1. /10 IULIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

• 48 î.H.: Bătălia de la Dyrrhachium: În Macedonia, Iulius Cezar abia evită o înfrângere catastrofală în fața lui Pompei.
• 1086: Regele Knut al IV-lea al Danemarcei este ucis de țărani rebeli.
• 1212: Cel mai grav dintre incendiile timpurii ale Londrei distruge mare parte din oraș.
• 1460: Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick învinge forțele lancasteriene ale regelui și-l ia prizonier pe regele Henric al VI-lea în Bătălia de la Northampton.

·         1466: Incep lucrarile de constructie la Manastirea Putna, ctitorie a lui Stefan cel Mare, ridicata dupa cucerirea cetatii Chilia. Conform Letopiseţelor putnene şi Cronicii moldo-polone, pe 10 iulie a început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, concepută in plan triconc dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa. Pe 15 septembrie Ştefan cel Mare a cumpărat satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloţi tătăreşti si l-a daruit Mănăstirii Putna, a cărei construcţie abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donatii pentru gloriosul său aşezământ religios.

·         1553 - La patru zile după moartea predecesorului ei, Eduard al VI-lea, Lady Jane Grey a fost proclamată regină a Angliei și a început scurta sa domnie de nouă zile.

Jane Grey – (The Streatham portrait, discovered at the beginning of the 21st century and believed to be a copy of a contemporaneous portrait of Lady Jane Grey) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Jane Grey (n. 12 octombrie 1537 Leicestershire – d. 12 februarie 1554), cunoscută şi cu numele de Regina celor nouă zile, a fost regină a Angliei doar pentru nouă zile (10 iulie 1553 – 19 iulie 1553). Pe patul de moarte, regele Eduard, în ciuda voinței tatălui, și-a lipsit surorile Elisabeta și Maria, care în mod normal ar trebui să-i succeadă la tron, de dreptul de succesiune la tron și a numit ca urmașă a sa pe Jane Grey,verisoara sa, după care și-a luat rămas bun de la viață.

Pe 9 iulie 1553, Consiliul Coroanei a informat-o pe Jane despre decizia defunctului rege, iar o zi mai târziu, a fost declarată regină a Angliei, sub denumirea de Jane I. Maria Tudor, sora lui Eduard al VI-lea, a adunat oastea la Norfolk iar pe 19 iulie 1553, Maria a intrat în Londra, iar regina Jane I a fost acuzată de trădare și, împreună cu soțul ei, a fost întemnițată în Turnul Londrei. Șase luni mai târziu, pe data de 12 februarie 1554, Jane Grey a fost decapitată în Tower Green, iar soțul ei, Guildford Dudley, a fost executat în Tower Hill.

·         1606: Simion Movila devine domn al Moldovei. Simion Movilă, a fost Domn al Munteniei din  octombrie 1600 – pana la 3 iulie 1601, și  din august 1601 – pana in august 1602. Devine domn al  Moldovei pe  10 iulie 1606  si ramane pe tron pana  la 24 septembrie 1607. I-a luat locul  fratelui  său Ieremia Movilă în iulie  1606, dupa moartea acestuia, reușeșind să fie recunoscut și de sultan. Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. A fost înmormântat la Mănăstirea Sucevița.

·         1630: Casatoria lui Rembrandt cu Saskia, pictata in multe tablouri cu personaje biblice.

·         La 10 iulie 1774 s-a încheiat Pacea de la Kuciuc-Kainargi, Dobrogea de sud, în urma Războiului ruso-turc 1768-1774. Stipulările tratatului, contrariu pretenţiilor Imperiului Rus, care cerea Oceakov-ul, întrega Moldovă şi Muntenia (Ţara Românească), s-au mărginit în a ceda Imperiului Rus Kerci-ul şi Enicale, precum şi a proclama pe tătarii din Crimeea independenţi de Turcia. Prin Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi Moldova şi Muntenia, rămîn sub suzeranitate turcească, însă Ruşilor li se recunoaşte dreptul de control şi de apărare a Românilor contra abuzurilor turceşti. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în principatele române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus exercită un control şi au un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române. Războiul ruso-turc din 1768 s-a început cînd Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii; în curînd însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt. Goliţin cedă comandamentul lui Rumeanţev, care bătu pe turci lîngă Kameneţ. Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pîrvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins. Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor. Delegaţia boierilor din Muntenia ceru alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, cîte 12 pe rînd, sub guvernator rus, veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus. Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca acestă să devină pur şi simplu judeţ (oblasti) a Imperiului Rus. Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbîndele lor, căci sub ameninţare de război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti ale în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcii, renunţînd la cuceririle făcute.
* 1645: În cadrul primului război civil din Anglia dintre parlamentariști și regaliști are loc Bătălia de la Langport terminată cu victoria decisivă a trupelor parlamentare care preiau controlul principalei zone de aprovizionare a trupelor regaliste.

* 1690 - A avut loc Bătălia de la Beachy Head, parte a Războiului Marii Alianțe (1688-1697)

Bătălia de la Beachy Head (10 iulie 1690) Steel engraving by Jean Antoine Théodore de Gudin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Beachy Head (engleză Battle of Beachy Head) pentru englezi sau Bătălia de la Béveziers (franceză Bataille du cap Béveziers) pentru francezi a fost o bătălie navală în care flota franceză s-a confruntat cu flota anglo-olandeză pe 10 iulie 1690 în timpul Războiului Marii Alianțe. Această bătălie a fost victoria principală pe mare a francezilor în cadrul acestui război.

Flota inamică a pierdut între 7 și 11 nave (sursele variază) în timp ce francezii nu au suferit pierderi semnificative: chiar dacă Canalul Mânecii a căzut temporar în mâinile francezilor, amiralul de Tourville a eșuat în urmărirea flotei engleze permițându-i să se refugieze pe Tamisa.

Tourville a fost aspru criticat pentru că nu a știut să profite de avantaj și a fost demis din funcție. Amiralul britanic, contele de Torrington – care se pronunțase împotriva faptului de a ataca flota franceză superioară – a fost la rândul lui criticat de regina Maria și de către miniștri săi. A fost judecat de Curtea Marțială. Chiar dacă a fost achitat, Wilhelm al III-lea l-a obligat să părăsească serviciul activ.

·         1778:  Ludovic al XVI-lea al Franţei declară război Marii Britanii, venind in sprijinul razboiului de independenta al americanilor. 

* 1796 - Matematicianul german Carl Friedrich Gauss a descoperit că fiecare număr întreg pozitiv se poate reprezenta ca sumă a cel mult trei numere triunghiulare.

Carl Friedrich Gauß (1777–1855), painted by Christian Albrecht Jensen – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Karl Friedrich Gauß (n. 30 aprilie 1777, Braunschweig, Brunswick-Wolfenbüttel – d. 23 februarie 1855, Göttingen, Regatul Hanovra) a fost un matematician, fizician și astronom german, celebru pentru lucrările despre integralele multiple, magnetism și sistemul de unități care îi poartă numele. Este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință germani.

·         1821: Statele Unite iau  în posesie teritoriul  Florida,  recent cumparat  de la Spania.

·         1837: Scrisoarea prin care egumenul Manastirii Gura numeste ca intai statator la Stavropoleos pe Leonte
* 1850: Millard Fillmore devine cel de-al 13-lea președinte al Statelor Unite.

·         1872: La Bucuresti apare gazeta muncitoreasca “Uvrierul”, care continua traditia “Analelor tipografice”.

·        1890 - Wyoming a devenit cel de-al 44-lea stat in componenta Statelor Unite.

Harta Statelor Unite cu statul Wyoming indicat – foto: ro.wikipedia.org

Wyoming, denumire oficială, State of Wyoming, este unul din cele 50 de state ale Statelor Unite ale Americii, aflat în partea zonei ţării cunoscută ca The West. În timp ce treimea estică a statului aparţine geografic Marilor Câmpii, majoritatea statului este dominată de numeroase grupe şi lanţuri montane. Statul Wyoming a fost format din părţi care au aparţinut succesiv teritoriului iniţial Idaho (1863 – 1864), apoi teritoriului Dakota (1864 – 1868) şi, respectiv teritoriului Wyoming, între 1868 şi 1890.

Teritoriul Wyoming, coincizând ca suprafaţă cu statul omonim de azi, s-a alăturat Uniunii la 10 iulie 1890, ca cel de-al patruzeci şi patrulea stat al acesteia. Ca şi în trecut, statul Wyoming este şi astăzi statul american cel mai depopulat, numărând la recensământul din anul 2000 “doar” 509.294 locuitori. Capitala şi cel mai mare oraş al statului este Cheyenne. Locuitorii statului sunt numiţi Wyomingites.

* 1908: Fizicianul olandez Heike Kamerlingh Onnes a fost primul care a reușit să lichefieze heliul prin răcirea gazului la o temperatură mai mică decât un kelvin.

·         1913: In  Death Valley (Valea Mortii)  din  California se  semnaleaza  o temperatura de   134 ° F  (adica +56.7 ° C), cea mai ridicată temperatură înregistrată în Statele Unite ale Americii.

·         1921:  Bloody Sunday in Belfast, Irlanda  de Nord: 16  persoane sunt ucise şi 161 case distruse în timpul  revoltei armate a irlandezilor impotriva stapanirii britanice.

·         1925: In orasul Dayton, Tennessee, din Statele Unite, incepe asa numitul “Proces al maimutelor”  intentat unui tanar profesor,  John T. Scopes,  acuzat de a  fi  predat Teoria evolutionista a lui Charles Darwin in scoala, incalcand  Legea  Butler care interzicea acest lucru.

·         1925: A fost înființată agenția rusă de presă TASS (din 22 ianuarie 1992,ITARTASS).

·         1927: La Manastirea Neamtului se desfasoara Congresul Conducatorilor Miscarii Studentesti legionare.

·         1940: Au loc tratative ungaro-germano-italiene la Munchen, pentru pregatirea Diktatului de la Viena.

·    1943 - Armatele anglo–americane debarcă în insula Sicilia, deschizând un nou front în cel de–Al Doilea Război Mondial (Operațiunea Husky)

American and British troops landing near Gela, Sicily, July 10, 1943 – foto: en.wikipedia.org

·         1946: In Ungaria ocupata de sovietici inflatia atinge proportiile extraordinare de 348, 46 procente intr-o zi , preturile dublandu-se la fiecare 11 ore.

·         1948: Casatoria Regului Mihai I cu printesa Anna de Bourbon-Parma, in salonul tronului din Atena.

·         1955: Prin Hotarârea Consiliului de Ministri (HCM) 903/1955, pe lânga Consiliul de Ministri al Republicii Populare Române se constituie Comitetul pentru Energia Nucleara, care „va asigura baza materiala pentru cercetarile în domeniul fizicii nucleare si aplicarea lor în domeniile stiintei si tehnicii“.

·         1955: Uniunea Sovietică - Primul zbor al avionului TU–104, pionier al aviației civile cu reacție

·         1962: A fost lansat, de la Cape Canaveral, Telsar, primul satelit de telecomunicații, făcând posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic

·         1962 - În această zi Biroul de Patente American îi acordă lui Nils Bohlin patentul pentru centura de siguranţă în trei puncte, folosită în vehiculele rutiere. Povestea acestei invenţii începe patru ani mai devreme, atunci când Volvo l-a angajat pe Nils Bohlin, fost specialist în industria aeronautică, pentru a deveni şeful departamentului de siguranţă din cadrul constructorului suedez. Centura de siguranţă a fost creată în mai puţin de un an, în 1959 fiind deja testată pe mai multe vehicule Volvo. Dovedindu-se foarte eficientă invenţia sa, Bohlin a făcut pasul următor aplicând în August 1959 pentru a îşi patenta invenţia. Până a primit însă recunoaşterea oficială şi legală a durat 3 ani, în 1962 acordându-i-se patentul cu numărul 3.043.625 datat 10 iulie 1962. Centura sa de siguranţă era foarte similară cu cea pe care noi o folosim zilnic, fiind vorba de două benzi care se uneau în proximitatea şoldului, acolo unde mecanismul se cupla. Volvo a vândut acest patent către alţi producători în anii următori, creaţia lui Bohlin devenind standard pentru industrie. În 1966 americanii au fost primii care au primit centuri de siguranţă obligatorii pe automobile prin actul National Traffic and Motor Vehicle Safety Act.

·         1970: A fost creată Banca Internațională de Investiții (BII)

·         1985: Nava Greenpeace Rainbow Warrior este bombardată și scufundată în Auckland, Noua Zeelandă de către agenții francezi DGSE, omorându-l pe fotograful portughez, Fernando Pereira, care se afla ls bordul acesteia. Scufundarea navei Rainbow Warrior, nume de cod OPERATION Satanique,  a fost un act terorist efectuat la 10 iulie 1985, prin „acțiunea” Direcției Generale de Securitate Externa (DGSE), ramură a serviciilor de informații externe francez. În timpul operațiunii, doi agenți au scufundat nava amiral a flotei Greenpeace, Rainbow Warriorîn portul Auckland, Noua Zeelandă, pe drumul său spre un protest împotriva unui test nuclear francez planificat în Mururoa. Fernando Pereira, unfotograf portughez ce se afla la bordul navei, s-a înecat pe corabia care s-a  scufundat. Franța a negat inițial responsabilitate, dar doi agenți francezi au fost capturați de către poliția din Noua Zeelandă și acuzati de incendiere, conspirație pentru a comite incendiere, daune intenționată și crimă. Când adevărul a ieșit la iveala, scandalul a dus la demisia ministrului francez al Apărării Charles Hernu. Cei doi agenți au pledat vinovat pentru omor prin imprudență și au fost condamnați la zece ani de închisoare. Ei au petrecut doar peste doi ani in insula franceză Hao înainte de a fi eliberati de guvernul francez.

·       1985 - A fost reintrodusa in SUA vechea denumire clasica a ”Coca-Cola”, in urma controverselor legate de schimbarea numelui in ”New Coke”.

New Coke – foto: en.wikipedia.or

·         1991 - Boris Eltin a devenit primul presedinte rus ales prin vot democratic, in alegerile prezidențiale din Rusia care au avut loc pe 12 iunie 1991, Elțsin a câștigat 57% din voturile populare și a fost învestit în funcție pe 10 iulie. Boris Eltin a murit la varsta de 76 de ai, in ziua de 23 aprilie 2007.

Boris Elțîn – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007), a fost, în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct. (…) În 1961, încurajat de “dezghețul” lui Nikita Hrușciov, se înscrie în Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) și în 1969 ajunge în nomenclatura de partid, lucrând în administrația comunistă.

Manifestând calități organizatorice deosebite, avansează pe linie de partid și ajunge secretar de partid al regiunii Sverdlovsk, calitate în care dispune distrugerea casei Ipatiev, unde fusese asasinat ultimul țar, Nicolae al II-lea. La 24 decembrie 1985 devine primar al Moscovei (de fapt Prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS), funcție pe care o deține până în 1987 când este demis datorită criticilor vehemente la adresa lui Gorbaciov si a ritmului reformelor, considerat de el ca fiind “prea lent”.

În martie 1989 a fost ales în Congresul Deputaților Poporului și a câștigat un loc în Sovietul Suprem. În mai 1990 a fost numit președinte al Sovietului Suprem al RSFSR. În iunie RSFSR și-a proclamat independența, iar în iulie Elțîn a părăsit PCUS. În alegerile prezidențiale democratice din Rusia de pe 12 iunie 1991, Elțîn a câștigat 57% din voturile populare, și a fost învestit în funcție pe 10 iulie.

* 1991 - A fost înființat Muzeul Național Cotroceni.

Muzeul Național Cotroceni – foto preluat de pe www.muzeulcotroceni.ro

Ansamblul Cotroceni a fost ridicat între 1679–1681, la vest de orașul București de către Domnitorul Șerban Cantacuzino (1678–1688) și a fost cea mai importantă ctitorie a sa. Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungata, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi pâna în prezent.

Datorită acestui fapt, prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, a fost înfiinţat Muzeul Naţional Cotroceni, ca instituţie de reprezentare naţională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public, iar, ulterior, prin H.G. 1279 din 20 decembrie 2001, Muzeul a fost transferat în subordinea Administraţiei Prezidenţiale.

  ·         1992: La Miami, Florida, fostul lider panamaian Manuel Noriega este condamnat la 40 de ani de inchisoare pentru trafic d edroguri.

      1994: România pierde în fața Suediei, calificarea în semifinale Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, unde putea întâlni echipa Braziliei

* 1997: Președinții Statelor Unite și Franței, Bill Clinton și Jacques Chirac, au devenit cetățeni de onoare ai Bucureștiului, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.

·         2000: 30 milioane de oameni, din peste 2.000 orașe, au participat la un „Marș al lui Iisus" pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism.

·         2000: Israel: Președintele Ezer Weizman își dă demisia, cu trei ani înainte de încheierea celui de–al doilea mandat în fruntea statului. La sfârşitul anului 1999, ziarele au publicat acuzaţii potrivit  cărora  Weizman ar fi  acceptat sume mari de bani de la oameni de afaceri înainte de a deveni preşedinte, fara sa declare acest lucru organelor competente.A fost fortat sa demisioneze in urma  presiunii opiniei publice. Demisia lui Weizman a intrat în vigoare la 13 iulie 2000. Ezer Weizman (n. 15 iunie 1924, Tel Aviv – d. 24 aprilie 2005) a fost un general și om politic israelian. A fost președinte al Israelului în perioada 13 mai 1993–13 iulie 2000. În perioada iulie 1958–aprilie 1966, generalul Ezer Weizman a fost comandant al Forțelor Aeriene ale Israelului.

·         2003: Premiera in tehnologia culturii de organe: medici chinezi anunta ca au reusit sa dezvolte inima unui embrion uman, plantata in vitro.

·         2008: Fostul ministru de interne al Republicii Macedonia, Ljube Boškoski  a fost achitat de Tribunalul International O.N.U.  de acuzatiile  de crime de razboi. 

·         2011: Tabloidul britanic  News of the World  isi publica ultima editie dupa o existenta de  174  de ani, ca urmare a implicarii sale  in scandalul telefoanelor ascultate.

• 2015: România: Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, rata anuală a inflației a ajuns în teritoriu negativ (-1,6%), pe fondul reducerii TVA la alimente și băuturi la 9%.
• 2016: Echipa națională de fotbal a Portugaliei câștigă finala Campionatul European de Fotbal 2016 cu scorul de 1-0 în fața echipa națională de fotbal a Franței
•  2020 - În urma unei decizii juridice favorabile, regimul Erdoğan a dispus transformarea din muzeu în moschee a Basilicii Sfânta Sofia din Istanbul, în ciuda protestelor internaționale și ale UNESCO.

Nașteri

·         1419: S-a nascut imparatul Japoniei Go-Hanazono ; (d. 1471).

·         1452: S-a nascut regele Scotiei James al III- lea ; (d. 1488).

·         1509: Jean Calvin, sau pur și simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din inițiatorii Reformei protestante, în opoziție cu anumite dogme și ritualuri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină - Calvinismul - relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce privește practicarea cultului, considerată o radicalizare a luteranismului.

Jean Calvin s-a născut cu numele de Jean Cauvin la Noyon, în Picardia, Franța. Martin Luther a scris cele 95 de teze în 1517, când Calvin avea 8 ani.

Tatăl lui Calvin, paznic al episcopului Noyon, l-a trimis la colegiul De la Marche și apoi, în continuare, la Sorbona din Paris, pentru a studia dreptul. În 1532 devine doctor în drept la Universitatea din Orléans. Prima sa lucrare publicată a fost un comentariu al lucrării filozofului roman Seneca De clementia. Adoptă curând principiile Reformei, pe care, începând din 1532, începe să le propage la Paris. Amenințat cu închisoarea, se refugiază la Nérac, sub protecția Margaretei de Navarra, favorabilă protestantismului. În 1534, în urma persecuțiilor suferite de protestanții francezi, numiți și hughenoți, este nevoit să părăsească Franța.

După peregrinări în Basel, Ferrara și din nou la Paris, în 1536, convins fiind de reformatorul Guillaume Farel, Calvin se stabilește definitiv la Geneva, unde este numit profesor de teologie. A trăit aici aproape jumătate din viață.

Principala operă a lui Calvin în istoria literaturii Reformei:

• Învățământul religiei creștine
  • publicată în latină (Christianae religionis institutio) în 1536 la Frankfurt am Main (ediția definitivă: 1559)
  • publicată în franceză (Institution de la religion chrétienne) în 1541 la Geneva (ediția definitivă: 1560)

Alte scrieri:

• De Clementia - un comentariu asupra operei cu același nume de Seneca (1532)
• Psychopannychia - împotriva sectei anabaptiste (1534)
• Catehismul Bisericii din Geneva

Calvin a publicat, între altele, și diverse volume de comentarii ale Bibliei.

Calvin nu recunoaște decât două sacramente (Taine): Botezul și Comuniunea (Împărtășania). Respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru. Publicațiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe părți ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorității populației în Scoția, Olanda și părți din Germania de nord și a avut o influență mare în Ungaria și Polonia. Majoritatea coloniștilor de pe coasta atlantică americană și din New England erau calviniști, inclusiv puritanii și coloniștii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calviniști olandezi (deși câțiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuți cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui Huntingdon Connexion. Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane.

Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început).

Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și, mai târziu, prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea lui Farel: "M-am simțit de parcă Dumnezeu din cer și-a pus mâna sa măreață pe mine pentru a mă opri din cursa mea". După optsprezece luni, reformele prea severe ale lui Calvin și Farel, precum și amestecul lor în treburile statului au dus la exilarea celor doi.

Timp de trei ani, Calvin activează la Strasbourg în biserica Hughenoților francezi. După un timp, Calvin a fost invitat să se întoarcă la Geneva. El a reorganizat structura religioasă și politică a orașului, după bazele Bibliei, cu miniștri, învățători, sfat al bătrânilor și diaconi. În 1559 Calvin a fondat o școală pentru educația copiilor și un spital pentru nevoiași, precum și Academia din Geneva, sub rectoratul lui Teodor Beza.

Calvin a pus bazele unui guvernământ teocratic protestant intolerant, instituind o represiune severă a adversarilor reformei, mergând până la exil sau pedeapsa cu arderea pe rug (de exemplu: Miguel Servet, acuzat de erezie privind dogma Sfintei Treimi). Femeile erau obligate să se îmbrace în negru și nu aveau voie să se fardeze. Bazat pe texte din Vechiul Testament, a pornit o adevărată campanie de vânătoare a vrăjitoarelor și de combatere a magiei, recurgând la tortură pentru recunoașterea vinovăției. Constituția statului teocratic al Genevei - astăzi l-am numi "fundamentalist religios" - prevedea pedeapsa cu moartea pentru blasfemie, erezie și vrăjitorie. În anul 1545, în timp de câteva luni, 45 de femei au fost arse de vii ca vrăjitoare în fața caselor pe care le-ar fi fermecat, după ce fuseseră torturate. În 1602, Anton Praetorius, un pastor calvinist din Germania, a protestat împotriva acestui aspect al teologiei lui Calvin, în publicația Gründlicher Bericht von Zauberei und Zauberern ("Studiu aprofundat asupra vrăjitoriei și vrăjitorilor").

Sănătatea lui Calvin a început să se deterioreze, suferind de migrene, hemoragii pulmonare, gută și pietre la rinichi. Câteodată, trebuia să fie transportat până la amvon. Calvin a avut și mulți detractori, era amenințat și insultat. El își petrecea viața privată pe Lacul Geneva, citind Sfintele Scripturi și bând vin roșu. Spre finalul vieții sale, le zicea amicilor săi care erau preocupați de regimul său zilnic de muncă, "Ce? Vreți ca Domnul să mă găsească lenevind când va veni?"

Jean Calvin a murit la 27 mai 1564 și a fost îngropat într-un mormânt simplu și anonim, într-o parte a Genevei, așa cum a cerut el.

Jean Calvin
Jean Calvin
Date personale
Nume la naștere	Jehan Cauvin[1]
Născut	10 iulie 1509[2][3][4]  Noyon, Franța[5]
Decedat	27 mai 1564 (54 de ani)[4]  Geneva, Republica Geneva[*][5]
Înmormântat	Cimetière des Rois[*]
Cauza decesului	septicemie[6]
Părinți	Gérard Cauvin[*]
Căsătorit cu	Idelette Calvin[*]
Cetățenie	Regatul Franței Republica Geneva[*]
Religie	protestantism
Ocupație	teolog[*] preot[*] scriitor Protestant reformer[*] pastor[*] avocat
Activitate
Alma mater	Collège de la Marche[*] Collège de Montaigu[*] Universitatea din Bourges[*] Old University of Orléans[

·         1682: Roger Cotes, matematician englez (d. 1716)

·         1732: S-a nascut Joseph-Jerome Lefrancois de Lalande, astronom francez.

·         1736: Maria Walpole (10 iulie 1736 – 22 august 1807), Contesă Waldegrave și Ducesă de Gloucester și Edinburgh, a fost membră a familiei regale britanice, soția Prințului William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh. Căsătoria ei cu Ducele, fără ca regele George al III-lea să știe, a dus la adoptarea Actului Regal al căsătoriilor din 1772.

Maria în doliu, pictură de Gainsborough.

Maria Walpole a fost fiica lui Edward Walpole și a Dorothy Clement. Bunicul ei a fost Robert Walpole, considerat a fi primul prim ministru al Regatului Unit (1721–41). Maria a crescut la Casa Frogmore în Windsor, Berkshire; părinții ei nu erau căsătoriți și statutul ei nelegitim a împiedicat statutul ei social în ciuda conexiunilor familiei ei.

La 15 mai 1759, s-a căsătorit cu James Waldegrave, Conte Waldegrave, fiul lui James Waldegrave și al Mary Webbe. După căsătorie, Maria a devenit Contesă Waldegrave. Contele Waldegrave a murit la 28 aprilie 1763, lăsând-o pe Maria văduvă cu trei copii:

• Lady Elizabeth Laura Waldegrave (1760–1816) care s-a căsătorit cu verișorul ei, George Waldegrave
• Lady Charlotte Maria Waldegrave (1761–1808) care s-a căsătorit cu George FitzRoy
• Lady Anna Horatia Waldegrave (1762–1801) care s-a căsătorit cu Lord Hugh Seymour.

Anna și Hugh au fost străbunicii lui Charles Spencer, al 6-lea Conte Spencer, care a fost străbunicul Prințesei Diana de Wales.

La 6 septembrie 1766 Maria s-a căsătorit cu Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh (1743-1805) la casa ei din Londra. Ducele era al treilea fiu al lui Frederick, Prinț de Wales și fratele regelui George al III-lea al Regatului Unit. Căsătoria a fost realizată în secret, deoarece familia regală britanică nu ar fi aprobat o căsătorie între un Prinț regal și o văduvă care nu avea rang regal. Au trăit la St Leonard's Hill în Clewer, în apropiere de Windsor și au avut trei copii.

• Prințesa Sophia de Gloucester (1773–1844)
• Prințesa Carolina Augusta Maria de Gloucester (1774–1775)
• Prințul William Frederick, Duce de Gloucester și Edinburgh (1776–1834)

Căsătoria lor și cea a fratelui mai mic al Ducelui, Prințul Henry, Duce de Cumberland și Strathearn, a dus la adoptarea Actului Regal al căsătoriilor din 1772, prin care descendenții regelui George al II-lea trebuiau să solicite aprobarea suveranului înainte de căsătorie. Cu toate acestea, dispoziția nu a putut fi aplicată retroactiv, astfel că nunta dintre Maria și Duce a fost considerată legală de către parlament. Din cauza furiei regelui George al III-lea, Maria nu a fost primită niciodată la curte.

Al doilea copil al Mariei și a Ducelui, Prințesa Caroline, a murit la vârsta de nouă luni în urma unei inoculări de variolădestinată s-o protejeze de această boală

Maria Walpole

Ducesă de Gloucester și Edinburgh Contesă Waldegrave

Date personale Născută 10 iulie 1736 St. James', Westminster, Middlesex (astăzi Londra) Decedată 22 august 1807 (71 de ani) Oxford Lodge, Brompton, Middlesex (astăzi Londra) Înmormântată Capela Sfântul Gheoghe, Castelul Windsor  Părinți Edward Walpole[*][1] Dorothy Clement[*][1]  Frați și surori Charlotte Walpole[*] Laura Walpole[*][1] Edward Walpole[*] Charlotte Walpole[*][1]  Căsătorită cu James Waldegrave, Conte Waldegrave Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh Copii Elizabeth, Contesă Waldegrave Charlotte, Ducesă de Grafton Lady Anna Seymour Prințesa Sofia de Gloucester Prințesa Caroline de Gloucester Prințul William Frederick, Duce de Gloucester Cetățenie  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri Conte duce ducesă[*] Familie nobiliară Casa de Hanovra

* 1747: Wilhelmina Caroline a Danemarcei (daneză Vilhelmine Caroline, germană Wilhelmine Karoline) (10 iulie 1747 – 14 ianuarie 1820) a fost Electoare de Hesse-Kassel.

A fost una din fiicele regelui Frederic al V-lea al Danemarcei (1723–1766) și a primei lui soții, Louise (1724–1751), fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii.

La Palatul Christiansborg la 1 septembrie 1764 ea s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm de Hesse, conte de Hanau, unul dintre cei mai bogați conducători ai vremii. Wilhelmina și Wilhelm au crescut împreună, s-au jucat împreună când erau copii, Wilhelm fiind evacuat de la curtea daneză în timpul Războiului de Șapte Ani (1755–63), și au decis de timpuri că se vor căsători când vor deveni adulți. Cuplul s-a stabilit la Hanau.

Wilhelm a succedat în 1785 ca Landgraful Wilhelm al IX-lea de Hesse și în 1803 a fost ridicat la rang de Elector de Hesse-Kassel sub numele Wilhelm I. Mariajul a fost unul nefericit: soțul ei a fost infidel și a avut multe amante, printre care cea mai notabilă a fost Karoline von Schlotheim, pe care el a numit-o contesă de Hessenstien.

Caroline a fost descrisă ca fiind frumoasă, distantă și simpatică; în 1804 ea încă vorbea daneza fără accent și avea un atașament puternic pentru țara natală.

În 1806, Hesse a fost ocupată de Franța. Soțul și fiulei au fugit la cumnatul ei, Carol de Hesse, în Schleswig, însă ea a rămas până s-a instalat un guvernator francez, după care ea s-a mutat la fiica ei Amaliela Gotha.^[1] Și-a petrecut întreaga durată a Regatului Westphalia (1806–13) în exil, la Schleswig, la Praga și în alte locuri. În 1813, soții s-au întors la Kassel.

Copii:

• Maria Frederica (1768–1839), căsătorită cu Alexius Frederic Christian, Duce de Anhalt-Bernburg
• Caroline Amalie (1771–1848), căsătorită cu Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
• Frederick (1772–1784)
• Wilhelm al II-lea (1777–1847)

Wilhelmina Caroline a Danemarcei

Electoare de Hesse-Kassel

Date personale Nume la naștere Vilhelmine Caroline Născută 10 iulie 1747 Palatul Christiansborg, Copenhaga Decedată 14 ianuarie 1820 (72 de ani) Kassel Înmormântată Kassel  Părinți Frederic al V-lea al Danemarcei Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei  Frați și surori Christian al VII-lea al Danemarcei Prințul Frederic al Danemarcei și Norvegiei Sophia Magdalena a Danemarcei Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei Christian, Crown Prince of Denmark[*]  Căsătorită cu Wilhelm I, Elector de Hesse Copii Maria Frederica, Ducesă de Anhalt-Bernburg Caroline Amalie, Ducesă de Saxa-Gotha-Altenburg Frederick Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse Cetățenie  Danemarca  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri principe elector prințesă Familie nobiliară Casa de Oldenburg (prin naștere) Casa de Hesse-Kassel (prin căsătorie)

* 1786: Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières (n. 10 iulie 1786, Lille – d. 23 iunie 1862, Lambersart), a fost un botanist și micolog francez. A fost editorul revistelor științifice Annales des sciences naturelles și Bulletin de la société des sciences de Lille.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Desm..

Născut într-o casa de negustori bogați, tatăl fiind Jean Baptiste Joseph Desmazières și mama Agnès Isabelle Hollois,^[2] Jean Baptiste Desmazières a fost atras din tinerețe foarte pronunțat de natură, ce l-a condus la studiul botanici, iar când a devenit stăpânul acțiunilor sale, deși încă foarte tânăr, dar bogat și de acea independent, a încetat cu toate celelalte ocupații (de exemplu studiul în farmacologie) pentru a se dedica în întregime interesului său favorit, botanicii criptogamice. Dar de asemenea horticultura a ocupat un loc important în afecțiunile sale. Astfel a început cu crearea unui ierbar bogat, o bibliotecă magnifică și o colecții minunată de zambile, lalele, anemone și piciorul cocoșului. În 1812, Desmazières a debutat în lumea științifică cu publicarea lucrării sale foarte moderne pentru acest timp anume Agrostographie des départemens du nord de la France, o descriere sistematică a terenurilor cultivate din nordul Franței. O întâmplare norocoasă a fost cunoștința cu Romaine Henriette Maquet (1794-1856), o femeie de caracter nobil și o educație cu adevărat superioară, cu care s-a căsătorit în 1813, petrecând astfel cea mai mare parte a vieții sale cu ea.^[2] Romaine s-a interesat și angajat în plin pentru munca bărbatului și el i-a datorat acea perfecțiune și delicatețe de pregătire care disting fascicolele criptogamistului din Lille.

În 1823, a apărut suplimentul botanografiei Belgiei și a florei din nordul Franței (Catalogue des plantes omises dans la botanographie belgique et dans les flores du Nord de la France), o carte de o sută de pagini care conține observații excelente asupra plantelor monocotiledonate și un număr mare de indicații privind plantele rare din Belgia și Franța. Cu această mică lucrare autorul a explorat cu succes Flandra, Brabantul și Hainaut, dovedind că marea ramură a criptogamelor a atras definitiv atenția sa deosebită. De fapt, de atunci, el s-a angajat exclusiv în cercetarea și studiul plantelor inferioare.

În ianuarie 1825 a apărut primul fascicul despre plantele criptogame din nordul Franței (Plantes cryptogames du Nord de la France). Această publicație importantă, alcătuită din șaizeci de fascicule care conțin trei mii de specii aparținând tuturor familiilor de criptogame, a fost cea mai mare operă din viața sa (volumul 2 în 1826). Ea formează cea mai extinsă și conștiincioasă colecție care a apărut probabil până în prezent în Europa. Ecoul evident acordat acestei colecții l-a îndemnat curând să determine criptogamele Franței în ansamblu. Persoanele care l-au ajutat cu acest studiu, între alții Louis Alphonse de Brébisson (1798-1872), Jean-Baptiste-Pierre Guépin (1778-1858), Camille Montagne (1784-1866), Jean-Baptiste Mougeot sau Wilhelm Nylander (1822-1899), s-au grăbit săi comunice rezultatele cercetărilor lor, vrând să participe la impulsul dat. Rezultatul eforturilor comune au fost trei serii de plante criptogame franceze (plantes cryptogames de France) descrise și catalogate sub îndrumarea autorului, prima conținând 1850, a doua 2200 și a treia 950 de numere. Publicarea a avut loc în anul 1853.^[3]

Savantul, editorul revistelor științifice Annales des sciences naturelles și Bulletin de la société des sciences de Lille, și-a dedicat toată viața botanicii și micologiei, de acea a plecat din orașul Lille pentru a locui în casa sa de la Lambersart pentru ultimii săi ani, pentru ca, departe de orice distragere a atenției, să se dedice în întregime științei (totuși a fost ales consilier al municipiului). Înzestrat cu o îndelungă răbdare, un mare talent de observare și fiind un om priceput excelent să folosească microscopul, a lăsat un nume care nu va pieri. Dar domnul Desmazières nu a fost doar un om de știință, ci, de asemenea, un om bun. Societatea de beneficii, cea de ajutor reciproc și consiliul municipal al comunei sale l-au numărat printre membrii săi cei mai caritativi. Moartea lui prea timpurie după o boală crâncenă la numai 66 de ani a generat în lumea științei, dar și în popor, regrete profunde.

Jean Baptiste Desmazières
Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières
Date personale
Nume la naștere	Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières
Născut	10 iulie 1786 Lille, Franța
Decedat	23 iunie 1862 (75 de ani) Lambersart, Franța
Părinți	Jean Baptiste Joseph Desmazières și Agnès Isabelle Hollois
Căsătorit cu	Romaine Henriette Maquet
Naționalitate	franceză
Cetățenie	franceză
Ocupație	botanist, micolog
Activitate
Domeniu	botanică, micologie
Organizații	Académie des sciences, lettres et arts d'Arras[*] Société botanique de France[*] Societe d'Histoire Naturelle de Paris[*] Lille Academy of Sciences[*] Academia de Științe din Torino[*]
Societăți	Académie des sciences, lettres et arts d'Arras Société botanique de France Société des sciences, de l'agriculture et des arts de Lille Société linnéenne de Paris Société royale d'agriculture et de botanique de Gand Academia delle scienze Torino

·         1792: George Mifflin Dallas, politician american (d. 1864)

·         1830 - S-a nascut pictorul francez Camille Pissarro; (d. 1903).

Camille Pissarro: Autoportret, 1873 – Musée d’Orsay, Paris

Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane – d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mişcării impresioniste şi în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuţia pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat şi alţii a influenţat, deşi mai puţin remarcat, apariţia picturii moderne din secolul al XX-lea.

·         1835: Henryk Wieniawski, compozitor polonez (d. 1880)

·         1856: Nikola Tesla (în sârbă Никола Тесла; n. 10 iulie 1856,^[5][6][1] Smiljan, Gospić, Austro-Ungaria^[7][1] – d. 7 ianuarie 1943,^{[7][5][6][8][9][1]} New York, New York, SUA^[10][1]) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Invențiile, precum și munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.

Tesla era etnic sârb^[11], fiind născut în satul Smilijan, în Imperiul Austriac (actualmente în Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în „războiul curenților”, a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai S.U.A. Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun.

Statuia lui Nikola Tesla în State Park lângă Cascada Niagara

Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Nikola Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobilă metodă de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care să fie compatibilă cu natura.

Cu numele său este denumită unitatea de măsură a inducției magneticedin Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).

Certificatul de botez al lui Nikola Tesla atestă ca dată a nașterii 28 iunie 1856. Tatăl său a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb,^{[12][13][14][15]} iar mama, Duka Mandić.

Milutin Tesla, tatăl lui Nikola Tesla, preot al Bisericii Ortodoxe Sârbe

Nikola Tesla a fost al patrulea fiu dintr-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare, Dane (care a murit într-un accident de echitație când Nikola avea 9 ani) și trei surori (Milka, Angelina și Marica).^[16]

Casa Memorială și sculptura Nikola Tesla (Similjan, Croația)

Familia lui s-a mutat la Gospić în 1862. Tesla a urmat cursurile școlii „Gymnasium Karlovac” în Karlovac, unde a terminat în doar trei ani ciclul de învățământ de patru ani.^[17]

Ulterior a început studiile de inginerie electrică la Universitatea din Grazîn 1875, timp în care a experimentat unele utilități ale curentului alternativ. Unele surse afirmă că a fost licențiat al Universității din Graz,^[18][19][20] cu toate acestea, universitatea afirmă că nu a obținut nicio diplomă și că nu a trecut mai departe de al doilea semestru al anului trei, moment în care a renunțat la cursuri.^{[21][22][23][24]}. În decembrie 1878 a plecat din Graz și a întrerupt legăturile cu familia. Apropiații credeau că se înecase în Râul Mur. S-a îndreptat către Maribor (astăzi în Slovenia), unde a obținut prima sa slujbă ca subinginer, post pe care l-a ocupat timp de un an. În timpul acestei perioade a suferit o criză nervoasă. Tesla a fost apoi convins de către tatăl său să se înscrie la cursurile Universității Carolina din  Praga, la care a asistat în vara anului 1880. Aici a fost influențat de către Ernst Mach. Cu toate acestea, după moartea tatălui său a abandonat universitatea, terminând doar un curs.^[25]

Citind cartea lui Ruder Boskoviç, Theoria Philosophiae Naturalis, în fata bobinei transformatorului său de înaltă tensiune în East Houston Street, New York

Tesla își petrecea mult timp citind cărți, pe care le memora în întregime, având o memorie fotografică.^[26] Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifesta prin apariția unor fascicule de lumină orbitoare în fața ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau unei idei care îl urmărea. Uneori aceste halucinații îi dădeau soluția problemei care îl preocupa.

Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem ca gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei.^[26]

În 1880 s-a mutat la Budapesta pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durată, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrala telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxă de amplificare a sunetului.

Nikola Tesla

Date personale Nume la naștere Nikola Tesla[1]  Născut 10 iulie 1856[4][5][1][6]  Smiljan, Gospić, Austro-Ungaria[7][1]  Decedat 7 ianuarie 1943 (86 de ani)[7][4][5][8][9][1][6]  New York, New York, SUA[7][1]  Înmormântat Muzeul Nikola Tesla[*][1]  Cauza decesului cauze naturale[*][1] (infarct miocardic[10][1])  Părinți Milutin Tesla[*][1] Gica Mandici[*][1]  Frați și surori Marica Kasanovic[*][1]  Cetățenie  Imperiul Austriac  Austro-Ungaria  SUA  Etnie Sârbi sârbi din Croația  Ocupație inventator inginer electrician[*] inginer mecanic[*] fizician industrial engineer[*]  Activitate Rezidență Praga[1] Budapesta[1] Graz[1] Paris[1] Colorado Springs[1] New York[1] Karlovac[1] Smiljan[1]   Domeniu electronică[1] inginerie mecanică[1]   Instituție Tesla Electric Light & Manufacturing[*][1] Westinghouse Electric[*][1]   Alma Mater Gymnasium Karlovac[*][1] Universitatea Tehnică Graz[*][1] Universitatea Carolină   Organizații Academia Sârbă de Științe și Arte[1] Institutul Inginerilor Electrotehniști și Electroniști[1] Academia Sârbă de Științe și Arte[1]   Premii Ordinul Vulturul Alb în grad de Mare Cruce[*][2] Medalia Edison[*] (1916)[1] Medalia Elliott Cresson[*] (1894)[1] Medalia John Scott[*] (1934)[1] Ordinul Sfântul Sava[*][1] National Inventors Hall of Fame[*][1] doctor honoris causa al Universității din Zagreb[*][1] Ordinul Leului Alb (1936)[3][1] IEEE Fellow[*] AAAS Fellow[ Statuia lui Nikola Tesla în State Park lângă Cascada Niagara

Nikola Tesla in laboratorul său din Colorado Springs, în jurul anului 1900.

Dinamul de c.a. al lui Nikola Tesla folosit pentru generarea curentului alternativ care este folosit pentru transportul energiei electrice la mari distanțe.

* 1862: Tudor cavaler de Flondor, în germană Theodor Ritter von Flondor(n. 10 iulie 1862, Storojineț, Imperiul Austriac – d. 22 iunie 1908, Steglitz-Zehlendorf, Germania)^[1] a fost un compozitor, dar și politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar.

Primul fiu al lui Gheorghe cavaler de Flondor (1830- 1892) și al Isabelei Dobrowolski de Buchenthal (1835-1890) a fost instruit în învățământ privat de Adolphina Wohlfarth ca pianist și din 1879 până în 1883 la Cernăuți ca violonist. După terminarea liceului tot acolo a studiat mai întâi Jurisprudență la Universitatea din Cernăuți (1882-1884), apoi, până la finalizarea 1888, la Universitatea de Agricultură din VienaȘtiințe economice (Hochschule für Bodenkultur). În același timp, el s-a înscris tot acolo la Academia de Muzică și Artă Dramatică (Akademie für Musik und darstellende Kunst) cu accent pe teoria muzicii și contrapunct pentru a deveni compozitor (în perioada 1884-1888). A studiat la profesorul Robert Fuchs, care de asemenea a fost profesorul tânărului George Enescu.^[2][3].După studiile din Viena s-a stabilit la conacul din Rogojești și a fost ales primar în Rogojești între anii 1889-1905.^[4]

Deja în 1883/1884, iar mai târziu de la 1899 până 1906, a fost vicepreședinte al Junimii, de asemenea directorul de cor și dirijor al societății "Armonia" în Cernăuți. Theodor a mai fost director de cor și dirijor al societății "România Jună" (1885-1888), la a cărei aniversare a participat orchestra lui Johann Strauss.^[5][6] Tudor Flondor era în primul rând violonist, însă stăpânea și alte instrumente, cum sunt pianul, armoniul, chitara, flautul și clarinetul.

Pe lângă activitățile sale muzicale, a lucrat în 1904 ca economist și editor al "Agricultorul", ediției românești al Consiliului Cultural a Bucovinei, "Bukowinaer landwirtschaftliche Blätter".^[7]

Flondor a fost deputat al Dietei Bucovinei, apoi al Consiliului imperial din Viena (Reichsrat) (1901-1908). Profesorul V. Nicolaiciuc a declarat că un principiu de bază al său a fi fost coexistența pașnică a tuturor grupurilor etnice din Bucovina pe baza culturii lor.^[8]

Ultimul său cântec, "Tempi passati", l-a scris pe patul de moarte în sanatoriul privat "Fichtenhof" la Schlachtensee, astăzi Sectorul Steglitz-Zehlendorf al orașului Berlin, în care a trebuit să stea din cauza unei boli grele. A decedat pe 22 iuinie la ora șase după amiază.^[9][10]

Flondor a compus numeroase operete române, lucrări corale, serenade, dar, de asemenea, muzică instrumentală și muzică pentru vodevilurile lui Vasile Alecsandri. În lucrările sale se recunosc ecouri muzicale ale lui Brahms și Wagner.

În ciuda operelor lui bogate multe din lucrările sale sunt astăzi uitate. Internațional este jucată în principal serenada "Somnoroase păsărele", după o poezie de Mihai Eminescu.^[11][12]Cea mai cunoscută compoziție a sa a fost "Moș Ciocârlan", care s-a bucurat de un mare succes. Soția sa, Maria, era pianistă, așa că aceștia au continuat tradiția părinților de a organiza serate muzicale. La aceste evenimente, organizate la moșia de la Rogojești, veneau și frații lui Tudor, Iancu și Nicu Flondor.^[13]

Cântărețul Constantin Sandu a fondat societatea corală "Tudor Flondor" care s-a dedicat în special lucrărilor acestui compozitor.^[14]

După el a fost denumită o stradă în Cernăuțiul interbelic (1919), astăzi îi poartă numele o stradă în București, iar biblioteca orașului Rădăuți - numele lui.

Frații săi au fost Iancu cavaler de Flondor, care a contribuit decisiv la Unirea Bucovinei de Nord cu România în 1918 și Nicu baron de Flondor, primarul orașului Cernăuți, în trei rînduri, apoi deputat în Parlamentul României Mari; de asemenea, a avut o soră Elena (1868-1916), căsătorită cu prințul Ioan Mavrocordat, din Dângeni.

În 1888 compozitorul s-a căsătorit cu Maria (1865-1950), fiica negustorului din Roman George Ciuntu, cu care a avut patru copii:

• Constantin de Flondor (1889-1942), un avocat și ministru plenipotențiar, diplomat activ la Sofia, Praga, Belgrad, Viena, Stockholm, Helsinki și Copenhaga, iar mai târziu mareșalul curții regale^[8]
• Isabella Nectara de Flondor, (1890-1985, New York), cunoscută sub prenumele de Nektar, a fost cântăreață de operă, membră a Operei de Stat din Viena.^[15]
• Gheorghe (George) de Flondor (1892-1976), deputat de Rădăuți și senator pentru "Partidul Național Liberal" (1927-1937), apoi rezident al regelui român în Bucovina, Conform profesorului dr. Ion Prelipcean el a salvat viața multor evrei între 1940 și 1942.^[8]
• Florica (Lealea) Racovitza-Flondor (n. 13 noiembrie 1897 - d. 7 februarie 1983) a fost o compozitoare. Ea a studiat la Universitatea de Muzică și Artă interpretară din Viena sub Joseph Marx și Emil Sauer.^[16] Artista s-a căsătorit în anul 1924 cu generalul de brigadă Aurel Racovitză^[

Tudor de Flondor

Date personale Născut 10 iulie 1862  Storojineț, Imperiul Austriac  Decedat 22 iunie 1908 (45 de ani)  Steglitz-Zehlendorf, Germania  Frați și surori Nicu Flondor Iancu Flondor  Copii Constantin de Flondor Gheorghe Flondor Isabella Nectara de Flondor[*] Florica Racovitza-Flondor[*]  Cetățenie  România  Austria  Ocupație politician dirijor economist compozitor jurist  Membru al Camerei Deputaților din Consiliul Imperial Austriac  Alma mater Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena

Tudor cavaler de Flondor pela 1885

·         1867: Maximilian de Baden (cunoscut ca Max von Baden; nume complet: Maximilian Alexander Friedrich Wilhelm of Baden) (10 iulie 1867 – 6 noiembrie 1929) a fost nobil și politician german. A fost moștenitorul Marelui Ducat de Baden, iar în 1918 a fost pentru scurtă vreme cancelar al Imperiului German.

Prințul Maximilian (stânga) cu verișoara lui Victoria de Baden și logodnicul acesteia, Gustaf al V-lea al Suediei, Palatul Tullgarn, ca. 1890

Născut în Baden-Baden, Maximilian a fost fiul Prințului Wilhelm de Baden, al treilea fiu al lui Leopold, Mare Duce de Baden și a Prințesei Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, nepoată a lui Eugène de Beauharnais și nepoată de soră a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

A fost numit după bunicul matern, Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg și a semănat cu vărul său, Napoleon al III-lea al Franței.

Max a a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, apoi a fost instruit ca ofițer al armatei prusace. În 1906, Max von Baden a comandat regimentul 1 de dragoni având rangul de locotenent colonel. După moartea unchiului său, Frederic I, Mare Duce de Baden, în 1907, el a devenit moștenitor al tronului Marelui Ducat al vărului său Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden, a cărui căsătorie a rămas fără copii.

În 1911, Max von Baden a părăsit armata cu rangul de general maior. La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, el a servit din nou, ca ofițer de stat major general în Corpul al XIV-lea al armatei germane. Totuși, la scurt timp el s-a retras în calitate de președinte de onoare al secțiunii Baden a Crucii Roșii germane și toată durata războiului a venit în ajutorul prizonierilor de război. În 1916 a fost numit președinte de onoare a YMCA.

Prințul Max avea reputația de a fi un aristocrat liberal și făcea parte din moderații care se opuneau aripii ultra-dreapte din Comandamentul Suprem al Armatei. În 1917 Max von Baden s-a opus în mod public reluării războiului submarin fără restricții care avea să conducă la intrarea în război a Statelor Unite ale Americii la 6 aprilie 1917.

Cancelarul Max von Baden și Vice-cancelarul Friedrich von Payer (al 2-lea din stânga) părăsind Reichstag, octombrie 1918.

Având în vedere prăbușirea Germaniei în ultimele zile ale războiului, cabinetul Cancelarului Georg von Hertling a demisionat la 30 septembrie 1918. Remarcat ca liberal, prințul a fost numit Cancelar al Germaniei de către împăratul Wilhelm al II-lea, la 3 octombrie 1918 cu scopul de a negocia un armistițiu cu Aliații, sperând că va fi acceptat de președintele american Woodrow Wilson.

În ceea ce privește politica internă, "Oberste Heeresleitung" (OHL) (Comandamentul Suprem al Armatei) a fost dispus să facă un compromis pentru a merge în direcția cerută de SUA pentru democratizare. Deși Max a avut rezerve serioase cu privire la modul în care OHL a vrut să poarte negocieri, a acceptat provocarea și a numit un guvern care pentru prima oară a inclus reprezentanți ai social-democraților ca secretari de stat: Philipp Scheidemann și Gustav Bauer. Chiar Ludendorff a pledat pentru un sistem parlamentar, care ar limita puterea Kaiserului, în principal, la îndatoriri de reprezentare.

A doua zi Maximilian a prezentat oficial o propunere de armistițiu cu acordul OHL; președintele Wilson a reacționat cu rezervă. Pentru a îmbunătăți poziția Germaniei cu Aliații, noul cancelar a impus prin amendamente constituția imperială, care a înlocuit treptat sistemul autoritar lăsat de Otto von Bismarck.

Totuși, eforturile guvernului de a asigura un armistițiu au fost întrerupte de revolta de la Kiel și izbucnirea revoluției în Germania la începutul lunii noiembrie. Maximilian, grav bolnav cu gripă spaniolă, a cerut lui Wilhelm al II-lea să abdice. Kaiserul, care a fugit din Berlinul revoluționar, în ciuda sfaturilor similare ale lui Hindenburg și Wilhelm Groener a considerat abdicarea doar ca împărat nu și ca rege al Prusiei.

La 9 noiembrie 1918, Maximilian a mers mai departe și a anunțat abdicarea oricum, și renunțarea la succesiune a Prințului Moștenitor Wilhelm. În aceeași zi, Philipp Scheidemann a proclamat Germania republică iar Maximilian a demisionat din funcția de cancelar în favoarea social democratului Friedrich Ebert

Max von Baden și familia

Maximilian s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Hanovra, fiica cea mare a lui Ernest Augustus II de Hanovra și a Prințesei Thyra a Danemarcei. Cuplul a avut doi copii:

• Prințesa Marie Alexandra de Baden (1 august 1902 - 29 ianuarie 1944); căsătorită cu Prințul Wolfgang de Hesse, Landgraf de Hesse-Kassel, fiu al Prințului Frederic Karl de Hesse, care a fost desemnat rege al Finlandei, și a Prințesei Margareta a Prusiei; nu a avut copii. Maria Alexandra a fost ucisă într-un bombardament la Frankfurt în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
• Prințul Berthold de Baden (24 februarie 1906 - 27 octombrie 1963); mai târziu margraf de Baden; căsătorit cu Prințesa Theodora, fiica Prințului Andrew al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. Prin căsătoria cu Prințesa Theodora, Prințul Berthold a fost cumnatul Prințului Filip, Duce de Edinburgh.

Prințul Maximilian, Margraf de Baden, și-a petrecut restul vieții retras. El a respins un mandat pentru Adunarea Națională Weimar în 1919 oferit acestuia de către politicianul democrat german Max Weber. Împreună cu Kurt Hahn, el a fondat în 1920 școala internat "Schule Schloss Salem".

În 1928, ca urmare a decesului Marelui Duce Frederic al II-lea, Maximilian a devenit șeful Casei de Baden. El a murit la Salem anul următor, la vârsta de 62 de ani.

Maximilian de Baden

Date personale Nume la naștere Maximilian Alexander Friedrich Wilhelm von Baden  Născut 10 iulie 1867 Baden-Baden Decedat 6 noiembrie 1929 (62 de ani) Salem Părinți Prințul Wilhelm de Baden Prințesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg  Frați și surori Maria of Baden[*]  Căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Hanovra Copii Princess Marie Alexandra of Baden[*] Prințul Berthold  Cetățenie  Marele Ducat de Baden  Imperiul German  Religie protestantism  Ocupație politician  Al 8-lea Cancelar al Germaniei În funcție 3 octombrie – 9 noiembrie 1918 Monarh Wilhelm al II-lea Precedat de Georg, conte de Hertling Succedat de Friedrich Ebert Primul ministru al Prusiei În funcție 3 octombrie – 9 noiembrie 1918 Precedat de Georg, conte de Hertling Succedat de Friedrich Ebert Ministru de externe În funcție 3 octombrie – 9 noiembrie 1918 Precedat de Georg, conte de Hertling Succedat de - Premii Ordinul Vulturului Negru[*] Ordinul Sfântului Andrei Ordinul Elefantului[*] (1900) Crucea de Fier Order of the Zähringer Lion[*] Order of the Crown[*] House Order of Hohenzollern[*] Order of Saint Hubert[*] Ludwigsorden[*] ...mai multe... Alma mater Universitatea Leipzig Universitatea din Heidelberg

* 1869: Prințul Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus de Saxonia, Duce de Saxonia (germană Prinz Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus von Sachsen, Herzog zu Sachsen^[1][2]; 10 iulie 1869, Dresda^[1][2] - 24 noiembrie 1938, Altshausen^[1][2]) a fost al șaselea copil și al doilea fiu al regelui George al Saxoniei și a soției acestuia, Maria Anna a Portugaliei și fratele mai mic al ultimului rege al Saxoniei, Frederic August al III-lea al Saxoniei.^[1][2] Johann Georg este bine cunoscut drept un expert și un avid colecționar de artă.

Johann Georg a fost al șaselea din cei opt copii ai lui George al Saxoniei (1832-1904), penultimul rege al Saxoniei, și ai soției acestuia, Infanta Maria Ana a Portugaliei. A fost al doilea fiu al cuplului regal. Prințul a fost crescut la Dresda și a primit o educație romano-catolică strictă.

Și-a început educația cu profesori particulari până în 1881 când a început pregătirea militară. Din 1889 până în 1890, Johann Georg și fratele său mai mic Maximilian au studiat împreună la Freiburg im Breisgau. După trecerea la Universitatea din Leipzig, Johann Georg a urmat în principal cursuri de istorie și istoria artei. În 1909, prințul a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Leipzig.

La 5 aprilie 1894, la Stuttgart, regatul de Württemberg, Johann Georg s-a căsătorit prima dată cu Ducesa Maria Isabella de Württemberg, al treilea copil și a doua fiică a Ducelui Filip de Württemberg și a Arhiducesa Maria Theresa a Austriei.^[1][2] Maria Isabella a murit la 24 mai 1904 la vârsta de 32 de ani, la Dresda.^[1][2]

S-a recăsătorit la 30 octombrie 1908, la Cannes, Franța, cu Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii, al patrulea copil și fiica cea mare a Prințului Alfonso, Conte de Caserta și a soției acestuia, Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii.^[1][2] Ambele căsătorii au rămas fără copii.^[1][2]

Din 1902, Johann Georg a locuit la Schloss Weesenstein, la aproximativ 30 km de Dresda. În 1914, prințul a comandat regimentul 107 de infanterie.^[3]. În 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial și abdicarea fratelui său Frederick Augustus al III-lea, Johann Georg a vândut Schloss Weesenstein și și-a mutat domiciliul la Freiburg im Breisgau, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale. El a scris o biografie a unchiului său regele Albert și a publicat diverse broșuri ale istoriei artei.

Prințul a fost pasionat de călătorie, în timpul căreia și-a dobândit piese pentru colecțiile sale. A călătorit de multe ori în Rusia, Asia Mică și Marea Mediterană și a fost deosebit de interesat de arta creștină și arta bisericii primare. A colecționat obiecte de artă egiptene, ushabti, mumii, obiecte de teracotă, vase negre și roșii din Grecia antică, reliefuri funerare din Palmyra, vase de epocă, etc. El a fost, de asemenea, fascinat de arta bizantină, toate tipurile de cruci ortodoxe și icoane. De asemenea, a avut o mare colecție de arhive fotografice de artă din călătoriile sale.

Statul [Renania-Palatinat]] a achiziționat colecțiile sale în 1949-1950 și le-a depozitat la Institul de Istoria Artei de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz. Din 1981 sunt depozitate la Muzeul de Stat din Mainz.

Prințul Johann Georg al Saxoniei

Date personale Nume la naștere germană Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus Născut 10 iulie 1869 Dresda, Saxonia Decedat 24 noiembrie 1938 (69 de ani) Castelul Altshausen, Baden-Württemberg, Germania Înmormântat Catedrala Sfânta Treime din Dresda  Părinți George de Saxonia Maria Ana a Portugaliei  Frați și surori Prințesa Matilda a Saxoniei Prințesa Maria Josepha a Saxoniei Prince Maximilian of Saxony[*] Prințul Albert de Saxonia Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei  Căsătorit cu Ducesa Maria Isabella de Württemberg Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Cetățenie  Regatul Saxoniei  Ocupație colecționar de artă[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Wettin

·         1871: Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust (franceză maʁsɛl pʁust; 10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a fost un romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (în limba franceză À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani. Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeții, autorul a propus volumul editurii, care în epocă purta titulatura de Nouveau Revue Francais, dar marele scriitor André Gide a respins manuscrisul, astfel încât autorul a publicat prima parte a romanului pe speze proprii la editura Grasset. Ulterior Gaston Gallimard însuși a cumpărat drepturile de publicare pentru editura pe care o patrona și care deține și azi copy-right-ul operei proustiene.

Fiul unor burghezi extrem de înstăriți, Proust s-a născut în Auteuil (în partea sudică a Parisului, pe atunci un simplu sat din cel de-al XVI-lea arondisment) în casa unchiului său, fratele mamei sale, exact la două luni după semnarea Tratatului de la Frankfurt ce punea capăt Războiului Franco-Prusac. Nașterea sa s-a produs în contextul social foarte violent al suprimării Comunei din Paris, și corespundea fazei de consolidare a Celei de a Treia Republici franceze. O mare parte din materialul romanului În căutarea timpului pierdut privește aceste schimbări, cu precădere declinul aristocrației și ridicarea burgheziei care s-a produs în Franța exact în această perioadă istorică, ce mai este cunoscută și sub denumirea de fin de siècle.

Tatăl lui, Achille Adrien Proust, era un faimos doctor și epidemiolog, profesor la Facultatea de Medicină, care s-a ocupat de studiul holerei, o boală ce făcea ravagii în Europa și Asia. Fiind autorul a 20 de tratate de medicină, epidemiologie și igienă, precum și a unui număr foarte mare de articole medicale, a fost unul dintre modelele lui Proust. Jeanne Clémence Weil, mama lui Proust și fiica unui evreu foarte bogat și cultivat, poseda o cultură extrem de rafinată. Scrisorile păstrate de la ea demonstrează că avea un foarte dezvoltat simț al umorului, stăpânea de asemenea limba engleză astfel încât să-i transmită fiului abilitatea și dorința de a traduce în limba franceză eseurile lui John Ruskin (conform biografului Jacques Yves Tadié).

La vârsta de doar 9 ani, Proust suferă primul atac serios de astm, motiv pentru care întreaga sa familie îl consideră un copil bolnăvicios. Proust își petrece vacanțele în satul Illiers care a devenit model, alături de unele detalii preluate din casa unchiului său din Autueil, pentru orașul fictiv "Combray", în care au loc majoritatea scenelor din romanul În căutarea timpului pierdut. (Illiers a fost de altfel rebotezat Illiers-Combray cu ocazia sărbătoririi centenarului nașterii lui Proust).

În ciuda sănătății sale precare, Proust a servit un an (1889-1890) drept soldat în armata franceză, și a staționat la cazarma Coligny din Orléans, timp care i-a oferit o altă locație pentru romanul său. Tânărul Proust a fost un diletant și un monden cu trecere în saloanele aristocratice ale vremii, pe măsură ce renumele său de scriitor s-a consolidat. Reputația sa de snob și de estet l-a împiedicat să găsească un editor pentru primul roman al ciclului "În partea dinspre Swann", printre cei care l-au refuzat numărându-se și André Gide.

