6. /3 AUGUST 2023 - POEZIE
VERONICA MICLE
| Veronica Micle | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ana Câmpeanu |
| Născută | 22 aprilie 1850 Năsăud, Imperiul Austriac |
| Decedată | 3 august 1889 (39 de ani) Văratec |
| Înmormântată | Mănăstirea Văratec  |
| Cauza decesului | sinucidere (intoxicație) |
| Căsătorită cu | Ștefan Micle |
| Copii | Valeria, Virginia Livia |
| Naționalitate | română  |
| Cetățenie | România |
| Religie | ortodoxă |
| Ocupație | scriitoare poetă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitatea literară | |
| Limbi | română |
| Mișcare/curent literar | Romantism |
| Specie literară | poezie, proză |
| Operă de debut | Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași |
| Modifică date / text | |
Biografie
Veronica Micle s-a nascut la data de 22 aprilie 1850 in Nasaud, Romania. A fost poeta, insa a fost mai ales cunoscuta drept femeia care i-a cucerit inima celui mai mare pot roman al tuturor timpurilor- Mihaei Eminescu.
A fost al doilea copil al lui Ilie Campeanu si al sotiei sale, Ana. Tatal sau a murit dupa ce aceasta s-a nascut, iar apoi mama sa a luat decizia de a se muta la Targu Neamt in Moldova. Dupa trei ani s-au mutat in Iasi. A urmat Scoala Centala de Fete din Iasi pe care a terminat-o in 1863.
Rectorul Universitatii din Iasi a fost profesorul care a examinat-o pe Veronica la examenul de absolvire. Cei doi s-a indragostit si s-au casatorit la o biserica din Cluj la 7 august 1864. Aceasta avea numai varsta de 14 ani, iar sotul sau era mai in varsta cu 30 de ani decat ea. Au avut doua fete- Virginia si Valeria. Virginia a ajuns poeta si s-a maritat cu Eduard Gruber, in timp ce Valeria a devenit o cantareata de opera sub numele de Hilda.
In 1872 Veronica Micle a publicat in "Noul curier roman" primele sale versuri care au aparut peste putini ani si in "Columna lui Traian" si in "Convorbiri literare". In martie 1872, in timpul ce se afla la Viena, aceasta l-a intalnit pe Mihai Eminescu. Este cunoscut faptul ca dragostea acestora a durat toata viata lor. Relatia lor a devenit una amoroasa in 1875, cand Eminescu a venit la salonul literal al carui gazda era Veronica, sfarsind prin a-si dedica unul altuia poezii.
In 1877 Eminescu a trebuit sa plece la Bucuresti pentru e edita ziarul "Timpul". Tristetea acesteia s-a reflectat in volumul sau de poezii ce a aparut in aceeasi perioada. In 1979 sotul Veronicai a murit, lasand-o cu o situatie financiara foarte precara. Ea a trebuit sa se intoarca la Bucuresti, unde si-a cautat o pensiune pentru a locui.
In 1883 Eminescu a numit-o logodnica sa. Insa in 1883 acesta a fost diagnosticat cu sifilis. Veronica a ramasa alaturi de el incurajandu-l pana in iunie 1889 cand acesta a murit.
Dupa moartea poetului, aceasta s-a retras la Manastirea Varatec, unde a scris un volum de poezii intitulat "Dragoste si Poezie". Volumul cuprindea atat poezii de-ale sale, dar si de-ale lui Eminescu. A murit pe 3 august 1889 la manastire, dupa ce a luat arsenic. Trupul sau a fost inmormantat acolo, iar casa sa din Targu Neamn este acum un muzeu.
A fost al doilea copil al lui Ilie Campeanu si al sotiei sale, Ana. Tatal sau a murit dupa ce aceasta s-a nascut, iar apoi mama sa a luat decizia de a se muta la Targu Neamt in Moldova. Dupa trei ani s-au mutat in Iasi. A urmat Scoala Centala de Fete din Iasi pe care a terminat-o in 1863.
Rectorul Universitatii din Iasi a fost profesorul care a examinat-o pe Veronica la examenul de absolvire. Cei doi s-a indragostit si s-au casatorit la o biserica din Cluj la 7 august 1864. Aceasta avea numai varsta de 14 ani, iar sotul sau era mai in varsta cu 30 de ani decat ea. Au avut doua fete- Virginia si Valeria. Virginia a ajuns poeta si s-a maritat cu Eduard Gruber, in timp ce Valeria a devenit o cantareata de opera sub numele de Hilda.
In 1872 Veronica Micle a publicat in "Noul curier roman" primele sale versuri care au aparut peste putini ani si in "Columna lui Traian" si in "Convorbiri literare". In martie 1872, in timpul ce se afla la Viena, aceasta l-a intalnit pe Mihai Eminescu. Este cunoscut faptul ca dragostea acestora a durat toata viata lor. Relatia lor a devenit una amoroasa in 1875, cand Eminescu a venit la salonul literal al carui gazda era Veronica, sfarsind prin a-si dedica unul altuia poezii.
In 1877 Eminescu a trebuit sa plece la Bucuresti pentru e edita ziarul "Timpul". Tristetea acesteia s-a reflectat in volumul sau de poezii ce a aparut in aceeasi perioada. In 1979 sotul Veronicai a murit, lasand-o cu o situatie financiara foarte precara. Ea a trebuit sa se intoarca la Bucuresti, unde si-a cautat o pensiune pentru a locui.
In 1883 Eminescu a numit-o logodnica sa. Insa in 1883 acesta a fost diagnosticat cu sifilis. Veronica a ramasa alaturi de el incurajandu-l pana in iunie 1889 cand acesta a murit.
Dupa moartea poetului, aceasta s-a retras la Manastirea Varatec, unde a scris un volum de poezii intitulat "Dragoste si Poezie". Volumul cuprindea atat poezii de-ale sale, dar si de-ale lui Eminescu. A murit pe 3 august 1889 la manastire, dupa ce a luat arsenic. Trupul sau a fost inmormantat acolo, iar casa sa din Targu Neamn este acum un muzeu.
Sinuciderea Veronicăi Micle
La sfârşitul vecerniei, aproape de miezul nopţii, călugăriţele de la mănăstirea Văratec au rămas nemişcate. Clopotele bisericii începuseră să bată rar şi funebru, a moarte. În casa cu etaj a maicii Fevronia Sârbu, poeta Veronica Micle se stinsese din viaţă în a cincizecea noapte scursă de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Eminescu.
4 august 1889. O agonie de douăzeci de ore pune capăt unei vieţi de 39 de ani. O viaţă care fusese, cum însăşi poeta o definea, “o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care nu m-au fericit”. Chemat urgent de la Iaşi, doctorul Taussig explică decesul printr-o fulgerătoare congestie cerebrală. Sticluţa cu arsenic, fusese golită repede, după miezul nopţii de 3 spre 4 august, cu “lăcomie hotărâtă”. O sinucidere premeditată. În ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Gârbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Bălţăteşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia. În seara de 3 august primise în vizită mai multe persoane – câteva femei cunoscute din Iaşi, familia Curelaru din Roman, câteva călugăriţe. În discuţii revenea, inevitabil, figura lui Eminescu, detaliile morţii lui. (Trecuse abia o lună de când sicriul cu trupul său fusese depus în biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti.) Revenise, desigur, şi întâmplarea bizară de la Poiana Ţigăncii, care o urmarea obsesiv: în timp ce-şi oglindea chipul în apă pârâului, îi apăruse imaginea lui Eminescu.
Tradiţia rămasă în mănăstire fixează această întâmplare în dimineaţa zilei de 3 august, când deprimarea poetei atinsese cota maximă. Ciudata viziune a speriat-o, accentuând gândul morţii. Veronica Micle se retrăsese la Văratec la două săptămâni după moartea lui Eminescu. Văratecul era locul odihnei estivale a intelectualilor moldoveni. În ultima vară se afla la Văratec şi Elisabeta Conta, sora filosofului Vasile Conta, care avea să povestească despre marea amărăciune a Veronicăi Micle, “un caracter ferm şi o inteligenţă ieşită din comun”. O viaţă trăită în adoraţia geniului eminescian, dar asaltată de bârfe şi calomnii, o viaţă plină de nefericiri şi greutăţi materiale, marcată de stranii simetrii (moare exact la 10 ani de la decesul soţului sau, Ştefan Micle, în 4 august 1879). “Doamna Veronica”, îşi amintea maică Epraxia Diaconescu, moartă în 1967, la 107 ani, “era frumoasă, cu părul bălai şi răvăşit, ochii mari şi albaştri ca cerul senin, cânta ca un înger…”
În cadenţa eminesciană care îi marchează întreaga poezie, Veronica Micle îşi presimţea moartea într-un poem neterminat, datat 1 august: “O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curma a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.” La 6 august 1889, întunericul mormântului închidea pentru totdeauna trupul bălai al Veronicăi Micle, înhumată lângă bisericuţa Sf. Ioan de la Văratec.
Pe scurt despre Veronica Micle:
Nume: Veronica Micle
Locul nasterii: Nasaud, Romania
Data nasterii: 22 aprilie 1850
Data mortii: 3 august 1889
Locul mortii: Varatec, Romania
Parinti: Tatal Ilie Campeanu, mama Ana Campeanu
Frati / Surori: Un frate, Radu Campeanu
Culoarea ochilor: Albastri
Culoarea parului: Blond
Sot: Stefan Micle (decedat)
Copii: Doua fete, Valeria Micle si virginia Livia
Ocupatie: Poeta
Studii: Scoala Centrala de fete,
De ce ne place de Veronica Micle?
Veronica Micle ne place datorita aurei de mister ce o inconjoara in special datorita faptului ca nu a fost tocmai o dragoste implinita a marelui poet national Mihai Eminescu. Deasemenea poeziile create de aceasta precum si compatibilitatea artistica si amoroasa dintre aceasta si Mihai Eminescu intareste legatura dintre cei doi.
De ce este Veronica Micle faimoasa?
Veronica Micle este faimoasa deoarece ea a fost marea iubire a poetului Mihai Eminescu si totodata muza din poeziile lui. Veronica Micle a fost deasemenea o poeta indragita care a lansat cateva lucrari importante, majoritatea reflectand dragostea ei pentru Eminescu.
Cele mai imprtante lucrari ale sale :
- 1872 Rendez-vous
- 1872 Plimbarea de mai in Iasi, (May walk in Iasi)
- 1887 Poezii, (Poetry)
- 1909 Poezii, (Poems)
- Dragoste si Poezie, Bucuresti (Love and poetry).
Drag mi-ai fost
Drag mi-ai fost, mi-ai fost odată,
Dar ce-a fost n-a fost să mai fie,
Am văzut c-această lume
Făr-de tine nu-i pustie.
Şi luceafărul pe ceruri
Place mult cum străluceşte,
Dar apune şi dispare
Soarele când se iveşte.
El cu discul său cel falnic
Te deşteaptă la viaţă
Şi te face să uiţi iute
Steaua cea de dimineaţă.
Tu luceafăr mi-ai fost mie
Ce în zori de ziuă luce,
Şi-ai apus, - acum la soare
Eu privesc cu mult mai dulce.
Sunt lăcrimioarele-nflorite
Sunt lăcrimioarele-nflorite
Şi când duios mă uit la ele
La tine mă gândesc, iubite,
Şi-mi amintesc vremile-acele
Când înflorite lăcrimioare
Cu drag îmi trimeteai tu mie,
Şi când era în orice floare
Un semn de-amor, de bucurie.
Ah! florile atunce date
N-a mai rămas nimic din ele
În vânt sunt toate spulberate,
Simţirea ta, vremile-acele!
De-ai şti…
De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.
Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.
Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.
Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu