriți-vă de oameni, că vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; la dregători și la împărați veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor; și veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârșit acela se va mântui.
Predica:
Predică la Duminica a II-a după Rusalii - a Sfinţilor Români - Pr. Ilie Cleopa
Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă.
“Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni“ (Matei 4, 19)
Iubiți credincioși,
Astăzi, când Sfânta Evanghelie vorbește de chemarea celor dintâi ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviință să vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor.
Să știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toți când zice: “Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul“ (Isaia 45, 22). În alt loc zice: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28). Iarăși vedem că chemarea lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoși, după cuvântul care zice: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință“ (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).
Mijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire sunt felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai aleasă s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicând: “Neamurile care nu Te știau pe Tine Te vor chema și popoarele care nu Te cunoșteau la Tine vor alerga“ (Isaia 55, 5). Sau când zice: “Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine“ (Ioan 12, 32). Zice și marele Apostol Pavel: “Prin Care am luat har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile, între care sunteți chemați și voi ai lui Iisus Hristos“ (Romani 1, 5-6). Chemarea oamenilor la mântuire se face prin Duhul Sfânt cu multă răbdare, după mărturia care zice: “Și Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulți și le-ai deșteptat luarea-aminte prin Duhul Tău și prin proorocii Tăi, dar ei nu și-au plecat urechea“ (Neemia 9, 30).
Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăință și prin prezența zidirilor Sale căci zice: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria“ (Psalm 18, 1).
Mulți oameni înțelepțiți de Dumnezeu, văzând frumusețea și armonia minunată a zidirilor, au ajuns la cunoașterea Ziditorului a toate, căci întreaga creație mărturisește că este opera mâinilor lui. Aceasta o spune și Sfântul Apostol Pavel zicând: “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20). Iar Solomon zice: “Căci din mărimea și frumusețea făpturilor poți să cunoști bine, socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit“ (Înțelepciunea lui Solomon 13, 5).
Este încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere, cum spune Sfântul Pavel: “Pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și preaslăvit“ (Romani 8, 30). Dar să nu înțelegem greșit, că Dumnezeu pe care mai înainte i-a hotărât pe aceștia i-a chemat și i-a îndreptat. Această chemare după alegere nu o face Dumnezeu fără voia omului. El fiind Atotștiutor și cunoscător de inimi, cheamă pe aceia care sunt vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai înainte îi vede că vor voi să-I urmeze și să facă poruncile Lui, pentru că Dumnezeu nu mântuiește pe om fără de om, fără voința lui. Dumnezeu voiește, “ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).
Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, ceilalți nu. Auzi ce zice: “Iată stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20). Așadar, să înțelegem că deși oamenii nu se pot mântui singuri, ci prin Har, totuși mântuirea lor atârnă de libertatea lor, ca să lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu întru ei sau nu, și să se mântuiască sau nu. Deci, să se știe clar că “Dumnezeu mântuiește sau osândește pe oameni, după faptele lor“ (Psalm 61, 11; Înțelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona 4, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6). Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea oamenilor.
Am însemnat aceasta aici pentru a ști că chemarea și alegerea oamenilor spre mântuire, nu se face de Dumnezeu fără voia lor, după cum afirmă unii. Marele Apostol Pavel ne spune: “Rugați-vă să fiți vrednici de chemarea voastră“ (II Tesaloniceni 1, 11) Cu alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători față de chemarea lui Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui și să lucrăm cu frică și cutremur la mântuirea noastră, precum ne învață același mare Apostol (Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5, 17).
Dar la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu cuvintele dumnezeieștii Scripturi. Dumnezeu ne cheamă la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne cheamă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15); Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2, 9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne cheamă la pace (I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă la cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la slava cea veșnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2, 14); Dumnezeu ne cheamă la mântuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne cheamă la Împărăția și slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne cheamă la viața cea veșnică (I Timotei 6, 12).
Iată, iubiți credincioși, la câte fericiri și bunătăți veșnice ne cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare câtă datorie avem noi păcătoșii, a-L iubi și a-L asculta pentru a dobândi atâtea nenumărate bunătăți și fericiri, la care El ne cheamă din a lui nemărginită milă și bunătate fără de asemănare!
În cele ce urmează să vedem ce rele îi așteaptă pe acei care resping chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea lui Dumnezeu se depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5; Matei 10, 14; Luca 9, 5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la orbire duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10). Cei ce nu ascultă și resping chemarea lui Dumnezeu ajung la rătăcire (Isaia 66, 4; II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu se vor pedepsi vremelnic (Isaia 65, 12; Ieremia 6, 16); cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la depărtare de El (Romani 1, 24; 1, 32).
Iubiți credincioși,
Până aici v-am vorbit despre chemarea, în general, pe care o face Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu aibă pe pământ o chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră trupească, adică chemarea din neexistență la viață este o chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu se naște fără voia și pronia Lui. Apoi fiecare om este chemat sau rânduit de sus să aibă un rol, o menire în viața aceasta. Unul este chemat să fie tată sau mamă de copii. Altul este chemat să lucreze cu mâinile sau cu mintea, să îngrijească pe bolnavi, să învețe și să educe pe oameni, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să slujească într-un fel societatea în care trăiește.
Pe lângă această chemare firească, Dumnezeu adresează fiecărui om și o chemare duhovnicească, de a cărei împlinire sau respingere depinde mântuirea sau osânda noastră. Astfel Dumnezeu ne cheamă la credință, la pocăință, la rugăciune, la împlinirea faptelor bune, la o adevărată trăire în Hristos, adică la sfințenie și desăvârșire, după cuvântul Sfântului Duh care zice: “Fiți sfinți, precum și Eu sunt sfânt! Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Levitic 19, 2; 11, 44).
Dar Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viață sfântă la împlinirea unei misiuni dumnezeiești speciale, mult mai înalte pe pământ. Așa au fost chemați și aleși în Vechiul Testament regii și profeții, iar în Noul Testament apostolii, episcopii, preoții, mucenicii și toți sfinții.
În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbește despre chemarea primilor patru apostoli. “Pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileei a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele au mers după El. De acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați pe Iacob al lui Zevedeu, și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El“ (Matei 4, 18-22).
Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare și misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli și propovăduitori ai Sfintei Evanghelii “până la marginile pământului“.
I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământești, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos. Până la această chemare, cei patru ucenici își împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să trăiască. Acum însă au fost chemați și aleși de Fiul lui Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, "vânători de oameni", vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe pământ. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite vremi și adresată numai celor sfinți și aleși, pentru a conlucra prin harul Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu și la mântuirea oamenilor.
N-a chemat Hristos la apostolat, nici oameni bogați, nici învățați, nici cunoscuți și cinstiți. A chemat pescari, oameni săraci și fără învățătură, oameni smeriți și curați la suflet, ca să smerească pe cei mândri, să mustre pe cei necredincioși și să ridice pe cei căzuți în întunericul necunoștinței de Dumnezeu. I-a chemat Hristos la sine goi, cerându-le să se lepede de cele pământești, de avere, de rude, de prieteni, de trufia acestei vieți și să-I fie ucenici, apostoli, mărturisitori și împreună lucrători la înnoirea lumii. A chemat Hristos pe cei mai smeriți și curați la suflet, dezbrăcați de toate grijile trecătoare, ca să-i poată fi ucenici credincioși gata să-și dea viața pentru El.
Vedeți pe cine cheamă și alege Hristos? Vedeți ce fel de chemare le face și ce le promite? Vă voi face vânători de oameni! Nu le promite averi și cinste pe pământ. Ci, dimpotrivă, le spune cu alt prilej că veți fi urâți de toți oamenii pentru numele Meu. Iar cei patru ucenici galileeni nu se tem, nu se împotrivesc Duhului Sfânt, nici nu se duc mai întâi la ai lor să-și ia rămas bun, ci “îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după“ El (Matei 4, 22). Vedeți ascultare fără condiții? Vedeți credință simplă și curată la cei de jos? Vedeți lepădare de sine la apostoli? Părăsesc hotărâți toate și intră cu curaj în școala lui Hristos, cea mai înaltă școală din toată lumea și din toate timpurile.
Aici aveau să învețe Petru și Andrei, Iacob și Ioan și ceilalți ucenici, episcopi și preoți, tainele credinței în Dumnezeu, puterea rugăciunii, adâncul smereniei, tăria blândeții, înțelepciunea Duhului, râvna apostoliei și îndrăzneala mărturisirii evangheliei lui Hristos. Aici aveau să învețe cea mai înaltă teologie a Duhului Sfânt și meșteșugul vânării sufletelor omenești. Căci nimic nu este mai greu decât să câștigi suflete pentru împărăția cerurilor. Nimic nu este mai greu pentru slujitorii Bisericii lui Hristos, decât să transforme sufletele oamenilor. Adică să facă din răi, buni; din necredincioși creștini adevărați; din desfrânați și bețivi, oameni pocăiți; din pescari, ucenici și din fricoși, mărturisitori și mucenici.
Apoi vedeți că apostolii și slujitorii Evangheliei nu se cheamă și nu se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege, îi învață, îi întărește suflă peste ei Duhul Sfânt și numai după aceea îi trimite să vestească cuvântul mântuirii în toată lumea. Fără o asemenea chemare, fără vocație pentru preoție, fără o viață sfântă, curată și plăcută lui Dumnezeu, nimeni să nu îndrăznească să intre în preoție și să slujească cele sfinte în biserică, cu nevrednicie, ca nu cumva și pe sine să se osândească și pe credincioși să-i smintească și să-i piardă. Iar chemarea pentru preoție o poate descoperi numai duhovnicul în scaunul de spovedanie.
Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor și a tot felul de grupări religioase nu au chemare și o alegere specială. Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfințit suflând peste ei harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decât de adevărații preoți și slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt urmașii direcți ai Sfinților Apostoli, prin hirotonie canonică, adică prin punerea mâinilor episcopilor și rânduiți ca preoți în satele și bisericile ortodoxe.
Iubiți credincioși,
Dacă toți avem o chemare și o misiune de la Dumnezeu pe pământ, să vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi și dacă ne-o împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulți credincioși sunteți căsătoriți și aveți familie și copii. Vă împliniți cum se cuvine datoria de creștini ortodocși și cea de părinți? Veniți regulat în sărbători la biserică? Vă rugați acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediți regulat în sfintele posturi? Iertați pe cei ce v-au supărat? Aveți smerenie, credință tare în Dumnezeu și răbdare în necazurile vieții? Vă împliniți datoria de soți, născând copii, așa cum ați făgăduit-o la cununie, nu îi ucideți? Vă creșteți copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsați de capul lor?
Iată câte întrebări se pun celor căsătoriți, de la care Dumnezeu așteaptă tot atâtea răspunsuri. La fel și cei necăsătoriți, văduvele și bătrânii sunt întrebați de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă duc viață curată, dacă se roagă și citesc cărți sfinte, dacă se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului.
Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăință, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viață creștinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre datorii creștinești, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost creați.
Să rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze și să ne ajute a ne împlini cu sfințenie marea noastră chemare de creștini și fii ai Bisericii lui Hristos. Amin.
Sfântul Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El s-a împodobit cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruință.
Pe vremea împărăției lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rânduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv și aflător de toate răutățile. Deci, auzind de creștini că se îngrețoșează de mulțimea zeilor și de jertfele idolești și hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani și de elini și spun că Unul este adevăratul Dumnezeu, Hristos, și pe mulți îi aduc la credința lor, s-a umplut de râvnă pentru zeii săi cei spurcați și, ducându-se la împărat, a cerut putere de la dânsul asupra creștinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor, să-i muncească și să-i omoare. Și împăratul i-a dat îndată acea putere și l-a trimis ca ighemon în țara Feniciei, ca să prigonească pe toți cei care cred în Hristos. Și ieșind el din Roma și apropiindu-se de Fenicia, a aflat că în cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, care ocărăște pe zeii cei vechi și întoarce pe oameni de la dânșii, învățându-i să nu le aducă lor jertfă, nici să li se închine, și strică legile părintești și mulți îl ascultă pe el. Iar ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripol pe un tribun cu mulți ostași, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie și să-l țină sub strajă până la venirea lui.
Și Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic și viteaz în războaie și arătase multe biruințe și pentru aceea avea mare slavă și cinste între ostași. încă era și înțelept în toate socotelile și așezările, având înțelepciune, iscusință și știință în scripturi. Și știind că Unul este adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, și crezând într-însul, slujea de-a pururea Aceluia, petrecându-și viața sa în întreaga înțelepciune. Incă era și foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi și odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruință.
Deci, apropiindu-se ostașii de cetatea Tripol, deodată tribunul a fost cuprins de o boală grea, cu cutremur și cu fierbințeală, și a zis către ostașii săi: „Știu pentru ce a căzut asupra mea această boală; zeii s-au mâniat asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, și pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală”. Iar ostașii, văzând pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de dânsul și erau mâhniți pentru el, că de trei zile nu gustase nimic și, din ceas în ceas, boala se întărea mai mult și îl îngrozea cu moarte.
Iar după trei zile, sosind noaptea, îngerul Domnului s-a arătat tribunului în vedenie, zicându-i: „De voiești să fii sănătos, strigă de trei ori către cer împreună cu ostașii care sunt cu tine, zicând: «Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi mie!» De vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!”. Iar tribunul, deșteptându-se și deschizând ochii săi -fiind în fierbințeală -, a văzut un sfânt înger întru asemănare de tânăr, cu podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stând înaintea lui. Și a zis tribunul către dânsul: „Eu sunt trimis cu ostașii ca să prind pe Leontie și să-l păzesc până la venirea ighemonului Adrian, iar tu îmi poruncești să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie”. Aceasta zicând-o bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Atunci el s-a înspăimântat și a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape de el și le-a spus: „Fraților, ascultați ce am văzut în întâiul somn, când am adormit: Un tânăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte și m-a sfătuit ca, împreună cu voi toți, să chem pe Dumnezeul lui Leontie și voi fi sănătos. Pe acel tânăr l-am văzut și în vederea ochilor, după ce m-am deșteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea”. Prietenii i-au răspuns: „Nu este mare lucru să facem aceasta toți împreună, numai să te poți face sănătos”.
Iar unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, și-l întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tânăr, pe care l-a văzut în vedenie. Și le spunea bolnavul toată asemănarea îngerului Domnului. Și se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către Dumnezeul lui Leontie, cel neștiut încă. Apoi, după ce toți ostașii s-au deșteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav și, aflând de vedenia ce a avut, au stat toți împreună privind spre cer și au strigat de trei ori cu bolnavul, zicând: „Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi!”. Și îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca și cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prânzului, a început a mânca și a bea cu dânșii și a se veseli. Iar Teodul, văzând o minune ca aceea, a fost mai mult în mirare și ședea deoparte, tăcând și gândind în sine: „Cine este Leontie și Cine este Dumnezeul lui?”.
Deci tovarășii săi îl chemau să mănânce și să bea cu dânșii, iar el nu voia să guste nimic, ci petrecea flămând. Dar, văzând pe ostași dându-se la băutură și neîngrijindu-se de drum, a zis către dânșii: „Iată, mâine sau poimâine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sârguim să căutăm pe bărbatul care ni s-a poruncit să-l prindem; deci dacă voiți, mă duc eu și cu tribunul înainte de voi în cetate, ca să căutăm pe acel bărbat după care suntem trimiși”. Zicând aceasta, a sfătuit și pe tribun să meargă cu el în cetate, și au plecat amândoi înainte.
Și suindu-se ei pe vârful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripol, iată, Leontie venea în întâmpinarea lor și li s-a închinat, zicându-le: „Bucurați-vă întru Domnul, fraților”. Tribunul și Teodul i-au răspuns: „Bucură-te și tu, frate!”. Leontie a zis către dânșii: „Pe cine ați venit să căutați aici?”. Iar ei au răspuns: „Impăratul Vespasian a aflat că un oarecare bărbat cinstit, înțelept, desăvârșit în fapte bune și viteaz în oaste, cu numele Leontie, viețuiește în cetatea aceasta; la el suntem trimiși, ca să-i știm casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i s-a încredințat de împărat această țară a Feniciei, spre îndreptare. El însuși dorește să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, și voiește să-l trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul Romei voiește să-l vadă și să-l știe, deoarece toți au auzit de bărbăteasca lui vitejie în războaie, de istețimea lui la cârmuirea cetăților și de multele lucruri însemnate ale lui, și cum că spre zei este foarte osârdnic”.
Iar fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: „Văd că sunteți străini și nu știți cele ce se fac în cetatea aceasta; deci veniți în casa mea și vă odihniți puțin, iar eu vă voi arăta pe Leontie, de care ziceți că este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiți; dar să știți că acela este creștin și crede în Domnul Iisus Hristos”. Ei, auzind aceasta, ziceau în gândul lor: „Cine este acest bărbat care spune că Leontie este creștin? Oare nu este din prietenii lui?”. Apoi l-au întrebat: „Care este numele tău?”. El a răspuns: „Despre numele meu se scrie astfel în cărți: Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste leul diavol, vrăjmașul cel nevăzut, și peste balaur, ighemonul vostru, vrăjmașul cel văzut; iar peste sfetnicii lui și peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi păși ca peste niște aspide și vasiliști. Și după ce voi dănțui peste toată tabăra leului, atunci din fapte se va arăta luminos numele meu”.
Tribunul și Teodul n-au înțeles cele grăite, însă socoteau în sine și se minunau, și au mers cu dânsul în casă. Iar Sfântul Leontie le-a pus masa și i-a ospătat. Și mâncând ei din cele puse înainte, au zis: „O, bunule bărbat, suntem îndestulați de ospățul tău, ne-am săturat de facerile tale de bine, acum rămâne să ne spui de Leontie pe care-l căutăm. Iar dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine, că ne-ai arătat atâta dragoste, și el te va cinsti cu multă cinste pentru aceasta și vei avea împărtășire cu prietenii împărătești”. Sfântul a zis către dânșii: „Eu sunt Leontie pe care voi îl căutați! Eu sunt ostașul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian să-l prindeți!”. Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicând: „Robule al Dumnezeului cel de sus, iartă-ne păcatul nostru și grăbește a ruga pe Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească și pe noi de păgânătatea idolească și de Adrian, fiara cea preacumplită, pentru că și noi voim să fim creștini!”. Apoi i-au spus lui cum i s-a făcut celui bolnav arătare îngerească și cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tămăduit de boală.
Iar Sfântul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos și, întinzându-se la pământ înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Craci, se ruga cu lacrimi, zicând: „Doamne Dumnezeule, Cel ce voiești ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului, caută spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să fie cu mine; deci mă rog, păzește-mă și pe mine, oaia Ta și pe cei împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste dânșii harul Sfântului Tău Duh, zidește într-înșii inimă curată și, însemnându-i cu semnul Tău cel sfânt, fă-i pe ei ostași nebiruiți ai Tăi. înarmează-i și întărește-i împotriva vrăjmașului diavol și împotriva slujitorilor lui, ca acești robi ai Tăi să sfărâme capul nevăzutului balaur și al văzutului Adrian, fiara cea rea”.
Astfel rugându-se sfântul cu căldură, un nor luminos s-a pogorât peste tribunul Ipatie și peste Teodul, prietenul lui, și, umbrindu-i, a lăsat ploaie peste ei și i-a botezat. Aceasta văzând-o sfântul, a chemat peste dânșii, pe când îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a zis: „Slavă Ție, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugăciunea celor ce Te iubesc și împlinești voia celor ce se tem de Tine”. După aceea, Leontie a îmbrăcat în haine albe pe cei nou botezați și a poruncit să poarte lumânări aprinse înaintea lor.
În acea vreme, au sosit în cetate și ceilalți ostași care rămăseseră pe drum și întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor și de Teodul. Și aflându-i și venind la dânșii, au văzut pe tribun și pe Teodul în haine albe și lumânări arzând înaintea lor, deci s-au minunat și nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscând că s-au făcut creștini și s-au botezat, ostașii au început a se tulbura și a se mânia de aceasta. încă aflând despre cele petrecute și unii din cetățeni, au început a face tulburare în cetate, strigând: „Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor noștri!”. Deci s-a făcut gâlceava și tulburare în cetate. Unii apărau pe Leontie și pe creștinii care erau cu dânsul, iar alții voiau să-i piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău ei singuri, ci așteptau venirea ighemonului.
Iar după două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate și toți ieșind în întâmpinarea lui, i-au spus despre Leontie și despre cei ce erau cu dânsul, care au crezut în Hristos. Și ziceau: „Un bărbat oarecare, anume Leontie, numindu-se creștin, îi întoarce pe mulți de la zeii noștri, amăgindu-i cu oarecare meșteșugiri vrăjitorești. El preamărește pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz și a fost dat la moarte pe cruce și, fiind bătut de Pilat, a fost răstignit, încă și pe ostașii cei împărătești, același Leontie i-a amăgit cu farmecele lui obișnuite, i-a tras la credința creștină și i-a îmbrăcat în haine albe. Iată, acum sunt trei zile de când îi ține închiși în casa sa și, împreună cu dânșii, slăvește pe Hristos al lor, Cel ce a fost răstignit, și defăima zeii noștri cu huliri fără de număr”. Atunci Adrian a trimis îndată ostași ca să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie și pe Teodul, să-i arunce în temniță și să-i păzească până la cercetare. Și intrând ighemonul în cetate, s-a odihnit de cale în ziua aceea.
Iar Sfântul Leontie șezând în temniță împreună cu ceilalți legați, toată ziua neîncetat îi învăța dreapta credință și-i întărea spre muceniceasca nevoință, mângâindu-i pe ei cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o toată cu dânșii în rugăciune, în cântări de psalmi și în preaslăvirea lui Dumnezeu.
Și făcându-se ziuă, ighemonul a stat la judecată și, scoțând din temniță pe sfinții legați și punându-i înainte la cercetare, a zis către Leontie: „Oare tu ești Leontie?”. Sfântul a zis: „Eu sunt”. Ighemonul a zis: „Ce fel de om ești tu? Cum ai înșelat cu vrăjile și cu farmecele tale pe ostașii cei ce totdeauna cu credință slujeau împăratului nostru, și i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?”. Răspuns-a Leontie: „Eu sunt ostaș al Hristosului meu, fiu al luminii celei adevărate, a Aceluia care luminează pe tot omul ce vine în lume; și tot cel ce vine la lumina aceea nu se poticnește. Ipatie și Teodul știu acum Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea și săvârșirea; adică însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început, Cel de o ființă cu Tatăl, lumina cea din lumină, Dumnezeul cel din Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscându-L, au părăsit pe zeii tăi cei făcuți din lemn, din piatră și din oase de dobitoace necuvântătoare, de vreme ce sunt necuvântători și neputincioși și cu înlesnire pot a se sfărâma”.
Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăznețe ale lui Leon-tie, a poruncit slujitorilor să-l bată pe el tare. Iar Sfântul Leontie, fiind bătut, își ridica ochii săi spre cer, de unde aștepta ajutorul lui Dumnezeu, iar către ighemon grăia: „O, nebunule tiran, ție ți se pare că mă muncești pe mine, dar mai mult te muncești pe tine însuți, împietrindu-ți inima ta!”. Iar ighemonul, după ce l-a bătut mult pe el, a poruncit să-l ducă în temniță și, întorcându-se către Ipatie și Teodul, le-a zis: „Pentru ce ați lepădat obiceiurile părintești în care ați crescut și, lăsând lefurile ostășești, ați mâhnit pe împărat?”. Sfinții au răspuns: „Mai bune lefuri am găsit la Impăratul Cel ceresc; pentru că ni s-a dat de la Dânsul pâinea aceea, care se pogoară din cer și care nu se sfârșește niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos”.
Adrian a zis către dânșii: „Aceste cuvinte netrebnice și nebunești v-a învățat pe voi spurcatul Leontie. Iar eu vă zic vouă să faceți cele plăcute împăratului! Au doară nu știți poruncile lui, că cei ce cinstesc pe zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri și cu mai mari rânduieli în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia să se piardă cu pedepse mai cumplite?”. Iar Sfinții Mucenici Ipatie și Teodul, răspunzând la aceasta, au zis: „Răsplata noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce voiești, pentru că ești râvni tor către necurații tăi zei. Te înarmezi asupra noastră, fiind nevinovați, dar degrabă va pieri viața ta, pentru că vremea zilelor tale s-a scurtat”.
Atunci Adrian, umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure dezbrăcat pe tribun de lemnul de muncă și să-i strujească trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodui, întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruțare. Iar sfinții, răbdând cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decât numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învățați de Sfântul Leontie și strigau, zicând: Mântuiește-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel cuvios. Iar muncitorul, văzându-i pe dânșii petrecând tari și nebiruiți în credința lui Hristos, i-a osândit la moarte, adică să li se taie capetele cu securea. Deci, sfinții ducându-se la moarte, cântau: „Tu ești scăparea noastră, Doamne. In mâinile Tale ne dăm sufletele noastre!”. Astfel cu bucurie și-au întins pentru Hristos grumajii lor sub secure și, fiind tăiați, s-au dus către Domnul ca să-și ia cununa cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoință.
După aceasta, Sfântul Leontie iarăși a fost scos la judecată și, pus fiind înaintea ighemonului, acesta a zis către dânsul: „Leontie, cruță-ți viața ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înșelați de tine, tribunul Ipatie și Teodul. Ascultă-mă pe mine și jertfește zeilor, ca să te învrednicești de mare cinste de la mine, de la însuși împăratul și de la senatul Romei”. Sfântul Leontie a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceea ce zici, ca să văd fața împăratului tău, care este vrăjmașă și urâtă lui Dumnezeu! Dar de voiești tu, Adriane, fă-te prieten al Hristosului meu, și de vei face aceasta, îți voi arăta câtă cinste, bogăție și mântuire veșnică vei câștiga”.
Atunci Adrian, de mânie râzând, a zis: „Oare acel fel de mântuire voiești să câștig, precum au câștigat tribunul și Teodul? O, spurcatule ce ești, oare nu știi cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?”. Sfântul a zis: „Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales viață, pace și bucurie; pentru că acum ei se bucură și se veselesc, sălășluindu-se împreună cu cetele îngerești”. Adrian a zis: „Ia aminte, Leontie, la cele grăite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au defăimat cândva această strălucire prealuminoasă a soarelui și pe marii zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita și ceilalți -, ca apoi să-și sfârșească viața lor cu moarte necinstită și cumplită? Cu adevărat nimeni, fără numai cei ce sunt fermecați de tine”. Răspuns-a sfântul: „Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgânilor sunt diavoli și asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei și toți cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Și cine este din cei ce au înțelegere sănătoasă, care ar fi voit să fie asemenea cu pietrele cele mute și cu lucrurile cele neînsuflețite, precum sunt zeii voștri, ca, aducându-le lor jertfe, să piară cu moarte fără de sfârșit?”.
Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit să întindă la pământ pe mucenic și patru slujitori tari să-l bată fără cruțare, iar crainicul să strige: „Cei ce defăimează pe zeii noștri și nu se supun împărăteștilor porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară”.
Deci sfântul mucenic a fost bătut până au ostenit slujitorii cei ce-l băteau; iar sfântul zicea către muncitor: „Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpân pe sufletul meu!”. Atunci ighemonul a poruncit să-l spânzure de un lemn de muncă și tot trupul lui, coastele și fluierele, să le stru-jească cu unelte de fier ascuțite. Astfel fiind strujit sfântul, într-acele dureri cumplite își ridica ochii săi spre cer și se ruga: „Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mântuiește-mă pe mine, Doamne!”.
Apoi, muncitorul a zis către slujitori; „Luați-l pe el de pe lemn, căci știu că de aceea și-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii noștri, să-i dea lui odihnă”. Atunci Sfântul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare către dânsul: „Să piei și tu și zeii tăi, ticălosule și spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi dea mie tărie și putere de a răbda muncile cele date de tine”.
Deci muncitorul a poruncit ca iarăși să-l spânzure cu capul în jos și să-i lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stând spânzurat multă vreme, se ruga zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe robii Tăi, Ipatie și Teodul, întru mărturisirea Preasfântului Tău nume, întărește-mă și pe mine, robul Tău, cel smerit și păcătos, ca să pot îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!”. Atunci Adrian a zis: „O, Leontie, știu că vei fi prieten zeilor noștri”. Răspuns-a mucenicul: „Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu ești rob al zeilor tăi, cu care vei pieri tu și ostașii tăi”.
În niște munci ca acestea pătimind Sfântul Leontie toată ziua, s-a apropiat seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca să ia pe sfântul mucenic și să-l arunce în temniță până a doua zi. Iar sfântul a cântat toată noaptea în temniță, zicând: Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Și i s-a arătat lui îngerul Domnului și i-a zis: „Imbărbătează-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Căruia tu îi slujești cu credință, m-a trimis pe mine la tine, ca nedepărtat să fiu de tine”. Deci sfântul se bucura și se veselea întru Dumnezeul său.
Iar a doua zi, ighemonul Adrian șezând iarăși la judecată, a pus înainte pe Sfântul Leontie și i-a zis: „Cum ai socotit, Leontie?”. Răspuns-a sfântul: „Am socotit o dată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele deșarte și de multe ori ți-am spus ție, și acum îți spun același lucru, că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele dintr-însele, pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit cruce pentru mântuirea noastră și în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis: „Ascultă-mă, Leontie, jertfește zeilor; că de mă vei asculta, mă jur ție pe zeii mei, că mare cinste și multe bogății vei câștiga de la împăratul". Răspuns-a sfântul: „Ce fel de cinste și bogății sunt în partea cea de sub cer, pentru care te-aș fi ascultat pe tine și m-aș fi lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos Stăpânul meu, pe Care cu toată inima mea Il iubesc și pentru a Cărui dragoste pătimesc și sunt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi nu voi jertfi niciodată!"
Și văzând muncitorul că nu poate birui pe ostașul lui Hristos și nici a-l îndupleca spre a sa păgânătate, a dat asupra lui osândă de moarte, în acest chip: „Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii împărătești și să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a și ocărât pe zeii noștri cei părintești, poruncim să fie întins la muncire în patru părți și să-l bată atât de tare, până ce rău își va lepăda sufletul său”. Deci Mucenicul Leontie fiind întins și legat de patru pari, a fost bătut cumplit de niște ostași tari, și în acele munci grele și-a dat sufletul său cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, târându-l, l-au aruncat afară din cetate; și luându-l credincioșii, l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripolei.
Această pătimire a Sfântului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos Notarie, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăblițe de plumb și a pus-o în mormânt lângă moaștele sfântului, pentru neamul cel mai de pe urmă. Deci fiecare care citește sau ascultă pe cel ce citește, să-și ridice spre cer mâinile sale și să dea slavă lui Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său spre atât de mare nevoință. Mucenicul lui Hristos, Leontie, și-a săvârșit pătimirea sa în ziua de l8 iunie, în timpul stăpânirii lui Vespasian în Roma, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Viața Sf Mc Ipatie
Pe vremea împărăţiei lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rânduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv şi aflător de toate răutăţile. Deci, auzind de creştini că se îngreţoşează de mulţimea zeilor şi de jertfele idoleşti şi hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani şi de elini şi spun că Unul este adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi pe mulţi îi aduc la credinţa lor, s-a umplut de râvnă pentru zeii săi cei spurcaţi şi, ducându-se la împărat, a cerut putere de la dânsul asupra creştinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor, să-i muncească şi să-i omoare. Şi împăratul i-a dat îndată acea putere şi l-a trimis ca ighemon în ţara Feniciei, ca să prigonească pe toţi cei care cred în Hristos. Şi ieşind el din Roma şi apropiindu-se de Fenicia, a aflat că în cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, care ocărăşte pe zeii cei vechi şi întoarce pe oameni de la dânşii, învăţându-i să nu le aducă lor jertfă, nici să li se închine, şi strică legile părinteşti şi mulţi îl ascultă pe el. Iar ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripol pe un tribun cu mulţi ostaşi, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie şi să-l ţină sub strajă până la venirea lui.
Şi Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic şi viteaz în războaie şi arătase multe biruinţe şi pentru aceea avea mare slavă şi cinste între ostaşi. încă era şi înţelept în toate socotelile şi aşezările, având înţelepciune, iscusinţă şi ştiinţă în scripturi. Şi ştiind că Unul este adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi crezând într-însul, slujea de-a pururea Aceluia, petrecându-şi viaţa sa în întreaga înţelepciune. Incă era şi foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi şi odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruinţă.
Deci, apropiindu-se ostaşii de cetatea Tripol, deodată tribunul a fost cuprins de o boală grea, cu cutremur şi cu fierbinţeală, şi a zis către ostaşii săi: „Ştiu pentru ce a căzut asupra mea această boală; zeii s-au mâniat asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, şi pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală". Iar ostaşii, văzând pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de dânsul şi erau mâhniţi pentru el, că de trei zile nu gustase nimic şi, din ceas în ceas, boala se întărea mai mult şi îl îngrozea cu moarte.
Iar după trei zile, sosind noaptea, îngerul Domnului s-a arătat tribunului în vedenie, zicându-i: „De voieşti să fii sănătos, strigă de trei ori către cer împreună cu ostaşii care sunt cu tine, zicând: «Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi mie!» De vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!" Iar tribunul, deşteptându-se şi deschizând ochii săi -fiind în fierbinţeală -, a văzut un sfânt înger întru asemănare de tânăr, cu podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stând înaintea lui. Şi a zis tribunul către dânsul: „Eu sunt trimis cu ostaşii ca să prind pe Leontie şi să-l păzesc până la venirea ighemonului Adrian, iar tu îmi porunceşti să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie". Aceasta zicând-o bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Atunci el s-a înspăimântat şi a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape de el şi le-a spus: „Fraţilor, ascultaţi ce am văzut în întâiul somn, când am adormit: Un tânăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte şi m-a sfătuit ca, împreună cu voi toţi, să chem pe Dumnezeul lui Leontie şi voi fi sănătos. Pe acel tânăr l-am văzut şi în vederea ochilor, după ce m-am deşteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea". Prietenii i-au răspuns: „Nu este mare lucru să facem aceasta toţi împreună, numai să te poţi face sănătos".
Iar unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, şi-l întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tânăr, pe care l-a văzut în vedenie. Şi le spunea bolnavul toată asemănarea îngerului Domnului. Şi se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către Dumnezeul lui Leontie, cel neştiut încă. Apoi, după ce toţi ostaşii s-au deşteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav şi, aflând de vedenia ce a avut, au stat toţi împreună privind spre cer şi au strigat de trei ori cu bolnavul, zicând: „Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi!" Şi îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca şi cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prânzului, a început a mânca şi a bea cu dânşii şi a se veseli. Iar Teodul, văzând o minune ca aceea, a fost mai mult în mirare şi şedea deoparte, tăcând şi gândind în sine: „Cine este Leontie şi Cine este Dumnezeul lui?"
Deci tovarăşii săi îl chemau să mănânce şi să bea cu dânşii, iar el nu voia să guste nimic, ci petrecea flămând. Dar, văzând pe ostaşi dându-se la băutură şi neîngrijindu-se de drum, a zis către dânşii: „Iată, mâine sau poimâine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sârguim să căutăm pe bărbatul care ni s-a poruncit să-l prindem; deci dacă voiţi, mă duc eu şi cu tribunul înainte de voi în cetate, ca să căutăm pe acel bărbat după care suntem trimişi". Zicând aceasta, a sfătuit şi pe tribun să meargă cu el în cetate, şi au plecat amândoi înainte.
Şi suindu-se ei pe vârful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripol, iată, Leontie venea în întâmpinarea lor şi li s-a închinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă întru Domnul, fraţilor". Tribunul şi Teodul i-au răspuns: „Bucură-te şi tu, frate!" Leontie a zis către dânşii: „Pe cine aţi venit să căutaţi aici?" Iar ei au răspuns: „Impăratul Vespasian a aflat că un oarecare bărbat cinstit, înţelept, desăvârşit în fapte bune şi viteaz în oaste, cu numele Leontie, vieţuieşte în cetatea aceasta; la el suntem trimişi, ca să-i ştim casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i s-a încredinţat de împărat această ţară a Feniciei, spre îndreptare. El însuşi doreşte să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, şi voieşte să-l trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul Romei voieşte să-l vadă şi să-l ştie, deoarece toţi au auzit de bărbăteasca lui vitejie în războaie, de isteţimea lui la cârmuirea cetăţilor şi de multele lucruri însemnate ale lui, şi cum că spre zei este foarte osârdnic".
Iar fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: „Văd că sunteţi străini şi nu ştiţi cele ce se fac în cetatea aceasta; deci veniţi în casa mea şi vă odihniţi puţin, iar eu vă voi arăta pe Leontie, de care ziceţi că este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiţi; dar să ştiţi că acela este creştin şi crede în Domnul Iisus Hristos". Ei, auzind aceasta, ziceau în gândul lor: „Cine este acest bărbat care spune că Leontie este creştin? Oare nu este din prietenii lui?" Apoi l-au întrebat: „Care este numele tău?" El a răspuns: „Despre numele meu se scrie astfel în cărţi: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste leul diavol, vrăjmaşul cel nevăzut, şi peste balaur, ighemonul vostru, vrăjmaşul cel văzut; iar peste sfetnicii lui şi peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi păşi ca peste nişte aspide şi vasilişti. Şi după ce voi dănţui peste toată tabăra leului, atunci din fapte se va arăta luminos numele meu".
Tribunul şi Teodul n-au înţeles cele grăite, însă socoteau în sine şi se minunau, şi au mers cu dânsul în casă. Iar Sfântul Leontie le-a pus masa şi i-a ospătat. Şi mâncând ei din cele puse înainte, au zis: „O, bunule bărbat, suntem îndestulaţi de ospăţul tău, ne-am săturat de facerile tale de bine, acum rămâne să ne spui de Leontie pe care-l căutăm. Iar dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine, că ne-ai arătat atâta dragoste, şi el te va cinsti cu multă cinste pentru aceasta şi vei avea împărtăşire cu prietenii împărăteşti". Sfântul a zis către dânşii: „Eu sunt Leontie pe care voi îl căutaţi! Eu sunt ostaşul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian să-l prindeţi!" Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicând: „Robule al Dumnezeului cel de sus, iartă-ne păcatul nostru şi grăbeşte a ruga pe Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească şi pe noi de păgânătatea idolească şi de Adrian, fiara cea preacumplită, pentru că şi noi voim să fim creştini!" Apoi i-au spus lui cum i s-a făcut celui bolnav arătare îngerească şi cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tămăduit de boală.
Iar Sfântul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos şi, întinzându-se la pământ înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Craci, se ruga cu lacrimi, zicând: „Doamne Dumnezeule, Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului, caută spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să fie cu mine; deci mă rog, păzeşte-mă şi pe mine, oaia Ta şi pe cei împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste dânşii harul Sfântului Tău Duh, zideşte într-înşii inimă curată şi, însemnându-i cu semnul Tău cel sfânt, fă-i pe ei ostaşi nebiruiţi ai Tăi. înarmează-i şi întăreşte-i împotriva vrăjmaşului diavol şi împotriva slujitorilor lui, ca aceşti robi ai Tăi să sfărâme capul nevăzutului balaur şi al văzutului Adrian, fiara cea rea".
Astfel rugându-se sfântul cu căldură, un nor luminos s-a pogorât peste tribunul Ipatie şi peste Teodul, prietenul lui, şi, umbrindu-i, a lăsat ploaie peste ei şi i-a botezat. Aceasta văzând-o sfântul, a chemat peste dânşii, pe când îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a zis: „Slavă Ţie, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugăciunea celor ce Te iubesc şi împlineşti voia celor ce se tem de Tine". După aceea, Leontie a îmbrăcat în haine albe pe cei nou botezaţi şi a poruncit să poarte lumânări aprinse înaintea lor.
În acea vreme, au sosit în cetate şi ceilalţi ostaşi care rămăseseră pe drum şi întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor şi de Teodul. Şi aflându-i şi venind la dânşii, au văzut pe tribun şi pe Teodul în haine albe şi lumânări arzând înaintea lor, deci s-au minunat şi nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscând că s-au făcut creştini ş\ s-au botezat, ostaşii au început a se tulbura şi a se mânia de aceasta. încă aflând despre cele petrecute şi unii din cetăţeni, au început a face tulburare în cetate, strigând: „Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor noştri!" Deci s-a făcut gâlceava şi tulburare în cetate. Unii apărau pe Leontie şi pe creştinii care erau cu dânsul, iar alţii voiau să-i piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău ei singuri, ci aşteptau venirea ighemonului.
Iar după două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate şi toţi ieşind în întâmpinarea lui, i-au spus despre Leontie şi despre cei ce erau cu dânsul, care au crezut în Hristos. Şi ziceau: „Un bărbat oarecare, anume Leontie, numindu-se creştin, îi întoarce pe mulţi de la zeii noştri, amăgindu-i cu oarecare meşteşugiri vrăjitoreşti. El preamăreşte pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz şi a fost dat la moarte pe cruce şi, fiind bătut de Pilat, a fost răstignit, încă şi pe ostaşii cei împărăteşti, acelaşi Leontie i-a amăgit cu farmecele lui obişnuite, i-a tras la credinţa creştină şi i-a îmbrăcat în haine albe. Iată, acum sunt trei zile de când îi ţine închişi în casa sa şi, împreună cu dânşii, slăveşte pe Hristos al lor, Cel ce a fost răstignit, şi defăima zeii noştri cu huliri fără de număr". Atunci Adrian a trimis îndată ostaşi ca să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie şi pe Teodul, să-i arunce în temniţă şi să-i păzească până la cercetare. Şi intrând ighemonul în cetate, s-a odihnit de cale în ziua aceea.
Iar Sfântul Leontie şezând în temniţă împreună cu ceilalţi legaţi, toată ziua neîncetat îi învăţa dreapta credinţă şi-i întărea spre muceniceasca nevoinţă, mângâindu-i pe ei cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o toată cu dânşii în rugăciune, în cântări de psalmi şi în preaslăvirea lui Dumnezeu.
Şi făcându-se ziuă, ighemonul a stat la judecată şi, scoţând din temniţă pe sfinţii legaţi şi punându-i înainte la cercetare, a zis către Leontie: „Oare tu eşti Leontie?" Sfântul a zis: „Eu sunt". Ighemonul a zis: „Ce fel de om eşti tu? Cum ai înşelat cu vrăjile şi cu farmecele tale pe ostaşii cei ce totdeauna cu credinţă slujeau împăratului nostru, şi i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?" Răspuns-a Leontie: „Eu sunt ostaş al Hristosului meu, fiu al luminii celei adevărate, a Aceluia care luminează pe tot omul ce vine în lume; şi tot cel ce vine la lumina aceea nu se poticneşte. Ipatie şi Teodul ştiu acum Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea şi săvârşirea; adică însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început, Cel de o fiinţă cu Tatăl, lumina cea din lumină, Dumnezeul cel din Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscându-L, au părăsit pe zeii tăi cei făcuţi din lemn, din piatră şi din oase de dobitoace necuvântătoare, de vreme ce sunt necuvântători şi neputincioşi şi cu înlesnire pot a se sfărâma".
Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăzneţe ale lui Leon-tie, a poruncit slujitorilor să-l bată pe el tare. Iar Sfântul Leontie, fiind bătut, îşi ridica ochii săi spre cer, de unde aştepta ajutorul lui Dumnezeu, iar către ighemon grăia: „O, nebunule tiran, ţie ţi se pare că mă munceşti pe mine, dar mai mult te munceşti pe tine însuţi, împietrindu-ţi inima ta!" Iar ighemonul, după ce l-a bătut mult pe el, a poruncit să-l ducă în temniţă şi, întorcându-se către Ipatie şi Teodul, le-a zis: „Pentru ce aţi lepădat obiceiurile părinteşti în care aţi crescut şi, lăsând lefurile ostăşeşti, aţi mâhnit pe împărat?" Sfinţii au răspuns: „Mai bune lefuri am găsit la Impăratul Cel ceresc; pentru că ni s-a dat de la Dânsul pâinea aceea, care se pogoară din cer şi care nu se sfârşeşte niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos".
Adrian a zis către dânşii: „Aceste cuvinte netrebnice şi nebuneşti v-a învăţat pe voi spurcatul Leontie. Iar eu vă zic vouă să faceţi cele plăcute împăratului! Au doară nu ştiţi poruncile lui, că cei ce cinstesc pe zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri şi cu mai mari rânduieli în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia să se piardă cu pedepse mai cumplite?" Iar Sfinţii Mucenici Ipatie şi Teodul, răspunzând la aceasta, au zis: „Răsplata noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce voieşti, pentru că eşti râvni tor către necuraţii tăi zei. Te înarmezi asupra noastră, fiind nevinovaţi, dar degrabă va pieri viaţa ta, pentru că vremea zilelor tale s-a scurtat".
Atunci Adrian, umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure dezbrăcat pe tribun de lemnul de muncă şi să-i strujească trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodui, întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruţare. Iar sfinţii, răbdând cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decât numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învăţaţi de Sfântul Leontie şi strigau, zicând: Mântuieşte-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel cuvios. Iar muncitorul, văzându-i pe dânşii petrecând tari şi nebiruiţi în credinţa lui Hristos, i-a osândit la moarte, adică să li se taie capetele cu securea. Deci, sfinţii ducându-se la moarte, cântau: „Tu eşti scăparea noastră, Doamne. In mâinile Tale ne dăm sufletele noastre!" Astfel cu bucurie şi-au întins pentru Hristos grumajii lor sub secure şi, fiind tăiaţi, s-au dus către Domnul ca să-şi ia cununa cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoinţă.
După aceasta, Sfântul Leontie iarăşi a fost scos la judecată şi, pus fiind înaintea ighemonului, acesta a zis către dânsul: „Leontie, cruţă-ţi viaţa ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înşelaţi de tine, tribunul Ipatie şi Teodul. Ascultă-mă pe mine şi jertfeşte zeilor, ca să te învredniceşti de mare cinste de la mine, de la însuşi împăratul şi de la senatul Romei". Sfântul Leontie a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceea ce zici, ca să văd faţa împăratului tău, care este vrăjmaşă şi urâtă lui Dumnezeu! Dar de voieşti tu, Adriane, fă-te prieten al Hristosului meu, şi de vei face aceasta, îţi voi arăta câtă cinste, bogăţie şi mântuire veşnică vei câştiga".
Atunci Adrian, de mânie râzând, a zis: „Oare acel fel de mântuire voieşti să câştig, precum au câştigat tribunul şi Teodul? O, spurcatule ce eşti, oare nu ştii cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?" Sfântul a zis: „Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales viaţă, pace şi bucurie; pentru că acum ei se bucură şi se veselesc, sălăşluindu-se împreună cu cetele îngereşti". Adrian a zis: „Ia aminte, Leontie, la cele grăite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au defăimat cândva această strălucire prealuminoasă a soarelui şi pe marii zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita şi ceilalţi -, ca apoi să-şi sfârşească viaţa lor cu moarte necinstită şi cumplită? Cu adevărat nimeni, fără numai cei ce sunt fermecaţi de tine". Răspuns-a sfântul: „Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgânilor sunt diavoli şi asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Şi cine este din cei ce au înţelegere sănătoasă, care ar fi voit să fie asemenea cu pietrele cele mute şi cu lucrurile cele neînsufleţite, precum sunt zeii voştri, ca, aducându-le lor jertfe, să piară cu moarte fără de sfârşit?"
Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit să întindă la pământ pe mucenic şi patru slujitori tari să-l bată fără cruţare, iar crainicul să strige: „Cei ce defăimează pe zeii noştri şi nu se supun împărăteştilor porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară".
Deci sfântul mucenic a fost bătut până au ostenit slujitorii cei ce-l băteau; iar sfântul zicea către muncitor: „Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpân pe sufletul meu!" Atunci ighemonul a poruncit să-l spânzure de un lemn de muncă şi tot trupul lui, coastele şi fluierele, să le stru-jească cu unelte de fier ascuţite. Astfel fiind strujit sfântul, într-acele dureri cumplite îşi ridica ochii săi spre cer şi se ruga: „Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mântuieşte-mă pe mine, Doamne!"
Apoi, muncitorul a zis către slujitori; „Luaţi-l pe el de pe lemn, căci ştiu că de aceea şi-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii noştri, să-i dea lui odihnă". Atunci Sfântul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare către dânsul: „Să piei şi tu şi zeii tăi, ticălosule şi spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi dea mie tărie şi putere de a răbda muncile cele date de tine".
Deci muncitorul a poruncit ca iarăşi să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stând spânzurat multă vreme, se ruga zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe robii Tăi, Ipatie şi Teodul, întru mărturisirea Preasfântului Tău nume, întăreşte-mă şi pe mine, robul Tău, cel smerit şi păcătos, ca să pot îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!". Atunci Adrian a zis: „O, Leontie, ştiu că vei fi prieten zeilor noştri". Răspuns-a mucenicul: „Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu eşti rob al zeilor tăi, cu care vei pieri tu şi ostaşii tăi".
În nişte munci ca acestea pătimind Sfântul Leontie toată ziua, s-a apropiat seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca să ia pe sfântul mucenic şi să-l arunce în temniţă până a doua zi. Iar sfântul a cântat toată noaptea în temniţă, zicând: Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Şi i s-a arătat lui îngerul Domnului şi i-a zis: „Imbărbătează-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Căruia tu îi slujeşti cu credinţă, m-a trimis pe mine la tine, ca nedepărtat să fiu de tine". Deci sfântul se bucura şi se veselea întru Dumnezeul său.
Iar a doua zi, ighemonul Adrian şezând iarăşi la judecată, a pus înainte pe Sfântul Leontie şi i-a zis: „Cum ai socotit, Leontie?" Răspuns-a sfântul: „Am socotit o dată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele deşarte şi de multe ori ţi-am spus ţie, şi acum îţi spun acelaşi lucru, că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele, pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit cruce pentru mântuirea noastră şi în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis: „Ascultă-mă, Leontie, jertfeşte zeilor; că de mă vei asculta, mă jur ţie pe zeii mei, că mare cinste şi multe bogăţii vei câştiga de la împăratul". Răspuns-a sfântul: „Ce fel de cinste şi bogăţii sunt în partea cea de sub cer, pentru care te-aş fi ascultat pe tine şi m-aş fi lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos Stăpânul meu, pe Care cu toată inima mea Il iubesc şi pentru a Cărui dragoste pătimesc şi sunt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi nu voi jertfi niciodată!"
Şi văzând muncitorul că nu poate birui pe ostaşul lui Hristos şi nici a-l îndupleca spre a sa păgânătate, a dat asupra lui osândă de moarte, în acest chip: „Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii împărăteşti şi să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a şi ocărât pe zeii noştri cei părinteşti, poruncim să fie întins la muncire în patru părţi şi să-l bată atât de tare, până ce rău îşi va lepăda sufletul său". Deci Mucenicul Leontie fiind întins şi legat de patru pari, a fost bătut cumplit de nişte ostaşi tari, şi în acele munci grele şi-a dat sufletul său cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, târându-l, l-au aruncat afară din cetate; şi luându-l credincioşii, l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripolei.
Această pătimire a Sfântului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos Notarie, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăbliţe de plumb şi a pus-o în mormânt lângă moaştele sfântului, pentru neamul cel mai de pe urmă. Deci fiecare care citeşte sau ascultă pe cel ce citeşte, să-şi ridice spre cer mâinile sale şi să dea slavă lui Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său spre atât de mare nevoinţă. Mucenicul lui Hristos, Leontie, şi-a săvârşit pătimirea sa în ziua de l8 iunie, în timpul stăpânirii lui Vespasian în Roma, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Viața Sf Mc Teodul
Pe vremea împărăţiei lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rânduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv şi aflător de toate răutăţile. Deci, auzind de creştini că se îngreţoşează de mulţimea zeilor şi de jertfele idoleşti şi hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani şi de elini şi spun că Unul este adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi pe mulţi îi aduc la credinţa lor, s-a umplut de râvnă pentru zeii săi cei spurcaţi şi, ducându-se la împărat, a cerut putere de la dânsul asupra creştinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor, să-i muncească şi să-i omoare. Şi împăratul i-a dat îndată acea putere şi l-a trimis ca ighemon în ţara Feniciei, ca să prigonească pe toţi cei care cred în Hristos. Şi ieşind el din Roma şi apropiindu-se de Fenicia, a aflat că în cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, care ocărăşte pe zeii cei vechi şi întoarce pe oameni de la dânşii, învăţându-i să nu le aducă lor jertfă, nici să li se închine, şi strică legile părinteşti şi mulţi îl ascultă pe el. Iar ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripol pe un tribun cu mulţi ostaşi, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie şi să-l ţină sub strajă până la venirea lui.
Şi Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic şi viteaz în războaie şi arătase multe biruinţe şi pentru aceea avea mare slavă şi cinste între ostaşi. încă era şi înţelept în toate socotelile şi aşezările, având înţelepciune, iscusinţă şi ştiinţă în scripturi. Şi ştiind că Unul este adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi crezând într-însul, slujea de-a pururea Aceluia, petrecându-şi viaţa sa în întreaga înţelepciune. Incă era şi foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi şi odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruinţă.
Deci, apropiindu-se ostaşii de cetatea Tripol, deodată tribunul a fost cuprins de o boală grea, cu cutremur şi cu fierbinţeală, şi a zis către ostaşii săi: „Ştiu pentru ce a căzut asupra mea această boală; zeii s-au mâniat asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, şi pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală". Iar ostaşii, văzând pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de dânsul şi erau mâhniţi pentru el, că de trei zile nu gustase nimic şi, din ceas în ceas, boala se întărea mai mult şi îl îngrozea cu moarte.
Iar după trei zile, sosind noaptea, îngerul Domnului s-a arătat tribunului în vedenie, zicându-i: „De voieşti să fii sănătos, strigă de trei ori către cer împreună cu ostaşii care sunt cu tine, zicând: «Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi mie!» De vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!" Iar tribunul, deşteptându-se şi deschizând ochii săi -fiind în fierbinţeală -, a văzut un sfânt înger întru asemănare de tânăr, cu podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stând înaintea lui. Şi a zis tribunul către dânsul: „Eu sunt trimis cu ostaşii ca să prind pe Leontie şi să-l păzesc până la venirea ighemonului Adrian, iar tu îmi porunceşti să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie". Aceasta zicând-o bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Atunci el s-a înspăimântat şi a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape de el şi le-a spus: „Fraţilor, ascultaţi ce am văzut în întâiul somn, când am adormit: Un tânăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte şi m-a sfătuit ca, împreună cu voi toţi, să chem pe Dumnezeul lui Leontie şi voi fi sănătos. Pe acel tânăr l-am văzut şi în vederea ochilor, după ce m-am deşteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea". Prietenii i-au răspuns: „Nu este mare lucru să facem aceasta toţi împreună, numai să te poţi face sănătos".
Iar unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, şi-l întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tânăr, pe care l-a văzut în vedenie. Şi le spunea bolnavul toată asemănarea îngerului Domnului. Şi se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către Dumnezeul lui Leontie, cel neştiut încă. Apoi, după ce toţi ostaşii s-au deşteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav şi, aflând de vedenia ce a avut, au stat toţi împreună privind spre cer şi au strigat de trei ori cu bolnavul, zicând: „Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi!" Şi îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca şi cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prânzului, a început a mânca şi a bea cu dânşii şi a se veseli. Iar Teodul, văzând o minune ca aceea, a fost mai mult în mirare şi şedea deoparte, tăcând şi gândind în sine: „Cine este Leontie şi Cine este Dumnezeul lui?"
Deci tovarăşii săi îl chemau să mănânce şi să bea cu dânşii, iar el nu voia să guste nimic, ci petrecea flămând. Dar, văzând pe ostaşi dându-se la băutură şi neîngrijindu-se de drum, a zis către dânşii: „Iată, mâine sau poimâine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sârguim să căutăm pe bărbatul care ni s-a poruncit să-l prindem; deci dacă voiţi, mă duc eu şi cu tribunul înainte de voi în cetate, ca să căutăm pe acel bărbat după care suntem trimişi". Zicând aceasta, a sfătuit şi pe tribun să meargă cu el în cetate, şi au plecat amândoi înainte.
Şi suindu-se ei pe vârful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripol, iată, Leontie venea în întâmpinarea lor şi li s-a închinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă întru Domnul, fraţilor". Tribunul şi Teodul i-au răspuns: „Bucură-te şi tu, frate!" Leontie a zis către dânşii: „Pe cine aţi venit să căutaţi aici?" Iar ei au răspuns: „Impăratul Vespasian a aflat că un oarecare bărbat cinstit, înţelept, desăvârşit în fapte bune şi viteaz în oaste, cu numele Leontie, vieţuieşte în cetatea aceasta; la el suntem trimişi, ca să-i ştim casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i s-a încredinţat de împărat această ţară a Feniciei, spre îndreptare. El însuşi doreşte să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, şi voieşte să-l trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul Romei voieşte să-l vadă şi să-l ştie, deoarece toţi au auzit de bărbăteasca lui vitejie în războaie, de isteţimea lui la cârmuirea cetăţilor şi de multele lucruri însemnate ale lui, şi cum că spre zei este foarte osârdnic".
Iar fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: „Văd că sunteţi străini şi nu ştiţi cele ce se fac în cetatea aceasta; deci veniţi în casa mea şi vă odihniţi puţin, iar eu vă voi arăta pe Leontie, de care ziceţi că este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiţi; dar să ştiţi că acela este creştin şi crede în Domnul Iisus Hristos". Ei, auzind aceasta, ziceau în gândul lor: „Cine este acest bărbat care spune că Leontie este creştin? Oare nu este din prietenii lui?" Apoi l-au întrebat: „Care este numele tău?" El a răspuns: „Despre numele meu se scrie astfel în cărţi: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste leul diavol, vrăjmaşul cel nevăzut, şi peste balaur, ighemonul vostru, vrăjmaşul cel văzut; iar peste sfetnicii lui şi peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi păşi ca peste nişte aspide şi vasilişti. Şi după ce voi dănţui peste toată tabăra leului, atunci din fapte se va arăta luminos numele meu".
Tribunul şi Teodul n-au înţeles cele grăite, însă socoteau în sine şi se minunau, şi au mers cu dânsul în casă. Iar Sfântul Leontie le-a pus masa şi i-a ospătat. Şi mâncând ei din cele puse înainte, au zis: „O, bunule bărbat, suntem îndestulaţi de ospăţul tău, ne-am săturat de facerile tale de bine, acum rămâne să ne spui de Leontie pe care-l căutăm. Iar dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine, că ne-ai arătat atâta dragoste, şi el te va cinsti cu multă cinste pentru aceasta şi vei avea împărtăşire cu prietenii împărăteşti". Sfântul a zis către dânşii: „Eu sunt Leontie pe care voi îl căutaţi! Eu sunt ostaşul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian să-l prindeţi!" Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicând: „Robule al Dumnezeului cel de sus, iartă-ne păcatul nostru şi grăbeşte a ruga pe Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească şi pe noi de păgânătatea idolească şi de Adrian, fiara cea preacumplită, pentru că şi noi voim să fim creştini!" Apoi i-au spus lui cum i s-a făcut celui bolnav arătare îngerească şi cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tămăduit de boală.
Iar Sfântul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos şi, întinzându-se la pământ înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Craci, se ruga cu lacrimi, zicând: „Doamne Dumnezeule, Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului, caută spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să fie cu mine; deci mă rog, păzeşte-mă şi pe mine, oaia Ta şi pe cei împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste dânşii harul Sfântului Tău Duh, zideşte într-înşii inimă curată şi, însemnându-i cu semnul Tău cel sfânt, fă-i pe ei ostaşi nebiruiţi ai Tăi. înarmează-i şi întăreşte-i împotriva vrăjmaşului diavol şi împotriva slujitorilor lui, ca aceşti robi ai Tăi să sfărâme capul nevăzutului balaur şi al văzutului Adrian, fiara cea rea".
Astfel rugându-se sfântul cu căldură, un nor luminos s-a pogorât peste tribunul Ipatie şi peste Teodul, prietenul lui, şi, umbrindu-i, a lăsat ploaie peste ei şi i-a botezat. Aceasta văzând-o sfântul, a chemat peste dânşii, pe când îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a zis: „Slavă Ţie, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugăciunea celor ce Te iubesc şi împlineşti voia celor ce se tem de Tine". După aceea, Leontie a îmbrăcat în haine albe pe cei nou botezaţi şi a poruncit să poarte lumânări aprinse înaintea lor.
În acea vreme, au sosit în cetate şi ceilalţi ostaşi care rămăseseră pe drum şi întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor şi de Teodul. Şi aflându-i şi venind la dânşii, au văzut pe tribun şi pe Teodul în haine albe şi lumânări arzând înaintea lor, deci s-au minunat şi nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscând că s-au făcut creştini ş\ s-au botezat, ostaşii au început a se tulbura şi a se mânia de aceasta. încă aflând despre cele petrecute şi unii din cetăţeni, au început a face tulburare în cetate, strigând: „Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor noştri!" Deci s-a făcut gâlceava şi tulburare în cetate. Unii apărau pe Leontie şi pe creştinii care erau cu dânsul, iar alţii voiau să-i piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău ei singuri, ci aşteptau venirea ighemonului.
Iar după două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate şi toţi ieşind în întâmpinarea lui, i-au spus despre Leontie şi despre cei ce erau cu dânsul, care au crezut în Hristos. Şi ziceau: „Un bărbat oarecare, anume Leontie, numindu-se creştin, îi întoarce pe mulţi de la zeii noştri, amăgindu-i cu oarecare meşteşugiri vrăjitoreşti. El preamăreşte pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz şi a fost dat la moarte pe cruce şi, fiind bătut de Pilat, a fost răstignit, încă şi pe ostaşii cei împărăteşti, acelaşi Leontie i-a amăgit cu farmecele lui obişnuite, i-a tras la credinţa creştină şi i-a îmbrăcat în haine albe. Iată, acum sunt trei zile de când îi ţine închişi în casa sa şi, împreună cu dânşii, slăveşte pe Hristos al lor, Cel ce a fost răstignit, şi defăima zeii noştri cu huliri fără de număr". Atunci Adrian a trimis îndată ostaşi ca să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie şi pe Teodul, să-i arunce în temniţă şi să-i păzească până la cercetare. Şi intrând ighemonul în cetate, s-a odihnit de cale în ziua aceea.
Iar Sfântul Leontie şezând în temniţă împreună cu ceilalţi legaţi, toată ziua neîncetat îi învăţa dreapta credinţă şi-i întărea spre muceniceasca nevoinţă, mângâindu-i pe ei cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o toată cu dânşii în rugăciune, în cântări de psalmi şi în preaslăvirea lui Dumnezeu.
Şi făcându-se ziuă, ighemonul a stat la judecată şi, scoţând din temniţă pe sfinţii legaţi şi punându-i înainte la cercetare, a zis către Leontie: „Oare tu eşti Leontie?" Sfântul a zis: „Eu sunt". Ighemonul a zis: „Ce fel de om eşti tu? Cum ai înşelat cu vrăjile şi cu farmecele tale pe ostaşii cei ce totdeauna cu credinţă slujeau împăratului nostru, şi i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?" Răspuns-a Leontie: „Eu sunt ostaş al Hristosului meu, fiu al luminii celei adevărate, a Aceluia care luminează pe tot omul ce vine în lume; şi tot cel ce vine la lumina aceea nu se poticneşte. Ipatie şi Teodul ştiu acum Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea şi săvârşirea; adică însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început, Cel de o fiinţă cu Tatăl, lumina cea din lumină, Dumnezeul cel din Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscându-L, au părăsit pe zeii tăi cei făcuţi din lemn, din piatră şi din oase de dobitoace necuvântătoare, de vreme ce sunt necuvântători şi neputincioşi şi cu înlesnire pot a se sfărâma".
Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăzneţe ale lui Leon-tie, a poruncit slujitorilor să-l bată pe el tare. Iar Sfântul Leontie, fiind bătut, îşi ridica ochii săi spre cer, de unde aştepta ajutorul lui Dumnezeu, iar către ighemon grăia: „O, nebunule tiran, ţie ţi se pare că mă munceşti pe mine, dar mai mult te munceşti pe tine însuţi, împietrindu-ţi inima ta!" Iar ighemonul, după ce l-a bătut mult pe el, a poruncit să-l ducă în temniţă şi, întorcându-se către Ipatie şi Teodul, le-a zis: „Pentru ce aţi lepădat obiceiurile părinteşti în care aţi crescut şi, lăsând lefurile ostăşeşti, aţi mâhnit pe împărat?" Sfinţii au răspuns: „Mai bune lefuri am găsit la Impăratul Cel ceresc; pentru că ni s-a dat de la Dânsul pâinea aceea, care se pogoară din cer şi care nu se sfârşeşte niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos".
Adrian a zis către dânşii: „Aceste cuvinte netrebnice şi nebuneşti v-a învăţat pe voi spurcatul Leontie. Iar eu vă zic vouă să faceţi cele plăcute împăratului! Au doară nu ştiţi poruncile lui, că cei ce cinstesc pe zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri şi cu mai mari rânduieli în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia să se piardă cu pedepse mai cumplite?" Iar Sfinţii Mucenici Ipatie şi Teodul, răspunzând la aceasta, au zis: „Răsplata noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce voieşti, pentru că eşti râvni tor către necuraţii tăi zei. Te înarmezi asupra noastră, fiind nevinovaţi, dar degrabă va pieri viaţa ta, pentru că vremea zilelor tale s-a scurtat".
Atunci Adrian, umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure dezbrăcat pe tribun de lemnul de muncă şi să-i strujească trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodui, întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruţare. Iar sfinţii, răbdând cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decât numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învăţaţi de Sfântul Leontie şi strigau, zicând: Mântuieşte-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel cuvios. Iar muncitorul, văzându-i pe dânşii petrecând tari şi nebiruiţi în credinţa lui Hristos, i-a osândit la moarte, adică să li se taie capetele cu securea. Deci, sfinţii ducându-se la moarte, cântau: „Tu eşti scăparea noastră, Doamne. In mâinile Tale ne dăm sufletele noastre!" Astfel cu bucurie şi-au întins pentru Hristos grumajii lor sub secure şi, fiind tăiaţi, s-au dus către Domnul ca să-şi ia cununa cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoinţă.
După aceasta, Sfântul Leontie iarăşi a fost scos la judecată şi, pus fiind înaintea ighemonului, acesta a zis către dânsul: „Leontie, cruţă-ţi viaţa ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înşelaţi de tine, tribunul Ipatie şi Teodul. Ascultă-mă pe mine şi jertfeşte zeilor, ca să te învredniceşti de mare cinste de la mine, de la însuşi împăratul şi de la senatul Romei". Sfântul Leontie a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceea ce zici, ca să văd faţa împăratului tău, care este vrăjmaşă şi urâtă lui Dumnezeu! Dar de voieşti tu, Adriane, fă-te prieten al Hristosului meu, şi de vei face aceasta, îţi voi arăta câtă cinste, bogăţie şi mântuire veşnică vei câştiga".
Atunci Adrian, de mânie râzând, a zis: „Oare acel fel de mântuire voieşti să câştig, precum au câştigat tribunul şi Teodul? O, spurcatule ce eşti, oare nu ştii cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?" Sfântul a zis: „Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales viaţă, pace şi bucurie; pentru că acum ei se bucură şi se veselesc, sălăşluindu-se împreună cu cetele îngereşti". Adrian a zis: „Ia aminte, Leontie, la cele grăite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au defăimat cândva această strălucire prealuminoasă a soarelui şi pe marii zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita şi ceilalţi -, ca apoi să-şi sfârşească viaţa lor cu moarte necinstită şi cumplită? Cu adevărat nimeni, fără numai cei ce sunt fermecaţi de tine". Răspuns-a sfântul: „Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgânilor sunt diavoli şi asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Şi cine este din cei ce au înţelegere sănătoasă, care ar fi voit să fie asemenea cu pietrele cele mute şi cu lucrurile cele neînsufleţite, precum sunt zeii voştri, ca, aducându-le lor jertfe, să piară cu moarte fără de sfârşit?"
Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit să întindă la pământ pe mucenic şi patru slujitori tari să-l bată fără cruţare, iar crainicul să strige: „Cei ce defăimează pe zeii noştri şi nu se supun împărăteştilor porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară".
Deci sfântul mucenic a fost bătut până au ostenit slujitorii cei ce-l băteau; iar sfântul zicea către muncitor: „Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpân pe sufletul meu!" Atunci ighemonul a poruncit să-l spânzure de un lemn de muncă şi tot trupul lui, coastele şi fluierele, să le stru-jească cu unelte de fier ascuţite. Astfel fiind strujit sfântul, într-acele dureri cumplite îşi ridica ochii săi spre cer şi se ruga: „Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mântuieşte-mă pe mine, Doamne!"
Apoi, muncitorul a zis către slujitori; „Luaţi-l pe el de pe lemn, căci ştiu că de aceea şi-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii noştri, să-i dea lui odihnă". Atunci Sfântul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare către dânsul: „Să piei şi tu şi zeii tăi, ticălosule şi spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi dea mie tărie şi putere de a răbda muncile cele date de tine".
Deci muncitorul a poruncit ca iarăşi să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stând spânzurat multă vreme, se ruga zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe robii Tăi, Ipatie şi Teodul, întru mărturisirea Preasfântului Tău nume, întăreşte-mă şi pe mine, robul Tău, cel smerit şi păcătos, ca să pot îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!". Atunci Adrian a zis: „O, Leontie, ştiu că vei fi prieten zeilor noştri". Răspuns-a mucenicul: „Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu eşti rob al zeilor tăi, cu care vei pieri tu şi ostaşii tăi".
În nişte munci ca acestea pătimind Sfântul Leontie toată ziua, s-a apropiat seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca să ia pe sfântul mucenic şi să-l arunce în temniţă până a doua zi. Iar sfântul a cântat toată noaptea în temniţă, zicând: Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Şi i s-a arătat lui îngerul Domnului şi i-a zis: „Imbărbătează-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Căruia tu îi slujeşti cu credinţă, m-a trimis pe mine la tine, ca nedepărtat să fiu de tine". Deci sfântul se bucura şi se veselea întru Dumnezeul său.
Iar a doua zi, ighemonul Adrian şezând iarăşi la judecată, a pus înainte pe Sfântul Leontie şi i-a zis: „Cum ai socotit, Leontie?" Răspuns-a sfântul: „Am socotit o dată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele deşarte şi de multe ori ţi-am spus ţie, şi acum îţi spun acelaşi lucru, că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele, pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit cruce pentru mântuirea noastră şi în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis: „Ascultă-mă, Leontie, jertfeşte zeilor; că de mă vei asculta, mă jur ţie pe zeii mei, că mare cinste şi multe bogăţii vei câştiga de la împăratul". Răspuns-a sfântul: „Ce fel de cinste şi bogăţii sunt în partea cea de sub cer, pentru care te-aş fi ascultat pe tine şi m-aş fi lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos Stăpânul meu, pe Care cu toată inima mea Il iubesc şi pentru a Cărui dragoste pătimesc şi sunt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi nu voi jertfi niciodată!"
Şi văzând muncitorul că nu poate birui pe ostaşul lui Hristos şi nici a-l îndupleca spre a sa păgânătate, a dat asupra lui osândă de moarte, în acest chip: „Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii împărăteşti şi să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a şi ocărât pe zeii noştri cei părinteşti, poruncim să fie întins la muncire în patru părţi şi să-l bată atât de tare, până ce rău îşi va lepăda sufletul său". Deci Mucenicul Leontie fiind întins şi legat de patru pari, a fost bătut cumplit de nişte ostaşi tari, şi în acele munci grele şi-a dat sufletul său cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, târându-l, l-au aruncat afară din cetate; şi luându-l credincioşii, l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripolei.
Această pătimire a Sfântului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos Notarie, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăbliţe de plumb şi a pus-o în mormânt lângă moaştele sfântului, pentru neamul cel mai de pe urmă. Deci fiecare care citeşte sau ascultă pe cel ce citeşte, să-şi ridice spre cer mâinile sale şi să dea slavă lui Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său spre atât de mare nevoinţă. Mucenicul lui Hristos, Leontie, şi-a săvârşit pătimirea sa în ziua de l8 iunie, în timpul stăpânirii lui Vespasian în Roma, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE
DEZLEGARE LA PEȘTE
A. GUSTĂRI
Icre
| ||
| 50 g icre, 1/4 kg untdelemn, 1-2 linguri de lămâie, 4-5 linguri apă, o linguriţă rasă mustar. Icrele proaspete, fără să se spele, se sărează puţin, se lasă 2-3 zile la frigider şi apoi se pregătesc. La congelator, se pot păstra în acest fel în pungă timp îndelungat. Icrele proaspete se pun într-un castron, împreună cu o linguriţă zeamă de lămâie sau 5-6 picături de oţet sau o linguriţă rasă de muştar, se bat bine cu furculiţa după care începe turnarea untdelemnului, ca să se lege. Nu se pune nici franzelă, nici griş, deoarece le denaturează gustul şi aspectul. Substanţa acră emulsionează rapid untdelemnul, evitând astfel separarea lui. Untdelemnul se toarnă exact ca şi la maioneză, din sticla cu dop subţire, bătând încontinuu cu furculiţa. Când devin prea tari, se adaugă câte o linguriţă cu apă rece, care le înmoaie, încorporându-se mai bine untdelemnul. Substanţa acră le albeşte şi le face mai pufoase. Treptat se adaugă 4-5 linguri cu apă, care le înmoaie şi le înmulţeşte. Se poate pune şi ceapă rasă fin, după gust. Salata se aşază pe platou, se ornează cu măsline, cu raze subţiri din gogoşari şi cu felii de lămâie cu marginea crestată. | |
B. SALATE
Salată de ton
Ingrediente:
o cutie ton in ulei, o cutie porumb medie, un borcănel ceapă mică murată, orez bob lung (2 punguliţe Uncle Ben's 75 g.), zeama 1 lămâie, piper
Mod de preparare:
Se fierbe orezul, de preferat cel cu bob lung, să nu se lipească. Se amestecă orezul fiert cu tonul (cu tot cu ulei - există şi ton în ulei cu lămâie şi piper), zeama de la 1 lămâie, ceapa murată, porumbul şi piperul.
C. SOSURI
Nu e nevoie de sos preparat separat în acest meniu.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş pescăresc – reţetă culeasă din Deltă
Ingrediente:
* peşte mărunt: caras, oblete, biban, roşioară etc = circa 2..3 kg
borş de casă = 2..3 kg.
* zarzavaturi după gust şi posibilităţi: morcov, ceapă, ardei gras, roşie etc.
ardei iute , 4 roşii , usturoi ,
* peşte mare: crap, ştiucă , şalău , somn , sturion. = circa 3..4 kg în total (adică curăţat, porţionat, fără capete şi cozi)
Preparare:
Într-un ceaun/oală mare se pun circa 6..8 litri de apă (apa de Dunare era ideală dar e poluată)
Se pun la fiert peştii mici , curăţaţi de solzi şi maţe, se lasă la fiert până cade carnea de pe oase, apoi se scot cu o strecurătoare şi se dau la pisici.
În apa rămasă se pune ardeiul iute tocat şi zarzavaturile tăiate mărunt , sau întregi dacă vreţi să le scoateţi la urmă.
Când zarzavaturile sunt aproape fierte se adaugă borşul şi peştele mare, tăiat bucăţi, curăţat etc.
Se lasă până se fierbe acest peşte.
Se potriveşte din sare şi oţet/borş.
Între timp se prepară samursacul: se coc 4 roşii pe plită , se curăţă de coajă şi se adugă într-un mujdei de usturoi făcut doar din usturoi, apă şi sare.
Se freacă aceste roşii în mujdei până se omogenizează.
Când e gata borşul , se scot bucaţile de peşte mare din el pe un castron separat şi acesta va fi felul 2.
Borşul se mănâncă cu mămăligă, apoi se mănâncă peştele fiert cu mujdeiul respectiv.
Atenţie: borşul e cu atât mai bun , cu cât se folosesc mai multe specii de peşte , iar o bucată de sturion e secretul acestui borş.
Nu se pun capete şi cozi în acest borş.
peşte mărunt = sub 12..15 cm/buc
peşte mare = restul
E. MÂNCĂRURI
Mâncare de crap
Ingrediente: 1 peşte de peste 1 kg, ulei, 20-25 bucăţi de arpagic, 2-3 căţei de usturoi, 1 lingură făină, 2 pahare de vin, 1 foaie de dafin, pătrunjel verde tocat, sare, piper.Se curăţă crapul; se spală, se taie în felii potrivit de mari, se sărează şi se lasă puţin deoparte.Separat, arpagicul opărit se căleşte cu puţin uiei; când se îngălbeneşte se adaugă făina, se lasă să se rumenească uşor şi se stinge cu vin. Se adaugă foaia de dafin şi usturoiul. După ce a fiert 10-15 minute, se pune peştele, se potriveşte de sare şi de piper şi se lasă să fiarbă încet, până este gata.La servit se scot căţeii de usturoi. Mâncarea trebuie să fie caldă când se aduce la masă. Se pregăteşte la fel linul, ştiuca sau alt peşte mai mare.
F. DULCIURI
Prăjitură de post cu nucă
Aveţi nevoie de: 1/4 cană de ulei, 1- 1/2 cană de zahăr, 2 căni de apă, 3 căni de făină, 3-4 linguri de gem, 1/2 cană de nuci pisate, 1 praf de copt şi o linguriţă de bicarbonat stins, 3-4 linguri de cacao, o sticluţă de esenţă rom, un vârf de cuţit de sare.
Pentru prepararea compoziţiei se amestecă toate ingredientele: uleiul, zahărul, apa, făina, apoi gemul, nucile pisate, cacaoa, romul, sarea şi praful de copt şi bicarbonatul stins până se face o compoziţie omogenă.
Se unge tava cu ulei, se tapetează cu făină şi apoi se toarnă toată compoziţia şi se pune la cuptor. Dupa ce s-a copt la foc domol, se pune deasupra o glazură formată din: 12 linguri de zahăr, 7 linguri de apă şi 3 linguri de cacao.
Se toarnă calduţă peste prăjitură.
Prajitura se taie în pătrate mici sau romburi şi se ornează cu nucă de cocos.
Sf Cuv Erasm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu