7. /25 AUGUST 2023 - POEZIE

CAMIL BALTAZAR

Biografie Camil Baltazar

Camil Baltazar (n. 25 august 1902, Focşani, d.27 aprilie 1977, Bucureşti) este pseudonimul literar al lui Leibu Goldenstein (sau Leopold Goldstein) şi desemnează un poet român evreu din perioada interbelică. Poetul cultiva versul tradiţionalist şi poezia intimistă. Deşi în perioada 1947-1976 a publicat alte 8 volume de versuri, poetul a intrat, treptat, într-un con de umbră.

Vecernii, 1923

Flaute de mătase, 1923

Reculegeri în nemurirea ta, 1925

Biblice, 1926

Strigări trupeşti lângă glesne, 1927

Cina cea de taină, 1929

Poeme vechi şi noi, 1931

Întoarcerea poetului la uneltele sale, 1937

Tărâm transparent, 1939

Rustica plimbare

Azi am mers, desculti, prin ierburile nalte
ale câmpului din marginea orasului.
E o toamna târzie, ca o primavara galesa,
zabovind într-un asternut jilav,
în care,
totul ia transparente de argint filtrat.

Soarele, neverosimil, ne-nsotea, prieteneste,
punând pe frunze o umbra de zâmbet,
repede fugarit de racoarea din aer.

Într-un târziu prin ierburile-ncâlcite,
ti-ai sumes rochia, tinând-o-ntre degete
si pulpele tale, cu pielita palida,
de bruna si-aromitoare piersica,
pulpele pe care netezesti, pe furis, rochia

de câte ori ti le contureaza prea tare,
pulpele tale au aparut,
în dimineata însorita,
ca niste trunchiuri rotunde de tineri copacei,
firavi înca în izbucnirea lor de viata,
dar purtând în crengile lor, virtual,
podoaba mugurilor si-a carnii vegetale.

În atmosfera de jungla potolita,
as fi vrut sa-ti sarut genunchii,
mai puri fiindca mai ascunsi privirilor,
dar mi-ai surprins gândurile
si degetele tale au încremenit pe rochie.

În pozitia asta stângace
în toamna care le jilavea pielita,
genunchii tai erau mai palizi
si tu întreaga parca mai-nalta. 

Noemi

Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tau, Noemi,
Si-n marii ochi rotunzi, straluce Savaot,
Cu stralucirea grea a stelei si a vremii.

T;i-i trupul lemn de cedru si migdala
Din care au cioplit lui Salomon
Capriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în ruga si migala.

Desculta mergi tu în Ierusalim,
Pe la raspântii pasii-ti întârzii;
Te-apleci si te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Asa precum s-ar apleca un heruvim.

Seara te-ajunge limpede, si-ti suie
De fiecare brat o aripa, apoi,
Adormi pe ulite de veche cetatuie,
Luna dezvelindu-ti nevinovatii umeri goi.

 Tristan si Isolda

Cu soarele din toamna asta chilimbara,
Azi ti-am simtit, întâia oara,
Trupul, ca un destin si ca un scut
Pe trupul meu asternut.

Alba ardeai în calma noastra-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ti-au fost încins,
Iar toamna când pojarul si-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tacuta învâlvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Alba; toamna, printre lacrime filtrata
Punea-ntre noi a lui Tristan jurata sabie
De înaltare si de puritate.