7. /3 AUGUST 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP

CLIFFORD D  SIMAK

Clifford Donald Simak
Date personale
Nume la naștere	Clifford Donald Simak
Născut	3 august 1904 Millville, Wisconsin
Decedat	25 aprilie 1988 Minneapolis
Înmormântat	Lakewood Cemetery[*]
Căsătorit cu	Kay Kuchenberg Simak[*] (13 aprilie 1929–7 decembrie 1985)
Naționalitate	Statele Unite ale Americii
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Ocupație	Scriitor
Limbi vorbite	limba engleză[1]
Studii	University of Wisconsin–Madison
Activitatea literară
Limbi	limba engleză
Specie literară	SF
Opere semnificative	Debut: |The Creator (1935) Cosmic Engineers (1950) Empire (1951) Time and Again (1951) Orașul (1952) Ring Around the Sun (1953) Time is the Simplest Thing (1961) The Trouble With Tycho (1961) They Walked Like Men (1962) Way Station (1963) All Flesh Is Grass (1965) Why Call them Back From Heaven? (1967) The Werewolf Principle (1967) The Goblin Reservation (1968) Out of Their Minds (1970) Destiny Doll (1971) A Choice of Gods (1972) Cemetery World (1973) Our Children's Children (1974) Enchanted Pilgrimage (1975) Shakespeare's Planet (1976) A Heritage of Stars (1977) The Fellowship of the Talisman (1978) Mastodonia (1978) The Visitors (1980) Project Pope (1981) Where the Evil Dwells (1982) Special Deliverance (1982) Highway of Eternity (1986)
Note
Premii	International Fantasy Award[*] Premiul Hugo pentru cea mai bună nuveletă Premiul Hugo pentru cel mai bun roman Premiul Jupiter Premiul Nebula pentru cea mai bună povestire Premiul Hugo pentru cea mai bună povestire Premiul Locus pentru cea mai bună povestire First Fandom Hall of Fame award[*] Damon Knight Memorial Grand Master Award[*] Premiul Bram Stoker Retro Hugo Award for Best Novelette[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Clifford Donald Simak (3 august 1904 - 25 aprilie 1988) a fost un scriitor american de science-fiction. A primit din partea fanilor trei premii Hugo, iar din partea colegilor un premiu Nebula. A fost cel de-al treilea scriitor care a primit distincția Grand Master din partea asociației Science Fiction and Fantasy Writers of America (SFWA) în 1977.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Clifford Donald Simak s-a născut în Millville, Wisconsin, Statele Unite, fiu al lui John Lewis și Margaret (Wiseman) Simak. S-a căsătorit cu Agnes Kuchenberg în data de 13 aprilie 1929 și a avut doi copii, Scott și Shelley. Simak a făcut cursurile universității Wisconsin–Madison și, mai târziu, a lucrat la diverse ziare. În 1939 a început colaborarea cu Minneapolis Star and Tribune, colaborare care a ținut până în 1976. A devenit editor de știri la Minneapolis Star în 1949 și coordonator al rubricii Science Reading Series din Minneapolis Tribune în 1961. Simak declara în introducerea romanului Time and Again : "Am o căsnicie fericită cu aceeași femeie care durează de 33 de ani și am doi copii. Relaxarea mea favorită este pescuitul (varianta leneșă, în care zaci în barcă și lași peștii să vină la tine). Pasiuni: șah, filatelie, creșterea trandafirilor." A dedicat cartea soției sale Kay, "fără de care nu aș fi scris nici un rând". A fost agreat de multă lume din SF, mai ales de Isaac Asimov. A murit la Minneapolis.

Cariera literară[modificare | modificare sursă]

Simak a devenit interesat de science-fiction după ce a citit operele lui H. G. Wells în copilărie. A început să scrie pentru revistele de SF în 1931, dar a părăsit activitatea în 1933. Singura lucrare SF publicată între 1933 și 1937 a fosts The Creator, în Marvel Tales #4, martie–aprilie 1935, o povestire bună cu implicații religioase, o raritate în acea vreme în science-fiction.

Odată cu remanierea domeniului SF de către John W. Campbell de la sfârșitul anului 1937, Simak s-a întors și a devenit un colaborator permanent al publicației Astounding Stories pe toată perioada Vârstei de Aur a Science-Fiction-ului (1938–1950). Primele lui apariții, precum Cosmic Engineers (1939), urmau tradiția veche stabilită de E. E. "Doc" Smith, dar a început curând să-și dezvolte propriul stil, descris de obicei ca "blând și pastoral". În această perioadă, Simak a publicat și câteva povestiri western și de război în diverse reviste. Cea mai cunoscută apariție editorială a sa este City, o colecție de povestiri cu tema comună a exodului omenirii în spațiu.

Simak a continuat să publice romane de succes în deceniul 5 și 6 al secolului trecut. Ajutat de un prieten, a continuat să scrie și să publice SF, iar mai târziu fantasy, până la vârsta de peste 80 de ani. Credea că lucrările SF ne-ancorate în știință sunt vinovate pentru faptul că genul literar nu este luat în serios și a declarat că dorește să transforme SF-ul în "ficțiune realistă".

Romane[modificare | modificare sursă]

• The Creator (nuveletă) (apărută în foileton în 1935, tipărită în volum în 1946)
• Cosmic Engineers (publicată mai întâi ca nuvelă în Astounding Science Fiction, februarie, martie și aprilie 1939, apoi dezvoltată ca roman în 1950)

ro. Inginerii cosmosului - editura Elit Comentator 1994

• Empire (1951) (Galaxy novel #7)
• Time and Again (1951) Titlu alternativ: First He Died; în foileton (cu un final diferit) sub titlul Time Quarry.
• Orașul (1952). Secțiunea "Epilog" a fost adăugată în 1981
• Ring Around the Sun (1953)
• Time is the Simplest Thing (1961)
• The Trouble With Tycho (1961)
• They Walked Like Men (1962)
• Way Station (1963). Premiul Hugo 1964.

ro. Halta - editura Pygmalion 1994, traducere Mihai Samoilă

• All Flesh Is Grass (1965)
• Why Call them Back From Heaven? (1967)
• The Werewolf Principle (1967)
• The Goblin Reservation (1968)
• Out of Their Minds (1970)
• Destiny Doll (1971)
• A Choice of Gods (1972)
• Cemetery World (1973)
• Our Children's Children (1974)
• Enchanted Pilgrimage (1975)
• Shakespeare's Planet (1976)
• A Heritage of Stars (1977)
• The Fellowship of the Talisman (1978)
• Mastodonia (1978) (publicată în Marea Britanie sub titlul Catface), o versiune dezvoltată a povestirii "Project Mastodon" din 1955
• The Visitors (1980)
• Project Pope (1981)
• Where the Evil Dwells (1982)
• Special Deliverance (1982)
• Highway of Eternity (1986)

ro. Calea eternității - editura Infotronic 1997

Antologii[modificare | modificare sursă]

• Strangers in the Universe (1956) (revizuită în 1957 și 1958). Ediția paperback conține 7 dintre cele 11 povestiri ale ediției hadcover: “Target Generation”, “Mirage”, “Beachhead”, “The Answers”, “Retrograde Evolution”, “The Fence” și “Shadow Show”.
• The Worlds of Clifford Simak (1960)
• Aliens for Neighbours (1961) (reeditare a apariției din Marea Britanie The Worlds of Clifford Simak)
• All the Traps of Earth and Other Stories (1962) (revizuită în 1963). Conține “All the Traps of Earth”, “Good Night, Mr. James”, “Drop Dead”, “The Sitters”, “Installment Plan” și “Condition of Employment”.
• Other Worlds of Clifford Simak (1962) (prescurtare a ediției The Worlds of Clifford Simak din 1961). Conține “Dusty Zebra”, “Carbon Copy”, “Founding Father”, “Idiot’s Crusade”, “Death Scene” și “Green Thumb”.
• The Night of the Puudly (1964) Conține “The Night of the Puudly”, “Crying Jag”, “Instalment Plan”, “Condition of Employment” și “Project Mastodon”.
• Worlds Without End (1964) Conține “Worlds Without End”, “The Spaceman’s Van Gogh” și “Full Cycle”.
• Best Science Fiction Stories of Clifford Simak (1967)
• So Bright the Vision (1968) Conține “The Golden Bugs”, “Leg. Forst.”, “So Bright the Vision” și “Galactic Chest”.
• The Best of Clifford D. Simak (1975) Conține “1939: Madness from Mars”, “1940: Sunspot Purge”, “1958: The Sitters”, “1959: A Death in the House”, “1960: Final Gentlemen”, “1961: Shotgun Cure”, “1963: Day of Truce”, “1965: Small Deer”, “1970: The Thing in the Stone” și “1971: The Autumn Land”.
• Skirmish: The Great Short Fiction of Clifford D. Simak (1977) Conține “Huddling Place”, “Desertion”, “Skirmish”, “Good Night, Mr. James”, “The Sitters”, “The Big Front Yard”, “All the Traps of Earth”, “The Thing in the Stone”, “The Autumn Land” și “The Ghost of a Model T”.
• Brother And Other Stories (1986)
• The Marathon Photograph (1986) Conține “The Birch Clump Cylinder”, “The Whistling Well”, “The Marathon Photograph” și “The Grotto of the Dancing Deer”. Introducere de Francis Lyall.
• Off-Planet (1989) Conține "Construction Shack", "Ogre", "Junkyard", "The Observer", "The World That Couldn't Be", "Shadow World" și "Mirage".
• The Autumn Land and Other Stories (1990)
• Immigrant and Other Stories (1991) Conține “Neighbor”, “Green Thumb”, “Small Deer”, “The Ghost of a Model T”, “Byte your Tongue!”, “I am Crying All Inside”, și “Immigrant”. Introducere de Francis Lyall.
• The Creator and Other Stories (1993)
• Over the River and Through the Woods: The Best Short Fiction of Clifford D. Simak (1996) Conține “A Death in the House”, “The Big Front Yard”, “Good Night, Mr. James”, “Dusty Zebra”, “Neighbor”, “Over the River and Through the Woods”, “Construction Shack” și “The Grotto of the Dancing Deer”. Introducere de Poul Anderson.
• The Civilization Game and Other Stories (1997)

Povestiri science-fiction[modificare | modificare sursă]

În ordine cronologică, după prima apariție. Lucrările anterioare, povestiri western și de război, nu sunt trecute aici.

• “The World of the Red Sun”, Wonder Stories, decembrie 1931.
• “The Voice in the Void”, Wonder Stories Quarterly, primăvara 1932.
• “Mutiny on Mercury”, Wonder Stories, martie 1932.
• “Hellhounds of the Cosmos”, Astounding, iunie 1932.
• “The Asteroid of Gold”, Wonder Stories, noiembrie 1932.
• “The Creator”, Marvel Tales, Volume 1, #4, martie/aprilie 1935.
• “Rule 18”, Astounding Science Fiction, iulie 1938.
• “Hunger Death”, Astounding Science Fiction, octombrie 1938.
• “Reunion on Ganymede”, Astounding Science Fiction, noiembrie 1938.
• “The Loot of Time”, Thrilling Wonder Stories, decembrie 1938.
• "Cosmic Engineers", povestire în 3 părți în Astounding Science Fiction, februarie, martie și aprilie 1939.
• “Madness from Mars”, Thrilling Wonder Stories, aprilie 1939.
• "The Space Beasts", Astonishing Science Fiction, aprilie 1940.
• "Rim of the Deep", Astounding Science Fiction, mai 1940.
• "Hermit of Mars", Astounding Science Fiction, iunie 1939.
• "Clerical Error", Astounding Science Fiction, august 1940.
• “Sunspot Purge”, Astounding Science Fiction, noiembrie 1940.
• "Masquerade" (sau "Operation Mercury"), Astounding Science Fiction, martie 1941.

ro. „A fost odată pe Mercur” - CPSF nr. 333, 1968

• "Earth for Inspiration", Thrilling Wonder Stories, aprilie 1941.
• "Spaceship in a Flask", Astounding Science Fiction, iulie 1941.
• "The Street That Wasn't There" (sau "The Lost Street"), Comet, iulie 1941. În colaborare cu Carl Jacobi.
• "Tools", Astounding Science Fiction, iulie 1942.
• "Shadow of Life", Astounding Science Fiction, martie 1943.
• “Hunch”, Astounding Science Fiction, iulie 1943.
• "Infiltration", Science Fiction Stories, iulie 1943.
• "Message from Mars", Planet Stories, toamna 1943.
• "Ogre", Astounding Science Fiction, ianuarie 1944.
• “Lobby”, Astounding Science Fiction, aprilie 1944.
• “City”, Astounding Science Fiction, mai 1944.
• "Mr. Meek - Musketeer", Planet Stories, vara 1944.
• “Huddling Place”, Astounding Science Fiction, iulie 1944.
• "Mr. Meek Plays Polo", Planet Stories, toamna 1944.
• “Census”, Astounding Science Fiction, septembrie 1944.
• “Desertion”, Astounding Science Fiction, noiembrie 1944.
• “Paradise”, Astounding Science Fiction, iunie 1946.
• “Hobbies”, Astounding Science Fiction, noiembrie 1946.
• “Aesop”, Astounding Science Fiction, decembrie 1947.
• “Eternity Lost”, Astounding Science Fiction, iulie 1949.
• “Limiting Factor”, Startling Stories, noiembrie 1949.
• “Bathe Your Bearings in Blood!” (sau “Skirmish”), Amazing Stories, 1950.
• “The Call from Beyond”, Super Science Stories, mai 1950.
• "Seven Came Back" (sau "Mirage"), Amazing Stories, octombrie 1950.
• “The Trouble with Ants” (sau "The Simple Way"), Fantastic Adventures, ianuarie 1951.
• "Second Childhood", Galaxy Science Fiction, februarie 1951.
• “Good Night, Mr. James” (sau "The Duplicate Man", "The Night of the Puudly"), Galaxy Science Fiction, martie 1951.
• “You’ll Never Go Home Again” (sau "Beachhead"), Fantastic Adventures, iulie 1951.
• “Courtesy”, Astounding Science Fiction, august 1951.
• "The Fence", Space Science Fiction, septembrie 1952.
• "And The Truth Shall Make You Free" (sau "The Answers"), Future Science Fiction, martie 1953.
• "Retrograde Evolution", Science Fiction Plus, aprilie 1953.
• "Kindergarten", Galaxy Science Fiction, iulie 1953.
• “Worrywart”, Galaxy Science Fiction, septembrie 1953.
• "Shadow Show", Fantasy & Science Fiction, noiembrie 1953.
• "Contraption", Star Science Fiction Stories #1, 1953.
• "Immigrant", Astounding Science Fiction, martie 1954.
• "Junkyard", Galaxy Science Fiction, mai 1953.
• "The Questing of Foster Adams", Fantastic Universe, august/septembrie 1953.
• "Spacebred Generations" (sau "Target Generation"), Science Fiction Plus, august 1953.
• "Neighbor", Astounding Science Fiction, iunie 1954.
• "Green Thumb" in Galaxy Science Fiction, iulie 1954.
• "Idiot's Crusade", Galaxy Science Fiction, octombrie 1954.
• "How-2", Galaxy Science Fiction, noiembrie 1954.
• "Dusty Zebra", Galaxy Science Fiction, decembrie 1954.
• "Project Mastodon", Galaxy Science Fiction, martie 1955.
• "Full Cycle", Science Fiction Stories, noiembrie 1955.
• "Worlds Without End", Future #31, 1956.
• "The Spaceman's Van Gogh", Science Fiction Stories, martie 1956.
• "Drop Dead", Galaxy Science Fiction, iulie 1956.
• "So Bright the Vision", Fantastic Universe, august 1956.
• "Honorable Opponent," Galaxy Science Fiction, august 1956.
• "Galactic Chest", Science Fiction Stories, septembrie 1956.
• "Jackpot", Galaxy Science Fiction, octombrie 1956.
• "Operation Stinky", Galaxy Science Fiction, aprilie 1957.
• "Founding Father", Galaxy Science Fiction, mai 1957.
• "Lulu", Galaxy Science Fiction, iunie 1957.
• “Shadow World”, Galaxy Science Fiction, septembrie 1957.
• "Death Scene", Infinity Science Fiction, octombrie 1957.
• "Carbon Copy", Galaxy Science Fiction, decembrie 1957.
• "Nine Lives", Short Stories: A Man's Magazine, decembrie 1957.
• “The World That Couldn’t Be”, Galaxy Science Fiction, ianuarie 1958.
• “Leg. Forst.”, Infinity Science Fiction, aprilie 1958.
• “The Sitters”, Galaxy Science Fiction, aprilie 1958.
• "The Money Tree", Venture Science Fiction, iulie 1958.
• “The Civilization Game”, Galaxy Science Fiction, noiembrie 1958.
• “The Big Front Yard”, Astounding Science Fiction, octombrie 1958. Premiul Hugo pentru "Cea mai bună nuveletă" 1959.

ro. „Poarta care duce dincolo” - CPSF nr. 333-335, 1968

• "Installment Plan", Galaxy Science Fiction, februarie 1959.
• No Life of Their Own", Galaxy Science Fiction, august 1959.
• “A Death in the House”, Galaxy Science Fiction, octombrie 1959.
• “Final Gentlemen”, Fantasy & Science Fiction, ianuarie 1960.
• “Crying Jag”, Galaxy Science Fiction, februarie 1960.
• “All the Traps of Earth”, Fantasy & Science Fiction, martie 1960.
• “The Gleaners”, IF, martie 1960.
• “Condition of Employment”, Galaxy Science Fiction, aprilie 1960.
• “The Golden Bugs”, Fantasy & Science Fiction, iunie 1960.
• “Shotgun Cure”, Fantasy & Science Fiction, ianuarie 1961.
• "Horrible Example", Analog Science Fiction, martie 1961.
• “The Shipshape Miracle”, IF (Worlds of IF Science Fiction), ianuarie 1963.
• “Day of Truce”, Galaxy Science Fiction, februarie 1963.
• "Physician to the Universe", Fantastic Science Fiction, martie 1963.
• "A Pipeline to Destiny", HKLPLOD #4, vara 1963.
• "New Folk's Home," Analog Science Fiction, iulie 1963.
• “Small Deer”, Galaxy Science Fiction, octombrie 1965.
• “Over the River and Through the Woods”, Amazing Stories, mai 1965.
• “Buckets of Diamonds”, Galaxy Science Fiction, aprilie 1969.
• “I Am Crying All Inside”, Galaxy Science Fiction, august 1969.
• “The Thing in the Stone”, IF (Worlds of If Science Fiction), martie 1970.
• “The Autumn Land”, Fantasy & Science Fiction, octombrie 1971.
• "To Walk a City's Street", Infinity #3, 1972.
• "The Observer", Analog Science Fiction, mai 1972.
• “Construction Shack”, Worlds of If, ianuarie/februarie 1973.
• "UNIVAC: 2200", Frontiers 1: Tomorrow’s Alternatives, 1973.
• "The Marathon Photograph", Threads of Time, 1974.
• “The Birch Clump Cylinder”, Stellar #1, 1974.
• “The Ghost of a Model T”, Epoch, 1975.
• "Senior Citizen", Fantasy & Science Fiction, octombrie 1975.
• “Unsilent Spring”, Stellar #2, 1976. Co-autor Richard Simak.
• “Auk House”, Stellar #3, 1977.
• “Brother”, Fantasy & Science Fiction, octombrie 1977.
• “Party Line”, Destinies, 1978.
• “Grotto of the Dancing Deer”, Analog Science Fiction, aprilie 1980. Premiile Hugo și Nebula pentru cea mai bună povestire, 1981.
• “The Whistling Well”, Dark Forces, 1980.
• “Epilog”, adăugat la City, 1981.
• “Byte Your Tongue!”, Stellar #6, 1981.

Cărți non-fiction[modificare | modificare sursă]

• The Solar System: Our New Front Yard (1962)
• Trilobite, Dinosaur, and Man: The Earth's Story (1965)
• Wonder and Glory: The Story of the Universe (1969)
• Prehistoric Man: The Story of Man's Rise to Civilization (1971)

Activitatea ca editor[modificare | modificare sursă]

• From Atoms to Infinity: Readings in Modern Science (1965)
• The March of Science (1971)
• Nebula Award Stories #6 (1971)
• The Best of Astounding (1978)

Adaptării cinematografice[modificare | modificare sursă]

• "Good Night, Mr. James" sub titlul "The Duplicate Man" în serialul The Outer Limits 1964. Simak comentează "este o poveste cruntă - atât de cruntă încât e singura dintre lucrările mele ce a fost adaptată pentru televiziune."

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul International Fantasy pentru cea mai bună carte de ficțiune (1953) - City
• Premiul Hugo pentru cea mai bună nuveletă (1959) - The Big Front Yard
• Premiul Hugo pentru cel mai bun roman (1964) - Way Station
• Premiul Minnesota Academy of Science pentru servicii deosebite aduse științei 1967
• Premiul First Fandom Hall of Fame 1973
• Premiul Damon Knight Memorial Grand Master 1976
• Premiul Jupiter pentru cel mai bun roman (1978) - A Heritage of Stars
• Premiul Hugo pentru cea mai bună povestire (1981) - Grotto of the Dancing Deer
• Premiul Nebula pentru cea mai bună povestire (1981) - Grotto of the Dancing Deer
• Premiul Locus pentru cea mai bună povestire (1981) - Grotto of the Dancing Deer
• Premiul Analog Analytical Laboratory pentru cea mai bună povestire (1981) - Grotto of the Dancing Deer
• Premiul Bram Stoker Lifetime Achievement 1988

Cărți despre Clifford D. Simak[modificare | modificare sursă]

• Muriel R. Becker, Clifford D. Simak, a primary and secondary bibliography (1980)
• Mark Owings, The Electric Bibliograph 1: Clifford D. Simak
• Phil Stephensen-Payne, Clifford D. Simak: A Working Bibliography (1991, ISBN 1-871133-28-9)
• Robert J. Ewald, Clifford Simak Reader's Guide to Contemporary Science Fiction and Fantasy Authors Vol. 59

Clifford D. Simak - citate

VERONICA MICLE

Veronica Micle
Date personale
Nume la naștere	Ana Câmpeanu
Născută	22 aprilie 1850 Năsăud, Imperiul Austriac
Decedată	3 august 1889 (39 de ani) Văratec
Înmormântată	Mănăstirea Văratec
Cauza decesului	sinucidere (intoxicație)
Căsătorită cu	Ștefan Micle
Copii	Valeria, Virginia Livia
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Religie	ortodoxă
Ocupație	scriitoare poetă
Limbi vorbite	limba română
Activitatea literară
Limbi	română
Mișcare/curent literar	Romantism
Specie literară	poezie, proză
Operă de debut	Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași
Modifică date / text

Veronica Micle, n. Ana Câmpeanu^[1], (n. 22 aprilie 1850, Năsăud, Principatul Transilvaniei – d. 3 august 1889, Văratec, Agapia, Neamț, România) a fost o poetă română.^[3] A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Placa memorială de pe Biserica Bob din Cluj

Mormântul Veronicăi Micle la Văratec în 1968

A fost al doilea copil al cizmarului^[3] Ilie Câmpeanu, care a murit înainte de nașterea fiicei sale, și al moașei^[1] Ana. După moartea soțului din anul 1849 Ana s-a mutat, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamț. Fratele Radu moare nu mult după aceea. În anul 1853 se mută la Iași, unde se și stabilesc^[3].

După cursurile primare Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863^[3] cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.

La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle^[3], oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași.

În anii 1864 și 1865 Veronica participă, în calitate de martor, la procesul intentat de câțiva membri ai facțiunii politice liberale lui Titu Maiorescu^[4], pe atunci profesor de gramatică și pedagogie la Școala Centrală de fete și președinte al Comitetului de inspecțiune școlar. I se impută „fapte scandaloase, ba chiar și romanse întregi”. Titu Maiorescu este în cele din urmă achitat, dar postura Veronicăi de martor al acuzării nu va fi uitată cu ușurință.

În anul 1866 se naște primul copil al soților Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naște Virginia Livia, alintată „Fluture”.

În 1869 contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena alături de soțul Ștefan Micle care avea o întâlnire cu rectorul Universității din Viena, iar ea pentru un tratament medical (suferea de psoriazis), ocazie cu care îi este prezentat studentul Mihai Eminescu^[5][3]. Soțul pleacă de la Viena după trei zile, iar ea rămâne la tratament încă 6 luni. Tot în 1872 debutează în revista Noul curier român cu două scrieri în proză^[3].

La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă.

În 1875 Ștefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității și numit director al Școlii de Arte și Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia.

În timpul Războiului de Independență a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor.

La 6 august 1879 moare soțul ei, Ștefan Micle^[6][3]. Urmează un lung șir de demersuri pe lângă oamenii politici ai vremii pentru a i se asigura, ei si fetelor ei, o pensie de urmaș (în ciuda promisiunilor, nici în 1883 forurile legiuitoare nu aprobaseră pensia). Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reușească, să-și întemeieze o familie.

În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din București. Cealaltă fiică îmbrățișează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.

La 3 august 1889 moare la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. În ciuda surselor vremii care afirma că s-ar fi sinucis, aceasta a fost înhumată religios lângă bisericuța Sf. Ioan de la Văratec, lucru de care nu beneficiază persoanele care comit suicid.^[7]

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Debutează în 1872 în Noul curier român, sub pseudonimul Corina, cu două lucrări în proză^[3]: Rendez-vous și Plimbarea de mai în Iași. Majoritatea poeziilor sunt publicate în Convorbiri literare. Mai colaborează la Columna lui Traian, Familia, Literatorul, Universul literar. În 1887 apare volumul de poezii care cuprinde poezii originale, prelucrări după Théophile Gautier și Lamartine și aforisme.

În 2018 apare la Ediciones Rilke o antologie poetică în limba spaniolă.^[8]

Eminescu: „Cartea ei e veșnic nouă pentru mine … Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!”

Delavrancea considera volumul de poezii o palidă imitație a liricii lui Eminescu iar pe Veronica Micle „poet mic, neînsemnat, fără temperament, fără originalitate, fără chemare de a spune ceva pe lume”.

Iorga considera că viața și opera Veronicăi Micle „sunt ca una din acele drame antice, în care se cuprind trei piese deosebite, reprezentând cele trei faze ale aceleași acțiuni: greșeala, efectele ei înainte de expirare și pedeapsa”.

George Sanda: „Dramei creatorului neînțeles din erotica eminesciană, Veronica Micle i-a opus drama femeii neînțelese: pentru o astfel de femeie, dragostea nu este și condiția creației, ci numai a vieții; femeia care capătă conștiința personalității sale răzbună nu un sentiment jerfit, ci o viață pierdută.”

Relația cu Mihai Eminescu[modificare | modificare sursă]

Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile și poeziile sale influența deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. De exemplu, în ciorna scrisorii de condoleanțe la moartea lui Ștefan Micle, el scrie: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”. Sau în poezia Lumea îmi părea o cifră mărturisește că până când a întâlnit-o „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.

O descriere obiectivă a evoluției relației dintre ei se poate obține prin urmărirea cronologică a informațiilor din scrisorile lor și din textele manuscriselor eminesciene. Datarea poeziilor nepublicate și a ciornelor de scrisori este cea din Opere, Editura Academiei.

Până în august 1879[modificare | modificare sursă]

Din Amintirile lui Ioan Slavici se cunoaște că după stabilirea la Iași în 1874, Eminescu frecventa salonul Veronicăi^[9][10]. În această perioadă scrisorile dintre cei doi au fost scrise în termeni ceremonioși.^[5]

Dintr-un concept de scrisoare a lui Eminescu către Veronica din 1876 aflăm că în tot acest timp el a iubit-o pătimaș de la distanță: „Doi ani de zile, doamnă, n-am putut lucra nimic, și am urmărit ca un idiot o speranță, nu numai deșartă, nedemnă.” În același text Eminescu scrie: „d-ta erai o idee în capul meu și te iubeam cum iubește cineva un tablou”. Dar Veronica hotărăște să ducă lucrurile mai departe: „După ce singură ai voit altfel și-ai făcut din visul meu un capriț al d-tale, nu mai putea rămâne astfel, pentru că nu sunt nici de 16 ani, nici de 70.” Ce anume a făcut Veronica pentru ca lucrurile să se schimbe între ei putem afla din aluziile conținute în altă ciornă de scrisoare din aceeași perioadă. Odată, când Ștefan Micle a trebuit să plece din Iași, Veronica i-a dăruit lui Eminescu o oră de intimitate și l-a lăsat să o strângă în brațe. Această întâmplare este confirmată și de însemnarea de pe fila 82 verso a textului poporan religios Amartolon sotiria ce-i aparținea lui Eminescu: „Ziua de 4/16 Fevr. 1876 a fost cea mai fericită a vieții mele. Eu am ținut pe Veronica în brațe, strângând-o la piept, am sărutat-o. Ea-mi dărui flori albastre pe care le voi ține toată viața mea.”

Jumătatea de an scursă de la îmbrățișarea din februarie până la următorul eveniment al legăturii lor a fost o perioadă de frământări continue. Acum Eminescu scrie foarte multe poezii care dovedesc zbuciumul din sufletul său: Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme și suspin-un cânt, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și farmec, Gelozie și multe altele. Până la urmă Eminescu reușește să se desprindă din vraja ei și scrie în poezia M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire:

„Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de tine,

Făr-a comite, Doamnă, păcatul moștenit.

Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine!”

Mormântul Veronicăi Micle la Văratec în 2009.

Veronica preia din nou ințiativa și reușește să îl înlănțuie folosind ceea ce până atunci îi refuzase: „păcatul moștenit”. Dovada este scrisoarea de dragoste din 30 august 1876 pe care Eminescu o încheie astfel: „De aceea sărut mâinile fără mănuși, ochii fără ochelari, fruntea fără pălărie și picioarele fără ciorapi și te rog să nu mă uiți, mai cu seamă când dormi.” În comentariile la această scrisoare Perpessicius observă că scrisoarea este ruptă la colțul unde apare anul în care a fost scrisă, iar pe spatele scrisorii Veronica îl corectează ulterior cu anul 1879. Această încercare evidentă de postdatare este o dovadă că Veronica avea ceva de ascuns, și anume faptul că legătura lor a devenit intimă înainte de moartea lui Ștefan Micle. Anul real este cu siguranță 1876 pentru că atunci în poeziile lui Eminescu se produce o schimbare radicală. Dacă poeziile de până atunci erau pline de revoltă și nemulțumire, din acest moment ele încep să exprime fericirea unei iubiri împărtășite. Între poeziile scrise după august 1876 sunt câteva în care Eminescu afirmă explicit că schimbarea s-a produs la inițiativa Veronicăi. De exemplu, în poezia Ah, cerut-am de la zodii sau în O stradă prea îngustă. Urmează o perioadă în care în manuscrise apar poezii care exprimă fericirea pe care i-a dăruit-o Veronica: Dormi! , Cărțile, Tu mă privești cu marii ochi sau Terține.

Cu timpul pasiunea lui Eminescu se mai domolește. El hotărăște să se mute la București în octombrie 1877. Scrisoarea pe care i-o trimite Veronica imediat după aceea conține explicațiile pentru comportarea ei de până atunci.

„Nu-i așa că indiferența mea ți-a rupt inima, inimă plină de mine, dar îl iau pe Dumnezeu ca martor că nu era o indiferență reală; această răceală simulată nu era decât o contrabalansare la dragostea ta imensă pe care o afișai fără încetare; privirea ta, vorba ta, în sfârșit, toată persoana ta în prezența mea nu era decât dragoste, tu erai atât de puțin stăpân pe tine însuți, încât chiar și persoana cea mai proastă știa că ești îndrăgostit de mine; deci nu trebuia ca eu să dau o dezmințire și să ascund față de ochii scrutători reciprocitatea unui iubiri atât de mari?”

Ea îi declară cu sinceritate că motivul pentru care nu a vrut să facă cunoscută legătura lor este evitarea divorțului, pensia pe care o aștepta după moartea soțului ei fiind o compensație pentru copilăria ei sacrificată (se căsătorise la 14 ani). Veronica adaugă că nu vrea să devină o povară pentru Eminescu, fiind sigură că grijile materiale le-ar distruge dragostea.

Prima „logodnă”[modificare | modificare sursă]

După moartea lui Ștefan Micle legătura dintre cei doi se reia printr-o scrisoare de condoleanțe din partea lui Eminescu. Lunile septembrie și octombrie le petrec împreună într-un fel de lună de miere. În perioada următoare, din noiembrie 1879 până în aprilie 1880 ei încearcă să-și întemeieze un cămin, fără să reușească. În această nereușită un rol important l-a avut lipsa mijloacelor materiale cu care să poată să-și asigure un trai decent.

Reproșul cel mai frecvent care apare în scrisorile Veronicăi către Eminescu este că îi scria prea puțin și prea rar: „tăcerea ta mă omoară” (23 octombrie 1879); „tu-mi scrii așa de puțin încât abia o deschid și o și sfârșesc de citit” (12 decembrie 1879); „mă hotărâsem a nu-ți mai scrie, pentru a nu te provoca la răspunsuri care mi se pare că ți le storc cum ai stoarce apă din piatră”; „îndărătnica-ți tăcere mi-a zdrobit sufletul” (3 ianuarie 1880).

Un alt reproș pe care i-l face frecvent lui Eminescu este că nu venea la Iași să o viziteze. După „luna de miere” Eminescu a mai fost la Iași în noiembrie la serbarea anuală a Junimii și apoi a fost ea la București să-l vadă. Sărbătorile din decembrie 1879 el le petrece în București, pentru că era bolnav și obosit, după cum îi scrie Veronicăi. Numai în februarie 1880 mai face un drum la Iași pentru a o îmbuna pe Veronica după ce ea îl anunțase că vrea să se despartă. După entuziasmul inițial, lui Eminescu îi era din ce în ce mai greu să țină pasul cu cerințele ei. Veronica se răzbuna scriindu-i scrisori scurte „ca să nu-l obosească” (13 ianuarie 1880), vorbindu-i despre curtezanii ei (14 ianuarie 1880) sau anunțându-l că îi venise gustul cochetăriei (8 martie și 12 martie 1880). Ea știa cât de gelos putea să fie Eminescu și într-adevăr el reacționa imediat prin scrisori furibunde. În sfârșit, măsura represivă extremă era amenințarea cu ruperea legăturii și cererea ca Eminescu să-i înapoieze toate scrisorile. Au existat trei astfel de încercări de ruptură (în jurul datelor de 28 decembrie 1879, 30 ianuarie și 19 februarie 1880) pe care Eminescu a reușit să le rezolve; primele două prin scrisori, iar ultima printr-o călătorie la Iași.

Pentru a da un exemplu despre felul în care reacționa Veronica atunci când se considera neglijată și hotăra să se despartă, reproducem un pasaj din scrisoarea ei din 19 februarie 1880.

„D-le Eminescu, să nu ți se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai când gândesc la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul de a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intențiunea bine meditată și bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzând de încrederea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără rușine să afișez relația mea cu D-ta și multe altele pe care de mai ai puțină conștiință trebuie să te îngrozești când îți vei aduce aminte de ele, și care îți mai repet nu le-ai făcut decât cu scopul să-ți bați joc de mine și din cât eram de nenorocită să mă faci astfel încât să-mi vie nebuneală.”

Ea spune că încă din decembrie a înțeles planul lui de a face să fie disprețuită de oameni. Acum îl declară liber de orice obligație, îndepărtându-i astfel „din cap acel nor care-ți îngreuna mintea și-ți încurca întrucâtva deprinderile de mai-nainte” astfel încât acum îi urează „succes fizic și moral” în viața lui de holtei. Și pentru a oficializa despărțirea îi cere, ca pe o datorie de onoare, să-i înapoieze toate scrisorile și fotografia pe care i-o dăruise. Ea se consideră complet nevinovată pentru că „eu am fost sinceră cu D-ta încât nici un cuvânt al meu n-a fost minciună”. La aceste acuzații Veronica mai adaugă că el este „sub orice critică” și că singura lui calitate este inteligența pe care dacă „printr-o fericită împrejurare” ar pierde-o ar ajunge o persoană fără nici o valoare.

La această scrisoare înveninată Eminescu răspunde în glumă și se duce repede la Iași, reușind astfel să mai amâne cu două luni deznodământul. Atunci când răspunde în scris la acuzațiile și reproșurile repetate ale Veronicăi întotdeauna îi explică cu multă răbdare că este bolnav și obosit. De exemplu în scrisoarea din 4 februarie 1880 încearcă să o împace pe Veronica dându-i dreptate și recunoscând ca este vinovat că nu reușește să păstreze singura fericire de care a avut parte în viață.

„Știu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierți dac-am îndrăznit să arunc asupra vieții D-tale umbra aceasta nefericită și tot de atâtea ori ai avut bunăvoința de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acțiune care e cauza tuturor relelor mele. … Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ți-ar mânca zilele cu propria lui neputință și lașitate. Neavând curajul vieții, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorința

de-a fi a mea peste orice considerații și peste orice cuvinte de cruțare aș fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.”

La primirea unor scrisori ca aceasta Veronica se lăsa înduplecată pentru câteva zile, pentru ca apoi, la primul gest care nu îi convenea, să reacționeze violent luând în râs explicațiile lui Eminescu. De exemplu, în 30 ianuarie 1880 îi scrie că ea, fiind prea grosolană „pentru ca să pot înțelege gingășia amorului, poetica atențiune ce d-ta îmi acorzi mie”, hotărăște să renunțe la legătura lor.

La sfârșitul lui martie îi cere să-i spună clar ce are de gând în legătură cu viitorul lor. După o săptămână de frământări, el îi răspunde în 4 aprilie că unirea lor oficială poate să aibă loc numai după ce va avea „o poziție cât de cât asigurată”. Veronica îi răspunde la rândul ei că numai el este de vină pentru starea în care se află și care „desigur că îți place mult”. Acum intervine ruptura care se amânase câteva luni de zile.

A doua „logodnă”[modificare | modificare sursă]

Separarea lor durează până în decembrie 1881. Din această perioadă s-au păstrat câteva scrisori disparate, majoritatea expediate de Veronica. Eminescu îi răspundea rar, cu aceeași eleganță, dar încercând să evite reluarea legăturii. Unele dintre scrisorile Veronicăi, mai ales cele din 1880, sunt pline de amenințări și de reproșuri, chiar mai exagerate ca până atunci. În altele îi face declarații de dragoste și încearcă să obțină de la el un semn cât de mic de atenție.

Într-o scrisoare nedatată, dar care este foarte probabil din a doua jumătate a anului 1880, Veronica începe prin a-l amenința pe Eminescu că se va răzbuna pentru că el, în mod deliberat, în înțelegere cu Mite Kremnitz și Maiorescu, a făcut-o „de râsul și disprețul lumii”. Răzbunarea ei va consta în publicarea unei descrieri a Junimii sub titlul Haremul lui Jupiter sau Misterele unui cerc literar pe care i-a făcut-o chiar Eminescu. Iar dacă va fi dată în judecată pentru calomnie ea deține două scrisori de la el care confirmă faptul că Eminescu i-a făcut destăinuiri pe acest subiect. Este adevărat că Veronica nu a publicat nimic din destăinuirile lui Eminescu, dar a spus tuturor cunoscuților tot ce știa. O mărturie a felului în care a acționat o avem în scrisoarea din 8 decembrie 1880 pe care a trimis-o lui B. P. Hasdeu. Îi scrie pentru ca să-l roage să intervină în favoarea aprobării pensiei de pe urma soțului ei, dar în prima parte a scrisorii se plânge că este deznădăjduită pentru că Maiorescu l-a convins pe Eminescu să renunțe la căsătoria proiectată.

La finele lunii decembrie 1881 ea se duce la București unde se întâlnește cu Eminescu și reușește să-i redeștepte iubirea. Ea îi stârnește gelozia față de Caragiale cu care avusese între timp o legătură intimă. Îl implică pe Eminescu în recuperarea scrisorilor trimise lui Caragiale, îi cere sfatul și îi povestește amănunte de fiecare dată când are de-a face cu Caragiale. Eminescu reacționează cu o violență extremă. După cum relatează el însuși în scrisoarea din 28 decembrie și după cum confirmă și însemnările lui Maiorescu, Eminescu l-a bruscat pe Caragiale când s-au întâlnit cu ocazia Crăciunului la Maiorescu acasă. În cele din urmă Eminescu consideră că nu Veronica este vinovată în povestea cu Caragiale, ci totul nu este decât o consecință a greșelilor lui pe care încearcă să le îndrepte.

Această perioadă de apropiere între cei doi este foarte asemănătoare cu cea anterioară. Veronica a manifestat de data asta mai multă reținere în a-l amenința cu despărțirea, dar în rest a continuat să îl chinuiască pe Eminescu cu toanele și pretențiile ei. Într-o scrisoare din 28 martie 1882 recunoaște chiar ea că în felul acesta încerca să-l țină lângă ea. Despărțirea se produce din aceleași motive ca și cea anterioară în cursul lunii august 1882.

Veronica Micle - Citate: