MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 8 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, POEZIE, TEATRU/FILM, SFATURI UTILE, GÂNDURI PESTE TIMP,

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

· 1560: In Brazilia satul indienilor Giarus din tribul Guaianases, este fondat de iezuitul Manuel de Paiva cu numele Nossa Senhora da Conceição dos Guarulhos. Avea menirea de a apara orasul Sao Paolo cu care se invecina. Tropicul Capricornului imparte in doua aceasta localitate aflata in apropiere de Sao Paolo. Orasul brazilian Guarulhos a depasit in prezent un milion de locuitori.

· 1609: La Biblioteca Ambrosiană din Milano, se deschide sala de lectură, a doua din Europa acelei vremi.

· 1765: Americanul Eli Whitney a inventat daracul pentru bumbac, care a revoluționat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime.

· 1813: La Viena, Ludwig van Beethoven conduce premiera Simfoniei a 7-a.

· 1832: La Bucuresti,in Muntenia, apare neregulat (1-3 numere pe săptămînă), primul periodic muntean oficial: “Buletin. Gazeta administrativă“, sub conducerea lui Ion Heliade-Radulescu, actualul „Monitor Oficial” al României. Gazeta este editata pînă la 7 februarie 1859 cu unele modificări de titlu, cînd în locul sau apare Monitorul oficial al Ţării Româneşti.

· 1846: Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris, care va deveni și sediul „Societății studenților români".

· 1854: Papa Pius al IX-lea a decretat dogma fundamentală despre Imaculata Conceptiune (Neprihănita Zămislire), referitor la Fecioara Maria.

‘Concepția Imaculată’. Pictură de Bartolomé Esteban Murillo – foto: ro.wikipedia.org

Imaculata Concepţie sau Neprihănita Zămislire este, conform dogmelor romano-catolice, concepţia Mariei, mama lui Isus, în pântecul mamei ei Ana, fără păcatul originar şi că a dus o viaţă complet lipsită de păcat. Sărbătoarea Imaculatei Concepţii, sărbătorită pe 8 decembrie în fiecare an, a fost stabilită de Papa Sixtus IV în 1476, dar această doctrină nu a fost definită atunci ca o dogmă, astfel fiecare catolic avea dreptul să creadă sau nu în ea, fără a fi acuzat de erezie. Imaculata Concepţie a fost definită ca dogmă de către Papa Pius IX în 1854, în constituţia sa din 8 decembrie, intitulată Ineffabilis Deus. Biserica Ortodoxă, precum şi bisericile protestante nu împărtăşesc această doctrină.

· 1865: Primul buletin de Bucuresti. La Arhivele Statului se gaseste un document, cu urmatorul text: „Principatele – Unite – Române, Bilet de legitimatiune. Bun pe un an. Numele si pronumele: Lucsita Petreasca, de caracter si ocupatiune vaduva. Locuinta: mahalaua Silvestru. Etatea: 36 de ani. Dat la 8 decembrie 1865. Orice falsificatiune a biletului de legitimatiune se va pedepsi dupa legile penale, primatul comunei Bucuresti: s.s. indescifrabil”.

· 1869: Are loc prima sedinta a Conciliului Vatican I care va proclama i dogma infailibilităţii papei şi a inspiraţiei divine incontestabile a Sfintei Scripturi. La conciliu au participat din partea Bisericii Române Unite cu Roma mitropolitul Ioan Vancea și episcopul Iosif Pop Silaghi. Mitropolitul Vancea a făcut parte, împreună cu majoritatea covârșitoare a episcopatului din Austro-Ungaria, din gruparea care s-a opus adoptării dogmei infailibilității papale. Infailibilitatea papală este o dogmă a Bisericii Catolice care proclama faptul că Papa de la Roma este nesupus greșelii când solemn declară sau promulgă învățăturile dogmatice ale Bisericii în domeniul credinței sau a moralei. Această dogmă explică infailibilitatea prin lucrarea Sfântului Duh, care asigură că învățăturile proclamate vor fi desăvârșite și primite de toți catolicii. Odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice. Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007. Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos. De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa.

· 1878: Armata romana a revenit victorioasa la Bucuresti din Razboiul de Independenta.

* 1878: Vechiul “Pod al Mogosoaiei” a devenit “Calea Victoriei”.

· 1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, "Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război".

· 1905: Papa Pius al X-lea introduce primirea primei Sfinte Împărtășanii la copiii de rit romano-catolic de pretutindeni, ajunși la vârsta înțelegerii (la 7 ani).

Papa Pius al X-lea – foto: ro.wikipedia.org

Papa Pius al X-lea, născut Giuseppe Melchiorre Sarto, (n. 2 iunie 1835, Riese, Italia – d. 20 august 1914, Vatican) Papă din 1903 până în 1914.

· 1907: Regela Gustaf al V-lea al Suediei accede la tronul Suediei.

Gustav al V-lea - foto – ro.wikipedia.org

Gustav al V-lea (Oscar Gustav Adolf) (16 iunie 1858 – 29 octombrie 1950) rege al Suediei din 1907 până la moartea sa.

· 1909. Brătianu, împușcat pentru nivelul scăzut de trai. “Într-o seară de început de iarnă, la 8 decembrie, pe când se întorcea spre casă după ce asistase la o şedinţă a senatului, liderul liberal a fost ţinta unui atentat. În faţa Şcolii de război atacatorul a tras pe la spate de trei ori, rănindu-l în piept şi omoplat. Fără a-i periclita viaţa cele două răni au necesitat operaţii. Făptuitorul a fost urmărit de trecătorii martori la atentat, prins în dreptul hotelului Union şi predat unei secţii de poliţie. După unele aprecieri vinovatul se numea Gh. Jelea, după altele Gh. Stoenescu (Stoianovici) - Jaleca şi era lucrător la căile ferate. Conform propriilor afirmaţii, el a urmărit să dea un exemplu, considerându-l vinovat pe primul-ministru de scumpirea traiului”

· 1910 - Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Luxemburg.

· 1920: Atentatul cu bombă din Senatul României. In Romania are loc cel dintîi atentat politic terorist, soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt. La 8 decembrie 1920 comuniştii Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau execută cel dintîi atentat politic de tip terorist soldat cu moartea mai multor demnitari de rang înalt din România, făcînd să explodeze o bombă în Senat. Dispozitivul exploziv artizanal plasat în sala Senatului României i-a ucis pe Ministrul Justiţie, Dimitrie Greceanu, decedat la spital şi pe senatorii Demetriu Radu, (Episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) şi Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost şi răniţi printre care preşedintele Senatului, Constantin Coandă.

Max Goldstein (1898–1924) a fost un militant comunist şi anarhist român de origine evreiască. care a comis acte de terorism în numele ideologiei stângii radicale - foto: ro.wikipedia.org

Max Goldstein - foto: ro.wikipedia.org

Max Goldstein (1898–1924) a fost şeful unui grup anarhist-terorist format din evrei-comunişti (Vezi Totalitarism de Dreapta în România, origini şi manifestări 1919-1927, Institutul Naţional Pentru Studierea Totalitarismului Bucureşti 1996, pag. 150, şi Istoria României în Date de Dinu C. Giurescu Editura Enciclopedică Bucureşti 2007, pag. 365.). Născut la Bîrlad, România, el s-a mutat mai apoi la Bucureşti, unde a devenit simpatizant al comunismului. După 10 ani de închisoare, el a reuşit să evadeze şi să se refugieze la Odessa (atunci parte a Imperiului Rus), de unde s-a întors cu bani şi instrucţiuni noi. Îşi pierde o mînă, probabil în timpul unor experimente cu explozivi. Şi-a pus ca proteză un cîrlig. Poliţiştii români îi ziceau lui Goldstein „omul cu cîrlig”. Anterior atentatului din Senat, în noiembrie 1920, Goldstein încearcă să-l asasineze pe Constantin Argetoianu, ministru al afacerilor interne, cel mai înverşunat politician anticomunist din acea perioadă. Tentativa a eşuat, din cauză că bomba plasată sub vagonul ministerial în care se afla Argetoianu a distrus numai jumătatea neocupată de călători. În cadrul atentatului din Senatul României, se bănuia că grupul lui Goldstein nu a acţionat singur, ci i-a avut drept complici şi pe alţii, ca Alecu Constantinescu, conducătorul grupului de extremă stîngă a Partidului Socialist din România, care în 1921 s-a desprins din acesta şi a format Partidul Comunist Român (cu numele provizoriu de Partidul Socialist Comunist). Atentatul a dus la condamnarea comuniştilor în Procesul din Dealul Spirii şi la interzicerea Partidului Comunist.

Depoziţia lui Max Goldstein privitoare la Atentatul terorist din Senatul României în presa vremii – foto: en.wikipedia.org

Conducătorul partidului comunist, Gheorghe Cristescu „Plăpumaru” a respins orice acuzaţie de conspiraţie, iar implicarea partidului este încă nedemonstrată. Directivele Cominternului recomandau acţiuni violente, dar nu e sigură implicarea acestuia în atentat. În mărturia sa de la proces, Cristescu a susţinut că acţiunile lui Goldstein erau mai degrabă inspirate de anarhism. În octombrie 1921, Goldstein a fost arestat în timp ce încerca să intre clandestin în România venind de la Ruse (Bulgaria). La 28 Iunie 1922 Max Goldstein a fost condamnat la muncă forţată pe viaţă pentru aruncarea bombei la senat şi pentru uciderea a două persoane şi rănirea altora. Ceilalţi inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse între o lună şi 10 ani de muncă forţată. Sentinţele au fost pronunţate după 125 de şedinţe. Max Goldstein a murit în 1924 de pneumonie în închisoarea Doftana.

· 1921: A avut loc spectacolul inaugural al Operei Romane din Bucuresti. Inaugurarea Operei Române din Bucureşti cu spectacolul „Lohengrin”, de Richard Wagner, traducerea lui Şt.O.Iosif, dirijor George Enescu, în regia lui Adalbert Markowsky. Sediul de atunci al operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă parcul Cişmigiu; noul local al Operei a fost ridicat în 1953.

· 1925: Înființarea "Institutului de Statistică Generală" din România.

· 1928: Este transmisă la Radio România prima conferință adresată femeilor.

· 1941: Al Doilea Război Mondial: Canada și Noua Zeelandă declară război României.

· 1941: SUA au declarat razboi Japoniei dupa atacul nipon asupra bazei navale de la Pearl Harbor, inregistrat inainte cu o zi.

· 1941: S-a înființat lagărul de exterminare Chełmno, în Polonia ocupată de naziști.

Chelmno extermination camp did not have direct rail connections. Jews were delivered by train to Koło, then to nearby Powiercie, and in overcrowded lorries to camp. They were forced to abandon their bundles along the way. At the manor house in Chełmno, they were compelled to undress for transport to a bath, unaware that it was the final stage of their lives. In this photo, loading of victims sent from the ghetto in Łódź – foto: en.wikipedia.org

· 1941: Wiktor Alter şi Henryk Erlich, politicieni polonezi socialişti cu origini evreieşti, sunt arestaţi şi acuzaţi de spionaj de către URSS. În ciuda protestelor Aliaţilor, vor fi ulterior executaţi.

· 1941: Forţele japoneze invadeaza simultan Malaiezia , Thailanda , Hong Kong si Filipine.

· 1945: Mark Ethridge, editor la „Luisvill Courier–Journal" și profesorul C.E. Block întocmesc la sugestia Secretarului de stat american Byrnes, un raport referitor la situația politică din România și Bulgaria. Rapoartele, nepublicate în SUA, confirmă că la București, guvernul era dominat de comuniști, contrar mențiunilor înțelegerii de la Ialta.

· 1955: A fost creat drapelul european, un cerc format din 12 stele aurii pe un fond albastru, simbol al uniunii popoarelor Europei. Incepand din mai 1986, drapelul european, al Consiliului Europei, a devenit si emblema oficiala a Uniunii Europene.

Drapelului european – foto: ro.wikipedia.org

· 1974: Grecia optează, prin referendum, pentru republică și abolirea monarhiei, care fusese instituită în 1832; la 16 iunie 1975 va fi votată o nouă constituție.

· 1976: Formația „The Eagles" lansează unul din cele mai bine vândute albume, Hotel California.

· 1987: A fost incheiat primul acord pentru reducerea arsenalului nuclear intre SUA si Rusia.

· 1991: A fost aprobată prin referendum național noua Constituție a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.

Antonie Iorgovan (n. 9 august 1948, satul Gornea, comuna Sichevița, județul Caraș-Severin – d. 4 octombrie 2007, Viena) jurist român, profesor universitar și senator independent în legislatura 1990-1992, iar mai apoi pe listele PSD în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008. De asemenea, între anii 1992-1996, a îndeplinit demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României. A fost supranumit „Părintele Constituției” deoarece, fiind singurul senator independent, a îndeplinit funcția de Președinte a Adunării Constituante – foto: gandul.info

Comisia constituţională, însărcinată cu elaborarea proiectului legii fundamentale, a fost desemnată în iunie 1990, preşedintele său fiind profesorul universitar Antonie Iorgovan. Deputaţii şi senatorii membri ai Adunării Constituante au dat, după mai multe runde, votul final pentru legea fundamentală la 21 noiembrie 1991: 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotriva. FSN, PUNR. şi reprezentanţii minorităţilor au votat pentru; cu cîteva excepţii, PNŢCD şi PNL au votat “împotrivă”, ca şi totalitatea parlamentarilor UDMR. Dacă ţărăniştii şi liberalii au avut obiecţii ţinând orientarea lor de dreapta, cum ar fi refuzul de a se introduce garantarea proprietăţii în Constituţie, UDMR s-a opus contestând caracterul naţional al statului român. După vot, Adunarea Constituantă a adoptat şi legea privind organizarea referendumului, prin care la 8 decembrie electoratul a fost chemat să răspundă prin “da” sau “nu” întrebării: “Aprobaţi Constituţia României adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991?”.

FSN, care era la putere, a îndemnat alegătorii să voteze “pentru” la referendum. Aceeași poziție a avut-o și PUNR.
Pentru boicotarea referendumului s-au pronunțat partidele de opoziție PNȚCD și PNL. O parte din susținătorii acestora au mers totuși la vot și au votat împotrivă.

S-au exprimat 10.948.468 (67% ?) de alegători:
pentru 77,3% (FSN, PUNR)
împotrivă 20,4% (UDMR, PNTCD, PNL)
anulate 2,3%

· 1991: Primele alegeri Prezidențiale în Republica Moldova. Președinte al Republicii este ales Mircea Snegur.

· 1991: A fost adoptata “Declaratia de constituire a Comunitatii Statelor Independente (CSI)“, care consfintit desfiintarea Uniunii Sovietice. Hotararea a fost luata de presedintii de stat Boris Eltin (Rusia), Leonid Kravciuc (Ucraina) si Stanislav Ciucekievici (Belarus).

· 1994: Instanta Curtii Supreme de Justitie a decis achitarea scriitorului Paul Goma. De asemenea, completul, in urma recursului in anulare formulat de Parchetul General impotriva sentintei prin care Paul Goma a fost condamnat la 8 ani inchisoare, a hotarat casarea acestei sentinte.

· 1995: Premierul rus, Viktor Cernomârdin și șeful guvernului cecen, Doku Zavgaev, semnează un acord ce consfințește apartenența Ceceniei la Rusia. Cecenia primește o relativă autonomie în domeniul relațiilor economice și culturale.

· 1995: Ucraina a reactionat fata de apelul unilateral al Romaniei la Curtea Internationala de Justitie in ceea ce priveste Insula Serpilor, pe care l-a considerat ca o emitere oficiala de pretentii teritoriale fata de ea.

· 2004: Douăsprezece țări din America de Sud au semnat o declarație prin care anunțau înființarea Uniunii Națiunilor Sud-Americane, o structură interguvernamentală gândită după modelul Uniunii Europene.

Nașteri

· 65 î.Hr.: S-a nascut poetul latin Horaţiu; (d. 27.11.8 î.Hr.).

Quintus Horatius Flaccus – foto: ro.wikipedia.org

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma), unul din cei mai importanți poeți romani din “perioada de aur” a literaturii romane (“Secolul lui Augustus“) sau “epoca augustană”, cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus). Scrierile sale au avut ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin.

· 1542: S-a nascut Regina Maria Stuart a Scoţiei; (d. 8 februarie 1587).

Maria Stuart – foto: ro.wikipedia.org

Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoțienilor) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie

· 1574: Maria Anna de Bavaria, prima soție a împăratului Ferdinand al II-lea (d. 1616)

· 1626: S-a născut Regina Christina a Suediei (1644–1654), protectoare a culturii şi ştiinţei; la curtea ei a trăit, în ultimii ani ai vieţii, René Descartes, pe care l-a protejat; în 1645, prin grija ei, a fost tipărit primul ziar suedez.
A abdicat de la tron în favoarea lui Carol X Gustav; (m. 19.04.1689).

· 1699: Maria Josepha de Austria, soția regelui Augustus al III-lea al Poloniei (d. 1757)

· 1708: Francisc I al Sfântului Imperiu Roman (d. 1765)

· 1815: S-a nascut Adolph Menzel, pictor german.

· 1818: Carol al III-lea, Prinț de Monaco (d. 1889)

· 1832: Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg și ziarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1903 (d. 1910)

· 1860 - S-a născut generalul Ion Dragalina, erou al primului război mondial, căzut la datorie în prima linie a frontului, în Valea Jiului (m. 24.10.1916)

· 1861: S-a nascut Aristide Maillol, sculptor francez.

· 1862: S-a născut dramaturgul francez din perioada numită La Belle Époque, cunoscut pentru farsele și vodevilurile sale, Georges Leon Jules Marie Feydeau (piesa “Puricele”); (m.5 iunie 1921).

· 1865: S-a nascut Jan Sibelius, compozitor finlandez, creator al şcolii muzicale naţionale;(d.20.09.1957).

· 1872: Jenő Janovics, regizor, pionier al cinematografiei, director al Teatrului Maghiar din Cluj (d. 1945)

· 1876: S-a născut scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu. Ea avut o contribuţie importantă la modernizarea romanului românesc, în special prin ciclul romanesc al familiei Halippa: "Fecioarele despletite", "Concert din muzică de Bach", "Drumul ascuns", "Rădăcini" (m. 5 martie 1955).

A fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București. La 20 de ani se mărită cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul (trecând pe rând prin Turnu-Măgurele, Buzău, Focșani, Constanța) și de grija arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.

Casa memorială „Hortensia Papadat-Bengescu” din Ivești, Galați.

DEBUTUL LITERAR

Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.

În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.

Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.

La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.

Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.

OPERA LITERARĂ

Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.

Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.

Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.

Opera scriitoarei ilustrează și un alt principiu lovinescian, acela al inspirației citadine. Marele oraș este mediul în care evoluează cu naturalețe personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. Cetatea vie, cum numește Bucureștii Mini, personajul romanului „Fecioarele despletite”, nu mai reprezintă, ca pentru literatura de inspirație sămănătoristă a începutului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru normal de viață. G. Călinescu admira „lunga, fina, inteligenta clevetire de femeie de lume” din proza sa.

Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns și Rădăcini alcătuiesc ciclul Hallipilor, numit astfel după familia ai cărei reprezentanți se află în centrul acțiunii care cuprinde și alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interes, precum Rim, Drăgănescu sau Maxențiu. Această creație a scriitoarei reprezintă cel de-al doilea ciclu de romane din literatura română după Ciclul Comăneștenilor de Duiliu Zamfirescu.

Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipilor sunt în majoritate îmbogățiți de dată recentă care își pun întreaga energie nu în slujba dobândirii de avere, ci în serviciul parvenirii în ierarhia socială, pentru a li se uita originea umilă și a pătrunde în societatea înaltă. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident în cazul unor personaje ca Ada Razu și Coca-Aimée.

Viziunea lipsită de iluzii, adesea grotescă, a acestei lumi pe care o oferă romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijină pe modalități narative moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel, prezentarea evenimentelor și a personajelor de către narator alternează cu introspecția (analiza psihologică întreprinsă de către personajul însuși) și cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiași situații. Apar și personajele-reflector, Mini și Nory, din perspectiva cărora sunt prezentate o mare parte din evenimente și personaje; cititorul află despre situația din familia Rim sau despre cauza suferinței Lenorei, de exemplu, pe măsură ce Mini și Nory iau ele însele cunoștință de aceste lucruri. „La domnia sa lumea și viața stau pe loc, pe când scriitorul își schimbă neîncetat unghiul de observație” (L. Rebreanu).

Boala ocupă, programatic, un loc important în opera scriitoarei. Într-un interviu, Hortensia Papadat-Bengescu se arată mirată că boala nu apare în aceeași măsură, ca temă centrală, la toți romancierii, ea reprezentând „compromisul firesc dintre viață și moarte”. De asemenea, scriitoarea acordă atenție problemelor eredității, interesată constant de detectarea și definirea „trupului sufletesc”.

Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin acuitatea observației și prin complexitatea tehnicilor de analiză, printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice românești.

OPERA ANTUMĂ ȘI POSTUMĂ

Culegeri de nuvele și schițe, scurte romane

Ape adânci (1919)
Sfinxul (1920), devenit Lui don Juan în eternitate
Femeia în fața oglinzii (1921)
Balaurul (1923)
Romanță provincială (1925)
Desenuri tragice (1927)

Dramaturgie

Povârnișul (1915)
Bătrânul (1920)
Teatru ediție de Eugenia Tudor-Anton, (1965),
- Bătrânul,
- A căzut o stea,
- Medievala,
- Sora mea, Ana.

Ciclul Hallipilor (romane)

Fecioarele despletite (1925)
Concert din muzică de Bach (1927)
Drumul ascuns (1932)
Rădăcini (1938)

Alte romane

Logodnicul, 1935
Străina, manuscrisul de 1.000 de pagini a fost descoperit de doamna Gabriela Omăt, care se va ocupa de editarea sa.

Hortensia Papadat-Bengescu

Date personale
Născută	8 decembrie 1876^[2]^[3] Ivești, Galați, România
Decedată	5 martie 1955 (78 de ani)^[2]^[4]^[3] București, Republica Populară Română
Înmormântată	Cimitirul Bellu

· 1876: S-a nascut Constantin C. Moisil (n. 8 decembrie 1876, Năsăud - d. 20 octombrie 1958, București) a fost un profesor de istorie, arheolog și numismatromân, directorul Cabinetului Numismatic al Academiei, fiul lui Constantin Gr. Moisil^[1]. În anul 1948 a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române. A fost părintele numismaticii românești, punând bazele primei școli din România, care studiază monedele.^[2] De asemenea, a fost și șeful Arhivelor Naționale.^[2]

A fost nepotul vicarului unit Grigore Moisil și tatăl matematicianului Grigore C. Moisil. Iuliu Moisil (1859-1947) a fost unchiul lui.

Cărți

Portretele monetare ale Regelui Carol I (București, 1939)

Articole

Monede vechi românești găsite în Dobrogea - Tezaurul de la Bădila, în C.L., XL (1906), 12, p. 1117 - 1122;
Numismatica Dobrogei, în "Arhiva Dobrogei", I (1916), p. 112-123;
Monedele dacilor, în BSNR, XV (1920), p. 58-78;
Primele peceți cu stemele unite ale Moldovei și Țării Românești, ibidem (1923), p. 60-63;
Monetăria Țării Românești în timpul dinastiei Basarabilor, în AIINC, III (1924-1925), p. 107-159;
Monedele Împăratului Traian referitoare la războaiele cu dacii și cucerirea Dciei, în BSNR, XXIII (1929), p. 11-38;
Bănăria lui Dabija-Vodă, ibidem, XXIV (1930), p. 53-79;
Efigiile monetare ale Domnilor români, ibidem, XXV (1931), p. 126-142;
Monedele și decorațiile României, în "Enciclopedia României", I, 1938, p. 85-125;
Din istoria școlii de arhivistică, în "Hrisovul", I (1941), p. 11-45;
Mihail C. Soutzo, în "Balcanica", IV (1941), p. 479 - 502;
Les tetradrachmes de Thasos et de Macedonie I-ere et leur circulation en Dacie, în "Balcania", VII (1944), 1, p. 3-22;
O pagină de heraldică românească veche, în "Buletin științific", I (1948-1949), p. 151-162;
Problema monedelor dace, ibidem, p. 19-27 și 2-4 (1950), p. 53-65;
Ponduri inedite sau puțin cunoscute din Histria, Callatis, Tomis, în SCN, I (1957), p. 247-295.

Constantin Moisil

Constantin Moisil

Copii	Grigore C. Moisil

· 1886: Diego Rivera, pictor mexican (d. 1957)

· 1890: S-a nascut Bohuslav Martinu, compozitor ceh.

· 1902: Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor și ceramist cubanez (d. 1982)

· 1908 - S-a născut Nicolae Julea, compozitor român de muzică simfonică (m. 11 iunie 1986)
* 1908: Ion (Jean) Lăpușneanu (n. 8 decembrie 1908; d. 25 februarie 1994) a fost un fotbalist și antrenor român, care a jucat pe postul de portar în Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay)

· 1918: S-a nascut Gerard Souzay, bariton francez.
* 1921: Ecaterina Cazimirov (n. 8 decembrie 1921,^[1]^[2] Doibani I, Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului[*], Moldova – d. 3 decembrie 2012,^[2] Chișinău, Moldova) a fost o actriță moldoveancă.

A absolvit Școala de artă teatrală din Odesa^⁠(d) (1936-1939), după care s-a alăturat trupei Teatrului Moldovenesc Muzical-Dramatic din Tiraspol.^[3]

Rolul de debut al Ecaterinei a fost Belesova în Miresele bogate de A. Ostrovski. În timpul celui de-al doilea război mondial, activează în Ansamblul Moldovenesc de Cântece și Dansuri „Doina”, iar în 1943 revine la teatru, refugiindu-se împreună cu trupa în orașul Marî, Turkmenistan. Trupa se întoarce în țară un an mai târziu. Palmaresul actriței cuprinde eroine lirice, eroice și romantice din dramaturgia clasică, cât și o serie de roluri în spectacole contemporane:^[3]

Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni (Beatrice)
O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale (Zoe)
Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri (Sânziana)
Furtuna de A. Ostrovski (Caterina)
Regele Lear de William Shakespeare (Gonerilia)
Mascarada de Mihail Lermontov (Baronesa Stral)
Revizorul de Nikolai Gogol (Ana Andreevna)
Roata vremii de Ana Lupan (Pelinița)
Solo pentru orologiu de O. Zahradnik (Doamna Conti)
Cântec de leagăn pentru bunici de Dumitru Matcovschi (Margareta)

Filmografia artistei include:^[4]

Moldova sovietică (1939)
Leana (1955)
Zece ierni pe-o vară (1969)

Cazimirov a devenit Artistă a Poporului din RSSM în 1960. A fost decorată cu ordinele Drapelul Roșu de Muncă și Insigna de Onoare, iar în 1994 i-a fost înmânată Medalia Meritul Civic.^[4] În 2011 a fost decorată cu Ordinul de Onoare de către Marian Lupu.^[5]

Ecaterina Cazimirov a fost căsătorită cu actorul Constantin Constantinov; împreună au avut o fiică, Eleonora Constantinov, regizoare de operă,^[6] și un fiu, Constantin C. Constantinov, sculptor.

· 1922: Lucian Freud, pictor și grafician englez

· 1925: S-a nascut Sammy Davis Jr., actor si cantaret american.

· 1928: S-a nascut Toma George Maiorescu, scriitor si publicist, profesor de filosofie. Este fiul Boriskăi (născută Marosy) şi al lui Ştefan Mayer, funcţionar de bancă. A urmat şcoala primară la Reşiţa, gimnaziul şi liceul la Caransebeş şi Timişoara, luându-şi bacalaureatul în 1947, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie la Cluj (1947-1948) şi Bucureşti (1948-1949), iar ca bursier al statului român, Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1949-1954). Toma George Maiorescu este autorul a peste 40 de volume de poezie, proza si eseistica scrierile sale fiind traduse in peste 20 de limbi.

· 1930 - S–a născut, la Viena, actorul şi regizorul austriac Maximilian Schell (a obţinut Premiul Oscar pentru rolul din “Procesul de la Nűrnberg”).
* 1932: Constantin Foamete (n. 8 decembrie 1932, Crișcăuți, Județul Soroca (interbelic) – d. 13 septembrie 1998) a fost un sculptor monumentalist român.^[1]^[2]

S-a născut în familia unui preot din satul Vadul Rașcov. Mama sa, Lidia Cernei, a fost învățătoare la școala din Crișcăuți.

A absolvit al Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București în anul 1958.

Preocupările lui Constantin Foamete s-au situat aproape exclusiv în aria sculpturii monumentale, dar a făcut și lucrări de artă decorativă, de asemenea monumentale (mozaic), și sporadic scenografie.

LUCRĂRI

Monumentul lui Nicolae Bălcescu amplasat la Pitești, în 1959.
Vlaicu Vodă, în Curtea de Argeș (1969).^[4]
Visare (1970)^[3]
Meditație (1970)^[3]
Cooperatistă, Baia Mare ^[5]
Fata babei și fata moșului (Parcul Herăstrău, București)
Bustul lui Alexandru Macedonski, amplasat în Grădina Botanică din Craiova (1975, la comemorarea a 120 de ani de la naștere și 55 de ani de la moarte).

Fata babei și fata moșului (Parcul Herăstrău, București)

· 1933 : S-a nascut in comuna Bogza, județul Vrancea, Alecu Croitoru, regizor de teatru si film, membru al Academiei Tiberina din Roma. Unul dintre ultimele sale filme „Viaţă dăruindu–le” (1994), a obţinut Premiul Special al Juriului la Festivalul „Ezercitti e popoli”, Roma.

· 1934 - S–a născut etnomuzicologul István Almási.

· 1936: David Carradine, actor american de film (d. 2009)

· 1937: Ion Geru, fizician moldovean

· 1939 - S-a născut Jerry Butler, cântăreţ şi compozitor american.

· 1942 - S-a născut Bobby Elliott, baterist britanic (The Hollies).

· 1943: S-a născut James Douglas “Jim” Morrison, solistul celebrei formaţii “The Doors”; (m. 3 iulie 1971).

· 1943 - S-a născut Lee Pickens, chitarist american (Bloodrock).

· 1944: Viorel Oancea, politician român

· 1944: S- a nascut George Baker (Johannes Bouwens), cântăreţ şi compozitor olandez (George Baker Selection).

· 1946: Anton Palfi (n. 8 decembrie 1946, Tomnatic, județul Timiș) este un jurnalist, poet și traducător de limba germană originar din România.^[1]

A urmat școala generală în timp ce era deportat în Bărăgan cu familia^[2].

Este absolvent al facultății de limbă și literatură germană.

În publicațiile sale a folosit și pseudonimele P. Anton și Jürfen Jäger

A fost membru al cenaclului literar Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara.

A fost redactor-șef la revista Neue Banater Zeitung.

În prezent trăiește în Germania, la Bamberg, unde lucrează ca redactor politic la publicația "Fränkischer Tag".

A scris: Das Bild der banater Landschaft in der Lyrik Peter Jungs

· 1946: S-a nascut Virgil Percec, chimist american de origine romana de renume internaţional, stabilit în străinătate din 1981, membru de onoare al Academiei Române.

* 1946 - S-a născut Graham Knight, basist britanic (Marmalade).

· 1947: S-a nascut Gregg Allman, pe numele real Gregory Lenoir Allman, muzician american, membru in trupa Allman Brothers.

· 1947: S-a nascut Thomas R. Cech, chimist american, laureat cu premiul Nobel.

· 1949 - S-a născut Ray Schulman, basist, violonist şi tormpetist britanic (Gentle Giant).

· 1950: Nicu Vladimir, muzician folk român (d. 1995)

· 1953: S-a nascut Kim Basinger, actrita americana.

· 1953: S-a nascut Mihai Dinu Gheorghiu, critic literar, eseist, traducător; stabilit în Franţa din 1989 („Scena culturii. Elemente pentru o sociologie a culturii”).

· 1956: Dorin Davideanu (n. 8 decembrie 1956, Lugoj) este un scriitor român de povestiri science-fiction. În 1978 debutat cu povestirea Zece secunde în revista Paradox. Îi apar povestirile „Zece secunde”, „Privirea stelelor, rece” și „Prin timp și spațiu cu Victor Țiblă și Doru Bară” în culegerea de povestiri Anatomia unei secunde (1990).

Proză scurtă

„Zece secunde” (1983).^[1] Povestirea a apărut în colecțiile Alfa: O antologie a literaturii de anticipație românești (1983), în La orizont această constelație (1990) și Anatomia unei secunde (1990).
„Crenelurile” (1985) - în Avertisment pentru liniștea planetei (1985)
„În pădure, scena” (1986)
„Poveste cu multă apă de ploaie” (1986)
„Prin timp și spațiu cu Victor Țiblă și Doru Bară” (1990)
„Privirea stelelor, rece” (1990)

* 1956: S-a nascut Warren Cuccurullo, muzician american, membru al trupei Duran Duran.

· 1957: Ștefan Hrușcă (n. 8 decembrie 1957, Ieud, Maramureș) este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susținut peste 1000 de spectacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.

DISCOGRAFIE

Rugă pentru părinți (1984)
Urare pentru îndrăgostiți (1986)
Colinde I (1990)
La săvârșitu' lumii (1993)
Ziurel de ziurel (1995)
Fostele iubiri (1995)
Crăciunul cu Hrușcă (2000)
Sfântă-i sara de Crăciun (2001)
20 de ani (2001)
Iarăși flori dalbe (2005)
Balade speciale (2007)
La mijlocu' cerului (2012)

Ștefan Hrușcă
Ștefan Hrușcă într-un concert la Cluj-Napoca în decembrie 2009

· 1957: S-a nascut Phil Collen, chitarist britanic, component al trupei rock Def Leppard.

· 1958: Ion Varta (n. 8 decembrie 1958, Larga, Raionul Briceni) - istoric din Republica Moldova. A fost un deputat moldovean în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Legislatura 2005-2009 pe listele Partidului Popular Creștin Democrat.

Fost membru al Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

Directorul Serviciul de Stat de Arhivă din Republica Moldova

* 1959: Alexandru Oleinic (n. 8 decembrie 1959, Cupcini, raionul Edineț) este un om politic din Republica Moldova, care a fost ales ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi consecutive între 2001-2009, pe listele partidului Blocul electoral Moldova Democrată, iar între 2009 și 2011 a fost Ministru al Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor al Republicii Moldova. La Congresul al II-a al PPRM din 17 noiembrie 2012 a fost ales în calitate de copreședinte coordonator. Este și fondatorul fondului de caritate "Tinerii Pentru Moldova" și a Institutului de Tehnologii Politice și Sociale, președinte al "Fondului Național pentru atragerea și Protecția a investițiilor" și a Consiliului de Administrație al "Milenium Management Grup".

Alexandru Oleinic

· 1959 - S-a născut Paul Rutherford, vocalist şi compozitor britanic (Frankie Goes To Hollywood).

· 1960: Niculae Bădălău, politician român

· 1964: S-a nascut Teri Hatcher, actrita americana.

· 1964: S-a nascut Nikola Jerkan, fotbalist croat.

· 1966: S-a nascut Sinead O'Connor, cantareata irlandeza.

· 1966: S-a nascut Les Ferdinand, fotbalist englez.

· 1967: S-a nascut la Dublin cântăreaţa irlandeză Sinead O’Connor. S-a făcut remarcată atât datorită calităților sale artistice cât și declarațiilor polemice și a extravaganței. Are în palmares un premiu Grammy.

· 1978: Ian Somerhalder, actor american
* 1986: Alina Zotea-Durnea (n. 8 decembrie 1986, Cantemir) este o economistă, politiciană și fotomodel din Republica Moldova, care din 4 septembrie 2015 exercită funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a în cadrul fracțiunii Partidului Liberal (PL).

Ca fotomodel, a reprezentat clubul FC Zimbru Chișinău în proiectul MISS Divizia Națională. Împreună cu Mariana Morozan a format trupa Micki Girls și pe 30 aprilie 2012 s-a lansat în muzică cu piesa de debut „Departe de mine”.^[2]^[3]

Între anii 2004–2008 Alina Zotea a studiat la Colegiul de Informatică din Chișinău, specialitatea Marketing. A susținut examenele de Bacalaureat în anul 2007. În anul 2011, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Economie.^[4] În 2014, ea a obținut titlul de master în Științe economice, specializarea Finanțe publice și fiscalitate.^[5]^[6]^[7]

Este membru al Partidului Liberal din anul 2005 și în 2014 a devenit asistenta liderului PL, Mihai Ghimpu.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost inclusă pe locul 20 în lista candidaților PL la funcția de deputat^[8] și inițial nu a reușit să acceadă în parlament ca deputat. A devenit șefa de cabinet a fracțiunii PL din parlament.^[9]^[10]

După învestirea Guvernului Streleț pe 30 iulie 2015, cinci miniștri numiți din componența cabinetului fiind deputați din fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal au renunțat la mandatele de deputat în favoarea funcției de ministru pentru a se conforma principiului compatibilității funcțiilor, iar locurile rămase vacante au fost ocupate de următorii de pe lista candidaților supleanți, printre care și Alina Zotea.^[11] Mandatul său a fost validat la 4 septembrie 2015.^[12] Pe 14 septembrie 2015 ea a trimis un demers către Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și directorului de la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topală, solicitându-le ca să examineze posibilitatea reducerii cu 20% a prețului biletelor pentru transportul feroviar național, precum și internațional pe liniile ce fac legătura cu România, pentru studenți și elevi.^[13] În Parlamentul European a vorbit despre corupția din Republica Moldova și despre „miliardul dispărut”

Alina Zotea-Durnea

* 1987: Alexandra-Georgiana Subțirică Iovănescu (n. 8 decembrie 1987, în Constanța)^[1] este o handbalistă din România care joacă pe postul de pivot pentru clubul Gloria Buzău^[2] și echipa națională a României^[3].

Subțirică a început să joace handbal la LPS Banatul Timișoara, cu profesorii Farcaș și Jude, a fost selecționată apoi la CNOE Râmnicu Vâlcea și și-a terminat junioratul la Clubul Sportiv Școlar Constanța.^[4]^[5] A urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității de Vest din Timișoara și a jucat pentru echipa acesteia.^[4] În 2008 s-a transferat la CS Tomis Constanța și a mai evoluat la CSM Ploiești^[6], SCM Craiova, CSM Unirea Slobozia, CSM Roman și CS Măgura Cisnădie.^[

* 2002: Ianis Stoica (n. 8 decembrie 2002,^[1] București, România) este un fotbalist român care joacă pentru Petrolul Ploiești ca mijlocaș. .Tatăl lui Stoica, Pompiliu, a fost, de asemenea, un jucător al echipei Steaua București

Decese

· 899: A decedat prințul Arnulf de Carinthia (n.850) rege al Franciei Răsăritene din 887 și impărat al Imperiului Carolingian în 894 până la moartea sa. A fost fiul nelegitim al lui Carloman de Bavaria cu concubina acestuia Liutswind de origine carintiană. A primit moștenire de la tatăl său Ducatul Carintia, celelalte teritorii ale acestuia și anume Bavaria și Regatul Italiei revenindu-le lui Ludovic cel Tânăr și respectiv Carol cel Gras. În 893 Papa Formosus neavând încredere în noii împărați Guido și fiul acestuia Lamberto, îi trimite o cerere de a elibera Italia cu promisiunea de a fi încoronat la Roma. Acesta trimite o armată condusă de fiul său Zwentibold în ajutorul lui Berengaro de Friuli. În cele din urmă, în 894 Guido moare în condiții suspecte iar fiul acestuia este confirmat împărat, în ciuda refuzului papei care este făcut prizonier. În toamna lui 895 Arnulf traversează Alpii și în februarie 856 cucerește Roma fiind încoronat de către Papă Rege al Italiei și Împărat. Cu toate acestea, el nu a deținut puterea în Italia decât pe durata șederii lui în peninsulă, fiind nevoit să se retragă spre sfârșitul anului fără a avea o victorie decisivă în fața lui Lamberto. La moartea lui, în anul 899, a fost urmat pe tronul Franciei Răsăritene de fiul său Ludovic Copilul.

· 1722: Elisabeth Charlotte, Prințesă a Palatinatului, soția lui Filip I, Duce de Orléans (n. 1652)

· 1744: Marie Anne de Mailly, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (n. 1717)

· 1769: Joseph Friedrich Ernst, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, strămoșul regelui Carol I al României (n. 1702)

· 1793: Madame du Barry, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (n. 1743)

· 1830: A murit Benjamin Henry Constant de Rebecque, om politic şi scriitor elveţian, autor al celebrei lucrări „Adolf”; a avut un rol important în dezvoltarea doctrinei liberale în Franţa; (n.25.10.1767).
* 1883: Platon Aleksandrovici Antonovici (în rusă Платон Александрович Антонович; n. 13 noiembrie 1811 – d. 8 decembrie 1883) a fost un general rus, primar al orașului Odesa și guvernator al Basarabiei între anii 1863 – 1867.

A studiat un an, la Universitatea din Harkov, apoi s-a transferat la Universitatea din Moscova, însă a terminat-o prematur în februarie 1833, sub acuzația de complicitate la o societate secretă. Antonovici a fost deportat în Caucaz, și la 21 februarie 1833 a fost înrolat ca soldat în regimentul Apșeron. Aici, datorită curajului dovedit în luptă cu caucazienii, a fost promovat până la rangul de subofițer (3 iulie 1837), și praporșcik (26 mai 1839). Ulterior, a primit în mod constant gradele de locotenent (10 mai 1840), căpitan (1 mai 1843), maior (29 august 1848), locotenent-colonel (1 ianuarie 1851) și colonel (30 octombrie 1855); din 25 aprilie 1855 a servit ca primar de Kerci.

La sfârșitul războiului Crimeii, Antonovici a fost implicat în afacerile Companiei ruse de comerț și navigație. În 1861, la 29 august a fost ridicat în rang de general-maior, ulterior a fost numit primar de Odesa, iar doi ani mai târziu (1863), guvernator al Basarabiei.

În 1868, a fost numit administrator al districtului școlar Kiev, post pe care l-a ocupat timp de aproximativ 12 ani; la 1 ianuarie 1870 a promovat la gradul de locotenent-general.

A fost decorat cu ordinele „Sfânta Ana” (grd. 2), „Sfântul Vladimir” (grd. 3), „Sfântul Stanislav” (grd. 1), „Vulturul Alb” și „Sfântul Aleksandr Nevski”.

Antonovici a fost un cetățean de onoare al orașelor Chișinău și Kremenciug.

· 1903 - A încetat din viaţă compozitorul Gavriil Musicescu (n. 20 martie 1847)

· 1907: Oscar al II-lea, rege al Suediei și Norvegiei (n. 1829)
* 1920: Demetriu Radu (n. 26 octombrie 1861, Uifalău, azi Rădești, Alba - d. 8 decembrie 1920, București) a fost între 1897 - 1903 episcop greco-catolic de Lugoj, iar în perioada 1903 - 1920 episcop greco-catolic de Oradea Mare.

A murit la 8 decembrie 1920 în atentatul cu bombă din Senatul României, atentat pus la cale de Max Goldstein și de complicii acestuia, Saul Osias și Leon Lichtblau. În afară de episcopul Demetriu Radu, ca urmare a atentatului au murit și ministrul justiției, Dimitrie Greceanu, și senatorul Spirea Gheorghiu, aceștia din urmă decedând în spital.

Episcopului Demetriu Radu i s-au făcut „funeralii naționale ca unui martir național”.^[1] A fost înmormântat în biserica ctitorită de el în localitatea natală.

Demetriu Radu

· 1923 - A încetat din viaţă Joseph Pothier, călugăr şi savant, reformator al muzicii ecleziastice culte

· 1927: A încetat din viaţă Paul Gore, istoricul şi omul politic basarabean, membru de onoare al Academiei Române, presedinte al Partidului National Moldovenesc; (n. 27 iulie 1875, Chişinău).

· 1972: A încetat din viaţă Ieronim Şerbu, prozator şi memorialist, fondator, alături de Dan Petraşincu, al revistei “Discobolul”; (n. 1 decembrie 1911).

· 1978: A decedat Golda Meir, fost prim–ministru al Israelului (1968–1974) ; (n.03.05.1898). A demisionat asumându–şi responsabilitatea pentru deciziile sale din timpul Razboiului Arabo–Israelian (1973).

· 1980: Muzicianul britanic John Lennon, fost component al trupei Beatles, a fost asasinat la New York, de catre Mark David Chapman.

John Lennon and Yoko Ono in 1980 – foto: en.wikipedia.org

Liderul celebrei formatii britanice a fost impuscat mortal de un fan cand intra in cladirea in care locuia. Artistul, care avea 40 de ani, a fost atins de patru gloante si a murit in drum spre spital. Ucigasul sau, care obtinuse cu putine ore inainte un autograf de la idolul sau, a fost arestat la locul crimei. Vestea asasinarii muzicianului a socat intreaga lume, in urmatoarele saptamani sute de fani venind in pelerinaj in fata blocului in care a fost impuscat Lennon si organizand demonstratii in numeroase orase de pe glob. Mark David Chapman, in varsta de 25 de ani, a fost diagnosticat cu probleme psihice. Cu toate acestea a refuzat sa invoce acest lucru ca scuza in fata instantei si a pledat vinovat pentru crima. Asasinul a fost condamnat la inchisoare pe viata.

* 1981: Ion Dacian, născut Ion Pulcă, (n. 11 octombrie 1911, comuna Saschiz, județul Mureș - d. 8 decembrie 1981, București ) a fost un renumit tenor român, Artist al Poporului cunoscut prim solist și director al Teatrului de Stat de Operetă București.

Ion Pulcă a urmat în paralel cursurile Facultății de Drept și ale Academiei de Muzică din Cluj, avându-l ca profesor de canto pe Ion Crișan.

Își începe cariera în 1934 la Opera Română din Cluj. În 1939 este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă și Revistă „Alhambra” din București, debutând în operetă și în regie. Prima operată în care joacă este Vânt de Primăvară de Joseph Strauss. În perioada 1942–1947 este co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale acestuia.

În 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operetă, Ion Dacian fiind angajat ca prim-solist al teatrului. Apare într-o succcesiune de spectacole de succes printre care Liliacul și Sânge Vienez de Johann Strauss (fiul), Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino, Lysistrata de Paul Lincke, Vânzătorul de Păsări de Carl Zeller, Văduva Veselă și Paganini de Franz Lehár, My Fair Lady de Frederick Loewe, Secretul lui Marco Polo de Francis Lopez, Anton Pann de Alfred Mendelsohn și altele.

Numit director al teatrului în anul 1963, a fost eliberat din funcție, fără explicații, în septembrie 1971.

În cariera sa, Ion Dacian a interpretat 57 de roluri, jucând în peste 5000 de spectacole și luând parte la 120 de concerte cu diverse orchestre filarmonice. A fost un artist de mare popularitate, iubit de public.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, tenorului Ion Dacian i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[1]

Ion Dacian se stinge din viață la 8 decembrie 1981, fiind înmormântat în curtea bisericii “Sf. Gheorghe” din cartierul bucureștean Andronache.

În 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă "Ion Dacian". În anul 2000 prin hotărîre a guvernului, numele a fost schimbat în Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" București.

În februarie 2011 școala generală din localitatea natală a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat „Ion Dacian”.

· 1992: A decedat Gabriel Cocora, muzicolog, istoriograf şi preot; (n.01.03.1917).

· 1996: Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936,^[2] Bulzești, Dolj, Regatul României – d. 8 decembrie 1996,București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.^[6]

S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). A tradus versuri ale lui Boris Pasternak.

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.

Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa - SUA.

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cînticele lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Victor Felea, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Eugen Frunză, Nicolae Stoian, Toma George Maiorescu...^[8]

Într-o postfață la volumul Tinerețea lui Don Quijote Marin Sorescu susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent, asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu cântă numai în și numai despre copac. Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere, pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală, originală fără ostentație. Cam toate aceste însușiri se pot recunoaște în poezia sa, de predilecție în versuri albe, comunicative, adesea presărate cu ironii și autoironii, într-un limbaj care nu ocolește familiaritatea în sens filistin...(Al. Piru, op. cit. pp. 175-176).

Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul „Poezii alese de cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia Casa sub observație.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.” Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, teatrul istoric (în A treia țeapă și Răceala) sau comedii, precum Vărul Shakespeare, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Proza

Viziunea vizuinii și, mai ales, Trei dinți din față sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.

Volume publicate

1964 - Singur printre poeți
1965 - Poeme Sorescu
1966 - Moartea ceasului
1966 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
1967 - Poeme Sorescu
1968 - Iona
1968 - Tinerețea lui Don Quijote
1969 - 80 Poezii - 80 Poesie
1969 - Lirice Pasternac
1969 - Teoria sferelor de influență
1970 - Paraclisierul
1970 - Tușiți
1970 - Unghi
1972 - Rame - Douăzeci și cinci de poezii
1972 - Singur printre poeți
1972 - Suflete, bun la toate
1973 - 1980 - La Lilieci
1973 - Astfel
1973 - Ocolul infinitului mic pornind de la nimic
1974 - Setea muntelui de sare^[9]
1975 - Insomnii - Microeseuri
1975 - Norii
1976 - Descîntoteca
1976 - Matca - Piesă în trei acte
1976 - Poeme Sorescu
1976 - Starea de destin
1977 - Trei dinți din față
1978 - Sărbători itinerante
1978 - Trei dinți din față
1979 - Ceramică
1979 - Tinerețea lui Don Quijote
1980 - Teatru Sorescu
1982 - Fîntîni în mare
1982 - Viziunea vizuinii
1983 - La Muerte Del Reloj
1984 - Drumul Sorescu
1984 - Ieșirea prin cer
1985 - Tratat de inspirație
1985 - Ușor cu pianul pe scări : Cronici Literare
1986 - La Lilieci
1987 - Adam Puslojic, Omul, Opera și încă ceva
1987 - Apă Vie, Apă Moartă
1987 - Micii grădinari în minunata lume a plantelor
1989 - Augustin Buzura și - Drumul Cenușii
1989 - Ecuatorul și Polii
1990 - 1993 - Poezii Sorescu
1991 - Poezii alese de cenzură
1992 - Vărul Shakespeare și alte piese
1993 - Iona - A Treia Țeapă - Vărul Shakespeare
1993 - Trei dinți din față
1994 - Traversarea
1995 - Iona
1995 - Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri pentru copii, ilustrate de autor
1995 - Poemele tuturor tainelor
1996 - Din grădina copilăriei - Culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV
1996 - Moment poetic
1996 - Poezii Sorescu
1996 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
1997 - Puntea (Ultimele)
1998 - Diligența cu păpuși
1998 - Douăzeci și cinci de poeme
1998 - Efectul de piramidă
1999 - Japița - Inedit
1999 - Romanul Călătoriilor - Jurnal inedit
2000 - Încoronare
2000 - Iona
2000 - Scrînteala vremii
2002 - 2006 - Opere Sorescu
2003 - Iona
2003 - Parodii - Fabule - Epigrame
2003 - Unde fugim de-acasă?
2003 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești 2
2004 - Bile și cercuri
2004 - Ceramică
2004 - Iona
2005 - Între linii
2005 - Iona și alte două piese
2005 - Ocolul Infinitului Mic, Pornind De La Nimic
2006 - Poezii Sorescu
2006 - Poezii alese - Antologie pentru uz școlar
2006 - Teatru Sorescu
2006 - Trei dinți din față
2009 - Trei dinți din față
2010 - La Lilieci

Marin Sorescu

· 2004: Dimebag Darrel (Darrel Abbot), chitarist american (Pantera, Damageplan) (n. 1966)

· 2005: A murit compozitorul şi folcloristul Dumitru D. Stancu, fost inspector general în Ministerul Învăţământului din Bucureşti (1966-1969). A înfiinţat şi dirijat Formaţia de instrumente populare de suflat (1980); (n. 1915).

· 2007: Ioan Fiscuteanu (n. 19 noiembrie 1937, satul Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud — d. 8 decembrie 2007, Târgu Mureș) a fost un actor român de teatru și film, cunoscut pentru rolul său în pelicula Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.

Ioan Fiscuteanu s-a născut la data de 19 noiembrie 1937, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie (județul Bistrița-Năsăud). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București în anul 1962. Fiscuteanu a fost actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș^[3], unde a jucat în peste 60 de roluri.

Rolul său cel mai de succes a fost cel al lui Dante Remus Lăzărescu în filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu, pentru care a câștigat Lebăda de Aur pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga.

Fiul său, Ion Fiscuteanu jr., este actor la rândul lui, angajat al Teatrului "Andrei Mureșanu",^[4] din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Ioan Fiscuteanu a încetat din viață la 8 decembrie 2007, la spitalul din Târgu Mureș, fiind bolnav de cancer de colon.

Filmografie:

Frumoasele vacanțe (1968)
Fructe de pădure (1983)
Acordați circumstanțe atenuante? (1984)
Emisia continuă (1985)
Glissando (1985)
Din prea multă dragoste (1985)
Iacob (1988)
Undeva în est (1991)
Balanța (1992)
Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
Asfalt Tango (1995) - Șoferul de taxi
Prea târziu (1996) - Oană
Mariana (1998)
Zapping (2000)
Turnul din Pisa (2002) - Nașul
Ajutoare umanitare (2002)
Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Dante Remus Lăzărescu

Date personale
Ioan Fiscuteanu

Născut	19 noiembrie 1937^[1] Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud, România
Decedat	8 decembrie 2007 (70 de ani)^[2]^[1] Târgu Mureș, România

* 2015: Efim Tarlapan (n. 17 mai 1944, Măgurele, Ungheni, Regatul României – d. 8 decembrie 2015,^[1] Chișinău^[2]) a fost un scriitor, poet umorist și satiric din Republica Moldova, epigramist, autor de literatură satirică și cărți pentru copii.

Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944 în satul Măgurele din raionul Ungheni (pe atunci în județul Bălți).^[3] A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția de ziaristică (1962-1970), iar mai târziu a urmat cursurile superioare ale Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1985-1987).^[4]

A activat în calitate de redactor literar la ziarul „Viața satului”, la postul de radio republican din Moldova, la Editura „Lumina” și săptămânalul „Literatura și arta

Debutul editorial și l-a făcut în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice și satirice „Scuzați pentru deranj”.^[4]

A scris parodii, fabule, epigrame, rondeluri și aforisme, pe care le-a publicat în volumele: Tatuaje (1977), Revers (1980), Acarnița (1986), Zâmbete cu supliment (1987), Asta-i situația (1989), Cartușiera (1991), Dioptrii pentru ochelarii de cai... (1995), Coloana nătângilor (2001), Deșertul din clepsidră (2005), Zâmbete pentru export (2010), Eseuri tragi-comice (2011), Bezna n-are orizont (2013), Lumina umbrei mele (2013) ș.a.

Printre cărțile pentru copii semnate de el sunt, Lănțișorul cu cheițe (1981), Clape (1985), Termometru (1988), Stați jos, copii! (1990), Bobocelul (1992), Ghicitori și epigrame școlare (1995), Alfabetul – ghicitoare (1999), Un melc la fotbal (2003), A doua pauză de râs (2011), Aerul de-acasă (2013) ș.a.

Este autorul unor antologii de umor românesc și universal, ca: Atlas comic (1982), Buturuga mică (1993), Marea antologie a epigramei românești (2005), Câte-o poantă de căciulă (2007), Cu mâța-n carte (2009), Râsul lumii la români (2010) ș.a.

Pe lângă beletristică a mai scris și un studiu despre Daniel Ciugureanu, fost Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, originar din Basarabia și rudă cu Efim Tarlapan, institulat „Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele”

Opera:

A doua pauză de râs…: (ghicitori, poezioare vesele, fabule) / Efim Tarlapan; des.: Diana-Maria Sabău. – Ch.: Labirint, 2011. – 30 p.: il.
Aerul de-acasă: poezii și ghicitori pentru copii / Efim Tarlapan; il.: Catrin Bespaliuc. – Ch.: Prut, 2013. – 24 p.: il.
Alfabetul – ghicitoare / Efim Tarlapan; il.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Presa, 1999. – 36 p.: il.
Bobocelul / Efim Tarlapan; il.: Lică Sainciuc. – Ch.: [s. n.], 1992. – 14 p. : il.
DENS: dicționar enciclopedic satiric / Efim Tarlapan; pict.: Dumitru Trifan. – Ch.: Labirnt, 1994. – 32 p.: il. – (Cartușiera).
Deșertul din clepsidră: aforisme / Efim Tarlapan; prez. graf.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Pontos, 2005. – 95 p. – (Pegasus).
Dioptrii pentru ochelarii de cai…: compuneri selecte: vechi și noi satire, fabule, miniaturi comice, epigrame, epitafuri, parodii, aforisme / Efim Tarlapan; prez. graf.: Lică Sainciuc. – Ch.: Hyperion, 1995. – 208 p.
Eseuri tragi-comice / Efim Tarlapan. – Ch.: Labirint, 2011. – 51 p.
Ghicitori. Epigrame / Efim Tarlapan; pict.: Dumitru Trifan. – Ch.: Labirint, 1995. – 32 p.: il. – (Cartușiera).
Lănțișorul cu cheițe: poezii și ghicitori / Efim Tarlapan; il.: Iaroslav Oliinâk. – Ch.: Hyperion, 1995. – 64 p.: il.
Pauza de râs…: ghicitori, poezii, ironii / Efim Tarlapan; cop.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Labirint, 2011. – 32 p.
Stați jos, copii!: lecție de satiră și umor / Efim Tarlapan; il.: Mihai Brunea. – Ch.: Hyperion, 1990. – 96 p.: il.
Un melc la fotbal / Efim Tarlapan; il.: Violeta Dabija. – Ch.: Prut Internațional, 2003. – 16 p.: il. – (Poezii de seama voastră) (Poezii mici pentru pici-pitici).
Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele / Efim Tarlapan. Front Cover. Labirint, 2010 - Moldova - 40 pp. ISBN: 978-9975-948-22-7
Zâmbete pentru export = Sorrisi da esportare / Efim Tarlapan; trad. în lb. it.: Tatiana Ciobanu, Liuba Croitoru, Claudia Lupașcu; pref.: George Corbu. – Ch.: Labirint, 2012. – 175 p. – Lb. rom. și it.

Efim Talapan

2016: John Glenn, astronaut american (n. 1921)
2016: Romulus Rusan, scriitor român (n. 1935)

Sărbători

· Sf Cuv Patapie; Sf. Apostoli: Cezar, Tihic și Onisifor (calendar creștin-ortodox)

Patapie din Teba – foto: doxologia.ro

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Patapie din Teba este un părinte al pustiei care a trăit în deşertul kemetian în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Moaștele sale sunt neputrezite până astăzi și pot fi închinate la mănăstirea sfântului din Loutraki (Grecia). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 decembrie.

* Ziua Constituției României

Constituţia României – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte la 8 decembrie. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989. Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

* Ziua Iluminării lui Buddha (după calendarul japonez)

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Cuv Patapie; Sf. Apostoli: Cezar, Tihic și Onisifor

Sf Cuv Patapie

Viața Sfântului Cuvios Patapie

- Viața Sfântului Cuvios Patapie
  Viața Sfântului Cuvios Patapie

Cuviosul Patapie a zis către dânsul cu credință: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!”. Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu.

În părțile Egiptului este o cetate ce se numește Teba, care o înconjură și o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinți creștini, fiind crescut în bună credință și în frica Domnului. Venind în vârstă desăvârșită, a trecut cu vederea deșertăciunea lumii acesteia și, lăsând casa, părinții și prietenii, s-a făcut monah. Ducându-se în pustia Egiptului, viețuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea și cu multe feluri de osteneli monahicești și pustnicești. Făcându-se vestit și începând a veni mulți oameni la dânsul și a-l lăuda pentru viața cea plină de fapte bune și fiind supărat că i se tulbura liniștea – căci era lăudat de gura oamenilor – din această pricină lăsând părțile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcându-și o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetății, s-a închis într-însa și se odihnea acolo, ca în pustie, neștiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care știe pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.

Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, așa și omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârșită sfințenie. Pentru că Dumnezeu preamărește pe cei ce-L preamăresc pe El și descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său și pentru folosul altora. Deci și acest desăvârșit întru sfințenie, care era îmbogățit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se și preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat că o comoară ascunsă în țarină. Căci un tânăr oarecare dintre creștini, fiind orb din naștere și povățuit fiind prin rânduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, și l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul să i se dea vederea ochilor, ca văzând făptura să vie în mai desăvârșită cunoștință a Făcătorului și să-L preamărească. Iar cuviosului, văzând credința tânărului, i s-a făcut milă de dânsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă și socotința lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine și de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârșească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se cu lacrimi și cu cuvinte smerite, spunând că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.

Cuviosul a zis către dânsul cu credință: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!”. Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. Tânărul acela era cunoscut multora, care, văzându-l că are vedere, se minunau și-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni și făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieșit veste în popor despre acea minune a cuviosului și de atunci mulți au început a veni la dânsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.

Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei și era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutând tămăduire, dar nedobândind-o. Auzind despre Sfântul Patapie, a poruncit să-l aducă la dânsul și a rugat pe sfântul, ca, prin darul cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginți, mai întâi a făcut rugăciune cu sârguință către Dumnezeu pentru dânsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii și l-a uns cu untdelemn sfințit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieșit și s-au curățit toate cele dinăuntrul lui, făcându-i-se tot trupul sănătos.

Un alt tânăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munți și prin pustietăți, trântindu-l în foc și în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălțimile munților în prăpăstiile văilor, bătând și sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârșită; căci El înfrânează toată puterea vrăjmașului cea cu totul înrăutățită. Odată ducându-l diavolul pe tânărul acela spre țărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian și să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieșea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmașului. Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-și ochii, spumegând, scrâșnind din dinți și îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Și aici iarăși este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai viețui de acum, mult ostenindu-mă și abia aflîndu-mi locașul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgonește dintr-însul; cu adevărat înfricoșat ești Nazarineanule, cu adevărat înfricoșat și pretutindeni peste toți este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu ești de față, că numai cu semnul Crucii și prin numele Tău mă izgonești; căci sunt biruit și izgonit”.

Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: „Ieși, duh necurat, ieși, du-te departe în pustie! Hristos îți poruncește aceasta prin mine, a cărui putere chiar și nevrând ai mărturisit-o”. Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ și a ieșit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-și în simțiri, plângea de bucurie și mulțumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi și Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat.

O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul său și acum, deznădăjduită fiind de doctori și înmulțindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul Patapie și căzând la picioarele lui, cu multă tânguire și rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfântul însemnând rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o.

Acestea și multe alte minuni făcând, Cuviosul părintele nostru Patapie a sosit la fericitul său sfârșit și, în adânci bătrâneți, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui preamărit întru sfinții Săi, Căruia, împreună cu Părintele și Duhul Sfânt, I se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.

Sf. Apostoli: Cezar, Tihic și Onisifor

Tot astăzi, Biserica sărbătorește pe Sfinții Apostoli Cezar, Tihic și Onisifor. Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Chesarie (Cezar) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop în Dirrachium, un district din Peloponez, în Grecia.

Pe lângă ziua de azi, Biserica îl mai pomenește pe Sfântul Chesarie în 30 martie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chifa și cu Epafrodit.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de însuși Mântuitorul Iisus Hristos să propovăduiască. Ei au fost aleși după o vreme după alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24). Toți Cei Șaptezeci sunt pomeniți de Biserică în 4 ianuarie.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

A. PLĂCINTE ŞI GUSTĂRI

Turte cu nucă

* 500 g făină;

* 250 g miez de nucă;

* 300 g zahăr;

* 30 g coajă rasă de lămâie;

* 1 plic zahăr vanilat;

* sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.

Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.

Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.

După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE

Salata băcanilor

* 1,2 kg ciuperci;

* 800 g arpagic;

* 40 g usturoi;

* 150 g ulei;

* 150 g măsline;

* 100 g lămâie;

* 30 ml oţet;

* 3 foi dafin;

* sare

Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.

Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.

La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 100 g ulei;

* 50 ml oţet;

* 1 legătură pătrunjel verde;

* piper măcinat

Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.

Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de praz cu legume

* 1 kg praz;

* 100 g morcovi;

* 50 g pătrunjel rădăcină;

* 100 g ţelină rădăcină;

* 300 g cartofi;

* 40 g făină;

* 100 g margarină;

* 1 legătură verdeaţă;

* sare

Zarzavatul curăţat şi spălat se dă prin răzătoare şi se pune la fiert în apă cu sare.

După 30 minute se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe.

Prazul se taie mărunt şi se căleşte în margarină sau ulei, se stinge cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pune în supă.

Făina se amestecă într-un vas cu puţină supă fără să facă cocoloaşe şi se adaugă în supă.

Se potriveşte gustul de sare, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.

E. MÂNCĂRURI

Varză acră călită

· 1 varză murată;

· 1 ceapă;

· 1 ceaşcă ulei;

· Piper;

· Sare;

· Mărar

Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.

Se poate servi cu mămăliguţă.

F. DULCIURI

Chec cu cacao

· ¾ ceaşcă ulei;

· 2 ceşti zahăr;

· 2 ceşti apă rece;

· 3 linguri oţet;

· 6 linguri cacao;

· 1 linguriţă sare;

· 2 plicuri vanilie;

· 3 ceşti făină;

· 2 linguriţe bicarbonat;

· 1 linguriţă praf de copt

Se bate uleiul cu zahărul, se adaugă oţetul, apa, vanilia, făina în care se amestecă bicarbonatul şi praful de copt.

La sfârşit se adaugă sare şi cacao.

Se răstoarnă compoziţia în tava unsă şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor, la foc potrivit timp de 45 minute.

Când este copt se pudrează cu zahăr.

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

JAN SIBELIUS

Date personale
Jean Sibelius

Nume la naștere	Johan Julius Christian Sibelius
Poreclă	Janne
Născut	8 decembrie 1865^[11]^[12]^[13]^[14] Hämeenlinna, Kanta-Hämeen maakunta, Finlanda
Decedat	20 septembrie 1957 (91 de ani)^[15]^[11]^[12]^[13] Ainola^⁠(d), Uusimaa Province^⁠(d), Finlanda
Cauza decesului	cauze naturale (hemoragie cerebrală)
Părinți	Dr. Med. Kristian Kustaa Sibelius[]^[16] Maria Charlotta Borg[]^[16]
Frați și surori	Christian Sibelius[*]
Căsătorit cu	Aino Sibelius[*] (10 iunie 1892–20 septembrie 1957)
Număr de copii	6
Copii	Ruth Snellman[] Heidi Blomstedt[] Katarina Ilves[*]
Cetățenie	Finlanda
Etnie	suedezii din Finlanda[*]
Ocupație	compozitor
Locul desfășurării activității	Helsinki ()^[17]
Activitate
Alte nume	Jean Sibelius
Studii	Taideyliopiston Sibelius-Akatemia[], Universitatea din Helsinki[]
Gen muzical	muzică clasică^[1]^[2] operă^[3]^[4]^[5] simfonie Muzică de scenă^[6]^[7]^[8] 20th-century classical music[] art song[]
Instrument(e)	vioară pian
Premii	Ordinul Trandafirul Alb în grad de mare cruce[] Premiul Wihuri Sibelius[] Royal Philharmonic Society Gold Medal[] Suomen musiikin kunniagalleria[]^[9]^[10] Goethe-Medaille für Kunst und Wissenschaft[*]
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

Portret al lui Jean Sibelius din 1913

Johan (Jean) Julius Christian Sibelius (n. 8 decembrie 1865,^[11]^[12]^[13]^[14] Hämeenlinna, Kanta-Hämeen maakunta, Finlanda – d. 20 septembrie 1957,^[15]^[11]^[12]^[13] Ainola^⁠(d), Uusimaa Province^⁠(d), Finlanda) a fost un compozitor finlandez din perioada Romantismului târziu, a cărui muzică a avut un rol esențial în formarea identității naționale finlandeze.

Esența operei sale rezidă in cele șapte simfonii ale sale. Pe lângă acestea, printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără Finlandia, Suita Karelia (Karelia- sarja), Vals trist, Concertul pentru vioară în D minor (Viulukonsertto), Lebăda din Tuonela (Tuonen joutsen)- cel mai popular poem al Suitei Lemminkäinen, numită adesea și Cele patru poeme ale Kalevalei. Opera sa mai include poeme inspirate din epopeea națională finlandeză, Kalevala; peste 100 de piese pentru voce și pian; 13 piese cu destinație de coloană sonoră; muzică de cameră; muzică pentru pian; muzică rituală masonică; 21 de piese special destinate corului.

Începând cu data de 8 decembrie 2011, Finlanda va arbora drapelul național în această zi, ca omagiu adus marelui ei compozitor. Ziua de 8 Decembrie este de altfel și „Ziua Muzicii Finlandeze”. Ca normă generală, steagul este arborat începând cu 8 am până la apusul soarelui. Totuși, există 3 excepții de la această regulă:

cu ocazia sărbătoririi solstițiului de vară, steagul este arborat din ajunul acestei zile, începând cu 6 pm până în ziua solstițiului, la 9 pm;
de Ziua Independenței - ziua națională a Finlandei, steagul este arborat de la 8 am la 8 pm;
în ziua alegerilor, steagul este arborat de la 8 am la 8 pm.

Finlandia - 1902

VIAȚA ȘI OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Johan Julius Christian Sibelius, cunoscut sub numele de Jean Sibelius, s-a născut într-o familie vorbitoare de suedeză în Hämeenlinna, Marele Principat al Finlandei din cadrul Imperiul Rus. Deși apelativul în cadrul familiei era "Janne", pe timpul studenției, acesta începe să folosească versiunea franceză a numelui său. Cu acest nume, Jean Sibelius devine cunoscut lumii întregi. Datorită apariției mișcării Fennomania ca expresie a naționalismului romantic, familia sa decide să-l trimită la o școală cu predare în limba finlandeză, acesta urmând în perioada 1876 - 1885 cursurile Liceului Normal din Hämeenlinna (Hämeenlinnan normaalilyseo), primul liceu cu predare în limba finlandeză din toată țara care și-a deschis porțile pe 1 septembrie 1873. Naționalismul Romantic va deveni un element crucial atât în opera lui artistică, cât și în părerile sale politice. În jurul vârstei de 15 ani, Sibelius își propune să devină un mare violonist, lucru pe care l-a și realizat, având chiar un concert public în Helsinki cu ultimele două părți ale Concertului pentru vioară al lui Mendelssohn.

Casa din Hämeenlinna, Kanta-Häme unde s-a născut Sibelius

După absolvirea liceului în 1885, Sibelius începe cursurile de Drept la Universitatea Finlandeză Imperialistă Alexandru (astăzi Universitatea Helsinki). Având în vedere faptul că era mult mai interesat de muzică decât de drept, acesta abandonează studiile în domeniul dreptului, urmând în perioada 1885- 1889 cursurile facultății de muzică din Helsinki, care astăzi îi poartă numele (Academia Sibelius). Institutul de muzică din Helsinki a fost fondat în anul 1882 de către Martin Wegelius, care s-a numărat printre profesorii lui Jean Sibelius.

Între anii 1889-1890, Sibelius îți continuă studiile la Berlin, avându-l ca profesor pe teoreticianul Alfred Becker. În 1890, la Viena, îi are ca profesori pe Robert Fuchs și Carl Goldmark. În această perioadă, Sibelius renunță la aspirațiile sale de a deveni "virtuoso" violonist. "Momentul în care a trebuit să accept că am început prea târziu pregătirea pentru a deveni virtuoso violonist a fost o conștientizare dureroasă".

Pe 10 iunie 1882, la Vöyri, Jean Sibelius se căsătorește cu Aino Järnefelt (n. 10 august 1871 – d. 8 iunie 1969), iar în 1903 se mută în locuința lor botezată Ainola ("al lui Aino") situată în Järvenpää, pe malul lacului Tuusula. Lacul cu o suprafață de 6 kilometri pătrați -Tuusulanjärvi după numele original finlandez, devine la începutul sec.al XX-lea un fel de colonie a artiștilor. Pe lângă Sibelius, personalități ca Juhani Aho, Pekka Halonen, Eero Järnefelt, Joonas Kokkonen și Aleksis Kivi locuiesc pe țărmurile acestuia. Aino și Jean Sibelius au avut 6 fiice: Eva, Ruth, Kirsti (care a decedat la o vârstă fragedă), Katarina, Margareta și Heidi. Margareta a fost soția dirijorului și compozitorului finlandez Jussi Jalas.

Casa Sibelius din Ainola în 1915

Ainola

În 1908 Sibelius a suferit o intervenție chirurgicală, fiind suspect de cancer în zona gâtului. Se spune că această experiență, strâns legată de ideea morții, a influențat opere precum Luonnotar sau Simfonia a patra, dar și celelalte opere pe care le-a compus în anii următori.

Referitor la sursele sale de inspirație, trebuie menționat faptul că Sibelius iubea natura. În Simfonia a șasea, spunea: „Aceasta îmi aduce întotdeauna aminte de mireasma primei zăpezi”, iar pădurile de lângă Ainola se spune că au inspirat opera Tapiola. Erik W. Tawaststjerna, muzician și biograf al lui Sibelius, menționa:

" Chiar și după standardele nordice, Sibelius a răspuns cu o intensitate excepțională stărilor naturii și schimbării anotimpurilor: a scanat cerul cu binoclul său, urmărind gâștele care zburau deasupra lacului înghețat, a ascultat țipetele cocorilor și ecoul strigătelor găinușelor-de-baltă deasupra terenurilor mlăștinoase, chiar sub Ainola. El a savurat îmbobocirea primăverii la fel de mult ca aromele și culorile toamnei"^[18].

Anul 1926 a adus un declin al compozițiilor sale după Simfonia a șaptea, acesta a compus doar câteva opere majore, cum ar fi poemul simfonic Tapiola și muzica incidentală pentru piesa lui William Shakespeare Furtuna. În ultimii 30 de ani ai vieții sale, Jean Sibelius a evitat să vorbească despre compozițiile sale. Există dovezi substanțiale că Sibelius a lucrat la Simfonia a opta. În 1931 și 1932,a promis premiera a acestei simfonii lui Serge Koussevitzky, iar un eventual concert sub bagheta dirijorului Basil Cameron la Londra în 1933 a beneficiat chiar și de publicitate. Cu toate acestea, singurele dovezi concrete care susțin existența Simfoniei a opta fac referire la un proiect de lege din 1933 pentru o copie fidelă a primului act.^[19]

Sibelius a fost întotdeauna destul de auto-critic, declarându-le prietenilor apropiați: "Dacă eu nu pot scrie o simfonie mai bună decât cea de a șaptea, atunci aceasta va fi ultima."

Din moment ce niciun manuscris nu a fost găsit, surse autorizate consideră că este probabil ca Sibelius să le fi distrus în 1945, an de-a lungul căruia a ars un număr însemnat de foi de lucru ^[20].

Soția lui, Aino menționează: „În anii '40 a existat o mare auto-da-fé la Ainola. Soțul meu a colectat o serie de manuscrise într-un coș de rufe și le-a ars ca foc deschis în sala de mese. Părți din Suita Karelia au fost distruse. Mai târziu, am văzut rămășițe de pagini arse- și multe alte lucruri. Nu am avut puterea să iau parte la asta și am părăsit camera, prin urmare, nu știu ce-a aruncat pe foc.Însă, după aceasa, soțul meu a devenit mai calm si treptat, cu o dispoziție mai bună.”^[21]

STILUL MUZICAL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Prima audiție a simfoniei Kullervo op.7, care a avut loc la Helsinki (28 aprilie 1892) a stat la baza renumelui său în Finlanda. Din prima perioadă de creație a lui Sibelius, numită "romantico-națională", face parte și lucrarea „Finlandia” op. 26. Reputația lui internațională a început să se contureze în Germania, dar înainte de acest moment, el a însoțit orchestra simfonică din Helsinki, dirijată de Robert Kajanus, în 1900, la Paris.

Clădirea Academiei Sibelius- 12 iulie 2005

În 1901 participă împreună cu Richard Strauss la Heidelberg, la cel de-al 37-lea festival al „Societății muzicienilor germaniˮ, iar în 1903 se află pentru prima oară, din cele șase călătorii care vor urma, în Anglia. În 1904, Sibelius se stabilește la Järvenpää, la 30 de kilometri nord de Helsinki. Din această perioadă datează celebrul Concert pentru vioară op. 47, muzica de scenă pentru Kuolema op. 44 din care este extras celebrul Vals trist, și muzica de scenă pentru Peleas și Melisande op. 46.

Stabilirea la Järvenpää a marcat începutul unei noi etape stilistice, mai atrasă de universal, mai concentrată, mai clasică decât precedenta și ilustrată îndeosebi de Simfonia a III-a în Do Major, veritabil arc de boltă al adevăratei maturități a lui Sibelius. În 1909, în timpul celei de-a patra călătorii în Anglia, a fost terminat cvartetul de coarde Voces Intimae op.56, unica partitură de muzică de cameră de mare anvergură a compozitorului.

Cu ocazia singurei lui călătorii în Statele Unite (1914), chiar înaintea declanșării primului război mondial, Sibelius compune unul din cele mai frumoase poeme simfonice ale sale, Oceanidele op .73. În timpul războiului, călătoriile se limitează la zona Peninsulei Scandinave. La 8 decembrie 1915, la împlinirea a 50 de ani a compozitorului, la Helsinki are loc prima audiție a primei versiuni (în patru părți) a Simfoniei a V-a în Mi bemol Major op. 82.

În 1917, Finlanda îsi proclamă independența, apoi, până în 1918, a cade pradă războiului civil. Sibelius este nevoit să abandoneze Järvenpää și se refugiază la Helsinki, în clinica psihiatrică condusă de fratele său. Odată instaurată pacea, își reia călătoriile și turneele în Anglia (1921), Norvegia și Suedia (1923) și Italia (1924-1926). Lucrările importante ale acestor ultimi ani de creație au fost Simfonia a VI-a op.104 și Simfonia a VII-a op.105. Din anii 1930, pentru Sibelius începe o perioadă în care renumele și prestigiul său vor străluci în țările anglo-saxone, perioadă marcată în special de cărțile lui Cecil Graz (Sibelius, Londra 1934) și Constant Lambert (Music Hol, Londra 1934) și prin festivalul cu lucrările sale organizat la Londra, în 1938, de Sir Thomas Beecham.

Toți anii celui de-al doilea război mondial îi petrece la Järvenpää, în pofida mai multor oferte de a merge în Statele Unite. Moare la câteva săptămâni după ce îi dictase ginerelui său, dirijorul Jussi Jalas, un acompaniament pentru orchestră de coarde destinat lucrării Come Away Death, primul dintre cele două lieduri op. 6o (1909), după Noaptea regilor de Shakespeare.

Ca muzician național, Sibelius poate fi apropiat de Janacek sau de Bartók pentru că el a face parte dintre cei care, pentru a se elibera de influența germanică, au recurs la "antidotul debussist". Relațiile lui cu Finlanda nu au fost niciodată de ordin folcloric, pentru că la el nu apar citate de teme populare și nici măcar - în pofida culorilor de multe ori foarte subtil modale și nontonale ale muzicii sale - un gen de folclor recreat ca la Bartók. Fascinat la început de Liszt și Berlioz și destul de influențat de ruși, la un moment dat, Sibelius și-a dat seama că muzica lui ar trebui să fie mai mult decât un răspuns colorat la Kalevala , și pe termen lung, a părăsit această sursă de inspirație, cel puțin în ceea ce privește aspectele ei cele mai vizibile. A reușit să "exorcizeze" spectrul romantismului și să devină însuși tipul artistului romantic disciplinat. În acest sens, Sibelius se opune contemporanului său Gustav Mahler.

Marea forță a muzicii lui Sibelius rezidă în faptul că din profunzimile ei statice, niciodată sinonime cu imobilitatea totală, izbucnește o considerabilă forță motrică. Succesiunea celor șapte simfonii ale lui Sibelius oferă ocazia de a observa evoluția stăpânirii ideii de mișcare și a autodisciplinei sale.

Sibelius declara că "ceea ce este esențialmente simfonic este curentul irezistibil care parcurge întregul, și aceasta prin opoziție cu pitorescul".

Sibeliustalo din Lahti

În calitate de simfonist, Sibelius, ca și Mahler, nu renunță la tonalitate, iar procedeele atât de eficace la care a recurge pentru a asigura continuitatea dinamică, integrând-o unei lentori cosmice sau mitice, "măturând" totul în trecerea ei - pedale lungi, note ținute izvorând din profunzimile orchestrei înainte de a da naștere unor teme sau unor întregi paragrafe, au totuși ca rezultat o anumită fixație tonală. Unul dintre mijloacele lui Sibelius pentru a produce tensiunea este tocmai refuzul modulației aflate la îndemână, iar din acest refuz eroic de a recunoaște funcția tonală a anumitor note decurg culorile deseori modale ale muzicii sale.

Sibeliustalo Lahti. Cu o capacitate de 1250 de locuri și interiorul realizat din lemn, sala de concerte Sibelius a fost inaugurată în anul 2000

La Sibelius nu putem găsi niciodată sau aproape niciodată contrapunct în sensul tradițional, acela al "fugii de școală". Muzica lui Sibelius este topologică, se bazează pe variațiuni topologice ale tensiunii, pe deformări continue ale materialului și ale masei orchestrale, cu limitele la fel de extinse în lungime pe cât de extinse erau în înălțime cele ale lui Varèse . Ea întoarce spatele configurațiilor polifonice ale trecutului, în aceeași manieră în care astăzi studiul suprafețelor întoarce spatele geometriei euclidiene .

Muzicianul englez Constant Lambert afirmă că Sibelius este nu numai unul dintre cei mai mari simfoniști de la Beethoven încoace, dar și "una din cele mai desăvârșite expresii din punct de vedere al formelor din câte a produs spiritul omenesc". Marea forță a talentului său constă în ineditul mijloacelor de înveșmântare a ideilor muzicale, libertatea expresiei și bogăția melodică ferită de tiparele convenționale. În haosul diferitelor curente și orientări, dar mai ales al avangardei formaliste occidentale, care cucerește adepți pretutindeni, el știe să împrumute din toate numai ceea ce convine muzicii sale, fără să renunțe la particularitățile concepțiilor personale.

Nicu Vladimir (n. 8 decembrie 1950 – d. 10 octombrie 1995) a fost un cântăreț de muzică folk din România.

Absolvent al Institutului de arte plastice din București, secția pictură. Membru, pentru o scurtă perioadă, a cenaclului Flacăra. Participant la Festivalul folk din Sighișoara din 1974. În iulie 2007, la Vama Veche, a avut loc o gală folk „in memoriam Nicu Vladimir”.

În 2010 a fost publicată o carte+CD intitulată „Lucrătorul ostenit” (îngrijită de Daniel-Silvian și Petre Emil Kindlein, ed. Blumenthal).^[1]^[2]

Grupul Pasărea Colibri a înregistrat cântecul lui „Ce de lupi se înconjoară” pe albumul Cântece de bivuac.

A fost căsătorit cu Anda (care ulterior s-a căsătorit cu Florian Pittiș).^[3]

ALTE MELODII

Colbul secundei
Frigul, ferește-te, frigul
Drum de rouă
Lucrătorul ostenit
Aer eram, eram văzduh
Tristeți, iubita mea, tristeți

Nicu Vladimir - Ce de lupi se înconjoară

Nicu Vladimir - Aer eram, vazduh eram...

ȘTEFAN HRUȘCĂ

Date personale
Ștefan Hrușcă
Ștefan Hrușcă într-un concert la Cluj-Napoca în decembrie 2009
Nume la naștere	Ștefan Hrușcă
Născut	8 decembrie 1957 (63 de ani) Ieud, județul Maramureș, România Ieud, Maramureș, România
Cetățenie	România Canada
Ocupație	cântăreț
Activitate
Origine	română
Gen muzical	folk, colinde
Instrument(e)	chitară
Ani de activitate	1981-prezent
Interpretare cu	Cenaclul Flacăra
Modifică date / text

Ștefan Hrușcă (n. 8 decembrie 1957, Ieud, Maramureș) este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susținut peste 1000 de spectacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Rugă pentru părinți (1982)
Urare pentru îndrăgostiți (1986)
Colinde I (1990)
La săvârșitu' lumii (1993)
Ziurel de ziurel (1995)
Fostele iubiri (1995)
Crăciunul cu Hrușcă (2000)
Sfântă-i sara de Crăciun (2001)
20 de ani (2001)
Iarăși flori dalbe (2005)
Balade speciale (2007)
La mijlocu' cerului (2012)

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Marele Premiu al Muzicii Folk (1982)
Premiul pentru Creație (1983)
Premiul Discul de Aur oferit de Casa de discuri Electrecord, cu albumul „Colinde I”, pentru cele mai multe albume vândute (1991)
Al doilea Disc de Aur pentru albumul „La săvârșitu' lumii”(1996)
Premiul Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe unități vândute din albumul „Ziurel de Ziurel” (1996)

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Ștefan Hrușcă la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. ^[1]

GAVRIIL MUSICESCU

Date personale
Gavriil Musicescu

Născut	20 martie 1847^[1]^[2]^[4] Ismail, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus
Decedat	8 decembrie 1903 (56 de ani)^[1]^[4] Iași, România
Înmormântat	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Cetățenie	Regatul României Imperiul Rus
Ocupație	compozitor profesor de muzică[*] dirijor
Activitate
Studii	Conservatorul din Sankt Petersburg[*], Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași
Gen muzical	muzică corală[*]
Instrument(e)	pian
Case de discuri	Electrecord^[3]
Modifică date / text

Gavriil Musicescu (n. 20 martie 1847,^[1]^[2]^[4] Ismail, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 8 decembrie 1903,^[1]^[4] Iași, România) a fost un compozitor, muzicolog și dirijor român. Muzician de înaltă pregătire, dirijor și organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formații corale care au ființat pe pământul României — Corul Mitropolitan din Iași — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esența comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfășurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală.

Este tatăl pianistei profesoară de pian Florica Musicescu și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu și Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel).

VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Numele său de familie era Muzicenko, de origine ucraineană.^[5]

Născut la 20 martie 1847 la Ismail, Gavriil Musicescu a făcut primele studii în orașul natal. Urmează timp de 4 ani la Seminarul din Huși, după care studiază la Conservatorul din Iași.

Se știe că episcopul academician Melchisedec Ștefănescu a reformat Seminarul de la Huși după preluarea conducerii instituției, prin programul aplicat și prin eliminarea pedepselor corporale, care mai mult îndobitoceau decât educau. Atunci când a ajuns episcop, a fondat un cor în catedrala din Huși.

Acest cor era dirijat de unul dintre bursierii lui, Gavriil Musicescu, trimis de episcop spre a face studii înalte^[6], și care s-a întors cunoscând muzica corală apuseană. Musicescu va fi apreciat chiar de către familia imperială a Rusiei, care îi va oferi postul de dirijor.

Episcopului îi plăcea foarte mult să stea seara în catedrală și să asculte aceste concerte. „Repetarea cântărilor se făcea sub turnul clopotniței, iar uneori chiar în biserică. Bătrânul cu privirea blândă venea să asculte câte un conțert (așa cum auzeam și noi acest cuvânt ciudat). Multe urechi s-au desfundat atunci, rămânând cu înlesnirea de a memoriza bucăți întregi din muzica superioară a clasicilor” Simion Mehedinti.

După absolvirea Conservatorului, Gavriil Musicescu a fost numit profesor de muzică la Ismail. Aici are ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși. Fiind un iscusit dirijor de cor și având serioase înclinații spre compoziție, a fost trimis la Petersburg, unde a urmat cursurile de armonie și polifonie. Întors în țară (1872), Gavriil Musicescu este numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași.

Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competență și exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a arăta studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară.

Ca director al Conservatorului din Iași (1901-1903), Gavriil Musicescu a inițiat acțiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg. Dezvoltarea orchestrei Conservatorului și organizarea unor conferințe cu ilustrații muzicale au constituit un început lăudabil. Din 15 ianuarie 1876 a devenit și dirijorul corului Mitropoliei din Iași, pe care-l va conduce până la sfârșitul vieții. Gavriil Musicescu a ridicat această formație în scurt timp la un nivel necunoscut până atunci la noi. Pentru ansamblul acesta a scris — în afară de lucrări destinate serviciului religios (liturghii, concerte etc.) — compoziții corale laice, reprezentând prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.

CREAȚIA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În afară de muzică corală religioasă și laică, creația sa cuprinde lucrări ocazionale, ca de pildă monumentala piesă corală Cu tărie înainte scrisă în 1885 cu prilejul jubileului de jumătate de veac al Academiei Mihăilene din Iași.

În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie Cântecul lui Ștefan cel Mare, reluat și amplificat în zilele noastre de compozitorul Gheorghe Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit. Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării. În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat Arme, arme. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei. Soldaților români le-a mai închinat cântecele Moartea vitează și Oșteanul român, pe versuri populare.

O remarcabilă autenticitate artistică o demonstrează Hora de la Plevna pe versuri de Vasile Alecsandri, Stejarul și cornul pe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de Dimitrie Bolintineanu.

Gavriil Musicescu a armonizat melodii populare și a publicat recenzii și studii muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca bază pentru dezvoltarea muzicii culte.

Mormântul lui Gavriil Musicescu de la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Compozitorul și dirijorul Gavriil Musicescu s-a stins din viață la data de 8 decembrie 1903, în municipiul Iași. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Elevii săi, Ion Vidu și Timotei Popovici, veniți din Banat să învețe la Iași, ca și Enrico Mezzetti, Alexandru Zirra ș.a., au continuat tradiția maestrului lor, îmbogățind repertoriul coral românesc cu lucrări de valoare. Tradiția dirijorală a lui Gavriil Musicescu a fost continuată la Iași de Antonin Ciolan și Vasile Popovici-Ieșeanu.

Gavriil MUSICESCU - Dor, dorule

„Trompetele răsună”, de Gavriil Musicescu - Corul Madrigal, Dirijor – Cezar Verlan

GABRIEL COCORA

COCORA GABRIEL, preot, istoric

N. 1 mart. 1917, in Gohor, jud. Galati.

Studii la Seminarul teologic din Buzau (1930- 1938) si la facultatea de teologie din Bucuresti (1938- 1942),

Diacon la Arhiepiscopia Bucurestilor (1942-1943), preot in Odobeasca - jud. Vrancea (1943-1947), la

Catedrala episcopala din Buzau (1947-1972) si la parohia "Sfintii ingeri" din Buzau (din 1972);

Cativa ani consilier, apoi vicar administrativ la Episcopia Buzaului (1968-1975);

A publicat Studii de istorie locale, istoria culturii si artei romanesti medievale.

Lucrari:

- Aspecte din trecutul invatamintului pliblic la Buzau, in "Studii si articole de istorie", II. 1957, p. 403-436;

- Episcopul Dionisie Romano. La 150 de ani de la nasterea sa, in BOR, an. LXXV, nr. 3-4, 1957, p. 327-350;

- Ierodiaconul Dionisie Romano, "profesor national" la Buzau, in GB, an. XVI, 1957, nr. 4-5, p.256 - 265;

- Popa Sapca curator la manastirea Cozia, in MO,an. IX, 1957, nr. 11 - 12, p. 758-765.

- Protosinghelul Varlaam. Contributii la istoria muzicii bisericesti, in GB, an. XVII, 1958, nr. 5, p. 457 -473;

- Episcopul Filotei al Buzaului luptator pentru unirea tarilor romane, in BOR, an. LXXVII, 1959, nr. 1, p. 44-52;

- Tipografia si tipariturile de la Episcopia Buzaului, in BOR, an. LXXVIII, 1960, nr. 3 -4, p. 286- 331 si GB, an. XXVII, 1968,nr.1-2 p.125-137 (retipait in vol. Tipar si carturari, Bucuresti, 1977, p. 9-105);

- Cateva preciari si adaugiri cu privire la inceputurile periodicelor bisericesti, in GB, an. XIX, 1960, nr. 3 - 4, p. 215 - 228;

- Scoala de psaltichie de la Buzau, in BOR, an. LXXVIII, 1960, nr. 9-10, p. 844-871;

- Episcopul Costandie Filitti, in GB, an. XIX, 1960, nr. 910, p. 824-841;

- O suta de ani de la moartea episcopului Filotei al Buzaului. in GB, an. XX, 1961, nr. 1-2, p.136-156;

- Gherasim Ratescu, episcop al Buzaului, in GB, an. XX, 1961, nr. 34, p. 250-256;

- Evolutia arhitectonica a complexiunii de cladiri de la Episcopia Buzaului, in GB, an. XX, 1961, nr. 7 - 8, p. 710-747;

- Stiri despre familia episcopului Chesarie al Buzaului, in GB, an. XX, 1961, nr. I I - 12, p. 1056-1066;

- Episcopul Ilarion al Argesului, in MO, an. XIV, 1962, nr. 5-6, p. 302-333;

- Episcopul Inochentie al Buzaului, in GB, an. XXI, 1962, nr. 7-8, p. 701-723,

- Episcopul Cosma al Buzaului, in GB, an. XXII, 1963, nr. 7-8, p. 714-731,

- Episcopul Luca al Buzaului, in GB, an. XXIII, 1964, nr. 9- 10, p. 897-914;

- Scoala de zugravi de la Buzau, in BOR, an. LXXXII, 1964, nr. 3-4, p. 336-371;

- Poiana Marului, in GB, an. XXII, 1964, nr. 5 - 6, p. 466 - 500 (in colaborare),

- Cateva cuvantari ale arhimandritului Eufrosin Poteca in MO, an. XVI, 1964, nr. 9-10, p.758-768;

- Episcopul Metodie al Buzaului, in GB, an. XXV, 1966, nr. 5 - 6, p. 423 - 441;

- Preotul Neagu Benescu, in GB, an. XXVII, 1968, nr. 7-8, p. 821-829;

- Contributia episcopului Dionisie Romano la dezvoltarea Omileticii romanesti, in MO, an. XXI, 1969, nr. 3-4, p. 207-243;

- Din trecutul pregatirii clerului din cuprinsul eparhiei Buzaului (1725 - 1873), in GB, an. XXIX, 1970, nr. 3-4, p. 329-362;

- Atitudinea preotimii ortodoxe fata de unele reforme ale Iui Cuza Voda, in GB, an. XXXV, 1976, nr. I - 2, p.149 - 156;

- Un mare tipograf roman din secolul al XVII-lea de circulatie europeana;

- Episcopul Mitrofan al Buzaului, in BOR, an. XCV, 1977, nr. 9-12, p.981-997 (amplificat in vol. Tipar si carturari, Bucuresti, 1977,p. 143-179);

- Periodice buzoiene redactate si editate de clerici, in GB, an. XXXVII, 1978, nr. 3-4, p. 363-381;

- Presa buzoiana sprijinitoare a actiunilor pentru faurirea unitatii nationale, in GB, an. XXXVII, 1978, nr. 9-12, p. 1122 - 1132;

- Framantarii politice buzoiene in jurul Unirii Principatelor, in GB, an. XXXVIII, 1979, nr. 1 -2, p. 109- 122;

- Preotul Cosma Mosescu "Un rar fenomen intre preoti" (1822-1902), in GB, an. XLI, 1982, nr. 4-6, p. 407-415;

- Tot despre inceputurile Episcopiei Buzaului, in vol. Spiritualitate si Istorie la Intorsura Carpatilor, II. Buzau, 1983, p. 9-26;

- Ctitorii buzoiene atribuite de traditie Doamnei Neaga, dar infirmate de istorie, in BOR, an. CIV, 1986, nr. 7 - 8, p.116 - 125.

Volume:

- Episcopia Buzaului, Bucuresti, 1972, 82 p.+43 ilustr. Tipar si carturari, Bucuresti, 1977, 268 p.;

- Peneluri si condeie, Bucuresti, 1978, 139 p.;

- La poalele Penteleului - Gura Teghii, Bucuresti, 1979, 320 p.;

- Pentru libertate si unitate. Studii, articole si documrnte de istorie buzoiana, Bucuresti, 1983, 158 p.;

- Episcopia Buzaului, o vatra de spiritlialitate si simtire romaneasca, Buzau, 1986, 450 p.;

- Manastiri din Eparhia Buzaului, vetre de cultura si traire romaneasca Buzau, 1987, 291 p.+68 planse;

- Seminarul teologic din Buzau la implinirea a o suta cincizeci de ani, Buzau, 1988, 387 p.

Alte articole in:

- "Biserica Ortodoxa Romana",

- "Ingerul" - Buzau (membru in comitetul de redactie),

- "Glasul Bisericii",

- "Mitropolia Moldovei si Sucevei",

- "Mitropolia Olteniei",

- "Telegraful Roman",

- "Almanahul parohiei ortodoxe romane din Viena",

- "Viata Buzaului" s.a.

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

A nins

Happy Morning Cafe Music - Wake Up Fresh & Happy - Best Beautiful Relaxing Spanish Guitar Music Hits

POEZIE:

Horatiu, poet latin

Biografie

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul din cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).

Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească fu însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) pe care le consacră creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este acela care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.

Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în trei perioade:

· Opera timpurie (42 î.Hr.-30 î.Hr.):

· Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic, dar și grație spirituală, umor și eleganță

· Epodon liber

· Perioada clasică a maturității (31 î.Hr.-20 î.Hr.):

· Carmina I-III, unde este prefigurată concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său psihologic

· Epistulae I, prina care se realizează trecerea de la satira personală la filozofia morală

· Opere târzii (18 î.Hr.-13 î.Hr.):

· Carmen saeculare, imn scris la cererea împăratului August în cinstea Dianei și a lui Apollo

· Carmina IV

· Epistulae II, cuprinde celebra Ars poetica, în care sunt formulate principiile clasicismului antic reluate ulterior de Boileau și Pope.

Satirele

Cele două cărți cu Satire (Satirae), numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia, avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: "Est modus in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum" "E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ține
Și nu călca hotarul pus între rău și bine" (Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoș și Th. Măinescu)

Epodele

Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele politice ale epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.

Odele

Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.

Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:

Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE DIEM, quam minimum credula postero! ("Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu știm!” - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)

În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a motivului autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30). Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei Romei.

Epistole

Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelianal "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica"("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile estetice ale lui Horațiu.

Pentru Neera

Era o noapte-nseninată...
Pe boltă luna fulgera
Sub licărit mai mic de stele
Când Ea iubire îmi jura,

Strângându-mă cu braţe line,
Aşa ca iedera stejarul,
Jurând că dragostea-i va ţine
Cât s-o mai teme lopătarul

Pe mare, iarna, de furtună,
Sau turmele, de lup flămând;
Cât va sufla spre-Apolo vântul,
Prin plete blonde fluturând.

În ochii mei, acum, Neeră,
Descreşti cu noaptea ce o dai
Unui zelos al dezmăţării
Şi nici de zei ruşine n-ai.

Pe tine supărat, ca mâine
De alta mă voi îndrăgi
Să nu mă doară frumuseţea-ţi
Când iarăşi ne-om vedea-ntr-o zi.

Iar tu, alesul ei de astăzi,
De fericire luminos,
Cel care treci pe lângă mine,
Trufaş de-amaru-mi dureros,

Mai stai un pic... oricât să-ţi fie
De mare lanul sau păşunea
Şi Pactolul să-ţi care aur,
Să-ţi scânteieze-nţelepciunea

Ori să-i întreci pe toţi prin farmec,
Ea-n locu-ţi altul va fi pus
Şi te vei stinge de tristeţe.
Ci eu voi râde-atunci nespus!

Leuconoei

Nu-ncerca, Leuconoe-e nefastă încercarea-
Să cunoşti ce capăt zeii rânduit-au vieţii noastre,
Nici să ispiteşti vreodată Babilonicele Cifre.
Tot ce fi-va, mult mai bine-i să înduri! Că Iupiter
Va să-ţi dăruiască încă multe ierni, sau că aceasta-i
Cea din urmă care sfarmă spumegândele talazuri
Ale mării Tireniene de stâncoasele ei ţărmuri-
Fii înţeleaptă;pritoceşte-ţi vinul;cu scurtimea vieţii
Lungile nădejdi măsoară-ţi. Numai cât am stat de vorbă,
Timpul pizmătarnic, iată, şi trecu. Trăieşte-ţi ziua
Cea de azi;în cea de mâine te încrede prea puţin!...

PENTRU PYRRHA

In lumina multor roze dintr-o grota fermecata,

Cine-i tanarul acela care te cuprinde, fata,

Gratios peste masura, de miresme-nvaluit?

Ti-ai desprins, de aur parul, pentru dansul te-ai gatit...

Dar ce lacrimi pe el, bietul, cand o sa-i apari schimbata

Spre nespusa lui uimire, in vultoare maniata,

Fara zei, sub vifor negru, cu talazul fioros...

Vorba-ti aurita, dansul azi o ia in serios,

Socotindu-te sfioasa si cu inima lui una,

Iubitoare cum nu-i alta, credincioasa totdeauna,

Nestiind ce-amagitoare treci prin lume, vant hoinar...

Iluzoria-ti splendoare, victime isi cata iar...

O inscriptie votiva, de un sacru stalp legata

Pentru zeitatea marii, dinspre partea mea arata

C-am lasat vesmantul umed la altarul preacurat,

Bucuros ca in naufragiu, eu pieirea-mi n-am aflat...

Marin Sorescu, poet

Biografie

Nastere: 19 februarie 1936 in comuna Bulzesti, judetul Dolj
Deces: 8 decembrie 1996

Fiu al unei familii de tarani, s-a nascut la 19 februarie 1936 in comuna Bulzesti, judetul Dolj.

Urmeaza scoala primara in comuna natala, apoi, cu intermitente, intre 1947 si 1950, este elev al Liceului „Fratii Buzesti din Craiova. in 1950 se transfera la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir din Predeal, unde incepe sa-si dovedeasca inclinatiile literare. intre 1955 si 1960 este student al Facultatii de Filologie-Lstorie si Pedagogie a Universitatii „Alexandru loan Cuza din Lasi, mai intai la sectia de limba rusa si apoi la sectia de limba si literatura romana. in 1959 debuteaza cu poezie in revista „ Viata studenteasca.

Dupa absolvirea facultatii este repartizat ca redactor la aceasta revista, iar din 1963 se transfera ca redactor la revista „Luceafarul. Va lucra, de-a lungul timpului, si in redactia altor reviste sau in cadrul Studioului Cinematografic „Animafilm. in 1964 ii apare prima carte, o placheta de parodii care, impreuna cu volumul urmator, Poeme, aparut in anul consecutiv la E.P.L. il vor face foarte repede cunoscut in randul unor mase largi de cititori. Dealtfel, volumul de poezii din 1965 va fi distins cu Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor, distinctie pe care Marin Sorescu o va mai primi pentru volumul I din La Lilieci (1973), pentru volumele de teatru Iona (1968), Setea muntelui de sare (1974), A treia teapa (1978).

Piesa de teatru Iona va fi distinsa si cu Premiul Academiei Romane, ca si volumul de poezie La Lilieci, II, in 1977. Poetul cunoaste o meritata consacrare in plan international, opera lui fiind masiv tradusa in multe limbi straine. in anul 19 71 i se acorda Medalia de aur pentru poezie „ Ospiti Napoli de catre respectivul oras. in acelasi an i se acorda de catre Academia de Arta din Berlin o bursa de studii. in 1978 primeste Premiul international „Le Muze de la Academia delle Muze din Florenta, iar in 1983 devine membru corespondent al Academiei Mallarme din Paris, in decembrie decernandu-i-se la Madrid Premiul international de poezie „Fernando Riello. in linia consacrarilor internationale mentionam si prestigiosul Premiu international „Gottfried von Herder, primit in 1990, an cand devine si membru al Academiei Romane.

Preocuparile sale sunt multilaterale si se concretizeaza in poezie, proza (roman), teatru, eseistica, critica literara, traduceri, literatura pentru copii; in ultimul timp, se manifesta notabil si ca realizator de pictura naiva. Este unul dintre reprezentantii cei mai marcanti ai literaturii contemporane, romanesti si universale. Pentru un timp, ocupa functia de Ministru al Culturii in cabinetul Vacaroiu. Obosit si bolnav, in 8 decembrie 1996 a plecat „sa moara putin.

Marin Sorescu face parte din generatia de aur a poeziei noastre care patrunde in literatura intre 1960 si 1965, prevestita fiind de lirica labisiana. in contextul general al epocii, marii poeti s-au constituit in voci lirice aparte, realizand o panorama atotcuprinzatoare de sfere poetice, modalitati de creatie specifice, efervescenta spirituala. Avand in vedere experienta anterioara a liricii unui Geo Dumitrescu sau Constant Tonegaru, poetul nostru nu apare neaparat ca un spirit intemeietor; el are insa darul de a demonta si a remonta textul poetic, supunandu-l perspectivei personale. Criticul literar George Calinescu intuia la foarte tanarul poet capacitatea deosebita „de a cuprinde fantasticul lucrurilor umile si latura imensa a temelor comune, ca si procedeul poetic simplu, dar care „nu este ingaduit decat talentului spontan. El gaseste un punct de vedere, care n-a trecut altuia prin minte, asaza oul ca si Columb, spargand coaja in partea sferoidala si apoi gasindu-si o stabilitate vorbeste in chipul cel mai simplu. Perspectiva insolita devine un regim normal. Ceea ce frapeaza si atrage este tocmai aceasta perspectiva noua, care ne impune, descoperind-o, o alta viziune, totul realizat intr-o dozare perfecta a ludicului cu tonul grav, a banalului cu extraordinarul. Textul se incadreaza cuminte, caci „trebuie sa ramana supus stratagemelor demonstrative, clarei intentii auctoriale (Dinu Flamand). Rotunjimea textului sorescian din aceasta perioada a creatiei sale este data si de modernitatea asezarii lui, si de pendularea lui intre extreme intarind media, si de aparenta debarasare de tropi (pe care, in realitate, poetul ii manevreaza in maniera moderna). Pe masura trecerii timpului insa, cunoscutele teme poetice imbraca o haina noua, miracolul existentei desfasurat la inceput sub zodia ludicului isi schimba accentul in volumele deplinei maturitati artistice.

Aparitia primului volum La Lilieci ne va descoperi o alta sfera poetica soresciana, oarecum neasteptata. Poate constient ca aria tematica si chiar registrul liric trebuie ferite de pericolul autopastisara, poetul ne va redescoperi in acest volum si in cele urmatoare o lume a satului in coordonatele-i fundamentale si mai ales arhetipale. E un alt Sorescu si mereu acelasi, propunandu-ne o existenta veche ce se cere conservata. Poetul foloseste la fel „punerea in scena, tonul funambulesc si grav, improvizatia ludica, dispozitia subtil narativa (Cornel Moraru), doar cuvantul coboara mai aproape de sine, adica de esente. Este tot o forma de regasire a eului poetic, deci o modalitate esentiala si general-umana de cunoastere, acceptare si traversare a existentei. Sau, cum ar spune poetul, invatam sa ne stergem pe fata cu moartea.

Volume de versuri:

Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Moartea ceasului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1966;
Tineretea lui Don Quijote, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968;
Unghi, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970;
Tusiti, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Suflete, bun la toate, Bucuresti, Editura Albatros, 1972;
Astfel, Bucuresti, Editura Junimea, 1973;
La Lilieci, 1, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973;
Norii, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1975;
Descantoteca, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1976;
Sarbatori itinerante, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978;
La Lilieci, II, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
La Lilieci, III, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
La Lilieci, IV, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1988,
Fantani in mare. Bucuresti, Editura Eminescu. 1982;
Drumul, editie retrospectiva in colectia „Biblioteca pentru toti, Bucuresti, Editura Minerva, 1984;
Apa vie, apa moarta, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1987;
Poezii alese de cenzura, Bucuresti, Editura Roza vanturilor, 1991.

Muzeul satului a aparut in volumul Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1965.
Shakespeare a aparut in volumul Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1965.
Trebuiau sa poarte un nume a aparut in volumul Poeme, Bucuresti, E.P.L., 1965.
Simetrie a aparut in volumul Tusiti, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970.
Tava cu jeratec a aparut in volumul Sarbatori itinerante, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Nea Florea a aparut in volumul La Lilieci, I, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973-
La Lilieci a aparut in volumul La Lilieci, I, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973.

REFERINTE:

„In Descintoteca, Marin Sorescu creeaza o mitologie erotica, precum odinioara Minulescu, deosebirea constind in faptul ca poetul Romantelor pentru mai t'irziu cultiva evaziunea, exotismul, transfigurarile de tot felul (infrumusetind banalul), in vreme ce secretul lui Marin Sorescu este in afectarea familiaritatii cotidiene, in demistificare, in intoarcerea pe toate caile la banal.
NICOLAE MANOLESCU

„El nareaza ceva (de obicei o intimplare comuna) si trage pe nesimtite notatiile spre un simbol profund. Ironia protejeaza reflectia grava. Demitizanta, poezia ajunge in cele din urma sa vorbeasca intr-un chip tulburator estetic de marile teme, de la iubire la moarte. La lilieci, simplifica si mai mult limbajul poeziei, reintroduce anecdota si foloseste intens ironia pentru a reabilita niste motive socotite iremediabil compromise de poezia veche. O existenta taraneasca fabuloasa si ironica se impune, la urma.
EUGEN SIMION

„Limba din poemele lui Sorescu (Descintoteca) este una profund democratica. intreaga poezie moderna stie sa-si apropie «stilul vulgar» si, ca o politica a secolului XX, sa-1 includa in cultura. Asa se explica marea popularitate a lui Marin Sorescu.
Starea poetica preferata este una glumeata, pusa pe zimbet si ingaduinta, lucrurile mari sint luate in ris, cele mici sint luate in serios. Sensibilitatea este una a bunului simt colectiv, fara exagerari individualiste.

Regizorul de teatru şi film Alecu Croitoru

Biografie

Alexandru Gheorghe Croitoru (n. 8 decembrie 1933, Bogza, Vrancea) este un regizor, profesor universitar, poetși actor român.

După absolvirea Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, unde l-a cunoscut pe Nicolae Labiș, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (actualul UNATC), debutând ca regizor în 1964 cu pelicula Merii Roșii.

Este profesor universitar la Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, unde predă Arta regiei și a actorului de film și televiziune.

Este cetățean de onoare al localității Sihlea.

Filme cu Alecu Croitoru

· One second of life / O secundă de viață (2009) Trailer

· Milionari de weekend (2004) - Muzeograf

· Secretul lui Nemesis (1985) Trailer

· Secretul lui Bachus (1984) - cerşetor orb Trailer

· Sosesc păsările călătoare (1984)

· Păcală (1974)

· Aproape de soare (1961)

Filme regizate de Alecu Croitoru

· Viata, ca o poveste (1987)

· Cautatorii de aur (1986)

· Miezul fierbinte al painii (1983)

· Am o idee (1981)

· Al treilea salt mortal (1980)

· Razbunarea (1972) - regizor

· Der Seewolf / Lupul marilor (1971)

· Anotimpul mireselor (1970)

Filmografie - asistent regie

· Doi vecini (1959) - asistent regie

Ioan Fiscuteanu, actor

Biografie

Nascut la Sanmihaiu de Padure, pe 19 noiembrie 1937 in Bistrita-Nasaud, Ion Fiscuteanu a fost genul de actor serios si harnic, talentat si plin de har actoricesc dar care a avut dezavantajul ca a trait si activat intr-un teatru de provincie, fiind nepractic pentru regizorii de film din Bucuresti. Dupa ce a absolvit scoala Medie Comerciala din Cluj-Napoca, a dat examen la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti in 1958 pentru ca auzise un anunt la radio, A avut-o ca profesoara in primul an pe Dina Cocea si a fost coleg cu Marin Moraru si Gheorghe Dinica. Dupa terminarea institutului a fost repartizat la Piatra Neamt iar din 1968 pana la data decesului 8 decembrie 2007( avea cancer de colon in faza terminala) a fost actor al Teatrului National din Targu Mures. Fidelitatea fata de acest teatru i-a permis sa creeze aici zeci de roluri memorabile. A facut-o cu eleganta, pasiune, si cu multa cu modestie.
Boala ii fusese descoperita in 2001, inainte ca regizorul Cristi Puiu sa-i ofere rolul vietii sale, pe cel al lui Lazarescu din "Moartea domnului Lazarescu" (2005) si despre care actorul a afirmat: " După « domnul Lăzărescu » nu mai pot juca orice." (Nicolae Baciut - MOARTEA CARE ADUCE MÂNTUIRE)Filmografia sa nu este foarte ampla,dar cele putine roluri in care a jucat i-au adus numeroase premii: "Lebada de Aur" la Copenhaga, Premiul pentru interpretare la TIFF si Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Palm Springs. Actorul Ioan Fiscuteanu a fost înmormântat, la Cimitirul Central din Târgu-Mureş cu onoruri militare, deoarece, în 2003, preşedintele Ion Iliescu i-a acordat Ordinul Naţional "Serviciul credincios în grad de cavaler".

Glissando 1982

SFATURI UTILE

Onicomicoza (Infectia fungica a unghiei)

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Diagnostic diferential

6. Consult de specialitate

7. Medici specialisti recomandati

8. Investigatii

9. Tratament

10. Evolutie

11. Profilaxie

12. Articole similare

Generalitati

Onicomicoza este o infectie micotica (ciuperca patogena umana) care apare atunci cand fungii invadeaza unghiile de la maini sau de la picioare, precum si pielea subiacenta (patul unghial). Sunt afectate mai frecvent unghiile membrului inferior, deoarece acestea cresc mai foarte incet, favorizand astfel dezvoltarea micozei.

Astfel, onicomicoza cu localizare la nivelul piciorului necesita un tratament mai indelungat decat cea cu localizare la nivelul degetelor mainii. Exista 4 tipuri de infectii fungice ale unghiei, dintre acestea, cel mai frecvent tip intalnit in peste 90% dintre cazuri, este cel cu Dermatophytes (onicomicoza subunghiala distala).

Infectia fungica a unghiei este o boala relativ frecvanta. In toata lumea, 2% pana la 18% din populatie au o infectie fungica a unghiei la un moment dat. Se gasesc mai frecvent in randul persoanelor mai in varsta (peste 60 ani) si este rara in randul copiilor, aparand la mai putin de 1% din totalul copiilor de varste diferite.

Cauze

Onicomicoza este cauzata de 3 tipuri diferite de fungi, independent sau in asociere, acestea fiind:
- tipul dermatophytes, este un fung care creste in mod obisnuit la nivelul pielii, parului si unghiilor si nu invadeaza straturile profunde ale pielii. Cel mai comun dermatofit, Trichophyton rubrum, este cauza infectiei fungice unghiale aparute la sportivi, cu localizare la nivelul unghiilor de la picioare. Acest tip de infectie fungica se transmite fie prin contact direct, fie indirect prin folosirea in comun a unor obiecte precum unele articole de imbracaminta si incaltaminte, obiecte folosite in igiena personala (unghiera, forfecuta pentru unghii, pila pentru unghii, prosop, etc), baile publice (dusumeaua, gratarul de lemn din saune, bazine de inot). Acest tip de micoza, produce aproximativ 90% din totalul onicomicozelor cu localizare la nivelul unghiilor piciorului;

- yeats este o ciuperca saprofita (care creste in mod obisnuit la nivelul pielii si unghiilor, facand parte din flora normala a organismului). Diferiti factori, precum unele boli, folosirea excesiva a antibioticelor, anticonceptionalele orale si probleme ale sistemului imun, pot favoriza aparitia infectiei;

- ciuperca de pamant, mucegaiul (cunoscut si sub numele de nondermatophytes), un tip de ciuperca gasita de obicei in pamant, dar care poate sa creasca si la nivelul pielii si unghiilor. In majoritatea cazurilor, aceasta boala nu se trasmite interuman
Infectiile fungice sunt clasificate de obicei in functie de locarizarea la debut, precum si dupa localizarea finala. Majoritatea onicomicozelor afecteaza unghia si patul unghial (tesutul subunghial).

Onicomicoza localizata la nivelul unghiilor de la picior apare mai frecvent la persoanele cu unghie incarnata, leziuni la acest nivel sau taierea frecventa (exagerata) a unghiilor. O afectiune denumita onicoliza, in care apare desprinderea unghiei de pe patul unghial, creste riscul aparitiei infectiilor fungice la acest nivel.

Onicomicoza apare dupa contactul direct cu un fung, care incepe sa se dezvolte la nivelul unghiei si a patului unghial si este favorizata de caldura si umezeala locala. Cu toate acestea, prezenta ciupercii la nivelul pielii, nu conduce intotdeauna la aparitia onicomicozei, este nevoie de obicei de o anumita suscceptibilitate pentru a dezvolta infectia. Persoanele predispuse pentru a dezvolta astfel de infectii trebuie sa stie ca acestea sunt recidivante (reapar), indiferent de tratamentul utilizat si in special daca nu se iau masuri profilactice (de preventie).
Nu se cunoaste exact motivul pentru care unele persoane sunt mai suscceptibile in a dezvolta boala decat restul populatiei.

Factori de risc

Riscul de a dezvolta onicomicoza, depinde de susceptibilitatea fiecarei persoane pentru infectia fungica unghiala.

Factori de risc neinfluentabili (care nu se pot schimba):
- susceptibilitatea pentru infectia fungica unghiala (care nu este pe deplin inteleasa) sau un istoric de infectii micotice
- sistem imun deficitar, consecinta infectiei cu HIV (virusul imunodeficientei umane), diabet zaharat, cancer sau tratament imunosupresiv cu corticosteroizi
- insuficienta circulatiei periferice (secundara inaintarii in varsta, sau altor boli)
- varsta, persoanele mai in varsta de 60 de ani sunt predispuse pentru a dezvolta onicomicoze
- sexul masculin.

Factori de risc influentabili:
- incaltamintea stramta
- incaltaminte care pastreaza piciorul cald si umed
- folosirea unei incaltaminti ude, pentru mai multe zile la rand
- folosirea in comun cu alte persoane a unor obiecte de uz personal, precum, pantofi, sosete, unghiere sau forfecute pentru taierea unghiilor
- climatul cald si umed
- folosirea bailor sau dusurilor publice, fara utilizarea sandalelor, sau slapilor pentru dus
- lezarea unghiei si patului unghial (in special in cazul persoanelor care isi taie frecvent unghiile)
- persoane cu 'ciuperca sportivului' (tip de infectie fungica unghiala aparuta la sportivi)
- conditii de viata si munca care mentin mainile, respectiv picioarele ude sau umede (de exempu spalatori)
- fumatul
- purtarea unghiilor artificiale. Infectia fungica poate sa apara la limita inserarii unghiei artificiale de unghia natuarala in special daca aceasta nu a fost dezinfectata cu alcool inaintea aplicarii adezivului special. De asemenea, unele produse sau manevre de manichiura pot creste riscul aparitiei onicomicozei

Simptome

Simptomele onicomicozei variaza de la un caz la altul, acestea depind in primul rand de tipul infectiei. Simptomul frecvent intalnit este disconfortul local, durerea fiind de obicei absenta.
Onicomicoza subunghiala distala, cea mai comuna forma de infectie fungica unghiala, este cauzata de dermatofiti. De obicei sunt interesate atat unghia cat si patul unghial. Dermatofitii cauzeaza peste 90% din totalul infectiilor fungice unghiale.

Semnele si simptomele includ:
- striuri galbene la nivelul unghiei si patului unghial
- depozite mici de fragmente cutanate si unghiale cu localizare subunghiala
- aparitia unei unghii noi, decolorate, subtiate, sub unghia afectata de infectie
- unghie fragila, sfaramicioasa, casanta si ingrosata.

Onicomicoza alba superficiala, este o infectie localizata la suprafata unghiei, fiind a doua cauza de infectie unghiala si este de asemenea cauzata de dermatofiti.

Semnele si simptomele includ:
- striuri sau puncte albicioase la suprafata unghiei
- suprafata unghiala moale si sfaramicioasa, fainoasa, odata cu cronicizarea infectiei
- suprafata unghiala casanta de culoare maronie, dar care nu se desprinde de patul unghial.
Celelalte tipuri de infectii fungice unghiale sunt rare. Onicomicoza candidozica apare in pana la 1% din totalul infectiilor fungice unghiale. Onicomicoza subunghiala proximala apare de asemenea intr-un procent de 1% din infectiile fungice unghiale, cu toate ca este frecventa in cazul persoanelor infectate HIV (virusul imunodeficientei umane).

Diagnostic diferential

Doar 50% dintre infectiile unghiale sunt de etiologie fungica. Boli cu semne si simptome asemanatoare includ:
- eczema, o afectiune cronica caracterizata prin tegumente ingrosate si crustoase. Cand este localizata la nivelul membrului superior, poate fi confundata cu onicomocoza
- psoriazisul, o afectiune cronica de natura imuna, caracterizata de leziuni albicioase si rosiatice, piele lucioasa care se descuameaza cu usurinta. Aceste leziuni pot aparea si in onicomicoza, insa nu apare descuamarea excesiva a tesuturilor
- sindromul Reiter, o infectie bacteriana care poate cauza modificari unghiale asemanatoare onicomicozei
- pachionichia (unghia de elefant), o afectiune caracterizata printr-o unghie foarte ingrosata
- boala Darier, o boala de natura genetica, in care apare ingrosarea progresiva a tegumentelor
- lichenul plan, o boala rara, recurenta, caracterizata prin prurit tegumentar (mancarime a pielii), pete rosii violacee si piele lucioasa
- scabia (raia) norvegiana, o forma rara dar severa de scabie, poate avea semne si simptome asemanatoare onicomicozei.

Consult de specialitate

Este necesar un consult medical urgent de specialitate in cazul in care apar urmatoarele semne si simptome specifice infectiei fungice sau bacteriene:
- durere care creste in intensitate, edem, roseata, sensibilitate accentuata sau caldura locala
- striuri rosiatice la nivelul unghiei si patului unghial
- secretie purulenta
- febra mai mare de 37.7 grade Celsius, fara o alta cauza cunoscuta.

Este necesar un consult medical, in cazul persoanelor cu onicomicoza care prezinta:
- infectie unghiala fungica care s-a extins la nivelul patului unghial si al tesuturilor periunghiale
- tesuturi periunghiale infectate, extrem de dureroase
- disconfort produs de ingrosarea excesiva a unghiei de la picior
- aspect ingrijorator al unghiei si patului unghial.

Dupa analizarea semnelor prezente, medicul trebuie sa stabileasca diagnosticul si sa recomande tratamentul corespunzator. Daca tratamentul nu este instituit precoce, afectiunea poate sa se inrautateasca.
Este recomandata o perioada de timp in care se urmareste evolutia infectiei fara folosirea vreunui tratament.

Daca unghia este decolorata dar nedureroasa, tratamentul poate sa nu fie necesar, mai ales ca medicatia antifungica nu garanteaza vindecarea iar antimicoticele cu administrare orala sunt relativ scumpe si au multe reactii adverse. Cu toate acestea, tratamentul poate sa previna complicatiile infectiei si leziunile permanente ale unghiei, poate de asemenea sa scurteze timpul necesar tratamentului si sa creasca sansele de eradicare a infectiei.

Medici specialisti recomandati

Personalul medical care poate diagnostica si trata onicomicoza, include:
- medicul de familie
- medicul generalist
- dermatologul
- medicul rezident dermatolog.

Investigatii

Pentru a determina etiologia infectiei unghiale si a confirma diagnosticul de onicomocoza, medicul specialist va trebui sa efectueze mai multe teste si investigatii, si anume:
- anamneza si istoricul medical pozitiv pentru infectii fungice unghiale sau boli care asociaza onicomicoza (infectia HIV-SIDA, diabet zaharat)
- examinarea atenta a regiunii unghiale si periunghiale
- prelevarea de tesut afectat de infectie, direct din zona subunghiala unde pielea este sfaramicioasa, sau cu ajutorul unui bisturiu fin. Mostrele sunt apoi analizate prin diferite metode si anume:
- KOH (hidrohidul de potasiu), este folosit pentru a determina daca leziunea cutanata are o etiologie fungica. Testul poate fi efectuat de medicul dermatolog, in laborator.
- cultura fungica, care poate evidentia tipul si tulpina fungica incriminate in infectie. Dezavantajele acestei metode sunt cresterea lenta a microorganismului, astfel ca sunt necesare cateva saptamani pentru obtinerea rezultatului dorit. Se stie ca peste 90% din onicomicozele piciorului sunt cauzate de dermatofiti, de aceea daca testul cu KOH este pozitiv, se presusupune ca acesta este agentul etiologic si se poate institui tratamentul antimicotic corespunzator. Totusi, in unele cazuri, dermatologul decide ca trebuie sa cunoasca exact etiologia infectiei, astfel ca este necesara cultura fungica.

Tratament

Tratament - generalitati

Tratamentul corect al onicomicozei necesita eradicarea infectiei, profilaxia recurentelor si in cazurile necesare, indepartarea chirurgicala a unghiei. Tratamentul este eficient in majoritatea cazurilor, totusi un procent de 20%-25% dintre pacienti prezinta un esec al tratamentului initial. Medicul dermatolog poate sa nu trateze onicomicoza necomplicata (unghie decolorata, fragila dar nedureroasa), datorita costurilor mari precum si a efectelor adverse a medicatiei antimicotice.
In lipsa tratamentului, infectia tinde sa se agraveze, extinzandu-se la tesuturile periunghiale. Tratamentul precoce este mai eficient deoarece necesita un timp mai scurt si creste sansa eradicarii infectiei.

Persoanele cu onicomicoza, care acuza disconfort progresiv, durere, sunt jenate de aspectul leziunii, pot cere medicului initierea tratamentului. De asemenea persoanele cu diabet zaharat care sunt predispuse pentru a dezvolta diferite leziuni cutanate si infectii fungice, trebuie sa inceapa tratamentul antimicotic, indiferent daca disconfortul si durerea sunt sau nu sunt prezente.

Tratamentul standard pentru infectiile fungice unghiale unul sau mai multe din urmatoarele medicamente:
- medicatia antimicotica orala, este tratamentul cel mai eficient, totusi necesita o monitorizare atenta in legatura cu efectele secundare potential periculoase (in special hepatotoxicitate). Aceste medicamente se folosesc de obicei in formele medii-severe de onicomicoza. Dintre antimicoticele cu administrare orala, cel mai frecvent folosite, amintim: terbinafina (Lamisil), itraconazole (Sporanox) si fluconazolul (Diflucan).
- medicatica topica antimicotica (creme, lotiuni, geluri si lacuri), se aplica la nivelul unghiei si ariei periunghiale afectate. Eficienta lor este relativ scazuta si este folosita de obicei in formele usor-moderate de onicomicoza. Se folosesc ca si tratament profilactic in onocomicozele recidivante precum ciuperca sportivului.

Dintre medicamentele antimicotice cu uz topic, amintim: terbinafina (Lamisil) si ciclopirox (Penlac).
Indepartarea chirurgicala a unghiei infectata este necesara doar in cazurile grave, recurente. Asocierea tratamentului local cu tratamentul chirurgical este mai eficient decat tratamentul antimicotic singular.

Indepartarea non-chirurgicala a unghiei infectate se realizeaza prin administrarea in prealabil a unui unguent cu uree, care inmoaie unghia, fiind astfel mult mai usor de indepartat.
Indepartarea chirurgicala a unghiei infectate se realizeaza prin indepartarea totala a unghiei (avulsie), sau partiala (debridare).
Tratamentul oral sau local antibiotic este necesar doar in cazul in care onicomicoza s-a complicat cu o infectie bacteriana.

Optiuni de medicamente

Primul medicament antimicotic folosit in tratamentul onicomicozei a fost Griseofulvinul (Fluvicin U/F, Grifulvin V), insa acesta nu a putut fi folosit in tratamentul cronic datorita efectelor adverse serioase si necesitatea folosirii acestuia pentru un timp indelungat (12- 18 luni) pentru a eradica infectia.

Noile medicamente antimicotice sunt mult mai eficiente, mai sigure, cu putine efecte adverse si care necesita un timp de administrare mai scurt.
Persoanele cu boala cronica de ficat (hepatita, ciroza hepatica) si persoanele care consuma alcool pe perioada tratamentului au un risc crescut de a dezvolta reactii adverse severe la tratamentul cu antimicotice orale.

Interactiuni medicamentoase - Medicatia antimicotica orala, poate sa prezinte reactii incrucisate cu alte tratamente prescrise de medic (de exemplu tratamentul cronic al afectiunilor hepatice), aceasta poate sa creasca sau sa scada concentratia sau eliminarea altor medicamente asociate. Medicul trebuie sa fie informat in legatura cu alte tratamente administrate, in cazul in care doreste sa prescrie un tratament antimicotic, pentru a se evita astfel reactiile adverse neplacute.

Dozarea tratamentului - Stabilirea tipului de tratament, precum si dozele corespunzatoare, depind de severitatea infectiei fungice, astfel ca se poate opta intre puls terapie (administrarea unei doze de antimicotic o data pe saptamana, timp de 2, 3 sau 4 luni) sau terapie continua (administrarea zilnica a antimicoticului). Desi mai indelungata, puls terapia este mai putin costisitoare decat tratamentul antimicotic zilnic.

Tratament chirurgical

Indepartarea chirurgicala a unghiei infectata este rezervata cazurilor grave si recurente. Odata indepartata unghia, se poate aplica un unguent antimicotic direct la locul infectiei, crescand astfel eficienta tratamentului onicomicozei. Cu toate acestea, tratamentul chirurgical este rareori necesar.

Alte terapii

Unele persoane cu onicomicoza considera eficient tratamentul adjuvant cu ulei din frunze de ceai verde, acesta fiind folosit si in profilaxia ciupercii piciorului la atleti. Produsele cu ceai verde, sunt folosite de asemenea in tratamentul arsurilor minore, acneei, infectiilor fungice unghiale minore, infectiilor micotice vaginale si problemelor respiratorii (in ultimul caz este folosit sub forma infuziilor nazale). Eficienta uleiului de ceai verde nu este dovedita pe deplin in cazul onicomicozei.

Evolutie

Onicomicoza, este in marea majoritate a cazurilor o infectie cu evolutie lenta, rata progresiei infectiei depinde de mai multi factori, printre care amintim:
- starea generala de sanatate si susceptibilitatea la infectie
- temperatura si umiditatea mediului ambiant
- localizarea infectiei, deoarece locarizare cea mai frecventa, cu evolutia cea mai trenanta, este cea de la picior, acolo unde unghiile cresc mai incet.

Primele semne ale unei infectii unghiale fungice sunt decolorarea, ingrosarea sau ruperea unghiei si patului unghial. Daca nu este tratata, infectia se extinde treptat catre patul unghial si tesuturile invecinate periunghiale. In timp, infectia cuprinde unghia in totalitate si este urmata de caderea acesteia. Infectiile fungice unghiale se trateaza relativ usor, totusi, unele tipuri de onicomicoze sunt mai usor de tratat ca altele. Onicomicoza subunghiala distala, este o afectiune cronica, trenanta si greu de tratat, in contrast cu onicomicoza alba superficiala care este usor de tratat. Chiar si dupa terminarea tratamentului, unghia poate sa aiba un aspect neregulat, deformat, deseori fiind necesara o perioada mai mare de un an pana la aparitia aspectului normal initial.

Onicomicoza, este o afectiune recidivanta, dintre pacientii tratati cu medicamente antimicotice, un procent de 15%-20%, prezinta o recidiva pana la un an de la infectia initiala. Dupa terminarea tratamentului initial, este importanta profilaxia (prevenirea) infectiei, prin folosirea unguentelor antimicotice si pastrarea uscata a pielii picioarelor.

Unele persoane cu onicomicoza prezinta dificultati de mers, in special cele cu tulburari ale circulatiei sanghine periferice, care scad fluxul sanghin la nivelul extremitatilor (picior si degete de la picior). Acest lucru poate sa inrautateasca alte afectiuni asociate, favorizand aparitia ulcerelor piciorului la diabetici (leziune nedureroasa, deseori trecuta cu vederea), sau ulcerelor venoase (aparute in special la pacientii cu insuficienta venoasa si varice).
Infectia bacterina poate sa apara secundar onicomicozei. O infectie bacteriana relativ frecventa, asociata infectiei fungice unghiale, este paronichia acuta, care cauzeaza inflamatia tesutului periunghial.

Cu toate ca onicomicoza nu prezinta un pericol pentru sanatatea generala, poate sa afecteze totusi calitatea vietii. Unele persoane cu onicomicoza, evita diferite activitati, datorita aspectului neplacut al unghiilor precum si fricii de a raspandii boala in randul altor peroane. Uneori, durerea poate sa limiteze unele activitati sau chiar munca de zi cu zi. Din pacate, onicomicoza este privita ca o afectiune cosmetica si nu dermatologica, de aceea tratamentul poate fi mai scump, nefiid compensat de Casa de Asigurari Medicale.

Profilaxie

Chiar si dupa un tratament aparent eficient cu antimicotice orale sau locale, in unele cazuri pot aparea recurente, fie ca acestea au aceeasi localizare, fie ca apar intr-o alta regiune si au un alt agent etiologic. Unele onicomicoze cu localizare aparte, (de exemplu degetul mare de la picior, halucele) sunt greu de tratat si prezinta recidive frecvente.

Profilaxia onicomocozei necesita urmarea unor pasi si anume:
- igiena corespunzatoare a picioarelor (spalarea si uscarea) si aplicarea unghiala si priunghiala a unui unguent antimicotic precum cel cu terbinafina (Lamisil), sau ciclopirox (Penlac)
- pastrarea uscata a picioarelor si aplicarea pudrei de talc dupa baie
- purtarea sosetelor din bumbac si schimbarea acestora ori de cate ori este nevoie (uneori chiar de 2-3 ori pe zi)
- evitarea pantofilor incomozi care produc leziuni la nivelul varfurilor degetelor, lucrul cel mai frecvent implicat in recurentele infectiilor de la acest nivel
- purtarea pantofilor lejeri care lasa piciorul sa respire (nu musama sau materiale care fac pielea piciorului sa transpire)
- purtarea sandalelor sau a slapilor in baile si dusurile publice
- evitarea folosirii in comun a pantofilor sosetelor sau a ustensilelor de manichiura personala
- evitarea leziunilor din regiunea periunghiala, sterilizarea ustensilelor de manichiura si pedichiura inaintea fiecarei folosiri, etc
- atentie sporita in cazul persoanelor cu diabet zaharat susceptibile la onicomicoze
- abandonul fumatului.

In cazul persoanelor cu infectii fungice unghiale usoare sau medii, care vor sa evite efectele adverse ale tratamentului oral antimicotic, este recomandata folosirea unguentelor antimicotice precum Lamisilul sau Penlacul.

GÂNDURI PESTE TIMP

Hortensia Papadat-Bengescu

Prozatoare, romancieră şi nuvelistă din epoca interbelică. Romanele sale sunt printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice româneşti.

Hortensia Papadat-Bengescu1876 — La 8 decembrie se naşte Hortensia Bengescu, în comuna Iveşti, judetul Galaţi. Tatăl este generalul Dimitrie Bengescu. Mama este profesoara Zoe (născută Ştefănescu). Tatăl a fost frate cu dramaturgul şi generalul George Bengescu-Dabija. Primeste din familie o frumoasă educaţie muzicală şi literară, îndeosebi franceză, prin unchiul ei.

1887-1894 — Studii la pensionul de fete, „Bolintineanu", din Bucureşti. În ciuda dorinţei de a continua studii superioare la Paris, renunţă, datorită prejudecătilor timpului şi dragostei materne excesive.

1896 — Are loc căsătoria cu magistratul Nicolae N. Papadat, om mult mai vârstnic, cu care nu va putea realiza comuniunea afectivă şi intelectuală dorită.

Are cinci copii. Urmează o lungă perioada de greutăţi şi nemulţumiri, cu peregrinări prin diverse oraşe de provincie, Turnu-Măgurele, Buzău, Focşani, Constanţa, Galaţi. O prietenă scriitoare, Constanţa Marino-Moscu, o îndeamnă să scrie literatură. Începe să scrie în limba franceză.

1912 — Debutează cu un necrolog, La moartea actorului Petre Liciu, în ziarul monden “La Politique”, pe care îl semnează Loys.

1913 — Adevăratul debut a fost începutul colaborării la “Viaţa Românească”, cu poemul în proză Viziune, urmat de suita prozelor lirice. Remarcată si încurajată de Garabet Ibrăileanu şi George Topârceanu, se ataşează de cercul ieşean, îndeosebi de mentorul sau critic. Cu Ibrăileanu întreţine un foarte interesant dialog epistolar între anii 1914 şi 1923.

1914 — Primeşte premiul revistei “Femina”, pentru poezia în limba franceză La mer.

1915 — Debut ca autor dramatic cu piesa A căzut o stea.

1916 — În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roşie.

1919 — Debut editorial cu volumul de proze scurte Ape adânci, comentat favorabil de Garabet Ibrăileanu, dar remarcat şi de Tudor Vianu, în “Sburătorul”.

1920 — Urmează drama Bătrânul, apoi volumul de proză Sfinxul.

1921 — Scrie Femeia în faţa oglinzii.

1923 — Scrie romanul Balaurul. Rod al unei experienţe trăite ca soră de caritate în gara Focşani.

1924 — Scrie Romanul Adrianei.

1925 — Apare volumul Romanţă provincială.

1926 — Apare romanul Fecioarele despletite, primul din ciclul Hallipa.

1927 — Apare volumul de nuvele Desenuri tragice, care o apropie de cercul „Sburătorului", de care va rămâne definitiv legată. Eugen Lovinescu o îndeamnă spre abordarea romanului ca gen literar. Tot în acest an apare şi Concert din muzică de Bach.

1930 — Revista “Tiparniţa literară” îi consacră un număr omagial, subliniind dimensiunea europeană a operei.

1933 — Scrie Drumul ascuns. După pensionarea soţului ei, se stabileşte cu familia în Bucureşti.

1935 — Scrie Logodnicul, roman autonom şi, în ultima fază de creaţie, romanul Fetiţa, rămas în manuscris.

1936 — La 60 de ani primeşte Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români, votat de un juriu format din Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Perpessicius, Al. Busuioceanu şi Şerban Cioculescu.

1938 — Scrie romanul Rădăcini.

1946 — Scrie Străina, un roman pierdut şi regăsit, apărut abia în 2009. Primeşte Premiul Naţional pentru proză, acordat de Ministerul Cultelor şi Artelor. Scrie nuvela autobiografică Spovedanie, păstrată în manuscris. Toate celelalte proiecte literare rămân neterminate.

1955 — La 5 martie moare la Bucureşti, atinsă de o boala îndelungată şi dată complet uitării de colegi şi de criticii literari. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar şi academic.

Hortensia Papadat-Bengescu - Citate

MARIN SORESCU

Marin Sorescu

Date personale

Născut

29 februarie 1936^[1]^[2]

Bulzești, Dolj, România

Decedat

8 decembrie 1996 (60 de ani)^[1]^[3]^[4]^[5]

București, România

Cauza decesului

cauze naturale (infarct miocardic)

Naționalitate

română

Cetățenie

România

Ocupație

poet, dramaturg, prozator, eseist, om politic

Limbi vorbite

limba română^[6]

Partid politic

politician independent

Studii

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Colegiul Național "Frații Buzești" Craiova

Activitatea literară

Activ ca scriitor

1964-1996

Specie literară

drama, eseu, poezie, proza

Operă de debut

Singur printre poeți (1964)

Opere semnificative

Iona

Răspundeți la un scurt chestionar și ajutați-ne să îmbunătățim Wikipedia

Membru titular al Academiei Române

Cariera politică

Ministru al culturii

În funcție
25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995

Precedat de

Petre Sălcudeanu

Succedat de

Viorel Mărginean

Partid politic

IND

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzești, Bulzești, Dolj, România – d. 8 decembrie 1996, București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.^[7] În cariera politică, a ocupat funcția de ministru al Culturii între anii 1993 și 1995, fără afiliere politică.

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1992, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.^[8]

În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ”Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezia[modificare | modificare sursă]

Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cantecele lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Victor Felea, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Eugen Frunză, Nicolae Stoian, Toma George Maiorescu...^[9]

Într-o postfață la volumul Tinerețea lui Don Quijote, Marin Sorescu susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent, asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu cântă numai în și numai despre copac. Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere, pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală, originală fără ostentație. Cam toate aceste însușiri se pot recunoaște în poezia sa, de predilecție în versuri albe, comunicative, adesea presărate cu ironii și autoironii, într-un limbaj care nu ocolește familiaritatea în sens filistin...(Al. Piru, op. cit. pp. 175-176).

Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul „Poezii alese de cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia Casa sub observație.

Dramaturgia[modificare | modificare sursă]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

Poezii[modificare | modificare sursă]

1964 - Singur printre poeți
1965 - Poeme
1966 - Moartea ceasului
1968 - Tinerețea lui Don Quijote
1970 - Tușiți
1970 - Unghi
1972 - Singur printre poeți
1973 - Ocolul infinitului mic pornind de la nimic
1975 - Norii
1976 - Poeme Sorescu
1977 - Trei dinți din față
1972 - Suflete, bun la toate
1972 - Rame - Douăzeci și cinci de poezii
1973 - Astfel
1973 - Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic
1976 - Descîntoteca
1978 - Sărbători itinerante
1979 - Ceramică
1982 - Fîntîni în mare
1984 - Drumul
1987 - Apă vie, Apă moartă
1989 - Ecuatorul și Polii
1991 - Poezii alese de cenzură
1994 - Traversarea
1995 - Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri pentru copii, ilustrate de autor
1995 - Poemele tuturor tainelor
1996 - Din grădina copilăriei - Culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV
1996 - Moment poetic
1996 - Poezii
1997 - Puntea (Ultimele)
1998 - Efectul de piramidă
1973-1998 - La Lilieci (I-VI),
2000 - Scrînteala vremii
2000 - Încoronare

Literatură pentru copii[modificare | modificare sursă]

1966 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
1987 - Cocostircul Git-Sucit
1998 - Diligența cu păpuși
2016 - Se mută circul înapoi - antologie de poezii pentru copii

Romane[modificare | modificare sursă]

1978 - Trei dinți din față
1982 - Viziunea vizuinii
1999 - Japița

Teatru[modificare | modificare sursă]

1968 - Iona
1970 - Paracliserul
1974 - Setea muntelui de sare^[10]
1976 - Matca - Piesă în trei acte
1980 - Teatru (Răceala, A treia țeapă)
1984 - Ieșirea prin cer (Iona, Paracliserul, Matca, Pluta Meduzei, Lupoaica mea, Există nervi, Răceala, A treia țeapă)
1992 - Vărul Shakespeare și alte piese (Luptătorul pe două fronturi, Casa evantai, Vărul Shakespeare)
1994 - Desfacerea gunoaielor

Publicistică[modificare | modificare sursă]

1969 - Teoria sferelor de influență
1975 - Insomnii - Microeseuri
1976 - Starea de destin
1985 - Ușor cu pianul pe scări : Cronici Literare
1997 - Biblioteca de poezie românească
1999 - Jurnal - Romanul Călătoriilor I-VII

Traduceri[modificare | modificare sursă]

1969 - Lisandro Oterro, "Situația"
1969 - Boris Pasternak, "Lirice"
1985 - Tratat de inspirație
1987 - Justo Jorge Padron, "Gazela de apă" (poeme); traducere de Marin Sorescu și Omar Lara
1993 - Vasko Popa, "Sare de lup", tradus de Slavomir Popovici si Marin Sorescu
1996 - Tan Swie Hian, "Flori de prun" (fabule)
1999 - Andrei Belîi, "Petersburg" (roman)

Varia[modificare | modificare sursă]

1974 - Doua coruri, de Hans Peter Türk ; pe versuri de Marin Sorescu
1975 - Cârlova: ruinurile Târgovistii ; editie ingrijita si prefata de Marin Sorescu
1985 - Sterian
1987 - Adam Puslojic, Omul, Opera și încă ceva
1987 - S. Copacescu - Micii gradinari. Invitati de Marin Sorescu in minunata lume a plantelor
2003 - Săgeți postume : epigrame, fabule, parodii, versuri, proză scurtă
2004 - Bile și cercuri
2005 - Între linii
2018 - Jurnal de zi si poezii din perioada studiilor liceale

Ediții în limbi străine[modificare | modificare sursă]

1968 - Kugeln und Reifen (Bile și cercuri), translated into German by Dieter Roth.
1968 - Ikaruszosdi (De-a Icar), fordította Balogh József.
1968 - Iona. Stück in vier Bildern. Deutsch von Doina Lescu. Wien - München - Basel, Theaterverlag Kurt Desch.
1969 - Jivot u tocku (Viața în roată). Trad. în italiană de Marco Cugno.
1969 - la catedrale (Paraclisrul). Trad. în sârbă de Adam Puslovici.
1970 - Vibrácie (Vibrații); Překlad: Milan Kraus, Vladimír Dudáš și Milan Kraus.
1970 - Punkt widzenia (Unghi). Versuri traduse în limba polonă de Irena Harasimowicz.
1971 - Der Kuster, drama. Deutsch von Doina Lescu. Wien - München - Basel, Theaterverlag Kurt Desch.
1971 - Együtt álmodunk (Visăm împreună); [vál.] ford. és [utószó] Szemlér Ferenc
1972 - Jonas. Danmarks Radio. Hørespilarkivet
1972 - 80 Poezii - 80 Poesie; trad. în italiană de Marco Cugno.
1972 - Rame : Douazeci si cinci de poezii - Frames : Twenty Five Poems. Versiune eng. și cuv. înainte de Roy MacGregor-Hastie.
1973 - Ci sono nervi (Există nervi). Versiune italiană de Marco Cugno.
1974 - Aberglaube. Aus dem Rumänischen von Oskar Pastior.
1974 - Verse anthology, USSR
1975 - Framkallning (Developare). Tolkning av Pierre Zekeli och Marianne Sandels.
1975 - Noah, ich will dir was sagen - gedichte (Noe, hai să-ți spun ceva, Versuri). übertragen von Oskar Pastior.
1975 - Trojanische Pferde: gedichte (Cai troieni, Versuri); übertragen von Dieter Roth; Bukarest; Kriterion
1976 - Smiles and Sarcasm (Sarcasme și surâsuri); traducere în greacă de Menealus Ludemis; Dorikos Publishing House Athens, Greece.
1976 - Kerámia : versek (Ceramica); válogatta és fordította Balogh József
1978 - Als ich Einmal fliegen Wollte (Despre cum era să zbor); traducere în lb. germană de Dieter Roth.
1978 - Raceala. A cold (editie bilingva romana-engleza). Traducere de Stavros Deligiorgis.
1979 - Don Quijote's Tender Years; trad. Stavros Deligiorgis
1979 - Lono (Matca); trad. în rusă de Chiril Kovalgi și Lev Brinski.
1979 - Tinerețea lui Don Quijote = La juventud de Don Quijote. Traducere din limba română de Lolita Tăutu.
1979 - Matița (Matca). Traducere în macedoneană de Tasko Sarov.
1980 - Kéményeink füstje, Fordította: Éltető József
1980 - Hideglelés : két dráma (Răceala); [ford. Kántor Erzsébet, Zirkuli Péter] ; [az utószót Zirkuli Péter írta]
1980 - Giona: tragedia in quattro quadri / Marin Sorescu ; ed. a cura dell' ; trad. dal rumeno di Marco Cugno
1980 - L'Ouragan de papier (Uraganul de hârtie), verse, Ed. St. Germain des Prés, Paris. Trad. în franceză de Alain Bosquet.
1980 - Poznavame se (Ne cunoaștem), verse anthology, Narodna Kultura, Sofia, Bulgaria. Trad. în bulgară de Zdravco Kisov și Asen Stoianov.
1980 - Hidegleses (Răceala), ford. Kántor Erzsébet, Zirkuli Péter; Ed. Europa, Budapest.
1981 - Poemas,La juventud de Don Quijote. Poemas (Visor de Poesía), traducere de Omar Lara.
1981 - Tri predni ziba (Trei dinți din față), Narodna Kultura, Sofia. Trad. în bulgară de Veselina Gheorghieva.
1981 - Gedichten (Poezii). Trad. în neerlandeză de Liesbeth Ziedses de Plantes.
1982 - Pod vratata (Pe sub ușă), verse anthology, Misla, Skoplye. Trad. în macedoneană de Tasco Sarov.
1982 - Symmetries: Selected Poems; poetry anthology, translated by por John Robert Colombo and Petronela Negosanu, Hounslow Press, Toronto, Canada.
1982 - This Hour; translated by Michael Hamburger; Logbridge-Rhodes.
1983 - La muerte del reloj; selecție și traducere de Manuel Serrano Pérez.
1984 - Marin Sorescu - Selected Poems (from 6 collections, 1965-73), translated Michael Hamburger
1984 - Poesiealbum Nr. 197 - Marin Sorescu - Poesiealbum ; 197 - Innengrafik von Dagmar Ranft-Schinke
1984 - Ceramique, selected verse, Ed. St. Germain des Prés/UNESCO (Oeuvres representatives), Paris. Trad. în franceză de Francoise Cayla.
1984 - An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (contains 22 poems by Sorescu), translated by Andrea Deletant and Brenda Walker. Forest Books, London.
1985 - Abendrot Nr. 15 - gedichte. Signiert von dem deutsch - rumänischen Lyriker Oskar
1985 - Let's Talk about the Weather...and other poems; Forest Books, London. Transl. by Andrea Delletant and Brenda Walker; introd."Poet to Poet" by Jon Silkin
1985 - The Thirst of the Salt Mountain, a trilogy of plays. Transl. by Andrea Delletant and Brenda Walker. Forest Books, London.
1985 - 66 poeemes. Marin Sorescu (un poet roumaine d'aujourd'hui); trad. du roumaine par Jean-Louis Courriol ; etudes et commentaires de Raoul Becousse. Lyon : Centre d'Étude des Interactions Culturelles. Université LYON 3, [s.a.]
1985 - El Huracán de papel, poezii, Universidad Autónoma Metropolitana, México, translated into Spanish by Marco Antonio Campos.
1986 - El Ecuador y los Polos, selected poems, version by Omar Lara, Ediciones Hiperion, Madrid.
1987 - Legszebb versei; ford. Jancsik Pal
1987 - Papírorkán : versek; ford. Farkas Árpád
1987 - Kábulat; vál. és az előszót írta Kovács András Ferenc; [ford. Balogh József et al.]
1987 - The Biggest Egg in the World, selected poems, versions by Seamus Heaney, Ted Hughes, Michael Hamburger, D.J. Enright, David Constantine, Michael Longley, Paul Muldoon, William Scammel; Bloodaxe Books, Newcastle-upon-Tyne, England.
1987 - Vlad Dracula. The Impaler: a play; transl. by Dennis Deletant; London ; Boston, Forest Books
1987 - The Youth of Don Quijote, selected poems, translated by John F. Deane; Dedalus Press, Dublin.
1987 - Poesie d'amore, verse selection, translated by Giorgio Caragiani, Gabriela Bertini; Dick Person, Napoli, Italy.
1988 - Povratac Faraona (Intoarcerea faraonului), poems, YKYT Publishing House, Belgrad. Trad. în sârbă de Adam Puslovici.
1989 - Jonas - Het vlot van Medusa (Iona și Pluta Meduzei). Roemeens toneel. Pefață și interviu de Liliana Alexandrescu, traducere în limba olandeză de Jan Wilhelm Bos.
1989 - Paysans du Danube: chronique d'un village roumain; trad. par Jean-Louis Courriol; Nîmes, Chambon.
1990 - Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays; transl. by Andrea Deletant and Brenda Walker.
1990 - Ödet och alfabetet (Scaune in alfabet), selecție și traducere de Jon Milos; Symposium Borkforlag, Stockholm, Sweden.
1990 - Eja te ta them nje fjale (Am zarit lumina), trad. Baki Ymeri, Ed. Rilindja-Prishtine, Albania.
1991 - Jag såg ljus på jorden (Am zărit lumină pe pamînt), verse, Ed. Bonniers, Sweden. Trad. în suedeză de Marianne Sandels și Dan Shafran.
1991 - Iona, drama, Sa hitya Academy, New Delhi. Trad. în bengali de Amita Bhose.
1991 - La Vision de la tanière (Viziunea viziunii), trad. par Jean-Louis Courriol.
1991 - Hands Behind My Back: Selected Poems. Traducatori: Gabriela Dragnea, Stuart Friebert, Adriana Varga.
1992 - Der Fakir als Anfanger (Fachirul incepator), poems, Ed. Akzente Hanser, Germany. Trad. în lb. germana de Oskar Pastior.
1993 - Marin Sorescu - Poèmes choisis / Horia Badescu - Le visage du temps, traduit par Paola Bentz-Fauci.
1993 - Versteende Hettiet - gedichten. Vertaling Wiel Kusters. Versteende Hettiet - gedichten.
1993 - 33 Pesme (33 poeme), verse, Novi Sad. Prefața și traducerea in limba sarba de Milan Uzelaț.
1993 - Nje flafer dhe nje kembe, versuri. Traducere în limba albaneză de Aurel Plasari.
1995 - Vid sädens rötter och andra texter, traducere de Jon Milos, Symposion.
1995 - Poezii / Poems / Poesie. Traducatori: Marco Cugno, Ugo Nespolo (italiana); Michael Hamburger, Andreea Delletant, Brenda Walker, Gabriela Dragnea, Adriana Varga, Stuart Friebert, Roy MacGregor-Hastie, Stavros Deligiorgis, D.J. Enricht, Ioana Russel, Gebbett, Ted Highes, John F. Deane (engleza).
1995 - Poezii alese, traducere in limba chineza de Tan Swie Hian.
1996 - Let's Talk About the Weather and Other Poems; transl. by A. Deletant, Brenda Walker
1996 - Fallenhet för höjder. Dikter i urval, tolkning och presentation an Dan Shafran.
1997 - La soif de la montagne de sel, trad. par par Paola Bentz-Fauci
1998 - Fachirul începator: poezii - Der Fakir als Anfänger : Gedichte ; ed. îngrijita de Virginia Sorescu ; trad. în lb. germana de Oskar Pastior.
1998 - Iona: Stück in vier Bildern; Deutsch von Doina Lescu.
1999 - Stege till himlen: sista dikter. Ellerström Trad. în suedeză de Dan Shafran.
2001 - Censored Poems; transl. by John Hartley Williams, Hilde Ottschofski.
2002 - Die Leere der Glocke: gedichte; traducere de Christian W. Schenk.
2003 - Craiova văzută din car = Vid na Krajovu s telegi. Marin Sorescu ; perevod s rumynskogo Anastasii Starostinoj. Moskva, Criterion
2004 - The Past Perfect of Flight; transl. by Adam J. Sorkin.
2004 - The Bridge (Poems written by Sorescu on his death bed), translated Adam J Sorkin & Lidia Vianu
2007 - Poezii-Gedichte; trad. de Dieter Roth.
2011 - „Scara către cer”, poezie, „Setea muntelui de sare”, cinci piese, traducere: Ognean Stamboliev, ed. Avangard Print
2011 - Die Leere der Glocke: Gedichte; traducere de Christian W. Schenk.
2013 - The Selected Poems of Marin Sorescu (Chinese Edition); translated by Gao Xing.
2013 - Erratum till paradiset. Trad. în suedeză de Dan Shafran.
2013 - Per entre els dies. Antologia poètica (Catalan Edition). Traducere în catalană de Corina Oproae, Xavier Montoliu Pauli.
2018 - La tercera estaca (A treia țeapă). Traducere în spaniolă de Catalina Iliescu Gheorghiu.
2019 - Alma, que sirves para todo. Traducere în spaniolă de Catalina Iliescu Gheorghiu.
Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119;
Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, trad. Christian W. Schenk, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN 9781977075666;
ROSARIEN: Rumänische Gegenwartslyrik 2020, 444 Seiten, trad. Christian W. Schenk Dionysos Boppard 2020, ISBN 979-8649287029.

Studii critice despre opera soresciană[modificare | modificare sursă]

Problematica actului literar în poezia lui Marin Sorescu; Cornelia Bejenaru, 1970
Uno scrittore romeno contemporaneo: Marin Sorescu : considerazioni sul suo romanzo "Tre denti devanti"; Gheorghe Carageani, 1979
Iona: opera dupa tragedia lui Marin Sorescu : partitura; Anatol Vieru, 1980
Marin Sorescu: instantaneu critic; Mihaela Andreescu, 1983
Chei pentru labirint - Eseu despre teatrul lui Marin Sorescu și D. R. Popescu; Popescu Marian, Editura Cartea Romaneasca, 1986
Marin Sorescu sau Despre tînjirea spre cerc; Maria Voda Capusan, 1993
Marin Sorescu sau interogația exemplară; Camelia Felicia Draghici, 1993
Marin Sorescu și Deconstructivismul; Maria-Ana Tupan, 1995
Marin Sorescu la Buzău - Album; Alex. Oprescu, Marcela Chirita, 1996
Marin Sorescu: studiu monografic; Fănuș Băileșteanu, 1998
Receptarea în epoca a poeziei lui Marin Sorescu: (1964-1989); Gheorghe Boris Lungu, 1998
Invito alla lettura di Sorescu; Gheorghe Carageani, 1999
Intre ironic si imaginar; George Chirila, 2001
Marin Sorescu în scrisori de familie: (altar cu parabole); George Sorescu (cuv. introd., sinteze, note si comentarii), 2001
Între ironic și imaginar: monografie Marin Sorescu; George Chirila, 2001
Opera lui Marin Sorescu; Crenguta Gânsca, 2002
Marin Sorescu, între parodic și solitudine necesară, Maria Ionică, 2003
Marin Sorescu - Laserul vagului sau Arta care doare; Ilarie Hinoveanu, 2004
Marin Sorescu: un eu creator în ipostaze daimonice; Maria Ionica, 2005
Marin Sorescu: repere biografice; Maria Ionica, 2005
Marin Sorescu in patru continente. Jurnal I-II; George Sorescu, 2006
Marin Sorescu, triumfător la judecata de apoi; Ilarie Hinoveanu, 2006
Marin Sorescu, starea poetică a limbii române: stil și expresivitate în poezia lui Marin Sorescu; Ada Stuparu, 2006
Generatia '60 - Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru; Adrian Paunescu (Teza de doctorat), 2007
Marin Sorescu: imagini, ethos, evocări; Gabriela Rusu-Păsărin; cuv. introd. de George Sorescu ; trad. în lb. engleză: Andreea Bratu ; trad. în lb. franceză: Dana Dinca, 2007
Marin Sorescu în scrisori de familie; George Sorescu, 2008
Marin Sorescu - ironica regie la un spectacol existențial; Fanus Bailesteanu, 2008
La Lilieci - 6 cărți în căutarea lui Marin Sorescu; Marian Barbu, 2009
A tér játékai : a virtuális tér és a történelmi idő viszonyának módosulásai Páskándi Géza és Marin Sorescu drámáiban (Games of Space: Changes in the Relationship between Virtual Space and Historical Time in the Dramas of Géza Páskándi and Marin Sorescu), Karácsonyi Zsolt, 2010
Marin Sorescu. Poezia teatrului și teatralitatea poeticului; Ștefania Maria Custură, 2010
Dramaturgia lui Marin Sorescu: teatru parabolic; Cristina Maria Necula, Voiculescu Ganciu Ionela, 2013
Monografie. Marin Sorescu; Claudia Benchea, 2014
Marin Sorescu. Singur printre canonici; Cosmin Borza, 2014
Expresie populara în ciclul "La Lilieci" de Marin Sorescu; Gr. Brâncus, 2014
În 1983 si 1992 premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc: Marin Sorescu - convorbiri cu și despre Sorescu; Ion Jianu, 2014
Sonetele lui Marin Sorescu; Ada Stuparu, 2016
Marin Sorescu în Postume; Ada Stuparu, 2017
Marin Sorescu și George Sorescu în corespondență cu personalități; coordonator: George Sorescu, 2017
Marin Sorescu. Scrisori și documente inedite (vol. I); George Sorescu și Emil Istocescu, 2017
Marin Sorescu în documente inedite (vol. II); George Sorescu și Maria Ionica, 2017
Marin Sorescu în anticamera NOBEL; Ion Jianu, 2018
Marin Sorescu in documente inedite, Vol. 1-4; Maria Ionica, George Sorescu, 2019

Distincții[modificare | modificare sursă]

Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
Premiul Internațional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Marin Sorescu - Citate:

vineri, 8 decembrie 2023

DEBUTUL LITERAR

OPERA LITERARĂ

OPERA ANTUMĂ ȘI POSTUMĂ

Culegeri de nuvele și schițe, scurte romane

Dramaturgie

Ciclul Hallipilor (romane)

Alte romane

Cărți

Articole

LUCRĂRI

Proză scurtă

DISCOGRAFIE

Proza

Volume publicate

Viața Sfântului Cuvios Patapie