miercuri, 13 septembrie 2023

  4. /14 SEPTEMBRIE 2023 - TEATRU/FILM


SOFIA NĂDEJDE

Sofia Nădejde
Sofia Nădejde.jpg
Date personale
Nume la naștereSofia Băncilă
NăscutăFlag of Moldavia.svg14 septembrie 1856
Botoșani, Principatul Moldovei
DecedatăFlag of Romania.svg11 iunie 1946, (89 de ani)
București, România
PărințiVasile Băncilă
Profira Neculce
Frați și suroriOctav Băncilă, Ecaterina, Elena, Ioan
Căsătorită cuIon Nădejde
Copii6
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Religieortodoxă
Ocupațiepublicistă, prozatoare, autoare dramatică
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activă ca scriitoare1879 - 1940
Specie literarăroman, nuvelă, schiță, teatru
Operă de debut1. 1879 - cu articolul Chestiunea femeilor, în „Femeia Română”
2. 1885 - cu nuvela Două mame, publicată în „Contemporanul”
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Sofia Nădejde (n. Băncilă) - portret de Octav Băncilă

Sofia Nădejde (nume de fată: Băncilă, n. 14 septembrie 1856, Botoșani – d. 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică română. Orientarea sa politică a fost una marxistă, fiind membră a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România. A fost totodată și o susținătoare a feminismului. A fost soția lui Ioan Nădejde și sora pictorului Octav Băncilă.[1]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la Botoșani fiind fiica lui Vasile Băncilă Gheorghiu și Puheria-Profira Neculae, țărani liberi (răzeși). A studiat la „Pensionul Glowaska” din Botoșani iar în 1874 s-a căsătorit cu Ioan Nădejde (1854 - 1928), cu care a avut șase copii. După stabilirea la Iași în 1876 a început o activitate febrilă în mișcarea socialistă. A debutat publicistic în „Femeia Română”, București, cu o pledoarie pentru emanciparea femeii și a continuat să publice în „Contemporanul”, la Iași. Se afirmă ca un lider al mișcării feministe.[2] S-a făcut remarcată prin polemica cu Titu Maiorescu, asupra capacităților intelectuale ale femeilor. Maiorescu susținea că deoarece creierul femeii este mai mic decât cel al bărbatului și posibilitățile sale intelectuale sunt mai mici, de aici nevoia de tutelare din partea bărbatului. Sofia Nădejde a dovedit falsitatea acestei teze, aducând în sprijin dovezi ale studiilor științifice ale vremii.[3]

Sofia Nadejde in 1895

În 1884 conduce „Evenimentul literar”, apărut la Iași. În același an a început activitatea la București unde a ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor din București, dar și în restul țării. În 1897 devine președinta Congresului al IV-lea al PSDMR. A scris schițe, nuvele, romane, teatru.

Izabela Sadoveanu i-a făcut următorul portret: „Coana Pica a fost în totdeauna simplă ca un copil, plină de bun simț ca o țărancă sănătoasă la trup și minte, personală, pasionată și excesivă ca o adevărată fire feminină în toate manifestările ei. Vasta ei cultură,interesul nesecat pentru știință și lucrurile intelectuale n-au făcut decât să ilumineze calitățile unei puternice, multiple și diferențiate individualități.”[4]

LUCRĂRI PRINCIPALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • O iubire la țară, dramă (1881)
  • Din chinurile vieții, nuvele (1895)
  • Robia banului, roman (1906)
  • Părinți și copii, roman (1907)
  • Patimi, roman
  • Irinel sau întâmplările unui român în Rusia, Mangiuria și Japonia, roman
  • Chestiunea femeilor, Femeia română, I, no. 11 (1879)















MIȘU FOTINO

Locul naşterii: Bucureşti · Data naşterii: 14.09.1930 · Data decesului: 13.01.2014 · Locul decesului: Bucureşti · Ocupaţie: Actor · Zodia: Fecioară · Țara: România

Poze Mihai Fotino

Mihai Fotino (cunoscut și ca Mișu Fotino) (n. 14 septembrie 1930, București) este un actor român de teatru. A jucat în numeroase comedii și a fost prezent în emisiuni de televiziune. Copilăria și adolescența le-a trăit la Brașov, unde tatăl lui era actor și cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. A debutat la vârsta de 7 ani în piesa de teatru "Coloniale". Din 1952, Mihai Fotino era actor la Teatrul Dramatic din Brașov. A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la București. Din 1956, joacă la Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București. La cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

FILME CU MIHAI FOTINO


PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[5]

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Mișu Fotino la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[6]

FAMILIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Mișu Matei Fotino a fost fiul actorului Mișu Fotino. A fost căsătorit de trei ori. Cu a treia soție, Ruxanda-Ana Fotino, arhitect (a lucrat la planul clădirii Teatrului Național din București) are o fiică, Oana-Maria Fotino.


Revelion în doi - Mișu Fotino, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Marian Hudac


Dem Rădulescu şi Mihai Fotino - La cumpărături




TUDOR CARANFIL

Tudor Caranfil
Tudor Caranfil.jpg
Tudor Caranfil în noiembrie 2008.
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Galați, România Modificați la Wikidata
Decedat (87 de ani)[2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic de film[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Tudor Caranfil (n. ,[1] Galați, România – d. ,[2] București, România) a fost un critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile [3] și istoric de film român. A urmat Colegiul V.Alecsandri din Galați și ultimul an plus bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din București[4]. A terminat Facultatea de Filosofie în 1957[5], pentru ca ulterior să facă ziaristică la Informația Bucureștiului[6]. Din anii '60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 inițiază „Seara prietenilor filmului”, prima formă a Cinematecii Române.[5]

A fost invitat permanent al Festivalului de la Cannes, al Festivalului de la Berlin și a fost membru in juriul FIPRESCI. A participat la multe alte festivaluri cinematografice internaționale la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco și la principalele festivaluri românești de film.[5]

A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pe anul 1988 „pentru volumul În căutarea filmului pierdut” (ex aequo cu Olteea Vasilescu).[7]

A fost tatăl regizorului de film Nae Caranfil.

VOLUME PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • Din luptele studentimii democrate, București, Editura tineretului, (1956)
  • 7 capodopere ale filmului mut, (1966)
  • F. W. Murnau, (1968)
  • Contribuții la istoria cinematografiei în România - volum sub redacția lui Ion Cantacuzino, (1971)
  • Romanul unui film: "Cetățeanul Kane", (1978, 2008)
  • Vîrstele peliculei, vol. 1 (De la "Stropitorul stropit" la "Crucișătorul Potiomkin"), (1982)
  • Vîrstele peliculei, vol. 2 (Apogeul filmului tăcut), (1984)
  • În căutarea filmului pierdut sau trei "romane" cinematografice, (1988)
  • Vîrstele peliculei, vol. 3 (O artă la răscruce), (1990)
  • Vârstele peliculei, vol. 4 (Cinematograful sonor își caută specificul), (1998)
  • Dicționar de filme românești, (2002)
  • Dicționar universal de filme, (2002, 2003, 2008).
  • Pe aripile vântului, (2003)
  • Istoria cinematografiei în capodopere: De la "Cântărețul de jazz" la "Luminile orașului" (1927-1931), Editura Polirom, 2010
  • Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc, Editura Polirom, 2013

EMISIUNI DE TELEVIZIUNE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • Traveling peste timp, (1971-1973)
  • Vîrstele peliculei, (1973-?)
  • Istoria unei capodopere
  • Dicționar cinematografic, (1980-1984)
  • Telefilmoteca de aur, (1984-?)
  • Amfiteatrul artelor


ILEANA STANA IONESCU

Ileana Stana-Ionescu
Ileana Stana-Ionescu 2014 Romania stamp.jpg
Date personale
Născută (84 de ani) Modificați la Wikidata
Brad, Hunedoara, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană
actriță de teatru[*]
actriță de film Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiTeatrul Național „Ion Luca Caragiale” () Modificați la Wikidata
Alte premii
Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler[*] (2002) Modificați la Wikidata
Cariera politică
Deputată a României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Legislaturălegislatura 2000–2004[*]
Partid politicCIR[*]
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Ileana Stana-Ionescu (1985)

Ileana Stana-Ionescu (n. 14 septembrie 1936, Brad, județul Hunedoara) este o actriță română și om politic.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ileana Stana-Ionescu s-a născut în anul 1936. După mama are origini italiene, tatăl a murit în al doilea război mondial când avea șase ani. A trăit de la vârsta de cinci ani, cu familia, în Drobeta Turnu Severin, unde au urmat școala primară și liceul.

După absolvirea liceului teoretic a plecat să lucreze la Reșița, unde locuia un frate de-al tatălui. Acolo frecventa spectacolele trupei de teatru.

A debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Molière. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Din anul 1965 a lucrat la Teatrul Național din București, precum și la televiziune. Din anul 2002 este societar de onoare al Teatrului Național din București.

Este căsătorită cu actorul Andrei Ionescu.

ACTIVITATE POLITICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ileana Stana-Ionescu a fost aleasă deputat de București în legislatura 2000-2004, ca reprezentantă a minorității italienilor din România.

Ileana Stana-Ionescu a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Italiană și președinte al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Panama.

ROLURI ÎN TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Teatrul de Stat, Reșița (1955 - 1959)[modificare | modificare sursă]

Teatrul Tineretului Piatra Neamț (1961 - 1966)[modificare | modificare sursă]

Teatrul Național, București[modificare | modificare sursă]

Teatrul de Stat Brașov[modificare | modificare sursă]

  • Melissa Gardner - Scrisori de dragoste de Albert Ramsdell Gurney, regia Mircea Cornișteanu

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra[modificare | modificare sursă]

  • Dacia - Titanic vals de Tudor Mușatescu, regia Toma Caragiu

Teatrul de revistă Constantin Tănase[modificare | modificare sursă]

TELEVIZIUNE (SELECTIV)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • Clacheta de aur U.A.R.F. pentru merite deosebite în dezvoltarea artei și culturii cinematografice, 2001
  • Premiul de Excelență al Galei UNITER, Trofeul „Dionysos" pentru „O batistă în Dunăre" de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, 1998
  • Premiul ACIN România pentru rolul secundar în filmul „Aici nu mai locuiește nimeni", regia Malvina Urșianu, 1996
  • Premiul de interpretare feminină pentru rolul Coana Safta - „Anton Pann", de Lucian Blaga la Festivalul Lucian Blaga, 1995
  • Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică, 1985
  • Premiul Teatrului Național pentru activitatea artistică, 1976
  • Festivalul Național de teatru pentru rolul Chiralina - „Coana Chirița" de Tudor Mușatescu, regia Horea Popescu, 1969
  • Concursul republican pentru rolul Prostituata - „Generalul și nebunul" de Angelo Vagenstein, regia Cornel Todea, 1963
  • Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (30 mai 2002), alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc” [1]


Ileana Stana Ionescu, Stela Popescu, Tora Vasilescu şi Luminiţa Gheorghiu - Rotirea cadrelor (2006)


Pana de automobil - Ileana Stana Ionescu


Ileana Stana Ionescu și Ștefan Bănică - Dialog nocturn (1994)




CORNELIU PORUMBOIU

Corneliu Porumboiu
Corneliu Porumboiu at Lisbon Film Festival 2019.jpg
Date personale
Născut (45 de ani) Modificați la Wikidata
Vaslui, Vaslui, România Modificați la Wikidata
Copii2 Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescenarist
regizor de film
producător de film Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Corneliu Porumboiu (n. 14 septembrie 1975, Vaslui) este un regizor, scenarist și producător român contemporan.

VIATA ȘI EDUCAȚIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Corneliu Porumboiu s-a născut în Vaslui. Este fiul fostului arbitru de fotbal Adrian Porumboiu, în prezent om de afaceri.

Între anii 1994 și 1998 a urmat cursurile Facultății de Management în cadrul ASE București.

În anul 1999 începe cursurile de regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie București pe care o termină în anul 2003. Cu scurtmetrajul de licență Călătorie la oraș, obține premiul II la secțiunea Cinefondation în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

CARIERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

După terminarea facultății, în 2004, realizează primul mediu-metraj Visul lui Liviu. Tot în 2004 înființează împreună cu Marcela Ursu casa de producție 42 KM FILM.

În 2005 scrie și regizează primul său lungmetraj A fost sau n-a fost? selectat în Quinzaine des Realisateurs unde obține premiul Camera d'Or. Filmul a primit peste 20 de premii în festivaluri din întreaga lume și a fost distribuit în peste 30 de teritorii.

În 2009 lansează Polițist, adjectiv, al doilea film scris și regizat de Corneliu Porumboiu. Filmul a câștigat Premiul Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în secțiunea Un Certain Regard.

În 2013, al treilea lungmetraj Când se lasă seara peste București sau Metabolism, semnat Corneliu Porumboiu, are premiera la Festivalul de Film de la Locarno.

În 2014 regizează un documentar sportiv – Al doilea joc care a fost prezentat în Berlinale Forum.

În 2015, următorul său film de ficțiune, Comoara, este premiat cu Un Certain Talent în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

În 2018 realizează un al doilea documentar-Fotbal Infinit-care a avut premiera la secțiunea Berlinale Forum.

În 2019 finalizează al cincilea film de ficțiune – La Gomera care a avut premiera mondială în Competiția Oficială a ediției 72 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

VIATA PERSONALA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Porumboiu este căsătorit cu artista vizuala de origine franceză Arantxa Etcheverria și au împreună doi copii. Arantxa a colaborat cu soțul ei la ultimele lui lungmetraje Comoara și La Gomera ca director artistic.

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  •       2004: Premiul II la secțiunea Cinefondation la Festivalul de la Cannes cu scurt-metrajul Călătorie la oraș ·    
  •   2006: Premiul Caméra d'Or și trofeul "Transilvania" la TIFF 2006 pentru filmul A fost sau n-a fost?.
  •       2007: Premiul Gopo pentru cea mai bună regie în cadrul galei Premiilor Gopo pentru filmul A fost sau n-a fost?.
  •       2009: La Festivalul de la Cannes, filmul lui Corneliu Porumboiu, Polițist, adjectiv (2009), a fost distins cu Premiul FIPRESCI și cu Premiul Juriului, pentru secțiunea Un Certain Regard.
  •       2014: Castigator in sectiunea Cel mai bun lungmetraj Romanesc in cadrul TIFF si nominalizari pentru Cea mai buna regie, Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun documentar in cadrul premiilor Gopo cu filmul Al doilea joc.
  •       2015: Câștigător în secțiunea Cel mai bun lungmetraj Romanesc în cadrul TIFF, A Certain Talent pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes, premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film și premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul Cairo International Film Festival cu filmul Comoara.
  •       2018: Câștigă premiul pentru Cel mai bun documentar în cadrul Festivalului de Film din Ierusalim, cu filmul Fotbal Infinit.
  •       2019: Câștigă premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul festivalului de la Sevilia cu filmul La Gomera.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]


Regizor[modificare | modificare sursă]

Scenarist[modificare | modificare sursă]

Producător[modificare | modificare sursă]


Regizorul Corneliu Porumboiu vorbeste, in exclusivitate la Europa FM, despre filmul "La Gomera"




ȘTEFAN IORDACHE

Ștefan Iordache
Date personale
Născut3 februarie 1941
Calafat,[1] România
Decedat (67 de ani)
Viena, Austria
Cauza decesuluicauze naturale (leucemie) Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMihaela Tonitza-Iordache
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Roluri importanteTitus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea, Barrymore
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ștefan Iordache (n. 3 februarie 1941, Calafat, Județul Dolj[1][2][3] România – d. 14 septembrie 2008, Viena, Austria) a fost un actor român de teatru, radio, voce, film și televiziune.

A jucat în teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune și a jucat în numeroase filme.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Plume pen w.svg
Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie.
Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție.

Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria la Calafat, la bunicii din partea mamei[2] dar a venit cu părinții în capitală la o vârstă fragedă și și-a petrecut copilăria în continuare în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.

Ștefan Iordache a fost și un foarte bun interpret de muzică ușoară. Este celebru cuplul Ștefan Iordache - Sanda Ladoși care au interpretat o serie de cântece înregistrate pe mai multe CD-uri.

Astfel în anul 1995 apare la Casa de Discuri Roton, CD-ul „... între noi mai e un pas” în care toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov. „... între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „Eu vreau să-ți spun că te ador” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „Il est tard de partir” (compozitor Dan Iagnov, textieră Rodica Grigoriu, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși). Pe același disc apare și duetul Ștefan Iordache - Elena Cârstea în cântecul „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei). Cântecele „Dar vei veni” (compozitor Dan Iagnov, textier Dan V. Dumitriu) și „De câte ori pe înserat (compozitor Dan Iagnov, textier Miron Radu Paraschivescu) Ștefan Iordache le cântă solo.

În anul 2006 apare la Casa de Discuri OVO MUSIC CD-ul „Best of Dan Iagnov” în care o serie de cântece sunt interpretate de Ștefan Iordache fie în cuplu fie solo: „Eu vreau să-ți spun că te ador (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache - Sanda Ladoși), „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache - Elena Cârstea), „Sunt doar un poet” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpret Ștefan Iordache), „Între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache - Sanda Ladoși).

În anul 2007 Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor intitulat „Magazinul meu de vise” la Casa de Discuri Roton. Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Mai mult decât oricând”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Viața noastră este un tangou”, „Ți-am dăruit o floare”, „Nu te întreb” și „Magazinul meu de vise”. Trei dintre cântece sunt în duet cu Monica Anghel: „Mai mult decât oricând”, „Viața noastră este un tangou” și „Nu te întreb”. Cântecul „Nu știam că te iubesc atât de mult” Ștefan Iordache i l-a dedicat soției sale Mihaela Tonitza.

În anul 2008 Jurnalul Național Vol. 67 scoate o ediție specială „Ștefan Iordache. Muzică de colecție”, cu un CD care conține poezii și melodii interpretate de Ștefan Iordache. Printre acestea sunt și cinci melodii compuse de Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei și anume: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Ți-am dăruit o floare” și „Magazinul meu de vise”.

Dan Iagnov în colaborare cu Dan V. Dumitriu a compus pentru Ștefan Iordache și Angela Similea muzicalul „Adio femei” în regia lui Mihai Berechet, muzical care s-a jucat timp de 4 ani (1990 - 1994) cu săli pline. Printre cântecele de mare succes cântate în acest muzical de către cei doi interpreți, sunt: „Te-ncearcă viața uneori”, „Cât aș fi vrut”, „E viața mea”, „Timpul s-a oprit stingher”, „Dar vei veni”, „Dormi iubite dormi”, „Ploaia s-a oprit”, „Cum oare știi”, „O zi aș vrea”, „În zbor”, „Sunt umbra ta” toate sunt compuse de Dan Iagnov textier Dan V. Dumitriu.

În anul 1994 Ștefan Iordache participă, împreună cu Sanda Ladoși la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia - secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Și între noi mai e un pas” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, câștigând locul II.

În anul 1995 Ștefan Iordache participă, din nou, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia” - secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, câștigând locul III.

Ștefan Iordache a apărut în o serie de videoclipuri realizate la TVR 1 și ANTENA 1.

TVR 1
  1. „Cântec de Crăciun”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Elena Cârstea
  2. „Între noi mai e un pas”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși
  3. „Eu vreau să-ți spun că te ador”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși
  4. „Nu mă iubi”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși
  5. „În noi visează un copil”. Regia: Sergiu Ionescu, Eugen Dumitru, Ovidiu Dumitru. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși
  6. „Sunt doar un poet”. Regia: Eugen Dumitru, Ovidiu Dumitru. Muzica: Dan Iagnov, Interpret: Ștefan Iordache
ANTENA 1
  • „Singur printre oameni”. Regia: Șerban Marinescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Petruța Mihai

A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache[4], teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.

Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie[5]. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

DECORAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]


Stefan Iordache 


Stefan Iordache - Sa-mi canti cobzar


Stefan Iordache - Magazinul meu de vise


Stefan Iordache - Mana birjar


ANGELA SIMILEA și Ștefan Iordache ‎– Adio Femei - 1 și 2 - Full album - 1990


la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...