7. /16 IUNIE 2023 - POEZIE
| Anatol Baconsky | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][5]  Cofa, Hotin, Basarabia, România[2] |
| Decedat | (51 de ani)[1][5] București, România |
| Cauza decesului | moarte accidentală[*][6] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | lingvist poet critic literar[*] traducător scriitor |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
| Studii | Universitatea Babeș-Bolyai (jurisprudență, )[2] |
| Mișcare/curent literar | realism socialist[3] |
| Specie literară | Proletcult[4] |
Modifică date / text  | |
Anatol Emilian Baconsky (n. , Cofa, Hotin, Basarabia, România – d. , București, România) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare modernistă, asociat și cu mișcarea suprarealistă din România. Este tatăl diplomatului, scriitorului și politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.
Familia[modificare | modificare sursă]
A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc. A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky, respectiv tatăl lui Teodor Baconschi.
Studiile[modificare | modificare sursă]
A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene. A murit în cutremurul din 4 martie 1977.
Opera (selectiv)[modificare | modificare sursă]
Volume de poezii[modificare | modificare sursă]
- Copiii din valea Arieșului, 1951
- Cântece de zi și noapte, 1954
- Două poeme, 1956
- Fluxul memoriei, 1957; volum retrospectiv, 1967
- Dincolo de iarnă, 1957
- Imn către zorii de zi, 1962
- Fiul risipitor, 1964
- Cadavre în vid, 1969
- Corabia lui Sebastian, 1978, volum postum
Proză[modificare | modificare sursă]
- Echinoxul nebunilor și alte povestiri antologie de povestiri, 1967
- Biserica neagră, roman, în Scrieri, vol. II, ediție postumă, 1990
Eseuri -- Publicistică[modificare | modificare sursă]
- Colocviu critic, 1957
- Meridiane. Pagini despre literatura universală contemporană, 1965, ed. a II-a, 1969
- Remember, vol. I-II, 1968
- Botticelli, Editura Meridiane, 1976
- Botiicelli ca ilustrator al lui Dante, 1978, Editura Meridiane.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Poeți clasici coreeni, 1960
- Salvatore Quasimodo, Versuri, 1961; a doua ediție, 1968
- Jorge Semprún, Marea călătorie, 1962
- Artur Lundkvist, Versuri, 1963
- Poeți și poezie, 1963
- Mahabharata – Arderea zmeilor, 1964
- Carl Sandburg, Versuri, 1965
- Panorama poeziei universale contemporane, 1972
În alte limbi[modificare | modificare sursă]
- Néma pillanat (Reculegere), traducere în limba maghiară de Kányádi Sándor. Bukarest, 1965.[7]
Premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1969; 1972)
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip-strigau,
strigau si piereau in septembrie mainile tale.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea
nu-mi raspundea,
pana cand intr-o noapte a raspuns pentru tine zapada.
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul
gradinii aceleia,
ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul
lunii prin apa,
surprins de un tanar.
din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu,
vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci-
si striga,
striga pierind in septembrie mainile tale.
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate
pacatele tale izbavirea e numai in timp, e numai in rosu,
e numai in oameni, in faptele lor. Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
care ard si te-ntampina-n cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu