6. /5 AUGUST 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
AMBROISE THOMAS
| Ambroise Thomas | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][3][4][5]  Metz, Franța[6] |
| Decedat | (84 de ani)[1][3][5][7] Faubourg-Montmartre(d), Île-de-France, Franța[6][8] |
| Înmormântat | cimitirul Montmartre[*] |
| Părinți | Jean-Baptiste-Martin Thomas[*] Jeanne Marie Williaume[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | compozitor muzicolog[*] profesor de muzică[*] cadru didactic universitar[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[9] |
| Studii | Conservatorul din Paris |
| Gen muzical | operă |
| Premii | Legiunea de Onoare în grad de Mare Cruce[*] Prix de Rome pensionnaire de la Villa Médicis[*][2] |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | Mignon Hamlet[*] Le Caïd[*] Françoise de Rimini[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Charles Louis Ambroise Thomas (n. 5 august 1811, Metz - d. 12 februarie 1896, Paris), compozitor francez.
Cea mai remarcabilă operă compusă de Ambroise Thomas este Mignon (premieră la Paris, pe 17 noiembrie 1866), după un libret de Jules Barbier și Michel Carré, având ca sursă de inspirație lucrarea Wilhelm Meisters Lehrjahre ("Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister") de Johann Wolfgang von Goethe. Opera este centrată în jurul personajului feminin cu același nume, dintr-o lucrare a lui Goudon. Opera Mignon are o arhitectură clasică: uvertura, acte cu numere închise (dar bine conturate psihologic) și o evidentă alură melodramatică.
Creații[modificare | modificare sursă]
- La double Échelle, 1837 (libret de Eugène de Planard)
- Le Perruquier de la Régence, 1838 (libret de Eugène de Planard și Paul Dupont)
- Le panier fleuri, 1839 (libret de Adolphe de Leuven și Léon-Lévy Brunswick)
- Carline, 1840
- Le compte de Carmagnola, 1841 (libret de Eugène Scribe)
- Le guerillero, 1842
- Angèlique et Mèdor, 1843
- Minna ou Le mènage à trois, 1843
- Le Caïd, 1849 (libret de Thomas Sauvage)
- Un Songe d'une nuit d'été, 1850
- Raymond ou Le secret de la Reine, 1851
- La Tonelli, 1853
- La Cour de Célimène, 1855 (libret de Rosier)
- Psyché, 1857
- Le Carnaval de Venise, 1857
- Le roman d'Elvire, 1860
- Mignon, 1866 (libret de Jules Barbier și Michel Carré)
- Hamlet, 1868 (libret de Jules Barbier și Michel Carré)
- Gille et Gillotin, 1874
- Françoise de Rimini, 1882
Hamlet este o mare operăîn cinci acte din 1868 a compozitorului francez Ambroise Thomas, cu un libretde Michel Carrési Jules Barbierbazat pe o adaptare franceză de Alexandre Dumas, pèresi Paul Meuricea piesei Hamlet a lui William Shakespeare. [1]
fundal
Ophelia mania la Paris
Fascinația publicului parizian pentruOphelia, prototipul femeii fragile , [1] a început în toamna anului 1827, când o companie engleză regizată deWilliam Abbota venit la Paris pentru a oferi un sezon de Shakespeare în limba engleză laOdéon. La 11 septembrie 1827, actrița irlandezăHarriet Smithsona jucat rolul Opheliei în Hamlet . [2]
.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Scena ei nebună părea să datoreze puțin tradiției și părea aproape o improvizație, cu mai multe relații contemporane remarcându-i capacitatea uimitoare de mimă. Spectacolele ei au produs o reacție extraordinară: bărbații plângeau deschis la teatru, când plecau erau „convulsii de o emoție incontrolabilă”. [3] Alexandre Dumas, în vârstă de douăzeci și cinci de ani,părinte, care era pe cale să înceapă o carieră majoră de romancier și dramaturg, a fost în public și a găsit spectacolul revelator, „depășind cu multe așteptări mele”. [4] Compozitorul francezHector Berlioza fost prezent și la spectacolul acelei seri de deschidere și mai târziu a scris: „Fulgerul acelei descoperiri sublime a deschis în fața mea dintr-o lovitură întregul rai al artei, luminând-o până în cele mai îndepărtate adâncimi. Am recunoscut semnificația măreției dramatice, frumuseții, adevărului. ." [2] Chiar și soția ambasadoruluienglez, Lady Granville, sa simțit obligat să raporteze că parizienii „răușesc peste Ophelia a domnișoarei Smithson și ciudat să spun așa am făcut eu”. [5] (Accentul irlandez al actriței și lipsa de putere în vocea ei împiedicaseră succesul la Londra.) [3] Nu a trecut mult timp când îmbrăcăminte și coafuri noi, à la mode d'Ophélie și modelate după cele ale lui actriță , a devenit furori la Paris. [1]
Nu totul despre spectacol sau piesa a fost considerat convingător. Jucătorii de susținere au fost admisi a fi slabi. Numărul mare de cadavre de pe scenă în scena finală a fost considerată de mulți a fi de râs. Dar interacțiunea lui Hamlet cu fantoma tatălui său, jocul din piesă, conflictul lui Hamlet cu mama lui, scena nebună a Ofeliei și scena cu groparii s-au dovedit uimitoare și puternice. Momentul din scena de joc în care Claudius se ridică și întrerupe procedurile, apoi se repezi de pe scenă, a provocat o ovație lungă și întuziastă. Jurnalul Pandore a scris despre „acea candoare engleză care permite totul să fie exprimat și totul să fie descris și pentru a avea grijă de nimic din natură nu este nedemn de imitat prin dramatism”. [4]Dumas a simțit că piesa și spectacolele i-au oferit „ceea ce căutam, ce îmi lipsea, ceea ce trebuia să găsesc – actorii uitând că se aflau pe scenă [...] vorbirea și gestul real, cum ar fi actorii făcuți creaturi ale. lui Dumnezeu, cu propriile lor virtuți, pasiuni și slăbiciuni, nu de lemn, eroi imposibili care înfloresc plătitudini sonore”. [4]
Compozitorul Berlioz a fost în curând îndrăgostit de domnișoara Smithson. Dragostea lui pentru ea, inițial neîmpărtășită, a devenit o obsesie și a servit drept inspirație pentru muzica lui. Simfoniefantastique( Fantastic Symphony , 1830) înfățișează o viziune indusă de opiu în care iubitul muzicianului apare ca un motiv muzical recurent, idée fixe , care ca orice obsesie „își găsește drum în orice situație [mișcare] incredibilă”. [6] Continuarea Simfoniei fantasticeLélio, ou Le retour à la vie( Lélio, sau Întoarcerea la viață , 1831) conținea un cântec Le pêcheur („Pescuitul”), , a muzică a inclus un citat din idée fixe care este asociată cu o sirenă care atrage eroul într-un mormânt apos. [7] LuiTristia , Op. 18, scris în anii 1830, deși nu a fost publicat până în 1852, includea „La mort d'Ophélie” („Moartea Ofeliei”), un decor al unei balade deErnest Legouvé, al cărei text este o adaptare liberă a monologului lui Gertrude în act. 4, scena 7. Berlioz sa căsătorit cu Smithson în 1833, deși relația lor sa prăbușit în cele din urmă. [1] [8] [9]
Deși celebritatea Harriet Smithson a dispărut în decursul unei și jumătate de la debutul ei acolo [3] , fascinația pariziană pentru personajul Opheliei a continuat fără încetare. Pe lângă muzică, sa manifestat și în artă. Relieful luiAuguste Préault , Ophélie (1844) a înfățișat o tânără pătrunzând în apă, cu părul lăsat în jos și învolburându-se în curent. [1]
versiuni franceze ale piesei
La începutul anilor 1840,Alexandre Dumas, care devenise un prieten personal al lui Berlioz și Smithson, [10] și -a atins faimă internațională cu romanele și dramele sale istorice. Cu interesul sporit pentru Shakespeare, și în special pentru Hamlet , care fusese trezit de spectacole lui Smithson la Odéon, el a decis să pregătească sau nouă traducere în limba franceză a piesei pentru a fi prezentată la Théâtre.Historique. O traducere anterioară a versurilor lui Hamlet în franceză deJean-François Ducis, interpretată pentru prima dată în 1769, era încă oferită laComédie-Française., iar Dumas știa rolul principal pe de rost. Piesa Ducis semăna foarte puțin cu originalul Shakespeare. Erau mult mai puține personaje: fără fantomă, fără Rosencrantz și Guildenstern, fără jucători, fără gropari. Nu a fost duel, iar Hamlet nu a murit la final. Modificări ca acestea au fost necesare pentru a câștiga spectacole în teatrul franceze ale timpului său. Ducis îi spusese actorului-impresar englezDavid Garrickcă o fantomă care vorbește, jucători ambulanți și un duel la scrimă sunt „absolut inadmisibile” pe scena franceză. [11] Dumas și-a dat seama că piesa lui Ducis nu era aceeași cu cea originală: Pierre Le Tourneur publicase o traducere în proză relativ fidelă, nedestinată reprezentației, în 1779. Cu toate acestea, corectitudinea morală și politețeaa dictat că pe scenă puteau fi interpretate doar versiuni atât de bine igienizate precum cea a lui Ducis. Francezii s-au referit la aceste ediții performante drept imitații și majoritatea știi că sunt versiuni foarte modificate ale originalului. Cu toate acestea, Ducis a fost acuzat la începutul că a poluat teatrele franceze cu Shakespeare; abia mai târziu a fost acuzat pentru mutilarea originalului. [12]
Dumas nu putea vorbi sau citi bine engleza. Avea nevoie de ajutor, așa că a ales un scriitor mai tânăr, pe numePaul Meurice, dintre grupul său de protejați și asistenți. Meurice colaborase mai devreme cuAuguste Vacqueriela Falstaff , o combinație apărților IsiII ale lui Shakespeare Henric al IV-lea, care fusese prezentată la Odéon în 1842. Hamletul Dumas-Meurice a fost reprezentat la Théâtre Historique al lui Dumas în 1847 și a avut un rol enorm. succes. (Cu unele modificări, Comédie-Française a introdus-o în repertoriu în 1886 și a continuat să fie interpretată în Franța până la mijlocul secolului al XX-lea.) [1] [ 13 ]
Versiunea Dumas-Meurice a fost mai fidelă lui Shakespeare și a restaurant mult din ceea ce lipsea din versiunea Ducis, inclusiv Rosencrantz și Guildenstern, fantoma, duelul și groparii. Totuși, după standardele moderne, a fost o adaptare destul de liberă a originalului. Fortinbras a fost aruncat, iar întreaga scenă de deschidere cu santinelele de pe meterezele castelului a fost eliminată. La primul act a fost adăugată o scenă de dragoste între Hamlet și Ophelia. Claudius nu-l trimite pe Hamlet în Anglia, așa că Rosencrantz și Guildenstern nu mor. În special, la sfârșitul piesei, pe măsură ce Gertrude, Claudius și Laertes mor, fantoma tatălui lui Hamlet reapare și condamnă fiecare dintre personajele aflate pe moarte. Lui Claudius spune:Désespère et meurs! – „Disperați și muriți!”; lui Laertes: Prie et meurs! – „Rugați-vă și muriți!”; iar Reginei: Espère et meure! – „Speră și mor!”. Când Hamlet rănit întreabă: Et quel châtiment m'attend donc? – „Și ce pedeapsă mă așteaptă?”, răspunde fantoma: Tu vivras! – „Vei trăi!”, iar perdeaua cade. [1] [14]
Dumas a explicat aceste „îmbunătățiri” piesei lui Shakespeare, insistând că originalul a încălcat plauzibilitatea, a încălcat decența și a distrus echilibrul dramatic. „Din moment ce Hamlet nu este vinovat în aceeași măsură ca celilalți, el nu ar trebui să moară la fel ca și ceilalți”. Patru cadavre ar constitui „cel mai neplăcut efect”. Deoarece fantoma apare la începutul piesei, „trebuie neapărat să reapară pentru a fi prezentă la sfârșit”. [15]
Pregătirea libretului
Libretiștii operei lui Hamlet , Michel Carré și Jules Barbier, erau experimentați: au furnizat deja libre pentru Mignon al lui Thomas și, de asemenea, pentru Faust de Gounod . [16] Ei au ales versiunea piesei lui Dumas ca bază pentru libretul lor. Aceasta a fost versiunea cu care publicul francez al zilei era cel mai familiarizat și cea cu care opera avea să fie comparată și judecată. [1]
Atunci când adaptai o piesă pentru opera, era imperativ să scurtezi și să simplificăm. În mod tradițional, operă măreațătransmite intrigă în pensule largi; publicul nu este deosebit de interesat de complexități sale, sau de ocolirile și complexități sale. [17] O versiune netăiată a piesei lui Shakespeare avea mai mult de 30 de personaje și putea rula timp de peste patru ore. Libretul a redus numărul total de personaje la cincisprezece (numărând cei patru jucători mimici necesari pentru scena Play) și, de asemenea, a redus numărul de subploturi. Dumas tăiase scena cu santinelele Bernardo și Francisco. Au dispărut și Voltimand, Cornelius, Osric și Reynaldo. La fel ca și Dumas, Fortinbras a fost omis, astfel încât nu a fost nevoie să menționăm sau invazie din Norvegia.Dumas a omis subplotul călătoriei lui Hamlet în Anglia, așa că Rosencrantz și Guildenstern au fost, de asemenea, omise, eliminând cea mai mare parte a umorului negru al piesei. Uciderea accidentală a lui Polonius din actul 4 a fost eliminată, iar partea sa cântată a fost redusă la doar opt măsuri. [1] [16] [18]
This simplificare a personajelor și a subtramelor a concentrat drama asupra situației dificile a lui Hamlet și a efectelor sale asupra Ophélie și a lăsat opera cu 4 personaje principale: Hamlet și Ophélie, Claudius și Gertrude. This constelație de roluri a păstrat modelul tetradic și echilibrul părților masculine și feminine, care se stabiliseră în marea operă franceză la momentul operei.Robert le diablede Meyerbeer în 1831. Libretul specific inițial pentru aceste roluri o soprană (Ophélie), o mezzo mezzo. -soprano (Gertrude), un tenor (Hamlet) și un bariton sau bas (Claudius). [1]
Alte modificări ale intrigii, cum fi făcând Läerte mai puțin cinic și mai pozitiv față de Hamlet de la început, [19]nu numai că a simplificat povestea, dar a accentuat tragedia duelului lor în Scena Groparilor. Făcându-l pe Gertrude un co-conspirator alături de Claudius, a sporit conflictul dramatic dintre Hamlet și Gertrude atunci când Hamlet încearcă să-i constrâng sau mărturisire în Scena dulapului. Făcându-l pe Polonius un co-conspirator, așa cum este dezvăluit în Scena dulapului, a întărit motivația lui Hamlet de a respinge căsătoria cu Ophélie. This change crucială a facilitat transformarea Opheliei de Shakespeare în Ophélie de operă, o creatură care este aproape în întregime extrasă din secolul al XIX-lea, a cărei nebunie provine nu din acțiunile unui om care creează o situație intolerabilă, ci mai degrabă dintr-un om al retragerea lasă un gol pe care nu îl poate umple.Din punct de vedere muzical, desigur,[1] [20]
O altă schimbare, adăugarea cântecului de băut al lui Hamlet pentru Jucătorii din actul 2, a creat o altă oportunitate pentru un număr muzical plăcut publicului. A dus, de asemenea, la o scurtare a instrucțiunilor sale înainte de cântec [16] și ar putea fi justificată dramatic ca o acoperire pentru motivul său ascuns în a le cere să interpreteze piesa de mimă. [21] În scena finală, într-o altă simplă a intrigii, Laërte, Polonius și Gertrude supraviețuiesc. Ca și în piesa lui Dumas, fantoma se întoarce la sfârșit, dar, spre deosebire de Dumas, fantoma doar o lungă pe Gertrude la o mănăstire pentru rolul ei în conspirație. În cele din urmă, exact ca la Dumas, Hamlet trăiește și este proclamat rege. [21]
Compoziţie
_by_Thomas,_Cover_of_Piano-Vocal_Score.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Se cunosc foarte puține detalii despre compoziția muzicii. Thomas poate să fi primit liber în jurul anului 1859. Libretul original era în patru acte, dar cerințele autorităților de la acea vreme specifică premiera laOpera din Parisa cel puțin o opera în 5 acte pe sezon. [1] Includerea unui balet era, de asemenea, obligatorie. [22] Cel de-al patrulea și ultimul act, care a inclus Scena Nebună și Scena Groparilor, a fost pur și simplu împărțit în două. Pentru a conferi multă greutate noului act al patrulea, baletul a fost adăugat între introducerea corală a Scenei nebune și recitativul și aria lui Ophélie. [1]
În 1863, directorul Operei,Émile Perrin, a scris într-o scrisoare către un ministru de stat că Thomas aproape că terminase de scris muzica. Mai târziu, presa a făcut presupuneri cu privire la motivul întârzierii operei, sugerând că Thomas nu și-a găsit încă idealul Ophélie. [1] Opera lui ThomasMignon(1866), o adaptare după romanul lui GoetheWilhelm Meisters Lehrjahre, a fost răspunsul foarte eficient al compozitorului la adaptarea anterioară a lui Gounod Goethe, operaFaust, care a avut premiera în 1859. Mignon fusese interpretată laOperă . -Comique, iar Thomas a fost sub presiune pentru a oferi un succes similar la Opéra, în special pentru că multe dintre producțiile sale anterioare de acolo au avut rezultate slabe. [23]
Când adaptarea lui Gounod pentru Shakespeare, operaRoméo et Juliette, a apărut laThéâtre Lyriqueîn 1867, ia oferit lui Thomas un impuls suplimentar pentru a termina de lucrat la propria sa se adapteze lui Hamlet . [24] Potrivit relatărilor din presă, în același an, la biroul editorului săuHeugeldin Paris, Thomas a cunoscut-o pe soprana suedezăChristina Nilsson, care tocmai fusese logodită la Opera. Thomas a fost în cele din urmă de acord cu programarea premierei. În concordanță cu acest raport de presă, cu părți din rolul sopranei au fost modificate în această activitate, având în vedere capacitățile lui Nilsson. Thomas a înlocuit un dialog cu corul de femei din scena nebună din actul 4 cu o baladă suedeză. [1] Balada este Neck's Polska, „Deep in the sea” (în suedeză Näckens Polska, „Djupt i hafvet”) cu versuri de Arvid August Afzelius. Melodia este o melodie populară tradițională suedeză. [25] Balada este bine. cunoscută în toate țările nordice și este folosită și prima piesă națională daneză Elves ' Hill , Deep in the sea (în daneză Elverhøj „Dybt i havet ” ). Balada seamănă cu prima mișcare a lui Grieg Op. 63 ( Două melodii nordice ), iar utilizarea ei ia fost sugerată lui Thomas de către Nilsson. [18]
Nu a putut fi găsit un tenor potrivit pentru rolul lui Hamlet, dar un bariton dramatic remarcabil,Jean-Baptiste Faure, a fost disponibil, așa că Thomas a decis să transpună partea, scrisă inițială pentru un tenor, în bariton. În acest caz, Faure „a obținut un triumf personal extraordinar ca Hamlet”. [23]
Istoricul performanței
Lucrarea a avut premiera laOpera din Paris(Salle Le Peletier) pe 9 martie 1868. Printre cântăreții remarcați din distribuția originală s-au număratJean-Baptiste Faureîn rolul lui Hamlet șiChristine Nilssonîn rolul Ophelia. [28] Opera a fost pusă în scenă, cântată în italiană, la Royal Italian Opera, Covent Garden (mai târziu RoyalOpera House, Covent Garden) în iunie 1869, cu Nilsson în rolul Ophelia șiCharles Santleyîn rolul lui Hamlet. [29] Hamlet a fost cel mai mare succes al lui Thomas, alături deMignon, și a fost montat în continuare la Leipzig, Budapesta, Bruxelles, Praga, New York City, Sankt Petersburg, Berlin și Viena în cinci ani de la premiera de la Paris.
Schimbările aduse versiunii lui Shakespeare a povestirii au dus la critica la adresa operei din Londra. De exemplu, în 1890, un critic de laThe Pall Mall Gazettea scris:
Nimeni, în afară de un barbar sau un francez, nu ar fi îndrăznit să facă un burlesc atât de lamentabil cu o temă atât de tragică precum Hamlet. [30]
Hamlet (Viena, 1874), ooperetădeJulius Hopp, care a adaptat multe dintre lucrările luiOffenbach pentru capitala Austriei, este o parodie comică a metodelor artistice ale lui Thomas în operă. [31]
BaritonulTitta Ruffoa interpretat rolul principal cu basulVirgilio Lazzarica Claudius șiCyrena van Gordonca Gertrude atât pentru prima operei din Chicago, cât și în turneul la New York cuAsociația Operei din Chicagoîn 1921. [32] După aceea, opera a căzut în neglijare. .
Cu toate acestea, din 1980, interesul pentru piesa a crescut, iar lucrarea sa bucurat de un număr notabil de renașteri, inclusiv Sydney, cu Sherrill Milnes în rolul principal (1982), Toronto (1985), Viena (1992–1994,1996),Opera North(1995), [33] Geneva(1996),San Francisco Opera(1996),Copenhaga(1996 și 1999),Amsterdam(1997),Karlsruhe(1998), Washington Concert Opera (1998),Tokyo(1999), Paris (2000), Toulouse (2000), Moscova (2001), Praga (2002),Opera Theatre of Saint Louis(2002), Londra (2003), [34]și Barcelona (2003, DVD disponibil). Ultima producție (prezentată pentru prima dată la Geneva) a fost prezentată laMetropolitan Operaîn 2010. [35] Sezonul 2009/2010 alOperei Naționale din Washingtona prezentat și o producție de Hamlet , iarOpéra de Marsiliaa prezentată lucrarea în 2010 cuPatrizia Ciofi.Opera din Minnesotal -a prezentat în sezonul 2012/13, în același an cuLa Monnaie, la Bruxelles, cu Stéphane Degout în rolul principal. Același Stéphane Degout a cântat Hamlet la Paris, laOpera Comique, în decembrie 2018. [36]
Roluri
Rezumat
- Locul:DanemarcalaCastelul Elsinore.
Actul 1
Scena 1: Sala Încoronării
Curtea regală daneză sărbătorește încoronarea reginei Gertrude, care sa căsătorit cu Claudius, fratele regretatului rege Hamlet. Claudius pune coroana pe capul lui Gertrude. Toți pleacă, iar prințul Hamlet, fiul regretatului rege și al Gertrudei, intră. Este supărat că mama lui sa recăsătorit atât de curând. Ophélie intră și ei cântă un duet de dragoste. Intră Laërte, fratele Ophéliei. El este trimis în Norvegia și a rămas bun. O încredințează pe Ophélie în grija lui Hamlet. Hamlet refuză să se alăture lui Laërte și Ophélie când pleacă pentru a se alătura banchetului și pleacă în altă direcție. Curtenii și soldații, în drum spre banchet, intră în sală.Horatio și Marcellus le spun soldaților că au văzut fantoma tatălui lui Hamlet pe meterezele castelului în noaptea precedentă și au plecat să-i spună lui Hamlet.
Scena 2: Ramparts
Horatio și Marcellus îl întâlnesc pe Hamlet pe metereze. Apare Fantoma, Horatio și Marcellus pleacă, iar Fantoma îi spune fiului său că Claudius la ucis cu altă. Fantoma îi poruncește lui Hamlet să se răzbune pe Claudius, dar Gertrude trebuie cruțată. Fantoma se retrage. Hamlet scoate sabia și jură să-și răzbune tatal.
Actul 2
Scena 1: Grădinile
Ophélie, citind o carte, este îngrijorată de noua indiferență a lui Hamlet. Hamlet apare în depărtare, dar pleacă fără să vorbească. Regina intra. Ophélie că ar dori să părăsească curtea, dar Regina insistă că ar trebui să rămână. Ophélie iese din grădină și intră regele Claudius. Gertrude bănuiește că Hamlet știe acum despre uciderea tatălui său, dar Claudius spune că nu știe. Hamlet intră și se prefață nebunie. El respinge toate propunerile de prietenie ale lui Claudius, apoi anunță că a angajat o trupă de actori pentru a interpreta o piesă în acea seară. Claudius și Gertrude pleacă, iar jucătorii intra. Hamlet le cere să mimeze piesa Crima lui Gonzagoși apoi cântă un cântec de băut, jucându-se pe prost, pentru a nu trezi suspiciuni.
Scena 2: Piesa
Regele și Regina și ceilalți oaspeți se adună în sala castelului unde a fost amenajată scena. Începe piesa și Hamlet povestește. Piesa spune o poveste asemănătoare cu uciderea tatălui lui Hamlet. După ce i se administrează „otrava”, „asasinul” pune „coroana” pe cap. Claudius devine palid, se ridică brusc și ordonă piesei să se oprească și actorilor să plece. Hamlet îl acuză pe Claudius de uciderea tatălui său și îi smulge coroana de pe cap. Întregul ansamblu reacționează într-un mare sept cu cor.
Actul 3
Scena dulapului
În camerele Reginei, Hamlet oferă monologul „A fi sau nu fi”, apoi se ascunde în spatele unei tapiserii. Claudius intră și se roagă cu voce tare de remuşcări. Hamlet, hotărând că sufletul lui Claudius poate fi salvat, dacă este ucis în timp ce se roagă, amână din nou. Polonius intră și conversația cu Claudius în dezvăluie proprie complicitate. Regele și Polonius pleacă, Hamlet iese, iar Gertrude intra cu Ophélie. Regina caută să-l convingă pe Hamlet să se căsătorească cu Ophélie, dar Hamlet, realizând că nu se poate căsători cu fiica vinovatului Polonius, refuză. Ophélie va întoarce inelul lui Hamlet și pleacă. Hamlet caută să o forțeze pe Gertrude să-și înfrunte vinovăția, dar ea rezistă.În timp ce Hamlet o amenință, el vede Fantoma, care îi amintește că trebuie să-și crute mama.
Actul 4
Scena Nebună
După respingerea lui Hamlet, Ophélie a înnebunit și se îneacă în lac.
Actul 5
Scena gropari
Hamlet dă peste doi gropari care săpă un mormânt nou. El întreabă cine a murit, dar ei nu știu. Cântă remușcări pentru răul tratat cu Ophélie. Laërte, care sa întors din Norvegia și a aflat de moartea surorii sale și de rolul lui Hamlet în ea, intră și îl provoacă pe Hamlet la duel. Se luptă, iar Hamlet este rănit, dar cortegiul funerar al lui Ophélie întrerupe duelul. Hamlet că dă seama în sfârșit că e moartă. Fantoma apare din nou și îl îndeamnă pe Hamlet să-l omoare pe Claudius, ceea ce Hamlet face, răzbunând moartea tatălui său. Fantoma afirmă vinovăția lui Claudius și nevinovăția lui Hamlet. Hamlet, încă în disperare, este proclamat Rege la strigăte de „Trăiască Hamlet! Trăiască Regele!”.
- [În sfârșitul mult mai scurt din „Covent Garden”, fantoma nu apare și, după ce Hamlet îl atacă și îl ucide în cele din urmă pe Claudius, acesta îmbrățișează trupul lui Ophélie și moare. Se pare că această versiune nu a fost folosită până de curând]. [40]
Descriere detaliată cu comentarii
Preludiu. Opera începe cu un scurt preludiu de aproximativ trei minute și jumătate. Muzica începe cu rulouri moale de timpane, continuă cu tremolandi de coarde, apeluri de corn și motive de coadă angoase și „evocă mintea chinuită a eroului, precum și meterezele reci din Elsinore”. [41]
Actul 1
Scena 1
O sală în castelul din Elsinore (decor proiectat deAuguste Alfred RubésiPhilippe Chaperon) .
1. Introducere, marș și refren. Curtea celebrează Încoronarea lui Gertrude, văduva regelui Hamlet; și căsătoria ei cu fratele său, Claudius (Curtenii: Que nos chants montent jusqu'aux cieux – „Lasă cântecele noastre să se ridice la cer”). Noul rege, Claudius, stă în fața tronului său pe o estradă, înconjurat de nobili curții. Cancelarul său de curte, Polonius, este în apropiere. Regina Gertruda intra, se apropie de estradă și se înclină în fața regelui (Curtenii: Salut, ô Reine bien-aimée! – „Salutări, o, iubită regină!”). Polonius îi înmânează Regelui o coroană, pe care o ia și o pune pe cap (Regele: Ô toi, qui fus la femme de mon frère– „O, tu, care ai fost soția fratelui meu”). Gertrude comentează într-opartelui Claudius că nu-și vede fiul Hamlet. Claudius o îndeamnă să se poarte ca regină. Curtenii cântă bucuria în timp ce sărbătoresc glorioasa căsătorie a Regelui și a Reginei (Curtenii: Le deuil fait place aux chants joyeux – „Doliu lasă loc cântecelor vesele”). Regele și Regina părăsesc sala urmați de curteni.
2. Recitativ și duet. Prințul Hamlet, fiul regretat Rege și al Gertrudei, intră în sala goală. Când Hamlet intra, înainte de a începe să cânte, coardele joase din orchestră cântă Tema lui Hamlet : [1]
.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
El deplânge că mama sa sa recăsătorit la abia două luni de la moartea tatălui său (Hamlet: Vains regrets! Tendresse éphémère! – „Futile regrets! Ephemeral tandree!”).
Ophélie intra. Intrarea ei este însoțită de Tema lui Ophélie . Potrivit muzicologului german Annegret Fauser, muzica lui Ophélie contrastează cu fraza foarte obișnuită de 8 bare a lui Hamlet: tema cu 4 bare îi accentuează caracterul nervos prin utilizarea ritmurilor cu note punctate, a unei linii de melodie cromatică și a instrumentelor de suflat din lemn de gamă înaltă. Fragmentul de mai jos se termina cu 3 batai de muzica de flaut solo florid, care prefigureazacoloraturacântând mai târziu în opera a lui Ophélie. [1]
.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Ea este îngrijorată că durerea lui Hamlet le va distruge fericirea (Ophélie: Hélas! votre âme – „Vai! sufletul tău”) și este îngrijorată că, din moment ce Claudius ia dat lui Hamlet permisiunea de a pleca, Hamlet va fugi de la curte. . Hamlet protestează că nu poate face promisiuni de dragoste într-o zi, doar pentru a le uita în următoarea. Inima lui nu este cea a unei femei. Ophélie este tulburată de insultă, iar Hamlet îi cere iertare.
Duetul le afirmă dragostea (Hamlet, Ophélie: Doute de la lumière – „Îndoială că lumina”). Textul duetului se bazează pe „Îndoiesc că stelele sunt foc” a lui Shakespeare, care face parte dintr-o scrisoare a lui Hamlet către Ophelia pe care Polonius sau citește lui Gertrude și Claudius. Melodia liniei vocale din primele fraze ale lui Hamlet a fost numită Tema dragostei lui Hamlet pentru Ophélie și apare de mai multe ori în operă, cu o intensitate deosebită aproape de sfârșitul Scenei nebune (vezi mai jos ). [1]
.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Cele trei teme care au fost introduse în acest număr sunt cele mai importante elemente pe care Thomas le folosește pentru a crea unitate compozițională și dramatică în operă. Ele reapar, de obicei sub formă modificată, ori de câte ori se prezintă situații semnificative relevante pentru ideile pe care le are, deși fără a avea, în sensul wagnerian, o funcție .leitmotivică . [1]
3. Recitativ și cavatina lui Laërte. Intră fratele lui Ophélie, Laërte. El le spune lui Hamlet și Ophélie că regele îl trimite la curtea Norvegiei și că trebuie să plece chiar în noaptea aceea (spre deosebire de piesa în care, așa cum a spus Matthew Gurewitsch de la Opera News, se îmbarcăpentru„oalele Parisului”). . [19] În cavatina sa, Laërte îi cere lui Hamlet să vegheze asupra surorii sale în timp ce acesta este plecat (Laërte: Pour mon pays, en serviteur fidèle – „Pentru țara mea, în slujire credincioasă”). (În piesa Laertes o avertizează pe Ophelia să se ferească de intențiile lui Hamlet.) Fanfarele se aud în timp ce servitorii trec paginile în spate. Laërte îi cere lui Hamlet și Ophélie să vină cu el la banchet, dar Hamlet refuză. Cuplul se desparte, când Laërte și Ophélie pleacă la banchet, iar Hamlet pleacă în ceaaltă direcție. Se aud mai multe fanfare pe măsură ce lorzii și doamnele intră în drum spre banchet (Lords and Ladies: Honneur, honneur au Roi! – „Onoare, cinste regelui!”).Ei sunt urmați de un grup de ofițeri tineri.
4. Cor de Ofițeri și Pagini. Ofițerii cântă speranța că chemarea plăcerii le va risipi oboseala actuală (Ofițeri: Nargue de la tristesse!– „Bate de joc de întristare”). Horatio și Marcellus intră în grabă, căutându-l pe Hamlet. Ei spun că au văzut fantoma regretatului rege pe metereze în noaptea precedentă. Ofițerii sceptici răspund: "O iluzie absurdă! Minciuni și vrăjitorie!" Nedescurajați, Horatio și Marcellus pleacă să-l găsească și să-l avertizeze pe tânărul prinț. Ofițerii, împreună cu domnii și doamnele, termină oră și pleacă la banchet.(Din nou, această scenă este diferită de piesa în care Horatio, care nu a văzut fantoma însuși, ci doar a auzit despre ea de la santinelele, raportează direct lui Hamlet vestea despre apariția fantomei, și nu unui grup de soldați. Căci oarecare motiv. pentru Matthew Gurewitsch pentru această schimbare este oarecum ciudată: „Horatio și un acompaniament aruncă vestea înfricoșătoare despre apariția Fantomei unui escadron de ofițeri tineri zbuciumați,[19]
Scena 2
meterezele. În spate, castelul iluminat. - Aceasta noapte. Luna este parțial ascunsă de nori denși (decor proiectat de Auguste-Alfred Rubé șiPhilippe Chaperon) .
Preludiu. Preludiul de cinci minute stabilește atmosfera sinistră a scenei.
5. Scena la metereze. Horatio și Marcellus intră (Horatio: Viendra-t-il? – „Va veni?”) și sunt urmați în curând de Hamlet (Hamlet: Horatio! n'est-ce point vous? – „Horatio! ești tu?”) . Horatio și Marcellus îi spun lui Hamlet că au văzut fantoma tatălui său în noaptea anterioară, la douăsprezece. Se aud fanfare emanând din sala de banchet din castel, iar la scurt timp după aceea, clopotele încep să sune la miezul nopții. Apare fantoma și primă frică.
Invocare. Hamlet se adresează Fantomei (Hamlet: Spectre infernal! Imagine venerée! – „Apariție infernală! Imagine venerata!”). Fantoma dă un semn care indică că Horatio și Marcellus ar trebui să se retragă, iar Hamlet le ordonă să facă acest lucru. Fantoma vorbește: Écoute-moi!- „Ascultă la mine!”. Se identifică și îi poruncește lui Hamlet să-l răzbune. Hamlet întreabă care este crimă pe care trebuie să o răzbune și cine a comis-o? Se aud sunete de muzică din interiorul castelului, fanfare și tunuri îndepărtate, iar Duhul răspunde: „Ascultă: pe acela îl cinstesc, pe acela pe care l-au proclamat rege!... Adulterul mi-a pângărit reședința regală: și el, ca să-și facă trădarea mai desăvârșită, spionându-mi somnul și profitând de ceas, a turnat otravă pe buzele mele adormite... Răzbună-mă, fiule! Răzbună-ți tatal!... De la mama ta, totuși, întoarce-te. mânia ta îndepărtată, trebuie să lăsăm pedeapsa în grija raiului”. Fantoma se retrage, cuvintele sale de despărțire: Souviens-toi! - „Ține-mă minte!Ombre chére, ombre vengeresse, j'exaucerai ton vœu! ... je me souviendrai! – „Umbră iubită, umbră răzbunătoare, îți voi împlini porunca!... Îmi voi aduce aminte!”). Muzicologul englezElizabeth Forbesa scris: „Chiar și detractorii compozitorului, și au fost mulți, sunt de acord cu muzica lui Thomas pentru această scenă este magistrală; el surprinde perfect atmosfera înfricoșătoare și sumbră...” [42] În sa. recenzie a înregistrării cuThomas Hampsonîn rolul lui Hamlet, Barrymore Laurence Scherer spune: „Thomas surprinde starea de rău umbră a lui Hamlet atât în linia vocală, cât și în acompaniamentul sumbru... Intimitatea înregistrării îi oferă lui Thomas Hampson o oportunitate amplă de a profita la maximum. de relația dintre cuvinte. si muzica...Muzica orchestrală care însoțește jurământul său de a răzbuna uciderea tatălui său este un alt exemplu de temă care reapare de mai multe ori în punctele cheie ale dramei. [1]
_Act1Sc2_Ombre_chere_(piano-vocal_score_p83).jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Actul 2
Intr-acte. Cel de-al doilea act începe cu un interludiu muzical de aproximativ două minute, care pune scena în grădină. După câteva acorduri orchestrale introductive și apeluri de corn, arpegiile de harpă duc în secțiunea principală care folosește Tema dragostei lui Hamlet , [1] interpretată inițială de corn și coarde, urmată de corn solo însoțit de figuri de clarinet și flaut care amintesc de chematurile păsărilor. . [43]
Scena 1
Grădinile castelului (decor proiectat deCharles-Antoine Cambon) .
6. Aria lui Ophélie. Ophélie este în grădină cu o carte în mână. Ea deplânge distanța lui Hamlet, simțind că privirealui este ceva ca un reproș. Citește din cartea ei, la început în tăcere, apoi cu voce tare (Ophélie: „Adieu, dit-il, ayez-foi!” – „'Adieu, a spus el, ai încredere în mine!””). Hamlet apare de ceaaltă parte a grădinii. (Uncorn englezcântă Tema dragostei lui Hamlet .) Hamlet o vede pe Ophélie și întârzie. Din nou citește cu voce tare din cartea ei (Ophélie: "En vous, cruel, j'avais foi! Je vous aimais, aimez moi!"– „'În tine, crud, am crezut. Te-am iubit! Iubește-mă și pe mine!”), apoi se uită la Hamlet. Cu toate acestea, el rămâne tăcut, apoi se grăbește departe. Ophélie spune cu tristețe: Ah! ce livre a dit vrai! – "Ah! This carte a spus adevărul!" și continuă aria (Ophélie: Les serments on des ailes! – „Promises have wings!”).
7. Recitativ și arioso. Regina vine în grădină sperând să-l găsească pe Hamlet. Ea vede suferința lui Ophélie și o presează pentru informații cu privire la cauza (Regina: Je croyais près de vous trouver mon fils – „M-am gândit să-mi găsesc fiul cu tine”). Ophélie spune că Hamlet nu o mai iubește și cere permisiunea de a părăsi curtea. În ariosoul reginei, unul dintre cele mai bune numere din scor, [42] ea respinge cererea lui Ophélie, spunând că bariera dintre Ophélie și Hamlet provine dintr-o altă sursă (The Queen: Dans sons regards plus sombre – „În expresia sumbră” ). Ea susține că prezența lui Ophélie poate ajuta la vindecarea lui Hamlet de nebunia lui.Ophélie spune că se va supune și pleacă.
8. Duet. Regele vine acum în grădină (The King: L'âme de votre fils est à jamais troublée, Madame – „Sufletul fiului tău este mereu tulburat, doamnă”). Regina sugerează că Hamlet a descoperit adevărul, dar Claudius crede că nu bănuiește nimic.
O versiune extinsă a acestui duet foarte scurt apare în partitura pian-vocală. [44] Doar frazele inițiale ale acestui pasaj se găsesc în partitura originală completă și secțiunea care începe cu fraza reginei Hélas! Dieu m'épargne la honte – „Vai! Dumnezeu să mă scutească de rușine” este marcat ca o posibilă tăietură. Scorul din restul duetului a fost considerat pierdut. Manuscrisul original cu partitura completă a duetului a fost găsit recent laBibliothèque nationale de Francedin Paris. [42] Duetul netăiat este interpretat în înregistrarea video cuSimon Keenlysideîn rolul lui Hamlet. [45] Este inclus ca anexă în înregistrarea cuThomas Hampsonca Hamlet (vezi Înregistrări ). [42]
Recitativ. La încheierea duetului intră Hamlet, iar orchestra cântă Tema lui Hamlet . [46] Când tema cu 8 bare sa încheiat, Regele îl cheamă pe Hamlet (Regele: Cher Hamlet– „Dragă Hamlet”), iar Hamlet răspunde „Sire!”. Claudius îi cere lui Hamlet să se refere la ca tată, dar Hamlet îi răspunde că tatăl său este mort. Claudius oferă mâna, în numele tatălui lui Hamlet. Urmează o pauză când orchestra începe din nou să cânte Tema lui Hamlet, iar Hamlet răspunde: „A lui este primit și lipsită de viață”. Când tema sa terminat, Claudius îl numește pe Hamlet „Fiul meu...”, dar Hamlet îi răspunde furios: „Numele meu este Hamlet!” și începe să plece. Orchestra începe din nou Tema lui Hamlet, iar Gertrude întreabă dacă Hamlet o caută pe tânăra și frumoasa Ophélie, dar Hamlet răspunde că tinerețea și frumusețea vor dispărea într-o singură zi.Când orchestra a terminat de cântat Tema lui Hamlet, Claudius îi sugerează că Hamlet ar putea dori să călătorească în străinătate, în Franța și Italia,
Se aude un sunet îndepărtat de muzică festivă. Tema folosită este cea a Marșului danez (care însoțește intrarea în curtea regală în următoarea Scenă de joc). [47] Regele îi spune lui Hamlet să asculte sunetul festivităților și îl îndeamnă să-și ridice capul. Hamlet anunță că a convocat o trupă itinerantă de actori pentru a oferi divertisment. Claudius este de acord cu aceasta, iar apoi îi spune lui Gertrude: „Nu știe nimic!”, dar ea îi răspunde „Mi-e frică!” în timp ce se întorc să plece. Orchestra începe să cânte tema promisiunii lui Hamlet , iar Hamlet cântă: Mon pére! Răbdare! Răbdare! – „Tatăl meu! Răbdare! Răbdare!”. [48]
9. Recitativ și cor de comedianți. Marcellus și Horatio intra cu Jucătorii (tenori și bași). Marcellus anunță: Voici les histrions mandés par vous, Seigneur. – „Iată actorii pe care i-ați trimis, milord”. Jucătorii cântă un refren. [49] Într - o parte, Hamlet dezvăluie adevăratul scop de uncriminal a avut și-a mărturisitcrimă") .Apoi le cere paginilor să aducă vin pentru toți.
10. Chanson Bacchique . Apucând un pahar, Hamlet cântă un cântec de laudă a vinului (Hamlet: Ô vin, dissipe la tristesse qui pése sur mon cœur! À moi les rêves de l'ivresse et le rire moqueur! – „O, vin, risipește tristețea care cântărește ! pe inima mea! Dă-mi vise de euforie și râsul batjocoritor!"). Într-ocadențăplină de flori se ridică la un G înalt (G4). (O versiune mai ușoară cu mai puține note și o notă de sus mai joasă, F (F4), este de asemenea inclusă în partitură.) [50] Acest cântec de băut, care nu se găsește în Shakespeare, a făcut obiectul multor critici negative.Edward Greenfield, pe de altă parte, a scris că „Thomas declanșează o lovitură de stat superbă cu cel mai memorabil solo-uri ale eroului, cântecul lui de băut pentru jucători...” [51 ]
Scena 2
_NGO2-612.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Sala Mare a castelului, luminată festiv. Tronul regal este în dreapta, o platformă pentru curți în stânga; în spate, un mic teatru, draperiile închise (decorat deCharles-Antoine Cambon) .
11. marş danez.Intrarea în curtea regală este însoțită de un marșde patru minute și jumătate în timpalla brevesiîn formă ABAcare este introdusă cu fanfară. Tema secțiunii A a fost auzită pentru prima dată aproape de sfârșitul recitativului trio cu Claudius, Hamlet și Gertrude în prima scenă a actului 2. Regele și Regina intră primii, de Polonius, Ophélie, Hamlet, Horatio, Marcellus, și urmați instanta. [52]
Recitativ și prolog. Hamlet o întreabă pe Ophélie dacă poate să stea la picioarele ei (Hamlet: Belle, permettez-nous – „Doamnă, permiteți-mi”). Ea răspunde că expresia lui o sperie și o înfricoșează. Hamlet stă, cu ochii ațintiți asupra regelui și reginei. Fiecare ia locul și se deschid draperiile teatrului mic. Piesa este introdusă cu un scurt pasaj orchestral cu un solode saxofon . (După Annegret Fauser, acesta este primul exemplu de utilizare a unui saxofon într-o operă.) [53] Într-o operă, Hamlet îi cere lui Marcellus să-l privească pe Rege (Hamlet: Voici l'instant! fixez vos regards). sur le Roi, et , si vous le voyez pâlir, dites-le moi! – „Acum! Fixează-ți privirea asupra Regelui și, dacă ar păli, spune-mi!”).
12. Pantomimă și final. Pe scena mică, un rege în vârstă, purtând o coroană, întră încet pe brațul unei regine ale cărei trăsături și costum sunt asemănătoare cu cele ale reginei Gertrude. Hamlet, ai ochi nu părăsesc niciodată chipul regelui Claudius, povestește acțiunea piesei mimate (Hamlet: C'est le vieux Roi Gonzague et la Reine Genièvre – „Acesta este bătrânul Rege Gonzago și Regina Guinevere”). Piesa se desfășoară după cum urmează: Cu proteste de dragoste, Guinevere îl conduce pe Gonzago într-un loc singuratic. Regele somnoros adoarme imediat în brațele ei. Intră ticălosul. Ea întinde o ceașcă, el o apucă și toarnă poți să fatală, apoi ia coroana și io pune pe cap.
În acest moment, Hamlet întrerupe narațiunea și se adresează direct lui Claudius (Hamlet: Sire, vous pâlissez – „Sire, palidezi!”). Înfuriat și înfricoșat, Regele se ridică (Regele: Chassez, chassez d'ici ces vils histrions! – „Expel, expul these vil menestrels!”). Hamlet, făcând nebunie, îl acuză pe Claudius de uciderea tatălui său (Hamlet: C'estlui qui versait le poison! Hamlet se apropie de Rege, împingând deoparte curtenii care îl înconjoară și smulge coroana de pe capul lui Claudius , masque menteur! vaine couronne, à bas! – „Jos masca mincinoasă! Jos coroana goală! ").
Regele, trăgându-se, declară solemn: Ô ofense mortelle! Aveugle démence, qui glace tous les cœurs d'effroi! – "O insultă fatală! O nebunie oarbă, care înfioară fiecare inimă de groază!" Melodia liniei vocale este o variantă a temei din Promisiunea lui Hamlet . Ophélie strigă, iar regina declară indignarea (The Queen: Dans sa folle rage, il brave, il outrage – „În furia lui nebună, el sfidează, ofensează”). Aceste declarații ale regelui și ale reginei încep un mare pasaj al ansamblului, „un magnific septet”, [22] care ajunge la un punct culminant în care Hamlet izbucnește într-o „emoție nebună asemănătoare lui Berlioz” [51] cu fragmente dinChanson Bacchique .. La final, Hamlet se prăbușește total. Regele iese în grabă, urmat de regină și de întreaga curte.
Actul 3
„Scena dulap”
O cameră în apartamentele Reginei. În spate sunt două portrete în lungime ale celor doi regi. Aprie-Dieu. O lampă arde pe o masă (montată deÉdouard Desplechin) .
Intr-acte. Actul începe cu o scurtă dar puternică introducere, „aproape verdiană” [18] în efectul ei. Coarnele franceze Fortissimo cântă varianta promisiunii lui Hamlet (infracțiunea Ô mortelle a regelui ! ) care a început septul care a închis actul 2. Muzica devine mai agitată, reflectând starea de spirit extrem de conflictuală a lui Hamlet. Trâmbițele sună fragmente mutante ale marșului danez al curții regale. [1]
13. Monolog. Hamlet este singur și așezat pe o canapea. El se pedepsește pentru eșecul său de acțiune (Hamlet: J'ai pu frapper le misérable – „Aș fi putut să-l ucid pe ticălos”). Aceasta duce la o secțiune mai calmă, mai introspectivă (Hamlet: Être ou ne pas être – „A fi sau a nu fi”), care urmează îndeaproape originalul Shakespeare, deși foarte scurtat. [19] [20] Aude pe cineva apropiindu- se (Hamlet: Mais qui donc ose ici me suivre? Le Roi!... – „Dar cine îndrăznește să mă urmeze aici? Regele!...”). Se ascunde în spatele unei tapiserie (arras).
14. Recitativ și arie de bas. Regele intra. Se gândește pentru sine (Regele: C'est en vain que j'ai cru me soustraire aux remords. – „Degeaba m-am gândit să scap de remuşcările mele”). Regele îngenunchează la prie-Dieu și se roagă cu voce tare (Regele: Je t'implore, ô mon frère! – „Te implor, o, frate!”). Hamlet aude și se teme că remușcările lui Claudius i-ar putea salva sufletul. Prin urmare, el amână încă o dată, hotărând că Claudius trebuie trimis în beție la curte. Regele se ridică. Crezând că a văzut o fantomă, îl cheamă pe Polonius. Polonius intră în grabă. Regele îi spune că a văzut fantoma regelui mort.Polonius caută să-l liniștească pe Rege și îl avertizează să se ferească ca un cuvânt să nu-i trădeze pe amândoi. Regele iese în grabă urmat de Polonius. Hamlet iese din spatele tapisseriei (Hamlet: Polonius est son complice! le père d'Ophélie! – „Polonius is his complice. Ofelia's father!”). Regretă că a auzit această revelație teribilă.
_-_Henri_Gervex_ON2010-03-12.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
15. Trio. Ophélie intră cu Regina. (Regina: Le voilà! Je veux lire enfin dans sa pensée – „Iată-l! Trebuie să știu ce are în minte”). Regina îi spune lui Hamlet, altarul îl așteaptă, iată-i logodnica. Hamlet îndepărtează privirea, fără să răspundă. Regina persistă. Hamlet se gândește la perfidia lui Polonius. Ophélie întreabă ce vrea să spună. El răspunde: Nu! Allez dans un cloître, allez, Ophélie. – „Nu! Du-te la o mănăstire de maici, du-te, Ophélie.”).Regina întreabă dacă a uitat toate virtuțile lui Ophélie. El răspunde că acum nu simte nimic în inima lui.Cet amor promis à genoux – „Dragostea pe care ai jurat-o în genunchi”). Ea îi întoarce inelul ei ( Theme of Hamlet's Love ), iar Hamlet plânge. Regina se întoarce către Ophélie spunându-i că plânge, ammintește, că te iubește. Hamlet strigă din nou (Hamlet: Non! Allez dans un cloître, allez, Ophélie – „Nu! Du-te la o mănăstire de maici, du-te, Ophélie”). Fiecare continuă să exprime sentimente conflictuale într-un ansamblu extins. Ophélie pleacă, ascunzându-și lacrimile.
16. Duet. Regina îl avertizează pe Hamlet că și-a jignit tatăl și ea poate fi neputincioasă să-i salveze viața (Regina: Hamlet, ma douleur est immense! – „Hamlet, my grief is great!”). Hamlet întreabă cine și-a jignit tatal? Ea neagă orice înțelegere a semnificației lui. Hamlet îi blochează încercarea de a pleca, încearcă să o forțeze să-și înfrunte vinovăția (Hamlet: Ah! que votre âme sans refuge pleure sur les devoirs trahis – „Ah! Lasă-ți inima lipsită de apărare să plângă pentru îndatoririle trădate”) . Hamlet conduce mama către cele două portrete și arată spre portretul tatălui său (Ham: Ici la grâce et la beauté sereines– „Iată grația și frumusețea senină”), apoi spre celălalt portret ( Là, tous les crimes de la terre! – „Acolo, toate crimele pământului!”). Regina imploră milă, îngenuncheată în fața lui Hamlet (Regina: Pardonne, hélas! ta voix m'accable! – Iartă-mă, vai! Vocea ta mă devastează!")..auzit pentru prima dată în Scena Ramparts ca acompaniament la aria lui Hamlet ( Spectre infernal! ). Lumina se stinge, iar Fantoma apare în spatele canapelei, cu un braț întins spre Hamlet (Fantoma: Mon fils! – „Fiul meu!”). Hamlet se retrage în confuzie. Fantoma îl avertizează pe Hamlet (Fantoma: Souviens-toi... mais épargne ta mère! – „Nu uita... dar cruță-ți mama!”). Pe măsură ce Fantoma dispare,, iar ușile se închid singure. Hamlet îi cere mamei sale să nu creadă că este nebun; furia i sa potolit. El spune că se pocăiască și să doarmă în pace, apoi pleacă. Ea se prăbușește la poalele prie-Dieu.
Elizabeth Forbes afirmă că duetul final al actului 3 domeniul culminant al actului și scena esențială a întregii opere [20] , iar actul în ansamblu „este de departe cel mai bun din opera, atât din punct de vedere muzical, cât și dramatic. „ [42]
Actul 4
Un loc pastoral înconjurat de copaci. În spate, un lac presărat cu insulițe verzi și mărginit de sălcii și papuri. Ziua se sparge și inundă scena cu lumină veselă (decorată deÉdouard Desplechin) .
17. Entr'acte. Un scurt interludiu muzical de aproximativ două minute, care include un solo de clarinetlegato, introduce actul al patrulea.
Balet: La Fête du printemps (Sărbătoarea primăverii). Divertisment.
- A. Dansul tara. Intră o petrecere de tineri țărani danezi și urmează un festival de primăvară (Țărani: Voici la riante saison – „Sezonul distracției este aici”).
- B–F. Baletul propriu-zis, care durează aproximativ 18 minute, acest format din următoarele secțiuni:
- B. Pas des chasseurs
- C. Pantomima
- D. Valse-Mazurka
- E. Scène du bouquet – La Freya
- F. Strette finala
Înregistrarea condusă deRichard Bonynge(cuSherrill Milnesca Hamlet șiJoan Sutherlandca Ophelia) include muzica de balet la locul său la începutul actului 4, dar omite porțiuni semnificative din ea. [54] Edward Greenfield, în recenzia sa asupra înregistrării din revistaGramophone, spune că muzica de balet „poate părea, în principiu, o intruziune absurdă în toate operele, dar... de fapt oferă o pregătire încântătoare pentru scena nebună a Opheliei”. [51]
În înregistrarea cu Thomas Hampson ca Hamlet, secțiunile B–F ale baletului sunt incluse ca anexă. Elizabeth Forbes, în eseul ei care însoțește acea înregistrare, spune: „divertissement-ul de balet din La Fête du printemps (un balet era obligatoriu la Opéra în secolul al XIX-lea) care deschide actul 4 este, sincer, un anti-clim ... nedistins din punct de vedere muzical și inutil în mod dramatic”. [20]
Videoclipul cu Simon Keenlyside în rolul lui Hamlet omite întregul balet și cea mai mare parte a muzicii sale (secțiunile A–E).
18. Scena lui Ophélie și Aria („Scena nebună”).
Recitativ. Muzica începe cu Tema lui Ophélie . Țăranii văd o fată tânără apropiindu-se (Țărani: Mais quelle est cette belle et jeune demoiselle – „Dar cine este această tânără fată drăguță”).
Ophélie intra, îmbrăcată într-o rochie albă și lungă și cu părul împodobit în mod bizar cu flori și plante rampante (Ophélie: A vos jeux, mes amis, permettez-moi de grâce de prendre part! – „Prietenii mei, vă rog permiteți -mi să mă alătur jocuri!”). Recitativul de deschidere al lui Ophélie este întrerupt de o cadențăplină de flori cu o cursă ascendentă până la un tril pe A forte ( A5 ). [55]
Andante. Ophélie le spune țăranilor că, dacă aud că Hamlet a uitat-o, nu ar trebui să creadă (Ophélie: Un doux serment nous lie – „O promisiune tândră ne leagă unul de celălalt”). Partea orchestrală are un acompaniament de cvartet de coarde marcat „espressivo”. [56]
Vals. This secțiune, marcată „Allegretto mouvement de Valse”, începe cu o scurtă introducere orchestrală. Ophélie oferă o crenguță de rozmarin sălbatic unei fete tinere și o bivincă altuia (Ophélie: Partegez-vous mes fleurs – „Împărtășește-mi florile”). Se încheie cu o cadență și mai elaborată care se termină cu un tril prelungit pe F (F5), care se termină cu un salt de octavă în jos și o trece rapidă ascendentă lastaccatoB-bemol final (B ♭ 5). Într-o versiune alternativă mai dificilă, trilul pe Fa se termina cu un salt în sus la D forte (D6) și o trecere rapidă coborând la Si bemol mediu (B ♭ 4) .), urmat de un salt de octavă în sus la un final forte și bemol mare (B ♭ 5) care este ținută. [57]
.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
Balada. În plină Balada, Ophélie cântă despre Willis (spritul de apă) care ademenește iubitorii până la moarte, târându-i sub apă până se îneacă (Ophélie: Et maintenant écoutez ma chanson. Pâle et blonde, dort sous l'eau profonde – " Și acum ascultă cântecul meu. Palid și frumos, dormind sub apă adâncă"). (Balada înlocuiește „Mâine este Ziua Îndrăgostiților” a lui Shakespeare, ale cărei cuvinte obscure au fost probabil considerate nepotrivite la Operă.) [20] Include o cantitate de cântare colorată și, în cuvintele lui Matthew Gurewitsch, este „împletit cu o fâșie fără. cuvinte de refren, răsucit peste pulsul nervos al unei tobe, poate cântecul păsărilor dintr-o țară nedescoperită.” [19]Balada se încheie cu un pasaj de coloratură care se termină cu o alergare până la un E înalt (E6) și untrilfortissimo pe Ascuțit (A5 ascuțit) care duce la finalul B înalt (B5). [20] [58]
19. Vals-Balet. Un scurt pasaj coral (Țărani: Sa raison a fui sans retour – „Rațiunea ei a fugit, nu se va întoarce niciodată”) introduce o reluare orchestrală a muzicii de vals auzită pentru prima dată înainte de Balada.
20. Finală. Secțiunea finală începe cu un acord de suflat din lemn, urmat de arpegii de harpă cu un acompaniament coral fără cuvinte à bouches fermées (asemănător cu „Humming Chorus” din opera ulterioară a lui Puccini,Madama Butterfly) care repetă tema din Pâle et blonde . Ophélie cântă: Le voilà! Je crois l'entendre! – "Iată-l! Cred că îl aud!". În timp ce se aplecă deasupra apei, ținându-se de ramurile unei sălcii cu o mână și dând deoparte papurele cu cealaltă, ea repetă câteva dintre cuvintele și melodia ( Tema dragostei lui Hamlet ) [1] din duetul ei de dragoste cu Hamlet în actul 1 (Ophélie: Doute de la lumière – „Îndoială că lumina luminează”). O vedem momentan plutind în rochia ei albă, în timp ce curentul o duce departe. (Acțiunea care urmează descrierea lui Gertrude a morții Ofeliei în actul 4 al lui Shakespeare, scena 7.) [9]
Potrivit Elizabeth Forbes, succesul inițial al operei la Opéră sa datorat, fără îndoială, în mare parte efectelor vocale spectaculoase ale „Scenei nebune”, interpretată de Ophélie originală,Christine Nilsson. [20]
Actul 5
Cimitirul de lângă Elsinore.
21. Cântecul Groparilor. Doi gropari sapă un mormânt (Primul gropar: Dame ou prince, homme ou femme – „Doamnă sau prinț, bărbat sau femeie”). În orchestră se aude Tema lui Hamlet , iar el apare în depărtare și se apropie încet (amândoi Gropari: Jeune ou vieux, brune ou blonde – „Tânăr sau bătrân, întunecat sau blond”). Ei beau și cântă despre plăcerile vinului. Hamlet întreabă cui este destinat mormântul. Groparii nu-și amintesc. (După această versiune prescurtată a scenei groparilor, acțiunea diverge radical de cea a piesei Shakespeare.)
22. Recitativ și arioso. Hamlet, realizând că Ophélie a înnebunit, dar încă neștiind că este moartă, îi cere iertare pentru răul trata față de ea (Hamlet: Comme une pâle fleur – „Ca o floare delicată”).
Critic muzical englezJohn Steane, revizuind interpretarea acestor arii de cătreSimon Keenlyside , a scris:
Urmând după scena groparilor, este o elegie tăndră, dar cu o pocăință amară, la moartea Ofeliei. Solilocviul nu are corespondent în Shakespeare și scoate tot ce este mai bun atât în Thomas, cât și în Keenlyside. De la compozitor, se bazează pe lirismul francez grații pe care îl cunoaștem din solourile de tenor din Mignon , adăugând o receptivitate mai complexă naturii mai simple a operei Hamlet. Cântărețului oferă o oportunitate de a folosi rafinamentul artei sale, dar să se ridice la frază, înalte în voce, unde pot extinde bogăția tonurilor și cele mai sincere dintre sentimentele sale. [59]
Scenă și recitativ. Laërte apare în depărtare, învăluită într-o pelerină (Hamlet: Mais qui marche dans l'ombre? Horatio? – „Cine merge în umbră? Horatio?”). Hamlet îl strigă, iar Laërte răspunde și se apropie (Laërte: Vous avez frémi, Prince? ... Oui, je suis de retour; c'est moi! – „Ți-a fost frică, Prinț?... Da, eu s-au întors; eu sunt!"). Știind de moartea lui Ophélie, Laërte caută răzbunare și îl provoacă pe Hamlet la duel. Se luptă, iar Hamlet este rănit.
23. Marș funerar și cor. Se aude un marș funerar (Hamlet: Écoute! Quel est ce bruit de pas? – „Ascultă! Ce zgomot e ăsta?”). Îl întreabă pe Laërte: „Cine a murit?” Laërte, într-o deoparte, este uimit că Hamlet încă nu știe. Apare cortegiul funerar, condus de un cor de bărbați și femei (Cor: Comme la fleur, comme la fleur nouvelle – „Ca o floare, ca o floare proaspătă”). Trupul lui Ophélie este transportat înăuntru; Regele și Regina, Polonius, Marcellus, Horatio și curtenii urmează în urmă.
24. Finală. Hamlet realizează în sfârșit cine a murit (Hamlet: Ophélie! ... Morte! glacée! Ô crime! Oh! de leurs noirs complots déplorable victime!– "Ophélie! ... Moartă! Frig! O crimă! Oh! Victima lamentabilă a conspirației lor negre!"). Îngenunchează lângă trupul Ophéliei: „Te-am pierdut!” În timp ce Hamlet îndurerat se pregătește să se sinucidă, apare Fantoma tatălui său, vizibilă pentru toată lumea. Regele strigă „Milostivire!”, iar Duhul răspunde: „A trecut ceasul! Tu, fiul meu, termină ceea ce ai început!” Hamlet strigă: "Ah! Întărește-mi brațul să-l trec prin el. Călăuzește-mi lovitura!" El se aruncă asupra regelui. Regele cade. Regina strigă „Dieu!” ca celilalti exclama: "Regele!" Hamlet răspunde: "Nu! Criminalul! Ucigașul tatălui meu!" Fantoma afirmă: "Crima este răzbunată! Mănăstirea o așteaptă pe mama ta!"Regele moare cu cuvintele: Je meur maudit! – „Eu mor blestemat!” Regina Îl roagă pe Dumnezeu pentru iertare, așa cum Duhul a declarat: „Trăiește pentru poporul tău, Hamlet! Dumnezeu te-a făcut Rege”. Hamlet, disperat, cântă: Mon âme est dans la tombe, hélas! Et je suis Roi! – "Spiritul meu este în mormânt, vai! Și eu sunt Rege!" Toți ceilalți proclamă: "Trăiască Hamlet! Trăiască Regele!" iar opera se termină.
Terminații alternative
O versiune mai scurtă a finalei, în care Hamlet moare și Fantoma nu apare, se numește „le dénouement duTheâtre de Covent Garden” („finalul pentru Covent Garden”). Thomas poate să fi scris-o crezând că englezii nu ar accepta o adaptare în care trăiește Hamlet. Nu există, însă, nicio dovadă că ar fi fost interpretată în timpul vieții lui Thomas, nici la Covent Garden, nici oriunde altundeva. Apare în unele partituri vocale germane și este inclusă ca anexă la înregistrarea cuThomas Hampsonca Hamlet.
Există un final suplimentar pregătit deRichard Bonyngepentru o reprezentare laSydney, Australiaîn 1982, în care Hamlet moare din cauza rănii suferite în duelul cu Laërte. Acest final apare în înregistrarea cuSherrill Milnesîn rolul lui Hamlet, dirijată de Bonynge. [40]
Înregistrări
Audio
- 1983:Sherrill Milnes(Cătun);Joan Sutherland(Ophélie);James Morris(Claudius);Gösta Winbergh(Laërte);Barbara Conrad(Gertrude);John Tomlinson(Fantoma); Keith Lewis (Marcellus); Philip Gelling (Horatio); Arwel Huw Morgan (Polonius); Peyo Garazzi (Primul gropar);Joseph Rouleau(al doilea gropar); Orchestra și CorulOperei Naționale Welsh;Richard Bonynge(dirijor). (Emis în 1983 pe LP; 1992 pe CD: Decca 433 857–2). [60] [34] OCLC 151571064 , 27965627 .
- 1993:Thomas Hampson(Cătun);June Anderson(Ophélie);Samuel Ramey(Claudius);Grigore Kunde(Laërte);Denyce Graves(Gertrude); Jean-Philippe Courtis (Fantoma); Gérard Garino (Marcellus);François Le Roux(Horatiu);Michel Trempont(Polonius); Thierry Félix (primul gropar); Jean-Pierre Furlan (al doilea gropar); Corul Operei Ambrosian;Orchestra Filarmonicii din Londra;Antonio de Almeida(dirijor). (Emis în 1994 pe CD: EMI Classics 7 54820 2) [61] [34] OCLC 32308626 , 493747827 .
Video
- 2003:Simon Keenlyside(Cătun);Natalie Dessay(Ophélie);Béatrice Uria-Monzon(Gertrude); Alain Vernhes (Claudius); Daniil Shtoda (Laërte); Markus Hollop (Fantoma); Gustavo Peña (Marcellus); Lluís Sintes (Horatio); Celestino Varela (Polonius); Joan Martín-Royo (primul gropar); Francesc Garrigoza (al doilea gropar); Orchestra Simfonică și CorulGran Teatre del Liceu,Bertrand de Billy(dirijor); Patrice Gaurier & Moshe Leiser (regizorii); Jean-Michel Criqui (director de renaștere); Toni Bargalló (regizor video); Christian Fenouillat (scenografia); Agostino Cavalca (designer de costume); Christophe Forey (iluminat);Grand Théâtre de Genève(producție); înregistrat live în octombrie 2003 la Gran Teatre del Liceu; eliberat peDVD(cat. nr. EMI clasici 7243 5 99447 9 1); revizuit online de Classical CD Review. [62] OCLC 56992293 , 316894640 , 156615222 .
- 2010: Simon Keenlyside (Hamlet);Marlis Petersen(Ophélie);Jennifer Larmore(Gertrude);James Morris(Claudius);Toby Spence(Laërte); Maxim Mihailov (Polonius);Liam Bonner(Horatiu); Matthew Plenk (Marcellus); David Pittsinger (Fantoma); Richard Bernstein (primul gropar); Mark Schowalter (al doilea gropar);Metropolitan Opera, dirijat deLouis Langrée; Patrice Gaurier & Moshe Leiser (regizorii); Christian Fenouillat (scenografia); Agostino Cavalca (designer de costume); Christophe Forey (iluminat);Brian Large(regizor TV); înregistrat live laMetropolitan Opera Housela 27 martie 2010; streamingvideo HDlaMet Opera la cerere. [63] [64]
- 2018:Stéphane Degout(Cătun);Sabine Devieilhe(Ophélie), Sylvie Brunet-Grupposo (Gertrude), Laurent Alvaro (Claudius), Julien Behr (Laërte), Jérôme Varnier (Fantoma vechiului Hamlet), Yoann Dubruque (Horatio), Kevin Amiel (Marcellus); Orchestra Champs-Elysées, Choeur Les Eléments,Louis Langrée, dirijor, Cyril Teste, regizor; înregistrat live laSalle Favartdin Paris pe 19 și 21 decembrie 2018; emis în 2019,NaxosCat:NBD0103V. [65] [66]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu