6. /20 IUNIE 2023 - POEZIE

MIRON POMPILIU, poet, prozator si folclorist

Biografie

Miron Pompiliu

Sari la navigareSari la căutare

Miron Pompiliu
Date personale
Nume la naștere	Moise Popovici
Născut	20 iunie 1848 Ștei, comitatul Bihor
Decedat	20 noiembrie 1897 (49 de ani) Iași, România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, folclorist
Activitate
Pseudonim	Moise Pompiliu, Miron Pompiliu
Limbi	limba română
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Miron Pompiliu (n. Moise Popovici, 20 iunie 1848, Ștei, comitatul Bihor, d. 20 noiembrie 1897, Iași) a fost un scriitor și folclorist român.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Opera
• 3In memoriam
• 4Referințe
• 5Bibliografie

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Moise Popovici a fost al doilea fiu al preotului ortodox Nicolae Popovici și al Anei (n. Popa)^[1]. A urmat școala primară în satul natal, apoi a urmat cursurile școlii germane din Băița, iar cursurile liceale le-a urmat la Beiuș și Oradea. Bacalaureatul l-a luat la Beiuș în 1866 cu prima cum eminentia^[1]. După bacalaureat s-a înscris la Facultatea de drept din Pesta. În anul 1867 este ales membru de onoare al Societății de lectură din Oradea pentru merite publicistice deosebite^[2]. În anul 1868 este nevoit să fugă la București, deoarece a refuzat să se înroleze în armata ungară,^[3] unde devine student al Facultății de litere. La București a fost membru al societății Orientul, unde-l va cunoaște pe Mihai Eminescu^[3] și redactor la Albina Pindului. Din anul 1869 se mută la Iași, unde devine licențiat al Facultății de litere în anul 1873, iar apoi a fost timp de doi ani secretar al Universității de unde a fost destituit la 1 martie 1876, ca urmare a înlocuirii lui Titu Maiorescu din funcția de ministru al instrucțiunii publice și al culturii^[3].

A debutat cu prima poezie în Familia nr. 2 din 15/27 ianuarie 1866 și se intitula Ghicitura. La a doua poezie, Ecouri și suspine, apărută în nr. 18 din 25 iunie/7 iulie 1866, Iosif Vulcan i-a făcut o prezentare generoasă^[3]:

„Atragem atențiunea onor public asupra acestui talent frumos carele acuma pășește întâia oară în publicitate.”

În toamna anului 1874 Miron Pompiliu împarte aceași odaie cu Mihai Eminescu și Ioan Slavici, la Școala Normală Trei Ierarhi, condusă la acea vreme de Samson Bodnărescu și împreună cu cei trei prieteni frecventează saloanele Veronicăi Micle și Matildei Cugler.^[4]

După anul 1876 a fost profesor la Școala centrală de fete și la alte licee și pensionate.^[3]

La începutul carierei publicistice a purtat numele tătălui, dar mai apoi l-a schimbat în Moise Pompiliu și mai târziu în Miron Pompiliu. Din anul 1869 devine unul dintre cei mai activi și mai statornici membrii ai Junimii din Iași, prezent la ședințele săptămânale, la prelecțiunile populare și în paginile Convorbirilor literare.^[1][2]A tradus din Goethe, Schiller, Uhland, Heine, Lenau, Lamartine ș.a.^[5]

În anul 1895 se căsătorește cu profesoara Gheorghiu, proprietara unui pension de fete din Ploiești, dar va divorța în scurt timp din cauza neînțelegerilor^[3].

La 14 noiembrie 1897 se împușcă în cap, iar la câteva zile, în ciuda tuturor eforturilor depuse de doctori, încetează din viață la 20 noiembrie și este înmormântat la 2 decembrie 1897, în cimitirul Eternitatea din Iași^[3].

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Balade populare române, Junimea, Iași, 1870
• Antologie română pentru uzul școalelor secundare, Iași, 1885
• Ileana Cozînzeana, din cosiță floare-i cântă, nouă împărați ascultă, basm, Cernăuți, 1886
• Carte de cetire, I-III, manual realizat împreună cu I. Paul, Iași, 1897
• Literatură și limbă populară, ediție îngrijită și studiu introductiv de V. Netea, București, 1967
• Poezii, ediție și prefață de Mircea Popa, Oradea, 1998

IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Școala gimnazială din Ștei îi poartă numele.

1847 — S-a nascut la 20 iunie in localitatea Stei din Bihor. Exista si varianta ca s-a nascut in 1848.
Tatal sau este Nicolae Popovici, preot in Stei.
Mama, Ana, nascuta Popa in satul Saliste de Beius.

Urmeaza scoala primara in Stei, apoi in Baita, aici invatand si limba germana.

1857 — Face liceul la Beius.

1862 — Trece la liceul catolic din Oradea.

1866 — Ia bacalaureatul la Beius, unde face si ultima clasa de liceu.
Se inscrie la Facultatea de Drept din Budapesta.
Tot acuma incepe sa publice poezii in revista lui Iosif Vulcan, "Familia", din Pesta.
La 28 septembrie publica in "Albina" din BudapestaCantece poporale in patru episoade.

1867 — A publicat in "Almanacul Beletristic al Societatii" poezia Un orfan la mormantul mamei sale.
Revista "Concordia" din Budapesta ii publica in 8 decembrie Poesie poporala: Stanciu si Vochita si Vita Catunuta.

1868 — Publica la Iasi volumul Balade Populare Romane. Majoritatea sunt culese in Tara Beiusului.
Fuge la Bucuresti din motive politice. Se inscrie la Facultatea de Litere.
Este membru al societatii "Orientul". Va fi trimis de aceasta sa adune folclor din Transilvania.
Il cunoaste pe Eminescu.
Este in comitetul de redactie al revistei "Albina Pindului". Aici si publica poezii Romanca si pandurul, Dorul Romaniei.
Incepe colaborarea la "Convorbiri literare".

1869 — Se inscrie la Iasi la Universitate, Facultatea de Litere.
Este membru la "Junimea".
Publica in continuare in "Familia".
Colaboreaza la ziarul "Traian" cu materiale folclorice: Poesii poporane din Crisana, Ghiorghita si mireasa lui, Bradul, Razbunarea, Fata bradului.
Tot aici publica poezii originale, cum este pe 30 aprilie Mihai.

1870-1880 — Traduce din Heine, Lenau, Platon, Goethe, Gebel, Lamartine, Vörösmarty si Arany János.

1870 — Publica la Iasi volumul sau reprezentativ Balade populare romane. Deschis cu poeziaBradul, din care se va inspira si Eminescu, cuprinde variante la Corbea, piese noi, descoperite de el, cum sunt Mustrarea fetei, Tudor si Califa, Pasarea straina.

1873 — Isi ia licenta la Facultatea de Litere.
Ramane secretar la Universitate pana in martie 1876, apoi profesor la Scoala Centrala de Fete, la alte licee sau scoli.

1871-1876 — Va publica in "Convorbiri literare" Poezii populare de peste Carpaţi, Poezii. Cântece populare de peste Carpaţi, basmele Ileana Cosanzeana, din cosita floarea-i canta, noua-mparatii asculta si Codreana Sinzieana.

1881 — Cu ocazia incoronarii regelui Carol I scrie poezia Imnul Regelui Carol.

1884 — Mihai Eminescu vine la Iasi si sta in gazda la Miron Pompiliu.

1885 — Scoate Antologie romana pentru uzul scoalelor secundare.

1886 — Intors la Stei este arestat timp de doua saptamani.
Apare la Cernauti basmul Ileana Cosanzeana.

1887 — Ingrijeste editia poeziilor lui Costache Conachi aparuta la Iasi.
Scoate editia a doua adaugita din Antologie romana pentru uzul scoalelor secundare.

1888-1897 — Profesor de limba romana la Liceul National Iasi.

1890 — Scoate editia a doua adaugita din Antologie romana pentru uzul scoalelor secundare.

1892 — Merge in Italia la tratament.

1895 — Se casatoreste, dar divorteaza la scurt timp.
Apare la Brasov Codreana Sanziana.

1897 — Scoate in colaborare cu Ioan Paul Carte de cetire I, II.
La 14 noiembrie isi trage in glont in cap si la 20 noiembrie se stinge din viata. Este inmormantat in cimitirul Eternitatea din Iasi.

Ultimul dor

Acolo unde lângă râu
Se-nşir' răchiţi bătrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi şi mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeaţă,
Ferice-acolo am trăit
A vieţii dimineaţă.

Bisericuţa cea de lemn
Şi azi e vie-n minte-mi;
Căsuţa cu doi plopi la drum
O văd parcă nainte-mi.

Şi parcă din grădină ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, ţiind
De mână surioara.

Ah! cugetul mi-e ne-mpăcat
Căci am pornit în lume,
Căci am fost surd la tristul plâns
Al iubitoarei mume!

Ca roua s-au topit, s-au dus
Iluziile toate,
Şi sufletu-mi înstrăinat
De jale nu mai poate.

Si dacă din atâtea flori
Nici una nu-mi rămâne,
Un singur gând, un singur dor
De suflet se mai ţine...

De n-am putut ca să trăiesc
De scumpul sat aproape,
La cea biserică de lemn
Când oi muri mă-ngroape.

S-ascult prin somnul cel de veci
Cetaniile sfinte,
Ş-acele cânturi ce-mi aduc
De-a mea pruncie-aminte;

Să mai ascult ca de demult
Cum seara toaca bate,
Când duhul păcii maiestos
Pluteşte peste toate.

DOR DE ORADE

Scumpă Orade, oraș frumos,
Când melancolic stau și gândesc,
L-al tinereții timp aurit,
Cu drag la tine gându-mi opresc.

Parc-aud glasul râului tău
Așa de dulce prin sălcii șoptind;
Parcă văd încă a tale culmi,
Ce împregiuru-ți frumos se-ntind.

Și-acea grădină cu bolte verzi,
În care fruntea-mi se răcorea;
Apoi de-o seară îmi amintesc,
Ce până la moarte nu voi uita.

Sta să apuie soarele-acum…
Cu dor de tine m-apropiam;
Lăsând în urmă dealuri și văi,
Privirea-n zare o adânceam.

De-odat-un dulce fior simțesc:
A tale turnuri apar frumos,
Zăresc biserici, case zăresc,
Zăresc tot chipul tău maiestuos.

În fugă mare caii mă duc,
Pieptul îmi arde de-un tainic foc;
De neastâmpăr adânc cuprins,
Fugari-mi pare că stau pe loc.

În sfârșit iată… iată-m-ajuns!
Moment ce-n viață n-oi mai gusta!
La o fereastră cu ochii plânși,
Un chip de înger mă aștepta.

Mulți ani, Orade, de-atuncea sunt,
Totuși la tine gândesc cu dor
Căci, dragă-n sânu-ți eu am visat
Al vieții mele vis de amor!