MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 7 IUNIE 2024

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

· 48 î.Hr.: Bătălia de la Pharsalos. Pompei este învins de Cezar. Gnaeus Pompeius Magnus, sau Cnaeus Pompeius Magnus (29 septembrie 106 î.Hr.-28 septembrie 48 î.Hr.), a fost un general și om de stat roman. Gaius Iulius Cezar (limba latină: IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1; n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.

· 421: Are loc căsătoria impăratului Imperiului Roman de Rasarit, Theodosius al II-lea, cu Eudoxia; (n.cca.400 – d.460). Fiica a retorului atenian Leontias, ea se numea Athénaïs, dar si-a luat numele Aelia Licinia Eudoxia atunci cand a trecut la crestinism. In anul 423 a primit titlul de Augusta. I-a dăruit lui Theodosius o fiică, Licinia Eudoxia viitoarea sotie a imparatului roman al Occidentului, Valentinian al III-lea. A fost canonizata de Biserica Ortodoxa.

· 1099: Prima Cruciada. Incepe asediul Ierusalimului, care va dura pana la 15 iulie. Cruciații au organizat asediul orașului, în timpul căruia asediatorii au suferit mai mult decât asediații, date fiind lipsa apei și a alimentelor din zona înconjurătoare. Ierusalimul era bine pregătit pentru respingerea unui asediu, iar guvernatorul fatimid Iftikar ad-Daula expulzase din oraș majoritatea creștinilor. Dintre cei aproximativ 7.000 de cavaleri care luaseră parte la Cruciada Principilor, în fața zidurilor Orașului Sfânt mai ajunseseră doar aproximativ 1.500. Alături de ei se mai aflau cam 12.000 de pedestrași. În tot timpul asediului, cruciații au încercat de mai multe ori să ia cu asalt zidurile fortificațiilor, dar au fost respinși. Trupele genoveze, conduse de Guglielmo Embriaco, demontaseră deja corăbiile cu care sosiseră în portul Iaffa, folosind lemnul obținut pentru construirea unor turnuri de asediu. Turnurile de asalt au fost împinse până in apropierea zidurile orașului în noaptea de 14 iulie, spre marea suprindere a apărătorilor, iar in dimineața zilei de 15 iulie primul turn a atins secțiunea zidului de lângă poarta de nord-est și, în conformitate cu însemnările din Gesta, doi cavaleri flamanzi din Tournai (Lethalde și Engelbert), au fost primii care au intrat în oraș. După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au intrat în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după-amiază, în noaptea care a urmat și a doua zi dimineața. Musulamnii, evreii și chiar câțiva creștini care mai erau în oraș, au fost masacrați fără nicio deosebire. Mulți musulmani s-au refugiat în Moscheia al Aqsa, unde, în conformitate cu o însemnare din Gesta, „…măcelul a fost așa de mare, că oamenii noștri se bălăceau în sânge până la glezne…”

· 1340: Orasul olandez Rotterdam a primit drepturi oficiale de municipiu din partea lui William al II-lea, duce de Bavaria și conte de Hainaut, Zeeland și Olanda.

· 1420: Trupele Republicii Venetiene ocupa orasul Udine, punand capat independentei Patriarhatului de Aquileia constituit ca stat in nord-estul Italiei actuale, corespunzând în mare actualei provincii italiene Friuli – Venetia Giulia. Apărut în perioada antichității târzii și axat în jurul orașului Aquilea, patriarhatul s-a dezvoltat ulterior, atingând apogeul în secolul al XIV-lea, înainte de a deveni parte componentă a Republicii Venetia.

· 1494: Spania si Portugalia semneaza Tratatul de la Tordesillas care stabilea zonele de influență colonială ale acestor două puteri maritime ale timpului. Tratatul se baza pe o hotărâre a papei Alexandru al VI-lea, din anul 1493, care prin Bula papală „Inter caetera ” stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri la Vest de Insulele Capului Verde. Astfel, noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest. Teritoriile de la V de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la Est, Portugaliei. Tratatul a fost ratificat de către Spania (care era formată din regatele Castilia si Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de către Portugalia la data de 5 septembrie 1494. Această împărţire a lumii a fost completată odată cu semnarea Tratatului de la Zaragoza la data 22 aprilie 1529.

· 1602: Incepe constructia Mănăstirii Secu (Neamţ); ctitor, vornicul Nestor Ureche. Poartă hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august). Mănăstirea Secu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Pipirig, județul Neamț. Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii numită „Schitul lui Zosim”, fondat la 1564. În prezent este monument istoric cu codul NT-II-a-A-10735.

· 1654: Ludovic al XIV-lea este încoronat rege al Franței și Navarrei. A condus Franța vreme de 72 de ani – una din cele mai lungi domnii din istoria europeană. Cunoscut și cu numele de Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand). Avea aproape cinci ani în momentul în care s-a urcat pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 până la moartea sa, la 1 septembrie 1715. Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles) a fost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani – una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Supranumit Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), i-a urmat la tron tatălui său în 1643, când era un copil de aproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661, până la moartea sa în 1715.

· 1775: „Coloniile Unite" își schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii

· 1780: Revoltă anticatolică la Londra

· 1810: Apare Gazeta de Buenos Ayres, prima publicatie din Argentina.

· 1857: S-a încheiat la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane. În urma Războiului Crimeii, Rusia fusese obligata sa cedeze către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”) de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia recuperează Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă. Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilea că Insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman), care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odesa. Tratatul adițional de la Paris din 2/19 iunie 1857, confirmă aceste hotătâri.

· 1862: Statele Unite ale Americii și Marea Britanie incheie un acord privitor la suprimarea comerțului cu sclavi.

· 1863: In timpul interventiei militare franceze in Mexic, care a avut loc intre anii 1861-1867, orasul Mexico este capturat de trupele franceze.

· 1886: La Bucureşti, a fost încheiat primul Tratat de comerţ între România şi Elveţia, prin care cele două ţări îşi acordau clauza naţiunii celei mai favorizate.

· 1893: Mahatma Gandhi incepe campania de nesupunere civica fata de autoritatile coloniale britanice. Mohandas Karamchand Gandhi a fosti inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente in India, aflata atunci sub ocupatia britanica. Numele de „Mahatma“ (în sanscrita înseamnă „suflet mare”), i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore. Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Mohandas Karamchand Gandhi a fosti inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente in India, aflata atunci sub ocupatia britanica. Numele de „Mahatma“ (în sanscrita înseamnă „marele suflet“), i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

· 1905: Parlamentul Norvegiei voteaza dizolvarea uniunii cu Suedia, vot care este confirmat de către cetăţeni intr-un plebiscit care a avut loc pe 13 august in acelasi an.

· 1921: Se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică, din care facea parte şi Cehoslovacia. Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului, un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a caror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale României. Demersurile politico-diplomatice româneşti porneau de la considerentul că România, în alianţă cu alte state mici si mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acţiunilor agresive ale forţelor războiului. Astfel pe 7 iunie 1921 se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică, din care facea parte şi Cehoslovacia. Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă prevedea ca, în caz de atac neprovocat împotriva uneia dintre părţi, în scopul modificării ordinii stabilite prin Tratatele de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi Neully-sur-Seine (27 noiembrie 1919), cealaltă parte semnatară să contribuie la apărarea părţii atacate. Mica Înţelegere a fost rezultatul situaţiei internaţionale nesigure de după Primul Război Mondial, în care Societatea Naţiunilor abia fusese creată, iar puterile învingătoare exercitau presiuni asupra aliaţilor mai mici. Mai mult, alianţa a fost grăbită de încercarea de restaurare intreprinsă de Carol de Habsburg, dar şi de planul francez de întemeiere a unei confederaţii danubiene, care ar fi presupus o slăbire a suveranităţii naţionale a celor trei state. România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale. Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a caror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale României. Aşadar, alianţele politico-militare realizate de România în anii interbelici au vizat obiectivele legitime de apărare fixate prin politica generală a statului unitar, de respingere a oricărei agresiuni, de menţinere a statu-quo-ului, a păcii şi securitaţii în sud-estul şi estul continentului, la nivelul întregii Europe. Demersurile politico-diplomatice româneşti porneau de la considerentul că România, în alianţă cu alte state mici si mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acţiunilor agresive ale forţelor războiului. România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale. Mica Înţelegere şi-a încetat activitatea în 1938.

· 1923: A fost adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15 octombrie 1923). Primul sau decan a fost Ştefan Minovici (n. 18 iulie 1867, Râmnicu Sărat – d. 29 decembrie 1935, Bucureşti), fratele medicului legist Mina Minovici şi al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1925 si membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.

· 1929: Vaticanul devine stat suveran. Resedinta papilor, situata in inima Romei, este cel mai mic stat independent din lume, avand o lungime de circa 900 de metri si o latime de 600 metri si o suprafata totala de numai 0,44 hectare. Are o armata proprie constand din celebra Garda Elvetiana. Statul papal a luat fiinta in secolul al XVIII-lea dupa ce Papa a intrat in posesia zonelor bizantine din Italia Centrala. Roma a devenit astfel treptat centrul religios al Bisericii Catolice. Dupa ocuparea Romei de catre trupele italiene in anul 1870, papa s-a retras din Vatican, dupa ce acesta a fost incorporat de Piemont. Statul a luat fiinta prin Tratatul de la Lateran, in perioada cat premier a fost Benito Mussolini. Denumirea statului provine din latina de la Mons Vaticanus, Colina Vatican. Este parte a Mons Vaticanus si a fostelor campuri vaticane unde au fost construită Biserica ”Sfantul Petru”. Alaturi de celebra bazilica, Palatul Apostolic, Capela Sixtina si muzeele Vaticanului sunt printre cele mai vizitate locuri ale lumii.

· 1930: In Romania, regenta instituita la moartea regelui Ferdinand I demisioneaza. Guvernul roman a preluat puterile si prerogativele constitutionale si, in virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenta. Pe data de 8 iunie 1930 tatal sau, Carol al II-lea, revenit clandestin in tara, a fost proclamat rege in fata camerelor reunite ale Parlamentului. Pentru prima oara in istoria moderna a Europei, un tata urma la tron fiului sau.

· 1942: In timpul celui de-al doilea război mondial japonezii ocupa insulele americane Attu şi Kiska, în Arhipelagul Aleutine aflat in vecinatatea Alaskai.

· 1947: Reforma agrară din 23 martie 1945 este declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi.

· 1947: A luat ființă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul sportiv ASA București, din 1961 Steaua București. LA MULȚI ANI, STEAUA! Și cât mai multe trofeie să aduni în vitrină, la armată nu la Becali! Oricum, ultimul nu mai poate utiliza denumirea de STEAUA!

· 1948: Președintele Cehoslovaciei, Edvard Beneš a demisionat din funcție, refuzând să semneze o constituție prin care țara era transformată într-un stat comunist.

· 1958: Atleta romana Iolanda Balaş redevine deţinătoarea recordului mondial la saritura in inaltime cu performanţa de 1,78 m. In decurs de trei ani va depasi recordul mondial cu încă 13 cm, ameliorandu-l de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961. Când a ajuns la 1,91 m, nici o altă atletă nu trecea de 1,78 m., iar recordul său a rezistat alţi zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depăşească: austriaca Ilona Gusenbauer reuşeşte să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena. Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs-Sőtér Jolán; n. 12 decembrie 1936, Timișoara – d. 11 martie 2016) a fost campioană olimpică română de etnie maghiară, care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism. Înaltă de 1,85 m, antrenată de fostul săritor János Sőtér, care devine mai târziu soțul ei, va rămâne în istoria atletismului pentru dominația probei de săritură în înălțime femei timp de un deceniu. În 1953 s-a transferat de la clubul timișorean „Electrica” la CCA (CSA Steaua). Între 1957 și 1967, Iolanda Balaș a învins în 150 de întreceri consecutive, depășind recordul său mondial de 14 ori, purtîndu-l de la 1,75 m la 1,91 m. În 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine deținătoarea recordului mondial cu performanța de 1,78 m, iar în decurs de trei ani recordul mondial este depășit cu încă 13 cm, recordul mondial fiind ameliorat de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961. Distanța între Iolanda Balaș și adversarele sale era foarte mare: când ea a ajuns la 1,91 m, nicio altă atletă nu trecea de 1,78 m. Recordul său a rezistat alți zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depășească: austriaca Ilona Gusenbauer reușește să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena.

· 1962 - Începând cu această zi automobiliştii elveţieni nu mai trebuiau să coboare din maşină pentru a îşi rezolva treburile bancare, Credit Suisse, sau Schweizerische Kreditanstalt (SKA) cum se numea în acea vreme inaugurând un sistem inovativ primul drive-in bancar. Cei mai mulţi dintre noi cunosc sistemul de la fast food-uri,diferenţa este că aici în loc să îţi primeşte porţia de mâncare puteai să extragi bani din cont sau să ai o întrevedere din maşină cu un consultant bancar. Prima astfel de unitatea bancară automobilistică s-a deschis în centrul oraşului Zurich, având 8 ghişee pentru automobile cu volan pe stânga şi unul pe dreapta. Sistemul era destul de ingenios şi printr-un sistem mecanic. Ulterior acest sistem a fost propagat şi în Marea Britanie, dar mai ales în USA acolo unde este foarte popular. În Euorpa acest sistem a apărut însă la fel de repede precum a dispărut. Aglomeraţia care se crea în zonele centrale, determina şoferii să evite incursiunile pe patru roţi la bancă. Astfel în 1983 oficiul bancar din Zurich a fost închis pentru că nu mai genera profit. În USA acest sistem încă mai există şi unii chiar îl mai folosesc.

· 1967: In timpul razboiului arabo-israelian de sase zile, forţele israeliene ocupa partea ioradaniana a Ierusalimului.

· 1990: A fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” (CNS „Cartel Alfa”). Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” este un sindicat din România înființat în anul 1990 de Bogdan Hossu. Este unul dintre primele cinci sindicate din România, ca număr de membri. A fost înființat de Bogdan Hossu, care a părăsit sindicatul CNSLR în momentul în care a realizat că nu are nicio șansă în fata lui Victor Ciorbea pentru șefia acestei structuri. În decembrie 2009, președintele sindicatului era Bogdan Hossu. Cartel Alfa este acționar la 11 firme. Liderii au investit banii sindicaliștilor în afaceri cu asigurări, fonduri de pensii, tichete de masă și turism. Liderii Cartel Alfa sunt membri în consiliile de administrație ale acestor companii, iar o parte din ei dețin chiar și acțiuni. Cartel Alfa a achiziționat 10% din firma ACCOR, care face tichete de masă, peste 98% din Hotelul Apollo și mai administrează separat niște hoteluri preluate de la Sind România.

· 1990 - Curtea Supremă de Justiţie a validat alegerea ca preşedinte al României a Domnului Ion Iliescu. Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului.

· 1993: A apărut, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”.

· 1994 - Senatul a adoptat legea privind privatizarea prin metoda MEBO. Proiectul a fost discutat şi adoptat anterior de Camera Deputaţilor.

· 1995: Regizorul Lucian Pintilie a primit distincția franceză Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. Lucian Pintilie (n. 9 noiembrie 1933, Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina) este un regizor de teatru și film român. Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.

· 2000: Organizaţia Naţiunilor Unite defineşte Linia Albastra de demarcatie dintre Israel şi Liban.

· 2000 - Eurocorps şi-a încheiat misiunea în cadrul forţei de stabilizare NATO din Bosnia-Herţegovina, misiune începută în iunie 1998.

· 2001: Partidul Laburist a lui Tony Blair rămâne la putere după ce câștigă alegerile generale

· 2001 - A fost identificată gena care produce colesterolul de înaltă densitate lipoproteică (HDL-C).

· 2001 - Firma americană Philip Morris a fost condamnată, de către un juriu din Los Angeles, la plata a trei miliarde de dolari pentru un bolnav de cancer, în vîrstă de 56 de ani, aceasta reprezentând cea mai drastică decizie luată împotriva unei firme din domeniul tutunului într-un proces individual.

· 2002 - Senatul american a adoptat un buget suplimentar de urgenţă de 31,5 miliarde de dolari, destinat finanţării activităţilor Pentagonului şi luptei împotriva terorismului.

· 2003 - Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea privind ratificarea tratatului de dezarmare strategică încheiat în 2002 cu Statele Unite.

· 2003 - Membrii expediţiei "Everest 2003", care au cucerit cel mai înalt vârf al masivului Himalaya, au revenit în România.

· 2004: Printr-un decret emis pe 7 iunie de președintele Franței, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, ca o recunoaștere a meritelor excepționale în domeniul teatrului

· 2004 - Cabinetul israelian a adoptat planul de retragere din Fâşia Gaza, prezentat de premierul Ariel Sharon.

· 2007 - Miniştrii europeni participanţi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE au adoptat reglementările privind reducerea preţului plătit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate în străinătate. Reglementările reducerea tarifelor de roaming la un sfert sau o cincime din preţurile actuale.

· 2008 - Candidatul la învestitura democrată senatorul de New York Hillary Clinton a anunţat că îşi suspendă campania electorală pentru Casa Albă, exprimându-şi sprijinul pentru rivalul său, Barack Obama.

· 2009: Alegeri pentru Parlamentul European în România

* 2021: Cascada Bigăr, parte din Izvorul Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, s-a prăbușit din cauze naturale.

Nașteri

* 1502: Ioan al III-lea al Portugaliei (portugheză: João III, AFI ʒuˈɐ̃ũ) (7 iunie 1502–11 iunie 1557), supranumit o Piedoso („Cel Pios”), a fost al cincisprezecilea rege al Portugaliei și al Algarve.

Născut în Lisabona, a fost fiul regelui Manuel I al Portugaliei, și a reginei consoartă Maria de Aragon (a treia fiică a lui Ferdinand al II-lea de Aragonși a Elisabetei I a Castiliei). Ioan i-a urmat pe tron tatălui său în 1521, la numai nouăsprezece ani. În perioada în care el a urcat pe tron, Imperiul Portughez se afla la culmea puterii sale mercantile și coloniale, iar capitala lui, Lisabona, ocupa o poziție de importanță globală din punct de vedere comercial. În timpul domniei sale, posesiunile portugheze din Asia și Lumea Nouă au fost extinse, în special prin colonizarea portugheză a Braziliei. Politica lui Ioan al III-lea de întărire a bazelor portugheze din India (precum Goa) a asigurat monopolul portughez asupra comerțului cu mirodenii, și datorită acestui fapt Ioan al III-lea a fost numit „Regele Băcan”.

Pe durata domniei sale, portughezii au devenit primii europeni care au intrat în contact atât cu China, în timpul Dinastiei Ming, cât și cu Japonia, în perioada Muromachi. A abandonat teritoriile musulmane din Africa de Nord, în favoarea comerțului cu India și investițiilor din Brazilia. În Europa, a îmbunătățit relațiile Portugaliei cu regiunea baltică și Rhinelandul, sperând că va stimula astfel comerțul țării.

Ioan a fost responsabil pentru evanghelizarea Orientului Îndepărtat și Braziliei, parțial prin trimiterea acolo a misionarilor iezuiți. Atât iezuiții, cât și Inchiziția portugheză, introdusă în 1536, aveau să devină instituții cheie în Portugalia și pe cuprinsul imperiului. Iezuiții au avut un rol important în medierea relațiilor dintre portughezi și nativi, iar Inchiziția a scutit Portugalia de conflictele civile și războaiele religioase din Franța și din alte țări ale Europei secolului XVI. În ultimii ani ai domniei lui Ioan, colonia portugheză Brazilia își începuse dezvoltarea rapidă ca producătoare de zahăr, ceea ce a compensat declinul gradual al veniturilor din Asia, și acea dezvoltare a continuat pe durata domniei nepotului și succesorului său, Sebastian al Portugaliei, care a devenit rege după ce Ioan a murit de apoplexie, în 1557.

Prințul Ioan, fiul cel mare al regelui Manuel, s-a născut pe 6 iunie 1502. Evenimentul a fost marcat de o capodoperă a teatrului portughez, „Piesa Vizitării, sau Monologul Văcarului” de Gil Vicente, pusă în scenă în camera reginei.

Tânărul prinț a fost declarat moștenitor al tronului în 1503, și a primit o educație aleasă, avându-i printre profesori pe astrologul Tomás de Torres și pe Diogo de Ortiz, Episcop de Viseu. Unul dintre profesorii săi a fost Luís Teixeira, un umanisteducat în Italia. Cronicarul lui Ioan a afirmat că „D. Ioan al III-lea făcea cu ușurință față problemelor, compensându-și pe timpul domniei lipsurile din cultură cu deprinderile dobândite din experiențe” (António de Castilho, Elogio d'el-rei D. João de Portugal, terceiro, do nome). În 1514 a primit o casă proprie, și în câțiva ani a început să-și ajute tatăl în chestiunile administrative.

Când avea șaisprezece ani s-a stabilit că se va căsători cu verișoara lui primară, Eleonora de Habsburg, fiica cea mare a lui Filip cel Frumos de Austria-Burgundia și a Ioanei de Castilia, dar până la urmă ea s-a căsătorit cu tatăl lui Ioan, regele Manuel I, care rămăsese văduv. Ioan s-a simțit profund ofensat : cronicarii au notat că de atunci a devenit melancolic, și nu a mai fost ca înainte. Unii istorici pretind că acesta a fost unul din motivele principale care aveau să-l determine pe Ioan să devină un credincios fervent.

Pe 19 decembrie 1521, la vârsta de nouăsprezece ani, a fost încoronat rege în Biserica Saint Dominique din Lisabona, începându-și astfel domnia de 36 de ani, care a fost caracterizată de activitate intensă în politica internă și externă, în special în ceea ce privește celelalte state europene.

Căsătoria sorei lui Ioan, Elisabeta a Portugaliei, cu Carol Quintul, Împărat Roman, i-a permis regelui portughez să stabilească o alianță mai strânsă cu Spania și Sfântul Imperiu Roman. Pentru a-și întări legăturile cu Austria, s-a căsătorit cu verișoara lui primară pe linie maternă, Ecaterina de Habsburg, sora mai mică a lui Carol Quintul. Acel mariaj i-a dat nouă copii lui Ioan, dar majoritatea au murit de mici. La moartea lui Ioan, numai nepotul său Sebastian supraviețuise pentru a moșteni coroana.

Ioan al III-lea a continuat să centralizeze statul portughez, după modelul absolutist al predecesorilor săi. A organizat Adunări numai de trei ori, la intervale foarte mari de timp : în 1525 la Torres Novas, în 1535 la Évora și în 1544 la Almeirim. A încercat de asemenea să restructureze viața administrativă și judiciară din ținuturile sale.

Spre sfârșitul domniei lui Ioan al III-lea, Portugalia a intrat într-o perioadă problematică din punct de vedere economic, social și politic, care a avut drept rezultat slăbirea puterii statului.

Toți copiii lui Ioan al III-lea au murit înaintea lui, deși unul dintre fii, numit tot Ioan, avusese un copil cu Ioana a Spaniei înainte să moară. Fiul postum, nepotul lui Ioan al III-lea, avea să devină Sebastian I al Portugaliei. Sebastian nu a avut urmași. După moartea sa timpurie, coroana a revenit unchiului său, cardinalul Henric. Nici el nu a avut copii, și domnia sa a durat doar doi ani (1578-1580). Criza dinastică ce a urmat i-a permis lui Filip al II-lea al Spaniei să preia controlul în Portugalia în numele dinastiei habsburgice.

Ioan al III-lea
Rege al Portugaliei
Portret al lui Ioan al III-lea de Antonis Mor

· 1757: Georgiana Cavendish, Ducesă de Devonshire (d. 1806)

· 1837: Alois Hitler, tatăl lui Adolf Hitler. A fost fiul nelegitim al Mariei Schicklgruber și al unui evreu tânăr numit Frankenberger. Maria Schicklgruber lucra ca bucătăreasă la Frankenberger si a întreținut o relație sexuală cu evreul mai tânăr cu 23 de ani, al cărei rezultat a fost Alois. Ulterior, Maria s-a căsătorit cu Johann Georg Hiedler, care a devenit tatăl vitreg al lui Alois. Cu toate acestea, Alois continua să primească pensie alimentară de la tatăl lui adevărat. Alois a rămas orfan de mamă la vârsta de 10 ani, iar Georg Hiedler l-a trimis la fratele său, Johann Nepomuk Hiedler, la ferma acestuia din Spital. Alois a luat în adolescență lecții de cizmărie, dar la 18 ani s-a angajat să lucreze la vamă, în Braunau. În anul 1876, Alois și-a schimbat numele din Schicklgruber, în Hitler.

· 1840: Charlotte a Belgiei (Prințesa Marie Charlotte Amélie Augustine Victoire Clémentine Léopoldine a Belgiei), (7 iunie 1840 – 19 ianuarie 1927) a fost soția împărătului Maximilian I al Mexicului, ex-Arhiduce de Austria.

Prințesa Charlotte, de Franz Xaver Winterhalter.

Singura fiică a regelui Leopold I al Belgiei și a celei de-a doua soții Louise-Marie a Franței, Charlotte s-a născut la castelul regal Laeken din Bruxelles, Belgia. A fost numită după prima soție a tatălui său, Prințesa Charlotte Augusta de Wales care a murit la naștere. Charlotte a avut trei frați: Louis-Philippe, care a murit în copilărie, Leopold, care după decesul tatălui lor a devenit Leopold al II-lea al Belgiei și Prințul Philippe, Conte de Flandra. Era verișoară primară cu regina Victoria a Regatului Unit, cu soțul acesteia, Prințul Albert cât și cu Ferdinand al II-lea al Portugaliei.

Bunica favorită era Maria Amalia a celor Două Sicilii, regină a Franței, soția regelui Ludovic-Filip al Franței și nepoată a Mariei Antoneta. Au corespondat cu regularitate, în special când Charlotte era în Mexic. Când Charlotte avea zece ani, mama sa, Louise-Marie, a murit de tuberculoză iar Charlotte a fost încredințată contesei de Hulste, o prietenă apropiată a familiei.

Fotografie a arhiducelui Maximilian și a arhiducesei Charlotte.

La 27 iulie 1857, la Bruxelles, Charlotte s-a căsătorit cu verișorul ei de gradul doi Arhiducele Maximilian de Austria, fratele mai mic al împăratului Franz Joseph I al Austriei. La curtea de la Viena era foarte apreciată de soacra sa care vedea în ea exemplul perfect al soției unui arhiduce austriac. Charlotte n-o plăcea pe împărăteasa Elisabeta (Sisi), soția lui Franz Iosif.

Se spune că arhiducesei îi displăcea legătura profundă care a existat între împărăteasă și Maximilian, care erau confidenți și împărtășeau aceleași gusturi pentru multe lucruri, mai ales că Elisabeta, cumnata sa, era admirată de toată lumea pentru frumusețea și farmecul ei.

Charlotte a petrecut mai mulți ani relativ fericit în Italia ca soție a lui Maximilian, în timp ce arhiducele a servit ca guvernator al provinciilor Lombardia și Veneția. Deși Lombardia și Veneția au fost apoi sub conducerea Imperiului austriac, nici Maximilian nici Charlotte nu au avut loc nici o putere reală.

La începutul anului 1860, ambițiosul Napoleon al III-lea a inițiat o intervenție franceză în Mexic. Franța, dornică să transforme Mexicul într-un stat satelit, a căutat o figură adecvată pentru a deveni împărat al Mexicului. Maximilian a acceptat coroana mexicană și cuplul a navigat spre Lumea Nouă. Cuplul imperial a fost încoronat la catedrala metropolitană Mexico City în 1864 și a ales ca reședință castelul Chapultepec. Ca împărăteasă, Charlotte și-a luat numele de Carlota (numele spaniol pentru Charlotte). Carlota a încercat să ia în serios atribuțiile imperiale și a realizat chiar un tur al Yucatán și a vizitat ruinele Uxmal.

La numai câteva luni după încoronare, Napoleon al III-a început să semnalizeze abandonarea lui Maximilian, iar francezii au început să-și retragă trupele din Mexic. Acestă strategie a fost o lovitură fatală a tinerei monarhiei mexicane. Situația a fost agravată de o blocadă a Statelor Unite care au împiedicat întăriri franceze. Într-o încercare disperată de a salva tronul soțului ei, Charlotte s-a întors în Europa, în căutarea ajutorului pentru soțul ei, la Paris, la Viena și în cele din urmă la Roma, la Papa Pius al IX-lea. Eforturile ei au eșuat; a început să manifeste simptome de paranoia, a suferit un colaps profund cognitive și emoțional și nu s-a mai întors în Mexic.

Charlotte și Maximilian nu au avut copii însă în 1865 cuplul imperial a adoptat pe Agustín de Iturbide y Green și Salvador de Iturbide y de Marzán – nepoți ai unui fost împărat al Mexicului, Agustín de Iturbide. După evenimentele din 1867 și după ce a devenit adult, Agustín a renunțat la drepturile la tronul mexican, a servit în armata mexicană și în cele din urmă a devenit profesor la Universitatea Georgetown.

Charlotte
Împărăteasă a Mexicului
Împărăteasa Carlota a Mexicului, de Franz Xaver Winterhalter

· 1848: Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris, Franța – d. 9 mai 1903,^[3] Atuona, Franța) a fost un pictor postimpresionistfrancez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.
Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru(1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul "Chili". Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher și colecționar îndrăgostit de lucrările impresioniștilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcționar la o agenție de bursă. Se împrietenește cu pictorul Émile Schuffenecker, cu care deseori pictează și desenează. În 1873, se căsătorește cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcționar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor.

Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin. Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice. Se înscrie la "Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.

Paul Gauguin - Viziune după predică, 1888.

În 1875, expune primul său tablou, "Peisaj la Viroflay", în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua "Nouvelle-Athénée" din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură. Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Paul Gauguin - Christ galben, 1889.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.

Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția "Viziune după predică", cunoscută și ca "Lupta lui Iacob cu îngerul", marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. Prin așezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realității: femeile bretone și viziunea lor. "Pentru mine peisajul și lupta din tablou există numai în imaginația oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate" (Paul Gauguin).

Paul Gauguin - Fată din Tahiti ("Areoi"), 1892.

Gauguin recurge adesea la motive pictate deja, pe care și le însușește și le așază într-o nouă ambianță. Tabloul "Christ galben" este inspirat în mod direct de statuia de lemn policromă a unor meșteșugari din secolul al XVII-lea. Gauguin merge însă mai departe, preia idei formale și din propriile lucrări și, asemenea unui compozitor, le prelucrează ca și cum ar scrie variații diferite pe aceeași temă. În partea stângă a tabloului se văd femei din Bretania, motiv ce constituie o nouă variantă a compoziției "Viziune după predică".

În anul (1888), galeria pariziană "Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.

În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul "Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo. Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.

Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al "extazului, al liniștii și al artei". În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase.

Paul Gauguin - De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, 1897

După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul "De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?", care va fi expus un an mai târziu la galeria "Vollard" din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

Paul Gauguin - "Când te vei mărita?", 1892.

Gauguin a fost foarte legat de această compoziție de aproape patru metri, cu caracterul unei picturi murale, considerată ca fiind testamentul său artistic și spiritual. Gauguin adună și concentrează aici mare parte a repertoriului său, cu mai multă vigoare decât în tablourile mai vechi. Armonia artistică și poetică a ideilor sale nu a fost niciodată atât de impresionantă.

Paul Gauguin - Calul alb, 1898.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici își construiește celebra "Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat "Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat "La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.

Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona din insula Hiva Oa, Polinezia Franceză, anul în care galeria "Vollard" organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Paul Gauguin

· 1862: S-a nascut Philipp Lenard, fizician german, laureat al Premiului Nobel; (d. 1947). Philipp Eduard Anton von Lenard (n. 7 iunie 1862, Pressburg, Austro-Ungaria, astăzi Bratislava, Slovacia – d. 20 mai 1947, Messelhausen, Germania) a fost fizician german, profesor universitar la Breslau (Wrocław) și la Heidelberg, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905, pentru munca sa în domeniul razelor catodice.

Philipp Lenard
Philipp Lenard în 1900

· 1868: S-a nascut Charles Rennie Mackintosh, arhitect, grafician, pictor britanic. Charles Rennie Mackintosh (n. 7 iunie 1868, Glasgow – d. 10 decembrie 1923, Londra) a fost un arhitect, designer de interior și pictor scoțian. Rennie Mackintosh a fost unul dintre cei mai influenți designeri ai mișcări artistice Arts and Crafts și ulterior unul dintre cei mai representativi artiști Art Nouveau din Regatul Unit. Născut în Glasgow și decedat în London, artistul a exercitat o considerabilă influență artistică asupra designului european.
Lucrări:

Glasgow Herald Building, (1893–1895, Glasgow)
Martys’ Public School, (1895–1896, Glasgow)
Glasgow School of Art (1896–1909, Scoția)
Queen's Cross Church, (1898, Glasgow)
Ceainăria din Argyle Street (1898-1899, Glasglow)
Windyhill, (1900–1901, Kilmacolm, Renfrewshire)
Haus eines Kunstfreundes, 1901, reconstrucția pentru Bellahouston Park, Glasgow
Daily Records, (1901, Glasgow)
Hill House, (1903, Helensburgh)
The Willow Tearooms (1903–1904, 1917, Glasgow)
Scotland Street School Museum of Education (1903–1906, Glasgow)
Auchenibert, (1904–1906, Killearn, Stirlingshire)

Mackintosh a proiectat mobilier pentru unele din clădiri, inclusiv elemente de interior pentru multe din reședințele sale.

Scotland Street School, Glasgow

Hill House, Helensburgh

Windyhill, Kilmacolm

Charles Rennie Mackintosh

* 1869: Marele Duce Alexandru Alexandrovici al Rusiei (rusă Великий Князь Александр Александрович Романов; 7 iunie 1869 – 2 mai 1870) a fost al doilea fiu al împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și a soției sale, împărăteasa Maria Feodorovna. A fost fratele mai mic al viitorului împărat Nicolae al II-lea. A murit de meningită în 1870, cu o lună înainte să împlinească un an. "Doctorii susțin că nu a suferit însă noi am suferit teribil să-l vedem și să-l auzim",^[1] a scris mama lui propriei ei mame, regina Louise a Danemarcei. Părinții lui l-au fotografiat postum, aceasta fiind singura fotografie a Marelui Duce Alexandru, aflat în coșciug înconjurat de flori.

Singura fotografie a Marelui Duce Alexandru Alexandrovici

· 1874: S-a născut la Pitesti, poetul, prozatorul si traducătorul Alexandru Iacobescu; (m. 1945, Bucuresti). A fost redactor la revista Curentul si a debutat cu versuri in revista Ramuri (1914); debut editorial cu volumul Balade (1919). A colaborat la Adevarul literar si artistic. Convorbiri literare, Gindirea, Universul literar etc, uneori sub pseudonimul Daniel Arama, Ion Arama, Teofil Roman, Pantagruel.

· 1879 - S–a născut Knud Johan Victor Rasmussen, explorator polar danez; a realizat cea mai lungă expediţie cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921–1924) (m.21.12.1933).
* 1879: Joan George Erardus Gijsbertus Voûte (n. 7 iunie 1879 - d. 20 august 1963) a fost un astronom olandez.

El a fost născut în Madioen, Java într-o familie Huguenot. A studiat inginerie civilă la Delft, dar în timp ce era un student a câștigat un interes în studierea-astronomie stelelor variabile. Dupa ce a absolvit el s-a alăturat personalului Observatorului Leiden, unde a lucrat la stele binare. În 1913 el a câștigat un post la Observatorul Cape din Africa de Sud, unde a lucrat la stele duble și măsurători paralaxă. El a devenit un membru al Societatii Regale din 1917. Contul său preliminar al paralaxei de Proxima Centauri a fost publicat în 1917 , demonstrând că Proxima a fost la aceeași distanță de la Soare ca sistemul Alpha Centauri . El s-a întors la Java în 1919, unde a servit ca un asistent la Observatorul meteorologic și magnetic Weltevreden.El a fost capabil să câștige interesul de prieteni bogați pentru construirea unui observator. Voûte a devenit director, și el a selectat 1300 m altitudine Lembang pentru site. Principalul instrument a fost un dublu refractor de 60 cm Zeiss. Activitatea Observatorului axat pe stele duble, masuratori paralaxă, fotometrie de stele variabile și clustere, și așa mai departe. Rezultatele au fost publicate in Lembang Observatorului Analele. În urma ocupației japoneze de Java, Voûte a fost închis. Ca urmare a captivității sale a suferit de sanatate precara, astfel încât după război s-a mutat în Australia. Mai târziu, s-a stabilit la Haga, Țările de Jos, unde a murit în 1963.

Joan Voûte (c. 1908)

· 1886: Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.

Henri Coandă s-a născut în București, la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

Marcă poștală moldovenescă cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000.

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni un avion fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.

Coandă a susținut după 1956 că în timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experiență, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Deocamdată nu au fost găsite surse contemporane evenimentului care să coroboreze această narațiune.

Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol, Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție^{[necesită citare]}, primul tren aerodinamic din lume și altele. În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi „Efectul Coandă”, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele.

Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969, ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă a murit la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Avionul cu reacție ^{[necesită citare]}al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910.

Dispozitiv pentru mărirea portanței pe profilul de aripă al aparatului cu reacție realizat în 1910.

Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal. Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.
1911: În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice.
1911-1914: În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor "clasice" (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia.
1914-1918: Henri Coandă lucrează la "Saint-Chamond" și "SIA-Delaunay-Belleville" din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.
Invenția unui nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă)
1926: În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.
În Golful Persic inventatorul român construiește un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.
"Efectul Coandă". Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă

Henri Coandă
Henri Coandă în 1967

· 1893: S-a nascut Ludovic Feldman, muzician evreu din România (d. 1987). Ludovic Feldman (n. 25 mai 1893, Galați – d. 11 septembrie 1987, București) a fost un violonist și compozitor român, ale cărui lucrări au o tematică de inspirație folclorică transpusă într-un limbaj de factură modernă. George Enescu a fost cel care l-a încurajat și sfătuit, recomandându-l drept „realmente dotat pentru compoziție – când spun realmente dotat aceasta înseamnă mult“. Asupra calităților sale s-au pronunțat pe lângă George Enescu și compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger și Zeno Vancea. Acest muzician și compozitor evreu a fost un „artist atașat țării și idealurilor culturii românești„. Mihail Jora și George Enescu, au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist al Filarmonicii.

* 1907: Sigvard Oscar Fredrik Bernadotte, Conte de Wisborg (7 iunie 1907 – 4 februarie 2002) a fost designer industrial suedez. A fost al doilea fiu al regelui Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și al primei lui soții Prințesa Margaret de Connaught. A fost cunoscut drept Prințul Sigvard, Duce de Uppland, însă și-a pierdut titlul regal în 1934 când a făcut o căsătorie morganatică.

S-a căsătorit de trei ori; la 8 martie 1934 la Londra s-a căsătorit cu Erica Maria Patzek și, din cauza căsătorie morganatice și-a pierdut titlul de Prinț și a fost exclus din linia de succesiune. Sigvard și Erika nu au avut copii și au divorțat la 14 octombrie 1943.

Numai 12 zile mai târziu, la 26 octombrie la Copenhaga s-a căsătorit cu Sonja Christensen Robbert. Au avut un fiu, Contele Michael Sigvard Bernadotte af Wisborg, născut la Copenhaga la 21 august 1944. Sigvard și Sonja au divorțat la 6 iunie 1961.

O lună mai târziu, la 30 iulie 1961, s-a căsătorit la Stockholm cu Marianne Lindberg, care a devenit Contesa Marianne Bernadotte af Wisborg.

La 2 iulie 1951 a fost numit Conte Bernadotte af Wisborg de Marea Ducesă Charlotte de Luxembourg. La 28 mai 1983 Sigvard a anunțat agenția de știri suedeză Tidningarnas Telegrambyrå că își dorește înapoi titlul de prinț.

De-a lungul anilor a solicitat recuperarea titlului princiar (deși nu a solicitat și reintrarea în linia de succesiune) însă regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a rămas înstrăinat de unchiul său. Sigvard a fost la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în eforturile sale de a reobține titlul pierdut. În 2004, la doi ani de la decesul lui Sigvard, Curtea a declarat cererea inadmisibilă.^[1]

Din 1994 până în 2002, a fost cel mai în vârstă strănepot al reginei Victoria și a ajuns la vârsta de 94 de ani; încă mai este descendentul de sex masculin cu cea mai lungă durată de viață.

Sigvard Bernadotte
Conte de Wisborg ant. Prinț al Suediei, Duce de Uppland

* 1909: Jessica Alice Tandy (n. 7 iunie 1909, Londra, Marea Britanie — d. 11 septembrie 1994, Connecticut, Statele Unite ale Americii) a fost o actriță americană de teatru și film de origine britanică, laureată a premiului Oscarîn anul 1990 pentru rolul Daisy Werthan din filmul Șoferul doamnei Daisy, regizat de Bruce Beresford.

Jessica Tandy
Tandy and Hume Cronyn at the 1988 Emmy Awards

· 1914 - S-a născut Hogia Ahmad scriitor şi cineast indian.

· 1915: Constantin Constantinov, artist moldovean

· 1917: S-a nascut Dean Martin, cântăreț și actor american . Dean Martin (n. 7 iunie 1917, Steubenville, Ohio – d. 25 decembrie 1995), născut Dino Paul Crocetti, a fost un actor, cântăreț, crooner, comediant și actor de film italiano-american.

· 1920: Georges Marchais, politician francez (d. 1997). Georges Marchais (născut Georges René Louis Marchais, 7 iunie 1920, La Hoguette, Calvados, Franța – d. 16 noiembrie 1997, Paris, Arondismentul 10) om politic francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între 1972 și 1994, deputat în Parlamentul Francez între 1973 si 1997.
* 1922: Egon Balas (n. 7 iunie 1922, Cluj, Regatul României – d. 18 martie 2019^[2]) a fost un matematician și economist, profesor la Tepper School of Business, Carnegie Mellon University. A fost membru al partidului comunist ungar în perioada interbelică, a fost activ în cadrul PMR și PCR în România, dar a fost o victimă a epurărilor din perioada post-stalinistă. Egon Balas a plecat din România în 1967.

În ce privește etnia sa, într-un interviu a declarat: Sunt evreu ungur din România. Sunt evreu prin naștere, sânge, ADN. Într-un cuvânt, prin factorul genetic-biologic. Sunt de limba maternă maghiară, cu școală românească de la vârsta de șapte ani.

După anexarea Ardealului de Nord la Ungaria, când Egon Balas avea 18 ani, evreu fiind, i s-a interzis să-și continue studiile. Atunci s-a apropiat de marxism, în care vedea o rezistență împotriva asaltului nazist.

S-a înrolat apoi în Partidul Comunist, a devenit muncitor de fabrică, turnător de fier, apoi strungar, a intrat în sindicat, a organizat rezistența sub formă de greve, distribuiri de manifeste contra războiului, muncă de lămurire printre muncitori, și recrutarea de noi aderenți, până la arestarea sa de către DEF în August 1944. A fost supus torturilor obișnuite ale acestei instituții infame, nu a trădat pe nimeni dintre colaboratorii săi, și am fost condamnat la 14 ani de pușcărie. Datorită comportării sale la DEF, în primii ani de după război comuniștii i-au dat funcții de răspundere: în 1948 a fost trimis la Legația de la Londra, unde la 26 de ani a devenit cel mai tânăr membru al corpului diplomatic.

Între 1949-1952 a fost șeful Direcției Economice a Ministerului Afacerilor Externe. Dar, cu ocazia vizitei la București în Decembrie 1948, a făcut un raport care a fost criticat aspru ca reprezentând o poziție nemarxistă. În loc de a-și face autocritica, a cerut să fie înlocuit cu cineva care vede lucrurile în culori mai sănătoase. Începând cu acea dată, suspiciunile l-au urmărit în toată perioada cât a lucrat la Externe, iar în vara lui 1952 a fost arestat. După ce a fost eliberat, a fost reîncadrat la Institutul de Cercetări Economice, de unde a făcut o călătorie în Uniunea Sovietică în iunie 1956 , unde s-a convins că viața de acolo era și mai mizerabilă decât cea din România.

În 1957 a scris o carte despre teoria economică a lui John Maynard Keynes, încercând s-o explice pe înțelesul economiștilor marxiști și menționând că ea conține învățăminte și pentru o economie socialistă. Cartea a fost publicată, celebrată în presă ca originală, apoi criticată, autorul înfierat ca revizionist burghezo-cosmopolit, în final retrasă din circulație și din toate bibliotecile din țară ca eretică.

În 1959, a fost dat afară din Institutul de Cercetări Economice și pus sub interdicție de a publica în literatura economică. Atunci a început un proces autodidact de recalificare. Avea 37 de ani, și era conștient de riscul de a eșua. Peste nu mai mult de un an, în 1960, a început să publice rezultate în domeniul teoriei optimizării (cercetare operațională, programare matematică) în reviste matematice și statistice. Succesele inițiale în acest domeniu i-au dat curajul să încerce să-și creeze o viață nouă, în afara ideologiei.

În 1958, Grigore Moisil a venit la Institutul de cercetări economice pentru a explora posibilitățile de aplicare a matematicii în economie și s-a foarte arătat interesat de explorarea programării lineare ca unealtă de modelare a activității economice, la care tocmai lucra Egon Balas, și l-a încurajat să continue.

Când a reușit să părăsască România, în 1967, avea deja un nume în noua sa profesie datorită faptului că revista americană Operations Research publicase în 1965 articolul său despre așa zisul algoritm aditiv, care avusese un oarecare ecou în cercurile profesionale americane. Datorită acestui fapt, putea conta pe obținerea unei poziții într-o universitate sau un institut de cercetare.

Descoperirea sa din decembrie 1963, algoritmul aditiv, i-a adus mai multe oferte de lucru îndată ce a ajuns în Occident. A avut norocul de a fi invitat de George Dantzig, “tatăl programării lineare", să petreacă semestrul de vară (1967) cu grupul lui, la Stanford. Acolo a învățat enorm și s-a străduit din răsputeri să umple golurile care existau în auto-educația sa matematică. Începând din septembrie 1967 a devenit profesor la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh. Aici i s-au creat condiții de muncă fabuloase.

În 1974 a inventat o metodă numită Programare Disjunctivă, care la început nu prea a fost acceptată, dar cu două decenii mai târziu a revoluționat tehnica programării în numere întregi. I s-a acordat atunci (1995) premiul von Neumann, iar studiul asupra programării disjunctive, nepublicat în 1974, a apărut ca articol invitat, cu o prefață elogioasă semnată dei doi cercetători renumiți. Câțiva ani mai târziu a fost primul american căruia i s-a decernat Medalia de Aur EURO (EURO Gold Medal) a Asociației Europene de Cercetări Operaționale (2005).

Egon Balas

· 1924 - S-a născut Dolores Gray, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă americană.

· 1928: James Ivory, regizor din S.U.A

· 1930 - S-a născut Liviu George Niţu, operator de film documentar.
* 1930: Hilderaldo Luiz Bellini (n. 7 iunie 1930 – d. 20 martie 2014) a fost un fotbalistbrazilian de origini italiene, căpitan al echipei Braziliei, câștigătoare a Campionatului Mondial de Fotbal 1958.

· 1940: S-a născut in localitatea Zorleni, judeţul (interbelic) Tutova, actualmente judeţul Vaslui, poetul, prozatorul şi jurnalistul Ion Murgeanu. A urmat cursurile Facultatiide Filologie a Universitatii Bucuresti. A debutat în literatură cu versuri care s-au bucurat de comentarii pozitive din partea marelui George Călinescu. A fost redactor la ziarul „Clopotul”, Botoşani, 1958-1070, Redactor coresp. „România liberă”, 1971-1974, Redactor la „Tribuna României”, 1979-89; Redactor şef secţie cultură şi civilizaţie, „Curierul Românesc”, serie nouă. 1989-2000; Redactor coordonator „Suplimentul Cultural”, „Meridianul Românesc”, Anaheim, California, USA, 1997-2009. Membru titular al „Uniunii Scriitorilor din România”, din 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky şi Nicolae Manolescu. Urmărit de Securitate, Ion Murgeanu este unul dintre participanţii activi la Revoluţia din 1989, fără să se numere însă printre revoluţionarii declaraţi ulterior, care beneficiază şi de certificat.

Studii: Scoala Elementarǎ Zorleni, Liceul "Codreanu" Bârlad, Liceul "Mihail Kogǎlniceanu" Vaslui, Facultatea de Filologie, "Universitatea București".

Activitate jurnalistică: A fost pe rând profesor de limba și literatura română, județul Vaslui și Galați, inspector la "Intreprinderea Cinematografică" Suceava, 1957-1959, Redactor la ziarul "Clopotul", Botoșani, 1958-1070, Redactor coresp. "România liberă", 1971-1974, Redactor la "Tribuna României", 1979-89; Redactor șef secție cultură și civilizație, "Curierul Românesc", serie nouă. 1989-2000; Redactor coordonator "Suplimentul Cultural", "Meridianul Românesc", Anaheim, California, USA, 1997-2009.

Debut literar: primele versuri salutate de G. Călinescu în revista "Contemporanul", articolul "POEZIE" joaca rolul de urarea de "bun venit" în lit. română. „Ion Murgeanu cântă soarele ce face iarba să crească, mustul de soare curgând pe pamânt, vântul, dragostea. Inspirația sa e năvalnică și uneori solemn exaltată…" (G. Călinescu)

Debutul și-l face cu vol. de versuri "REPAOSE", 1969. Au urmat: "CONFESORUL", 1970, primul manuscris al noii edituri "Cartea Românească", întors fără viză complet, pe motivul conținutului religios/mistic. Cartea a apărut totuși la insistențele editurii cu titlul "CONFESIUNEA". Considerată una din victoriile editurii în lupta ei cu cenzura, directorul Marin Preda, a propus volumul la Premiul "Uniunii Scriitorilor" pentru debut. Premiul nu s-a acordat din motive ideologice... Urmărit și obstrucționat de fosta Securitate, mai ales la venirea în Capitală: 1975 (fond d, dosar nr. 11.190, vol.18, f.131/132). Participant direct la evenimentele din decembrie 1989, refuză certificatul de revoluționar, chiar arestat din stradă, reținut la Miliția Capitalei și supus barbariei torționare a elementelor securiste (cf. romanul "CARLA în DECEMBRIE", Ed. "Cetatea Literară", 2002).

OPERA: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: "EDENUL", Ed. "Cartea Românească", 1980; "VIA", Ed. Tineretului, 1984; "CARLA în DECEMBRIE", Ed. "Cetatea Lit.", 2002. Autor al unui eseu: "IISUS", Ed. Crater, 1999, reeditat cu titlul "VIATA lui IISUS", Euro Press Group, 2007. Postfață: Pr.Dr. Theodor Damian, New York. Ediții de autor: "TURNUL ONOAREI", 294 p., prefață de Miron Blaga; "METAFIZICA PRACTICĂ", 285 p., cu o postfață de Gheorghe Grigurcu: o severă selecție din opera poetică de peste 40 de ani, Editura VINEA, vol. I, 2004; vol. II, 2005. Bună primire din partea criticii majore din presa vremii. "HIMERA LITERATURII", -dialog epistolar- , Ion Lazu - Ion Murgeanu, 388 p., Ed. "Curtea Veche". I.M. a scris, timp de peste 10 ani, singur o revistă literară în miniatură cu 7 rubrici fixe sub forma "Suplimentului Cultural" al "Meridianului Românesc", USA. O dare de seamă lunară a principalelor acte culturale din țară pentru românii din diaspora: Istorie la zi, clasicii noștrii, teatru, film, muzică, noua literatură, excelsior. După un avc, octombrie 2008, în curs de recuperare, I.M. continuă suplimentul foarte apreciat de românii, în special din USA și Canada, sub forma unui "digest". Referințe critice despre poet și scriitor: G. Călinescu, Paul Georgescu, Ștefan Augustin Doinaș, Al. Piru, Gheorghe Grigurcu, etc.

A publicat și continuă să publice în principalele reviste din țară și străinătate, inclusiv noile reviste on-line. Recent, poetul s-a adaptat la noile medii de comunicare, creându-și un blog personal (absentul.blog.com) și un proiect de promovare a tinerelor talente din poezie (scoaladepoezie.blogspot.com).

Oameni care i-au influențat viața și opera: Poeții Lucian Valea și Traian Chelariu, Cezar Ivănescu și Gheorghe Istrate, Nichita Stănescu și Mircea Ciobanu, Daniel Turcea; preoții Sofian Boghiu și Constantin Galeriu și toți cei evocați în "HIMERA LITERATURII", o carte a devenirii ca scriitor și ca om integru, “dificil”, fără compromisuri adică, și rest. Judecata de la debut, datorată lui G. Călinescu, verdictul său critic, se resimte valabil și azi, din fericire, în tot ce scrie I.M.: “Inspirația năvalnică, uneori solemn exaltată… o expresiune incântătoare a combativității ardente a temperamentului solar, o literatură, în fine, fără nici un loc comun.” Aula liceului din Complexul Școlar, din satul natal al poetului, Zorleni, îi poartă numele. Cei care vin vor putea găsi acolo cărțile lui, parte din biblioteca de lucru de o viață, însoțite și de o arhivă intimă minimală…

· 1940: Sir Thomas Jones Woodward (n. 7 iunie 1940), cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, este un cântăreț de muzică ușoară galez.

S-a născut în Treforest, lângă Cardiff, în Țara Galilor. De la terminarea școlii la 16 ani, a vândut peste o sută de milioane de discuri. Într-o ceremonie la palatul Buckingham din Londra, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaște meritele făcute Commonwealth-ului și Regatului Unit și în ziua de 29 martie 2006 îl numește prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlu de cavaler.

Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor '60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni strâmți și bluze cu gulere largi, în stilul modern de haine la modă în vremea aceea. A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă dinainte de a deveni un lucru necesar pentru oricare alt cântăreț.

În 1963 Jones devine printr-o ocazie lider vocalist în trupa „Tommy Scott and the Senators”, cu care cântă o perioadă de timp la asociația Young Men Club Association din localitatea Cwmtillery din Marea Britanie. Îmbrăcați în haine de piele trupa devine cunoscut în Țara Galilor. Astfel, începând cu anul 1963 Tom Jones îi ia locul vechiului vocalist Tommy Redman care nu apare la un concert al trupei într-un centru YMCA. După părăsirea trupei a lui Tom Jones, aceasta își continuă activitatea muzicală și își schimbă numele în „The Playboys”, apoi în „The Squires”. Așa începe cariera solo lui Tom Jones.

Pe când cânta cu formația „Tommy Scott and the Senators”, Tommy Jones este remarcat de Gordon Mills. Acesta îi propune să îl reprezinte și îi schimbă numele de scenă din "Tommy" în Tom Jones. Gordon Mills era la vremea aceea manager cu experiență care îl mai lansase și pe cântărețul Engelbert Humperdinck.

Reprezentat de managerul său londonez Gordon Mills, Tom Jones părăsește trupa Tommy Scott and the Senators. Companiile de înregistrări considerau stilul său crud și neprelucrat. Vocea lui, foarte răgușită și mișcările care copiau mișcările lui Elvis, care a fost un personaj ce i-a influențat stilul, vor fi doar piedici la începutul afirmării. Casa de înregistrări Decca s-a arătat singura interesată, și astfel Tom Jones a înregistrat în 1964 single-ul Chills and Fever.

Single-ul nu a avut mare succes, însă următorul single, It's Not Unusual, (lansat în anul 1965 și scris împreună cu Les Reed), a fost un hit-single instantaneu. Postul de radio BBC a refuzat inițial să îl difuzeze.

Tom Jones

· 1944 - S-a născut Miguel Rios, cântăreţ spaniol.

· 1946 - S-a născut Mickey Jones, chitarist şi vocalist britanic (Man, Peter Frampton).

· 1952: S-a nascut scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatura. Orhan Pamuk (n. 7 iunie 1952, Istanbul) este unul din cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări.

· 1952: Liam John Neeson, OBE (n. 7 iunie 1952,^[2] Ballymena, Irlanda de Nord) este un actor nord-irlandez care a fost nominalizat de-a lungul carierei la Premiile Oscar, Globurile de Aur și BAFTA.
Liam Neeson s-a născut pe data de 7 iunie 1952, în Ballymena, comitatul Antrim, Nordul Irlandei, este fiul lui Katherine și Bernard Neeson.^[3] Este romano-catolic,^[4]^[5]^[6] fiind numit Liam de preotul din zonă.^[7] Este al treilea din cei 4 frați, are 4 surori: Elizabeth, Bernadette și Rosaline.^[8] La vârsta de 9 ani, Neeson a început să ia lecții de BOX la clubul All Saints Youth, devenind mai târziu campion regional la box.^[9] La vârsta de 11 ani, Neeson a pășit pentru prima oară pe scena. Profesoara lui de engleză i-a oferit rolul principal într-o piesă de teatru a școlii, pe care l-a acceptat pentru ca o fată pe care o simpatiza juca în aceeași piesă.^[10] Din acest moment, a continuat să joace în piesele de la scoală pentru următorii ani.^[11] Interesul său în actorie și decizia de a deveni actor a fost influențată de pastorul său, Ian Paisley. Neeson a spus despre Paisley ca "Era o prezență impunătoare și era incredibil să privești această persoană de peste 1,90 metri vorbind despre Biblie... Era actorie, dar și agitație în același timp."^[12] În 1971, Neeson s-a înscris ca student la Universitatea Queen's Belfast din Belfast, nordul Irlandei, înainte să muncească la fabrica de bere Guinness.^[13] Și-a descoperit pasiunea pentru fotbal la Universitatea Queens. A fost luat în vizor de Seán Thomas de la clubul F.C. Bohemian. A jucat într-un singur meci, ca înlocuitor. Contractul său nefiind prelungit, a renunțat la această pasiune.
Liam Neeson a fost însurat cu actrița britanică Natasha Richardson din 3 iulie 1994, până la moartea ei din 18 martie 2009, când a suferit un grav traumatism cerebral într-un accident de ski în stațiunea Mont Tremblant, din Quebec, Canada. Richardson și Neeson au doi copii, Michael și Daniel. Neeson trăiește în Millbrook, New York. În august 2004 el și soția lui au cumpărat încă 6500 de metri pătrați pentru proprietatea lor.^[22]^[23] Un fumător înrăit la începutul carierei, Neeson s-a lăsat de fumat. Când a acceptat rolul lui Hannibal din filmul The A-Team, Neeson avea rețineri în a fuma trabucuri (lucru ce reprezintă o trăsătură distinctivă a personajului).^[24] În august 2009, Neeson a afirmat în cadrul emisiunii Good Morning America de pe ABC că a devenit cetățean american.^[25] Neeson este un fan al echipei de fotbal FC Liverpool.^[26] În martie 2011, a devenit ambasador pentru UNICEF.^[27] Un articol din ianuarie 2012 în ziarul The Sun sugera că Liam Neeson se gândește să renunțe la catolicism și să se convertească la islam, după ce a ascultat o chemare la rugăciune în Turcia

Liam Neeson
Liam Neeson în 2012

· 1954: Jan Theuninck, pictor și poet belgian

· 1955 - S-a născut Joey Scarbury, cântăreţ şi pianist american.

· 1957 - S-a născut Paddy McAloon, vocalist şi chitarist american (Prefab Sprout).

· 1958: Prince (n. 7 iunie 1958, Minneapolis, Minnesota ca Prince Rogers Nelson– d. 21 aprilie 2016, Chanhassen, Minnesota) a fost un cântăreț, compozitor, textier, producător muzical și multi-instrumentist american. Prince a fost renumit ca inovator, și a fost foarte cunoscut pentru creațiile sale eclectice, prezențele sale viu colorate pe scenă și pentru tonalitatea diversă. A abordat diverse stiluri muzicale: funk, rock, R&B, soul, rock psihedelic și pop.

Prince s-a născut în Minneapolis și și-a dezvoltat interesul pentru muzică din copilărie, compunând primul lui cântec la vârsta de șapte ani. După ce a înregistrat câteva cântece cu trupa vărului său, 94 East, la vârsta de 19 ani a înregistrat fără succes câteva cântece demo, înainte să lanseze albumul de debut, For You, în 1978, sub îndrumarea managerului Owen Husney. Albumul din 1979, Prince, a primit discul de platină datorită succesului înregistrat de single-urile „Why You Wanna Treat Me So Bad?” și „I Wanna Be Your Lover”. Următoarele trei albume—Dirty Mind (1980), Controversy(1981) și 1999 (1982)—au continuat succesul, expunând „marca” lui Prince: versuri cu tentă proeminent sexuală și încorporarea de elemente muzicale funk, dance și rock. În 1984, a început să facă referire la trupa sa sub numele de The Revolution și a lansat albumul Purple Rain, ce a servit drept coloană sonoră pentru filmul cu același nume, în care și-a făcut debutul cinematografic. Un compozitor prolific, Prince a scris în anii '80 multe melodii sub diferite pseudonime.

După lansarea albumelor Around the World in a Day (1985) și Parade(1986), The Revolution s-a destrămat, iar Prince a lansat albumul dublu Sign o' the Times (1987) ca artist solo. A mai lansat trei albume solo înainte de debutul trupei The New Power Generation în 1991. Și-a schimbat numele de scenă în 1993 într-un simbol impronunțabil,

, cunoscut și ca „Simbolul Dragostei”. A început apoi să lanseze albume noi într-un ritm mai rapid pentru a ieși de sub obligațiile contractuale a Warner Bros.; a lansat cinci albume în perioada 1994-1996, înainte să semneze cu casa de discuri Arista Records în 1998. În 2000, a început să activeze sub numele de „Prince” din nou. A lansat 15 albume în anii ce au urmat; ultimul său album, HITnRUN Phase Two, a fost lansat exclusiv pe platforma Tidal, pe 11 decembrie 2015.^[12] Pe 21 aprilie 2016, Prince a decedat în studioul său de înregistrări, situat în curtea reședinței sale din Paisley Park, Chanhassen, Minessota după două săptămâni de gripă.^[13]

Prince a vândut mai mult de 100 de milioane de discuri la nivel global, fiind unul dintre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile.^[14] A câștigat șapte premii Grammy,^[15] un Glob de Aur^[16] și un premiu Oscar.^[17] A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 2004.^[18] Rolling Stone îl situează pe locul 27 din Top 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor

Prince
Prince în 2009

· 1960: Radu al României (născut Radu Duda, n. 7 iunie 1960, Iași, România) este un fost actor român, care din 1996 este soțul principesei Margareta a României, prima fiică a fostului rege Mihai I al României. Conform Statutului Casei Regale a României din 30 decembrie 2007, el purta titlurile de „Principe al României” și „Principe de Hohenzollern-Veringen”, cu calificativul „Alteță Regală”.^[3] Titlul din urmă i-a fost contestat în presă de către șeful casei Hohenzollern-Sigmaringen și nu a mai fost folosit cel târziu din momentul ruperii relațiilor dinastice cu casa de Hohenzollern-Sigmaringen, respectiv de la 10 mai 2011.

Radu al României este membru non-dinastic al familiei regale a României, titlul și calificativul său nefiind transmisibile. Fie acompaniat de alți membri ai familiei, fie singur, el a reprezentat și reprezintă familia regală a României la diverse evenimente și ceremonii.^[4]

A dobândit o licență de la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1984, fiind actor în Suceava, Iași și București și asistent universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa Dem Rădulescu. Duda a fost puternic contestat, existând alegații de colaborare cu Securitatea înainte de 1989 și alegații de implicare în afaceri de corupție. Candidatura sa eșuată la alegerile prezidențiale din 2009 i-a adus critici, susținerea acordată de fostul suveran pentru candidatura sa fiind interpretată drept o nouă abdicare a regelui Mihai. Radu Duda a publicat mai multe cărți și albume pe tema monarhiei.

Radu
Principe Consort al României
Principele Radu al României

· 1961: Felicia Stela Ionescu, profesoară, expert, mediator, poetă și solistă folk din Tîrgu-Mureș
* 1962: Vladimir Golovatiuc (n. 7 iunie 1962, Brăviceni, Orhei) este un economist, profesor de economie politică și politician din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Face parte din Comisia economie, buget și finanțe. Între 2008 și 2009 a fost Director general al Biroului Național de Statistică
* 1965: Michael Francis "Mick" Foley Sr.^[ (n. 7 iunie 1965) este un actor, autor, comediant, actor de voce, precum și wrestler profesionist semi-retras american. El a lucrat pentru multe promoții, inclusiv World Wrestling Entertainment (WWE, fostă World Wrestling Federation), World Championship Wrestling (WCW), Total Nonstop Action Wrestling (TNA), National Wrestling Alliance (NWA) ș.a. Este adesea menționat ca "Legenda Hardcore" (The Hardcore Legend), un pseudonim pe care îl împarte cu Terry Funk.

Mick Foley
Mick Foley în 2008

* 1965: Mihai Moldovanu (n. 7 iunie 1965, satul Ordășei) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova (2011-2013).
* 1967: Cristina-Adela Foișor (n. Bădulescu, 7 iunie 1967, Petroșani – d. 21 ianuarie 2017, Timișoara) a fost o șahistă româncă, Maestru Internațional (masculin) și Mare Maestru Internațional (feminin), multiplă campioană la șah a României
* 1967: Yuji Sakakura (n. 7 iunie 1967) este un fost fotbalist japonez.
* 1968: Juan Antonio Pizzi Torroja (n. 7 iunie 1968) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal argentinian, care în prezent antrenează Echipa națională de fotbal a Republicii Chile.
* 1969: Prințul Joachim al Danemarcei, Conte de Monpezat (n. 7 iunie 1969) este un membru al familiei regale daneze. Este fiul cel mic al reginei Margareta a II-a și al Prințului Consort, Henrik.

Joachim este al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Danemarcei după fratele său, Frederik al Danemarcei, și cei patru copii ai acestuia.

Prințul Joachim s-a născut și a crescut la Copenhaga. În primii doi ani de școală a fost educat în particular, dar începând din 1976 a studiat la o școală din Copenhaga. În perioada 1982-1983 a fost într-un schimb de experiență la o școală din Normandia. A terminat liceul în 1986, după care și-a început serviciul militar, devenind de-a lungul anilor sergent, locotenent, căpitan și apoi maior în rezervă. Între 1991 și 1993 a făcut studii superioare în domeniul economiei agrare.

Pe lângă limba sa maternă (daneza), prințul vorbește fluent franceza, engleza și germana.

La 18 noiembrie 1995, prințul Joachim s-a căsătorit cu Alexandra Christina Manley (n. 1964), în prezent contesă de Frederiksborg, o directoare de marketing de origine engleză, chineză, cehă și austriacă. Au avut doi copii:

Prințul Nikolai William Alexander Frederik (n. 28. august 1999)
Prințul Felix Henrik Valdemar Christian (n. 22. iulie 2002)

În 2004, Joachim și Alexandra s-au despărțit, divorțul fiind finalizat pe 8 aprilie 2005. Cei doi au custodie comună asupra copiilor lor.

La 24 mai 2008, prințul Joachim s-a căsătorit cu Marie Cavallier (n. 1976), în prezent Prințesa Marie a Danemarcei, o franțuzoaică ce lucra în domeniul publicității. Împreună au doi copii:

Prințul Henrik Carl Joachim Alain (n. 4 mai 2009)
Prințesa Athena Marguerite Françoise Marie (n. 24 ianuarie 2012)

Prințul Joachim
Prințul Joachim al Danemarcei, Conte de Monpezat
Joachim la nunta Prințesei Madeleine a Suediei, 8 iunie 2013

· 1969: S-a născut atleta română Alina Astafei (Galina Astafei). A stabilit record mondial de sală de 2,05 m. La doar 19 ani obtinuse locul 5 la Jocurile Olimpice de la Seul si tocmai cucerise aurul continental la saritura in inaltime. In 1992 a luat argintul la Jocurile Olimpice. Din 1995 a primit cetatenia germana si s-a mutat impreuna cu sotul ei la Stuttgart. A plecat din tara dupa ce fratele sau a murit impuscat in Bucuresti, in timpul revolutiei, in seara zilei de 22 decembrie 1989. Grav ranitin apropierea Comitetului Central, a decedat la data de 24 decembrie 1989, la Spitalul Coltea. Desi erau cunoscute componenta subunitatii care a executat foc si persoana care comanda dispozitivul respectiv, ancheta procurorilor s-a incheiat in anul 1996 prin punerea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale. „Cand am vazut ca dupa trei ani nu e gasit niciun vinovat, mi-am dat seama ca fratele meu, Petre, a murit degeaba la Revolutie!”.

· 1970: Marcos Evangelista de Moraes (n. 7 iunie 1970, São Paulo), cunoscut mai bine sub numele de Cafu, este un fost fotbalist brazilian, dublu câștigător al Campionatului Mondial de Fotbal. El a fost poreclit așa datorită vitezei sale în sus și în jos pe flancul drept, care amintea de Cafuringa, un atacant brazilian din anii 1970.^[2] Cafu este cel mai selecționat fotbalist din istoria naționalei Braziliei, și a evoluat la cluburi ca São Paulo, Roma și Milan.
* 1973: Daniel Baston (n. 7 iunie 1973, Roman, România) este un fost fotbalistromân. De-a lungul carierei a evoluat la Oțelul Galați, Dinamo, Poli Iași, Ceahlăul Piatra-Neamț, Astra Ploiești, Gloria Buzău și la CFR Cluj.
* 1973: Cristian (Cristi) Gram (n. 7 iunie 1973, Petroșani) este un chitarist român, fost membru al trupei Talisman (aprilie 2001 - martie 2003), al legendarei trupe rock Phoenix (în intervalul aprilie 2004 - februarie 2014) și al trupei Pasărea Rock (în intervalul martie 2014 - august 2015; ultima apariție împreună cu Pasărea Rock a avut loc la data de 1 august 2015, în cadrul festivalului Folk You! de la Vama Veche).
Din august 1986, la vârsta de 13 ani, studiază singur chitara pentru ca în 1987 să debuteze în fața publicului în cadrul Festivalului Național Cântarea României. Câștigă, atât în cadrul festivalului din 1987 cât și în cadrul celui din 1988, premiul pentru cel mai bun chitarist.

· 1974: Edward Michael Grylls (n. 7 iunie 1974), supranumit Bear (Urs), este un aventurier, scriitor și prezentator de televiziune britanic.

Este renumit pentru seria de emisiuni de televiziune Born Survivor: Bear Grylls (Marea Britanie), cunoscută și sub denumirile de Man vs Wild(Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă), Ultimate Survival(Europa, Asia și Africa) respectiv Tehnici esențiale de supraviețuire în România^[6]. Bear este unul dintre cei mai tineri alpiniști care au escaladat muntele Everest, reușind această performanță la vârsta de 23 de ani, și cea mai tânără persoană care a devenit Cercetaș Șef (35 de ani).

Edward Michael Grylls

· 1976: Ron Braunstein (n. 7 iunie 1976), mai cunoscut după numele de scenă Necro, este un rapper evreu american, producător, regizor și deținătorul unei case de discuri în Brooklyn, New York Deține Psycho-Logical-Records, fondată în noiembrie 1999. Este fratele mai mic al rapperului Ill Bill.

Necro

* 1977: Florian Ghimpu (n. 7 iunie 1977, Pitești) este un actor român de film, teatru și prezentatorul TV al emisiunii Copii spun lucruri trăsnite^[1] și al emisiunii Să crezi în Moș Crăciun. Printre proiectele la care a luat parte se numără producția Pixar/Disney Mașini, pentru care a dublat vocea lui Fulger McQueen în limba română și Detonatorul (2006, alături de Wesley Snipes și Silvia Colloca), Azucena - Îngerul de abanos (2004) și Dulcea saună a morții (2003).
Dublaje:

Mașini - Fulger Mcqueen (voce) (Disney Channel)
Mașini 2 - Fulger Mcqueen (voce) (Disney Channel)
Viața în acvariu - Peștele Milo (voce) (Disney Channel)
Magicienii din Waverly Place - Alucard van Heusen (voce) (Disney Channel)
Magicienii din Waverly Place: Filmul
Mulan - Shang (voce) (Disney Channel)
Ratatouille - (Alfredo Linguini) (voce)
Kick Buttowski - Brad Buttowski (voce) (Disney Channel)
Răpirea tatălui - Neil Morris (voce) (Disney Channel)
Megamind - Lordul Scott (voce)
Deasupra tuturor - Crainicul (voce) (Disney Channel)
Prințesa și broscoiul - Prințul Naveen (voce)
Baftă Charlie - Domnul Walsh (voce) (Disney Channel)
Totul pentru dans - Phil (voce) (Disney Channel)
Renașterea lui Pete - Pete Ivey (voce) (Disney Channel)
Phineas și Ferb - Jeremy, Buford (voce) (Disney Channel)
Exaltații - Reef (voce) (Disney Channel)
Strumpfii 3D - Patrick (voce)
Mămici pentru Marte - (voci adiționale) (Disney Channel)
Madagascar - Alex (voce)
Madagascar 2 - Alex (voce) (Disney Channel)
Madagascar 3 - Alex (voce) (Disney Channel)
Kung Fu Panda - Zeng (voce) (Disney Channel)
Kung Fu Panda 2 - voci adiționale (Disney Channel)
Monștri contra Extratereștri - Derek
101 Dalmatieni - cainele labrador
Toy Story - Dl.Alfabet (Disney Channel)
Toy Story 2 - Extratereștrii (Disney Channel)
Toy Story 3 - voci adiționale (Disney Channel)
Winnie de Pluș - voci adiționale (Disney Channel)
Shrek pentru totdeauna - voci adiționale
Felinele 3: O lume nouă - Vikram (Disney Channel)
Hercule - Hercules (TVR1)
Ra.One - Shekhar (TVR1)
Haideți,tineri titani! - Cyborg (voce) (Cartoon Network)
Dincolo de hotarul grădini - voci adiționale (Cartoon Network)
Cățelul blogger - Bennett James (voce) (Disney Channel)
Medici pentru eroi - Titanio, Căpitanul Atomic (voce) (Disney Channel)
Crash & Bernstein - Karl Bernstein (voce) (Disney Channel)
Austin & Ally - Jett Deely, Miami Mack (voce) (Disney Channel)
Liv și Maddie - Johnny Nimbus (voce) (Disney Channel)
Alisia, care știe totul - Istinox Puper (voce) (TVR1, Minimax)

* 1981: Anna Sergheevna Kurnikova (în rusă Анна Сергеевна Курникова; n. 7 iunie 1981, Moscova) este o fostă jucătoare profesionistă rusă de tenis.

Anna Kurnikova
Kurnikova în 2009

* 1986: Natalia Ilinicina Ionova (în rusă Наталья Ильинична Ионова; n. 7 iunie 1986), cunoscută după numele de scenă Glukoza (în rusă Глюкоза, stilizat și Глюк’OZA; lit.: "glucoză"), este o cântăreață, compozitoare și actriță rusă, laureată a premiului MTV Europe Music Awards 2003. Albumul său de debut „Глюк'oZa Nostra” a făcut-o cunoscută internațional, cu single-urile „Nevesta” (Невеста) și „Nenaviju” (Ненавижу) ajunse în topul clasamentelor muzicale din Rusia și Ucraina.

Din 2006 este căsătorită cu omul de afaceri rus Aleksandr Cisteakov, cu care are două fiice

Glukoza Глюкоза

· 1988: Michael Austin Cera (n. 7 iunie 1988)^[1] este un actor canadian cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale din: Arrested Development, Youth in Revolt, Superbad, Scott Pilgrim vs. the World, Nick and Norah's Infinite Playlist și Juno.

Michael Cera: This Is Our Youth Tour, Play Comes To Sydney Opera House 2012

* 1988: Ekaterina Valeryevna Makarova (rusă: Екатери́на Вале́рьевна Мака́рова; n. 7 iunie 1988) este o jucătoare profesionistă de tenis din Rusia. A câștigat 3 turnee de Grand Slam, două la dublu alături de Elena Vesnina și unul la dublu mixt alături de Bruno Soares. În 2008 a reușit să câștige alături de echipa Rusiei Fed Cup

* 1988: Valentina Maria Panici (n. Bardac^[1], pe 7 iunie 1988, în Petroșani)^[2]^[3] este o handbalistă română care joacă pe posturile de centru și extremă stânga pentru clubul HC Zalău^[4]. Panici este și căpitanul echipei
* 1990: Amethyst Amelia Kelly (n. 7 iunie 1990), cunoscută sub numele de scenă Iggy Azalea, este o artistă și rapperiță din Australia. De asemenea este model pentru casa Wilhelmina Models.
Iggy s-a născut în Sidney din părinții Brendan și Tanya Kelly. Are 3 frați, dar este cea mai mare dintre toți. La 14 ani Iggy a descoperit genul Hip-Hop și s-a îndrăgostit așa de tare că la 16 ani a fugit de acasă să urmeze dorința ei: să devina o rapperiță. La părinți a zis că merge în vacanță cu o prietenă pe 2 ori 3 săptămâni, deci deja acolo a sunat părinții sa-i zică toată dreptatea. Primii ani nu să întâmplă nimic așa Iggy s-a găsit un lucru ilegal într-un bar, deci și acum statul american o pedepsește. Prin 2011 Iggy începe a avea succes doar în 2014 a cântat "Fancy" feat. Charli XCX: acest cântec a mers în clasificările mondiale pe iTunes la numărul 1 și a fost cel mai premiat cântec din 2014. Apoi Iggy a cântant "Problem" feat Ariana Grande și acest cântec tot a mers în clasificările mondiale pe iTunes doar la numărul 2. Din aceste 2 cântece Iggy Azalea a avut mult succes în toate cântecele viitoare. Acum e mult urmărită pe Instagram pentru pozele sexy ce postează. În ianuarie 2017 Iggy a anunțat că ao să apară un nou album intitulat "Digital Distortion" și e posibil de ascultat 30 de secunde de fiecare cântec pe profilul ei Twitter.

· 1991: Emily O'Hara Ratajkowski (pronunțat în română [Rataikovski], n. 7 iunie 1991)^[3]este o actriță și fotomodel american, născută în Marea Britanie
* 1993: George Ezra Barnett (n. 7 iunie 1993) este un cântăreț englez.

George Ezra

Sărbători

În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Ancirei; Sf Mc Zenaida (Dezlegare la pește)
Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Ancirei;

Sf Mc Zenaida (Dezlegare la pește)

Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Ancirei

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

- Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
  Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

Sub chipul de cârciumar, lucra apostolește în taină ca un episcop, iar prin învățăturile și sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini și pe iudei la Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoși îi povățuia la pocăință.

Sfântul Teodot, tăinuitul rob al lui Hristos, a trăit în Ancira Galatiei pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian. El lua în taină trupurile sfinților mucenici, care se ucideau în acea vreme pentru Hristos și se aruncau spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, și le îngropa cu cinste. Iar când a scos noaptea din apă trupurile celor șapte fecioare înecate în iezer, atunci a fost prins de ighemonul Teotecn și, fiind muncit cumplit, a luat sfârșit de sabie.

Sfântul Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în nevoința mucenicească, a făcut multe lucruri bune. La început s-a luptat împotriva poftelor trupești, deși era căsătorit după lege, a ridicat război duhovnicesc, supunându-și trapul duhului. El atât de mult a sporit în fapte bune, încât și altora putea să le fie învățător al curătiei și al întregii înțelepciuni.

Și de mirare era la el aceasta că, prefăcându-se că duce viață de cârciumar, făcea multă neguțătorie duhovnicească, câștigând lui Dumnezeu multe suflete omenești, pentru că, sub chipul de cârciumar, lucra apostolește în taină ca un episcop, iar prin învățăturile și sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini și pe iudei la Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoși îi povățuia la pocăință. El avea și darul tămăduirii, căci, prin punerea mâinilor și prin rugăciune, tămăduia toate bolile trupești cele netămăduite între oameni; iar prin cuvântul cel mântuitor de suflete, vindeca rănile cele sufletești.

Viața și pătimirea lui, împreună cu a sfintelor șapte fecioare, a fost pusă pe larg în ziua de optsprezece mai, în care au pătimit acele fecioare.

Sf Mc Zenaida (Dezlegare la pește)

Viața Sfintei Mucenițe Zenaida

- Sfănta Muceniță Filonila și Sfânta Muceniță Zenaida
  Sfănta Muceniță Filonila și Sfânta Muceniță Zenaida

Sfintele Mucenițe Zenaida și Filonila, surorile, au fost din Tarsul Ciliciei, rudenii cu Pavel Apostolul și părăsindu-și patria și lepădându-se de averea lor și prefăcându-se că umblă cu meșteșugul doctoricesc, iar după adevăr împlineau lucrul apostolesc.

Au venit și în cetatea Dimitriadei și intrând într-o peșteră, petreceau acolo viața lor; în care loc Zenaida tămăduind boli și slăbiciuni s-a mutat către Domnul.

Iar Filonila dându-se pe sine la îndelungate postiri și privegheri cu rugăciunea făcea multe minuni. Și cu slujba slujind firii, s-a dus din viața aceasta vremelnică.

ARTĂ CULINARĂ - DEZLEGARE LA PEȘTE

A. GUSTĂRI

File de peşte cu crustă

4 fileuri de peste
3 linguri pesmet graham
1 lingura ulei de masline
coaja rasa de la o portocala
2 linguri patrunjel proaspat tocat
sare si piper dupa gust

Se spala fileurile de peste, se zvanta si se aseaza intr-un vas termorezistent;

Se amesteca intr-un castronel pesmetul, uleiul, coaja de portocale, sarea si piperul, se toarna peste fileurile de peste;

Se coc la cuptor cca 20 minute, sa se rumeneasca frumos, se presara patrunjelul dupa ce se scot din cuptor.

Se servesc cu cartofi la cuptor si mujdei de usturoi

B. SALATE

Salată cu măsline

Ingrediente: 100 g măsline, 1 ceapă, 1 ardei roşu, 1 ardei verde, 2 roşii, 1 salată verde, ulei, oţet, zahăr, usturoi verde, sare, piper.

Mod de preparare:

Ceapa se taie cubuleţe foarte fine, la fel ardeii şi roşia. Salata verde se taie nu prea mărunt. Într-un vas se amestecă legumele cu măslinele, se adaugă ulei, oţet, sare, piper, zahăr şi se lasă la frigider 10-15 minute. Se serveşte pre sărată cu usturoi verde tocat.

C. SOSURI

Sos pentru peşte pescăresc

Se pune intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul.

D. BORŞURI

Ciorbă românească de peşte

- peste mic de balta (orice) 3 kg,
- peste mare (capete si cozi de somn sau somon, stiuca, crap etc.)
-telina
-gulie
-morcov
-ceapa
-praz
-pastranac
-patrunjel
-frunze leustean
-frunze patrunjel
-bors
-sare
-piper
-vegeta

Se fierbe pestele mic in apa fara sare pana se face zdrente, dupa care se strecoara si se arunca pestele pastrandu-se zeama. Se taie zarzavatul cubulete si se pune la fiert in zeama strecurata de peste pana fierbe. Se adauga borsul (1/3 din cantitatea de zeama de peste) si se dau cateva clocote. Se regleaza cu condimente dupa gust. Se introduce pestele mare si se lasa la fiert max 7 min sa se pastreze bucatile intregi. Se adauga frunzele de leustean si de patrunjel si se mai da un clocot.

Se serveste calda cu ardei iute (dupa preferinte).

E. MÂNCĂRURI

Peşte pescăresc

750 g. crap, 3 linguri ulei, 2 cepe, 4-5 catei usturoi, 1/4 lingurita cimbru pisat, 2-3 linguri bulion, 1 ½ pahar apa, un virf cutit zahar, sare

Pestele proaspat sau dezghetat se taie in bucati nu prea mari, se sareaza si se lasa sa stea intr-un vas acoperit pina se prepara urmatorul sos: se pune intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul. Dupa ce da un clocot-doua, se pun bucatile de peste, se potriveste de sare si se lasa sa fiarba acoperit, la foc foarte mic sau in cuptor pina cind scade bine sosul.

F. DULCIURI

Cozonac nedospit

• 4 ceşti apă;
• 1 pachet margarină;
• 1 ceaşcă zahăr;
• 40 g drojdie de bere;
• 1 lingură coajă de lămâie sau portocală rasă;
• 1 vanilie;
• 1 linguriţă scorţişoară;
• 1 linguriţă sare;
• Făină cât cuprinde
Umplutura:
• 400 g gem;
• 1 ceaşcă nuci tăiate mărunt, sau stafide;
• 2 linguri cacao;
• 2 linguriţe esenţă de rom
Se face din ingredientele de mai sus un aluat de consistenţă potrivită, având grijă ca drojdia să fie dizolvată separat în apă călduţă.
Se împarte în 4 părţi aluatul şi se întind, pe rând, foi de 1 cm grosime.
Se întinde pe toată suprafaţa foii gem amestecat cu cacao şi rom, iar deasupra se presară nuci sau stafide.
Se rulează foaia şi se aşază cei 4 cozonaci într-o formă suficient de mare, bine unsă.
Se ung cu pensula pe deasupra cu apă dulce şi se presară zahăr tos sau susan.
Se pun direct la cuptor la foc potrivit, 50 minute.
Se consumă cald.

GÂNDURI PESTE TIMP

HENRI MARIE COANDĂ

Henri Coandă

Henri Coandă în 1967

Date personale

Născut

7 iunie 1886^[1]^[2]

București, România

Decedat

25 noiembrie 1972 (86 de ani)^[1]

București, România

Părinți

Constantin Coandă și
Aida (născută Danet)

Cetățenie

România

Ocupație

inginer, inventator, pionier al aviației

Activitate

Alma mater

Universitatea Tehnică din Berlin
Institut supérieur de l'aéronautique et de l'espace
Universitatea Politehnica din București

Organizație

Universitatea Politehnica din București

Membru titular al Academiei Române

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886,^[1]^[2] București, România – d. 25 noiembrie 1972,^[1] București, România) a fost un academician și inginer aeronautic român, pionier al aviației, fizician, specialist în aerodinamică și mecanica fluidelor, inovator, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele.

A fost fiul generalului Constantin Coandă, general de carieră și prim-ministru al României în 1918, și nepot amiralului Ion Coandă.

BIOGRAFIE

Familie, anii timpurii

Henri Coandă s-a născut în București, la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp, în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania (Morlaix, Finistère).

Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

Militar

Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Tehnică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

Avionul Coandă 1910

Marcă poștală moldovenească cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000.

INVENȚII ȘI DESCOPERIRI

Avionul cu reacție ^{[necesită citare]} al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910.

Dispozitiv pentru mărirea portanței pe profilul de aripă al aparatului cu reacție realizat în 1910.

Dincolo de pasiunea fundamentală pentru aviație, Henri Coandă, a abordat, de-a lungul vieții, multe alte domenii științifice, astfel încât forța sa creatoare s-a materializat în domeniul construcțiilor, artistic, transporturilor, în domeniul ecologic sau în cel medical.

1910: Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal - Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.

1911: Aparat de zbor bimotor - În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice, unul putând fi oprit în timpul zborului.

1911: Sania cu reacție - Henri Coandă realizează într-un atelier de construcție de bărci și folosind un motor Gregoire de 30 CP, o sanie echipată cu motor cu reacție, sanie care, în luna decembrie, a fost botezată Perce Neige (Ghiocelul), printr-o ceremonie oficiată de către un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, la care a participat și Marele Duce Cyril. Sania a fost dusă, apoi, în Rusia și a participat în ianuarie-februarie 1911 la concursul de sănii cu motor de lângă Sankt Petersburg. ^[3]

1911-1914: Aparatele de zbor Bristol-Coandă - În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor "clasice" (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare British Military Aeroplane din Anglia.

1914-1918: Aeronava Coandă-1916 - Henri Coandă lucrează la "Saint-Chamond" și "SIA-Delaunay-Belleville" din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.

1921: Beton-lemnul - Invenția unui nou material de construcție, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă). ^[4]

1926: Dispozitiv de detecție a lichidelor în sol - În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.

1927: Cisterna din beton - Pe fondul lipsei metalului, a realizat pentru companiile franceze în Golful Persic vagoane, rezervoare și șlepuri-cisternă din beton granitat pentru depozitarea petrolului.

1928: Blocuri-piramidă - Alături de arhitectul francez J. Dupre, a realizat un proiect de imobil de locuințe civile de case multicelulare metalice și modulare conceput în forma unei piramide cruciforme. Imobilul avea 700 de apartamente, 100 m înălțime și 220 de m latura la bază și ar fi trebuit să fie realizat în estul Parisului.^[5]

1930: '"Efectul Coandă'" - Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. Cu ajutorul acestui fenomen a inventat „ajutajele Coandă” numite și acum și „ejectoare Coandă”. ^[6]

1935: Aerodina lenticulară - La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă capabil să decoleze și să aterizeze pe verticală, să se mențină în aer într-un punct fix și să zboare cu viteze orizontale mari. ^[7]

1954: Sistem de desalinizare a apei de mare cu ajutorul energiei solare – Sistemul a fost testat în sudul Franței, la Londe-les-Maures, în 1954. A produs 1.600 de litri de apă potabilă provenită din apă de mare cu ajutorul energiei solare, în doar 12 ore, folosind 6 metri pătrați de oglinzi solare. ^[8]

1960: Sistem de transport în tub - Sisteme pentru deplasarea substanțelor solide containerizate. Aceste containere sunt ca niște pistoane aflate într-un cilindru-conductă, pistoane care se etanșează cu pereții conductei și care sunt puse în mișcare printr-o diferență de presiune între față și spate, prin crearea unei depresiuni în față. Asta face containerele să se deplaseze cu viteze fantastic de mari întrucât nu mai întâmpină frecare din partea aerului, fiind propulsate de presiunea din spate care poate fi chiar presiunea obișnuită a aerului. Se preconiza, astfel, ajungerea la viteze de 300, 400, 500 sau chiar 700 de km/h în tuburi. Acest sistem ar fi permis și transportul de persoane, de exemplu între București și Ploiești, în doar 6 minute. Ideea a fost reluată de proiectul Hyperloop, transportul de mare viteză prin tuburi vidate al lui Elon Musk.^[9]^[10]

FILATELIE

În 1978, cu prilejul Zilei aviației, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea de 10 lei care reprezintă portretul lui Henri Coandă, avionul creat de acesta în 1910, precum și data de 16 decembrie 1910, când acesta a reușit primul zbor cu un avion dotat cu motor cu reacție.^{[necesită citare]} În 1986, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 2 lei, care reprezintă portretul lui Henri Coandă.

În anul 2000, serviciile poștale ale Republicii Moldova au pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 25 de bani, care reprezintă portretul lui Henri Coandă.

NUMISMATICĂ

La 10 august 2001, Banca Națională a României a pus în circulație o emisiune comemorativă de trei monede de argint, dedicată unor pionieri ai aviației românești, Traian Vuia, Henri Coandă și Elie Carafoli. Fiecare din cele trei monede au valoarea nominală de 50 de lei, au titlul de 999‰, cântăresc câte 15,551 grame, au formă octogonală, iar raza cercului circumscris este de 14,5 mm, fiind emise de calitate proof într-un tiraj de câte 500 de exemplare.^[11] Marginea monedelor este netedă.^[11]
La 11 octombrie 2010, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la primul zbor, în lume, a unui aparat de zbor cu reacție creat de Henri Coandă, Banca Națională a României a pus în circulație, cu scop numismatic, o monedă de argint, comemorativă, într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, este realizată din argint având titlul de 999‰, de calitate proof și are greutatea de 31,103 g. Marginea monedei este zimțată. «Monedele din argint, din emisiunea numismatică „Aniversarea a 100 de ani de la construirea primului aparat de zbor cu reacție de către Henri Coandă”, au putere circulatorie pe teritoriul României.»^[12]

Henri Coandă - Citate:

TEATRU/FILM

FLORIAN GHIMPU

Date personale
Florian Ghimpu
Nume la naștere	Ghimpu Florian
Născut	7 iunie 1977 (43 de ani), Pitești, România
Ocupație	Antreprenor, prezentator de televiziune, actor
Activitate
Alte nume	Flopy
Origine	Pitești, România
Ani de activitate	1999–prezent
Modifică date / text

Florian Ghimpu (n. 7 iunie 1977, Pitești) este un actor român de film, teatru și prezentatorul TV al emisiunii Copii spun lucruri trăsnite^[1] și al emisiunii Să crezi în Moș Crăciun. Printre proiectele la care a luat parte se numără producția Pixar/Disney Mașini, pentru care a dublat vocea lui Fulger McQueen în limba română și Detonatorul (2006, alături de Wesley Snipes și Silvia Colloca), Azucena - Îngerul de abanos (2004) și Dulcea saună a morții (2003).

DUBLAJE

Mașini - Fulger Mcqueen (voce) (Disney Channel)
Mașini 2 - Fulger Mcqueen (voce) (Disney Channel)
Viața în acvariu - Peștele Milo (voce) (Disney Channel)
Magicienii din Waverly Place - Alucard van Heusen (voce) (Disney Channel)
Magicienii din Waverly Place: Filmul
Mulan - Shang (voce) (Disney Channel)
Ratatouille - (Alfredo Linguini) (voce)
Skatenini și dunele de aur (Evere) (voce)
Pallastrike pe Insula Paștilor (Mike) (voce)
Zâmbește și du-te și bifuoco brazier - (Nedeb) (voce)
Straspeed în lumea nebună - (Billy este chipeș) (voce)
Kick Buttowski - Brad Buttowski (voce) (Disney Channel)
Răpirea tatălui - Neil Morris (voce) (Disney Channel)
Megamind - Lordul Scott (voce)
Deasupra tuturor - Crainicul (voce) (Disney Channel)
Prințesa și broscoiul - Prințul Naveen (voce)
Baftă Charlie - Domnul Walsh (voce) (Disney Channel)
Totul pentru dans - Phil (voce) (Disney Channel)
Renașterea lui Pete - Pete Ivey (voce) (Disney Channel)
Phineas și Ferb - Jeremy, Buford (voce) (Disney Channel)
Exaltații - Reef (voce) (Disney Channel)
Strumpfii 3D - Patrick (voce)
Mămici pentru Marte - (voci adiționale) (Disney Channel)
Madagascar - Alex (voce)
Madagascar 2 - Alex (voce) (Dreamworks)
Madagascar 3 - Alex (voce) (Dreamworks)
Kung Fu Panda - Zeng (voce) (Dreamworks)
Kung Fu Panda 2 - voci adiționale (Dreamworks)
Monștri contra Extratereștri - Derek
101 Dalmatieni - cainele labrador
Toy Story - Dl.Alfabet (Disney Channel)
Toy Story 2 - Extratereștrii (Disney Channel)
Toy Story 3 - voci adiționale (Disney Channel)
Winnie de Pluș - voci adiționale (Disney Channel)
Shrek pentru totdeauna - voci adiționale
Felinele 3: O lume nouă - Vikram (Disney Channel)
Hercule - Hercules (TVR1)
Ra.One - Shekhar (TVR1)
Haideți,tineri titani! - Cyborg (voce) (Cartoon Network)
Dincolo de hotarul grădini - voci adiționale (Cartoon Network)
Cățelul blogger - Bennett James (voce) (Disney Channel)
Medici pentru eroi - Titanio, Căpitanul Atomic (voce) (Disney Channel)
Crash & Bernstein - Karl Bernstein (voce) (Disney Channel)
Austin & Ally - Jett Deely, Miami Mack (voce) (Disney Channel)
Liv și Maddie - Johnny Nimbus (voce) (Disney Channel)
Alisia, care știe totul - Istinox Puper (voce) (TVR1, Minimax)

PETRICĂ POPA

Date personale
Petrică Popa
Nume la naștere	Petre Popa
Născut	3 iulie 1929 Hunedoara, Hunedoara, România
Decedat	7 iunie 2013 (83 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	actor
Modifică date / text

Petrică Popa (n. 3 iulie 1929, Hunedoara, Hunedoara, România – d. 7 iunie 2013, București, România) a fost un actor român cu o bogată activitate în teatru, radio, televiziune și film.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Petrică Popa, fiu al lui Teodor și Ana, s-a născut la Hunedoara pe 3 iulie 1929 într-o familie de cărturari ardeleni. Tatăl un împătimit profesor de limba și literatura română, preocupat de istorie a publicat primele cărți documentate despre Iancu de Hunedoara și Castelul Corvineștilor.

Pasionat și de teatru a organizat și regizat spectacole la Gimnaziul de băieți, al cărui director era. Astfel că fiul, de mic a luat contact cu atmosfera unui spectacol. Mama, din veche spiță de preoți Greco-catolici, s-a dedicat creșterii celor 5 copii în spiritul iubirii de neam, a cinstei, demnității și bunei cuviințe, marcând trainic structura morală a acestora.

Copilăria: cei 12 ani petrecuți la Hunedoara i-au oferit ocazia de a avea o copilărie minunată.

STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În anul 1941 familia s-a mutat în Timișoara, unde Petrică Popa a urmat cursurile unui liceu de elită “Constantin Diaconovici Loga” acolo dobândind o solidă cultură generală. Fiind înzestrat cu sensibilitate, fantezie, cu simț al umorului și expresivitate mimică deosebită, a avut de timpuriu o opțiune clară și o puternică chemare spre artă, astfel că: în paralel cu liceul a frecventat cursurile Conservatorului de Artă.

STUDII SUPERIOARE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Facultatea de Teatru – Secția Dramă-Comedie la Institutul de Artă din Timișoara - absolvită în anul 1949, unde a avut șansa să studieze arta actorului cu 2 artiști de mare cultură și talent, Lilly Bulandra și Ștefan Braborescu, care l-au învățat nu doar necesarele noțiuni și practici actoricești, ci și respectul pentru artă, răspunderea pentru ceea ce oferi publicului, marea conștiinciozitate în pregătirea profesională.

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

După Război a activat la Tineretul Țărănist și Asociația Creștină a Tinerilor-YMCA. A făcut trupa “Veselia” cu care s-a deplasat în comunele mărginașe Timișoarei, în timp ce urma Conservatorul de artă în paralel cu liceul. A activat si la Teatrul de Păpuși din Timișoara in 1949, pe când era studentul d-nei Florica Teodoru. Debutul ca actor a avut loc la Teatrul de Stat din Turda unde a colaborat cu regizori importanți ai acelei perioade: Val Mugur și Ion Olteanu.

A fost descoperit și adus la București în 1954 de către Ion Șahighian (reputat regizor, șef de școală, mentor al mai multor generații de actori) la Teatrul Armatei, în prezent Teatrul “Nottara”, scenă pe care a jucat timp de 52 de ani neîntrerupți. Tânărul actor și-a dobândit repede valențele artistice, cultura și inteligența l-au ajutat să-și creeze lungul șir de tipuri umane de cea mai mare diversitate, impunându-se treptat prin talent, muncă și perseverență, cât și prin decență, modestie, bună creștere.

Distribuit de către Lucian Pintilie în piesa “Așa va fi” de C. Simenov, în rolul Vasea, interpretarea sa a fost evidențiată printr-un premiu la Festivalul Tinerilor actori din 1957.

Au urmat roluri interesante, pitorești care aveau o notă distinctă în ansamblul comediilor de mare success la public ca: “Pygmalion” de G. B. Shaw, “Sonet pentru o păpușă” de Sergiu Fărcășan, “Sentimente și naftalină” de S. Drăgușanu, “Întâlnire la Senlis” de J. Anoulih, “Oameni feluriți” de A. Holban. De asemenea roluri de compoziție comică dar și dramatică în piese ca “Gaițele” de Al. Chirițescu, “Livada de vișini” de A. P. Cehov, “Rețeta Macropulos” de K. Capek, “Cyrano de Bergerac” de E. Rostand, “O lună la țară” de Turgheniev, “Timon din Atena” de Shakespeare, “Antonius și Cleopatra” de Shakespeare.

După interpretarea de excepție a lui Calandro din “Calandria” – piesa cardinalului B. D. da Bibiena din Renașterea Italiană (în rolul unui bogataș corupt și onctuos de o odioasă moralitate) a urmat rolul Mihalache Dometie din “Martorii sunt de față” de V. Stoenescu, portret atât de autentic și expresiv nuanțat, bine particularizat din cuprinzătoarea tagmă a proștilor, veleitarilor, ipocriților din totdeauna, rol distins cu premiu de interpretare la Festivalul teatrului istoric de la Craiova 1986.

A fost aplaudat în spectacole de mare success, deosebit de longevive precum: “Băieții veseli” de H. Nicolaide, “Adio Charlie” de G. Axelrod, “Idioata” de M. Achard, “Călătorie cu scandal” de Labiche, “Mizerie și noblețe” de E. Scarpetta.

In anul 1984 la reluarea piesei “Citadela Sfărâmată” de Horia Lovinescu presa a remarcat siguranța și ineditul interpretării avocatului Grigore Dragomirescu ridicol și prăfuit. Cu totul alte tipuri umane au fost Polonius din parafraza după Hamlet “Rosenkranz și Guilderstern” de Tom Stopard sau Rectorul de Clausat din “Laurii domnului Schutz” de J. N. Fenwick, Anselm din “Avarul” de Molière sau Episcopul Folliot din “Thomas Becket” de J. Anouilh.

O clară reușită, general recunoscută a fost interpretarea lui Ipingescu din “O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale în regia lui Dan Micu (spectacol premiat în 1987). A cântat și a dansat în musicaluri ca “Lady X”, “Cuibul”,”Sus pe acoperiș în sac”, “Miresele căpitanului”.

Dar câtă muncă, studiu și documentare, rezistență fizică și nervoasă, câtă risipă de fantezie comică, pătrundere psihologică și bineînțeles cât har al interpretării pretindea fiecare creație de acest gen, căci “actorul de pe scenă nu joacă și nici nu se joacă, ci trăiește cu adevărat, se consumă ca o torță și din el nu mai rămâne la sfârșitul spectacolului decât amintirea unui om care s-a dăruit semenilor săi”. Petrică Popa nu se repeta în roluri, chiar dacă erau apropiate ca structură interioară, de fiecare dată căuta aspecte noi, în compozițiile sale, cu tact artistic și bun gust.

În cei peste 50 de ani în care a activat pe scena Teatrului “Nottara” a avut multe satisfacții dar și dezamăgiri. O viață plină în care nimic nu i-a știrbit bonomia, a rămas mereu tânăr și la fel de generos. A fost o memorie vie a teatrului.

ROLURI IMPORTANTE ÎN TEATRU - SELECȚIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Boris: în piesa “Zoia” de M. Aligher (debut), regia Ion Olteanu
Sam: în piesa “Negrul Sam” de I. Atanasiu, regia Val Mugur
Mihai: în “Cantonul 88” de C. Dragoman, regia Ion Olteanu
Alexei: în “Moștenirea fatală” de A. Seinin, regia Val Mugur
Prosper Ladino: în “Pârjolul” de C. Petrescu, regia Ion Șahighian
Vasia: în “Așa va fi” de N. Simonov, regia Lucian Pintilie
Pickering: în “Pygmalion” de G. B. Shaw, regia Sanda Manu
Stavridi: în “Cântec despre marinari” de B. Lavreniev, regia Ion Șahighian
Le Bret: în “Cyreano de Bergerac” de E. Rostand, regia George Rafael
Tyler: în “Richard al III-lea” de W. Shakespeare, regia Ion Șahighian
Biliboncea-Bașchirache (rol dublu): în “Sonet pentru o păpușă” de S. Fărcășan, regia Lucian Giurchescu
Vitek: în “Rețeta Makropulos” de K. Capek, regia Val Săndulescu
Georges Duduleanu: în “Gaițele” de Al. Kirițescu, regia G. Rafael
Mihai: în “Oameni feluriți” de Anton Holban, regia Dan Nasta
Ipingescu: în “O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia Dan Micu
Primarul: în “Audiență la consul” de Ion Brad, regia Ion Cojar
Lucius: în “Timon din Atena” de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu
Calandro: în “Calandria” de Dovizzi da Bibiena, regia Costin Marinescu
Grigore Dragomirescu: în “Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet
Cucuvea: în “Ploaia și anchetatorul” de L. Teodorescu, regia Olimpia Arghir
Savu Traian: în “Insomnie” de Al. Dohotaru, regia Alexandru Dabija
Mihalache Dometie: în “Martorii sunt de față” de V. Stoenescu, regia Cristian Hadjiculea
Colibaș: în “Sfântul Mitică Blajinul” de A. Baranga, regia Anca Ovanez
Voiculescu: în “Sentimente și naftalină” de S. Drăgușanu, regia Mihai Berechet
Mayerling: în “Adio Charlie” de G. Axelrod, regia G. Rafael
Bătrânul Pianist: în “Bătrânul copil minune” de A. Storin. regia G. Rafael
Avram: în “Ultimul mesaj” de L. Fulga, regia Dan Nasta
Piscik: în “Livada de vișini” de A. P. Cehov, regia Dominic Dembinski
Anselm: în “Avarul” de Molière, regia Mircea Cornișteanu
Polonius: în “Rosenkranz și Guilderstern” (Actori și trădători) de T. Stoppard, regia Tudor Mărăscu
Kranski: în “Transfer de personalitate” de Dumitru Solomon, regia M. Cornișteanu
Delachaume: în “Întâlnire la Senlis” de J. Anouilh, regia Geo Saizescu
Episcopul Folliot: în “Thomas Becket” de J. Anouilh, regia Alex. Repan
Pădureț: în “Omul care…” de H. Lovinescu, regia G. Rafael
Bering: în “Tragedia optimistă” regia G. Jora
Julien Maurestan: în “Idioata” de M. Achard, regia V. Paraschiv
Gaetano: în “Mizerie și noblețe” de E. Scarpetta, regia Mihai Berechet
Psihiatrul Popescu: în “Jaguarul roșu” de P. Luscalov, regia Sanda Manu
Henz: în “Băieții veseli” de H. Nicolaide, regia M. Avram
Pecunius: în “Lady X” de E. Mirea, regia G. Rafael
Buju: în “Ciorba de potroace” de S. Fărcășan, regia Sanda Manu
Dan: în “Zizi și formula ei de viață” de S. Drăgușanu, regia Sanda Manu
Pciolca: în “Bucătăreasa” de A. Sofronov, regia M. Avram
Perry: în “Absența unui violoncel” de Ira Wallach, regia Val Săndulescu
Lucien: în “Călătorie cu scandal” de Labiche, regia Sanda Manu
Vicu: în “Cuibul” de Tudor Popescu, regia Dominic Dembinski
Zaițev: în “Sus pe acoperiș în sac” de V. Kataev, regia Val Săndulescu
Prior 2: în “Îngeri în America” de Tony Cushner, regia Theodor Cristian Popescu
Bill Fox: în "Vino la pod iubita mea" de Kiszely Gabor, regia Alexandru Repan
Preotul: în “Nanny” de James Mac Guire, regia Tom Ferriter (New York)
Erronius: în “Miresele căpitanului” după Plaut, regia Petre Bokor
Subcomisarul și unchiașul: în “Capul de rățoi” de George Ciprian, regia Răzvan Dincă

A fost ultimul său rol, la premieră fiind sărbătorit pentru cei peste 50 de ani în care a jucat neîntrerupt pe scena Teatrului Nottara.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Străzile au amintiri (1962)
Anotimpuri (1963) - Petrică^[1]
Cartierul veseliei (1964)
Metamorfoze (1972)
Evadarea (1975)
La târg, la Milano (1977) - Șeful
Când vine barza (TV, 1991)
Straniul paradis (TV, 1995)
Frumoșii nebuni ai marilor orașe (TV, 1998)
Ciocârlia (TV, 2002)

TEATRU TV[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Războiul domnului de Beaumarchais după Lion Feuchtwanger - ca șeful de secție, Lenoir^[2]
Mincinosul de Carlo Goldoni
De Pretore Vincenzo de Eduardo De Filippo
Filidor de Gib Mihăescu
Avarul de Molière
Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni
Insomnie de Adrian Dohotaru

COLABORAREA CU TELEVIZIUNEA ȘI RADIOUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Peste 200 de apariții pe micul ecran în emisiuni de divertisment, Schițe umoristice, Telemagazin, Emisiuni pentru sate, Varietăți cu public sau Revelioane cât și colaborări la radio: Teatru la microfon, Emisiuni de satiră și umor, Unda veselă, în regia unor importanți regizori ca: Ion Vova, Constantin Dicu,Cornel Todea, Petre Bokor, Sergiu Ionescu, Tudor Mărăscu, Cristian Munteanu s.a.

A scris și a interpretat la radio și televiziune scenarii și miniaturi umoristice pentru Ora veselă și emisiuni de divertisment.

ACTIVITATE SOCIALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

-Membru fondator UNITER, la 19 Septembrie 1990 ales să facă parte din conducerea secției de actori

-Munca cu amatorii a fost pentru el o plăcere, un hobby, obțînând importante premii cu formațiile de teatru și brigăzile artistice pe care le-a îndrumat.

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

CRISTIAN GRAM

Date personale
Cristi Gram
Cristi Gram în concertul „Phoenix Classics” (2010)
Născut	7 iunie 1973 (47 de ani) Petroșani, Hunedoara, România
Cetățenie	România
Ocupație	muzician · chitarist · compozitor
Activitate
Gen muzical	rock · jazz fusion · metal progresiv
Instrument(e)	chitară · claviaturi
Ani de activitate	2001 – prezent
Interpretare cu	Phoenix · Awake · Talisman · Pasărea Rock · Mădălina Manole · Anton · Petre Iordache
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Cristian (Cristi) Gram (n. 7 iunie 1973, Petroșani) este un chitarist român de muzică rock, membru al formației Phoenix și fost component în formațiile Talisman și Pasărea Rock.

BIOGRAFIE

Din august 1986, când avea vârsta de 13 ani, Cristi Gram studiază singur chitara pentru ca în anul 1987 să debuteze în fața publicului în cadrul Festivalului Național „Cîntarea României”. Câștigă, atât în cadrul festivalului din 1987, cât și în cadrul celui din 1988, premiul pentru cel mai bun chitarist.

Între aprilie 2001 și martie 2003 activează în Talisman, formație cu care realizează un album de studio și unul înregistrat în concert. În aprilie 2004, Nicu Covaci, liderul legendarului grup Phoenix, îl cooptează în formație.^[1] Alături de Phoenix, Gram participă la realizarea albumului Baba Novak, lansat în octombrie 2005, iar anul următor susține un turneu național și apare pe DVD-ul de concert Live at Sala Palatului.^[2] În 2008 își aduce contribuția la un nou material semnat Phoenix, Back to the Future.... De asemenea, participă la spectacolele aniversare ale formației, de 45, respectiv de 50 de ani. În februarie 2014 părăsește Phoenix-ul, după zece ani în care a fost principalul chitarist al formației, alăturându-se în martie supergrupului Pasărea Rock, înființat de trei foști membri Phoenix: Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan.^[3] Ultima apariție a sa împreună cu Pasărea Rock are loc la data de 1 august 2015, în cadrul Festivalului Folk You!, organizat la Vama Veche. În același an, revine la Phoenix, unde activează și în prezent.^[4]

În 2009 Cristi Gram lansează State of Mind, singurul său album solo realizat până în prezent. Discul reprezintă un material rock/metal instrumental, cu influențe Dream Theater,^[5] și a fost înregistrat împreună cu Iulian Vrabete (bas) și Ionuț Micu (baterie).^[6]

În februarie 2012 pune bazele unui nou proiect muzical în zona rock-ului și a metalului progresiv: Awake, o trupă tribut dedicată formației americane Dream Theater.^[7]

DISCOGRAFIE

Cristi Gram (2015)

Albume solo

State of Mind (2009)

Colaborări

Talisman – Pentru ea (album, 2001)
Talisman – Live: Cele mai mari hit-uri 1996-2002 (album, 2002)
Mădălina Manole – A fost (va fi) iubire (album, 2003)
Phoenix – Baba Novak (album, 2005)
Phoenix – Phoenix Tour 2006 - Baba Novak (VCD promo, 2006)
Phoenix – Live at Sala Palatului (DVD, 2006)
Ovidiu Lipan Țăndărică, Gheorghe Zamfir, Stelu Enache – Iskender (Aromanian Sound) (album, 2007)
Phoenix & Mony Bordeianu – Back to the Future... (album, 2008)
Pasărea Rock – Legenda (maxi-single promo, 2014)
Pasărea Rock – Călușandra (EP promo, 2015)
Pasărea Rock – Legenda (album, 2016) (necreditat)

Alte apariții

claviaturi la piesa „O mie de întrebări” – Nicu Covaci & Iris (2007)
chitară la piesa „Plumb” – Petre Iordache (2014)
chitară și compozitor la piesa „Undisguised” – Awake (2015)
chitară și compozitor la piesa „Into Deep” – Cristi Gram (2017) ^[8]
chitară la piesa „De-a dreapta omului” – Syn Ze Șase Tri (2017)
chitară la piesele „Moment of Silence”, „Suntem brazi”, „Amintirea ta”, „Linia întâi” – formația Anton (2016–2018) ^[9]

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

vineri, 7 iunie 2024

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei