5. /14 SEPTEMBRIE 2023 - MUZICĂ;,PE O ARIPĂ DE CÂNT
LUIGI CHERUBINI
| Luigi Cherubini | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Luigi Carlo Zenobio Salvatore Cherubini  |
| Născut | [1][2][3][4] Florența, Marele Ducat de Toscana |
| Decedat | (81 de ani)[1][5][6][3] Paris, Franța |
| Înmormântat | tombe de Luigi Cherubini[*] |
| Căsătorit cu | Anne-Cécile Cherubini[*] |
| Cetățenie |  Franța.svg){kind=small} Marele Ducat de Toscana Regatul Unit |
| Ocupație | compozitor dirijor muzicolog[*] profesor de muzică[*] teoretician al muzicii[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Premii | Comandor al Legiunii de Onoare[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Luigi Cherubini (n. ,[1][2][3][4] Florența, Marele Ducat de Toscana – d. ,[1][5][6][3] Paris, Franța), a fost un compozitor francez, de origine italiană.
A compus operele: Lodoïska (1791), Eliza (1794), Sacagiul (1800), Medeea (1797), Anacreon (1803).
A mai scris cantate, o simfonie, cvartete de coarde, sonate pentru pian.
Este autorul unui curs de contrapunct și de fugă și al unei metode de canto.
GEORGE BREAZUL
| George Breazul | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  13 august 1893 |
| Decedat | 3 august 1961 |
| Ocupație | compozitor, muzicolog, folclorist, critic muzical, profesor |
| Activitate | |
| Gen muzical | folclor, corală, clasică |
| Modifică date / text | |
George Breazul, pe numele real Gheorghe N. Georgescu-Breazul (n. 14 septembrie 1887, Amărăștii de Jos, județul Dolj – d. 3 august 1961, București) a fost muzicolog, profesor, etnomuzicolog și critic muzical român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la data de 14 septembrie 1887 în localitatea Amărăștii de Jos, județul Dolj.
Studiile muzicale le-a început la Seminarul din Râmnicu Vâlcea și Seminarul Central din București (1899-1907), continuându-le la Conservatorul din București (1908-1912), cu profesorii D. G. Kiriac (teorie-solfegiu), Ion Nonna Otescu și Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct).
În 1910 este impiegat la Casa Școalelor din București, iar între 1914-1916 profesor la Institutele particulare „Model”, „Lolliot” și „Sf. Gheorghe” din București.
Din 1919 ajunge maestru de muzică (până în 1920) și profesor (1920-1921, 1924-1926) la Liceul Militar Mănăstirea Dealu din Târgoviște
Între 1920-1925 conduce, împreună cu Maximilian Costin, revista „Muzica” din Timișoara.
Între 1922-1924 se specializează, ca auditor, la Universitatea din Berlin, cu profesorii Oskar Fleischer (istoria muzicii medievale, notație muzicală), Johannes Wolf, Richard Sternfeld, Hermann Abert (istoria muzicii), Erich Moritz von Hornbostel (folclor comparat, practica înregistrării fonografice), Curt Sachs (teoria instrumentelor), Johannes Wolf (muzica medievală), Max Friedländer (folclor), Georg Schünemann (pedagogie muzicală), Carl Stumpf (psihologie muzicală), Eduard Spranger (folclor comparat), Ferdinand Jakob Schmidt (pedagogie), Riehl, Groethnisen, Dessoir, Breysig. Se specializează la Laboratorul „La Charité” cu profesorul Karl Schaeffer.
În 1922 devine membru al Societății Academice Române din Berlin.
Între 1925-1926 este profesor de educație muzicală și ritmică la Oficiul Național de Educație Fizică din București
Între 1926-1927 profesor de muzică vocală la Seminarul Central din București și concomitent profesor provizoriu de teorie-solfegiu la Conservatorul din București. Este profesor de enciclopedie și pedagogia muzicii (1927-1938 și 1945-1946), de teorie-solfegiu (1939-1945 și 1946-1953), profesor și șef de catedră de istoria muzicii (1953-1961) la Conservatorul din București.
În 1927 pune bazele Arhivei Fonogramice a Ministerului Instrucției, Cultelor și Artelor, pe care o conduce până în 1941, culegând, transcriind și publicând folclor.
Între 1928-1936 este profesor onorific de estetică, acustică, pedagogie, psihologie și practică muzicală la Academia de Muzică Religioasă din București.
Între 1932-1939 ajunge inspector General al Învățământului muzical secundar din România și profesor de muzică românească și consilier la Liceul Militar Muzical din București (1941-1942 și 1950-1953).
Între 1939-1941 fondează și conduce colecția de muzicologie „Melos”, destinată studiilor de istoria muzicii românești
În 1947 devine membru corespondent la Max Reger-Institut din Bonn, iar în 1958 la Gesellschaft der Freunde des International Musiker-Briefe-Archive din Berlin.
REALIZĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A susținut emisiuni radiofonice și de televiziune, conferințe, prelegeri, concerte-lecții și comunicări științifice în țară și în străinătate (Cehoslovacia, Germania, Austria). A întreprins călătorii de studii și documentare în Germania, URSS, Austria, Franța etc. A activat ca dirijor de cor și de orchestră la formațiile „Doina”, „Schubertbund”, „Crângul”, „Societatea Funcționarilor Publici”, „Societatea pentru Răspândirea Cântărilor”, „Cântarea României” din București etc.
A publicat studii, articole, cronici muzicale, recenzii în revistele „Boabe de grîu”, „Muzica”, „Studii de muzicologie”, „Probleme de muzică”, „Cultura”, „Izvorașul”, „Armonia” (Botoșani), „Teatru și Muzică”, „Mișcarea literară”, „Revista Fundațiilor”, „Gîndirea”, „Revista de Pedagogie”, „Cercetări folclorice”, „Ideea Europeană”, „Revista Generală a Învățământului”, „Tinerimea Română”, „Raze de Lumină”, „Îndrumătorul Cultural”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „The Musical Quarterly” (New York), „Der Auftakt” (Praga), „Serdika” (Sofia) ș.a.
A fost membru al Deutsche Musikgesellsckaft din Leipzig (1928), International Musicological Society cu sediul la Basel (1928), Gesellschaft der Musikforschung din Berlin (1925), Societatea Internațională din Praga (1936), Société Française de Musicologie din Paris (1938), Instituto Nazionale di Studi sul Rinascimento din Florența (1924)
A colaborat cu articole lexicografice la Encyclopédie de la Musique-Fasquelle, Die Musik in Geschichte und Gegenwart, Riemann Musik-Lexikon, Enciclopedia dello Spettacolo, Balșaia Ențiklopedia Sovietskaia, Südosteuropa Handbuch, Das Musikschriftung, Who's Who in Music (Copenhaga), etc. Și-a închegat cea mai mare bibliotecă muzicală particulară din țară.
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost distins cu Premiul Academiei Române (1931, 1933, 1937), cu medalia Ordinul Muncii, clasa II (1955) și laureat al Premiului de Stat clasa I (1955).
DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Moare la data de 3 august 1961 în București.
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Volume (postum)[modificare | modificare sursă]
- Gavriil Musicescu. Schiță monografică, București, Editura Muzicală, 1962
- Pagini din istoria muzicii românești, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R., BucureștiVolumul 2: Însemnări cu privire la creația muzicală românească [1924-1943] (ediție îngrijită și prefațată de Gheorghe Firca), 1970, 254 pag.Volumul 3: Scrieri publicistice, organizate după interpreți (ediție îngrijită și prefațată de Gheorghe Firca), 1974, 460 pag.
- D. G. Kiriac (ediție îngrijită de Titus Moisescu), București, Editura Muzicală, 1973
Studii de muzicologie[modificare | modificare sursă]
Studii de folclor[modificare | modificare sursă]
Studii de pedagogie muzicală[modificare | modificare sursă]
- Observațiuni relative la învățământul muzical din școala secundară, în „Muzica”, Timișoara, nr. 10-11, 1920
- O catedră de pedagogie muzicală la Conservatorul din București, în „Muzica”, Timișoara, nr. 3, 1925
- Înființarea unei catedre de pedagogie la Conservator, în „Rampa”, București, 14 octombrie 1927
- Educația muzicală, în „Program de lucru pentru acțiunea culturală”, Ministerul Instrucției, Cultelor și Artelor. Direcția Educația Poporului, București, 1933
- Muzica românească la Praga. România la întîiul Congres internațional de educație muzicală, ținut la Praga în aprilie 1936, București, Editura Cartea Românească, 1936
- Die Musikerziehnung in Rumanien, București, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, 1936
- Musikerziehnung als wissenschaftkuche Disziplin, în „Der Auftakt”, Praga, 16, nr. 3-4, 1937
- Un capitol de educație muzicală (extras din Omagiu lui Constantin Kirițescu), București, Editura Cartea Românească, 1937
- Educația muzicală în școala primară, în „Revista Pedagogică”, Caietul 2, 1938
Lucrări didactice[modificare | modificare sursă]
- Carte de cîntece pentru clasa I secundară (desene de Demian), Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1931 (în colaborare cu Sabin Drăgoi)
- idem clasa a II-a, 1932
- idem clasa a III-a, 1932
- idem clasa a IV-a, 1933
- Carte de cîntece pentru copii pentru clasa I primară, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1937 (în colaborare cu Nicolae Saxu)
- idem clasa a II-a, 1937
- idem clasa a III-a, 1937
- idem clasa a IV-a, 1937
- Metodă de vioară: Partea I, poziția I, pentru Școli Normale, Conservatoarea particulare și învățământul individual, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1937 (în colaborare cu Maximilian Costin)
- Istoria muzicii românești (curs ținut la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București), litografie, Ministerul Învățământului și Conservatorului, 1956
- Carte de cîntece pentru copii (ediție îngrijită și postfață de Titus Moisescu, ilustrații de A. Sirin), București, Editura Muzicală, 1985
Marire-ntru cele 'nalte - George Breazul - elevii Seminarului Campulung
IOSIF CONTA
| Iosif Conta | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Arad, România |
| Decedat | (82 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dirijor |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” |
| Modifică date / text | |
Iosif Conta (n. 14 septembrie 1924, Bârzava, Arad – d. 8 noiembrie 2006) a fost un dirijor român. A studiat Conservatorul la Arad, Cluj, București și Londra. În 1952 a devenit redactor la Contemporanul (pe când era încă student la Conservatorul bucureștean), apoi dirijor și director adjunct al Radiodifuziunii în 1954.
În 1964 dirijează prima audiție, în țară, a poemului simfonic Vox Maris de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române.
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, dirijorului Iosif Conta i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[2]
Numele său este legat de cel al Orchestrei Naționale Radio împreună cu care a efectuat numeroase turnee în străinătate. Din 1982 s-a dedicat și pedagogiei în cadrul Universității Naționale de Muzică, optând apoi, până în 1992, pentru postul de dirijor al Orchestrei din Izmir - Turcia. [1]
Fiul său, Vladimir Vlad Conta, continuă drumul tatălui său în arta dirijorală.
Iosif Conta Liszt, Poemul simfonic Preludiile
CORNELIU GHEORGHIU
| Corneliu Gheorghiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Botoșani, România |
| Decedat | (95 de ani) Bruxelles, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Belgia |
| Ocupație | compozitor pianist |
| Activitate | |
| Instrument(e) | pian |
| Modifică date / text | |
Corneliu Gheorghiu (n. , Botoșani, România – d. , Bruxelles, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia[1]) a fost un pianist și compozitor belgian de origine română.
Căsătorit cu muziciana Florica Gheorghiu, cu care s-a stabilit în Belgia din 1978, Corneliu Gheorghiu și-a continuat cariera. S-a consacrat de asemenea compoziției, publicând primele două volume de lucrări, „Rezonanțe Sonore” și „Meleagurile dorului” care au apărut la Editura Grafoart, ce a publicat și cartea sa „Despre pianistică”.
Împreună cu fiica sa, Corneliu Gheorghiu a creat la Bruxelles Fondul Fortuna, în memoria soției sale, Florica. Acest fond ajută, sub egida Fondation Roi Baudouin, tineri muzicieni la început de carieră.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Copilăria[modificare | modificare sursă]
Corneliu Gheorghiu s-a născut în 14 septembrie 1924, la Botoșani, într-o familie impregnată de o atmosferă profund muzicală: tatăl său Nicolae, farmacist, cânta la vioară, iar mama, Ecaterina Eufrosina, cânta la pian.
Pasionat de muzică din primii ani de viață, Corneliu Gheorghiu a asistat la lecțiile de vioară ale fratelui său mai mare, fiind fascinat de „gesturile profesorului Poch”, pe care le imita, imaginându-și că are propriul său instrument. Mama sa este cea care i-a oferit primele îndrumări, după ce a observat pasiunea sa.
Cursuri de pian cu Doamna Marița Goilav și studiul viorii cu domnișoara Costin.
În 1930, la doar șase ani, a susținut un mic recital de pian pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, interpretând câteva compoziții proprii, un Galop și Menuetul de Boccherini. Până la vârsta de opt ani a compus nouă valsuri, un tango, un Andante cantabile, două marșuri și două fantezii pentru pian și un preludiu în do minor pentru vioară.
Întâlnirea cu George Enescu[modificare | modificare sursă]
În 1931, George Enescu ajunge în turneu la Botoșani. Contactat de fosta sa colegă, Marița Goilav, pentru a-l asculta pe talentatul său elev, Corneliu Gheorghiu, Enescu acceptă greu, fiind copleșit de „copii minune” la tot pasul, și cu o singură condiție: băiețelul să-i cânte propriile sale compoziții. Astfel, Corneliu Gheorghiu este ascultat de Enescu, care e surprins de forma de lied a creațiilor sale „melodioase și corect armonizate”, recomandându-i să studieze la Academia Regale de Muzică și Artă Dramatică din București.
Admis în 1933, va avea profesori prestigioși pentru studiile sale:
pianul cu Florica Musicescu, compoziție cu Mihail Jora, armonie și contrapunct cu Ion Nonna Otescu, estetică, forme muzicale și contrapunct cu Dimitrie Cuclin, muzică de cameră cu Mihail Andricu, teorie și solfegii cu Ioan D. Chirescu, istoria muzicii și folclor cu Constantin Brăiloiu. În acea perioadă l-a cunoscut pe pianistul Dinu Lipatti, cu care va dezvolta ulterior o frumoasă relație de prietenie.
ACTIVITATE SOLISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Debutează ca solist cu Concertul pentru pian nr. 26, în Re Major, de W.A. Mozart, interpretat alături de orchestra studenților, dirijată de Mihail Jora, la sala Dalles, în cadrul Festivalului Mozart.
Continuă să compună lucrări vocale si instrumentale - pentru pian, vioară.
Obține Premiul Marioara Voiculescu, acordat celui mai bun student al claselor de pian, urmat de Premiul Aurelia Cionca la Concursul cu același nume.
În 1949 interpretează Concertul în fa minor la Festivalul Bach, dirijat de Maestrul Constantin Silvestri.
Susține mai multe recitaluri de pian, de muzică de cameră, concerte în București și în țară, iar în anul 1950 este numit Solist de Stat [2] . Cariera solistică continuă și în Polonia (1957), Finlanda (1961), Cuba (1964), Rusia (1964), Franța (1965), Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Germania (1966, 1967, 1968), Liban (1969) [3].
La Electrecord imprimă în 1970 [4], alături de violonistul Mircea Negrescu, Sonatina pentru vioară și pian de Dimitrie Cuclin [5] și Sonata pentru vioară și pian op. 32 de Mihail Andricu [6].
În 1978 înregistrează la Electrecord, alături de basul Nicola Rossi-Lemeni discul M.P. Musorgski – Cântecele și dansurile morții; Cântece [7].
Tot la Electrecord realizează înregistrări cu Miniaturi pentru pian de compozitori români, album ce conține Preludiu in fa diez minor; Omagiu pe numele „Fauré" de George Enescu, Trei piese din suita pe teme populare tîrnăvene de Tudor Ciortea, Două piese pentru pian de Paul Constantinescu, Suită pentru pian de Alexandru Pașcanu, Patru miniaturi pentru pian de Vinicius Grefiens, Trei piese pentru pian de Dan Constantinescu [8]
Instalat la Bruxelles din 1978, susține recitaluri și concerte în Belgia, Olanda, Norvegia, Elveția, Anglia, Franța, Spania, Italia, Grecia.
Emisiuni de radio si televiziune în Elveția, Belgia, Germania, Grecia.
În 2017 realizează o serie de nouă emisiuni cu Monica Isàcescu la Radio România Muzical.
Realizatoarea Mihaela Poenaru îi consacră o emisiune pentru Trinitas.
În 2015, Muzeul George Enescu prezintă o expoziție ce retrasează itinerarul pianistului, compozitorului și profesorului universitar
Corneliu Gheorghiu: SUFLETUL PIANULUI, expoziție ce a fost prezentată și la Bruxelles și la Paris în 2017.
În toamna 2018, Asociația culturală Vis de Artist o va prezenta la Botoșani, la Muzeul Județean Botoșani.
ACTIVITATE DIDACTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Din anul 1963 a fost profesor al Conservatorului bucureștean, ulterior devenind șef al catedrei de pian principal. Printre studenții care au fost îndrumați de Corneliu Gheorghiu se numără: Krimhilda Cristescu, Alexandru Hrisanide, Dan Grigore, Cristian Mandeal, Ina Macarie, Alexandrina Zorleanu, Corina Sângeorzan, Adriana Fiederer, Anca Rachmuth, Ghizela Tulvan, Yvonne Dumitrescu Frankenfeld, Mihai Teodoru, Lia Dobric, Anca Boboc, Oana Velcovici, Genichiro Murakami [9], Alexander V. Panku [10], Marius Popp [11], Sebastian Ene [12], Eva Rădăcineanu, Sorin Melinte.
A susținut conferințe și prelegeri însoțite de exemplificări proprii, la conservator – alături de colegi și studenți, la radio și TV, despre Lipatti (1966), Enescu (1967), Baladele lui Chopin ( 1978 ), Melosul folcloric românesc în compoziții " savante " la Venezia, etc.
A fost membru al juriului la Concursul Enescu din 1967, secțiunea pian, alături de Nadia Boulanger, Florica Musicescu, Sigismund Toduță [13].
La Bruxelles a fost profesor la Academia Regală de Muzică, în perioada 1978-1989.
CREAȚIA[14][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În 15 iunie 2000 Corneliu Gheorghiu, împreună cu alți prieteni muzicieni, interpretează un program exclusiv de creații proprii, la Bibliotheca Wittockiana din Bruxelles.
Lucrările sale sunt inspirate de melosul popular românesc, precum și de școala franceză de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea [15].
Perioada 1930-1935[modificare | modificare sursă]
Vals în Sib Major
Vals în la minor (dedicat mamei sale)
Vals în re minor
Vals în Fa Major (dedicat surorii sale)
Vals în Fa Major
Vals în Fa Major (dedicat Marcelei Teodoru)
Vals în Re Major (dedicat tatălui său)
Vals în Sol Major
Vals în Re Major
Andante commodo (dedicat lui Ionel Teodoru)
Marș nr. 1 în Sib Major (dedicat sublocotenentului Idieru)
Marș nr. 2 în Do Major (dedicat Grănicerilor din Botoșani)
Romanța No.1 în re minor
Romanța No.1 în re minor (dedicată profesoarei Marița Goilav)
Marș în Sol major (dedicat locotenentului Traian Ionescu, soțul verișoarei sale din Roman, Cecilia Secară)
Romanța nr. 3 în mi minor (Tango-ul „Vișinata”, dedicat verișoarei sale Cica - Cecilia Secară)
Lucrări pentru voce și pian (1949-2018)[modificare | modificare sursă]
Versuri Șt. O. Iosif:
Cântec sfânt (1949), pentru soprană/mezzo-soprană și pian.
April (1956), pentru soprană/mezzo-soprană și pian.
Versuri Sully Prudhomme:
Rouă și lacrimi (1949), pentru soprană/mezzo-soprană și pian.
Suspin (1949), pentru bariton-bas și pian.
Versuri Veronica Porumbacu:
Îmi place (1959), pentru bariton și pian.
Ploaie de vară (1959), pentru bas și pian.
Bărăganuri (1962), pentru soprană și pian.
Versuri Paul Everac (Petre Constantinescu):
Declin, pentru bas și pian.
Versuri Ilinca Gheorghiu:
Après l’orage (1986), pentru mezzo-soprană și pian.
Le temps qui passe (1986), pentru soprană și pian.
Chanson d’Automne (1988), pentru soprană (mezzo-soprană) și pian.
Du bout des doigts (1991), pentru soprană și pian
Spre (1991)
Avant que le jour ne se lève (1992), pentru mezzo-soprană și pian.
Berceuse pour Morgane (1993), pentru soprană și pian.
La fin du voyage (1995), pentru soprană și pian.
Le palimpseste (1997), pentru soprană și pian.
Insomnie (2000), pentru soprană și pian
În prag de toamnă (2002), pentru soprană și pian.
Ton souvenir… (2004), pentru mezzo-soprană și pian.
L`equilibistre (2004).
Vanité (2009), Vanité II (2014).
Poveste din satul 2 Mai, pentru soprană și pian.
În mijloc de coline albastre (Entourée de collines bleues) (1988), pentru soprană/mezzo-soprană și pian.
Le grenier pentru mezzo-soprană și pian
Juin, pentru soprană și pian.
La pluie, pentru mezzo-soprană și pian.
Amintire (2014), pentru soprană și pian.
Har (2014), pentru soprană și pian.
Le Sablier (2014), pentru soprană și pian.
Visare (2014), pentru soprană și pian.
În loc de mărțișor (2014).
Acasă (8.12.2017)
Florii (26.03-26.04.2018)
Envol
Bonheur insolent
Comme si ma vie en dependait
Versuri Mihai Eminescu:
Lacul – versiunea I (2015), pentru bariton și pian.
Lacul – versiunea II (2015), pentru bariton și pian.
Dorința (2015), pentru bariton și pian.
Și dacă… (2015), pentru bariton și pian.
Gândind la tine (4.05.2018).
Lucrări pentru pian[modificare | modificare sursă]
Triptic Moldav:
I. Flueraș pe malul Bistriței (1957)
II. Cându-i mai bini di trăitu’ (1956-1971)
III. Sărbătoare-n sat (dedicată soției sale, Florica) (1952)
Suita Vâlsană:
I. Doina (Cântecul Vâlsanului) (1947)
II. Colindă („O, ce veste minunată!”) (1950) = Colinda sur un Noël Roumain
III. Bețivul satului (1944)
IV. Chef la pădure (Baccanala) (1944-1982)
Capriccio (1942)
Cântec de leagăn pentru Daniela (1945)
Preludiu sublunar (1948)
Barcarola (Cântec de leagăn pentru Ilinca) (Sinaia, 1971)
Cântec din Făgăraș (Dedicație Pentru Ilinca – examen la pian) (1973)
Sonata monopartită (1975) = Sonate pour piano
Toccatina (1989)
Bolero (13.03.1991)
Lucrări pentru vioară și pian[modificare | modificare sursă]
Sonata tripartită:
I. Allegro giocoso (1942)
II. Lento afettuoso (Cântec fără cuvinte) (1947)
III. Robusto (Dans țărănesc) (1971)
Poem (Descifraj pentru tine) (1947) = Poem pentru vioară și pian (Poème pour violon et piano)
Lucrări pentru formații camerale[modificare | modificare sursă]
Improvizație – pentru 3 viori (1.04.1954)
Danse roumaine pour violoncelle et piano (10.09.1987)
Capriccio – pentru flaut, vioară și pian (1991)
Doină și joc pentru flaut și pian (Doïna et jeu pour flûte et piano) = Barcarolă (Suita vâlsană)
Legendă și horă moldavă pentru oboi și pian (Légende et hora moldaves pour hautbois et piano)
Transcripții și adaptări[modificare | modificare sursă]
Jacques Ibert – Măgărușul, de la pian la violoncel
Mazas – Studiu pentru vioară, acompaniament pian pentru vioară (1936)
Gabriel Fauré – După un vis, de la voce la pian solo (1951)
Haydn – Adagio, de la pian la violoncel (1952)
Richard Strauss – Serenada, de la voce la pian solo (1958)
Gluck – Gavotta, adaptare ușoară pentru elevi la pian (1992)
Cadențe[modificare | modificare sursă]
– la Concertul în Re major K.V.537 de Mozart (1952)
– la Concertul în Do major K.V.246 de Mozart (1960)
– la Concertul în Si bemol major op. 19 de Beethoven (1961)
PUBLICAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Despre pianistică, ediție realizată de Oana Rădulescu-Velcovici, București, Editura Muzicală GRAFOART, Editura UNMB, 2014.
Rezonanțe vocale, București, Editura Muzicală Grafoart, 2018.
Talent și Efort. Maestrul Corneliu Gheorghiu (19 05 2017)
Mircea Negrescu, Corneliu Gheorghiu - Sonatina pentru vioară şi pian, Andante
DIDA DRĂGAN
| Dida Drăgan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Didina Alexandra |
| Născută | (74 de ani) Jugureni, Uliești, Dâmbovița, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muziciană poetă cântăreață scriitoare |
| Activitate | |
| Studii | Școala Populară de Artă[*] |
| Gen muzical | rock pop |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Ani de activitate | 1971 - prezent |
| Case de discuri | Electrecord Amiga[*] |
| Colaborare cu | |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural Artist al Poporului[*] |
| Cariera politică | |
| Activitate | |
| Partid politic | PNL |
| Prezență online | |
| pagină Facebook Internet Movie Database canal YouTube | |
| Modifică date / text | |
Dida Drăgan (nume complet: Didina Alexandra Drăgan, n. 14 septembrie 1946, Jugureni, Dâmbovița) este o solistă vocală și autoare de versuri din România. Este absolventă a Școlii Populare de Artă, clasa Florica Orăscu.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Își face debutul la Concursul de interpretare București '71 obținând premiul I, cu piesa "Vechiul pian" de Vasile V. Vasilache.
APARIȚII MUZICALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- În anul 1972, obține locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea Interpretare.
- În anul 1974, la Dresda obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.
- În 1975 participă la Concursul Internațional „Cupa Europei” de la Knokke, Belgia și obține premiul special "Cupa Intercontinentală".
- Câștigă 15 ediții ale emisiunii „Schlager Studio” din Germania, editează discuri la Amiga Records și este solicitată să cânte în Berlinul de Vest.
- Face turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia.
- La Tokio este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului de la Tokio cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.
- Participă la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia'85 cu piesa "Leagănul meu" (Muzica: Horia Moculescu) care obține Trofeul Mamaia la secțiunea "Creație".
- Are colaborări cu formațiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit și Roșu și Negru.
- Colaborează cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Șuteu cu care a și lansat în 1986 un album de autor.
- Scrie unele din textele cântecelor; colaborează de asemenea cu poeta Daniela Crăsnaru.
- În 2003 primește în cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate din partea Consiliului Județean Constanța.
- Este supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc”.
- În 1990 începe cariera politică în cadrul PNL, alături de Dinu Patriciu.
- Din iunie 2007 este membru în Consiliul de Administrație al TVR.
PIESE DIN REPERTORIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Piese de Petre Magdin:
- „Anilor” - 1972
- „Voi, anotimpuri”
- „Un fir de iarbă”
- „Zvon de lumină”
- „Necuprins și cuprins” - 1983
- "Pleacă iar cocorii" - 1987
- ”Pasărea”
- „Secol drag”
- "Soare și flori"
- „Porți de vis”
- "Trepte de lumină"
- "Pentru voi" - 1986
- "Urare"
- "De ce taci?" - 2003
- "Mâinile tale"
- "Meine Erinnerung" - 1974
- Piese de Anton Șuteu
- „Deschideți poarta soarelui” - 1986
- "Voi, oameni de mâine" - 1986
- "Drumul iubirii" - 1986
- "Să ocrotim copacii înfloriți" - 1986
- "Să nu lovim nicicând un porumbel" - 1986
- "Da, recunosc" - 1986
- "Lumea suntem noi" - 1986
- Piese de Liviu Tudan:
- "Dac-ai să vii" - 1997
- "Doare, Doamne, lumea" - 2003
- „O lacrimă de stea” - 1996
- "O oră, o clipă" - 1997
- „Poveste fără final” - 1997
- „Iubirea din inima mea” - 2003
- "Crez de femeie"
- "Cu îngeri a nins"
- "Nici chip, nici nume"
- "Poveste fără final"
- Piese de Adrian Ordean:
- "Cer și pământ" - 1998
- "Nu pleca" - 1993
- „N-am să te-ntorc din drum” - 1997
- „Mi-e dor de ochii tăi” - 1993
- „Mi-e teamă de lumea ta” - 1991
- "Nu vreau să te iert" - 2007
- "Pentru dragostea ta” - 2008
- "Te-aș astepta" - 2006
- "Zilele ce trec prin mine" - 1991
- "Drumul meu"
- "Vreau să primesc"
- "Viața ca o scenă"
- "Știu că vei pleca"
- "Ai să mă pierzi"
- "Soarele mi-e stăpân"
- ”Mi-e dor de tine” - 2016
- ”Ai promis” - 2014
- ”De câte ori mai vrei să-ți spun” - 2012
- ”Acolo-n noapte” - 2012
- ”Spune-mi unde am greșit” - 2014
- ”Unde ești” - 2015
- Piese de Florin Ochescu:
- "Iertare" - 1981
- "Voi"
- "Legământ"
- "Aur pe stradă"
- "Ochii Ploii" - 1981
- "Sunt tot eu" - 1981
- "Cine crede în minuni?" - 1980
- Alți compozitori
- „Reaprindeți candela” (Ion Aldea Teodorovici) - 1990
- "Viața unui vis" (Sorin Chifiriuc) - 1988
- "Ușor și greu" (Sorin Chifiriuc)
- "Seara unui vis" (Dani Constantin) - 1986
- "Până-n cea din urmă zi" (Edmond Deda)
- "Arde și doare" (Dragoș Docan) - 1994
- „Stau pe o margine de lună” (Adrian Enescu) - 1989
- "Corabie plutitoare, Pământul" (Cornel Fugaru) - 1987
- „Atunci” (Mișu Iancu)
- "N-am știut" (Mișu Iancu)
- „Leagănul meu” (Horia Moculescu) - 1985
- „Să mă iubești!” (Mihai Pocorschi) - 1990
- "Apără-ne, Doamne!" (Constantin Rusnac) - 1991
- "Rug" (Vasile Șirli) - 1981
- "Iubesc primăvara" (Dan Ștefănică)
- "Greu se mai fac oamenii oameni" (Alex. Mandy)
- "Planete" (Marius Țeicu)
- "Soarele zărilor" (Marius Țeicu)
- "Visata mea iubire" (Marius Țeicu)
- ”Măcar o zi” (Ovidiu Komornyik)
- "Das Macht Die Liebe" (Manitz) - 1974
- "Meine Sonne" (Andreas Falk) - 1974
- "Wann Wirst Du Verstehen" (Andreas Falk) - 1974
- "Sag Nicht Vorbei" (Andreas Falk) - 1974
- Preluări din repertoriul internațional
- "Rămîi" (Czesław Niemen - Dziwny jest ten świat)
- "Nu te mint" (Free - All Right now) - 1973
- "Întrebare" (John Lennon - Sunday) - 1975
- "Dacă pleci acum" (Ray Charles - Where we'll go again) - 1975
- "Clipele" (Fogerty - Proud Mary) - 1975
- "Ca-ntr-un vis" (Heart / Pamala Stanley - If looks could kill ) - 1987
- "Cu tine" (Smokie - Oh Carol) - 1978
- "Iubirea noastră" (Frank Sinatra - My Way) - 1977
- "Născută sunt să cânt" (Spandau Ballet - Through the Barricades) - 1987
- "O clipă cât o viață" (Tina Turner - Be Tender with Me, Baby) - 1991
- "Rug aprins" (Heart - Who Will You Run To) - 1988
- "Singurătate" (Heart - Alone) - 1987
- "Te caut iar" (Heart - What About Love) - 1986
- "Unde ai plecat?" (Whitesnake - Here I Go Again) - 1988
- "Vreau să-ți spun" - 1988
- ”Ochii tăi” - (Rainbow - Eyes of the rainbow) - 1980
- Duete cu tenorul Michael Kleitman
- "La Preghiera" - 2008
- "Gira con Me" - 2006
- Alte piese
- ”Marea” - În duet cu Aurelian Andreescu
- ”Norul” - ( Muzica: Sorin Chifiriuc ) - 2018
- ”Cine n-are dor pe vale” - 2009 (?)
- ”Noi doi”
- ”Ceasul” - 1985
ALBUME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1984 – Dida Drăgan
- 1987 – Deschideți poarta soarelui
- 1997 – O lacrimă de stea
- 2001 – Pentru buni și pentru răi
- 2002 – Mi-e dor de ochii tăi
SINGLE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1971 - Dida Drăgan – Visata mea iubire ; N-am știut / Greu se mai fac oamenii oameni ( Electrecord )
- 1974 - Dida Drăgan – Meine Sonne / Wann Wirst Du Verstehen ( Amiga Records )
- 1974 - Dida Drăgan – Meine Erinnerung / Das Macht Die Liebe ( Amiga Records )
- 1975 - Romanticii (cu Dida Drăgan) - Dacă pleci acum / Clipele / Nu te mint / întrebare ( Electrecord )
- 1978 - Dida Drăgan - Sunt tot eu / Ochii ploii ( Electrecord )
- 1979 - Dida Drăgan - Glas de păduri / Trepte de lumină ( Electrecord )
PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.[1] Pe 21 august 2014 Didei Drăgan i-a fost conferit titlul onorific de Artist al Poporului în Republica Moldova.[2]
Dida Dragan - Deschideti poarta soarelui
Dida Drăgan, selecție de melodii de pe albumul „Mi-e dor de ochii tăi” | ELECTRECORD
GHEORGHE FĂLCARU
| Gheorghe Fălcaru | |
 Fluierașul Gheorghe Fălcaru în concert | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Valea Seacă, Nicolae Bălcescu, Bacău, România |
| Decedat | (62 de ani) Clejani, Giurgiu, România |
| Părinți | Ion Maria |
| Frați și surori | 3 frați, 1 soră Angela |
| Căsătorit cu | Leana Băsaru |
| Cetățenie | România |
| Etnie | Țigani |
| Ocupație | Muzician |
| Activitate | |
| Alte nume | Fluierici |
| Origine | Clejani, județul Giurgiu, România |
| Gen muzical | Muzică lăutărească |
| Instrument(e) | Fluier |
| Ani de activitate | ? - 2016 |
| Case de discuri | Electrecord, Ocora, CramWorld, Muzeul Țăranului Român, Crammed Discs, Universal Music France[1] |
| Interpretare cu | Taraful Haiducilor 1980-2016 |
| Modifică date / text | |
Gheorghe Fălcaru zis și „Fluierici” (n. 29 iulie 1954, Valea Seacă, județul Bacău - d. 14 septembrie 2016, Clejani, județul Giurgiu)[2] a fost un lăutar român de origine țigănească. A cântat la fluier ca și component al trupei de muzică Taraful Haiducilor (cunoscuți și ca Haiducii sau Lăutarii din Clejani).
FAMILIA ȘI PRIMII ANI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Fiind cel mai mic dintre copii lui Ion și al Mariei, s-a născut într-o familie de țigani ursari cu cinci copii, patru băieți și o fată. Tatăl muncea la o moară, iar mama avea grijă de familie, care locuia într-o casă cu două camere. Traiul tuturor se ducea de la o zi la alta, astfel că nu a putut fi vorba de școală. A intract în contact cu fluierul la vârsta de șapte ani, atunci când tatăl lui a fost cumpărat un astfel de instrument pentru unul dintre frații mai mari. De învățat a învățat să cânte de unul singur și în rest „pe furate”, de la lăutarii din sat.[2]
Mama sa a decedat când copilul avea vârsta de nouă ani și tatăl său și-a găsit altă femeie, care nu l-a agreat pe cel mai mic dintre copii. Gonit din casă iarna de tatăl alcoolic, viitorul instrumentist a plecat cu trenul la București, fără nici un ban, în opinci și cu fluierul în mână. Știa doar că o poate găsi acolo pe sora sa cea mare căsătorită, Angela – după o adresă aproximativă din cartierul Rahova, aceasta locuind lângă restaurantul „Cățeaua leșinată”. După ce s-a întâlnit cu sora sa, tot în copilărie după o perioadă de câțiva ani s-a stabilit în satul de lăutari Clejani.[2]
S-a căsătorit în 1978 cu Leana Băsaru (n. 1953) pe care a cunoscut-o în Clejani și cu care trăia din 1974. A rămas cu ea până la moartea sa și au avut împreună trei copii. Soția sa era croitoreasă, avea opt clase și se trăgea dintr-o familie de lăutari.[2]
CARIERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Gheorghe Fălcaru a fost o excepție printre lăutarii țigani,[3] fiind singurul fluieraș din Clejani.[4] În 1980 a intrat în componența trupei Taraful din Clejani, care avea să fie ulterior cunoscut și ca Taraful Haiducilor,[2] fiind unul dintre cei care au constituit nucleul formației.[5]
Datorită faptului că directorul arhivelor muzicale din Geneva – Laurent Aubert – venise să înregistreze o colecție de discuri cu muzică tradițională românească, în 1986 au fost chemate cinci tarafuri din diferite zone ale României. Gheorghe Fălcaru împreună cu alți cinci lăutari din Clejani s-au dus la București la Institutul de Folclor, chemați de conducătoarea secției de muzică a institutului, etnomuzicologul Speranța Rădulescu, cu care aceștia mai lucraseră în 1983. Cei șase din Clejani, care erau foarte buni instrumentiști și vocaliști au cântat la fluier, vioară, țambal, bas și cu gura și au fost cei aleși de Speranța Rădulescu pentru a reprezenta România. Pe 3 martie 1988 împreună cu Caliu (Gheorghe Anghel), Cacurică (Dumitru Baicu), Culai (Niculae Neacșu), Șaică (Ion Manole,[2] zis și Boșorogu)[6] și Buzatu (Petre Manole), Fălcaru era în aeroportul din București alături de Speranța Rădulescu, pentru a merge la Geneva la lansarea discurilor.[2]
„Nu știu cum a făcut [elvețianul], dar la Ministerul Culturii au făcut ochii cât cepele și i-au zis «cum se poate, niște țigani, n-au experiență, nu sunt în ansamblu folcloric, n-au dirijor». Tâmpenii bolșevice. „Ăștia sau nimeni”, le-a răspuns elvețianul.[2]”—Speranța Rădulescu
Primul disc de vinil, având titlul de Taraful din Clejani, a fost înregistrat de formație în 1987 la casa de discuri Electrecord, cel de-al doilea a fost cel înregistrat pentru Les archives Internationales de Musique Populaire.[1] În 1989 ca urmare a întâlnirii cu belgianul Stephane Karo și cu Michel Winter, veniți la Clejani, Stephane a devenit impresarul lor și i-a dus pentru a cânta în străinătate sub numele de Taraf de Haïdouks.[2]
Fălcaru nu a avut studii de specialitate.[7] A fost un om de o modestie deosebită și a rămas toată viața fidel vechiului taraf,[8] deși a avut și alte oferte.[7] Împreună cu acesta a cântat pe marile scene ale lumii, de la Opera din Paris până la Carnegie Hall-ul din New York, în America Centrală și America de Sud,[6] Japonia[2] Asia de Sud-Est, Australia ori Noua Zeelandă.[6] A jucat în filmul The man who cried alături de Johnny Depp și cu taraful a cântat pentru personalități ale vremii. De asemenea, taraful a apărut în reportaje din The Guardian, The New York Times,[2]The Times, Le Figaro sau The Washington Post, membrii lui fiind prezentați în publicațiile occidentale ca niște intrumentiști inegalabili.[6] Muzica lui Fălcaru se regăsește de asemenenea în coloana sonoră a filmului Aferim!.[9]
Fălcaru a dezvoltat o tehnică instrumentală nouă proprie pentru a cânta la fluier, care îi permitea să moduleze în mai multe tonalități.[2]
„În mod normal, melodia [Ciocârlia] se cântă din LA Major, dar Fluierici [care trebuis să dea tonul] a cântat-o de la DO, adică cinci tonuri mai jos și toți am rămas așa. N-am mai putut să cântăm. Și el a început să râdă: «vedeți, nu sunteți buni de nimic». A fost un talent nativ. Unde punea mâna pe fluier, de acolo cânta.[2]”—Aurel Ioniță , liderul trupei Mahala Rai Banda
Recunoașeri[modificare | modificare sursă]
Împreună cu Taraful Haiducilor, a câștigat în 2002 marele premiu BBC Awards for World Music[6] la categoria Europa și Orientul Mijlociu.[2] În țară a câștigat în 1992 locul II la secțiunea concurenți români instrumentiști a Festivalului - Concurs Internațional de Muzică Populară Pe marginea Dunării, ediția a II-a (XII).[10]
În casa lui din Clejani au venit să-l viziteze muzicieni străini.[2]
BOALA ȘI DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Gheorghe Fălcaru era dependent de tutun, fiind un mare fumător de țigări. În anul 2015 a început să aibă dureri în zona gâtului, iar în urma investigațiilor i s-a decelat o formațiune nodulară la nivelul corzilor vocale. Artistul a refuzat să se interneze pentru a continua investigațiile și a continuat să fumeze. În anul 2015 în urma unei endoscopii a fost diagnosticat cu neoplasm laringian. I s-a propus laringectomie și protezare, dar a refuzat să se opereze, pentru a putea cânta în continuare. Datorită faptului că nu a avut resurse financiare, nu a putut nici încerca o rezecție limitată, în străinătate.[2]
Deși se simțea din ce în ce mai rău, a continuat să cânte în țară și în străinătate. În anul 2016 trebuia să cânte la închiderea festivalului Balkanik 2016. Urmând să urce pe scenă, în data de 11 septembrie starea lui s-a agravat semnificativ. A refuzat să plece la spital pentru a se întoarce acasă, unde a murit după trei zile la vârsta de 62 de ani.[2] A fost înmormântat la Clejani.[8]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu