5. /1 IULIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
ERIK SATIE
| Erik Satie | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Éric Alfred Leslie Satie  |
| Născut | [1][2][3][4] Honfleur, Normandia de Jos, Franța |
| Decedat | (59 de ani)[1][3][5][6] Arcueil, Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | cimetière d'Arcueil[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (ciroză) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | compozitor pianist |
| Limbi vorbite | limba franceză[7] |
| Studii | Conservatorul din Paris, Schola Cantorum de Paris[*] |
| Gen muzical | Romantism muzical impresionism |
| Instrument(e) | pian |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | La Diva de l'Empire[*] Sports et divertissements[*] Parade[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial Internet Movie Database Myspace VGMdb canal YouTube | |
Modifică date / text  | |
Alfred Erik Leslie-Satie, semnând Erik Satie, (n. , Honfleur, Normandia de Jos, Franța – d. , Arcueil, Île-de-France, Franța), a fost un compozitor și pianist francez.
Viața și opera[modificare | modificare sursă]
Născut dintr-o mamă de origine scoțiană și dintr-un tată normand, de profesie agent maritim, Erik Satie își petrece copilăria între Normandia și Paris. În 1870 familia Satie se mută din Honfleur la Paris, unde tatăl obținuse o slujbă de traducător. La moartea mamei sale în 1872 este trimis să locuiască la bunicii din partea tatălui împreună cu fratele său mai mic, Conrad. Ia primele lecții de muzică de la organistul comunei. Odată cu moartea bunicii în 1878, Erik și Conrad se întorc la tatăl lor în Paris. Acesta se recăsătorise cu o femeie mai tânără, profesoară de pian. Se convertește la catolicism apoi intră la Conservator în 1879. Considerat fără talent de către profesorii săi, este exclus pentru doi ani și jumătate, iar apoi readmis în 1885. Nereușind să creeze o impresie mai bună profesorilor săi, se hotărăște să se înscrie într-un regiment de infanterie. După câteva săptămâni, înțelegând că armata nu i se potrivește, se expune în mod voluntar la frig și face o congestie pulmonară. Se însănătoșește. În 1887 se stabilește la Montmartre. În această perioadă începe o lungă prietenie cu mai mulți poeți, printre care Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine sau poetul romantic Patrice Contamine. Tatăl lui îi publică primele compoziții.
În 1890 se mută pe strada Cortot nr. 6, Montmartre, și frecventează cabaretul Chat noir unde îl întâlnește pe Claude Debussy. În 1881 se alătură „Ordinulului cabalistic al Rozei Cruce”, fondat de „sâr” Joséphin Péladan și Stanislas de Guaita. În calitate de compozitor și capelmaistru scrie muzica de scenă pentru Le Fils des étoiles (Fiul stelelor, 1881), o dramă de Péladan, Trois Sonneries de la Rose+Croix (Trei Sonerii ale Rozei-Cruce, 1891-1892) și Prélude de La Porte héroïque (Preludiul porții eroice a cerului, 1894).
Urmându-și înclinația spre misticism, pune bazele unei biserici - Église métropolitaine d’art de Jésus-Conducteur – al cărei singur adept, trezorier, mare preot și redactor al buletinului parohial este el.
La 18 ianuarie 1893 începe o relație cu pictorița Suzanne Valadon. După prima noapte împreună, o cere în căsătorie, care nu se înfăptuiește, dar Valadon se mută pe strada Cortot într-o cameră aproape de Satie. Îi compune Danses Gothiques (Dansuri gotice) iar ea îi face portretul. Șase luni mai târziu, pe 20 iunie, se despart. Sfâșiat de durere și poate pentru a se pedepsi, Satie compune Vexations (Vexații), muzică neîntreruptă, de meditație, care, conform notelor sale, trebuie să repete de 840 de ori o scurtă melodie.
În același an îl cunoaște pe Maurice Ravel. Mai târziu va scrie despre el: „Ravel vient de refuser la Légion d'honneur, mais toute sa musique l'accepte” (Ravel a refuzat Legiunea de onoare, însă întreaga sa muzică o acceptă). În 1895 moștenește o oarecare sumă de bani ce îi va permite să-și tipărească mai multe scrieri și să-și schimbe vestimentația, abandonând stilul preoțesc în favoarea catifelei. Își cumpără un costum de culoarea muștarului în șapte exemplare, pe care îl va purta neîncetat. În Paris devine cunoscut ca fiind un „Velvet Gentelman”. În 1896, terminându-i-se resursele, este obligat să se mute într-o locuință mai ieftină, mai întâi într-o cameră pe strada Cortot, apoi, doi ani mai târziu, în 1897, la Arcueil.
Reia legătura cu fratele său Conrad și renunță la idei religioase la care nu va reveni decât în ultimele luni de viață. Se înscrie la 39 de ani la Schola Cantorum a lui Vincent d’Indy pentru a studia contrapunctul clasic cu Albert Roussel. Tot în acea perioadă devine socialist, colaborează cu Patronajul laic al comunei Arcueil și își schimbă din nou înfățișarea în „funcționar burghez” cu melon, umbrelă, etc.
În 1915 îl cunoaște pe Jean Cocteau alături de care începe să lucreze începând cu 1916. Mai cunoaște și alți cubiști, prin intermediul lui Picasso, cu care va lucra la proiecte ce nu se vor realiza.
Împreună cu Georges Auric, Louis Durey, Arthur Honegger și Germaine Tailleferre, la care se vor alătura Francis Poulenc și Darius Milhaud formează „Grupul celor șase”, din care se va retrage în 1918 fără nicio explicație. În 1919, menține legătura cu Tristan Tzara care îi prezintă alți dadaiști, cum ar fi Francis Picabia, André Derain, Marcel Duchamp, Man Ray. În primele luni ale anului 1922, este de partea lui Tzara în disputa dintre acesta și André Breton, referitor la adevărata natură a artei avangardiste, Erik reușind să mențină relații amicale în ambele tabere.
Moare la spitalul Saint-Joseph ca urmare, se spune[8], a unei ciroze intenționat neîngrijte. O placă cu numele său a fost așezată pe casa din Montmartre, și de asemenea pe cea din Arcueil. Casa din Honfleur, devenită muzeu, se poate vizita.
Opere[modificare | modificare sursă]
Pian[modificare | modificare sursă]
- Quatre Ogives (1886)
- Trois Sarabandes (1887)
- Trois Gymnopédies (1888)
- Gnossiennes I - VI, VII (prima parte [9] din Les Fils des Etoiles ) (1890-1891)
- Pièces froides (1893)
- Prélude de la porte héroïque du ciel (1894)
- Jack-in-the-box (1899)
- Heures séculaires et instantanées (1914)
- Sports et divertissements (1914)
- Cinq Nocturnes (1919)
Vocal[modificare | modificare sursă]
Orchestră[modificare | modificare sursă]
Erik Satie - The Essential Collection
| Ludovic Bács | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Petrila, Hunedoara, România |
| Decedat | (85 de ani) București, România |
| Cetățenie |  Ungaria |
| Ocupație | dirijor compozitor violonist cadru didactic universitar[*] |
| Modifică date / text | |
Ludovic Bács (n. 19 ianuarie 1930, Petrila, județul Hunedoara – d. 30 iunie 2015, București) a fost un muzician maghiar din România, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) și profesor de dirijat orchestră. Cariera sa muzicală a fost strâns legată de Societatea Română de Radiodifuziune, unde și-a desfășurat activitatea din 1957.
Studii[modificare | modificare sursă]
Începe studiile muzicale în orașul natal, Petrila. Studiază inițial vioara, cu Joseph Faubich. Urmează studiile liceale la liceul de stat din Petroșani. În timpul liceului este admis ca instrumentist în formația simfonică a orașului, condusă de profesorul Julius Horáček. Între anii 1948-1951 își continuă studiile la Conservatorul de muzică din Cluj, apoi, între 1951-1956, obține o bursă și urmează studii de perfecționare în Rusia, la Conservatorul de muzică „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova.
Cariera artistică[modificare | modificare sursă]
Cariera muzicală[modificare | modificare sursă]
În 1957 a fost repartizat la orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, unde, nefiind liber nici un post de dirijor, a fost încadrat inițial pe post de instrumentist (violă). Din 1958 până la pensionare, în 1991, a avut o activitate neîntreruptă în radio, în calitate de dirijor și director artistic al Orchestrei de studio Radio București, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 fondează formația de muzică veche Musica Rediviva din București, la pupitrul căreia evoluează în calitate de dirijor. A efectuat numeroase turnee în țară și în străinătate (Polonia, Spania, Germania, Olanda, Elveția, U.R.S.S., Italia, Austria) cu aceste orchestre și a realizat nenumărate înregistrări. Repertoriul său cuprinde lucrări muzicale în stil renascentist, baroc, clasic, modern și contemporan, românești și universale. De-a lungul întregii sale activități, maestrul Ludovic Bacs a promovat un imens fond de lucrări vechi românești, pe care le-a transcris, armonizat și orchestrat pentru a le aduce în fața publicului. A acordat o deosebită atenție și lucrărilor compozitorilor români contemporani (Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Cornel Țăranu, Aurel Stroe, Dan Dediu, Cristian Crețu și Christian Muck), prezentând foarte multă muzică românească în primă audiție absolută.
Cariera didactică[modificare | modificare sursă]
În perioada 1962-1968, Ludovic Bács a fost asistent la Academia de Muzică din București, devenind ulterior profesor asociat la clasa de dirijat orchestră, citire de partituri, muzică de cameră.
Discografie selectivă[modificare | modificare sursă]
- Gustav Mahler: Das Lied von der Erde Kindertotenlieder (ST-ECE 04038/14039)
- Carmen Petra-Basacopol: Concert pentru harpă și orchestră (ECE 01862)
- Anatol Vieru: Simfoniile nr. 2 și 3 (ST-ECE 03973)
- Ernest Chausson: Concert, Poeme, Paysage, Dedicace
- Liana Alexandra: Crăiasa zăpezii, operă-feerie (ST-ECE 03259)
- Johann Sebastian Bach: Arta fugii (STM-ECE 01308-01309)
- Ioan Căianu: Danserie din Codex Caioni; V. G. Bakfark: Fantezie; G. Reilich: Cinci lieduri; J. Sartorius Jr. Dictum în DO major; Daniel Speer: Türkischer Eulenspiegel - fragmente (STM-ECE 01190)
- Paul Constantinescu: Variațiuni libere pentru violoncel și orchestră (STM-ECE 01188)
- Filip Lazăr: Concert de cameră pentru baterie și 12 instrumente (ECE 0493);
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Meritul Cultural, cls. V (1968)
- Premiul II la Festivalul internațional de creație muzical religioasă "A Ta este Împărăția și Puterea" (1998)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu