luni, 26 februarie 2024

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 26 FEBRUARIE 2024. MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, GÂNDURI PESTE TIMP,  TEATRU/FILM,


MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

 MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT


JEAN MOSCOPOL

Jean Moscopol
Jean Moscopol.jpg
Date personale
Nume la naștereIoan Moscu Modificați la Wikidata
Născut Modificați la Wikidata
Brăila, România Modificați la Wikidata
Decedat1980 (76 de ani) Modificați la Wikidata
New York City, New York, SUA Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România
Flag of the United States.svg Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Română Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreț
banjoist[*]
cântăreț de operă
mandolinist[*]
textier[*]
poet
artist de înregistrare[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Alte numeJean Moscopol  Modificați la Wikidata
Gen muzicalromanțe, tango, populară, folk revival[en]
Ani de activitate1929-1947
Case de discuriElectrecord, His Master's Voice, Parlophon, Homocord
Discografie
Listă completăDiscografia lui Jean Moscopol  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jean Moscopol (nume real: Ioan Moscu, n. , Brăila, România – d. 1980, New York City, New York, SUA)[1] a fost un cântăreț român de muzică ușoară ce s-a făcut cunoscut publicului în perioada interbelică.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la Brăila, la 26 februarie 1903. Părinții lui erau greci: mama, Terpsihore, era din Constanța, în timp ce tatăl său, Lascăr, era de prin Mesembria (azi Nesebar în Bulgaria), dar se stabilise la Brăila. Numele său real era Ioan Moscu. Se spune că talentul l-ar fi moștenit de la cea care l-a născut, mama sa având voce de soprană. Încă din primii ani de viață, micul Moscu a fost atras de muzică.

Începuturi[modificare | modificare sursă]

Institutorul Calinicos a fost primul care i-a descoperit înclinațiile muzicale și l-a îndrumat să studieze chitara. Ulterior, profesorul Costia l-a dus la Biserica ,,Buna Vestire", unde dirijorul Gherasim l-a primit cu mare bucurie, dându-i posibilitatea să se afirme pe post de sopran. Cursurile liceale le-a urmat la Galați, la Liceul Pelarinos. Cu mare ușurință a învățat cinci limbi străine.

După absolvirea liceului a luat drumul Bucureștiului, unde s-a înscris la Universitatea Politehnica București. Ocazional cânta la renumitul restaurant din acea perioadă, Zissu, lucrând totodată și ca muncitor practicant la Întreprinderea Optică ,,Lares". Conducerea acesteia l-a trimis la Berlin la specializare. Plecarea în Germania i-a picat ,,mănușă". Fără să stea pe gânduri, s-a înscris la Universitatea de Artă din Berlin, secția muzică.

După revenirea în țară s-a întors la Brăila, hotărât să-și perfecționeze studiile muzicale s-a înscris la Conservatorul Lyra, secția de canto, la clasa profesorilor Umberto Manao și Jean Andrian. S-a angajat apoi la Agenția maritimă „M. Embiricos et Co.” din Brăila, ca funcționar. În 1924 s-a mutat la București, unde s-a angajat la secția devize a Băncii Chrissoveloni, apoi s-a înscris la Facultatea de Aeronautică. Muzica era în continuare marea lui pasiune, așa că și-a întemeiat o mică orchestră. Cânta la banjo și glăsuia cu mare talent. Participa și la concursurile organizate de Institutul Electronic și Radiofonic, clasându-se de fiecare dată pe primele locuri.

În 1929, fiind cu prietenii la Barul „Zissu”, n-a rezistat tentației de a cânta și el câteva melodii. Șeful orchestrei, Alfred Pagony, l-a redescoperit astfel pe fostul student, care cânta din când în când la „Zissu” cu ani în urmă. Fascinat de fluieratul lui și de vocea pătrunzătoare, i-a propus un duet și un salariu atrăgător. Tot el i-a schimbat și numele de scenă, spunându-i Jean Moscopol.

Cei doi au cântat împreună doar un an. Pagony și-a deschis apoi propriul bar pe Strada Academiei. La barul „Zissu” de pe Calea Șerban Vodă, Jean Moscopol făcea epigrame pe moment celor de la masă.

Primele imprimări[modificare | modificare sursă]

Înainte de a ajunge faimos, Jean Moscopol nu era decât un modest funcționar de bancă la Chrissoveloni. Cânta pentru amici dar mai ales la seratele unui club al cărui membru era, numit „Sparta”. Pe la începutul lui 1929, aflându-se în vizită la un prieten care lucra la casa Pathé, Moscopol începe să fluiere cum numai el știa. Directorul casei Pathe, aflat și el la acea reuniune, este entuziasmat și îi înregistrează câteva plăci fluierate care imitau naiul. Tot în acea perioadă de început înregistrează și prima placă cântată, cu melodia „Balada fumului de țigară”.

Jean Moscopol era însă doar la început de drum și plăcile sale au fost repede uitate. Faima sa crește odată ce părăsește banca și începe să cânte seară de seară la barul Zissu. Era atât de popular încât oamenii veneau doar ca să-l audă pe el.

La Parlophon înregistrează în jur de 10 discuri care au un succes fulgerător. Norocul îi surâde din nou când în toamna anului 1929 sosește la București un reprezentant al His Master's voice din Londra.

Acesta îl aude cântând la Zissu și îi face repede o ofertă. Tentat nu atât de bani, ci de posibilitatea de a-și înregistra muzica pe un suport de foarte bună calitate, Moscopol acceptă. Se urcă în avion cu destinația Viena. Aici înregistrează o serie de plăci care îl fac cunoscut, căci de atunci începe cu adevărat cariera sa muzicală.

Lecții de canto și înregistrări discografice[modificare | modificare sursă]

În 1928 i-au apărut primele discuri la Casele Homocord și Parlophon. Anul următor, celebra Casă de discuri His Master’s Voice îl invita la Viena, pentru înregistrări. La revenirea în țară a continuat să cânte la Zissu, cu orchestra Alexandru Leoar, alături de care a debutat la posturile de radio din București. A luat lecții de canto de la profesorul Jean Walidosky. În urma unui examen a devenit artist profesionist, urcând ulterior pe scena Teatrului de Revistă „Alhambra”, unde a interpretat operetele: „Alhambritta” și „Lăsați-mă să cânt”(de Gherase Dendrino).

În 1930, Casa His Master’s Voice l-a angajat definitiv. A plecat la Berlin, unde a înregistrat noi discuri pentru gramofon și a cântat în celebrul bar Ciro.

La întoarcerea în țară, patronii de restaurante se „băteau” să-l aibă în program. Moscopol a preferat să cânte la Colonade și la bomboneria Lafayette. A acceptat mai apoi să cânte la Lother Park și Vișoiu, până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, când a participat la toate concertele organizate în scop filantropic.

În 1931 a făcut un turneu prin țară cu Ion Manolescu, actor la Teatrul Național din București. Din acest an a devenit artistul exclusiv al Casei londoneze de discuri „His Master's Voice”, a căror calitate este și astăzi de necontestat.

De-a lungul anilor, a înregistrat pe discuri (''plăci'') de gramofon/patefon peste 300 de cântece, de facturi diverse, românești și străine. După moda și cerințele epocii interbelice, Jean Moscopol a cântat multe tangouri. Printre cele mai frumoase și cunoscute tangouri interpretate de el se numără: ,,Dă-mi gurița s-o sărut!'', ,,Garufa'', ,,Mână,birjar!'', ,,Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă'', ,,Tu nu mai ești a mea!'', ,,Vrei să ne'ntâlnim sâmbătă seara?'' și două compoziții remarcabile ale marelui Ionel Fernic: ,,Mai spune-mi încă o dată!'' & ,,Minciuna'' (cântată și de Cristian Vasile sub celebrul titlu ,,Pe boltă când apare luna...'').

În 1932 Moscopol a plecat la Berlin, unde a imprimat discuri cu orchestre celebre ca Honlgsberg, James Kok, si a luat lecții de canto cu profesorul Korst. I s-a propus să rămână în Germania, dar s-a întors. Cânta în localuri selecte și la radio. Succesul lui era răsunător. Se acompania la foarte multe instrumente: pian, banjo, piculină, chitară. Și avea o vervă nemaipomenită. Se masca, era „viu”, distra lumea, îi încânta pe toți cu fluierăturile lui, intercalate în cântec. Când venea să concerteze la Brăila, publicul își aducea pentru spectacol scaune de acasă.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

În 1932, la Berlin, Jean Moscopol a luat lecții de canto cu profesorul Korst și a imprimat discuri cu orchestre celebre precum Honigsberg și James Kok. În timpul celui de-al doilea război mondial a devenit membru al Societății Compozitorilor din România.

A fost cooptat și în distribuția filmului-document O noapte furtunoasă (1943), după piesa de teatru a lui Ion Luca Caragiale, unde Jean Moscopol a făcut figurație, interpretând rolul șansonetistului care cânta la Grădina de vară „Union”. Filmul a fost realizat în condiții deosebite în Bucureștiul camuflat, într-un studio de înregistrări în care, după ce se filma o scenă, decorurile erau dărâmate, pentru a se face loc unui nou decor pentru scena următoare[2].

Răsfățatul restaurantelor[modificare | modificare sursă]

În Bucureștii de odinioară, în special în perioada interbelică, existau localuri pentru toate buzunarele și orchestre pe măsură. Ca să aibă cât mai mulți clienți, patronii de restaurante își angajau o orchestră faimoasă și un cântăreț aflat la mare căutare, îndrăgit de public, cu un repertoriu care atrăgea atenția.

Jean Moscopol era foarte cunoscut și apreciat. Românii îi ascultau cântecele înregistrate pe discurile Columbia, His Master’s Voice, Homocorde și Parlophon, care i-au făcut cele mai multe înregistrări. Au scris special pentru el compozitori precum Ion Vasilescu – „Noapte bună, Mimi”, Elly Roman – „Tu nu mai ești a mea”. Deopotrivă, la conceperea textelor, dar și a muzicii a contribuit și Jean Moscopol, alături de Ionel Fernic și de mulți alți textieri sau compozitori renumiți ai vremii.

Jean Moscopol poate fi considerat cel mai demn continuator al marelui Constantin Tănase, care a avut destule accente împotriva societății în care a trăit. Artistul este militant, implicat în social și în politic.

După primul război mondial, Micul Paris, așa cum era supranumit Bucureștiul, avea o dulceață a plăcerilor. Erau celebre restaurantele, bodegile, berăriile, localurile pentru toate gusturile și toate buzunarele. Acea vreme, în care bucuria era activată și de sfârșitul războiului, îi făcea pe români să benchetuiască cu plăcere, să cânte și să se bucure. În acești ani au apărut marii cântăreți emblemă: Maria Tănase, Ioana Radu, Grigoraș Dinicu, Rodica Bujor sau Ion Luican.

Balcanicii au orientalul lor, știința lor de a se bucura, plăcerile culinare, puterea lor de a asculta cântăreții de local. Despre acest timp vorbea criticul muzical George Sbârcea (compozitorul Claude Romano):

„București, oraș al cântecului sub ceruri largi de vară… București a dăruit, prin compozitorii și interpreții săi, melodii în care se răsfrânge un ciob din sufletul nostru, al tuturor. Bucurie și îngândurare, amieze și nopți laolaltă, cântecele Bucureștilor de odinioară reflectă totul, cu candoarea simplității. Toate răsunau pretutindeni, înviau din pâlnia patefoanelor, se înălțau spre bolta teatrelor de revistă și făceau bucuria tineretului epocii.”

Burlăcia eternă[modificare | modificare sursă]

Deși era un bărbat admirat de femei, Jean Moscopol n-a fost căsătorit niciodată. Acesta primea numeroase scrisori de amor de la admiratoare. Singurul document de căsătorie pe care a rămas înscris numele său este certificatul de cununie al surorii sale, unde a fost martor. După cununia religioasă a acesteia, eveniment datat la 1 decembrie 1946, anul următor, Moscopol a luat drumul pribegiei.

Marele interpret Gică Petrescu a afirmat în 1993 despre Jean Moscopol că:

„George Enescu a spus că nu există muzică ușoară și muzică grea, ci numai muzică bună și proastă. Jean Moscopol făcea muzică bună. Cred că el, Moscopol, a fost un Maurice Chevalier al muzicii românești. Era un senior al cântecului, de o eleganță perfectă, sufletească și vestimentară!”

Perioada comunistă[modificare | modificare sursă]

După încheierea celui de-al doilea război mondial, Moscopol s-a împotrivit sistemului politic instaurat la București. Pe vremea în care românii învățaseră să tacă pentru a nu ajunge la închisoare sau la canal, Jean Moscopol s-a așezat ca un ghimpe împotriva mai marilor vremii. A compus balade și cuplete anticomuniste în care îi îndemna pe români să nu-și piardă speranța. Nu ierta pe nimeni. A scăpat ca prin minune nearestat.

A luat drumul pribegiei în 1947, plecând la Paris, ajutat de actrița Elvira Popescu. Din Franța a plecat la scurt timp în Germania, unde a fost colaborator al postului de radio Europa Liberă. În țară, cenzura a vrut să-l taie din amintire și de aceea au rămas foarte puține documente despre el. În cele din urmă, artistul s-a stabilit la New York, unde a trăit până la sfârșitul vieții. N-a uitat nici o clipă plaiurile natale.

Chiar dacă unele piese au fost cântate și la București, imprimările au fost posibile abia în Statele Unite. Iată ce ne-a destăinuit Vasile Manta:

„Și asta e o poveste. În anii ’70, ziaristul Aristide Buhoiu l-a găsit pe Moscopol în Diaspora Română la New York, la Biserica Sfântul Dumitru, și s-a ocupat de înregistrarea acestor piese. În 1993, ele s-au lansat și la București. Dar cred că era destul de târziu, pentru că regimul comunist din România încercase să-l șteargă din conștiința națională. Ar trebui studiat de tineret, poate că așa sentimentul patriotic nu ar pieri. El era un mare patriot. Dumnezeu l-a salvat! A avut zile. Pe vremea aceea, rușii te ucideau. Închisoarea era închisoare. N-a fugit din țară. A plecat cu acte în regulă. L-a ajutat marea Elvira Popescu.”

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Articol principal: Discografia lui Jean Moscopol.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]



JEAN MOSCOPOL - CEA MAI BUNĂ MUZICĂ ROMÂNEASCĂ (FULL ALUM HQ)


Jean Moscopol, eternul burlac, cenzurat de comuniști. Mix cu muzică din Bucureștiul interbelic




VIRGIL POPESCU

Virgil Popescu
Virgil Popescu (1).jpg
Date personale
Născut26 februarie 1955
Craiova
CopiiSabin Popescu
OcupațieMuzician, compozitor, instrumentist, pedagog
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Virgil Popescu (26 februarie 1955, Craiova) este un compozitor și instrumentist român.

Studii la Conservatorul de Muzică "George Enescu" din Iași, secția vioară (1975-1981). Din 1980 desfășoară o intensă activitate în domeniul muzicii ușoare și de jazz, colaborând cu majoritatea interpreților importanți de gen din România: Oana Sîrbu, Andra, Monica Anghel, Luminița Anghel, Silvia Dumitrescu, Manuela Fedorca, Angela Similea, Aura Urziceanu și mulți alții.

Din 1986 este membru definitiv al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

În 1982 scrie muzica pentru spectacolul de teatru "Cum vă place" de W. Shakespeare, pus în scenă la Teatrul Național din Iași.

Între 1984-1990 ocupă funcțiile de chitarist bas, dirijor secund, dar și de orchestrator la Teatrul de Revistă "C. Tănase" din București. În paralel cu această activitate, face parte din formația de jazz "Trio Puiu Pascu" (cu care cântă și în prezent). Participă la numeroase festivaluri de jazz din România.

Timp de 2 ani, între 1985-1987, a colaborat și cu formația de muzică experimentală "Hyperion", condusă de compozitorul Iancu Dumitrescu.

Din 1995, timp de 4 ani scrie în exclusivitate, muzica emisiunii TV pentru copii "Abracadabra", difuzată la postul Pro Tv.

Din 1998 pâna în 2000 susține cu formația proprie compartimentul muzical al emisiunii de mare succes "Chestiunea Zilei", difuzată la același post: Pro Tv.

În 2002 scrie muzica de balet "Visul unei nopți de vară" de W. Shakespeare, pentru o școală de balet din Shweinfurt - Germania. Lucrarea este premiată de U.C.M.R. cu "Premiul anului 2003".

Între anii 2002-2003 susține cu formația proprie compartimentul muzical al emisiunii "Sara bună" de la TVR 1.

Din 2004 până în prezent susține cu formația proprie compartimentul muzical al emisiunii "Garantat 100%" de la TVR 1, moderată de Cătălin Ștefănescu.

A fost căsătorit cu solista Oana Sârbu.

Din 1995 este conducătorul muzical al formației "Zan", formația de acompaniament a lui Nicu Alifantis și este prezent pe toate albumele semnate de acesta:

  • 1995 - "Voiaj"
  • 1996 - "Nichita"
  • 1999 - "Nicu Alifantis 25 ani"
  • 2002 - "Neuitatele femei"
  • 2005 - "Șah mat"

A făcut și face parte din numeroase jurii ale mai multor festivaluri și concursuri de muzică ușoară pentru copii. În prezent predă muzică la grădinițele "Diandra", "Gradinița mea, școala mea", "Camy".

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • "Te iubeam"- 1992 (solista Oana Sârbu);
  • "Acel care-a pierdut, ești tu"- 1993;
  • "Virgil Popescu și invitații săi"- 1996;
  • "Îmi vei lipsi"- 1995;
  • "Vine Moș Crăciun"- 1999;
  • "Lumea basmelor" - 2000;
  • "Te-așteptam să vii Moș Crăciun"- 2006

Prezent pe 10 albume discografice

MUZICĂ DE FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]



Virgil Popescu - Nu vreau deloc să-mbătrânesc




ELENA CÂRSTEA

Elena Cârstea (n. 26 februarie 1962, Agnita, județul Sibiu) este o solistă de muzică ușoară/pop, compozitoare și textieră. Este recunoscuta pe plan international pentru piesa ,,Nu sunt perfecta".

A absolvit în anul 1981 liceul de artă din Sibiu și încă de la 16 ani și-a format primul grup alături de Ioan Gyuri Pascu. Formația celor doi s-a numit Trandafirii negri. A cântat de mic copil alături de sora sa în formații muzicale școlare.

APARIȚII ȘI ACTIVITATE MUZICALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Colaborează cu grupul Star 2000 a lui Petre Geambașu pentru un turneu în Emiratele Arabe Unite. În perioada 1982-1986 este solista formațiilor Cornel Verban și Alexandru Wilmany.

Din 1990 a efectuat turnee în SUA, Germania, Canada, Regatul Unit. În 1996 semnează albumul de versuri Poezele pentru Vipi, ilustrat de Ștefan Popa-Popas. Din 1994 este director artistic la complexul artistic Vox Maris.

În 1999 înființează și este președinte de onoare al Sindicatului Interpreților și Compozitorilor Liberi Profesioniști.

În luna iulie 2009 a fost diagnosticată de medici cu anevrism cerebral.[1] Operația a decurs cu succes. În 2013, după refacerea în urma intervenției chirurgicale, s-a hotărât să participe la Eurovision în cadrul selecției naționale. Piesa cu care a concurat, intitulată „Spinning”, a fost scrisă de ea însăși, iar muzica de Cristian Faur.

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • 1983: Obține premiul publicului la festivalul Melodii 83 cu piesa „Ochii tăi”
  • 1995: Llocul I la festivalul de la Izmir, Turcia
  • 1996, Radio Contact o desemnează cea mai bună interpretă a anului din partea Radio Contact
  • 1998: Locul I la Coven, Irlanda
  • 1998: Premiul al III-lea în Egipt cu piesa „Every time u walk away”
  • 1999: Locul I pentru piesa „Gelozie”, la Vilnius, Lituania și locul al II-lea pentru piesa „Noi”
  • 2000: Premiul I pentru piesa „Let's change the world”, compoziție proprie
  • 2000: Premiul emisiunii Duminica în familie de la Antena 1
  • 2006: Premiul Televiziunii Române

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Elena Cârstea la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.[2]

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • 1989 - „Ochii tăi”
  • 1990 - „Someday”
  • 1993 - „Colinde” (cu Ștefan Iordache)
  • 1993 - „Baladă pentru Sanda”
  • 1994 - „O iubire imposibilă”
  • 1996 - „5 anotimpuri”
  • 1998 - „Nu sunt perfectă”
  • 2000 - „Colinde americane”

ELENA CÂRSTEA, LA 15 ANI DE CÂND S-A MUTAT ÎN AMERICA: „MARELE REGRET ESTE CĂ NU MAI CÂNT”



Elena Cârstea - Dacă ochii tăi




NAARGHITA
Naarghita
Naarghita - muzica de colectie.jpg
Naarghita pe coperta albumului Muzică de colecție, lansat în 2007 de cotidianul Jurnalul Național.
Date personale
Nume la naștereMaria Amarghioalei
Născută14 ianuarie 1939
Pufești, Vrancea
Decedată (74 de ani)
București
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreață, dansatoare
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Gen muzicalMuzică de film indiană
Ani de activitate1957 – 1991
Case de discuriElectrecord
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Maria Amarghioalei[1] (n. 14 ianuarie 1939, Pufești, jud. Vrancea,[2] - d. 26 februarie 2013, București[3]) mai bine cunoscută prin numele de scenă Naarghita (scris și Narghita), a fost o cântăreață și dansatoare română. Iubitoare a muzicii și a coregrafiilor din filmele indiene, interpreta s-a specializat pe acest repertoriu și a atins performanțe remarcabile, cunoscute și apreciate atât în patria ei, cât și în lume.

Naarghita este supranumită „Cenușăreasa din Vrancea”.[4]

PRIMII ANI. STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Când Maria avea trei ani, părinții ei s-au despărțit; mama, pe nume Aneta,[5] s-a stabilit la București. Fata a fost crescută de bunicii materni până la vârsta de nouă ani,[4] când s-a mutat în capitală alături de mama ei.[5]

Vreme de patru ani, tânăra a făcut studii de coregrafie la Palatul Pionierilor din București (actualul Palat Cotroceni). În 1956 a intrat în corpul de balet al teatrului de revistă „Constantin Tănase”, ca figurantă.[5] În paralel, a luat lecții de canto clasic.[2] La numai o lună de la angajarea în teatrul „Constantin Tănase”, a văzut pelicula indiană Vagabondul (1951), în regia lui Raj Kapoor;[6] a fost foarte impresionată de film și a început să manifeste interes față de muzica și dansurile indiene. Hotărându-se să învețe cântecele de pe coloana sonoră a filmului, l-a urmărit de cincizeci de ori, după care a înregistrat muzica filmului cu un magnetofon adus cu sine în sala de proiecție. A studiat piesele muzicale cu atenție, învățând pronunția cuvintelor indiene după ureche.[2]

În 1957, ea a debutat ca solistă în revista „O seară la estradă”, regizată de Nicolae Dinescu; aici a interpretat aria „Ciand” (lb. rom. „Luna”) din banda filmului Vagabondul. Publicul a primit numărul cântăreței cu entuziasm.[5]

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Artista a început să se documenteze în privința culturii indiene. A învățat timp de patru ani limba hindi prin corespondență cu Centrul Hindi,[6] cu sprijinul unui profesor din Universitatea București; acesta i-a procurat un sari (piesă de îmbrăcăminte specifică pentru indience), înregistrări și partituri cu muzică ușoară și de film din India.[2]

Pseudonimul ales de cântăreață este un joc de cuvinte, semnificând, în limba hindi, fie „cântul spiritului etern”, fie „cântecul tulpinii de lotus”; muzicologul George Sbârcea l-a tradus drept „cântec pentru cei luminați”.[1] Întrebând-o de proveniența numelui ei, muzicianul Romeo Vanica (membru în anii 1960 al formației rock Mondial) a primit un răspuns glumeț: „Există Harghita, există Marghita, m-am gândit să existe și Narghita.”[7]

Primul disc Electrecord al Naarghitei a fost bine primit de public. După nouă ani de așteptare, interpretei i s-a înmânat atestatul Oficiului de Spectacole și Turnee Artistice, care îi dădea posibilitatea de a susține recitaluri și spectacole pe scenele din țară; cel care și-a dat acceptul în acest sens a fost baritonul Nicolae Herlea.[2] În toamna lui 1967, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă pe Naarghita în spectacol. Foarte plăcut impresionată, ea a cerut să o cunoască pe tânăra cântăreață și dansatoare. Într-un dialog la care a participat și prim-ministrul român Ion Gheorghe Maurer, Indira Gandhi a invitat-o pe Naarghita să viziteze India, iar acesta a răspuns aprobator. Nouă luni mai târziu (la scurt timp după asasinarea politicianului american Robert F. Kennedy, eveniment cu un impact puternic în toată lumea), Naarghita a fost primită călduros în New Delhi, în ciuda doliului, și a rămas acolo timp de jumătate de an, vizita fiindu-i sponsorizată de guvernul indian. Cu această ocazie, Naarghita a făcut cunoștință cu idolul ei, actorul și regizorul Raj Kapoor, iar cei doi au devenit prieteni apropiați.[8]

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Simbolul C reprezintă o compilație alături de alți muzicieni; nu vor fi amintite decât pistele cu interpretări ale Naarghitei. Toate transliterările și traducerile le reproduc pe cele notate pe discuri.

1. Ciand
2. Murmurki na dek
  • 1959 – EDC 201 (Electrecord) C
3. Ciand (trad. „Cîntecul lunii”; din filmul Vagabondul)
4. Murmurki na dec (trad. „Nu-ți întoarce privirea”; din filmul Articolul 420)
Orchestra de Muzică Ușoară, dirijor: Gelu Solomonescu
  • 1959 – EDE 041 (Electrecord) C
1. Ciand (trad. „Cîntecul lunii”; comp. S. Jaichishan)
  • 1962 – EDC 376 (Electrecord) C
2. Mera giuta he giapani (trad. „Pantofiorii japonezi”; comp. Jaichishan, din filmul Articolul 420)
3. Murmurki na dek (trad. „Nu-ți întoarce privirea”; comp. Jaichishan, din filmul Articolul 420)
4. Icekdana (trad. „Ghicitoarea”; comp. Jaichishan, din filmul Articolul 420)
Orchestra de Muzică Ușoară, dirijor: Gelu Solomonescu
  • 1967 – EDC 862 (Electrecord)
1. Agiare pārdesi (comp. Chowdhury)
2. Giāb se bālām ghār ae (comp. Giaikishan)
3. Sār pār topi lal (comp. Nayyar)
4. Tumsa nāhin dekha (comp. Nayyar)
Orchestra Radiodifuziunii Romîne, dirijor: Sile Dinicu
  • 1971 – EDC 10.184 (Electrecord)
1. Parde men (Printre voaluri)
2. Ich liebe dich (Te iubesc)
3. Thank You (Mulțumesc)
4. Meri Ankhe (Ochii mei)
  • 1974 – Melodii din filme indiene (Electrecord, STM-EDE 0941)
1. Ek phool do mali (trad. „O floare și doi grădinari”)
2. Chal chal mere sathi, mere hathi (trad. „Prietenul meu, elefantul”)
3. Khilte hain gul yahan (trad. „Unde îmbobocesc trandafirii e locul iubirii”)
4. Zindagi ek safar hai suhana (trad. „Viața este o călătorie minunată”)
5. Raina beeti jae (trad. „Noaptea trece, dar somnul nu vine”)
6. Haina bolo bolo (trad. „Hai, vorbește”)
7. Dilbar dil se pyare (trad. „Stăpînul inimii, mai scump decît inima mea”)
8. Meghe chhaye adhi ratt (trad. „Neliniștea nopților”)
9. Mausam hai ashiqana (trad. „Timpul dragostei”)
10. Dum maro dum (trad. „Respir fericirea”)
  • 1984 – Arabian Music (Electrecord, ST-EDE 02653)
1. La tiji-l-yaum („Nu veni azi, nu veni mîine”)
2. Shatty ya deney („Ploaia de primavară”)
3. Dehek ellouz („Înfloreste migdalul”)
4. Al bint el chalabiya („Fata cea frumoasă”)
5. Aatini ennai („Dă-mi naiul”)
6. Shufti-l-amar („Am văzut luna”)
7. Shady („Shady - prieten drag”)
8. Amara ya amara („Lună, o lună”)
9. Habbeytak bessayf („Te-am iubit iarnă...vara”)
10. Yensani tariq („Uită-mi calea”)
Aranjamente muzicale, conducerea orchestrală: Corneliu Meraru
  • 1985 – ST-EDE 02705 (Electrecord)
1. Is mod pe jate hai
2. Chanda o! chanda
3. Na koi umang hai
4. Suhana safar
5. Tere bina
6. Ham to man
7. Bol re papihara
8. Duniya kya jane
9. Jeeven ko do raahe pe
10. Piya bina
  • 1985 – ST-EDE 02822 (Electrecord)
1. Agiare pardesi
2. Parde men
3. Pantofiorii japonezi
4. Giab se bālām ghar ae
5. Ich liebe dich
6. Nu-ți întoarce privirea
7. Sār pār topi lal
8. Thank You
9. Ghicitoarea
10. Tumsa nahin dekha
11. Meri anke
  • 1987 – Melodii din filme (Electrecord, ST-EDE 03206)
1. Yaadon ki baaraat (trad. „Noianul amintirilor”)
2. Tere bina aag ye chandni (trad. „Fără tine luna-mi pare foc”)
3. Ghar aaya mera pardesi (trad. „«Străinul» meu s-a întors acasă”)
4. Pear hua Ikrar hua hai (trad. „M-am îndrăgostit”)
5. Har dil jo pyar karega (trad. „Fiecare inimă care va iubi”)
6. Ham donon, do premi (trad. „Noi, doi îndrăgostiți”)
7. Nanhe munne bachche (trad. „Micuț și dulce copilaș”)
8. Rajnighandha, phool tumhare (trad. „Parfumul tuberozei și al iubirii lui”)
9. Ek be wafa se pear kyia (trad. „Am un iubit amăgitor”)
10. Dil dil de milega (trad. „Două inimi se vor întîlni”)
  • 1987 – Cîntece indiene de dragoste (Electrecord, ST-EDE 03207)
1. Aayega aanewala, aayega (trad. „El va veni, va veni”)
2. Nile gagan ke tale (trad. „Sub cerul albastru”)
3. Chhotisi mulaqat pear ban gaii (trad. „Mica întîlnire a născut iubire”)
4. Aaja re piya (trad. „Vino, iubire”)
5. Mera jeeven kora kagaz (trad. „Viața mea, o pagină albă”)
6. Hai, hai, yeh majboori (trad. „Oh, atît de neajutorată”)
7. Mat ja, mere bacchpan nadan (trad. „Nu-mi pleca, copilărie inocentă”)
8. Git gata hun main (trad. „Cînt un cîntec”)
9. Kaon hai jo sapnon? (trad. „Cine-i acela din visele mele?”)
10. Baiyan na dharo, balma (trad. „Nu mă atinge, iubitule”)
Orchestrațiile și conducerea muzicală: Cornel Meraru
  • 1991 — Indian light-classical songs (Electrecord, ST-EDE 03892, realizat în perioada nov. 1989–oct. 1990)
1. Aaja re, o, mere dilbar (trad. „Vino, iubitul meu”, din filmul Domnișoara Noorie)
2. Thandi hawa (trad. „Răcoarea brizei”, din filmul Domnul și doamna 55)
3. Dil ki giraah khol do (trad. „Deschide-ți ferestrele inimii”, din filmul Zi și noapte)
4. Saathi re (trad. „Fără prieten”, din filmul Noaptea lui Poonam)
5. Suno, zindagi gaati hai (trad. „Ascultă, viața cîntă”)
6. Chalo, dildar, chalo... (trad. „Să mergem, iubirea mea, spre lună...”, din filmul Frumușica)
7. Inhin logon ne... (trad. „Acești oameni...”, din filmul Frumușica)
8. Chalte, chalte, yunhi koii mil gaya thaa... (trad. „Mergînd, mergînd, pe cineva am întîlnit...”, din filmul Frumușica)
9. Jaaore, jogi, tum jaaore... (trad. „Pleacă, zeul iubirii, pleacă...”, din filmul Amrapali)
10. Paayal ki jankaar (trad. „Cîntecul meu te caută”, din filmul Mere laal)
Aranjamentele instrumentale și conducerea muzicală: Corneliu Meraru
Înregistrări muzicale și mixaje efectuate în Studioul „Tomis” din București, în perioada nov. 1989–oct 1990


Naarghita ~ Destin ca de film indian. O poveste cum în zilele noastre rar mai poate fi întâlnită




GÂNDURI PESTE TIMP


ALEXANDRU REPAN


Alexandru Repan
Alexandru Repan.jpg
Date personale
Născut (82 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Alte premii
Ordinul Național „Serviciul Credincios” (2002) Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Alexandru Repan (n. 26 februarie 1940, București) este un actor român.

Actorul Alexandru Repan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București.[2]

CONTROVERSE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În aprilie 2011, Alexandru Repan a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate încă din 1974, sub numele conspirativ “Hans”, probându-se că a turnat colegi de serviciu sau cunoștințe de-ale sale, care astfel au avut de suferit.[3]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

CÂTEVA CITATE:














 TEATRU/FILM


Jean Negulesco 

Biografie
Jean Negulesco(Ioan Negulescu după starea civilă, n. 26 februarie1900, Craiova - d. 18 iulie 1993, Marbella din Spania) a fost un pictor, regizor de film, scenarist și producător de film originar din România.
Talentul pentru artă se arată timpuriu, când tânărul Jean Negulescu, cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial, schițează un portret al lui George Enescu. Jean Negulescu se hotărăște să devină pictor atunci când maestrul George Enescu, căruia i-a plăcut desenul, îl cumpără cu un preț ridicat. Cu toate că începuse să ia lecții de pictură la București, tatăl său îl trimite la Paris să studieze economia și artele.
Pentru o vreme frecventează cursurile "Academiei Julian", neglijând însă total științele economice, și, în consecință, nu mai primește bani de acasă. Pentru a-și asigura existența în capitala Franței, muncește seara în restaurante, spălând vasele, în timp ce ziua, copiază operele marilor maeștri în muzee, cópii pe care le vinde ieftin. În acest timp se împrietenește cu unii din artiștii avangardei pariziene precum Brâncuși, Modigliani, Pascin, Soutine și alții.
De asemenea, frecventează cercul dadaiștilor în frunte cu Tristan Tzara, și el originar din România, care exercită o puternică influență asupra picturii sale. În mijlocul anilor douăzeci, se mută în sudul Franței, unde zugrăvește peisajele Rivierei.
În 1927 se căsătorește cu o tânără americană și se mută la New York, unde își organizează o expoziție cu picturile sale. În 1929 divorțează și se stabilește în California. Este un moment hotărâtor în viața sa, căci acum se lansează la Hollywood în lumea filmului, începe să semneze: Negulesco. Scrie scenarii și este asistent de regie la filmele "Captain Blood" și "A Farewell To Arms", acesta din urmă după romanul "Adio arme" al lui Ernest Hemingway. Felul său de a lucra l-a impresionat pe Benjamin Glaser, care-l angajează la studiourile "Paramount Pictures" pentru trei ani, întâi ca scenarist colaborator, apoi ca director adjunct și în sfârșit ca regizor. Regizează primul film de lung metraj, "Singapore Woman"("Femeia din Singapore") pentru studiourile "Warner Brothers" în 1941, dar abia trei ani mai târziu, în 1944, înregistrează un succes remarcabil cu filmul "The Mask of Dimitrios" ("Masca lui Dimitrios"), bazat pe subiectul unui roman de Eric Ambler. În 1948, filmul "Johnny Belinda" are un succes extraordinar, interpreta principală, Jane Wyman primind premiul Oscar ca cea mai bună actriță. Urmează drama "Three Came Home" ("Trei se întorc acasă", 1950) bazat pe un fapt real din timpul războiului, cu Claudette Colbert, comedia "How to Marry a Millionaire" (Cum să te căsătorești cu un milionar) cu Marilyn Monroe, primul film pe ecran lat (Cinemascop), apoi în același sistem de ecran lat filmul "Daddy Long Legs" (1954) cu Fred Astaire. Jean Negulesco intră în studiourile "20th Century-Fox", unde continuă să lucreze până în anul 1970, când realizează ultimele sale filme, "Hello Good-bye" și "The Invincible Six" ("Cei șase invincibili").
Jean Negulesco a fost membru al "Academy of Motion Picture" și a fost distins cu "Silver Tray" de către "International Executive Service Corporation" și cu "The Laurel Award" pentru întreaga sa producție regizorală. A fost membru de onoare în "American-Romanian Academy of Arts and Sciences" și în anul 1983 i s-a decernat Diploma de Onoare a Academiei. În 1984 și-a publicat memoriile sub titlul "Things I Did and Things I Think I Did" ("Lucruri pe care le-am făcut și lucruri pe care cred că le-am făcut"). Jean Negulesco a murit în urma unui atac cardiac la 18 iulie 1993 în Marbella (Spania).
Filmografie:

Cu Alexandru Repan
Biografie
Actorul Alexandru Repan s-a născut la 26 februarie 1940, in Bucureşti, tatal era austriac, mama unguroaica.

Cariera:

A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucureşti in 1961 si Institutul de Arta Teatrală si Cinematografie in 1965, la clasa profesorilor Mony Ghelerter si Zoe Anghel.

A jucat pe scena Teatrului Barbu Ştefănescu Delavrancea, apoi la Teatrul Nottara. Printre zecile de spectacolele in care a apărut se numără Antigona de Jean Anouilh, Execuţie în direct de Arthur Miller, Richard al III-lea nu se mai face de Matei Vişniec, Special sânge de : Guy Foissy, Vino la pod, iubita mea! (Edmond A’Gwynn), Variaţiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, Blues de Arthur Miller, etc. 

A susţinut recitaluri de poezie, a jucat pe scene din străinătate, a regizat spectacole ca Vino la pod, iubita mea!, Underground după Azilul de noapte de Maxim Gorki, Badaranii de Carlo Goldoni, Petrecere într-un pian cu coadă etc. 

Din 1990 a început sa predea actoria la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie, devenit apoi Universitatea Naţionala de Arta Teatrala si Cinematografica I.L. Caragiale.

Pe marele ecran a debutat in 1962, cu filmul Vacanţa mare, urmat de numeroase alte producţii româneşti si străine.

Alexandru Repan este căsătorit si are doi fii.

Filmografie:

2010 La soluzione migliore- Profesorul Dumitrescu
2008 Un pas înainte (serial TV)- Peter Dinescu 
2007 Tinereţe fără tinereţe -Dr. Chavannes 
2006- Vocea inimii
2006 White Palms- Repan 
2005 Amantul marii doamne Dracula (serial Tv) 
2004 Sindromul Timisoara 
2002- Entre chiens et loups 
2002 Break of Dawn -Kalhine 
2002 Amen- Primul Cardinal 
2000 Manipularea 
2000 Nici o întâmplare (scurt) 
1999 Faimosul paparazzo
1999 Le record (film TV) 
1998 Vertiges (serial TV)- Profesorul Mangin 
1993 Trahir- Inspector 
1993 Polul Sud
1989 The White Lace Dress
1989 Dreptatea
1989 Momentul adevarului
1988 Batalia din umbra
1988 Hanul dintre dealuri
1987 Colierul de turcoaze
1987 Masca de argint - Troianov
1987 Vulcanul stins 
1986 Luminile din larg 
1984 Circari la Polul Nord
1984 Horea 
1983 Saltimbancii 
1983 Râdeţi ca-n viata 
1983 Fram (serial TV) 
1982 Vlad Tepes 
1982 Calculatorul marturiseste 
1982 Lumini si umbre: Partea II (serial TV) 
1981 Lumini si umbre: Partea I (serial TV) 
1980 Burebista 
1979 Am fost 16 
1978 Bratele Afroditei 
1977 Aurel Vlaicu 
1977 Războiul de Independenta
1976 Casa de la miezul noptii 
1975 Muschetarul român 
1973 Cantemir- Dimitrie Cantemir 
1972 Pentru ca se iubesc 
1972 Ciprian Porumbescu 
1971 Mihai Viteazul- Contele Viventini 
1964 Casa neterminata
1962 Vacanta la mare 



Cu Irina Gărdescu
Biografie
Irina este fata actorului Nicolae Gărdescu. A debutat în film cu rolul principal din La patru pași de infinit, film regizat de Francisc Munteanu[1], impresionând prin dezinvoltura și naturalețea sa. Apoi, renunță la studii și joacă în filme.[2]
După 1975, împreună cu mama și sora sa a părăsit țara și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.[3] Actualmente, locuiește și activează în Franța, având propria sa afacere.
A fost invitată specială a Festivalului de film Transilvania[4] unde a participat la prezentarea specială a filmului său de debut, La patru pași de infinit unei audiențe a festivalului clujean. În interviuri a menționat că, deși nu urmărește a se întoarce la film, nu exclude posibilitatea dacă i se oferă „un rol interesant.
Irina Gărdescu s-a întors după patru decenii în România în 2015.

Diva anilor ’70 a fost marea iubire a lui Ion Dichiseanu, iar ea a declarat că l-a revăzut în urmă cu puțin timp. “L-am revăzut de curând: a fost o mare, mare surpriză. Nici nu mai ştiam dacă ne recunoaştem! L-am găsit neschimbat. El era foarte tandru, foarte plăcut, un actor de mare talent, un actor complet”, a spus Irina Gărdescu.
Diva a fost căsătorită timp de 25 de ani cu un francez, iar în prezent locuiește în Franța și conduce o afacere de producţie şi distribuţie de articole de lux. Actrița a mărturisit că nu mai e interesată să joace în filme, dar nu exclude posibilitatea. Publicul românesc a adorat-o mai ales în rolul Rossanei Viventini, în „Mihai Viteazul”, unde a lucrat alături de două legende: Sergiu Nicolaescu și Amza Pellea.
Filmografie
·         La patru pași de infinit (1964)
·         Gaudeamus igitur (1965)
·         Ultima noapte a copilăriei (1966) - Mina
·         Cerul începe la etajul III (1967) - Ana
·         Pokolrév (1969)
·         Castelul condamnaților (1969) - Eva
·         Mihai Viteazul (1971) - contesa Rossana Viventini
·         Puterea și adevărul (1971)
·         Adio, dragă Nela (1972)
·         Trei scrisori secrete (1974)[7]
·         Mușchetarul român (1975) - Anca
·         Dimitrie Cantemir (1975) - Anca




la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...