MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

7. /31 IULIE 2023 - POEZIE

PETOFI SANDOR

Date personale
Sándor Petőfi

Nume la naștere	Alexander Petrovič
Născut	1 ianuarie 1823 Kiskőrös, Bács-Kiskun, Ungaria
Decedat	31 iulie 1849 (26 de ani) Albești, Regatul Ungariei
Cauza decesului	ucis în luptă
Frați și surori	Petőfi István[*]
Căsătorit cu	Szendrey Júlia (8 septembrie 1847–1849)
Copii	Petőfi Zoltán[*]
Naționalitate	maghiar
Cetățenie	Regatul Ungariei
Etnie	maghiar
Religie	luteranism
Ocupație	poet
Pseudonim	Rónai Sándor, Andor deák
Partid politic	Ellenzéki Párt[*]
Limbi	limba engleză limba franceză limba germană limba maghiară^[1]^[2]
Studii	Budapest-Fasori Evangélikus Gimnázium[] Piarista Gimnázium[] Pápai Református Kollégium[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Romantism
Subiecte	libertatea, iubirea
Specie literară	poezie, nuvelă
Opere semnificative	Q466479[]* Q784741[]* János vitéz[]* Q784950[]* Nemzeti dal[]*
Influențe[ascunde] Folclorul maghiar
Semnătură

Modifică date / text

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania.

TINEREȚEA

S-a născut într-o familie modestă: tatăl său, Stevan Petrović (n. 15 august 1791 - d. 21 martie 1849), era un meșter măcelar evanghelist de origine slovacă din comitatul Nitra, iar mama sa, Maria Hrúz (n. 26 august 1791 - d. 17 mai 1849), era de origine burgheză slovacă din Kecskemét.

Avea șapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu îl consideră orașul său natal. Tatăl lui a încercat să-l dea la cele mai bune școli. În total Petőfi a învățat la nouă școli, având vârsta de abia 5 ani când a început școala. Când poetul a împlinit vârsta de 15 ani, familia lui și-a pierdut toată averea ca urmare a inundațiilor din 1838 și a girării unei rude. Petőfi a fost nevoit să părăsească școala și să lucreze ca actor la Pesta, învățător la Ostffyasszonyfa și soldat în Sopron.

POETUL

Bustul lui Sándor Petőfi la Oradea

După multe călătorii aventuroase ajunge să fie studentul colegiului din orașul transdanubian Pápa, unde se întâlnește cu scriitorul Mór Jókai, cu care se împrietenește. După un an, în 1842, i-a fost publicată în ziarul Athenaeum o poezie pe care a semnat-o Petrovics Sándor. În același an, la 3 noiembrie, a publicat prima poezie semnată Petőfi.

La început, el este mult mai interesat în actorie și în vara anului 1841 își începe scurta carieră în acest domeniu. Face parte din grupul lui Károly Sepsy, în care sunt doar 6 actori. Fiind un grup foarte sărac, renunță la actorie la sfârșitul acestui an și decide să își continue studiile la colegiul din Pápa. În 1844 a mers pe jos de la Debrețin până la Pesta ca să găsească un editor pentru poeziile lui. În poeziile lui, foarte apreciate, folosește elemente populare, tradiționale, deseori cu rime folosite și în cântecele populare. În 1845 a scris cea mai lungă lucrare, poemul narativ „János vitéz”.

În 1846 face o călătorie în Ardeal, la Carei, unde îi cunoaște pe contele opoziționist Sándor Teleki și pe viitoarea lui soție, Júlia Szendrey. În 1847 la Baia Mare coboară într-o mină, ocazie cu care scrie poezia „În mină”. Soții Petőfi locuiesc în Colțău între 8 septembrie 1847 și 20 octombrie 1847. În timpul acesta, Sándor Petőfi a scris cele mai frumoase poezii de dragoste. Crezul său poetic și politic este destăinuit în anul 1847: „Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol, iată țelul pe care trebuie să-l urmărim... Sus poporul, în iad aristocrația!”

REVOLUȚIONARUL

Orlai Petrics Soma: portretul lui Sándor Petőfi (anii 1840)

În 1848 participă și el activ la revoluție. La 16 septembrie scrie proclamația de egalitate și se înrolează în armată. Superiorii lui nu sunt mulțumiți de el, întrucât era recalcitrant și ataca fățiș conducerea ineficientă a armatei. Soția sa Júlia dă naștere fiului lor, Zoltán, la 15 decembrie. Petőfi este nevoit să ceară o permisie, iar adversarii săi din armată îi consideră plecarea în permise drept act de lașitate.

Din cauza acestor atacuri împotriva sa, într-o scrisoare plină de demnitate cere să fie primit în armata lui Bem, în Ardeal. La 19 ianuarie 1849 pleacă prin Mediaș la Slimnic, unde este primit cu deosebită căldură de generalul Bem și participa prima oară la luptă. Este distins cu „Medalia pentru merite în război”.

La 30 iulie 1849, în încercuirea făcută de trupele țariste în bătălia de la Albești, poetul Sándor Petőfi este dat dispărut. Unii susțin că și-a aflat moartea în timpul retragerii, alții că ar fi fost dus prizonier de război în Rusia țaristă.

Poetul național al poporului maghiar, Sándor Petőfi cunoaște o audiență dintre cele mai elocvente pe toate meridianele, transmițând în timp ardoarea unui temperament romantic cu o viziune fundamental umanistă.

PRINCIPALELE OPERE LITERARE

Viorele (1843)
Scrisori de drum (1844)
János vitéz (János cel viteaz) (1845)
La sfârșit de septembrie (1847)
În numele poporului (1847)
Libertate, dragoste... (1847)
Apostolul (1848)
Cântec național (1848)
S-a trezit marea (1848)
Cum să te numesc? (1848)
Europa e liniștită, iarăși e liniștită... (1849)

Bustul lui Sándor Petőfi din Sovata

Tisa
Regilor
Politicienilor maghiari
Pentru János Arany
Lui Laci Arany
Câmpia
Dietei naționale
Un gând mă frământă pe mine...
Plan nereușit
Toamna a venit, iar a venit...
Domnul Pál Pató
Destin, deschide-mi spațiul...

POEZII:

De ești bărbat, bărbat să fii

De esti barbat, barbat fii,
Nu o paiata doar,
De soarta azvarlita
Ici-colo, iar si iar.
Potaie-i soarta, latra-n drum;
Intotdeauna, ea
Pe fuga-i pusa de-ndraznesti...
De-aceea nu te da!

De esti barbat, barbat fii,
Dar fara s-o fi spus,
Nu-i nici un Demostene
Ca fapta mai presus.
Cladeste, sau furtuna fii,
Si-apoi, nici un cuvant,
La fel furtunii, dupa ce
Muncit-a suierand.

De esti barbat, barbat fii,
Sa crezi, sa nazuiesti,
Si spune-o, chiar de-ndata
Cu sangele-ti platesti.
Sa-ti lepezi viata, mai curand,
Dacat al vietii crez;
Si duca-se si viata chiar,
De cinstea ti-o pastrezi.

De esti barbat, barbat fii,
Chiar de comori ti-ar da,
Nu scoate la vanzare
Neatarnarea ta.
Pe cel ce-si vinde cinstea
Alunga-l maniat.
Cuvantul tau sa fie:
"Sarac, dar neatarnat!"

De esti barbat, barbat fii,
Viteaz, si-atunci nicicand
Nu-i om si nu e soarta
Sa te doboare-n vant.
Sa fii gorun, ce piere
De vifor secerat,
Dar isi pastreaza sira
Spinarii, nenclinat!

Maniei

Incepi sa seci, manie,
De cataracte plina,
Salbatic rau de munte,
Ce te-aruncai cu vuiet
In negrele prapastii
Zvarlind spre ceruri spuma!...
Sa pieri vrei pe de-a pururi
Din inima-mi, manie?
O pasare de curte
S-ajungi din cruntul vultur
Ce-si infingea pe vremuri
Puternicele-i gheare-n
Spinarea vijeliei
Turbate, calarind-o
Triumfator si mandru?
Inflacaratul tanar
Sortit e sa ajunga
Un trandav si nemernic
Burghez cu umeri garbovi
Ce tremura din scufa?
S-ajunga astfel, oare,
Nestapanitu-acela
Ce – nemilos cu sine –
Era in lumea toata
Vestit sub denumirea:
Petofi maniosul!
Ce teama fara noima,
Ce-ngrijorare vana!
Nu poate sa ma lase
Pornirea mea curata,
Mania tinereasca;
Din inima-mi, cascada
Salbaticelor ape
De munte n-a secat
Si nici nu o sa sece.
Si-a potolit doar mersul
Acum cand drumu-i trece
Printre campii intinse,
Pe sesurile goale,
Pe unde nu se vede
Nici muntele, nici valea.
Dar dincolo-i stancoasa
Prapastie viitoare,
Cu negrele-i adancuri...
Cand va ajunge-acolo
Raul maniei mele
Cu apele-i crescute, -
Se va surpa, o, Patrie,
Pe-ai tai dusmani, la fel
Cum se pravale-n noaptea
Prapastiei nesfarsite
Turbata, Niagara!

Poezia

Cum te-njosesc, o, sfanta poezie,
Toti nataraii, si-n ce chip iti calca
Intreaga demnitate in picioare
Tocmai cand vor sa te slaveasca. Toti
Acesti neunsi pontifi ai tai
Proclama-n gura mare ca ai fi
O boiereasca sala stralucita,
In care cuviincios nu poti sa intri
Decat in sclipitori pantofi de lac.
Taceti, voi, minciuna-i pe de-a-ntregul.
Nu-i casa de palavre poezia
Pentru inzorzonatii guralivi,
Alesii pe-o spranceana din saloane:
Mai mult e poezia! E-o cladire
Deschisa orisicui vrea sa se roage,
Cu un cuvant : un templu –n care-i slobod
Sa intri in opinci, si chiar descult.

ALEXANDRU VLAD

Date personale
Alexandru Vlad

Născut	31 iulie 1950
Decedat	15 martie 2015 (64 de ani)
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Activitate
Alma mater	Universitatea Babeș-Bolyai
Modifică date / text

Alexandru Vlad (n. 31 iulie 1950, Suceagu, județul Cluj – d. 15 martie 2015, Cluj-Napoca) a fost un eseist, nuvelist, poet, prozator, publicist și traducător român.

BIOGRAFIE

A absolvit în 1975 Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, secția limba și literatura română si limba și literatura engleză. În timpul studenției a frecventat sporadic Cenaclul „Echinox“.

A fost, rând pe rând, anticar (1975-1978), galerist la UAP (1978-1979), dactilograf la IJTL (1979-1990), redactor (pentru o scurtă perioadă) la revista Steaua (în 1990). Între aceste ocupații au fost și alte slujbe ocazionale (remizier la o echipă de fotbal, muncitor necalificat pe unele șantiere, proiecționist la un cinematograf sătesc, bibliotecar, etc.)

După 1990 a lucrat în redacțiile mai multor publicații din Cluj-Napoca. A fost redactor pentru Cluj al revistei „Vatra” din Târgu Mureș și redactor al revistei de arte vizuale „Balkon” din Cluj.

A murit în dimineața zilei de 15 martie 2015, la vârsta de 64 de ani, din cauza unei forme severe de cancer.

DEBUT EDITORIAL

Aripa grifonului (nuvele, 1980)

VOLUME PUBLICATE

Drumul spre Polul Sud, nuvele, (1985)
Frigul verii, roman, 1985
Atena, Atena, non-ficțiune, 1994 ^[1]
Sticla de lampă (2002)
Fals tratat de conviețuire (cu Daniel Vighi si András Visky) (2002)
Viața mea in slujba statului (proze scurte, 2004)
Vara mai nepăsători ca iarna (publicistică, 2005)
Curcubeul dublu (2008)^[2]
Măsline aproape gratis (proze astortate, 2010)
Ploile amare, roman, Editura Charmides, Bistrița, 2011, 448 pagini ^[3]^[4]
Măsline aproape gratis (proze astortate), Editura Eikon, 2012
Omul de la fereastră, Editura Charmides, Bistrița, 2015.^[5]

ANTOLOGII

Este prezent cu proze în antologiile:
- Nuvela și povestirea românească în deceniul opt (1983);
- Chef cu femei urâte (1997; tradusă în limba germană sub titlul „Party mit Hässlichen Frauen“, 1998);
- Generația 80 în proză (Editura Paralela 45, 1998).
Un grupaj de poezii ale autorului traduse în limba germană au fost incluse în antologia „Gefährliche Serpentinen, Rumänische Lyrik der Gegenwart“ (Druckhaus, Germania, 1997; traducere în limba germană de Dieter Schlesak).
Dilingό „nyolcvanas nemzedék” 10 kortárs román novellista, Noran Kiadó, Budapest, 2008
Colaborează cu proze scurte, eseuri, articole la mai multe reviste de cultură din țară și la revista New Glass din Germania.

ACTIVITATE DE TRADUCĂTOR

Joseph Conrad, Dueliștii 1989 Ed.II: 2003 Ed.III: 2005
W.H. Hudson, Palatele verzi, 1992; Ed.II 2010
Joseph Conrad, Sub ochii Occidentului 1996 Ed.II 2008
Alexander Noble, Voi muri în libertate, 1996
Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului. Europa răsăriteană de la Stalin la Havel, 1997; 1999
Richard Henry Dana Jr., Doi ani în fața catargului (neapărută)
Henry Miller – Zile liniștite la Clichy, 2002, 2010
Henry Miller – Lumea sexului, 2011
Henry Miller – Nexus, (neapărută)
Graham Greene – Puterea și gloria, 2004
Graham Greene – Consulul onorific, 2004
Graham Greene – Expresul de Stambul, 2005
Dashiell Hammett – Lovitura cea mare, 2005
John Banville – Năluci, 2008
Alberto Manguel – O istorie a lecturii, 2011
Henry Miller - Lumea sexului, 2011

AFILIERI

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).

PREMII

Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din România (1980).
Premiul Radu Enescu, acordat de revista Familia, Oradea, 1994
Premiul ASPRO pentru proză scurtă, pt. Sticla de lampă, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2002
Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca pt. eseu, pt. Sticla de lampă, Ed.Grinta, 2002
Meritul Cultural în grad de Cavaler, ( Decr. 128/2004), 2004;
Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca pt. proză, pt. Viața mea în slujba statului, Ed. Paralela 45, 2004.
Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca pt. proză, pt. Curcubeul dublu, Ed. Polirom, 2008
Premiul Liviu Rebreanu, 2008
Meritul Cultural în grad de Ofițer, (Decretul 943/2010), 2010;
Premiul Observator cultural, 2011;
Premiul Poesis, 2011;
Premiul Pavel Dan al Asociatiei Scriitorilor Cluj, 2011;
Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, 2011;
Premiul Ion Creangă al Academiei Romăne, 2011;

Literomania

şi-am văzut-o. ziua în amiaza mare,
pe capra căruţei aceleia care venea dinspre pădure
şi făcea pe uliţă, ca s-o aud, un zgomot înfiorător. părul negru, tăiat scurt,
şi ochii luminoşi, picioarele dezvelite să le mângâie vântul în mers. albe şi puternice,
rochia neagră şi subţire fluturând, bustul drept,
bluza de culoarea grâului, gâtul ridicat cu mândrie. lângă ea băiatul acela
care ţinea hăţurile, blond şi şters, aproape spelb,
concentrat la drumul pe care căruţa aproape c-o luase razna.
m-am ridicat să văd mai bine şi am simţit cum toate celulele trupului
mi se schimbă pe loc, se înnoiesc ca-ntr-o transfuzie magnetică. mi-a aruncat o privire,
mai mult în treacăt, şi totuşi în clipa aceea
sunt sigur că m-a recunoscut. cu o oarecare uimire:
să recunoşti ceva ce n-ai văzut niciodată. scânteia care se declanşa de câte ori mă zărea.
am urmărit uluit cuplul acela ciudat, răsărit ca din senin,
depărtându-se deja, şi brusc mi s-a părut că pământul nu se mai învârte cu mine.
am început să calculez. da, dacă de la moartea ei
s-ar mai fi născut o dată, trebuia să aibă acum aceeaşi vârstă. altfel cum?
altfel cum să se explice inexplicabilul?
totul a durat câteva secunde şi pământul refuza să-şi reia
mişcarea aceea a lui de rotaţie care ne dă senzaţia de echilibru.
dumnezeu nu face glume. locul e acesta, şi de câţiva ani aştept,
dregând stângaci lucruri care-mi cad din mâini. potopit de arşiţă.
şi încet-încet mi s-a strecurat în suflet senzaţia covârşitoare
că toată viaţa mea, de atunci şi până acum, cu toate realizările ei,
certitudinile cate-au fost, familia, copiii de care sunt de multe ori atât de mândru,
ieşirile în lume, serile în care am fost aplaudat
ca semn de recunoaştere a unor merite academice,
casa lângă care am sperat să-mi găsesc liniştea, toate-toate, în toată înlănţuirea lor,
nu sunt altceva decât o viaţă de second-hand.
de parcă mi s-ar fi luat cu un gest lumina ascunsă în lucruri.

Din volumul Alexandru Vlad, Poemele/The Poems, ediţie bilingvă româno-engleză, traducere şi prefaţă de Virgil Stanciu; cuvânt înainte de Ion Mureşan, postfaţă de Al. Cistelecan, desene de Alexandru Pasat, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015, 100 p.

Copil

Pașii stropeau eternitatea
cu amintiri vii despre o viață moartă.
- pe o saltea cu așternut dezordonat
chipurile trezeau copilăria. –

Acesta sa fie oare sfârșitul?
Holurile, altădată pline, acum erau bântuite
doar de pustietatea infinită.

O poză alerga grabită pe culoar.
Am încercat s-o prind, dar ea fugea,
mereu, mereu, mereu.

Când în sfârșit am prins-o,
n-am vrut s-o privesc. Mi-era frică.
Am ezitat atația ani, iar acum
mi-am înfrânt teama.
Acum sunt bătrân. Holurile sunt iar pline
și poza mă privește sfidător:
a cui sa fie oare acea privire?
A mea...
a mea...
a mea...

Eram copil...