MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 6 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, TEATRU/FILM,  POEZIE, SFATURI UTILE,

 ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători

Evenimente

·         963: Leon al VIII-lea este ales Papa, dupa ce predecesorul sau, Ioan al XII-lea, a fost acuzat de nedemnitate și indepartat de pe tronul pontifical de către impăratul german Otto I. In momentul numirii sale, Leon  nu deținea nici o funcție bisericească si, impotriva prevederilor canonice, a fost uns de episcopul de Ostia mai întâi ostiar, apoi lecor, exorcist, acolit, sub-diacon, diacon, preot și în sfârșit episcop – toate astea în aceeași zi! De aceeaa fost considerat firește marioneta împăratului. Ioan al XII-lea  în schimb n-a vrut să renunțe la drepturile sale, ținând după plecarea lui Otto din Roma un sinod in care episcopii care cu puțin timp înainte îl dăduseră jos, au dat același verdict împotrivă lui Leon, numai că Ioan, în data de 14 mai 964 a căzut victimă furiei unui soț gelos și înșelat de el care l-a asasinat. Leon al VIII-lea  își găsise adăpost în tabăra lui Otto, iar  romanii l-au ales imediat papă pe Benedict al V-lea (964/65). Pentru Otto această faptă era egală cu o trădare, așa că s-a dus cu o armată puternică la Roma, demițându-l pe Benedict și punându-l din nou pe Leon în locul lui. Acesta însă a decedat în martie 965. 

Papa Leon al VIII-lea (+ 1 martie 965), papă al Romei din 4 dec. 963. Numele lui înseamnă “leul” (lat.) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1060: Béla I al Ungariei este încoronat rege al Ungariei. 

Béla I Campionul ori Bizonul (c. 1016–1063), rege al Ungariei din 1060 până la moartea sa – foto (Bustul lui Béla din Parcul de Istorie Național din Ópusztaszer): ro.wikipedia.org

·         1185: În Portugalia, regele Sancho I urcă pe tron după moartea tatălui său, Alfonso.

·         1240: Mongolii condusi de Batu han invadeaza  Rusia Kieviana si cuceresc Kievul.

·         1534: A fost fondat orașul San Francisco de Quito, de către Sebastian de Belalcazar și Diego de Almagro, în prezent capitala statului Ecuador.

·         1768 a văzut lumina tiparului, în Edinburgh, Scoția, cea mai veche enciclopedie generală, redactată în limba engleză – Enciclopædia Britannica, ea fiind una dintre cele mai vechi astfel de publicații din lume. Ortografiată corect cu æ, dar frecvent scrisă cu esimplu, această lucrare este considerată ca fiind prima mare autoritate în domeniu, articolele sale fiind publicate sub atenta supraveghere a celor trei inițiatori principali ai proiectului, Colin Macfarquhar, Andrew Bell, respectiv Archibald Constable. De la cele trei volume apărute inițial, s-a ajuns la un număr de 32 de volume la ultima ediție, a XV-a, din 2010, an în care avea să se încheie oficial și forma printată de apariție, concomitent cu începerea exclusivă a ediției online, pe care o puteți consulta aici. 

·     1774 - Sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice.

Maria Terezia a Austriei – foto: ro.wikipedia.org

Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea

·     1865 - Statele Unite au adoptat Al Treisprezecelea Amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.

Al treisprezecelea amendament al Constituției SUA, prin care era abolită sclavia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(…) În pofida lipsei de resurse umane a Sudului, până în 1865, majoritatea liderilor sudişti s-au opus încorporării sclavilor în armată. Aceştia au fost folosiţi la munci de suport ale efortului de război. Howell Cobb⁠ a spus: „dacă sclavii pot fi buni soldaţi, atunci toată teoria noastră privind sclavia este greşită”.

Generalii confederaţi Patrick Cleburne şi Robert E. Lee au fost de acord cu încorporarea negrilor spre sfârşitul războiului, şi Jefferson Davis a fost în cele din urmă convins să susţină planurile de înarmare a sclavilor pentru a evita înfrângerea. Confederaţia a capitulat însă la Appomattox⁠ înainte ca acest plan să fie implementat.

Proclamaţia de emancipare a redus mult speranţele Confederaţiei de a primi vreun ajutor din partea Regatului Unit sau a Franţei. Abordarea moderată a lui Lincoln a reuşit să păstreze de aceeaşi parte a baricadei statelor de graniţă, democraţii unionişti şi sclavii emancipaţi. Statele unioniste de graniţă (Kentucky, Missouri, Maryland, Delaware şi Virginia de Vest) nu au intrat sub incidenţa proclamaţiei de emancipare.

Toate au abolit sclavia singure, în afară de Kentucky şi Delaware. Marea majoritate a celor 4 milioane de sclavi au fost eliberaţi prin proclamaţia de emancipare, pe măsură ce armatele unioniste avansau spre sud. Amendamentul al 13-lea, ratificat la 6 decembrie 1865, a eliberat şi restul de sclavi din Kentucky, Delaware, şi New Jersey, care numărau 225.000 de oameni în Kentucky, 1.800 în Delaware, şi 18 în New Jersey la nivelul anului 1860.

·         1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând "Mary had a Little Lamb", la West Orange, New Jersey.

·     1877 - A aparut prima ediţie a ziarului Washington Post.

Washington Post building in 1948
foto: en.wikipedia.org

The Washington Post este cel mai mare ziar american din Washington, DC. Este totodată și una dintre cele mai vechi publicații ale orașului, fiind fondată în anul 1877. Ziarul este deținut de compania media The Washington Post Company și a fost premiat cu 47 de premii Pulitzer până în prezent.

The Monday, July 21, 1969, edition, with the headline “‘The Eagle Has Landed’ — Two Men Walk on the Moon” – foto: en.wikipedia.org

În anul 2007, The Washington Post avea un tiraj de 658.000 de exemplare zilnic

·     1880 - A fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina.

1854: Proclamarea Constitutiei Buenos Aires – foto: ro.wikipedia.org

·         1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov). Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski – d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg), compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre muzicale.

·         1912: A avut loc la Brăila primul Congres al muncitorilor din toate porturile României; s-a constituit Uniunea lucrătorilor de transport pe apă și pe uscat din România.

·  1916 - Primul Război Mondial – Puterile Centrale capturează Bucureștiul.

Armata a IX-a Germană intrând în Bucureşti pe 6 decembrie 1916 – foto: ro.wikipedia.org

·        1917 - Finlanda se declară independentă față de Rusia.

Recunoașterea independenței Finlandei de către Rusia sovietică (în rusă) – foto: ro.wikipedia.org

După Revoluția din Februarie 1917, poziția Finlandei ca parte a Imperiului Rus a fost pusă în discuție, în principal de către social-democrați. Întrucât șeful statului era țarul Rusiei, nu era clar cine era șeful executivului Finlandei după revoluție. Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numita Lege a Puterii prin care și-a asumat autoritatea supremă în stat.

Legea a fost respinsă de Guvernul Provizoriu Rus și de partidele de dreapta din Finlanda. Guvernul Provizoriu a dizolvat unilateral parlamentul, ceea ce social-democrații au considerat a fi ilegal, conform Legii Puterii. S-au ținut noi alegeri, în care partidele de dreapta au obținut o majoritate fragilă.

Unii social-democrați au refuzat să accepte rezultatul și au continuat să susțină că dizolvarea parlamentului (și deci și alegerile) au fost ilegale. Cele două blocuri politice de forțe apropiate, partidele de dreapta și partidul social-democrat, s-au poziționat pe poziții adverse. Revoluția Rusă din Octombrie a schimbat totul.

Dintr-o dată, partidele finlandeze de dreapta au început să reconsidere decizia de a bloca transferul puterii executive dinspre guvernul rus spre Finlanda, după ce în Rusia au luat puterea comuniștii radicali. În loc să recunoască autoritatea Legii Puterii dată cu câteva luni în urmă, guvernul de dreapta a declarat independența țării la 6 decembrie 1917.

·        x (6 decembrie 1917) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În incident a fost implicat nava franceză SS Mont Blanc care transporta material exploziv și care s-a ciocnit cu Imo o navă norvegiană fără încărcătură, care era destinată participării la războiul din Belgia. In urma coliziunii pe nava franceză izbucnește un incendiu urmat de o explozie, care cauzează moartea a cel puțin 1.635 de persoane și rănirea în jur a 9.000 de persoane.

Explozia a fost atât de puternică încât presiunea detonației a declanșat un șoc de intensitatea unui cutremur intens iar suflul exploziei a smuls din pământ copacii din apropiere, a îndoit șinele de cale ferată și a cauzat dărâmarea unor clădiri pe o rază de câteva sute de metri. Această explozie este cunoscută ca una dintre cele mai puternice explozii din istorie cu excepția exploziilor nucleare. Materialul exploziv de pe „Mont Blanc” era constituit din: 35 t de benzol; 63 t de nitrat de celuloză; 2.300 t de acid picric și 200 t de TNT.

·         1921: Este semnat Tratatul Anglo-Irlandez. Irlanda obţine statut de dominion si este formată Irlanda de Nord, ca entitate teritoriala separata.

·         1944: Depune juramântul ultimul guvern dinainte de 1989 în care erau reprezentate partidele burgheze (6 decembrie 1944 – 5 martie 1945). Premier era Nicolae Rădescu, PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar FND, 8 ministere.

* 1949 - În penitenciarul Piteşti a început procesul de „reeducare” prin tortură. Închisoarea Pitești este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din Pitești, România, renumit pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste în perioada anilor 1949-1952 (cunoscute și sub denumirea Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești).

Acest experiment nu poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi și torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a „reeduca total” deținuții politici, majoritatea studenți, membri în grupări interzise de comuniști ca Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, precum și cei inspirați de Garda de Fier sau membri sioniști ai comunității evreiești din România.

Esența metodei folosite la Pitești este transformarea victimelor în cǎlǎi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop. Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor și ideilor politice și religioase a deținuților, și în cele din urmă alterarea personalității până la punctul obedienței absolute.

Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 și 5000. A fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. În Pitești se desfășoară anual Simpozionul Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin Tortură”, ajuns în 2016 la ediția a 16-a.

·         1955, Guvernul Federal al Statelor Unite standardizeaza marimea placutelor de inmatriculare in Statele Unite. Inainte de aceasta, fiecare stat avea propriul design al placutelor, rezultand o gama variata de marimi si forme.
Placutele de inmatriculare exista din aceeasi perioda de cand au aparut automobilele, in jurul anului 1900. Franta a fost prima care a introdus placutele de inmatriculare, in 1893, urmata de Germania in 1896. In Statele Unite, statul New York avea placute de inmatriculare inca din 1901, acestea nefiind furnizate de stat, ci, fiecare sofer era obligat sa isi creeze propria placuta de inmatriculare. 
Statele Massachusetts si West Virginia au fost primele care furnizau placute de inmatriculare, in 1903.
Standardizarea internationala a placutelor de inmatriculare s-a facut in 1957, cand producatorii de automobile au ajuns la intelegere cu guvernele si organizatiile internationale. 
In timp de variantele locale inca exista, s-au stabilit trei standarde de baza, astfel:
-in cea mai mare parte a Europei si in tarile din teritoriile de peste mari, apartinand europenilor, masura este de 520mmx110 sau 120mm;
-in Australia si cateva tari din jurul Pacificului--- 372x135mm;
-in majoritatea statelor americane --- 300x150mm.

·         1965 – s-a încheiat construcția primei porțiuni de cale ferată electrificată din România, care a unit localitatea Brașov de stațiunea Predeal și care avea să facă parte din prima magistrală electrificată, dintre București și Brașov, terminată în anul 1969.

·         1973: Gerald Ford depune jurământul în calitate de președinte al SUA, în urma demisiei lui Richard Nixon. A fost singurul președinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot. 

Gerald Rudolph Ford, Jr., cunoscut mai ales ca Gerald Ford, (n. 14 iulie 1913 — d. 26 decembrie 2006), cel de-al patruzecilea vicepreședinte (1973 – 1974) și cel de-al treizeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1974 – 1977) – foto: ro.wikipedia.org

·         1978: In Spania este votată in urma unui referendum o noua Constitutie, care marcheaza trecerea de la dictatura la democratie.

·         1994 - Reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – forum de dialog şi negocieri între Est şi Vest. A fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră”; s–a hotărât schimbarea denumirii CSCE în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (Budapesta).

·         1995  - România a protestat împotriva pretenţiilor Ucrainei de a conferi "statutul de ape teritoriale" unei distanţe de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.

·         1998: S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate.

·         1999: Președintele României, la acea dată Emil Constantinescu, a promulgat legea privind dosarele Securității. Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova), politician și om de știință român. A fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

·         2000: Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

·         2005: A fost semnat, la Bucureşti, acordul privind instalarea unor baze americane militare pe teritoriul României; este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

·         2006  - Guvernul a alocat 800.000 lei pentru răscumpărarea a patru brăţări dacice.

·         2009: Are loc cel de-al doilea tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidenţiale. În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoana și președintele în exercițiu Traian Basescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

* 2020: Alegeri pentru Parlamentul României

Nașteri

·         846: S-a nascut  Hasan ibn Ali ibn Muhammad (d. 874), numit de asemenea si Abu Muhammad Ibn al-și Ridha, al unsprezecelea  Imam  șiit. Tatal său a fost Ali al–Hadi (a zecea Imam al șiiților), iar mama sa, Salil sauHodaitha. A fost  otrăvit la ordinul califului abbasid Al–Mutamid si este îngropat alături detatăl său, în Samarra (Irak).

·         1285: S-a nascut Ferdinand al IV-lea al Castiliei si Leonului; (d. 7 septembrie  1312). Ferdinand al IV-lea al Castiliei (în spaniolă: Fernando IV de Castilla, 6 decembrie 1285 Sevilla – 7 septembrie 1312 Jaén), rege al Castiliei și al Leonului între anii 1295-1312. În timpul copilăriei sale regatul a fost condus de mama sa, Maria de Molina, regele minor fiind sub tutela infantelui Enrique de Castilla „el Senador”, fiul regelui Ferdinand al III-lea cel Sfânt. Mama sa a continuat să joace un rol politic și în timpul majoratului fiului ei, împiedicând de mai multe ori detronarea acestuia. Domnia sa a stat sub semnul confruntării dintre regalitate și nobilimea condusă de unchiul regelui, Infantele Juan de Castilia de Tarifa și de Juan Núñez de Lara el Menor, sprijiniți uneori și de Don Juan Manuel, nepotul lui Ferdinand al III-lea. Ferdinand al IV-lea a urma calea predecesorilor săi în continuarea războiului Reconquistei și chiar dacă în 1309 a eșuat în încercarea de a cuceri Algeciras, a izbutit, în acelaș an, să ocupe Gibraltarul, iar în 1312 să obțină controlul orașului Alcaudete din regiunea Jaen. La Cortesul de la Valladolid din 1312 regele a dat un impuls reformei administrației și sistemului judiciar, în cadrul eforturilor sale de întărire a autorității monarhiei în detrimentul celei a nobilimii. Ferdinand al IV-lea a murit la Jaén la numai 27 ani la 7 septembrie 1312 și a fost înmormântat la Colegiata de San Hipólito de Córdoba.

Ferdinand al IV-lea al Castiliei, gravură din 1850 – foto: ro.wikipedia.org

·    1421 - S-a născut regele Henric al VI-lea al Angliei; (d. 21.05.1471).

Henric al VI-lea (6 decembrie 1421 – 21 mai 1471), rege al Angliei 1422 – 1461 (deși cu un regent până în 1437) și apoi între anii 1470 – 1471; în perioada 1422–1453 a fost pretendent la tronul Franței – foto: ro.wikipedia.org

Henric a fost încoronat ca rege al Angliei la Westminster Abbey din Londra la 6 noiembrie 1429 , cu o lună înainte să împlinească opt ani și ca rege al Franței, la Notre Dame de Paris la 16 decembrie 1431.

·    1609 - S-a născut Nicolas François, Duce de Lorena (d. 1670)

Nicolas François (6 decembrie 1609 – 25 ianuarie 1670) – foto: ro.wikipedia.org

Nicolas François, de asemenea cunoscut ca Nicolas al II-lea, a fost Duce de Lorena și Duce de Bar timp de câteva luni în anul 1634. A fost Duce în timpul invaziei lorene de către francezi în Războiul de Treizeci de Ani

·        1640 - S-a născut Claude Fleury, istoric francez (d. 1723)

Claude Fleury (n. 6 decembrie 1640 – d. 14 iulie 1723) – foto (Claude Fleury.
Gravură de Dominique Sornique): ro.wikipedia.org

Claude Fleury a fost un avocat, teolog, istoric și pedagog francez. Monumentala sa lucrare Histoire ecclésiastique a fost destinată pentru publicul general.

·       1685 - S-a născut Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1712)

Marie-Adélaïde de Savoia (6 decembrie 1685 – 12 februarie 1712) – foto: ro.wikipedia.org

Marie-Adélaïde de Savoia a fost mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a primei sale soții, Anne Marie de Orléans. Ducesă de Burgundia după căsătorie, la moartea socrului său, Delfinul Ludovic, în 1711, devine Delfină a Franței. Moare de pojar în 1712, la douăzecișișase de ani, iar soțul său moare o săptămână mai târziu de aceași boală.

·     1778 - S-a născut fizicianul şi chimistul francez Louis Joseph Gay-Lussac.

Joseph Louis Gay-Lussac (6 December 1778 – 9 May 1850) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

In anul 1802 a elaborat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte; (d. 9 mai 1850) . În 1808 Gay-Lussac, colaborând cu chimistul francez Louis Jacques Thénard, lucrează la prepararea potasiului si a sodiului , și astfel descoperă borul Iodul, descoperit de Bernard Courtois și care are un rol important în industrie și în medicină, îi datorează numele lui Louis Joseph Gay-Lussac.

Bernard Courtois îi dăduse câteva eșantioane iar savantul îi dă numele de iod (de la cuvântul grecesc ’’iodes’’, care înseamnă violet) datorită vaporilor violeți pe care îi degajă atunci când este încălzit.

Gay-Lussac and Biot ascend in a hot air balloon, 1804. Illustration from the late 19th century – foto: en.wikipedia.org

Gay-Lussac a fost membru a numeroase societăți savante din străinătate: Academia regală din Prusia, Royal Society din Londra, Academia Imperială din Rusia și Academiile din Edinburgh, Torino,si Stockholm .

·         1792: Willem al II-lea al Țărilor de Jos (d. 1849). La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație. În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: „M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte”. A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct. Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.

Willem al II-lea (Wilhelm Frederick George Ludovic) (6 decembrie 1792 – 17 martie 1849), rege al Țărilor de Jos și Mare Duce de Luxemburg de la 7 octombrie 1840 până la moartea sa în 1849 – foto (Regele Willem al II-lea de Nicolaas Pieneman): ro.wikipedia.org

·         1806: S-a născut tenorul, compozitorul si maestrul de canto francez Gilbert Duprez; (m. 23 septembrie 1896). A fost primul cantaret care a cantat pe scena un “contre ut” in timpul  operei Wilhelm Tell de Rossini, in 1831. Aceasta tehnica i-a uzat prematur vocea, ceea ce explica retragerea sa prematura la numai 43 de ani.
* 1827: Nicolae Rosetti-Bălănescu (n. 6 decembrie 1827 – d. 11 mai 1884) a fost un politician și ministru de externe (în guvernele Nicolae Kretzulescu 1 și Nicolae Kretzulescu 2), șeful corpului de control al guvernului (în guvernul Nicolae Kretzulescu 2), respectiv ministru de finanțe român.
* 1831: Dimitrie I. Berindei (n. 6 decembrie 1831, Roșiorii de Vede; d. 27 mai 1884, București) a fost un politician și ministru român, membru fondator al Partidului Național Liberal.

·         1835: Nicolae Kalinderu (n. 6 decembrie 1835, București - d. 16 aprilie 1902, Ciulnița, Argeș) a fost un medic, din 1890 membru corespondent al Academiei Române.^[1] A fost unul din membrii fondatori ai Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875. Nicolae Kalinderu s-a născut într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său a fost juristul și publicistul Ioan Kalinderu. A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur. În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris^[3]. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. La 1877 a fost numit șef de serviciu la la Spitalul Brâncovenesc^[3].

A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă. Împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei.

A studiat meningita tuberculoasă la adulți, miopatiile și anevrismul sifilitic al aortei. A inițiat o serie de măsuri practice în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la Răchitoasa.

În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc.

·         1864: Nicodim Munteanu, născut Nicolae Munteanu, (n. 6 decembrie 1864, Pipirig, județul Neamț – d. 27 februarie 1948, București) a fost al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), călugăr și membru de onoare al Academiei Române.

El a susținut Familia Regală a României și a fost un important anti-comunist, refuzând să sprijine regimul comunist sprijinit de sovietici în procesul de instalare în România în 1945-1947. Patriarhul Nicodim a decedat de pneumonie. Biografie: 

• 1882-1890 - Seminarul „Veniamin” din Iași
• 1890-1895 - Academia duhovnicească din Kiev (licența în 1895)
• 1894 - tuns în monahism la mănăstirea Neamț, sub numele de Nicodim
• 1894 - hirotonit ierodiacon la Iași
• 1886 - ieromonah
• 1895 - predicator la catedrala mitropolitană din Iași
• 1898-1902 - hirotesit arhimandrit și numit vicar al mitropoliei Moldovei
• 1902-1909 - vicar al Episcopiei Dunării de Jos
• 1908-1909 - director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galați
• 1909 - arhiereu-vicaral al Mitropoliei Moldovei, cu titlul, "Băcăuanul"
• 1912, 18 februarie - ales episcop la Huși (înscăunat la 3 martie 1912)
• 1918, iunie - 1919, decembrie - locțiitor de arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului
• 1923, 31 decembrie - retras din scaunul de la Huși
• 1924-1935 - starețul mănăstirii Neamț.
• 1918, 5 octombrie - Membru de onoare al Academiei Române
• 1920 - „doctor honoris causa” al Facultății de Teologie din Cernăuți
• La 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat 4 februarie 1935).
• La 30 iunie 1939 a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat 5 iulie), păstorind până la moarte.

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
În funcție 1939 – 1948
Precedat de	Miron Cristea
Succedat de	Justinian Marina
Mitropolit al Moldovei și Bucovinei
În funcție 1934 – 1939
Precedat de	Pimen Georgescu
Succedat de	Irineu Mihălcescu

·         1867: Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (d. 1922). August Leopold, Prinț de Saxa-Coburg-Koháry, a fost prinț german din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost al doilea fiu din cei patru ai Prințului Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary și ai Prințesei Leopoldina a Braziliei.

August Leopold, Prinț de Saxa-Coburg-Koháry (6 decembrie 1867 – 11 octombrie 1922)- foto: ro.wikipedia.org

Membru corespondent al Academiei Române

Dan Bădărău
Date personale
Născut	6 decembrie 1893 Iași, Regatul României
Decedat	2 iulie 1968, (75 de ani) București, Republica Socialistă România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	filozof
Activitate
Domeniu	Filosofie
Instituție	Universitatea din Iași
Societăți	Academia Română
Modifică date / text

* 1893: Dan Bădărău (n. 6 decembrie 1893, Iași - d. 2 iulie 1968, București) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române.

BIOGRAFIE

Dan Bădărău s-a născut la Iași și a urmat studiile liceale la Liceul Saint Louis din Paris obținând bacalaureatul în 1912. Studiile universitare le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie.^[1]

Revenit la Iași, Dan Bădărău a fost numit, începând cu anul 1926, conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității și ulterior profesor. În 1949 se mută la București unde ocupă postul de director al Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române și după 1967 activează ca șef de secție la Centrul de Logică al Academiei.^[2]

OPERA FILOSOFICĂ

În studiile sale Dan Bădărău a abordat teme vaste și diferite ale filosofiei între care logica, gnoseologia și istoria filosofiei. A publicat:^[2]

• Essai sur la pensée (1925),
• L’individuel chez Aristotel (1936),
• De jugement comme acte signifiant (1944),
• Filozofia lui Dimitrie Cantemir (1964),
• G.W. Leibniz (1966).

În paralel cu activitatea publicistică de specialitate, a colaborat la ziarul ieșean Opinia cu diferite studii, articole și recenzii. A fost interesat de istoria Iașului și a scris, împreună cu Ioan Caproșu, cartea Iașul vechilor zidiri.^[2]

ORDINE ȘI DECORAȚII

Dan Bădărău a executat serviciul militar între anii 1912-1913 la Școala de artilerie și geniu. A participat la campania din 1913 a Războiului Balcanic precum și la Primul Război Mondial (1916-1918) cu gradul de căpitan-aviator de rezervă și a fost decorat cu următoarele ordine și medalii române și străine:^[1]

•  Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de cavaler;
•  Ordinul Steaua României în grad de ofițer;
•  Military Cross^⁠(en) (Marea Britanie) în grad de cavaler;
•  Ordinul Leului Alb (Cehoslovacia) în grad de cavaler.

*1894 - S-a născut pictorul roman Henri Catargi (Togo); (d. 19.07.1976).

Henri Catargi (n. 6 decembrie 1894, București – d. 19 iulie 1976, București), pictor român – foto: wikiart.org

Prima expoziție personală a pictorului a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo.

Henri Catargi: „Natură statică cu chitară şi pipă” – foto: graficante.ro

Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie

Henri Catargi – “Femeie pe balansoar” – foto: g1b2i3.wordpress.com

* 1896: Marcel Pauker (n. 6 decembrie 1896, București - d. 16 august 1938 în localitatea Butovo în apropiere de Moscova, executat în cadrul epurărilor staliniste), a fost un intelectual și lider comunist român, fiul unei familii evreiești înstărite din București și soțul liderei comuniste române Ana Pauker (Rabinsohn). Era bine văzut de presa de stânga, având un cuvânt important de spus în relația cu aceasta^[1]. Marcel Pauker a purtat o serie de pseudonime, cel mai des folosite au fost: Luximin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Priu, Semionovici Marin, Stepan sau Paul Weiss. Tatăl lui Marcel Pauker a fost Simion Pauker, cunoscut, între altele ca ziarist, secretar general de redacție și ulterior unul din proprietarii, alături de fratele său, Emil, ai ziarelor Adevărul și Dimineața, iar în anii 1910-1923 proprietarul fondator și directorul cotidianului economic Argus.

Născut într-o familie de evrei înstăriți și aculturați, Marcel Pauker a urmat cursurile Școlii evanghelice din Bucuresti, cu limba de predare germană, distingandu-se la învățătură și prin spiritul său rebel. În 1914 el a terminat examenele de bacalaureat, apoi a urmat o vreme cursuri la Școala de Poduri și Șosele din București. Apoi a studiat ingineria la Zürich. În zilele Primului Război Mondial, după intrarea României în război în 1916, Pauker și-a întrerupt provizoriu studiile pentru a se înrola în armata română. El a fost cadet de artilerie, apoi a primit gradul de sublocotenent. Imediat după război, în perioada 1919-1921, și-a reluat studiile la Zürich. În iulie 1921 și-a luat diploma de inginer. În aceeași lună s-a căsătorit cu Ana Rabinsohn, ulterior cunoscută ca Ana Pauker. Primul lor copil, Tanio, a murit după câteva luni de la naștere, de dizenterie. Din decembrie 1918 a fost activ în Partidul Socialist din România. În decembrie 1921 a fost desemnat ca membru al Comitetului Provizoriu al PCdR (Partidului Comunist din România), apoi în 1922 devine membru în Comitetul Central și în Biroul Politic, fiind și delegat la Conferința partidelor comuniste din Balcani de la Sofia (1922) și la Berlin (1923). S-a distins ca unul din comuniștii posedând o educație superioară.

Activitatea sa conspirativă comunistă va fi întreruptă de autoritățile române; va fi arestat și condamnat la 10 ani de închisoare, apoi la muncă forțată pe viață. Reușește să evadeze și fuge în 1925 în U.R.S.S., revenind în România după 4 ani. Marcel Pauker s-a implicat în luptele politice cu Vitali Holostenco, reflectând diferențele doctrinare dintre secția comunistă română și cea sovietică ucraineană, susținându-și deschis opinia în Congresul al IV-lea al P.C.d R. de la Harkov. Este sancționat de Comintern pentru păreri personale. I se interzice activitatea politică și va fi trimis forțat la Magnitogorsk, în Siberia (1930-1932). În 1935 intră în dizgrația lui Stalin și va fi victima epurărilor politice petrecute în U.R.S.S. Este arestat de NKVD pe 21 martie 1937 sub acuzația de spionaj în favoarea României. Este anchetat un an mai târziu. Sub tortură, Marcel Pauker va mărturisi în fața NKVD acțiunile de spionaj. Este condamnat la moarte prin împușcare, sentința fiind executată. A fost căsătorit cu Hannah Rabinsohn (Ana Pauker), conducătoare comunistă română, cu care are împreună trei copii.

• Tanio (1921 - 1922)
• Vlad (1926-2016)
• Tatiana (1928-2011)

A avut mai multe amante, cele mai celebre fiind Elena Filipovici și Vanda Nicolski 

Marcel Pauker

Liderul comunist Marcel Pauker Căsătorit cu Ana Pauker  Copii Tanio, Vlad, Tatiana, Serghei Este cunoscut sub diferite nume: Luximin, Paul Lampart, Burghezul, Puiu, Herman Gugenheim, Priu, Semionovici Marin, Stepan sau Paul Weiss

·         1896: Ira Gershwin, poet american (d. 1983). Ira Gershwin  a colaborat alături de fratele său – marele compozitor George Gershwin  – și scriitorul Du Bose Heyward  la crearea a unor cântece de mare succes, printre care opera Porgy and Bess. Frații Gershwin au făcut multe spectacole pentru teatrele de pe Broadway, compunând cântece ca “I Got Rhythm”, “Embraceable You”, “The Man I Love” și “Someone to Watch Over Me”. După moartea fratelui său (1937), Ira Gershwin și-a continuat activitatea de textier. Cel mai popular cântec al său a fost  ” Long Ago (and far away)”.

Ira Gershwin (n. 6 decembrie 1896 – d. 17 august 1983), – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1898: Gunnar Myrdal, economist suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)

Gunnar Myrdal (n. 6 decembrie 1898 — d. 17 mai 1987) economist și politician suedez, reprezentant al Școlii de la Stockholm, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1974) – foto: ro.wikipedia.org

·      1898 - S-a născut celebrul fotojurnalist Alfred Eisenstaedt; (m. 23 august 1995). Alfred Eisenstaedt Foto: “The Kiss”, New York 1945

Alfred Eisenstaedt (December 6, 1898 – August 23, 1995) was a German-born American photographer and photojournalist – foto – In London, 1932 (age 34): en.wikipedia.org

Alfred Eisenstaedt: “The Kiss”, New York 1945
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1903: Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 - d. 19 august 1961) a fost latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

·         1920: S-a născut George Porter, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)

George Porter (n. 6 decembrie 1920; d. 31 august 2002), chimist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1967) – foto: ro.wikipedia.org

·         1920 - S–a născut Dave Brubeck, muzician american de jazz.

·         1929 - S–a născut Alain Tanner, regizor şi scenarist elveţian.

·         1931: S-a născut la Targoviste Alexandru Stark, cunoscut  publicist, scenarist, redactor şi realizator la TVR; (m. 29 octombrie 1992, Paris).

·         1931 - S–a născut Zoltan Bitay, pictor şi grafician.

·         1937: Sotiris Fotopolos, politician român de etnie greacă

·         1940 - S-a născut Steve Alaimo, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

·         1944 - S-a născut Jonathan (Kenneth) King, cântăreţ, compozitor şi producător britanic.

·         1947 - S-a născut Miroslav Vitous, basist ceh de jayy-rock (Weather Report).

·         1947 - S-a născut Kim Simmonds, chitarist şi compozitor britanic (Savoy Brown).

·         1949 - S–a născut Niculae Cristescu, tenor la Opera Naţională din Bucureşti.

* 1950: Gheorghe Păun (n. 6 decembrie 1950, Cicănești, Argeș) este un matematician, informatician și om de cultură român, membru al Uniunii Scriitorilor și membru titular al Academiei Române. Urmează școala generală în comuna natală (1957-1965), Liceul "Vlaicu Vodă" Curtea de Argeș (1965-1969), Facultatea de Matematică a Universității din București (1969-1974). A obținut doctoratul în matematică la Universitatea București, în anul 1977, cu lucrarea "Stimularea unor procese economice prin mijloacele teoriei limbajului", având drept coordonator pe matematicianul român Solomon Marcus.

A fost cercetător la Universitatea din București, iar din 1990 lucrează, ca cercetător I, la Institutul de Matematică al Academiei Române ^[3]. Din 2003 până în ianuarie 2013 a lucrat și la Universitatea din Sevilla.^[4]

A ținut conferințe la peste 100 de universități și a avut numeroase invitații la conferințe internaționale.

Principalele sale domenii de cercetare sunt teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. Calculul membranar (engl. Membrane Computing) a fost inițiat de el, în 1998, aceste modele purtând numele de sisteme P (engl. P Systems, cu P de la Păun).^[5]

Autor extrem de prolific și complex, a publicat peste 500 de articole științifice ^[6] și peste 90 de cărți: 11 cărți de matematică și informatică, 49 de volume colective editate, 5 cărți de popularizare a științei, 10 cărți despre jocuri logice, 17 cărți de literatură (SF, romane, memorii și poezie).^[7] Multe dintre cărțile sale au fost traduse în limbile japoneză, chineză, rusă, engleză, maghiară, italiană.

Este membru în colectivele editoriale a 12 reviste internaționale și este implicat în comitetele de program și organizare a mai multor conferințe internaționale și workshop-uri.

În prezent, este redactorul-șef al revistei lunare de cultură Curtea de la Argeș.^[8]

În 1997 a fost ales membru corespondent, iar în 24.10.2012 a fost ales membru titular al Academiei Române ^[9]

Din 2006 este membru titular al Academiei Europei.^[10]

Acad. Gheorghe Păun se bucură de o excepțională vizibilitate și recunoaștere internațională, opera sa având peste 12.000 de citări.^[11]. Este inclus de Thompson Institute for Scientific Information, ISI, în categoria "highly cited researcher". 

LUCRĂRI PUBLICATE

Monografii originale de informatică (teoretică)

• Mecanisme generative ale proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1980
• Gramatici matriciale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
• Gramatici contextuale, Editura Academiei, București, 1982
• Probleme actuale în teoria limbajelor formale, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1984
• Paradoxurile clasamentelor, Editura Sțiințifică și Enciclopedică, București, 1987
• (în colaborare cu J. Dassow, Germania) Regulated Rewriting in Formal Language Theory, Akademie-Verlag, Berlin, 1989, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, 1989.
• (în colaborare cu E. Csuhaj-Varju, Ungaria; J. Dassow, Germania; J. Kelemen, Cehoslo¬vacia) Grammar Systems. A Grammatical Approach to Distribution and Cooperation, Gordon and Breach, seria Topics in Computer Mathematics, London, 1994.
• Marcus Contextual Grammars, Kluwer, Boston, Dordrecht, London, 1997.
• (în colaborare cu G. Rozenberg, A. Salomaa) DNA Computing. New Computing Paradigms, Springer-Verlag, Heidelberg, 1998, Springer-Verlag, Tokyo, 1999 (traducere în japoneză), Mir, Moscova, 2004 (traducere in rusă), Tsinghua Univ. Press, Beijing, 2004 (traducere în chineza simplificată).
• (în colaborare cu C. Calude) Computing with Cells and Atoms. An Introduction to Quan¬tum, DNA and Membrane Computing Francis and Taylor, London, 2000.
• Membrane Computing. An Introduction, Springer-Verlag, Berlin, 2002 (tradusă în chineză în 2012).

Cărți de cultură științifică

• (în colaborare cu C. Calude) Modelul matematic – instrument și punct de vedere, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.
• Din spectacolul matematicii, Editura Albatros, București, 1983.
• Între matematică și jocuri, Editura Albatros, București, 1986; reeditată sub titlul Jocuri și matematică, vol. I, la Editura Tehnică, București, 2000.
• Matematica? Un spectacol!, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1988.
• Jocuri și matematică, vol. II, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri și matematică, vol. III, Ed. Tehnică, București, 2001.

Cărți literare[modificare | modificare sursă]

• Sfera paralelă, Editura Albatros, Colecția Fantastic Club, București, 1984 (povestiri scurte: Planeta natală; Printre noi...; Ultima cursă; Piatra soarelui; Sabotorii; Cosașii; Pădurea; Sfera paralelă; Poarta Nebunului).
• Generoasele cercuri, Editura Albatros, București, 1989 (povestiri): Cândva, în parc; Spirale; Un caz rezolvat; Duelul; Baladă; Dispariția unui vânzător de lozuri; Ieșind de la cinematograg; Capcana).
• O mie nouă sute nouăzeci și patru (sau 1994, continuare a romanului 1984 de G. Orwell), Editura Ecce Homo, București, 1993 (roman; traducere în engleză, Nineteen Ninety-Four, or The Changeless Change, Minerva Press, Londra, 1997, și în maghiară, 1994. Avagy a változás, amely nem változtat semmit, Ed. Pont Kiado, Budapesta, 2008).
• Oglinzi mișcătoare, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Hotel Anghila, Editura Scripta, București, 1994 (roman).
• Nemiloasele cercuri, Editura Meșterul Manole, Curtea de Argeș, 2004 (povestiri, selecție din Sfera paralelă și Generoasele cercuri).
• Lotta, Editura Paralela 45, Pitești, 2005 (roman; traducere în italiană în 2013).
• Ultima saună, Editura Dacpress, Curtea de Argeș, 2006 (roman).
• Inscripții pe un bilet de tren, Editura Fundației Orient-Occident, București, 2007 (poeme în proză).
• Teama de toamnă, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• De-a viața, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (versuri).
• Haina arlechinului/L’habit de l’arlequin, Editura Tiparg, Pitești, 2009 (volum bilingv, româno-francez, selecție din volumele anterioare și traducere de Paula Romanescu).
• Guadalquiviria, Editura Vergiliu, București, 2009 (versuri, volum bilingv, româno-spaniol, cu traducerea în limba spaniolă de Maria Calleya).
• Lumea văzută de un matematician, Editura Arefeana, București, 2009 (eseuri).
• Privind peste umăr. Memorii premature, Editura Tiparg, Pitești, 2010.
• Cactus de veghe, Editura Tiparg, Pitești, 2011 (epigrame, împreună cu caricaturi de Cucu Ureche).
• Cărți și autori, Editura Tiparg, Pitești, 2012 (cronici de carte).

Cărți de jocuri logice

• Inițiere în GO, Recoop, București, 1985 (ediția a doua – 1986, ediția a treia – 1988, ediția a patra, la Editura Tehnică, București – 2000).
• Soluții pentru 50 de jocuri logice solitare, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• 250 de probleme de GO, Recoop, București, 1987 (ediția a doua – 1989).
• Cartea jocurilor (coordonator și coautor), Recoop, București, 1988.
• Jocuri logice competitive, Editura Sport-Turism, București, 1989.
• (în colaborare cu I. Diamandi) 40 de jocuri în BASIC, Recoop, București, 1993.
• Teoria chibritului. 234,5 probleme logico-distractive, Editura Tehnică, București, 1999.
• Logică distractivă. 256 de probleme, Editura Tehnică, București, 2000.
• Jocuri cu cărți, Editura Tehnică, București, 2000.

Cărți (de informatică-matematică) editate - selecție

• Mathematical Aspects of Natural and Formal Languages, World Scientific Publishing, Singapore, 1994 (492 + x pagini).
• Mathematical Linguistics and Related Topics, Editura Academiei Române, București, 1995 (364 + xii pagini).
• Artificial Life: Grammatical Models, The Black Sea University Press, București, 1995 (276 + xii pagini).
• (cu A. Salomaa) New Trends in Formal Languages: Control, Cooperation, Combinatorics., Lecture Notes in Computer Science 1218, Springer-Verlag, Berlin, 1997 (466 + x pagini).
• Computing with Bio-Molecules. Theory and Experiments, Springer-Verlag, Singapore, 1998 (358 + x pagini).
• (cu A. Salomaa) Grammatical Models of Multi-Agent Systems, Gordon and Breach, London, 1999 (372 + xii pagini).
• (cu J. Karhumaki, H.A. Maurer, G. Rozenberg) Jewels are Forever, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (380 + xxx pagini).
• (cu G. Ciobanu) Foundamentals of Computing Theory ’99, Proceedings of the FCT Conf., Iași, 1999, Lecture Notes in Computer Science, 1684, Springer-Verlag, Berlin, 1999 (570 + x pagini).
• (cu C. Calude) Finite versus Infinite. Contributions to an Eternal Dilemma, Springer-Verlag, London, 2000 (374 + x pagini).
• (cu C. Martin-Vide) Recent Topics in Mathematical and Computational Linguistics, Ed. Academiei, București, 2000 (342 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. Entering the 21st Century, World Scientific, Singapore, 2001 (870 + x pagini).
• (cu C.S. Calude, G. Rozenberg, A. Salomaa), Multiset Processing. Mathematical, Com¬puter Science, Molecular Computing Points of View, Springer-Verlag, Lecture Notes in Computer Science 2235, Berlin, 2001 (360 + viii pagini).
• (cu M. Ito, S. Yu) Words, Semigroups, Transductions (Festschrift in Honour of Gabriel Thierrin), World Scientific, Singapore, 2001 (444 + xii pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa, C. Zandron) Membrane Computing. International Work-shop, WMC 2002, Curtea de Argeș, Romania, August 2002. Revised Papers, Lecture Notes in Computer Science 2597, Springer-Verlag, Berlin, 2003 (437 de pagini).
• (cu C. Martin-Vide, V. Mitrana) Formal Language Theory and Applications, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (620 + xii pagini).
• (cu N. Jonoska, G. Rozenberg) Aspects of Molecular Computing. Essays Dedicated to Tom Head on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 2950, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (390 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Current Trends in Theoretical Computer Science. The Challenge of the New Century, Vol. I Algorithms and Complexity (664 + xii pagini), Vol. II Formal Models and Semantics (628 + xii pagini), World Scientific, Singapore, 2004.
• (cu C. Martin-Vide, G. Mauri, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC 2003, Tarragona, July 2003, Selected Papers, LNCS 2933, Springer-Verlag, Berlin, 2004 (382 + x pagini)
• (cu J. Karhumaki, H. Maurer, G. Rozenberg) Theory is Forever. Essays Dedicated to Arto Salomaa, on the Occasion of His 70th Birthday, LNCS 3113, Springer-Verlag, Berlin, 2004 282 + x pages).
• (cu G. Mauri, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC5, Milano, Italy, 2004, Selected Papers, LNCS 3365, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (417 + viii pagini).
• (cu G. Ciobanu, M.J. Perez-Jimenez) Applications of Membrane Computing, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (442 + x pagini).
• (cu M.A. Gutierrez-Naranjo, M.J. Perez-Jimenez) Cellular Computing. Complexity Aspects, Fenix Editora, Sevilla, 2005 (296 + viii pagini).
• (cu R. Freund, G. Lojka, M. Oswald) Proceedings of Sixth International Workshop on Membrane Computing, WMC6, Vienna, July 18–21, 2005 (540 de pagini).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, M.J. Perez-Jimenez, G. Rozenberg) Unconventional Computation. 4th International Conference, UC2005, Sevilla, Spain, October 2005. Proceedings, LNCS 3699, Springer-Verlag, Berlin, 2005 (268 + xii pagini; ISBN 3-540-29100-8, 77 de autori).
• (cu R. Freund, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC6, Vienna, Austria, 2005, Selected and Invited Papers, LNCS 3850, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (372 +x pagini; 45 autori).
• (cu C.S. Calude, M.J. Dinneen, G. Rozenberg, S. Stepney) Unconventional Computation. 5th International Conference, UC2006, York, UK, September 2006. Proceedings, LNCS 4135, Springer-Verlag, Berlin, 2006 (268 + x pagini).
• (cu H.J. Hoogeboom, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC7, Leiden, The Netherlands, 2006, Selected and Invited Papers, LNCS 4361, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (556 + x pagini).
• (cu G. Eleftherakis, P. Kefalas, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC8, Thessaloniki, Greece, 2007, Selected and Invited Papers, LNCS 4860, Springer-Verlag, Berlin, 2007 (454 + xii pagini).
• (cu D. Corne, P. Frisco, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, International Workshop, WMC9, Edinburgh, UK, Selected and Invited Papers, LNCS 5391, Springer-Verlag, Berlin, 2008 (404 + x pagini).
• (cu G. Rozenberg, A. Salomaa) Handbook of Membrane Computing, Oxford University Press, 2010 (672 + xviii pages).
• (cu M.J. Perez-Jimenez, A. Riscos-Nunez, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing, Tenth International Workshop, WMC 2009, Curtea de Argeș Romania, August 2009, Selected and Invited Papers, LNCS 5957, Springer-Verlag, Berlin, 2009 (488 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, T. Hinze, G. Rozenberg, A. Salomaa) Membrane Computing. 11th International Conference, CMC11, Jena, Germany, August 24-27, 2010. Revised, Selected, and Invited Papers, LNCS 6501, Springer-Verlag, Berlin, 2010 (394 + x pagini).
• (cu M. Gheorghe, G. Rozenberg, A. Salomaa, S. Verlan) Membrane Computing. 12th International Conference, CMC12, Fontainebleau, France, August 2011. Revised, Selected, Invited Papers, LNCS 7184, Springer-Verlag, Berlin, 2012 (372 + x pagini).
• (cu M.A. Martinez-del-Amor et al.) Proceedings of the Tenth Brainstorming Week on Membrane Computing, Sevilla, 2012, 2 volume, Fenix Editora, Sevilla, 2012 (322 + xii, respectiv, 302 + xii pagini).

* 1950: Andrei Sârbu (n. 6 decembrie 1950, Chișinău - d. 14 aprilie 2000, Chișinău), pictor originar din Moldova, care a contribuit la înnoirea limbajului plastic din spațiul basarabean, promotor al accentelor moderniste în pictură. A reușit să se impună prin lucrările sale non figurative, precum și cele realizate în limbajul pop art-ului și a realismului fotografic. La 6 decembrie 2013 familia Artistului a lansat web-situl, dedicat artei lui Andrei Sârbu: http://andreisarbu.info.  

Anii de început și formarea[modificare | modificare sursă]

A fost nascut intr-o familie mare - inafara de el mai erau sase copii, printre care fratii sai Vasile Sirbu si Mihail Sirbu.

A fost casatorit , sotia sa,Antonina activa in calitate de psiholog la USM.

Între 1963 și 1966 Andrei Sârbu a frecventat Școală de Arte Plastice A.V. Sciusev, filială a Școlii-internat nr. 1 din Chișinău. Aici face cunostina cu graficianul Vasile Cojocaru, cu pictorul Gheorghe Munteanu și cu sculptorul Dumitru Rusu (Scvortov).

După această perioadă pleacă la Sankt-Petersburg (pe atunci Leningrad) să-și continue studiile la Facultatea de Scenografie a Colegiului de Artă Teatrală “Valentin Serov”. Este nevoit să părăsească facultatea după trei ani de studii din considerente materiale. Aflarea la Sankt-Petersburg a avut un rol formator și i-a permis lui Andrei Sârbu să se familiarizeze cu contextul artei moderne, iar in perioada 1966-1967 și 1967-1968 face studii la Colegiul de arte plastice din Tallin, Estonia.

Din 1968 studiază și creează în atelierul renumitului pictor basarabean Mihai Grecu.

Andrei Sârbu debutează în 1968 cu lucrarea “Muscata din casă parinteasca” în cadrul expoziției autumnale de la Muzeul Național de Arte Plastice din Chișinău. Tot în același an își începe activitatea în calitate de scenograf al Teatrului “Luceafarul” din Chișinău în cadrul colaborării cu Esther și Mihai Grecu, Ion Ungureanu și Ilie Todorov.

În 1971 îl secundează pe Mihai Grecu la elaborarea și executarea eboșei desenului pentru decorul monumental al interiorului Pavilionului URSS de la Târgul internațional de la Leipzig.

Din 1973 Andrei Sârbu activează în calitate de profesor de pictură și artă decorativă în cadrul cursurilor pentru pictori-decoratori organizate de Ministerului Culturii din Republica Moldova.

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Lucrarea de debut “Muscata din casa părintească” (1968) nu s-a păstrat, însă o impresie asupra căutărilor artistului din acea perioadă ne-o oferă opera “Muscata” (1974).

Pânza “Mere” (1974) reprezintă o lucrare de referință din creația lui Andrei Sârbu.^[1]

Tablourile “Ceas-1” și “Ceas-2” (1976) în structura cărora sunt incorporate fragmente de dantelă și cadranul unui ceas fără ace atestă importanta acordata de artist, în anii ’70, tehnicii colajului.

Tot în aceasta perioada Andrei Sârbu participă la refacerea picturii bisericii din comună Stolniceni, județul Lăpușna împreună cu arhitecții Mihai Chiosev, Valerian Grosu și Ion Moraru. Iar în 1979 întreprinde lucrări monumentale în comun cu arhitectul Mihai Chiosev în comună Valea Trăisteni, județul Ungheni.

Datorită unor artiști americani precum Don Eddy și Andrew Flack, fotorealismul devine popular și în Europa, iar Andrei Sârbu a îmbrățișat acest limbaj după ce a creat o serie de lucrări influențate de Pop Art, lucrarea “Proiectie” (1976-77) reprezentând o operă de referință din această serie.

Lucrarea “Concerto grosso” (1978-79) marchează tranziția de la pictură fotorealista spre noul ciclu de picturi din anii ‘80. Motivul peliculei cinematografice care segmentează tabloul în două cadre distincte poate fi depistat în această lucrare, precum și imaginea florii soarelui, devenită ulterior, alături de gutuie, unul dintre motivele preferate ale naturilor statice realizate de Andrei Sârbu.

Perioadă realizării ciclului de tablouri cu genericul “Reflexe” (1987-89) este considerată că perioada atingerii de către Andrei Sârbu a maturității depline în creație. Operele din această perioadă precum “ Înaltul cerului”, “De treci codri de aramă”, “Fiind băiat păduri cutreeram”, “Nu credeam să-nvăț a muri vreodată” și ciclul de tablouri cu genericul “Câmp” țin de genul abstracției lirice.

Din 1988, în mare parte datorită eforturior lui Marat Ghelman, Andrei Sârbu începe să participe la expozițiile moscovite.

Lucrarea “Sonet” (1989) este une dintre cele mai reprezentative din ciclul “Reflexe” în care poate fi depistată influența expresionismului abstract, a suprematismului și a curentului De Stijl. “De treci codri de aramă” (1989) este una dintre cele mai poetice opere din această perioadă.

În seria “Metaforme” precum și în ciclul de tablouri “Fără titlu”, Andrei Sârbu caută limbajul picturii pure, non figurative.^[1]

Galbenul divers atât în saturație cât și în valoare a constituit un punct de reper care a structurat cromatic și compozițional operele din ciclul “Gutui” și “Floarea Soarelui, iar violetul din “Metaforma” (1990), “Ușa” (1996), Dimineața” (1997) impresionează prin intentisitatea sa și se impune în tablourile cu titlul “Metaformă/1990” în care rigurozitatea formelor amintește de abstracționismul lui Kandinsky și al lui Malevici”.^[2]

Andrei Sârbu a utilizat cu multă dibăcie și limbajul “Op Art”-ului (Artei Optice), în spiritul maestrului ei consacrat, pictorului francez Victor Vasarely.

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice la sfârșitul anului 1991, participarea la manifestările culturale din România devine accesibilă pentru artiștii plastici basarabeni. În perioadă 1993-95, Andrei Sârbu participă la taberele de creație de la Tescani, Câmpina, Tulcea și Câmpulung-Moldovenesc.

Lucrările sale sunt o prezență în cadrul “Saloanelor Moldovei” organizate începând cu 1991 la Chișinău, Bacău, Galați și București. În 1994 artistul devine laureat al expoziției-concurs prilejuită de ediția a IV-a a acestor saloane.

Andrei Sârbu devine unul dintre purtătorii de cuvânt al grupului “Zece” înființat la sfârșitul anului 1991.

În ultimul deceniu de viață artistul își îndreaptă atenția spre trecutul ținutului natal. Seria “Arheologie” asupra căreia Andrei Sârbu va lucra până în ultima zi, reprezintă o noua manifestare a talentului sau. O primă abordare a motivelor inspirate de vestigiile trecutului pot fi depistate încă din 1987 în lucrarea “Piatra istoriei”.

La finele anului 1998, Fundația Soros-Moldova a sprijinit proiectul “Arheo-” lansat de Andrei Sârbu, iar expoziția cu genericul omonim proiectului a avut loc în septembrie 1999 în incinta Muzeului Național de Arte Plastice din Chișinău. Artistul a abordat acest proiect cu o tema polisemantica prin prisma unei picturi moderne, dar pornind de la traditie.

La sfârșitul anului 1999 Fundatia Soros-Moldova i-a conferit artistului bursa de excelență.

Andrei Sârbu nu a avut ocazia să organizeze expoziția personală “Anno-Timpuri,” misiune care i-a revenit Antoninei Sârbu, soția artistului si care si de această dată a marcat publicul. La 14 aprilie 2000, Andrei Sârbu se stinge din viață.

Pe parcursul întregii sale vieți Andrei Sârbu a preferat să picteze peisaje, naturi statice sau compoziții abstracte. Artistul a lucrat mult după natură pe care a reușit să o transpună într-un limbaj liber formulat. Lucrările din ciclul “Gutuiele”, “Merele”, și “Floarea-Soarelui” au fost rodul unor permanente reveniri.

Totalmente străin artei angajate ideologic, profund ostil conjuncturismului în creație, Andrei Sârbu este unul dintre puținii artiști plastici basarabeni (din cea de a doua jumătate a secolului XX ) care nu au acceptat nici un fel de compromisuri și nu au colaborat principial cu fostul regim totalitar din URSS. Această incoruptibilitate a artistului i-a adus respectul colegilor de generație, dar i-a și remodelat în modul cel mai dureros condiția umană.^[3]

Întreaga creație a lui Andrei Sârbu denota faptul ca artisul a fost un pictor mare, exigent, dar și un om de cultura care a marcat perioada în care a existat și creat.

APRECIERI CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Mihai-Ștefan Poiată scria despre lucrarea “Verdele câmpului în amurg” (1990): “asistăm aici la o “ceartă” între Pollock și Mondrian, dar cred că mai curând e o replică a realului la adresă idealului, realul fiind spontaneitatea gestului, explozia emotivă. Această scuturătură violentă de pensula peste calmul rigorilor geometrice este pe cât de impulsivă, pe atât de înțeleaptă și îți sugerează că “explozia emotivă” a fost meditată îndelung și “replica” (cearta) mai curând un “rendez-vous” mult așteptat, căci ce ar fi realul fără ideal și ce valoare ar avea idealul în lipsă realului?” ^[1]

Iuri Tomoiko scria: “Asocierea gestului spontan cu structura plastică riguroasă conferă o integritate tablourilor lui Sârbu, iar de aici vine lejeritatea respirației interioare a spațiului pânzei și rafinamentului concepțiilor estetice”.^[1]

Prin abia perceptibile treceri de la o tonalitate la altă sau violențe scuturări impulsive ale penelului, prin cromatică restrictivă (generatoare de “grisaille”) sau caleidoscopice etalări ale întregului spectru cromatic, pictura lui Andrei Sârbu posedă un limbaj și o arhitectură absolut inconfundabile”.^[4]

Pentru a-i înțelege lucrările, nu ai nevoie de nici un fel de descifrări. Ai nevoie de suflet. Andrei Sârbu a reușit mai bine decât oricine să picteze lumina. El a știut să pătrundă toamnă până în adâncurile ei. […] Ne-a redat lumea dureros de pronunțat, de parcă ar fi privit-o din afară ei. Ne-a prezentat o lume din care a ținut să aleagă doar lumina, culegând aurul din toamne, din floarea-soarelui, din gutui, din lanul de grâu, un galben mistuitor, un galben sfâșietor, un galben fără limite, lăsat noua drept lecție de purificare.”

·         1950 - S-a născut Joe Dube, baterist american (Starz).

·         1950 - S-a născut Jeff Grob, baterist american (Looking Glass).

·         1955 - S-a născut Rick Buckler, baterist britanic (Jam, Time, UK, Sharp).

·         1955 - S-a născut Eddie Tenpole, vocalist şi compozitor britanic (Tenpole Tudor).

·         1956: Andrian-Sirojea Mihei (n. 6 decembrie 1956, Tulcea) este un politician român, membru al Parlamentului României, deputat în legislatura 2004-2008.

·         1957: S-a născut Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor, fiul compozitorului Gheorghe Dumitrescu; (m. 4 martie 1977). Tudor Dumitrescu , pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977. Dumitrescu a debutat în calitate de pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune și participarea la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. De-a lungul carierei sale, susține în țară recitaluri individuale, alături de orchestre simfonice^[3] (București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu, Galați) sau în diferite ansambluri camerale. Este prezent în emisiuni radiofonice și televizate.^[3] Este remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria;^[4] piesa cu care intră în concurs este Sonata de Franz Liszt.^[3] Peste hotare, mai susține recitaluri la Weimar, Geneva și în Polonia, fiind acompaniat de filarmonicele din Jena și Weimar. Repertoriul său include lucrări de Domenico Scarlatti, Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Alecsandr Skriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu etc. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română.

Tânărul compozitor a scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez și coarde ș.a. În viziunea compozitorului Doru Popovici, muzicii lui Dumitrescu „nu-i lipsește cantabilitatea de amplă respirație, după cum nici combinațiile armonice cromatice îndrăznețe nu îi sunt necunoscute. Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică și timbrală și, totodată, un apreciabil simț al arhitecturii. Muzica lui – ca și arta-i interpretativă – se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. Nu odată recurge la intonații populare, pe care reușește să le «alchemizeze» și să le integreze expresiv în neliniștitul său discurs sonor.”

Ultimul proiect de program al lui Dumitrescu, redactat cu câteva zile înaintea cutremurului, viza un recital pianistic la Ateneul Român, în luna aprilie. El cuprindea Sonatele op. 9, nr. 4 (în Mi major) și op. 10, nr. 2 (în Re major) de Ludwig van Beethoven și Sonata în fa minor, op. 5, de Johannes Brahms.

* 1958: Gheorghe Frăticiu (n. 6 decembrie 1958) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

·         1962 - S-a născut Ben Watt, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Everything But The Girl).
* 1964: Sevil Shhaideh (n. 4 decembrie 1964,^[1] Constanța, România; născută Sevil Geambec^[2]) este o politiciană română de etnie turcă, membră a Partidului Social Democrat, care a făcut parte din Guvernul Ponta (4).^[3] Este strănepoată după mamă a cunoscutului istoric turc născut în România, Kemal Karpat^[4].

A absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică în 1987. Este căsătorită din 2011 cu sirianul Akram Shhaideh, aceasta fiind a doua ei căsătorie.^[5]

La 21 decembrie 2016 Sevil Shhaideh a fost prima propunere făcută de președintele PSD, Liviu Dragnea, pentru funcția de prim-ministru al României, propunere refuzată de președintele Klaus Iohannis la 27 decembrie 2016.^[6]

Liviu Dragnea a declarat că Sevil Shhaideh a fost singura din partid în care a avut încredere că poate pune în aplicare programul de guvernare cu care formațiunea a câștigat alegerile, el arătând că aceasta va beneficia de un sprijin efectiv atât din partea sa, cât și a PSD.^[7]

Sevil Shhaideh s-a prezentat pe 22 septembrie 2017 la DNA, pentru a fi informată că are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de DNA. Anunțul a fost făcut chiar de vicepremier la ieșirea de la DNA. 

Sevil Shhaideh

Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice  În funcție 20 mai 2015 – 17 noiembrie 2015 Precedat de Liviu Dragnea Succedat de Vasile Dîncu

* 1973: Remus Mihai Goțiu (n. 6 decembrie 1973, Ilia, Ilia, Hunedoara, România) este un jurnalist, scriitor și politician român. La alegerile din 2016 a obținut un mandat de senator de Cluj din partea USR. A debutat în presa scrisă și în radio în 1993, acoperind toate domeniile jurnalistice (sport, social, politic, cultură, economic), colaborând atât cu presa locală (Clujeanul, Ieșeanul, Deveanul, Bihoreanul), cât și cu cea națională (Ziarul Financiar...). Între 2006 și 2010 a fost redactor-șef la Ziarul Clujeanului, Clujeanul și Viața Clujeanului^{[3][4][5][6][7]}. Din 2010 este analist-comentator la VoxPublica (platformă de comentarii, bloguri și opinii, pe site-ul Realitatea TV)^[8].

Președinte al Asociației Profesioniștilor din Presa Cluj (2011-2013)^[9][10].

Membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj^[11].

În 2013 s-a implicat în realizarea ziarului Apusenii Liberi^[12][13], realizat pe bază de voluntariat și tipărit din donații publice. Publicații: 

• Povestea unui poem discursiv (poezie, editura Paralela 45, 2001; ediția a II-a, editura Tritonic, 2003)^[15]
• Senzaționala evadare a lui Mihai Goțiu povestită chiar de El (roman, editura Tritonic, 2002)^[16]
• Ora 20. Telejurnal (proză scurtă, împreună cu revista La Plic, Chișinău, 2010)^[17][18]
• Afacerea Roșia Montană (editura Tact, 2013), rezultatul unei documentări de peste 11 ani a acestui subiect^{[19][20][21][22][23][24]}.

Ioan Piso, profesor de istorie la Universitatea Babeș-Bolyai fost director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca descrie în Cotidianul Afacerea Roșia Montană ca „un excelent manual de istorie a ultimilor 23 de ani, bine scrisă și cu o argumentație fără cusur, de care ar putea păli de invidie orice istoric al vremurilor noi”^[25]. Revista Cultura compară „masiva carte” cu o „investigație revelatoare”^[26]. În blogul revistei Cultura volumul e prezentat ca „cea mai bună, cea mai solidă carte de jurnalism de investigație din România” apărut ca „rezultat al unui efort gigantic de documentare, sistematizare și interpretare a poveștii Roșia Montană”^[27]. Cartea „Afacerea Roșia Montană”, apare în Top 5 cultural 2013 publicat de Adevărul, pe prima poziție la categoria nonfiction^[28]. Observator cultural consideră lucrarea „cea mai importantă carte a anului, un model de investigație jurnalistică, o complexă, pasionantă, dar calmă și echilibrată analiză a unor maladii socio-politice și economice de sistem, deopotrivă naționale, multi- și transnaționale”. ^[29]

• „Fraierilor!”, volum despre istoria activismului clujean, (editura Tact, 2015)^[30][31][32]

Este prezent în multe reviste și antologii literare din România, Ungaria și Italia, precum și în presa internațională (Presseurope, Eurotopics, Open Democracy).

Colaborator al Departamentului de Jurnalistică (2007-2009) și al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie (din 2008) de la Universitatea Babeș-Bolyai.

·         1976: Ionel Daniel Dănciulescu (n. 6 decembrie 1976, Slatina, Olt, România) este un fost fotbalist român care a evoluat pe postul de atacant. În prezent, el ocupă funcția de Director general al clubului Dinamo București.^[3]

Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria Ligii I, Dănciulescu și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, pentru care a jucat în perioada 1993 - 1995, marcând 8 goluri în 31 de meciuri. În 1995, Dinamo București l-a transferat, jucând la echipa din Șoseaua din Ștefan cel Mare vreme de doi ani, până în 1997, când a fost adus la Altay Izmir, Turcia.

În Turcia a rezistat doar jumătate de sezon, revenind în țară la Steaua București, marea rivală a lui Dinamo. A marcat 53 de goluri în 129 de meciuri pentru "roș-albaștrii" , reușind să câștige și de două ori campionatul României (1997-1998;2001-2001).

În 2002 a revenit la Dinamo, dar din cauza performanțelor realizate la Steaua, a fost contestat vehement de fanii "câinilor". În ciuda acestui lucru a devenit, odată cu trecerea timpului, unul dintre cei mai valoroși și importanți jucători de la Dinamo. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucători ai dinamoviștilor. În iunie 2009, a revenit și la naționala României, odată cu venirea lui Răzvan Lucescu ca selecționer. A jucat în meciul cu Lituania, câștigat de naționala României cu scorul de 1-0 în deplasare.

La 31 august 2009 a părăsit echipa Dinamo București și a semnat un contract pentru un sezon cu posibilitate de prelungire, cu echipa spaniolă din Segunda Division, Hércules Alicante. În iulie 2010, după ce i-a fost reziliat contractul cu formația spaniolă Hércules Alicante, a revenit la Dinamo București. A reușit golul 200 pe 17 noiembrie 2011, împotriva Ceahlăului.

Dănciulescu și-a anunțat retragerea pe data de 11 noiembrie 2013. În cariera sa de fotbalist, el a înscris peste 200 de goluri, aflându-se pe poziția a 2-a în clasamentul din toate timpurile al golgheterilor Ligii I.

* 1978: Iulian Tameș (n. 6 decembrie 1978, Mizil, județul Prahova) este un fotbalist român retras din activitate, având și cinci selecții în echipa națională de fotbal a României. Juca pe postul de mijlocaș ofensiv.

El a evoluat doar la echipe din România, exceptând o scurtă perioadă din anul 2005 când a fost legitimat la o echipă din Rusia.

* 1979: Viorel Frunză (n. 6 decembrie 1979) este un fotbalist internațional moldovean, care în prezent evolează la echipa Dacia Chișinău pe postul de atacant.

* 1980: Nicolae Daniel Balauru (n. 6 decembrie 1980, Alexandria) este un fotbalist român care evoluează pe postul de mijlocaș dreapta, în prezent fiind liber de contract. În trecut a evoluat la Rulmentul Alexandria, Rocar București, Politehnica AEK Timișoara, Apulum Alba-Iulia, Oțelul Galați, FCM Bacău, Unirea Urziceni, CS Mioveni, CS Otopeni, FC Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea, Inter Clinceni și, ultima oară, la Metaloglobus București.

* 1985: Florina Maria Chintoan (născută Bîrsan, 6 decembrie 1985, în Cluj-Napoca) este o jucătoare de handbal profesionistă din România, componentă a echipei naționale.^[3][4] În prezent, ea evoluează la clubul „U” Cluj, pe postul de pivot.

·       1985 - S-a născut Dulce Maria, actriță și interpretă mexicană (RBD)

Dulce María (n. Dulce María Espinosa Saviñón, 6 decembrie, 1985) este o cântăreață, actriță și compozitoare mexicană – foto: ro.wikipedia.org

 

* 1989: Doinița Gherman (n. 6 decembrie 1989, Chișinău, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova) este o cântăreață de muzică ușoară.

* 1997: Sabrina Ionescu (n. 6 decembrie 1997,^[1] Walnut Creek[*], SUA) este o jucătoare de baschet americană la Universitatea din Oregon. Ea este liderul tuturor femeilor NCAA în triple-double. Sabrina Ionescu este fiica lui Liliana Butas și a lui Dan Ionescu. Are doi frați gemeni, Andrei și Edward^[3], ultimul dintre ei jucând baschet la City College din San Francisco^[4]. Ea este de origine romana si vorbeste limba romana.

Decese

·         343: A murit Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae) (n. 270). Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Nicolae al Mirelor Lichiei - foto: basilica.ro

·         735: A decedat  prințul imperial japonez din perioada Nara,  Toneri (n. 28 ian. 676), al treilea fiu al împăratului Temmu si al  printesei Nītabe, fiica împăratului Tenji.

·       1185 - A murit regele Portugaliei Alfonso I; (n. 1109). A urcat pe tron fiul sau regele Sancho I.

Afonso I al Portugaliei, (n. Viseu, 1109, în mod tradițional 25 iulie – d. Coimbra, 1185, 6 decembrie), cunoscut și drept Cuceritorul, a fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului.
foto: ro.wikipedia.org

A fost al doilea fiu legitim, dar singurul care a supraviețuit, al regelui Afonso I al Portugaliei și a soției sale, Maud de Savoia. A folosit titlul de Rege de Algarve și/sau Rege de Silves, între 1189 și 1191.

Sancho I, Rege al Portugaliei, supranumit Populatorul, al doilea rege al Portugaliei, s-a născut pe 11 noiembrie 1154 în Coimbra, și a murit pe 26 martie 1212 în același oraș
foto: ro.wikipedia.org

·    1352 - A murit Papa Clement al VI-lea; (n. 1291).

Papa Clement al VI-lea (nume laic: Pierre Roger sau Petre de Fécamp; * în jur de 1290 la cetatea Maumont, Corrèze, Franța; + 6 decembrie 1352 la Avignon) a fost papa Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342 până la moartea lui – foto: ro.wikipedia.org

A fost papa Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342, până la moartea sa. Pope Avignon – Clement VI În 1348 a cumpărat ducatul Avignon de la Regina Ioana I. de Neapole cu 80.0000 de florini. În 1350 a proclamat a două sărbătoare a Anului Jubilar. A fost numit „un Dionis ecleziastic” de către marele poet italian Petrarca, din cauza numeroaselor sale amante și a gonoreei sale cronice sale cronice. Când a murit, 50 de preoți au oficiat slujba de maslu pentru odihna sufletului său timp de 9 zile consecutiv, dar opinia publică a căzut de acord că nu e nici pe departe îndeajuns.

·   1759 - A decedat prinţesa Louise-Élisabeth , primul copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franţei și a soției lui, Maria Leszczynska ; (n.14 august 1727).

Marie Louise Élisabeth a Franței, Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla (14 august 1727 – 6 decembrie 1759) – foto: ro.wikipedia.org

A fost sora geamănă cea mare a printesei Henriette – Anne. Ca fiică a regelui, ea era Fiica Frantei. S-a căsătorit cu Filip, Duce de Parma , al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, devenind Ducesă de Parma.

·    1779 - A murit pictorul francez Jean-Baptiste-Siméon Chardin ; (n. 02.11.1699).

Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris – d. 6 decembrie 1779, Paris), pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea.
foto (Chardin: Autoportret, pastel 1771 – Muzeul Louvre, Paris): ro.wikipedia.org

·         1796: Moare  împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Urca pe tron   fiul ei, Pavel I.

·      1892 - A decedat Werner von Siemens, inventator german; a avut un rol important în dezvoltarea telegrafiei. A realizat prima linie experimentală de tramvai, la Berlin în 1879; (n.13.12.1816).

Werner von Siemens (1816-1892), inginer, inventator și industriaș german
foto: ro.wikipedia.org

·         1912: A decedat Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete); (n.20.12.1852). Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia. 

DATE BIOGRAFICE

• Studiile secundare le efectuează la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
• În anul 1871 se înscrie la Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care o absolvă în 1875 și obține diploma de inginer.
• Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect.
• În 1883 primește premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
• Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice^[1].
• Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români.
• Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București.
• Între 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României.
• Între 1903-1912 este președintele Societății Arhitecților Români.

Lucrări:

Casa în care a locuit Ion Mincu

București, strada Arthur Verona

• Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța (1895)
• Casa Lahovari (1886)
• Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina
• Vila Robescu din Sinaia (1897)
• Casa Petrașcu din Piața Romană (1904)
• Școala Centrală de fete din București (1890)
• Palatul Administratic din Galați (1905-1906)
• Palatul Băncii Comerțului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916
• Palatul Primăriei (proiect)
• Școala de război din București (proiect)
• Cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
• A restaurat Biserica Stavropoleos din București (1904-1910)
• Casa Monteoru a fost renovată după planurile arhitectului în perioada 1887–1888 (Sediul Uniunii Scriitorilor)
• Casa Vernescu (1887-1889)
• A decorat interiorul Palatului de Justiție din București (1890-1895) 

  ARTICOLE

  • Școala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura și arta română)
  • Expozițiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura și arta română)
  • Concursul Camerei de Comerț din București, Palatul Bursei (1907 în revista Literatura și arta română)
  • Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)

* 1941: Teodor Neaga (n. 1878, comuna Dănceni, Basarabia, Imperiul Rus - d. 6 decembrie 1941, Penza, Uniunea Sovietică) a fost un om politic român, membru al Sfatului Țării. La data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, iar la 6 decembrie 1941 a decedat în Gulagul sovietic. La numai o lună după ocuparea Basarabiei de către forțele armatei sovietice în 1940, Teodor Neaga a fost arestat de NKVD, deținut, torturat și interogat la penitenciarul din Penza, unde a și murit în 1943, fără a se cunoaște locul unde a fost înmormîntat
* 1952: Dumitru Popovici (n. 25 octombrie 1902, Dăneasa, județul Olt, d. 6 decembrie 1952, Cluj) a fost un critic și istoric literar român. A fost fiul învățătorilor Ioana (născută Popescu) și Ioan Popovici. A urmat școala primară la Șerbănești-Olt (1909-1914), iar studiile liceale la liceul „Radu Greceanu” din Slatina (1914-1923). A absolvit Facultatea de litere din București în anul 1927 și obține titlul de doctor în anul 1935.

A fost asistentul onorific al lui Dumitru Caracostea între anii 1924 și 1926^[2], apoi profesor secundar la Slatina (1927-1930) și Iași (1930-1936). A devenit profesor universitar la Facultatea de litere din Cluj în anul 1936, unde a activat până în anul morții 1952.

Între anii 1930 și 1934, în vederea pregărtirii doctoratului, audiază la Paris cursurile lui D. Mornet, F. Baldensperger, P. Hazard, M. Roques și A. Mirambel, orientându-se spre studii de literatură comparată și activează ca lector de limba română la Universitatea Sorbona și la „Școala de limbi orientale”.^[2]

Publică primele articole de istorie literară în revista Oltul (Slatina, 1928). A debutat critic, propriu-zis, cu studiul Poezia lui Cezar Bolliac în Viața românească în anul 1929. A fost unul dintre membri fondatori ai revistei Atheneum din Iași în anul 1935, iar între anii 1935 și 1936 este la conducerea revistei.

Debutul editorial are loc în anul 1935 când își publică teza de doctorat, Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, urmată și întregită în același an de studiul Santa cetate. A întemeiat și condus, între anii 1942 și 1948, în timpul refugiului, revista Studii literare la Sibiu^[2], oraș unde a ținut cursuri de istoria ideologiei literare și de istoria literaturii române moderne. Scrie ediții critice din opera lui Dimitrie Bolintineanu (Scrieri alese, 1942) și Ion Heliade-Rădulescu (Opere, I-II, 1939-1943) și pregătește lucrare amplă de istorie a literaturii române moderne, din care publică doar primul volum, La Littérature roumaine à l’époque des Lumières în anul 1945.

Din ultimii ani ai vieții au rămas în manuscris o serie de proiecte și încercări literare: traducerea parțială a Infernului lui Dante, ciclul de poezii Aur legendar, începutul unui roman cu elemente satirice (Într-o vară, la moșie) și numeroase comedii, dintre care terminate sunt Bucătarul de la Salamandra (1946) și Regele din Propontide (1948-1950). Opera: 

• Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, București, 1935;
• „Santa cetate” între utopie și poezie, București, 1935;
• Literatura română în epoca „Luminilor”, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în 1938-1939;
• Literatura română modernă. Tendințe de integrare în ritmul cultural occidental, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în 1939-1940;
• Cercetări de literatură română, Sibiu, 1944; La Littérature roumaine à l’époque des Lumières, Sibiu, 1945;
• Eminescu în critica și istoria literară română, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în febr.-iun. 1947, Cluj, 1947; Poezia lui Eminescu, Cluj, 1948 (curs litografiat); Romantismul românesc, cuvânt înainte de Tudor Vianu, prefață de Dan Simonescu, ed. îngrijită și note I. Petrescu, (București), 1969;
• Poezia lui Mihai Eminescu, prefață de I. Petrescu, (București), 1969; fragment din Regele din Propontide, în Tribuna, XIV, nr. 5, 29 ian 1970 și nr. 48, 30 nov. 1972;
• Studii literare, postfață de A. Martin, ed. îngrijită și note de I. Em. Petrescu, Cluj, I (Literatura română în epoca „Luminilor”), 1972;
• Teatru (Bucătarul de la Salamandra, Regele din Propontide), cuvânt înainte de Anca Hațiegan, Ed. Arpeggione, Cluj, 2002.

Dumitru Popovici

* 1952: János Scheffler (în germană Johann Scheffler) (n. 29 octombrie 1887, Calmand, comitatul Sătmar, azi Cămin, județul Satu Mare - d. 6 decembrie 1952, Jilava) a fost episcop romano-catolic maghiar de origine șvabă de Satu Mare, deținut politic. În timpul unui duș i-a fost vărsată pe corp apă fierbinte, fapt care i-a cauzat arsuri grave. A fost înmormântat în cimitirul penitenciarului Jilava. În data de 1 iulie 2010 papa Benedict al XVI-lea a aprobat decretul de beatificare a episcopului Scheffler.^[1]

Slujba de beatificare a fost oficiată în data de 3 iulie 2011 de către cardinalul Péter Erdő în Catedrala din Satu Mare, în prezența a 15.000 de credincioși 

János Scheffler
Date personale
Născut	29 octombrie 1887[1]  Cămin, Cămin, Satu Mare, România
Decedat	6 decembrie 1952 (65 de ani)[1]  Jilava[*], Jilava, Regiunea București, România
Înmormântat	Catedrala romano-catolică din Satu Mare
Cauza decesului	tortură
Frați și surori	Ferenc Scheffler[*]
Cetățenie	România
Religie	Biserica Catolică[2]
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Satu Mare
Titlul	Episcop de Satu Mare
Perioada	1942 - 1952
Predecesor	István Fiedler
Succesor	Pál Reizer
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	17 mai 1942
Episcop consacrator	Jusztinián Serédi
Titluri precedente	Dieceza de Satu Mare
Premii	Corvin Wreath[*]

* 1953: Pante Pașca (n. secolul al XIX-lea, Făurești, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș - d. 6 decembrie 1953, Făurești) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. Pante Pașca a fost un vrednic țăran-gospodar, care a fost ales în fruntea Composeratului de pădure, ca președinte. A fost în fruntea tuturor acțiunilor de organizare din toamna anului 1918. După Unire, a fost președintele Composeratului local de pădure din Făurești.

* 1963: Ion Valentin Anestin (n. 24 decembrie 1900 la Craiova - d. 6 decembrie 1963 la București) a fost un artist grafic român, grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat și pentru caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Ion Valentin Anestin a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică.

În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 - septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini. 

Ion Valentin Anestin

Ion Valentin Anestin, portret de Iosif Iser.

·         1972 - A încetat din viaţă Vasile Posteucă, poet, plecat în Germania în anul 1941; a organizat, la Suceava, în anul 1936, primul Congres al studenţimii bucovinene

·         1975: A decedat Constantin (Dinu) Pillat, fiul marelui poet Ion Pillat. A fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej; (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”); (n.19 noiembrie 1921).

·       1988 - A murit Roy Orbison, muzician american, pionier al muzicii rock; (n. 23.04.1936).

Roy Kelton Orbison (April 23, 1936 – December 6, 1988) – foto: en.wikipedia.org

 

* 1991 - A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921).

Vladimir Colin - foto: artline.ro

Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. 1 mai 1921, București, d. 6 decembrie 1991, București), important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie.

·         1988 - A încetat din viaţă Ion Cosma, operator, actor, regizor, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1 februarie 1905)

·         1991: A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921). Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. 1 mai 1921, București, d. 6 decembrie 1991, București), important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie. Fiul lui Lazăr Colin, funcționar, și a Ellei (n. Pauker) a crescut într-o familie de evrei emancipați. Liceul Cantemir Vodă, Facultatea de Litere abandonată după un an deoarece timpul îi era acaparat de activitatea politică de activist al Comitetului Central al UTC. Ulterior a fost redactor pe la mai multe reviste, la Revista literară, Flacăra, secretar general de redacție la Viața românească.

În 1992, la București, scriitorul Leonard Oprea creează Fundația Culturală Română Vladimir Colin, onorând cu Premiul Internațional Vladimir Colin VIP americani-români și români, cum sunt: Vladimir Tismăneanu, Andrei Codrescu, Nicolae Manolescu, Șerban Foarță, Bogdan Ficeac, Radu Pavel Gheo.

A fost căsătorit cu poeta Nina Cassian^[5], apoi cu graficiana Marcela Cordescu^[6], care i-a ilustrat câteva din cărțile pentru copii (Basmele omului și Legendele țării lui Vam). A debutat cu un volum de Basme, în 1953, care a obținut Premiul de Stat. Au urmat apoi volumele de literatură fantastică Legendele țării lui Vam (1961) și de literatură științifico-fantastică A zecea lume, Pentagrama, 1967, Un pește invizibil și douăzeci de povestiri fantastice, 1970, Imposibila oază, 1984. A excelat în genul science fantasy și a obținut trei premii Eurocon, o performanță de neegalat pentru un autor din România. Printre operele din acest gen se numără și volumele de povestiri Viitorul al doilea, Dinții lui Cronos sau mini-romanul Babel.

A scris romane fantastice, romane științifico-fantastice (așa cum ar fi A zecea lume și Babel), basme, volume de povestiri științifico-fantastice și o carte de fantezie istorică, Legendele țării lui Vam. Aceasta a devenit cartea sa cea mai cunoscută, fiind editată și tipărită în Spania și Franța în volume de benzi desenate avându-l ca desenator pe artistul croat Igor Kordej (Igor Kordey în publicațiile americane și franceze).^[7] Editura Nemira i-a republicat cărțile într-o serie de autor Vladimir Colin, aducându-i un omagiu postum. A scris foarte multe basme moderne sau literatură de popularizare pentru copii. Opere publicate: 

• 27 de poeme, 1947, poezie
• Cormoranul pleacă pe mare, 1951, povestiri
• În spatele frontului, 1951, însemnări de război
• Pânzele vremii, 1951, nuvele
• Basme, 1953
• Nemaipomenita luptă dintre Papură-Împărat și Pintilie, 1953, basme
• Toroiman, 1953, basme
• Poveștile celor trei mincinoși, 1956, basme
• Zece povești pitice, 1957, basme
• Basmele Omului, 1958, basme
• Legendele țării lui Vam. O mitologie a omului, 1961, SF
• Povestea scrisului, 1966
• A zecea lume, 1964, SF
• Viitorul al doilea, 1966, SF
• Pentagrama, 1967, roman mitologic
• Dincolo de zidul de neon, 1968, roman
• Un pește invizibil și douăzeci de povestiri fantastice, 1970
• Mustățile fără pereche, 1970
• Povești de buzunar, 1970
• Capcanele timpului, 1972, SF
• Divertisment pentru vrăjitoare, 1972, sword and sorcery
• Grifonul lui Ulise, 1976, roman
• Dinții lui Cronos, 1975
• Ultimul avatar al lui Tristan, 1975, nuvelă SF
• Grifonul lui Ulise, 1976
• Babel, 1978
• Timp cu călăreț și corb, 1979/1985, roman
• Imposibila oază, povestiri fantastice, 1984
• Xele, motanul din stele, 1984

Părinți	Lazăr Colin Ella Pauker
Căsătorit cu	Marcela Cordescu, Nina Cassian

·         1991: György Aczél (György Appel) scriitor, jurnalist și politician comunist maghiar (n. 1917)

·         2002: A murit Dan Amedeo Lăzărescu, istoric, avocat, scriitor si politician român liberal, fost detinut politic; (n. 30.11.1918). Dan Amedeo Lăzărescu (n. 30 noiembrie 1918, București – d. 6 decembrie 2002, București), scriitor, traducător de limbă engleză și om politic român, fost deținut politic în perioada comunistă, membru al Partidului Național Liberal, deputat în legislatura 1990-1992 și senator de Timiș în legislatura 1996-2000.

·         2008: Paul Niculescu-Mizil, politician român (n. 1923)

* 2011: Victor Dumbrăveanu (n. 20 august 1946, Corlăteni, Bălți, RSSM - 4 decembrie, 2011, Chișinău ^[1]) a fost un prozator și publicist român originar din Basarabia. S-a născut într-o familie de țărani find primul copil în familie. Primele șapte clase le-a făcut în satul natal, apoi învață la Pelinia. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1968. A fost redactor la mai multe reviste: „Tinerimea Moldovei” (1972-1977), „Orizontul”, „Columna” (1986-1991), „Curierul de seară” ^[2]. În calitate de scriitor, Victor Dumbrăveanu a debutat în 1975, cu placheta de povestiri „Insula de coral” ^[3]. Din 2000 și până la deces a lucrat la ziarul municipal din Chișinău „Capitala” (Столица), îndeplinind mai multe funcții: redactor-șef adjunct, redactor-șef, director al ziarului. În ultimii ani a fost și redactor-șef al suplimentului „Monitorului de Chișinău”.

Victor Dumbrăveanu a fost căsătorit cu Eugenia și a avut două fiice: Doina și Dumitra. Opera: 

• Insula de coral - Chișinău, 1975;
• Fratele - Chișinău, 1976;
• Strigătul de pe celălalt țărm al dragostei - Chișinău, 1977;
• Orele de dimineață - Chișinău, 1978;
• Trenul ce aduce primăverile - Chișinău, 1980;
• Numește fericirea altfel, Chișinău, 1981;
• File de adio, Chișinău, 1981;
• Plecăciune în fața izvorului, Chișinău, 1983;
• Minunile meșterului Întrece-Timp, Chișinău, 1985;
• Nesomnul bărbaților, Chișinău, 1985;
• Pasărea din noi, Chișinău, 1987;
• Vornicel la nunta badei, Chișinău, 1988;
• Dor de casă. Chișinău, 1989;
• Nuntașii, Chișinău, 1991;
• Galopul cailor de lut, Chișinău, 1991;
• Casa cu fața spre ispită, Chișinău, 1993.

* 2017: Johnny Hallyday, cântăreț și actor francez (n. 1943). De-a lungul unei cariere impresionante de 57 de ani, Hallyday a lansat 79 de albume și a vândut peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume, cu precădere în lumea francofonă,^[15]plasând Hallyday ca unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din Franța și din întreaga lume.^[16]

Hallyday a câștigat cinci albume de diamant, 40 de albume de aur, 22 albume de platină și zece Music Victories.^[17], interpetând mai mult de 1.154 de cântece^[18] și cântând alături de 187 de muzicieni.

Intens apreciat pentru vocea sa puternică și performanțele sale spectaculoase, Hallyday ajungea uneori la stadioanele, unde urma să performeze spectacolele sale, fie intrând de-a dreptul în mijlocul mulțimii, fie sărind dintr-un elicopter, așa cum a făcut-o pe Stade de France, stadion pe care a avut nouă reprezentații. Printre cele 3,257 de reprezentații, completate în 187 de turnee, cele mai memorabile sunt considerate a fi fost cele de pe stadioanele Parc des Princes din 1993 și de pe Stade de France din 1998 (imediat după câștigarea de către Franța a Cupei Mondiale), respectiv spectacolul de la Turnul Eiffel din 2000, spectacole care sunt, de asemenea, considerate a fi show-uri record în termeni de bilete vândute și participare a publicului pentru un muzician francez. Cel puțin un milion de spectatori s-au adunat la spectacolul său live de la Turnul Eiffel, alături de peste alte nouă milioane de telespectatori, care au urmărit în direct transmiterea show-ului.

Hallyday a colaborat adesea cu cei mai buni artiști și muzicieni francezi ai timpului său, printre care cei mai notabili se aflau și Charles Aznavour, Michel Berger și Jean-Jacques Goldman, în timp ce show-urile sale au fost produse de Jean-Claude Camus, considerat a fi unul dintre cei mai buni producători muzicali francezi ai tuturor timpurilor.

Imens de popular în Franța, Johnny Hallyday era adesea și simplu numit „Johnny”, fiind considerat a fi un „monument național” (și singurul cântăreț de la Edith Piaf), fiind parte importantă a culturii franceze. Longevitatea sa artistică excepțională l-a făcut să devină o figură culturală familiară pentru patru generații, precum și un simbol al următorilor „Treizeci de ani glorioși”, atunci când Hallyday a „explodat” pe scena artistică francez a anului 1960. Peste 2.500 de reviste și publicații i-au dedicat coperte și articole de fond, respectiv 190 de cărți referitoare la artistul și muzicianul Johnny Hallyday au fost scrise în timpul vieții sale. Jean-Philippe Smet s-a născut în Paris, la data de 15 iunie 1943, dintr-un tată belgian, Léon Smet,^[19] și o mamă franceză, Huguette Eugénie Pierrette Clerc. Tatăl Léon Smet, care lucra ca un artist într-un club de noapte, și-a părăsit copilul și soția câteva luni mai târziu. Obligată de situație, Huguette Clerc a început a lucra ca model, având puțin timp de a se ocupa de fiul său.^[20] Jean-Philippe a fost crescut de mătușa sa, Hélène Mar,^[21] luîndu-și ulterior numele său de scenă după un văr prin alianță din statul american Oklahoma, care folosea numele de scenă de Lee Halliday. Lee a devenit un mentor al lui Smet, expunându-l muzicii americane și numindu-l ulterior "Johnny Hallyday". Influențat de mai mulți cântăreți americani ai anilor 1950, printre care Elvis Presley fusese o figură dominantă, Hallyday a devenit cunoscut ca muzicianul care cânta rock 'n' roll în franceză. Single-ul său de debut, "Laisse les filles" a fost lansat de casa de discuri Vogue în martie 1960.^[23] Primul său album, "Hello Johnny",a fost lansat ulterior, de asemenea în 1960.^[24]

Hallyday în 1965

În 1961, versiunea sa cover a cunoscutei melodii Let's Twist Again a vândut peste un milion de copii, fiind premiată cu "discul de aur".^[25] Aproape imediat, versiunea lui Hallyday a ocupat locuri fruntașe în aproape toate topurile europene, chiar dacă a fost ignorată de topul britanic UK Singles Chart.^[26]

Alături de britanicii Invaziei britanice, Johnny Hallyday a fost promavat de influentul show de televiziune The Ed Sullivan Show, cântând alături de una din stelele muzicii americane de atunci, Connie Francis, într-un spectacol înregistrat la celebrul club de noapte Moulin Rouge din Paris.

Sub managementul lui Bruno Coquatrix, Hallyday a produs multe apariții pe celebra scenă Paris Olympia. La prima lor apariție în concert, (ulterior) celebra trupă The Jimi Hendrix Experience a lui Jimi Hendrix, a deschis spectacolul pentru Johnny Hallyday, în Nancy, pe 14 octombrie 1966. Diferite înregistrări ale spectacolului, incluzând filmice, dar și ale petrecerii de după show există, în care Hallyday, Hendrix, managerul Chas Chandler și alți apropiați se găsesc petrecând împreună.^[27] Hallyday s-a socializat de asemenea, printre alții, cu Keith Richards și Bob Dylan. 

Prima soție a lui Hallyday, Sylvie Vartan, în 1966

A patra și ultima soție a lui Hallyday, Læticia Boudou, în 2009

Căsătorii și copii

Hallyday a fost căsătorit de cinci ori, incluzând de două ori cu aceeași femeie, Adeline Blondieau, între 1990 și 1992, respectiv între 1994 și 1995. Primele patru căsnicii s-au terminat prin divorțuri, ultima (cu Læticia Boudou, care i-a devenit văduvă) fiind cea mai lungă (de peste 21 de ani), terminându-se prin decesul artistului.

Prima căsătorie a lui Hallyday a fost cu cântăreața franceză Sylvie Vartan, cu care a colaborat muzical adesea, durând 15 ani, între 1965 și 1980.^[29] Cei doi au împreună un fiu, David, născut în 1966. Hallyday, care locuise de mult în Los Angeles, California, statul California, era și proprietarul unui mic castel, în Gstaad, Switzerland, unde locuise între 2006 și 2015 pentru a evita taxele exorbitante impuse de guvernul francez pentru cei cu venituri de peste un milion de euro anual.^[22][30] Hallyday afirmase de mai multe ori ca ar reveni din nou la o rezidență franceză, dacă Franța și-ar modifica legile fiscale.^[31] În ianuarie 2014, Hallyday a afirmat că locul său actual de rezidență este Statele Unite, ca urmare a investigațiilor unui jurnalist elvețian, care demonstrase că Hallyday nu a petrecut destul timp în Gstaad pentru a se califica ca rezident elvețian.^[32]

Locuind în California, una din activitățiile favorite ale muzicianului francez era folosirea motocicletei sale Harley-Davidson pentru a avea în lungi excursii în deșerturile californiene, poposind la motelurile mici presărate de-a lungul rutelor folosite.

Johnny Hallyday

Părinți Léon Smet[*]  Căsătorit cu Laeticia Hallyday[*] (25 martie 1996–2017) Adeline Blondieau[*] (9 iulie 1990–11 iunie 1992) Sylvie Vartan (12 aprilie 1965–5 noiembrie 1980) Babeth Étienne[*] (1 decembrie 1981–3 februarie 1982) Adeline Blondieau[*] (19 aprilie 1994–9 mai 1995) Nathalie Baye[*]  Copii David Hallyday[*] Laura Smet[*]

* 2018: Vasile Adamescu (n. 5 septembrie 1944, Borcea, Călărași, d. 6 decembrie 2018, Cluj-Napoca^[1]) a fost un profesor și artist român, cu surdocecitate.

BIOGRAFIE

S-a născut la 5 septembrie 1944, iar la vârsta de 2 ani și jumătate, în urma unei meningite, și-a pierdut văzul și auzul (ca atare, nu a învățat nici să vorbească)^[2].

A urmat Liceul Special pentru Deficienți de Vedere la Cluj^[3], unde profesoara Florica Sandu, dublu specializată, pentru nevăzători și deficienți de auz, a reușit să îl instruiască să comunice^[4]. A urmat studii superioare, la Facultatea de Psihopedagogie a UBB Cluj^[3]. A fost profesor la același liceu clujean (de unde s-a pensionat în 2004). Activează pentru instruirea persoanelor cu dizabilități și legislația de protecție a acestora. A fost căsătorit de două ori, prima dată a rămas văduv, iar a doua oară a divorțat. Autor de modelaje, cu expoziție (2015) la Muzeul Astra din Sibiu^[1]. 

DISTINCȚII ȘI DECORAȚII

La sfârșitul lunii ianuarie 2013, președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Decorația i-a fost conferită în semn de apreciere pentru înalta sa ținută morală, pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă, la catedra Liceului de Nevăzători din Cluj-Napoca, ajutând mai multe generații de persoane cu dizabilități să își făurească o carieră în cadrul societății. 

Sărbători

·         În calendarul creștin-ortodox: +) Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni - dezlegare la pește 

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni – foto: basilica.ro

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor.

Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale)

·   Finlanda – Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1917)

Amplasarea Finlandei – foto: ro.wikipedia.org

Finlanda (în finlandeză Sunet Suomi; în suedeză Finland), denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.

RELIGIE ORTODOXĂ

 +) Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni - dezlegare la pește 

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) şi pentru viaţa sa curată şi nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Vestind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, a fost întemniţat, dar în timpul lui Constantin cel Mare (306-337) a fost eliberat din închisoare. Mergând el la Mira, nu a trecut multă vreme şi s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea. A luat parte la lucrările acestui Sinod Ecumenic din anul 325. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, eliberând din temniţă trei oameni nevinovaţi, care aflând de timpul când aveau să fie omorâţi, l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae pentru a-i izbăvi. De aceea, sfântul ca unul grabnic ajutător s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta din urmă l-a mustrat pentru nedreapta acuzare adusă celor trei oameni, iar pe împărat l-a înştiinţat de nevinovăţia celor trei, scăpându-i astfel de la moarte. Pe lângă aceasta a făcut şi multe alte minuni. Păstorind cu multă înţelepciune turma cea duhovnicească încredinţată lui, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat în pace la Domnul, neuitând nici după moarte turma sa. Moaştele Sfântului Nicolae se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse de la Mira Lichiei în data de 9 mai 1087. De asemenea, mâna sa se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti. 

Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei

• • 

    Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei

    Viața Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei

Sfântul Nicolae era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine.

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic și mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părțile Lichiei, în cetatea ce se numește Patara, din părinți cinstiți și de bun neam, dreptcredincioși și bogați. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa, Nona. Această binecuvântată pereche, petrecând cu bună credință în însoțirea cea legiuită și împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viața lor cea plăcută lui Dumnezeu și pentru multele milostenii și faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfântă – singuri ei fiind rădăcină sfântă – și s-a făcut cum zice psalmistul: Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care și-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâlcuiește „biruitor de popor”; și cu adevărat s-a arătat biruitor al răutății, așa binevoind Dumnezeu spre folosul de obște al lumii.

După acea naștere, maica sa Nona a rămas stearpă, până la dezlegarea din legăturile cele trupești, mărturisind singură firea că nu este cu putință a se mai naște alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă și întâi și pe urmă, care din pântecele maicii sale s-a sfințit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a viețui decât cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge la sân, făcând minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întâi a mânca, ci a posti. Căci după nașterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor și întîi-stătător. Când se apropia de pieptul maicii sale, se cunoștea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalți – pentru că numai din sânul cel drept sugea lapte – având să dobândească cu cei drept-credincioși starea cea de-a dreapta.

Apoi a început a fi și postitor ales, căci miercurea și vinerea numai o dată sugea lapte de la sân și atunci seara, după săvârșirea obișnuitei rugăciuni creștinești, de care lucru părinții lui se mirau foarte și se minunau și mai dinainte pricepeau ce fel de postitor va fi Nicolae mai pe urmă. Acel obicei de a posti, deprinzându-l Fericitul din scutece și l-a păzit în toată viața sa, până la fericitul său sfârșit, petrecând miercurea și vinerea în post. Deci crescând pruncul cu anii, creștea împreună și cu înțelegerea și cu obiceiurile cele bune, pe care le învăța de la părinții săi cei buni; fiind că o holdă roditoare, care primește în sine sămânța învățăturii celei bune, care odrăslește și aduce în toate zilele roade noi de fapte bune.

Sosind vremea de școală, a fost dat la învățătura dumnezeieștii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minții și cu povățuirea Sfântului Duh, în puțin timp, a ajuns la multă înțelepciune. Apoi, atât de mult a sporit în învățătura cărții, pe cât era de trebuință bunului cârmaci al corăbiei lui Hristos și păstorului celui iscusit al oilor celor cuvântătoare. Deci, făcându-se desăvârșit în cuvântul învățăturii, s-a arătat desăvârșit și în lucrul vieții; de la prietenii deșarte și de la vorbe nefolositoare cu totul se abătea și a vorbi cu femeile sau a căuta cu ochii la fața femeiască, foarte mult se ferea, căci fugind, se depărta de petrecerea împreună cu femeile.

Având adevărată înțelepciune și minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu și totdeauna zăbovea în sfintele biserici, după cum zice proorocul: „Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu”. De multe ori, câte o zi întreagă și câte o noapte, petrecând în rugăciunile cele gânditoare de Dumnezeu și în citirea dumnezeiștilor cărți, învăța înțelegerea cea duhovnicească și se îmbogățea cu dumnezeieștile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregătea pe sine locaș vrednic, precum este scris: Voi sunteți biserica lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu viețuiește în voi.

Deci tânărul cel îmbunătățit și curat, având în sine Duhul lui Dumnezeu, se arăta cu totul duhovnicesc, arzând cu duhul și slujind Domnului cu frică, încât nu se vedea la dânsul nici un fel de nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrân pentru care tuturor s-a făcut minunat și slăvit. Căci precum omul cel bătrân, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în râs de toți, tot așa și tânărul, dacă are năravul bărbatului celui bătrân, se cinstește de toți cu mirare; pentru că sunt nepotrivite tinerețile pentru bătrânețe, dar cinstite și frumoase sunt bătrânețile în tinerețe.

Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu același nume ca și dânsul. Unchiul său, văzând pe nepot sporind în viață cu fapte bune și cu totul înstrăinându-se de lume, a sfătuit pe părinții lui să-l dea să slujească lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepădat a dărui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dânsul. Pentru că scrie în cărțile cele vechi pentru dânșii, cum că fiind neroditori și deznădăjduindu-se de a mai avea copii, cu multe rugăciuni, cu lacrimi și cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu; iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dânsul.

Primind episcopul pe tânărul bătrân, care avea înțelepciunea ca o căruntețe și viața cea mai curată, l-a suit pe treptele cele sfințite ale preoției, iar când s-a hirotonisit, episcopul întorcându-se către poporul care era în biserică și umplându-se de Duhul Sfânt, a proorocit zicând: „Iată, fraților, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristați ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paște bine sufletele celor rătăciți și la pășunea buneicredințe îi va aduce pe dânșii; apoi se va arăta și ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi”. Această proorocire s-a împlinit mai pe urmă, precum vom arăta în istorisirea ce o vom face.

Deci, primind Sfântul Nicolae asupra sa treapta preoției, adăuga osteneală la osteneală, petrecând în post și în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sîrguindu-se a urma celor fără de trupuri. Astfel, viețuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească și se arăta vrednic de cârmuirea Bisericii.

În acea vreme unchiul său, episcopul Nicolae, vrând a se duce în Palestina ca să se închine acolo sfintelor locuri, a încredințat toată cârmuirea bisericii nepotului său. Deci acesta, împlinind locul aceluia, avea toată purtarea de grijă pentru rânduiala bisericilor, ca și episcopul unchiul său. În acea vreme, părinții fericitului, părăsind această viață vremelnică, s-au mutat la cea veșnică, iar Sfântul Nicolae, rămânând moștenitorul averii lor, a împărțit-o celor săraci. Pentru că nu se uita la bogăția ce curge alăturea, nici se îngrijea pentru înmulțirea ei; ci, lepădându-se de toate poftele lumești, se sârguia cu toată osârdia a se uni cu Dumnezeu, către care grăia: „Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; către Tine sunt aruncat din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu ești Tu”. Deci mâna lui era întinsă către săraci, ca un râu cu apă multă ce curge cu îndestulare.

Pentru ca multele lui milostenii să fie mai cu lesnire cunoscute, să arătăm una și anume: Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviți și bogați, care mai pe urmă a rămas sărac și neslăvit, căci viața veacului acestuia este nestatornică. Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase și acum, fiind lipsit de toate cele de trebuință, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte și cugetă să-și dea fetele sale spre desfrânare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, ca doar astfel să aibă ceva de folos și să câștige pentru el și fetele sale îmbrăcăminte și hrană. Vai, în ce fel de gânduri necuvioase alungă pe om sărăcia cea mare! Deci bătrânul acela fiind în astfel de cugete rele și gândul său cel rău vrând acum a-l aduce cu ticăloșie în fapt, Dumnezeu Care nu voiește a vedea în pierzare firea omenească, ci cu iubire de oameni, se pleacă spre nevoile noastre, a pus bunătate în inima plăcutului Său, Sfântul Nicolae și l-a trimis spre ajutor către bărbatul care era să piară cu sufletul, prin însuflare tainică, mângâind pe cel ce era în sărăcie și scăpându-l din căderea păcatului.

Deci, auzind Sfântul Nicolae de lipsa cea mare a bărbatului aceluia și prin dumnezeiască descoperire înștiințându-se de cugetarea lui cea rea, i-a părut foarte rău pentru dânsul și a cugetat că astfel cu mâna sa cea făcătoare de bine, să-l răpească împreună cu fetele sale ca din foc de la sărăcie și de la păcat. Însă n-a vrut să fie de față cu bărbatul acela, ca să-i spună despre facerea sa de bine, ci, în taină a cugetat să-i dea aceluia milostenia sa cu îndurare. Și aceasta vrea s-o facă pentru două pricini: întâi ca să scape de slava omenească, pentru că ținea seama de ce zicea Evanghelia: „Luați aminte, să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor”; și, al doilea, ca și pe bărbatul acela, care odinioară era bogat, iar acum ajunsese în mare sărăcie, să nu-l rușineze, căci știa că sunt grele unele ca acestea, celor ce din bogăție și din slavă cad în sărăcie, fiindcă se rușinează sufletele acelora, aducându-le aminte de bogăția cea mai dinainte. Pentru aceasta, a gândit a face așa, după cuvântul lui Hristos: „Să nu știe stânga ta, ce face drepta ta”. Căci atât de mult fugea de slava omenească, încât chiar de acela căruia îi făcea bine se sârguia a se tăinui pe sine.

Așadar, luând o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopții la casa acelui bărbat și, aruncând-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa. Dimineață, sculându-se bărbatul și aflând legătura, a dezlegat-o și văzând galbenii s-a înspăimântat, căci socotea că este vreo nălucire, temându-se că nu cumva aurul ce vedea să fie vreo înșelăciune, de vreme ce nu aștepta de la nimeni și de nicăieri vreun făcător de bine. Drept aceea, întorcând galbenii cu vârful degetului, privea cu dinadinsul și cunoscând că este adevărat, se veselea și se minuna, iar de bucurie, plângea cu lacrimi fierbinți și, cugetând mult în sine cine i-ar fi făcut lui o asemenea facere de bine, nu se dumirea. Deci, socotind a fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îi mulțumea neîncetat, dând laudă Domnului Celui ce se îngrijește de toți. Apoi îndată pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a măritat-o după un bărbat și i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei.

Despre aceasta înștiințându-se minunatul Nicolae, că a făcut după voia lui, bărbatul acela, i-a părut bine. Și iarăși se arăta gata a face aceeași milă cu a doua fiică a bătrânului, sîrguindu-se a păzi și pe fecioara aceasta prin nunta legiuită de păcatul cel fărădelege. Deci, pregăti și altă legătură de galbeni, asemenea cu cealaltă și, peste noapte, ferindu-se de toți, a aruncat-o pe aceeași fereastră, în casa bătrânului aceluia.

Dimineață, sculându-se acel om sărac, a găsit iarăși aur, asemenea ca întâia oară. Apoi a început a se minuna și de acela și, căzând cu fața la pământ, cu lacrimi fierbinți mulțumea, zicând: „Dumnezeule, voitorul milei și chivernisitorul mântuirii noastre, care mai întâi m-ai răscumpărat cu Sângele Tău și acum casa mea și pe fiicele mele izbăvindu-ne prin aur din cursa celui rău, Însuți arată-mi pe cel ce slujește voii Tale celei milostive și bunătății Tale celei iubitoare de oameni. Arată-mi pe îngerul Tău cel pământesc, pe cel ce ne păzește pe noi de pierderea păcatului, ca să știu cine este unul ca acela, care ne scoate pe noi din sărăcia ce ne întristează și care ne izbăvește de gândurile cele rele, că iată, după mila Ta, Doamne, cu îndurarea cea făcută în taină, cu mâna plăcutului Tău, voi da și pe a doua fiică a mea cu nuntă legiuită după bărbat și așa voi scăpa de cursele diavolului, care vrea prin câștig necurat să-mi aducă mare pierdere”.

Apoi bărbatul acela, rugându-se Domnului și mulțumind bunătății Lui, a făcut nuntă și fiicei sale de a doua, având nădejde în Dumnezeu – căci neîndoită nădejde și-a pus în El – cum că va purta grijă și pentru a treia fiică a lui și-i va da și acesteia să aibă viețuitor iubit, după lege, trimițându-i iarăși aur din destul, tot cu acea mână făcătoare de bine. De aceea, nu dormea noaptea străjuind, ca să poată simți pe făcătorul de bine și să se învrednicească a vedea de unde îi aduce aurul acela. Și iată, nu după multă vreme, a sosit cel așteptat. Căci a venit și a treia oară plăcutul lui Hristos, Nicolae și, ajungând la locul cel obișnuit, tot așa a aruncat o legătură de galbeni pe aceeași fereastră și îndată s-a întors la casa sa. Tatăl fecioarelor găsind aurul aruncat pe fereastră, a alergat îndată cât putea în urma celui ce se întorcea la casa sa, pe care, ajungându-l și cunoscându-l cine este – căci sfântul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bună și pentru neamul lui cel luminat – a căzut la picioarele lui, sărutându-le și numindu-l izbăvitor, ajutător și mântuitor sufletelor, celor ce ajunseseră întru pierderea cea mai de pe urmă. Apoi zise: „De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare întru milă, prin îndurările tale, de mult aș fi pierit eu, ticălosul tată, împreună cu fiicele mele, prin căderea în focul Sodomei, vai mie! Și iată, acum prin tine suntem mântuiți din amara cădere în păcat”. Acestea și mai multe grăia cu lacrimi către sfânt. Iar el abia l-a ridicat pe picioare și cu jurământ a zis aceluia, că în toată viața lui să nu spună nimănui ceea ce s-a făcut. Apoi sfântul, spunând multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa.

Iată una din faptele cele multe ale milostivirii ale Sfântului Nicolae, ce s-a povestit aici, ca să cunoască oricine cât era de milostiv către cei săraci. De s-ar fi povestit milele lui una câte una și câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câți flămânzi a hrănit, pe câți goi a îmbrăcat și pe câți a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti.

După aceasta Cuviosul Părinte Nicolae a voit a se duce în Palestina, spre a vedea Sfintele Locuri și a se închina acolo, unde a umblat trupește Domnul nostru Iisus Hristos, cu prea curatele Sale picioare. Deci, plutind corăbierii împrejurul Egiptului și neștiind ce avea să li se întâmple, Sfântul Nicolae, care era împreună cu dânșii, vedea mai bine că are să fie întuneric, vifor și lovire de vânturi cumplite. Apoi le spuse că, mai înainte a văzut pe vicleanul vrăjmaș intrând în corabie, vrând să o scufunde împreună cu oamenii. După aceea a năvălit asupra lor o furtună mare, fără veste și ridicându-se un nor, s-a făcut vifor pe mare. Iar cei ce pluteau s-au temut foarte mult de groaza morții și rugau pe Sfântul Nicolae să le ajute și să-i izbăvească de nevoia cea fără de veste ce căzuse asupra lor zicând: „Sfinte al lui Dumnezeu, de nu ne vei ajuta cu rugăciunile tale către Dumnezeu, îndată ne vom cufunda în această adâncime și vom pieri”. Iar el, zicându-le să îndrăznească și să-și pună nădejdea în Dumnezeu și fără îndoială să aștepte grabnică izbăvire, însuși a început cu sârguință a se ruga către Domnul. Și îndată s-a liniștit marea și toată groaza s-a prefăcut în bucurie, iar ei, trecând necazul, s-au bucurat mult și au mulțumit lui Dumnezeu și plăcutului său, Sfântului Nicolae și foarte mult se minunau de proorocirea furtunii și de scăparea din nevoie.

Tot atunci, unul din corăbieri s-a suit în vârful catargului, precum este obiceiul celor ce îndreptează corabia, și, când era să coboare de acolo, a alunecat de sus și a căzut în mijlocul corăbiei, zăcând fără suflet. Iar Sfântul Nicolae, mai înainte de a-l chema în ajutor, l-a înviat cu rugăciunea pe acel om și, nu ca pe un mort, ci ca pe cel cuprins de somn, l-a sculat și l-a dat viu corăbierilor. Apoi, ridicând toate pânzele și fiind vânt cu bună sporire, au plutit în liniște și au sosit la limanul Alexandriei, unde plăcutul lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae, a tămăduit pe mulți bolnavi. Izgonind diavolii din oameni și pe mulți necăjiți mângâind, a pornit iarăși pe cale spre Palestina și ajungând la Sfânta Cetate a Ierusalimului, s-a suit la Golgota, unde Hristos Dumnezeu a lucrat mântuirea neamului omenesc, întinzându-Și pe Cruce prea curatele Sale mâini. Acolo a înălțat fierbinți rugăciuni din inimă sa, care ardea de dragoste, dând mulțumire Mântuitorului nostru. Apoi, a înconjurat toate sfintele locuri, făcând multe închinăciuni pretudindeni. Iar când era să intre noaptea în sfânta biserică la rugăciune și ușile erau închise, s-au deschis singure, dând intrare aceluia, căruia, chiar porțile cerești îi erau deschise.

Zăbovind în Ierusalim vreme îndelungată, se pregătea a merge în pustie, dar, printr-un glas dumnezeiesc de sus, a fost sfătuit să se întoarcă în patria sa. Pentru că Dumnezeu, Cel ce toate le rânduiește spre folosul sufletelor noastre, nu vrea să fie ascunsă sub obrocul pustiei acea făclie, pe care o pregătise să fie pusă în sfeșnicul mitropoliei din Lichia. Deci, aflând o corabie, s-a tocmit cu corăbierii să-l ducă în patria sa.

Aceștia au gândit însă să facă lucrul cu vicleșug, adică să îndrepteze corabia lor în altă parte, nu spre Lichia. După ce s-a așezat în corabie, plecând de la mal, Sfântul Nicolae a văzut că corabia nu plutește spre patria sa. Atunci degrabă a căzut la picioarele corăbierilor și-i rugă să îndrepteze calea spre Lichia, dar ei, nebăgându-l în seamă, mergeau în partea unde gândeau ei, neștiind că Dumnezeu nu va lăsa pe plăcutul Său să fie în mâhnire. Deci, suflând un vifor împotrivă, a întors corabia în altă parte și degrabă a dus-o în Lichia, iar pe corăbieri îi îngrozea cu nevoia cea mai mare. Așa Sfântul Nicolae, cu puterea lui Dumnezeu fiind dus pe mare, a sosit în patria sa. El însă, fiind fără de răutate, n-a făcut nici un rău acelor vrăjmași, nici s-a pornit spre mânie și nici măcar vreun cuvânt aspru nu le-a zis, ci cu binecuvântare i-a liberat în părțile lor. Iar el a mers în mănăstirea pe care o zidise moșul său, episcopul Patarelor și o numise Sfântul Sion. Acolo, Sfântul Nicolae s-a arătat foarte iubit tuturor fraților, care, cu mare dragoste, primindu-l ca pe îngerul lui Dumnezeu, se îndulceau de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate și se foloseau de viața lui, cea întocmai cu a îngerilor și urmau obiceiurile lui cele bune, cu care împodobise Dumnezeu pe credinciosul robul Său.

Aflând Sfântul Nicolae în această mănăstire viață liniștită și loc mai lesnicios pentru gândurile sale către Dumnezeu, ca un liman de liniște, nădăjduia că și cealaltă vreme a vieții sale să o petreacă acolo. Dar Dumnezeu îi arăta calea, voind ca acea comoară bogată, a tuturor faptelor bune, cu care avea să se îmbogățească toată lumea, să nu fie ascunsă, ca într-o țarină acoperită de pământ, într-o mănăstire deosebită și într-o cameră mică închisă; ci să fie la vederea tuturor, ca prin acea comoară duhovnicească, să se facă neguțătorie duhovnicească, care pe multe suflete le va afla.

Astfel sfântul, stând odată la rugăciune, a auzit un glas de sus: „Nicolae, să intri în nevoința poporului, dacă dorești să fii de Mine încununat”. Acest glas auzindu-l, Nicolae s-a spăimântat și cugetă întru sine: Ce voiește glasul acela și ce cere Domnul de la dânsul? Și iarăși auzi glas, spunându-i: „Nicolae, nu este aceasta holda pe care trebuie să Mi-o aduci roadă și pe care o aștept de la tine; ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu”. Atunci Sfântul Nicolae a cunoscut voia lui Dumnezeu, ca, lăsând liniștea, să meargă să slujească la mântuirea omenilor. Deci cugeta încotro se va duce: la patria sa, în cetatea Patara, la cunoscuți, sau în altă parte. Dar, temându-se și fugind de slava omenească cea deșartă, a gândit să se ducă în altă cetate, unde nu-l va cunoaște nimeni.

În acea latură a Lichiei este o cetate slăvită, care se numește Mira, mitropolia Lichiei. Deci, într-acea cetate a venit Sfântul Nicolae, fiind condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, încât nimeni nu-l știa. Acolo trăia ca unul din săraci, neavând unde să-și plece capul. El nu se ducea decât în casa Domnului, având liman numai pe Dumnezeu.

În acea vreme, s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetății Mira, Ioan arhiepiscopul și mai întâi șezător pe scaun în toată țara Lichiei. Atunci s-au adunat toți episcopii țării aceleia, în Mira, ca să aleagă un bărbat vrednic pentru acel scaun. Deci, fiind acolo bărbați cinstiți și cu bună înțelegere, erau nedumeriți între ei, pe care să-l aleagă. Unii, fiind porniți din râvna dumnezeiască, au zis că lucrul acela nu este al alegerii omenești, ci al rânduielii lui Dumnezeu. Deci se cuvine a se face rugăciune pentru aceasta, ca însuși Domnul să arate cine este vrednic să primească o treaptă ca aceasta și să fie păstor peste toată Lichia.

Toți, ascultând acel sfat bun, au făcut rugăciune cu sârguință și cu post. Iar Domnul, făcând voia celor ce se tem de El și ascultând rugăciunea lor, a descoperit bunăvoirea Sa, unuia din episcopii aceia care era mai bătrân, într-acest chip; stând el la rugăciune, i s-a arătat un bărbat luminat, poruncindu-i să meargă de cu noapte și să stea lângă ușile bisericii și să ia seama cine va intra mai înainte decât toți în biserică; „acela” – zicea el – „este îndemnat de Duhul Meu și, luându-l cu cinste, să-l puneți arhiepiscop. Iar numele bărbatului aceluia este Nicolae”. Această vedenie dumnezeiască având-o episcopul acela și auzind ceea ce i se poruncise în vedenie, a vestit celorlalți episcopi, iar aceia, auzind, s-au îndemnat mai mult spre rugăciune, cu iubire de osteneală.

Atunci episcopul care a văzut descoperirea a stat la locul acela, unde i s-a poruncit în vedenie și aștepta venirea bărbatului dorit. Deci, când a fost vremea Utreniei, Sfântul Nicolae, îndemnat de Duh, a ajuns mai înainte decât toți la biserică, pentru că avea obiceiul de a se scula în miezul nopții la rugăciune și venea la începutul cântării Utreniei, mai întâi decât toți la biserică. Intrând în pridvor, l-a luat episcopul care se învrednicise acelei vedenii și i-a zis: „Cum te cheamă, fiule?” Dar el tăcea. Acela îl întreabă iarăși. Sfântul i-a răspuns cu blândețe: „Nicolae mă cheamă pe mine, stăpâne, robul sfinției tale”. Acel dumnezeiesc bărbat, care a auzit acel glas blând, a priceput pe de o parte, după numele care i se spusese în vedenie, că se numește Nicolae; iar pe alta, prin smerenia lui, că sfântul a răspuns cu blândețe. Deci a cunoscut că acela este cel pe care îl binevoiește Dumnezeu a fi mitropolit al bisericii din Mira. Căci știa spre cine caută Domnul, cum zice Scriptura: „Pe cel blând și tăcut și spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele”. Atunci s-a bucurat foarte, ca și când a descoperit o comoară ascunsă și, îndată, luându-l de mână i-a zis: „Urmeză-mă, fiule”. Deci l-a dus cu cinste la episcopi. Iar ei umplându-se de mulțumire dumnezeiască și de mângâiere duhovnicească pentru aflarea bărbatului celui de Dumnezeu arătat, l-au adus în mijlocul bisericii.

Străbătând vestea aceasta pretutindeni, s-au adunat mai degrabă decât păsările, mulțime de oameni fără număr. Episcopul, care văzuse vedenia, a zis cu glas mare către toți: „Primiți, fraților, pe păstorul vostru, pe care vi l-a ales vouă Duhul Sfânt și căruia i-a încredințat desăvârșit povățuirea sufletelor voastre; pe care nu alegerea omenească, ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici. Iată acum avem pe cel pe care l-am dorit și căutat, l-am aflat și l-am primit. Deci, prin acesta fiind bine povățuiți, nu vom cădea din nădejde, ca, astfel, să stăm bine înaintea lui Dumnezeu în ziua arătării Lui și a descoperirii”.

Poporul dădea mulțumire lui Dumnezeu și se bucura, dar Sfântul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfințit și de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. Despre această vedenie Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: „Într-o noapte, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul nostru întru slavă, stând aproape de dânsul și dându-i Sfânta Evanghelie, care era împodobită cu aur și cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, punând pe umerii lui omofor arhieresc”. După vedenia aceea trecând puține zile și răposând Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăți.

De acea vedenie aducându-și aminte Sfântul Nicolae și văzând bunăvoirea lui Dumnezeu, încă și rugăciunile soborului netrecându-le cu vederea, a primit păstoria Lichiei. Iar sfințita adunare a episcopilor, împreună cu clericii, săvârșind toate cele ce se cuvin sfințirii sale, a făcut praznic de bucurie, veselindu-se de păstorul lor, cel dat de Dumnezeu, de arhiereul lui Hristos, Nicolae. Astfel, Biserica lui Dumnezeu a primit pe făclia cea luminată, care n-a fost pusă la o parte, nici ascunsă sub obroc, ci stând la locul cel cuviincios, în sfeșnicul arhieriei și al păstoriei, unde strălucea luminos, drept îndreptând cuvântul adevărului și toate poruncile cele dreptcredincioase, sănătos cugetându-le și învățându-le.

Chiar de la începutul păstoriei sale, plăcutul lui Dumnezeu grăia în sine astfel: „O! Nicolae, pentru această dregătorie și pentru acest loc, trebuie alte obiceiuri; deci de acum să nu mai viețuiești ție, ci altora”. Apoi, vrând a învăța pe oile sale faptele cele bune, nu-și mai ascundea viața sa cea cu fapte bune, ca mai înainte. Căci mai înainte, numai unul Dumnezeu îi știa viața, slujindu-I în taină. Iar după ce s-a făcut arhiereu, era arătată tuturor viețuirea lui, nu pentru mărire deșartă, ci pentru folosul și înmulțirea slavei lui Dumnezeu, încât s-au împlinit cele scrise în Evanghelie: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”.

Sfântul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune și model credincioșilor, după cum zice Apostolul: „Cu cuvântul, cu viața, cu dragostea, cu credința, cu duhul și cu curăția”. Apoi era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele lui erau simple și hrana pustnicească pe care o gustă totdeauna numai o dată pe zi și aceea seara. Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar ușile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toți și apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine. Apoi, și-a câștigat spre ajutor în ostenelile sale cele păstorești și pentru îndreptarea Bisericii, pe doi sfetnici cu fapte bune și cu bună înțelegere, cinstiți cu treaptă preoției, adică pe Pavel de la Rodos și pe Teodor Ascalonitul, bărbați cunoscuți de toată Grecia.

Astfel, bine păștea turma cea încredințată lui, a oilor lui Hristos cele cuvântătoare. Iar ochiul cel zavistnic al diavolului celui viclean, care niciodată nu încetează a ridica război asupra robilor lui Dumnezeu, nerăbdînd a vedea credința cea bună înflorind în oameni, a ridicat prigoană asupra Bisericii lui Hristos, prin păgânii împărați ai Romei, Dioclițian și Maximian. De la ei a ieșit atunci poruncă prin toată lumea, ca toți credincioșii să se lepede de Hristos și să se închine idolilor; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliți, cu chinuri, prin temnițe și cu munci grele, apoi, în sfârșit, cu moarte silnică să fie pedepsiți.

Un asemenea vifor pustiitor degrabă a ajuns și până în cetatea Mira, dus fiind de doritorii păgânătății celei întunecate. Iar fericitul Nicolae, în cetatea aceea fiind căpetenie a tuturor creștinilor, cu limbă slobodă propovăduia credința cea bună a lui Hristos și se arăta gata a pătimi pentru El. Pentru aceea a fost prins de muncitorii păgâni și băgat în temniță, dimpreună cu mulți creștini. Petrecând aici multă vreme, a pătimit multe rele, răbdând foame, sete și strâmtorarea temniței. Pe cei împreună legați îi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu și-i adăpa cu apele cele dulci ale bunei credințe, sporind într-înșii credința în Hristos Dumnezeu și punând picioarele acelora pe temelia cea nezdrobită. Apoi, întărindu-i întru mărturisirea lui Hristos, îi îndemna cu osârdie a pătimi pentru adevăr.

După aceea, iarăși s-a dăruit pace creștinilor și ca soarele după norii cei întunecați, așa a strălucit dreapta credință sau ca o răcoreală ce vine după furtună. Căci, căutând Hristos cu dragoste de oameni asupra moștenirii Sale, a pierdut stăpânirea păgânilor, izgonind de la împărăție pe Dioclițian și Maximian; iar cu dânșii a izgonit pe cei ce slujeau păgânătății elinești și a ridicat poporului său corn de mântuire, prin arătarea Crucii marelui împărat Constantin, căruia i-a încredințat stăpânirea Romei.

Constantin, cunoscând pe Unul Dumnezeu și punându-și nădejdea în El, a biruit pe toți potrivnicii săi cu puterea Sfintei Cruci și a pierdut nădejdea cea deșartă, a celor ce împărățiseră mai înainte, poruncind să risipească capiștile idolilor și să zidească biserici creștine; iar pe cei ce erau închiși în temnițe pentru Hristos, i-a liberat și cu mari laude i-a cinstit ca pe niște eroi; și toți mărturisitorii lui Hristos s-au întors în patria lor.

Atunci și cetatea Mirelor a primit iarăși pe păstorul său, pe acest mare arhiereu Nicolae, mucenic cu voia și fără sânge încununat. Acesta, având darul lui Dumnezeu într-însul, vindeca patimile și neputințele oamenilor, nu numai ale celor credincioși, ci și ale celor necredincioși. Deci, pentru darul cel mare al lui Dumnezeu care petrecea într-însul, multora s-a făcut slăvit, minunat și foarte iubit; căci strălucea cu curăția inimii și era împodobit cu toate darurile lui Dumnezeu, slujind Domnului său în cuvioșie și dreptate.

Pe atunci erau încă multe capiști idolești, în care poporul păgân slujea cu dragoste diavolească și nu puțin popor pierea din cetatea Mirelor. Dar dumnezeiescul arhiereu, aprinzându-se cu râvnă, a străbătut toate locurile acelea, risipind capiștile idolești, iar pe turma sa curățind-o de necurățiile diavolești. Sfântul Nicolae, luptându-se asupra duhurilor celor viclene, a venit și asupra capiștei Artemidei, care fiind locaș al idolilor, era mare și foarte împodobită. Pornirea sfântului era îndreptată mai mult asupra idolilor decât asupra necuratei capiști, pe care a dărâmat-o până la temelie, iar zidirea cea înaltă a risipit-o până la pământ; atunci duhurile cele viclene, neputând nicidecum răbda venirea sfântului, scoteau glasuri de plângere, strigând foarte tare, căci erau biruite și izgonite din locul lor, prin arma rugăciunilor nebiruitului ostaș Nicolae, arhiereul lui Hristos.

După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin, vrând să întărească credința în Hristos Dumnezeu, a poruncit să se țină soborul a toată lumea în cetatea Niceii. Acolo adunându-se Sfinții Părinți, au propovăduit luminat dreapta credință, iar pe Arie, rău cugetătorul și semănătorul de neghină, împreună cu eresul lui, l-a dat anatemei. Apoi pe Fiul lui Dumnezeu întocmai de o cinste și de o ființă cu Tatăl mărturisindu-L, a dat pace dumnezeieștii și apostoleștii Biserici.

Atunci și minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinți Părinți, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie și împreună cu Sfinții Părinți a arătat dogmele credinței celei drepte și tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverință.

Despre dânsul povestește unul dintre istorici, că, aprinzându-se cu râvnă dumnezeiască ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a rușina pe Arie, nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta, lovindu-l pe Arie peste față. De acest lucru, s-au întristat Sfinții Părinți și, pentru aceea a luat de la dânsul semnele cele arhierești. Iar Domnul nostru Iisus Hristos și Preabinecuvântata lui Maică, privind din înălțime la nevoințele Sfântului Nicolae, au binevoit spre fapta lui cea cu îndrăzneală și au lăudat râvna lui cea dumnezeiască. Aceeași vedenie a avut și oarecare din Sfinții Părinți cei mai vrednici, precum însuși Sfântul Nicolae a văzut mai înainte de alegerea sa la arhierie, adică, stând de o parte a lui, Hristos Domnul cu Evanghelia, iar de altă parte Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu cu omoforul, au dat înapoi cele luate de la dânsul, cunoscând din aceea că a fost plăcută lui Dumnezeu acea îndrăzneală a sfântului. Deci, părinții au tăcut și ca pe un plăcut al lui Dumnezeu, foarte mult l-au cinstit.

Întorcându-se Sfântul Nicolae de la sobor, a venit la turma să aducând pace, binecuvântare și învățătură sănătoasă la toată mulțimea poporului, cu gura sa cea de miere izvorâtoare. Apoi pe turma cea nesănătoasă și străină a tăiat-o din rădăcină și pe ereticii cei împietriți și nesimțitori, care îmbătrâniseră în răutate, mustrându-i, i-a izgonit de la turma lui Hristos, ca un lucrător de pământ înțelept, care curăță toate cele ce sunt pe arie și în teasc, iar pe cele mai bune le alege, apoi pleava o scutură.

Astfel, preaînțeleptul lucrător al ariei lui Hristos, Sfântul Nicolae, umplea cu roduri bune hambarul cel duhovnicesc, iar pleava vicleșugului nălucitor și ereticesc o vântura și o lepăda departe de grâul Domnului. Pentru această pricină Sfânta Biserică îl numește lopată care vântură învățăturile lui Arie ca pleava. El era cu adevărat lumina lumii și sarea pământului, de vreme ce viața lui era luminată și cuvântul lui dres cu sarea înțelepciunii. Căci avea bunul păstor mare purtare de grijă pentru turma sa în nevoile ce i se întâmplau, nu numai cu pășunea cea duhovnicească hrănind-o pe dânsa, ci și de hrana cea trupească purta grijă.

Altă dată, întâmplându-se în țara Lichiei foamete mare și cetatea Mirelor lipsindu-se de tot felul de hrană, iar poporul fiind în mare lipsă, arhiereul lui Dumnezeu, milostivindu-se spre poporul cel sărac care pierea de foame, s-a arătat noaptea în somn unui neguțător din Italia, care umpluse o corabie cu grâu, vrând să meargă cu ea în altă țară și dându-i trei galbeni arvună, i-a poruncit să meargă în cetatea Mira și acolo să-și vândă grâul cu preț. Deșteptându-se neguțătorul din somn și aflând în mâna sa trei galbeni, s-a înspăimântat, minunându-se de un vis ca acela.

Pentru minunea aceea nu s-a arătat neguțătorul neascultător, spre a face ceea ce i s-a poruncit. Ci, s-a pogorât în cetatea Mira și a vândut grâul celor ce erau într-însa, netăinuind arătarea Sfântului Nicolae, ce i s-a făcut lui în somn. Iar cetățenii, aflând mângâiere în acea foamete și auzind cele istorisite, au dat slavă și mulțumire lui Dumnezeu și fericeau pe marele arhiereu Nicolae, pe hrănitorul lor cel minunat.

În vremea aceea, s-a făcut o tulburare în Frigia cea mare, de care auzind împăratul Constantin a trimis trei voievozi împreună cu ostașii cei ce erau sub dânșii să liniștească acea tulburare. Iar numele voievozilor sunt acestea: Nepotian, Ursul și Erpilion. Aceștia, cu multă sârguință, plecând din Constantinopol au venit în oarecare liman al eparhiei Lichiei, care se numește malul Andrian, unde era o cetate. Și de vreme ce nu le da mâna să meargă, pentru că marea era învolburată, așteptau la limanul acela liniștirea mării. Atunci, unul din ostași ieșind din corabie ca să cumpere cele de trebuință, lua cele străine cu sila, precum este obiceiul ostașilor. Adeseori făcând acestea, făceau pagubă celor ce viețuiau acolo. Pentru această pricină s-a făcut gâlceavă și tulburare, ba și război era să se facă din amândouă părțile, la locul ce se numea Placomata.

Înștiințându-se de aceasta, Sfântul Nicolae nu s-a lenevit a merge singur către țărmul acela și în cetate, ca să potolească cearta dintre dânșii. Apoi, îndată, toată cetatea și voievozii, auzind de venirea sfântului, i-au ieșit în întâmpinare și s-au închinat lui. Sfântul a întrebat pe voievozi de unde sunt și unde merg? Ei au zis că sunt trimiși de împărat în Frigia să potolească tulburarea ce s-a făcut acolo. Sfântul i-a sfătuit să dea învățătură ostașilor lor ca să nu facă supărare poporului. Apoi, luând pe voievozi în cetate, i-a ospătat cu dragoste. Iar ei, certând pe ostași, au potolit tulburarea și s-au învrednicit de binecuvântarea sfântului.

Făcându-se aceasta, au venit oarecari cetățeni din Mira, care, plângând cu lacrimi și căzând la picioarele sfântului, cereau ajutor pentru niște oameni osândiți fără de vină. Ei spuneau cu mâhnire, că, nefiind sfântul acolo, a venit Eustatie ighemonul și, umplându-și mâinile cu bani de la oarecari oameni răi, a osândit la moarte pe trei bărbați din cetatea lor, care n-au greșit nimic, „de care lucru toată cetatea se mâhnește și plânge, așteptând întoarcerea ta, stăpâne; că de ai fi fost tu acasă, n-ar fi îndrăznit ighemonul a face o judecată așa nedreaptă”.

Arhiereul lui Dumnezeu, auzind unele ca acestea, s-a mâhnit cu sufletul și, luând împreună cu dânsul pe voievozi, îndată a plecat. Ajungând la locul ce se numește Leu, au întâlnit pe niște oameni venind și i-au întrebat dacă știu ceva de acei trei bărbați care sunt osândiți la moarte. Ei au zis către dânsul: "I-am lăsat în câmpul lui Castor și al lui Polux, fiind aduși acolo ca să-i taie". Atunci sfântul s-a îndreptat în grabă la locul acela, sîrguindu-se a ajunge mai înainte de uciderea cea nevinovată a acelora. Ajungând la locul acela, a văzut popor mult stând acolo și pe cei trei bărbați osândiți, având mâinile legate și fețele acoperite și plecate la pământ și cu grumazii goi, așteptând desăvârșita tăiere. Atunci a văzut pe gealat scoțând sabia spre a-i ucide, arătându-se tulburat și cu chip sălbatic, pentru care motiv acea priveliște era tuturor înfricoșată și de plângere. Atunci, arhiereul lui Hristos, tulburându-se în suflet, a intrat cu îndrăzneală prin popor și, apucând sabia din mâna gealatului, a aruncat-o la pământ, netemându-se de nimic, iar pe bărbați i-a dezlegat din legături.

Toate acestea le făcea sfântul cu mare îndrăzneală și nu era nimeni care să-l oprească; căci cuvântul lui era cu stăpânire și lucrul său cu putere dumnezeiască, fiind mare înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul. Acei trei bărbați, izbăviți de moarte, văzându-se întorși din ghearele morții către viață, plângeau de bucurie cu lacrimi fierbinți și strigau cu mulțumire toți cei ce se adunaseră acolo. Apoi a venit și ighemonul Eustatie, iar plăcutul lui Dumnezeu l-a trecut cu vederea și, când se apropia de el, îi întorcea fața, iar când cădea la picioarele lui, nu-l primea. Zicea sfântul că-l va spune la împărat și va ruga pe Dumnezeu spre a-l pedepsi; apoi, cu desăvârșite munci îl îngrozea foarte, ca pe unul care nu-și ocârmuiește cu dreptate stăpânirea. Iar el, fiind mustrat de conștiință și înfricoșat de îngrozirea sfântului, cu lacrimi cerea milă și se ruga din tot sufletul, căindu-se pentru nedreptatea sa, căutând să se împace cu marele părinte Nicolae. Vina o arunca asupra lui Simonit și a lui Eudoxie, cei mai de frunte ai cetății, dar minciuna nu putea să se tăinuiască, pentru că sfântul știa cu dinadinsul că, fiind mituit cu aur, a osândit la moarte pe cei nevinovați și tot poporul dădea mare mulțumire Sfântului părinte Nicolae. Abia fiind îmblânzit plăcutul lui Hristos, a iertat pe ighemon, fiindcă acum singur, cu smerenie și cu multe lacrimi, mărturisea greșeala să și nu mai arunca vina pe altcineva.

Voievozii cei mai sus pomeniți, împreună cu cei ce veniseră cu dânșii, văzând toate cele ce s-au petrecut, s-au minunat de râvnă și de bunătatea marelui arhiereu al lui Dumnezeu. Apoi, învrednicindu-se de sfintele lui rugăciuni și, primind binecuvântarea sa ca pe un dar, s-au dus în Frigia ca să împlinească porunca împăratului. Deci, mergând acolo, au alinat tulburarea ce era și săvârșind toate cele poruncite lor de împăratul, s-au întors cu bucurie în Vizantia și au avut cinste și multă laudă de la împărat și de la toți dregătorii. De atunci, pentru slava lor cea mare, petreceau în palat, unde au și fost învredniciți a fi în sfatul împărătesc. Dar ochii cei zavistnici și vicleni ai oamenilor răi, neputând a-i vedea într-o mărire ca aceea, s-au pornit spre răutate și vrăjmășie.

De aceea, împletind cei răi sfat viclean, s-au apropiat de Avlavie, eparhul cetății, urzind cumplite clevetiri asupra bărbaților acestora și zicând: „N-au sfătuit bine voievozii, nici nu va fi bun sfârșitul sfatului lor, că ei încep lucruri noi, care acum au intrat în urechile noastre și meșteșugesc cele viclene asupra împăratului”. Astfel, clevetind asupra lor, mulțime de aur au dat eparhului și au dus acea clevetire și în urechile împăratului. Auzind, împăratul îndată a poruncit, ca, fără altă întrebare, să-i arunce în temniță pe cei trei voievozi, ca să nu fugă pe ascuns și să săvârșească sfatul lor cel rău. Deci voievozii erau în legături și în temniță, neștiind pentru ce sunt aruncați acolo, că nu se știau a fi vinovați cu nimic.

Trecând puțină vreme, clevetitorii s-au temut că nu cumva să se vădească clevetirea lor cea mincinoasă și să iasă la iveală răutatea lor, încât să se întoarcă asupra lor toată nevoia. Pentru aceea, cu multe rugăciuni s-au apropiat de eparh, sfătuindu-l să nu lase mai multă vreme în viață pe acei bărbați, ci degrabă să facă judecată de moarte, după hotărârea cea dintâi. Iar eparhul, care se îndulcise cu iubirea de aur, auzind acestea a pus sfârșit făgăduinței. Deci, îndată s-a dus la împărat cu față mâhnită și cu chip posomorât, ca un vestitor de rău, vrând a se arăta că se îngrijește mult pentru viața împăratului și cu credință se sârguiește pentru dânsul. Apoi a început, în felurite chipuri, a-l înșela cu cuvinte viclene și meșteșugite, pornindu-l spre mânie asupra celor nevinovați și zicând: „Nici unul din cei ce stau în temniță nu vor a se pocăi, împărate, ci, petrecând în cel dintâi gând rău, nu încetează a cugeta vicleșug și a gândi asupra ta cu răutate. Deci, poruncește mai iute să-i omoare, că nu cumva apucând ei înainte, să săvârșească răutatea pe care au pornit-o asupra ta, astfel vor ajunge la sfârșit scopurile lor cele rele”.

Cu aceste cuvinte fiind tulburat împăratul, a osândit la moarte pe cei nevinovați; dar fiind seară, s-a amânat uciderea lor până a doua zi dimineață. Înștiințându-se despre aceasta, străjerul temniței și plângând mult pentru o năpastă ca aceea, pusă asupra acelor nevinovați, a venit la voievozi, zicând: „Mai bine ar fi fost de mine să nu vă fi cunoscut pe voi, nici să mă fi îndulcit de dragoste și cu vorbe la masă, căci mai cu înlesnire aș fi răbdat acum despărțirea de voi și mai puțină jale mi-ar fi pricinuit năpasta ce a venit asupra voastră. Apoi, n-ar fi venit o mâhnire ca aceasta asupra sufletului meu, pentru că mâine dimineață, vai mie! ne vom despărți unul de altul cu amar și de acum nu voi mai vedea prea iubitele voastre fețe, nici nu vă voi mai auzi vorbind, căci s-a poruncit să vă omoare. Deci să rânduiți dacă vreți ceva, pentru averea voastră, că acum este vremea, ca să nu apuce moartea voința voastră”.

Zicând acestea cu tânguire, iar ei știindu-se nevinovați față de împărat și deci nevrednici de moarte, și-au rupt hainele și cumplit își smulgeau părul, zicând: „Ce vrăjmași au pizmuit asupra vieții noastre și pentru ce să murim noi ca niște tâlhari? Că n-am făcut nimic vrednic de moarte”. Atunci chemau pe ai lor pe nume, pe rude și pe cunoscuți și puneau martor pe Dumnezeu că nimic rău n-au făcut și plângeau amar.

Unul dintr-înșii, cu numele de Nepotian, și-a adus aminte de Sfântul Nicolae, care, stând în Mira înaintea celor trei bărbați, li s-a făcut lor ajutător preaslăvit și preabun apărător, izbăvindu-i pe aceia de moarte. Despre aceasta zicând, unul către altul se rugau: „Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbați de moartea cea nedreaptă, caută acum și asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni; pentru că iată ne-a cuprins mare nevoie și nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Iată și glasul nostru a amorțit, mai înainte de ieșirea sufletului și limba noastră se usucă, aprinzându-se de focul inimii, iar acum nici rugăciuni nu mai putem să-Ți aducem. Degrabă să ne întâmpine îndurările Tale, Doamne, și ne scoate pe noi din mâinile celor ce vor sufletele noastre, că iată mâine de dimineață vor să ne omoare; sârguiește spre ajutorul nostru și ne izbăvește pe noi, cei nevinovați de moarte”.

Dumnezeu, auzind rugăciunile celor ce se temeau de El și, ca un tată miluind pe fii, le-a trimis spre ajutor pe sfântul și plăcutul Său, pe marele arhiereu Nicolae. Căci în acea noapte, dormind împăratul, i s-a arătat în vis arhiereul lui Hristos, zicând așa: „Scoală-te iute și eliberează pe cei trei voievozi, care sunt ținuți în temniță, pentru că fără de vină sunt clevetiți și cu nedreptate pătimesc”. Și, spunând tot adevărul, i-a zis: „De nu mă vei asculta și de nu-i vei elibera pe dânșii, apoi voi ridica asupra ta război precum a fost în Frigia și rău vei pătimi”. Mirându-se împăratul de îndrăzneala Sfântului Nicolae, se gândea cum a îndrăznit noaptea fără de vreme a intra înăuntrul palatului său și i-a zis: „Cine ești tu care îndrăznești a aduce o îngrozire ca aceasta asupra stăpânirii noastre?”. El i-a răspuns: „Nicolae îmi este numele și sunt arhiereul mitropoliei Mirelor”.

Împăratul s-a tulburat de acea vedenie și, sculându-se, se gândea ce este aceasta? Asemenea și lui Avlavie, eparhul, într-acea noapte, dormind el, i s-a arătat în vis sfântul și tot același lucru i-a spus pentru acei bărbați. Deșteptându-se, Avlavie s-a temut și se îngrozea în mintea sa de ceea ce văzuse. Apoi a venit oarecine de la împărat spunându-i ce a văzut și acesta în vis. Iar el degrabă mergând la împărat i-a spus vedenia și ceea ce i s-a arătat lui și se minunară amândoi de acea vedenie preaslăvită, care deopotrivă li s-a făcut la amândoi.

Îndată a poruncit împăratul să aducă înaintea sa pe voievozii din temniță și a zis către dânșii: „Ce vrăjitorii ați făcut de ați trimis asupra noastră asemenea vedenii? Căci arătându-se un bărbat ne-a îngrozit foarte rău, lăudându-se că degrabă va aduce război”, iar ei neștiind nimic se întrebau unul pe altul, de știe vreunul ceva – că nici unul nu știa nimic – și cu ochii umiliți au căutat unul spre altul.

Văzând împăratul una ca aceasta, s-a schimbat în blândețe și a zis către dânșii: „Netemându-vă de rău, spuneți adevărul”. Iar ei cu ochii plini de lacrimi și foarte mult tulburându-se, au zis: „Noi, împărate, vrăjitorii nu știm, nici am plănuit ceva rău asupra stăpânirii tale, nici am gândit ceva, martor ne este nouă ochiul cel a toate văzător al Domnului. Iar de nu va fi așa și vei afla vicleșug întru noi, apoi să nu faci cu noi nici o milă; și nu numai cu noi acești trei, ci chiar pe neamul nostru să nu-l cruți. Noi ne-am învățat de la părinții noștri a cinsti pe împărat și, mai vârtos decât toate, a avea credință către dânsul. Drept aceea, acum cu credință am păzit viața ta, iar cele încredințate nouă, precum s-a căzut dregătoriei noastre, bine le-am cârmuit, slujind cu osârdie poruncii tale; căci tulburarea cea din Frigia am potolit-o și războiul cel plănuit de vrăjmași l-am risipit, arătând prin aceasta vitejia noastră cu fapta înaintea ta, precum vor spune cei ce știu bine. Iar stăpânia ta mai înainte ne-ai dăruit cinste, iar acum cu asprime te-ai înarmat asupra noastră, fiind cumplit judecați și cu groază așteptăm a pătimi. Așadar, precum ni se pare nouă, o, împărate, osârdia noastră către tine a fost pricinuitoare nouă de mari munci, căci în loc de slavă și de cinstea pe care am nădăjduit-o, frica morții și osândirea ne-a cuprins pe noi”.

Umilindu-se împăratul de aceste cuvinte, se căia de batjocura adusă bărbaților acelora; fiindcă se cutremura de judecata lui Dumnezeu și se rușina de porfira cea împărătească; căci cel ce se nevoiește a pune altora legi, vede însuși că face judecăți fără de lege. Deci, într-acel ceas a căutat mai cu milă asupra lor și a început a vorbi către ei cu blândețe. Iar ei, uitându-se cu umilință către împărat, îndată au văzut chipul Sfântului Nicolae șezând împreună cu împăratul și făcându-le milostivire și iertare. Aceasta însă nimeni nu o vedea, fără numai cei trei voievozi. Atunci, luând ei îndrăzneală au zis cu glas tare: „Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit odinioară pe cei trei bărbați în Mira de la moartea cea nedreaptă, scoate-ne și pe noi, robii tăi, din această nevoie, ce ne stă asupra”. Iar împăratul, luând cuvânt, a zis: „Cine este Nicolae și pe care bărbați a izbăvit? Spuneți-mi cu de-amănuntul aceasta”. Iar Nepotian i-a povestit toate.

Atunci împăratul, cunoscând pe Sfântul Nicolae că este mare plăcut al lui Dumnezeu și minunându-se de îndrăzneala și de râvna lui pentru cei năpăstuiți, a eliberat pe voievozii aceia, zicându-le: „Nu eu vă dăruiesc viața, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-ați chemat spre ajutor. Deci să mergeți la dânsul și să-i dați mulțumire, apoi spuneți-i lui din partea mea: Iată am făcut cele poruncite de tine; deci nu te mânia asupra mea, plăcutule al lui Hristos!”. Acestea zicând, le-a încredințat o Evanghelie ferecată cu aur, o cădelniță de aur, împodobită cu pietre scumpe și două sfeșnice, poruncindu-le să le dea bisericii din Mira.

Astfel, cei trei voievozi dobândind preaslăvita mântuire, îndată au pornit pe cale și cu bucurie au venit la sfânt, pe care cu veselie l-au văzut. Apoi mare mulțumire i-au dat, că unuia care le-a făcut o bunătate ca aceea și cântau, zicând: „Doamne, Doamne, cine este asemenea Ție, Cel ce izbăvești pe săracul din mâna celor mai tari decât dânsul?” Apoi, nici pe cei săraci nu i-au lăsat nemiluiți, ci și pe aceia i-au îndestulat din averile lor, iar după aceea, cu bună sporire s-au întors la ale lor.

Acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu, care măresc pe plăcutul Său. De aceea, ca o pasăre ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni, a străbătut luciul mărilor și toată lumea, încât nici un loc nu rămăsese, unde să nu fi fost auzite minunile cele mari ale slăvitului arhiereu Nicolae, după darul cel dat lui de la Atotputernicul Dumnezeu.

Odată niște corăbieri plutind de la Egipt spre părțile Lichiei, li s-a întâmplat o furtună mare, încât și pânzele au fost aruncate jos, iar corabia era să se sfarme de tulburarea valurilor celor mari. Atunci toți se speriară de moarte. Iar când și-au adus aminte de marele arhiereu Nicolae – pe care niciodată nu-l văzuseră, decât numai auziseră de dânsul, că este grabnic ajutător celor ce-l cheamă întru nevoi – s-au îndreptat cu rugăciunile către dânsul și l-au chemat în ajutor. Iar sfântul, îndată s-a arătat lor și a intrat în corabie, zicând: „Iată, m-ați chemat și am venit ca să vă ajut; deci nu vă temeți”. Apucând cârma, se vedea cum cârmuiește corabia. Apoi a certat vântul și marea, precum și Domnul nostru odinioară, Care a zis: „Cel ce crede în Mine și lucrurile care le fac Eu, acela le va face”. Astfel, credinciosul rob al Domnului poruncea mării și vântului și acelea îi erau ascultătoare.

După aceea, corăbierii, purtați de vânt lin, au sosit în cetatea Mira și, ieșind din corabie, au mers în cetate, vrând să-l vadă pe cel ce i-a izbăvit din nevoi. Văzându-l mergând la biserică, au cunoscut pe făcătorul lor de bine și, alergând, au căzut la picioarele lui, dându-i mulțumire. Iar Minunatul Nicolae, nu numai din nevoia cea trupească și de moarte i-a izbăvit pe aceia, ci și pentru mântuirea sufletelor lor a avut purtare de grijă; căci, fiind mai înainte-văzător a văzut într-înșii cu ochii cei duhovnicești gândul păcatului, care depărtează pe om de Dumnezeu și-l abate de la poruncile lui. De aceea a zis către dânșii: „Cunoașteți-vă pe voi, rogu-vă, o, fiilor, cunoașteți-vă inimile voastre și gândurile vi le îndreptați spre bună plăcerea de Dumnezeu, pentru că, deși ne tăinuim și ne socotim a fi buni de către ceilalți oameni, dar de Dumnezeu nimic nu se poate tăinui. De aceea, sârguiți-vă cu toată osârdia a păzi sfințenia cea sufletească și curățenia cea trupească, căci sunteți biserică a lui Dumnezeu, precum grăiește dumnezeiescul Apostol Pavel: „De va strica cineva casa lui Dumnezeu, pe acela îl va strica Dumnezeu”.

Astfel, mustrând pe bărbații aceia cu cuvinte folositoare de suflet, i-a eliberat cu pace, căci fericitul avea obiceiul de mustrare, ca un tată iubitor de fii, iar fața lui era ca a îngerului lui Dumnezeu, strălucind cu darul cel dumnezeiesc. Din fața lui ieșea o rază preastrălucită, ca și din a lui Moise și vederea lui aducea mult folos celor ce priveau spre dânsul; căci dacă cineva ar fi fost îngreuiat cu orice fel de patimă sau cu întristare sufletească, numai dacă ar fi privit spre sfântul, îndată afla îndestulată mângâiere întristării sale. Sau de vorbea cineva cu dânsul, mult sporea întru cele bune. Așa că nu numai cei credincioși, dacă se întâmplă a auzi ceva din limba cea dulce și izvorâtoare de miere, ci și cei necredincioși se umileau și se povățuiau spre mântuire, lepădând răutatea necredinței cea din tinerețe și primind în inimă cuvântul cel drept al adevărului.

Marele plăcut al lui Dumnezeu a viețuit ani destui, strălucind în mijlocul cetății Mirelor cu dumnezeieștile podoabe, după cum zice dumnezeiasca Scriptură: „Ca un luceafăr de dimineață prin mijlocul norilor, ca luna plină de zilele sale și ca soarele ce strălucește asupra Bisericii Dumnezeului Celui prea înalt, ca un crin lângă izvoarele apelor și ca niște mir de mult preț, bine mirosind tuturor”.

În adânci bătrânețe, fiind plin de zile bune, și-a dat datoria cea de obște a firii omenești, bolind puțin cu trupul, apoi și-a săvârșit bine viața sa vremelnică. Deci a fost petrecut cu bucurie și cu psalmi la viața cea neîmbătrânită și fericită, însoțindu-l sfinții îngeri și întâmpinându-l cetele sfinților.

Lângă cinstitul lui trup adunându-se episcopi de prin toate cetățile, în mulțime fără număr, l-au pus cu cinste în biserica cea sobornicească a mitropoliei Mirelor, în ziua a șasea a lunii decembrie. Apoi se săvârșiră multe minuni de către sfintele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu. Pentru că a izvorât mir cu bună mireasmă din moaștele lui, cu care, ungându-se cei bolnavi, dobândeau sănătate. Din această pricină, de la marginile pământului alerga lumea la mormântul lui, căutând tămăduirea bolilor și nu se lipseau de ceea ce căutau, căci toate neputințele se vindecau cu acel sfânt mir, nu numai cele trupești, ci și cele sufletești, iar duhurile cele viclene se îngrozeau, nu numai în viață, ci și după moartea sa le biruia pe acelea, cum și acum le biruiește.

Odată, niște bărbați temători de Dumnezeu, de la gura râului ce se numește Tanais, auzind de moaștele cele izvorâtoare de mir și vindecătoare ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, care se afla în Mira, cetatea Lichiei, s-au sfătuit să meargă pe mare, acolo, pentru închinăciune. Umplând corabia cu grâu, voiau să plutească. Dar vicleanul diavol, care era sălășluit mai înainte în capiștea Artemidei și pe care îl izgonise de acolo Sfântul Nicolae, risipind capiștea, simțind că vrea să plece corabia către marele părinte, mâniindu-se pentru risipirea capiștei cum și pentru izgonirea sa de acolo, se sârguia cu toată puterea să se răzbune asupra sfântului.

Astfel, diavolul s-a gândit să facă împiedicare bărbaților acelora din calea pe care o plănuiseră și să-i lipsească de sfințenie, făcându-le piedici dorinței lor. Deci s-a prefăcut în chip de femeie și se făcea că poartă un vas plin cu untdelemn, apoi a zis către bărbații aceia: „Aș fi vrut să duc aceasta la mormântul sfântului, dar foarte mult mă tem pe mare, că nu este cu putință unei femei neputincioase ca mine și bolnavă cu stomacul, a îndrăzni să călătorească pe atâta noian. Pentru aceea, rogu-vă pe voi ca, luând vasul acesta, să-l duceți la mormânt și să turnați untdelemn în candela sfântului”. Zicând diavolul acestea, a dat vasul în mâinile acelor iubitori de Dumnezeu. Nu se știa însă cu ce fel de vrăji era amestecat acel untdelemn, ca să vatăme și să prăpădească pe cei din corabie. Dar aceia, neștiind lucrarea vicleanului, au ascultat cererea lui și au luat vasul cu untdelemn diavolesc și, pornind de la mal, în ziua aceea au plutit bine. Însă a doua zi a început a sufla vântul dinspre miazănoapte și a face plutirea cu anevoie; deci, multe zile primejduindu-se de valuri, se gândeau să se întoarcă înapoi. Întorcând corabia, li s-a arătat Sfântul Nicolae, plutind într-o barcă mai mică și le zise: „Unde mergeți, bărbaților? Pentru ce ați lăsat calea ce vă stă înainte și vă întoarceți? În mâna voastră este a potoli viforul și a face corabiei calea ușoară, căci este diavolească acea rea măiestrie care vă împiedică în călătoria voastră. Că nu o femeie v-a dat vasul, ci însuși diavolul; deci aruncați-l în mare și îndată veți avea calea cu bună sporire”.

Auzind acestea, bărbații aceia au luat vasul și l-au aruncat în adâncul mării. Și făcând aceasta, îndată a ieșit de acolo fum negru și pară de foc, care a umplut văzduhul de miros greu, iar marea se desfăcu și fierbând apa din adânc, clocotea. Iar picăturile apei erau ca niște scântei de foc, încât foarte mult s-au temut cei ce erau în corabie și de frică țipau. Dar ajutorul care se arătase lor, poruncind să îndrăznească și să nu se teamă, a alinat marea; apoi pe călători, izbăvindu-i de frică, i-a făcut a pluti fără primejdie spre Lichia. Atunci, îndată, venind o răcoreală cu bună mireasmă, a suflat asupra lor și s-au bucurat; apoi au plutit cu bine până la cetatea cea dorită. Acolo, închinându-se moaștelor celor izvorâtoare de mir ale grabnicului ajutător și apărător, mulțumeau Atotputernicului Dumnezeu. Apoi, înălțând rugăciuni marelui părinte, s-au întors în țara lor, povestind tuturor, cu lacrimi de bucurie, ceea ce li se întâmplase pe cale.

Multe, mari și preaslăvite minuni a făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat și pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie și aducându-i la casele lor; izbăvind din legături și din temnițe, apărând de tăierea de sabie și scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; șchiopilor, umblare; surzilor, auz; muților, grai. Pe mulți, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogățit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Și la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor și sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă și din primejdii îi izbăvește. Ale cărui minuni precum este cu neputință a le număra, tot așa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl știe Răsăritul și Apusul, și toți creștinii cunosc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.

Sfântul Ierarh Nicolae – mare făcător de minuni

• Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru

• • 

    Sfântul Ierarh Nicolae – mare făcător de minuni / Foto: Magda Buftea

    Sfântul Ierarh Nicolae – mare făcător de minuni / Foto: Magda Buftea

Când a venit Sfântul Nicolae, numai cu 12 frați a întors pietrele acolo unde au vrut și ziceau: „Dacă pietrele ascultă de el, ce oare poate să nu asculte de el?”.

În fața Bisericii Sfântului Sion era un munte pietros și adunând sfântul tăietori în piatră, au tăiat pietrele, făcând locul larg. Și odată, având dreptul a pleca departe pentru o treabă, zice fraților: „Să dăm drumul tăietorilor până ce mă voi întoarce și eu”. Dar un frate, pe nume Artemas a zis: „Dar nu putem și noi să conducem lucrarea și pe tăietori?„ „Nu”, zice sfântul, „căci mie mi-a dat Dumnezeu puterea asupra acestor pietre, nu și vouă”. Și slobozind pe tăietori a pornit în călătoria ce-i ședea înainte.

Iar fratele acela de care am vorbit, Artemas, împotriva voii sfântului a trimis înapoi după tăietori și a început lucrarea. Dar voind să rostogolească o piatră, aceasta a rămas nemișcată. Dar adunându-se bărbați în număr de șaptezeci și cinci, nici așa nu au putut întoarce nici măcar una dintre pietrele acelea. Și minunându-se, ziceau că: „Bine a zis părintele că numai lui i-a fost dată de la Dumnezeu puterea peste aceste pietre”. Când a venit Sfântul Nicolae, numai cu 12 frați a întors pietrele acolo unde au vrut și ziceau: „Dacă pietrele ascultă de el, ce oare poate să nu asculte de el?”.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.

(Audio) Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, pentru tinerii care vor să se căsătorească

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, pentru tinerii care vor să se căsătorească, alcătuită si rostită de PS Părinte Episcop Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord.

Rugăciune pentru buna rânduire în viaţă a copiilor, către Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni

Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul şi Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupeşti; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru şi în viaţa de acum, şi în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre şi după necurăţia inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa.

Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm şi, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăveşte-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră şi potoleşte valurile patimilor şi nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca pentru sfintele tale rugăciuni să nu ne cuprindă pe noi necazul şi să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor şi în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viaţă paşnică şi iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire şi mare milă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

LA MULŢI ANI! pentru toţi purtătorii numelui Sfântului Ierarh NICOLAE

 

A.   GUSTĂRI

Icre de caras

·       2 linguri rase cu icre de caras

·       1 lămâie

·       250 g ulei

·       1 cartof fiert ras pe răzătoarea mică

·       1 ceşcută apă minerală gazoasă

·       1 ceapă rasă pe răzătoarea mică

Se pun 2 linguri icre de caras într-un vas adânc.

Se fierbe un cartof şi se rade pe răzătoarea mică.

Se stoarce o lămâie şi se strecoară zeama.

Se picură ulei peste icre în vasul adânc şi cu mixerul se amestecă până se înglobează. Când nu mai suportă ulei se adaugă puţină apă minerală şi se continuă mixarea.

Se adaugă treptat zeamă de lămâie şi ulei şi se continuă mixarea până se obţine o compoziţie omogenă şi suficient de legată.

La sfârşit se adaugă ceapa rasă pe răzătoarea mică şi se mai mixează un pic pentru omogenizare.

 

B.   SALATE

Salată de roşii, cartofi şi salată verde

·       3 roşii potrivite

·       3 cartofi fierţi în coajă şi curăţaţi

·       1 salată verde spălată foaie cu foaie

·       30 ml ulei

·       30 ml oţet

·       Sare

·       10 măsline

Roşiile şi cartofii reci se taie felii; salata verde se taie mărunt şi se amestecă toate într-un castron împreună cu uleiul, oţetul diluat cu apă, sarea şi măslinele.

 

C.   SOSURI

În cadrul reţetelor de azi nu este necesar să preparăm separat un sos.

 

D.   BORŞURI

Borş de peşte

·       750 g peşte

·       150 g morcovi

·       100 g ţelină

·       100 g ceapă

·       100 g ulei

·       250 g roşii

·       1,5 l borş

·       1 legătură leuştean

·       1 legătură pătrunjel

·       Sare

După ce am călit ceapa tocată mărunt în ulei, adăugăm morcovii şi ţelina tăiate rondele şi le mai lăsăm să se călească 15 minute.

Se stinge cu apă şi se pune la fiert într-o oală.

Peştele curăţat şi spălat în mai multe ape se pune la fiert, porţionat, atunci când zarzavatul este aproape fiert.

Se adaugă şi borşul care a fost fiert separat si se mai lasă să fiarbă împreună cam 15 minute.

Se adaugă roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi şi se potriveşte gustul de sare.

La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

 

E.    MÂNCĂRURI

Crap cu sos de roşii

·       1 kg crap

·       200 g ulei

·       1,2 kg roşii

·       300 g ceapă

·       50 g făină

·       100 ml vin alb

·       100 g lămâie

·       Cimbru

·       Piper

·       Sare

·       1 legătură pătrunjel verde

Peştele se curăţă şi se spală bine; se condimentează în interior cu sare piper măcinat şi cimbru, se tăvăleşte prin făină şi se aşază într-o tavă în care s-a pus uleiul şi o foaie de pergament.

Se dă la cuptor până se rumeneşte peştele pe ambele părţi şi se scoate afară din tavă.

În uleiul rămas se căleşte ceapa tocată mărunt, se adaugă făina rămasă, se stinge cu roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi, se lasă să fiarbă 30 minute, se potriveşte gustul de sare şi piper.

Se aşază peştele în tavă, se toarnă sosul pe deasupra şi se dă tava la cuptor pentru 10 minute.

Se acoperă peştele cu felii de lămâie, se adaugă vinul şi se dă din nou tava la cuptor pentru 5 minute.

La servit se presară cu verdeaţă.

 

F.    DULCIURI

Tort de post

Blat:
150 g nucă măcinată,
100 g zahăr,
1 plic praf de copt,
250 ml apă minerală,
6 linguri făină
Sirop:
200 ml apă,
3 linguri zahăr,
esenţă de rom
Crema:
Frişcă vegetală simplă

Blatul: compoziţia trebuie să aibă consistenţa unui chec. Se amestecă zahărul cu apa minerală, nuca, praful de copt, făina şi se pune compoziţia într-o formă unsă cu ulei şi tapetată cu făină, sau tapetată cu hârtie de copt. Se coace la foc potrivit. Se scoate se taie în două şi se însiropează.
Crema: pentru cremă se poate folosi frişcă vegetală simplă sau amestecată cu nucă măcinată (sau alune); dacă se prăjesc puţin nuca sau alunele este mai bine. Se poate amesteca frişca şi cu fructe: căpşune, zmeură sau amestec de fructe de pădure.
O altă variantă de cremă este cea din plicuri de cremă instant la care se înlocuieşte laptele cu apă minerală, suc sau cafea, după dorinţă.

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

TUDOR DUMITRESCU

Tudor Dumitrescu

Pianist

Tudor Dumitrescu
Date personale
Născut	6 decembrie 1957
Decedat	4 martie 1977 (19 ani)
Ocupație	pianist, compozitor
Activitate
Gen muzical	muzică cultă
Instrument(e)	pian
Case de discuri	Electrecord
Modifică date / text

Tudor Dumitrescu (n. 6 decembrie 1957 – d. 4 martie 1977, București) a fost un pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977.

CUPRINS

• 1Studii
• 2Activitate
• 3Critică
• 4Moștenire
• 5Discografie
• 6Premii și distincții
• 7Bibliografie
• 8A se vedea și articolele
• 9Note

STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A studiat muzica de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea tatălui său, compozitorul Gheorghe Dumitrescu. A urmat Liceul de muzică nr. 1 din București și Conservatorul din același oraș.^[1] I-a avut ca profesori pe: Lidia Cristian, Gheorghe Halmoș, Cella Delavrancea, Dan Grigore etc. Între 1972 și 1973 a participat la cursurile Universității de muzică „Franz Liszt” din Weimar (alături de profesorii Dieter Zechlin și František Rauch), iar apoi a fost elevul pianistului Nikita Magaloff la Geneva.^[2]

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Dumitrescu a debutat în calitate de pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune și participarea la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. De-a lungul carierei sale, susține în țară recitaluri individuale, alături de orchestre simfonice^[3] (București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timișoara, Iași, Sibiu, Galați) sau în diferite ansambluri camerale. Este prezent în emisiuni radiofonice și televizate.^[3] Este remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria;^[4] piesa cu care intră în concurs este Sonata de Franz Liszt.^[3] Peste hotare, mai susține recitaluri la Weimar, Geneva și în Polonia, fiind acompaniat de filarmonicele din Jena și Weimar. Repertoriul său include lucrări de Domenico Scarlatti, Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Alecsandr Skriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu etc. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română.

Tânărul compozitor a scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez și coarde ș.a. În viziunea compozitorului Doru Popovici, muzicii lui Dumitrescu „nu-i lipsește cantabilitatea de amplă respirație, după cum nici combinațiile armonice cromatice îndrăznețe nu îi sunt necunoscute. Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică și timbrală și, totodată, un apreciabil simț al arhitecturii. Muzica lui – ca și arta-i interpretativă – se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. Nu odată recurge la intonații populare, pe care reușește să le «alchemizeze» și să le integreze expresiv în neliniștitul său discurs sonor.”

Ultimul proiect de program al lui Dumitrescu, redactat cu câteva zile înaintea cutremurului, viza un recital pianistic la Ateneul Român, în luna aprilie. El cuprindea Sonatele op. 9, nr. 4 (în Mi major) și op. 10, nr. 2 (în Re major) de Ludwig van Beethoven și Sonata în fa minor, op. 5, de Johannes Brahms.^[2]

CRITICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Juriul ediției 1973 a Festivalului Interforum l-a descris pe Dumitrescu drept „un pianist de uimitoare resurse tehnice și artistice, un muzician al cărui viitor este cert”.^[3] Publicația poloneză Kurier Lubelski nota în 1974: „Tânărul pianist poate ajunge cu aceeași ușurință de la o nuanță pianissimo până la un gigant fortissimo. Substanța interpretării sale se bazează pe o sinteză între elemente ca: o uimitoare cultură muzicală, gust rafinat și o fenomenală agilitate.”

Compozitorul român Doru Popovici îl include pe Dumitrescu într-un „cvartet de aur” al pianisticii românești, alături de Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore. Muzicologul George Sbârcea scria în 1977, după moartea pianistului: „ceea ce interpreta Tudor Dumitrescu dobândea, prin darurile sale pe zi ce trecea mai răspicate, suflu poetic, forță de adâncime, semnele premonitorii ale unor lesne descifrabile împliniri apropiate. Felul cum cânta era un vârtej de sunete calde, vibrante, puternice și totodată gingașe – gingășia unui temperament romantic și nobil”.^[2]

MOȘTENIRE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În decembrie 1988, la București a fost inițiat Concursul Internațional de Pian „Tudor Dumitrescu”. A doua ediție a concursului a fost organizată în iunie 2009; participanții au fost înscriși în patru categorii și s-au acordat nouă premii.^[1]

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• ECE 01460 (1979, Electrecord)
  Ceaikovski – Concert nr. 1 pentru pian și orchestră • W.A. Mozart – Sonata nr. 14 pentru pian în do minor • Skriabin – Studiu pentru pian în do diez minor
• Lucrări camerale (1982, Electrecord ST-ECE 02184)
  Tudor Dumitrescu – Sextet pentru corn, două viori, violoncel și contrabas • Tudor Dumitrescu – Șapte preludii pentru pian

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1973 – Concursul Republican, premiul I^[2]
• 1973 – Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților (ediția a X-a, Berlinul de Est), medalia de aur^[2]
• 1974 – secția critică a Asociației de Teatru și Muzică, Premiul tânărului interpret

Tudor Dumitrescu - Prelude for piano in C sharp minor, Piano - Eljona Sinjari (Live)

DOINIȚA GHERMAN

Doinița Gherman

Cântăreață

Doinița Gherman
Date personale
Născută	6 decembrie 1989 (31 de ani) Chișinău, RSS Moldovenească
Cetățenie	Moldova
Ocupație	cântăreață
Activitate
Origine	Republica Moldova
Gen muzical	Pop, Folkpop
Ani de activitate	2009-prezent
Prezență online
pagină Facebook
Modifică date / text

Doinița Gherman (n. 6 decembrie 1989, Chișinău, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova) este o cântăreață de muzică ușoară.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Eurovision
• 3Referințe
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A studiat pianul la Școala de Arte din Chișinău "Valeriu Poleacov". A absolvit Liceul Alexandru Ioan Cuza din Chișinău după care a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

EUROVISION[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 2014 în cadrul Preselecției Naționale al Concursului Internțional Eurovision a evoluat cu piesa ^[1] "Planeta e un rai", însă n-a reușit să câștige.

Un an mai târziu a participat cu piesa "Inimă fierbinte" ajuns în semifiala preselecției 2015, ^[2] însă, s-a iscat un conflict care a generat într-un adevărat scandal, interpreta primind un punct de la un membru al juriului a menționat: "Îmi jignește orgoliul meu de patriot" fiind replica lui Serge Kino, membrul juriului: "Consider că piesa pentru Eurovision trebuie să fie în limba engleză" a fost răspunsul acestuia. Iar de aici și până la scandal nu a fost decât un simplu pas.

Sînt iubită - Doinița Gherman & Just Friends

Doinița Gherman - Petrecere Jubiliară.

Doinița Gherman- Am inima ferbinte

ROY ORBISON

Roy Orbison
Date personale
Nume la naștere	Roy Kelton Orbison
Poreclă	the Big O
Născut	23 aprilie 1936[1][5][6][7]  Vernon⁠(d), Texas, SUA
Decedat	6 decembrie 1988 (52 de ani)[1][5][6][7]  Tennessee, SUA
Înmormântat	Westwood Village Memorial Park Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Căsătorit cu	Barbara Orbison[*] (25 martie 1969–6 decembrie 1988)
Număr de copii	5
Copii	Roy Orbison Jr.[*] Alex Orbison[*]
Cetățenie	Statele Unite ale Americii
Ocupație	cântăreț muzician chitarist compozitor textier[*] cantautor
Studii	University of North Texas[*],  Paxon School for Advanced Studies[*]
Gen muzical	rock muzică country rockabilly
Tipul de voce	baritenor[*]
Instrument(e)	chitară voce[*]
Case de discuri	Sun Records Asylum Records MGM Records[*] London[*] Mercury Records Polygram Virgin Records
Premii	Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] Rock and Roll Hall of Fame Stea pe Hollywood Walk of Fame[*]
Discografie
Listă completă	Roy Orbison discography[*]
Înregistrări notabile	Only the Lonely (Know the Way I Feel)[*][2] Crying[*][3] Oh, Pretty Woman[*][4]
Prezență online
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Myspace Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Roy Kelton Orbison (n. 23 aprilie 1936,^[1][5][6][7] Vernon^⁠(d), Texas, SUA – d. 6 decembrie 1988,^[1][5][6][7] Tennessee, SUA)^[8] a fost un cântăreț, compozitor și muzician american, cunoscut pentru vocea sa puternică, un mare registru vocal, respectiv cântece cu structuri complexe și balade întunecate, emoționale. Combinația neobișnuită a făcut ca multi critici să-i descrie muzica ca fiind operatică, poreclindu-l onorific ca The Big O și Caruso.

În timp ce cei mai mulți interpreți de sex masculin din anii 1950 și 1960 au proiectat o masculinitate sfidătoare, multe dintre piesele lui Orbison au transmis vulnerabilitate și o sensibilitate tipică. În timpul spectacolelor sale, Orbison era cunoscut ca stând permanent în picioare și purtând haine negre ca să se potrivească cu parul său intens vopsit în negru și având ochelarii de soare întunecați; toate fiind caracteristice personajului de scenă pe care muzicianul l-a promovat de-a lungul întregii sale cariere.^[9]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Născut în Texas, Orbison a început să cânte într-o trupă muzicală de rockabilly și country-and-western în timpul liceului. Prima sa înregistrare a venit de la semnarea unui contract cu Sam Phillips de la Sun Records, în 1956, dar succesul său cel mai mare a venit odată cu asocierea sa cu Monument Records. Între 1960 și 1966, 22 din melodiile sale single au fost menționate în clasamentele Top 40 ale revistei Billboard. De asemenea, Orbison a compus sau a fost co-compozitor a numeroase melodii care au atins clasamentele Top 10, incluzând "Only the Lonely" (1960), "Running Scared" (1961), "Crying" (1961), "In Dreams" (1963) și "Oh" (1964). Din nefericire, curând după aceste succese, muzicianul a fost afectat de numeroase tragedii personale, care i-au afectat creativitatea și disponibilitatea de a concerta; ca atare vânzările înregistrărilor sale au scăzut.

În anii 1980, popularitatea lui Orbison a revenit, datorită mai ales succesului unora din melodiile sale, care au fost cântate de alți muzicieni în mai multe versiuni de cover. În 1988, Orbison a co-fondat formația Traveling Wilburys, un supergrup rock, împreună cu George Harrison, Bob Dylan, Tom Petty și Jeff Lynne.

În decembrie al aceluiași an, 1988, Orbison a decedat de un atac de cord la vârsta de doar 52 de ani. O lună mai târziu, cântecul "You Got It" (1989), pe care Orbison îl co-scrise cu Lynne și Petty, a fost lansat ca solo devenind primul său single care a ajuns din nou în U.S. Top 10 după 25 de ani de la ultima sa prezență în acel top.

Roy Orbison in Roy Orbison Sings (1975)

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

Enchanting Violin Classics🎼Immersing in Violin Masterpieces | Mozart, Bach, Tchaikovsky, Strauss,...

TEATRU/FILM

MARIUS TUPAN

Sari la navigareSari la căutare

Marius Tupan
Date personale
Născut	18 aprilie 1945 sat Valea Ursului, Comuna Tâmna, Mehedinți, România
Decedat	6 decembrie 2007
Naționalitate	România
Ocupație	prozator, dramaturg, eseist
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1974 - 2007
Subiecte	proză, eseistică, dramaturgie
Operă de debut	Mezareea, proze scurte. Bucuresti, 1974
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Marius Tupan (n. 18 aprilie 1945, Tâmna, județul Mehedinți – d. 6 decembrie 2007) a fost un prozator, eseist și dramaturg român, fiind cunoscut pentru Trilogia Batalioane Invizibile (I. Craterul, II. Rhizoma, III. Asteroidul), Coroana Izabelei, Avocatul Diavolului și romanul-teatru Rătăcirea Domnului.

Marius Tupan a fost unul dintre cei mai activi și importanți scriitori din câmpul literar post-decembrie 1989.^[1] A fost redactor șef al revistei de cultură "Luceafărul", pe care a condus-o din 2000.^[2]

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Afilieri
• 3Lucrări
• 4Premii literare
• 5Bibliografie
• 6Repere critice (fragmente)
• 7Referințe
• 8Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Marius Tupan a fost ultimu fiu al lui Nicolae Tupan, lăcatuș ceferist, și al Izabelei (n. Tecu). În lucrarea Marius Tupan între utopie și parabolă, publicată de criticul literar Ion Roșioru la editura Virtual (2011)^[3] se menționează că Marius Tupan figurează în plus în certificatul de naștere cu prenumele Viorel. A urmat studiile elementare în comuna natală, apoi urmează Școala profesională de ucenici de pe lângă Șantierul Naval din Turnu Severin, unde va lucra, după absolvire. Concomitent urmează liceul din localitate; a fost, de asemenea, angajat ca bibliotecar la hidrocentrala „Porțile de Fier".

Licențiat al Facultății de Lb. și Literatura Română a Universității din București (1967-l972), a fost coleg de an și de promoție cu viitorii scriitori Ion Petru Culianu, Dumitru Radu Popa, Eduard Huidan, Paul Drogeanu, Șerban Anghelescu, Silviu Angelescu, Nicolae Mecu, Crisula Ștefănescu. După absolvire, Marius Tupan a primit repartiție guvernamentală la revista „Cărți noi“, unde a activat vreme de doi ani, până în 1974, an în care revista în cauză a fost desființată, o dată cu alte publicații, printr-un decret prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu. Unsprezece luni scriitorul a fost șomer, apoi a fost angajat la Biblioteca Națională (fosta B.C.S.) unde a lucrat până în toamna lui 1975, iar următorii cincisprezece ani a fost redactor la revista „Urzica”, perioadă în care și-a descoperit și exersat componenta umoristică a scrisului.

Debutează în revista Ramuri (1964). Colaborează, ca student, la Viața studențească, Amfiteatru, Luceafărul. Își ia licența cu o teză despre Vasile Voiculescu, în a cărui notă realist-magică își va scrie propriile cărți. A debutat editorial cu un volum de schițe și povestiri Mezareea (1974), recenzat în cele mai importante reviste literare ale momentului. Au urmat un roman, Crisalide (1977), un alt volum de proze scurte, Noaptea muzicanților (1978), romanul Coroana Izabelei (1982), și, după tăcerea ce a urmat topirii, în corectură, la Ed. Cartea Românească, a romanului Vitrina cu păsări împăiate, îi apare în 1989 romanul Marmura neagră. Este autor a două trilogii romanești (Coroana Izabelei, I-III, 1998, și Batalioane invizibile, 2001) și al unor volume de teatru. A primit premiul Asociației Scriitorilor din București pentru Coroana Izabelei (1982) și al Uniunii Scriitorilor (1995 și 1998), cât și alte premii literare.

Cu începere din 1993, Marius Tupan trece de pe postul de redactor-șef adjunct pe cel de redactor-șef al publicației săptămânale, „Luceafărul”, pe care-l editează împreună cu Laurențiu Ulici.

În 2001 publică, la Editura Fundației Luceafărul, Istoria literaturii române de azi pe mâine (1944-1989)

de Marian Popa.

A scris sute de cronici literare și cronici sportive și a dat zeci de interviuri. Multe schițe i-au fost traduse în țări precum Germania, Rusia, Iugoslavia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia etc.

Pe plan famlial, Marius Tupan fost căsătorit cu Maria Ana Tupan, soția sa fiindu-i în prealabil colegă de serviciu încă din perioada când cei doi lucrau în redacția publicației „Cărți noi”. Căsătoria lor a avut loc în luna ianuarie a anului 1976. În anul 1981 cei doi scriitori devin părinți, prin nașterea Soranei, fiica lor devenind la maturitate studentă la Conservator.

AFILIERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România
• Membru al secției Proză a Asociației Scriitorilor din București

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Mezareea, București, 1974;
• Crisalide, București, 1977;
• Noaptea muzicanților, București, 1978;
• Coroana Izabelei, București, 1982;
• Marmură neagră, București, 1989;
• Vitrina cu păsări împăiate, București, 1994;
• Rezervația de lux, București, 1995;
• Crucea de argint, București, 1996;
• Coroana Izabelei, I-III, București, 1998;
• Alergătorul fatal, București, 1998;
• Rătăcirea Domnului, București, 1999;
• Batalioane invizibile, trilogie, București, 2001;
• Vămile depresiunii, București, 2002;
• Avocatul diavolului. Marian Popa în dialog cu Marius Tupan, București, 2003.

PREMII LITERARE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru romanul Coroana Izabelei (1982).[1]
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
• Premiul revistei „Convorbiri literare» pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
• Premiul revistei „Tomis» pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
• Premiul special pentru proză la Salonul Internațional de la Oradea pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
• Marele Premiu al Salonului de carte de la Drobeta Turnu-Severin pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
• Premiul U.S.R. pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
• Premiul Literar din Washington pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
• Marele premiu al Salonului de la Brașov pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
• Premiul revistei „Târnava” pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
• Premiul special al Festivalului Internațional de la Oradea pentru romanul Rătăcirea Domnului, București, 1999.
• Premiul de proză la Salonul de la Deva pentru romanul Rătăcirea Domnului, București, 1999.
• Premiul de proză al revistei „Terra Grifonis” pentru romanul Rătăcirea Domnului, București, 1999.
• A fost decorat în 2004 cu Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Cavaler, de președintele Ion Iliescu.

Halta - Marius Tupan

ION COSMA

Ion Cosma - Istorie din memorie

     Discuţia cu operatorul de imagine Ion Cosma începe de la un vraf de fotografii vechi. Scene de masă, figura unei actriţe (aflu că e Ecaterina Niţulescu-Şahighian), N. Manolescu într-o scenă foarte violentă, apoi un tânăr cu aparenţa de vagabond, rezemat de un copac. Fotografia e puţin neclară, îndoită, zgâriată. Întreb: cine e tânărul?
— Eu. În rolul unui „june care încurcă lucrurile”, pe care l-am jucat în filmul Vagabonzii de la Cărăbuş.
     Am venit la o discuţie cu unul dintre cei mai vechi operatori şi descopăr un actor şi mai vechi. Aflu că operatorul Ion Cosma a început ca actor de revistă la Tănase...
— Pe urmă m-a atras cinematograful. Nu de dragul câştigului, pentru că pe timpul acela nimeni nu spera să câştige bani făcând filme. Dar cinernatograful îţi dădea satisfacţia noutăţii.
     Aş vrea să ştiu cum a ajuns în lumea filmului.
— Exista pe timpul acela un oarecare Eftimie Vasilescu care avea un laborator de developat. Făcea subiecte de jurnal şi mici reportaje. Avea un aparat de filmat foarte demodat chiar şi atunci. Cu el lucra. Ne adunasem în jurul lui câţiva actori care doream să facem film şi am organizat chiar şi un fel de asociaţie, o „casă de filme” care se numea pretenţios „România-film”. Sediul ei se afla instalat într-o pivniţă, peste drum de cinematograful „Capitol”. „România-film” a realizat în 1926 Vitejii Neamului, care avea ca temă Primul război mondial. Scenariul şi regia erau semnate de Ghiţă Popescu. Imaginea de Eftimie Vasilescu. Eu făceam asistenţă de operator lucram împreună cu el la developarea materialului şi aveam şi două roluri în film. Rolul caporalului Muşat, care rostea celebra replică „Pe aici nu se trece” şi rolul unui ofiţer din armata franceză... Trebuie să fie pe aici şi fotografia ofiţerului...
Căutăm în vraful de fotografii o găsim pe cea care-l reprezintă pe Ion Cosma în chip de ofiţer francez.
— A fost primul film la care aţi colaborat?
— Al doilea. Primul a fost Legenda celor două cruci, după o nuvelă de I.C. Visarion. Era o poveste de dragoste — tragică — între un ţăran şi o slujnică de la conacul boierului. Fata avea o aventură cu feciorul boierului, iubitul ei o omora din gelozie, apoi era condamnat la spânzurătoare şi chiar spânzurat cu puţin înainte să sosească, de la stăpânire, graţierea... S-a filmat în satul Băneasa. Şi. acum, când trec pe acolo, caut să recunosc casa. Uneori mi se pare chiar că o recunosc... Figuraţia era alcătuită din oameni din sat. La scena spânzurătorii s-au speriat foarte tare. Erau convinşi că omul a fost chiar spânzurat. Femeile ţipau, copii au început să plângă. Nouă ne-a prins foarte bine, pentru că astfel scena a ieşit cum nu se putea mai autentică....
— Astăzi cum v-ar părea oare?
— Nu ştiu... Pe timpul acela nu se filma de două ori un cadru. N-aveam peliculă. Dacă ieşea, bine, dacă nu, nu.
     Îl întreb ce rol a avut în Legenda celor două cruci?
— Rolul doctorului. Dar eram asistent de operator pe lângă Vasilescu şi în timpul filmărilor făceam orice era nevoie. La următorul film, Vagabonzii de la Cărăbuş, am scris scenariul împreună cu Vasilescu şi împreună am făcut şi imaginea şi regia. Era o comedie în stil american, jucată de actorii lui Tănase... În 1927 am lucrat tot ca asistent de operator la Năpasta... Îmi aduc aminte că decorul era construit din pânză — în grădina cinematografului Marconi. Se filma la lumina soarelui filtrată printr-o pânză. Totul era din pânză acolo. Până şi uşa cârciumii pe care am pictat-o aşa încât să semene a scândură... Începusem filmul cam târziu, spre toamnă şi ne-a prins frigul. Actorii erau îmbrăcaţi, pe dedesubtul costumelor, cu pulovere groase sau cojoace. Într-o noapte a nins. A doua zi, noi aveam de filmat faţada cârciumii. A trebuit să încadrăm în aşa fel decorul încât să nu se vadă zăpada de pe acoperiş. Poate că asta nu e aşa de interesant... Pentru mine, interesantă a fost perioada de după Eliberare. Am filmat împreună cu Ovidiu Gologan, în zilele următoare lui 23 August, luptele detaşamentelor patriotice de la Băneasa, intrarea trupelor eliberatoare în Capitală... Toată ziua umblam cu aparatele de filmat după noi, în goană după evenimentele care se petreceau şi pe care nimeni nu avea timp să le mai înregistreze. Am filmat prima campanie electorală din '46, naţionalizarea, înfiinţarea primei gospodării agricole colective, am lucrat ca operator principal la mai multe filme artistice...
— Dar înainte de asta, până la război?
— A fost o perioadă grea. Se înfiinţase O.N.C.-ul care lucra mai mult cu operatori străini. Când a început războiul, specialiştii străini au plecat la ei acasă, iar noi am fost trimişi pe front, ca operatori. Am filmat foarte mult pe front. Am filmat şi bombardamentele din Capitală... Nu de mult, am văzut două filme străine, în care am recunoscut imaginile filmate atunci de Gologan şi de mine. Vedeţi, noi, ăştia mai vechi, avem reportajul în sânge. Noi aşa am început de fapt: alergând cu aparatul în spate după evenimentele zilei...
— Şi primul film artistic?
— A fost un scurt-metraj pe care l-am făcut în 1946, Rapsodia rustică, în regia lui Jean Mihail. Cu acest film a participat ţara noastră prima dată la Festivalul de la Cannes. De altfel s-a şi clasat al doilea, din cele 72 de filme concurente la categoria scurt-metrajelor. Primul film artistic de lung-metraj a fost Viaţa învinge. Am filmat pe viu, în oţelărie. Hainele actorilor fumegau, aparatul de filmat se încingea... A fost o încercare destul de grea pentru noi, dar doream neapărat să filmăm pe viu, printre oţelari... Pe urmă au fost celelalte, pe care probabil le ştiţi: Brigada lui lonuţ, Telegrame, Porto-franco... Am făcut împreună cu regizorul Jean Georgescu cele trei schiţe Caragiale Arendaşul român, Vizita şi Lanţul stăbiciunilor.
— Aş vrea să ştiu ce probleme aveau operatorii la începuturile filmului românesc?
— Destule. Numai că posibilităţile ne lipseau cu desăvârşire. Am fi vrut să realizăm şi noi o imagine artistică interesantă, dar trebuia să ne mulţumim cu aparate rudimentare, nu aveam posibilităţi de iluminat, decorurile se construiau în aer liber şi se filma la lumina soarelui. Degeaba ştiam noi cum s-ar putea face o imagine frumoasă, dacă nu aveam cu ce să o facem. Speram că poate, într-o zi... Da, de sperat, speram. Îmi aduc aminte că ne întâlneam seara la un fel de club al nostru şi puneam la cale tot felul de filme care bineînţeles nu se realizau niciodată... Ce să-ţi mai spun?
     Întrebarea „Ce să-ţi mai spun?” îmi sună familiar şi semnificativ. Îmi aduc aminte că maestrul Ion Şahighian când l-am solicitat pentru „Istorie din memorie” a rostit-o de mai multe ori în timpul întrevederii noastre. Se vede că ea exprimă dificultatea aparte în faţa căreia se află cei ce încearcă să refacă din memorie 40 de ani de întâmplări şi evenimente legate de filmul românesc. Las acest „Ce să-ţi mai spun?” fără răspuns, în chip de final pentru interviul nostru şi poate, în chip de început, pentru viitorul interviu.
     De altfel Ion Cosma e departe de a face impresia unui „veteran” pasionat de amintiri. Îl aşteaptă, pe platourile de la Buftea, regizorul Jean Georgescu împreună cu care realizează filmul Moment Caragiale.

POEZIE

Niculae I. Herescu
Date personale
Născut	6 decembrie 1903  Turnu Severin, Mehedinți, România
Decedat	19 august 1961 (57 de ani)[3]
Cetățenie	România[4]
Ocupație	filolog clasicist[*] traducător poet
Activitate
Pseudonim	Ch. Séverin[1]
Partid politic	Partidul Poporului
Limbi	limba franceză[2] limba română[2]
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

N I HERESCU

Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903, Turnu-Severin – d. 19 august 1961, Zürich , Elveția) a fost latinist, poet, prozator, eseist, traducător.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Niculae I. Herescu

Fiu al generalului Ioan P. Herăscu, a urmat cursurile liceului "Carol I" din Craiova, pe care îl absolvă în 1924,urmează secția de limbi clasice a Facultății de litere a Universității din București cu licență în 1927. Face timp de doi ani studii de specializare la Sorbona, iar la întoarcere obține titlul de doctor în litere și filosofie al Universității din București cu o teză despre opera lui Horațiu. Element de valoare, în 1940 este numit director al Fundațiilor Regale și este ales membru al Academiei române de științe morale și politice. Din 1929 predă în învățământul liceal și universitar bucureștean.^[5] Fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români (ales succesiv de patru ori, din mai 1939, ultima alegere în mai 1945).

A semnat ca N.I. Herescu.

AFLAT ÎN EXIL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Din anul 1944 s–a aflat în exil, părăsind împreună cu soția și fiica țara cu aprobarea lui Mihai Antonescu (date fiind funcțiile sale culturale), în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost un animator al mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (printre altele, a coordonat volumul "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a două milenii de la nașterea poetului latin Ovidiu). Colaborări la reviste ale exilului românesc, conferențiar la multe universități din Occident.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Membru fondator al Societății Academice Române din exil.

Președinte al secției franceze al PEN Clubului scriitorilor din exil.

OPERA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• Plaut, Militarul îngâmfat, Institutul de Studii Latine, 1941.
• Lirica latină, Vol. I, Editura Cartea Românească, București, 1937.
• Lirica lui Horațiu, Editura Ramuri, Craiova, 1929.
• Poezii alese din Francis Jammes (în colaborare cu Ion Pillat), Editura Fundației Culturale Principele Carol, București, 1927.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Basmul celor patru zodii (versuri), Craiova, 1926
• Însemnări literare (1924-2926), Arad, 1926
• Cartea cu lumină (versuri), Craiova, 1926
• Limba latină. Sfaturi practice, București, 1930
• Pentru clasicism, Craiova, 1937

• Sintaxa Latină, București, 1941.
• Caete Clasice, Editura Cugetarea, București, s.a.
• Milliarum, 2 vol., Institutul de Studii Latine, Colecția Enciclopedică, București, 1941. [Cuprinde articolele publicate între anii 1926-1936 primul volum și 1937-1941 volumul al doilea].
• Bibliographie de la littérature latine, Paris, 1943
• Catullo, Roma, 1943, traducere portugheză , Coimbra, 1948
• La Poésie latine, 227 p., Editura Les Belles Lettres, 1960
• L'Agonie sans mort (roman), 190 p.,Paris, 1960, (pseudonim Ch. Séverin) ediție românească la Editura Jurnalul literar, Agonie fără moarte 1998 (I) și 1999 (II)
• Scrisori către N. I. Herescu, Iași, 2005

„UN ARISTOCRAT AL CULTURII ROMÂNE: N.I. HERESCU"

Narcis 

În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.

Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...

Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.

Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.

În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...

Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.

SFATURI UTILE

CÂT DE NOCIV ESTE CUPTORUL CU MICROUNDE

E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun? De ce a interzis Uniunea Sovietică aceste aparate în anul 1976? Cine a inventat cuptorul cu microunde și de ce? Cum funcționează acesta? Sunt câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în acest articol. Răspunsurile ar putea să va șocheze așa de tare, încât, dacă dețineți unul, nici măcar să nu vreți să-l dați altcuiva, ci pur și simplu să-l aruncați la gunoi.

Presupun că deja mai toată lumea știe acum că hrana pe care o mâncăm are legătură directă cu sănătatea noastre fizică, mentală și spirituală. Alimentele ne pot vindeca sau îmbolnăvi, în funcție de felul în care au fost crescute, recoltate, păstrate, manipulate, preparate și, bineînțeles, gătite.

Cel mai eficient și sigur mod de a mânca alimentele este în starea lor cât mai naturală, crudă. Dar nu toată lumea e pregătită să facă schimbarea asta. Pe de altă parte, există unele alimente care nu pot fi mâncate crude. În secolul vitezei însă, valoarea unei mese nu este dată nici măcar de faptul că hrana e crudă sau gătită, bio sau procesată, ci de bani și rapiditate. Acesta este și unul din motivele pentru care fast food-ul a devenit un succes. Nu e vorba neapărat de gust, cât de metoda rapidă de preparare și servire, de disponibilitate și, bineînțeles, de economie. Pentru cei care nu știu, deși în România nu este cazul încă, în țările vestice și mai ales la americani, fast food-ul oferă cea mai ieftină mâncare, dacă o putem numi mâncare. Iar problema vine tocmai din această preparare rapidă. Din dorința de a vinde ceva aparent hrănitor, cu viteză cât mai mare, totul este preambalat, conservat și depozitat cu mult timp înainte. Iar metodele de „gătit”, pentru a da impresia unei mese calde, sunt prăjitul sau încălzitul. Și ce dispozitiv este folosit pentru cea mai rapidă încălzire sau gătire? Ați ghicit: cuptorul cu microunde.

Dacă stăm bine să ne gândim, multe din casele noastre se transformă încet, încet, în mici restaurante fast-food, unde, dacă nu ne aducem sau nu ne comandăm o asemenea mâncare, o preparăm noi, așa preambalată, la cuptorul cu microunde. Personal, nu cred ca ceva să fie mai periculos pentru sănătatea noastră decât mâncarea pregătită la cuptorul cu microunde.

Dacă e atât de periculos, de ce există pe piață?

În prezent, foarte mulți români posedă în bucătăria lor un asemenea cuptor. De fapt, sunt puțini cei care nu-l au. Să nu mai vorbim de restaurante și chiar bucătăriile din birourile unor firme, unde cuptorul cu microunde este un element de bază. Faptul că este ieftin, ușor de folosit și își face treaba într-un mod aparent curat și rapid, dă o valoare considerabilă acestui aparat în bucătărie. Puțini sunt cei care știu că aceste aparate sunt periculoase. De ce? Păi, dacă ar fi periculoase, guvernul ne-ar spune nu? Cineva s-ar sesiza și ar fi interzise, nu? Ei bine…, se pare că NU!

Cum funcționează!

Microundele sunt o formă de energie electromagnetică, precum undele radio, și ocupă o parte din spectrul de putere sau energie electromagnetic. Ele sunt o formă de unde foarte scurte (de unde și numele) care călătoresc cu viteza luminii. În lumea modernă, microundele sunt folosite la telefonia pe distanțe mari, programe de televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Dar pentru mulți dintre noi, acestea reprezintă doar o noțiune legată de gătirea sau încălzirea rapidă a alimentelor.

Fiecare cuptor cu microunde are în dotare un magnetron, un tub în care electronii sunt afectați de câmpurile magnetice și electrice în așa fel, încât să producă radiații de microunde la aproximativ 2450 MHz. Aceste radiații interacționează cu moleculele din alimente. Toate undele își schimbă polaritatea de la pozitiv la negativ cu fiecare ciclu al undei. În cazul microundelor, această schimbare are loc de milioane de ori pe secundă. Moleculele alimentelor, în special cele ale apei, au un capăt pozitiv și unul negativ, precum un magnet are polaritate nord și sud.

În modelele comerciale, aceste cuptoare au o putere de 1000 de wați. În timp ce microundele generate de magnetron bombardează alimentele, ele fac moleculele polare să se rotească la aceeași frecvență de milioane de ori pe secundă. Toată această agitație creează fricțiune moleculară, care încălzește mâncarea. Fricțiunea însă este și cauza multor deteriorări ale moleculelor dimprejur, pe care le distruge, le rupe sau le deformează forțat.

Făcând o comparație cu soarele, microundele generate de soare sunt bazate pe principiile curentului direct pulsat, care nu creează căldură prin fricțiune. Microundele generate de cuptoare folosesc curent alternativ, care creează căldură prin fricțiune. La ele, energia undelor se duce într-o singură frecvență îngustă din spectrul energetic, pe când energia soarelui operează într-un spectru de frecvență foarte larg. În vreme ce căldura soarelui vine progresiv, din exterior în interior, în cazul microundelor de la cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară. Poate explicația asta e puțin prea tehnică sau științifică (și pe mine m-a obosit), dar trebuie să cunoști cum funcționează un lucru pentru a-l înțelege.

Periculos pentru bebeluși

Din păcate, tot mai multe mame tinere folosesc microundele pentru a încălzi laptele bebelușilor. Pentru multe dintre ele, este o metodă rapidă și ușoară, dar ele nu realizează că, de fapt, cele câteva minute câștigate pot afecta serios sănătatea pruncilor. Într-un articol publicat în 1989 într-una dintre cele mai respectate reviste de medicină, Lancet, dr. Lita Lee afirmă: „Formulele pentru bebeluși încălzite la microunde transformă anumiți aminoacizi trans în izomeri cis sintetici. Izomerii sintetici nu sunt activi biologic. Mai mult de-atât, un aminoacid, L-prolina, este convertit în d-izomer, cunoscut a fi o neurotoxină (otravă pentru sistemul nervos) și o nefrotoxină (otravă pentru rinichi). Este destul de rău nu numai faptul că bebelușii nu sunt alăptați la sânul mamei, dar acum le este dat „lapte fals”, transformat în ceva otrăvitor prin microunde”. O modalitate mult mai sigură ar fi încălzirea recipientului cu lapte la jetul de apă caldă al chiuvetei sau într-un vas cu apă caldă, pe aragaz, testând din când în când temperatura. Cele câteva minute în plus nu merită riscul la care ne supunem copiii. Un alt pericol vine din faptul că, în cazul cuptoarelor cu microunde, încălzirea alimentelor nu este uniformă, așa că, unele părți sunt mai calde, iar altele mai reci. Au fost cazuri când bebelușii s-au ars pe buze din cauză că mamele testaseră temperatura într-o porțiune mai rece.

Sângele încălzit la microunde omoară

În 1991, a existat un proces în Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care, în urma unei operații la șold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a murit. Aceasta tragedie dovedește că încălzirea prin microunde are efecte mult mai periculoase decât credem. Sângele pentru transfuzii este încălzit câteodată, dar în nici un caz la cuptorul cu microunde. În cazul de mai sus, sângele a fost alterat, astfel încât a provocat moartea. Este clar că încălzirea alimentelor în acest mod alterează mâncarea printr-un proces cu multe necunoscute. Iar în momentul în care ne hrănim cu aceste alimente, ingerăm și toate aceste necunoscute. Pentru că organismul nostru este prin natura lui electrochimic, orice forță care disturbă sau schimbă evenimentele electrochimice, va afecta cu siguranță într-un mod major și fiziologia corpului.

Fapte și dovezi științifice

Într-un studiu publicat în 1992 de Raum & Zelt numit Studiu comparativ între mâncarea pregătită convențional și cea pregătită în cuptorul cu microunde, autorii afirmă: „O simplă ipoteză a medicinii tradiționale spune că introducerea în corpul uman de molecule și energii cu care acesta nu este obișnuit, este foarte probabil să producă mai mult rău decât bine. Mâncarea preparată la microunde conține atât molecule, cât și energii care nu sunt prezente în alimentele gătite în modul tradițional, adică la foc. Energia microundelor de la soare și stele e bazată pe curent direct. Microundele produse în mod artificial, inclusiv cele din aceste cuptoare, sunt produse prin alternarea curentului și forțează inversarea polarității de milioane de ori pe secundă în fiecare moleculă din alimentele pe care le ating. Producerea de molecule nenaturale este inevitabilă. S-a observat că amino acizii care se formează în mod natural suportă schimbări izomerice și transformări în forme toxice sub impactul produs de microundele din aceste cuptoare”.

Studiul clinic elvețian

Doctorul Hans Ulrich Hertel, care este acum pensionar, a lucrat ca cercetător în domeniul alimentației pentru una din marile companii de profil elvețiene, ale cărei afaceri sunt la nivel global. Cu câțiva ani în urmă, el a fost concediat pentru ca a pus întrebări în legătură cu anumite proceduri prin care alimentele erau preparate, proceduri ce deteriorau mâncarea.

În anul 1991, dr. Hertel, împreună cu un profesor de la Universitatea Lausanne, au publicat un studiu, arătând că mâncarea preparată la cuptorul cu microunde prezintă riscuri mai mari asupra sănătății decât mâncarea pregătită în mod convențional. De asemenea, în nr. 19 al revistei Franz Weber a apărut un articol în care se arată faptul că alimentele pregătite la cuptorul cu microunde au efecte cancerigene asupra sângelui. Doctorul Hertel este primul om de știință care a efectuat un studiu de calitate asupra efectelor pe care le au nutrienții supuși cuptorului cu microunde asupra sângelui și fiziologiei corpului uman. Studiul său restrâns dar foarte bine documentat a arătat forța degenerativă a cuptoarelor cu microunde asupra alimentelor. Concluzia științifică a fost aceea că prepararea la cuptorul cu microunde modifică nutrienții din mâncare, schimbări având loc și în sângele celor care consumă aceste alimente, ceea ce duce la deteriorarea organismul uman.

Studiul a fost făcut împreună cu dr. Bernard H. Blanc de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția și în colaborare cu Institutul Universitar de Biochimie, de asemenea din Elveția. La intervale de 2 până la 5 zile, voluntarii participanți la studiu au primit una din următoarele variante de mâncare pe stomacul gol: (1) lapte crud; (2) același lapte gătit convențional; (3) lapte pasteurizat; (4) același lapte crud înfierbântat la cuptorul cu microunde; (5) legume crude de la o fermă organică; (6) aceleași legume gătite în mod convențional; (7) aceleași legume înghețate și dezghețate într-un cuptor cu microunde; și (8) aceleași legume gătite la cuptorul cu microunde. După ce voluntarii au fost izolați, le-au fost recoltate probe de sânge înainte să mănânce, iar apoi le-au fost luate alte probe, la anumite intervale după ce au mâncat alimentele în cauză.

S-au descoperit schimbări semnificative în sângele recoltat de la cei care au mâncat alimentele gătite în cuptorul cu microunde. Acestea au implicat în special hemoglobina, colesterolul (mai ales raportul dintre HDL și LDL) și limfocitele. Nivelele de hemoglobină au scăzut, iar nivelele de leucocite și colesterol au crescut, în vreme ce limfocitele au scăzut. Toate aceste semne au indicat efectul de degenerare. A fost introdusă o bacterie luminescentă (care emite lumină) pentru a detecta schimbările energetice din sânge. Atunci când bacteria a fost expusă sângelui obținut după consumul de alimente preparate în cuptorul cu microunde, au fost constatate creșteri energetice semnificative. Acest lucru l-a făcut pe doctorul Hertel să concluzioneze că astfel de energii, derivate tehnic, sunt preluate de om prin ingerarea mâncării modificate de microunde.

Dintre toate substanțele naturale, care sunt polare, oxigenul din moleculele de apă interacționează cel mai sensibil. Acesta este modul în care funcționează prepararea alimentelor la cuptoarele cu microunde. Se produce o fricțiune violentă în moleculele apei din interiorul alimentelor. Acest fenomen este diametral opus metodei convenționale de gătit, în care căldura se transmite din exterior spre interior. Aceeași deformare violentă care are loc în corpurile noastre când suntem supuși radiației are loc și în moleculele alimentelor pregătite astfel. Dar aceste cuptoare mai produc și altfel de componente numite radiolitice, care sunt create prin decompoziția moleculară, ca rezultat direct al radiației.

Producătorii de cuptoare cu microunde insistă asupra faptului ca alimentele preparate cu microunde nu au nivele de componente radiolitice semnificativ mai mari, față de cele preparate convențional. Dar din cele prezentate aici cred ca e destul de clar ca aceasta este o minciună. E ca și cum cei de la McDonalds ar spune că Big Mac nu e mai dăunător sănătății decât chifteluțele bunicii.

În urma studiilor de felul acesta, se pun întrebări care ridică suspiciune. De ce nu există studii mai mari, făcute și în alte țări, precum SUA? De ce preocupările vizează mai degrabă modul de manipulare a acestor dispozitive, decât efectele lor directe? Personal cred că pentru cei care controlează lumea și implicit sănătatea oamenilor, un astfel de adevăr ar fi ca un început de avalanșă. În momentul în care oamenii vor realiza că au fost mințiți și otrăviți atâția ani, vor deveni suspicioși asupra mai multor lucruri din viața lor și vor începe să pună întrebări și să ceară răspunsuri clare. Acest lucru trebuie evitat! Scopul lor este ca oamenii să fie ignoranți, bolnavi și lipsiți de energie, pentru ca în eforturile lor disperate de supraviețuire nu aibă timp să-și pună întrebări de acest gen și astfel să consume în continuare otrăvurile scumpe, ambalate frumos.

Căutarea independentă a adevărului

Cu ceva ani în urmă, pe când era în clasa a 6-a, un tânăr admirabil din Cluj, care are acum 18 ani, a făcut un experiment în cadrul unui proiect științific al școlii pe care o urma. Tânărul, pe nume Na’im Zerbes, și un prieten apropiat, a găsit 12 voluntari dispuși să participe la experimentul lui. El le-a dat să mănânce, timp de 3 zile, pe rând legume în stare crudă, încălzite convențional și încălzite la cuptorul cu microunde . Apoi a testat urina colectată de la fiecare, a doua zi dimineața și a pus datele cap la cap. Bineînțeles că rezultatele au arătat că cea mai sănătoasă mâncare este cea crudă pe când cea mai nesănătoasă este cea încălzită la cuptorul cu microunde. Cu acest proiect, tânărul Na’im, care studia în regim de învățământ la distanță la o școală din Canada (având mama canadiancă și tatăl român), a câștigat premiul întâi pe țară în cadrul unui concurs numit Canada Wide Virtual Science Fair. Puteți citi mai multe despre experimentul lui urmând acest link.

Încercări de a ascunde adevărul

În momentul în care doctorii Hertel și Blanc și-au publicat rezultatele, autoritățile au reacționat. O organizație comerciala puternica, Asociația Elvețiana de Distribuitori de Electronice Menajere și Industriale, l-au forțat în 1992 pe președintele Tribunalului de la Sftigen, Berna, să emită un ordin împotriva celor doi doctori. În 1993, doctorul Hertel a fost condamnat pentru ” intervenirea în comerț” și i s-a interzis să publice restul rezultatelor sale. Cu toate acestea Hertel nu s-a dat bătut și s-a luptat pentru mulți ani împotriva acestei decizii. În cele din urmă, în 1998, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a inversat decizia hotărând că s-a comis un abuz împotriva lui Hertel în 1993.

Cine a inventat cuptoarele cu microunde?

Există mai multe surse în acest sens. Pe de o parte, invenția îi este atribuita unui american, dr. Percy Spencer, care în 1946, în timp ce experimenta cu o tehnologie radar, a observat întâmplător cum alimentele care erau în preajmă se încălzeau. Pe de alta parte îi este atribuită unui englez, Leonard Gföllner. Mai există o ipoteză interesantă, și anume că acesta a fost inventat de naziști. Poate nu e varianta la care v-ați fi așteptat. Dar să nu va ducă acum imaginația că era o tehnologie menită să ucidă, ci din contră, chiar să hrănească. În timpul invaziei lor în Rusia, nemții ar fi creat aceste cuptoare, ale căror avantaje permiteau rezolvarea multor probleme legate de prepararea rapidă a mâncării pe scară mare, de producerea de alimente într-un timp foarte scurt, precum și de economisirea de combustibil pentru gătit. După război, aliații – americanii, englezii dar și rușii – au găsit aceste cercetări medicale făcute de nemți, le-au dus în țările lor și le-au clasificat ca secrete de stat. În vreme ce în America, după așa zisa invenție a cuptorului cu microunde a ajuns să facă miliarde, în Rusia, acesta a fost interzis cu desăvârșire, iar în urma testelor pe care le-au făcut, rușii chiar au transmis un avertisment internațional referitor la pericolele, atât biologice, dar și de mediu înconjurător.

Carcinogeni în mâncarea preparată la cuptoarele cu microunde

În cartea sa, Health Effects of Microwave Radiation (Efectele radiației microundelor asupra sănătății), precum și în edițiile din martie și septembrie ale revistei Earth Letter (Scrisoarea Pământului), Dr. Lita Lee afirmă că cuptorul cu microunde scapă radiații electromagnetice, denaturează mâncarea, și transformă substanțele din alimente în produse toxice și chiar carcinogene. Alte cercetări citate în aceste surse au ajuns la concluzia că aceste dispozitive sunt cu mult mai periculoase decât se crezuse până atunci. Cercetările arată că alimentele destinate preparării rapide, la microunde, conțin toxine eliberate din caserolele și ambalajele de plastic în care trebuie să rămână pe timpul preparării (Wall Street Journal, 12 Oct 1998). O serie de studii făcute în Rusia au ajuns la concluzia că în toate alimentele preparate la microunde se formează substanțe cancerigene, deși niciun aliment nu a fost ținut în aparat mai mult decât era necesar. Iată câteva din rezultatele cercetărilor rusești:

– Carnea preparată la microunde duce la formarea de dietanolamidă, cunoscut cancerigen

– Laptele și cerealele preparate la microunde își transformă o parte din aminoacizi în carcinogeni

– Dezghețarea fructelor înghețate cu ajutorul microundelor transformă glucoza și galactoza în substanțe carcinogene

– Scurta expunere a legumelor, crude, gătite sau înghețate la microunde, transformă alcaloizii în carcinogeni

Cercetătorii ruși au observat de asemenea și o accelerare a degradării structurale a alimentelor și o scădere în nutrienți a acestora. Astfel, prin expunerea la microunde, alimentele și-au pierdut între 60 și 90% din nutrienți. Au fost observate:

– Pierderea bio-disponibilității complexelor de vitamina B, vitamina C și vitamina E.

– Pierderea mineralelor esențiale precum și a altor factori lipotropici în toate alimentele testate.

– Deteriorări ale unor substanțe din plante, ca alcaloizii, glucozidele etc.

– Degradarea nucleoproteinelor din carne.

Microundele ucid apa

Apa, elementul vital al vieții, este afectat cel mai repede și în cel mai periculos fel de către microunde. Cum explicam mai devreme, apa este cea mai sensibilă la interacțiunea cu aceste unde și în consecință este afectată și denaturată în mod fatal. A fost făcut un experiment simplu: peste o sămânță ținută în vată sau în pământ se toarnă apă încălzită 2 minute într-un cuptor cu microunde. Acea sămânță nu va încolți. Este un experiment ce poate fi făcut de oricine, acasă. Concluzia: apa își pierde proprietățile dătătoare de viață. Dacă ne gândim că oamenii sunt 70% apă, ne putem imagina ce efect au aceste radiații asupra apei din interiorul nostru.

Radiațiile din cuptoarele cu microunde se scurg

Poate ca ați auzit de pericolul rezultat din faptul că din aceste cuptoare se scurg radiații și atunci când nu sunt pornite. Trebuie să recunoaștem că acest risc era mai mare cu modelele vechi, cele mai noi fiind testate mai riguros. Adevărul e că oricum există scurgeri, recunoscute și de instituțiile de specialitate, prin geamul de privit, însă se spune că nu sunt în cantități periculoase. Deoarece expunerea la radiații scade cu cât ne aflam la mai mare distanță de cuptorul cu microunde, ni se sugerează să stăm mereu la o distanță destul de mare de acesta. Sistemele de siguranță necesare la fabricarea cuptoarelor cu microunde sunt foarte stricte. Ele trebuie să aibă două sisteme independente, care să oprească funcționarea în caz că ușa se deschide și încă un sistem de monitorizare, care să oprească funcționarea în cazul în care cele două sisteme de închidere nu mai funcționează. Cu toate aceste măsuri, ar trebui să credem că suntem în siguranță. Dar după cum afirmă o organizație non-profit, Powerwatch: „Chiar și în cazul în care cuptorul cu microunde funcționează corect, nivelele de radiație din bucătărie sunt crescute și chiar mai mari decât cele emise de o stație de telefonie mobilă aflată în apropiere. Amintiți-vă de asemenea și de faptul ca microundele călătoresc prin pereți, daca aparatele sunt lipite de aceștia”. Exista afirmații cum că un singur cuptor cu microunde lipit de peretele bucătăriei poate radia în toate apartamentele de pe scara respectivă. Cercetările au relevat faptul că și dacă stăm la o distanță de un pas de cuptor suntem expuși la o cantitate de radiații în mod clar legată de leucemie. Deci, pentru cei care au un astfel de aparat, este de preferat să nu stați în prejma lui prea mult timp, mai ales femeile însărcinate și copii. De asemenea datorita faptului ca ochii sunt foarte sensibili la radiația provenită de la microunde, exista un mare pericol de cataractă.

13 motive să-ți arunci cuptorul cu microunde

– Mâncând pe termen lung alimente preparate în cuptorul cu microunde, vom suferi deteriorări neurologice permanente (scurt-circuite ale impulsurilor electrice, depolarizarea și demagnetizarea țesuturilor nervoase);

– Organismul uman nu poate metaboliza produsele necunoscute, rezultate în urma supunerii alimentelor la microunde;

– Producerea de hormoni este oprită sau modificată, atât la bărbați cât și la femei;

– Efectele produselor secundare rezultate în urma folosirii cuptoarelor cu microunde sunt reziduale (pe termen lung, permanente) pentru corpul uman;

– Mineralele, vitaminele și alți nutrienți din alimentele preparate în cuptoarele cu microunde sunt distruse sau alterate, astfel încât, corpul uman nu poate beneficia de ele, ori absoarbe nutrienți alterați, care-i fac rău în loc de bine;

– Mineralele din legume sunt transformate în radicali liberi, cauzatori clari de cancer, atunci când legumele sunt preparate la cuptorul cu microunde;

– Alimentele preparate la cuptorul cu microunde provoacă tumori intestinale și stomacale. Acest lucru poate explica creșterea îngrijorătoare a cancerului de colon în SUA, unde 90% din populație folosește un astfel de aparat;

– Consumul prelungit de alimente supuse radiațiilor cuptoarelor cu microunde duce la înmulțirea celulelor canceroase în sângele uman;

– Consumul continuu de alimente preparate la microunde determină deficiențe imunitare grave în ceea ce privește glandele limfatice și alterarea sângelui;

– Hrănirea cu astfel de alimente provoacă pierderea memoriei și a concentrării, instabilitate emoțională și chiar scăderea inteligenței;

– Scurgerile necontrolate de radiații pot provoca leucemie și cataractă;

– Radiațiile se pot scurge prin pereți;

Amintiți-vă: Dacă udați o sămânță cu apă care a stat 2 minute în cuptorul cu microunde, ea nu va mai încolți!

Nu l-ai aruncat încă?

Când vine vorba de cuptorul cu microunde, pe care trebuie să recunosc că l-am folosit în mod îndelungat în studenție, îmi vin în minte filmele cu Steven Segal care, în situații extreme, se ajuta de cuptorul cu microunde pentru a încropi o bombă artizanală, cu care reușea să doboare vreo 10 dușmani. Și îmi pun niște întrebări, zic eu firești… de ce am vrea noi oamenii să avem așa ceva în casă? De ce am vrea noi să ne preparăm hrana în astfel de dispozitive?