5. 25 AUGUST 2023 - TEATRU/FILM
LUCIA STURDZA BULANDRA
| Lucia Sturdza-Bulandra | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 25 august 1873 Iași, România |
| Decedată | (88 de ani) București, Republica Populară Română |
| Cauza decesului | fall[*]  |
| Căsătorită cu | Tony Bulandra, actor |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | actriță actriță de teatru[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Facultatea de Litere a Universității din București |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Lucia Sturdza-Bulandra (n. 25 august 1873, Iași – d. 19 septembrie 1961, București) a fost o renumită actriță de teatru din România.
Lucia Sturdza-Bulandra a fost una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori: Nicolae Baltățeanu, George Calboreanu, Nae Roman, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc. Lucia Sturdza-Bulandra a fost fata cuplului Emil Sturdza și Magda (născută Diamandy). Bunicul ei este Vasile Sturdza căsătorit cu Ecaterina (născută Balș) și este nepoata lui Constantin Sturdza and Raluca (născută Manu). Strănepoata lui Constantin Sturdza și Ecaterina Sturdza (Cantacuzino-Pașcanu). Stră-stră-nepoata lui Vasile Sturdza și Ileana Solomon Sturdza (Costaki).
În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei, a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra.
A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din București timp de 30 de ani.
STUDII
- Conservatorul de artă dramatică, București
FILMOGRAFIE
- 1911 Amor fatal, regia Grigore Brezeanu
- 1944 Escadrila albă, regia Ion Sava
- 1961 Ziua unei artiste - Film documentar / omagial, regia Gheorghe Tobias
SCRIERI
- Actorul și arta dramatică, 1912
- Amintiri, amintiri, ESPLA 1956
NUMISMATICĂ
Luni, 10 iunie 2013, cu prilejul a 140 de ani de la nașterea actriței, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 10 lei, în scop numismatic. Moneda este din argint, cu titlul de 999‰, este rotundă, cu diametrul de 37 mm, iar greutatea de 31,103 g. Întregul tiraj al monedei, de 500 de exemplare, este emis de calitate proof, iar cantul monedei este zimțat.[1]
Ascultă Vocea Luciei Sturdza Bulandra la Radio România Cultural
"Amurgul" de Lucia Sturdza Bulandra [Teatru radiofonic] (1980)
Doamna Teatrului Romanesc - Lucia Sturdza Bulandra !
ANDRAS CSIKY
| András Csiky | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (90 de ani) Odorheiu Secuiesc, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor |
| Alma mater | Universitatea de Arte din Târgu Mureș |
| Alte nume | Andrei Csiky |
| Alte premii | |
| Premiul Erzsébet (1992) Premiul Szentgyörgyi István (1999) Premiul Jászai Mari (2001) Premiul pentru întreaga activitate al UNITER (2007) Premiul EMKE (2010) | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
András Csiky, ortografiat și Andrei Csiky sau Csiky András, (n. 25 august 1930, Odorheiu Secuiesc, România) este un actor maghiar din România, laureat al Premiului Jászai Mari.
CARIERĂ
S-a născut la 25 august 1930 în orașul Odorheiu Secuiesc (România). A urmat în perioada 1949-1953 cursurile cu predare în limba maghiară ale Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István” din Cluj. A fost membru al secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare, fondată și condusă de actorul și regizorul György Harag. În 1956 secția maghiară s-a mutat la Satu Mare unde a fost înființat Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare (mai târziu Teatrul de Nord); András Csiky a fost director al teatrului între anii 1960 și 1969 (și, de asemenea, director al secției maghiare). Începând din 1977 este societar al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și apoi societar pe viață.
Este unul dintre cei mai marcanți actori ai teatrelor de limbă maghiară din Transilvania din secolul al XX-lea. Începând din 1990 a pregătit actorii de limbă maghiară din Cluj în calitate de profesor la Catedra de Teatru a Universității Babeș–Bolyai. A interpretat roluri memorabile în piese importante ale dramaturgiei universale. A jucat în importante filme românești și maghiare, precum Pădurea spânzuraților regizat de Liviu Ciulei, care a obținut în 1965 Premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes. S-a retras treptat din activitate după intrarea în noul mileniu și definitiv din anul 2008.
ROLURI ÎN PIESE DE TEATRU
- Hamlet, Horatio (William Shakespeare - Hamlet)
- Romeo (Shakespeare - Romeo și Julieta)
- Jacques (Shakespeare - Cum îmi place)
- Pandarus (Shakespeare - Troilus și Cressida)
- Prospero (Shakespeare - Furtuna)
- Trigorin, Dorn (Anton Pavlovici Cehov - Pescărușul)
- Sabelszkij (Cehov - Ivanov)
- Gajev (Cehov - Livada de vișini)
- Ruy Blas (Victor Hugo - Ruy Blas)
- Peter (Goodrich-Hackett - Jurnalul Annei Frank)
- Higgins (George Bernard Shaw - Pygmalion)
- Bolkonski (Lev Tolstoi–Piscator - Război și pace)
- Szakmáry Zoltán (Móricz Zsigmond - Úri muri)
- Becket (Jean Anouilh - Becket)
- Caligula (Albert Camus - Caligula)
- Henrik (Luigi Pirandello - Henrik al IV-lea)
- Helmer (Henrik Ibsen - Nora)
- Tartuffe (Molière - Tartuffe)
- Cain (András Sütő - Cain și Abel)
- Baronul (Maxim Gorki - Azilul de noapte)
- Stomil (Slawomir Mrożek - Tango)
- Directorul Ma (Gao Xingjian - Stația de autobuz)
- Barakiás (Székely János - Locțiitorul lui Caligula)
- Fata bătrână (Camus - Neînțelegerea)
- Molière (Mihail Bulgakov - Cabala bigoților)
- Nagg (Samuel Beckett - Sfârșitul jocului)
- Tatăl (Federico Garcia Lorca - Nunta însângerată)
- Faustus (Christopher Marlowe - Povestea tragică a doctorului Faust)
- Tatăl lui Jacques (Eugen Ionescu - Jacques sau supunerea)
- Bătrânul Ekdal (Henrik Ibsen - Rața sălbatică)
FILMOGRAFIE
- Pădurea spânzuraților (1965)
- Ménesgazda (Ungaria)
- Staféta (Ungaria, 1970)
- Érik a fény (Ungaria, 1970)
- Orașul văzut de sus (1975)
- Tănase Scatiu (1976)
- Vlad Țepeș (1979)
- Castelul din Carpați (1981) - viceguvernatorul Transilvaniei
- Ștefan Luchian (1981)
- Ábel a rengetegben (Ungaria, 1994)
PREMII ȘI DISTINCȚII
- Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[1]
- Premiul Erzsébet - Ungaria (1992)
- Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul Teatrelor de limbă maghiară de peste hotare de la Kisvárda - Ungaria (1997)
- Premiul Szentgyörgyi István (1999)
- Premiul Jászai Mari - Ungaria (2001)
- Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul TOPFEST din Târgu Mureș (2004) pentru rolul din piesa Jacques sau supunerea de Eugen Ionescu
- Ordinul Meritul Cultural - România (2004)
- Premiul pentru întreaga activitate al Ministerului Patrimoniului Cultural, Kisvárda - Ungaria (2005)
- Premiul pentru întreaga activitate al UNITER (2007)
- Crucea de Cavaler al Ordinul de Merit al Republicii Ungare (2008)
- Premiul EMKE (2010)
SEBASTIAN PAPAIANI
| Sebastian Papaiani | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Sevastian Papaiane |
| Născut | [1] Pitești, România |
| Decedat | (80 de ani)[2][1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | accident vascular cerebral |
| Căsătorit cu | Marcela Papaiani[*] |
| Copii | Alkys Papaiani[*] Sebastian Papaiani[*] |
| Cetățenie | România |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film actor de televiziune[*] |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Alte premii | |
| Ordinul Național „Serviciul Credincios” | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Sebastian Papaiani (n. ,[1] Pitești, România – d. ,[2][1] București, România) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce.
BIOGRAFIE
Tatăl său era de etnie greacă.[3]
Actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.[4]
Rodica Mandache, Sebastian Papaiani şi Mişu Stoenescu - O poveste de dragoste (1976)
Un cantec, o gluma - Sebastian Papaiani si Geo Costiniu
Sebastian Papaiani - Tangoul de logodnă.
IOAN ISAIU
| Ioan Isaiu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (51 de ani) Hunedoara |
| Căsătorit cu | Nicoleta Ilie (2007- ) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Modifică date / text | |
Ioan Isaiu (n. 25 august 1969, Hunedoara) este un actor român.
BIOGRAFIE
S-a născut în 1969 la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A jucat la Teatrul Național din Cluj până în 2000.[1]
FILMOGRAFIE
- Îngeri pierduți (2013) - Alexandru Iordache
- Iubire și Onoare (2011) - Dan Stuttman
- Aniela (2009) - Dumitru "Mitică" Lăptaru
- Îngerașii (2008) - Tudor Apostol
- Rating (2007)
- Feedback (2006) - Niki
- Vocea inimii (2006)
- Secretul Mariei (2005) - Octavian Bărbulescu
- Meșterul Manole de Lucian Blaga - al șaptelea zidar
Ioan Isaiu,, actor #EBSRadio
„Mecanica chirurgiei” cu Ioan Isaiu și Sorin Misirianțu
B. P. HASDEU
.svg){kind=small}
Bogdan Petriceicu Hasdeu (nume la naștere Tadeu Hîjdeu; n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina – d. 25 august 1907, Câmpina) a fost un scriitor și filolog român[1][2][3][4][5] din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Spirit enciclopedic, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. Din anul 1877 a fost membru al Academiei Române.
BIOGRAFIE
S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Rus. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant; cunoștea zece limbi străine, printre care și persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei.
Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat dreptul la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.
După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.
OPERA
Istorie
Filologie
Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni și Etymologicum Magnum Romaniae. A editat, de asemenea, Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881. Prin lucrarea sa Cuvente den bătrâni (1878-1879) a fost primul exeget al literaturii apocrife din România. În această operă cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a publicat o serie de documente și de studii de o mare valoare. Volumul I se intitulează Limba română vorbită între 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericești și mai toate traduceri. Hasdeu și-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri românești propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice și particulare, scrisori etc. în care - dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei - se pot vedea fazele evoluției limbii. El nu s-a mulțumit să le transcrie, ci le-a însoțit de observații felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: "Pătrunderea și erudiția lui Hasdeu se pun în evidență aici în modul cel mai splendid". Volumul al II-lea poartă titlul special de Cărțile poporane ale românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. În el se publică colecția de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine și cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea și triplicarea articolului definit ș.a.
_crop.jpg)
_crop.jpg)
_crop.jpg)
Alături cu aceste opere istorice și filologie, se situează revista Columna lui Traian (1870-1877), cea mai bună revistă filologică din România, în care a pus, prin studiile sale, baza științei etno-psihologice în România.
Ultimii ani ai vieții, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole și poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm și ideal 1897), și, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito, 1892). Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele și mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârșită, ci a trecut în cursul vieții, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.
Literatură
Lucrările beletristice ale lui Hasdeu, între care drama Răzvan și Vidra, dau impresia unei originalități a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiția sa profundă și imaginația vastă. A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică, Duduca Mamuca (1861), pentru care a și avut în Iași un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiar obscen, dar a fost achitat după ce s-a apărat singur în fața instanței. În urma acestui scandal ajunge în București în 1863, unde publică în semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulată Micuța (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuși autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hasdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:
Teatru
Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este Răzvan și Vidra, foarte criticată la vremea apariției (1867) de criticii revistei Convorbiri literare. Ea zugrăvește una dintre epocile zbuciumate ale trecutului românilor, sfârșitul secolului XVI, marcate de luptele pentru tron între boieri. Înfățișarea epocii este surprinsă cu o cunoștință desăvârșită a oamenilor și a lucrurilor; dialogul este natural și foarte viu; se observă însă oarecare tendință spre declamație, mai ales în ce privește naționalismul. Cu toate scăderile ei, piesa se reprezintă și astăzi cu succes, mai ales din pricina căldurii și simpatiei cu care este înfățișată pătura țărănească.
Conform datelor istorice, sunt prezentate întâmplările principale din viața lui Ștefan Răzvan, aliatul lui Mihai Viteazul, anume cum acest țigan, căpitan de haiduci, ajunge ofițer în armata poloneză, hatman în Moldova și apoi domn. Modificările sunt prea puține. Sfârșitul lui Răzvan, despre care cronicile relatează că ar fi murit tras în țeapă, este modificat, arătându-se că decesul survine din cauza unei răni căpătate într-o luptă cu polonezii. Răzvan apare înfocat, generos, eroic. Alături de el, Vidra este ambițioasă și trufașă. Nepoată a marelui boier Moțoc, Vidra îl întâlnește pe Răzvan în pădure și se îndrăgostește de el și îl vede în stare de fapte mari. Apoi îl determină să săvârșească rând pe rând toate isprăvile care aveau să-l conducă la o glorie atât de mult dorită, dar și atât de scurtă.
Criticii de la Convorbiri literare
Unele dintre scrierile sale au provocat reacția unor critici. Astfel au fost articolele publicate de Gheorghe Panu în Convorbiri literare și o broșură a lui Ion C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe dintre concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci și pentru a se constata talentul și spiritul vizionar al autorului.
Falsificator
A publicat documente false despre o republică federativă la Iași, în secolul III. Astfel, Hasdeu a publicat un act, așa-numita „Diplomă Bârlădeană”, o scriere ce ar fi datat din 1134, potrivit căreia ar fi existat un principe al Bârladului, Ivancu Rotislovovici, dependent de tronul Galiției, care ar fi stăpânit șesul Moldovei.[6]
CRONOLOGIE
- 26 februarie 1838 - Se naște la Cristineștii Hotinului, fiu al lui Alexandru Hâjdău și al Elisabetei Daucș. Trăgându-se dintr-o veche familie boierească, tatăl său a făcut studii strălucite la Harkov, Lwow și München, având înclinații spre filologie, istorie și folclor; fusese autor al unor lucrări de istoria dreptului universal și avusese o bogată activitate didactică.
- 1841 - Familia se stabilește în Podolia, dar are de suferit din cauza temperamentului nepotolit al tatălui, considerat „tulburător al liniștei publice“.
- 1848 - Moare Elisabeta, mama. Gramatica românească a lui I.H. Rădulescu devine pentru viitorul lingvist și filolog carte de suflet.
- 1850 - Stabilindu-se cu toată familia în Basarabia, viitorul scriitor va urma cursurile liceului din Chișinău, având coleg pe Constantin Stamati-Ciurea, rudă îndepărtată.
- 1852 - Tânărul își descoperă înclinația spre studiul istoriei naționale. Iată ce spune acesta pe marginea unui manuscris datat 1852: „M-am ocupat în primul rând de adunarea materialului pentru istoria țării mele. Cu insistența și stăruința depusă, am reușit în curs de doi ani să strâng aproape toate izvoarele tipărite și o mulțime de manuscrise“.
- Se înscrie la Universitatea din Harkov. Aici, sub îndrumarea unor profesori vestiți, dobândește serioase cunoștințe în domeniul filologiei și al lingvisticii. Iată portretul pe care i-l face Nicolae Iorga adolescentului: „Ca prinț sărac, slab și bolnăvicios, impunător printr-o știință enciclopedică, dobândită de douăzeci de ani între un duel și un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni fără a fi uimit și rănit de uimirile și însușirile lui superioare și de inferioritatea unui spirit agresiv, care nu cruța nimic, nici pentru cel mai sfânt principiu ori pentru cea mai firească legătură, astfel căzu el în Iași la 1856“.
- 1854 - Perioadei 1852 - 1854 îi aparțin primele încercări literare:
- Cântec popular moldovenesc
- Ștefan cel Mare
- Doină
- Moldova
- Melodii românești
- Gândirea
- fragmente epice și dramatice:
- Arbore
- Domnița Ruxandra
- Domnița Voichița
- 1856 - Cu studiile universitare neîncheiate, se stabilește în Moldova, fiind numit judecător la Cahul. Este un fervent susținător al Unirii.
- 1858 - Apare la Iași, sub direcția sa, ziarul România, prin care promova ideile pașoptismului; revista apare ca: „Un campion al vederilor naționale și constituționale libere“.
- 1859 - Apare la Iași Foaea de storia română, cu o ortografie ciudată, amintind de Aron Pumnul, dar și conformă unor idei proprii; în același timp este custode al Bibliotecii din Iași.
- 1860 - Este profesor de istorie și de geografie la Școala reală din Iași. Publicația din 1859 apare cu un titlu modificat: Foiță de istorie și literatură. Aici iese de sub tipar studiul: Pierit-au dacii?
- 1861 - Se află pentru scurt timp în Polonia, perfecționându-se în varii domenii. Om de bibliotecă, acesta strânge material pentru următoarele studii.
- Apare revista Din Moldova, devenită Lumina (1863), unde tipărește drama Răposatul postelnic. Tot aici publică un studiu istoric despre legăturile lui Petru Rareș cu Ardealul.
- 1863 - Este suprimată revista Lumina în urma publicării nuvelei Duduca Mamuca, scriere care a fost acuzată de „imoralitate“ și care a declanșat primul proces celebru la noi în domeniul literaturii.
- Se mută la București, unde scoate revista Aghiuță (3 noiembrie) și unde îi apare, cu modificări uneori substanțiale, nuvela Duduca Mamuca, cu titlul modificat Micuța sau Trei zile și trei nopți din viața unui studinte.
- Tot acum editează revista Arhiva istorică a României.
- 1865 - Se căsătorește cu Iulia Faliciu, o ardeleancă.
- Apare monografia istorică Ion Vodă cel Cumplit, o operă la hotarul istoriei cu literatura, având drept model Istoria românilor supt Mihai-Voievod Viteazul a lui Nicolae Bălcescu.
- 1866 - Continuând spiritul satiric al revistei Aghiuță, apare Satyrul (6 februarie).
- 1867 - La Teatrul Național din București (10 februarie) se reprezintă piesa Răzvan-Vodă, cunoscută mai ales sub titlul Răzvan și Vidra.
- 1868 - Disputa dintre Hasdeu și junimiști se intensifică, acesta probând o deosebită știință de a polemiza, un spirit satiric și o cultură multilaterală. Polemica este susținută în publicațiile care apar de-acum înainte: Revista Nouă și Revista contemporană.
- 1869 - Apare ziarul Traian, unde se publică articole politice, dar și literare, în care, după modelul Daciei literare, se promovează ideea literaturii naționale.
- Se naște Iulia, fiica sa.
- 1870 - Editează revista Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1889). Aici apare poezia Odă la ciocoi. Revista are un pronunțat caracter antidinastic, directorul riscând detenția la Văcărești.
- 1872 - Apar primele două volume din Istoria critică a românilor.
- Iese de sub tipar volumul Poezie.
- 1876 - Scoate Revista literară și științifică (15 februarie - 15 mai). Este numit director al Arhivelor Statului.
- 1877 - Este ales membru al Academiei Române (13 septembrie).
- 1878 - Apar cele două volume: Cuvente din bătrâni; primul volum se intitulează Limba română vorbită între 1550 - 1600, iar al doilea: Cărțile populare ale românilor din secolul al XVII-lea în legătură cu literatura poporană cea nescrisă ... „toți câți se vor ocupa cu istoria limbii române vor fi nevoiți să recurgă la această operă ca la mijlocul cel mai indispensabil, și chiar dacă n-ar mai fi publicat nimic afară de Cuvente, Hasdeu tot și-ar mai fi putut avea un nume nemuritor în istoria filologiei române și și-ar fi câștigat - pe drept - recunoștința noastră continuă“ (G. Weigand).
- 1880 - Academia Română îl premiază pentru Cuvente din bătrâni.
- 1886 - 1898 - Hasdeu publică volumul I (1886), volumul II (1887). volumul IV (1893) și volumul V (1898) din Etymologicum Magnum Romaniae: „Hasdeu a voit să facă din Etymologicum un monument al culturii poporului nostru. El nu se mărginește să explice cuvintele pentru necesități practice curente, ci urmărește fiecare cuvânt din toată istoria lui complexă, în toate epocile, în graiul popular, ca și în limba literară. Aproape fiecare cuvânt constituie o monografie în care se înfățișează sensul și răspândirea lui precum și credințele legate de el“. (D. Macrea).
- 1887 - Apare la București Revista nouă, al cărei director este Hasdeu, iar redactori sunt, printre alții, Alexandru Vlahuță și Delavrancea.
- 1888 - Moare Iulia Hasdeu, fiica sa, o poetă de mare talent, a cărei poezie scrisă în franceză prevestea o carieră extraordinară; evenimentul l-a zguduit definitiv pe Hasdeu, care a intrat într-o fază de declin a vieții sale. În ultimii ani ai vieții se stabilește la Câmpina, unde construiește un castel, ocupându-se de practici spiritiste.
- 1894 Apare lucrarea Basarabii cine? – de unde? – de când?
- 1897 - Apare volumul Sarcasm și ideal, ultimii ani de literatură.
- 1907 - Moare la Câmpina Bogdan Petriceicu Hasdeu, mare creator în diverse domenii de activitate, un spirit neliniștit, continuator al direcțiilor pașoptiste în cultura română și un promotor al ideilor regăsite în Epoca marilor clasici.
- Bustul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu realizat de Dimitrie Paciurea
.jpg)
.jpg)
.jpg)
NUMISMATICĂ
La 15 iulie 2013, Banca Națională a României a pus în circulație, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, o monedă comemorativă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, având titlul de 900‰. Moneda este rotundă, are diametrul de 21 mm, greutatea de 6,452g, iar cantul este zimțat. Întregul tiraj, de 250 de exemplare, a fost emis de calitate proof.[7][8]
Razvan si Vidra (1955) - Bogdan Petriceicu Hasdeu
DORIN SIRETEANU
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
- Tatăl risipitor (1974)
- Neamul Șoimăreștilor (1965)
- Viața învinge (1951) - Dumitrache
- Ciuleandra (1930) - parintele Ursu
- Iancu Jianu (1929) - Iancu Jianu
- Dinu si Rodica (1926) - Dinu
- Iades (1926) - Matei Crivat
- Dinu si Rodica (1926) - regizor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu