7. /29 IUNIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
COSTIN MĂRCULESCU
| Costin Mărculescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Craiova, România[1] |
| Decedat | (50 de ani)[2] București, România[2] |
| Cauza decesului | insuficiență cardiacă |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor actor de film |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Ani de activitate | 1984-2020 |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Costin Mărculescu (n. , Craiova, România – d. , București, România[3]) a fost un actor[4][5] și cântăreț român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Decesul[modificare | modificare sursă]
Costin Mărculescu a fost găsit mort în baia apartamentului în care locuia, fiind în stare de degradare și mort de 3 zile.[6] Cauza decesului a fost insuficiență cardio-respiratorie acută.[7] Pe 29 iunie, Costin Mărculescu, ar fi împlinit 51 de ani.[8]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Misiune specială (1984)
- Al patrulea gard, lângă debarcader (1986)
- Liceenii (1986)
- Extemporal la dirigenție (1988)
- Un studio în căutarea unei vedete (1989)
- Harababura (1991)
- Compromisul dragostei (1995)
- Patul lui Procust (2001)
Costin Mărculescu
| Edward Maya | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Eduard Marian Ilie |
| Născut | (36 de ani) București, România[1] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Muzician, DJ |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Origine | București, România |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Gen muzical | Trance, progressive trance, vocal trance |
| Ani de activitate | 2005–prezent |
| Case de discuri | Mayavin Records, Spinnin' Records, Cat Music |
| Interpretare cu | Akcent, Vika Jigulina |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook cont Twitter Myspace | |
| Modifică date / text | |
Eduard Marian Ilie (n. 29 iunie 1986 în București),[2] cunoscut mai bine ca Edward Maya, este un producător, cântăreț și compozitor de muzică român. A absolvit Liceul de Muzică "George Enescu" din București.
La 19 ani, Maya a compus o melodie cu Eduard Cârcotă pentru Concursul Muzical Eurovision 2006, care a terminat pe locul patru în competiție (Mihai Trăistariu - Tornero).
În vara lui 2009, Maya și-a lansat prima melodie ca artist, "Stereo Love", care a ajuns pe locul doi în topurile românești. Piesa "Stereo Love" are o secțiune la acordeon, care se bazează pe melodia populară azeră "Bayatılar", compusă în 1989 de Eldar Mansurov "Puțin mai târziu, dar în același an , "Stereo Love", a ajuns un hit în cluburi din întreaga lume.[3]. În urma acestui succes, a avut de onorat concerte în întreaga lume, piesa a intrat în topurile de specialitate internaționale, fiind plasată în primele 5 piese în topurile muzicale din Austria, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.[4][5][5] Piesa "Stereo Love" are peste 520 de milioane de vizualizări pe YouTube.[6]
În 2008, Edward Maya a fost desemnat pentru a produce albumul trupei Akcent: "Fără Lacrimi" (No Tears). Hiturile internaționale: "Stay With Me", "That's My Name" și "Lover's Cry" poartă toate semnătura sa.
Discografie[modificare | modificare sursă]
Albume[modificare | modificare sursă]
| Titlu | Detalii album |
|---|---|
| The Stereo Love Show |
|
Single-uri[modificare | modificare sursă]
| Title | Anul | Clasament | Certificări | Album | |||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| BEL (FLA) [7] | CAN [8] | FRA [9] | GER [10] | IRE [11] | NDL [12] | SPA [13] | SWE [14] | SWI [15] | UK [16] | US [17] | |||||
| "Stereo Love" (feat. Vika Jigulina) | 2009 | 7 | 10 | 1 | 4 | 1 | 5 | 1 | 1 | 2 | 4 | 16 | The Stereo Love Show[24] | ||
| "This Is My Life" (feat. Vika Jigulina) | 2010 | 4 | — | 2 | — | — | 42 | — | 58 | 43 | — | — | |||
| "Desert Rain" (feat. Vika Jigulina) | 2011 | — | — | — | — | — | — | — | — | — | — | — | |||
| "Mono in Love" | 2013 | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | - | |||
| "Universal Love" | 2015 | ||||||||||||||
| "—" denotes releases that did not chart. | |||||||||||||||
First Ever Romanian DJ Eduard Marian Ilie aka Edward Maya Arrives in India Spotted at Mumbai Airport
| Mitty Goldin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Focșani, Vrancea, România |
| Decedat | (61 de ani)[1] Paris, Franța |
| Înmormântat | cimitirul Montmartre[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | impresar[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[2] |
| Modifică date / text | |
Mitty Goldin (născut Moise Goldin; n. 17 martie 1895. Focșani – d. 29 iunie 1956) a fost un impresar francez, producător și director de săli de music hall și varietăți și compozitor evreu originar din România.
Biografie[modificare | modificare sursă]
După ce a urmat liceul la Focșani și la Iași, unde a fost tenor în corul Mitropoliei Moldovei [3], Goldin a făcut serviciul militar, fiind înrolat în armata română în primul război mondial. La 16 noiembrie 1916 a fost dat dispărut în luptele de la Călugăreni. La 5 mai1917 s-a întors din captivitate.[4] Apoi în 1918 a plecat pentru a studia dreptul la Paris.A devenit în cele din urmă ziarist, lucrând un timp, împreună cu Cincinat Pavelescu, la publicația „L'écho franco-roumain”. În România el a fost condamnat în contumacie ca dezertor în anul 1927, dar a fost amnistiat în 1934. A cântat ca pianist în câteva formații de muzică ușoară, lansându-se în cele din urmă ca impresar, posesor al unei agenții artistice proprii. A cumpărat, la un moment dat, sala Plaza din Paris, de pe Bulevardul Poissioniére, care se afla la marginea falimentului, și a transformat-o în 1934 sala de musical-hall ABC. Afacerea era considerată riscantă la vremea respectivă din cauza concurenței serioase din partea cinematografiei. Numele "A.B.C." l-a ales intenționat, pentru a figura, după ordinea alfabetică, în fruntea programelor pariziene. A inovat un sistem de programe original, având afișul bazat numai pe artiști confirmați și care se reînnoia tot la 2-3 săptămâni. Acest concept a fost utilizat ulterior cu succes de către Bruno Coquatrix la sala "Olympia". A angajat o orchestră proprie și animatori, iar spectacolele de varietăți cuprindeau numere diverse, incluzând scheciuri umoristice, atracții, șansoane. Capul de afiș prezenta nu mai mult de 6-7 șansoane.
A.B.C. Edith Piaf și alții[modificare | modificare sursă]
„Le Théatre ABC” sub conducerea lui Goldin a obținut curând renume, ca scenă care consacrează vedetele. În această sală s-au produs, înainte de război, artiști ca Marie Dubas, Fréhel, Georgius, Jean Sablon, Comedian Harmonists și alții. Edith Piaf aflată la începutul carierei a asistat aici la performanțele Mariei Dubas, urmărindu-i cu atenție manierele și gesturile. Prietenul ei în acea vreme, textierul Raymond Asso reuși să -l convingă pe Goldin, după multe insistențe, să o angajeze pe "la môme Piaf" pentru trei săptămâni, între 26 martie și 15 aprilie 1937, în ciuda faptului că era debutantă și că își legase numele de cabaretul rău famat al lui Louis Leplée.[5] Apariția lui Edith Piaf cu cinci șansoane ( „Un jeune homme chantait”, „C'est toi le plus fort”, „Browning”, „Le contrebandier”, „Correq' et réguyer”) ca „încălzire”, precedând programul comicilor Ouvrard, Felix Paquet și al duetului Gilles și Julien, a devenit un triumf.[6]
Charles Trenet[modificare | modificare sursă]
În 1937, Charles Trenet, care terminase serviciul militar, i-a fost prezentat lui Mitty Goldin de Raoul Breton, un prieten editor. Angajat pentru prima oară nu în duet cu Johnny Hess, ci ca unic solist, pentru deschiderea spectacolului de music hall de la 25 martie 1938, Trenet a primit dreptul de a cânta trei șansoane. Publicul, entuziasmat, nu l-a lăsat însă să părăsească scena, și cântărețul a trebuit să mai execute șapte, apoi zece cântece. Lumea a intrat în delir și a fost nevoie de intervenția poliției. Vedeta principală a serii, Lys Gauty s-a aflat pusă în umbră de exuberantul nou venit. Trenet a fost concediat, pentru ca după două săptămâni să reprimească anagajamentul ca vedetă a showului.[7]
Bobino, Trianon și Mogador[modificare | modificare sursă]
În anii anii 1934-1936 lui Goldin i s-a încredințat direcția artistică a sălii Bobino, căreia i-a redat prestigiul. Și aici a adus cântăreți ca Fréhel, Damia, Marie Dubas, Réda Caire, Suzy Solidor, Lucienne Boyer, Charles și Johnny (Charles Trenet și Johnny Hess), Mireille et Tino Rossi. Între 1936-1937 Goldin a condus și spectacolele de la sala Trianon, iar între septembrie 1937 (când a lansat revista Ça, c'est parisien cu Mistinguett) -1939 a cumulat și direcțiunea artistică a Teatrului Mogador. Și Stroe și Vasilache au primit de la Goldin un angajament de o săptămână, dupa ce au ajuns la el, la Paris, la recomandarea lui Constantin Tănase. În 1936 Goldin a fost primit ca membru în Societatea compozitorilor români din București.
Anii 1940-1950[modificare | modificare sursă]
În timpul ocupației germane în Franța în anii 1940-1944, fiind evreu, a fost concediat și deposedat de bunuri, și a reușit să plece în exil. După eliberare, în ianuarie 1945 a reluat direcția ABC până în 1949, și a rămas co-directorul ei în asociație cu Léon Ledoux până în 1955 când s-a îmbolnăvit. Sub direcția sa, s-au produs în anii aceștia la ABC artiști de talia lui Line Renaud (în 1948), Maurice Chevalier, Bourvil, Henri Salvador,Renée Lebas,Luis Mariano, Les Compagnons de la Chanson. A patronat punerea în scenă a operetei „La P'tite Lili” cu Eddie Constantine și Edith Piaf, precum și a marelui succes „La Route fleurie” a lui Francis Lopez, cu Georges Guétary și Bourvil. Vedetele din La Route fleurie, s-au revoltat contra obligațiilor contractelor semnate cu Goldin, căci, cu greu au obținut mici întreruperi pentru a putea onora contracte paralele de cinema. Și după război Goldin a sprijinit talente românești, ca de pildă pe Alice Cocea, care a jucat la Théatre des Capucines, (de exemplu,în piesa lui Michel Duran, „Sincèrement” 1949)[8]
Les Compagnons de la chanson[modificare | modificare sursă]
În anul 1944 i s-a prilejuit lui Goldin să vadă la Teatrul Comédie française un program artistic în favoarea copiilor muncitorilor feroviari. A rămas impresionat de o formație de șase tineri cântăreți [9], și a decis să-i angajeze. După asocierea cu alți trei artiști, grupul avea să devină celebru sub numele de Les Compagnons de la Chanson.
Mitty Goldin a murit de accident vascular cerebral în 1956. A fost înmormântat în secțiunea 30 a cimitirului Montmartre.
Șansoane[modificare | modificare sursă]
- Certitude - text:Pierre Varenne
- J'ai trouve le bonheur, text:L.Poterat
- Tu sais pour qui je chante (text:L.Poterat) solistă:Lys Gauty
- La conga,text:M.Goldin și P.Varenne
- La Java a l'ancienne,text:Saint-Garnier,P.Varenne și Henri Dumont
- Je ne veux plus dire,text:Saint-Garnier,P.Varenne și Henri Dumont
- La vie tout en rose , text:Saint-Granier și Henri Dumont
- Dideldidum, , text:Beda și Hugo Wiener
- Mon Riquiqui, text:P.Varenne și Saint Granier
- Embrassez-vous , text:P.Varenne, Saint-Granier, M.Goldin
- Le joueur du luth, text:P.Varenne, Saint-Granier
- Les marins ça fait des voyages (text:Raymond Asso) 1936, solistă:Edith Piaf
- Si,si,si,si
- Avant l'heure
- La valse de l'amour - cu Marguerite Monnot
- A Mexico,Rumba - text: André Hornez 1938 solist: Ray Ventura
- Veux-tu m'aimer comme autrefois? - text: André Hornez 1938 solistă: Nadia Nauty
- Le Tzigane jouait toujours -text: André Hornez,1938 solist:Ray Ventura
- Glissons - muzica:C.Oberfeld și M.Goldin, text:André Hornez și M.Goldin, solist:Georges Milton
Operete[modificare | modificare sursă]
A contribuit la muzica operetei La Féerie blanche (1938, Teatrul Mogador) de Casimir Oberfeld, text: Louis Verneuil, Andre Hornez, la opereta Les chansons de Bilitis (Teatrul des Capucines) de Joseph Kosma (sub pseudonimul Pierre Cochereau), Jean Valmy (pseudonimul lui Edmond Roland) , Marc-Cab (pseudonimul lui Marcel Cabridens)
Evocări[modificare | modificare sursă]
- Mitty Goldin apare ca personaj al filmului „La môme”, fiind personificat de Marc Chapiteau
C'est toi
| Gheorghe Ciobanu | |
 Etnomuzicologul, bizantinologul și profesorul Gheorghe Ciobanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 4 februarie 1909, Pădureni (fostă Gâștești), județul Ilfov (astăzi Giurgiu) |
| Decedat | 29 iunie 1995, București |
| Ocupație | etnomuzicolog, bizantinolog profesor universitar |
| Activitate | |
| Gen muzical | folclor, muzică bizantină |
| Modifică date / text | |
Gheorghe Ciobanu (n. 4 februarie 1909, Pădureni (fostă Gâștești), județul Ilfov (astăzi Giurgiu) - d. 20 aprilie 1997, București) a fost un etnomuzicolog, bizantinolog și profesor român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la data de 4 februarie 1909 în localitatea Pădureni (Gâștești), județul Ilfov (astăzi Giurgiu).[1]
Studiile muzicale le-a început în 1923 la Seminarul Central din București[1] (absolvit în 1931), continuându-le la Conservatorul din București (1931-1938) cu Victor Gheorghiu (teorie-solfegiu), Ștefan Popescu (teorie-solfegiu, cor, dirijat coral), Mihail Jora (armonie și contrapunct), Dimitrie Cuclin (forme muzicale), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), George Breazul (enciclopedia și pedagogia muzicii).[2] S-a specializat între 1944-1946 cu Ioan D. Petrescu (paleografie bizantin și cânt gregorian).[3]
Între 1935-1943 este cântăreț bisericesc în București[4], iar între 1939-1952 este profesor de muzică bisericească la Seminarul Central din București.[3]
Între 1942-1946 activează ca profesor de teorie-solfegiu la Institutul Militar de Muzică din București.
În 1938 devine colaborator la Arhiva de Folklor a Societății Compozitorilor Români. Între 1949-1953 ajunge cercetător științific și apoi șef de sector (1954-1968) la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei R.P.R. din București.[3]
Între 1966-1971 este conferențiar la catedra de folclor a Conservatorului din Iași.[4]
În 1970 devine doctor în muzicologie la Conservatorul din Cluj-Napoca cu teza Lăutarii din Clejani.[2]
A prezentat conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radio-televizate. A participat la numeroase sesiuni științifice interne și internaționale, la București, Cluj, Iași, la Moscova (1964), Celje (1965), Sofia (1966), Viena (1981), Haga (1988) etc.
A publicat articole, recenzii și studii în principalele reviste de specialitate din țară (Muzica, Revista de Folclor, Studii de muzicologie, Cercetări de muzicologie, Biserica Ortodoxă Română, Glasul Bisericii etc.) și din străinătate (Franța, Italia, Polonia, Bulgaria ș.a.).
Distincții[modificare | modificare sursă]
A fost distins și încununat cu numeroase de premii, decorații și titluri, datorate activității sale științifice:
- Premiul „Ciprian Porumbescu” al Academiei Române (1957[5], 1978)
- Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România” (1969, 1974, 1977, 1979, 1992)
- Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor (1987)
- Ordinul „Meritul cultural”, clasa a III-a (1969)
Lucrări[modificare | modificare sursă]
Cărți[modificare | modificare sursă]
- Lăutarii din Clejani[6], București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R., 1969, 220 p.
- Studii de etnomuzicologie și bizantinologie[7]vol. 1, București, Editura Muzicală, 1974, 439 p.vol. 2, București, Editura Muzicală, 1979, 378 p.
- Etudes de musique ancienne roumaine[8], București, Editura Muzicală, 1984, 194 p.
Ediții critice[9][modificare | modificare sursă]
- Anton Pann. Cîntece de lume, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955, 365 p.
- Culegeri de folclor și cîntece de lume, seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. I, București, Editura Muzicală, 1976, 267 p.
- Muzică instrumentală, vocală și psaltică din secolele XVI-XIX, seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. II, București, Editura Muzicală, 1978, 248 p.
- „Școala muzicală de la Putna” (manuscrisul nr. 56/544/576 I), seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. III, București, Editura Muzicală, 1980, 446 p. (cu Titus Moisescu și Marin Ionescu)
- „Școala muzicală de la Putna” (manuscris nr. I-26/Iași), seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. IV, București, Editura Muzicală, 1981, 618 p. (cu Titus Moisescu și Marin Ionescu)
- Antologhionul lui Eustatie Protopsaltul Putnei, seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. V, București, Editura Muzicală, 1983, 510 p. (cu Marin Ionescu)
- „Școala muzicală de la Putna” (Ms. Nr. 56/544/576 I). „Stihirar”, seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. IIIB, București, Editura Muzicală, 1984, 276 p. (cu Titus Moisescu și Marin Ionescu)
- Cîntece de lume (secolele XVIII-XIX), seria „Izvoare ale muzicii românești”, vol. IX, București, Editura Muzicală, 1985, 288 p.
Culegeri de folclor[modificare | modificare sursă]
- 200 Cîntece și doine, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955 (în colaborare cu Vasile D. Nicolescu)ediția a II-a, București, Editura Muzicală, 1962, 193 g.
- Vechi cîntece de viteji, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956, 132 p. (în colaborare cu Alexandru Amzulescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu