MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU  9 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, POEZIE, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET,  TEATRU/FILM, 

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·  480 - Odoacru, primul rege germanic al Italiei, ocupa Dalmatia.

Odoacru – foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Odoacru (latină Flavius Odoacer, n. 433–d. 493), a fost rege al Italiei, din anul 476 până la moartea sa. Domnia sa marchează sfârșitul Imperiului Roman în Europa de Vest și începutul Evului Mediu. Odoacru a fost un general roman, un foederatus germanic, care a condus o revoltă finalizata cu detronarea ultimului împărat roman de Apus, Romulus Augustus, la 4 septembrie 476, devenind primul rege de origine non-romană al Italiei.

Deși toată puterea din Italia era în mâinile lui, a domnit în numele lui Julius Nepos și, după moartea acestuia în 480, ca un client al împăratului de la Constantinopol, Zenon. Este menționat ca rege latin (Latin rex) în multe documente și el însuși a folosit cel puțin o dată această titulatură.

·         536: Razboiul cu gotii: Generalul bizantin Belisarius ocupă Roma fără rezistentă, după ce barbarii goți care o ocupau au fugit.

* 730 - In Batalia de la Marj Ardabil, khazarii condusi de Barjik distrug o armata araba ucigandu-l pe comandantul acesteia Jarahibn Abdallah al Hakami.

·       1425 - A fost fondata Universitatea Catolica din Leuven, Tarile de Jos.

·         1671: Răscoala împotriva domnitorului Gheorghe Duca, condusă de boierii Mihalcea Hâncu și Apostol Durac, cauzată de fiscalitatea excesivă. Răsculații îl alungă pe Gheorghe Duca din țară, însă reîntors cu ajutor turco–tătar, acesta reprimă răscoala. Gheorghe Duca (d. 1685) a fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 – mai 1666; noiembrie 1668 – 10 august 1672; noiembrie 1678 – 25 decembrie 1683 și al Munteniei: noiembrie/decembrie 1674 – 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc hatman al Ucrainei. A fost crescut în casa domnului lui Vasile Lupu si a  venit  pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor. A  pornit  un șir de dăjdii (dări) care sărăcesc cumplit țara, ceea ce a dezlănțuit în octombrie 1671, răscoala lui Mihalcea Hâncu si Apostol Durac. Răscoala a fost cu greu potolită, în 1672, cu ajutor turco-tătar. În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetății. În lipsa lui, dar și datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ștefan Petriceicu, iar polonezii și cazacii invadează țara. Duca este prins la întoarcere la 25 decembrie 1683 și dus în Polonia  unde moare în închisoare în 1685. A fost căsătorit cu Anastasia, fiica Dafinei, soția lui Eustatie Dabija. A ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația monumentului Trei Ierarhi din Iași.

·         1793: A fost fondat la New York de catre Noah Webster, primul ziar american, „American Minerva”.

·    1824 - A avut loc bătălia de la Ayacucho (Peru) , prin care fortele indepedentiste conduse de generalul Antonio Jose de Sucre au pus capat dominaţiei coloniale spaniole.

Bătălia de la Ayacucho (Peru)  foto: ro.wikipedia.org

·         1843: Prima felicitare de Craciun. Pictorul şi academicianul britanic John Callcott Horsley a avut ideea ilustrării unei FELICITĂRI DE CRĂCIUN, la cererea lui Sir Henry Cole, unul dintre prietenii lui şi primul director al „Victoria and Albert Museum”. Acesta din urmă a sugerat realizarea unei FELICITĂRI DE CRĂCIUN pe care să o poată trimită celor dragi. Felicitarea prezenta o familie la masa si cuvintele “Crăciun Fericit şi un An Nou fericit pentru tine”. Horsley a desenat prima felicitare de Craciun in 1840, insa a ajuns la vanzare abia in 1843, cand s-au comercializat 1000 bucati pentru 1 pence fiecare. FELICITĂRILE DE CRĂCIUN au fost tipărite prin tehnica litografierii alb-negru şi colorate ulterior manual, de un artist pe nume Mason. Aceste felicitari au stârnit însă şi controverse, intrucât în desenul lui Horsley apărea o familie şi mai mulţi copii carea beau vin, mulţi au considerat că acestea ar încuraja consumul de alcool.

·         1846: În sala „Momolo" din București are loc primul concert al lui Franz Liszt, susținut în România. Franz Liszt sau Liszt Ferenc (n. 22 octombrie 1811, Raiding, în lb. maghiară Doborján, Imperiul Austriac, astăzi Burgenland, Austria – d. 31 iulie 1886, Bayreuth, Bavaria), compozitor maghiar și unul dintre cei mai renumiți pianiști ai tuturor timpurilor.

·         1865: Deputaţii români din Dieta Transilvaniei protesteaza contra “unirii” Transilvaniei cu Ungaria.

·     1893 - Se semneaza la Bucureşti o noua convenţie comerciala româno-austro-ungara pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate, care marchează încheierea “războiului vamal” început la 1886. Convenţia intră în vigoare la 2 iunie 1894.

·       1894 - A intrat în exploatare prima linie de tramvai electric din Bucureşti.

Tramvaiul electric din Timișoara – 1899 – foto: ro.wikipedia.org

Linia facea legătura dintre Cotroceni şi Obor. Odata cu inaugurarea primei linii de tramvai electrice, Bucureştiul devenea o capitală în pas cu vremea sa. Purtând numărul 14, tramvaiul electric circula de la Cotroceni până în mahalaua Obor şi retur, fiind prima astfel de linie de transport din România şi printre primele şi din Europa.

·         1900: La Paris a avut loc prima audiere a piesei „Nocturnos”, de Claude Debussy.

·     1905 - „Salome”, primul act al operei compozitorului german Richard Strauss, după o poveste de Oscar Wilde, a avut prima reprezentaţie la Dresda, unde a fost condamnată pentru obscenitate.

1905 Dresden premier poster – foto: en.wikipedia.org

·      1916 - Primul Război Mondial - A inceput Bătălia de la Râmnicu Sărat (9/22 decembrie – 14/27 decembrie 1916), parte din Participarea României la Primul Război Mondial. S-a terminat cu înfrângerea forțelor ruso-române de către trupele Puterilor Centrale.

Bătălia de la Râmnicu Sărat (9/22 decembrie – 14/27 decembrie 1916), parte din Participarea României la Primul Război Mondial (Actiunile militare de pe aliniamentul Râmnicu Sărat Viziru, 1916) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Râmnicu Sărat s-au desfășurat între 9/22 decembrie – 14/27 decembrie 1916 și au avut ca rezultat înfrângerea forțelor ruso-române de către trupele Puterilor Centrale. Luptele s-au desfășurat după încercarea de rezistență pe aliniamentul Cricov-Ialomița, încheiată cu victoria forțelor centrale. După înfrângerea încercării de rezistență pe acest aliniament, forțele române și ruse au fost nevoite să continue mișcarea generală de retragere către sudul Moldovei.

* 1916 - Primul Război Mondial - A inceput Lupta de la Cașin (9/22 decembrie – 18/31 decembrie 1916), parte din Participarea României la Primul Război Mondial. Germanii sunt opriţi pe linia strategică de fortificaţii Focşani–Nămoloasa trecând prin Valea Caşinului şi Valea Putnei.

Lupta de la Cașin (9/22 decembrie – 18/31 decembrie 1916) Parte din Participării României la
Primul Război Mondial – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Lupta de la Cașin a fost o acțiune militară de nivel tactic, desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial. Ea s-a desfășurat în perioada 9/22 decembrie – 18/31 decembrie 1916 și a avut ca rezultat stoparea înaintării forțelor Puterilor Centrale, în ea fiind angajate forțe aliate din Divizia 15 Infanterie, Brigada 7 Mixtă și Divizia 14 Infanterie rusă și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 49 Rezervă germană, Divizia 187 Infanterie germană și Divizia 71 Infanterie austro-ungară. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în stabilizarea frontului pe Siret.

·         1916: Are loc, în Sala Teatrului Național din Iași, deschiderea Parlamentului. Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului care conținea hotărârea de a lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.

·         1923:  România a semnat, la Geneva, Convenţia şi statutul privind regimul internaţional al căilor ferate.

·         1931: Spania devine republică.

·    1933 - Consiliul de Ministri al Romaniei a hotărât dizolvarea Gărzii de Fier, la scurt timp înainte de organizarea alegerilor, pentru ca legionarii să nu poată participa la scrutin.

Miscarea Legionara - foto preluat de pe commons.wikimedia.org

În toamna anului 1933, după căderea guvernului Vaida-Voevod, regele Carol îl însărcinează pe liberalul I.G. Duca cu formarea noului unui nou guvern și, potrivit tradiției politice, organizarea unor noi alegeri parlamentare (în perioada interbelică, schimbarea guvernului atrăgea după sine dizolvarea Parlamentului și organizarea de noi alegeri).

Guvernul Duca (14 noiembrie – 30 decembrie) a avut o durată scurtă de viață, din cauza asasinării premeriului în data de 29 decembrie. Asasinatul a reprezentat răzbunarea legionarilor pentru dizolvarea Gărzii de Fier, hotărâtă în Consiliul de Miniștri pe 9 decembrie 1933, la scurt timp înainte de organizarea alegerilor, penntru ca legionarii să nu poată participa la scrutin.

La momentul respectiv, în ciuda faptului că Garda de Fier era considerată de mulți o grupare extremistă, măsura guvernului Duca a fost totuși criticată drept autoritară. Duca a motivat însă gestul prin nevoia de a păstra ordinea socială și chiar existența statului. Același argument fusese folosit în 1924, când Partidul Comunist a fost scos în afara legii, fiind definit drept organizație ce pune în pericol chiar existența statului.

·         1934: Dinu Lipatti primește Premiul de compoziție „George Enescu” pentru suita simfonică „Șătrarii”. Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie 1917, București; d. 2 decembrie 1950, Geneva), pianist, compozitor și pedagog român. A fost ales postum membru al Academiei Române.

·         1938: Legația României de la Paris este ridicată la rangul de ambasadă, ambasador fiind numit Gheorghe Tătărescu.

·         1941: Al Doilea Război Mondial: China declară război Japoniei, Germaniei și Italiei.

·         1948: Adunarea Generala ONU adoptă „Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid”.

·         1960: Este semnat, la Washington, primul Angajament postbelic, în domeniul culturii, învățământului și știintei între Româniași SUA.

·         1965: Primul Tren electric al CFR-ului circulă între Predeal si Brașov.

·        1966 - În România, a intrat în funcţiune Hidrocentrala Vidraru, de pe râul Argeş.

Barajul Vidraru – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hidrocentrala Vidraru a fost pusă în funcţiune pe 9 decembrie 1966. Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani și jumătate începând în anul 1960. Pentru această realizare au fost necesare 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 de m3 în subteran și, de asemenea, au fost instalate 6300 de tone de echipament electromecanic.

La data de finalizare aceasta s-a situat, masurat la înălțime, aproximativ pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume, cu cei peste 166 metri înălţime, 25 metri grosime la bază şi 6 metri grosime la coronament. Lacul de acumulare poate cuprinde 465 milioane metri cubi de apă. Iniţial, Centrala Hidroelectrică Vidraru utiliza potenţialul hidroenergetic al Argeşului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna şi Oeşti, valorificând o cădere totală de 324 metri.

·       1967 - Marea Adunare Naţională a ales în locul lui Chivu Stoica, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat, pe Nicolae Ceauşescu.  S-a format un nou guvern condus de Ion Gheorghe Maurer.

Nicolae Ceauşescu şi Chivu Stoica la Adunarea activului de bază al Forţelor Armate ale României. (30-31 mai 1967) – foto preluat de pe „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 282/1967

Consiliul de Stat a reprezentat un organ colegial, care a deținut funcțiile și atribuțiile unui șef de stat al Republicii Populare Romîne și al Republicii Socialiste România în perioada 1961-1989, înlocuind Prezidiul Marii Adunări Naționale. Înființat în martie 1961, Consiliul de Stat era format inițial dintr-un președinte, trei vicepreședinți și 13 membri. Consiliul de Stat a fost menținut și de Constituția RSR din 1965.

Numărul membrilor a fost mărit la 15 în decembrie 1967 și la 22 în martie 1969. În anul 1974, Constituția a fost modificată, creându-se funcția de președinte de republică, îndeplinită de o singură persoană, iar numărul de vicepreședinți ai Consiliului de Stat a fost mărit la 4.

Prin Decretul – Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale se creează funcția de președinte al Consiliului. Acest Decret – Lege încredințează exercitarea atribuțiilor de șef de stat președintelui consiliului, care a fost Ion Iliescu.

·         1968 - In SUA a avut loc prima demonstraţie a utilizării mouse-ului,unul dintre cele mai importante dispozitive periferice de introdus comenzi ale computerelor moderne.

The first prototype of a computer mouse, as designed by Bill English from Engelbart’s sketches – foto: en.wikipedia.org

Mausul a fost inventat de Douglas Engelbart la Stanford Research Institute în anul 1963 după un vast test de utilizabilitate. Dispozitivul a mai fost denumit în engleză și bug (gândac), dar denumirea a dispărut în favoarea celei de mouse, care înseamnă soarece. Primul maus era relativ voluminos și folosea două roți dințate perpendiculare una față de alta: rotația fiecărei rotițe era translatată în mișcare de-a lungul unei axe a planului.

Engelbart a primit patentul US3541541, la data de 17 noiembrie 1970, sub numele „Indicator de poziție X-Y pentru un sistem de afișare”. Pe atunci Engelbart se gândea ca utilizatorii să țină mausul cu o mână, în timp ce cu cealaltă tastau pe o tastatură având cinci taste.

·         1972:  România aderă la Fondul Monetar Internaţional şi la Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, instituţii specializate ale ONU.

·        1987 - A inceput Intifada populatiei palestiniene impotriva ocupantilor israelieni in Fasia Gaza. Numita de asemenea si „Razboiul pietrelor”, Intifada a fost o revolta generala si spontana a populatiei arabe palestiniene impotriva ocupatiei israeliene. Aceasta a luat sfarsit in anul 1993, dupa semnarea acordurilor israeliano- palestiniene de la Oslo.

·        1990 - Lech Walesa, fondator al sindicatului “Solidaritatea”, a devenit presedinte al Poloniei, fiind primul conducator al tarii ales in mod direct.

Lech Wałęsa - foto – ro.wikipedia.org

Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943) om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia.

·         1991: Este adoptat „Acordul privind crearea unei Uniuni politice, economice și monetare”, la reuniunea la nivel înalt a CEE de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht va intra în vigoare de la 1 nov 1993 și va fi înlocuit de Tratatul de la Amsterdam (2 oct. 1997 ).

·        1992 - Despartirea printului Charles al Marii Britanii de Lady Diana a devenit publica.

2-13-1992 Polo Jaipur, India Prince Charles and Princess Diana Photo By:dave Chancellor-alpha-Globe Photos, Inc 1992 – foto: ro.pinterest.com

Premierul britanic John Major a anuntat separarea cuplului princiar, explicand ca Lady Di si Charles au decis in mod amiabil sa puna punct casatoriei. Anuntul a confirmat zvonurile care au inceput sa circule cu cativa ani inainte si care indicau ca intre cei doi exista neintelegeri. Cuplul s-a casatorit in 29 iulie 1981, nunta fiind transmisa in direct la televiziune in peste 70 de state.

Un an mai tarziu s-a nascut primul copil, printul William, iar cel de-al doilea, printul Henry, in 1984. Casnicia dintre Charles si Lady Di nu a fost una fericita, fiind macinata de infidelitati si scandaluri. Printul nu a putut renunta la prietenia mai mult decat stransa cu una dintre iubitele sale din tinerete, Camilla Parker Bowles, in vreme ce Diana a incercat sa isi gaseasca alinare in bratele altor barbati.

Desi separati, cei doi au continuat sa isi indeplineasca atributiile monarhice pana in august 1996, cand s-a pronuntat divortul. Un an mai tarziu, pe 31 august, Diana Spencer si-a pierdut viata intr-un accident de masina petrecut la Paris, impreuna cu ea murind si iubitul ei, Dody Fayed. In primavara lui 2005, printul Charles s-a casatorit cu Camilla Parker Bowles.

·        1993 - S-a pronunţat sentinţa în procesul „grupul Ilaşcu” din Republica Moldova.

Pe banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) – foto: ro.wikipedia.org

Pe 9 decembrie 1993, un tribunal ilegitim de la Tiraspol din “autoproclamata republica moldoveneasca nistreana“, a pronunţat sentinţa în procesul grupului de patrioţi români cunoscut de opinia publică mondială sub numele de „grupul Ilaşcu”. Membrii “grupului Ilaşcu” sunt români cu toţii născuţi în diferite localităţi ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.) şi domiciliaţi ulterior în Transnistria.

Între 2 şi 4 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz au fost arestaţi la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilo Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

Aceştia au fost acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism. În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Procesul de judecată se consideră neechitabil deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii “grupului Ilaşcu” condmnîndu-se pentru “delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.) devenită stat independent din 1991.

Unul din membrii “grupului Ilaşcu“, Valeriu Garbuz, a fost eliberat peste cîteva luni, după ce a recunoscut aşa zisa vină incriminată acestui grup de autorităţile transnistrene. La scurt timp după eliberare, Garbuz a declarat că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol. Garbuz este singurul dintre acuzaţi care a recunoscut învinuirile aduse “grupului Ilaşcu“.

Este considerat de membrii “grupului Ilaşcu” securist infiltrat în rîndurile lor. Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce i-a expirat termenul de doi ani de detenţie. După ce s-a tratat un timp îndelungat, Petru Godiac s-a stabilit în România.

Ilie Ilaşcu a fost eliberat în mai 2001, după 9 ani de detenţie, primind ulterior cetăţenie română şi devenind senator român din partea Partidului “România Mare“. În iunie 2004, a fost eliberat Alexandru Leşco, şi el cu cetăţenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenţie la care fusese condamnat. Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detanţie, în timpul unor momente de haos şi derută la graniţa transnistreană.

A fost adus aproape de bariera vamală de la Tighina cu maşina, după 2 ore de la ora anunţată iniţial, reprezentanţii autorităţilor transnistrene i-au citit ordinul prin care se anunţa că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei şi nu are voie să revină înapoi, adăugîndu-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităţilor Republicii Moldova.

Eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit abia la 4 iunie 2007, la două zile după eliberarea lui Andrei Ivanţoc, şi s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului, unde el era aşteptat de rude, de fostul său coleg de detenţie, Alexandru Leşco (eliberat în 2004), de personalităţi publice şi de ziarişti. Astăzi toţi membrii grupului Ilaşcu sunt în libertate locuid în România sau Republica Moldova avînd interdicţie de a intra în Transnistria.

·        1993 - S-a pronunţat sentinţa în procesul „grupul Ilaşcu” din Republica Moldova.

Pe banca acuzaţilor tribunalului ilegitim de la Tiraspol în cazul “grupului Ilaşcu”; de la stînga la dreapta: Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Ilie Ilaşcu (1993) – foto: ro.wikipedia.org

Pe 9 decembrie 1993, un tribunal ilegitim de la Tiraspol din “autoproclamata republica moldoveneasca nistreana“, a pronunţat sentinţa în procesul grupului de patrioţi români cunoscut de opinia publică mondială sub numele de „grupul Ilaşcu”. Membrii “grupului Ilaşcu” sunt români cu toţii născuţi în diferite localităţi ale Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (R.S.S.M.) şi domiciliaţi ulterior în Transnistria.

Între 2 şi 4 iunie 1992, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz au fost arestaţi la domiciliile lor de la Tiraspol de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilo Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

Aceştia au fost acuzaţi de autorităţile transnistrene de crime de război şi acţiuni de terorism. În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Procesul de judecată se consideră neechitabil deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii “grupului Ilaşcu” condmnîndu-se pentru “delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.) devenită stat independent din 1991.

Unul din membrii “grupului Ilaşcu“, Valeriu Garbuz, a fost eliberat peste cîteva luni, după ce a recunoscut aşa zisa vină incriminată acestui grup de autorităţile transnistrene. La scurt timp după eliberare, Garbuz a declarat că a fost maltratat de angajaţii ministerului securităţii din Tiraspol. Garbuz este singurul dintre acuzaţi care a recunoscut învinuirile aduse “grupului Ilaşcu“.

Este considerat de membrii “grupului Ilaşcu” securist infiltrat în rîndurile lor. Petru Godiac a fost eliberat la 12 iunie 1994, după ce i-a expirat termenul de doi ani de detenţie. După ce s-a tratat un timp îndelungat, Petru Godiac s-a stabilit în România.

Ilie Ilaşcu a fost eliberat în mai 2001, după 9 ani de detenţie, primind ulterior cetăţenie română şi devenind senator român din partea Partidului “România Mare“. În iunie 2004, a fost eliberat Alexandru Leşco, şi el cu cetăţenie română, după expirarea termenului de 12 ani de detenţie la care fusese condamnat. Andrei Ivanţoc a fost eliberat la 2 iunie 2007, după 14 ani de detanţie, în timpul unor momente de haos şi derută la graniţa transnistreană.

A fost adus aproape de bariera vamală de la Tighina cu maşina, după 2 ore de la ora anunţată iniţial, reprezentanţii autorităţilor transnistrene i-au citit ordinul prin care se anunţa că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei şi nu are voie să revină înapoi, adăugîndu-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităţilor Republicii Moldova.

Eliberarea lui Tudor Petrov Popa a survenit abia la 4 iunie 2007, la două zile după eliberarea lui Andrei Ivanţoc, şi s-a petrecut, fără incidente, la Dubăsari, pe malul stîng al Nistrului, unde el era aşteptat de rude, de fostul său coleg de detenţie, Alexandru Leşco (eliberat în 2004), de personalităţi publice şi de ziarişti. Astăzi toţi membrii grupului Ilaşcu sunt în libertate locuid în România sau Republica Moldova avînd interdicţie de a intra în Transnistria.

·         1994  - A avut loc summit-ul Uniunii Europene de la Essen, la care au participat şefi de stat şi de guverne din cele 12 state membre Uniunea Europeana, precum şi din cele trei ţări care urmau să adere la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1995 (Austria, Finlanda şi Suedia). Comisia Europeană a dezbătut la Essen iniţiativele politice, economice şi comerciale ale Uniunea Europeana  faţă de estul Europei şi faţă de alte regiuni ale lumii.

·         1996: Premierul desemnat al Guvernului Romaniei, Victor Ciorbea, a anuntat componenta Cabinetului sau si a facut public programul de guvernare pe termen scurt.

·         2012: Alianța social-liberală USL a obținut 54% din voturi la alegerile legislative din România.

* 2018 – S-a finalizat concursul Miss World 2018

Reprezentanta Mexicului Vanessa Ponce De Leon a fost încoronată Miss World după ce a câştigat etapa finală a concursului de frumuseţe de anul acesta, desfăşurată sâmbătă seara în oraşul Sanya din provincia chineză Hainan, informează Xinhua. Miss Thailand, Nicolene Pichapa Limsnukan, s-a clasat pe locul al doilea, iar Miss Uganda, Quiin Abenakyo, s-a clasat pe locul al treilea.

* 2019: Agenția Mondială Antidoping a anunțat că va impune o interdicție de patru ani pentru Rusia la toate evenimentele sportive internaționale majore, cum ar fi Jocurile Olimpice de vară din 2020, Olimpiada de iarnă 2022 și Campionatul Mondial de Fotbal 2022, din cauza „falsificării datelor controalelor efectuate de laboratorul de la Moscova”. Sportivii ruși care doresc să concureze pot face acest lucru doar ca parte a unei „echipe neutre”.

Nașteri

·         1372: Beatrice a Portugaliei (d. 1408)

·     1608 - S-a născut John Milton, poet englez. (d. 8 noiembrie 1674)

John Milton – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

John Milton (n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674), poet (poeme epice de inspiraţie biblică: “Paradisul pierdut”, “Paradisul regăsit”) şi publicist englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze A studiat la Cambridge, dupa care si-a desavarsit pregatirea in Italia.

A participat la Revolutia burgheza din Anglia, militand pentru libertatea de exprimare si pentru ideea de republica. Si-a pierdut vederea in 1652, fiind nevoit sa isi dicteze creatiile fiicei sau discipolilor sai. Capodopera sa este considerata cartea “Paradisul regasit” ;

·   1717 - S-a născut Johann Jachim Winckelmann, estetician (“Istoria artei în Antichitate”); (m. 8 iunie 1768).

·         1751: Maria Luisa de Parma, soția regelui Carol al IV-lea al Spaniei (d. 1819)

·         1878: S-a născut marele Duce Mihail, fratele ultimului ţar al Rusiei (m. 10 iulie 1918).

·         1878: A-a nascut Emil Hațieganu (d. 13 mai 1959), jurist român, membru de onoare (1945) al Academiei Romane. A fost fondator și director între 1920 și 1923, al revistei Glasul Libertatii care a apărut la Cluj cu subtitlul Foaie pentru popor, organ al Partidului Național Român.

·         1879 - S-a nascut I.V. Stalin (Iosif Vissarionovici Djugasvili), sef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1924-1953), personaj stigmatizat al istoriei. In anul 1928, a lansat primul plan cincinal care viza independenta economica a Rusiei fata de celelalte state ale lumii si care a reprezentat, de fapt, colectivizarea fortata a zeci de milioane de gospodarii taranesti. Cei care s-au opus, ca si asa numitii “dusmani ai poporului”, membri de partid indezirabili, au fost arestati, deportati in coloniile penitenciare sau asasinati (m.05.03.1953).
* 1880: Grigore Borisov, cunoscut și ca Grigore Starîi (în rusă Григорий Иванович Борисов (Старый)) (n. 27 noiembrie/9 decembrie 1880, satul Bozieni, raionul Hîncești - d. 11 octombrie 1937) a fost un lider comunist din RSSA Moldovenească, care a îndeplinit funcția de președinte al Sovietului Comisarilor Poporului din această republică (1926-1928 și 1932-1937).

Grigore Borisov s-a născut la data de 27 noiembrie/9 decembrie 1880 în satul Bozieni din gubernia Basarabia (astăzi în raionul Hîncești) în familia unui muncitor rus de la Căile Ferate. A fost la rândul său muncitor și a participat la mișcarea social-democrată începând din anul 1900. A desfășurat o activitate sindicală în Ucraina și în regiunea Rostov pe Don (Kiev, Rostov, Nikolaev, Kremenciug, Mariupol, Poltava, Donbas).

În decembrie 1905, a participat la greva muncitorilor mineri din orașul Gorlovka din regiunea Donețk. Până în perioada primului război mondial a fost de mai multe ori arestat și închis. Mobilizat în Armata Țaristă în primul război mondial, el a desfășurat o activitate de propagandă revoluționară în rândul soldaților de pe Frontul de sud-vest.

După Revoluția din februarie 1917, a fost membru al Comitetului Revoluționar din Armata a XI-a. În anul 1918 devine membru al Partidului Comunist Bolșevic, iar ulterior intră în conducerea Comitetului regional Basarabia al PCUS. În ianuarie - februarie 1918 a condus apărarea bolșevicilor din orașului Tighina în fața atacurilor armatei române. Apoi, în perioada 1918-1921, a fost unul dintre organizatorii și conducătorii mișcării de partizani din Basarabia care atacau forțele armate române stabilite acolo. A condus rebeliunea bolșevică de la atelierele muncitorești din Tighina din 27 mai 1919, fiind condamnat în contumacie de către autoritățile române la pedeapsa capitală. A fugit din România și s-a refugiat în Ucraina.

Între anii 1922-1924, Grigore Borisov, cunoscut sub pseudonimul de Starîi (Moșneagul), a studiat la Universitatea Comunistă I.M. Sverdlov, activând în paralel în Comitetul de partid din regiunea Odessa. A fost redactor al primului ziar în limba română din RSSA Moldovenească, intitulat "Plugarul Roșu".

Pentru a arăta că românii din Basarabia doresc să facă parte din viitoarea Uniune Sovietică, Comitetul Central al Ucrainei a convocat, la data de 8 octombrie 1924, o ședință plenară specială, unde s-a pus pe ordinea de zi chestiunea înființării unei republici autonome moldovenești.

La data de 12 octombrie 1924 a fost proclamată Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească în cadrul Ucrainei, capitală fiind orașul Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu granița vestică fixată declarativ pe Prut. Această inițiativă nu avea drept scop acordarea de drepturi naționale românilor aflați în stânga Nistrului, dupa cum susțineau autoritățile bolșevice, lucru demonstrat de faptul că din lista membrilor guvernului autonom, doar doi erau români, unul bulgar și restul ruși. În aprilie 1925, la Bârzula, Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granițele și Constituția recunoscută de ucrainieni la 10 mai 1925.

În perioada 12 octombrie 1924 - 23 aprilie 1925, Grigore Borisov-Starîi a fost președinte al Comitetului revoluționar provizoriu din RSSA Moldovenească, iar ca adjunct al său a fost ales avocatul bulgar Aleksei Stroev. În discursul său de după alegerea ca președinte al Comitetului, Starîi a declarat în fața delegațiilor prezente la ședință: „Noi niciodată nu vom uita de frații noștri care gem sub jugul boieresc”, iar în încheiere a rostit cuvintele „Trăiască Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, leagănul României Sovietice”.^[1]

După un an în care a îndeplinit funcția de președinte al Comitetului Executiv Central din RSSAM, Starîi este numit în funcția de președinte al Sovietului Comisarilor Poporului al RSSA Moldovenești, pe care o va îndeplini în două rânduri (mai 1926 - 1928 și 7 aprilie 1932 - 1937). A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS timp de cinci legislaturi.

În perioada 1928-1932 a desfășurat o activitate econmică în orașul ucrainean Harkov. A fost delegat la cel de-al XVII-lea Congres al PCUS, precum și la cel de-al V-lea Congres al Cominternului. Cu prilejul celui de-al VIII-lea Congres extraordinar al Sovietelor din întreaga Uniune Sovietică, a fost ales ca membru al comisiei de redcatare a textului Constituției URSS. Ca o recunoaștere a meritelor sale în cadrul fondării URSS, a fost decorat cu Ordinul Lenin.

Grigore Borisov-Starîi a fost arestat la data de 22 mai 1937, fiind condamnat la pedeapsa capitală la 8 octombrie 1937. A fost executat prin împușcare în 11 octombrie 1937.

Grigore Borisov

·         1885: S-a născut Daniel Ciugureanu, politician român (d. 1950). Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Șirăuți, Briceni – d. 6 mai 1950, Sighet) a fost un politician român din Basarabia, deputat în Sfatul Țării, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, ministru fără portofoliu în patru guverne ale României, deputat și senator, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Vicepreședintele și Președintele Senatului Regatului România Mare. Medic de profesie, Daniel Ciugureanu a fost unul din fondatorii și fruntașii Partidului Național Moldovenesc și unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România. Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești. Consiliul Director și-a schimbat denumirea în Consiliul de Miniștri, iar ca Prim-ministru al noii republici a fost numit Daniel Ciugureanu. De fapt a fost o reconfirmare a funcției prin prisma faptului că a fost ales Prim-director pe 17 ianuarie 1918. După Unire a fost ministru fără portofoliu, reprezentând Basarabia în patru guverne românești în perioada 9 aprilie 1918 – 30 noiembrie 1919. Doctorul Daniel Ciugureanu a fost unul dintre oameni de seamă ai vieții politice românești din prima jumătate a secolului trecut, personalitate care a contribuit esențial la aducerea Basarabiei înstrăinate la sânul patriei-mame – România. Daniel Ciugureanu ca și Nicolae Titulescu era de părere că nu există provincie mai românească decât Basarabia, că aceasta este o parte vie a unui corp prin care pulsează sânge din aceeași inimă. El nu putea concepe Basarabia în afara renașterii și întregirii naționale. Concepția respectivă și-a format-o datorită cunoașterii temeinice a istoriei românilor și a faptului că Basarabia, cu vitejii și cetățile ei, a constituit de-a lungul secolelor un puternic scut nu numai al românilor, ci și al civilizației europene. Din biblioteca, arhiva familiei și manuscrisele prim-ministrului Daniel Ciugureanu a rămas foarte puțin. Arhiva personală a fost distrusă de către securitate și practic totul a dispărut fără urmă. 

* 1885: Lidia Kotzebue (n. 9 decembrie 1885, Saratov, Imperiul Rus - d. 13 iulie 1944, Moara Domnească, comuna Găneasa, județul Ilfov) a fost o sculptoriță română de origine rusă, cunoscută pentru realizarea Monumentului Eroilor Aerului din București.

Lidia, fiica lui Nicolae Suhanov, funcționar la primăria orașului, s-a născut în 1885 în orașul Saratov. S-a căsătorit pentru prima oară înainte de Războiul Ruso-Japonez, conflict la care a participat ca infirmieră voluntară la spitale de campanie și a rămas văduvă.^[1]

În această perioadă l-a cunoscut pe generalul Pavel Kotzebue, pe care l-a îngrijit pentru rănile suferite în timpul războiului. Mai târziu, după ce generalul a divorțat, s-a căsătorit cu acesta.^[1]

În 1914 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Moscova, secția sculptură.^[2]

Lidia Kotzebue a participat la mai multe ediții ale Salonului Oficial al Ministerului Artelor, prima expoziție personală fiind realizată în 1926.^[2]

Este cunoscută, în special, pentru realizarea Monumentului Eroilor Aerului din București împreună cu sculptorul Iosif Fekete.

Lidia Kotzebue

75 de ani de la moarte

·         1915: S-a nascut  Elisabeth Schwarzkopf, celebră soprană britanică de origine germană, numită, în 1991, Comandor al Imperiului Britanic de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii;  (d.03.08.2006).

Elisabeth Schwarzkopf

Elisabeth Schwarzkopf la Festivalul Luzern din Lucerna 1948

·         1916: S-a născut actorul american Kirk Douglas (Issur Danielovici Demsky). Kirk Douglas (născut Issur Danielovitch Demsky; n. 9 decembrie 1916, New York, SUA) este un foarte cunoscut și prolific actor, regizor, producător evreu-american de film, unul din puținii supraviețuitori ale „Erei de Aur” a Hollywood-ului. Este tatal actorului si producatorului Michael Douglas. In 1996 i s-a decernat Premiul Oscar pentru întreaga activitate (“Spartacus”, “Champion”) (d.7 Dec 2017).

·         1917: Leo James Rainwater, fizician american (d. 1986)

·         1926: Henry Way Kendall, fizician american (d. 1999)

Valeria Gagealov
Date personale
Născută	9 decembrie 1931 (88 de ani)  Galați, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural (2004)
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1931: Valeria Gagealov (n. 9 decembrie 1931, Galați, România) este o actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce.

BIOGRAFIE

Valeria Gagealov, născută în 1931, la Galați, a urmat cursurile I.A.T.C. între anii 1950-1954.

Scenă și radio

Între anii 1954-2004 interpretează numeroase personaje pe scena Teatrului Național din București. Memorabile sunt rolurile din Oameni și șoareci de John Steinbeck, care s-a jucat timp de 13 ani și Sonia din piesa Camera de alături de Paul Everac, rol pentru care a primit Premiul de creație în 1983.

Totodată, vocea Valeriei Gagealov a fost auzită în zeci de piese de teatru radiofonic.

Film

Din filmografia sa se pot aminti rolurile din Moara cu noroc, Serata, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu, Singurătatea florilor.

Începând cu anul 2001 este societară de onoare a Teatrului Național din București.

Recunoaștere

A fost decorată în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - „Arta Spectacolului”.^[1]

Portretul Valeriei Gagealov a fost reprezentat pe un timbru poștal emis de Romfilatelia în anul 2004 în cadrul emisiunii Stele de aur ale scenei și ecranului, menită să promoveze valorile cultural-artistice românești care au reușit să insufle dragostea pentru teatru și film. Au fost emise atunci 12 timbre poștale dedicate Marilor Actori naționali considerați a face parte din Generația de aur a teatrului și filmului românesc; este vorba de Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Sebastian Papaiani, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma și Olga Tudorache.^[2][3][4]

FILMOGRAFIE

• La Moara cu noroc (1955) - doamna în doliu
• Momente Caragiale - Tren de plăcere (1958)
• Mutter Courage (1962) - Yvette Pottier
• Columna (1968) - dublaj de voce Andrada
• Castelul condamnaților (1970) - bucătăreasa cehă Vlasta (nemenționată)
• Mihai Viteazul (1971) - dublaj de voce
• Serata (1971)
• Un august în flăcări (1973)
• Departe de Tipperary (1973)
• Când trăiești mai adevărat (1974)
• Singurătatea florilor (1975) - Ema
• Mihail, câine de circ (1979) - Mary Emory
• Bietul Ioanide (1980) - dublaj de voce Doamna Lascaris
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
• Ultima noapte de dragoste (1980)
• Promisiuni (1985)

·         1932 - S-a nascut Donald Byrd, trompetist si compozitor american de jazz-rock.

·     1934 - S-a nascut Dame Judi Dench, nascuta Judith Olivia Dench, actrita britanica, detinatoare a unui Oscar pentru interpretare, a unui Glob de aur, precum si a noua premii BAFTA.

Dench la BAFTA, 2007 – foto: ro.wikipedia.org

Dame Judith Olivia “Judi” Dench, (n. 9 decembrie 1934), actriță engleză de teatru, film și televiziune. In adolescenta si-a dorit sa fie pictorita si a urmat cursuri de design. Dupa numai un an a renuntat si s-a inscris la Scoala de Arta Dramatica chiar daca nu era convinsa ca va reusi in cariera de actrita.

A absolvit prima din generatie si a debutat in teatru, unde s-a remarcat prin prestatia deosebita in operele lui Shakespeare, pentru ca in 1958 sa ajunga pe Broadway. In cinematografie si-a facut debutul abia in 1964 in filmul “The third secret”, iar in anii ’80 a jucat si in diverse seriale de televiziune. In 1988, a primit titlul de Doamna a Imperiului Britanic pentru activitatea sa artistica.

·         1934 - S-a nascut Junior Wells (Amos Blackmore), cantaret, muzicutist si compozitor american de blues.
* 1937: Iosif Toth (n. 9 decembrie 1937) este un senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Sălaj pe listele partidului UDMR. În cadrul activității sale parlamentare, Iosif Toth a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Bulgaria, Ungaria, Australia, Republica Islamică Iran, Canada, Republica Franceză-Senat, Republica Libaneză și Regatul Thailanda.

·         1938 - S-a nascut David Houston, cantaret, chitarist si compozitor country american.

·         1940 - S-a nascut Sam Strain, vocalist american (Little Anthony & THe Imperials, O’Jays).

·         1941: S-a nascut Mircea Vaida, poet, eseist şi istoric literar român, nepotul omului politic roman Alexandru Vaida-Voievod.

·         1941 - S–a nascut Beau Bridges, actor american.

·         1943 - S-a nascut Rick Danko, basist, vocalist si compozitor american (The Band).

·         1943 - S-a nascut Kenny Vance, vocalist american (Jay & The Americans).
* 1944: Mircea Axente (n. 9 decembrie 1944^[1], Arad) este un fost fotbalist, arbitru și observator de fotbal român. A evoluat pentru formația FC UTA Arad, cu care a fost campion al României de două ori^[2].

Mircea Axente a dat centrarea decisivă pentru golul cu capul marcat de Florian Dumitrescu în poarta celor de la Feyenoord Rotterdam în egalul istoric de 1-1 obținut în 1970, în urma căruia Feyenoord a fost eliminată din Cupa Campionilor Europeni.^[3]

S-a retras din fotbal în anul 1976 în urma unei accidentări suferite într-un meci cu Dinamo București. După activitatea de fotbalist s-a dedicat arbitrajului și a arbitrat până în anul 1993, atât în Divizia A, cât și în 30 de meciuri internaționale

·         1944 - S-a nascut Shirley Brickley, cantareata americana (Orlons).

·         1944 - S-a nascut Neil Innes, vocalist, chitarist, pianist si compozitor britanic (Bonzo Dog Doo-Dah Band).
* 1946: Florica Duma (n. 9 decembrie 1946, Cărănzel, Bihor - d. 9 mai 2017, Oradea) a fost o cântăreață română de muzică populară din zona Bihorului. Născută la 9 decembrie 1946, în Cărănzel, județul Bihor, Florica Duma a fost atrasă de mică de muzica populară, începând să cânte de la doar 9 ani. La vârsta de 12 ani a obținut primul ei premiu în cadrul unui concurs organizat la Ștei.^[1]

Ulterior, împreună cu ansamblurile artistice de amatori din Bihor a participat la multe turnee peste hotare, dar a avut și numeroase prezențe pe scenele din România, bucurându-se de succes.^[1]

În anii '80, a terminat Facultatea de Științe Economice la Universitatea din Timișoara. Apoi a profesat ca economist și s-a stabilit în Oradea, dar nu a rupt niciodată legătură cu zona natală.^[2]

Florica Duma și-a lansat primul disc în 1970, la vârsta de 24 de ani; au urmat alte cinci discuri înregistrate la Electrecord.^[3]De-a lungul timpului a cules și interpretat peste 150 de melodii populare autentice. A cultivat doina cea „tărăgănată”, dar și cântecele de joc, nuntă și jale. Veselia și stilul său inconfundabil cu triluri ce par să se substituie fluierului sau viorii a fost apreciat atăt de public cât și de specialiști. S-a spus despre ea că „a transformat chiuitul în artă”.^[1]

Cea mai cunoscută și apreciată melodie din repertoriul Floricăi Duma este "Lică Sămădău", inspirată din nuvela Moara cu noroc, scrisă de Ioan Slavici. Alte piese din repertoriul ei sunt: "Bate tare pintenii", "Arunca-m-aș arunca", "Dacă ai noroc și soartă", "Cântec de nuntă", "Ei hai nașule", "Sus opinca dacă poți", "Bună dimineața nană", "Om bogat și om sărac", "Descunună-mă părinte", " Tulai Doamne, Todorut", "Am plecat cu clisa-n straiță".

Artista spunea: „Prietenii mei sunt spectatorii. Pe scenă sunt în al nouălea cer. Publicul pentru mine este al doilea Dumnezeu”.^[4] Florica Duma, Florica Ungur și Florica Bradu erau cunoscute de iubitorii muzicii populare românești ca fiind „Cele trei Florici ale Bihorului”.^[2]

A decedat la 9 mai 2017, în vârstă de 70 de ani, din cauza unei boli nemiloase

Florica Duma

·         1948 - S-a nascut Dennis Dunaway, basist american (Alice Cooper).

·         1949: Alexandru Ciocâlteu, politician român

·         1949: Valentin Marica, scriitor, poet și publicist român

·         1950 - S-a nascut Joan Armatrading, cantareata si compozitoare britanica.

·         1953 : S-a nascut actorul american John Malkovich.

* 1954 - S-a născut Jean-Claude Juncker, politician creștin-democrat luxemburghez, președinte al Comisiei Europene (1 noiembrie 2014 – 30 noiembrie 2019)

Jean-Claude Juncker – foto preluat de pe facebook.com

Jean-Claude Juncker (n. 9 decembrie 1954, Redingen, Luxemburg) este un politician creștin-democrat luxemburghez, prim-ministru al Luxemburgului între 20 ianuarie 1995 și 4 decembrie 2013. La data încetării mandatului său era premierul european cel mai vechi în funcție, aflat la guvernare timp de 18 ani.

În cadrul UE a fost până în 2013 președintele Euro-Grupului, o reuniune a miniștrilor de finanțe din statele care au adoptat moneda euro. Juncker a fost și ministru de finanțe luxemburghez între 1989-1995.

În iulie 2013, ca urmare a unui scandal politic legat de presupusa activitate necontrolată a serviciului secret luxemburghez (SREL), Juncker și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru.

La data de 15 iulie 2014 Juncker a fost ales de Parlamentul European în funcția de președinte al Comisiei Europene. A obținut 422 din cele 729 de voturi exprimate (751 în total), pragul necesar alegerii fiind de 376 de voturi. Și-a început mandatul în data de 1 noiembrie 2014, ca succesor al lui José Manuel Barroso. În data de 27 iunie 2014, în urma alegerilor europarlamentare din 2014, Juncker fusese propus de Consiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

·         1956: Jean-Pierre Thiollet, scriitor francez

·         1956 - S-a nascut Sylvia (Sylvia Kirby Allen), cantareata country americana.
* 1957: Virgil Bercea (n. 9 decembrie 1957, Habic, Mureș) este din 1997 episcop român unit al Episcopiei de Oradea.

Virgil Bercea s-a născut în data de 9 decembrie 1957 în satul Habic, ca fiu al lui Simion Bercea și al Lucreției. Bunica sa a fost sora episcopului Alexandru Todea, conducătorul clandestin Bisericii Române Unite, apoi cardinal. Studiile elementare le-a urmat între anii 1964 și 1972 în satul natal, după care a studiat la liceul din Reghin, între anii 1972 și 1976.

După satisfacerea stagiului militar a urmat cursurile Facultății de Agronomie (1977-1981) din cadrul Institutului Agronomic din Cluj, fiind apoi repartizat ca inginer agronom și cercetător științific la Stațiunea de Cercetări Târgu Mureș, unde a lucrat până în anul 1990.

În timpul facultății a urmat clandestin cursuri de teologie, fiind îndrumat și sprijinit în mod permanent de către episcopul Alexandru Todea. A fost hirotonit apoi ca preot la 9 decembrie 1982, de către Alexandru Todea, unchiul său. Virgil Bercea a desfășurat ca preot o activitate pastorală clandestină în municipiul Târgu Mureș și în împrejurimi.

În perioada 1990-1992 a urmat o specializare în teologie dogmatică la Universitatea Urbaniana din Roma, unde și-a susținut licența. După examenul de licență s-a întors în România, la Blaj, unde a fost numit vicar general și cadru didactic la Academia Teologică.

La 20 iulie 1994 papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Pupiana și episcop-auxiliar al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia. La 8 septembrie 1994 a fost consacrat în Catedrala din Blaj ca episcop auxiliar de către arhiepiscopul Lucian Mureșan, mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, asistat de arhiepiscopul George Guțiu al Episcopiei de Cluj-Gherla și de episcopul Ioan Ploscaru al Episcopiei de Lugoj.

La 6 noiembrie 1996 papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop coadjutor al Eparhiei de Oradea Mare, pentru ca, mai apoi, la 8 iunie 1997, să-i succeadă episcopului Vasile Hossu ca episcop eparhial.

În anul 2003 i-a fost conferit titlul academic de doctor în teologie de către Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma.

La sfârșitul anului 2004, după alegerea lui Traian Băsescu în funcția de președinte al României, a refuzat o distincție conferită de fostul președinte Ion Iliescu în data de 7 februarie 2004.^[1] Refuzul a fost motivat prin faptul că acordarea acestei distincții ar fi fost făcută în scop electoral, în favoarea candidatului Adrian Năstase.

În timpul păstoririi sale Eparhiei de Oradea Mare i-au fost restituite mai multe biserici, palatul episcopal și Catedrala Sf. Nicolae din Oradea, care fuseseră expropriate odată cu instaurarea regimului comunist.

În data de 10 martie 2015 episcopul Bercea a fost trimis în judecată de Serviciul Teritorial Oradea al DNA, sub acuzația de a-l fi mituit pe primarul municipiului Beiuș, de asemenea trimis în judecată.^[2][3] În data de 9 februarie 2017 Curtea de Apel Oradea l-a condamnat pe primarul Adrian Domocoș la 7 ani de închisoare pentru fapte de corupție, iar pe episcopul Bercea l-a achitat în baza art. 16 litera b din codul de procedură penală („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”).^[4] Recursul formulat de DNA urmează să fie judecat de ÎCCJ în data de 30 octombrie 2018.^[5].A fost achitat definitiv, in 14.12.2018, prin sentinta 338 a ICCJ Bucuresti.

Virgil Bercea

·         1957 - S-a nascut Donny Osmond, vocalist si clapar american (Osmonds).
* 1958: Mircea Liviu Goga (n. 9 decembrie 1958, Craiova) este un poet român și un scriitor de literatură științifico-fantastică.

Mircea Liviu Goga a absolvit în 1978 la liceul Tudor Arghezi din Craiova, în 1992 Facultatea de Electrotehnică din Craiova și în 2007 Facultatea de Comunicare și Relații Publice SNSPA din București.^[2]

Din 1990, Mircea Liviu Goga este redactor la Radio Oltenia Craiova, în cadrul departamentului de știri.^[2][4]

La 23 decembrie 1989 a fost unul din cei trei inițiatori ai primului ziar studențesc apărut după revoluție în Craiova, Grai Studențesc. Între 1994-2000 a patronat Jurnalul de Craiova, care a devenit ulterior Jurnalul de Dolj, apoi Jurnalul de Jiu, care a avut un total de 368 de numere publicate.^[2][4]

A publicat mai multe povestiri științifico-fantastice în Jurnalul SF.

În 1988 a debutat cu poezie în volumul colectiv Zboruri lirice.^[4] Au urmat volumele de poezii Jumătate Vidros Ed. MJM Craiova (1999); Cânturile catârului (2010)^[3] și romanul științifico-fantastic Insula pescărușilor (2011).^[2][1] Mircea Liviu Goga este membru al Clubului SF Victor Anestin.^[2]

În 1990 la Editura Labirint, i-a apărut volumul Crucea Sudului care conține povestirile „Regula jocului”, „Visează Gnow-ul”, „August e marți” și „Crucea Sudului”.^[5][6]

În 2013^[7] și 2019, a făcut parte din juriul Premiilor RomCon. În 2019, la Timișoara, juriul a mai fost format din Mircea Opriță (președinte), Daniel Botgros, Doina Roman și Liviu Surugiu

Volume

• Crucea Sudului (colecție de 4 povestiri, 1990)^[6][1]
• Insula pescărușilor (roman SF, 2011)^[1]
• Clinica de psihiatrie (volum de poezie, 2013)^[9]
• A doua Lună a Pământului (volum SF, 2017)^[10]
• Târgu-Jiu '59 (roman, 2018, al cincilea roman din Seria ”România Sub Asediu (RSA)”)^[11]
• Artefactul (colecție de povestiri, 2018)^[12]
• Fiara (colecție de povestiri, 2018)^[1] Conține povestiri ca „Trenul de noapte”, „Triptic”, „Peștele de teracotă”, „Fiara”, „Mușuroiul de furnici”, „Casa trecerii”, „Focul”, „Steaua de veghe”, „August e marți” sau „Visează Gnow-ul”.^[13][14]
• Învățătorul (colecție de povestiri, 2018)^[1] Conține povestiri ca „Mașina de dor”, „Învățătorul”, „Întoarcerea acasă”, „După chipul și asemănarea Ta”, „Crucea Sudului”, „Țara libertății”, „Orașul de la capătul lumii” sau „Vânătorii de grauri”.^[15]
• Noapte cu vampir și steag (2019)^[16][4]
• Pe dealuri cu moartea (volum de poezie, 2019)^[17]

Povestiri SF

• „Mușuroiul de furnici”, povestire, în O planetă numită anticipație, Editura Junimea, 1985, republicată în volumul Fiara din 2018^[1]
• „Învățătorul”, povestire, în Avertisment pentru liniștea planetei, Editura Tineretului, 1985, republicată în volumul Învățătorul din 2018^[1]
• „Adăpost”, povestire, în Cosmos XXI: întîmplări dintr-un univers al păcii, Editura Politică, 1987, antologie de Alexandru Mironov, George Veniamin^[1][18]
• „Triptic”, povestire, în revista Orion, 1, din 1990, republicată în volumul Fiara din 2018^[1]
• „Poporul pierdut”, povestire, în Călătorii în timp, Editura Nemira, 2013, antologie de Antuza Genescu
• „John & John”, povestire, în Xenos. Contact între civilizații, Editura Nemira, 2014, antologie de Antuza Genescu
• „Ghereta”, povestire în Almanah Anticipația 2015^[25][26]
• „Artefactul”, povestire în CPSF Anticipația nr. 25-26, 23 ianuarie 2015^[27] Republicată în volumul omonim de povestiri din 2018.^[12]
• „Repartiția”, povestire în Antologia CSF 2018^[28]
• „Țara libertății” a apărut și în volumul colectiv Ficțiuni Centenare din 2018

Mircea Liviu Goga

* 1965: Gheorghe Mihali (n. 9 decembrie 1965) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994. După retragerea din activitatea de jucător, a devenit antrenor. Printre cluburile pe care le-a pregătit sunt CSM Focșani și "U" Cluj.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

·         1967: Cristian Dan Diaconescu (n. 9 decembrie 1967, Caracal) este un ziarist român, politician, prezentator, fondator al televiziunilor OTV și DDTV. Este absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din București.^[1]. În 2010, el a format Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

Diaconescu a devenit celebru datorită emisiunii Dan Diaconescu Direct de pe OTV și serialului Elodia^[2] care s-a desfășurat în 2008-2009, în timpul căruia avocata cu același nume, dispărută în urma unei presupuse crime, era căutată de autorități și reporterii OTV. Diaconescu a fost reținut în iunie 2010 de Direcția Națională Anticorupție, sub suspiciunea de șantaj. Diaconescu/OTV a fost învinuit de a-i fi cerut bani primarului unei comune din Ardeal, în schimbul nepublicării unor date compromițătoare.^[3]

Diaconescu a fondat, la 29 noiembrie 2010, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, ideea înfințării acestui partid plecând de la un cetățean cu reședința la Cugir. El a activat, în alegerile locale din 2012, promovându-și candidații și criticând pe cei ai partidelor post-decembriste, sub îndemnul "Jos ciocoiul din primărie".

Diaconescu a fost desemnat să candideze pentru un mandat de deputat de Gorj, în colegiul electoral 1, contra-candidatul său fiind premierul de atunci, Victor Ponta. A pierdut alegerile și a ratat intrarea în Parlament la redistribuire. Prin urmare, a anunțat retragerea din politică.

În septembrie 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, fiind susținut de Partidul Poporului - Dan Diaconescu. Ocupă poziția a treia pe buletinul de vot.^[4]

Conform rezultatelor finale ale alegerilor pentru preșidenția României din noiembrie 2014, candidatul Diaconescu, Dan a obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 382.526 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 6 din 14, cumulând circa 4,03% din toate voturile exprimate și validate.

Activitate:

• 1990—1992: șef secție „Curierul Național”
• 1992, premiul Fundației Umaniste „Dan Voiculescu”
• 1992—1995: director general „Jurnalul Național”
• 1992—1996: director Jurnalul SF^[5]
• 1995—2012: director cotidianul „Oglinda”
• 1997—1998, realizator TV „Supernova”
• 1998, premiul „Pamfil Șeicaru”
• 1998—2000, director „Cotidianul”
• 1998—2000, realizator Tele 7 abc
• 1999, premiul pentru talk show de televiziune, Gala APTR
• 1999, premiul pentru televiziune, cotidianul „Dimineața”
• 2000, premiul pentru televiziune, cotidianul „Ultima Oră”
• 2001, premiul „Media 2001”, Radio Brașov
• 2001, premiul pentru cel mai bun talk-show de televiziune, Gala Radio România

În 18 decembrie 2013, Dan Diaconescu și Dorel Petru Pârv au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare iar Mitruș Ghezea la doi ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantajarea lui Ion Moț, fost primar al comunei arădene Zărand și a omului de afaceri Paul Petru Țârdea. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 București a fost contestată. În 4 martie 2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea definitivă a lui Dan Diaconescu la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.^[7][8]. Dan Diaconescu a ieșit din închisoare, înainte de termenul stabilit, pe 28 noiembrie 2017. În schimb nu mai are dreptul de a lucra în jurnalism până pe 4 martie 2025.

·         1968: Ioan Angelo Lupescu (n. 9 decembrie 1968, București), cunoscut și ca Ionuț Lupescu este un fost fotbalist român care a jucat pentru echipa națională a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990 și 1994. După retragerea din activitatea de fotbalist, a încercat pentru o scurtă durată cariera de antrenor, apoi a devenit director general al Federației Române de Fotbal. Din 2012 până în 2018 a ocupat și postul de șef al Comisiei Tehnice a UEFA.^[2] A demisionat la această funcție pentru a candida la președenția Federației Române de Fotbal în aprilie 2018.^[3] În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute în preliminariile Campionatului European și pentru calificarea la turneul final.^[4][5] Este fiul fostului mare jucător Nicolae Lupescu.

* 1970: 1970: Niculina Stoican, interpretă de folclor

* 1972: Varol Amet (n. 9 decembrie 1972) este un deputat român, ales în 2012 din partea minorităților naționale.

* 1979: Erwin Șimșensohn (n. 9 decembrie 1979, Piatra Neamț, România^[3]) este un regizor român de film și teatru și actor de origine evreiască. Acesta activează atât la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București^[4], cât și la Teatrul Evreiesc de Stat din București.

* 1989: Anca Dinicu (n. 9 decembrie 1989, București) este o actriță română. 

• Părinții ei se numesc Constantin și Mariana;
• A absolvit Liceul Teoretic “Elena Cuza” și Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” și are un master în Arta Actorului, la aceeași facultate;
• Când era mică, își dorea să devină musafir, cântăreață sau vânzătoare de mezeluri;
• A debutat la tv la vârsta de opt ani într-un scheci cu doamna Stela Popescu la Televiziunea Română, iar în teatru, în 2012, în spectacolul “Boeing-Boeing”;
• Cu primii bani câștigați și-a cumpărat rechizite;
• În materie de gastronomiei, îi place să mănânce toate mâncărurile pe care nu are voie să le mănânce;
• Pasiunile sale sunt pictura pe sticlă, călătoriile și pescuitul

* 1992: Vasile Soltan (n. 9 decembrie 1992, Măgdăcești) este un fotbalist din Republica Moldova care în prezent evoluează la clubul Academia Chișinău în Divizia Națională, pe postul de mijlocaș.

Decese

·         638: A murit Patriarhul Sergios I (Serghie) al Constantinopolului. Serghie I  a fost Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului din 18 aprilie  610 până la decesul sau. A fost un susținător al împăratului Heraclie, încoronat  în 610 si de asemenea, a jucat un rol important în apărarea Constantinopolului, împotriva atacurilor barbare combinate ale avarilorl  si slave combinate în timpul invaziei lor   în 626.  A promovat monotelismul, întâlnind multă opoziție, în special din partea ierarhilor  calcedonieni, Maxim Mărturisitorul și Sofronie.

·         730: In Batalia de la Marj Ardabil, khazarii condusi de Barjik distrug o armata araba ucigandu-l pe  comandantul acesteia, Jarahibn Abdallah al Hakami.

* 1437: Sigismund de Luxemburg (în maghiară Luxemburgi Zsigmond, în cehă Zikmund Lucemburský) (n. 14 februarie 1368, Nürnberg - d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă) a fost principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. A fost ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, domnind peste 50 de ani. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane.

A fost fiul împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1385 s-a căsătorit cu Maria de Anjou, fiica cea mai mare a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei, care devenise regină la moartea tatălui ei, în 1382. A avut ca urmași o singură fată, Elisabeta, care s-a căsătorit cu Albert V, Duce de Austria, viitorul rege german Albert al II-lea. Neavând moștenitori masculini, dinastia de Luxemburg s-a stins odată cu el.

S-a născut la Nürnberg, ca fiu al împăratului Carol al IV-lea și al Elisabetei de Pomerania. În 1374 i-a fost promisă de soție Maria de Anjou, fiica cea mai vârstnică a regelui Ludovic I al Ungariei și Poloniei. Maria a devenit regină la moartea tatălui ei, în 1382. S-a căsătorit cu Sigismund în 1385, la Zvolen. În anul următor a fost răpită de un clan rival, împreună cu mama ei, care va muri strangulată, se presupune că de oamenii lui Sigismund. În 1387 regina Maria a fost recuperată de la răpitori. A condus Ungaria împreună cu soțul său, până la moartea ei, în împrejurări suspecte, în 1395.

Sigismund renunță la titlul de Elector de Brandenburg în 1387, folosind fondurile astfel obținute pentru a se consacra în întregime funcției de rege al Ungariei. În primii ani ai domniei sale a fost implicat într-o luptă acerbă pentru păstrarea tronului. În 1396 Sigismund inițiază o cruciadă, care se dovedește a fi foarte populară, dar care se sfârșește prin înfrângerea din Bătălia de la Nicopole.

La întoarcere, deoarece poziția sa în Ungaria era periclitată, Sigismund revine în Germania, încercând să obțină succesiunea pe tronul (regal) roman și al Boemiei. La detronarea de pe tronul german a lui Wenceslaus, nu reușește să îl susțină, acesta pierzând tronul în defavoarea lui Rupert de Palatinat. Revenit în Ungaria, este făcut o dată prizonier și destituit de două ori. Organizează o serie de războaie, împotriva lui Ladislau de Napoli, al Republicii Venețiene și împotriva rebelilor ce l-au detronat pe Wenceslaus de pe tronul Boemiei. În 1408 reușește să obțină o victorie importantă împotriva croaților și bosniacilor, înființând cu această ocazie Ordinul Dragonului.

În 1410, la moartea lui Rupert de Palatinat, este ales Rege al Germaniei, ignorând astfel cererea lui Wenceslaus. Alegerea a fost contestată de Jobst de Moravia, dar moartea acestuia un an mai târziu a terminat conflictul, Sigismund fiind reales rege pe data de 21 iulie 1411. Între 1414 și 1418 participă la Conciliul de la Konstanz, care a dus la încheierea Schismei Vestice, dar care, prin arderea pe rug a lui Jan Hus, a dus la izbucnirea Războaielor Husite. La moartea lui Wenceslaus, în 1419, aceste conflicte îl vor împiedica pe Sigismund să fie recunoscut rege al Boemiei de către supușii săi, el fiind considerat de aceștia principalul responsabil de moartea lui Jan Hus.

Reîntors în Ungaria, încearcă să lupte contra turcilor și contra protestanților. Nu reușește să obțină ajutorul Reichstagului în formarea unei armate mercenare, inițial din cauza opoziției orașelor imperiale, iar mai târziu a principalilor principi electori, printre care fostul său aliat Frederic de Hohenzollern, pe care în 1415 îl numise elector de Brandenburg.

În anul 1424 a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu, fapt care a însemnat creșterea puterii economice a orașului.

În 1428 a condus o nouă campanie împotriva turcilor, fără succes, după care, în 1431, ajunge la Milano, unde este încoronat rege al Italiei. În 1433 este încoronat de către papa Eugen al IV-lea împărat al Sfântului Imperiu Roman, după care revine în Boemia, unde a fost recunoscut în 1436.

În 1437 a murit la Znaim și a fost înmormântat la Oradea.

Sigismund

Sigismund, la aproximativ 50 de ani, portret atribuit lui Pisanello. Părinți Carol al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Elisabeta de Pomerania  Frați și surori Margaret of Bohemia, Burgravine of Nuremberg[*] Ana de Bohemia Wenceslaus IV of Bohemia[*] John of Görlitz[*] Catherine of Bohemia[*] Margaret of Bohemia, Queen of Hungary[*] Elisabeth of Bohemia[*]  Căsătorit cu Maria a Ungariei Barbara de Celje Copii Elisabeta de Luxemburg

·         1565: Papa Pius al IV-lea (n. 1499)

·         1641:  A încetat din viaţă Anthonius Van Dyck, pictor flamand, remarcabil portretist al secolului al XVII-lea. Elev al lui Rubens şi stabilit, pentru o vreme, în Anglia, Van Dyck a devenit pictorul aristrocraţiei de la Curtea lui Carol I, influenţând arta engleză a vremii. Printre cele mai cunoscute lucrări ale pictorului se numără: "Încoronarea cu spini", "Portretul lui Carol I, regele Angliei", "Snyders şi soţia sa" (n. 22 martie 1599).

·         1669: A murit Papa Clement al IX-lea (n. 1600). Ales pe 26 iunie 1667, a fost un mediator  în războaiele de succesiune dintre Franța, Spania, Anglia și Olanda si in  pacea  de la Aachen numita si Pacea „Clementina „.

* 1706: Pedro al II-lea (26 aprilie 1648 – 9 decembrie 1706), a fost regent (1668–1683) și al 23-lea (sau 24-lea potrivit unor istoricii) rege al Portugaliei (1683–1706).

Pedro al II-lea

Părinți Ioan al IV-lea al Portugaliei Luisa de Guzman  Frați și surori Teodósio, Prince of Brazil[*] Afonso al VI-lea al Portugaliei Ecaterina de Braganza Joana, Princess of Beira[*]  Căsătorit cu Maria Francisca de Nemours Maria Sofia de Neuburg Copii Isabel Luísa, Prințesă de Beira Ioan al V-lea Francisco, Duce de Beja António Manuel Francisca

* 1806: Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (15 iulie 1750 - 9 decembrie 1806), a fost Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld. Este strămoș al Elisabetei a II-a a Regatului Unit, Albert al II-lea al Belgiei și Simeon B. Sakskoburggotski, fostul țar Simeon al II-lea și prim ministru al Bulgariei.

A fost fiul cel mare al lui Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a soției acestuia, Sophia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel. Franz Frederic și-a succedat tatăl la conducerea ducatului de Saxa-Coburg-Saalfeld după ce acesta a murit în 1800.

Franz Frederic a primit o educație particulară, completă și atentă. Ca rezultat al acestei pregătiri, el a devenit un vast connoisseur. Este considerat cel mai mare colecționar de cărți și ilustrații printre ducii de Saxa-Coburg-Saalfeld (mai târziu Gotha). A pus bazele unei colecții de 300.000 de gravuri în 1775, care poate fi vizitată și astăzi la "Veste Coburg" și a echipat biblioteca de reședință cu o vastă colecție de carte. În 1805 el a cumpărat înapoi Schloss Rosenau ca reședință de vară pentru familia lui; din cauza unei administrări a datoriilor de la tatăl său, Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, proprietatea a trecut în afara familiei.

În Hildburghausen la 6 martie 1776, Franz Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Sophie de Saxa-Hildburghausen, fiica lui Ernst Frederick III Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen. Ea a murit la 28 octombrie 1776 la numai șapte luni după nuntă. Nu au avut copii.

La Ebersdorf la 13 iunie 1777, Franz Frederic s-a căsătorit cu contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf. Cuplul a avut nouă copii dintre care șapte au atins vârsta adultă:

• Sofia de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1778-1835); s-a căsătorit morganatic în 1804 cu contele Emmanuel de Mensdorff-Pouilly (1777-1852)
• Antoinette de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1779-1824); s-a căsătorit în 1798 cu Alexandru de Württemberg. Fiica lor Maria de Württemberg s-a căstorit cu fratele mamei ei, Ernest I.
• Julienne de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1781-1860); s-a căsătorit în 1796 cu Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei (1779-1831). A avut doi copii nelegitimi.
• Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (1784-1844), duce de Saxa-Cobourg-Saalfeld, apoi de Saxa-Cobourg-Gotha. A fost tatăl Prințului Albert, soțul reginei Victoria.
• Ferdinand de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1785-1851); s-a căsătorit în 1816 cu Maria Antonia Koháry (1797-1862). Au fost părinții regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.
• Marie-Louise-Victoria de Saxa Cobourg-Saalfeld (1786-1861); s-a căsătorit în 1803 cu Emich Carl, al 2-lea Prinț de Leiningen (1763-1814), apoi în 1818 cu Prințul Edward Augustus, duce de Kent și Strathearn (1767-1820), al patrulea fiu al Regelui George al III-lea. Ei au fost părinții reginei Victoria a Regatului Unit
• Marianne de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1788-1794)
• Leopold I (1790-1865), primul rege al belgienilor. S-a căsătorit în 1816 cu Prințesa Charlotte Augusta de Wales, fiica regelui George al IV-lea al Regatului Unit. În 1832 s-a recăsătorit cu Prințesa Louise-Marie d’Orléans, fiica regelui Franței Ludovic-Filip. Ei au fost părinții regelui Leopold al II-lea al Belgiei
• Franz Maximilian de Saxa-Cobourg-Saalfeld (1792-1793)

Descendenții lui au condus casele regale din Belgia, Regatul Unit, Portugalia și Bulgaria.

Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld

Părinți Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel  Frați și surori Caroline Ulrike Amalie von Sachsen-Coburg-Saalfeld[*]  Căsătorit cu Prințesa Sophie de Saxa-Hildburghausen Augusta de Reuss-Ebersdorf Copii Prințesa Sofia Frederica, Contesă von Mensdorff-Pouilly Prințesa Antoinette Marea Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Ferdinand Victoria, Ducesă de Kent și Strathearn Leopold I al Belgiei Prințul Franz Maximilian

·         1937: Gustaf Dalén, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1869)

·         1941: Dmitri Merejkovski, scriitor rus, (n. 1865)

·         1946 - A murit fizicianul francez Paul Langevin; a elaborat metoda de obtinere a ultrasunetelor cu ajutorul cuartului piezoelectric (n.23.01.1872).

·         1963: Teofil T. Vescan, fizician și pedagog român (n. 1913)

·      1971:   Tit Simedrea (n. 4 septembrie 1886, Naipu, jud. Giurgiu — d. 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica) a fost un cleric ortodox român. Născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din București, la Facultatea de Drept din Iași și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923.

După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „Târgovișteanul”. Pe data de 11 decembrie1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava).

Născut Teodor Simedrea, la 4 septembrie 1886, în localitatea Naipu, din actuala comună Ghimpați, a studiat la Seminarul Nifon, apoi la Facultatea de Teologie din București, la Facultatea de Drept din Iași și a continuat studii de specializare în teologie la Montpellier și la Paris, în perioada 1922 - 1923.

După ce a devenit văduv, a fost călugărit în 1924, la Mănăstirea Cernica sub numele de Tit, și hirotesit arhimandrit. Între 1926 și 1935 a fost arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu numele „Târgovișteanul”. Pe data de 11 decembrie 1935, a fost înscăunat Episcop al Hotinului, fiind ulterior ales mitropolit al Bucovinei (data alegerii a fost 13 iunie 1940, înscăunarea având loc numai la 25 martie 1941, la Suceava).

Retras la 30 iunie? 1945 și stabilit la schitul Darvari din București și mănăstirea Cernica, a decedat la 9 decembrie 1971, la mănăstirea Cernica.

*1987: Ernst August al IV-lea, Prinț de Hanovra, Prinț Ereditar de Brunswick, Prinț al Marii Britanii și Irlandei (germană Ernst August Prinz von Hannover; 18 martie 1914 – 9 decembrie 1987) a fost șeful Casei de Hanovra din 1953 până la moartea sa.

El a fost fiul cel mare al lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick și a Prințesei Victoria Luise a Prusiei, copilul cel mic și singura fiică a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.

La naștere a primit titlul de Prinț Ereditar de Brunswick și la scurt timp pe cel de Prinț al Marii Britanii și a Irlandei, titlu acordat de regele George al V-lea al Regatului Unit,^[1] și moștenitor al titlurilor de Duce de Cumberland și Teviotdale și Conte de Armagh. Titlurile sale au fost suspendate în conformitate cu Actul Privării Titlurilor din 1917.

Botezul lui Ernst August din vara anului 1914 a fost ultima mare întâlnire a monarhilor europeni înainte se izbucnirea Primului Război Mondial. Printre nașii săi se includ: împăratul Wilhelm al II-lea și împărăteasa Augusta Viktoria, bunicii materni; Ducele și Ducesa de Cumberland, bunicii paterni; George al V-lea al Regatului Unit, Franz Joseph I al Austriei, Nicolae al II-lea al Rusiei, Ludwig al III-lea al Bavariei, Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Prințul Adalbert al Prusiei, Prințul Oskar al Prusiei, Prințul Maximilian de Baden și regimentul 1 regal de cavalerie grea.

El și-a pierdut titlurile la vârsta de patru ani, când tatăl său a abdicat în 1918. După decesul tatălui său în 1953, el a devenit șeful Casei de Hanovra.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial el a luptat pe frontul rus ca Oberleutnant sub comanda generalului Erich Hoepner. A fost rănit grav în apropiere de Charkov în primăvara anului 1943. După complotul din 20 iulie din 1944 a fost arestat timp de câteva săptămâni la Berlin de Gestapo.

La 5 septembrie 1951, Ernest Augustus s-a căsătorit cu Prințesa Ortrud de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1925–80).^[2] La nuntă au participat multe figuri importante ale timpurilor, inclusiv sora lui, regina Frederica, și soțul ei, regele Paul I al Greciei, șefii caselor de Saxonia, Hesse, Mecklenburg, Oldenburg și Baden.^[2] Ceremonia căsătoriei a fost urmată de o recepție la Herrenhausen, doar o parte a fostului palat Hanovra încă intact (restul a fost incendiat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).^[2]

Prințesa Ortrud a murit în 1980. Ernest Augustus s-a căsătorit din nou în 1981, la vârsta de 67 de ani, cu contesa Monika de Solms-Laubach (n. 1929).

Copii lui cu prima soție sunt:

• Prințesa Marie de Hanovra (n. 1952), căsătorită cu contele Michael de Hochberg; au copii.
• Prințul Ernst August de Hanovra (n. 1954), căsătorit prima dată cu Chantal Hochuli cu care a avut copii; a doua oară s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Monaco cu care are o fiică.
• Prințul Ludwig Rudolph de Hanovra (1955–1988), căsătorit cu contesa Isabelle de Thurn și Valsassina-Como-Vercelli (1962–1988) cu care a avut un singur fiu. Ludwig s-a sinucis la scurt timp după ce a descoperit corpul soției sale, care a murit din cauza unei supradoze de droguri.
• Prințesa Olga Sophie Charlotte Anna de Hanovra (n. 1958)
• Prințesa Alexandra Irene de Hanovra (n. 1959), căsătorită cu Andreas, al 8-lea Prinț de Leiningen; au copii.
• Prințul Heinrich Julius de Hanovra (n. 1961), căsătorit cu Thyra von Westernhagen cu care are copii (inclusiv un fiu, Albert, născut de cea de-a 138-a comemorare a decesului strămoșului său, Prințul Albert de Saxa-Coburg-Gotha.

Ernest Augustus al IV-lea

Prinț de Hanovra Prinț Ereditar de Brunswick

Părinți Ernest Augustus, Duce de Brunswick Prințesa Victoria Luise a Prusiei  Frați și surori Frederica de Hanovra Prince Welf Henry of Hanover[*] Prințul George William de Hanovra Prince Christian Oscar of Hanover[*]  Căsătorit cu Prințesa Ortrud de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (c.1951–1980) Contesa Monika de Solms-Laubach (c.1981-1987) Copii Marie, Contesă de Hochberg Ernest Augustus al V-lea Prințul Louis Rudolph Prințesa Olga Alexandra, Prințesă de Leiningen Prințul Heinrich Julius

·         1996: A decedat Mary Leakey (n. 6 februarie 1913) născută Mary Douglas Nicol, antropolog și paleontolog britanic care a făcut câteva descoperiri importante în acest domeniu pe continentul african, alături de soțul său, Louis Leakey.

·         2007:  A decedat  Cristian Iordănescu, avocat, decan al Baroului Bucuresti.

·         2010: A încetat din viaţă saxofonistul american de jazz James Moody, un maestru al improvizaţiei, celebru pentru compoziţia “Moody’s Mood for Love”. În 2007 a fost recompensat de Kennedy Center din Washington cu distincţia Living Jazz Legend Award; (n. 26 martie 1925).

Sari la navigareSari la căutare

Ion Butmalai
Date personale
Născut	9 octombrie 1964 Tigheci, Leova, RSSM, URSS
Decedat	9 decembrie 2014 (50 de ani) Cahul, Republica Moldova
Cauza decesului	sinucidere
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 2009 – 2014
Secretar Comisia Parlamentară Securitate Națională Apărare și Ordine Publică
În funcție 2009 – 2014
Vicepreședinte al raionului Cahul
În funcție 2007 – 2008
Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova
Alte afilieri	Coaliția Pro-Europeană (2013–2014) Alianța pentru Integrare Europeană (2009–2013)
Rezidență	Cahul
Profesie	Jurist
Modifică date / text

* 2014: Ion Butmalai (n. 9 octombrie 1964, Tigheci, Leova - d. 9 decembrie 2014, Cahul^[1]) a fost un politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2014, membru al fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ion Butmalai s-a născut pe 9 octombrie 1964, în satul Tigheci, raionul Leova, RSS Moldovenească, Uniunea Sovietică. În 1982–1984 a satisfăcut serviciul militar în termen în cadrul trupelor de grăniceri. În 1984–1985 a fost polițist-șofer la Comisariatul de Poliție din Leova. Între 1985–1987 a studiat la Școala medie specială a MAI al URSS din orașul Oriol, RSFS Rusă, URSS, la specialitatea – JURIST, specializarea – Practica Administrativă a Poliției Auto de Stat. Din 1991 până în 1996 a studiat la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a MAI, din orașul Chișinău, Republica Moldova, specialitatea – JURIST, specializarea – Practica și Serviciul de Administrare în OAI, Masterat – drept penal.^[2]

Între anii 1987-2007, Ion Butmalai a activat la OAI, MAI în calitate de Inspector, apoi Inspector superior a Inspectoratului Auto de Stat, Inspector superior și Șef al Secției examinare și evidență transport Cahul a Ministerului Dezvoltării informaționale, Inspector superior în cadrul Direcției Generale înmatriculare transport și examinarea conducătorilor auto, Șeful poliției municipale a Comisariatului raional de poliție Cahul MAI.^[2]

În 1992, prin decretul președintelui de atunci Mircea Snegur, a a fost decorat cu „Medalia Meritul Militar”.^[3]

Între 2007 și 2008 a fost vicepreședinte al raionului Cahul. Din 2008 până în 2014 a fost membru al Consiliului Politic Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Din 2009 până în 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a și a XIX-a, Secretar Comisia Parlamentară Securitate Națională Apărare și Ordine Publică.^[2]

După ce a fost deputat în fracțiunea PLDM între 2009 și 2014, membru constant al coalițiilor de guvernare pro-europene din Republica Moldova, pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova Ion Butmalai nu a fost inclus pe lista electorală a candidaților în deputați a PLDM. Atunci, pe 9 octombrie 2014, Ion Butmalai a declarat că a fost exclus de pe lista PLDM la comanda lui Vlad Plahotniuc.^[4]

Pe 9 decembrie 2014, în jurul orei 12:00, Ion Butmalai a fost găsit de către soția sa împușcat mortal, în piept, din propria armă deținută legal, în garajul domiciliului său din Cahul.^[5][6] Se cunoaște că ar fi lăsat în urmă un bilet de adio datat din 9 decembrie 2014, ora 8:50, în care îi învinuiește în moartea sa pe Vlad Filat (președintele PLDM), Vlad Plahotniuc (prim-vicepreședintele PDM), Valeriu Streleț (prim-vicepreședinte PLDM), Liliana Palihovici (vicepreședinte PLDM), Vadim Pistrinciuc (vicepreședinte PLDM), Victor Roșca (secretar general al PLDM).^[7] A fost înmormântat cu onoruri militare pe 11 decembrie.

Ion Butmalai era căsătorit și avea doi băieți de 24 și 16 ani

* 2015: Gheorghe Gruia Marinescu (n. 2 octombrie 1940, București - d. 9 decembrie 2015, Mexico City) a fost un handbalist român, care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României. Gruia a fost campion mondial în 1964, în Cehoslovacia, și în 1970, în Franța, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, și campion european cu Steaua, în 1968. A fost de opt ori campion al României cu Steaua, în anii 1963, 1967, 1968, 1969, 1970, 1971, 1972 și 1973.

Gruia a fost unul dintre handbaliștii care nu au trecut prin filiera clasică de selecție, juniori – tineret – seniori. A fost selecționat după ce a fost văzut întâmplător jucând volei la echipa Steaua București. După trei luni de instruire intensivă a debutat în Divizia A și, după un tur de campionat, a fost cooptat direct în lotul național de seniori. În 1978, el a plecat în Mexic, contribuind semnificativ la dezvoltarea handbalului din această țară. În anul 1992, a fost numit de către IHF drept „cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor”.^[1]

A decedat la 9 decembrie 2015, în Ciudad de México, în urma unui atac de cord.^[2] Federația Română de Handbal a decis ca, printr-o ceremonie specială din ianuarie 2016, să retragă definitiv din naționala României tricoul cu numărul 10 purtat de handbalist

Gheorghe Gruia

* 2018: Riccardo Giacconi, fizician american de origine italiană, laureat Nobel (n. 1931)

Marie Fredriksson
Marie Fredriksson
Date personale
Nume la naștere	Gun-Marie Fredriksson
Născută	30 mai 1958[1][2]  Össjö[*], Suedia[3]
Decedată	9 decembrie 2019 (61 de ani)[4][5]  Djursholm, Suedia
Cauza decesului	cauze naturale (cancer al creierului[*][6][7][8][9])
Căsătorită cu	Mikael Bolyos[*] (1994–2019)[10]
Număr de copii	2[11]
Cetățenie	Suedia
Ocupație	cântăreață textier[*] pianistă chitaristă recording artist[*]
Activitate
Gen muzical	pop
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	pian voce[*] chitară
Ani de activitate	1975–2019
Case de discuri	EMI[*]
Colaborare cu	Roxette
Premii	H. M. The King's Medal[*]
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

* 2019: Marie Fredriksson ( audio (ajutor·info); n. Gun-Marie Fredriksson; n. 30 mai 1958,^[1][2] Össjö[*], Suedia^[3] – d. 9 decembrie 2019,^[4][5] Djursholm, Suedia) a fost o cântăreață, cantautoare și pianistă suedeză de muzică pop, cunoscută mai ales datorită evoluției sale în formația pop rock Roxette, pe care a fondat-o împreună cu Per Gessle în anul 1986. Formația Roxette a câștigat faima internațională la sfârșitul anilor 1980 - începutul anilor 1990 cu un total de șase hituri în top 10 din Statele Unite, cum ar fi „It Must Have Been Love”, „Listen to Your Heart”, „The Look”, „Joyride” și „Dangerous”.

Marie Fredriksson în 1987

Marie Fredriksson evoluând cu Roxette în 2001

Marie Fredriksson (Halmstad, 14 august 2010)

DISCOGRAFIE

Aceasta e lista lansărilor Mariei Fredriksson.

Pentru discografia ei ca membră a formației Roxette, vedeți Discografia formației Roxette.

Albume

An	Album	Poziții în topuri		Certificări
		SWE [12]	NOR [13]
1984	Het vind	20	–
1985	Den sjunde vågen	6	–
1987	Efter stormen	1	–
1992	Den ständiga resan	1	17
1996	I en tid som vår	2	–
2004	The Change	1	–
2006	Min bäste vän (cover songs)	3	–
2013	Nu!	6	–

Albume compilație

An	Album	Poziții în topuri		Certificări
		SWE [12]	NOR [13]
2000	Äntligen – Marie Fredrikssons bästa 1984–2000	1	6
2002	Kärlekens guld (6-CD Box)	–	–
2007	Tid för tystnad – Marie Fredrikssons ballader	32	–

Joint albums

An	Album	Poziții în topuri		Certificări
		SWE [12]	NOR [13]
2007	A Family Affair (Mikael Bolyos featuring Marie Fredriksson & Mats Ronander	–	–

Single-uri

An	Single	Poziții	Album
		SWE [12]
1984	"Ännu doftar kärlek"	18
1984	"Het vind"	–
1985	"Den bästa dagen"	–
1986	"Silver i din hand"	–
1987	"Efter stormen"	7
1989	"Sparvöga"	6
1992	"Så länge det lyser mittemot"	–
	"Mellan sommar och höst"	–
1996	"Tro"	8
	"I en tid som vår"	–
1997	"Alla mina bästa år" (Frida & Marie Fredriksson)	54
	"Ber bara en gång"	–
2000	"Äntligen"	34
	"Det som var nu" (with Patrik Isaksson)	59
2004	"2nd Chance"	8
	"All About You"	–
2005	"A Table in the Sun"	–
2006	"Sommaräng"	21
	"Ingen kommer undan politiken"	–
2007	"Ordet är farväl"	21
2008	"Där du andas"	1
2009	"Where Your Love Lives" (English version for "Där du andas")	–
2013	"Kom vila hos mig"	–	Nu!

Sărbători

·         Zamislirea Sfintei Fecioare Maria de câtre Sf. Ana; Sf Prorocita Ana, mama Prorocului Samuel (calendar creștin-ortodox)

Sfinții și drepții Ioachim și Ana - foto: viecontemplative.saintefamille.fr

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie.

* Ziua internaţională împotriva corupţiei

Instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2003, Ziua internaţională împotriva corupţiei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 decembrie.

Semnată de ţara noastră la 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.

Declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing (R.P. Chineză), îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei internaţionale împotriva corupţiei.

* Ziua internaţională de comemorare a victimelor crimei de genocid şi pentru prevenirea acestei crime

Ziua internaţională de comemorare a victimelor crimei de genocid şi pentru prevenirea acestei crime este marcată, anual, la 9 decembrie.

A fost instituită la 11 septembrie 2015, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, 9 decembrie fiind data la care, în 1948, a fost adoptată Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, conform www.un.org.

Convenţia amintită defineşte genocidul drept “oricare dintre următoarele fapte, comise cu intenţia de a distruge, total sau parţial, un grup naţional, etnic, rasial sau religios … “, incluzând: omorârea membrilor grupului; lezarea gravă, fizică sau psihică, a membrilor grupului; intervenţia deliberată asupra condiţiilor de viaţă ale grupului, cu scopul de a-l distruge, total sau parţial; implementarea unor măsuri menite să prevină naşterile în interiorul grupului; transferul forţat al copiilor dintr-un grup într-un alt grup.

RELIGIE ORTODOXĂ

Zamislirea Sfintei Fecioare Maria de câtre Sf. Ana; 

Sf Prorocita Ana, mama Prorocului Samuel, Dezlegare la pește

Zamislirea Sfintei Fecioare Maria de câtre Sf. Ana

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Și pregătească biserică însuflețită și casă sfântă spre sălășluire Lui, trimițând pe îngerii Lui către drepții Ioachim și Ana – din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup – mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească nașterea Fecioarei.

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

• • 

    Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

    Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vrând să-Și pregătească biserică însuflețită și casă sfântă spre sălășluire Lui, trimițând pe îngerii Lui către Sfinții și drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana ‒ din care a voit să iasă Maica Sa cea după trup ‒, mai înainte a vestit zămislirea celei neroditoare, ca să adeverească nașterea Fecioarei.

Sfânta Fecioară Maria s-a zămislit și s-a născut, nu după cum zic unii, la șapte luni sau fără de bărbat, ci la nouă luni și din unire cu bărbat. Căci numai Hristos S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, în chip negrăit și netâlcuit, precum știe singur El, fără voie trupească. El fiind desăvârșit Dumnezeu, toate ale iconomiei Lui celei după trup le-a luat asupră-Și desăvârșit, precum a zidit și a plăsmuit firea oamenilor din început. Deci, ziua aceasta o prăznuim, ca una în care se face pomenirea veștii date de înger Sfintei Ana căreia i-a vestit sfânta zămislire a Preacuratei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri săvârșindu-le Dumnezeu, din nimic le-a înființat pe toate, făcând pântecele cel sterp întru aducere de rod, iar pe cea care a trăit în viața sa fără copii a făcut-o maică născătoare de copii, cu preaslăvire dăruind-o ca un sfârșit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însuși Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naștere a lumii; căci a binevoit ca părinții cei înțelepți și mijlocitori ai oamenilor să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărâtă și aleasă.

Se săvârșește acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu, care este în Svorani, aproape de sfânta ei biserică.

Despre această zămislire să se caute istoria, în luna septembrie, în ziua a noua, la viața Sfinților și drepților dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana. Acolo s-a scris mai pe larg despre părinții cei ce au zămislit-o și despre fiica lor. Cine va voi, poate să o citească, căci cuviincioasă este pentru praznicul de acum.

Sf Prorocita Ana, mama Prorocului Samuel

Sfânta Ana, mama prorocului Samuel ‒ drumul spre sfințenie

• • 

    Sfânta Ana, mama prorocului Samuel ‒ drumul spre sfințenie

    Sfânta Ana, mama prorocului Samuel ‒ drumul spre sfințenie

Văzând-o Dumnezeu cum se roagă, i-a spus că îi va da rod un fiu, făcându-i cunoscut chiar şi numele acestuia. Aşa a născut fericita pe Prorocul Samuel, mulţumind cu bucurie Domnului, iar când acesta a mai crescut, i-a făcut haine preoţeşti şi l-a dat lui Eli preotul, în casa lui Dumnezeu, pentru a împlini făgăduinţa, căci Domnul i-a dat în loc trei fete şi trei feciori.

Fericita prorociţă Ana, originară din Armatem, era stearpă, aşa că bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe nume Fenana, aceasta din urmă zămislindu-i copii. Pe lângă durerea sfintei de a nu putea da naştere, a mai venit astfel şi durerea defăimării ei de către bărbatul ei şi soţia cea de-a doua, precum şi de către cunoscuţi.

Mergând prorociţa cu bărbatul ei în Silom, pentru a aduce jertfe Domnului prin mâna preotului Eli, după ce s-au săvârşit jertfele nu a primit decât o parte, neavând copii, şi mâhnindu-se, a rămas singură în casa Domnului, pentru a se ruga să aibă rod pântecele ei.

Văzând-o Dumnezeu cum se roagă, i-a spus că îi va da rod un fiu, făcându-i cunoscut chiar şi numele acestuia. Aşa a născut fericita pe Prorocul Samuel, mulţumind cu bucurie Domnului, iar când acesta a mai crescut, i-a făcut haine preoţeşti şi l-a dat lui Eli preotul, în casa lui Dumnezeu, pentru a împlini făgăduinţa, căci Domnul i-a dat în loc trei fete şi trei feciori.

Mult a mulţumit sfânta în casa Domnului, căci iată, avea şapte copii, pe când Fenana, soţia cea de-a doua a bărbatului ei, rămăsese stearpă după ce dăduse naştere la cinci prunci. După multă laudă, aşadar, şi vreme îndelungată, Sfânta Ana şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.  

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   GUSTĂRI

Peşte pescăresc

 750 g. crap,

 3 linguri ulei,

 2 cepe,

 4-5 căţei usturoi

 1/4 linguriţă cimbru pisat,

 2-3 linguri bulion,

 1 ½ pahar apă,

 un vârf cuţit zahăr,

 sare

Peştele proaspăt sau dezgheţat se taie în bucăţi nu prea mari, se sărează şi se lasă să stea într-un vas acoperit până se prepară următorul sos: se pune într-o cratiţă ceapa tăiată mărunt, se toarnă apa şi se lasă să fiarbă la foc mic 10-15 minute, apoi se adaugă uleiul, zahărul, usturoiul bine strivit, cimbrul şi bulionul. După ce dă un clocot-două, se pun bucăţile de peşte, se potriveşte de sare şi se lasă să fiarbă acoperit, la foc foarte mic sau în cuptor până când scade bine sosul.

 

B.   SALATE

Salată de cod

cod 1.2 kg
ceapă 150 g
morcovi 100 g
ţelina 100 g
cartofi 1.2 kg
mazăre verde (conservă) 200 g
fasole verde (conservă) 200 g
gogoşari în oţet 200 g
castraveţi în oţet 200 g
maioneză de post 1 kg
sare

Morcovii, ţelina şi ceapa se pun la fiert în apă cu sare. După ce au fiert 45 minute se adugă peştele, care se fierbe 15 minute, se ia de pe foc, se lasă să se răcească, se dezosează şi se rupe în bucăţi mici. Morcovii şi ţelina se scot din apă şi se taie cuburi. Cartofii se fierb în apă cu sare, se curăţă şi se taie cuburi, fasolea se taie bucăţi de 2-3 cm, mazărea se scurge bine, iar gogoşarii şi castraveţii se taie cuburi. Se amestecă totul, împreună cu două treimi din maioneza de post, se aranjează salata pe un platou şi se decorează cu restul de maioneză de post.

 

C.   SOSURI

Sos pescăresc

Se pune într-o cratiţă ceapa tăiată mărunt, se toarnă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic 10-15 minute, apoi se adaugă uleiul, zahărul, usturoiul bine strivit, cimbrul şi bulionul. După ce dă un clocot-două, e gata!

 

D.   BORŞURI

Ciorbă de peşte

- peşte mic de baltă (orice) 3 kg,
- peşte mare (capete şi cozi de somn sau somon, ştiucă, crap etc.)
-ţelină
-gulie
-morcov
-ceapă
-praz
-păstrânac
-pătrunjel
-frunze leuştean
-frunze pătrunjel
-borş
-sare
-piper
-vegeta

Se fierbe peştele mic în apă fără sare până se face zdrenţe, după care se strecoară şi se aruncă peştele păstrându-se zeama. Se taie zarzavatul cubuleţe şi se pune la fiert în zeama strecurată de peşte până fierbe. Se adaugă borşul (1/3 borş din cantitatea de zeamă de peşte) şi se dau câteva clocote. Se reglează cu condimente după gust. Se introduce peştele mare şi se lasă la fiert max 7 min să se păstreze bucăţile întregi. Se adaugă frunzele de leuştean şi de pătrunjel şi se mai dă un clocot.

 

E.   MÂNCĂRURI

File de macrou în sos de roşii

-5 bucăţi file de macrou (poate fi şi congelat)
-3 linguri bulion sau 300 ml suc de roşii
-ulei de măsline
-o ceapă
-condimente (cimbru,piper,ienibahar boabe,pătrunjel,praf usturoi,delikat)

Într-o tavă aşezăm peştele, turnăm puţin ulei de măsline apoi adăugăm sucul de roşii sau bulionul diluat în apă în care am pus şi condimentele.

Tăiem ceapa şi presărăm deasupra, acoperim tava cu folie şi dăm la cuptor.

Înainte de a scoate peştele din cuptor cu 5-7 minute luăm folia de deasupra ca să se rumenească puţin.

Dacă peştele e congelat, trebuie ţinut în cuptor cam 30-40 minute.
Dacă e proaspăt îl ţinem 20-25 minute.

 

F.   DULCIURI

Delicioasa cu mere

Aluat:
12 linguri de zahăr
12 linguri de ulei
12 linguri de apă
1 plic de bicarbonat
1 căniţă de cafea cu suc de roşii
făină cât cuprinde
1 praf de sare

Umplutura:
10 mere rase cu coajă
1 zahăr vanilat
1 lingură de scorţişoară în pudră
8 linguri de zahăr

Se amestecă zahărul cu apa, cu sarea şi uleiul. Separat, peste bicarbonat, punem sucul de roşii şi amestecăm. Vărsăm aceasta peste compoziţie, adăugăm faina, formăm un aluat care să nu se lipească. Pe puţină făină, întindem 2 foi. Aşezăm prima foaie în tava neunsă, înţepăm cu o furculiţă şi depunem umplutura. Acoperim cu a doua foaie, dăm la cuptor la 180 grade C cam 15-20 de minute. Verificăm coptura cu scobitoarea.

Lăsăm să se răcească, presărăm zahăr pudră şi scorţişoară.

 

 MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

FLORICA DUMA

Sari la navigareSari la căutare

Florica Duma
Date personale
Născută	9 decembrie 1946  Cărănzel, Lăzăreni, Bihor, România
Decedată	9 mai 2017 (70 de ani)  Oradea, România
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Gen muzical	Muzică populară românească
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1972 - 2017
Case de discuri	Electrecord
Colaborare cu	Florica Ungur, Florica Bradu, Florica Zaha
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Florica Duma (n. 9 decembrie 1946, Cărănzel, Bihor – d. 9 mai 2017, Oradea) a fost o cântăreață română de muzică populară din zona Bihorului (Crișana).

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Discografie
• 3Note
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Născută la 9 decembrie 1946, în Cărănzel, județul Bihor, Florica Duma a fost atrasă de mică de muzica populară, începând să cânte de la doar 9 ani. La vârsta de 12 ani a obținut primul ei premiu în cadrul unui concurs organizat la Ștei.^[1]

Ulterior, împreună cu ansamblurile artistice de amatori din Bihor a participat la multe turnee peste hotare, dar a avut și numeroase prezențe pe scenele din România, bucurându-se de succes.^[1]

În anii '80, a terminat Facultatea de Științe Economice la Universitatea din Timișoara. Apoi a profesat ca economist și s-a stabilit în Oradea, dar nu a rupt niciodată legătură cu zona natală.^[2]

Florica Duma și-a lansat primul disc în 1970, la vârsta de 24 de ani; au urmat alte cinci discuri înregistrate la Electrecord.^[3] De-a lungul timpului a cules și interpretat peste 150 de melodii populare autentice. A cultivat doina cea „tărăgănată”, dar și cântecele de joc, nuntă și jale. Veselia și stilul său inconfundabil cu triluri ce par să se substituie fluierului sau viorii a fost apreciat atăt de public cât și de specialiști. S-a spus despre ea că „a transformat chiuitul în artă”.^[1]

Cea mai cunoscută și apreciată melodie din repertoriul Floricăi Duma este "Lică Sămădău", inspirată din nuvela Moara cu noroc, scrisă de Ioan Slavici. Alte piese cunoscute din repertoriul ei sunt: "Descunună-mă părinte", "Arunca-m-aș arunca", "Lume, păcătoasă ești", "Măi bădiță, tu erai", "De-aș ști că mă duc în Rai", "Sus opincă dacă poți", "Fetele din Lăzăreni", "Spune-mi bade și te joară", "Dragostile cele mari", "Nici jendarii nu te leagă", "Am plecat cu clisa-n straiță", "Haida și mă ia la joc", "Ceasul", ”Trage mândră la teleagă”, "Te-oi crăpa lume cu dor" etc.

Artista spunea: „Prietenii mei sunt spectatorii. Pe scenă sunt în al nouălea cer. Publicul pentru mine este al doilea Dumnezeu”.^[4] Florica Duma, Florica Ungur și Florica Bradu erau cunoscute de iubitorii muzicii populare românești ca fiind „Cele trei Florici ale Bihorului”.^[2]

A decedat la 9 mai 2017, în vârstă de 70 de ani, din cauza unei boli nemiloase.^[5]

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Anul lansării	Titlul albumului	propriu / colectiv	Melodii aflate în material discografic	Durata înregistrării	Orchestra	Casa de producție	Număr de catalog
1972	Măi bădiță, tu erai	propriu	Măi bădiță, tu erai M-o cerut badea la jocu Taie, bade, pădurea Bat-o focu, cetera	2:30 2:25 2:55 1:25	Orchestra de muzică populară a Radioteleviziunii Dirijor: George Vancu Înregistrări Radio	Electrecord	45-EPC 10.280
1975	Fetele din Lăzăreni	propriu	Fetele din Lăzăreni Fecioru care-i fecior Crâșmăriță, crâșmăriță Cât oi trăi ș-oi fi fată Ploaie, ploaie. ploaie mare Dă cu cizma, bat-o pita M-o făcut maica-n Bihor Miercurea-i târg la Ceica La Lupoaia-ntre hotare Când aud că-i nuntă-n sat De-aș ști că m-oi duce-n rai Măi fată cu doi părinți	2:50 2:30 3:07 3:00 2:36 2:16 2:40 1:57 3:25 3:08 2:55 3:14	Orchestra George Vancu	Electrecord	STM-EPE 01102
1976	Ensemble Folkloriques Crișana	colectiv	3. Trăgănar-aș trăgăna	2:40	Orchestra ansamblului „Crișana” a Filarmonicii de Stat din Oradea Dirijor: Alexandru Viman	Electrecord	STM-EPE 01216
1977	Mândră floare din Bihor	propriu	Luni îi târgul din Oradea Jucați picioare, jucați Cine are mamă și tată Gura mea-i pahar de iagă Fericită-i măicuța Fecioraș ca prin Drăgești Mândră floare din Bihor Dragă i-am fost eu badii Măi bădiță, pup de floare Faceți-mi loc, măi nuntași Sapă, sapă, săpătoare Haida și mă ia la joc	2:25 3:13 2:18 3:25 3:07 3:17 3:30 2:25 2:36 3:05 2:45 4:25	Orchestra George Vancu	Electrecord	STM-EPE 01369
1978	Nuntă la români: Bihor	colectiv	10c. Ia-ți mireasă ziua bună 11c. Faceți-mi oleacă loc	1:40 2:30	Orchestra „Crișana” din Oradea Dirijor: Gheorghe Rada	Electrecord	STM-EPE 01482/01483
1978	Interpreți de muzică populară bihoreană	colectiv	11. Luni îi târgul din Oradea 12. Jucați picioare, jucați 13. Fecioraș ca prin Drăgești	2:25 3:13 3:17	Orchestra George Vancu	Electrecord	STC 0075
1980	Interpreți bihoreni (3)	colectiv	9. Luni îi târgul din Oradea 10. Jucați picioare, jucați 11. Cine are mamă și tată 12. Fecioraș ca prin Drăgești 13. Mândră floare din Bihor 14. Dragă i-am fost eu badii 15. Măi bădiță, pup de floare 16. Faceți-mi loc, măi nuntași	2:25 3:13 2:18 3:17 3:30 2:25 2:36 3:05	Orchestra George Vancu	Electrecord	STC 00162
1982	Pe Dealul Bihării-n sus	propriu	Mărie din Șiria Bate vântul florile Pe Dealul Bihării-n sus Vai de mine, multe știu Dalbă fată de măritu Tot am băut câte-o țâră Cântă, cântă, Crișule Mândră floare-i norocul Foaie roșie de sânge Joacă bade, nu te face Spune-mi bade și te joară Ai lume și iar lume Măi bădiță pentru tine	2:26 2:41 3:43 1:51 2:24 3:25 2:08 2:40 2:20 1:16 2:51 3:43 2:50	Orchestra George Vancu	Electrecord	ST-EPE 01962
1986	Bade, cărările noastre	propriu	Cine dragostea și-o lasă Când treci bade pe la noi Fetele de la Vașcău Bade c-al meu nu mai vezi Bade, cărările noastre Ruptu-mi-s-o cizma mea Spune-mi bade, când te-nsori Pădurar cu clopul verde M-o mânat maica la vie Mare-i Crișul la Tinca Satul meu, oamenii mei Gorunul horit de jale		Orchestra George Mițin Vărieșescu	Electrecord	ST-EPE 03029
1987	Jocuri populare românești - Danses de Roumanie	colectiv	6. Țura fetelor (Poarga)	3:43	Orchestra George Vancu	Electrecord	ST-CS 0206
1991	Câtă dragoste-i în lume	propriu	De m-ar fi făcut maica De-aici până la Tinca Dragostile cele mari De-ar fi lumea de hârtie Crișcă iadul și mă cere Valea tună, valea sună Lasă-mă, Doamne, să mor Slobozi, Doamne, roada-n tenchiu De la Ștei pân' la Băița Ce mi-e mie drag pe lume Câtă dragoste-i în lume Mânce-te focul, pământ!		Orchestra condusă de George Vancu	Electrecord	ST-EPE 04023
2000	La Oradea pe cetate		Ciudă-i primarului Nici jendarii nu te leagă Câte flori îs în Bihor Bună seara, bade, bună Mărsăi în țară străină Hai, maică, la irmaroc La Oradea, pe cetate Lică Sămădău Bată-te nevoia, Gusti Bihorule, măi Bihor Mă jură neamțu sub cruce Pe vârful Bitiului Hai Mărie-n deal la vie Hai, cică, cică Nană Lină, Cătălină Pică piatra pe Bihor Io cu Văsălia nost' La măicuța mea la cruce Zi, șogore, nu te teme La crâșmă, la făgădău			Oltenia Star Music Production
2002	Lică Sămădau, vol. 1 (reeditarea casetei ”La Oradea pe cetate”		19			Oltenia Star Music Production	0803
2004	Lică Sămădau, vol. 2		Ruptu-i podul la Tinca Hai bădiță pân' la lemne Tu Mărie, Măriuță La birtul din Căvărani (Lică Sămădău) Măicuță să nu mă dai Bună dimineața, nană Pădurarul din pădure Ceasul Trei copii am legănat Muierea te face bogat și sărac Fetele din Cărănzel Crâșmăriță lată-n șele Cântec de nuntă Patru boi cu lanțu-n coarne Sus opincă, dacă poți (Mi-am cumpărat opincuțe) Fete când vă măritați Banii mei din Timișoara Trei feciori treceau pe Prut Mori tu mândră, mori și mori	3:10 2. 2:10 3. 1:45 4. 3:50 5. 1:55 6. 1:55 7. 2:05 8. 3:20 9. 2:10 10. 2:55 11. 2:20 12. 3:10 13. 2:40 14. 3:15 15. 3:50 16. 2:10 17. 2:40 18. 3:50 19. 4:55	Gheorghe Căbuța ''Stângaciu'' (vioară, vioară cu goarnă) Cătălin Ardelean (acordeon, braci, contrabas, tobă)	Oltenia Star Music Production	0890
2007	Lume, păcătoasă ești		Descunună-mă părinte Fecioraș ca prin Drăgești Doamne, să nu mă omori De tri ori m-am însurat Om bogat și om sărac La bădița meu la poartă Arunca-m-aș arunca Bea Ioane și petrece Lume, păcătoasă ești Măi morare, măi crâșmare Sâmbătă la mine-n sat Ghiță, Gheorghe (Mândră floare-i norocul) Cu bărbatul care-i câine Pădurar cu clopul verde Ei, hai nașule (nuntă) Lică Sămădău Dacă ai noroc și soartă La crâșma mândrii-n pădure Primărița satului Nu mă bateți măi feciori	4:40 3:40 2:10 1:55 3:10 2:35 3:45 3:05 4:05 4:55 3:20 2:50 3:10 1:50 3:05 4:20 2:15 2:55 2:15 3:40	Dumitru ''Mitică'' Negrean (vioară, vioară cu goarnă, tobă) Cătălin Ardelean (braci, contrabas, acordeon)	Oltenia Star Music Production
2011	Te-oi crăpa lume cu dor		Cine-a mere ginere Măi șoferule frumos Bine-i să fi măritată Cântec de nuntă ca-n Bihor Ce gândesc dușmanii mei Lumea mă strigă tâlhar Cobori Doamne pe pământ Când mă duc la tine Floare-Nusca Tulai, Doamne, Todoruț Am plecaat cu clisa-n straiță Așa-mi vine d-uneori (Doina lui Vasile Lucaciu) Plângeți ochi și lăcrimați Dragostile cele mari Te-oi crăpa lume cu dor		Horia Boncuț (orchestrație, sunet, mixaje) Gheorghe Căbuța ''Stângaciu'' (vioară, vioară cu goarnă)	Costy de la Sighet
2011	Descunună-mă părinte		Descunună-mă părinte Sui-te mireasă-n car Pălinca de Bihor Bade la mă-ta nu-i plac Patruzeci de primăveri Fetele din Lăzăreni Dacă ai bărbat frumos Soacra cu nora se ceartă Muiere nu mă certa Gată maică straița Bate toba, măi Vasile Balada lui Gruia Novac Cu straița am mers în lume Așa-i mândra de roșie		Horia Boncuț (orchestrație, sunet, mixaje) Gheorghe Căbuța ''Stângaciu'' (vioară, vioară cu goarnă)	Costy de la Sighet
2016	Trage Mândră La Tileagă		Trage mândră la tileagă Pune Ana cheia-n cui Inimă cu doi stăpâni Bade-al meu cu păr cărunt Nevastă de om bogat Dacă-r câtă ploaie, ploaie Măi șofer cu părul creț Stau cu prietenii la masă Nevastă plecată-n lume Bea nănașu cu fina Bată-vă focu bărbați M-o făcut jendarii hoț Când eram la maica-n sat Nuntă ca la Binș Lică Sămădău Tinerel m-am însurat Nici jendarii nu te leagă Nuntă ca-n Bihor Pădurea-i a domnilor Nu-ți uita copile mama Cu căciulile pe frunte		Gheorghe Căbuță ''Stângaciu'' (orchestrație, vioară, vioară cu goarnă) Horia Boncuț (sunet, mixaje)	Costy de la Sighet

De asemenea, artista deține un număr de aproximativ 33 de înregistrări păstrate în Fonoteca de Aur a Radioului, dar și un număr considerabil de înregistrări needitate pe albumele sale, deoarece artista era foarte pretențioasă cu ceea ce apărea pe un material discografic.

Florica Duma - Trage mandro la tileaga

 NICULINA STOICAN

Niculina Stoican
Date personale
Născută	9 decembrie 1970 (50 de ani)  Balta, Mehedinți, România
Părinți	Angelica Stoican
Căsătorită cu	Vasile Stănescu
Copii	Vlad Stănescu
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Gen muzical	folclor
Case de discuri	Electrecord, Ijac Music etc.
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Niculina Stoican (n. 9 decembrie 1970, Balta, județul Mehedinți) este o interpretă română de muzică populară din Oltenia și solistă a Ansamblului folcloric „Maria Tănase” din Craiova. Este fiica Angelicăi Stoican, interpretă de muzică populară din Mehedinți.

Niculina Stoican a făcut parte din juriul emisiunii „Vreau să fiu mare vedetă”, de la Antena 1. De asemenea, ea a prezentat reality show-ul Te vreau lângă mine de la Kanal D. În prezent, este jurat al talent-show-ului de folclor prezentat de Iuliana Tudor, „Vedeta Populară”, de la TVR1.

Niculina Stoican, indragita interpreta de muzica populara, s-a nascut pe 9 decembrie 1970, in comuna Balta din judetul Mehedinti.

Niculina a urmat primii ani de scoala la Drobeta Turnu-Severin, iar liceul si facultatea de Etnomuzicologie si Folclor in Bucuresti, la clasa profesoarei Marioara Murarescu.

Fiica Angelicai Stoican s-a facut remarcata inca din timpul scolii, cand participa la spectacole.

Incepand  cu  anul  1996  este  angajata  a  Ansamblului  Artistic Profesionist  `Doina Gorjului`  din  Targu-Jiu, unde  are  o  bogata activitate artistica,  participand  la  numeroase spectacole atat in tara cat si in strainatate.

Cele mai importante premii castigate de Niculina Stoican:

• Castigatoare a festivalului `Mostenitorii` organizat  de  Televiziunea  Romana  si Marioara  Murarescu
• Laureata a festivalului "Maria Tanase".
• Laureata a festivalului "Maria Lataretu".
• aureata a primei editii a festivalului de
• folclor "Mamaia-2001"

Niculina Stoican s-a casatorit la 20 de ani, iar la 23 l-a nascut pe Vlad.

Timp de trei ani, Niculina Stoican a locuit in Grecia, unde a lucrat ca baby-sitter, insa dorul de tara si de cantul popular au convins-o sa se intoarca in Romania.

Dintre artistii de muzica populara, Niculina Stoican o admira pe Nicoleta Voica, pentru ceea ce a facut pentru muzica populara pentru generatia ei.

Cat despre sine, Niculina Stoican spune ca este o femeie excentrica, cocheta, careia ii plac lucrurile scumpe si de calitate.

Indiferent de bijuteriile pe care alege sa le poarte, Niculina nu renunta niciodata la talismanul ei norocos, pe care l-a primit de la mama intr-un moment cand i-a fost foarte greu in viata.

Niculina Stoican a fost implicata in mai multe scandaluri de inselaciune, in care numele principal era cel al omului de afaceri Genica Boerica, despre care presa a scris ca ar fi fost amantul ei.

In noimebrie 2004, sotul Niculinei Stoican, Vasile Stanescu, a fost retinut pentru inselaciune la Legea TVA-ului si complicitate la spalare de bani. In acelasi caz era implicat si Genica Boerica.

Interpreta de muzica populara Niculina Stoican (fiica celebrei Angelica Stoican), impreuna cu sotul ei, au mai dat o alta lovitura - care poarta tot `amprenta` lui Genica Boerica - prin care bugetul de stat a fost prejudiciat cu doua miliarde de lei, dupa ce o cladire din Tirgu Jiu a fost `plimbata` printr-un lant de sase firme, scria Gazeta de Sud in 2004. Inselaciunea s-a petrecut intre 2001-2003.

In ultimii ani, Niculina Stoican a imbinat cariera de cantareata cu cea de prezentatoare TV. Pe langa cantarile de la festivaluri sau din diferite emisiuni, Niculina Stoican a inceput sa prezinte diverse emisiuni.

Printre albumele lansate de Niculina Stoican se numara `De-as fi ca luna pe cer`, `De atata vreme`, `Lina, lina, Niculina` (impreuna cu Petrica Mitu-Stoian), `Mandrulita de la Gorj` (impreuna cu Petrica Mitu-Stoian), `De-as trai cum zice lumea`, `Am crescut, Doamne, baiat`, `Sa petrecem cu Niculina Stoican` (volumele I si II).

Niculina Stoican şi Ansamblul Folcloric „Maria Tănase", în finala sezonului 2 Vedeta populară

  POEZIE

MIRCEA VAIDA, poet

Biografie

Mircea Vaida (9 decembrie 1941, Timişoara) - poet, prozator, traducător, critic şi istoric literar. Este fiul Dorei Veturia (născută Rudnean) şi al lui Mircea Vaida, inginer; nepot al omului politic Alexandru Vaida Voevod, după 1990 îşi va asuma numele bunicului patern şi va semna Mircea Vaida Voevod. Urmează gimnaziul şi Liceul „Avram Iancu” la Brad (absolvit în 1959) şi Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1960-1965). Lucrează tot aici ca bibliograf la Biblioteca Centrală Universitară (1965-1968), funcţionar la Casa Universitarilor (1968-1969) şi redactor la „Tribuna” (1969-1990). Este doctor în filologie cu teza Influenţe străine în opera literară a lui Lucian Blaga (1971), bursier DAAD la Seminarul de romanistică de la Tubingen (1970 şi 1987). După 1989 înfiinţează şi conduce agenţia de presă şi editura V-V Press General Consulting, iar după 2001 este profesor asociat la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi la cea de Filosofie-Sociologie a Universităţii „Avram Iancu”.

Debutează cu poezii la „Steaua” în 1963, iar editorial în 1969 cu placheta Cenuşa verde, urmată de un lung şir de alte culegeri de poezii şi poeme: Marginea lacrimei (1974; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj), Cetăţi şi călătorii (1977),Templul de sticlă (1979), Extaze (1983), Brocarturi şi pănură (1988), Pod în Balcani (1999) şi Ca o rană cunoaşterea (2001). Proza sa e reprezentată de romanele Soarele la miezul nopţii (1978; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj), Zile în cuibul păsării (1980), Vânătoare de vrăjitori (1986) şi Corinda (1988). Incidental a cochetat cu teatrul, una dintre piesele sale închinată lui Horea, Execuţia se repetă, fiind jucată în 1984 pe scena Naţionalului clujean, iar un volum de piese pentru copii,Poveste despre pământul ţării, apărând în 1979.

În calitate de critic şi cronicar literar, publică Ospăţul lui Trimalchio (1970), Sextil Puşcariu, critic şi istoric literar (1972),Lucian Blaga. Afinităţi şi izvoare (1975), Introducere în opera lui St. O. Iosif (1977), Ion Budai-Deleanu (1977), Mitologii critice (1978), Pe urmele lui Lucian Blaga (1982; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj) şi Turnul de fildeş (2003). A alcătuit antologii şi a tălmăcit din scriitori germani contemporani, a îngrijit ediţii din scrierile lui Ion Agârbiceanu, Mateiu I. Caragiale,Panait Istrati, Nicolae Iorga şi Ion Vinea. Este şi autor al unui volum de comentarii despre conflictul din Iugoslavia (Conjuraţia împotriva Iugoslaviei, 2001).

Ospăţul lui Trimalchio, debutul critic al lui Vaida, ilustrează preferinţa pentru eseul de tip livresc, pentru comentariul literar ca pretext, divagaţie erudită şi gurmanderie culturală (în genul lui A.I. Odobescu), în care observaţia şi disociaţia se comunică printr-o retorică barocă, aparent desuetă, dar bine studiată sub raportul efectului de remanentă. Aceste calităţi (şi defecte în acelaşi timp) pot fi observate în volumele Sextil Puşcariu, critic şi istoric literar, Mitologii critice, în micromonografiile despreIon Budai-Deleanu şi Şt. O. Iosif, în studiul despre Lucian Blaga, scriitorul fiind văzut prin prisma „afinităţilor şi izvoarelor” ori prin aceea a unei biografii interioare.

Vaida se numără printre exegeţii care au apropiat opera lui Blaga de realitatea intimă a straturilor de adâncime, indicând şi câteva trasee comparatiste cu efecte generoase. Volumul de poezie Cenuşa verde este construit în jurul metaforei enunţate în titlu, ce simbolizează urmele străbunilor din Munţii Apuseni, Ioc de legendă şi istorie sângeroasă. Numeroase alte imagini sunt purtătoare de sens simbolic, metafora esenţială fiind cea a muntelui, a urcuşului sacru: „Biserici îngropate băteau toaca în munţi”; „Într-o poiană frumoasă ca o pânză de in / Dorul meu moare lin / ca iarba de coasă” (Coasa de argint).

Caracteristică e delicata cizelare a frazei, combinaţia vocabulelor ce sugerează palpitul, prospeţimea tărâmului originar, cu un uşor aer hieratic. Următoarele cărţi, Marginea lacrimei, Cetăţi şi călătorii, Templul de sticlă, dar şi Extaze, Brocarturi şi pănură, Pod în Balcani, vorbesc despre această umanitate voievodală care trăieşte prin mituri, ca formă de manifestare a destinului. Nici romanele lui Vaida nu sunt altceva decât dialoguri cu oameni şi împrejurări istorice care au marcat adânc sufletul românilor din Transilvania, rostuindu-l între doi poli: suferinţă şi rezistenţă activă.

Exponenţială pentru acest destin este soarta familiei Corinda, a cărei istorie autorul o reia din mai multe unghiuri de vedere, ca într-un fel de saga: Soarele la miezul nopţii, Zile în cuibul păsării, Vânătoare de vrăjitori şi, în fine, Corinda, care adună toate demersurile într-un edificiu narativ fastuos şi solid. Se contopeşte aici materia a cinci confesiuni diferite privind soarta unei vechi familii, aflată de multe veacuri la fruntariile unor încercări dramatice. Povestea familiei Corinda e lungă şi complicată, poate fi citită şi ca un roman al clanului, dar şi ca o formă de sfidare a istoriei, de întoarcere la ritmurile ascunse ale fiinţei. Personaje ca Ezechil, Dionis, Inocenţiu, Ioan, Amos şi Alexandru reprezintă tot atâtea trepte şi momente din istoriaTransilvaniei, a raporturilor românilor cu ungurii, cu Casa de Austria, dar mai ales cu Parlamentul de la Budapesta, unde puteau fi pledate drepturile naţionale.

Această etapă e reprezentată de Inocenţiu Corinda, deputat şi apărător al cauzei româneşti, apoi unul din făuritorii României Mari, fost prim-ministru, senator şi conte palatin, văzut într-un moment de crepuscul, când noua putere îl împinge în conul de umbră al uitării, ajuns în situaţia unui „fost” şi, în consecinţă, ridiculizat de o clasă socială pentru care valorile trecutului nu mai înseamnă nimic. Fiii săi se sting încet-încet în suferinţă şi anonimat: unul la închisoare, celălalt, cu plămânii epuizaţi, într-un spital, iar ultimul strivit de o roată de moară. Oameni ai „lumii noi” îşi fac apariţia, confruntarea între vechi şi nou, procesul dificil al „naşterii” orânduirii sociale aduse de comunism fiind urmărite în dramatismul şi complexitatea lor.

Opera literară

• Cenuşa verde, Bucureşti, 1969;

• Ospăţul lui Trimalchio, Cluj, 1970;

• Sextil Puşcariu, critic şi istoric literar, Cluj, 1972;

• Marginea lacrimei, Cluj Napoca, 1974;

• Lucian Blaga. Afinităţi şi izvoare, Bucureşti, 1975;

• Cetăţi şi călătorii, Cluj Napoca, 1977;

• Introducere în opera lui St. O. Iosif, Bucureşti, 1977;

• Ion Budai-Deleanu, Bucureşti, 1977;

• Mitologii critice, Bucureşti, 1978;

• Soarele la miezul nopţii, Bucureşti, 1978;

• Poveste despre pământul ţării, Cluj Napoca, 1979;

• Templul de sticlă, Cluj Napoca, 1979;

• Zile în cuibul păsării, Bucureşti, 1980;

• Pe urmele lui Lucian Blaga, Bucureşti, 1982;

• Extaze, Bucureşti, 1983;

• Vânătoare de vrăjitori, Bucureşti, 1986;

• Brocarturi şi pănură, Cluj Napoca, 1988;

• Corinda, Bucureşti, 1988;

• Das Testament des lezten Grafen, Hildesheim - Zurich - New York, 1988;

• Pod în Balcani, Chişinău, 1999;

• Ca o rană cunoaşterea, prefaţă de Dumitru Micu, Cluj Napoca, 2001;

• Turnul de fildeş, Bucureşti, 2003.

Ediţii, antologii

• Ion Agârbiceanu, Pefeleaga, postfaţa editorului, Bucureşti, 1971;

• Ion Vinea, Opere, I-V, introducerea editorului, Cluj, 1971-1978 (în colaborare cu Gheorghe Sprinţeroiu);

• Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea Veche, postfaţa editorului, Bucureşti, 1972.

Traduceri

• Cântece de la izvorul Dunării. 51 de autori germani contemporani, introducerea traducătorului, Cluj Napoca, 1991;

• Markus Manfred Jung, Durch lange Schatten - Prin umbre lungi, ediţie bilingvă, prefaţa traducătorului, Cluj Napoca, 2002.

VALENTIN MARICA, poet

Biografie

Valentin Marica
Date personale
Născut	9 decembrie 1949 Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, poet, publicist
Limbi	limba română
Activitatea literară
Specie literară	poezie
Modifică date / text

Valentin Marica (n. 9 decembrie 1949, sat Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud) este un scriitor, poet și publicist român, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Uniunii Scriitorilor din România, doctor în filologie. În prezent lucrează ca realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune, Studioul Teritorial de Radio Târgu Mureș.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Se naște în ziua de 9 decembrie 1949, în satul Zoreni, comuna Sânmihai de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, din părinți țărani, Lazăr și Maria (n. Bența).

După absolvirea Facultății de Litere, specialitatea română-italiană, a Universității „Babeș-Bolyai”, a urmat cursurile Facultății de Filozofie, la aceeași universitate. A fost repartizat, prin ordin ministerial, profesor la Școala Generală nr. 11 din Tg. Mureș. Ca profesor de limba și literatura română, a inițiat primul cenaclu literar al copiilor din Tg. Mureș, a publicat culegerea Exerciții gramaticale structurale, împreună cu prof. Emilia Dobreanu, prezentată la Simpozionul Național de Limba Română, prezidat de acad. Ion Coteanu, București, 1975, și i-a dedicat poetei Alice Călugăru monografia Tragicul unei vieți și al unei operei literare. Ca membru al Societății Filologilor din România a susținut comunicări științifice despre D.Cantemir, I. Slavici, M. Eminescu, L. Blaga, T. Arghezi, L.Rebreanu, G. Călinescu.

A fost redactor al Radioteleviziunii Române, secretar literar la Teatrul Național din Tg. Mureș, lector la Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureș și la Facultatea de Jurnalism a Universității „Dimitrie Cantemir”, consilier al Direcției pentru Cultură Mureș. Este senior-editor la Societatea Română de Radiodifuziune, Studioul Regional de Radio Tg. Mureș, colaborator permanent la Radio România Cultural și Radio România Internațional, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor al revistei „Târnava”, secretar al Despărțământului Central Mureș al Astrei, președintele Fundației Culturale „Cezara”, doctor în filologie și științele comunicării.

A inițiat concursurile naționale de creativitate artistică Jocul de-a ziua cea bună și Vreme trece, vreme vine, Festivalul Fanteziei, proiectele Senior al Târgu-Mureșului, Superlative Culturale, Diplomele „Exemplarium” pentru Înalte Valori Umane, seriile de carte ale Fundației „Cezara”: Prima verba, Perpetuum, Via lucis. A îngrijit ediții Eminescu, Goga, Arghezi, Aron Cotruș.

A debutat, cu poezie, în revista Cronica din Iași, în 1970, prezentat de poetul Mihai Ursachi. A publicat în: Tribuna, Steaua, Vatra (cu pseudonim), Teatrul, Poesis, Luceafărul, Transilvania, Mișcarea Literară, Jurnal literar, Hyperion, Târnava, Astra Blăjeană, Reghinul Cultural, Revista Română etc.

A publicat volumele de versuri: Metanii, Vecernii, Laguna umbrei, Secantă la ochiul mimozei, Cruci în deșert, Aluviuni-Alluvia, ediție bilingvă română-engleză, traduceri de prof. univ. dr. Virgil Stanciu, Ziua canonului, În naosul râului, Manuscrisul de jad, Mâini de alint (versuri pentru copii), Schitul numelui, ediție bilingvă română-franceză, traduceri de Alexandre Luca și Anca Clitan, Îndurarea amiezii și volumul de publicistică Linia de contur. Are sub tipar: Absidă pentru ziua a treia, versuri, Italia, învelișul alb…, note de călătorie și Thanatosul ca ipostază a tragicului în literatura română, teza de doctorat.

Ca președinte al Fundației Culturale „Cezara Codruța”, a organizat un centru pentru copiii cu dezabilități, de buna funcționare a acestuia ocupându-se cu eforturi supraomenești.

Fundația Culturală „Cezara Codruța” s-a implicat în cele mai importante proiecte culturale care s-au derulat la nivel județean, ca inițiator dar și în parteneriat cu instituții și ONG-uri cu specific cultural.

SCHITUL NUMELUI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Noua carte a lui Valentin Marica, Schitul numelui, apărută la Editura Ansid, în condiții grafice de excepție, într-o notă cu care ne-a obișnuit, de altfel, poetul, exigent și față de carte ca obiect, continuă un program poetic început cu Metanii, urmat de Vecernii, Cruci în deșert, Ziua canonului, În naosul râului, suită care-și circumscrie un univers nu doar lexical ci și tematic, fără echivoc, religiosul. Dar nici celelalte cărți ale sale, cu titluri „laice”, nu fac altceva decât să consacre un destin poetic care mărturisește prin credință.

Nimic ostentativ și nici de paradă, oricât de susținută e recurența religiosului în poezia lui Valentin Marica. Titluri precum Îngenunchind în vid, Amiază fără Isus, Înainte de liturghie, Bobotează, Schitul numelui, Evanghelia revărsatului de zi, O altă răstignire, Pânza cea rară a botezului, Ziua cu mâinile împreunate, vorbesc de la sine despre preeminența credinței, despre „punctul cardinal” al poeziei din Schitul numelui. O poezie a luptei cu îngerul dar și cu cuvântul, ajuns și el să fie răstignit, ca jertfă a mântuirii celor care vor să-i slujească: „Batem în lemnul verde al schitului/ cu rana vie din pumnii genunchilor/ Ochii închiși simt săgeata chivotului/ Mâinile tremură în desprinderea lor de pe cruce/ Trec roți prin sângele inimii/ spre subsioara cuvântului răstignit…// Strâng sub pleoapă somnul sfinților/ jinduind tăcerea icoanei/ În rama ei îmi măsor creștetul”.( În herbul firului de iarbă). În tăcerea icoanei, care e și venerație și rugăciune, își derulează Valentin Marica și rostirea și rostuirea poetică. Iar rugăciunea, pentru Valentin Marica, „pune iertare-n cuvânt” (Înnoptare) Puțini poeți se situează ca Valentin Marica în orizontul credinței, până la a ajunge la O altă răstignire: „Printr-o frunză/ spune ziua că e timp/ și se va face cruce…/ Începe cuvântul să meargă/ descărcat de fluidul din stele/ Linia dreaptă a razei e doar străfulgerare/ magma sângerie/ în tăcerea unei jertfe/ Vasul frunții spart în sudalmă/ împrăștie la porți/ păcatul ultimului cuvânt”.

Într-un fel, Valentin Marica reabilitează poezia religioasă, în notele ei fundamentale, nu în recuzită și nici în elementele ei de decor. El pune accent pe dimensiunea metafizică. „Iacob încetase lupta cu îngerul”, spune poetul în Ziua cu mâinile încrucișate, „Fiecare trecător fărâmița zori/ pentru limba valului în care se alungise umbra aripei/ Numai tu aveai mâinile încărcate de noapte/ Cu ceara umerilor ștergând hubloul visului/ În rană licăreau boturi de animale/ adulmecând crengile de apă”. La această cumpănă de ape, ca la o cumpănă Între noapte și zi, se situează întreg orizontul de așteptări: „Îmi resfir degetele mânii/ în adormirea ta/ E smarald clipirea aripei/ peste albia jocului cu cercul/ sau în mâna împământenitului/ ce aruncă pietre de râu/ lângă zăpada cerului// și apa se tulbură…//Ochiul se-nchide// Când muntele își azvârle culcușurile/ spre gura prăpastiei/ cum poți opri strigătul/ doar în pâlpâirea unei lumânări”.

Acest ultim vers este, în registru oximoronic, „judecata de apoi” la care este chemată poezia.

Poezia lui Valentin Marica este elegiacă în toate fibrele ei, iar nostalgia paradisului pierdut capătă valențe canonice. Poemele au încărcătură interogativă, dar interogațiile sunt mute, ele reverberează doar în adâncul ființei, ca un ecou stins al tragicului.

Până la urmă, cartea lui Valentin Marica este o radiografie a suferinței, o confesiune amară, a resemnării și asumării fatalității. Tonul cărții nu coboară însă sub pragul gravității, rămânând, totodată și într-o constanță stilistică. Poetul caută mereu acorduri temelor care i-au consacrat opțiunea și reconsiderarea atitudinală, față de viață, față de literatură. Mai mult, Schitul numelui ca și Aluviuni încearcă o deschidere spre alte teritorii lingvistice și culturale. La început a fost engleza, de această dată e franceza, limba în care Alexandru Luca și Anca Clitan încearcă ceea ce am putea numi „corespondențe”, în accepție rimbaldiană.

Nu pot spune câtă „fidelitate” și câtă „trădare” este în echivalențele în franceză ale poeziei lui Valentin Marica, dar poezia sa are nevoie să evadeze din granițele limbii, să-și găsească rezonanță și în alte capacități receptive. Oricum, la ea acasă, poezia lui Valentin Marica dă durată numelui poetului și-l face să binemerite ceea ce noi, cu bucurie și prețuire, am considerat că merită să primească mai mult decât o înnobilare, titlul de „Cetățean de onoare al poeziei”. Este primul titlu pe care Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș îl acordă vreunui poet mureșean, dar poate nu numai, pentru că, după știința mea, nimeni n-a mai acordat vreodată un astfel de titlu.

STUDII DE ISTORIE LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Valentin Marica, după ani buni de cercetare literară, a decis să-și adune între coperte de carte o selecție din textele sale de critică și istorie literară, parte dintre ele susținute în conferințe publice, publicate în presă sau rostite pe undele radio. E o selecție care pune laolaltă personalități referențiale ale culturii române, cu autori din epoci diferite, poeți, prozatori, istorici…, într-un registru al afinităților elective. E un mozaic care reconstituie fizionomia și anatomia unor preocupări din care autorul și-a extras seva propriilor elanuri creative, formative.

Eminescu, Agârbiceanu, Pavel Dan, Liviu Rebreanu, Blaga, Nicolae Iorga, Miron Elie Cristea, Vasile Netea, Zaharia Stancu, Mateiu I. Caragiale, Romulus Guga par desprinși din tabelul mendeleevic al literaturii, oarecum aleatoriu. Ei sunt însă repere pentru o încercare de „reconstrucție estetică a lumii”, cum spune autorul atunci când vorbește despre un scriitor care a scris despre „Viața postmortem”. E o încercare de refacere a unității în diversitate. Valentin Marica urmează în cercetările sale dascăli și critici literari clujeni afini, într-un registru al relațiilor magister - discipol: Ion Vlad, Mircea Zaciu, Mircea Muthu, Ioana Em. Petrescu, Petru Poantă, Mircea Vaida, citiți și invocați adesea. Valentin Marica propune relecturi, utilizând abil arta citării, evitând traseele bătătorite și locurile comune, cu unghiuri noi, îndrăznețe, de interpretare. Referințele sale critice ne relevă largul orizont dinspre care autorul se caută/se regăsește pe sine.

În cele mai multe cazuri, cercetarea lui Valentin Marica, preocupat de “dorul de moarte eminescian”, se constituie în nuclee, în puncte de pornire ale unor studii ample, între care și Thanatosul ca ipostază a tragicului în literatura română, teza de doctorat a autorului.

Morții îi sunt cercetate toate “rosturile” și rostuirile: moartea “caos de lumină”, frica de moarte, fiorul morții, moartea ca “repauzare”, „familiaritatea cu moartea”, “contiguitatea viață-moarte”, “moartea tragică, cu efect eliberator”, “sudorile morții”, “visul de dinainte de moarte” ș.a.m.d. Pe urmele lui Emil Cioran, Valentin Marica se alătură percepției de „cronicizare a sentimentului morții”. Inevitabil, cercetările sale surprind ipostaze ale thanaticului: “Ion Agârbiceanu și Pavel Dan sunt spirite confraterne, venind din aceleași tărâmuri ale luptei cu îngerul, cu moartea”, “În mentalul personajului Urcan din proza lui Pavel Dan, moartea este în ordinea firii”, “moartea e „mutare, nu peirzare” și învață să moară prin suferință, ascensional, de la ispită la puritatea luminii”, “În măsura în care ființa tinde spre desăvârșire, ea tinde spre moarte”, “Înțelepciunea îl face să vadă ființa, prin moarte”, “moartea lui (Socrate - n.m.) e măreață, pe când Cristos e muritorul de rând, singur și ocărât, e inocența pedepsită”, “sacru se poate exprima ordinea, printr-o nouă naștere, superioară, eternă, care poate fi moartea”, “lumina are, într-un registru discret, valențe thanatice”, “moartea bătrânului (Urcan) închide în sine o lume arhaică, a tăcerii și tainei”, “austerității vieții nu-i urmează solemnitatea ritualurilor morții”, “mirele pleacă din nuntă în moarte” etc.

Parcurgând studiile lui Valentin Marica, prin reiterarea insistentă a eminescianului „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, ești înclinat să crezi că, până la urmă, valoarea supremă a vieții este moartea.

Deși își intitulează simplu și lapidar cartea „Studii de istorie literară”, prin rigoare, subtilitate, rafinament, Valentin Marica își menține sobrietatea și distincția, onestitatea într-un exponențial academic.

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul I la Simpozionul Național de Folclor, Cluj, 1970, pentru cercetarea Lioara - un obicei din ciclul primăverii
• Premiul Special al Juriului la Festivalul Național de Poezie „Lira Covasnei”, 1977
• Premiul pentru Poezie al revistei „Ambasador”, 1998
• Premiul Provocare Jurnalistică la Galele Radio, edițiile 1998 și 1999
• Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Ion Minulescu”, 2000
• Premiul I la Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga”, Sebeș, 2001
• Premiul pentru Înalt Profesionalism și Premiul pentru Cel mai bun prezentator radio la Festivalul Internațional al Emisiunilor de Radio și de Televiziune, Ujgorod -Ucraina, edițiile 2000 și 2001
• Premiul Uniunii Scriitorilor - Filiala Mureș, pentru poezie, Tg. Mureș, 2000
• Premiul Uniunii Scriitorilor - Filiala Mureș, pe anul 2002, pentru emisiunile culturale radio
• Diploma de Excelență pentru emisiunile culturale radio, la Festivalul Național de Poezie „Romulus Guga”, 2002
• Premiul Festivalului Național de Poezie Religioasă „Credo”, ediția a III-a, Tg. Mureș, 2003, pentru volumul Ziua Canonului
• Diploma de Excelență a Primăriei Municipiului Blaj și a Despărțământului „Timotei Cipariu” al Astrei pentru întreaga activitate
• Premiul Uniunii Scriitorilor și al revistei „Târnava” pentru eseu, la Festivalul Național „Lucian Blaga”, Târgu Mureș, 2004
• Diploma de Excelență a Bibliotecii „Petru Maior” din Reghin, 2005
• Diploma Cetățean de onoare al poeziei, din partea Direcției pentru Cultură Mureș, pentru volumul Schitul numelui, 2005
• Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Mureș, pe anul 2005, pentru volumul Mâini de alint, versuri dedicate copiilor
• Premiul revistei „Ambasador” pentru poezie, pe anul 2006.

,,VERSURI PENTRU CEZARA”

Întoarce valul mâinii

Cezarei Codruţa la 15 ani de la moarte

Între malul alb al răbdării

Şi albul ochilor de miei,

Luciul apei lăcrimează…

Întoarce valul mâinii, de vrei…

.

Să pui în umblet tăinuit, cu grijă,

Şoapta că mai ştii ce e cu mine…

Să scuturi zori, să pot veni Acolo,

Din ora învrăjbitelor feline…

.

Pleoapa încă unui pas o-nchid

Peste strigarea mărului…că eşti!

Arată-mi ploile dintre oglinzi

Şi despre cer să-mi povesteşti.

……………………

Ultimul castel de nisip

Cezarei Codruţa

Pare un pustiu asfinţitul.

Ce spaimă l-a făcut să tresară?

Apele au secat într-o clipă,

Urmele lor se înfioară.

.

Gura fântânii adulmecă

Sunetul Carului Mare.

Trec ploile în sângele tău,

Irisul se înveleşte-n zare.

.

Pendula ierbii mai bate

O singură dată-n oglindă.

Concertul de flaut învie…

Murmurul lui e osândă.

………………

Fără Cezara Codruţa

(I)

Dacă mi-ai fi lăsat încă un surâs,

Cerul ar fi rămas albastru deschis.

Dacă mi-ai fi strigat încă o dată numele,

Toamna, nu mai cădeau brumele.

(II)

Am îngenuncheat în lunga noapte…

Ai îngenuncheat în lunga zi…

Numai prin cerul alb, de piatră,

Numai prin cer ne mai putem privi.

……………

Ruginiu amar

Cezarei Codruţa

Între nădejdile toate, amvon,

Unde nu mai e loc de mirare,

Duci potir cu miere la îngeri,

Amforă cu apă pentru fiare.

.

Bob de grâu pentru pasărea

Ce te ţine sub aripi, cuvânt,

Să porţi în alergare celestă

Vina că ai fost pe pământ.

.

Te joci, înşirând veşnicii,

Cu toate zăpezile,…iar…

Laşi printre degete să-ţi scape

Văzduhul făcut chihlimbar.

.

Dacă semn îmi vei face, încet,

Când mă voi împietri între ape,

Voi şti că povestea n-are sfârşit…

Doar sfârşitul meu e aproape.

.

Pe prispa albă voi întinde mărul

Ce-a scânteiat prelung, să nu mă pierd…

În vaietul de umbre din culcuşuri,

Până la rană vie te dezmierd.

 INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

Elisabeth Schwarzkopf

Elisabeth Schwarzkopf (n. 9 decembrie 1915, Jarocin, Prusia - d. 3 august 2006, Schruns, Austria) a fost o soprană germană, cu cetățenie britanică.

Elisabeth Schwarzkopf
Elisabeth Schwarzkopf la Festivalul Luzern din Lucerna 1948
Date personale
Născută	9 decembrie 1915[1][2][3][4]  Jarocin, voievodatul Polonia Mare, Polonia
Decedată	3 august 2006 (90 de ani)[5][1][2][3]  Schruns⁠(d), Vorarlberg, Austria
Înmormântată	Zumikon[*]
Căsătorită cu	Walter Legge[*][6]
Cetățenie	Regatul Unit  Germania  Austria
Ocupație	cântăreață cântăreață de operă profesoară de muzică[*]
Activitate
Studii	Berlin University of the Arts[*]
Gen muzical	operă
Tipul de voce	coloratura soprano[*]
Instrument(e)	voce[*]
Premii	Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Dame Commander of the Order of the British Empire[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Pour le Mérite
Prezență online
Internet Movie Database canal YouTube

În 1947, o generație strălucită de cântăreți austro-germani a reprezentat Opera de Stat din Viena pentru un scurt sezon la Covent Garden. Printre cei cunoscuți de publicul londonez dinainte de război s-au numărat Maria Cebotari și Hans Hotter; noi au fost Anton Dermota, Erich Kunz și o serie de soprane conduse de Hild

În 1947, o generație strălucită de cântăreți austro-germani a reprezentat Opera de Stat din Viena pentru un scurt sezon la Covent Garden. Printre cei cunoscuți de publicul londonez dinainte de război s-au numărat Maria Cebotari și Hans Hotter; noi au fost Anton Dermota, Erich Kunz și o serie de soprane conduse de Hilde Gueden, Sena Jurinac, Emmy Loose, Elisabeth Schwarzkopf, Irmgard Seefried și Ljuba Welitsch. Pentru o seară celebră, Richard Tauber s-a alăturat distribuției lui Don Giovanni înainte de a intra în spitalul în care a murit patru luni mai târziu. A fost un sezon care, mai mult decât orice alt eveniment de la acea vreme, i-a asigurat pe cei de la operă că tradițiile au supraviețuit și că cântec de distincție reală, chiar măreție, ar putea fi încă auzit în lumea postbelică.

Donna Elvira la aceste spectacole a fost Elisabeth Schwarzkopf (născută în 1915), care a fost evidențiată în recenzii pentru cele mai calde și mai consistente laude dintre toate. Acesta a fost anul în care numele ei a devenit proprietate internațională. Avea 31 de ani și deja o cântăreață cu o experiență considerabilă. Debutul ei la operă datează din 1938 cu Deutsche Oper Berlin, unde pentru mult timp a fost limitată la părți mici sau subțiri care, a fost sfătuită, vor continua să fie soarta ei, dacă nu se înscrie în cerințele de membru de partid care erau statutare în temeiul legii. naziștilor. Decizia a fost una grea, dar tatăl ei, deși antipatic față de regim, a sfătuit-o să accepte. Cariera ei a avansat, dar a fost întreruptă de o criză severă de tuberculoză. După recuperarea ei, a fost logodită de Karl Böhm pentru Opera din Viena, debutând acolo în 1944.Doi ani mai târziu, cercetătorul de talente și producătorul principal al EMI, Walter Legge, a auzit-o ca Rosina înBărbierul din Sevilla : „o voce strălucitoare, proaspătă, răspândită de râs, nu mare, dar proiectată admirabil, cu note înalte încântătoare”. A început să înregistreze cu el aproape imediat, la începutul unei perioade incomparabile în istoria gramofonului pentru amploarea repertoriului și calitatea interpretării.

De-a lungul anilor 1950 și 60 (care a fost și epoca lui Callas și Tebaldi, Gedda și Corelli, Gobbi și Fischer-Dieskau) Schwarzkopf a fost în centrul tuturor acestor lucruri. Se pretinde uneori că a avut un avantaj nedrept, fiind până atunci căsătorită cu Legge și, prin extensie, cu o mare companie de înregistrări. Un astfel de argument ar putea fi susținut dacă realizările ei ca o cântăreață de operă și de concert nu s-ar fi egalat. Dar au făcut-o. La Bayreuth, Salzburg, Milano, Paris, Londra și SUA a câștigat recunoașterea publicului și a criticilor. Și, pe măsură ce anii au trecut, ea a câștigat în atenție serioasă din partea criticilor și în devotament din partea publicului. S-a îngrijit de vocea ei și a durat. Ultima ei apariție pe scenă a fost în 1971, când a cântat primul act din Der Rosenkavalierla Bruxelles. Și a continuat în recital până în 1979, anul morții lui Legge și al împlinirii a 64 de ani.

Repertoriul ei de operă a fost mai larg decât se amintește în mod obișnuit: în primii ani, de exemplu, a cântat în mod regulat rolul de coloratura al lui Zerbinetta din Ariadne auf Naxos , iar mai târziu la Scala a fost auzită ca Elsa, Marguerite și Mélisande. Dar doi compozitori au fost centrali, Mozart și Richard Strauss. Cele mai durabile dintre rolurile ei din Mozart au fost Fiordiligi din Così fan tutte și Donna Elvira din Don Giovanni . În Strauss, ea a fost cel mai strâns asociată cu Marschallin din Der Rosenkavalier , deși, în propriile ei afecțiuni, Contesa din Capriccioprobabil a ajuns să fie cel mai mult amintit. Din fericire, există mult mai multe înregistrări, inclusiv câteva înregistrări live prețuite, precum Eva radiantă din Die Meistersinger la Bayreuth în 1951. Și mai bogată este seria de recitaluri de cântece, în care Mozart, Schubert și Strauss au împărtășit preeminența cu Hugo Wolf.

Recitalurile lui Schwarzkopf au devenit evenimente apreciate în întreaga lume. Adesea, programele s-au limitat la marii compozitori Lieder și a fost un triumf deosebit faptul că a putut umple Royal Festival Hall din Londra pentru un recital dedicat în întregime cântecelor lui Wolf.

Elisabeth Schwarzkopf (1915 - 2006) & Gerald Moore (1899 - 1987)

TEATRU/FILM

VALERIA GAGEALOV

Valeria Gagealov
Date personale
Născută	9 decembrie 1931  Galați, România
Decedată	9 februarie 2021 (89 de ani)[1]  București, România
Cauza decesului	cauze naturale (COVID-19[3])
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor[*] (2004)[1][2]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Valeria Gagealov (n. 9 decembrie 1931, Galați, România – d. 9 februarie 2021,^[1] București, România}^[4]) a fost o actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce.

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Scenă și radio
  • 1.2Film
  • 1.3Recunoaștere
• 2Decesul
• 3Filmografie
• 4Note
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Valeria Gagealov s-a născut în data de 9 decembrie 1931, la Galați, județul Covurlui, Regatul României. A urmat cursurile I.A.T.C. între anii 1950-1954.

Scenă și radio[modificare | modificare sursă]

Între anii 1954-2004 interpretează numeroase personaje pe scena Teatrului Național din București. Memorabile sunt rolurile din Oameni și șoareci de John Steinbeck, care s-a jucat timp de 13 ani și Sonia din piesa Camera de alături de Paul Everac, rol pentru care a primit Premiul de creație în 1983.

Totodată, vocea Valeriei Gagealov a fost auzită în zeci de piese de teatru radiofonic.

Film[modificare | modificare sursă]

Din filmografia sa se pot aminti rolurile din Moara cu noroc, Serata, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu și Singurătatea florilor.

Începând cu anul 2001 a fost societară de onoare a Teatrului Național din București.

Recunoaștere[modificare | modificare sursă]

A fost decorată în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - „Arta Spectacolului”.^[5]

Portretul Valeriei Gagealov a fost reprezentat pe un timbru poștal emis de Romfilatelia în anul 2004 în cadrul emisiunii Stele de aur ale scenei și ecranului, menită să promoveze valorile cultural-artistice românești care au reușit să insufle dragostea pentru teatru și film. Au fost emise atunci 12 timbre poștale dedicate Marilor Actori naționali considerați a face parte din generația de aur a teatrului și filmului românesc; este vorba de Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Gagealov, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, George Motoi, Sebastian Papaiani, Florin Piersic, Mitică Popescu, Sanda Toma și Olga Tudorache.^[6][7][8]

DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actrița Valeria Gagealov a decedat în dimineața zilei de 9 februarie 2021, în Spitalul Universitar de Urgență Elias, unde se afla internată de mai multe săptămâni, fiind infectată cu Covid-19.^[9]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• La Moara cu noroc (1955) - doamna în doliu
• Momente Caragiale - Tren de plăcere (1958)
• Mutter Courage (1962) - Yvette Pottier
• Columna (1968) - dublaj de voce Andrada
• Castelul condamnaților (1970) - bucătăreasa cehă Vlasta (nemenționată)
• Mihai Viteazul (1971) - dublaj de voce
• Serata (1971)
• Puterea și adevărul (1972)
• Un august în flăcări (1973)
• Conspirația (1973)
• Departe de Tipperary (1973)
• Când trăiești mai adevărat (1974)
• Singurătatea florilor (1976) - Ema
• Mihail, câine de circ (1979) - Mary Emory
• Bietul Ioanide (1980) - dublaj de voce Doamna Lascaris
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980)
• Ultima noapte de dragoste (1980)
• Promisiuni (1985)

Recital Valeria Gagealov la Biblioteca Academiei Romane 23.04.2018

FIVE O'CLOCK - de I. L. Caragiale [1972]

Nelle Harper Lee - Sa ucizi o pasare cantatoare (1984)

ERWIN ȘIMȘENSOHN

in Șimșensohn
Date personale
Născut	9 decembrie 1979 (41 de ani) Piatra Neamț, Neamț, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Etnie	evrei
Religie	Iudaism[1]
Ocupație	regizor de film regizor de teatru activist om politic scenarist
Activitate
Domiciliu	Bucuresti[1]
Educație	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București[2]
Partid politic	Federația Comunităților Evreiești din România[1]
Modifică date / text

Erwin Șimșensohn (n. 9 decembrie 1979, Piatra Neamț, Neamț, România) este un regizor român de film și teatru și actor de origine evreiască. Acesta activează atât la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București^[3], cât și la Teatrul Evreiesc de Stat din București.^[2]

ERWIN ȘIMȘENSOHN

Spectacole în stagiunea curentă :

Cursa de șoareciMemoria apei

Spectacole regizate la TNB

“Memoria apei” de Shelagh Stephenson, 2016

 

Regie de teatru

“Aniversarea” de Jeroen van den Berg, Teatrul “Mihai Eminescu”, Botoșani, 2016

“Trilogia belgrădeană” de Biljana Srbljanovic, Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, Galați, 2015

“Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, Teatrul “Maria Filotti”, Brăila, 2015

“Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, Teatrul Național Târgu-Mureș, 2015

“În vizită la domnul Green” de Jeff Baron, Teatrul Evreiesc de Stat, 2014

“Yentl” de Isaac Bahevis Singer, Teatrul Evreiesc de Stat, 2013

“Născut vinovat” de Ari Roth, Teatrul Luni de la Green Hours, 2003

“Francesca a fost răpită” de Dario Fo,Teatrul Tineretului Piatra Neamț, 2002

 

În proiect

“O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Teatrul Național Târgu-Mureș, 2016

“Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, Teatrul Excelsior, București, 2016

“Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, Teatrul “Ioan Slavici”, Arad, 2016

 

Examene de regie în facultate - fragmente de spectacol

“Jurnalul Annei Frank” - dramatizare

“Casa de pe graniță” de Slawomir Mrozcek

“Rața sălbatică” de Henrik Ibsen

“Medeea” de Euripide        

“Macbeth” de William Shakespeare

 

Teatru de liceu

Membru fondator trupa “Teen Act”, Piatra Neamț

Ateliere de teatru și regia a numeroase spectacole cu trupele “Teen-Act”, Piatra Neamț, “Pot” Brașov, “Brainstorming” București, “Holeelogans” Timișoara” etc.

Trainer și membru în juriu la diverse festivaluri: “T4T” Timișoara,”ID Fest” Bacău, “Ideo Ideis” Alexandria

Facilitator “Training for trainers”, Festivalul “Ideo ideis” Alexandria, 2015

 

Televiziune

Regie serial “Un pas înainte”, sezonul 1 - MediaPro, București

 

Roluri în film                

“The Whistleblower” regia Larysa Kondracki

“Ces Amours-La” , regia Claude Lelouche

“Method”, regia Duncan Roy

“Megatron”, regia Marian Crișan

“Amatorul” regia Marian Crișan

 

Studii

UNATC “I.L. Caragiale”, București, Facultatea de Teatru, specializarea regie de teatru, clasa prof.univ. Cătălina Buzoianu, asistent univ. Felix Alexa, 2003

Workshop de antropologie teatrală cu Eugenio Barba, Holstebro, Danemarca

Președinte al Ligii Studenților din UNATC 2001-2003

 

Premii și Festivaluri

Gala Premiilor UNITER – Nominalizare la Premiul pentru Debut (Erwin Șimșensohn); Nominalizare și Premiu Cea mai bună actriță în rol principal (Alexandra Fasola pentru rolul titular din Yentl, regia Erwin Simsensohn), 2014

Festivalul “Toma Caragiu”, Ploiești, “Yentl”, TES, 2014

Festivalul “Singer’s Warsaw”, Varșovia, Polonia, “Yentl”, TES, 2013

Festivalul Național de Teatru, “Yentl”, TES, 2013

Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, “Născut vinovat”, Teatrul Luni, 2003

Festivalul Internațional Avram Goldfaden, Iași, “Tata are lagăr”, independent, 2003

Gala Tânărului Actor, UNITER, secțiunea Grup, “Născut vinovat”, Teatrul Luni, 2003

StudentFest, Timișoara, “Jurnalul Annei Frank”, 2001

Focus Press- Interviu cu Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța

70 DE ANI DE TEATRU ÎN CONSTANȚA

ANCA DINICU ANCA DINICU

Mai multe imagini

ANCA DINICU

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Anca Dinicu
Date personale
Nume la naștere	Anca Dinicu
Născută	9 decembrie 1989 (31 de ani) București
Cetățenie	Română
Ocupație	Actor
Modifică date / text

Anca Dinicu (n. 9 decembrie 1989, București) este o actriță de televiziune, scenă și voce româna.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Prezentarea pe scenă
• 3Seriale
• 4Note
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Anca Dinicu s-a născut la 9 decembrie 1989, la București. Părinții ei se numesc Constantin și Mariana. A făcut studiile la Liceul Teoretic „Elena Cuza”. Deși în copilărie își dorea să devină musafir, cântăreață sau vânzătoare de mezeluri, după terminarea liceului a urmat Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” și are un master în Arta Actorului, la aceeași facultate.

A debutat la TV la vârsta de opt ani într-un scheci cu doamna Stela Popescu la Televiziunea Română, iar în teatru, în 2012, în spectacolul „Boeing-Boeing”. Cu primii bani câștigați și-a cumpărat rechizite. În materie de gastronomiei, îi place să mănânce toate mâncărurile pe care nu are voie să le mănânce. Pasiunile sale sunt pictura pe sticlă, călătoriile și pescuitul.^[1]

PREZENTAREA PE SCENĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actrița Anca Dinicu îi va întâmpina pe telespectatori cu un adevărat regal de comedie, gândit până în cele mai mici detalii de Mihai Bendeac și interpretat de către acesta, alături de echipa sa de actori.

Anca Dinicu a avut parte de o surpriză de proporții atunci când Mihai Bendeac i-a propus rolul. „Am primit propunerea în timpul unei ședințe de redacție. În cadrul emisiunii mi s-a oferit posibilitatea de a interpreta mai multe tipologii de personaje, iar acest lucru pentru mine a constituit o miză foarte puternică. În ceea ce privește rolul de prezentatoare, cred că m-a ghidat o inconștiență pe care acum pot să o numesc intuiție. Era ceva total nou pentru mine și extrem de provocator. Pentru că am încredere în Mihai Bendeac, m-am aventurat și am zis că trebuie să fac și asta”, a mărturisit actrița.

Cooptată recent în echipa „În puii mei!”, Anca s-a integrat imediat. „Mulți dintre colegii din emisiune mi-au fost și colegi de facultate, ba chiar profesori, și nu am avut probleme de acomodare. Tot aici am cunoscut niște oameni extrem de dedicați și de profesioniști, datorită cărora trezitul de dimineață nu a mai fost o corvoadă”, a povestit ea.

Realizat în regim cinematografic, noul sezon „În puii mei!” va depăși granițele platoului clasic de televiziune, fiecare scenetă fiind pusă în scenă într-un decor real, autentic. De la cele mai vizibile personaje din mediul online, până la cele care țin zi de zi prima pagină a ziarelor, personajele puse în scenă de Mihai Bendeac și echipa sa vor intra în acțiune în cele mai diverse locații, de la vile opulente, până la săli de clasă, biblioteci, săli de cinema sau chiar mall-uri.^[2]

SERIALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Narcisa: Iubiri nelegiuite
• Puii mei
• Băieți de oraș
• Antitalent
• White Lines.

Politică şi delicateţuri cu Anca Dinicu (@TVR1)