Proust era foarte apropiat de mama sa, după cum stau mărturie și răspunsurile sale pe care le-a dat la un chestionar în timpul liceului, chestionar care îi poartă de altfel numele. Pentru a mai scăpa de insistențele tatălui său care-i recomanda să lucreze, Proust a devenit bibliotecar voluntar la Bibliothèque Mazarine în vara anului 1896. După ce și-a luat concediu de odihnă, l-a prelungit până când a fost dat afară, după câțiva ani. Nu a avut niciodată un loc de muncă stabil și nu părăsit niciodată apartamentul părinților săi (conforma aceluiași biograf, Tadié).

Viața lui Proust și cercul familiei sale s-au modificat brusc în primii ani ai secolului XX. În februarie 1903 fratele lui Proust, Robert, s-a căsătorit și a plecat de acasă. Tatăl său a murit în luna septembrie a aceluiași an. În final mama sa avea să moară, spre disperarea totală a fiului ei, în septembrie 1905. Proust a moștenit o sumă uriașă, în banii din zilele noastre aproximativ 6 milioane de dolari americani, un venit lunar de 15,000$. Cu toate astea starea lui de sănătate a continuat să se deterioreze.

Proust și-a petrecut ultimii trei ani de viață închis în celebra sa cameră cu pereții din dopuri de plută, și a lucrat zi și noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat. A murit în 1922 din cauza unei bronșite căpătate în timp ce vizita expoziția pictorului său olandez preferat, Vermeer și este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris.

Marcel Proust

Romancierul în 1900 Date personale Nume la naștere Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust  Născut 10 iulie 1871[5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16]  Paris, Franța[17]  Decedat 18 noiembrie 1922 (51 de ani)[18][17][5][7][8][9][10][11][12][13][14][15]  Paris, Franța[19][17]  Înmormântat Cimitirul Père-Lachaise  Cauza decesului pneumonie[20]  Părinți Adrien Proust[*] Jeanne-Clémence Proust[*]  Frați și surori Robert Proust[*]   Naționalitate  francez Cetățenie  Franța  Ocupație romancier, eseist și critic francez Limbi limba franceză[1]   Studii Institut d'études politiques de Paris   Activitatea literară Activ ca scriitor 1890-1922 Mișcare/curent literar Roman de introspecție și analiză ale conștiinței, Modernism Specie literară poezie, roman, eseu, critică Opere semnificative À l'ombre des jeunes filles en fleurs[*] În căutarea timpului pierdut Jean Santeuil[*]   Influențe[ascunde] Pierre Loti, Saint-Simon, Brantôme, Balzac, Baudelaire, Anatole France, Henri Bergson, Flaubert, Dostoievski, John Ruskin, Schopenhauer, Stendhal, Shakespeare Lev Tolstoi (Anna Karenina) A influențat pe[ascunde] John Banville, Roland Barthes, Samuel Beckett, Truman Capote, Jean Cocteau, Gilles Deleuze, Graham Greene, Jack Kerouac, Eric de Kuyper, Naguib Mahfouz, Manuel Mujica Láinez, Iris Murdoch, Vladimir Nabokov, Orhan Pamuk, John Updike,[2] Edmund White, Virginia Woolf, Richard Wright Note Premii Premiul Goncourt[3] Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*][4]   Premiul Goncourt.

·         1872: Aristide Demetriade, actor și regizor român (d. 1930)

·         1873: Ion Simionescu (n. 10 iulie 1873, Fântânele, județul Bacău, România - d. 7 ianuarie 1944, București) a fost un geolog și paleontolog român, membru titular (1911) al Academiei Române.

Rămas orfan de mic copil, Ion Simionescu a fost crescut la Botoșanide bunica lui. După absolvirea liceului a studiat la facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, unde a fost elevul chimistuluiPetru Poni și al geologului Grigore Cobălcescu.

Specializându-se în geologie și paleontologie, Simionescu a devenit în 1900 profesor la Universitatea din Iași la vârsta de numai 27 ani. După 29 ani de activitate la Universitatea din Iași, a fost chemat la Universitatea din București, pentru a-i succeda la catedra de geologie profesorului Sabba Ștefănescu. În afara activității didactice și de cercetare, Ion Simionescu a devenit cunoscut și prin numeroasele sale cărți și activități de popularizare a științei în rândul publicului larg.

Recunoscându-i-se înalta sa autoritate de savant și om de cultură, I. Simionescu a fost învestit cu supreme, demnități științifice, începând cu cea de președinte al Societății Române de Științe (1930), președinte al Societății de Geologie (1932) și terminând cu aceea de președinte al Academiei Române (1940).

Recunoașterea meritelor excepționale ale lui Simionescu în paleontologia și stratigrafia Mezozoicului european reiese deosebit de clar din faptul că lucrarile sale au fost și sunt folosite în elaborarea celor mai mari tratate și monografii publicate de-a lungul timpului. Este suficient să menționam că încă de la tratatul asupra Cretacicului al lui Kilian (1910) și cel de stratigrafie al lui E. Haug (1921) și până la marile tratate de paleontologie din prezent, opera lui Ion Simionescu rămâne o baza de abordare a realităților paleontologice din această parte a Europei.

La cele arătate, trebuie să mai adăugam și valoarea științifică deosebită pe care o prezintă colecțiile de mii de exemplare fosile mezozoice pe care Simionescu le-a adunat, prelucrat și lăsat Muzeului Paleontologic de Originale al Laboratorului de Geologie al Universității din Iași, ele reprezentând un material comparativ inestimabil mult râvnit de toți cei care lucrează în domeniu.

De asemenea vom aminti și bogata bibliotecă de specialitate adunată cu grijă de profesor decenii la rând și păstrată astazi, ca fond de o deosebită valoare, în cadrul filialei de Geologie-Geografie a Bibliotecii Centrale Universitare „M. Eminescu” din Iași. Multe dintre volume poartă dedicația autografă a autorilor de pe toate meridianele globului, fiind unicate pe plan național.

Fiica sa, Cecilia Maria Simionescu (1900 - 1961) a devenit cunoscută cu pseudonimul Sanda Marin ca autoarea unei faimoase cărți de bucate.

Cărți publicate:

• „Tinere, cunoaște-ți țara!” (1983)
• „Tinere, cunoaște-ți arborii” (1983)
• „Tinere, cunoaște-ți neamul” (1941)
• „Pitorescul României” (vol. I-IV, 1939-1942)
• „Țara noastră” (1937)
• „Colțuri de țară” (1934)
• „Mănăstiri din țară, Satele din România” (1926)  

  Ion Th. Simionescu
  Ion Th. Simionescu
  Date personale
  Născut	10 iulie 1873 Fântânele, România
  Decedat	7 ianuarie 1944 (70 de ani) București, România
  Copii	Cecilia Maria Simionescu
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Ocupație	geolog, paleontolog
  Activitate
  Educație	Facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, Universitatea din Viena
  Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  Organizație	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Universitatea din București
  Reprezentant	Președinte al Academiei Române
  Membru titular al Academiei Române

·         1888: S-a nascut Harilaos Metaxa, arheolog si asistent universitar, unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Vasile Parvan.

* 1888: Giorgio De Chirico (n. 10 iulie 1888,Volos, Grecia – d. 20 noiembrie 1978, Roma, Italia), cunoscut și ca Népo, a fost un pictor suprarealist italian, poate cel mai enigmatic exponent al artei figurative din secolul al XX-lea. Născut în Volos, Grecia dintr-o mamă grecoaică și un tată sicilian, de Chirico este fondatorul La scuola metafisica în arte.

Giorgio de Chirico s-a născut la 10 iulie 1888 în orașul portuar Volos din Tessalia (Grecia), localitate de unde - potrivit legendei - argonauții au pornit în căutarea lânii de aur. Tatăl lui era sicilian iar mama lui era greacă. Tatăl lui lucra ca inginer. În 1903 se înscrie la Politehnica din Atena, secția de Belle-Arte, participând la început la cursurile de desen, apoi lucrează și pictură în ulei. Se duce adesea să picteze pe câmp în împrejurimile Atenei, sau pe dealurile golfului Falero. În urma morții tatălui său (1906), părăsește Grecia împreună cu mama și fratele mai mic, Andrea, stabilindu-se pentru un timp la München (Germania). Amândoi sunt excepțional de talentați; Andrea studiază muzica (va deveni mai târziu celebru sub numele de Alberto Savinio), în timp ce Giorgio își începe studiile la Academia de Arte Frumoase. În München admiră operele simboliste ale lui Arnold Böcklin și gravurile lui Max Klinger. Din Germania familia se mută în Italia (1908), mai întâi la Milano, de unde Giorgio pleacă la Florența, unde vizitează galeriile "Degli Uffizi" și sălile de pictură din "Palazzo Pitti". În acest timp, De Chirico pictează o serie de tablouri de inspirație böckliniană, dar - influențat de operele lui Friedrich Nietzsche - începe seria tablourilor care vor constitui preludiul picturii sale zise "metafizice".

Între 1911 și 1915, Giorgio De Chirico lucrează la Paris și, în anul 1912expune trei pânze în cadrul "Salonului de Toamnă", apoi la "Salonul Artiștilor Independenți". Îl cunoaște pe poetul Guillaume Apollinaire, primul care va denumi tablourile lui "pictură metafizică", și frecventează cercul artiștilor Pablo Picasso, André Derain și Constantin Brâncuși. Când Italia intră în război, De Chirico este repartizat la un detașament din Ferrara. În acest timp va coresponda cu Tristan Tzara, "părintele" dadaismului, care se găsea la Zürich în Elveția.

După război, în 1918, De Chirico va locui la Florența și Roma. Pictează portrete și autoportrete, compoziții cu fructe, pești și diferite obiecte, tablouri de pură invenție, execută decoruri și costume pentru spectacole de balet. În anul 1919, are loc prima sa expoziție personală. În 1925 se întoarce la Paris și continuă seria tablourilor de fantezie și imaginație gen "Manechine stând jos", "Gladiatori", "Cai antici". Renunță treptat la pictura metafizică, îi copiază pe marii maeștri și începe să creeze într-un stil apropiat de academism.

În 1935 pleacă la New York, unde lucrează timp de optsprezece luni la tablouri cu diferite subiecte. După ce în 1939execută schițe de decor pentru Teatrul de Operă "Covent Garden" din Londra, se stabilește pentru un timp la Milano. În 1942 se află la Florența, producția sa oscilează între tablouri în stil realist și altele de imaginație, revenind la pictura metafizică. La sfârșitul anului 1943 se mută la Roma, unde se remarcă aceleași preocupări. Execută numeroase decoruri și schițe de costume pentru Opera din Roma, Teatrul Comunal din Florența și Teatrul de Operă Scala din Milano. Este autorul unui mare număr de litografii și ilustrații pentru cărți. Giorgio de Chirico a avut și o intensă activitate publicistică referitoare la probleme de pictură și de tehnică folosită în artele plastice, într-o perioadă întinsă din 1914 până în 1961. Se stinge din viață la Roma pe 20 noiembrie 1978, la vârsta de 90 de ani.

Giorgio de Chirico

Giorgio de Chirico în 1936, fotografiat de Carl Van Vechten. Date personale Născut 10 iulie 1888[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14]  Volos, Grecia  Decedat 20 noiembrie 1978 (90 de ani)[1][3][4][6][7][8][9][10][11][12]  Roma, Italia[15]  Părinți Evaristo de Chirico[*]  Frați și surori Alberto Savinio[*]  Căsătorit cu Raissa Calza[*]  Naționalitate grec-italian Cetățenie  Grecia  Italia  Ocupație artist pictor sculptor scriitor scenograf ilustrator[*] designer de bijuterii[*]  Activitate Domeniu artistic Pictură Studii Academia de Arte Frumoase din München   Pregătire Academia de Arte Plastice din Munich Profesor pentru Luca Bestetti[*], Zeev Tsuk[*]   Mișcare artistică pre-Suprarealism Artă Metafizică Site oficial http://www.fondazionedechirico.org/?lang=it

·         1893: Anton Crihan (n. 10 iulie 1893, Sîngerei, Imperiul Rus – d. 9 ianuarie1993, Saint Louis, Missouri, SUA) a fost un avocat, autor, economist, politician, profesor și publicist român basarabean, membru al Sfatului Țării (1917), subsecretar de stat al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Moldovenești (1917), deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1932), subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor (1932-1933), profesor la Universitatea Politehnică din Iași și la Facultatea de Agronomie din Chișinău (1934-1940).

Anton Crihan este reprezentantul celei de-a treisprezecea generații, pe linie bărbătească, al vechii familii de boieri români moldoveni, prima mențiune referindu-se la timpul domniei lui Stefan cel Mare^[2]. Cartea domnească de întăritură de la Constantin Movilă voievod^[3] afirmă că străbunii lui Anton Crihan onorau titlul boieresc de «paharnic».

Și-a făcut studiile la Liceul de Băieți din Bălți și la Universitatea din Odesa, Facultatea de Economie. Fiind deputat în Sfatul Țării a votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României și a fost conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia. A predat la Universitatea din Iași și la Facultatea de Agronomie a universității ieșene, cu sediul la Chișinău. A fost numit de două ori subsecretar de stat. Își susține teza de doctorat în economie la Universitatea Sorbona din Paris în 1934.

În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris și într-un final se stabilește în Statele Unite.

În Statele Unite s-a căsătorit cu Olivia Lula, exilată din România din Deva, care a fost nepoata lui Petru Groza.

A decedat în Saint-Louis, Statele Unite, dar la dorința sa testamentară, a fost înmormântat în Chișinău (în Cimitirul Central). 

Anton Crihan
Anton Crihan
Date personale
Născut	10 iulie 1893  Sîngerei, Imperiul Rus
Decedat	9 ianuarie 1993 (99 de ani)  Saint Louis, Missouri, SUA
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Cetățenie	Imperiul Rus  Republica Democratică Moldovenească  Regatul României  SUA
Ocupație	economist politician avocat
Membru al Camerei Deputaților a României
Premii	Ordinul național „Steaua României” Ordinul Sfântului Stanislav, clasa III[*]
Partid politic	Partidul Național-Țărănesc
Alma mater	Universitatea din Odesa

·         1895: Carl Orff (n. 10 iulie 1895, München, Regatul Bavariei - d. 29 martie1982, München, Republica Federală Germania) a fost un compozitor german cunoscut pentru muzica sa educațională și de teatru.

S-a născut la 10 iulie 1895, în München, ca fiul unui ofițer de carieră în armata germană imperială.

A studiat la München muzica și a condus acolo diverse teatre. În 1924 a înființat împreună cu dansatoarea Dorothea Gunther școala "Gunther" pentru educație muzicală, dans și gimnastică. Lucrarea sa,Schulwerk(Muzică pentru copii 1930-1933, revizuită în 1950-1954) începe cu modele simple ritmice, cu bucăți sonore asamblate pentru xilofon, glockenspiel și alte instrumente de percuție.

Mormântul lui Carl Orff în Andechs - Bavaria

În faimoasa sa lucrare oratorio-mime Carmina Burana (1937) (libret inspirat din texte vechi medievale găsite la biblioteca mănăstirii Benediktbeuern - Germania) a pus poezia secolului al XIII-lea pe muzică simplă, construită în jurul unor ritmuri viguroase, pulsante, bogate uneori. Celelalte opere ale sale includ opera de basm Die Kluge(„Isteața”) (1943) și fragmente austere ca Antigona (1949).

A fost înmormântat în biserica mănăstirii Andechs.

Atitudinea lui Orff în al III-lea Reich a fost examinată foarte critic cu ceva timp în urmă. După cele mai recente cercetări (2004) se poate afirma: Orff nu a fost nazist. El nu a fost niciodată membru al partidului, nu a întreținut o funcție publică în Reichsmusikkammer sau alte instituții similare, nu a fost niciodată compozitorul oficial al regimului și nu avea nici o simpatie pentru această ideologie. În timpul războiului a rămas în Germania, pentru că a avut nevoie de conexiuni cu teatre de limba germană. Din motive financiare a trebuit să lucreze, dar cu oameni de teatru care au fost tot atât de departe de ideologia nazistă, ca atare Caspar Neher, Oscar Fritz Schuh sau Heinz Hilpert.^[12]

Pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936 nu el, ci Richard Strauss și Werner Egk au compus muzica festivă, iar cea a intrării solemne și dans de copii și fete (Einzug und Reigen der Kinder und Mädchen) a fost scrisă de Gunild Keetman. Orff a folosit jocurile doar pentru a prezenta opera sa Carmina burana unui for internațional.^[13]

Orff a fost prieten cu profesorul Kurt Huber, unul din conducătorii grupului de rezistență Trandafirul Alb, de asemenea cu muzicologul și compozitorul germano-evreiesc Erich Katz (1900-1973). Discutabilul autor Michael Kater a pretins că după sfârșitul nazismului Orff ar fi încercat să scoată ulterior profite din prietenia cu Huber și ar fi declarat față de comisia americană de denazificare că ar fi fost membru al „Trandafirului Alb”, ce nu a fost cazul. Pentru această afirmație nu există nici o dovadă pentru că nu s-a găsit nimic în dosarele procesului de denazificare, pe care istoricul vienez Oliver Rathkolb l-a evaluat, respingând de acea teza nedocumentată a lui Kater. Orff a fost achitat de americani.

Carl Orff
Carl Orff
Date personale
Născut	10 iulie 1895[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10]  München, Regatul Bavariei, Imperiul German[11][12]
Decedat	29 martie 1982 (86 de ani)[1][2][3][4][5][6][8][9][10]  München, Bavaria, RFG[13][14]
Înmormântat	Andechs Abbey[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pancreatic)
Căsătorit cu	Liselotte Orff[*] (1960–1982) Luise Rinser[*] (1954–1959) Gertrud Orff[*] (1939–1953)
Cetățenie	Imperiul German  Germania Nazistă  Republica de la Weimar  RFG  Germania
Ocupație	compozitor muzicolog[*] profesor de muzică[*] profesor universitar[*] scriitor muzician teoretician al muzicii[*] libretist[*]
Activitate
Studii	Hochschule für Musik und Theater München[*], Wittelsbacher-Gymnasium München[*]
Gen muzical	operă
Instrument(e)	orgă[*]
Premii	Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] honorary citizen of Munich[*] Ordinul de Merit al Bavariei[*] Premiul Național al Republicii Democrate Germane[*] Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania[*] medalia Goethe a orașului Frankfurt[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] Bayerischer Poetentaler[*] Medalia pentru Științe și Arte[* Bustul lui Carl Orff

·         1901: S-a nascut Lili Damita, actrita americana de teatru si film, de origine franceza.

·         1902: Nicolás Guillén, poet cubanez (d. 1989)

·         1902: Kurt Alder, chimist german, laureat Nobel (d. 1958). Kurt Alder (n. 10 iulie 1902; d. 20 iunie 1958) a fost un chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, împreună cu Otto Diels în 1950. Cei doi au descoperit ceea ce ulterior avea să fie denumită reacția Diels-Alder, reacție prin care o alchenă se combină cu o alcadienă pentru a forma ciclohexena. Acest proces chimic avea să fie valoros în chimia organică, stând la baza sintetizării cantaridinei, reserpinei și morfinei.

·         1903: S-a nascut John Wyndham, scriitor britanic (d. 1969)
* 1905: Thomas Gomez (10 iulie 1905 - 18 iunie 1971) a fost un actor american.
S-a născut ca Sabino Tomas Gomez la 10 iulie 1905 în orașul New York. A început actori în anii 1920, fiind student al actorului Walter Hampden.

Thomas Gomez

* 1909: Toma Barbu Socolescu (n. 10 iulie 1909 - d. 21 iulie 1977) a fost un arhitect român, fiul lui Toma T. Socolescu^[1], și nepotul lui Toma N. Socolescu, reprezentant al stilului funcționalist.

Licențiat în arhitectură la Școala națională superioară de Beaux-Arts din Paris în 1939, Toma Barbu Socolescu lucra în timpul studiilor sale la arhitectura interioară a pachebotului transatlantic Normandie. Asistent universitar la Institut de arhitectură Ion Mincu (București) din 1939, el a devenit arhitect-proiectant la Institutul de proiectare pentru construcții industriale până în 1952.

Desen de Toma Barbu Socolescu (fântâni) - Prima mențiune a Premiului Delaon în 1938.

Între 1952 - 1958, a avut funcția de arhitect proiectant coordonator la Institutul de Proiectari pentru Instalatii Petroliere.

În perioada 1958-1960, a deținut postul de arhitect consilier la Institutul de proiectare pentru industria alimentară și a cooperativelor de consum.

Profesor la Școala Tehnică de Arhitectură și Construcția Orașelor între 1960 - 1967^[2], el revine la proiectarea arhitecturală între 1967 și 1969, perioadă în care a realizat numeroase construcții civile și industriale, printre care și o fabrică Pepsi-Cola în 1966.

Fiind totodată și pictor, și-a expus acuarelele sale într-o expoziție organizată în 1954, la București, de către Uniunea Arhitecților din Republica Socialistă România.

Toma Barbu Socolescu

Date personale Născut 10 iulie 1909 Ploiești, România Decedat 21 iulie 1977 (68 de ani) București, România Părinți Toma T. Socolescu  Naționalitate Română Cetățenie  România  Ocupație arhitect  Activitate Alma Mater Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris   Clădiri semnificative fabrici de conserve de legume la Ovidiu, Constanța

·         1917: James Aldridge, scriitor australian

·         1919: Pierre Gamarra, scriitor francez (n. 2009)

·         1920: S-a nascut Teodor Oroveanu, inginer român, membru al Academiei Române (d. 2005)

·        1920 - S-a nascut Owen Chamberlain, fizician american, laureat Nobel (d. 2006)

Owen Chamberlain (n. 10 iulie 1920 – d. 28 februarie 2006) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Emilio Segrè pentru descoperirea antiprotonului.

* 1922: Giacobbe LaMotta (n. 10 iulie 1922 The Bronx, SUA – d. 19 septembrie 2017, Miami, SUA), mai cunoscut ca Jake LaMotta, poreclit „Taurul din Bronx” sau „Taurul Furios”, a fost un campion de box la categoria mijlocie devenit celebru după ce Robert De Niro l-a interpretat în filmul Taurul furios.

·         1931: S-a nascut Antoanella Lualdi, actrita americana de film.
* 1931: Alice Ann Munro (născută Alice Ann Laidlaw, pe 10 iulie 1931) este o scriitoare canadiană.

Pentru întreaga sa activitate literară, a fost distinsă în 2009, cu Premiul Internațional Man Booker. De asemenea, a obținut de trei ori premiul pentru ficțiune din partea guvernatorului Canadei. A fost distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură 2013, ca „maestră a nuvelei contemporane”

Opere:

• 1968 Dance of the Happy Shades
• 1971 Lives of Girls and Women
• 1974 Something I've Been Meaning to Tell You
• 1978 Who Do You Think You Are?
• 1982 The Moons of Jupiter
• 1986 The Progress of Love
• 1990 Friend of My Youth
• 1994 Open Secrets
• 1998 The Love of a Good Woman
• 2001 Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage
• 2004 Runaway
• 2006 The View from Castle Rock

• 1996 Selected Stories
• 2003 No Love Lost ( „The Bear Came Over the Mountain“)
• 2004 Vintage Munro
• 2004 Runaway
• 2006 Carried Away: A Selection of Stories
• 2006 The View from Castle Rock
• 2009 Too Much Happiness

Alice Munro

Date personale Nume la naștere Alice Ann Laidlaw  Născută 10 iulie 1931 Wingham, regiunea Huron, Canada Naționalitate canadiană  Cetățenie  Canada  Ocupație scriitoare Limbi limba engleză[1][2][3][4][5]   Studii Universitatea din Western Ontario[*]   Activitatea literară Specie literară roman, nuvelă Note Premii Premiul Nobel pentru literatură[6][7] Trillium Book Award[*] Order of Ontario[*] International Booker Prize[*] Ordinul Artelor și Literelor[*] National Book Critics Circle Award[*] Marian Engel Award[*][8] WH Smith Literary Award[*] PEN/Malamud Award[*] Rea Award for the Short Story[*] O. Henry Award[*] Commonwealth Writers' Prize[*] Molson Prize[*] Governor General's Award for English-language fiction[*] Governor General's Award for English-language fiction[*] Governor General's Award for English-language fiction[*] O. Henry Award[*] Fellow of the Royal Society of Literature[*] Scotiabank Giller Prize[*] Scotiabank Giller Prize[*] Rogers Writers' Trust Fiction Prize[*] Lorne Pierce Medal[*]   Premiul Nobel pentru Literatură, 2013

·         1933: Peter Jankowitsch, diplomat și politician austriac

·         1937 - S-a născut Sandy Stewart (Sandra Ester Galitz), cântăreaţă americană.

·         1941 - S-a născut Ian Whitcomb, cântăreţ, compozitor şi scriitor britanic.

·         1943 - S-a născut Jerry Miller, chitarist american (Moby Grape).

·         1944 - S-a născut Beaky (John Dymond), chiatrist şi baterist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

·         1945: Andrei Voiculescu, jurnalist din România
* 1945: Jandira Lúcia Lalia Martini (n. 10 iulie 1945^[1] la Santos, São Paulo) este o actriță și autoare braziliană de piese de teatru, precum și scenarii pentru cinema și televiziune.

Martini ea este autor, actriță și regizor. A absolvit în 1967 de la Universitatea Catolică din Santos și a studiat la Academia de Arte Dramatice (EAD).^[2]

A fost prezentat la televiziune în 1987, jucând pe Teodora în romanul Sassaricando.

FILMOGRAFIE

Televiziune

• 1971 - Bandeira 2 - Evanira
• 1976 - Saramandaia - Railda
• 1980 - Chega Mais - Adriana
• 1987 - Sassaricando - Teodora Abdalla
• 1990 - A História de Ana Raio e Zé Trovão - Vitória Imperial
• 1991 - O Fantasma da Ópera - Marion Leik Fitzgerald
• 1994 - Éramos Seis - Dona Genu
• 1995 - Sânge din sângele meu - Rebeca
• 1996 - Brava Gente - Augusta Messinari
• 2001 - Os Maias - Eugênia Silveira
• 2001 - Clona - Zoraide
• 2003 - Șapte femei - Dona Antônia
• 2004 - A Diarista - Dilma (episodul: Aquele com os Loucos)
• 2005 - América - Odaléia de Oliveira
• 2007 - Amazonia - Donana
• 2007 - Desejo Proibido - Dona Guará
• 2008 - Casos e Acasos - Dona Epitácia (episodul: O ultimato, o vândalo e a pensão)
• 2009 - India - Puja
• 2010 - Escrito nas Estrelas - Gildete (Madame Gilda)
• 2011 - Morde & Assopra - Salomé de Souza
• 2012 - Salve Jorge - Vó Farid
• 2017 - Manual para se Defender de Aliens, Ninjas e Zumbis - Margô

Jandira Martini

Date personale Născută 10 iunie 1944 (76 de ani)  Santos, São Paulo, Brazilia  Cetățenie  Brazilia  Ocupație actriță actriță de televiziune[*] scenaristă  Activitate Alma mater University of São Paulo[

·         1947 - S-a născut Arlo Guthrie, cântăreţ, chitarist şi compozitor american, fiu al legendarului Woody Guthrie.

·         1948: S-a nascut Alexandru D. Dutu, istoric, doctor in stiinte si arta militara si militar. 

·         1948 - S-a născut Ronnie James Dio, vocalist şi compozitor american (Elf, Rainbow, Black Sabbath).

·         1949: S-a nascut Eugen Cristian Motriuc, actor roman. 

·         1949 - S-a născut Dave Smalley, chitarist american (Raspberries, Dynamite).

·         1950: S-a nascut Iulian Stan profesor de sport, arbitru de fotbal maramuresean.
* 1950: Prokopis Pavlopoulos (în greacă Προκόπης Παυλόπουλος, n. 10 iulie1950, Kalamata) este un jurist, profesor universitar și politician grec, actualul președinte al Republicii Elene, începând de la 13 martie 2015.

·         1951: Vasile Șeicaru (n. 10 iulie 1951, Oancea, județul Galați) este un cântăreț și autor român de muzică folk.

Născut la 10 iulie 1951 la Galați, Vasile Șeicaru debutează în formația Cristal ca solist vocal în 1970.

Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacara, fiind recrutat de insusi Adrian Paunescu in timpul unei transmisiuni tv din Galati. I s-a cerut sa interpreteze o melodie la alegere si Vasile a ales o melodie a lui Paul Tutungiu:^[1]

Fie painea rea sau buna,

Dunarea ne este muma.

Fie painea buna, rea,

Dunarim cu Dunarea.

Dupa auditie, Adrian Paunescu ii spune: "Gandeste-te bine: Ai putea maine dimineata la 7:30 sa fii la autocar si sa devii membru al cenaclului Flacara sau sa ramai "tarcovnic" de educatie fizica toata viata la Galati!". La acea data Vasile era profesor de educatie fizica in comuna natala - Oancea din judetul Galati. ^[2]

A doua zi a fost la autocar si pentru 2 ani a cantat doar acea piesa la serbarile cenaclului Flacara prin toata tara pana cand Adrian Paunescu s-a "milostivit" sa-l lase sa lanseze si alte piese mai mult ori mai putin "altoite" de mana sa.^[1]

În 1984, ca urmare a unor neintelegeri cu Adrian Paunescu, părăsește Cenaclul Flacăra, motive pe care nu doreste sa le faca publice. ^[1]

“Il iubesc pe D-zeu si nu ma uit niciodata cu ura spre cer.” este unul dintre motto-urile sale de pe pagina sa de Facebook.^[2]

Isi continuă activitatea de solist folk, apărând pe scenă alături de cunoscuți artiști din zona rock, pop și folk.

Din 1990 evoluează în exclusivitate solo, efectuând numeroase turnee în țară și peste hotare (Germania, China, Coreea, Rusia, Statele Unite, Canada, Suedia). Participă la cele mai importante manifestări folk naționale (Festivalul Primăvara Baladelor, unde este laureat pentru piesa „Dacă toate-acestea fi-vor învățate”, Festivalul National de Muzică Folk Om Bun, în cadrul căruia primește în 1996 Marele Premiu pentru întreaga activitate), dar și internaționale (Festivalul Rock Pop Folk de la Moscova, unde primește premiul presei pentru piesa „Lumina”).

Din 1996 reia sporadic colaborarea cu Ștefan Hrușcă, dar și cu Victor Socaciu, împreună cu care concerteaza în țară și mai ales în afară: SUA, Canada, Irlanda, Germania, Austria, Franța, Belgia, Grecia, Italia etc.

În prezent, susține prin țară concerte live, spectacole „de autor” organizate de o echipă completă (manager, sunetiști, tehnicieni). În anul 2006 primește din partea Președintelui Romaniei „Ordinul Cultural în Grad de Cavaler”.

Discografie:

• Aruncarea în valuri (LP, Electrecord, 1984)
• Iubirea noastră (LP, Electrecord, 1986)
• Călători, visători (LP, Electrecord, 1988, album realizat împreună cu Ștefan Hrușcă)
• Citește numai la final... (LP, Electrecord, 1991)
• 1994 Merry Christmas and Best Wishes for the New Year from Electrecord (single promo, Electrecord, 1993)
• Implicat în social (LP, Electrecord, 1995)
• Romanță între două trenuri (CD, Alpha Sound, 1997)
• Viața-i viață, banu-i ban... (CD, Zone Records, 1999)
• Aruncarea în valuri - Best of Vasile Șeicaru (CD, Vasile Șeicaru, 2001)
• Până seara voi veni (CD, Intercont Music, 2003)
• Colecția folk - Nr. 1 (CD, Electrecord, 2006)
• În orașul cu floare de tei (CD, MediaPro Music, 2009) ^[3][4]
• Muzică de colecție, Vol. 94 (CD, Jurnalul Național, 2009)
• Rătăcire (CD, Asociația Culturală Vasile Șeicaru, 2014)

Vasile Șeicaru

Date personale Nume la naștere Vasile Șeicaru Născut 10 iulie 1951 (68 de ani) Oancea, județul Galați, România Cetățenie  România  Ocupație muzician, compozitor, cântăreț, autor Activitate Gen muzical folk · pop · pop rock · muzică ușoară Instrument(e) voce · chitară Ani de activitate 1970 - prezent Premii Ordinul Meritul Cultural

* 1951: Vasile Axinte (n. 10 iulie 1951) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

În perioada iunie 2012 - iunie 2016 Vasile Axinte a exercitat funcția de viceprimar la Primăria Pașcani. La data de 07 iunie 2017, Agenția Națională de Integritate a constatat stare de incompatibilitate a lui Vasile Axinte în perioada când acesta era viceprimar. Între 2012 - 2013 deținea funcția de administrator la o societate comercială care a emis facturi spre decontare Primăriei Pașcani în valoare de peste 50.000 lei

* 1951: Ion Ganea (n. 10 iulie 1951, Gologanu, Gologanu, Vrancea, România^[1]) este un senator PMP ales în 2016.

* 1952: Mădălin Ștefan Voicu (n. 10 iulie 1952) este un politician român de etnie romă, de profesie violonist și dirijor. Este fiul violonistului Ion Voicu. În iulie 2016, deputatul Mădălin Voicu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind deturnarea de fonduri europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă.

Mădălin Voicu a studiat vioara la Conservatorul de Muzică București, apoi dirijatul. A concertat împreună cu tatăl său, și cu alții, în țară și în străinătate.

Fiul său Mădălin Voicu Jr. este pianist. De asemenea fiica, Ioana, este violonistă, iar celălalt băiat, Tudor, activează și el în sfera muzicii, însă cea modernă, fiind dj de muzică house.

Are doi copii împreună cu pictorița Carmen Olteanu, împreună cu care trăiește din 2005.^[4] În legislatura 2008 - 2012, Mădălin Voicu și-a angajat pe nora sa în funcția de consilier al propriului birou parlamentar cu venituri totale 3302 Lei, încălcând astfel articolul 70 din Legea 161/2003 privind conflictul de interese administrativ

Mădălin-Ștefan Voicu

Date personale Născut 10 iulie 1952 (67 de ani) București, Republica Populară Română  Părinți Ion Voicu  Cetățenie  România  Ocupație dirijor politician  deputat Deținător actual Funcție asumată 19 decembrie 2012 Circumscripția 14 Constanța, colegiul uninominal nr.10 În funcție 2008 – 2012 Circumscripția 19 Giurgiu În funcție 2007 – 2008 Circumscripția 42 Municipiul București În funcție 2000 – 2004 Circumscripția 42 Municipiul București În funcție 1996 – 2000 Circumscripția 42 Municipiul București Partid politic PSD

·         1953 - S-a născut Rik Emmett, chitarist, vocalist şi compozitor canadian (Act III, Triumph).

* 1954: Neil Francis Tennant (n. 10 iulie 1954, Tyne and Wear, Anglia) este un muzician englez, component al formației Pet Shop Boys alături de Chris Lowe.

În 1975 a absolvit studiul istoriei la London Metropolitan University.  

Neil Tennant
Neil Tennant
Date personale
Nume la naștere	Neil Francis Tennant
Născut	10 iulie 1954 (65 de ani)[1][2][3]  North Shields[*], Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	textier[*] jurnalist cântăreț muzician cantautor compozitor producător[*]
Activitate
Studii	University of North London[*]
Gen muzical	pop Synthpop disco
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	clape voce[*]
Case de discuri	EMI Records[*] EMI[*] Parlophone

·         1955: Maria Dragomiroiu, interpretă româncă de folclor

·         1957 - S-a născut Derry Grehan, chitarist şi compozitor canadian (Honeymoon Suite).
* 1966: Anthony Oliver Scott (n. 10 iulie 1966), cunoscut mai bine ca A. O. Scott, este un jurnalist și critic de film american pentru The New York Times.

A. O. Scott

* 1967: Bogdan-Iulian Huțucă (n. 10 iulie 1967) este un deputat PNL român, ales în 2016.

* 1972: Sofía Margarita Vergara (n. 10 iulie 1972, Barranquilla)^[3] este un fotomodel și o actriță columbiano-americană.

Vergara o interpretează pe Gloria Delgado-Pritchett în serialul ABCModern Family, rol pentru care a fost nominalizată la patru premii ale Golden Globe, patru Primetime Emmy Awards si sapte Screen Actors Guild Awards. În 2014, a fost clasată pe locul 32 în topul celor mai puternice femei din lume de către Forbes.

Margarita a început cariera ca model după ce a făcut publicitate pentru pepsi. Ea a devenit moderatoare la postul TV latino-american "Univision" putând fi văzută la emisiunile "Fuera de serie" și "A que no te atreves". În 2002 Vergara ajunge la Hollywood unde joacă în filmele "Big Trouble", "Soul Plane", "Dogtown Boys și "Four Brothers". Mai apare și în filme TV ca "Hot Properties" și "Knights of Prosperity". Ea a fost distinsă în 2010 cu premiul Emmy, ca cea mai bună actriță a anului în roluri secundare din seriale comice.

Sofía Vergara

Sofía Vergara în 2014 Date personale Nume la naștere Sofía Margarita Vergara Vergara Născută 10 iulie 1972 (47 de ani)[1] Barranquilla, Atlántico, Columbia Frați și surori Sandra Vergara[*] Veronica Vergara[*]  Căsătorită cu Joe Gonzalez (c. 1991–93)[2] Număr de copii 1  Copii 1 Cetățenie  Columbia  Etnie Colombians[*]  Religie catolicism  Ocupație Actriță, comediant, fotomodel, prezentatoare de televiziune Activitate Domiciliu Los Angeles, California 5/18/98[*]   Alma mater Universitatea Columbia   Ani de activitate 1995–prezent Organizație Univision[*] American Broadcasting Company CoverGirl[*] PepsiCo Kmart[*] Comcast State Farm Insurance Rooms To Go[*]   Înălțime 170 cm   Premii Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by an Ensemble in a Comedy Series[*] (2010) NAACP Image Award for Outstanding Supporting Actress in a Comedy Series[*] (2011) Sofía Vergara

·         1974: S-a nascut Viorel Sipos, unul dintre componentii trupei 3SudEst 

* 1975: Ilie Dan Barna (n. 10 iulie 1975, Sibiu, România) este un politicianromân, membru al Camerei Deputaților din 2016 și președinte al Uniunii Salvați România, al treilea cel mai mare partid din Parlamentul României.

Dan Barna este licențiat în Drept al Universității din București (1998).^[1]În perioada februarie–iulie 2000, a urmat un Curs de formare de formatori la International Development Law Institute din Roma.^[2] În 2003, a obținut un master în Management de proiect din partea Universității Politehnica din București.^[2] În perioada 21 octombrie–18 noiembrie 2009, a studiat Managementul proiectului la Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, iar în perioada 4–18 noiembrie 2009, a studiat Abilități de prezentare și metode de învățare în cadrul aceleiași instituții

Dan Barna a fost ales în decembrie 2016 deputat USR de Sibiu.^[4] Este reprezentantul aripii liberale din USR.^[5] În Camera Deputaților, Dan Barna este vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă și membru în Comisia pentru afaceri europene.^[6] A fost membru al Guvernului Cioloș, unde a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene condus de Cristian Ghinea, unul dintre principalii săi colaboratori din USR.^[5]

La congresul USR din mai 2017, Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului, iar ulterior Biroul Național l-a desemnat purtător de cuvânt al formațiunii.^[7] La congresul din 28 octombrie 2017, Dan Barna a fost ales președintele USR cu 127 de voturi din totalul de 191 valabil exprimate.

Jurnaliștii de la Rise Project au publicat, la începutul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2019, o anchetă amplă despre proiectele derulate de firma lui Dan Barna înainte ca acesta să intre în politică. Potrivit investigației, în unele proiecte Barna și firma sa au canalizat banii europeni către firme beneficiare unde lucrau prieteni de-ai lui sau chiar sora acestuia, Gabriela Popa. De asemenea, în unele proiecte ar fi avut loc achiziții supraevaluate sau angajări fictive.^[4] Dezvăluirile Rise Project au dus la autosesizarea DLAF, organism aflat în subordinea Secretariatului General al Guvernului, motiv pentru care Dan Barna a cerut să fie anchetat de DNA.^[12] Parchetul anticorupție a deschis un dosar in rem, iar șeful DNA a comunicat ulterior că Dan Barna nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar al acestei structuri de parchet.^[12]

În 2018, DNA a mai investigat un proiect în care firma lui Dan Barna a asigurat consultanța, ca și în proiectele despre care au scris jurnaliștii de la Rise Project. Procurorii de la DNA Alba, acolo unde s-a desfășurat proiectul, au clasat dosarul.  

Dan Barna
Dan Barna în mai 2019
Date personale
Nume la naștere	Ilie Dan Barna
Născut	10 iulie 1975 (44 de ani) Sibiu
Cetățenie	România
Ocupație	Politician
Președinte al Uniunii Salvați România
Deținător actual
Funcție asumată 28 octombrie 2017
Precedat de	Elek Levente (interimar)
Circumscripția	Nr. 34 – Sibiu
Membru al Camerei Deputaților a României
Deținător actual
Funcție asumată 21 decembrie 2016
Partid politic	USR
Alma mater	Universitatea din București Universitatea Politehnica din București

* 1975: Stefán Karl Stefánsson (n. 10 iulie 1975, Hafnarfjörður, Islanda – d. 21 august 2018, Islanda^[1]) a fost un actor și cântăreț islandez, cel mai bine cunoscut pentru rolul Robbie Rotten („Robbie Putrezitul”) din LazyTown(Orășelul leneș)
.

Cariera lui Stefánsson a început în anul 1994. La vârsta de 19 ani, a lucrat ca păpușar pentru televiziune. În timpul anilor în calitate de păpușar, a studiat și la Academia de Dramă din Islanda. Cu toate acestea, el a fost nemulțumit de perspectivele standardelor dramatice ale Islandei. El își amintește că directorul său de la liceul său a spus că "nu este vorba de a face fețe și de a-ți schimba fața", cu care nu era de acord.

Mai târziu, Stefánsson a fost invitat de către Magnús Scheving, un gimnast islandez, să prezinte una dintre personajele din cea de-a doua piesă LazyTown (Orășelul Leneș). Scheving a creat piesele din cauza îngrijorărilor sale cu privire la generația mai tânără din Islanda, care nu dispune de exerciții fizice suficiente. Stefánsson a explicat că: "Scheving dorea ca copiii să devină mai sănătoși, așa că a creat acest muzical numit LazyTown. A jucat într-un rol fiind Sportacus, fanatismul de fitness, iar eu eram Robbie Putrezitul, tipul căruia îi plăcea să rămână în interior și să doarmă". După succesul inițial cu muzicalul, Nickelodeon a încheiat în cele din urmă o înțelegere cu creatorii lui LazyTown pentru a face primele 40 de episoade ale lui LazyTown împreună cu un studio special construit în Islanda. În primii ani de la LazyTown la începutul anilor 2000, Stefánsson nu cunoștea inițial engleza, dar în curând a vorbit-o fluent.

Stefánsson a trăit în Los Angeles cu soția, Steinunn Ólína Þorsteinsdóttir și cu copiii lui.

El a fost diagnosticat pentru prima dată cu cholangiocarcinom în 2016 și a suferit o intervenție chirurgicală pentru a elimina metastazele în 2017; boala a revenit în 2018. În 2018, i-a fost acordat Ordinul Șoimului.

Stefánsson a anunțat în octombrie 2016 că a fost diagnosticat cu cancer biliar; o campanie GoFundMe a fost creată ulterior de scriitorul LazyTown, Mark Valenti, pentru a-și plăti costurile de trai atunci când a devenit prea bolnav să muncească . Campania a fost popularizată de diferiți utilizatori YouTube care au încărcat parodii ale operei lui Stefán Karl, care au dus la cântecele "We Are Number One" și "The Mine Song" de la LazyTown devenind un "meme" pe Internet. În august 2017, Stefánsson a declarat că a fost în remisiune. El a clarificat în campania sa GoFundMe că în timp ce metastazele sale au fost îndepărtate după o intervenție chirurgicală hepatică reușită în iunie 2017, el a avut încă o boală și a refuzat terapia adjuvantă în continuare.

În martie 2018, Stefánsson a fost diagnosticat cu cancer biliar inoperabil și a spus că a fost supus chimioterapiei pentru a-și prelungi viața. În aprilie 2018, el a anunțat că a ales în mod personal să întrerupă chimioterapia și a închis toate conturile sale de social media. El a murit pe 21 august 2018 la vârsta de 43 de ani. Soția lui a afirmat că "după dorințele lui Stefánsson, nu va fi nici o înmormântare, rămășițele sale vor fi împrăștiate în secret într-un ocean îndepărtat."

A fost anunțat de către managerul său Cheryl Edison că Academia și Centrul pentru Arte Spectacole Stefán Karl va fi lansată în Elveția, în 2019 ca un memorial al carierei sale.

Stefánsson a jucat în diverse lucrări, inclusiv piese de teatru, filme, seriale de televiziune, și jocuri:

Teatru:

• The Jungle Book by Rudyard Kipling (1997 - 1999)
• Palace of Crows by Einar Örn Gunnarsson (1998 - 1999)
• Ivanov by Anton Chekhov (1998 - 1999)
• 1000 Island Dressing by Hallgrímur Helgason (1999 - 2000)
• Little Shop of Horrors (1999 - 2000)
• A Midsummer Night's Dream (1999 - 2000)
• Glanni Glæpur í Latabæ (Orășelul Leneș) de Magnús Scheving și Sigurdur Sigurjónsson (rol, Robbie Putrezitul)
• Stones in His Pockets de Marie Jones (2000 - 2001)
• Singin' in the Rain de Comden, Green, Freed și Brown (2000 - 2001)
• The Cherry Orchard de Anton Chekhov (2000 - 2002)
• Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand (2001 - 2002)
• Noises Off de Michael Frayn (2002 - 2003)
• Life x 3 de Yasmina Reza (2002 - 2003)
• Dr. Seuss' How the Grinch Stole Christmas! The Musical (rol, The Grinch) (2008 - 2015)

Filme:

• Áramótaskaupið (1994)
• Privacy (1995)
• Skaupið: 1999 (1999)
• Regina (2001)
• Áramótaskaupið (2001)
• Stella For Office (2002)
• Litla lirfan ljóta (2002)
• Áramótaskaupið (2002)
• Night at the Museum (2006)
• Jóhannes (2009)
• Thor (2011)
• Polite People (2011)
• Harry Og Heimir (2014)

Televiziune:

• LazyTown (Orășelul Leneș) (2004 – 2007; 2013 – 2014)
• Titch and Ted Do Maths (2015)
• Cars Can Fly (2000)
• Car Mechanic Sketches for Eurovision (2000)
• Angel No. 5503288 (2000)
• God Exists...and Love (1999)
• Baking Trouble (1998)

Jocuri video:

• For Honor (rol, Viking Soldier) (2017)  

  Stefán Karl Stefánsson
  Date personale
  Născut	10 iulie 1975  Hafnarfjörður, Islanda
  Decedat	21 august 2018 (43 de ani)  Reykjavík, Islanda[1]
  Cauza decesului	cholangiocarcinoma[*][1]
  Căsătorit cu	Steinunn Ólína Þorsteinsdóttir[*] (29 decembrie 2002–21 august 2018)
  Număr de copii	4
  Cetățenie	Islanda
  Ocupație	actor cântăreț actor de televiziune[*]
  Activitate
  Alma mater	Iceland Academy of the Arts[

* 1976: Ludovic Giuly (n. 10 iulie 1976 în Lyon, Franța) este un fotbalist francez care joacă pe postul de mijlocaș ofensiv.
* 1977: Chiwetel Ejiofor (n. 10 iulie 1977)^[3] este un actor britanic de teatru și film,^[4] care a primit Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru rolul lui Solomon Northup din filmul 12 ani de sclavie

Filmografie:

• Deadly Voyage / Vaporul terorii (1996) - Ebow
• Amistad (1997) - Ens. Covey
• G:MT Greenwich Mean Time (1999) - Rix
• It Was an Accident (2000) - Nicky Burkett
• My Friend Soweto (2001) - Soweto
• Murder in Mind (2001) - DS McCorkindale (1 episod, 2001)
• Mind Games (2001) - Tyler Arnold
• Dirty Pretty Things / Viața în Londra (2002) - Okwe
• Twelfth Night, or What You Will (2003) - Orsino
• Three Blind Mice / Trei soareci orbi (2003) - Mark Hayward
• The Canterbury Tales / Povestiri din Canterbury (2003) - Paul
• Love Actually / Pur și simplu dragoste (2003) - Peter
• She Hate Me / Ea mă urăște! (2004) - Frank Wills
• Red Dust / Frumoasa din Saigon (2004) - Alex Mpondo
• Melinda and Melinda / Melinda si Melinda (2004) - Ellis Moonsong
• Slow Burn / Patimi mocnite (2005) - Ty Trippin
• Serenity (2005) - The Operative
• Kinky Boots / Cizme deocheate (2005) - Lola / Simon
• Four Brothers / Patru frați (2005) - Victor Sweet
• Tsunami: The Aftermath / Tsunami: Dupa dezastru (2006) - Ian Carter
• Inside Man / Omul din interior (2006) - Det. Bill Mitchell
• Children of Men / Copiii tatălui (2006) - Luke
• Talk to Me / Vorbește cu mine (2007) - Dewey Hughes
• American Gangster / Gangster american (2007) - Huey Lucas
• Redbelt / Centura roșie (2008) - Mike Terry
• Endgame / Sfârșitul jocului (2009) - președintele Thabo Mbeki
• 2012 (2009) - Adrian Helmsley
• Tonight at Noon (2010) - Lee/Evans
• Three Way Split (2010)
• Salt (2010)
• Inside Man 2 (2010) - Detective Bill Mitchell
• The Suffering (2011) - Torque
• Savannah (2013) - Christmas Moultrie
• Phil Spector (2013)
• Half of a Yellow Sun / Jumătate de soare (2013) - Odenigbo
• Dancing on the Edge (2013) - Louis
• 12 Years a Slave / 12 ani de sclavie (2013) - Solomon Northup
• Z for Zachariah (2015) - Loomis
• The Martian / Marțianul (2015) - Venkat Kapoor
• Spectre (2015) - (rumored)
• Secret in Their Eyes / Secretul (2015) - Ray
• National Theatre Live: Everyman (2015) - Everyman
• Triple 9 / Triple 9: Codul străzii (2016) - Terrell Tompkins
• Doctor Strange (2016) - Baron Mordo

Chiwetel Ejiofor

Date personale Născut 10 iulie 1977 (42 de ani)[2]  Newham, Regatul Unit  Cetățenie  Regatul Unit  Ocupație actor de teatru[*] actor de film actor regizor[*] scenarist actor de televiziune[*]  Alma mater Dulwich College[*] London Academy of Music and Dramatic Art[*][1] Premii BAFTA Cel mai bun actor în rol principal  Alte premii Premiile Laurence Olivier Indiana Film Journalists Association Award for Best Actor[*] (2013) Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] Ordinul Imperiului Britanic

·         1980: Jessica Ann Simpson (născută Simpson; 10 iulie 1980)^[5][6] este o cântăreață,^[4] actriță și textieră americană. Ea a devenit cunoscută la finele anilor '90 prin intermediul cântecului său de debut intitulat „I Wanna Love You Forever”,^[2] care a devenit cel mai cunoscut disc single al său din întreaga-i carieră, fiind până astăzi singurul său hit de top 10 în clasamentul Billboard Hot 100.^[7] Materialul său discografic de debut, Sweet Kisses, a fost lansat la sfârșitul anului 1999 în țara sa natală,^[8] fiind promovat cu ajutorul altor două extrase pe single lansate pe parcursul anului următor, „When You Are” (un duet cu viitorul său soț Nick Lachey) și „I Think I'm In Love With You”.^[2]

Pentru Simpson anul 2001 a început cu o nouă imagine promovată prin intermediul discului Irresistible.^[2] Schimbarea însă, i-a provocat carierei sale artistice un declin, albumul primind doar un disc de aur în țara sa natală,^[9] spre deosebire de dublul disc de platină obținut de materialul precedent.^[10] La nivel mondial, era Irresistible a reprezentat de asemenea un declin, singurul cântec intrat în clasamente fiind piesa principală a albmului.^[11] La finele anului 2002 cântăreața s-a căsătorit cu interpretul Nick Lachey, fostul component al formației 98 Degrees, cu care Simpson a susținut o serie de concerte pentru a-și promova albumul Sweet Kisses.^[12]

Un an mai târziu, în 2003 Simpson a revenit cu albumul In This Skin, ce avea să devină cel mai mare succes din întreaga sa carieră.^[13] Acesta a devenit popular cu ajutorul înregistrării de succes „With You” și a preluării „Take My Breath Away”.^[7] Materialul s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare la nivel global, fiind până astăzi cel mai bine vândut disc al interpretei.^[13] Simpson a debutat și în lumea cinematografiei în anul 2005 prin intermediul filmului The Dukes of Hazzard. Pentru prestația sa artista a primit un trofeu Teen Choice dar și o serie de nominalizări la Zmeura de Aur.^[14] În același an cântăreața a promovat piesa „These Boots are Made for Walkin'”, ce a fost inclusă pe coloana sonoră a peliculei.^[15] Înregistrarea s-a bucurat de success la nivel mondial, fiind cel mai bine clasat single al lui Simpson în țări precum Australia, Germania, Noua Zeelandă sau Regatul Unit.^[16]

La finele anului 2005 Simpson a divorțat de Nick Lachey,^[17] lansând la scurt timp materialul A Public Affair,^[18] ce a primit discul de aur în Statele Unite ale Americii.^[19] Cel de-al cincilea album de studio al artistei a marcat o schimbare a direcției muzicale a interpretei, aceasta optând pentru a promova muzică country.^[2] Rezultatul a fost discul Do You Know, ce a fost blamat de criticii muzicali și a fost declarat un eșec în materie de vânzări.

Jessica Simpson alături de sora sa, Ashlee în 2010

Jessica Simpson și Nick Lachey în 2005

Pe data de 26 octombrie 2002, la vârsta de 22 de ani, Simpson s-a căsătorit cu interpretul Nick Lachey.^[12] Artista a anunțat public faptul că a rămas virgină până în momentul oficierii căsătoriei.^[183] În luna noiembrie a anului 2005, după luni întregi de speculații în presă, cei doi au anunțat că s-au separat, artista depunând divorțul o lună mai târziu, în decembrie 2005, invocând diferențe ireconciliabile.^[17] Divorțul s-a pronunțat șase luni mai târziu, pe data de 30 iunie 2006.^[184] Simpson a declarat revistei americane Jane, în ediția din luna octombrie2006, faptul că ea a fost conștientă de faptul că mariajul său s-a sfârșit în momentul în care Lachey a refuzat să o însoțească într-o excursie caritabilă în Africa.^[185] Cuplul și-a vândut reședința din Calabasas, California, unde a fost filmat serialul Newlyweds: Nick and Jessica, aceasta ajungând în posesia actorului Justin Berfield.^[186]

În martie 2007, revista Elle a publicat punctual de vedere al lui Simpson referitor la faptul că fostul ei soț a început diverse relații la scurt timp după divorț, citând: „Oh, sigur că m-a durut, după doar două sau trei săptămâni? Da, pot spune că am fost rănită”.^[187] Ulterior, artista a avut o scurtă relație cu actorul John Mayer, însă cei doi s-au despărțit în termini amiabili la doar câteva luni, în mai 2007.^[188]

La doar câteva luni, în noiembrie 2007, artista a început o relație cu sportivul Tony Romo.^[189] Prietenia celor doi a făcut subiectul unor controverse, fanii lui Romo acuzând-o pe Simpson pentru performanțele slabe ale sportivului de la o serie de jocuri.^[189] După aproape doi ani, cei doi s-au despărțit pe data de 9 iulie 2009, cu doar o zi înainte de aniversarea de 29 de ani ai interpretei.^[190]

În noiembrie 2010, Simpson se logodește cu Eric Johnson, fost jucător de fotbal american în NFL, cu care a început o relație din mai 2010.Pe 5 iulie iulie 2014 se căsătorește cu Eric la Montecito, California. Au împreună doi copii: o fiică, Maxwell Drew Johnson (n. 1 mai 2012) și un fiu, Ace Knute Johnson, (n. 30 iunie 2013

Jessica Simpson
Date personale
Nume la naștere	Jessica Ann Simpson
Născută	10 iulie 1980 (39 de ani)[1] Abilene, Texas, SUA
Frați și surori	Ashlee Simpson
Căsătorită cu	Eric Johnson[*] (din 2014) Nick Lachey[*] (2002–2006)
Număr de copii	2
Cetățenie	SUA
Religie	Bisericile baptiste
Ocupație	Cântăreață, compozitoare,[3][4] actriță, textieră, businesswoman
Activitate
Origine	Abilene, Texas, Statele Unite[1]
Gen muzical	Pop, dance, muzică country[2]
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	1997–prezent
Case de discuri	Proclaim Records (1993-1994) Columbia Records (1999–2005) Epic Records (2006 - 2008) Columbia Nashville (2008 - 2009)
Interpretare cu	Nick Lachey, Christina Aguilera, Mandy Moore, Ashlee Simpson, 98 Degrees, Willie Nelson, Kirk Franklin, God's Property, CeCe Winans

* 1983: Marius Iulian Cocioran (n. 10 iulie 1983, Reșița, județul Caraș-Severin) este un atlet român specializat la marș, legitimat la CS Universitatea Reșița.* 1981: Călin Moldovan (n. 10 iulie 1981) este un jucător de fotbal român care evoluează la clubul FC Hunedoara.

El a reprezintat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012 la proba 50 km marș, clasându-se pe locul 38. În martie 2015 a stabilit noul record național la această categorie, cu timpul 3:55:59, asigurându-se calificarea pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro.

* 1983: Gabriel Fernández Arenas (n. 10 iulie 1983, Madrid), cunoscut ca Gabi, este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Al Sadd SC pe postul de mijlocaș defensiv, fiind și căpitanul echipei din anul 2012. Gabi a părăsit Atletico în 2018.

* 1983: Ana Maria Pavăl (n. 10 iulie 1983, Gheorghe Gheorghiu-Dej, România) este o luptătoare amatoare română care participă în competiții la categoria 53 de kilograme feminin.^[1]

Începând cu anul 2005, Pavăl a câștigat un total de cinci medalii de bronz la Campionatele Europene de Lupte.^[2][3] Este membră a clubului CSA Steaua București și este antrenată și instruită de Simon Constantin și Vasile Vișan.

Pavăl a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Vară din 2008 de la Beijing, unde a concurat pentru categoria 55 kg feminin. Ea a pierdut primul meci preliminar cu chinnezoaica Xu Li.^[4] Pentru că adversara ei a ajuns în finală, Pavăl a primit șansa să lupte pentru medalia de bronz, învingând-o în recalificări pe Olga Smirnova din Kazahstan. Ea a jucat meciul pentru medalia de bronz, dar a pierdut în fața columbiencei Jackeline Rentería, terminând doar pe locul al cincilea

·         1984: María Julia Mantilla, model peruvian, Miss World 2004

·         1984: Mark Dennis González Hoffman (n. 10 iulie, 1984 în Durban, Africa de Sud) este un jucător chilian de fotbal. În acest moment el evoluează la clubul spaniol Real Betis.
* 1984: Iulian-Radu Surugiu (n. 10 iulie 1984) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

·         1985: Mario Gómez García (n. 10 iulie 1985) este un fotbalist german care evoluează pe postul de atacant la clubul german VfB Stuttgart și la echipa națională de fotbal a Germaniei. Apogeul carierei l-a atins la Bayern München unde a marcat 75 de goluri în 115 prezențe pe terenul de fotbal
* 1985: .Park Chu-young (născut 10 iulie 1985, Daegu) este un fotbalist sud-coreean care joacă pentru FC Seoul și pentru Coreea de Sud.
* 1986: Ronald Gavril (n. 10 iulie 1986, Bacău, România) este un boxer profesionist român care a participat cu echipa de box amator a României la trei Campionate Mondiale și la trei Campionate Europene.^[1] A fost legitimat la clubul CSM Bacău cu care a câștigat medalia de aur la Cupa României la box în 2009 și a cucerit de două ori competiția internațională „Centura de Aur”. Ronald Gavril, care a boxat la categoria mijlocie, a fost medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Cadeți în 2003 de la Cagliari.^[2][3]

În 2011, Ronald Gavril a trecut la boxul profesionist și în primul său meci, pe 1 decembrie 2011 la Costa Mesa, California, l-a învins pe Gilbert Gastelum prin KO tehnic.^[4] În luna mai 2012, Gavril s-a mutat la Las Vegas, unde locuiește în prezent. Floyd Mayeather și Leonard Ellerbe l-au remarcat pe Ronald în timpul sesiunilor sale sparring de la Clubul de box Mayweather și i-au propus să semneze un contract cu agenția de impresariat sportiv Mayweather Promotions. Contractul a fost semnat în martie 2013.

În iulie 2013 Ronald Gavril a obținut a cincea victorie consecutivă ca profesionist la categoria supermijlocie învingându-l prin KO tehnic pe Jas Phipps.^[4]

În data de 8 octombrie 2016 a obținut a 17 a victorie împotriva unui adversar foarte dificil, Cristopher Brooker, meciul a fost câștigat în runda a zecea prin KO. În urma acestei victorii luptătorul român a câștigat centura <NABF Super Middleweight Champion>, un trofeu foarte important în lumea boxului profesionist.

* 1989: Carlos Augusto Zambrano Ochandarte (n. 10 iulie 1989,^[1] Callao, Peru), este un fotbalist peruan, care evoluează în prezent la clubul Dinamo Kiev.
* 1990: Éva Kiss (n. 3 octombrie 1990, în Nádudvar)^[1] este o handbalistă din Ungaria ce joacă pentru clubul Győri Audi ETO KC și echipa națională a Ungariei pe postul de portar.
* 1990: Veronica Kristiansen (născută pe 10 iulie 1990, în Stavanger)^[3] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul maghiar Győri Audi ETO KC și pentru echipa națională a Norvegiei.
* 1991: Ervin Zsiga (n. 11 iulie 1991, Satu Mare) este un jucător român de fotbal care evoluează pe postul de mijlocaș lateral, fiind legitimat la clubul FC Fortuna Poiana Câmpina.
* 1999: Ana Luiza Filiorianu (n. 10 iulie 1999, București) este o gimnastă ritmică română, campioană României la individual compus în anul 2016 si 2017. Primul concurs l-a avut la vârsta de 7 ani. A participat la Jocurile Olimpice de Tineret 2014 de la Nanjing, unde s-a clasat pe locul 4 la individual compus,^[1] obținând cea mai bună notă la panglică în finala pe obiecte.^[2] Pentru acest rezultat a fost desemnată cea mai bună sportivă anului de Federația Română de Gimnastica Ritmică.

În anul 2015 a debutat la seniori. A participat la prima ediție a Jocurilor Europene, unde s-a clasat pe locul 18.^[3] A concurat și pentru prima dată la Campionatul Mondial, dar nu a putut să se califice în finală. În anul următor și-a obținut calificarea la Jocurile Olimpice din 2016 după ce s-a clasat pe locul 6 la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro. Astfel va fi prima reprezentantă a României la probă olimpică de gimnastică ritmică de după ediția din 1996.