MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 3 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători,  RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE, TEATRU/FILM, POEZIE, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET, SFATURI UTILE, GÂNDURI PESTE TIMP,

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·         915: Papa Ioan al X-lea il incoroneaza pe  Berengario de Friuli imparat al Imperiului Carolingian. Berengario de Friuli (845 - 7 aprilie 924) a fost margraf de Friuli  din 874 până între 890-896, Rege al Italiei si  din 887 și împărat al Imperiului Carolingian  din 915 până la moartea sa. În ciuda tilului imperial, Berengario nu reușește să își exercite puterea în întreg Imperiul. Spre sfârșitul domniei sale este acuzat de incompetență și a fost atacat de trupele lui Rudolf al II-lea de Burgundia  care l-au invins  în 923, Berengario fiind detronat de facto, în 924 murind, fiind ucis de unul dintre oamenii săi.

·         1800: Lângă München, armatele franceze conduse de Jean Moreau au repurtat o victorie decisivă în fața unei coaliții austro-bavareze în bătălia de la Hohenlinden din cadrul Războiului celei de a Doua Coaliții.  Jean Victor Marie Moreau (n. 14 februarie 1763 – d. 2 septembrie 1813) a fost un general francez care l-a ajutat pe Napoleon Bonaparte să ajungă la putere, dar care mai târziu i-a devenit rival.

·         1818: Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA.

·         1860: Se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, prima convenţie internaţională a Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei prima convenţie internaţională a Principatelor Unite cu o tara vstrăină. Convenţia a intrat în vigoare la 1 februarie 1862.

·         1861: Alexandru Ioan Cuza anunță, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „Înalta Poartă, precum și toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor.

·         1864: Apare Decretul organic privitor la înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru afacerile religiei române. Decretul prevedea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, legătura cu Patriarhia ecumenică de la Constantinopol păstrându-se doar sub raportul dogmei (a fost aplicat, în fapt,  în 1872, ca urmare a Legii din 19/31.XII.1872). Patriarhia din Constantinopol va recunoaşte oficial autocefalia BOR abia în 1885).

·         1865: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza  promulgă legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf în România.

·         1880 - Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepot de frate al lui Carol I, este desemnat moştenitor prezumtiv al tronului României.

·         1892: Regele României, Carol I, şi regina Marii Britanii, Victoria, semneaza tratatul privitor la căsătoria principelui Ferdinand, moştenitor al Tronului României, fiul lui Leopold, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen, şi al Antoniei, infanta Portugaliei, nepot de frate al regelui Carol I, cu Maria, principesă de Marea Britanie şi Irlanda, fiica Mariei Aleksandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea) şi a lui Alfred, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria).

·         1901: S-a înființat societatea „Tinerimea artistică” de către pictorii Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino,Gheorghe Petrașcu ș.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor de rând.

·         1912: S-a incheiat primul Razboi Balcanic prin semnarea unui tratat de pace intre Bulgaria, Grecia, Muntenegru si Serbia, pe de o parte, si Turcia, de cealalta parte. 

·         1917: Este inaugurat podul Quebec, la vest de orașul cu același nume, a cărui proiectarea și construcție a durat două decenii.

·         1920: Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea Curții Permanente de Justiție Internațională cu sediul la Haga.

·         1927: Se lansează primul film cu Stan și Bran, Putting Pants on Philip.

·         1931: La Moscova, se desfăşoară lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România. Alexandru Ştefanski (Gorn), membru al Partidului Comunist Polonez, este numit secretar general al partidului. (3-4 decembrie). La acea dată, partidul număra 1500 de membri. În hotărârile Congresului sunt menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale. Privind problema națională a României și sarcinile P.C.R., congresul adoptă o rezoluție de 7 puncte. Astfel, România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice. Spre exemplu, punctul 5 stipula: Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa[…].(Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956, p. 371–377)[5]. De aceea, România era pregătită de o revoluție burghezo-democratică, dar care trebuia să fie condusă nu de burghezia națională, ci de proletariat în alianță cu țărănimea. Se arată că numai în alianță cu URSS, țara își putea rezolva problemele și putea deveni o națiune industrială modernă. În cadrul Congresului, Comitetul Central este restructurat, la conducere este impus Alexander Ştefanski-Gorn, comunist de origine poloneză, care a condus P.C.R. în perioada 1931-1936. În continuare împărţite între fracţiunea din interior şi cea aflată la Moscova: pe lângă veterani ca Boris Ştefanov sau Elena Filipovici, apar (sau reapar) Lucreţiu Pătrăşcanu, Remus Koffler, losif Chişinevschi, Vasile Luca, losif Rangheţ, Leonte Răutu sau Mihai Roller. In ţară se  afirma o noua generaţie de comunisti: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu, Alexandru Bârlădeanu, tanarul Nicolae Ceauşescu, ş.a.

·         1934: A fost înființat Spitalul de Urgență, actualul Spital de Urgență Floreasca.

·         1941: Al doilea război mondial: Stalin îi spune lui Wladysław Sikorski că anumiți ofițeri polonezi de pe teritoriul URSS lipsesc, probabil pentru că au evadat în Manciuria. Istoricii vor dovedi mai târziu că ofițerii fuseseră asasinați la ordinul liderului sovietic.

·         1949: Decret privind înființarea Camerei de Comerț Exterior a României.

·         1963 - Guvernul roman si belgian ridica legatiile lor la nivel de ambasada.

·         1967: Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard a efectuat, cu succes, primul transplantde inimă din lume. Beneficiarul transplantului, Louis Washkansky, un bărbat de 53 de ani, va muri 18 zile mai târziu de pneumonie, din cauza sistemului imunitar slăbit. 

·         1971 - La Montreaux, in Elvetia, a luat foc acoperisul salii in care concertau Frank Zappa & The Mothers Of Invention. Episodul este descris in “Smoke On The Water” – Deep Purple.

·         1971: Armata pakistaneză a atacat India, declanșând Războiul Indo-Pakistanez din 1971.

·         1973: Nicolae Ceaușescu ajunge în Statele Unite pentru o vizită oficială. Va fi primit cu toate onorurile posibile. Ceaușescu își dorea obținerea clauzei națiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilități vamale pentru produsele românești importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, pe termen lung, cu o dobândă de 2%. Creditul, a spus Ceaușescu la Washington, urma să fie folosit de România pentru achiziționarea unor tehnologii americane necesare industriei românești. Va părăsi SUA fără să obțină clauza și împrumutul.

·         1973: Programul Pioneer: Pioneer 10 trimite înapoi pe Terra prima imagine de aproape a planetei Jupiter.

·         1976: A avut loc o încercare de asasinat asupra lui Bob Marley. A fost împușcat de două ori însă a cântat în concert două zile mai târziu.

·         1977: A fost inaugurat Muzeul Județean Botoșani.

·         1977: Au fost inaugurate lucrările de construcție a sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin. 

·         1979: Ayatollahul Ruhollah Khomeini devine primul Lider Suprem al Iranului.

·         1979 - 11 spectatori au fost calcati in picioare la un concert The Who, in Riverfront Colosseum, Cincinnati.

·         1987: Adunarea Generală a ONU adoptă rezoluții inițiate de România privind reducerea bugetelor militare, reglementarea pașnică a diferendelor dintre state, dezvoltarea bunei vecinătăți.

·         1989: Presedintele american George W. Bush si cel sovietic, Mihail Gorbaciov, au indicat, dupa o intalnire istorica avuta pe o barca langa coasta malteza, ca Razboiul Rece ar putea lua sfarsit cat de curand. 

·         1990: Asociatia Ziaristilor din Romania s-a solidarizat cu Sindicatul liber din RTVR si cu Dumitru Iuga. Sindicatul protestase anterior fata de modul discretionar in care era condusa Televiziunea. 

·         1993: A început să emită, la București, „Radio Romantic”. La început s-a numit Radio Antena1.

·         1996: Ion Iliescu a devenit presedintele de onoare al Confederatiei Nationale a Revolutionarilor din Romania (CNRR). 

·         1997: In orasul canadian Ottawa, reprezentanti ai 121 de state au semnat un tratat privind interzicerea fabricarii de mine antipersonal. Statele Unite, China si Rusia au refuzat insa sa semneze acest document. 

·         1998: Banca franceză „Société Générale” este desemnată câștigătoarea licitației organizate de Fondul Proprietății de Stat pentru privatizarea Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD). „Société Générale” a cumpărat 51% din acțiunile BRD pentru 200 de milioane de dolari.

·         1998: Presedintele Emil Constantinescu a promulgat Legea privind inregistrarea fiscala a platitorilor de taxe si impozite. 

·         1999: Tori Murden a devenit prima femeie care a traversat singura intr-o barca Oceanul Atlantic, dupa o calatorie de 81 de zile. 

·         2000 - Bulgaria a fost eliminata din randul statelor care au nevoie de vize pentru a calatori in spatiul european.

·         2008 - Bombele cu fragmentare au fost declarate oficial ilegale. Circa 100 de ţări s-au reunit pentru a semna un tratat ce interzice bombele cu fragmentare, devastatoare pentru civili.

·         2014: Agenția spațiu japoneza JAXA,a  lansat din Centrul Spatial Tanegashima  nava spațiala  Hayabusa 2, cu  misiunea de  a colecta mostre de roci de pe un asteroid.

Nașteri

·         1368: S-a nascut regele Charles al VI-lea al Franţei; (d. 21.10.1422). Cunoscut și ca Charles le Fou („Carol cel Nebun”), regele avea probleme psihice serioase. Se pare că suferea de schizofrenie paranoida paranoidă. Una din cauze ar putea fi de natură genetică: mama sa, Jeanne de Bourbon, avusese, în 1373, timp de mai multe luni, un acces de nebunie. Printre bizareriile sale de comportament se poate menționa faptul că avea iluzia că este din sticla motiv pentru care hainele sale aveau cusute bare metalice pentru a-l proteja în cazul unei eventuale căderi. Crizele lui de nebunie au început în 1392 și au dus la certuri în familia regală franceză, lucru exploatat de puterile vecine Anglia și Burgundia. Până la sfârșitul domniei sale o mare parte din Franța, a fost sub ocupație străină.

·         1447: S-a nascut sultanul otoman Baiazid al II-lea (d. 26 mai 1512), fiul sultanului Mahomed al II-lea . A domnit în perioada 1481 – 1512. În războiul dus împotriva Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare, a ocupat Chilia și Cetatea Albă (1484). Pe 25 aprilie 1512 a fost  detronat de o răscoală a ienicerilor, conduși de fiul său Selim I, și asasinat prin otrăvire.

·         1596: S-a născut Nicola Amati, lutier italian (d. 1684). Niccolo Amati, (3 December 1596 – 12 April 1684), cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650; (m. 12 aprilie 1684).

·         1755: S-a nascut Gilbert Stuart, pictor american. 

·         1764: S-a nascut Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (d. 1788)

·         1838: Prințesa Louise a Prusiei, Mare Ducesă de Baden (d. 1923)

·         1838 - S-a născut Cleveland Abbe, fondatorul serviciului meteorologic al SUA (m. 28 octombrie 1916)
* 1844: Nicolae Cena (n. 3 decembrie 1844, Mehadia, comitatul Caraș-Severin; d. 14 martie 1922, Mehadia) a fost un Feldmarschalleutnant al Armatei Imperiale și Regale Austro-Ungare, apoi general de divizie în România Mare, director al stațiunii Băile Herculane și arheolog. Nicolae Cena provenea dintr-o veche familie din Macedonia românească venită pe la începutul secolului al XVII-lea în Banat. Tatăl său a fost locotenentul de grăniceri Nistor Cena. A fost rudă apropiată cu generalul Traian Doda (1822-1895). 

În Austro-Ungaria

Bătălia de la Königgrätz 1866

Cena a urmat mai întâi Școala Militară Grănicerească din Caransebeș și apoi Școala Specială de Pionieri de la Tulln, pe care a absolvit-o cu mare succes.^[2] În 1863 a devenit locotenent în Regimentul 64 de infanterie românesc. S-a remarcat în timpul Războiuuil Austro-Prusac împotriva Prusiei, luând parte la celebra bătălie de la Königgrätz din 1866. Cu gradul de locotenent major (1873), între anii 1874 și 1879, a fost profesor la Liceul Militar din Timișoara. În anul 1879 a devenit căpitan.^[3]

În 1881 a fost trimis la Viena și de aici în Bosnia și Herțegovina, unde s-a remarcat ca militar de excepție. Între anii 1881 și 1885 a fost acolo comandant al Liceului Militar pentru cadeți din Königsfeld, iar în 1887 al Curții Marelui Duce de Luxemburg Adolf. A fost avansat la gradul de maior în 1890. Datorită însușirilor sale i s-a încredințat misiunea de organizare a liceelor militare din Marburg și Komenitz. Foarte mulțumit de rezultatele sale, împăratul Franz Ioseph I a dispus avansarea pe loc la rangul de locotenent-colonel (1894), iar pe 22 mai 1897, înaintarea la gradul de colonel și investit comandant al regimentului Freiherr von Bouvard nr. 74 din Galiția.^[3][4]

Ofițerul, între altele purtător al Ordinului Coroanei de Fier de clasa a III-a, a Crucii de Cavaler al Ordinului Împăratului Franz Joseph I, a Crucii de Merit Militar clasa a III-a și a Medaliei de Merit Militar Signum Laudis la banda roșie,^[5] a fost ridicat pentru calitatea sa ca ofițer și vitejia sa ca soldat în ziua de 1 august 1904 la gradul de Generalmajor (general de brigadă ) si șef al brigăzii nr. 3 cu sediul la Rzowszów.^[6] Cu toate că a suferit, în anul 1904, un accident de călărie foarte grav, a rămas ofițer activ pentru încă patru ani și a intrat în sfârșit la pensie pe data de 17 iunie 1908, onorat cu titlul de Feldmarschalleutnant (general de divizie).^[7]

Generalul Nicolae Cena ca general român

La 24 august 1914 generalul-locotenent (Generaloberst) Arthur von Bolfras l-a avertizat pe șeful său militar Franz Conrad von Hötzendorf, că măsurile draconice îndreptate împotriva românilor și sârbilor din Banat suspectați cu toții de autoritățile maghiare, vor fi cauza multor probleme în viitor. El a cerut, în special, că Conrad ar trebui să folosească influența sa, pentru a pune capăt exceselor comandamentul militar în Timișoara, în sudul Ungariei, unde, începând cu sfârșitul lunii iulie 1914, se făcuseră sute de arestări neîntemeiate în urma mobilizării parțiale împotriva Serbiei.^[8] Datorită convingerilor sale naționale și suspectat că întreținea legături cu ofițeri din armata română, pe 26 iulie 1914 a fost arestat și generalul Cena, împreună cu Coriolan Buracu, de către jandarmii unguri și închis la Caransebeș. Cancelaria de la Budapesta l-a acuzat ca spion și agitator în favoarea României. La data de 24 august 1914 a fost scos din închisoare și trimis cu domiciliu forțat la Viena. În eliberare lui, un rol important l-a avut generalul Gheorghe Domășnean, pe vremea aceea având o funcție importantă în Ministerul de Război. La Viena Cena a cercetat arhiva Ministerului de Război și a făcut numeroase copii de pe hărțile privitoare la luptele desfășurate în teritoriul graniței și al Mehadiei. 

Fostele băi sulfuroase în Herculane

Cena s-a întors din exilul vienez, acum deja 73 de ani, în primăvara anului 1917. După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, în Ardeal și în Banat s-a format, în decembrie 1918, Comitetul Național Român. Nicolae Cena a fost ales președinte al Comitetului din districtul Mehadia.

A fost numit director al stațiunii Băile Herculane, fiind primul director de sub stăpânirea românească. Generalului i s-a oferit un loc de deputat în primul Parlament al României Mari. Prin Decretul nr.45471 din 2 decembrie 1921 a fost decorat de către regele Ferdinand I al României cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Ofițer și încadrat în rândul generalilor de divizie. Generalul este înmormântat în cimitirul ortodox din Mehadia.

Muzeul de istorie Nicolae Cena, din Herculane, înființat în anul 1924 și denumit așa in memoria marelui patriot, prezintă documente referitoare la istoria stațiunii, pietre votive din timpul romanilor, diferite alte materiale arheologice, monede antice, piese de ceramică, podoabe, inscripții, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme, piese de harnașament. Este amenajat în fostul cazino, monument de arhitectură in stil baroc austriac, construit in 1862, de arhitectul Daderer. 

General Nicolae Cena

Nicolae Cena

·         1857: S-a nascut   Joseph Conrad, (Józef Teodor Konrad Korzeniowski), scriitor britanic de origine poloneză, maestru al prozei scurte (“Taifun”)  (“Condamnatul din insule”, “Lordul Jim”, “Agentul secret”, “Nostromo”); (m. 3 august 1924).

·         1873:  S-a născut lingvistul Ilie Bărbulescu, membru a numeroase societăţi ştiinţifice, membru corespondent al Academiei Române; a înfiinţat Catedra de Slavistică a Universităţii din Iaşi; (m. 5 iunie 1945). A fost, de asemenea, director al revistei „Arhiva”, organ al Societății de Istorie și Filologie din Iași (1921-1940).

·         1879: S-a născut la Bucuresti, matematicianul Alexandru Myller, membru de onoare al Academiei Române, iniţiatorul şi îndrumătorul şcolii de geometrie diferenţială de la Iaşi, a descoperit configuraţiile Myller. A fost membru titular al Academiei Române din 1938 şi Doctor Honoris Causa al Universităţii Humboldt din Berlin.; (m. 4 iulie 1965, Iasi). A urmat studii liceale si universitare (Facultatea de Ştiinţe) la Bucureşti, în 1900 luându-şi licenţa în matematică. Şi-a luat doctoratul la Göttingen cu o teză din domeniul ecuaţiilor integrale, sub conducerea ştiinţifică a lui David Hilbert. A pus bazele Seminarului Matematic al Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi pe care, prin mari eforturi materiale, l-a dotat cu o bibliotecă de cărţi şi periodice de specialitate, care astăzi îi poartă numele. Plecând de la lucrările lui T. Levi-Civita a introdus noţiunea numită azi concurenţă în sens Myller, care l-a condus la studiul unor configuraţii geometrice numite configuraţii Myller (R. Miron, 1960) si  a contribuit fundamental alături de Gh. Ţiţeica şi O. Mayer la crearea geometriei diferenţiale centro-afine.

·         1883: S-a nascut Anton Webern, compozitor austriac.

·         1886: Karl Manne Georg Siegbahn, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1978)

·         1888 - S-a nascut compozitorul Ion Nonna Otescu (m.25.03.1940).

·         1891: S-a nascut  marele sculptor roman Oscar Han; (d. 14 februarie 1976). Tatăl său era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. Oscar Han a studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea si   (sculptura) și cu Frederic Storck. În 1911, Oscar Han s-a făcut remarcat cu lucrarea „Cap de fetiță”. A fost membru al „Grupului celor patru„, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Stefan Dumitrescu si Francisc Sirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română. În 1945, comuniștii l-au acuzat pe Oscar Han că ar fi fost legionar (poate din cauza bustului Prof. Nae Ionescu , realizat de el în 1928). În temeiul legii privind purificarea din cauza asocierii în trecut cu regimul profascist, adoptată într-o nouă formulă la 30 martie 1945, sculptorul Oscar Han, profesor la Școala de Arte Frumoase, a fost îndepărtat din învățământ pe termen de un an printr-un Decret semnat de Mihai Ralea, proaspăt ministru al Artelor. Ulterior, Oscar Han s-a adaptat noului regim. Printre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu Romania, statuia domnitorului moldovean lui  Vasile Lupu, realizată din bronz  în 1932, amplasată in orasul Orhei din Basarbia, statuia regelui Carol I al Romaniei , amplasată în curtea Castelului Peles din Sinaia, statuia lui Constantin Brancoveanu din Bucuresti, realizată din bronz în 1939, chiar în curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul, statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, executata in bronz in anul 1936 etc.

·         1898 - S–a nascut Karl Gunnar Myrdal, economist si politician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1974 (m.17.05.1987).

·         1900: Richard Kuhn, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (d. 1966)

·         1905 - S-a născut Attila Jozsef, unul dintre cei mai mari poeţi ai Ungariei ("Cerşetorul frumuseţii", "Rău mă doare"), (m. 1937)

·         1911: S-a nascut Nino Rota, compozitor italian.
* 1912: Costache Ioanid (n. 3 decembrie 1912, Comăndărești, Bucovina de Nord - d. 26 noiembrie 1987^[1]) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate.^[2]

Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare. Cronologie biografică: 

• 1912 Decembrie, 3 - se naște Costache Ioanid, al patrulea fiu al lui Titus si al Ecaterinei, la Comăndărești, în Bucovina de Nord.
• 1923 - Începe să studieze la Liceul Internat din Iași.
• 1929 - 1934. Studiază la Academia de Artă Dramatică pe care o absolvă cu notă maximă. Deschide prima expoziție de sculptură caricaturală. Lucrează în lut pictat, în culori de ulei, sticlă, ceară, hârtie, lemn.
• Între 1934 și 1952 deschide șapte expoziții de acest gen la Iași, și mai apoi la București.
• 1938 - se muta în capitală. Realizează “Balet nepolitic”, celebru în epocă. La una din reprezentații participă MS regele Carol al II-lea.
• 1939 - se căsătorește cu Elena Ștefănescu din Iași.
• 1940 - Citind Biblia pe o bancă, în parc, este observat de Mihai și Sabina Wurmbrand care îl invită la Biserica Lutherană păstorită de Richard Wurmbrand. Începe studiul aprofundat al Bibliei și scrie primele poezii creștine.
• 1941 - 1944. Este încadrat cartograf la Marele Stat Major.
• 1958 - 1961. Își câștigă existența din picturi. Frecventează serviciile divine ale Bisericii Penticostale din Calea Moșilor. Scrierile sale circulă ilegal prin toată țara. Refuză să scrie în slujba propagandei comuniste.
• 1961 - 1966. Lucrează ca desenator tehnic la IPROMET.
• 1963 - Se află sub stare de arest la Malmaison. Este anchetat pe tot parcursul anului.
• 1966 - Frecventează Biserica Lutherană. Este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți creștini alături de Traian Dorz și alții.
• 1981 - Moartea soției sale, Elena.
• 1981 - Emigrează în SUA. Îi apare primul volum de versuri, “Taine”.
• 1987 - Noiembrie, de ziua Recunoștinței (Thanksgiving) trece la odihnă.

Costache Ioanid

·         1913: S-a născut juristul canadian de origine română Nicolas Mateesco-Matte, considerat unul dintre cei mai importanţi specialişti în drept aerian şi spaţial, membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993, emigrat în Canada in anul 1946. In 2010 i s-a conferit Premiul „Edward Warner” pentru aviaţie civilă, cea mai înaltă distincţie în aviaţia civilă internaţională, un echivalent al Premiului Nobel in acest domeniu.

·         1925 - S-a născut Ferlin Husky, muzician country şi actor american.

·         1926 - S–a nascut, in judetul Hunedoara, Laszló Albert, artist plastic

·         1927: S-a nascut Andy Williams, cantaret american. 
* 1928: Costache Sava (n. 3 decembrie 1928 (Comuna Corbeni, Argeș)- d.1998)^[1] a fost un senator român în legislatura 1990-1992, ales în județul Argeș pe listele partidului FSN. Costache Sava a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Bulgaria și Republica Elenă. Costache Sava a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1969 - 1975

·         1930: S-a nascut Jean-Luc Godard, regizor de film francez. 

·         1933: Paul J. Crutzen, chimist și inginer olandez, laureat Nobel

·         1938 - S-a nascut pictorul Florin Mitroi (m.08.04.2002).

·         1939: Gheorghe Mărmureanu, seismolog român

·         1944 - S-a nascut Ralph McTell (May), vocalist, chitarist si compozitor folk britanic
* 1945: Alexei Barbăneagră (n. 3 decembrie 1945) este un jurist din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al justiției în perioada 6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994.

·         1946 - S-a nascut Vic Malcolm, chitarist britanic (Geordie).

·         1947: Ion Haiduc (n. 3 decembrie 1947, Oradea) este un actor român de teatru și film. A jucat în filme ca Privește înainte cu mânie (1993), 15 (2005), Amen. (2002), Cauză și efect 3 (2003) sau Bloodlust: Subspecies III (1994) În 1969, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, Facultatea de Teatru, specializarea Actorie, la clasa profesorului George Dem. Loghin. Filmografie: 

• Vlad (2019) - tatăl lui Adrian
• Soțul păcălit (2016)
• Vizitatorul (2016) - Felix
• Cel Ales (2015) - dr. Molnar
• Vineri seară (2014) - Amza
• Ultimul strigăt al balaurului (2013) - Amza
• Gun of the Black Sun (2011) - profesorul Dragoș
• La bani, la cap, la oase(2010) - Crănescu zis "Oase"
• Narcisa Sălbatică (2010) - Octavian
• Clopotul (2009) - turnător
• Ghouls (2008) - Bogdan
• Un caz de dispariție (2005)
• 15 (2005) - Directorul
• Le domaine perdu (2005)
• Michelangelo Superstar (2005)
• Buricul pământului (2005) - Man with goat
• My Name Is Modesty: A Modesty Blaise Adventure (2004) - High Roller
• Regina războinică (2003)
• Dulcea saună a morții (2003) - Buzatul
• Cauză și efect 3 (2003) - Moustache
• Amen. (2002) - Controlor
• Valsul lebedelor (2002)
• Train Quest (2001) - Conductor
• Cod necunoscut (2000) - Man in Squat
• Manipularea (2000)
• Aliens in the Wild, Wild West (1999) - Prophet
• Orașul fantomă (1999) - Cowboy
• Ceasornicarul (1998) - Penny Pitcher
• Subspecies 4: Bloodstorm (1998) - Lt. Marin
• Regatul secret (1998) - Stitch
• Orașul în miniatură (1998) - Șofer de camion
• Aerisirea (1997)
• Nekro (1997)
• Omul zilei (1997)
• Magic in the Mirror: Fowl Play (1996) - Dabble
• Spellbreaker: Secret of the Leprechauns (1996) - Wizard
• Ultima suflare (1995) - Foreman
• Leapin' Leprechauns (1995) - Wizard
• Bloodlust: Subspecies III (1994) - Lieutenant Marin
• Dark Angel: The Ascent (1994) - Hoț
• Trancers 4: Jack of Swords (1994)
• Trancers 5: Sudden Deth (1994) - Angelo
• Bloodstone: Subspecies II (1993) - Lt. Marin
• Doi haiduci și o crâșmăriță (1993)
• Mandroid (1993) - The Mute
• Privește înainte cu mânie (1993) - Pasca, prietenul lui Ciugudean
• Divorț... din dragoste (1991)
• Vânătoarea de lilieci (1991) - Pavel
• Prințul negru (1988)
• Flăcări pe comori (1987)
• Cale liberă (1986)
• Pădureanca (1986)

Teatru: Din 1990, a interpretat numeroase roluri la teatrul Notarra.^[1]

• R.U.R. de Karel Čapek
• Ciocârlia de Jean Anouilh
• Meșterul Manole de Valeriu Anania

• Salonul nr.6 - ca Nikita (teatru TV)^[2]

• Henrik al IV-lea de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski; ca Doctorul
• Amooor de M. Shisgall; ca Harry
• Transfer de personalitate de Dumitru Solomon, regia: Mircea Cornișteanu;
• Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia: Dominic Dembinski; ca Estragon
• Avarul de Molière, regia: Mircea Cornișteanu;
• Îngrijitorul de Harold Pinter, regia: C. Rădoacă; ca Mike
• Prințul Negru de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea; ca Doctorul
• Soțul păcălit de Molière; ca George Dandin
• Larry Thompson, Tragedia unei tinereți sau Show must go on de Dusan Kovacevic; ca Drăgan Năsoi, Boian Năsoi și Oliver Năsoi
• Război și pace, adaptare după romanul Lev Tolstoi, regia: Petre Bokor;
• Capul de rățoi de George Ciprian, regia: Răzvan Dincă;
• Petrecere într-un pian cu coadă, regia: Alexandru Repan; ca Mondialu
• Moștenirea lui Cadâr, regia: Tania Filip;
• Miresele căpitanului de Larry Gelbart, regia: Petre Bokor; ca Xenex
• Richard al III-lea nu se mai face de Matei Vișniec, regia: Michel Vivier (2005); ca Richard al III-lea
• Platonov de A.P. Cehov, regia: Vlad Massaci (2008);
• Blues de Arthur Miller, regia: Petre Bokor (2008): ca Generalul Felix Barieux.

·         1948: S-a nascut Ozzy Osbourne, pe numele adevarat John Michael Osbourne, muzician englez. Fost component al trupei Black Sabbath. S-a nascut in Birmingham intr-o familie de muncitori, iar scoala a abandonat-o repede. Dupa ce a stat o vreme in inchisoare, s-a apucat de cantat in noua trupa Earth, care si-a castigat o oarecare notorietate pe plan local. Stilul pe care l-a impus formatia, ulterior cunoscut ca heavy-metal, a atras atentia producatorilor. Rockerii nu au reusit sa se lanseze sub numele Earth pentru ca o alta trupa purta deja aceasta titulatura, astfel incat ei au decis sa se intituleze Black Sabbath. Albumul de debut a fost lansat in 1970 si, in ciuda criticilor, s-a vandut extrem de bine in Anglia. Celelalte sase albume au facut din membrii trupei vedete. In 1978, Ozzy s-a orientat spre o cariera solo presarata cu incidente, dar si cu succese. Desi in 1992 a anuntat ca va efectua un ultim turneu, rockerul englez nu a stat departe de scena si chiar a castigat un premiu Grammy. In 2003 a revenit puternic in centrul atentiei prin aparitia in programul tv de tip reality-show cu „The Osbournes”.

·         1948 - S–a nascut poeta Mara Nicoara.

·         1949: S-a nascut Mickey Thomas, muzician american, component al trupei Jefferson Starship. 

·         1949 - S-a nascut John Wilson, baterist britanic (Them, Taste, Cochise, Stud).

·         1950 - S–a nascut Ion Sinca, pictor.
* 1950: Dumitru Bentu (n. 3 decembrie 1950, Tecuci, județul Galați) este un fost politician român, membru al Parlamentului României. În legislatura 2000-2004, Dumitru Bentu a fost ales ca deputat pe listele PDSR, devenit PSD, și a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Regatul Spaniei și India. În legislatura 2004-2008, Dumitru Bentu a fost ales ca deputat pe listele PSD și a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Estonia, Regatul Norvegiei și Republica Coreea. Deasemenea, Dumitru Bentu a fost membru în delegația Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europene Occidentale începând din noiembrie 2006.

Ion Anton
Ion Anton
Date personale
Născut	1950 (70 de ani)[1]  Ghelăuza, raionul Strășeni, Moldova
Cetățenie	România  Moldova
Ocupație	scriitor jurnalist
Activitate
Premii	Ordinul de Onoare
Modifică date / text

* 1950: Ion Anton (n. 3 decembrie 1950, Ghelăuza, raionul Strășeni, Republica Moldova) este un poet, prozator, traducător și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, de asemenea membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova.

BIOGRAFIE

Ion Anton este un scriitor de la Chișinău, care face parte, conform aprecierilor formulate de academicianul Mihai Cimpoi, din generația "ochiului al treilea", generație care a reabilitat în literatura basarabeană valoarea esteticului. Ion Anton s-a născut în familia țăranilor de origine răzeși Gheorghe și Ileana Anton (născută Donică). În 1958 este înscris elev la Școala de opt ani din satul natal, pe care o absolvă în anul 1966. Își continuă studiile la Școala medie nr.1 din or.Strășeni (actualmente Liceul Teoretic „Ion Vatamanu”), dar examenele de absolvire le susține, în 1969, la Școala medie a sanatoriului pentru copii și adolescenți „Dubăsari” din s. Carantin ( azi Dzerjinskoe), r-nul Dubăsari, unde s-a tratat de o afecțiune pulmonară. Între anii 1969-1972 a muncit ca strungar la Uzina „Electrotocipribor” (actualmente „Introscop”) din Chișinău. În această perioadă publică versuri în ziarul „Tinerimea Moldovei” și frecventează cenaclul literar „Luceafărul” de pe lângă aceeași publicație periodică (conducătorul cenaclului- poetul Liviu Damian).

A absolvit cu mențiune secția de jurnalistică a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1977). În anii de studii a activat ca secretar al Comitetului de conducere al Cenaclului literar universitar „Mihai Eminescu”, având, în legătură cu această activitate, câteva „altercații ideologice” cu secția nr.1- KGB. Între anii 1977–1987 a activat ca secretar general de redacție și redactor de secție la săptămânalul „Literatura și Arta”. Aici, împreună cu poetesele Leonida Lari și Nina Josu, susținuți de poetul și redactorul-șef Victor Teleucă, organizează cenaclul literar-artistic „Dialog”, ulterior devenit cenaclu alUniunii Scriitorilor din Moldova, fiind condus de poetul Nicolae Dabija. Începând cu 1987 și până în 1994, este secretar general de redacție și redactor-șef adjunct la revista săptămânală pentru copii și adolescenți „Florile Dalbe”. În 1994 este numit redactor-șef al aceleiași reviste.

Ion Anton, student în anul IV la USM, secretar al Cenaclului literar Mihai Eminescu

CARIERĂ LITERARĂ

Debutează literar în reviste și culegerile colective de versuri „Dintre sute de catarge”. Debutul editorial este marcat de Vamă pentru speranță, în 1983, urmat de Viitorul ca moștenire (1992), ce se remarcă printr-o zicere poetică individuală. Iată câteva păreri sumare despre creația sa:

„ Versul său este exprimat în diverse ritmuri: e colorat, muzical, e bărbătesc și duios, înțelept și naiv, zburdalnic și plin de larghețe cum este sufletul.”

—Gheorghe Vodă,în ANTON, Ion, „Vamă pentru speranță” Ch., 1983, p.3-4

„...Ion Anton rămâne un tradiționalist ce meditează, în forma pastelului și rondelului modernizat, asupra vremelniciei și eternității materializate în „clipe de-o viață” și „veșnicul tablou al contradicțiilor” |Mihai Cimpoi, „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia:compendiu, Ch., 2002, p. 355-356}};„Cuibul soarelui” este o carte jucăușă, cartea privirii jucăușe aruncate de copilărie asupra lumii. Fluturii sunt flori care zboară, câmpia este cerul verde înstelat de toporași, copacii înfloresc cu albine. Copilul însuși aparține acestui joc, când cu deplină candoare, când cu plăcerea de-acum conștientă de a-i respecta regula...|Doina Cernica,Suceava, în ziarul „Crai nou”,nr.3673 din 29.05.2004, p. 4}}; În „Mâine va fi Ieri” însuși sentimentul de iubire este un fel de erou principal, care, într-o manieră existențialistă, are menirea să-i poarte pe El și Ea prin crunta realitate a vieții cotidiene, banală și prozaică, dar și romantică pentru cel care vrea și are darul să viseze existând.|Alina Nour, Paris, în recenzia „Spectacolul sugestiei sau Târziul la timp”, „Literatura și arta”,nr. 49 din 04.12.2003, p. 5}}

În 2000 a primit medalia „Meritul civic”. În 2010 i s-a înmânat înalta distincție „Ordinul de Onoare”. În 2010 a primit Diploma de gradul întâi a Guvernului Republicii Moldova.

Revista „4AM For All Markets”("Ora 4 de dimineață") din Madrid, Spania, editată în engleză și difuzată în 154 de țări ale lumii, publică în nr. 4 (aprilie 2008), coperta 1, fotografia scriitorului, cu statueta care simbolizează Premiul Internațional „Steaua Calității”, categoria Aur, inserând și alte cinci imagini fotografice în cuprinsul revistei.^[2]

OPERA

• Vamă pentru speranță (Ed. „Literatura artistică”, Chișinău, 1983)
• Dincolo de formule (Ed. „Cartea Moldovenească”, Chișinău, 1984)
• Bună dimineața,ziuă! (Ed. „Literatura artistică”, Chișinău, 1985)
• Viitorul ca moștenire (Ed. „Hyperion”, Chișinău, 1992) ISBN 5-368-00984-4
• Garderoba veselă (Ed. „Literatura artistică”, Chișinău, 1988,ed.PRINCEPS 2007) ISBN 978-9975-9533-8-2
• Rondelurile călătorului (Ed. Uniunii Scriitorilor, Chișinău, 1997) ISBN 9575-68-008-9
• Alfabetul pe portativ (Ed. „Litera”, Chișinău, 1998, coautor)ISBN 9975-74-199-1
• Semaforul (alcătuitor și coautor, ed. „Serebia”, Chișinău, 2000)ISBN 9975-9596-0-1
• Zodia Zimbrului (Ed. „Literatura artistică”, Chișinău, 1991;ISBN 5-368-01095-8; ed. „Augusta”, Timișoara, 2004) ISBN 973-695-100-6
• Mâine va fi ieri (Ed. „Augusta”, Timișoara, 2002) ISBN 973-8350-08-5
• Cuibul soarelui (Ed. „Augusta”, Timișoara, 2003) ISBN 973-695-038-7
• Necuprinsul punctului (Ed. „Pontos”, Chișinău, 2005)ISBN 9975-72-189-3
• Vesel îndrumar pentru vestiar(Ed.„Silvius Libris”, Chișinău,2010)ISBN 978-9975-103-52-7
• Cădere sentimentală pe gânduri(Ed.„Lumina”, Chișinău,2010)ISBN 978-9975-65-153-0
• ,,DE CE? Enciclopedie pentru fete și băieți curioși(Ed.„Silvius Libris”, Chișinău,2011) ISBN 978-9975-107-27-3
• ,,FOKA.Roman-cronică,,(Ed.„Silvius Libris”, Chișinău,2012) ISBN 978-9975-107-76-1
• "VIAȚA CA AMINTIRE" Roman(Ed. IULIAN, Chișinău,2013) ISBN 978-9975-4392-8-2
• ”VIAȚA CA AMINTIRE” Roman, ediția a II-a, revăzută și adăugită (Ed. eLiteratura, București,2014) ISBN 978-606-700-306-2
• „ANOTIMPURILE CLIPEI”, Opera Omnia, Poezie contemporană (Ed. TipoMoldova, Iași,2015)

ISBN 978-606-676-677-7

• „SINGURI ÎN DOI”,dilogie, Opera Omnia, Romanul de azi (Ed. TipoMoldova, Iași, 2015)

ISBN 978-606-676-717-9

• „SORA MEA, FIICA BUNICULUI”, Opera Omnia, Proză scurtă contemporană (Ed. TopoMoldova, Iași, 2015)ISBN 978-606-676-762-0
• ALINA, roman (Ed.Lumina, Chișinău 2015) ISBN 978-9975-65-386-6
• JUCĂRIA DIN CUVINTE, Opera Omnia, Poezie pentru copii (Ed. TipoMoldova, Iași, 2015), ISBN 978-606-676-782-8
• CERCEI DE CIREȘE, Poezii pentru copii (Ed. „Silvius Libris”, Chișinău, 2017), ISBN 978-9975-126-15-1
• JOCUL DE-A CUVINTELE, Cu ochiul ne fac din rime/Omografe, omonime..., Poezii pentru copii (Ed.„Silvius Libris”, Chișinău, 2017), ISBN 978-9975-126-14-4
• IEȘIREA DIN UITARE, roman (Ed. Lumina, Chișinău, 2019), ISBN 978-9975-65-426-5

Ion Anton a întreținut pagini și rubrici permanente în „Literatura și Arta” și „Florile Dalbe” (Orizont ecologic, Patrimoniu, Căderea pe gânduri, De ce? ș.a.) La rubrica De ce? din pagina de titlu a revistei „Florile Dalbe” semnează remarcabile „altfel de editoriale”, care dau răspunsuri la întrebările expediate de cititori, abordând teme de etică, morală, estetică ș.a.

Promovează instruirea filozofică a copiilor și adolescenților în pagina tematică lunară Căderea pe gânduri din „F.D.” și colorează „petele albe” din istoria românilor în pagina lunară „Patrimoniu”. Primește numeroase premii ale Uniunii Jurnaliștilor din Moldova pentru cea mai bună oglindire a tematicii ocrotirii monumentelor de istorie și cultură. În 2002 i-a fost decernat Premiul Ligii Jurnaliștilor Profesioniști "Pentru înalt profesionalism jurnalistic și merit personal deosebit în activitatea presei". Premiul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași „Pentru cea mai originală carte de poezie de dragoste” acordat pentru volumul „Mâine va fi Ieri”, ed. „Augusta”, Timișoare, 2002, în cadrul Salonului Internațional de Carte Românească de la Iași (2002);Premiul pentru poezie al săptămânalului „Literatura și Arta”,2010.Premiul BPM „B.P.Hasdeu”, acordat în cadrul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret pentru cartea „Vesel îndrumar pentru vestiar”,2011.Premiul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret „Cartea cognitivă”, acordat pentru volumul „DE CE? Enciclopedie pentru fete și băieți curioși”,2012. Premiul Asociației Oamenilor de Creație pentru romanul-cronică „FOKA” și Premiul Ministerului Educației al R.Moldova pentru Enciclopedia „DE CE?”, acordate în cadrul Salonului Internațional de Carte organizat de Ministerul Culturii și BN „V.Alecsandri” 31 august-4 septembrie 2012. Premiul Ministerului Tineretului și Sportului al R.Moldova pentru romanul „Viața ca amintire” la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret,Chișinău, 3-6 aprilie 2014. Premiul pentru poezie „Grigore Vieru”, acordat de Institutul Cultural Român „M.Eminescu” în cadrul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XX-a, Chișinău, 14-17 aprilie 2016;Premiul „Nizami” al Congresului azerilor din Moldova (2017); Premiul BNC „Ion Creangă” pentru cărțile de poezie pentru copii „Cercei de cireșe” și „Jocul de-a cuvintele”, acordat în cadrul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, mai 2017, Premiul Național „Tudor Arghezi”, acordat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediția a XXXIX-a, Târgu Jiu, România (2019),Premiul special al juriului acordat în cadrul Festivalului Național de Proză „Liviu Rebreanu”, ediția a XXXVII-a, Bistrița, pentru romanul „Ieșirea din uitare” (2019) .

Revistei săptămânale pentru copii și adolescenți „Florile Dalbe”, sub conducerea scriitorului Ion Anton, i-a fost decernat, în 2008, la Paris, Premiul Internațional pentru calitate și excelență „Steaua Calității”, categoria Aur, instituit de Asociația Internațională B.I.D. Business Initiative Directions, cu sediile la Madrid și Paris.

·         1951 - S-a nascut Nicky Stevens, cantareata britanica (Botherhood Of Man).

Sari la navigareSari la căutare

Iosif Csaba Pal
Date personale
Născut	3 decembrie 1955 (64 de ani)  Șoimeni, Păuleni-Ciuc, Harghita, România
Cetățenie	Republica Populară Română  RS România  România  Ungaria
Religie	Biserica Catolică[1]
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Modifică date / text

* 1955: József Csaba Pál (n. 3 decembrie 1955, Șoimeni, Păuleni-Ciuc, Harghita, România) este un cleric romano-catolic de etnie maghiară. Din anul 2018 este episcop romano-catolic de Timișoara.^[2]

BIOGRAFIE

Studiile gimnaziale au fost la Școala de Cantori din Alba Iulia. După gimnaziu, József Pál a studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, fiind hirotonit preot în 21 iunie 1981 de episcopul Antal Jakab. După hirotonire, a activat 4 ani drept capelan la Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Târgu Mureș, iar în anul 1985 a continuat în Dieceza de Timișoara. Episcopul Sebastian Kräuter l-a numit paroh de Bacova, Buziaș și Nițchidorf. În anul 1987 devine preot paroh la Biserica Maria Zăpezii din Reșița ca preot-paroh, ulterior fiind numit decan, respectiv arhidiacon al Arhidiaconatului Banatului Montan. În cadrul Capitlului Catedralei primește titlul de Canonicus Carolinus Senior. Din 1994 este directorul responsabil al revistei diecezane „Vita Catholica Banatus".

EPISCOP ROMANO-CATOLIC DE TIMIȘOARA

În mai 2018, Papa Francisc l-a numit pe preotul Pál în funcția de episcop al Diecezei de Timișoara. Consacrarea episcopală a avut loc în data de 6 august 2018 în catedrala Domul Sfântul Gheorghe din Timișoara.^[3]

·         1960: Daryl Hannah, actriță americană

·         1960: Julianne Moore, actriță americană

·         1965: Katarina Witt, patinatoare germană

·         1966: Cătălin Botezatu (n. 3 decembrie 1966, Alexandria, România) este un creator de modă și fotomodel din România.

A primit numeroase premii pentru creațiile sale, iar viața sa personală a constituit de multe ori obiectul presei tabloide, în special datorită relațiilor sale amoroase. Deși nu a fost niciodată căsătorit, în 2009 a mărturisit că este tatăl unui băiat de 20 de ani.

Este jurat în cadrul emisiunii Bravo, ai stil!. 

Cătălin Botezatu
Date personale

·         1968: S-a nascut Brendan Fraser, actor american. 
* 1971: Aurica Cotelnic, cunoscută sub numele de scenă Aura (n. 3 decembrie 1971, Chișinău, URSS), este o cântăreață de estradă din Republica Moldova.

Aura a absolvit în 1986 Școala de Muzică nr. 1 din Chișinău, specialitatea pian. A mai studiat la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” la catedra dirijat coral și la Academia de Muzică „G. Musicescu” (actualmente Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) la aceeași specialitate.^[1]

Și-a început cariera profesională la mijlocul anilor 1990, înregistrând unele lucrări la TeleRadio Moldova. A continuat să evolueze acolo în cadrul diferitor emisiuni. În 1997, este recunoscută drept cea mai populară tânără cântăreață de estradă din Moldova.^[1]

Aura a născut două fetițe gemene, Loreta și Beatrice, în anul 2005.^[2] Este căsătorită cu Veaceslav Ceban, funcționar în departamentul penitenciare

·         1975: Andrei Istrățescu, Mare maestru la șah român
* 1976: Claudiu Nicu Răducanu (n. 3 decembrie 1976,^[2] Craiova, România^[3]) este un jucător român de fotbal care joacă la echipa AS Milcov. Și-a început cariera la Clubul Sportiv Școlar Craiova, cunoscând consacrarea la Steaua București, la care a evoluat timp de patru sezoane și de unde s-a transferat în străinătate, la echipa spaniolă Espanyol Barcelona. A mai jucat în România la FC Vaslui și U Cluj. În 2010 a jucat la echipa CE Premià din Liga a VI-a a Spaniei.

În prezent, el se află în Statele Unite, unde urmează cursurile unei școli de antrenori.

* 1978: Dragoș-Petruț Bârlădeanu (n. 3 decembrie 1978) este un deputat român, ales în 2016.
* 1980: Iulian Apostol (n. 3 decembrie 1980, Galați, România) este un fotbalist român retras din activitate. De asemenea a fost și component al echipei naționale de fotbal a României în perioada 2009-2011.
·         1981: David Villa, fotbalist spaniol
* 1983: Silviu Izvoranu (n. 2 noiembrie 1983, Galați) este un jucător român de fotbal retras din activitate.

Era un jucător polivalent, putând evolua atât ca mijlocaș defensiv, cât și în apărare, pe posturile de fundaș central sau fundaș lateral.

·         1984: Cosmin Iosif Moți (n. 3 decembrie 1984, Reșița, România) este un fotbalist român care evoluează la clubul bulgar Ludogoreț Razgrad.
* 1987: Ancuța Bobocel (n. 3 octombrie 1987 în Drobeta-Turnu Severin) este o alergătoare pe distanțe lungi din România, care s-a specializat la proba de 3000 de metri cu obstacole. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 2008 și din 2012. A participat de două ori la Campionatul Mondial de Atletism (2007 și 2009). În 2009 a câștigat Campionatul European de Atletism sub 23 și Jocurile Francofoniei, de asemenea a mai câștigat și medalia de argint la Universiada.

* 1987: Ștefan Adrian Mardare (n. 3 decembrie 1987, Bacău) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul National Sebis.

* 1993: Radu Bumbăcea (n. 3 decembrie 1993, București) este un (fost) elev român, excepțional dotat pentru matematică, unul din componenții lotului de matematică al României, care a participat la trei Olimpiade Internaționale de Matematică, cele din 2010, 2011 și 2012, în care obținut medalii de aur, argint, respectiv de aur, din nou.

·         1994: S-a născut Crina „Coco” Popescu (numele real: Crina Imola Popescu), cel mai tânăr alpinist din lume şi prima femeie din lume care a încheiat circuitul celor şapte cei mai înalţi vulcani de pe cele 7 continente. La vârsta de 14 ani a obţinut titlul de Maestru al Sportului. Este supranumită de World Record Academy „căprioara din Carpaţi”. In 2013 a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor, fiind desemnată „cea mai de succes tânără alpinistă din lume”, datorită palmaresului ei impresionant de recorduri mondiale de vârstă în alpinism: deţine 7 recorduri mondiale de vârstă.

·         2005: S-a nascut  la Oslo, printul Sverre Magnus de Glücksborg al  Norvegiei, fiul printului mostenitor Haakon al Norvegiei si al sotiei acestuia, printesa Mette – Marit. El ocupa al treilea loc in ordinea de succesiune la tronul norvegian.

Decese

• 311: A decedat imparatul roman Diocletian; (n. 244). Gaius Aurelius Valerius Diocletianus, imparat roman din data de 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Între anii 297-298, Dioclețian a  purtat un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii Imperiului Roman  în Orient. Odata cu domnia sa  a luat sfarsit  asa numita perioada  a  imparatilor soldati, restaurandu-se autoritatea centrala in stat.
• 649: A murit Sfantul Birin din Dorchester (n.cca.600), primul episcop de Dorchester si evanghelizatorul regatului Wessex  din Anglia. Era de origine franca si a fost trimis de papa Honorius I sa-i converteasca la crestinism pe saxonii de vest. Este  venerat ca sfant in Biserica Catolica si Biserica Anglicana.
• 1154: A murit Papa Anastasie al IV-lea (n.cca.1073, nume laic: Konrad de Suburra sau Corrado della Suburra). A fost din 12 iulie 1153 papă al Romei, succedandu-l pe Papa Eugeniu al III-lea 
• 1533: Vasili al III-lea, mare cneaz al Moscovei (n. 1479). A fost fiul tarului Ivan al III-lea cel Mare (1440- 1505) si al Sofiei Paleolog. S-a casatorit cu Solomonia Iurievna Saburova la 4 septembrie 1505 dar nu a avut urmasi timp de 20 de ani. In 1525, Vassili III a divortat cu acordul mitropolitului Daniel al Moscovei si al boierilor sai si s-a recasatorit cu Elena Glinska, cu care a avut doi fii, Ivan al IV-lea cel Groaznic si Iuri, care era surdo-mut. Aceasta decizie a amanat stingerea dinastiei Riurik si o criza de succesiune la tron.

·         1552: Francisc Xaveriu, misionar iezuit (n. 1506)

·         1592: Alessandro Farnese, Duce de Parma (n. 1545)

·         1789: Claude Joseph Vernet, pictor francez (n. 1714)
* 1809: Ioan Para (n. 1744, Silvașul de Jos, comitatul Hunedoara - d. 3 decembrie 1809, Blaj) a fost protopop unit (greco-catolic) al Năsăudului și vicar foranaeu al Vicariatului Rodnei, una din figurile de seamă ale intelectualității române transilvănene din secolul al XVIII-lea, co-autor al petiției Supplex Libellus Valachorum.

A fost descendentul unei familii nobiliare românești din Țara Hațegului. Studiile începute la Blaj le-a continuat, până în 1774, la Seminarium Sancti Adalberti din Trnava (Nagyszombat), iar apoi a fost trimis de episcopul unit al Blajului Grigore Maior, ca bursier la Colegiul Sfânta Barbara din Viena (1775-1778), unde studiază teologia și-l cunoaște pe Samuil Micu, spiritual și rector de studii al colegiului, precum și pe Ioan Budai-Deleanu, cu care a fost pentru scurt timp coleg (în 1778). După finalizarea studiilor a fost numit, succesiv, capelan-castrens al Regimentului II Grăniceresc de la Năsăud (1778-1780), protopop unit al Năsăudului (1780-1796) și vicar foraneu^[1] de Rodna, cu sediul la Năsăud (1786-1796), după ridicarea protopopiatului la rang de vicariat. În anul 1782 a participat la sinodul de la Blaj pentru alegerea unui nou ierarh in scaunul arhieresc de Făgăraș și Alba Iulia, unde l-a susținut pentru funcția de episcop pe Ioan Bob (1782-1830). De perioada năsăudeană se leagă implicare sa totală în mișcarea pentru drepturi și emancipare politico-națională a românilor transilvăneni. El a fost pentru un timp (conf, ist. D. Prodan) motorul activității petiționare transilvane, pentru dreptul românilor la reprezentare în Dieta Transilvaniei ca națiune autohtonă majoritară. La 14 iulie 1790, împreună cu vicarul unit Ioan Halmaghi și cu protopopul Chiril Topa, a adresat o petiție episcopului Ioan Bob și guvernului, pe care aceștia s-o înainteze Curții de la Viena, în care solicitau ca națiunea română să fie recunoscută politic și să fie reprezentată în Dietă. Cum răspunsul întârzie, vicarul Ioan Para înaintează o petiție împăratului semnată de „universa Natio valachica magni principatus Transylvaniae“, prin care solicita recunoașterea drepturilor națiunii române, iar apoi redactează alături de Petru Maior, protopopul unit al Reghinului, memoriul ofițerilor români din regimentele grănicerești care a fost înaintat împăratului Leopold al II-lea la 28 decembrie 1790.

În 1791 și 1792, vicarul I. Para s-a numărat printre principalii redactori ai memoriului Supplex Libellus Valachorum, alături de Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu, episcopii unți Ioan Bob și Ignațiu Darabant, îmreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, înaintat Curții de la Viena. Conținutul documentului era împărțit în două părți: argumentativă, de factură istorico-juridică și revendicativă, în care erau formulate cererile românilor (desființarea denumirilor peiorative de „tolerați“, „admiși“, „nesocotiți între Stări“ și recunoașterea egalității în drepturi civile și religioase cu celelalte națiuni, participare proporțională la ocuparea funcțiilor publice, utilizarea toponimelor românești alături de cele maghiare și cele germane). După respingerea Supplex-ului din 1791, se deplasează la Viena împreună cu episcopul greco-catolic al Oradiei, Ignațiu Darabant, și cu cel ortodox al Transilvaniei, Gherasim Adamovici (1789-1794), pentru susținerea petiției.

În 1796, Ioan Para a fost mutat de la Năsăud la Făgăraș unde a funcționat, până în anul 1807, tot ca vicar, iar, odată cu înființarea de către episcopul Ioan Bob a capitulului episcopal de la Blaj (1 iulie 1807), a fost numit canonic cantor, funcție pe care o va îndeplini până la sfârșitul vieții sale, la 3 decembrie 1809. A fost înmormântat la Blaj.

·         1839: Frederick al VI-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei (n. 1768)

·         1854 - A încetat din viaţă Johann Eckermann, poet şi memorialist, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia ("Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui") (n. 21 septembrie 1792).

·         1882: Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 1800)

·         1888 - A încetat din viaţă Carl Zeiss, inventatorul sticlei Zeiss. A întemeiat, în 1846, firma de instrumente optice care-i poartă numele (n. 11 septembrie 1816).

·         1894 - A încetat din viaţă scriitorul Robert Louis Stevenson ("Comoara din insulă"), (n. 13 noiembrie 1850).

·         1897: August Winnecke, astronom german (n. 1835)

·         1919: Pierre-Auguste Renoir, pictor francez (n. 1841)

·         1935: Prințesa Victoria Alexandra a Regatului Unit, fiică a regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit (n. 1868)

·         1937: József Attila, scriitor maghiar (n. 1905)

·         1939: Prințesa Louise a Regatului Unit, Ducesă de Argyll (n. 1848)

·         1944: Petre Grimm, istoric literar și traducător român (n. 1881)

·         1944: Andrei al Greciei, fiu al regelui George I al Greciei (n. 1882)

·         1949: Elin Pelin, scriitor bulgar (n. 1877)

·         1954:  Maria Ventura (n. 13 iulie 1886 ^[1] sau 1888 – d. 3 decembrie 1954, Paris) a fost o actriță română de origine evreiască.^[2] A jucat în limbile franceză și română. Cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura,^[3] iar în Franța ca Marie Ventura.^[4]

S-a născut în 13 iulie 1886 sau, după alte surse, la 13 iulie 1888 ca Aristida Maria,^[5] fiică a actriței de origine evreiască Lea Fanșeta Vermont (Grünberg) dintr-o legătură romantică cu omul de teatru și scriitorul român Grigore Ventura, al cărui nume de familie l-a primit.

A studiat la Conservatorul din Paris cu Eugène Silvain și Paul Mounet. A jucat împreună cu Sarah Bernhardt și cu Eduard de Max, care au avut o mare influență asupra sa. După 1919 a jucat la Comedia Franceză, a cărei societară a devenit ulterior. A interpretat rolurile eroinelor lui Racine, Molière, Cehov, Shaw, Pirandello, Lenormand, Mauriac etc. Între 1929 și 1936 a dat anual spectacole la București și în România, cu ansamblul teatrului „Maria Ventura” pe care îl conducea. A jucat în piese de Alexandru Kirițescu, Mircea Ștefănescu etc., dând un mare imbold dramaturgiei românești. Artistă de mare sensibilitate, cu un simț ascuțit al tragicului, dotată cu o voce impresionantă și folosind o gestică elegantă, Ventura s-a înscris în șirul marilor actori români de reputație europeană.^{[judecată de valoare]}

A fost prima femeie care a pus în scenă o piesă la Comedia Franceză, anume „Ifigenia” de Racine în 1938.^[6]

Este înmormântată la Cimetière de Passy din Paris. 

FILMOGRAFIE

• Le Roman d'un jeune homme riche (1909)
• L'Ensorceleuse (1910) .... L'ensorceleuse
• Hérodiade (1910) .... Salom
• Antar (1912)
• Quentin Durward (1912)
• Le Fils de Charles Quint (1912)
• Zaza (1913) .... Zaza
• Les Misérables - Époque 1: Jean Valjean (1913) .... Fantine Thénardier
• Les Misérables - Époque 2: Fantine (1913) .... Fantine Thénardier
• Les Misérables - Époque 3: Cosette (1913) .... Fantine Thénardier
• Les Misérables - Époque 4: Cosette et Marius (1913) .... Fantine Thénardier
• Molière, sa vie, son oeuvre (1922)
• Gibier de potence (1951) .... Consuela

Maria Ventura
Date personale

Dorin Liviu Zaharia
Date personale
Născut	25 septembrie 1944 Focșani, România[1][2]
Decedat	3 decembrie 1987 București, RS România[2]
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor actor cântăreț
Activitate
Alte nume	Chubby, Ciabi
Origine	București
Studii	Universitatea din București, Universitatea Națională de Muzică București
Gen muzical	rock psihedelic, folk
Instrument(e)	voce
Ani de activitate	1964 - 1987
Case de discuri	Electrecord
Interpretare cu	Olimpic '64
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1987: Dorin Liviu Zaharia (n. 25 septembrie 1944 - d. 3 decembrie 1987) a fost un cântăreț, compozitor și textier român. Pornind de la numele de scenă al cântărețului american de rock and roll Chubby Checker, Zaharia era poreclit de către colegi și cunoscuți Chubby Zaharia (scris câteodată și Ciabi).

STUDII

Inițial autodidact în materie de muzică, Zaharia a fost student al Conservatorului din București fără a-l absolvi, însă. De asemenea, interesul pentru diverse domenii de cunoaștere l-a îndemnat să înceapă studii universitare la mai multe specializări, însă fără a promova vreuna dintre ele.

ACTIVITATE

Muzician

Membru fondator al formației Olympic '64, cu care debutează în 1964 la Student Club din București și cu care participă la primele două ediții ale Festivalului Club A (1969, 1971), cu lucrările de operă rock Decameronul focului alb (care, în diverse reprezentații de-a lungul timpului, și-a schimbat formula din decameron – grc. „zece zile” în endecameron, dodecameron – „unsprezece, douăsprezece zile”) și respectiv Karma-Kalyoga, ambele premiate de către juriul festivalului.^[3]

În 1970, se editează pe disc single unica apariție a formației în studioul de înregistrare: Cîntic de haiduc/Ziua bradului de noapte.^[3] Discul, în ciuda formatului scurt, este considerat unul dintre cele mai bune momente ale muzicii rock românești.^[4]

În continuare, compune muzică de film la filmele Nunta de piatră (în colaborare cu Dan Andrei Aldea),^[3] Filip cel Bun, Tănase Scatiu, Duhul aurului regizate de Dan Pița (primul, împreună cu Mircea Veroiu, în care Zaharia participă și în calitate de actor). Scrie muzică și pentru piese de teatru pentru televiziune și filme de scurt-metraj.^[5] În anii optzeci a compus muzica pentru filmele Țapinarii și Lisca regizate de Ioan Cărmăzan.

Zaharia a fost unul dintre primii compozitori de muzică folk ai generației sale, numind-o „nostalgia țăranului orășenizat”.

Actor

Dorin Liviu Zaharia apare în filmul Nunta de piatră, partea „La o nuntă”, în rolul flașnetarului, un personaj simbolic al peliculei.^[6]

Alte interese

În probleme de studii mitologice și religioase indiene, Zaharia a fost prieten apropiat cu Ioan Petru Culianu. Criticul literar Dan C. Mihăilescu l-a comparat cu Syd Barrett, primul lider al formației Pink Floyd. De asemenea, Florian Pittiș comenta personajul lui Zaharia ca fiind o trimitere la chitaristul Syd Barrett. Tot el observa că Zaharia a anticipat cu câțiva ani interesul generației flower power pentru cultura indiană și alte modele de gândire ale Orientului; tocmai de aceea, studiile proprii și ajutorul lui Culianu i-au permis introducerea unor astfel de elemente în muzică pe căi mai coerente și ferite de kitsch decât au făcut-o formații importante ale curentului psihedelic.

MOȘTENIRE

Piese compuse de el (de exemplu, „Vinovații fără vină”, „Bradu-i brad fără topoare”), alături de versiunea în limba română a piesei italiene «E' la pioggia che va» (compusă de Bob Lind cu titlul "Remember The Rain" și făcută cunoscută în Italia de formația The Rokes, tradusă de Zaharia drept „Ploaia care va veni”) au fost preluate de cunoscuți interpreți sau grupuri, precum Adrian Ivanițchi, Mircea Vintilă și Pasărea Colibri.

Dorin Liviu Zaharia a scris și unele texte fonetice pe melodii cunoscute, precum „Vezi bine, gard des n-ai” (It's Been a Hard Day's Night, The Beatles), „Ogarul” (Oh, Carol, The Rolling Stones), „Elin oribil” (Eleanor Rigby, The Beatles),^[7] „Nenea Virgil” (Bungalow Bill, The Beatles) sau „Popa Nan” (Penny Lane, The Beatles).

·         1990: A murit (la Paris) George Tomaziu, pictor, desenator şi ilustrator de carte antinazist si anticomunist; (n. 1915). Mama sa, Lucreția Enescu, era verișoară cu George Enescu. Înainte de al doilea război mondial, precum și în timpul conflagrației, a lucrat pentru serviciile secrete britanice, transmițând informații despre trupele germane de pe frontul de est și din România. Din toamna anului 1942 este admis și încadrat ca locotenent al Maiestății Sale britanice în cadrul Intelligence Service.  A format și organizat un grup clandestin, din care făcea parte și Alexandru Balaci. A fost arestat în iunie 1944 şi ameninţat cu executia. Eliberat după actul de la 23 august este din nou arestat şi condamnat, în noiembrie 1950, după instalarea comuniştilor la putere în România , sub acuzatia de spionaj,la 15 ani de muncă forţată. A fost graţiat în 1963 si  în 1969 părăseşte România si dupa un an de sedere la Londra, se stabileşte la Paris. Pe lângă motivele legate de apartenența sa la rețele de spionaj britanice pe teritoriul României au existat voci care susțin că arestările sale au fost determinate și de orientarea sa sexuală.

·         1991: Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902,^[1] Boteni, Boteni, Muscel, România – d. 3 decembrie 1991,^[1] București, România) a fost un autor, economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, membru al Mișcării Legionare, victimă a regimului comunist din România. Petre Țuțea s-a născut în 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Tatăl lui, preotul Petre Bădescu (1859-1925) era căsătorit cu Paraschiva cu care a avut o fiică, Filofteia. Soția moare la vârsta de 45 ani^[2] și, rămas văduv, fără posibilitatea de a se căsători fiind oprit de dogma creștină, era ajutat în treburile gospodăriei de unele enoriașe din parohie. Una dintre ele, Ana (1885-1960), fiica lui Simion Oprea Țuțea, îi va fi concubină și-i va da naștere la opt copii, primul dintre ei fiind Petre Țuțea.^[3] Tânăra mamă, îndemnată de rude și părinți, cere garantarea zilei de mâine astfel că, la 13 noiembrie 1906^[4], preotul trece întreaga avere pe numele acesteia. Petre Bădescu moare în 1925, la vârsta de 66 ani^[5], iar Ana Țuțea în 1960 la 75 ani. După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 - 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 - 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ. (1929)^[6].

Nu este clar, dar cândva în această perioadă Petre Țuțea intră in agentura sovietică numită Partidul Comunist din România (PCdR), fiind apoi infiltrat in Mișcarea Legionară, pronazistă. În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării - 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase în economie, conform vocației sale reale.^[7].

După 6 septembrie 1940 Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova^[8].

După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție^[9]

După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu (fiind vechi colegi in PCdR) contra epurărilor succesive din aparatul de stat ale "elementelor burgheze", epurări facute de comuniști ^[9]. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964 ^[9].

Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o "fișă personală" (în cadrul unui "Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre"):

„Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus "să se bage slugă la dârloagă" (sic!) autocaracterizându-se ca om "inadaptabil la situația politică și economică actuală"”

În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept "vechime în muncă". Tot aici se propune: "a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori".(^[9])^[7] Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor. Petre Țuțea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranței din str. Rahova, acuzațiile care i se aduceau fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Țuțea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului (Economiei Naționale), privind relațiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparație cu relațiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranță, pentru "consolidarea" dosarului, lui Țuțea i se încredințează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru "oficinele informative britanice". Întrucât realizarea referatului necesita delegații la întreprinderile petrolifere și accesul la arhiva ministerului, Țuțea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată.^[11](^[9]) Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari.^[12](^[9]) Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, "pentru activitate legionară", pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, "cu o mică întârziere", abia în 29 mai 1953.^[13](^[9]) Odată intrat în "sistem", regimul având nevoie de țapi ispășitori pentru lipsa de eficiență pe toate planurile, Petre Țuțea nu mai avea cum să scape. Este arestat din nou în 1956. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează:

„ numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”

^[14](^[9]) În fapt, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru "delictul de agitație", "dovezile" urmând a fi "fabricate" ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus însă nici un element incriminator. În consecință, în 4 decembrie 1957, lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat "Concluziile de învinuire" împotriva mai multor persoane, printre care și Petre Țuțea, învinuiți de săvârșirea infracțiunii p.p. de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957 care "încă din anul 1948-1949 au inițiat și organizat […] organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită "Partidul Naționalist", în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist.^[15](^[9]) Deși Țuțea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susținut că fusese deja desemnat de "conspirație" drept viitor șef de stat.^[16](^[9])

Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Țuțea, "în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57", la "10 (zece) ani închisoare corecțională și 5 (cinci) ani interdicție corecțională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. și art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. se confiscă averea totală personală a condamnatului Țuțea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată.^[17](^[9]) În ceea ce privește confiscarea totală a averii condamnatului Petre Țuțea, procesul verbal de "confiscare" redactat de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în 26 iunie 1958, în locuința lui Petre Țuțea din str. Știrbey Vodă nr. 164, a constatat că averea condamnatului se rezumă la câteva cărți, în consecință, negăsind bunuri "confiscabile", a trebuit să se retragă.^[18] (^[9]) Odată pornit mecanismul represiv, nu avea să se oprească aici. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin ritualurile "reeducării de tip Aiud", iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți "s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar."^[19](^[9]) În ciuda faptului că starea sănătății sale se înrăutățise simțitor, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959^[20](^[9]), Petre Țuțea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, același lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să "redacteze" actul de acuzare :

„datorită fanatismului său legionar, învinuitul Țuțea Petre a căutat și acum să se mențină pe poziție de nemărturisire completă a activității sale criminale pe care a desfășurat-o, recunoscând numai parțial unele fapte din activitatea subversivă desfășurată.”

^[21](^[9])

În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.^[22](^[9]) Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire "organelor de Securitate" până în 22 decembrie 1989, posibil și după această dată. În ultimii ani, (după 1989), starea sănătății lui Petre Țuțea s-a înrăutățit. Majoritatea timpului o petrecea în pat, fără a mai ieși din casă. A avut însă în preajma lui permanent câțiva prieteni din detenție, dar și studenți. Din cauza tremuratului mâinilor, nu mai putea să scrie, trebuind să dicteze. În toamna lui 1991, Petre Tuțea a fost internat la spitalul Filantropia. Deși rezultatul analizelor a fost bun, a continuat să fie chinuit de cefalee și de groaza de singurătate.^[32] La insistențele lui Dan Amedeo Lăzărescu, se înscrie în PNL. Țuțea moare la 3 decembrie 1991, dimineața, lucid fiind, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din București pe când era intervievat de un grup de reporteri. Avea 89 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : "Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!" Este dus de la București la Boteniul natal cu o mașină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenți la înmormântare susțin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.^[24] Slujba de înmormântare a fost făcută după rit ortodox, Petre Țuțea fiind înmormântat în cimitirul ortodox al comunei Boteni. Într-un interviu, publicat postum, în "România Liberă", Petre Țuțea afirma :

„Am lăsat o cerere la Uniunea Scriitorilor să fiu înmormântat la Blaj, în Mica Romă a lui Eminescu. Am plătit slujba, clopotele, locul. Acu - sigur că la Blaj pot să fiu înmormântat și lângă gard, că-i pământ sacru acolo... Eu sunt legat de Blaj prin concepția mea panlatină a culturii române".”

Eseuri filosofice

• Bătrânețea și alte texte filosofice, București, Editura Viitorul Românesc, 1992.
• Reflecții religioase asupra cunoașterii, ediție îngrijită de Ion Aurel Brumaru, București, Editura Nemira, 1992.
• Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006
• Neliniști metafizice, ediție îngrijită de Petre Anghel, București, Editura Eros, 1994.
• Filosofia nuanțelor (Eseuri. Profiluri. Corespondență), antologie, prefață și aparat critic de Mircea Coloșenco, texte stabilite de Sergiu Coloșenco, postfață de Sorin Pavel, Iași, Editura Timpul, 1995.
• Scrieri filosofice, vol. I, prefață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2005.
• Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc și postfață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2006.
• Fragmente, București, Editura Romania Press, 2007.

Dialoguri

• Între Dumnezeu și neamul meu, ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefață și postfață de Marian Munteanu, București, Fundația Anastasia, Editura și Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.
• 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, editate cu o prefață de Gabriel Liiceanu, București, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.
• Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.

Scrieri monografice

• Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediții ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediție îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.
• Aurel-Dragoș Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, București, Editura România Press, 2006.

Scrieri cu caracter economic, politic

• Manifestul revoluției naționale (în colaborare), ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Editura Crater, 1998.
• Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică. Prefață și text stabilit de Mircea Coloșenco. București, Editura Elion, 2000.
• Reforma națională și cooperare, prefață și stabilire de text de Mircea Coloșenco, postfață de Mihai Șora, București, Editura Elion, 2001.
• Anarhie și disciplina forței, prefață și ediție de Mircea Coloșenco, București, Editura Elion, 2002.

Proiecte

• Proiectul de tratat - Eros (fragment din "Teatru Seminar" - reluat în "Fragmente"), Brașov & București & Chișinău, Editura Pronto & Astra, Editura Thetis, Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociației „Porumbeni”, 1992.
• Problemele sau Cartea întrebărilor (fragment din "Omul" vol. I), Iași, Editura Timpul, 1992.
• Sistemele sau Cartea intregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu intreguri ontice (fragment din "Omul", vol. II) Iași, Editura Timpul, 1993.
• Lumea ca teatru. Teatrul seminar, prefață, text stabilit și aparat critic de Mircea Coloșenco, București, Editura Alutus/Vestala, 1993.
• Omul. Tratat de antropologie creștină, ediție integrală și definitivă îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iași, Editura Timpul, 2004.

CRITICĂ

Unele din ideile și frazele enunțate de Țuțea, având un conținut neconvențional, au stârnit controverse. De exemplu, aserțiuni precum :

„Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

^[37]

i-au adus acuzația de fundamentalism în favoarea creștinismului. Despre modul cum vede raportul știință-religie:

„Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; științific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei.”

Discursul lui Țuțea la adresa ateismului exprimă atitudinea sa față de atei:

„O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.”

SPECTACOLE, FILME DOCUMENTARE

• Piesa Întâmplări obișnuite și dialogul Bios și Eros în regia lui Dragoș Galgoțiu, la Teatrul Odeon. În 1993, producția a fost prezentată la Festivalul teatrului experimental din Cairo, Egipt, lângă marile piramide.
• Exerciții de admirație, documentar TVR de Gabriel Liiceanu și Constantin Chelba (o „întâlnire virtuală” Țuțea-Cioran)
• Două emisiuni din ciclul „Cuvântul care zidește” realizate de Vartan Arachelian.
• Petre Țuțea și Emil Cioran: O întâlnire posibilă, film realizat de Sorin Ilieșiu și Gabriel Liiceanu, Premiul Special – Festivalul Național, Costinești 1993.

* 1992: Andrei Sepsi (scris și Andreas Sepci^[1], născut și decedat în secolul al XX-lea) a fost un fotbalist și antrenor român, remarcat în România pentru activitatea sa la echipa U Cluj.

A jucat pentru Universitatea Cluj în perioada 1930-1937 pe postul de portar și a antrenat-o în perioada deceniului 7, câștigând Cupa României în sezonul 1964-1965^[2][3]. A apărat buturile României la Balcaniada din 1933, neprimind nici un gol.

·         1995 - A încetat din viaţă actorul şi regizorul Aleksandr Kaidanovski (n. 23 iulie 1946)

·         1999: Scatman John, cântăreț american de muzică jazz și rapper (n. 1942)

·         2014: A decedat tenorul român Corneliu Antoniu Fânățeanu; (n.18 ianuarie  1933). A fost atașat cultural al Ambasadei Române din Roma si  director al Operei Române. În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Der Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chénier”, „Walkiria”.

* 2014: Mihai Vasile (n. 12 octombrie 1961, București, România – d. 3 decembrie 2014) a fost un fotojurnalist^[1] și formator de talente din România^[2], devenind, în timp, un reper în profesia de fotojurnalist. Fotojurnalist, editor foto și co-fondator, în 2001, al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI),^[3] Mihai Vasile și-a început cariera de fotoreporter în 1991, în redacția Curierului Național.

Începând cu 1993, a organizat și condus departamentele foto ale celor mai importante publicații românești, precum Jurnalul Național, Evenimentul zilei și Cotidianul.

În perioada 2007-2011, Mihai Vasile a fost editor șef al departamentului foto din cadrul agenției de presă Mediafax.

A colaborat cu cele mai importante agenții de presă internaționale, precum Reuters, Associated Press și European Pressphoto Agency, fotografiile fiindu-i publicate în The Washington Post, The Telegraph, The Guardian, Daily Mail, Der Spiegel, Corriere della Sera, Vanity Fair Italia, Noticias24 și Russian Press Photo.

În 1996, Fundația Culturală Română i-a decernat premiul « Fotografia anului » la secțiunea Politic.^[4]

În perioada 2000-2014, a colaborat, în calitate de fotojurnalist freelancer, cu organizația pentru protecția animalelor Vier Pfoten International.

În noiembrie 2014, fotografia sa « Mirosul dulce al libertății » a obținut locul doi la categoria ONG, la prestigioasele premii PR-Bild Award, din Germania.

De-a lungul carierei sale, Mihai Vasile a intuit și cultivat talente, a instruit zeci de fotojurnaliști români, încurajându-i și îndrumându-i către abordarea jurnalistică a subiectelor. Mulți dintre fotoreporterii care au beneficiat de mentoratul său au devenit ulterior colaboratori ai unor publicații sau agenții internaționale prestigioase.

A militat și a reușit să impună importanța fotografiei în presa scrisă din România^[5]. Din punctul lui de vedere, fotografia este un document, o informație care sprijină și întregește articolul pe care îl ilustrează. De-a lungul carierei sale, Mihai Vasile a schimbat optica eronată prin prisma căreia fotografia era considerată doar un element menit să umple spațiul, doar un mod de a jongla vizual un text, cu scopul de a atenua monotonia acestuia.

A promovat rolul și importanța fotografiei în presa scrisă, susținând prelegeri în fața studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București^[6], fiind invitat la cursurile susținute de către colegii din cadrul Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI).

Mihai Vasile a fost inițiatorul retrospectivelor fotografice de presă din România, acestea devenind, în timp, o tradiție^[7] și o formă de recunoaștere a talentului fotojurnaliștilor români.

A organizat numeroase expoziții stradale (HD), expuse în exteriorul Muzeului Național de Artă din București, pentru a încânta ochiul trecătorilor și pentru a promova fotografia de presă^[8].

A editat multiple albume foto, sub egida Evenimentului zilei^[9] și Mediafax^[10], realizări inedite în România, care au încurajat și deschis o perspectivă nouă fotojurnaliștilor, conferind un suflu nou fotografiei de presă din România.

În perioada 1986-1990, Mihai Vasile a realizat fotografii științifice în cadrul Institutului român de cercetare metalurgică.

Mihai Vasile a urmat cursurile Liceului de Cinematografie și ale Universității Politehnice din București.

Mihai Vasile a decedat în decembrie 2014, în urma unui atac cerebral suferit într-o misiune jurnalistică, efectuată pentru organizația Vier Pfoten International, în Fâșia Gaza.

În memoria lui Mihai Vasile, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI) a organizat, în anul 2015, concursul Premiile de fotografie « Mihai Vasile ».^[11]

În 2017, Centrul de Fotografie Documentară ^[12] a organizat primele granturi, oferite exclusiv pentru fotografie documentară, în memoria fotojurnalistului Mihai Vasile. 

Mihai Vasile

Sărbători

·         Ziua internațională a persoanelor cu handicap

În calendarul ortodox: 
+) Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sfantul Proroc Sofonie (Dezlegare la pește); Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon

RELIGIE ORTODOXĂ

+) Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; 

Sfantul Proroc Sofonie (Dezlegare la pește); 

Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon

+) Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost român de neam şi era din părţile Ardealului. S-a născut din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu, în anul 1730, într-o familie evlavioasă din Săliştea Sibiului. 

Viața Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

• • 

    Viața Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

    Viața Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania și a păstorit obștea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veșnice, numărându-se și el în ceata marilor nevoitori și îndrumători ai monahismului nostru.

Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania și a păstorit obștea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veșnice, numărându-se și el în ceata marilor nevoitori și îndrumători ai monahismului nostru. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câștigându-și ascultarea și smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă și osteneli neprecupețite, devenind stareț și organizator al vieții de obște la mănăstirea Cernica, la Căldărușani și, în mod indirect, la Curtea de Argeș, Cuviosul Gheorghe a luminat și luminează ca un astru pe cerul vieții monahale reorganizate de el și de ucenicii săi. Din pomelnicul pe care l-a lăsat, ca și din însemnările unor cercetători ai vieții sale, constatăm că el s-a născut în anul 1730, din părinți credincioși și de bun neam în localitatea Săliște, lângă Sibiu. Veche așezare românească din Transilvania, menționată documentar în anul 1354, este cunoscută prin frumoasele țesături (1) și străvechile tradiții ortodoxe care se păstrează cu sfințenie și astăzi. Înzestrat din naștere cu acea înclinație sufletească de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor sub forma unei înalte vieți spirituale, înclinație cultivată, se vede, încă în sânul familiei sale, tânărul Gheorghe, la vârsta de 19 ani, părăsește casa părintească și se îndreaptă către București. Purta în inimă sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos adresate tânărului bogat: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după acea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Ajungând aici, la mitropolie, și dorind să-și închine întreaga sa ființă unei intense trăiri monahale, viitorul stareț cunoaște întâmplător prin anul 1750 un ierarh grec cu care pleacă la Constantinopol. Peste puțin timp s-au stabilit amândoi în mănăstirea Vatoped, din Athos. Rămânerea sa la Sfântul Munte, sub îndrumarea acestui” părinte duhovnicesc, a avut o deosebită însemnătate în orientarea și formarea pentru înalta viață duhovnicească. Făcând cunoștință cu modul de viață idioritmic și cu cel de obște, din alte mănăstiri atonite, el a început să-și impună o aspră trăire monahală prin înfrânare și posturi, prin privegheri de toată noaptea și meditații îndelungate. De aceea a devenit mai bine cunoscut de către părinții călugări de la Vatoped, unde a primit de fapt, în curând, haina monahală, fiind hirotonit ierodiacon. Nevoințele de zi și de noapte ale acestui râvnitor călugăr român, depuse la altarul sfânt al monahismului de la Athos, cu greu pot fi povestite. De asemenea, lupta cu sine însuși și cu ispitele apărute în calea vieții atât de anevoioase închinate Domnului, dar și clipele de înălțare sufletească și de bucurie spirituală pe care le trăia el în mijlocul obștii de la Vatoped. Cine ar putea bănui câte planuri de viitor încerca tânărul nostru monah de la Athos, pentru o mai bună organizare și o înaltă trăire în comun a vieții călugărești din țările române și chiar din Transilvania natală, oprimată atunci? După trecerea la cele veșnice a părintelui său duhovnicesc, el a auzit că vestitul stareț Paisie, plecând de la Poiana Mărului, se stabilise la Athos. De aceea s-a hotărât să intre și el în mica obște a acestuia, alături de monahii moldoveni și slavi, pe care îi îndruma pe calea mântuirii acest smerit și luminat trăitor al unei vieți înalte. Era prin anul 1752, când ar fi primit, cu binecuvântarea Cuviosului Paisie, și marea schimă monahală, pentru ca peste doi ani să fie hirotonit ieroschimonah pe seama obștii românești de la schitul Sfântul Ilie. După încă zece ani de lăudabile nevoințe la Athos, ieroschimonahul Gheorghe se strămută în Moldova, împreună cu starețul Paisie și cu 64 de ucenici ai acestuia. După ce ei s-au stabilit la mănăstirea Dragomirna, din Moldova de Nord (1763-1775), și apoi la Secu, iar de aici la mănăstirea Neamțu, în anul 1775, Cuviosul Gheorghe, fiind neliniștit probabil de aceste dese mutări, a voit să se reîntoarcă la Athos. Trecând însă prin București, s-a întâlnit la mitropolie cu un vechi prieten, de asemenea ucenic al starețului Paisie, ieromonahul Macarie. Cum l-a văzut, el l-a primit în gazdă și, după câteva zile, l-a înfățișat mitropolitului Grigore al II-lea. Bucurându-se mult de venirea Cuviosului Gheorghe, acest ierarh cu darul cunoașterii oamenilor duhovnicești, preocupat de gândul reîntemeierii unei mănăstiri cu viață de obște în eparhia sa, a pus ochii pe nevoitorul atonit, pe care îl vedea ca pe un trimis al lui Dumnezeu și „bărbat al doririlor”; l-a poftit deci să rămână în arhiepiscopia Bucureștilor, pentru organizarea monahismului românesc de aici. Acestea se petreceau în anul 1781, la 1 septembrie. Deși Cuviosul Gheorghe era la vârsta de 51 de ani, fiind pătruns de modestie și de trăire duhovnicească, credea că nu ar fi în stare să îndeplinească această anevoioasă sarcină de răspundere. Dar, după ce s-a sfătuit cu fratele său de cin, ieromonahul Macarie, care-l îndemna foarte stăruitor să asculte de mitropolit, s-a hotărât să primească cu smerenie ascultarea dată. El își alese ca loc pentru înființarea unei comunități monahale, cu viață de obște, „părăsita” și „pustiita” mănăstire Cernica, spre marea mirare a mitropolitului, care aștepta să-l audă că vrea una dintre cele mai mari și mai vestite din eparhie (2). I s-a încredințat astfel schitul părăsit al mănăstirii Cernica, pentru, a-l readuce la viață, reînființând obștea monahală de acolo, risipită prin anii 1739-1740. În hrisovul dat cu acest prilej, mitropolitul mărturisește: „De când am luat scaunul Sfintei Mitropolii. (1760, n.n.), am avut mare dorire ca să am în eparhia mea mănăstiri cu viață de obște și n-am putut face nimic până când pronia dumnezeiască nu mi-a ajutat. Iată dar că mi-a trimis Dumnezeu pe Preacuviosul Stareț Gheorghe și i-am dat schitul Cernica (metocul Sfintei Mitropolii) ca să aducă părinți cu viață de obște, așezând regulile și orânduielile Sfântului Munte. Și rog pe toți frații mitropoliți ce vor fi după mine, ca să nu strice această chinovioară, ce acum de curând s-a întemeiat, ci să o ajute și să o întărească după putință, ca să fie și numele lor pomenit la preasfântul jertfelnic cel mai presus de ceruri...” (3). În condiții foarte grele pe plan local, în izolarea codrului, Cuviosul Gheorghe, ajutat de cei doi ucenici bătrâni, Atanasie și Gherasim, a curățat locul de mărăcini, a alungat sălbăticiunile, sporind obștea călugărească cu noi membri, atrași de farmecul duhovnicesc al personalității sale. După patru ani (1781- 1785), mănăstirea Cernica redeschisă și pusă la dispoziția monahilor cu vocație și a credincioșilor, care începuseră să ia cunoștință despre ostenelile binecuvântate ale râvnitorului atonit, număra 54 de ucenici care doreau această viață aleasă. Noua stare de lucruri, care cerea nevoințe susținute pe toate planurile, pentru reînnodarea firului vieții monahale de aici, este foarte fidel oglindită în descrierea activității și nevoințelor Cuviosului Gheorghe, făcută de ucenicul său de mai târziu, Protasie Ieromonahul: „După ce a intrat starețul Gheorghe în Cernica, și-a făcut un toporaș și a început întâi a curăți mărăcinii și a lărgi cărarea de la vad (lac) până la biserică. Chilii nu mai erau aici, afară de casele vornicului Cernica din preajma bisericii, dărâmate și ele până la fața pământului. Numai pivnița și un beci, fiind boltite, stăteau nedărâmate. Iar dascălul Macarie arhimandritul, fiind rânduit de mitropolit să țină cuvânt de învățătură pe la biserici în toate duminicile, vorbea la început despre mănăstirea Cernica că a fost redeschisă și că cei trei pustnici săraci, care se nevoiesc aici pentru readucerea acestui așezământ la starea cea de la început, au nevoie să fie miluiți de credincioși. Fiind astfel îndemnați de dascălul Macarie și pătrunși de evlavie față de Sfântul Ierarh Nicolae în cinstea căruia era închinată mănăstirea, mulți credincioși au început să vină și să se închine la Cernica și să-i ajute cu cele de trebuință pe cuvioșii părinți călugări care se osteneau sub îndrumarea Starețului Gheorghe. Și au început să vină la mănăstire tot mai mulți în toate duminicile și sărbătorile și le făcea cuviosul stareț și el cuvânt duhovnicesc, iar ei ascultau cu multă dragoste și se întorceau toți la casele lor cu mult folos sufletesc. Iar unii dintre acești închinători, aprinzându-se de râvnă duhovnicească, au început a rămânea sub ascultarea și povața Cuviosului Gheorghe, care îi primea cu dragoste și îi îndruma duhovnicește. În felul acesta, în decurs de un an și jumătate s-au strâns șasesprezece frați. Luând exemplu de la părintele lor sufletesc, noii veniți și-au procurat câte un topor și toată ziua tăiau la mărăcini în insula Sfântul Nicolae, pentru a crea condiții corespunzătoare vieții noi mănăstirești pe care o doreau să fie cât mai frumoasă, iar noaptea, dând foc la mărăcinii tăiați, se culcau în preajma focului, căci nimeni încă nu avea locuință unde să-și plece capul. În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul despre care am pomenit mai sus...”. Fiind frământat mereu de aflarea condițiilor prielnice unei vieți de obște, Cuviosul Gheorghe a început să zidească și două rânduri de chilii pentru monahii de aici și o casă-arhondaric pentru credincioșii care îi cercetau și îi ajutau pe noii călugări la reorganizarea începută. Fericitul stareț era atunci singurul preot la Cernica. El săvârșea Sfânta Liturghie numai la sărbătorile împărătești, în zilele de peste săptămână oficiindu-se de obicei doar cele șapte laude. Conștient că el trebuie să fie ca o lumină în sfeșnic, care să lumineze tuturor celor din jurul său, în următorii ani a mărit numărul călugărilor de sub îndrumarea sa până la 103 monahi și frați dornici să slujească lui Dumnezeu și neamului din care făceau parte. Dintre aceștia, trei au devenit preoți și trei diaconi. Slujbele și Sfânta Liturghie au început să se săvârșească acum zilnic, după rânduiala tradițională din mănăstirile românești de la Muntele Athos. Călăuzindu-se după regulile practice ale vieții monahale, sintetizate în maxima „roagă-te și muncește”, acești părinți îmbunătățiți, prin hărnicia și dragostea lor față de tot ce este sfânt și folositor, au reușit să transforme pustietatea și ruina în care ajunsese așezarea monahală de la Cernica într-o grădină înfloritoare, atrăgând asupra ei din ce în ce mai mult luarea-aminte și evlavia binecredincioșilor creștini din împrejurimi și îndeosebi din București. Viața trăită în curăție, în ascultare, în sărăcie, în rugăciune și în smerenie, după modelul celei isihaste de la Muntele Athos era preocuparea sfântă și neîntreruptă a ostenitorilor conduși de Cuviosul Gheorghe. Vestea despre atmosfera plină de sfințenie și hărnicia obștii de la Cernica a ajuns în curând până la urechile domnitorului Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care l-a cercetat personal pe neobositul ostenitor la Cernica și, prețuindu-i viața exemplară și nevoințele închinate binelui obștesc, pe lângă darul de 103 galbeni oferit fraților, l-a numit pe stareț „frate de cruce întru Hristos” (4). Domnitorul justifică aceasta într-un hrisov al său, zicând: „Domnia noastră înșine am văzut viața. Cuviosului stareț chir Gheorghe și a părinților călugări ce sihăstresc împreună, cum că petrecerea și orânduirea vieții lor împreună este vrednică de laudă” (5). Asemănătoare cuvinte de laudă față de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiției monahale în Muntenia, are domnitorul Mavrogheni și în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeș: „Sihăstreasca mănăstire ce se numește Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 frați călugări cu starețul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colț de loc, în ostrovul acela, și petrec viața fără prihană cu posturi și rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori și pentru toți pravoslavnicii creștini ai țării acesteia, muncind și lucrând înșiși cu mâinile lor de au deschis și au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie și viață s-a făcut cunoscut de față și este vrednică de laudă...” (6). Domnitorul sporește astfel încrederea în Starețul Gheorghe, încredințându-i și conducerea mănăstirii Curtea de Argeș, pe lângă aceea a Cernicăi, și îi recunoaște rangul de arhimandrit în anul 1788. După cum se știe din însemnările mai vechi ale mănăstirii, Nicolae Mavrogheni venea deseori la Cernica, cercetă cu mult interes bunul mers al comunității și se plimba cu starețul prin ostrovul cel mic, numit Sfântul Gheorghe, vorbind între ei „vorbe de taină”, scrie Protasie Ieromonahul, care precizează că acesta avea mare dragoste și evlavie față de ostașul Domnului (7). În timpul Starețului Gheorghe, mănăstirea Cernica s-a bucurat de sprijinul domnitorului țării, cât și de acela al conducerii bisericești și al evlavioșilor care o cercetau. Filaret al II-lea a arătat o deosebită bunăvoință față de această ctitorie și față de conducătorul ei. Astfel, în 1792, mitropolitul scria ur-mătoarele: „Deci și eu, ce acum la anul 1792 am luat scaunul sfintei mitropolii, întăresc pe cele făcute de fratele nostru, Grigorie, și am socotit ca să dau și eu sfânta mănăstire Căldărușani... și acum din porunca Măriei Sale Alexandru Moruzi Voevod și cu a noastră blagoslovenie se rânduiește și se întă-rește Preacuvioșia Sa Chir Gheorghe, starețul schitului Cernica, ca să fie stareț și la sfânta mănăstire Căldărușani, să strângă și să așeze obște de părinți de la Cernica, după regulile Sfântului Munte...” (8). Această importantă sarcină de reorganizare a vieții duhovnicești și gospodărești a mănăstirii Căldărușani o primea Cuviosul Gheorghe după doi ani. Sub înțeleapta sa conducere, cele două mănăstiri s-au refăcut complet, sub raport moral-religios, dar și material. Pe temeiul hrisovului amintit, el a rânduit o parte din călugări să meargă în ascultare la Căldărușani sub îndrumarea sa, lăsând la Cernica pe viitorul stareț al ei, ieromonahul și duhovnicul Timotei (9). În noua obște, Cuviosul Gheorghe a pus toate în rânduială, restabilind vechea tradiție a vieții noastre călugărești. În locul Mărăcinilor și al stufăriei de la Cocioc, din apropiere, a sădit pomi, a ridicat o biserică păstrată până astăzi și a construit câteva chilii pentru părinții călugări dornici de mai multă li-niște. Unii dintre monahi se retrăgeau apoi la Cocioc, pentru meditație și rugăciune, iar sâmbăta și Duminica reveneau în obște. Ava Gheorghe cerceta, fără preget, când mănăstirea Căldărușani, când pe aceea de la Cernica. El era legat sufletește de toții fiii săi duhovnicești, povățuind cu egală dragoste și dăruire părintească nu numai pe viețuitorii din cele două așezări monahale reorganizate de el, ci și pe bunii creștini dornici de mântuire și de înalta trăire spirituală. Datorită variatelor eforturi neprecupețite pe care le depusese până atunci, sănătatea sa a început să devină tot mai șubredă. Fiind slăbit de suferință, de post și de rugăciune, el a chemat pe toți cuvioșii călugări în biserică la începutul lunii decembrie 1806. După o stăruitoare rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, către Maica Domnului și către Sfântul Dumitru - ocrotitorul acelei mănăstiri -, el a invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru obștea monahală de la Căldărușani. A citit apoi fraților o rugăciune de iertare și, în plânsetele tuturor, a plecat pentru ultima dată la Cernica. Aici, în mijlocul confraților și ucenicilor săi, „restauratorul”, „blândul și bunul nostru povățuitor”, „puternic în cuvânt și în lucru”, „cel cu multă trecere înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu”, cum a fost cu drept-cuvânt numit de către contemporani, a trecut la cele veșnice. Sfântul Calinic consemnează cu mare prețuire într-un pomelnic al mănăstirii: „1806, din decembrie 3: au răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al ăștii obștii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis școală duhovnicească întâia aicea, la Cernica și la Căldărușani” (10). Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804. În urmă, mormântul său a devenit cavou al mitropolitului Nifon (+ 1875). „Se cuvenea însă ca rămășițele pămîntești ale Starețului Gheorghe să fi fost așezate lângă racla mitropolitului, pentru ca astăzi să poată fi văzute de frații monahi” (11) și de toți care prețuiesc viața sfântă a acestui mare avă. Pentru ca osteneala sa de reorganizator al monahismului să nu se stingă, Starețul Gheorghe a avut înțelepciunea să lase urmașilor o diată, scrisă cu mulți ani înaintea morții. În acest testament sunt cuprinse principiile și normele după care el a reușit să întărească cele două obști. Călugărul Rafail de la Căldărușani, un ardelean și el, mărturisea în 1851, la atâția ani de la trecerea la cele veșnice a destoinicului îndrumător: „S-au prescris această diată de mine sub iscălitură întocmai, ca să se afle și la sfânta mănăstire Căldărușani, unde mai sunt în viață din ucenicii răposatului Gheorghe starețul, Cernicanul” (12). În intenția sa, diata aceasta trebuia să rămână un îndreptar al vieții călugărești. Cu ajutorul ei, monahii vor omorî „toate patimile cele alcătuite prin limbă, prin inimă și prin simțuri, făcându-se vrednici de-a pururea împărtășirii Dumnezeieștilor Taine”. Nevoința monahală este apoi împărțită în șapte trepte sau porunci: 1) Potrivit primei trepte, întreaga viață a monahului trebuie să se desfășoare sub semnul supunerii, „ca nicidecum fără blagoslovenia povățuitorului obștirii (sic) să nu cutezați a face măcar cât de mic lucru, căci este scris că numai „cu blagoslovenie veți gusta din pâinea vieții cea plină de dar”. 2) A doua poruncă privește Taina Mărturisirii: „Până la unul, rânduiește el, să mergeți de trei ori pe săptămâna către cei aleși de sobor evlavioși (duhovnici), pentru a mărturisi pre toate cele ascunse cugete de greșale, suspinând dintru adânc și cerând iertăciune. Atunci puteți a crede cum că locuiți în ostrovul spășeniei și cum că adeseori vă spălați cu apa iertării păcatului..., pentru că de la cei nelămuriți în spovedanie departe stă și mântuirea”. 3) A treia chibzuită poruncă se referă la ispitirea din partea diavolului: „Că de veți simți că vă supără și în ce lucru diavolul cel ivit despre miază-zi șoptindu-vă prin crederea minții că doar ați fi voi mai buni la Dumnezeu decât alții sau mai sfinți și cuvioși, imediat, ca din săgeată, să alergați, rugind pe îndru-mătorul (duhovnicul) ca să pomenească până ce veți scăpa din robia cugetului mândriei”. Căci călugărul trebuie să se lupte împotriva nelegiuitelor eresuri. „Să aveți străjuire, zice el, să vă păziți capul credinței, prin smerita înțelepciune, a nu fi zdrobit de cel mai necurat duh al blestematei huliri...”. 4) A patra treaptă sau poruncă privește Sfânta Împărtășanie. „Și iată, părintește vă îndemn, sfătuiește Cuviosul Stareț, ca să nu vă treacă nici o luna, nefiind împărtășiți cu Dumnezeieștile Taine, ci toți de obște să vă îndeletniciți a vă comineca de 12 ori pe an”. 5) În a cincea îndrumare (treaptă) „cu limbă de moarte”, încercatul duhovnic arată „cum să vă păziți de focul cel vârât în spuză și tăinuit cu pricepere întru nepricepere”. Sfaturile acestea au drept scop să ferească obștea de anumiți oameni nedoriți, care smintesc rânduiala mănăstirească. Cu aceleași ex-presii plastice, el previne pe fiii săi duhovnicești: „Feriți-vă dar, o! fiii mei, ca să nu vă înșelați grăbindu-vă a primi lupi cuvântători, întru smerita turmă, adică pe aceste cinci firi de oameni, ce sunt încurcați și cu străine așezări: pe călugărul venit de aiurea numai rasofor, pe cel mai trecut, mai presus de chipul vostru cu schimnicia, cât și pe cel cu totul cilibiu (simplu) de neam, dimpreună cu cel foarte învățat și nesupus și pe altul ce ar fi chiar peste fire lipsit de minte, ale cărora nepotrivite așezări, nici (că) vă sunt de folos (dacă) ar rămânea cu voi”. 6) În treapta a șasea, Cuviosul Gheorghe dă înțelepte sfaturi iconomului mănăstirii, în mâna căruia se află administrația bunurilor ei: „O, prea iubite fiul meu iconoame, că mai vârtos ție și deosebi, am lăsat părintească poruncă, pentru ca să ști(i) cum să rânduiești toate trebile cele dinlăuntru și dinafară. Că de vreme ce dregătoria aceasta în seama ta este încredințată întru acest an, și se cuvine dar să umbli și foarte cu trezire, atâta întru sporirea locașului, făcându-te chip, cât și spre binele tău, păstrându-ți sufletul...”. Pline de duh și într-o limbă pitorească sunt și sfaturile marelui stareț privitoare la relațiile îndrumătorului duhovnicesc cu colaboratorii săi (13): „Dar și aceasta să-ți fie în știre, o fiule, ca nu prost să încredințezi ascultare celor ce cu totul nu se pricep a scoate la cale acel lucru, nici să îneci mărgăritarul cuvântului în gura celor cu temelia supunerii pe nisip întărită; pe cei posomoriți și fricoși la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că negreșit te vor rușina; așijderea și prea cu bună bază să cumpănești greșealele fraților a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales prin milostivire, după duh, că scris este „milă voiesc, iar nu jertfă”, adică, deși multe căderi îți vor aduce, ca niște oameni cu neputințe și feluri de scârbe cu nemulțumire, ci însă nu-i mustra cu patimă, nici de a hrăpi de obicei cumva osândindu-i. Drept aceasta, arată-te vesel spre ei și foarte vei fi iubit”. 7) Treapta a șaptea privește respectarea rânduielilor „părintelui Kir Paisie, care poate și în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acelui bărbat este întemeiată cu șapte stâlpi și întărită pe cele șapte laude ale Maicii noastre Biserici”. Starețul Gheorghe recomandă ca obștea monahală din mănăstire -să nu depășească 103 monahi, „măcar de ar veni la voi orice față, aducându-vă toate bunătățile pământului”. Fiind înzestrat cu adânci și înțelepte sentimente naționale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, el lasă cu limbă de moarte să nu se supună obștea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci și întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoții, diaconii, clirosanii și pe toți cine sunteți primitori de sfatul meu, cel lisat către voi cu limbă de moarte, părintește vă rog, pentru numele Preasfintei Troițe, ca să nu faceți supusă smerita obște altor mai procopsite neamuri, până când se va ținea câte un prosticel suflet de român într-însa” (14). Păstrând cu sfințenie moștenirea lăsată de neobositul râvnitor al lui Hristos, cuvioșii stareți de la Cernica și Căldărușani, precum și monahii Bisericii noastre privesc cu osârdie la pilda vieții marelui lor înaintaș, străduindu-se fiecare să-i urmeze credința și virtutea. Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu 1. Arhim. Atanasie Gladcovschi, Gheorghe Arhimandritul, starețul mănăstirii Cernica (1806, decembrie 3 - 1956, decembrie 3), în „Glasul Bisericii”, XV (1956), nr. 12, p. 716-717; Ierod. Stanciu Ion-Ieronim, Viața și activitatea Starețului Gheorghe de Ia mănăstirea Cernica (teză de licență în manuscris), București, 1979, p. 16. 2. Mitrop. Athanasie Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, 1930, p. 125-126. 3. Cf. Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, Starețul Gheorghe și mănăstirea Cernica, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul C (1982), nr. 3-4, p. 334. 4. Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 136-137. 5. Condica mai nouă a mănăstirii Cernica, cit. ibidem, p. 137. 6. Ibidem, fila 83 verso și anexa XXIX; la Mitropolitul Athanasie Mironescu, op. cit., p. 137-138. 7. Casian Monahul, în Istoria sfintelor mănăstiri Cernica și Căldărușani, București, 1870, relatează că domnitorul Mavrogheni a inițiat construirea unei biserici în insula Sfântul Gheorghe, de la Cernica, și a acordat daruri bogate călugărilor. Tot în această insulă, Cuviosul Gheorghe și-a ridicat o căsuță și un paraclis unde se retrăgea adeseori, pentru meditație și repaus duhovnicesc. Aici a înălțat, mai târziu, Sfântul Calinic măreața biserică cu hramul „Schimbarea la Față” și Sfântul Gheorghe, cu cetatea din jur, care constituie în prezent partea cea mai importantă a mănăstirii Cernica. 8. Mitropolitul Athanasie Mironescu, ibidem, p. 144-145. 9. Este vrednic de subliniat faptul că, întrucât aceste două mănăstiri aveau acum călugări harnici și evlavioși, formați după pravila patristică și atonită, mitropolitul de la București a găsit de cuviință ca tot Starețul Gheorghe să poarte și grija mănăstirii de la Argeș. Cei 20 monahi trimiși au reînviat viața duhovnicească de acolo. Cu timpul, unii dintre ei s-au retras, din cauza turcilor, la schitul Robaia-Argeș, unde fusese un alt român transilvănean - Sofronie, de la Cioara. A rămas de la ei o însemnată corespondență cu Paisie din Moldova {Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX, București, 1977, ediția a II-a, p. 174). 10. Cf. Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, ibidem, p. 337; Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 1.46. 11. Arhim. Atanasie Gladcovschi, op. cit., p. 721. 12. Economul D. Furtună, Ucenicii Starețului Paiste în mănăstirile Cernica și Căldărușani (teză de doctorat), București, f.a., p. 55-56. 13. Cf. Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, ibidem, p. 338. 14. Analiza testamentului Starețului Gheorghe, la Prof. I. L. Georgescu și Episcop Roman Ialomițeanul, ibidem, p. 338-339} vezi și Ierom. Ioanichie Bălan, Cuviosul Arhimandrit Gheorghe, mare stareț al mănăstirii Cernica, în Pateric românesc, București, 1980, p. 265-281.

Duminica a 31-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon

Ev. Luca 18, 35-43

În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu.

Ap. I Timotei 1, 15-17

Fraților, vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Și tocmai pentru aceea am fost miluit, ca Iisus Hristos să arate mai întâi în mine toată îndelunga Sa răbdare, ca pildă celor ce vor crede în El, spre viața veșnică. Iar Împăratului veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie cinste și slavă în vecii vecilor. Amin!

Predică la Duminica a XXXI-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon - Despre credința cea statornică și despre milostenie - Pr. Ilie Cleopa

• Arhimandritul Cleopa Ilie

• • 

    Duminica a XXXI-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon

    Duminica a XXXI-a după Rusalii - Vindecarea orbului din Ierihon

“Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 39)

“Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 39)

 

Iubiți credincioși,

 

Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de învățături duhovnicești, din care noi putem să scoatem în lumină multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astăzi despre vindecarea orbului din Ierihon, lăsând la o parte alte învățături ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne vom opri numai la cuvintele orbului pe care le-ați auzit. Căci fiind oprit de popor cu certare să tacă, el mai tare striga către Iisus Hristos: "Fiule al lui David, miluiește-mă!"

Vedeți, frații mei, credință statornică și fără de îndoială? Acest fericit orb care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea și cu inima lui credea că Hristos poate să-i vindece lumina ochilor, nu lua aminte la cei care îl certau și îi ziceau să tacă. El credea cu toată inima, că negreșit Mântuitorul îl va vindeca și îi va lumina ochii. De aceea cu toată oprirea de restul mulțimii el mai tare striga; "Fiule al lui David, miluiește-mă!" El auzise de la mulți oameni despre minunile ce le făcea Mântuitorul în toată Palestina; auzise că Iisus este din neamul lui David și de aceea, neștiind mai mult, striga fără de îndoială la Iisus. Pentru credința lui statornică, orbul a fost auzit de Preaînduratul nostru Mântuitor, Care i-a zis: “Credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut” (Luca 18, 42-43).

Iubiți credincioși,

Fiind vorba despre credință este bine să știm că în multe feluri se împarte credința oamenilor pe pământ. Este credință cunoscătoare pe care o au și diavolii, căci ei, cunoscând puterea lui Dumnezeu, “cred și se cutremură” (Iacob 2, 19). Este credință lucrătoare, adică acea credință care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credință care lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6). Este credință îndoielnică sau puțină, pentru care a zis Mântuitorul lui Petru: “Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31). Este credință fățarnică pe care Mântuitorul nostru de atâtea ori a mustrat-o în fața cărturarilor și a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5). Este credință bigotă (bolnavă, fanatică), mai bine zis nelămurită (II Timotei 3, 8). Este credință superstițioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descântece, ghicitori și vrăjitorii (Înțelepciune lui Isus Sirah 34, 1-7). Este credință strâmbă și rătăcită de la adevăr pe care o au sectarii și toți ereticii (I Timotei 1, 3; 1, 19-20; 4, 1-2; 6, 14; 6, 21). Este credință păgână care nu are nimic din adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie și în Hristos Mântuitorul lumii (II Timotei 3, 8).

S-ar putea vorbi și de alte feluri de credință, dar nu este locul aici. Să revenim cu cuvântul nostru la credința cea neîndoielnică și statornică a orbului din Sfânta Evanghelie de azi. Credința lui fiind dreaptă, a fost auzită de Mântuitorul și încununată de minunea mai presus de fire.

Unii din Sfinții și dumnezeieștii Părinți arată că temerea de Dumnezeu este începutul credinței, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului și a morții, ajutându-l să intre în stăpânirea harului (Matei 10, 28; Luca 12, 5). Din credință începe și se sfârșește mântuirea, căci “fără de credință nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6).

Apostolul Iacob zice: “Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacob 1, 8). Dacă orbul din Sfânta Evanghelie de astăzi, auzind pe cei ce îl opreau să nu strige la Hristos, s-ar fi îndoit și ar fi tăcut a mai striga la Mântuitorul, nu căpăta vindecarea ochilor săi. Dar cu cât mai mult îl opreau cei de față să nu strige și să tacă, el mai tare striga: “Fiule al lui David, miluiește-mă!” Și așa, știutorul inimilor, văzând credința lui cea din inimă și fără de îndoială, l-a vindecat de orbirea ochilor. La acest orb s-a împlinit Scriptura care zice: “Cel ce crede în Hristos nu se va rușina” (Isaia 28, 16; Romani 10, 11).

Credință adevărată în Dumnezeu și fără îndoială a avut și fericitul patriarh Avraam. Despre credința lui, zice Sfânta Scriptură: “Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui credința întru dreptate” (Facere 15, 6; Romani 4, 18-22). Acestei credințe drepte și fără de îndoială a patriarhului Avraam i-au urmat și faptele lui cele bune care le-a făcut după voia și după porunca lui Dumnezeu. Această credință dreaptă și statornică l-a făcut pe Avraam să iasă din pământul său, din rudenia sa și din casa tatălui său și să se ducă unde i-a poruncit Dumnezeu (Facere 12, 5; Evrei 11, 8). Această credință dreaptă și lucrătoare l-a făcut pe Avraam să iasă din pământul său, din rudenia sa și apoi să zidească al doilea altar lângă stejarul Mamvri (Facere 13, 18).

Această credință tare și neîndoielnică l-a făcut pe Avraam să asculte de porunca lui Dumnezeu și să taie împrejur pe fiul său Isaac și pe toți robii săi (Facere 17, 23-27). Și, în sfârșit, această credință dreaptă și statornică a lui Avraam, l-a făcut să aducă pe Isaac, fiul său cel iubit și născut din făgăduință, jertfă lui Dumnezeu, pentru care cu jurământ a întărit Dumnezeu marea Sa binecuvântare asupra lui și asupra urmașilor lui (Facere 22, 1-18; Evrei 6, 13-14). Iată câteva gânduri despre credința cea dreaptă, statornică și lucrătoare a lui Avraam. Iar cine vrea să știe mai pe larg despre foloasele adevăratei credințe, să citească cu atenție epistola Sfântului Pavel către Evrei, capitolul 11.

Iubiți credincioși,

 

Sfânta Evanghelie de azi ne arată luminat că acest orb, căruia Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a deschis ochii, nu era numai orb ci și foarte sărac, deoarece, după cuvântul Evangheliei, vedem că el “ședea lângă cale, cerșind” (Luca 18, 35). Oare, frații mei, în zilele noastre ca și în alte vremi, câți orbi și săraci nu sunt în diferite locuri, care cerșesc pe drumuri, pe la porțile noastre, prin sate, prin târguri și orașe și cât de fericit și bun următor al Mântuitorului, este acela care, auzind glasul acestor oameni săraci și necăjiți, se oprește din calea sa și întreabă, zicând: "Ce voiți să facem?" și înțelegând cele de nevoie ale lor, îi ajută la lipsă și la toate cele de nevoie ale lor? Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un cunoscător de inimi, văzând la acel sărac nu numai orbirea lui, ci și marea lui credință stăruitoare, i-a dat cea mai mare bogăție: luminarea ochilor lui.

Noi oamenii, fiind păcătoși și puțin credincioși, pentru a noastră necredință nu putem face minuni cu cei orbi, bolnavi și săraci, dar din cele ce avem putem să-i ajutăm cu cele de nevoie, aducându-ne aminte că cei săraci sunt făpturi ale lui Dumnezeu (Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Să ne aducem aminte că Dumnezeu iubește pe săraci ca și pe bogați (Iov 34, 28; Psalm 11, 5) și nu nesocotește rugăciunile lor (Psalm 101, 18), ci ascultă plângerea lor (Ieșire 2, 24; Psalm 68, 37). Să-și aducă aminte toți iubitorii de Hristos că Dumnezeu ne poruncește să ajutăm pe cei săraci și să ne întindem mâna înaintea lor (Levitic 25, 35; Deuteronom 15, 7-11). Să-și aducă aminte cei bogați că “cine miluiește pe sărac, împrumută pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17) și va fi binecuvântat de Dumnezeu cu răsplată veșnică (Psalm 36, 26; Pilde 19, 17; 22, 9; Psalm 111, 8-9; II Corinteni 9, 9).

Cine disprețuiește pe sărac și-l trece cu vederea, acela disprețuiește pe Hristos (Matei 25, 41-45). Să nu uităm că strigarea săracilor ajunge mai repede ca a noastră la Dumnezeu (Deuteronom 15, 9; Iov 34, 28; Iacob 5, 4). Iar Mântuitorul ne învață: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Voi adăuga în continuare și o istorioară despre milostenie luată din Viețile Sfinților.

Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, a cărui pomenire Biserica Ortodoxă o face la 12 noiembrie, zice despre sine așa: "Când eram în Cipru, fiind de 15 ani, pe când dormeam într-o noapte, mi s-a arătat o fecioară foarte frumoasă la chip, îmbrăcată cuviincios și având cunună de măslin pe capul ei. Stând aproape de patul meu, m-a atins la piept, și deșteptându-mă, am văzut-o pe dânsa nu în somn, ci aievea stând înaintea mea. Apoi am întrebat-o cine este și cum a îndrăznit de a intrat la mine pe când dormeam. Iar ea, căutând spre mine cu ochii veseli și cu fața luminată, a zis: "Eu sunt fiica cea mare a marelui Împărat și cea dintâi dintre fiicele Lui!" Acestea auzind eu, m-am închinat ei, iar ea a început iarăși a grăi către mine așa: "Dacă mă vei face prietenă, eu îți voi mijloci un mare dar de la Împărat și te voi duce înaintea Lui, fiindcă nimeni nu are îndrăzneală la Dânsul mai mult decât mine. Eu L-am pogorât pe Dânsul din cer pe pământ și L-am făcut a se întrupa cu trup omenesc!"

Acestea zicând, s-a făcut nevăzută și m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetând, am zis în mine: Cu adevărat milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădește cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milostivirii și mărturisesc chiar cuvintele grăite de ea, căci a zis: "Eu am pogorât pe Dumnezeu din cer pe pământ și L-am făcut a Se întrupa!" Căci Ziditorul văzând pe om pierind, a venit ca să-l mântuiască, nefiind îndemnat de nimeni altcineva, fără numai de a Sa milostivire. El, plecând cerurile, S-a pogorât ca să miluiască zidirea Sa. Deci mai mult decât toate ni se cade să avem milă către cei de aproape și să dăm cât mai multă milostenie dacă voim să aflăm milă de la Dumnezeu.

Astfel cugetând în gândul meu, îndată m-am sculat și am mers la biserică singur, când se lumina de ziuă. Mergând, am aflat pe cale un sărac gol, tremurând de frig. Deci, m-am dezbrăcat de o haină și am dat-o acelui sărac, zicând în mine: "Acum voi cunoaște de este adevărat ceea ce am văzut sau este o înșelăciune!" Și am mers mai departe. Dar înainte de a ajunge la biserică, m-a întâmpinat un om îmbrăcat în haine albe și mi-a dat în mână o legătură ce avea într-însa o sută de galbeni de aur și mi-a zis: "Primește acestea, prietene!" Iar eu am luat-o cu bucurie, însă îndată m-am căit că am luat-o, căci nu-mi era de trebuință și m-am întors vrând să dau înapoi cele ce-mi dăduse, dar nu l-am mai văzut și căutându-l cu dinadinsul nu l-am aflat. Atunci am cunoscut că ceea ce am văzut a fost adevărat, iar nu înșelăciune. Din acea vreme orice dădeam săracului, ispiteam dacă îmi va da Dumnezeu însutit precum a zis și ispitind de multe ori am aflat că așa este. Mai pe urmă am zis: "Încetează suflete al meu a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul tău".

Altădată, mergând acest sfânt Ioan să cerceteze pe bolnavi, pentru că de două ori pe săptămână cerceta pe cei bolnavi, l-a întâmpinat un străin și i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale să-i dea șase arginți. Deci, luând străinul arginții s-a dus și, vrând să ispitească îndurarea sfântului, și-a schimbat hainele sale și alergând pe altă cale, iarăși l-a întâmpinat pe sfântul și l-a rugat, zicând: "Miluiește-mă, stăpâne, că sunt robit". Iar el a poruncit slugii sale să-i dea șase arginți. Apoi sluga a zis patriarhului la ureche: "Stăpâne acesta este săracul acela care a luat mai înainte șase arginți", iar patriarhul s-a făcut că nu l-a auzit pe el și a poruncit ca iarăși să-i dea.

Străinul, luând a doua oară milostenie, și-a schimbat hainele sale și a întâmpinat pe altă cale pe patriarh, cerând a treia oară milostenie de la dânsul. Iar sluga a zis către patriarh: "Stăpâne acesta este tot acela care a luat până acum de două ori câte șase arginți și acum cere a treia oară!" Atunci fericitul patriarh Ioan a răspuns slugii sale, zicând: "Dă-i lui doi arginți, nu cumva să fie Hristosul meu care mă ispitește pe mine!"

Despre milostenie să auzim și pe dreptul Tobit care, învățând pe fiul său Tobie, zice: "Din cele ce ai, fă milostenie și să nu pizmuiască ochiul tău când faci milostenie. Să nu întorci fața ta de către nici un sărac și de către tine nu-și va întoarce Dumnezeu fața Sa. După cât de multă avere ai, fă milostenie. De ai mult să dai mult, de ai puțin să dai puțin, dar de către milostenie nu te întoarce. Căci comoară bună îți agonisești ție în ziua cea de lipsă, că milostenia din moarte izbăvește și nu-l lasă pe cel milostiv ca să intre întru întuneric, că bun dar este milostenia celor ce o fac pe ea înaintea Celui Preaânalt" (Tobit 4, 7-11). "Din pâinea ta dă celui flămând și din hainele tale dă celor goi. Tot ce prisosește fă milostenie și pune pâinile tale peste mormintele drepților" (Tobit 4, 16-17).

Încă și marele arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis de Dumnezeu să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: "Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate... Mai bine este a face milostenie decât a strânge aur, că milostenia din moarte izbăvește și curăță păcatele. Cei ce fac milostenie și dreptate, umple-se-vor de viață, iar cei ce păcătuiesc, vrăjmași sunt ai vieții lor" (Tobit 12, 8-10). Încă zice Duhul Sfânt prin gura proorocului Osea: “Milă voiesc, iar nu jertfă” (Osea 6, 6).

Iubiți credincioși,

 

Am vorbit aici despre puterea credinței dreptmăritoare și despre milostenie, fiind îndemnat de Evanghelia de astăzi în care se vorbește de vindecarea unui orb din Ierihon. Ați auzit cu câtă credință și stăruință se ruga acest orb și ce anume cerea, zicând: "Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă!" Ce voiești să-ți fac? l-a întrebat Hristos. "Doamne, să văd". Și Iisus i-a zis: "Vezi! Credința ta te-a mântuit" (Luca 18, 38-42).

Care erau deci virtuțile acestui orb? Credința tare în Dumnezeu și rugăciunea lui stăruitoare. Aceste două virtuți l-au vindecat și l-au făcut ucenic al lui Hristos. Pe acestea să le dobândim și noi, frații mei, dacă vrem să ne mântuim și să facă Domnul milă cu noi.

Deci să avem în suflet credință curată, puternică, ortodoxă, așa cum aveau mamele și înaintașii noștri. Credința noastră să nu fie îndoielnică, șovăitoare și fățarnică, cum sunt mulți dintre creștinii care cred numai cu gura și la biserică vin doar la Sfintele Paști și când au vreo înmormântare în familie, iar acasă abia fac câteva cruci și zic "Tatăl nostru" seara și dimineața. Ce minuni poate să facă o asemenea credință? Iată de ce Dumnezeu nu ne împlinește multe din cererile noastre.

Credința noastră să nu fie numai așa, de ochii satului și ai rudelor, căci credința puțină aduce și roade puține. Ci credința noastră să fie vie, activă, fierbinte, statornică și lucrătoare, adică să se arate nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Creștinul bun se roagă mult și cu stăruință, până îl miluiește Dumnezeu. Creștinul bun nu lipsește de la biserică, mai ales în sărbători. Creștinul bun iartă pe dușmani, miluiește pe săraci, cercetează pe bolnavi, este smerit și blând cu toți oamenii. Creștinul bun nu se îmbată, nu-și ucide copiii, nu dă divorț de soția lui, nu se lasă biruit de cumplitul păcat al desfrânării, nu fură, nu înjură, nu spune minciuni, nu judecă pe alții.

Siliți-vă să deveniți creștini buni, așezați, tari în credința ortodoxă, ascultători de Biserică, milostivi și iubitori de Dumnezeu și de oameni. Nu ascultați de creștinii sectari care dezbină Biserica lui Hristos și duc pe mulți la pierzare cu reaua lor credință. Nu-i ascultați, nu discutați cu ei, nu vă duceți la adunările lor, rupte de Biserică. Apoi feriți-vă de creștinii robiți de patimi, de cei care nu se roagă, care nu merg la biserică, nu se spovedesc și nu se împărtășesc cu anii.

Credința sporește în sufletele noastre prin milostenie și prin citirea cărților sfinte. Fără rugăciune nu putem spori în credință, iar fără cunoașterea Sfintei Scripturi și a învățăturii de credință ortodoxă nu vom cunoaște bine credința adevărată, și unii pot fi ușor amăgiți de secte. Să-L rugăm pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne întărească în dreapta credință, în rugăciunea stăruitoare și în milostenie, virtuți care stau la temelia mântuirii noastre, de care să ne învrednicească bunul Dumnezeu pe toți. Amin.

Sfantul Proroc Sofonie (Dezlegare la pește)

Sfântul Proroc Sofronie – Este numit în cărțile ebraice Tefanian, adică „straja Domnului” sau „cunoscătorul celor ascunse”. Proorocul Sofronie și-a împlinit misiunea profetică în timpul regelui Iosia din regatul Iuda (640-609). În cartea lui, alcătuită din trei capitole, Proorocul Sofronie vestește apropiata distrugere a regatului Iuda pentru necredința locuitorilor și închinarea la idoli, îndemnându-i la pocăință.

Totodată, el vestește pieirea filistenilor, moabiților, asirienilor și a altor popoare care i-au asuprit pe iudei. Poporului Domnului se va întoarce din robia babilonică (Sofronie III, 20). Sfântul Proroc Sofronie vestește venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim și întemeierea Bisericii Sale (Sofronie III, 14-17).

Troparul,  glas 2:
A prorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   GUSTĂRI

Heringi Meuniere

·       1,5 kg heringi

·       50 g făină

·       125 g ulei

·       100 g margarină

·       150 g lămâie

·       1 legătură verdeaţă

·       Sare

·       piper

Se decongelează heringii şi se scot intestinele prin decapitare, fără a fi tăiaţi pe burtă, apoi se spală în mai multe ape şi se şterg cu un prosop curat.

Se presară cu sare şi piper, se trec prin făină şi se prăjesc în ulei.

Se topeşte margarina, se adaugă zeama de lămâie, piper, sare şi se bate bine cu un tel, apoi se pune verdeaţa tocată.

Se toarnă acest sos – sos Meuniere – peste peşte şi se serveşte cald.

 

B.   SALATE

Salată de heringi şi legume

·       500 g heringi săraţi

·       800 g cartofi

·       300 g ceapă

·       200 g morcovi

·       200 g ţelină

·       300 g castraveţi în oţet

·       750 g maioneză de post (prezentată anterior)

·       30 g muştar

·       40 ml oţet

·       300 g roşii

Heringii se ţin în apă câteva ore, se scot fileurile şi se taie în bucăţi mici.

          Cartofii se fieb în apă cu sare, se curăţă de coajă, se taie felii, ceapa se taie feliuţe, morcovii şi ţelina se fierb în apă cu sare şi se taie rondele, iar castraveţii se taie cuburi.

          Se amestecă totul, se adaugă maioneza de post, la rândul ei amestecată cu muştar diluat în oţet.

          Se potriveşte gustul de sare şi piper.

          Se aranjează salata pe un platou şi se ornează cu maioneză şi cu felii de roşii.

 

C.   SOSURI

Sos Meuniere

Am prezentat conţinutul şi modul de preparare în reţeta HERINGI MEUNIERE.

 

D.   CIORBE

Ciorbă de peşte

·       1 kg peşte proaspăt de orice fel sau tacâmuri de peşte

·       150 g morcovi

·       50 g pătrunjel

·       100 g ţelină

·       150 g ceapă

·       100 g ulei

·       250 g roşii

·       50 ml oţet sau zeamă de lămâie

·       1 legătură pătrunjel verde

·       1 legătură leuştean

·       Sare

Se taie legumele julien, iar ceapa se toacă mărunt şi se călesc împreună în ulei.

          Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.

          Se potriveşte gustul de sare şi de acru.

          Se adaugă peştele curăţat, spălat şi porţionat şi se lasă să fiarbă cam 10 minute.

          Se pun roşiile tăiate bucăţi la sfârşit şi se mai dă două clocote.

          Se pune verdeaţa tocată mărunt.

 

E.    MÂNCĂRURI

Peşte cu roşii

·       1 kg peşte alb

·       125 g ulei

·       Cimbru

·       1 legătură verdeaţă

·       750 g roşii

·       15 g usturoi

·       100 ml vin

·       Sare

Peştele se curăţă, se spală, se şterge cu un prosop curat, se condimentează cu sare şi cimbru, se unge cu ulei, se aşază într-o tavă şi se dă la cuptor.

          Când peştele este aproape gata se adaugă vinul, usturoiul tocat şi roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi şi se dă tava din nou la cuptor ca să scadă sosul.

          La servit se adaugă verdeaţa tocată.

 

F.    DULCIURI

Melomacarona
• 1 ½ ceaşcă ulei;
• ½ ceaşcă margarină;
• 1 ceaşcă zahăr;
• ¾ ceaşcă suc portocale;
• 2 linguriţe coajă de portocală;
• 2 linguriţe praf de copt;
• 1 linguriţă bicarbonat;
• 8 ceşti făină;
• ½ kg nucă râşnită;
• 3 linguriţe scorţişoară
Sirop:
• 2 ceşti apă;
• 2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti miere
Într-un vas suficient de mare se pun primele 6 ingrediente şi se amestecă cu mixerul timp de 4 minute la viteza cea mai mare.
Într-un lighenaş se pune toată făina, se amestecă în făină praful de copt şi amoniacul şi se toarnă compoziţia obţinută mai sus.
Se frământă bine şi se obţine un aluat relativ moale.
Din el se întind foi mici rotunde groase de 1 cm care se taie în forme diferite (inimioare, trifoi, semilune etc) cu forme speciale.
Se aşază în tavă şi se coc în cuptor la foc potrivit, astfel încât să se rumenească uşor.
Se scot şi se afundă în oala cu siropul fierbinte, pregătit în prealabil, prin fierberea timp de 5 minute a ingredientelor pentru sirop.
Pentru că sunt fierbinţi, se lasă foarte puţin şi se scot cu lingura de spumă, cu grijă să nu se sfărâme.
Se pun în strecurătoare sau în castron pe un grătar astfel încât siropul care prisoseşte să se poată scurge.
Fiecare melomacarona însiropată se pudrează pe ambele părţi cu amestecul de nucă râşnită şi scorţişoară.
Se aşază pe platou unele peste altele.
Atenţie! Siropul trebuie să fie permanent fierbinte.

TEATRU/FILM

MARIA VENTURA

Maria Ventura
Date personale
Nume la naștere	Aristita Maria Ventura
Născută	13 iulie 1886 sau 1888 București, România[1]
Decedată	3 decembrie 1954 (66 de ani)[1]  Paris, Île-de-France, Franța[1]
Înmormântată	Cimitirul Passy[*]
Cetățenie	România  Franța
Ocupație	actriță actriță de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Maria Ventura (n. 13 iulie 1886 ^[2] sau 1888 – d. 3 decembrie 1954, Paris) a fost o actriță română de origine evreiască.^[3] A jucat în limbile franceză și română. Cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura,^[4] iar în Franța ca Marie Ventura.^[5]

S-a născut în 13 iulie 1886 sau, după alte surse, la 13 iulie 1888 ca Aristida Maria,^[6] fiică a actriței de origine evreiască Lea Fanșeta Vermont (Grünberg) dintr-o legătură romantică cu omul de teatru și scriitorul român Grigore Ventura, al cărui nume de familie l-a primit.

A studiat la Conservatorul din Paris cu Eugène Silvain și Paul Mounet. A jucat împreună cu Sarah Bernhardt și cu Eduard de Max, care au avut o mare influență asupra sa. După 1919 a jucat la Comedia Franceză, a cărei societară a devenit ulterior. A interpretat rolurile eroinelor lui Racine, Molière, Cehov, Shaw, Pirandello, Lenormand, Mauriac etc. Între 1929 și 1936 a dat anual spectacole la București și în România, cu ansamblul teatrului „Maria Ventura” pe care îl conducea. A jucat în piese de Alexandru Kirițescu, Mircea Ștefănescu etc., dând un mare imbold dramaturgiei românești. Artistă de mare sensibilitate, cu un simț ascuțit al tragicului, dotată cu o voce impresionantă și folosind o gestică elegantă, Ventura s-a înscris în șirul marilor actori români de reputație europeană.

A fost prima femeie care a pus în scenă o piesă la Comedia Franceză, anume „Ifigenia” de Racine în 1938.^[7]

Este înmormântată la Cimetière de Passy din Paris.^[8]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Le Roman d'un jeune homme riche (1909)
• L'Ensorceleuse (1910) .... L'ensorceleuse
• Hérodiade (1910) .... Salom
• Antar (1912)
• Quentin Durward (1912)
• Le Fils de Charles Quint (1912)
• Zaza (1913) .... Zaza
• Les Misérables - Époque 1: Jean Valjean (1913) .... Fantine Thénardier
• Les Misérables - Époque 2: Fantine (1913) .... Fantine Thénardier
• Les Misérables - Époque 3: Cosette (1913) .... Fantine Thénardier
• Les Misérables - Époque 4: Cosette et Marius (1913) .... Fantine Thénardier
• Molière, sa vie, son oeuvre (1922)
• Gibier de potence (1951) .... Consuela

ION HAIDUC

Biografie

Actorul Ion Haiduc (sau Ucu, așa cum îl numesc prietenii), s-a născut pe 3 decembrie 1947 la Oradea și este urmașul unui haiduc adevărat, Novac, pe linia descendentă a mamei. De la tatăl lui, mare iubitor de pictură, muzică și teatru, se pare că a moștenit talentul și înclinația pentru artă. Datorită meseriei părinților, în copilărie s-a mutat des și a călătorit mult. A locuit la Gheorgheni, la Sighetul Marmației, la Salonta și la Timișoara, unde a absolvit liceul pedagogic. A fost căsătorit cu Gina, timp de 21 de ani și au împreună o fiică, Bianca Ioana, de la care a primit două nepoțele superbe. Bianca a cochetat și ea cu actoria și a jucat alături de tatăl său în Richard al III-lea.

Este o fire curioasă, iar în adolescență a fost pasionat de științele naturii, yoga, de ezoteric și paranormal. Visa să devină medic, până într-o zi, când a descoperit Școala de Artă de la Timișoara și secția ei de Teatru. A dat examen la IATC și a intrat din prima încercare. Este credincios, iar Dumnezeu i-a dăruit talent, noroc și har. Realizările lui, deși par uneori inexplicabile, provin din credința sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspiră și acționează asupra lui ca un ghid. Ion Haiduc își urmărește cu tenacitate viziunile, are un fel ingenios de a-și pune în aplicare planurile, inteligență creatoare și este total dedicat pasiunilor sale, familia și meseria. Dotat cu o putere de concentrare fantastică, Ion Haiduc trece cu ușurință de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. În calitate de professor, a dăruit cu generozitate bucăți de suflet elevilor săi.

Înainte de 1989, Ion Haiduc a jucat teatru, a interpretat personaje din filme istorice și din scenarii bazate pe romane și nuvele clasice. După 1990, îl regăsim pe actorul Ion Haiduc în cele mai diverse ipostaze, care atestă alte valențe ale talentului său, un potențial și o energie uimitoare. În ultimii 20 de ani, a jucat în peste 30 de pelicule. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an și a interpretat, în același timp și roluri pe scena teatrului Notarra.

Ion Haiduc
Date personale
Născut	3 decembrie 1947 (74 de ani)  Oradea, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Modifică date / text

Ion Haiduc (n. 3 decembrie 1947, Oradea) este un actor român de teatru și film. A jucat în filme ca Privește înainte cu mânie (1993), 15 (2005), Amen. (2002), Cauză și efect 3 (2003) sau Bloodlust: Subspecies III (1994).

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 1969, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, Facultatea de Teatru, specializarea Actorie, la clasa profesorului George Dem. Loghin.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Pădureanca (1987)
• Cale liberă (1987)
• Flăcări pe comori (1988)
• Vînătoarea de lilieci (1991) - Pavel
• Divorț... din dragoste (1992)
• Privește înainte cu mînie (1993) - Pașcu, prietenul lui Ciugudean
• Omul zilei (1997)
• Pup-o, mă! No... sau Vârsta Bărbatului Neînflorit (2023) - Clarvăzător
• Pup-o, mă! 3: Înfruntarea bacilor (2022) - Clarvăzător
• Vlad (2019) - tatăl lui Adrian
• Soțul păcălit (2016)
• Vizitatorul (2016) - Felix
• Cel Ales (2015) - dr. Molnar
• Vineri seară (2014) - Amza
• Ultimul strigăt al balaurului (2013) - Amza
• Gun of the Black Sun (2011) - profesorul Dragoș
• La bani, la cap, la oase(2010) - Crănescu zis "Oase"
• Narcisa Sălbatică (2010) - Octavian
• Clopotul (2009) - turnător
• Regina (2009) - Don Clemente
• Fetele marinarului (2009)
• Ghouls (2008) - Bogdan
• Un caz de dispariție (2005)
• 15 (2005) - Directorul
• Le domaine perdu (2005)
• Michelangelo Superstar (2005)
• Buricul pământului (2005) - Man with goat
• My Name Is Modesty: A Modesty Blaise Adventure (2004) - High Roller
• Regina războinică (2003)
• Dulcea saună a morții (2003) - Buzatul
• Cauză și efect 3 (2003) - Moustache
• Amen. (2002) - Controlor
• Valsul lebedelor (2002)
• Train Quest (2001) - Conductor
• Cod necunoscut (2000) - Man in Squat
• Manipularea (2000)
• Aliens in the Wild, Wild West (1999) - Prophet
• Orașul fantomă (1999) - Cowboy
• Ceasornicarul (1998) - Penny Pitcher
• Subspecies 4: Bloodstorm (direct pe video, 1998) - Locotenentul Marin
• Regatul secret (1998) - Stitch
• Orașul în miniatură (1998) - Șofer de camion
• Aerisirea (1997)
• Nekro (1997)
• Magic in the Mirror: Fowl Play (1996) - Dabble
• Spellbreaker: Secret of the Leprechauns (direct pe video, 1996) - vrăjitor
• Ultima suflare (1995) - Foreman
• Leapin' Leprechauns! (direct pe video, 1995) - vrăjitor
• Bloodlust: Subspecies III (direct pe video, 1994) - Locotenentul Marin
• Dark Angel: The Ascent (1994) - Hoț
• Trancers 4: Jack of Swords (1994)
• Trancers 5: Sudden Deth (1994) - Angelo
• Bloodstone: Subspecies II (direct pe video, 1993) - Locotenentul Marin
• Doi haiduci și o crâșmăriță (1993)
• Mandroid (1993) - The Mute
• Prințul negru (1988)
• Băieți buni (2005) - Pădurarul
• Apostolul Bologa (2018) - Vidor

Iubiri Secrete (2014) - Pardalian

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Din 1990, a interpretat numeroase roluri la teatrul Notarra.^[1]

• R.U.R. de Karel Čapek
• Ciocârlia de Jean Anouilh
• Meșterul Manole de Valeriu Anania

• Salonul nr.6 - ca Nikita (teatru TV)^[2]

• Henrik al IV-lea de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski; ca Doctorul
• Amooor de M. Shisgall; ca Harry
• Transfer de personalitate de Dumitru Solomon, regia: Mircea Cornișteanu;
• Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia: Dominic Dembinski; ca Estragon
• Avarul de Molière, regia: Mircea Cornișteanu;
• Îngrijitorul de Harold Pinter, regia: C. Rădoacă; ca Mike
• Prințul Negru de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea; ca Doctorul
• Soțul păcălit de Molière; ca George Dandin
• Larry Thompson, Tragedia unei tinereți sau Show must go on de Dusan Kovacevic; ca Drăgan Năsoi, Boian Năsoi și Oliver Năsoi
• Război și pace, adaptare după romanul Lev Tolstoi, regia: Petre Bokor;
• Capul de rățoi de George Ciprian, regia: Răzvan Dincă;
• Petrecere într-un pian cu coadă, regia: Alexandru Repan; ca Mondialu
• Moștenirea lui Cadâr, regia: Tania Filip;
• Miresele căpitanului de Larry Gelbart, regia: Petre Bokor; ca Xenex
• Richard al III-lea nu se mai face de Matei Vișniec, regia: Michel Vivier (2005); ca Richard al III-lea
• Platonov de A.P. Cehov, regia: Vlad Massaci (2008);
• Blues de Arthur Miller, regia: Petre Bokor (2008): ca Generalul Felix Barieux.

Actorul Ion Haiduc: Politicienii au impresia că noi mâncăm aplauze

POEZIE

MARA NICOARĂ

Mara Nicoară este născută la 3 decembrie 1948 în comuna Cozma, (judeţul Mureş) în familia Eugeniei Nicoară (născută Rus), muncitoare, şi a lui Vasile Nicoară, ofiţer. Studii liceale la liceul „Al. Papiu-Ilarian" din Târgu Mureş (1964-1968), apoi absolventă în 1974 a Universităţii din Bucureşti, (Facultatea de Limba şi Literatura Română, secţia română-franceză). Primele versuri sînt publicate în revista Luceafărul, apoi debutează cu primul său volum "Cuvintele frumoase flori" în 1972. Urmează "Biciul albastru" (1974), "Inorogul alb" (1976), "Mai mult pasăre decît înger" (1978), "Boala crinilor" (1980), "Obiectele verii" (1980), "Existenţa poetului" (1982), "Vara pierdută" (1989) şi antologia personală "Mai mult pasăre decît înger" (2002). Colaborează pînă în 1990 cu reviste literare ca Luceafărul, Vatra, România literară, Contemporanul şi multe altele, publicînd poeme, dar şi articole de cronică literară, reportaje şi interviuri, avînd de asemenea apariţii la radio şi televiziune. Între 1980 şi 1989 este ziaristă la revista Contemporanul, de asemenea referent extern al Editurii Cartea Românească. Din anul 1990 conduce Editura Miron, editînd sute de titluri din literatura universală.

Ars poetica

Să nu aud secunde cum pindesc

Fosnind plaminii de lupi suri

Sa nu aud de vreme cum albesc

In garderoba hainele la cusaturi

Neauzit sa iti prelingi

Pisoi cuminti cu pasii in mers

De teama ca-nfiori peretii

Cuvintelor nu da un sens invers

Si aerul sa nu-ndraznesti sa-l superi

Cu gest altfel ca de statuie

Intoarce-ti pasarile-n gene

Ca singele-mi albit il suie

Si nici in vis sa nu deschizi

Spre-aiurea vreo bolnava usa

Caci pleoapa cerului intoarsa

Va cerne in oglinzi cenusa.

soseaua cu plopi

Inalti sint plopii acestia oprind zapezile

Cazind in valuri din cer, de pe cimp venind

Dar eu intru sub pleoape si trag bine zavorul 

Calatorim cu viteza prin lume

Si credem ca e bine si ne miram

Cind umbra dreapta a unei pasari

Ne leaga privirea de-o stea

Pe frunte

Lumina imbatrinita asaza miini vestede 

Inaintam, inaintam pe uda si cenusie

Frunza plopului care nu stim unde duce.

patrie

Tu esti in singele meu cum este timpul in pietre.

Desigur, primavara padurea isi desface aripile   si se ridica,

Desigur, intotdeauna zapada pe munti e albastra

de umbra stelelor,

Desigur, de atitea vise pornind in zbor orasele sint mai aproape de luna,

Desigur, parul fecioarei palide e mereu tinar in lanurile de porumb,

Dar, patria mea, pentru ca tu in singele meu esti, cum timpul este in pietre

Primeste in fata portilor tale cintecul meu Vesnic arzind cu flacara inalta.

COSTACHE IOANID

Costache Ioanid
Date personale
Născut	3 decembrie 1912
Decedat	26 noiembrie 1987 (74 de ani)
Cetățenie	România
Religie	luteranism
Ocupație	poet textier[*]
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Costache Ioanid (n. 3 decembrie 1912, Comăndărești, Bucovina de Nord – d. 26 noiembrie 1987^[1]) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate.^[2]

Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare.

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1912 Decembrie, 3 - se naște Costache Ioanid, al patrulea fiu al lui Titus și al Ecaterinei, la Comăndărești, în Bucovina de Nord.
• 1923 - Începe să studieze la Liceul Internat din Iași.
• 1929 - 1934. Studiază la Academia de Artă Dramatică pe care o absolvă cu notă maximă. Deschide prima expoziție de sculptură caricaturală. Lucrează în lut pictat, în culori de ulei, sticlă, ceară, hârtie, lemn.
• Între 1934 și 1952 deschide șapte expoziții de acest gen la Iași, și mai apoi la București.
• 1938 - se mută în capitală. Realizează “Balet nepolitic”, celebru în epocă. La una din reprezentații participă MS regele Carol al II-lea.
• 1939 - se căsătorește cu Elena Ștefănescu din Iași.
• 1940 - Citind Biblia pe o bancă, în parc, este observat de Mihai și Sabina Wurmbrand care îl invită la Biserica Lutherană păstorită de Richard Wurmbrand. Începe studiul aprofundat al Bibliei și scrie primele poezii creștine.
• 1941 - 1944. Este încadrat cartograf la Marele Stat Major.
• 1958 - 1961. Își câștigă existența din picturi. Frecventează serviciile divine ale Bisericii Penticostale din Calea Moșilor. Scrierile sale circulă ilegal prin toată țara. Refuză să scrie în slujba propagandei comuniste.
• 1961 - 1966. Lucrează ca desenator tehnic la IPROMET.
• 1963 - Se află sub stare de arest la Malmaison. Este anchetat pe tot parcursul anului.
• 1966 - Frecventează Biserica Lutherană. Este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți poeți creștini alături de Traian Dorz și alții.
• 1981 - Moartea soției sale, Elena.
• 1981 - Emigrează în SUA. Îi apare primul volum de versuri, “Taine”.
• 1987 - Noiembrie, de ziua Recunoștinței (Thanksgiving) trece la odihnă.

POEZII:

A bătut la usa ta - Costache Ioanid

• Adăugat de: M Horlaci

A bătut la uşa ta
cineva...
şi n-a răspuns nimenea.
În tăcerea negrei nopţi
stă un om şi plânge...
Faţa Lui e numai răni,
pieptul numai sânge.

- Cine eşti, străin pribeag?
Cine eşti?
De-a cui jale pribegeşti?
Pentru cine Te-au brăzdat
bice fără număr?
Ce povară Ţi-a lăsat
rana de pe umăr?

- Eu sunt robul ce slujesc
tuturor...
Un om al durerilor...
Nimeni plată nu Mi-a dat...
Numai spini şi ură.
Numai roşii trandafiri
pieptul Mi-l umplură.

Eu sunt Pâinea ce S-a frânt
lumii-ntregi.
Şi sunt vinul noii legi!
N-am venit să-ţi plâng în drum
răni usturătoare...
Plâng pe cei ce pierd acum
ultima chemare.

A bătut la uşa ta
cineva...
Şi n-a deschis nimenea.
Poate niciodată
mâna Lui la uşa ta
n-are să mai bată!

Bătrâneţe, şcoală-naltă... - Costache Ioanid

• Adăugat de: Gerra Orivera

Bătrâneţe, şcoală-naltă
de-povară şi de scrum...
Cale aspră şi ciudată,
pe-unde n-am fost niciodată,
niciodată pân'acum...

Bătrâneţe, traistă spartă
de-unde toate cad şi toate pier...
cade orice faptă moartă,
cade slava cea deşartă
şi rămâne cea din Cer!

Bătrâneţe, daltă bună,
care taie cu folos,
taie fala ce se-adună,
taie firea cea străbună
din Mireasa Lui Cristos!

Bătrâneţe, tren de seară...
fără bani, fără bilet...
U-u-u!... ce iute zboară
Şi te duci din gară-n gară
către tainicul magnet...

Dar la urmă... Domnul ştie!...
Colo-n slavă, la hotar...
vom sări de bucurie
şi cu Domnul în vecie
vom fi tineri, tineri iar!...

AMIN

Steaua vie - Costache Ioanid

• Adăugat de: Gerra Orivera

În acea slăvită noapte,
se uita mirată luna.
- Ia uitaţi-vă, surate,
cum se poate?
murmură mereu străbuna.
O steluţă pe sub nori!
Ce fiori!
O steluţa fără nume
şi fără orbită-n lume!
Zboară-ncet şi se opreşte,
omeneşte,
parc-ar vrea un om să-ndrume.
- Cum? Să zboare şi să stea?
a răspuns atunci o stea.
- Cum? O stea fără orbită?
a spus alta mai uimită.
- Da. Căci nu e nici planetă,
nici cometă
nici vreun pui din căi lactee,
nici vreun colţ de meteor.
- Atunci ce e?
- E un dor!...
a şoptit o rază-n zbor.
E un înger, e un duh
care trece prin văzduh
către PRUNCUL SALVATOR.

Şi-a privit întregul cer
cum steluţa, sol suprem,
s-a oprit ca o făclie
peste satul Betleem.

Şi-a zburat apoi făclia
dispărând în Dumnezeu!

AMIN

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

CORNELIU FÂNĂȚEANU

Corneliu Fânățeanu
Corneliu Fânățeanu
Date personale
Născut	18 ianuarie 1933
Decedat	3 decembrie 2014 (81 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț de operă
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	voce[*]
Premii	Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor[*][1]
Modifică date / text

Corneliu Fânățeanu (n. 18 ianuarie 1933, Valea Loznii, Sălaj - d. 3 decembrie 2014, Drobeta-Turnu Severin) a fost un tenor român.

A deținut funcții ca: atașat cultural al Ambasadei Române din Roma, director al Operei Române.

În decursul carierei sale artistice, a interpretat diverse roluri din opere ca: "Don Giovanni", "Flautul fermecat", "Faust", "Don Carlo", "Der Freischutz", "La traviata", "Rigoletto", "Tosca", "Evgheni Oneghin", "Andrea Chénier", "Walkiria".

Tenorul Corneliu Fânăţeanu s-a născut la 18 ianuarie 1933, în judeţul Sălaj. A studiat la Conservatorul din Cluj, în perioada 1951-1956, cu Albert d'André. Şi-a perfecţionat studiile la Academia Nazionale di Santa Cecilia Roma. Debutul său a avut loc în 1955, la Opera din Cluj-Napoca, conform site-ului www.discogs.com.

A fost solist tenor la Opera din Cluj (1954-1960), apoi în corul Ansamblului Doina al Armatei (1962-1964). Din 1964 a evoluat pe scena Operei Române din Bucureşti, până în 1988, iar în perioada 1976-1982 a fost director artistic adjunct al acestei instituţii. În perioada 1990-1991 a fost ataşat cultural al Ambasadei României din Roma.

Activitatea didactică a început în 1960, fiind asistent la Conservatorul din Cluj timp de doi ani. Din 1974 până în 1976 a fost profesor la Institutul de Artă Teatrală din Bucureşti şi profesor la Opera Română din Bucureşti în perioadele 1985-1988 şi 1992-1996. În 1998 a fost profesor în Spania. Printre tinerii care au studiat cu el se numără soprana Laura Tătulescu, baritonii Iordache Basalic şi Vasile Chişiu sau tenorii Teodor Ilincăi şi Vlad Miriţă, conform site-ului http://www.romania-muzical.ro.

Între premiile şi disticţiile acordate amintim: Diplomă de Excelenţă din partea Operei Române din Bucureşti (2004), Ordinul Cultural în grad de Comandor (2004), Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca (2006), potrivit site-ului https://www.discogs.com.

Corneliu Fânățeanu - Privighetoarea

Corneliu Fânățeanu - Cânta un matelot la proră

Corneliu Fanateanu & Virginia Zeani - TOSCA

Vali Niculescu si Corneliu Fanateanu-Nu-i nimenea hai vino-ncoace (din opereta "Vaduva vesela")

SFATURI UTILE

EVITAȚI URMĂTOARELE VASE PENTRU GĂTIT

Oalele traditionale emailate. Au fost folosite de cand ne stim si niciodata nu ne-am gandit ca in procesul de smaltuire se adauga obligatoriu plumb. Daca vasele au mici fisuri sau ciobituri, plumbul se scurge in mancarea gatita. De aceea din batrani se stie ca daca o oala este ciobita, trebuie imediat aruncata.

Vasele din lut / ceramica traditionala. Smaltul lor nu se poate obtine fara adaugarea de plumb si cadmiu. La vasele traditionale ceramice,  culorile nu rezista si nu ies atat de intense fara adaugare de plumb in vopsele. Preferati vasele fara smalt, insa acelea sa stiti ca absorb apa si din ele se scurge lichidul foarte usor.

Vasele din sticla. De asemenea, in fabricarea sticlei se foloseste plumb. Pana anii trecuti am gatit la cuptor in sticla, insa am renuntat si la optiunea aceasta sau gatesc mai rar in sticla. Plumbul se varsa doar la temperatura foarte mare, atunci cand este vasul in cuptor. Daca nu contin plumb, acesta lucru este mentionat pe cutie. Vasele din ziua de azi de cele mai multe ori nu contin plumb daca sunt de calitate. Mare grija ca mancarea acida precum rosiile si sosul de rosii, otetul, portocalele vor cauza scurgerea unei cantitati mai mari de plumb in mancare, comparat cu mancarea mai putin acida.

Oalele din cupru. Arata minunat si le iubesc aspectul, dar in timp se corodeaza si devin toxice. Pe deasupra, prea mult cupru in mancare pot afecta nivelul de zinc din organism si implicit scaderea sistemului imunitar.

Oalele si tigaile de teflon. Teflonul s-a dovedit a fi un material convenabil dar care afecteaza in timp foarte serios sistemul hormonal si implicit tiroida. Invelisul de teflon este un invelis sintetic numit polytetrafluoroethylene (PTFE), care la temperaturi mari poate elibera gaze cancerigene. Acesta se mananca foarte repede si alte chimicale de sub stratul protector se elibereaza in mancare. De asemenea, mai contine un chimical numit C-8, despre care se stie ca poate cauza defecte la nastere si cancer la animalele din laborator. Aceste chimicale pot fi pastrate in corp si pana la 4 ani si se transmit prin laptele matern. Daca inca le folositi, la prima urma de zgarierere sau crapare a stratului de teflon, aruncati-le fara strangere de inima.

Tigaile si oalele cu invelis ceramic. Acestea au un invelis mai subtire decat metalul, dar care este un polimer sintetic. Acest invelis se poate foarte usor toci, chiar dupa cateva folosiri si se elibereaza alte metale toxice aflate sub stratul „ceramic” plus din materialul „ceramic”. De cele mai multe ori acest strat nu dureaza nici un an.

Oalele de aluminiu.  Acestea au un strat protectiv care previne potentiala intoxicare cu aluminiu, insa acest strat se uzeaza rapid. Aluminiul se poate acumula in creier, plamani, oase si in piele, cauzand disfunctii musculare si pierderi de memorie. Aici se include si folosirea foliei de aluminiu care are aceleasi efecte. Doar ca idee, vanzarea vaselor de aluminiu este interzisa in Germania, Franta, Belgia, UK, Elvetia, Ungaria si Brazilia.

„All Vegetables cooked in Aluminum produce hydroxide poison which neutralizes digestive juices, producing stomach and gastrointestinal trouble, such as stomach ulcers and colitis.” Dr. A. McGuigan’s Report on Findings for the Federal Trade Commission, In Docet Case No. 540 Washington, D.C.

Vasele de plastic pentru microunde si pentru pastrarea alimentelor in frigider, cat si folia alimentara din plastic. Cu totii stim ca plasticul este plin de toxine cum ar fi bisfenol-A sau BPA, care poate imita estrogenul si alti hormoni sexuali. Acestia nu fac decat sa dezechilibreze pe viata sistemul hormonal si tiroida. Nu spun sa optati neaparat pentru vasele fara BPA, fiindca nu se stie daca nivelul permis chiar este sigur pentru sanatate. Alegeti pentru pastrarea mancarii la frigider a vaselor de sticla fara plumb cu capac ceramic.

GÂNDURI PESTE TIMP

PETRE ȚUȚEA

Petre Țuțea
Date personale
Născut	6 octombrie 1902[1]  Boteni, Muscel, România
Decedat	3 decembrie 1991 (89 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Boteni
Părinți	Petre Bădescu Ana Țuțea
Frați și surori	7 frați și o soră vitregă, Filofteia
Cetățenie	România
Religie	creștin ortodox[note 1][note 2]
Ocupație	economist filozof politician jurist
Limbi vorbite	limba română[2]
Activitate
Alma mater	Universitatea Babeș-Bolyai
Partid politic	Mișcarea Legionară
Premii	Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler[*] Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*] Ordinul „Coroana României” în grad de mare ofițer[*]
Semnătură
Modifică date / text

Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, Boteni, Muscel, România – d. 3 decembrie 1991, București, România) a fost un economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, militant naționalist, membru al Mișcării Legionare, inițial marxist (Emil Cioran despre Țuțea: „Un marxist entuziast și mistic” ^[3]) și apoi victimă a regimului comunist din România.

Răspundeți la un scurt chestionar și ajutați-ne să îmbunătățim Wikipedia

Datele chestionarului administrate de o terță parte. Politica de confidențialitate.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Petre Țuțea s-a născut în 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Tatăl lui (neoficial), preotul Petre Bădescu (1859-1925) fusese căsătorit cu Paraschiva cu care a avut o fiică, Filofteia. Soția i-a murit la vârsta de 45 ani^[4] și, rămas văduv, fără posibilitatea de a se căsători conform de dogmei creștine, folosea în treburile gospodăriei enoriașe din parohie. Una dintre ele, Ana (1885-1960), fiica lui Simion Oprea Țuțea, i-a fost concubină și i-a născut opt copii nelegitimi - primul dintre ei fiind Petre Țuțea ^[5] - drept la care, îndemnată de rude și părinți, a pretins „garantarea zilei de mâine” astfel că, la 13 noiembrie 1906^[6], preotul i-a trecut întreaga avere pe numele ei. Petre Bădescu a murit în 1925, la vârsta de 66 ani^[7], iar Ana Țuțea în 1960 la 75 ani.

Studii[modificare | modificare sursă]

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 - 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 - 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum laude, cu o lucrare privind contenciosul administrativ. (1929)^[8].

În această perioadă Petre Țuțea se alătură Partidului Comunist din România (PCdR) apoi, Mișcării Legionare.

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării - 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase și în economie.^[9].

După 6 septembrie 1940 Horia Sima îl numește pe Țuțea secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova^[10].

După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție^[11]

După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu (fiind vechi colegi in PCdR) contra epurărilor succesive din aparatul de stat ale „elementelor burgheze”^[11]. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964 ^[11].

Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o „fișă personală” („Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre”):

„Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus „să se bage slugă la dârloagă” (sic!) autocaracterizându-se ca om „inadaptabil la situația politică și economică actuală””

În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept vechime în muncă. Tot aici se propune: „a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori”.(^[11])^[9] Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni cu un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor.^[12].

Detenția[modificare | modificare sursă]

Petre Țuțea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranței din str. Rahova, acuzațiile care i se aduceau fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Țuțea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului (Economiei Naționale), privind relațiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparație cu relațiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranță, pentru "consolidarea" dosarului, lui Țuțea i se încredințează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru "oficinele informative britanice". Întrucât realizarea referatului necesita delegații la întreprinderile petrolifere și accesul la arhiva ministerului, Țuțea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată.^[13](^[11]) Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari.^[14](^[11]) Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, "pentru activitate legionară", pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, "cu o mică întârziere", abia în 29 mai 1953.^[15](^[11]) Odată intrat în "sistem", regimul având nevoie de țapi ispășitori pentru lipsa de eficiență pe toate planurile, Petre Țuțea nu mai avea cum să scape. Este arestat din nou în 1956. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează:

„ numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”

^[16](^[11]) În fapt, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru "delictul de agitație", "dovezile" urmând a fi "fabricate" ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus însă nici un element incriminator. În consecință, în 4 decembrie 1957, lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat "Concluziile de învinuire" împotriva mai multor persoane, printre care și Petre Țuțea, învinuiți de săvârșirea infracțiunii p.p. de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957 care "încă din anul 1948-1949 au inițiat și organizat […] organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită "Partidul Naționalist", în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist.^[17](^[11]) Deși Țuțea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susținut că fusese deja desemnat de "conspirație" drept viitor șef de stat.^[18](^[11])

Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Țuțea, "în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57", la "10 (zece) ani închisoare corecțională și 5 (cinci) ani interdicție corecțională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. și art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. se confiscă averea totală personală a condamnatului Țuțea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată.^[19](^[11]) În ceea ce privește confiscarea totală a averii condamnatului Petre Țuțea, procesul verbal de "confiscare" redactat de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în 26 iunie 1958, în locuința lui Petre Țuțea din str. Știrbey Vodă nr. 164, a constatat că averea condamnatului se rezumă la câteva cărți, în consecință, negăsind bunuri "confiscabile", a trebuit să se retragă.^[20] (^[11]) Odată pornit mecanismul represiv, nu avea să se oprească aici. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin ritualurile "reeducării de tip Aiud", iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți "s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar."^[21](^[11]) În ciuda faptului că starea sănătății sale se înrăutățise simțitor, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959^[22](^[11]), Petre Țuțea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, același lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să "redacteze" actul de acuzare :

„datorită fanatismului său legionar, învinuitul Țuțea Petre a căutat și acum să se mențină pe poziție de nemărturisire completă a activității sale criminale pe care a desfășurat-o, recunoscând numai parțial unele fapte din activitatea subversivă desfășurată.”

^[23](^[11])

În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani de degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.^[24](^[11]) Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire "organelor de Securitate" până în 22 decembrie 1989, posibil și după această dată.

Activitate publicistică[modificare | modificare sursă]

Petre Țuțea a fost foarte atras de jurnalistică, deși nu a putut niciodată să scrie atât cât ar fi vrut. Încă din timpul doctoratului își începe activitatea jurnalistică devenind colaborator al ziarului tineretului național țărănesc alături de Bazil Gruia.^[9] Inițial, pe când începuse să se afirme în calitate de jurnalist, Petre Țuțea a fost de stânga. O vreme a colaborat la revista "Stânga", împreună cu Petre Pandrea.^[9] A colaborat la diverse publicații, în special la Cuvântul, ziar condus de Nae Ionescu, unde a publicat articole de economie politică.^[9] În aceeași perioada septembrie 1940-ianuarie 1941), publică în ziarul "Cuvântul" o serie de articole, precum Stil economic legionar, Negociatorul legionar, ce vor atârna greu în viitoarele sale dosare de anchetă.^[11] După 1964, publică extrem de sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, deoarece îi era interzis să semneze sub nume propriu, în revista "Familia" : fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade — profil filozofic, Aristotel și arta, și în "Viața Românească" - O întâlnire cu Brâncuși. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului "Prometeu". Unele manuscrise s-au pierdut în mod iremediabil. Către sfârșitul vieții, Petre Țuțea a început să lucreze la o "Antropologie creștină" concepută schematic în șase capitole:

• Problemele sau Cartea întrebărilor;
• Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;
• Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic;
• Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc;
• Dogmele sau situarea spiritului în imperiul certitudinii;

Petre Țuțea a fost supranumit „Socrate al României”^[25] datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza interdicției de a publica, ca și a persecuțiilor înainte de 1989, nu a apucat să-și vadă numele pe coperta unei cărți în timpul vieții. Ulterior însă, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile. După decembrie 1989, cunoaște o popularitate fulminantă. Primește în garsoniera sa zeci de ziariști, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: țuțismul. Deși cărțile i-au fost publicate abia după trecerea în neființă, talentul lui nu a fost acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Țuțea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.^[26]

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Anii '30 - Țuțea în slujba stângii[modificare | modificare sursă]

Istoricul Lucian Boia scria despre revista "Stanga":

„ Frecvent apare semnatura lui P. Boteanu, pseudonimul lui Petre Țuțea; se afirma ca marxist convins care își exprima "încrederea in devenirea sociala, asa cum a fost formulata de parintele socialismului modern [...]”

^[27]

O imagine de un umor subțire și grotesc (dacă se poate așa ceva) este cea a junelui Petre Țuțea, pe care Cioran și-l amintește astfel (sîntem în anii '30): "A cumpărat Pravda - eram nu departe de Palatul Regal - , și-a făcut cruce și a sărutat jurnalul. Nu știa un cuvînt rusește. Așa, pe stradă, a sărutat Pravda. Era marxist atunci; un marxist înfocat, mistic" (p. 83).^{[28][note 3]} De altfel, Țuțea chiar avea să mărturisească ulterior, într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian:

„Eu n-am fost legionar, nici comunist”

^[29]

Majoritatea istoricilor actuali, apreciază articolele din "Stânga" drept o frondă contra sistemului.^{[note 4]} În cele două texte citate se vorbește despre marxism, nu despre comunism. Cât despre stalinismul de atunci din Uniunea Sovietică, Petre Țuțea este extrem de tranșant :

„ Stalinismul e definiția comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere, că nu sunt în stare să dea nici... apă. Nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul! ”

În atmosfera febrilă de căutări și proiecte a anilor '30, în 1935, pe fondul carențelor vizibile ale democrației parlamentare și ca replică la criza evidentă a clasei politice din România interbelică, afectată de corupție și demagogie, apare Manifestul Revoluției Naționale, un adevărat document programatic al noii generații. Publicat sub forma unei broșuri, Manifestul este semnat de către Sorin Pavel, Petre Țuțea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și Petre Ercuță și propune "o nouă formulă de organizare a omenirii: naționalismul" dar nu cel dinainte de primul război mondial ci un altfel de naționalism "rezultatul unui drum interior, parcurs de individ de la sine la națiune". Tot în cuprinsul Manifestului, semnatarii trec în revistă formațiunile politice de dreapta și se declară "prietenii grupărilor de dreapta", deși, la acel moment, unii dintre ei erau recunoscuți ca simpatizanți ai stângii (cazul lui Petre Țuțea).^[30]

Petre Țuțea și Mișcarea Legionară[modificare | modificare sursă]

Începând cu 1935, Petre Țuțea va fi atras de Mișcarea Legionară. În vara lui 1935, îl întâlnește pe Corneliu Zelea Codreanu în tabăra de la Carmen Sylva, apoi pe Ion I. Moța, Vasile Marin, etc...^[31](^[11]) După instaurarea guvernării legionare la 6 septembrie 1940 Petre Țuțea a devenit membru cu drepturi depline: "adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizației legionare imediat după 6 septembrie 1940", spunea Țuțea în 25 mai 1957.^[14] În scurt timp, a fost numit, în mod excepțional, șef de cuib:

„Am participat la ședințele de cuib, pe care le-am condus conform instrucțiunilor din Cărticica Șefului de Cuib. Ședințele s-au ținut în locuința lui Traian Popescu, însă nu îmi reamintesc pe ce stradă locuia. Am plătit cotizații și am participat la o excursie în pădurea Băneasa, unde s-au discutat diferite probleme cu caracter legionar. În calitatea mea de șef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu și care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei și a întregii literaturi legionare, marșuri.”

^[14]

După eliberarea din Lagărul de la Târgu Jiu, își reia serviciul, rămânând totuși în atenția Siguranței. În 31 iulie 1943 Grupa I din Corpul Detectivilor era informată printr-o notă informativă că Țuțea desfășoară în cadrul ministerului o "vie activitate legionară" și, ca atare, dispune verificarea informației ajungând la concluzia că "nota în cauză nu se verifică", iar Țuțea era apreciat ca fiind "o persoană serioasă, cu vederi largi".^[32](^[11]) După 23 august 1944, a avut contacte sporadice cu membri de frunte ai Mișcării Legionare. Astfel, potrivit unei declarații a lui Nicolae Pătrașcu din 30 iulie 1957, acesta l-a contactat personal pe Țuțea în anul 1945 pentru a-l ruga să obțină ca "un grup de legionari capturați în Munții Ciucaș să nu fie condamnați la moarte", bazându-se pe prietenia dintre acesta și Petre Pandrea, cumnatul lui Lucrețiu Pătrășcanu, ministrul justiției de atunci.^[33](^[11])

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani, (după 1989), starea sănătății lui Petre Țuțea s-a înrăutățit. Majoritatea timpului o petrecea în pat, fără a mai ieși din casă. A avut însă în preajma lui permanent câțiva prieteni din detenție, dar și studenți. Din cauza tremuratului mâinilor, nu mai putea să scrie, trebuind să dicteze. În toamna lui 1991, Petre Tuțea a fost internat la spitalul Filantropia. Deși rezultatul analizelor a fost bun, a continuat să fie chinuit de cefalee și de groaza de singurătate.^[34] La insistențele lui Dan Amedeo Lăzărescu, se înscrie în PNL. Țuțea moare la 3 decembrie 1991, dimineața, lucid fiind, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din București pe când era intervievat de un grup de reporteri. Avea 89 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : "Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!" Este dus de la București la Boteniul natal cu o mașină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenți la înmormântare susțin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.^[26] Slujba de înmormântare a fost făcută după rit ortodox, Petre Țuțea fiind înmormântat în cimitirul ortodox al comunei Boteni. Într-un interviu, publicat postum, în "România Liberă", Petre Țuțea afirma :

„Am lăsat o cerere la Uniunea Scriitorilor să fiu înmormântat la Blaj, în Mica Romă a lui Eminescu. Am plătit slujba, clopotele, locul. Acu - sigur că la Blaj pot să fiu înmormântat și lângă gard, că-i pământ sacru acolo... Eu sunt legat de Blaj prin concepția mea panlatină a culturii române".”

^{[35][note 5][note 6]}

Distincții[modificare | modificare sursă]

Brevete ale lui Petre Țuțea, aflate în arhiva CNSAS.

La 7 mai 1937 i-a fost acordat Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, în calitate de șef de sectie cl. III în Ministerul Industriei și Comerțului.^[36]

La 9 mai 1941 i-a fost acordat Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.^[37]

I-au mai fost acordate Medalia „Meritul Comercial și Industrial”, clasa I (9 mai 1940) și Ordinul „Coroana României” în gradul de ofițer (9 mai 1943).^{[necesită citare]}

Post - mortem[modificare | modificare sursă]

După șapte ani, prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Țuțea era condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani de degradare civică.^[11]

Admiterea recursului din 1989 l-a găsit pe Țuțea într-o stare mentală deficitară spre asfințitul vieții și interviurile și pseudointerviurile înregistrate i-au făcut uneori un deserviciu. Felul în care i-a fost editată opera după moarte lasă de dorit, iar în multe cazuri felul în care este citat i-a stricat imaginea. Andrei Pleșu spune: „Nimic mai grosolan, mai imoral, mai lipsit de pietate decât să reduci splendoarea unei asemenea minți la o frazeologie monotonă, de propagandist. Nimic mai ucigător decât să-i înalți o statuie înjumătățită. Să consemnezi declarațiile lui despre «românul absolut» și să treci sub tăcere uriașele lui dezamăgiri: «Înseamnă că am stat treisprezece ani în temniță pentru un popor de cretini» sau «nu mă consolează de faptul că sunt român decât Eminescu, Blaga, Nae și răcoarea câtorva biserici»"^[38]

Opera publicată[modificare | modificare sursă]

Eseuri filosofice[modificare | modificare sursă]

• Bătrânețea și alte texte filosofice, București, Editura Viitorul Românesc, 1992.
• Reflecții religioase asupra cunoașterii, ediție îngrijită de Ion Aurel Brumaru, București, Editura Nemira, 1992.
• Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006
• Neliniști metafizice, ediție îngrijită de Petre Anghel, București, Editura Eros, 1994.
• Filosofia nuanțelor (Eseuri. Profiluri. Corespondență), antologie, prefață și aparat critic de Mircea Coloșenco, texte stabilite de Sergiu Coloșenco, postfață de Sorin Pavel, Iași, Editura Timpul, 1995.
• Scrieri filosofice, vol. I, prefață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2005.
• Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc și postfață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2006.
• Fragmente, București, Editura Romania Press, 2007.

Dialoguri[modificare | modificare sursă]

• Între Dumnezeu și neamul meu, ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefață și postfață de Marian Munteanu, București, Fundația Anastasia, Editura și Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.
• 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, editate cu o prefață de Gabriel Liiceanu, București, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.
• Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.

Scrieri monografice[modificare | modificare sursă]

• Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediții ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediție îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.
• Aurel-Dragoș Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, București, Editura România Press, 2006.
• Al.Florin Țene-Viața lui Petre Țuțea între realitate și poveste, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2023. Prefață de dr.Ionuț Țene, postfață Liliana Moldovan.

Scrieri cu caracter economic, politic[modificare | modificare sursă]

• Manifestul revoluției naționale (în colaborare), ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Editura Crater, 1998.
• Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică. Prefață și text stabilit de Mircea Coloșenco. București, Editura Elion, 2000.
• Reforma națională și cooperare, prefață și stabilire de text de Mircea Coloșenco, postfață de Mihai Șora, București, Editura Elion, 2001.
• Anarhie și disciplina forței, prefață și ediție de Mircea Coloșenco, București, Editura Elion, 2002.

Proiecte[modificare | modificare sursă]

• Proiectul de tratat - Eros (fragment din "Teatru Seminar" - reluat în "Fragmente"), Brașov & București & Chișinău, Editura Pronto & Astra, Editura Thetis, Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociației „Porumbeni”, 1992.
• Problemele sau Cartea întrebărilor (fragment din "Omul" vol. I), Iași, Editura Timpul, 1992.
• Sistemele sau Cartea intregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu intreguri ontice (fragment din "Omul", vol. II) Iași, Editura Timpul, 1993.
• Lumea ca teatru. Teatrul seminar, prefață, text stabilit și aparat critic de Mircea Coloșenco, București, Editura Alutus/Vestala, 1993.
• Omul. Tratat de antropologie creștină, ediție integrală și definitivă îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iași, Editura Timpul, 2004.

Critică[modificare | modificare sursă]

Unele din ideile și frazele enunțate de Țuțea, având un conținut neconvențional, au stârnit controverse. De exemplu, aserțiuni precum :

„Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

^[39]

i-au adus acuzația de fundamentalism în favoarea creștinismului. Despre modul cum vede raportul știință-religie:

„Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; științific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei.”

Discursul lui Țuțea la adresa ateismului exprimă atitudinea sa față de atei:

„O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.”

Țuțea a stârnit controverse privind negarea Holocaustului:

„Legionarii n-au ucis niciun evreu”

^[40]

El susține că Mișcarea legionară n-a omorât niciun evreu în timpul Pogromului de la București, fiind de fapt o înscenare a evreilor comuniști, înțeleși cu Ion Antonescu.^[40][41] Țuțea a fost de asemenea unul dintre susținătorii reabilitării Mișcării legionare de după 1989.^[42][43]

Petre Țuțea - gânduri