MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

5. /20 IUNIE 2023 - TEATRU/FILM

AUREL BARANGA

Aurel Baranga

Date personale

Nume la naștere

Aurel Leibovici

Născut

20 iunie 1913^[3]^[4]

București, România

Decedat

10 iunie 1979 (65 de ani)^[3]^[4]

București, România

Cetățenie

România

Ocupație

poet
diarist[*]
dramaturg

Activitate

Alma mater

Colegiul Național Matei Basarab^[1]
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București^[1]

Organizație

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Viața Românească
Urzica
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”^[1]
România Liberă^[1]

Premii

Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1952)^[2]

Membru al C.C. al P.C.R.

Aurel Baranga

Ioan Aurel Baranga (născut Aurel Leibovici, n. 20 iunie 1913, București – d. 10 iunie 1979, București) a fost un poet și dramaturg român de origine evreiască.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A obținut bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab” din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938.

Baranga a debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi.^[5] Aurel Baranga a editat, împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun și Sesto Pals, revista de avangardă Alge. Scriitorul a colaborat la revista de avangardă unu, editată de Sașa Pană și Moldov. În 1948, a scris textul imnului României comuniste din anii 1948-1953 "Zdrobite cătușe", muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca „sarcină de partid” să înființeze revista de satiră și umor Urzica.^[6] Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica.^[5]

În anii 1969-1974 a fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

VIAȚĂ PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga.^[7]

OPERE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poeme în abis, 1933
Ninge peste Ucraina, 1945
Marea furtună, Fundația pentru literatură și artă, București, 1946
Bal în Făgădău, comedie proletcultistă, 1946
Vocea Americii, 1948
Recolta de aur, 1949
Sufletul arendașoaiei, 1949
Iarbă rea. Piesă în trei acte, Editura de stat, București, 1949 (prefațată de Sanda Diaconescu)
Pentru fericirea poporului, în colaborare cu Nicolae Moraru (acel „rusificator al culturii românești”^[8]), 1950
Bulevardul Împăcării, 1950
Voința de pace a popoarelor nu poate fi înfrântă, 1951
L'ivraie, Éditions "Le Livre", București, 1952
Ill weed (Iarbă rea), piesă în trei acte, "The Book" Pub. House, București, 1952
Teatru: Iarbă rea. Pentru fericirea poporului. Bulevardul Împăcării. Într-o noapte de vară. Cântecul libertății. Mielul turbat, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1953
Mielul turbat. Comedie în trei acte, Consiliul Central al Sindicatelor, București, 1954
Arcul de triumf, 1954
Rețeta fericirii sau "Despre ceva ce nu se vorbește". Piesă în trei acte, ESPLA, București, 1957
Teatru, ESPLA, București, 1959 (2 vol.)
Adam și Eva, 1963
Sfântul Mitică Blajinul, 1965
Fii cuminte, Cristofor!, 1965
Opinia publică, 1967
Comedii: Bulevardul Împăcării. Mielul turbat. Rețeta fericirii. Siciliana. Adam și Eva. Opinia publică, Editura pentru Literatură, București, 1967
Poezii, Editura pentru Literatură, București, 1968
Interesul general, 1971
Tipuri și tertipuri. Dosar de fișe pentru o eventuală caracterologie socială, Editura Politică, București, 1971
Simfonia patetică, epopee dramatică în două părți și 10 tablouri, Colecția Rampa, Editura Eminescu, București, 1974 (prezentare grafică de Armand Crintea)
Teze și paranteze. Articole din ziare și publicații periodice între 1970 și 1973, Editura Eminescu, București, 1974
Viața unei femei, dramă politică în două părți, Colecția Rampa, Editura Eminescu, București, 1976, (prezentare grafică de Armand Crintea)
Satirice, Editura Eminescu, București, 1977 (cuvânt înainte de Nicolae Balotă)
Fabule, Editura Eminescu, București, 1977 (copertă de Petre Hagiu și pseudo-prezentare de Șerban Cioculescu)
Jurnal de atelier, eseuri, Editura Eminescu, București, 1978

SCENARII DE FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Viața învinge (1950, Dinu Negreanu)
Premiera (1976)

PETRE GHEORGHIU

Personalitate prestigioasa a Teatrului romanesc, nascut la 20 iunie 1929, prezenta artistica proeminenta pe scena Teatrului Bulandra din 1956, dupa ce a debutat la Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, unde a absolvit Institutul de Teatru in 1950, Petre Gheorghiu a creat peste 50 de roluri de o mare diversitate, din dramaturgia nationala si universala, imbinind autenticitatea cu cizelarea artistica si un rar simt al adevarului scenic cu un rafinament fara cusur. Personajele create de el au ramas in memoria publicului prin robustetea lor fizica si spirituala, prin complexitatea lor, prin amestecul de bonomie si umor, de gravitate si derizoriu, in spectacole ca Omul care aduce ploaia, Macbeth, A douasprezecea noapte, Clipe de viata, Forma, Livada cu visini, Play Stindberg, O scrisoare pierduta, cel din urma rol, indragit de actor, fiind Martin Weller din Gin Rummy, reluat in propria sa regie. Darurile sale de artist s-au completat cu cele de pedagog, numerosi actori valorosi ai teatrului nostru fiindu-i datori pentru formarea lor profesionala.

Date personale
Petre Gheorghiu

Născut	20 iunie 1929 Iași, România
Decedat	6 august 2000 (71 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Petre Gheorghiu (n. 20 iunie 1929, Iași – d. 6 august 2000, București) a fost un actor român de teatru, film si televiziune, un renumit profesor de teatru.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Familia[modificare | modificare sursă]

Petre Gheorghiu s-a născut la Iași și a fost fiul lui Vasile Gheorghiu, membru al Filarmonicii din Iași, a cântat sub conducerea unor dirijori celebri, ca Sergiu Celibidache și al Elenei Gheorghiu-Nistor, angajată a teatrului Lucia Struza Bulandra, deținând funcția de cabinieră șefă. Conform celor declarate de mama actorului în repetate rânduri, familia lui e înrudită direct cu David Creangă, bunicul marelui scriitor și povestitor Ion Creangă.

Activitatea profesională[modificare | modificare sursă]

A urmat studii la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, absolvit în 1950. Și-a început activitatea teatrală la Teatrul Național din același oraș, după care a fost remarcat de doamna Lucia Sturdza-Bulandra și în 1956 a fost adus de ea la Teatrul Municipal din București, unde actrița Lucia Strudza-Bulandra punea bazele unei trupe de elită sub titulatura „Teatrul Municipal”. A avut o bogată activitate teatrală la Teatrul Municipal, și a făcut parte din „generația de aur” a teatrului, generație care includea actori ca Ștefan Ciubotărașu, Fori Etterle, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Ileana Predescu, Irina Petrescu, Florian Pittiș, regizorul de teatru și film Liviu Ciulei, regizorul de teatru și film Lucian Pintilie, cărora li s-a alăturat mai târziu și neuitatul Toma Caragiu. După moartea doamnei Bulandra, Teatrul Municipal a devenit Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra.

Renumit actor și profesor de teatru, a avut o școală particulară pe vremea când instituțiile particulare erau interzise de regimul dictatorial aflat la putere înainte de 1989. Rațiunea pentru care i s-a permis acest lucru a fost faptul că era un actor extrem de respectat de autorități, în ciuda faptului că era total apolitic. De asemenea, numeroși fii și fiice ale nomenclaturii s-au perindat pe la școala lui. Se știe că erau tratați cu aceiași intransigență și etică profesională și umană cu care erau tratați toți elevii lui. Clasa lui de teatru era compusă din tineri veniți din toate colțurile țării, iar admiterea era rezultatul unui proces foarte drastic. Numai cei deosebit de talentați erau acceptați, iar regimul de lucru impus trebuia respectat cu dedicație. Petre Gheorghiu obișnuia să organizeze clase de teatru cu grupul lui în satul Cheia, județul Prahova, or regiune extrem de pitorească și la vremea respectivă puțin cunoscută în lumea turiștilor. De-a lungul timpului el a produs numeroși actori și actrițe de renume. Printre ei se numără Florian Pittiș, Ion Caramitru, Michaela Caramitru, Liana Ceterchi, Viriginia Mirea, Jeanine Stavarache, Dan Puric, Ștefan Bănică Jr., Florin Piersic Jr., Mihai Bisericanu, Daniela Nane, Petre Moraru, Valeria Ogășanu, Lamia Beligan, George Visu, Vladimir Găitan și mulți alții.

Debutul său pe ecran s-a produs în 1957, în filmul „Citadela sfărâmată”^[1], în regia lui Haralambie Boroș în compania actriței Lica Gheorghiu, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Președintele României. Intrat în producție în aprilie 1956 (după ce studioul renunță la o primă adaptare datorată lui Haralambie Boroș și Ion Daniel). Filmările au avut loc în august – decembrie 1956, cele interioare la Buftea, iar cele exterioare în București. A jucat numeroase alte roluri în film, teatru, televiziune și radio, roluri care au rămas în memoria teatrului și filmului românesc ca realizări de marcă. Printre realizarile memorabile pe scena tatrului Bulandra se numără Nick în "Clipe de Viață" de William Saroyan, Trahanache în "Scrisoarea Pierdută" de Ion Luca Caragiale, și Sir Toby Belch în "A Douăsprezecea Noapte" de William Shakespeare.

Petre Gheorghiu a decedat în luna august a anului 2000 ca urmare a unor grave complicații cauzate de diabetul de care suferea de ani de zile. A fost înmormântat la Cimitirul Belu din București.

Politică[modificare | modificare sursă]

I s-a acordat azil politic de două ori în America, o dată în timpul regimului Ceaușescu și a doua oară în timpul regimului Iliescu, după intervenția violentă a minerilor în București din iunie 1990. În timpul demonstrației anti-regimul Iliescu și anit-FSN din primăvara anului 1990 de la Piața Universității în București, Paul Gheorghiu a fost comentator politic și social pentru ziarul România Liberă, un ziar de opoziție. Petre Gheorghiu și soția lui erau suporteri ai lui Ion Iliescu și a grupului din spatele său, Frontul Salvării Naționale. Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care fiul lor s-a distanțat definitiv de ei, și după tragicele evenimente din iunie 1990, Paul Gheorghiu va deveni în cele din urmă cetățean american. Deși mai târziu el va face tentative în această direcție și a reluat legăturile, temporar, cu mama lui după moartea lui Petre, practic el nu se va reconcilia cu familia niciodată.

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Soție, Ani (Anica) Gheorghiu, soție (20.07.1932- ). Născută în Basarabia, Republica Moldova de azi. Fiul său, Paul Gheorghiu, (n. 03.07.1953 - ) și el actor, a absolvit Institutul de Teatru în 1978 la clasa profesorului Amza Pelea. Vasile Gheorghiu, frate (n. 01.05.1937- d.2012), a fost actor la Teatrul Mic din București. A emigrat în Statele Unite în 1973 unde a devenit cetățean american.

Petre Gheorghiu are doi nepoți rezultați din căsătoria lui Paul Gheorghiu și Lucia Predescu. Amândoi sunt cetățeni americani. Vlad Gheorghiu (n.1989- ), e un muzician talentat asociat cu lumea rock and roll-ului american. Și-a schimbat numele în Vlad Holiday și, printre altele, e fondatorul și liderul formației de rock independent-alternative Born Cages. A concertat împreună cu formația Guns N' Roses, și cu formația The Claypool Lennon Delirium, formație a cărui lider e Sean Lennon, fiul lui John Lennon, fostul membru al formației Beatles. Matei Gheorghiu (n.1987- ), este designer-programator pentru firma Spotify, unul dintre liderii industriei music streaming.