7. /5 AUGUST 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
ANTONIO CESTI
Traducere automată!
Pietro Marc'Antonio Cesti ( pronunție italiană: [anˈtɔːnjo ˈtʃesti]) (botez 5 august 1623 – 14 octombrie 1669), astăzi cunoscut în primul rând ca un compozitoritalianal epociibaroc, a fost, de asemenea, cântăreț (tenor) șiorganist. A fost „cel mai celebru muzician italian din generația sa”. [1]
Biografie
Sa născut laArezzoși a studiat cu diverse muzicieni locali. În 1637 sa alăturatOrdinului Fraților MinorisauFranciscani, un grup religiosromano-catolic fondat de Francisc de Assisi. În timp ce a fost înVolterra, sa îndreptat mai mult către muzica seculară, poate oferi patronajului și influenței puternice familiiMedici. Aici a intrat în contact și cuSalvator Rosa, care a scrislibretepentru o serie decantateale lui Cesti . Până în 1650, Cesti a chemat ca călugărfranciscan iar succesul său ca cântăreț și compozitor de opere intra în conflict și a fost mustrat oficial. În 1652 a devenit membru al curții de laInnsbrucka luiFerdinand Charles, Arhiducele Austriei. [citare necesară] După ce a ocupat un post undeva în Florența ca maestro di cappella , a intrat în capela papală în 1660. În 1666 a devenit vice-capellmeister laVienași a murit la Veneția în 1669. [2]
Muzică
Cesti este cunoscut in principal ca compozitor de opere. Cele mai celebrate dintre acestea au fost La Dori (Innsbruck, 1657),Il pomo d'oro(Viena, 1668) [2] șiOrontea(1656). Il pomo d'oro ( Mărul de aur ) a fost scris pentru nunta de la Viena aîmpăratului Leopold Iîn 1666 și a fost interpretat pentru prima dată în 1668, într-o producție renumită fastuoasă. A fost mult mai elaborat decât operele venețiene contemporane, inclusiv o mareorchestră, mecanic coruri și diverse dispozitive folosite pentru a pune în scenă lucruri precum zei care coboară din cer (deus ex machina), bătălii navale și furtuni.
Orontea a fost reînviată de șaptesprezece ori în următorii treizeci de ani, făcând-o una dintre cele mai frecvente interpretate opere de pe continent la mijlocul secolului al XVII-lea. Chiar șiSamuel Pepysdeținea o copie a partiturii. [3] Include o bine-cunoscută arie de soprană " Intorno all'idol mio " (în engleză: " Around my idol ").
Cesti a fost si compozitor decantate de camera, iar operele sale se remarca prin stilul pur si delicat al aerelor lor, mai potrivite camerei decat scene. [2] A scris în stilulbel cantoal secolului al XVII-lea, iar compozițiile sale au fost puternic influențate de cariera sa de cântăreț profesionist.Scrisul lui muzical datorează mult tonuluiemergent al vremii.
Lucrări
Înregistrări
- Pietro Antonio Cesti „Pasticcio”, Festwochen der Alten Musik la Innsbruck 1980, fragmente din opere „Il pomo d'oro”, „Argia”, „Tito”, „Orontea”, „Dori”, „Semirami”. Interpretare:René Jacobs,Judith Nelson,William Christie,Konrad Junghänel. ORF Edition Alte Musik.
- Le disgrazie d'amore ,Auser Musici, Carlo Ipata, regizor, Hyperion CDA67771 (2010)
- Alma Mia ,Raquel Andueza, soprană cuLa Galaniaregizat deFernández Baena: fragmente din operele L'Argia , La Dori , Orontea , Il Tito , și două cantate: Non si parli più d'Amore și Ò quanto concorso .Anima e CorpoAeC003 (2014)
- L'Orontea Frankfurter Opern und Museumsorchester, Ivor Bolton (regizor), OEHMS Classics (2017)
- La Dori Accademia Bizantina, Ottavio Dantone (director), CPO (2020)
Antonio Cesti - Il Pomo D'Oro (1667)
| Ada Milea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (47 de ani) Târgu Mureș, România  |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Activitate | |
| Origine |  Târgu Mureș, România |
| Gen muzical | folk |
| Instrument(e) | Voce, chitara |
| Ani de activitate | 1997 — prezent |
| Prezență online | |
| pagină Facebook Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Ada Milea (n. 5 august 1975, Târgu Mureș) este o actriță și cântăreață română.
Studii[modificare | modificare sursă]
A absolvit Liceul „Liviu Rebreanu” din Bistrița, profilul fizică-chimie. Mai târziu, Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, actorie, cu rolul „D-na Quickly" din „Nevestele vesele din Windsor" (Shakespeare). A fost actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, apoi a devenit artist independent.
Activitate[modificare | modificare sursă]
A realizat coloana sonoră a unor spectacole în diferite teatre:
- Teatrul Odeon: „Aventurile lui Habarnam” de Nikolai Nosov, regia Alexandru Dabija; „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim; „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa; „Șefele” de Werner Schwab, regia Sorin Militaru;
- Teatrul Bulandra: „Trilogia Belgrădeană” de Bilijana Srblijanovic, regia Theodor Cristian Popescu; „Scaunele” de Eugen Ionescu, regia Felix Alexa;
- Teatrul Național din Târgu Mureș: „Eu, când vreau să fluier, fluier” de Andreea Vălean, regia Theodor Cristian Popescu; „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, regia Cornel Popescu; „Buratino” de Al. Tolstoi, regia Cornel Popescu
- Teatrul Național din Timișoara: „Crima din strada Lourcine” de E. Labiche, regia Felix Alexa;
- Teatrul Nottara: „Leonce și Lena” de Georg Büchner, regia Felix Alexa;
- Teatrul Luni de la Green Hours: „No Mom’s Land” după o idee de Samuel Beckett, regia Radu Afrim; „America-știe-tot” de Nicole Duțu, regia Radu Afrim;
- Teatrul Național din București – „Neînțelegerea” - Albert Camus, regia Felix Alexa..
În august 2005 a concertat pro bono (gratuit) la festivalul FânFest, de la Roșia Montană (jud. Alba), în cadrul campaniei „Salvați Roșia Montană”[2][3].
Distincții[modificare | modificare sursă]
- „Premiul special al juriului” la Festivalul Internațional de Teatru de la Piatra-Neamț pentru muzica „Eu, când vreau să fluier, fluier”, regia Th. Cristian Popescu;
- „Premiul special al juriului” la Festivalul HUMORROR pentru muzica spectacolului „Trilogie belgradeană” de Biljana Srbljanović, regia Theodor Cristian Popescu;
- „Premiul criticii” la Gala UNITER 2006;
- „Premiul special pentru muzica de teatru” la Gala UNITER, 2008.
- Premiul Gala Folk ''Om Bun'' la Teatrul Ion Creangă din București
Discografie[modificare | modificare sursă]
| An lansare | Album | Casa de producție |
|---|---|---|
| 1997 | Aberații sonore | Fundația Culturală Phoenix |
| 1999 | Republica Mioritică România | Intercont Music |
| 2002 | No Mom's Land | Green Records |
| 2003 | Absurdistan | Intercont Music |
| 2003 | De ce fierbe copilul în mămăligă | Intercont Music |
| 2003 | Apolodor | A&A Records |
| 2004 | Quijote | A&A Records |
| 2006 | Quixote (English version) | A&A Records |
| 2007 | Nasul (cu Bogdan Burlăcianu) | A&A Records |
| 2008 | Inventar | A&A Records |
| 2011 | The Island (cu Alexandru Bălănescu) | Saphrane |
| 2012 | Alcool (cu Bobo Burlăcianu și Cristi Rigman) | A&A Records |
| 2015 | Cântece de iarnă (cu Anca Hanu, Bobo Burlăcianu și Cristi Rigman) | A&A Records |
| 2020 | Gulliver (cu Anca Hanu și Bobo Burlacianu) |
Ada Milea – Absurdistan [album - 2003]
| Ștefan Berindei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (58 de ani) Werneck, Bavaria, Germania |
| Cetățenie | România Germania |
| Ocupație | compozitor saxofonist[*] |
| Limbi vorbite | limba germană |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Politehnica din București, Universitatea Națională de Muzică București |
| Modifică date / text | |
Ștefan Berindei (n. – d. , Werneck, Bavaria, Germania) a fost un saxofonist și compozitor de jazz din România.
Se trage dintr-o familie cu lungi tradiții în jazzul românesc, fiind nepotul lui Emil Berindei (pionier al jazzului românesc) și fiul lui Mihai Berindei.
Studiază la „Institutul Politehnic București” (secția electronică). După absolvire lucrează ca inginer de sunet, dar începe concomitent studii de muzicologie la Conservatorul Ciprian Porumbescu, pe care îl absolvă în 1974.
Încă de la vârsta de 15 ani studiază singur saxofonul alto ascultând discuri de jazz ale familiei. În timpul facultății cântă în formația Paul Ghențer.
În 1968 cântă cu un sextet alcătuit din George Nistor (trompetă), Cornel Meraru (trombon), Marius Popp (pian), Wolfgang Güttler (contrabas) și Adrian Ciceu (baterie).
Face un turneu în RDG cu freetetul lui Richard Oschanitzky (1969).
Participă la cele trei ediții ale Festivalului de jazz de la Ploiești (1969, 1970, 1971).
Participă la Festivalul de jazz de la Sibiu din 1975 cu formație proprie.
Emigrează în Germania Federală în 1975.
Colaborări[modificare | modificare sursă]
- Quintetul/Sextetul/Septetul București[1]
- Aura Urziceanu
- Marius Popp
- Dan Mândrilă
- Johnny Răducanu
- Paul Weiner
- Sincron[2]
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Romanian Jazz: Jazz From The Electrecord Archives 1966-1978 (Compilație)
- Romanian Jazz Connection (1999)
Quintetul de Jazz Bucureşti
| Florian Pittiș | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 4 octombrie 1943 București |
| Decedat | (63 de ani) București |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer de prostată) |
| Căsătorit cu | Niculina Anda (1999-2007) |
| Cetățenie | România |
| Religie | Biserica Ortodoxă |
| Ocupație | actor actor de film cântăreț muzician regizor de teatru |
| Limbi vorbite | limba română |
| Alma mater | Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București |
| Roluri importante | 1967-2007 |
| Alte premii | |
| Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor[*] (2004)[1] | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Florian Pittiș (n. 4 octombrie 1943, București – d. 5 august 2007, București) a fost actor de teatru, film, voce, radio și televiziune român, regizor, traducător, interpret și textier de muzică folk, realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, ale lui Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și ale altora.
A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.[2]
Activitate artistică[modificare | modificare sursă]
A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus și a regizat piese de teatru.
În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio alături de Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, în regia TV a lui Alexandru Bocăneț, iar mai târziu a activat cu același succes în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația Pasărea Colibri, cu care concertează până în 2001 și împreună cu care înregistrează patru albume.
Semnează cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show.
Florian Pittiș a tradus în limba română cântecele lui Bob Dylan: A Hard Rain's A-Gonna Fall (Va veni iar o ploaie grea) [1] Arhivat în , la Wayback Machine., Death is Not the End (Sfârșitul nu-i aici) [2][nefuncțională], Don't Think Twice, It's All Right (Nu-i nimic, asta e! ) [3][nefuncțională], Mr. Tambourine Man [4][nefuncțională], Rainy Day Women#12 & 35 (Toți suntem puțin luați...) [5][nefuncțională], She Belongs to Me (Alo! Ea-i a mea) [6][nefuncțională], Silvio (Oameni buni) [7][nefuncțională].
În afara activității artistice, Pittiș a fost membru și președinte al Senatului Clubului Aristocratic al Rapidului, fiind un susținător declarat al acestei populare echipe de fotbal.
S-a căsătorit la 12 martie 1999 cu Niculina Anda, educatoare.
La 30 iulie 2007, Pittiș a fost internat la Institutul Oncologic Fundeni. Artistul a impus medicilor să nu dezvăluie amănunte despre starea sănătății sale. Boala care l-a doborât, cancerul de prostată, era diagnosticată de mai bine de un an, timp în care Pittiș a urmat cu regularitate tratamentele prescrise.[3] Florian Pittiș se stinge din viață la 5 august 2007 (ora 15.15) și este înmormântat cu onoruri masonice.
Muzică[modificare | modificare sursă]
- Sunt tânăr, Doamnă... (2008);
- Cântece de bivuac (1999);
- Ciripituri (1998);
- În căutarea cuibului pierdut (1996);
- Nu trântiți ușa (Mircea Vintilă și Florian Pittiș), 1992
Televiziune[modificare | modificare sursă]
A fost una dintre vocile consacrate ale îndrăgitei emisiuni Teleenciclopedia, producție TVR.
Roluri în teatru[modificare | modificare sursă]
- Trufaldino – Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Elena Negreanu, 1965 (Studioul Casandra)
- Mecanicul – Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, regia Gelu Carabin, 1966 (Studioul Casandra)
- Regele Undinelor – Ondine de Jean Giradoux, regia George Rafael, 1966 (Studioul Casandra)
- Lucius – Iulius Cezar de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 1968
- Fleance – Macbeth de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968
- Catrone – Uriașii munților de Luigi Pirandello, regia Eugenia-Gina Ionescu, 1968 (Studioul Casandra)
- George Webb – Orașul nostru de Niven Thornton Wilder, regia Mihai Berechet, 1968 (Teatrul Național București)
- Aurel – Sfârșitul pământului de Victor Eftimiu, regia Zoe Anghel-Stanca, 1968
- Menaechm (I și II) – Gemenii de Plaut, regia Alexandru Tatos, 1968 (Studioul Cassandra)
- Băiatul – Transplantarea inimii necunoscute de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969
- Camille – Puricele în ureche de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, 1969
- Collin Talbo – Harfa de iarbă de Truman Capote, regia Crin Teodorescu, 1970
- Jeremy – Iubire pentru iubire de William Congreve, regia Emil Mandric, 1970
- Licheaua – Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, 1970
- Arlechino – Mincinosul de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971
- Bufonul – Nebunia lui Pantalone de Carlo Goldoni (spectacol TV), regia Alexandru Tatos, 1971
- Algernon – Bună seara, domnule Wilde! de Oscar Wilde, regia Alexandru Bocăneț, 1971 (Teatrul Nottara)
- Valentin – Valentin și Valentina de Mihail Roșcin, regia Adrian Georgescu, 1972
- Feste – A 12-a noapte de William Shakespeare; regia Liviu Culei, 1973
- Alencon – Elisabeta I de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974
- Alioșka – Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975
- Traian – Titanic Vals de Tudor Mușatescu, regia Toma Caragiu, 1975
- Edmund - Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei, 1976
- Radu cel Frumos – Răceala de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977
- Piotr - Mici burghezi de Maxim Gorki, regia Ioan Taub, 1978
- Ariel – Furtuna de William Shakepeare, regia Liviu Ciulei, 1978
- Mihai - Scoica de lemn de Fănuș Neagu, regia Dan Nasta, 1979 (Teatrul Nottara)
- Leonard Brazil – Cum se numeau cei patru Beatles (orig. City Sugar) de Stephen Poliakoff, regia Florian Pittiș, 1980[4]
- Patriciu – Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu, 1980
- Dumitrel – Orașul viitorului de Horia Lovinescu, regia Cristian Munteanu, 1981
- Ludovic cel Mare - Cabala bigoților de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, 1982
- Domnul Loyal - Tartuffe de Moliere, regia Alexandru Tocilescu, 1982
- Olcica - Rezervația de pelicani de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu, 1983
- Laertes - Hamlet de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985
- El însuși - Cântec despre mine însumi de Walt Whitman, regia Florian Pittiș, 1985
- Teodoro - Câinele grădinarului de Lope de Vega, regia Florian Pittiș, 1988
- Philinte - Mizantropul de Moliere, regia Valeriu Moisescu, 1989
- Dr. Frank Bryant - Meditațiile Ritei de Willy Russell, regia Florian Pittiș, 1989
- Mortimer Brewster - Arsenic și dantelă veche de Joseph Kesselring, regia Grigore Gonța, 1991
- Sonnenstich - Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei, 1991
- Tiresias - Antigona de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993
- Jack - Totul în grădină de Edward Albee, regia Tudor Mărăscu, 1997
Regizor[modificare | modificare sursă]
- Față în față cu lumea (spectacol în colaborare cu Mircea Vintilă), 1979
- Cum se numeau cei patru Beatles (titlu original, City Sugar) de Stephen Poliakoff (traducerea Florian Pittiș), 1980[4]
- Poezia muzicii tinere - spectacol de muzică și poezie, 1981
- Cântec despre mine însumi (Song of Myself) - spectacol de muzică și poezie pe versurile lui Walt Whitman, 1985
- Câinele grădinarului de Lope de Vega, 1988
- Meditațiile Ritei de Willy Russel, 1989
- Black and White de Keith Waterhouse și Willis Hall, (traducerea și adaptarea Florian Pittiș), 1997
Cinema[modificare | modificare sursă]
- Duminică la ora 6 (1966)
- Gioconda fără surîs (1968)
- "Frumoasele vacanțe" (1968, regia: Károly Makk);
- Adio dragă Nela (1972)
- Veronica se întoarce (1973)
- Serenadă pentru etajul XII (1976)
- Mama (1977)
- Ultima noapte de dragoste (1980) - dublaj de voce
- Rețeaua S (1980)
- Frumos e în septembrie la Veneția (1983)
- "Înnebunesc și-mi pare rău (1992, regia: Ion Gostin);
- "Mașini" (Regele, versiunea în limba română) (2006)
- Dublaj de voce, în seria Aventurile Ursulețului de Pluș, și în filmul Marea Aventură a Porcușorului, în rolul lui Winnie de Pluș, vocea în original aparținându-i lui Jeff Bennet.
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Florian Pittiș la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[5]
Varia[modificare | modificare sursă]
Conform propriei declarații, Florian Pittiș a fost din 1998 membru al masoneriei române. La un moment dat a devenit purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.[6]
A fost un cunoscut suporter al echipei de fotbal FC Rapid București
A fost un fumător prea pătimaș de Carpați fără filtru, producție exclusivă de Sfântu Gheorghe.[7]
Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]
Cronica spectacolului A 12-a noapte de William Shakespeare (Teatrul Bulandra):
În acest spectacol, de mare clasă actoricească, se disting două interpretări ieșite din comun: Virgil Ogășanu – Malvolio…
Și, cel fără de care a 12-a noapte nu poate exista și nici nu poate fi imaginată, Feste, cel mai înțelept și mai trist bufon din comediile shakespeariene, cu o surprinzătoare viață prin creația lui Florian Pittiș. Un joc de profunzime, interiorizat, cu straturi de semnificații, elaborat cu precizie în gest, privire si cântec, ne-au relevat un Feste-vagabond, un Charlot „avant la lettre”, cu straiele lui Rică-Fante de Obor, un Feste care fumează cu disperare și înțelepciune, fiindcă știe tot ce se poate ști despre viață și despre moarte, despre dragoste și trădare, despre prietenie și nestatornicie, despre noroc și soartă. Un Feste care deschide și închide pagina spectacolului, îmbarcându-ne cu el pe o „Corabie a nebunilor”. Mira Iosif – revista Teatrul nr. 5 (anul XVIII), mai 1973
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu