8. /3 AUGUST 2023 - TEATRU/FILM
DANA DOGARU
Dana Dogaru spunea: ,, Această artă este ca o interminabilă și fascinantă călătorie cu trenul…este de dorit să se oprească în momentul în care tu, actorul, încetezi din viață’’.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale – București, promotia 1976.
Debutul in teatru a avut loc in 1977, cand a jucat rolul Eva din spectacolul „Ulciorul sfărĺmat“, la Teatrul Nottara. Au urmat multe alte roluri ca Stanca din „Răceala“ lui Marin Sorescu, Fata din ,,Jocul’’ de Ion Băieșu, Juliette din ,,Mâța în sac’’ de Feydeaux, Silvia din ,,Acești îngeri triști’’ de D.R.Popescu,
Paulina din ,,Fecioara și moartea’’ de A. Dorfman, si altele.
Debutul in film: lung metrajul „Eu, tu și Ovidiu“, in 1977. Alte filme in care a fost distribuita: ,,Hangita’’, ,,Hanul dintre dealuri’’, ,,Hartia va fi albastra’’, ,,E atit de aproape fericirea’’, ,,Expeditia’’, ,,Francesca’’, ,,Nunta muta’’, etc.
Vocea profunda a Danei Dogaru ne-a atras atentia si in multe piese de teatru radiofonic; ,,Insula’’ de Mihail Sebastian, ,,Idiotul’’ de Fiodor M.Dostoievski, ,,Hangita’’ de Carlo Goldoni, etc.
In 2008 a primit premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar, cu rolul dublu mama si chelnerița japoneză din piesa ,,În rolul victimei’’ de la Teatrul Metropolis.
A facut parte din juriul Festivalul Național de Comedie de la Galați.
A fost casatorita cu actorul Mihai Dogaru , decedat si are o fiica, Irina si un nepot, Andrei. Sotul sau actual este medic in Bucuresti.
Hangita - de Carlo Goldoni - Cu Dana Dogaru, Marian Hudac, Mitica Popescu
Nicolae Breban - Culoarul cu şoareci - 1990
CĂTĂLINA BUZOIANU
| Cătălina Buzoianu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [2]  Brăila, România[3] |
| Decedată | (81 de ani)[4][2] |
| Căsătorită cu | Papil Panduru[*][1] |
| Cetățenie |  România[5] |
| Ocupație | regizoare de teatru marionetist[*] opera director[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București[1] |
Modifică date / text  | |
Ecaterina (Cătălina) Buzoianu (n. , Brăila, România – d. [4][2][6]) a fost o regizoare română de teatru si televiziune [7]. A făcut parte dintre cei mai importanți regizori de teatru din România. Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 - decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. A fost căsătorită cu actorul Papil Panduru și a avut doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București), și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume recunoscut în comunitatea teatrală. Cătălina Buzoianu a avut peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.
Studii[modificare | modificare sursă]
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1969[8].
Activitate profesională[modificare | modificare sursă]
Cariera artistică[modificare | modificare sursă]
După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973. În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985 până la pensionare, în 2006.[9]:p. 137 A realizat numeroase adaptări pentru teatru după romane ale unor autori consacrați. Una din cele mai cunoscute reușite în acest sens fiind premiera de la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra cu "O dimineață pierdută" după romanul omonim de Gabriela Adameșteanu. Pe lângă teatru, a regizat și spectacole de operă. A colaborat cu multe teatre din țară și din străinătate.
Cariera didactică[modificare | modificare sursă]
În paralel cu activitatea de regizor, începând din anul 1975 Cătălina Buzoianu a fost profesoară la Catedra de Regie Teatru a IATC București (azi UNATC), din 1990 ocupând și funcția de decan al Secției de Teatru. După pensionare, a predat la masterat cursurile de Antropologie și de Forme alternative de teatru.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Trenul din zori nu mai oprește aici (1994)
- Vocea umană (1990)
- Efectul razelor gamma asupra anemonelor (1977)
Cărți publicate[modificare | modificare sursă]
- Novele teatrale[10] (1987)
- Mnemosina, bunica lui Orfeu (2005)
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul Academiei Române, 1973
- Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Contemporan, Brașov, 1978
- Premiul special al Juriului, Durham, Anglia, 1979
- Titlul Amicus Poloniae, pentru propagarea culturii poloneze, 1980
- Premiul Théâtre vivant - Radio France Internationale, 1993
- Marele Premiu la Festivalului Național de Teatru, edițiile din 1994, 1996, 1997
- Marele Premiu și Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Dramaturgie Românească, Timișoara, 1995
- Premiul Città di Sciacca, în cadrul Premiilor Salvo Randone, Sciacca, Italia (1995)[11]
- Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, la ediția a III-a a Galei Premiilor UNITER, 1995[12]
- Premiul UNITER pentru întreaga activitate, la ediția a IX-a a Galei Premiilor UNITER, 2001[13]
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[14]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu