MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 21 NOIEMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET, TEATRU/FILM, POEZIE, GÂNDURI PESTE TIMP

RELIGIE ORTODOXĂ

(+) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la pește)

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

- Intrarea în biserică a Maicii Domnului
  Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse”. Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoabă cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”. Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstită și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.

Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe „Biserica” lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile”. Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.

Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: „A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă”. Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maică, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.

Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: „Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor...”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: „Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”. Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.

Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul proroc David.

Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului...”. Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: „În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce...”.

La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: „Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc”.

Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă – cum spune în cuvântul Sfântului Terasie –, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: „Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune”. Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: „Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui”. De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: „Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii”. Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.

Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii”. Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un proroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.

Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: „Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.

Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârstă cea desăvârșită.

Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: „O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”.

Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: „Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!”. Apoi ținând prunca de mână – zice același Sfânt Ghermano –, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea prorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor prorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată”.

Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.

Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.

Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăiește Sfântul Teofilact astfel: „Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducându-și aminte de cele zise în Lege despre chivot – căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor –, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela, care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decât numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pântece s-a îndreptat să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc, ci celei cerești, fiind mai presus decât îngerii și în care, nu legea omenească, ci darul cel desăvârșit a lucrat”.

Apoi drepții părinți au adus – precum zice Sfântul Ieronim –, cu Preabinecuvântata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Și fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvântata Fecioară, la începutul vieții sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica Ierusalimului – cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel –, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: „Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere și peste acelea al treilea rând, și de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălțimea casei era ca și peretele bisericii, ca niște stâlpi întărind biserica pe dinafară”.

Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfârșitul vieții lor, precum era Ana prorocița, fata lui Fanuil; și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.

Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură și în lucrul mâinilor, pentru că din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu Scriptură și cu lucrul mâinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă pe fiica sa și o învăța pe dânsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii vechi desăvârșit, după mărturia Sfântului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul, și nu numai Scriptura, ci și lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice despre dânsa Sfântul Epifanie: „Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare de învățătură și nu numai Sfânta Scriptură învăța, ci și toarcerea linii și a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea”.

Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a tras sorț când Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.

Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească, precum cânta Biserica. Sfântul Ghermano spune despre dânsa: „Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri”. Și Sfântul Andrei Criteanul grăiește: „În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină și nestricăcioasă”.

Și se spune că Preacurata Feicoară intra în cortul cel mai dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă, iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul fecioarelor, la rugăciune ea intră în Sfânta Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit. Dar ajungând în vârstă mai mare și deprinzându-se cu scriptură și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a aduce ceva acolo.

Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toți învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani și-a avut viața în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puțin ieșea de acolo. Iar cum a fost viața ei în vârstă tinereților, scrie Ieronim astfel: „Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

Astfel a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând: „Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulțeau și darurile Duhului Sfânt întru dânsa”.

Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia îl știa. Căci intrând el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu fecioară, dându-i hrană, și având chipul străin - pentru că era înger cel ce se arăta. Și înspăimîntîndu-se Zaharia, cugeta în sine: „Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrănește trupul, cel cu firea nematerialnică, dând fecioarei mâncare materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tânără, nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod – precum s-a rugat Ana odinioară –, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.

Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în spaimă și în îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul? Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea hrană? Și ce mână face acea pâine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar hrana aceea o pregătea mână omenească.

Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), că nu cumva vedenia cea îngerească și hrana cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep. Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.

Ce este aceasta? Au doar întru dânsa se vor împlini graiurile prorocești? Au doar întru dânsa va fi sfârșitul așteptării noastre? Au doar dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte prorocită, și Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?

Cât ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii! Cât de slăvită este pomenirea părinților acesteia! Cât sunt de fericit și eu cel ce mă satur de o vedere că aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa Cuvântului!”.

Până aici este povestirea Sfântului Gheorghe Nicomidianul.

Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: „Cum că în toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la dânsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa”.

Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoțirea decât fecioria. Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul.

Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.

Ap. Evrei 9, 1-7

Fraților, adevărat este că și cel dintâi (Așezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască și un altar pământesc, căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte; partea aceasta se numește Sfânta. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor, având altarul tămâierii de aur și chivotul așezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise și tablele Legii. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoții intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârșind slujbele dumnezeiești; în cel de-al doilea însă, numai arhiereul, o dată pe an, și nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuși și pentru greșelile poporului.

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Intrarea Maicii Domnului în Biserică
( 21 noiembrie )

În biserica slavei Tale stînd, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu,
ceea ce eşti uşă cerească, deschide nouă uşa milei tale (Slujba Utreniei)

Iubiţi credincioşi,

Mai înainte de a începe predica voi aminti cuvintele Duhului Sfînt, care se cuprind în troparul acestui dumnezeiesc praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică. Iată aceste cuvinte: Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mîntuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cîntăm: Bucură-te plinirea rînduielii Ziditorului.

Am pus troparul sărbătorii de azi mai înainte de predică, pentru că în el dumnezeieştii Părinţi au adunat învăţăturile acestui mare praznic împărătesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfînt adună pe scurt ori viaţa acelui sfînt, ori însemnătatea acelui praznic despre care se vorbeşte. Deci precum aţi auzit, începutul troparului este: "Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu". Intrarea Maicii Domnului în Biserică a fost primul semn din rînduiala bunăvoinţei lui Dumnezeu de a mîntui neamul omenesc. Dar să vedem în ce fel s-a împlinit acest semn, în ce fel s-a desfăşurat el şi cum s-a arătat pe pămînt această bunăvoinţă a lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin naşterea Maicii Domnului şi prin intrarea ei în Biserică.

Iată în cel fel a fost intrarea Maicii Domnului în Biserică. Împlinindu-se trei ani de la naşterea Maicii Domnului, dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa pe care au făcut-o lui Dumnezeu mai înainte de a se naşte fiica lor, Fecioara Maria. Căci ei, fiind oameni sterpi şi neroditori, numai prin rugăciuni, post şi milostenie au dobîndit pe această dumnezeiască pruncă, Maria. "Doamne, de ne vei da nouă un prunc, ziceau ei, noi îl vom închina Bisericii Tale pentru toată viaţa, numai să nu ne laşi sterpi şi neroditori, spre ocara lumii".

Deci, aducîndu-şi aminte de această făgăduinţă pe care au făcut-o pe cînd Fecioara Maria avea trei ani, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana s-au hotărît să o dea Bisericii, după făgăduinţa de mai înainte. Şi gîndind acestea, au adunat în Nazaret - oraşul în care trăiau - rudeniile lor de neam împărătesc şi arhieresc, că Sfîntul Ioachim era din neamul lui David, iar Sfînta Ana era din neamul lui Aaron.

După ce s-au sfătuit cu rudeniile lor, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adunat multe copile nevinovate şi curate, de o vîrstă cu dînsa şi mai mari din Nazaret, ca să petreacă pe această copilă sfîntă pînă la Ierusalim cu făclii aprinse în mîini, cu cîntări şi cu psalmi. Şi au pornit din Nazaret spre templul din Ierusalim cale de peste 150 km, mergînd trei zile în şir. Şi era o minune mare şi prealăudată acea dumnezeiască adunare alcătuită din rudele Preasfintei Fecioare Maria. Pe cale cîntau mai cu seamă psalmii lui David şi cele ce se potriveau cu această mare taină şi ducere a Maicii Domnului în Sfînta Sfintelor, zicînd aşa: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. (Psalm 44, 12). Adică, uită pe tatăl tău şi pe mama ta, că a poftit Împăratul - adică Dumnezeu - frumuseţea ta, cum zice psalmul 44, şi te cheamă în Sfînta Sfintelor.

Şi mergînd ele pe drum, toată lumea se minuna şi se întreba: "Unde merge această adunare?" Că era o adunare de oameni cinstiţi, împreună cu dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana şi atît de strălucitoare, ca o adunare de stele pe cer, iar în mijloc strălucea ca o lună Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, prunca cea de trei ani, care mergea în Sfînta Sfintelor. Şi să nu credeţi că mergeau numai ele, căci în chip nevăzut mergeau şi îngerii lui Dumnezeu, care, la fel, cîntau şi petreceau pe Preasfînta Fecioară Maria. Căci şi chivotul Legii Vechi, cum zice Sfînta Scriptură, l-au dus cu psalmi şi cu cîntări frumoase, iar înaintea chivotului Legii mergea, cîntînd şi dănţuind, împăratul David (II Regi, 6, 5-17). Căci el era şi prooroc şi vedea că acest chivot, care poartă în sine mana, este preînchipuirea Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, care va purta în sine mana cea dumnezeiască, pe purtătorul de mană, pe Iisus Hristos.

Dar dacă înaintea chivotului, care era închipuirea Maicii Domnului, dănţuia David şi era însoţit de tot Israelul, apoi înaintea acestui chivot viu şi însufleţit, care era dumnezeiasca pruncă Maria, nu mergea împăratul cel de pe pămînt, nu mergeau oamenii din tot Israelul, ci nevăzut mergeau milioane de îngeri şi mergea Însuşi Împăratul cerului şi al pămîntului, Iisus Hristos. La aducerea Preasfintei Maicii Domnului în templu, îngerii lăudau şi cîntau de bucurie, pentru că se aducea lui Dumnezeu această biserică vie şi însufleţită. Se aducea în Sfînta Sfintelor această biserică dumnezeiască purtată de Duhul lui Dumnezeu, după cum auziţi că se cîntă în Biserică, la condacul praznicului: "Preacurată biserică a Mîntuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţită vistierie a slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului... Acesta este cortul cel ceresc". Aşa o aduceau îngerii şi o lăudau, căci nu era o copilă de rînd, ci era biserica însufleţită a Duhului Sfînt, căci cu dînsa călătorea harul Duhului Sfînt, fiind umbrită şi plină de puterea Lui.

Cînd au ajuns la Ierusalim, după o cale de trei zile, s-a făcut şi acolo o minune preaslăvită. Biserica cea zidită de Solomon şi restaurată de Zorobabel, după ce a fost pustiită pe timpul robiei babiloniene, era o biserică foarte frumoasă, căci se minuna oarecînd Petru de zidurile ei. La intrare, biserica avea cincisprezece trepte, după numărul celor 15 psalmi, pe care preoţii şi leviţii îi cîntau cînd intrau la slujbă. La fiecare treaptă ce urca în biserică se cînta cîte un psalm din psalmii treptelor, după cum îi vedem pînă astăzi în Psaltire. Cînd a ajuns Fecioara Maria la aceste 15 trepte, dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana voiau să o ducă de mînă, ca pe o copilă ce nu poate păşi pe trepte. Dar, fiind întărită de harul Duhului Sfînt, ea s-a desprins din mîinile părinţilor şi de ceata fecioarelor care o conduceau cu făclii aprinse şi cu cîntări, şi a început să urce ca o porumbiţă nevinovată peste toate treptele, ca o pasăre a raiului, şi a ajuns la treapta de sus unde erau preoţii îmbrăcaţi în veşminte de aur împreună cu proorocul Zaharia.

Urcîndu-se Fecioara, s-au mirat preoţii şi tot poporul cum o copilă de trei ani a putut să urce treptele aşa de uşor ca şi cum ar fi zburat. Apoi luînd-o în braţe marele prooroc Zaharia, care era şi arhiereu şi căruia i se descoperise de la Dumnezeu cine este această dumnezeiască pruncă, a dus-o în biserică şi, după ce a închinat-o, a făcut un lucru cu totul neobişnuit şi cu totul neîngăduit de Legea Veche. A adus-o pe Fecioara Maria, nu în sfînta unde intrau preoţii, ci după a doua catapeteasmă, în Sfînta Sfintelor, unde erau: chivotul legii, cel ferecat peste tot cu aur şi heruvimii care umbreau altarul şi masa şi toiagul lui Aaron care înfrunzise şi şarpele cel de aramă şi celelalte lucruri sfinte ale lor.

Şi s-au adunat toţi preoţii şi nu numai ei, ci şi îngerii şi cu toţii s-au minunat, cum se poate să intre o copilă în Sfînta Sfintelor şi cum a îndrăznit Zaharia să aducă pe cineva în Sfînta Sfintelor unde preoţii nu aveau voie să intre şi nici arhiereul nu putea să intre decît o dată pe an, dar şi atunci nu fără jertfă de animale şi stropind altarul şi jertfelnicul cu sînge pentru curăţirea lui şi a poporului.

Deci, acolo unde arhiereul nu îndrăznea să intre decît o dată pe an, acolo a dus-o pe Sfînta Fecioară, cum s-a cîntat astăzi la axionul praznicului, care zice că "îngerii, văzînd intrarea Preacuratei Fecioare Maria, foarte s-au spăimîntat, cum o fecioară, o copilă, a intrat în Sfînta Sfintelor...!" Dar dumnezeiescul prooroc Zaharia, ştia cine este această copilă. Preoţii Legii Vechi însă nu ştiau că această copilă va fi maica Arhiereului Celui Mare, care "va străbate cerurile", cum zice Sfîntul Apostol Pavel, şi va împăca lumea cu Dumnezeu Tatăl, şi se va jertfi pe Sine, aducîndu-Se jertfă o dată pentru totdeauna, pentru mîntuirea neamului omenesc (Evrei 4, 14; 9, 12-14).

Zaharia ştia, ca prooroc, că această copilă este mai sfîntă decît Sfînta Sfintelor, pentru că ea va purta în sine, pe Acela Care stă în Sfînta Sfintelor, cea nefăcută de mînă, în ceruri, pe Arhiereul bunătăţilor celor viitoare, cum zice Sfîntul Apostol Pavel. De aceea au adus-o în Sfînta Sfintelor. Iar după ce s-a închinat jertfelnicului celui de aur şi la sicriul legii Domnului, au luat-o şi au dus-o în casa fecioarelor şi a locuit acolo împreună cu ele 12 ani. Numai rugăciunea o făcea în Sfînta Sfintelor.

Dar cum a trăit Fecioara Maria la templu 12 ani? Templul lui Solomon, care fusese refăcut de Zorobabel, avea în jurul lui 90 de camere, cum arată vechiul istoric iudeu Iosif Flavius. Treizeci de camere, în partea de jos, erau destinate văduvelor care îşi duceau văduvia în curăţenie, în post şi rugăciune şi erau pururea în templu. Aşa era Ana, fiica lui Samuil din neamul lui Aşer şi alte multe văduve care petreceau şi se hrăneau din venitul templului şi slujeau la curăţenie şi la toate trebuinţele lui. Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere în care locuiau nazoreii, un fel de călugări ai Legii Vechi, care trăiau necăsătoriţi, asemenea călugărilor de astăzi. Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci de camere unde petreceau fecioarele templului.

Toţi credincioşii care voiau să păstreze fetele lor curate pînă la măritat, le aduceau la templul lui Solomon şi le dădeau sub îngrijirea preoţilor şi arhiereilor, să petreacă în rugăciuni şi cîntări, cosînd veşminte şi broderii şi spălînd şi curăţind templul. Într-una din aceste camere destinate fecioarelor a adus Proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioară Maria şi a dat-o în mîna fecioarelor celor mai în vîrstă. Fiind foarte luminată de Duhul Sfînt aici a învăţat Fecioara Maria toată Scriptura, precum şi lucrul de mînă, aşa cum învaţă şi Sfîntul Ghermano. Şi se mirau fecioarele celelalte de isteţimea şi de curăţia minţii ei, căci a deprins îndată toată dumnezeiasca Scriptură şi tot lucrul mîinilor, cel mai gingaş şi mai curat pentru folosul templului. Şi era iubită de toţi pentru înţelepciunea ei.

Despre nevoinţa ei îngerească în templu ne spun sfinţii Teofilact, Ghermano, Teodorit şi alţi părinţi bisericeşti, că Fecioara Maria priveghea de seara pînă dimineaţa în Sfînta Sfintelor, cugetînd adînc şi rugîndu-se lui Dumnezeu, în răpire şi în extazul minţii. Acolo se ruga pentru mîntuirea întregului neam omenesc. În zorii zilei adormea puţin, apoi iar se scula la rugăciune. Şi era pururea în genunchi de la ceasul al treilea pînă la al nouălea, cînd se ducea la locaşul fecioarelor şi începea lucrul mîinilor. Însă, cum spun Sfinţii Părinţi, pururea era în rugăciune şi cugetare la legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Seara la ora şase venea Arhanghelul Gavriil şi-i aducea Fecioarei Maria hrană îngerească din cer în Sfînta Sfintelor. Aşa s-a hrănit ea timp de 12 ani, nu cu hrană pămîntească, ci numai cu hrană cerească adusă de Arhanghelul Gavriil.

Pe acest dumnezeiesc arhanghel, Zaharia proorocul de multe ori îl vedea şi se minuna foarte, cum un înger din cer vine s-o hrănească pe această copilă, să-i aducă o dată pe zi împărtăşire îngerească şi cugeta întru sine: "Oare ce are să fie această Fecioară aleasă de Dumnezeu?" Îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit un popor întreg în pustie cu mană; îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit pe Ilie proorocul, dar a trimis corbii să-i aducă de două ori pe zi hrană. Îşi aducea aminte Zaharia că Dumnezeu a hrănit pe Daniil în groapa cu lei, dar n-a venit nici un înger, ci a răpit îngerul pe Proorocul Avacum din Ierusalim cu pîine şi zeamă, cum spune Scriptura, şi l-au dus să hrănească pe Daniil în groapa leilor, cînd acesta striga: "Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, că am flămînzit!" Dar de această fecioară nu se dumirea, că nu venea să-i aducă pîine pămîntească, nici carne ca lui Ilie, ci îi aducea hrană îngerească.

Aşa a fost petrecerea Preasfintei Fecioare Maria în Sfînta Sfintelor. Era ca un heruvim plin de înţelepciune. Era ca un serafim pentru că ardea cu dragoste necontenită pentru Dumnezeu, ziditorul ei, care a zămislit-o în pîntecele sterp al mamei sale. Inima ei era în cer, iar trupul ei curat era în Sfînta Sfintelor, ca un înger cuvîntător şi dumnezeiesc căreia îi slujea cel mai mare peste arhangheli, Arhanghelul Gavriil. Fecioara Maria petrecea neîncetat în rugăciunea inimii şi Îl odihnea pe Dumnezeu în gîndirea ei cu lacrimi şi extaz. Pentru aceasta arhanghelul o slujea, o hrănea şi o păzea pentru că era biserică a Dumnezeului celui viu şi se pregătea să fie sălaş al Mîntuitorului lumii, pe Care nu-L încape cerul şi pămîntul.

Iubiţi credincioşi,

V-aţi pus întrebarea pentru ce s-a citit astăzi evanghelia cu Marta şi Maria şi pentru ce la toate praznicile Maicii Domnului nu se citeşte altceva? Iată de ce dumnezeieştii Părinţi care au alcătuit sinaxarul, fiind plini de Duhul lui Dumnezeu, au rînduit toate evangheliile şi apostolii de peste an şi toate cîntările bisericeşti după lucrarea şi însemnătatea fiecărui praznic, în aşa fel, ca să se dezvăluie prin toate taina acelui praznic, lucrarea acelui sfînt, viaţa acelui mucenic sau cuvios. Prin evanghelia de astăzi se arată că Maica Domnului, Maria cea Preasfîntă şi Preacurată, şi-a ales partea cea bună (Luca 10, 42).

Şi care este partea cea bună în viaţa creştinului? Pe toată fapta bună trebuie s-o însoţim cu rugăciunea, după cum ne învaţă şi marele Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugaţi! (I Tesaloniceni 5, 17). Dar şi Mîntuitorul zice în Sfînta Evanghelie: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi (Marcu 13, 33). Şi Sfîntul Apostol Petru zice: Fiţi treji, privegheaţi, că potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită (I Petru 5, 8) Şi Sfîntul prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda lui în gura mea (Psalm 33, 1).

Iată pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta. Ca să ne înveţe pe toţi că Maica Domnului şi-a ales partea cea bună, partea Mariei, cum spune Mîntuitorul către Marta: Marto, Marto te îngrijeşti şi spre multe te sileşti, dar un lucru trebuie: căci Maria (care stătea la picioarele lui Hristos) partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea! (Luca 10, 41-42).

Fraţilor, dacă am alege partea Mariei în viaţa noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Fecioara în Sfînta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi în gîndire de Dumnezeu ca dînsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii din cer; dar noi ne punem nădejdea mai mult în mîinile şi în priceperea noastră. Dar iată ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc (Ieremia 17, 5). În alt loc zice: Nebun este acela care sărută mîinile sale şi zice că acestea m-au hrănit pe mine. Te-au hrănit mîinile tale? Dar dacă Dumnezeu îţi dădea o boală, ai fi putut face ceva cu mîinile şi cu priceperea ta? La fel şi psalmistul zice: Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni (Psalm 54, 25). Să nădăjduim mai întîi în Dumnezeu şi apoi să lucrăm cu cinste, cu dragoste şi cu dreptate, că zice iarăşi Scriptura: Cel ce nu vrea să lucreze, acela să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru trebuie să fie însoţit de rugăciune, să fie început şi terminat cu rugăciune şi cu gîndul la Dumnezeu şi atunci toate vor fi cu spor.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi Fecioara Maria a fost adusă la Ierusalim, în biserica Domnului să se roage, să vorbească cu Dumnezeu şi cu îngerii, să se îndumnezeiască, să se facă biserică vie a Duhului Sfînt, să se pregătească pentru a naşte pe pămînt pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.

Maica Domnului s-a născut prin rugăciune, a petrecut 12 ani la templu numai în post, în rugăciune şi în neîntinată feciorie. Ea şi acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toţi sfinţii, pentru noi, pentru mamele şi copiii noştri, pentru toţi cei ce cred în Dumnezeu şi iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi şi se roagă împreună cu îngerii şi cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor şi mîntuirea tuturor oamenilor.

Să ne rugăm şi noi, fraţilor, lui Dumnezeu împreună cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Să venim cît mai regulat la Sfînta Biserică, mai ales în Duminici şi sărbători. Să ascultăm cu evlavie sfintele slujbe, să ducem viaţă curată pe pămînt, să ne iubim unii pe alţii şi să iertăm, ca să fim iertaţi.

Maica Domnului ne învaţă cum să ne rugăm, cu cîtă evlavie trebuie să mergem la biserică şi în ce chip să trăim pe pămînt ca să dobîndim împărăţia cerurilor. Să lăudăm deci pe Născătoarea de Dumnezeu şi să rostim cu credinţă această scurtă rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, mîntuieşte-ne pe noi!" Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

A. GUSTĂRI:

Roşii umplute cu cremă de sardele

* 6 roşii,

* sardele în ulei,

* maioneză de post,

* 1 lămâie,

* puţină margarină,

* pătrunjel,

* piper

Rosiile se spala bine si se scobesc in interior. Sardelele se storc de ulei, se zdrobesc cu furculita, se adauga atata margarina cat este necesar ca sa obtinem o pasta spumoasa. Se adauga maioneza de post, piperul, sarea si putin suc de lamaie. Cu aceasta pasta umplem rosiile. Le aranjam intr-un vas si le bagam in cuptorul deja incalzit cca. 10 minute. Apoi le garnisim cu patrunjel.

B. SALATE:

Salată cu măsline

100 g măsline,

1 ceapă,

1 ardei roşu,

1 ardei verde,

2 roşii,

ulei,

oţet,

zahăr,

usturoi verde,

sare,

piper.

Ceapa se taie cubuleţe foarte fine, la fel ardeii şi roşia. Într-un vas se amestecă legumele cu măslinele, se adaugă ulei, oţet, sare, piper, zahăr şi se lasă la frigider 10-15 minute. Se serveşte presărată cu usturoi verde tocat.

C. SOSURI:

Pentru reţetele de astăzi nu este necesar să pregătim un sos separat.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME:

Ciorbă de capete şi cozi de crap

· capetele şi cozile peştilor pt reţetele de azi

· 150 g morcovi

· 50 g albitură

· 100 g ţelină

· 200 g ceapă

· 700 g roşii

· 150 g ulei

· 2 legături verdeaţă

· 1,5 l borş

· Sare

Se taie zarzavatul în cuburi, ceapa se toacă mărunt, se călesc împreună în ulei, se sting cu apă şi se pun la fiert.

Când zarzavatul este aproape fiert se adaugă roşiile, ce au fost curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cubuleţe, cât şi borşul ce a fost fiert separat şi strecurat.

Se potriveşte gustul de sare.

Capetele peştilor se curăţă de solzi, se scot branhiile şi osul amar, iar cozile se curăţă de solzi, se spală în mai multe ape, se adaugă la ciorbă şi se fierb circa 10 minute.

La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată, preferabil o legătură pătrunjel şi una de leuştean.

E. MÂNCĂRURI:

Macrou cu legume la cuptor

- 4 bucati de macrou,
- 2 lamai,
- 2 fire praz,
- 1 morcov mai mare,
- 4 rosii potrivite,
- sare si piper,
- suc de rosii,
- cativa catei de usturoi,
- putin ulei.

Pestele se portioneaza feli de 1 cm grosime, se condimenteaza si se lasa la frigider 1 ora. Legumele se taie felii suptiri, mai putin rosiile care se taie in patru, se pun in tava asezate pe toata suprafata ei si se pune apoi pestele. Se adauga ceva ulei , rosiile, usturoiul pisat, suc de rosii, ceva apa si se pune totul la cuptor. Pe la jumatatea timpului de preparare puneti felii de lamaie peste fiecare bucata de peste.

F. DULCIURI:

Macaroane cu dulceaţă şi nuci

· 500 g macaroane

· 75 g ulei

· Sare

· 100 g nuci măcinate

· 150 g dulceaţă preferabil de vişine

Macaroanele se rup în două şi se fierb în apă cu sare timp de 30 minute.

Când sunt gata se pun în strecurătoare şi se trec printr-un jet de apă rece.

Într-o cratiţă se înfierbântă uleiul, se pun macaroanele şi se amestecă.

După ce se iau de pe foc se amestecă separat nucile măcinate cu dulceaţa, apoi se toarnă peste macaroane şi se amestecă uşor.

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

TUDOR SIȘU

Date personale
Tudor Sișu
Nume la naștere	Tudor Sișu
Născut	21 noiembrie 1977 (43 de ani) București, România București, România
Cetățenie	România
Ocupație	Rapper
Activitate
Gen muzical	Hip-Hop, Rap, Gangsta Rap,
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	1994 - prezent
Case de discuri	Scandalos Music
Interpretare cu	Vescan, Kaira, Stripes & Dragos Miron, Criss Blaziny, CenzuraH, Buze, Puya, Dana Marijuana, El Nino, Cedry2k, Karie, Click, Chimie, Zeze, Bibanu' MixXL, Rashid, Stripes, Adverss, Kalif, Subsemnatu', Neamtzu', Codu' Penal, F.Charm, Nimeni Altu', AbSsent, IL-Egal, Bani Gheata, Shobby, Eufonic, CNB, Stres, Baboi, Dragonu' AK47, Rappy, Lu-K Beats, Honey, DJ Grass, Personal & Neko, FABIANO, Negrutzu, Admiral, Super ED, Pacha Man, Cabron, Giovanni, Alex Velea, Zmili, Isaia, Lavinia, DJ Limun, Jianu', Stres, HolyGuns, Sectiunea Salajan, Allye, J. Yolo, DOC, What's up, Ais The Chef, Robert DRG, Cumicu, DJ Twist, Double L, Iony, Uzzi, Karie, Roxana, 6ase-6ase, Anda Adam, Greku, Oana Maria Ciucanu, Laura, Kris, Tadanu', Angeles, DJ Wicked, Damia, Specii, Motzu', Cosy, Tecko Starr, Spectru, Phunk B, Ferat, Mr.Levy, Vorba, Bocaseca, Zeze Arkane, D-trone, Mimi, Cărbune, Dsgahc, Vexxatu' Vexx
Prezență online
[1] Site web]
Modifică date / text

Portal România

Tudor Sișu (n. 21 noiembrie 1977, București^[1]) aka "valoasa" ,este un cântăreț de muzică rap. Membru La Familia, fost membru Haarp Cord.

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 2003 Sișu este arestat pentru consum de droguri și este condamnat la 3 ani de închisoare^[1]. În 2005 este eliberat condiționat dar în scurt timp revine la închisoare, fiind găsit în posesia unei mari cantități de droguri la doar 6 luni de la eliberare^[1]^[2]. Cântărețul a fost condamnat în luna februarie a anului 2010, de magistrații Tribunalului București la patru ani de închisoare cu executare^[3]. Sișu este acuzat de consum și trafic de droguri^[3].

Iubita care i-a fost alături în clipele grele se numește Oana^[4]. Cei doi s-au cunoscut la o petrecere de techno.^[5]

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În anul 1994 înființează alături de 3 vecini de bloc C-Nyk, Dani și George, trupa Il-Egal. Una din primele trupe de gangsta rap din România. Prima piesă ,,Legea străzii" este înregistrată în 1997, piesa apare pe o compilație bootleg din anul 1997, pe care mai apăreau piese de la Delikt, Apă tare și artiști din afara țării. Cu această ocazie, cele 3 trupe formează gruparea ,,Asasinii noii ere", formulă în care apar la mai multe evenimente. În 1995, trupa înregistrează un album care nu a mai fost lansat. În anul 1996, prin intermediul lui Tataee de la B.U.G. Mafia, îl întâlnește pe Puya (membru Ghetto Birds la acea vreme), cei doi înființând trupa La Familia. În anul 2000 lansează primul album solo ,,Strada mea", care a beneficiat de videoclip la piesa ,,Spune-mi ce vrei" în colaborare cu Negrutzu de la 3SE. În anul 2010, formează alături de Cedry2k, Dragonu' AK47 și Pacha Man, trupa Haarp Cord.

În anul 2017, după 11 ani în care Tudor Sișu și Puya au mai scos un album La Familia, cei doi revin ca în vremurile bune. Noul album, Codul bunelor maniere a fost lansat în data de 9 iunie 2017, în cadrul concertului aniversar (trupa a împlinit 20 de ani) din parcul IOR (Insula Artelor), București. Cântărețul Puya declară că numele albumului a fost ideea lui Sișu.

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Strada mea (2000)
Vacanță în Mexic (2009)
Temnița luminii (2011)
Jurnal De Vacanță (2012)
Marea Evadare (2014)
Uvertura (EP) (2016)
Symphonia (2016)
StradaVarius (2018)
Visul Lui Tudor (2019)

Sisu Tudor Videoclip Oficial

ION CRISTINOIU

Date personale
Ion Cristinoiu
Născut	26 ianuarie 1942 (79 de ani), București, România
Decedat	21 noiembrie 2001 (59 de ani)^[1]
Copii	Bogdan Cristinoiu[*]
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor
Activitate
Origine	ROM
Gen muzical	muzică ușoară, pop,
Ani de activitate	1959-2001
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ion Cristinoiu (n. 26 ianuarie 1942 – d. 21 noiembrie 2001) a fost un compozitor, orchestrator, dirijor și instrumentist român. A urmat cursurile Școlii de muzică și ale Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București între anii 1959-1964. A făcut parte din orchestra Radioteleviziunii Române între anii 1963-1969 și din formația „Perpetuum Mobile”. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din anul 1969. Debutul în televiziune a fost în 1964 cu melodia Vreau să știu. A scris melodii de muzică ușoară și muzică de film.

A participat în calitate de dirijor la Festivalul internațional de la Atena în 1969 și la „Festivalul cântecului”, unde și-a prezentat piesa proprie Mediterana.

Creație[modificare | modificare sursă]

Peste 700 piese de muzică ușoară; peste 3000 de orchestrații.

Șlagăre de mare audiență în ordine cronologică:

Cheamă-mă
Te-așteaptă un om - Dan Spǎtaru
Iar
Încrederea - Marina Voica
Mediterana - Margareta Pâslaru - 1970
Ani fericiți
Melodiile dragostei - Margareta Pâslaru - 1975
Nu te mai gândi
N-am noroc - Anda Cǎlugǎreanu
Iubește-mă din nou
Pânza bărcii
Nicio lacrimă - Dan Spǎtaru
Revederea
Uită nostalgia - Corina Chiriac
Incepe o vacanta - Margareta Pâslaru - 1979
Nimic de zis - Margareta Pâslaru - 1980
O viata avem ca oameni - Margareta Pâslaru - 1980
Când ai sǎ cunoști toți prietenii mei - Margareta Pâslaru - 1982
Taina nopții - Mirabela Dauer
Casa mea - Angela Similea
De singurătate
Nu e drept să fii uitat
Ce mică-i vacanța mare - Corina Chiriac
Să crezi în dragostea mea
Dacă n-ai fi existat
Ne mai vedem și mâine
Iartă
Strada fără amintiri
De n-ai să vii
Atunci când nu ești
Raiul pe pământ

Muzică de scenă, reviste[modificare | modificare sursă]

A scris muzică pentru cinci spectacole de revistă:

„Dragoste și aventură” (1973), libret Gheorghe Dumbrăveanu
„Corabii pentru dumneavoastra” (1976), libret Mihai Ispirescu
„Nu sunt turnul Eiffel” (1978), după piesa omonimă de Ecaterina Oproiu, la Teatrul Mic
„Trei fetițe poștărițe și-un poștaș mai poznaș” (1983), libret de Eugen Rotaru, la Teatrul Muzical din Brașov
„Trecere în revistă” (1983), libret de Eugen Rotaru, la Cluj-Napoca, Ansamblul „Doina” al Armatei

Alte activități[modificare | modificare sursă]

Între anii 1963-1969 a fost instrumentist al formației de estradă a Radioteleviziunii (RTV) (dirijor: Sile Dinicu).

Membru al Uniunii Compozitorilor din 1969 și membru GEMA, în Germania, din 1962.

Dirijorul orchestrei de muzică ușoară a RTV în perioada 1989-1995.

Președinte sau membru al unor jurii la festivaluri și concursuri interne sau internaționale.

Compozitorul cu cele mai multe participări, 16, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia.

Turnee cu formația Perpetum Mobile în Germania, Suedia, Norvegia, URSS, Ungaria, Polonia, Danemarca, în calitate de instrumentist.

Primul șlagăr: Te-așteapta un om; versuri: Mihai Dumbravă, interpret: Dan Spătaru, 1966.
Șlagărul consacrării: Nici o lacrimă; versuri: Mihai Dumbravă; a fost interpretat de 17 concurenți străini în primele trei ediții ale Festivalului Internațional Cerbului de Aur, 1968-1971.

Muzică de film[modificare | modificare sursă]

A scris muzica pentru 7 filme de lung metraj, printre care:

Brigada Diverse intră în acțiune (1970);
Brigada Diverse în alertă! (1971);
B.D. la munte și la mare (1971);
Cuibul salamandrelor (1977) - cântecele din film;
Brațele Afroditei (1979);
Muzica pentru serialul de desene animate Aventurile lui PIN-PIN

Premii[modificare | modificare sursă]

Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziție în anii 1978, 1979, 1982, 1984, 1995.
Premiul pentru orchestrație la Festivalul internațional al șlagărului din Dresda, 1982.

A avut cele mai multe participări (16) la Festivalul Mamaia, unde a obținut:

- 5 Trofee Mamaia:
1984 De n-ai sa vii; text: Ovidiu Dumitru, solist: Angela Similea
1988 Dacă într-o zi mă vei iubi; text: Ovidiu Dumitru, solist: Daniel Iordăchioaie și Deschid fereastra; text: Aurel Storin, solist: Corina Chiriac
1992 Lasă-mi pe cer o stea; text: Dan V. Dimitriu, solist: Gabriel Cotabiță
1995 Raiul pe pământ; text: Mihai Dumbravă, solist: Gabriel Cotabiță
1997 Daca n-ai pleca; text: Roxana Popescu, solist: Monica Anghel
- un titlu de laureat, un premiu I, două premii II, două premii III, un premiu al criticii, un premiu al publicului, patru mențiuni.

În afara Festivalului Mamaia, a concurat la toate manifestările de gen, unde a obținut premii:

nouă premii I, patru premii II, patru premii III, cinci mențiuni ale publicului, două premii speciale ale juriului.

La Festivalul "Crizantema de Aur" a obținut în 1986 Premiul Uniunii Compozitorilor și în 1987 premiul I.

La 8 ani de la plecarea în altă dimensiune, i-a fost conferit premiul I pentru piesa Să ne-amintim de ziua asta, în interpretarea Corinei Chiriac. Versurile aparțin tot compozitorului.

Angela Similea - Melodii de Ion Cristinoiu

Angela Similea - Medalion Ion Cristinoiu

Mihaela Runceanu - Microrecital cu piese de Ion Cristinoiu (Sala Radio, 1987)

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

Morning Cafe Music - Best Beautiful Relaxing Spanish Guitar For Stress Relief, Study, Work, Wake Up

If Debussy Wrote Music Today - What Might It Sound Like? You Might Be Surprised! HD

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

TRAIAN GROZĂVESCU

Date personale
Traian Grozăvescu
Traian Grozăvescu
Născut	21 noiembrie 1895^[1] Lugoj, Comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria
Decedat	15 februarie 1927 (31 de ani)^[1] Viena, Republica Austriacă
Cauza decesului	omor
Cetățenie	Austro-Ungaria România
Etnie	români
Ocupație	cântăreț cântăreț de operă
Activitate
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1919–1927

Monument istoric
Poziționare
Coordonate	45°41′40″N 21°55′4.1″E
Localitate	Lugoj
Țara	România
Adresa	Str. Făgetului, în cimitirul ortodox, sector 3, parcela A^[2]
Edificare
Tip	Monument funerar
Data finalizării	1928^[2]
Stare de conservare	mediocră
Materiale	zidărie, beton
Clasificare
cod LMI	TM-IV-m-B-06336.04
Modifică date / text

Poziționare
Casa din Lugoj a lui Traian Grozăvescu

Coordonate	45°40′58.4″N 21°53′44.6″E
Localitate	Lugoj
Țara	România
Adresa	Str. Traian Grozvescu nr. 8^[3]
Edificare
Data finalizării	1843^[3]
Stare de conservare	bună
Materiale	cărămidă
Clasificare
cod LMI	TM-IV-m-B-06337
Modifică date / text

Traian Grozăvescu (n. 21 noiembrie 1895,^[1] Lugoj, Comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 15 februarie 1927,^[1] Viena, Republica Austriacă) a fost un tenor român.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Acesta s-a născut la Lugoj, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria (actual: județul Timiș, România). A urmat Facultatea de Drept la Budapesta unde începe în 1914 și cursurile Academiei de Muzică. Debutează la Cluj în 1919 unde obține succes după succes. Pleacă la Viena în martie 1923 și cu vocea sa excepțională este pe rând angajat de Operele din Viena, Budapesta, Berlin. Câștigă stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk. Pe 14 februarie 1927 tenorul cântă pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în Rigoletto. Peste numai 5 zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, este ucis cu un glonte de revolver de către soția sa, Nelly. Grozăvescu urma să cânte peste o lună la Metropolitan Opera din New York. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.

Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se și Concursul Internațional de canto „Traian Grozăvescu”.

CEL CE AVEA SĂ DEVINĂ UNUL DIN SUCCESELE ROMÂNEŞTI PE PLAN INTERNAŢIONAL S-A NĂSCUT LA LUGOJ, PE DATA DE 21 NOIEMBRIE 1895. ÎNCLINAŢIILE SALE MUZICALE I-AU ÎNDREPTAT PAŞII SPRE O CARIERĂ MUZICALĂ DE SUCCES, PESTE CARE, ÎNSĂ, S-A AŞTERNUT PRAFUL, LA NICI UN SECOL DE LA MOARTEA SA.

Traian Grozavescu şi-a petrecut copilăria, primii ani de şcoală şi liceul în Lugoj, unde de altfel, i-a fost apreciat talentul deosebit, chiar din fragedă vârstă. Tatăl său, nelipsit din corurile lugojene, obişnuia să-l aducă pe Traian la repetiţii cu el, unde, o dată ce l-a întâlnit pe maestrul Ion Vidu, l-a introdus în corul său faimos, “corul lui Vidu”, acesta reprezentând începutul modest al progresului exceptional al lui Traian Grozăvescu.

Dupa ce şi-a finalizat studiile gimnaziale şi liceale în Lugoj, în anul 1914, a decis să se îndrepte spre Budapesta, unde s-a înscris la Facultatea de Drept şi totodata, pentru a-şi asculta chemarea, a urmat cursurile Academiei de Muzică, unde îl avea profesor pe marele Schick.

Vocea deosebită i-a fost remarcată nu numai de familie dar şi de prieteni, însă în scurt timp, o dată cu venirea războiului, Traian Grozăvescu a fost nevoit să plece pe front, ca ofiţer de artilerie în armata austro-ungară, lăsând la o parte cariera muzicală. Pasiunea pentru muzică nu a încetat însă nici în acele vremuri tulburi, de unde a rămas faimoasa poveste când acesta, „într-un moment de linişte a tunurilor, a început să cânte Ave Maria”, acolo pe frontul de lupta, unde orice speranţă de viaţă se risipeşte. Gestul lui Grozăvescu i-a înduioşat atât de mult pe cei din jur, încât camarazii l-au răsplătit cu ropote de aplauze, iar dinspre inamici a răsunat puternic „Vivat austriaci!”. Un moment de glorie pentru Grozăvescu şi un pas important în debutul carierei sale muzicale.

O dată întors de pe front, s-a îndreptat spre Cluj- România, unde a jucat şi primul său rol, cel al lui Pinkerton din opera „Madame Butterfly”. Cu talentul său a reuşit să impresioneze în scurt timp profesorii şi cu atât mai mult Opera Clujeană, unde a devenit tenorul preferat. De asemenea, la Opera din Cluj, se găsesc astăzi unele costume ale cântăreţului, cu care şi-a jucat rolurile inegalabile pe scenele europene.

Clujul a marcat încă un eveniment important din viaţa lui şi anume întâlnirea cu Aca de Barbu, femeia cu care, dacă ar fi ales să-şi petreaca viaţa, poate nu ar fi avut parte de un destin atât de tragic. Deşi au petrecut mult timp împreună, Grozăvescu a pus cariera muzicală mai presus de toate şi şi-a îndreptat paşii spre Viena, unde a cunoscut-o pe Nelly Kovesdy, cea care avea să-i pună capăt zilelor, într-o criză de gelozie.

Astfel că în anul 1923 a plecat la Viena, unde a avut şansa de a studia cu Frans Steiner. A continuat să ia lecţii de canto şi de pian, şi-a perfecţionat stilul iar într-un final, la doar o lună de la sosirea în Viena, a fost angajat la Opera Populară(Volksopera) de pe Währingergürtel, acolo unde publicul avea sa devină tot mai numeros la reprezentaţiile sale. Debutul pe scena vieneză a avut loc pe 10 iulie 1923, cu opera „Paiate” de Leoncavalo.

O voce atât de deosebită a fost remarcată în scurt timp, deoarece aprecierile din partea admiratorilor nu conteneau. O dată descoperit şi de Franz Schalk, directorul de atunci al Staatsoper, primeşte rolul lui Rudolf din Boema de Puccini, un alt succes răsunător. Compozitorul lugojean Filaret Barbu menţiona despre vocea lui Grozăvescu că: „are sclipiri de diamante ca o spadă flexibilă de Toledo”, voce pentru care a fost numit „Caruso al Vienei”.

Admiraţiile au venit şi din partea unor mari muzicieni, pe lângă Franz Schalk enumerându-se şi Richard Strauss (cel care le-a admirat şi îndrăgit şi pe celelalte două românce, Viorica Ursuleac şi Maria Cebotari), Arturo Toscanini sau Pietro Mascagni.

A mai onorat şi scenele din Praga şi Berlin, unde în anul 1924, este rechemat de 12 ori pe scenă, la reprezentaţiile deosebite din Aida, Boema şi Tosca. Printre talentele alături de care a dat reprezentaţii amintim pe Selma Kurz, Lotte Lehmann, Maria Jeritza sau Viorica Ursuleac.

Revenirea în România, în anul 1926 a fost un succes răsunator pentru marele tenor. Primirea sa a fost un adevărat spectacol, iar talentul său s-a demonstrat a fi încă o dată nemărginit, ocazie cu care opera: „şi-a lăsat ferestrele deschise, pentru cei care nu au apucat să-şi cumpere bilete”, ca şi ei să poată auzi minunata voce a cântareţului.

Talentul său a depăşit chiar şi graniţele europene, astfel că Opera Metropolitană din New York i-a oferit un contract începând cu anul 1927 (contract pe care, din nefericire, nu a mai apucat să-l onoreze). Pe 14 februarie 1927, a cântat în „La Donna e Mobile”,în rolul ducelui din Rigoletto, însă nimeni nu ştia că aceea a fost ultima dată în care i-a fost putut fi ascultată vocea inegalabilă.

Sfârşitul şi l-a găsit chiar în casa în care locuia cu soţia lui, Nely Kovesdy, o femeie cu probleme psihice, care suferea de o gelozie groaznică, fapt care a şi condus-o la actul nesăbuit de a-şi ucide sotul, împusşcându-l pe la spate chiar în ceafă, pe motiv că acesta a refuzat să o ia cu el în călătoria sa la Metropolitan Opera din New York. Menţionăm ca tenorul trebuia să facă şi o oprire la Roma în călătoria respectivă, unde trebuia să se întâlnească şi să repete cu Maria Jeritza, alături de care urma să cânte pe scena americană (să fi fost oare acesta motivul care a împins-o pe Nelly la crimă?).

Moartea a fost instantanee. În data de 19 februarie 1927, scenele vieneze, cele româneşti, chiar şi cele de peste ocean au intrat în doliu, întrucat vestea morţii lui Grozăvescu s-a raspândit cu o viteză uimitoare. Nelly Kovesdy, femeia pe care şi-a ales-o camarad în viaţă, a scăpat de pedeapsă după lungi procese, întrucat la vremea aceea, legea vieneză nu considera crimele pasionale un delict.

Opera de Stat din Viena şi o dată cu ea întregul oraş şi-au luat rămas bun într-o ceremonie funerară aproape imperială. Dricul morturar, tras de şase cai, a venit de la Institutul medico-legal prin Währinger Strasse şi apoi de-a lungul Ringului, până în faţa Operei, unde s-a oprit şi unde îl aştepta întregul personal, în frunte cu directorul lor, Franz Schalk.

Corpul neînsufleţit al tenorului a fost vegheat în drumul spre meleagurile româneşti de către mama sa şi de câinele lui credincios Rex, iar trenul în care acesta se afla a oprit în fiecare oraş pe care îl străbătea, pentru ca cei care l-au iubit să îşi poată lua rămas bun de la el. Trenul cu corpul neînsufleţit al celui mai indragit tenor al Europei a poposit în Lugoj, unde a fost primit de toată suflarea oraşului, care l-a şi condus pe ultimul drum.

În memoria sa, teatrul şi strada pe care a copilărit îi poartă numele, iar în Lugoj se organizează anual un concurs de tenori ce poartă numele de „Grozăvescu”.

Şi în Viena, pe strada Lerchenfelderstrasse numărul 62-64, se găseşte o placă comemorativă, care-l aminteşte pe Traian Grozăvescu, ucis pasional pe 14 februarie 1927, de către soţia sa, Nelly. Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, efigia fiind identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul.

A doua zi după răsunătorul succes de la Viena, pe 15 februarie, Grozăvescu este ucis! Mâna criminală avea să fie cea a soţiei sale, Nely Grozăvescu (fosta Koveszdy). Femeia i-a tras un glonte în ceafă, în urma unei crize de gelozie.

Crima s-a petrecut atunci când tenorul îşi făcea bagajele, iar de faţă avea să fie şi sora lui Traian Grozăvescu, Olga. Soţia geloasă şi-a pierdut cumpătul când artistul a refuzat să o ia cu el în America, motivând că este prea slăbită având în vedere că nu cu mult timp în urma a născut. Scena s-a petrecut în locuinţa lor de la Viena, de pe Lacherfelderstrasse nr.62. Traian Grozăvescu avea doar 32 de ani şi era în plină ascensiune.

Nely Koveszdy a scăpat de condamnare pentru că la aceea vreme în Austria omorurile pasionale nu se considerau crime.

Lucrarea din Viena a fost sponsorizată de familia Dorel Usvad din Austria şi de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.

Numele lui Traian Grozăvescu a fost reabilitat de liderul comunist Petru Groza, care, în 1957, a dorit ca strada Lalelelor, unde s-a aflat casa în care a copilărit tenorul, să primească numele Traian Grozăvescu. Atunci s-a montat şi o placă memorială pe care se poate citi şi azi: „În această casă a coplărit tenorul Traian Grozăvescu, care prin glasul său a ridicat faima ţării, cucerind un loc de cinste în rândul cântăreţilor lumii”.

Traian Grozăvescu - E lucevan le stelle

Traian Grozăvescu - Recondita armonia

Traian Grozăvescu - Flower Song

TEATRU/FILM

RADU VASILE IGAZSAG

Date personale
Radu Igazsag
Născut	21 noiembrie 1953 (67 de ani)^[1]
Ocupație	regizor de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Radu Vasile Igazsag (n. 21 noiembrie 1953, comuna Diosig, județul Bihor) este un regizor român de filme de animație.

FILMOGRAFIE (REGIZOR)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Caligrafie (1982), co-regie cu Zeno Bogdănescu
Fotografii de familie (1983)
Tocirea(1985)
La o barieră (1990)
Nuca și zidul (1990)
O zi (1991)
Babel (1992), co-regie cu Alexandru Solomon
Universul muzicii (1988-1992).

Episoade: - Ep. 01 Primul cântec - Ep. 02 Pădurea cântă - Ep. 03 Cântecul lemnului - Ep. 05 Orga - Ep. 06 Picnic muzical - Ep. 07 Pianul - Ep. 08 Serenada - Ep. 10 Cremona - Ep. 12 Hanul orchestra - Ep. 13 Muzeul muzicii - Ep. 14 De-a muzica

Pe pământ - episodul 1 "Ivan Turbinca" (1993)
Strigăt în timpan (1993), co-regie cu Alexandru Solomon
Ciacona (1994 ), co-regie cu Alexandru Solomon
Luzern-Viperești (1994 ), co-regie cu Alexandru Solomon
Via Regis (1995), co-regie cu Alexandru Solomon
Impression 1895 (1995)
Cronica de la Zurich (1996), co-regie cu Alexandru Solomon
Strigăt în timpan (1996), co-regie cu Alexandru Solomon
Boborul (2004)
O scurtă poveste (2007)

ADRIANA ȘCHIOPU

Date personale
Adriana Șchiopu
Născută	21 noiembrie 1954 (66 de ani)^[1] Galați, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Modifică date / text

Adriana Șchiopu (n. 21 noiembrie 1954) este o actriță română de teatru.

Poze Adriana Șchiopu

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
Șantaj (1981)
Croaziera (1981)
Duelul (1981)
Grăbește-te încet (1982)
Concurs (1982)
Sfîrșitul nopții (1983)
Secretul lui Bachus (1984)
Cucoana Chirița (1987)
Pădurea de fagi (1987)
Chirița în Iași (1988)
Divorț... din dragoste (1992)
A doua cădere a Constantinopolului (1994)
Tanti Florica (2012)-serial umoristic

SPECTACOLE IN TEATRUL MIC

Pauline Dubourg, spălătoreasă în „Nevermore”, regia Dragoș Galgoțiu, 2019
Miza Stamatescu în „...Escu” de Tudor Mușatescu, regia și versiunea scenică Doru Ana, 2018
Miţa în „D'ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Dragoş Galgoţiu, 2014
Doamna Griffin în „Sex on the bici” de John Tobias, regia Nona Ciobanu, 2011
Marie în „Hotelul dintre lumi” de Eric-Emmanuel Schmitt, regia Alice Barb, 2009
Andromaca în „Război cu Troia nu se face” după Jean Giraudoux, regia Florin Călinescu, 2007
Fiona Foster în „Cum iubeşte cealaltă jumătate” de Alan Ayckbourn, regia Sanda Manu, 2003
Martine în „Cimitirul păsărilor” de Antonio Gala, regia Nikolov Perveli Vili, 2000
Rosapina în „Noaptea încurcăturilor” de Oliver Goldsmith, regia Petru Vutcărău, 1997
Doamna Hitchcock în „Dansul sergentului Musgrave” de John Arden, regia Constantin Rădoacă, 1997
Phebe în „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Nona Ciobanu, 1996
Aluniţa în „Moartea mânâncă banane” de Alfonso Zurro, regia Jean Dussaussoy, 1996
Ducesa în „Don Quijote” de Mihail Bulgakov, regia Laurian Oniga, 1994
Myrrine în „Sfârşitul Troiei” de Walter Jens, regia Vlad Mugur, 1994
Amandine în „Fazanul” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, 1992
Liane în „Monştrii sacri” de Jean Cocteau, regia Cornel Todea, 1991
Siro în „Mătrăguna” de Niccolo Machiavelli, regia Dan Micu, 1991
„Actorii”, regia Alexa Visarion, 1990
Lucietta în „Piaţeta” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1990
Paraschiva în „Maidanul cu dragoste” de G.M. Zamfirescu, regia Grigore Gonţa, 1989
Peggy în „Scadenţa neliniştii” de Ilie Ştefan Domajnea, regia Cristian Hadjiculea, 1985
Maria Vasiliu în „Mielul turbat” de Aurel Baranga, regia Silviu Purcărete, 1985
Sonia în „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, regia Cristian Hadji-Culea, 1984
Liliana în „Zbor de sticleţi” de Dumitru Bobîrcă, regia Dem Rădulescu, 1979
Ruth în „Efectul razelor gama asupra anemonelor” de Paul Zinder, regia Cătălina Buzoianu, 1977

DOINA DELEANU

Date personale
Doina Deleanu
Născută	21 noiembrie 1954 (66 de ani) Timișoara, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alte premii
Medalia „Meritul Cultural” (2004)
Modifică date / text

Doina Deleanu (n. 21 noiembrie 1954, Timișoara, România) este o actriță română care joacă pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași din anul 1980.

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Doina Deleanu s-a născut în anul 1954, la Timișoara. S-a mutat cu părinții la Bacău, unde a absolvit și liceul.^[1] În 1994 a absolvit Academia de Arte „George Enescu” din Iași, la clasa profesorilor Geta Angheluță, Sergiu Tudose și Emil Coșeru.^[2]

Între anii 1975 și 1980 este actriță la Teatrul „George Bacovia” din Bacău, iar din 1980 joacă pentru Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Doina Deleanu este soția actorului Adi Cărăuleanu.

TEATROGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Teatrul „George Bacovia” Bacău[modificare | modificare sursă]

Treplev - Pescărușul de A. P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu, 1969

Teatrul „George Bacovia” Bacău

Măriuca, Țiganca – Chirița în provincie de Vasile Alecsandri, regia Zoe Anghel Stanca, 1975
Louise Miller – Intrigă și iubire de Friedrich Schiller, regia Anca Ovanez-Doroșenco, 1976
Cerșetoarea – Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca, regia Zoe Anghel Stanca, 1976
Zița – O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale, regia Nae Cosmescu, 1976
Cixi – Unchiul nostru din Jamaica de Dan Tărchilă, regia I. G. Russu, 1976
Tânăra – Apărați dragostea de George Raisici, regia Bora Grigorovici, 1976
Galea – Tineri căsătoriți caută cameră de Mihail Roscin, regia Gheorghe Jora, 1977
Joujou – Pelina de Ion Luca, regia Mușata Mucenic, 1977
Kristin – Domnișoara Iulia de August Strindberg, regia Cristian Pepino, 1977
Decebal – Titanic Vals de Tudor Mușatescu, regia I. G. Russu, 1978
Laura – Dubla dispariție a Marthei N. de Ștefan Oprea, regia I. G. Russu, 1978
Nina – Tranzit de Leonid Zorin, regia Valeriu Moisescu, 1978
Dale – În ceasul al treisprezecelea de Dumitru Solomon, regia Letiția Popa, 1978
Nazi, Fata – Duelul de Mar Baidjiev, regia Mircea Crețu, 1978
Geta Plăcintă – Piatră la rinichi de Paul Everac, regia Nae Cosmescu, 1978
Phebe – Cum vă place de William Shakespeare, regia Cristian Pepino, 1979
Mariana – Concurs de frumusețe de Tudor Popescu, regia I. G. Russu, 1979
Crina – Doi pentru un tango de George Genoiu, regia Constantin Dinischiotu, 1979
Amelie – Cea mai puternică de August Strindberg, regia Mircea Crețu, 1979
Tina – Mofturoasa de Virgil Stoenescu, regia I. G. Russu, 1980

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași[modificare | modificare sursă]

Ea – Duo Amore de Mircea Radu Iacoban, regia Mircea Radu Iacoban, 1980
Mira – Camera de alături de Paul Everac, regia Călin Florian, 1980
Oleana – Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Nicoleta Toia, 1980
Pajul - Don Carlos de Friedrich Schiller, regia Dan Nasta, 1980
Regina cea Mică - Ciocârlia de Jean Anouilh, regia Dan Nasta, 1981
Luluța – Chirița în provincie de Vasile Alecsandri, regia Alexandru Dabija, 1981
Îndrăgostita – Autobuzul de Stanislav Stratiev, regia Călin Florian, 1981
Celia - Cum vă place de William Shakespeare, regia Nicoleta Toia, 1982
Dora - Hoțul de vulturi de Dumitru Radu Popescu, regia Călin Florian, 1982
Denise - Jacques fatalistul de Denis Diderot, regia Dan Nasta, 1982
Maria Costin - Drumuri și răscruci de Paul Everac, regia Călin Florian, 1982
Julieta - Față în față cu teatrul după Ion Sava, regia Mirel Ilieșiu, 1983
Isabel – Casa cu fantome de Calderon de la Barca, regia Nicoleta Toia, 1983
Cleo - Bătrânul de Hortensia Papadat-Bengescu, regia Nicoleta Toia, 1983
Valeria - Rugăciune pentru un disc-jokey de Dumitru Radu Popescu, regia Dan Stoica, 1984
Josephine – Povestea Unirii de Tudor Șoimaru, regia Dan Nasta, 1984
Agika – Familia Tot de Istvan Orkeny, regia Beke Sandor, 1984
Kira – Ultima noapte de vară de Aleksei Arbuzov, regia Eugen Todoran, 1984
Josie – Epitaf pentru George Dillon de John Osborne, regia Nicoleta Toia, 1985
Hermia – Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Cristina Ioviță, 1986
Florica – Autorul e în sală ? de Ion Băieșu, regia Saul Taișler, 1986
Savina – Ultima dragoste de Pavlovski, regia Ovidiu Lazăr, 1987
Euxinia – Săptămâna patimilor de Paul Anghel, regia Dan Stoica, 1987
Lelia – Descoperirea familiei de Ion Brad, regia Nicoleta Toia, 1987
Lizeta – Jocul dragostei și-al întâmplării de Marivaux, regia Ovidiu Lazăr, 1989
Fata vitregă – Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Irina Popescu Boieru, 1989
Didona – Cartea lui Ioviță de Paul Everac, regia Dan Alecsandrescu, 1989
Martirio – Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca, regia Irina Popescu Boieru, 1990
Soția sergentului – Poliția de Slawomir Mrozek, regia Cristian Hadji-Culea, 1990
Eliza – Avarul de Molière, regia Dan Alecsandrescu, 1990
Indianca (Vrăjitoarea) – Orfeu în Infern de Tennessee Williams, regia Irina Popescu Boieru, 1991
Irma Lambert – Nebuna din Chaillot de Jean Girodaux, regia Irina Popescu Boieru, 1991
Subreta – Robespierre de George Astaloș, regia Eugen Todoran, 1991
Martorul II (fata de la garderobă) – Spectatorul condamnat la moarte de Matei Vișniec, regia Irina Popescu Boieru, 1992
Nina Alexeevici Zarecinaia – Pescărușul de A. P. Cehov, regia Irina Popescu Boieru, 1992
Fata – Adunarea femeilor de Aristofan, regia Alexandru Dabija, 1993
Mommina – Astă seară se improvizează de Luigi Pirandello, regia Irina Popescu Boieru, 1993
Mița Baston – D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, regia Emil Coșeru, 1993
Șeful de cabinet – Nu muriți din întâmplare ! de Ion Băieșu, regia Ion Sapdaru, 1995
Ludovic al XVII lea – Robespierre și regele de Dumitru Radu Popescu, regia Ovidiu Lazăr, 1995
Eugenia – Tango de Slawomir Mrozeck, regia Ion Sapdaru, 1996
Femeia cu ouă – Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, regia Irina Popescu Boieru, 1996
Smărăndița – Cinel-cinel de Vasile Alecsandri, regia Sorana Coroamă Stanca, 1996
Sufleurul – Cântecul lebedei de A. P. Cehov, regia Ada Lupu, 1997
Estelle – Cu ușile închise de Jean Paul Sartre, regia Nikolov Perveli Vili, 1997
Teibele – Teibele și demonul ei de Isaac Bashevis Singer și Eve Friedman, regia Alexander Hausvater, 1998
Titania – Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru, 1998
Mediatorul – Cine-ajunge sus la fix de Dumitru Solomon, regia Nikolov Perveli Vili, 1999
Doamna elegantă – Roberto Zucco de Bernard Marie Koltes, regia Alexander Hausvater, 1999
Marianne – Tartuffe de Molière, regia Petru Vutcărău – 2000
Ea 2 – Mașina de vânt de Constantin Popa, regia Constantin Popa – 2000
Ranevskaia – Livada de vișini de A. P. Cehov, regia Alexander Hausvater – 2000
Zoe – O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, regia Virgil Tănase – 2001
Hanako Tsukioka, Asistenta șefă, Gheișa, Adepta lui Mishima – Nō Cinci povești de dragoste de Yukio Mishima, regia Alexander Hausvater – 2002
O doamnă – Inimă de câine (O istorie monstruoasă) după Mihail Bulgakov, regia Ion Sapdaru – 2003
Iudita – Iudita de Howard Barker, regia Moshe Yassur – 2003
A treia gheișă, A doua nevastă, Theodora, Kali – Poarta miresmei după Marguerite Yourcenar, regia Irina Popescu Boieru – 2003
Popova – Despre efectul dăunător al nostalgiei după A. P. Cehov, regia Ion Sapdaru – 2004
Maggie – Dansează ... fetele Mundy după Brian Friel, regia Ada Lupu – 2004
Irodiada – Salomeea de Oscar Wilde, regia Alexander Hausvater – 2004
Beatrice – Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Nikolov Perveli Vili – 2005
Raisa Pavlovna Gurmâjscaia – Pădurea de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, regia Andrei Andreev – 2006
Ritsuko – Arborele tropicelor de Yukio Mishima, regia Alexander Hausvater – 2006
Ninel Karnauhova – Audiția de Alexandr Galin, regia Claudiu Goga – 2007
Lady MacDuff – Macbeth de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu – 2007
Suzanne Delicias – Orchestra de Jean Anouilh, regia Irina Popescu Boieru – 2008
Babette - Biedermann și incendiatorii de Max Frisch, regia Felix Alexa - 2009
Hecuba - Aici, la porțile beznei după Hecuba și alte tragedii de Euripide, regia Mihai Măniuțiu - 2010
Soția - Dawn-Way (Oameni slabi de înger. Ghid de folosire) de Oleg Bogaev, regia Radu Afrim - 2011
Doamna Boeuf - Rinocerii de Eugène Ionesco, regia Claudiu Goga - 2011.
Protipendada - Iașii în carnaval de Vasile Alecsandri, regia Alexandru Dabija - 2012
Doamna Profesor Granger - Focul (451° Fahrenheit) de Ray Bradbury, regia Irina Popescu Boieru - 2012
Clothilde - Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia Silviu Purcărete - 2013
Tankhuma, nebuna - Golem, regia Alexander Hausvater-2013
Barbara Fordham -Acasă, în miezul verii de Tracy Letts, regia Claudiu Goga-2014
Tania - Iarna dragostei noastre de Nadejda Ptușkina, regia - Emil Gaju, 2015
Ernestina van Veen, scenografa - Goldberg Show - Facerea lumii și alte întâmplări, după Variațiunile Goldberg de George Tabori, regia - Mihai Măniuțiu, 2016
Paula - Joc de pisici de Örkény István, regia Irina Popescu-Boieru, 2016
Femeia 3/Teodora Perju-„Seceta roșie” după „Cartea foametei” de Larisa Turea, regia Petru Hadârcă, 2017
Domnica - „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu, regia Irina Popescu Boieru, 2017
Spectacol dedicat împlinirii a 100 de ani de la primul concert dirijat de George Enescu la Iași -2017
Linda Loman - Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller, regia - Claudiu Goga, 2018

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

1978: Pe firul apei,regia Letiția Popa
1984: Salutări de la Agigea, regia Cornel Diaconu
2002: Chirița în provincie, regia Eugen Todoran

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Premii pentru actorie[modificare | modificare sursă]

1984: Mențiune la „Festivalul de Teatru Contemporan, Brașov, 1984” – pentru rolul „Valeria” din spectacolul „Rugăciune pentru un disk jokey” de Dumitru Radu Popescu, regia Dan Stoica
1996: Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Festivalul Național “I. L. Caragiale” din București – pentru „Ludovic al XVII-lea” din spectacolul „Robespierre și regele” de Dumitru Radu Popescu, regia Ovidiu Lazăr
1998: Premiul „Vasile Pogor” acordat – pentru performanțele atinse în profesia de actriță
1998: Premiul „Fundatia "Prietenii Iasului" - Emil Alexandrescu, 1998” – pentru rolul „Teibele” din spectacolul „Teibele și demonul ei” de Issac Bashevis Singer, regia Alexander Hausvater

Ordine și medalii[modificare | modificare sursă]

2001: Diplomă de onoare oferită pentru contribuția la zestrea spirituală locală și națională
2004: Medalia „Meritul Cultural” în grad de Cavaler oferită de Președinția României pentru întreaga activitate
2009: Diplomă de onoare oferită de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării pentru merite deosebite în acțiuni de promovare a artei și valorilor culturale

ȘERBAN IONESCU

Date personale
Șerban Ionescu

Născut	23 septembrie 1950 Corabia
Decedat	21 noiembrie 2012 (62 ani) Spitalul Floreasca, București
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale (scleroză laterală amiotrofică)
Căsătorit cu	Magda Catone
Cetățenie	România
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	actor
Alte premii
Ordinul Național „Serviciul Credincios” (2002)
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Șerban Ionescu (n. 23 septembrie 1950, Corabia, România – d. 21 noiembrie 2012,^[1] București, România) a fost un actor român de film, radio, scenă, televiziune și voce.

A activat la Târgu Jiu, apoi în București, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Odeon și la Teatrul Național.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost căsătorit cu actrița Magda Catone, cu care a avut un fiu, Carol.

Actorul Șerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.^[2]

A murit la 21 noiembrie 2012.^[3]

TEATRU^[4][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Teatrul Național București

Dineu cu proști de Francis Veber, regia Ion Caramitru, 2010; ca Pierre
Livada de vișini de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010; ca Gaev, Leonid Andreevici
Molto, gran' impressione de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor, 2009; ca Greceanu
Eduard al III-lea de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008; ca Regele John al II-lea
Comedie roșie de Constantin Turturică, regia Alexandru Tocilescu, 2006; ca Ministrul de Interne
Inimă de câine de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005; ca Schwonder, Președintele comitetului de bloc
Gândirea de Leonid Andreev, regia Felix Alexa, 2005; ca Savelov
Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Dan Pița, 2004; ca ''Paharnicul Ulea
O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Grigore Gonța, 2003; ca Pristanda
Revizorul de Nicolai Vasilievici Gogol, Serghei Cerkasski, 2002; ca Dobcinski
Crimă pentru pământ după Dinu Săraru, dramatizarea și regia Grigore Gonța, 2002; ca Niculaie Cursfânt

Teatrul Odeon (1992 - 2002)

Comedii de Cehov după A.P. Cehov
Richard III de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu
Demonul meschin de Feodor Sologub, regia Adrian Giurgea
La țigănci după Mircea Eliade, regia Alexander Hausvater
Platonov de A.P. Cehov, regia Gelu Colceag
Lulu de Frank Wedekind, regia Dragoș Galgoțiu
Frații de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija
Saragosa 666 zile de Jan Potocki, dramatizare și regia Alexandru Dabija
Cartofi prăjiți cu orice de Arnold Wesker, regia Alice Barb

Teatrul de Comedie (1982 - 1992)

Doi tineri din Verona de William Shakespeare
Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonța
Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie
Troilus și Cresida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu
Sfântu Mitică Blajinu de Aurel Baranga, regia Valeriu Moisescu
Avea două pistoale cu doi ochi albi și negri de Dario Fo
Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu
Procesul de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, regia Gyorgy Harag
3 x Havel de Vaclav Havel
Cârtițele de Mihail Zoscenko, regia Valeriu Paraschiv
Comedia erorilor de William Shakespeare

Teatrul din Sibiu

Dirijorul de Dumitru Radu Popescu, regia Florin Fătulescu
Camino real de Tennessee Williams, regia Iulian Vișa

Teatrul Mic

Niște țărani de Dinu Săraru, scenariul dramatic și regia Cătălina Buzoianu
Moartea mănâncă banane de Alfonso Zurro
Inelul dragostei

Teatrul din Petroșani

Locțiitorul de Horia Lovinescu
Pluta Meduzei de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu
În căutarea sensului pierdut de Ion Băieșu, regia Florin Fătulescu

Sub același acoperiș - Amza Pellea, Șerban Ionescu

In Memoriam Șerban Ionescu la Teatrul Național București

POEZIE

ANGHEL DUMBRĂVEANU

Anghel Dumbrăveanu (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, județul Olt - d. 12 mai 2013) a fost un poet, prozator și traducător român, aparținând generației anilor '60.

A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele:

Fluviile visează oceanul (București, 1961),
Pământul și fructele (1964),
Iluminările mării (1967),
Oase de corăbii (1968),
Fața străină a nopții (1971),
Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973),
Diligența de seară (1978),
Tematica umbrei (1982),
Curtea retorilor (București, 1989),
Predica focului (Cluj-Napoca, 1993),
Diamantul de întuneric (1997),
O ireală bucurie de-a aștepta (1999),
Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002).

Anghel Dumbraveanu - Cum Raza Serii

Sînt si aici si-n alta parte

si fericit si trist, si rau si bun,

cum viata-nseamna si putina moarte,

cum întelept si cum nebun.

Iau barca si ma urc în cer,

si în pamînt, si-n flori, si nicaurea,

cum raza serii într-un giuvaer

si cum ecoul colindînd padurea.

Sa ma astepti pe-acelasi mal

unde-am sa ies mereu din ape,

cum fluxul largului egal,

cum si departe, si aproape.

Anghel Dumbraveanu - Fantezie

Era o zi de vară la ţărmul mării-n nord

Cu soarele pe plajă suav precum un vin.

Foşneau în vânturi pinii ca marea în fiord,

Te oglindeai în mine ca Loreley în Rhin.

Chemam din larguri marea cu mii de flori albe,

Să-şi verse-argintăria lângă picioru-ţi in;

Şi visele-mi în preajmă-ţi zburau cu aripi dalbe,

Dar tu-mi cântai în suflet ca fata de pe Rhin.

Aş fi voit cu braţul să te-nfăşor ca vântul

Şi ca lumina verii să curg pe şoldu-ţi plin,

Să trec prin păru-ţi moale, şi-n briză răsfirându-l,

Să sting din mine cântul călătorind pe Rhin.

Erai acolo-naltă, dar rămâneai departe,

Te-apropiam cu gura, dar lunecai felin;

Simţeam aproape clipa ce şi-astăzi ne desparte,

Reeditând finalul legendei de la Rhin.

S-a frânt în valuri luntrea iubirii-nfiripate,

Dar ochii tăi şi astăzi mă ard ca un suspin.

Mă chemi din depărtare cu braţele-nălţate,

De-mi pare-un cântec totul, cu-o fată de pe Rhin.

Anghel Dumbraveanu - Ninsori Departate

Cuvintele scrise de mine

Sunt un fel de-a vorbi

In umilinta tacerii

Si neavand cui sa le dau

Le-nsir aici

Ca o mirare.

Acum ma gandesc la o sanie

Care sa ma duca prin departate ninsori

Pana la casa aceea.

Dar totul a fost mai demult.

Cel ce-a stiut mangaierea

Scrie aceste flori cu miros de femeie -

Un fel de-a vorbi

In singuratate

Si-n umilinta tacerii.

Anghel Dumbraveanu - Pe scarile anilor

Plante acvatice evoca miscarile transcendentale

Ale fetei iubite. Ai ramas cu lumina

Trupului ei, cu marea parului negru

În noaptea turnului gotic, printre carti prafuite

Si bufnite cu ochi luminiscenti, printre

Foile manualului din care ceasul bolnav

Recita orele cetatii în amurgul stepelor mov.

Seara te-ntorci de pe bulevardele aglomerate

Si-ti dezlipesti de pe fata privirile verzi

Ale fetei pubere, te speli de praful neonului,

De literele afiselor, de culorile

Firmelor, de vuietul continuu al strazii.

Atunci auzi pasii ei solemni pe scarile anilor.

O astepti în orele limpezi din turn

Intimidat de miscarile ei muzicale

De lumina transcendentala a genunchilor ei.

AUREL DUMITRAȘCU

Date personale
Aurel Dumitrașcu
Născut	21 noiembrie 1955 Piatra Neamț, Neamț, România
Decedat	16 septembrie 1990 (34 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet scriitor
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Aurel Dumitrașcu (21 noiembrie 1955, Piatra Neamț, județul Neamț – 16 septembrie 1990, București) a fost un poet, memorialist, profesor și muzeograf român,^[1]^[2] recunoscut drept unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist și al postmodernismului în literatura română.^[3]

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost fiul lui Petre Dumitrașcu, silvicultor, și al Mariei Dumitrașcu (născută Ana).^[3]

A urmat studiile gimnaziale la Sabasa,^[4] pe cele liceale la Borca (1974),^[5] după care a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „AIexandru Ioan Cuza” din Iași (1987).^[6]

Pe data de 16 septembrie 1990 se stinge din viață, înainte de a împlini 35 de ani,^[7] la spitalul Fundeni din București, secerat de leucemie.^[8]

Este înmormântat în satul natal, Sabasa, din Borca.

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

După absolvirea liceului a lucrat ca merceolog și profesor suplinitor, iar după absolvirea facultății ca profesor și muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra Neamț (din 1989). A frecventat cenaclul „Junimea” al Muzeului Literaturii din Iași și „Cenaclul de Luni” al Facultății de Filologie a Universității din București în perioada 1983 - 1987. Debutul editorial a avut loc în 1984 cu volumul de poeme „Furtunile memoriei" (editura „Albatros”).^[9] A colaborat cu poeme la revistele „Tribuna”, „Dialog”, „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare” și altele.

IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În anul 1994 Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț în colaborare cu Consiliul Județean Neamț și Asociația Culturală „Conta”, a inițiat și organizat Concursul Național de Poezie (debut în volum) „Aurel Dumitrașcu”.^[10] Concursul s-a desfășurat până în 2003 după care, din cauza faptului că trei ediții consecutive organizatorii și juriul nu și-au dat acordul pentru a premia și publica volume care nu se susțineau valoric, concursul a fost întrerupt. La concurs pot participa autori români nedebutați în volum, din țară și din diaspora, a căror vârstă nu depășește 35 de ani împliniți.

Școala gimnazială din Sabasa (Borca) îi poartă numele.^[11] În Piatra Neamț (cartier Dărmănești) există o stradă cu acest nume.

VOLUME PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

„Furtunile memoriei”, editura „Albatros”, 1984
„Biblioteca din Nord”, editura „Cartea Românească”, 1986
„Mesagerul”, editura „Canova”, 1992
„Tratatul de eretică”, editura „Timpul”, 1995
„Mesagerul”, opera poetică, editura "Timpul", 1997
„Fiara melancolică”, 1999
„Scene din viața poemului”, 2004
„Divina Paradoxalia”, antologie, 2006
„Cine merge în paradis”, 2010
„Carnete maro”, jurnal, ediția I (2001-2005), ediția a II-a (2012) și ediția a III-a, editura „Cartea Românească”, 2019
„Frig. Epistolar Aurel Dumitrașcu - Adrian Alui Gheorghe 1978 - 1990”, ediția I (2008) și ediția a II-a, editura „Charmides”, 2014
„O mie și unu de picioare verzi”, antologie, 2018
„Concert cu păpușa de cârpe”, editura „Tracus Arte”, București, 2015
„Scrisori către T., corespondență inedită”, editura „Muzeul Literaturii Române”, București, 2015
„Epistole inedite 1979 - 1990. Scrisori către Gellu Dorian și Lucian Vasiliu”, editura „Junimea”, 2015
„Haimanaua Singurătate, epistole inedite”, editura „Muzeul Literaturii Române”, București, 2017
„Poeme inedite – Lebăda care închide infernul”, editura „Muzeul Literaturii Române”, 2018
„Corespondență inedită cu Liviu Antonesei și Nicolae Sava”, editura „Junimea”, 2019

ANTOLOGII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

„Young Poets of a New Romania”, Forest Books, Londra, 1992
„Antologia poeziei generației ’80”, editura „Vlasie”, 1993
„Antologia poeziei române de la origini pînă azi”, editura „Paralela 45”, 1998
„Romanian Poets of the '80s and ’90s”, editura „Paralela 45”, 1999

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Premiul „Mihai Eminescu” al Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul „Biblioteca din Nord”
Premiul Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmației
Premiul Festivalului „Nicolae Labiș”, Suceava

Aurel Dumitrascu - Am ramas cu tine

- Unicul privilegiu: am ramas cu tine

si am fost fericit precum pietrele de pe maluri.

N-am stiut cine esti. Apa om sau cuvânt.

Am stat numai cu tine multumit ca pot privi de pe mal

ca pot auzi.

Veghea mea peste smârcuri. Am vrut

sa fii o femeie si erai pasare

am vrut sa fii apa si erai pasare

cuvânt am vrut sa fii si erai zare istovita

de pasari.

Abator cu flamingi tineri. Erai altceva

moartea cere pustiu vinisoare aurii

prin busole. Scâncete sonuri.

In alt anotimp ca un popor nemultumit

mâna mea pe coapsele tale. Nu erai femeie

nici apa

niciodata cuvânt. Erai altceva altceva.

Unicul privilegiu: am ramas cu tine

si am fost fericit

precum pietrele de pe maluri.

Aurel Dumitrascu - Amintiri

spune-mi-va cineva

prietenul întrebare

la Borca baltagul

poetul a murit

si dorul de-a fi un poet care moare

care moare înnestiindu-se în

anonimul cuvânt

am iubit

lacrima cer când

simplitate altfel de cum nu te stiu

altfel

si ochiul sagaci de-ti agata

în centrul ideii povara

diferentei ce esti ce a fost

ce stii când pe Bistrita aripi

de care-ti agati libertatea nu vor

libertatea si ura

nu vor si prietenul când

- poetul când traia -

nu te cheama

si-ti taie baltagul cuvintele care

te dor în balsam

anonim razbunarea tacerii

când apa e

si curge iar timpul

nu e

Aurel Dumitrascu - Cititorul trebuie sa stie

Vin acasa si singur ma joc doar cu Moartea.

Într-o alta iarna o poveste cu grauri o plimbare

prin munti o alta sintaxa femeia.

O patrie de stele si carne.

Cititorului trebuie sa-i spun acum adevarul:

vin acasa si singur ma joc doar cu moartea.

Fara conversatie faptele rele se stiu.

Un nume(al meu) rasarit deodata pe pagina alba

aproape trufas predispus la concerte. Si totusi:

cine sânt eu cine esti tu în ce magazii un principe mucezeste.

Vin acasa si singur ma joc doar cu Moartea.

Cititorul trebuie pâna la urma sa stie.

Aurel Dumitrascu - In biblioteca

Destule hârtii veninoase asteapta sa muste din mine.

Un pepene rosu se cununa cu un pepene negru

vor locui în cer si vor face avere.

Mie îmi sta în gât un dragon (mi-e bine aproape

nu mai vorbesc). Minuni si furgoane. Si nu mai

întreb când vine ziua de marti.

Seara înainte de a uda florile îti voi spune

Cum moare metafora în spitale.

GÂNDURI PESTE TIMP

CONSTANTIN GALERIU

Constantin Galeriu, preot, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti.

Date personale
Constantin Galeriu
Constantin Galeriu, portret de Paul Mecet
Născut	21 noiembrie 1918 Recea, România
Decedat	10 august 2003, (85 de ani) București, România
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Religie	ortodoxă
Ocupație	teolog, duhovnic, profesor
Activitate
Educație	Facultatea de Teologie din București
Alma mater	Institutul de Teologie Universitar București
Lucrări remarcabile	"Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă"
Cunoscut pentru	Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Premii	„Cetățean de onoare al Municipiului Bacău”
Modifică date / text

Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - † 10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie.

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, în familia unor țărani. Urmează școala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din București (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973).

Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut.

Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Pe data de 13 august 1999, Constantin Galeriu a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Bacău”, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134. Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanți învățați și rugători ai Bisericii Ortodoxe Române.

Din 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din București. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953.

În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost - chipurile - banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, scrieri subversive împotriva guvernului (deși spiritualitatea și teologia dansului nu au prea multe în comun cu ordinea socială și politică). „Am fost martorul personal, alături de întreaga Biserică Sf. Silvestru, a modului exemplar în care părintele s-a raportat ulterior, cu milă și înțelegere infinită față de agresorii săi. «Sărmanii de ei... îmi era milă de ei că își fac păcate...». Mi se pare o datorie de suflet să reamintesc, chiar în puține cuvinte purtarea părintelui, care se cheltuia pe sine însuși, până târziu în noapte, pentru binele celor care apelau la ajutorul său. Nu de puține ori se descălța pe străzile Bucureștiului și venea desculț acasă, pentru a-și dărui pantofii sărmanilor. Am cunoscut un sfânt în viață care, desigur, cu cea mai sinceră modestie ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie casnicilor Săi.”^{[necesită citare]}

v. mărturia sa apărută în publicațiile B.O.R.^[1]

„Jertfa e neplăcută numai din pricina căderii noastre, altminteri jertfa e dăruire, nu renunțare! de pildă, cu ce bucurie îi dăruiește mama o banană copilului său!" - Părintele Galeriu ^[2]

RECUNOȘTINȚĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

„...pornim în căutarea Luminii. Ea trebuie să existe, ea trebuie să fie pe undeva, altminteri nu am tânji după ea! Suntem făcuți pentru ea!

O să fac cuvântul scurt, așa cu mi-a spus-o cândva, de mult, omul lui Dumnezeu: „Sfinții își simt nemurirea!” Am vrut să urlu: „Sfinții? Ei, da! Dar eu?” El m-a privit, a înțeles viforul din sufletul meu și a lăsat să-i cadă de pe buze cu greutatea veșniciei: „Iisus e cheia!”. L-am privit dezamăgit, scandalizat: „Dacă mergeam la un psihiatru, îmi dădea un diazepam. Dacă mergeam la un savant, îmi vorbea despre atomi. Așa, că am mers la un popă, ce altceva să fi auzit de la el?” Galeriu… cel dătător de pantofi săracilor, care se descălța pe stradă și, potrivindu-și pantofii în picioarele semenului desculț sau cu încălțările scâlciate, pornea mai departe spre casă, ascunzându-și cu grijă picioarele sub sutană, ca să nu știe nimeni, nimeni altul în afară de El (poate l-a mai văzut câteodată, câte unul, care nu și-a putut ține gura…) Galeriu… dătătorul de speranță – „problema capitală nu este nici suferința, nici chiar moartea… ci a nu fi despărțit de El, Cel care a biruit și suferința și moartea prin cruce și înviere; cu Tine, Doamne!” Galeriu… de bine grăitorul, de Lumină mărturisitorul. S-a consumat pe sine pentru Tine. Și asta i-a dat credibilitate. Infinită. Așa am auzit despre Tine.” ^{[necesită citare]}

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Premiul Senatului Universității din București (1942);
Distincția bisericească „Sachelar” oferită de Patriahul Nicodim (1947);
Distincția bisericească Iconom Stavrofor acordată de patriarhul Iustinian (1976);
Premiul revistei Flacăra (1990);
Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București (1992);
Diploma de Onoare a Societății Academice "Titu Maiorescu" (1993), precum și mai multe distincții bisericești;
Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru slujirea cu cinste, evlavie și dragoste de oameni a cuvântului lui Dumnezeu”.^[3]
Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2001, acordat post-mortem pe 19 decembrie 2003.

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă - 1959
Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog - 1960
Rabindranath Tagore, poet și filosof indian - 1961
Mahatma Gandi – spiritualitatea creștină și problemele vremii - 1962
Sensul creștin al pocăinței - 1967
Jertfă și răscumpărare, teza de doctorat a lui Constantin Galeriu - 1973 ^[4]
Problemele actuale în religiile creștine - 1975
Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu - 1991
Dialoguri de seară- Părintele Galeriu în dialog cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu, Editura Harisma, 1991
Talcuiri la mari praznice de peste an, Editura Anastasia, 2001
Tatăl Nostru, Editura Harisma, 2002
Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă - Convorbiri realizate de Dorin Popa, Editura Harisma, 2002
Cartea celor nouă Fericiri, Editura Harisma, 2004
Astãzi, Editura Harisma, 2004

Lucrări în străinătate:

Sacrifice et Redemption, in “Contact's Revue de l'Orthodoxie” nr. 3/1976 – Paris
The Structure of Sacrifice, in “Sf. Vladimir's Theological Quarterly” nr.1 – New York 1986

Preot CONSTANTIN GALERIU - Citate:

1. În viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului.

2. Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină.

3. Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!

4. Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. Jertfa e şi conştiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. Jertfa e, de asemenea, libertate. Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa.

5. Sfârşitul cheamă un nou început.

6. Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusă de Dumnezeu existenţei noastre.

7. Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui.

8. Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste.

9. Adu roadă unde ai fost chemat să lucrezi.

10. În faţa sublimului devii sublim.

11. Ignoranţa este un păcat foarte grav, căci un creştin autentic nu poate fi prost.

GHEORGHE CALCIU DUMITREASA

Date personale
Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Născut	23 noiembrie 1925 Mahmudia, Tulcea, România
Decedat	21 noiembrie 2006 (80 de ani)^[1] Washington, D.C., Districtul Columbia^⁠(d), SUA
Înmormântat	Mănăstirea Petru Vodă^[2]
Cetățenie	România Statele Unite ale Americii^[3]
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară
Modifică date / text

Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, Tulcea, România – d. 21 noiembrie 2006,^[1] Washington, D.C., Districtul Columbia^⁠(d), SUA) a fost un preot ortodox român, legionar și disident anticomunist. Deținut în închisoarea pentru studenți de la Pitești (1949-1951) a colaborat cu Securitatea participând la așa-numita reeducare, la torturarea deținuților, în colaborare cu Eugen Țurcanu,^[4]^[5] activitate pentru care — ulterior — s-a căit și s-a pocăit.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Părintele Calciu a fost anticomunist și membru al Mișcării Legionare pentru care a fost condamnat la 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984). În închisoarea pentru studenți de la Pitești (1949-1951) a făcut compromisuri, participând la reeducare. Ulterior a refuzat compromisuri cu sistemul comunist.

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat vinovaților reeducării de la Pitești, Gheorghe Calciu se apără opunându-se culpabilizării deținuților, pe motiv că adevărații vinovați sunt cei din conducerea Securitătății și a Ministerului de Interne (Alexandru Nicolschi, colonelul Teodor Sepeanu și alții)^{[necesită citare]}.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe liderul tineretului legionar, Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Oprișan, care era bolnav de tuberculoză și care nu beneficia de asistență medicală. Marcel Petrișor mărturisește că, într-un gest de solidaritate, Gheorghe Calciu și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge^{[necesită citare]}^[6].

Eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.^{[necesită citare]}

La Seminarul Teologic Ortodox din București s-a opus ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intitulate „Șapte cuvinte către tineri”. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat la mai mult de 10 ani de închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință, fapt care a determinat un val de proteste din partea exilului românesc: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor.^{[necesită citare]} Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat.^{[necesită citare]} După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.}}

EXILUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească „Sfânta Cruce”. A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. În SUA și-a continuat eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea.

Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George W. Bush.

Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.

Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Î.P.S.S. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericitul Teoctist.

A murit în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Episcopul Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țară, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț.

Preot Gheoghe Calciu Dumitreasa - Citate:

TOȚI NE MÂNTUIM ÎN COMUNITATE

"Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 38

PURTÂND SLĂBICIUNILE UNII ALTORA, AȘA VOM MERGE SPRE MÂNTUIRE

"Cea mai tragică postură a omului este singurătatea, izolarea lui totală. Sfântul Ciprian spune aşa: „Fiecare cade singur. Dar ne mântuim în comunitate, în comunitatea Bisericii!”. Ne purtăm slăbiciunile unii altora şi aşa mergem spre mântuire. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 38

TOȚI NE MÂNTUIM ÎN COMUNITATE

"Singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătăţile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viaţa în comunitate te salvează în multe împrejurări grele. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul. Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 37

HRISTOS FĂCEA POLITICĂ NOBILĂ

"Ceea ce se întâmplă în America, Europa și în România, nu este politică, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetățeanului în treburile cetății. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetățeanului în jefuirea cetății și a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sărac, alunga pe speculanți din templu, îl numea pe Irod vulpe și pe farisei morminte spoite, făcea politică nobilă."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Revista ROST nr. 38, an IV, aprilie, Editura Asociatia ROST, 2006, p. 20

FEMINISMUL PUNE MEREU FEMEIA ÎN SITUAȚIE DE MINORITATE SOCIALĂ

"Toată Europa și America au născocit feminismul ca pe o soluție a dezagregării familiei și, în ultima instanță, a societății creștine. Pentru ei, egalitatea femeii cu bărbatul a dus la exacerbarea drepturilor femeii, făcând din ea nu atât o persoana demnă și o gingășie a familiei, educatoarea copiilor și pacea unei case, cât un obiect al plăcerii exagerate, ceea ce duce la scăderea natalității în țările civilizate. Aceasta este sclavia cea mai rușinoasă a femeii. În ultima instanță, toată această ideologie feministă nu face decât să pună mereu femeia în situație de minoritate socială."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Revista ROST nr. 38, an IV, aprilie, Editura Asociatia ROST, 2006, p. 20, Revista Rost, numarul 38, aprilie 2006, Pr. Calciu: "Biserica trebuie sa faca politica", interviu de Claudiu Târziu

NU AVEM DE CE NE TEME DACĂ PRIVIM GLOBALIZAREA CA PE O LADĂ DE GUNOI

"Daca nu luam în seama globalizarea, ci o privim ca pe o lada de gunoi, nu avem de ce ne teme. Dar cum gramada asta uriasa de gunoi este mare, s-ar putea sa devina un urias tavalug. În acest caz, vom întelege de ce spune Mântuitorul: "Nu te teme turma mica pentru ca Tatal vostru a hotarît sa va dea voua Împaratia" (Lc. 12: 32)"

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

globalizare

Sursa: Revista ROST nr. 38, an IV, aprilie, Editura Asociatia ROST, 2006, p. 19

POLITICA INTERNAȚIONALĂ URMĂREȘTE INSTALAREA UNUI TOTALITARISM LENT

"În catacombele politicii internaționale, care este, în esența ei, anticristică, se elaborează savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevărului, parazitismul guvernamental, izolarea individului și controlarea lui până la desființare prin toate mijloacele de propagandă, spulberarea familiei; persoana trebuie să devină tot mai mult o proprietate a guvernului; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urmă, să ducă la subordonarea întregii lumi unui guvern internațional uns de cineva din adâncuri."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Revista ROST nr. 38, an IV, aprilie, Editura Asociatia ROST, 2006, p. 19, Pr. Calciu: "Biserica trebuie sa faca politica", interviu de Claudiu Târziu

SLĂBICIUNILE TINERILOR DE AZI: LIPSA CREDINȚEI ȘI SUPERFICIALITATEA MORALĂ

"Două sunt racilele majore ale generației tinere actuale: lipsa unei credințe religioase ferme – ortodoxe, în cazul României - și superficialitatea morală. Toate celelelte sunt adjuvante și catalizatori spre cădere: televiziune, sexism, alcoolism și droguri, superficialitatea, sectele, muzica demonică, distrugerea gustului pentru frumos, anticreștinismul (antiortodoxia), lenea, labilitatea psihică și intelectuală etc."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Revista ROST nr. 38, an IV, aprilie, Editura Asociatia ROST, 2006, p. 19

ÎN ÎNCHISOARE AM ÎNȚELES CĂ RUGĂCIUNEA ESTE STRĂDANIE

"Am stat în închisoare cu mulţi oameni, cu ierarhi, cu preoţi buni, cu călugări şi am înţeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 25

SĂ-L SIMȚI PE SEMENUL TĂU ALĂTURI DE TINE

"Să-l simţi pe semenul tău alături de tine, mereu prezent , şi să nu te întrebi niciodată: „Cine este omul acesta?” , ci să-ţi spui „Nu este străin. Este fratele meu. Este Biserica lui Hristos, ca şi mine”.

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 25

pagina 36 Toate cuvintele tale să constituie o rugăciune

"Toate cuvintele tale să fie cuvinte care ar putea să constituie o rugăciune."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

rugaciune

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 36

pagina 37 Toți ne mântuim în comunitate

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 37

pagina 38 Purtând slăbiciunile unii altora, așa vom merge spre mântuire

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 38

pagina 38 Toți ne mântuim în comunitate

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

Tag-uri:

Sursa: Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009, p. 38

VOLTAIRE

Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet (n. 21 noiembrie 1694, Paris, Regatul Franței^[ – d. 30 mai 1778,Paris, Regatul Franței) a fost un scriitor și filosof al Iluminismului francez. Autorul a adoptat numele de "Voltaire" în 1718, în urma incarcerarii lui de la Bastille. Originea sa este neclară. Este o anagrama de AROVET LI, ortografia latinizat a numelui său, Arouet, iar literele inițiale ale Le Jeune ( "tineri"). În conformitate cu o tradiție de familie printre descendenții surorii sale, el a fost cunoscut sub numele de Le petit volontaire ( "lucrul mic determinat"), ca un copil, și a înviat o variantă a numelui în viața sa de adult. Numele inversează, de asemenea, silabele Airvault, orașul natal al familiei sale în regiunea Poitou. Richard Holmes susține derivarea anagramatica a numelui, dar adaugă că un scriitor, cum ar fi Voltaire ar fi intenționat să transmită, de asemenea, conotațiile sale de viteză și îndrăzneț. Acestea provin de la asociații de cuvinte precum voltige (acrobații pe un trapez sau cal), schimbări de poziție (o filare pe cale să se confrunte cu dușmanii), și volatile (inițial, orice creatură cu aripi). "Arouet" nu a fost un nume de potrivire nobil pentru reputația sa în creștere, mai ales având în vedere faptul că numele de rezonanță cu rouer à ( "să fie bătut în sus") și Roue (un Debauche). Într-o scrisoare adresată lui Jean-Baptiste Rousseau martie 1719, Voltaire concluzionează întrebând că, dacă Rousseau dorește să-i trimită o scrisoare de întoarcere, el face acest lucru adresându-l domnului de Voltaire. Un post-scriptum explica: "J'ai été si Malheureux sous le nom d'Arouet que j'en AI pris Autre onu surtout pour n'être plus confondu avec le Roi Poète", (am fost atât de nefericit, sub numele de Arouet pe care am au luat o alta, în primul rând, astfel încât să înceteze să fie confundat cu poetul Roi.) Aceasta se referă probabil la Adenes le Roi, iar diftongul "oi" a fost apoi pronuntat la fel ca "ouai" moderne, astfel încât asemănarea cu "Arouet "este clar, și, astfel, s-ar putea sa fi fost o parte din raționamentul său. Intr-adevar, Voltaire este cunoscut, de asemenea, s-au utilizat cel puțin 178 de nume de stilou separate, în timpul vieții sale. În luna februarie 1778 Voltaire a revenit pentru prima dată în peste 25 de ani la Paris, printre alte motive pentru a vedea deschiderea ultimei tragedii ale sale, Irene.
Curând s-a îmbolnăvit din nou și a murit în 30 mai 1778. Povestirile despre moartea lui au fost numeroase și variate și nu a fost posibil să se stabilească detaliile exacte a ce s-a întâmplat. Dușmanii lui au povestit ca el s-a pocăit și a acceptat ultimele ritualuri făcute de un preot catolic, sau că a murit în mare chin, în timp ce adepții lui au spus că a fost sfidător până la ultima suflare. Potrivit unei povesti, ultimele lui cuvinte au fost “Acum nu este momentul să-mi fac noi inamici.” A fost răspunsul lui către un preot de lângă patul său de moarte, cerându-i lui Voltaire să se lepede de Satana. Totuși, acest lucru pare să-și fi avut originea într-o glumă care a fost publicată pentru prima oara într-un ziar din Massachusetts în 1865, și a fost atribuită lui Voltaire doar în anii 70.
Datorită bine cunoscutei sale critici a Bisericii, pe care a refuzat să o retragă înaintea morții, lui Voltaire i-a fost interzisă o înmormântare creștină în Paris, dar prieteni și relații au reușit să-i îngroape trupul în secret la Abația din Scellières în Champagne. Inima și creierul său au fost îmbălsămate separat.
În 11 iulie 1791, a fost depus în racla din Pantheon, după Adunarea Națională a Franței, care l-a considerat pe el premergătorul Revoluției Franceze, a avut rămășitele aduse înapoi în Paris. Se estimează că un milion de oameni au participat la procesiune, care s-a întins prin Paris.
Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731).
Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînțelegerile politice. El s-a autonumit Theist, un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism. Când a fost emis un nou mandat de arestare împotriva lui în 1734, el a fugit în Lorena. Din 1734 până în 1748, a trăit cu prietena sa Émilie du Châtelet la Castelul Cirey în Champagne. Aici și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică, dar și opere dramatice și poetice. Prin mijlocirea Madamei de Pompadour la curțile regale, Voltaire a fost numit istoriograf și acceptat în Academia Franceză. Frederic cel Mare, care aparținea el însuși spiritelor iluminate ale secolului XVIII, l-a luat cu el în 1750 la Potsdam, unde și-a putut exprima credințele sale anticlericale și unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopédie a lui Denis Diderot și unde a putut scrie primele articole pentru Dictionnaire philosophique portatif. Totuși, Voltaire a ajuns la contradicții cu Friedrich al II-lea, așa încât a fost necesar să părăsească Potsdamul în 1753. Voltaire a continuat să se îngrijească de corespondența cu Friedrich cel Mare . În 1755 s-a stabilit lângă Geneva, unde și-a petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul deceniu ca "înțeleptul din Ferney".
Voltaire a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte, a devenit cunoscut și pentru toleranța sa. Astfel și-a exprimat odată punctul său contradictoriu față de un adversar: "Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați." Concepția sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care dețin puterea politică și filozofii care dețin înțelepciunea. De asemenea, Voltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluției din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un inițiator al Revoluției franceze. Mari realizări îi sunt atribuite și ca istoric iluminist. În Dictionnaire philosophique (1764) și-a imaginat Senzualismul.
Voltaire a fost un scriitor prolific, și a produs în aproape fiecare opere literare de formă (piese de teatru, poezie, romane, eseuri, lucrări istorice și științifice, peste 21.000 de scrisori și peste două mii de cărți și pamflete). Multe din lucrările sale de proză și idile I au fost scrise ca polemici.Voltaire a respins filosofia pesimistă și a încercat să orienteze un curs de mijloc în care omul a fost capabil să găsească virtute morală prin rațiune.
Cea mai mare lucrare filosofică a lui Voltaire a fost "Dictionnaire philosophique" ( "filozofica dicționar") Publicat în 1764. Criticile se îndreptată către instituțiile politice franceze, dușmani personali, Biblia și Biserica Romano-Catolică.
El este amintit și onorat în Franța ca polemist Curajos care a luptat neobosit pentru drepturile civile (dreptul la un proces echitabil, libertatea de exprimare și libertatea religioasă) și care au denunțat nedreptățile
Deși El a susținut pe motive intelectuale pentru stabilirea unei monarhii constituționale în Franța, ceea ce sugerează o înclinație spre liberalism. Voltaire a văzut pe an monarh luminat sau absolutistă (un despotism binevoitor, similar cu cel susținut de către Platon), sfătuit de Filosofi ca și el.
Voltaire este adesea gândit ca ateu, cu toate că, în fapt, el a luat parte la activități religioase și de luare a construit chiar și o capelă, la moșia sa de la Ferney.
Sursa principală de concepție greșită este o linie de la una din poeziile sale (numită "Cei 3 impostori"), care este de obicei tradus ca: "Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-L inventeze ". Mulți comentatori au argumentat că acesta este un mod ironic de a spune că nu contează dacă Dumnezeu există sau nu, deși alții susțin că rezultă clar din restul poemului că orice critică a fost concentrat mai mult față de acțiunile religiei organizate.
De fapt, la fel ca multe alte personaje-cheie în timpul Iluminismului european, Voltaire se considera un deist, iar el a contribuit la răspândirea deismul lui din Anglia în Franța, în timpul vieții sale. El nu credea că credința absolută, bazată pe orice text religios particular sau singular sau tradiție a revelației, era nevoie să creadă în Dumnezeu. El a scris: "Este perfect evident pentru mintea mea că există o ființă necesară, etern, suprem și inteligent. Aceasta nu este o chestiune de credință, ci a rațiunii". Într-adevăr, să se concentreze pe ideea unui univers bazat pe rațiune și respect pentru natură a reflectat panteismul, care a fost din ce în ce mai populare de-a lungul secolelor 17 și 18.
El a fost extrem de critic al catolicismului predominant, și, în special, el credea că Biblia era o referință legală și / sau morală depășită, că a fost în mare măsură metaforic oricum , și că a fost munca omului și nu un dar divin, toate care i-au câștigat oarecum o reputație proastă în Biserica catolică. Atitudinea lui față de Islam a variat de la "o sectă falsă și barbari" la "o religie înțeleaptă, severă, castă și umană". El a arătat, de asemenea, la un moment dat o înclinație spre ideile hinduismului și lucrările preoților Brahman.
Voltaire este cunoscut pentru mai multe aforisme memorabile, cu toate că ele sunt adesea citate din context. "Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-L inventeze", așa cum a fost menționat, este încă aprig dezbătută la semnificația și intențiile sale. "Totul este pentru cel mai bun din cele mai bune din toate lumile posibile", din nuvela lui "Candide", este de fapt o parodie a optimismului Leibniz și a religiei. Opera:
Œdipe (1718)
Lettres philosophiques (1731)
Zaïre (1732)
Eriphile (1732)
Le siècle de Louis XIV (1751)
Poème sur le désastre de Lisbonne (1756)
Essai sur les moeurs (1756)
Candide (1759)
Histoire de l'Empire de Russie sous Pierre le Grand (1763)
"Zadig"
Traité sur la tolerance (1763)
Dictionnaire philosophique (1764)
Traité sur la tolérance
Irène
Socrates
Mahomet
Mérope
Nanine
La princesse de Navarre (1745)
L'Orphelin de la Chine (1755)
Voltaire

Părinți François Arouet[*]
Marguerite d’Aumard[*]

Portretul lui Voltaire

Elémens de la philosophie de Neuton, 1738