MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 22 IUNIE 2024

ISTORIE PE ZILE 22 Iunie

Evenimente

· 217 î.Hr.: Se desfasoara Bătălia de la Rafia, în apropriere de orașul modern Rafah, între armatele elenistice ale lui Ptolemeu al IV-lea Filopator, rege și faraon al Egiptului și Antiohie al III-lea, rege al Imperiului Seleucid. A fost una din cele mai mari bătălii ale regatelor elenistice ale diadohilor și bătălia decisivă a celui de-al patrulea Război Sirian. Victoria ptolemaică a însemnat păstrarea pentru moment a controlului asupa Coele-Siriei și a Palestinei, singura pierdere teritorială fiind orașul Seleucia-Pieria. Situația însă nu a durat mult, Antiohus cucerind în cele din urmă cele două provincii în urma Bătăliei de la Panium (198 î.Hr.), unde l-a învins pe fiul lui Ptolemeu, Ptolemeu al V-lea. Bătălia a marcat de asemeni un punct de cotitură în privința influenței egiptene în cultura și administrația ptolemaică. Ptolemeii își vor aroga titluri faraonice complete, atât în egipteană cât și în greacă.

· 168 î.Hr.: Are loc Bătălia de la Pydna in care se confrunta armata regelui macedonean Perseu si o armată romană comandată de generalul Lucius Aemilius Paulus. Este sfarsitul celui de-al treilea Război macedonean care se incheie cu înfrângerea totală a regatului ,abolirea monarhiei Antigonide și împărțireaMacedoniei în patru republici independente. La scurt timp dupã bãtãlie, regele Perseus i se predã lui Paulus şi este luat prizonier la Roma. Bătălia de Pydna a confirmat incapacitatea adaptarii falangei macedonene la lupta impotriva legiunilor romane, care erau mult mai flexibile in manevre.

· 972: Este inaugurata in Cairo moscheea Al Azhar, cea mai mare din lumea islamica. Edificiul dispune în plus faţă de spatiul de cult propriu-zis de o universitate islamică, precum şi de clădirile destinate cazarii cadrelor didactice şi elevilor. Pe langa universitate functiona de asemenea un spital. In domeniul medicinii, musulmanii depasisera mult in acea vreme europenii, carora le erau interzise cercetarile pe cadavre si autopsiile.

· 1462: Atacul nereușit al lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetății Chilia, aparată de o garnizoană maghiară. În timpul atacului, Ștefan este rănit la gleznă. Potrivit tradiției, Ștefan cel Mare a pierdut doar două bătălii, una dintre care fiind asediul Chiliei din 1462. „În al șaselea an a domnii lui Ștefan vodă, în anii 6970 [1462], iulie 22, loviră pre Ștefan vodă, cu o puscă în glezna la cetatea Chiliei.”– Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei – La doi ani și jumătate de la acest eșec, în data de 25 ianuarie 1465, după un asediu de o zi, Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Chiliei. Domnitorul îl numește pe Isaia, cumnatul său, pârcălab al cetății.

· 1479- Stefan cel Mare incepe construirea cetatii Chilia Noua.

· 1498: Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia.

· 1529: A avut loc batalia de la Feldioara; oastea moldoveneasca a zdrobit partizanii lui Ferdinand de Habsburg. A fost o confruntare iniţiată de domnul Moldovei, Petru Rares (1527 – 38, 1541 – 46), în sprijinul regelui Ungariei, Ioan Zápolya (1526 – 40). În contextul luptelor pentru tronul Ungariei dintre Ferdinand I de Austria (1526 – 1564) şi Ioan Zápolya, acesta fiind sprijinit de Imperiul Otoman şi Polonia, Petru Rareş a intervenit de mai multe ori în Transilvania. După o primă incursiune pentru aducerea sasilor si secuilor sub ascultarea lui Zápolya (ianuarie – februarie 1529), domnul Moldovei a primit o solie de la acesta, „de l-au poftit ca să-i fie întru ajutoriu împotriva a o samă de domni ungureşti, carii nu vrea ca să i să pléce şi-i făgădui oraşul Bistriţa cu tot ţinutul dintru acéia ţară şi încă şi alte făgăduinţe mai multe i-au adeverit că-i va da, numai de-i va birui şi să-i pléce supt ascultarea lui” (Grigore Ureche). Armata moldoveană condusă de vornicul Grozav a reușit să-i înfrângă pe imperiali și să creeze astfel o situație favorabilă pretendentului Ioan Zapolya, care aspira la tronul Ungariei cu sprijin otoman. De asemenea, succesul acestei campanii l-a obligat pe Ioan Zápolya să pună în practică acordurile din tratatul încheiat anterior, prin care era recunoscută stăpânirea lui Petru Rareş asupra Bistriţei, Ciceului, Cetăţii de Baltă si cetatea Unguras din apropierea Clujului, precum şi a întregului ţinut al Rodnei.

· 1546 - Filip Moldoveanul tipăreşte, la Sibiu, un "Tetraevanghel" slavon, reproducere fidelă a Tetraevangheliarului imprimat de ieromonahul Macarie în Ţara Românească, în anul 1512.

· 1593: Are loc Bătălia de la Sisak între forțele otomane conduse de Hasan Pașa Predojević, beylerbey al Eyaletului Bosniei și o armată creștină habsburgica. Bătălia a avut loc la Sisak, Croația centrală, la confluența râurilor Sava și Kupa. In 1591 și 1592 otomanii au avut două tentative eșuate de a captura cetatea Sisak, dar a reușit să cucereasca cetatea de importanță strategică Bihac în 1592. Cetatea Sisak a fost din nou asediată de o forță otomană mare la 15 iunie 1593. Garnizoana din Sisak era comandată de Blaž Đurak și Matija Fintić. O oaste aflata sub comanda supremă a lui Ruprecht von Eggenberg a fost trimisa rapid in ajutorul asediatilor fiind alcatuita din trupe croate conduse de banul Croației, Thomas Erdody și forțe austriece conduse de Andreas von Auersperg. Ei au executat un atac surpriză asupra forțelor asediatoare turce, iar bătălia care a urmat a dus la o înfrângere zdrobitoare pentru forțele otomane. Papa Clement VIII i-a lăudat pe liderii militari creștini si a trimis o unei scrisoare de de mulțumire Banului Erdody, în timp ce regele Filip al II-lea al Spaniei l-a numit pe Ban Erdody cavaler al Ordinului Saint Saviour.

· 1799: Comisia constituita din savanti din mai multe tari prezinta etaloanele sistemului metric – metrul si kilogramul – care au fost preluate de guvernul francez si depuse pentru pastrare, la Arhivele Republicii Franceze. La 27 iunie Conventia de la Paris stabileste “metrul adevarat si definitv” (443,295938 linii de toise, si 1 toise=864 linii) dupa ce, in 1795, decretase “metrul provizoriu si legal” (443,443 linii de toise), egal cu valoarea a 40-a milioana parte a meridianului parizian (20.522.960 toise).

· 1815: Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară și exilul lui Napoleon I, împărat al Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.

· 1844: Este înfiinţata la Universitatea Yale din Statele Unite, fratia studenteasca Delta Kappa Epsilon. Din aceasta fratie au facut parte numeroase personaliteti ale istoriei americane,inclusiv o serie de presdinti ai Statelor Unite cum ar fi Rutheford B.Hayes, Theodore Roosevelt,Gerald Ford, George H.W.Bush si George W.Bush.

· 1875 - La Viena, a avut loc semnarea Convenţiei comerciale, vamale şi de navigaţie dintre România şi Austro-Ungaria, pe o perioadă de zece ani.

· 1898: Razboiul hispano-american. Puscasii marini americani debarca in Cuba.

· 1906: In Suedia este adoptata Legea drapelului. Steagul a apărut cu crucea scandinavă în secolul al XVI-lea, în timpul domniei lui Gustav I al Suediei. Aceeași cruce se regăsește și pe steagurile danez, norvegian, finlandez și islandez. Adoptarea acestuia s-a petrecut la un an după separarea Suediei de Norvegia în 1905.

· 1911: Are loc incoronarea lui George al V-lea și a Mariei de Teck, rege si regina ai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei.

· 1924 – începe cea de-a 21-a ediție din Turul ciclist al Franței

· 1930 – Wolf Barnato și Glen Kidston câștigă cursa de 24 de ore de la Le Mans

· 1938 – boxerul american Joe Louis își păstrează titlul de campion al greilor, după ce îl face knock-out pe Max Schmelling în prima rundă a meciului

· 1940: S-a creat Partidul Natiunii, care va inlocui Frontul Renasterii Nationale.
Decret-lege pentru transformarea Frontului Renaşterii Naţionale în Partidul Naţiunii

Art. I. Frontul Renaşterii Naţionale devine partid unic şi totalitar, sub denumirea de Partidul Naţiunii. El va funcţiona sub conducerea supremă a Majestăţii Sale regelui.
Art. II. Partidul Naţiunii îndrumează viaţa morală şi materială a naţiunii şi statului român. El este o instituţiune de drept public.
Art. III. Conducătorul suprem numeşte forurile superioare ale partidului, care sunt singurele răspunzătoare.
Art. IV. Normele de organizare, funcţionare şi disciplină vor fi hotărâte de conducerea supremă.

“Monitorul oficial”, din 22 iunie 1940

· 1940: Noul guvern francez condus de mareşalul Pétain semnează cu Germania al doilea armistițiu de la Compiègne. Ca urmare a victoriei Germaniei în Bătălia Franței (10 mai – 21 iunie 1940), a fost înființată zona de ocupație germană din Franța care cuprindea intregul nord al țării, cu coasta Atlanticului și toate porturile sale și cu coasta Canalului Mânecii. Restul teritoriului „liber” a rămas sub controlul guvernului de la Vichy. Adolf Hitler a ales în mod deliberat pădurea Compiègne pentru semanrea armistițiului, datorită simbolisticii sale: tot aici a fost semant și armistițiul care a pus capăt primului război mondial pe frontul de vest și a marcat înfrângerea Imperiului German.

· 1941: Sovieticii încep execuții în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuțiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruțați. 3.000 dintre prizonieri erau ucrainieni.

· 1941: În noaptea de 21 - 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică. Participarea armatei române în războiul declaşat de Germania împotriva URSS s-a făcut în baza înţelegerii intervenite între Adolf Hitler şi Ion Antonescu. Discuţiile între cei doi şefi de stat au avut loc la Munchen, la 12 iunie 1941. În nici unul din documente, România nu este menţionată ca aliată. La 22 iunie 1941, Germania a atacat prin surprindere URSS, fostul ei aliat de război şi cotropiri din 1919-1941, România angajîndu-se, potrivit eforturilor convenite cu precedentele zece luni, alături de trupele germane. Pentru România a început Războiul Sfînt, care a fost, de la un capăt la altul (1941-1944), anticomunist, drept şi naţional, bucurîndu-se de aprobarea întregului popor. În zorii zilei de 22 iunie, asumîndu-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: "Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..". Dintre membrii srălucitului corp ofiţeresc român trebuie menţionaţi generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a din momentele de dinaintea trecererii Prutului pînă la sud-est de Stalingrad şi înapoi, pînă la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944. Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încorporate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Pricipalul sau efort la declanşarea Operaţiunii Barbarossa urma să aiba loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina pînă să înceapă şi ele atacul. Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat în ochii comandanţilor germani. De aceea vasta majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflîndu-se în principal doar unităţile motorizate româneşti. După cum urma să se vadă, Prutul nu era o barieră chiar atît de formidabilă în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupînd cîteva poduri intacte peste rîu încă de la începutul războiului. Probabil că o ofensivă puternică înca din prima zi pe frontul din Moldova ar fi cauzat probleme serioase Frontului de Sud-Vest sovietic, care a opus o puternică rezistenţă lui von Rundstedt. Pentru operaţiunile din Bucovina de Nord (nordul Principatului Moldova) şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă, estul Principatului Moldova) erau preconizate Armata 11 germană (comandant, general - colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 române). Dislocarea unităţilor la începutlul operaţiunii era următoarea: în nord - Armata 3(Corpul de Munte şi Corpul de Cavalerie), comandată de general de corp de armată Petre Dumitrescu; în centru - Armata 11 germana (Corpurile 11, 30 si 54 germane ) a geneneral-colonelului Eugen von Schobert, căruia i se subordona şi Armata 3; în sud - Armata 4 româna (Corpurile 5, 3 si 11) a generalului de corp de armata Nicolae Ciupercă; în Delta Dunării era detaşat Corpul 2 Armată, comandat de general de divizie Nicolae Macici. Pe 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi în prima linie era de 325.685, distribuiţi în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau 5 divizii de infaterie germane. Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941.

· 1941: Germania începe Operațiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS. Declarația lui Winston Churchill cu privire la spijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei

· 1941: Revolta din Lituania ocupata de sovietici. A fost o scurtă perioadă în istoria Lituaniei în iunie 1941, atunci când Germania nazista a atacat Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941, cand populaţia s-a ridicat la lupta împotriva regimului sovietic, declarand independenţa reînnoita, şi formaand un Guvern Provizoriu. Două dintre marile oraşe lituaniene, Kaunas şi Vilnius, au căzut în mâinile rasculatilor înainte de sosirea a Wehrmacht-ului. Intr-o săptămână, armata germană a preluat controlul asupra întregii Lituanii. Lituanienii i-au salutat pe germani ca pe niste eliberatori de sub jugul sovietic şi sperau că acestia vor restabili independenţa tarii lor, sau cel puţin ii vor permite un anumit grad de autonomie, asemanator cu cel pe care il avea Republica Slovacă. Cu toate acestea, nici un astfel de sprijin nu le-a fost dat de nazişti, care au inlocuit administratia lituaniana cu o administraţie proprie, Ostland Reichkommissariat, la sfârşitul lunii iulie 1941. Lipsit de orice putere reală, Guvernul provizoriu lituanian s-a autodizolvat pe 5 august.

· 1942: Al doilea război mondial: Germania începe Operațiunea Fall Blau, reprezentând atacul Grupului de Armate Sud asupra sudului URSS.

· 1942: Generalul german Erwin Rommel este promovat la gradul de feldmaresal după victoria de la Tobruk, in Africa de Nord . Tobruk a rămas în mâinile Axei până la 11 noiembrie 1942, atunci când aliaţii l-au recapturat după bătălia de la El Alamein.

· 1944: Al doilea război mondial: URSS începe Operațiunea Bagration, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.

· 1945: Al Doilea Război Mondial: Bătălia din Okinawei. Se prabuseste rezistenţa Armatei Imperiale Japoneze iar insula este ocupata de fortele americane. Comandantul japonez, generalul Isamu Chō (n. 1895), se sinucide facandu-si seppuku.

· 1952 – Alberto Ascari câștigă Marele Premiu de formula 1 al Belgiei, urmat de Nino Farina și Roberto Manzon

· 1958 – Olivier Gendebien și Phil Hill se impun în cursa de 24 de ore de la Le Mans

· 1966 – se dispută sferturile de finalei ale cupei României: Farul Constanța 2-1 Steagul Roșu Brașov, Steaua București 2-0 Dinamo București, UTA 2-1 Crișul Oradea, Rapid București 2-0 Petrolul

· 1969 – se dispută finala Cupei României, în care Steaua învinge Dinamo cu 2-1. Pentru Steaua a marcat Voinea, de două ori, iar pentru Dinamo, a înscris Dumitrache

· 1970: Președintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituție, prin care vârsta la care le era permis cetățenilor să voteze era stabilită la 18 ani.

· 1974 – se dispută două meciuri în prima grupă a Campionatului Mondial din Germania de Vest: Australia 0-0 Chile, Germania de Est 1-0 Germania de Vest. În grupa a doua, Scoția și Iugoslavia înbche ie la egalitate, 1-1, iar Zairul pierde cu 3-0 în fa ța Braziliei

· 1978: Astronomul american James W. Christy a descoperit Charon, pe atunci considerat primul satelit al planetei Pluto, la Observatorului Naval Statele Unite, dupa examinarea unor imagini extrem de mărite ale planetei Pluto, luate în urmă cu două sau trei luni. Charon a fost numit după personajul mitologic Charon, luntrașul care trece sufletele morților dincolo de Styx si este primul și cel mai mare satelit natural al planetei pitice Pluton. Descoperirea lui a permis determinarea precisă a masei și dimensiunilor lui Pluton. Charon și Pluton alcătuiesc un sistem de planetă dublă, deoarece centrul de masă al sistemului este deasupra suprafeței planetei pitice Pluton, între cele două corpuri.

· 1978 – se joacă finala Cupei României. Universitatea Craiova a învins cu 3-1 pe Olimpia Satu Mare, cu golurile lui Cârțu, Cămătaru și Marcu. Pentru sătmăreni a înscris Helvei

· 1980 – se joacă finala Campionatului European de fotbal din Italia. Germania învinge cu 2-1 naționala Belgiei, cu golurile marcate de Hrubesch, de două ori, și de Vandereycken, pentru învinși

· 1982 – se joacă un meci în grupa A din cadrul Campionatului Mondial din Spania, în care Polonia trece cu 5-1 de Peru. În grupa C, Belgium obține doar o remiză, 1-1 cu Ungaria.În grupa a șasea, U.R.S.S. a învins cu 3-0 Noua Zeelandă

· 1983 – se dispută sferturile de finală ale Cupei României: Corvinul Hunedoara 2-1 FC Bihor, Politehnica Timișoara 1-0 Petrolul, Universitatea Craiova 2-0 Sportul Studențesc, Dinamo București 2-1 FC Argeș

· 1986 – se dispută ultimele două sferturi de finală ale Mondialului Mexican: Argentina 2-1 Anglia și Spania 1-1 Belgia, însă în cele din urmă ibericii pierd întâlnirea cu 5-4

· 1988 – se joacă a doua semifinală a Campionatului European din Germania de Vest: Italia 0-2 U.R.S.S

· 1989 – se dispută sferturile de finală ale Cupei României: Victoria București 4-2 Gloria Bistrița, Rapid București 3-0 Gloria Buzău, Dinamo București 5-1 Sport Club Bacău, Steaua București 3-1 Unirea Slobozia

· 1992 – se joacă a doua semifinală a Europeanului din Suedia: Olanda 2-2 Danemarca, dar danezii câștigă cu 5-4 la penalty-uri

· 1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei

· 1994 – naționala de fotbal a României pierde cu 4-1 meciul cu Elveția, al doilea din grupa A a Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. Golul tricolorilor a purtat semnătura lui Hagi. În al doilea meci din grupă, Statele Unite ale Americii a învins cu 2-1 naționala Columbiei

· 1995 – se dispută finala mică a Cupei Mondiale de rugby: Franța 19-9 Anglia

· 1995: La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană

· 1996 – se joacă două dintre sferturile de finală de la Euro 1996, competiție organizată de Anglia. Franța învinge Olanda cu 5-4, după lovituri de departajare, la Liverpool, în timp ce Anglia trece și ea, tot la penalty-uri, cu 4-2, de Spania

· 1998 – naționala de fotbal a României învinge cu 2-1 selecționata Angliei, cu golurile marcate de Moldovan și Petrescu. În celălalt meci al grupei, Columbia 1-0 Tunisia.

· 1998 - Senatul a adoptat Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

· 2002 – se dispută două dintre sferturile Campionatului Mondial din Japonia și Coreea: Spania 0-0 Coreea de Sud, dar 5-3 pentru asiatici, după penalty-uri. În al doilea meci Turcia a învins cu 1-0 Senegalul

· 2004 – se joacă ultimele două partide din grupa C a Campionatului European din Portugalia: Italia 2-1 Bulgaria, Danemarca 2-2 Suedia

· 2006 – se dispută ultimele două meciuri din grupa E a Campionatului Mondial din 2006: Cehia 0-2 Italia și Ghana 2-1 Statele Unite, iar Italia și Ghana se califică în faza eliminatorie. În grupa F, Japonia 1-4 Brazilia și Croația 2-2 Australia. În urma acestor rezultate, Brazilia și Australia merg în optimile de finală

· 2007 - Preşedintele Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Ali Larijani, a recunoscut că Iranul finanţează mişcarea islamistă, Hamas, precum şi gruparea Hezbollah.

· 2008 – se dispută ultimul sfert de finală al Campionatului European din Austria și Elveția. După calificările Germaniei,Turciei și Rusiei, Spania este cea de-a patra echipă care rămâne în cursa pentru titlu. Ibericii înving cu 4-2 la penaty-uri naționala Italiei

· 2009 - Dacia anunţă în această zi printr-un comunicat oficial că a introdus în România motorul cu cea mai mică cilindree de la preluarea de către Renault. Această unitate cu o cilindree de 1.149 cmc şi patru valve pe cilindru dezvoltă 75 CP şi un cuplu de 108 Nm şi provine, bineînţeles, din portofoliul francezilor, fiind iniţial oferit pe modelele Renault de clasă mică europene şi cele din America Latină. Acest motor este cel mai puţin poluant din oferta de propulsoare pe benzină de la Dacia având emisii de 139 g/km, dar are norma de poluare Euro 4. Ca performanţe se apropia de cel ale versiuni 1.4 8v 75 CP, dar ca şi consum era mai economic cu 1 litru la 100 km/h parcurşi în regim mixt, având o medie de 5,9 litri la 100 km . Ceea ce este foarte bine ţinând cont că această versiune de motorizare era în momentul lansării cu doar 150 euro mai scumpă decât 1.4.

· 2010 – se dispută ultimele două meciuri din grupa A a Campionatului Mondial din Africa de Sud: Uruguay-ul învinge cu 1-0 Mexicul, iar Africa de Sud învinge cu 2-1 Franța, iar Uruguay-ul și Mexicul se califică în optimile de finală. În grupa B, Nigeria 2-2 Coreea de Sud, iar Argentina învinge cu 2-0 Grecia. Argentina și Coreea de Sud se califică în faza eliminatory

· 2012 – Germania învinge cu 4-2 Grecia, într-un meci din sferturile de finală ale Campionatului European din Polonia și Ucraina, și devine a treia echipă calificată în semifinale, după Portugalia și Spania

· 2013 – pilotul danez Allan Simonsen moare pe circuitul de la Le Mans după un accident suferit în timpul celebrei curse de anduranță

Nașteri

· 662: Rui Zong, împărat chinez din dinastia Tang (d. 716)

· 916: S-a nascut Ali Sayf al-Dawla al-Taghlibi, fondatorul emiratului de Alep, din nordul actualei Siria. A decedat in anul 967, fiind urmat la tron de fiul sau Saad el Dawla.

· 1425: Lucrezia Tornabuoni (22 iunie 1425 - 28 martie 1482) a fost fiica lui Francesco di Simone Tornabuoni și a soției sale, Nanna di Niccolo di Luigi Guicciardini.

În anul 1444, Lucrezia s-a căsătorit cu Piero di Cosimo de' Medici, fiul lui Cosimo de' Medici, un bancher bogat din Florența. Familia Tornabuonitrăia în exil iar Cosmio i-a ajutat să se reîntoarcă în Florența.

Piero și Lucrezia au avut împreună șase copii, dar doi dintre ei au murit la naștere. Copii care au supraviețuit sunt:

Bianca de' Medici (1445–1488), căsătorită cu Guglielmo de' Pazzi, a fost mamă a 15 copii.
Lucrezia de' Medici (1448–1493), căsătorită cu Bernardo Rucellai. Este cunoscută și ca Nannina.
Lorenzo de' Medici (1449–1492), Signore de Florence, s-a căsătorit cu Clarice Orsini.
Giuliano de' Medici (1453–1478), tatăl Papei Clement al VII-lea.

Lucrezia a fost o femeie înțeleaptă și tolerantă. A acceptat să o crească pe Maria, fiica nelegitimă a lui Piero, împreună cu proprii ei copii.

Lucrezia și Piero s-au asigurat că aceștia primesc o educație bună în cultură, arte plastice și pictură și s-au angajat să fie educați în filzofie, contabilitate și politică.

Lucrezia și Piero voiau să fie acceptați și în afara Florenței, în special în Roma. Pentru a îmbunătăți starea socială a familiei, Lucrezia a aranjat o căsătorie pentru fiul ei, Lorenzo, cu Clarice Orsini. Zestrea fetei a fost de 6.000 de florentini.

Lucrezia a scris sonete, pe care le citea faimoșilor poeți, comparându-și propria artă cu a lor. Nimeni nu știe data reală când acestea au fost scrise. Cinci dintre ele sunt cu temă religioasă (povești sacre), opt imnuri și un cântec inspirat din creațiile artiștilor. A scris povești despre Esther, Susanna, Tobias, Ioan Botezătorul și Iuda.

Alături de soțul ei, Lucrezia a ajutat la crearea unor punți de legătură între familia soțului ei și nobilime.

Piero a murit în 1469 de gută și boală la plămâni. După moartea sa, ea a obținut mai multă libertate și a cumpărat bunuri imobiliare, atât în Florența cât și la Pisa.

Lucrezia a murit în 1482 la vârsta de 56 de ani.

Lucrezia Tornabuoni
Portretul Lucreziei Tornabuoni la Galeria Națională din Washington, D.C.

* 1510: Alessandro de' Medici (22 iulie 1510 - 6 ianuarie 1537) numit și Il Moro, a fost Duce de Penne, Duce de Florența și conducătorul Florenței din 1530 până în 1537. Fiu nelegitim, el a fost ultimul membru al ramurii mature a familiei Medici care va conduce Florența.

Născut în Florența, el a fost recunoscut ca singurul fiu al lui Lorenzo al II-lea de Medici (nepotul lui Lorenzo de' Medici Magnificul) însă mulți cercetători de azi sunt de părere că el a fost fiul nelegitim al lui Giulio de' Medici (Papa Clement al VII-lea). Istoricii (cum ar fi Christopher Hibbert) cred că acesta s-a născut în gospodăria Medicilor, iar mama sa a fost o servitoare neagră, identificată în documente cu numele de Simonetta da Callevecchio.

Margareta de Parma

Atunci când Carol Quintul l-a demis din Roma în 1527, florentinii au profitat de criza din Italia pentru a reface Republica; atât Alessandro când și Ippolito au fugit, împreună cu restul familiei Medici și principalii lor susținători, inclusiv Cardinalul Silvio Passerini. Papa Clement a făcut, în cele din urmă, pace cu Împăratul, și cu sprijinul trupelor imperiale, Medici au fost restaurați la putere în vara anului 1530. Clement l-a făcut Duce pe Alessandro, la vârsta de 19 ani. Pe 5 iulie 1531, Alessandro s-a întors în Florența pentru a prelua domnia și a fost ridicat oficial la rangul de Duce nouă luni mai târziu, de către Împăratul Carol.

Mulți dintre dușmanii exilați au declarat că domnia sa a fost aspră și depravată. În 1535, opoziția florentină l-a trimis pe vărul său Ippolito să trateze cu Carol al V-lea împotriva unor acțiuni ale Ducelui. Ippolito a murit pe drum și s-a zvonit că Alessandro a ordonat ca acesta să fie otrăvit.

În 1536, s-a căsătorit cu fiica nelegitimă a Împăratului Carol al V-lea, Margareta de Parma. Însă Alessandro i-a rămas credincios amantei sale, Taddea Malaspina.

Patru ani mai târziu, vărul său îndepărtat, Lorenzino de' Medici, poreclit Lorenzaccio, l-a asasinat. Lorenzino l-a atras în capcană pe Alessandro promițându-i o întâlnire amoroasă cu sora sa, Laudomia, o văduvă frumoasă. De teamă că moartea Ducelui va porni o nouă revoltă în Florența, oficialii i-au învelit cadavrul și l-au cărat în secret în cimitirul San Lorenzo, unde a fost îngropat în grabă.

În Valladolid (Spania) unde Carol al V-lea își stabilise curtea, a fost celebrată o înmormântare solemnă în numele său.

Lorenzino a declarat mai târziu că l-a asasinat pe Alessandro de dragul Republicii. Când inamicii Medicilor nu s-au ridicat să-l sprijine, Lorenzino a fugit în Veneția, unde a fost ucis în 1548.

Alessandro și amanta sa Taddea au avut doi copii: un fiu, Giulio (în vârstă de patru ani în momentul decesului tatălui său), căsătorit cu Lucrezia Gaetani, și o fiică, Giulia, căsătorită prima dată cu Francesco Cantelmo,Conte de Alvito și Duce de Popoli și apoi cu Bernadetto de' Medici, Prinț de Ottaiano.

Alessandro de' Medici
Duce de Florența
Portret de Jacopo Pontormo

* 1637: Christian al II-lea (22 iunie 1637 – 26 aprilie 1717) a fost Duce de Birkenfeld-Bischweiler din 1654 până în 1717, Duce de Zweibrücken-Birkenfeld din 1671 până în 1717 și conte de Rappoltstein din 1673 până în 1699.

Christian s-a născut la Bischwiller în 1637. A fost fiul cel mare al lui Christian I, Conte Palatin de Birkenfeld-Bischweiler. După decesul tatălui său în 1654 el i-a succedat. În 1671 el a moștenit Palatinatul Zweibrücken-Birkenfeld de la vărul său Karl al II-lea Otto. Prin moștenirea soției sale el a devenit de asemenea conte de Rappolstein din 1673 până când i-a garantat titlul fiului său Christian al III-lea.

La 5 septembrie 1667 Christian s-a căsătorit cu contesa Katharina Agathe de Rappoltstein (15 iunie 1648 – 16 iulie 1683). Cuplul a avut următorii copii:^[1]

Magdalena Claudia (16 septembrie 1668 – 9 decembrie 1704)
Louis (26 decembrie 1669 – 2 aprilie 1670)
Elizabeth Sophie Augusta (2 august 1671 – 18 octombrie 1672)
Christina Catherine (2 august 1671 – 15 mai 1673)
Charlotte Wilhelmina (18 octombrie 1672 – 29 mai 1673)
Christian (7 noiembrie 1674 – 3 februarie 1735)
Louise de Zweibrücken-Birkenfeld (28 octombrie 1679 – 3 mai 1753); s-a căsătorit cu Friedrich Anton Ulrich, Prinț de Waldeck și Pyrmont

Christian al II-lea

Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld

Căsătorit(ă)	Katharina Agathe de Rappoltstein
Familie nobilă	Casa de Wittelsbach
Tată	Christian I, Conte Palatin de Birkenfeld-Bischweiler
Mamă	Magdalene Catherine de Zweibrücken
Naștere	22 iunie 1637 Bischwiller
Deces	26 aprilie 1717 (79 de ani) Birkenfeld

* 1658: Ludovic al VII-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt (22 iunie 1658 – 31 august 1678) a fost regent hesian.

Ludovic al VII-lea a fost fiul Landgrafului Ludovic al VI-lea de Hesse-Darmstadt și a soției acestuia, Maria Elisabeth de Holstein-Gottorp. După moartea tatălui său a început conducerea ca Landgraf la 24 aprilie 1678.

A domnit numai 18 săptămâni și patru zile înainte să moare de o infecție la 31 august 1678.

Ludovic al VII-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt

* 1664: Johann Ernst al III-lea, Duce de Saxa-Weimar (n. 22 iunie 1664,^[1]Weimar, Saxa-Weimar – d. 10 mai 1707, Weimar, Saxa-Weimar), a fost Duce de Saxa-Weimar.

A fost al doilea fiu al Ducelui Johann Ernst al II-lea de Saxa-Weimar și a Christine Elisabeth de Schleswig-Holstein-Sonderburg. După decesul tatălui său în 1683 el a moștenit ducatul de Saxa-Weimar împreună cu fratele său mai mare, Wilhelm Ernst.

Johann Ernst a fost alcolic; acest lucru si lipsa de interes față de guvernare a fost în avantajul fratele său, care a devenit de facto singurul, autocratic, conducător al ducatul.

La Zerbst la 11 octombrie 1685 Johann Ernst s-a căsătorit cu Prințesa Sophie Auguste de Anhalt-Zerbst. Cuplul a avut cinci copii:

Johann Wilhelm (n. 4 iunie 1686, Weimar - d. 14 octombrie 1686, Weimar).
Ernst August I, Duce de Saxa-Weimar (n. 19 aprilie 1688, Weimar - d. Eisenach, 19 January 1748), mai târziu a moștenit Eisenach și Jena.
Eleonore Christiane (n. 15 aprilie 1689, Weimar - d. 7 februarie 1690, Weimar).
Johanna Auguste (n. 6 iulie 1690, Weimar - d. 24 ugust 1691, Weimar).
Johanna Charlotte (n. 23 noiembrie 1693, Weimar - d. 2 martie 1751, Weimar).

La numai două luni după decesul soției sale, la 4 noiembrie 1694, la Kassel, s-a căsătorit cu Charlotte Dorothea Sophia de Hesse-Homburg. Cuplul a avut patru copii:

Karl Friedrich (n. 31 octombrie 1695, Weimar - d. 30 martie 1696, Weimar).
Johann Ernst (n. 25 decembrie 1696, Weimar - d. 1 august 1715, Frankfurt), un compozitor care a studiat cu Bach.
Marie Luise (n. 18 decembrie 1697, Weimar - d. 29 decembrie 1704, Weimar).
Christiane Sophie (n. 7 aprilie 1700, Weimar - d. 18 februarie 1701, Weimar).

După decesul lui Johann Ernst, succesorul său și fiul cel mare, Ernst August, a fost nominalizat să preia puterile tatălui însă puterea reală a fost deținută de unchiul său, Wilhelm Ernst, până la moartea acestuia, în 1728, când Ernst August a devenit singurul Duce de Saxa-Weimar.

Johann Ernst al III-lea
Duce de Saxa-Weimar

· 1767: Wilhelm von Humboldt, filozof politic și lingvist german. Friedrich Wilhelm Christian Carl Ferdinand von Humboldt (n.1767, Potsdam-d.1835, Tegel) a fost un filozof politic și lingvist german, reprezentant al liberalismului clasic. A fost fratele lui Alexander von Humboldt.

· 1777: Andreas Alois Ankwicz von Skarbek-Poslawice, arhiepiscop de Lemberg și arhiepiscop de Praga

· 1805: Giuseppe Mazzini, politician, unul dintre conducătorii mişcării Risorgimento. (d. 1872)
* 1807: Cecilia a Suediei (22 iunie 1807 – 27 ianuarie 1844) a fost compozitoare, prințesă suedeză prin naștere și Mare Ducesă de Oldenburg prin căsătorie. A fost fiica regelui Gustav al IV-lea al Suediei și a reginei Frederica de Baden.

Prințesa Cecilia

Cel mai mic din cei patru copii, Cecilia a părăsit Suedia în 1810 cu familia, după ce tatăl ei, regele Gustav al IV-lea al Suediei, a fost detronat în 1809. A fost crescută în țara natală a mamei ei, Marele Ducat de Baden (Germania). După divorțul părinților din 1812, ea a fost crescută în principal de bunica maternă Amalia de Hesse-Darmstadt, la Bruchsal.

L-a întâlnit pe Augustus, Mare Duce de Oldenburg în 1830, și după o oră de conversații, s-a decis căsătoria. Ea a mers cu fratele ei la Viena, unde nunta a avut loc la 5 mai 1831, în prezența împăratului Francisc I al Austriei.

Cecilia a fost interesată de cultură. Ca Mare Ducesă de Oldenburg ea a compus melodia imnului pentru Oldenburg. Mai târziu imnul la care s-au adăugat versurile scrise de Theodor von Kobbe a fost numit ‘Heil dir, o Oldenburg’. În 1822, Cecilia a fondat primul teatru din oraș, astăzi Oldenburgisches Staatstheater. A fost cunoscută pentru apropierea față de populația din Oldenburg, unde a trăit o viață limitată la cercurile de la curte. Un pod, o piață și un drum sunt numite după ea, precum și o școală. În onoarea regretatei Cecilia, localitatea Cäciliengroden situată în apropiere de Wilhelmshaven a fost numită după ea.

Cecilia a murit la vârsta de 36 de ani de febră puerperală, la câteva zile după ce a dat naștere celui de-al treilea copil, Elimar. A fost înmormântată la mausoleul ducal din Oldenburg. Sora ei, Amalia Maria Charlotta, a fost de asemenea, înmormântată acolo.

S-a căsătorit cu Augustus, Mare Duce de Oldenburg (1783–1853) la 5 mai 1831 la Viena. Ambii erau membri ai Casei de Holstein-Gottorp și descendenți ai lui Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin, erau veri îndepărtați. Pentru Augustus a fost al treilea mariaj. Împreună au avut trei fii:

Alexander Friedrich Gustav (16 iunie 1834 – 6 iunie 1835)
Nikolaus Friedrich August (15 februarie 1836 – 30 aprilie 1837)
Anton Günther Friedrich Elimar (23 ianuarie 1844 – 17 octombrie 1895)

Date personale
Prințesa Cecilia
Mare Ducesă de Oldenburg
Portret de Theodor Hamacher, 1847.
Născută	22 iunie 1807 Stockholm, Suedia
Decedată	27 ianuarie 1844 (36 de ani) Oldenburg
Înmormântată	Oldenburg
Cauza decesului	sindrom puerperal[*]
Părinți	Gustav al IV-lea al Suediei^[1] Frederica de Baden^[1]
Frați și surori	Gustav, Prinț de Vasa Prințesa Sofia Wilhelmina a Suediei Amalia of Sweden[*]
Căsătorită cu	Augustus, Mare Duce de Oldenburg
Copii	Ducele Alexandru Ducele Nicolae Ducele Elimar
Cetățenie	Suedia
Religie	luteranism
Ocupație	compozitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	ducesă[*] prințesă
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp (naștere) Casa de Oldenburg (mariaj)
Mare Ducesă de Oldenburg
Domnie	5 mai 1831 – 27 ianuarie 1844

* 1837: Paul Gustav Heinrich Bachmann (n. 22 iunie 1837, Berlin, Regatul Prusiei – d. 31 martie 1920, Weimar, Republica de la Weimar) a fost un matematician german, specialist în teoria numerelor.

Paul Bachmann

* 1856: Sir Henry Rider Haggard, KBE (n. 22 iunie 1856, Norfolk – d. 14 mai1925, Londra) a fost un scriitor englez de romane de aventuri cu acțiunea în locuri exotice, predominant în Africa, și un întemeietor al genului Lost World. S-a implicat și în reforma agrară a Imperiului Britanic. Lucrările sale, scrise spre sfârșitul erei victoriene, rămân și astăzi populare.

Sir H. Rider Haggard

· 1864: Hermann Minkowski (n. 22 iunie 1864, Aleksotas/Imperiul Rus (astăzi Kaunas, Lituania) — d. 12 ianuarie 1909, Göttingen) a fost un matematician german la origine evreu lituanian, care a creat și a dezvoltat geometria numerelor și a folosit metode geometrice pentru a rezolva probleme dificile din teoria numerelor, fizica matematică, și teoria relativității.

Hermann Minkowski
* 1864: Ioan Russu-Șirianu (n. 22 iunie 1864, Șiria, comitatul Arad, d. 12 decembrie 1909, București) a fost un ziarist, scriitor, politician român, deputat în Dieta Ungariei.

Provine dintr-o familie de meseriași. Mama sa, Maria, a fost sora mai mare a lui Ioan Slavici.^[1]

A urmat școala primară la Șiria, după care a urmat Școala Normală din Arad. A absolvit studiile pedagogice la Pedagogiul de Stat din Deva^[2].

După absolvirea studiilor merge la București unde devine profesor de istorie la școala pedagogică de fete, între anii 1884 și 1891. În același timp a muncit și ca redactor al ziarelor Lumina pentru toți, Românul lui Vintilă C.A. Rosetti și Voința Națională. În anul 1891 se întoarce în Transilvania și lucrează în redacția ziarului Tribuna din Sibiu, unde devine, după retragerea lui Gheorghe Bogdan-Duică, director.^[3]

În anul 1893 întemeiază la Sibiu, împreună cu Eugen Brote și Septimiu Albini, ziarul Foaia Poporului, iar în anul 1897 înființează la Arad, împreună cu Vasile Goldiș, Tribuna Poporului.

În anul 1894 este condamnat la 6 luni de închisoare, pe care le ispășește la Seghedin, datorită conținutului articolelor sale publicate în ziarul Tribuna^[3].

Nicolae Lăzărescu din Șiria a organizat, în sat, o coletă bănească pentru a-i trimite întemnițatului. Cei 8 florini și 70 creițari au fost întregiți de către Ioan Russu-Șirianu până la 10 florini, pe care i-a trimis ziarului Tribuna din Sibiu, pentru începerea unui fond din care să se ridice o cruce pe mormântul lui Avram Iancu. Din închisoare, la 6 aprilie 1894, îi răspunde și preotului Zaharie Milian din Dezna, care coletase și el bani, motivând de ce nu poate primii banii: iată de ce și ofertul ce mi-ai trimis l-am adăugat fondului pentru ridicarea unui monument național lui Avram Iancu. Pentru toți românii e o datorie să depună prinosul lor de recunoștință pe mormântul aceluia a cărui memorie ne e sfântă tuturora. Astfel a luat naștere ideea ridicării unui monument în memoria eroului național Avram Iancu, monument care să întruchipeze cinstirea ce se aduce de urmaș faptelor străbunilor, pe care Ioan Russu-Șirianu îl considera o icoană sfântă-piatră de hotar care amintește jertfa de sânge pe altarul sfânt al patriei al acestui fiu al pământului românesc.^[4]

După încetarea apariției ziarului Tribuna din Sibiu, la 29 aprilie 1903, ziarul Tribuna Poporului din Arad, își schimbă numele în Tribuna începând cu ianuarie 1904. Ioan Russu-Șirianu a lucrat în redacția ziarului Tribuna Poporului, iar mai apoi al Tribunei din Arad, fiind redactor, redactor responsabil și editor, până în anul 1908.

Între anii 1905 și 1906 a fost deputat în Dieta Ungariei din partea cercului electoral de la Chișineu^[3].

A fost căsătorit cu scriitoarea Constanța Hodoș, pe care a cunoscut-o în perioada când a fost elev la școala normală maghiară, fiind chiriașul acesteia și a primului ei soț, Nicolae Marcu. În urma acestei căsătorii au rezultat doi copii, Letiția și Mircea, mort în 1916 în luptele de la Turtucaia.^[5] A doua soție a fost Lucreția^[2], mama scriitorului Vintilă Russu-Șirianu^[6].

În anul 1908 se întoarce la București, unde a decedat la 12 decembrie 1909.

Opera:

Românii din Dobrițin, Sibiu, 1892
Moara din vale, 1894 (povestiri)
La Roma, Arad, 1903 (impresii de călătorie)
Românii din statul ungar, București, 1904 - lucrare premiată de Academia Română^[2]
Românii de peste Carpați, 1907
Iobăgia, 1908 (studiu istoric)
Schițe și nuvele inedite, Vălenii de Munte, 1911
Militărește, Brașov, 1913 (comedie)

Ioan Russu-Șirianu

* 1867: Walter Leslie Wilmshurst (n. 22 iunie 1867 - d. 10 iulie 1939) a fost un scriitor și mason englez, având o activitate extrem de importantă în cadrul Lojei Marelui Orient, unde a activat vreme îndelungată ca arhivar.

Preocupat de partea mistică a masoneriei, a lăsat o serie de scrieri de cea mai mare relevanță pentru masoneria de pretutindeni, ajutat fiind de erudiția sa extraordinară și de pasiunea pentru Marea Operă.

* 1870: Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld (22 iunie 1870 - 3 septembrie1948) a fost primul copil al lui Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeldși a soției acestuia, Contesa Karoline de Wartensleben.

Adelaide de Lippe-Biesterfeld

Prințesă de Saxa-Meiningen

Date personale
Nume la naștere	Adelheid Karoline Mathilde Emilie Agnes Ida Sophie zur Lippe-Biesterfeld
Născută	22 iunie 1870 Obercassel, Germania
Decedată	3 septembrie 1948 (78 de ani) Detmold, Germania
Înmormântată	Q1087289[*]
Părinți	Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld Karoline of Wartensleben[*]
Frați și surori	Leopold al IV-lea, Prinț de Lippe Prince Bernhard of Lippe-Biesterfeld[*]
Căsătorită cu	Prințul Friedrich Johann de Saxa-Meiningen
Copii	Feodora, Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach Adelaide, Prințesă Adalbert de Prusia Georg, Prinț de Saxa-Meiningen Prințul Ernst Leopold Prințesa Luise Marie Bernhard, Prinț de Saxa-Meiningen
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Lippe Casa de Saxa-Meiningen

· 1882: Konrad Bercovici, prozator (d. 1961)

· 1887: Julian Sorell Huxley, biolog și filosof, primul director general al UNESCO (d. 1975)

· 1898: Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania - d. 25 septembrie 1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului

Erich Paul Remark s-a născut în maternitatea din Osnabrück ca fiu al lui Peter Franz Remark și al Annei Maria Remark, născută Stallknecht. A învățat la școala populară din Osnabrück (între anii 1904 -1912), apoi la Seminarul Pedagogic Catolic, până în anul 1915, când, din cauza războiului, a fost nevoit să-și întrerupă studiile, pe care le-a reluat în ianuarie 1919 și le-a finalizat în iunie același an.

La 21 noiembrie 1916 a fost recrutat în batalionul de rezervă al Regimentului de infanterie 78 și trimis pe Frontul de Vest. La 31 iulie 1917 este rănit - la piciorul stâng, la brațul drept și la gât - de schijele unei grenade și, apoi, internat la spitalul militar din Duisburg, unde rămâne până în 31 octombrie 1918. La 5 ianuarie 1919 părăsește armata, renunță la medalii și decorații (primise, în circumstanțe neclare, Crucea de Fier clasa întâi).

Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a funcționat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild. ^[2] La 1 februarie 1927 se retrage împreună cu soția sa, Ilse Jutta, din biserica catolică. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.

Filosofia pacifistă a lui Remarque îi irită pe conservatorii și pe naziștii din Germania. În 1932 scriitorul emigrează în Elveția, stabilindu-se la Ascona. În 1933, anul venirii la putere a naziștilor, aceștia îi ard cărțile în public. Scriitorul continuă să publice, însă în 1938 i se retrage cetățenia germană; în 1939 emigrează în SUA. Soția, fiindu-i refuzată intrarea în SUA, se stabilește în Mexic.^[17]

În 1943 sora sa, Elfriede Scholz, este executată de către naziști.^[2]

În anul 1947 E. M. Remarque obține cetățenia SUA^[2], dar în 1948 se întoarce în Europa, stabilindu-se din nou în Elveția, iar în 1952 apare romanul Scânteia vieții a cărui acțiune se petrece într-un lagăr de concentrare (sora scriitorului fusese închisă și ucisă de naziști într-un asemenea lagăr). Romanul său Soroc de viață, soroc de moarte (1954) a fost cenzurat de editura germană care l-a publicat, eliminând scenele despre atrocitățile comise de naziști în țările ocupate, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Remarque a continuat să publice până în 1962. În ultima parte a vieții, a călătorit mult în Franța, Italia, SUA. În perioada 1958 - 1970 a fost căsătorit cu Paulette Goddard, o actriță americană (decedată în 1990).

În 1963 Remarque suferă primul atac cerebral. Al șaselea atac îi este fatal, murind pe 25 septembrie 1970 în spitalul Saint Agnes din orașul Locarno din Elveția

Printre cele mai importante romane se numără:

(1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
(1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
(1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) - romanul a fost ecranizat pentru prima oara în 1930 cu titlul All Quiet on the Western Front în regia lui Lewis Milestone și a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun film;
(1931) Întoarcerea (Der Weg zurück);
(1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
(1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
(1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
(1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben) - roman ecranizat în 1958, cu titlul A Time to Love and a Time to Die în regia lui Douglas Sirk;
(1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
(1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
(1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon); traducere ed. Polirom, Iași, 2016
(1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
(1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies) - postum.

Erich Maria Remarque
Erich Maria Remarque (1929)

· 1902: Alexandru Ghika, matematician român, membru titular al Academiei Române (d. 1964). Alexandru Ghika (n. 22 iunie 1902, București – d. 11 aprilie 1964, București) a fost un matematician și pedagog român, fondatorul școlii românești de analiză funcțională⁠(en). A făcut parte din școala matematică inițiată de către Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu

· 1903: S-a nascut John Herbert Dillinger, Jr., jefuitor de banci în Marea criză din Statele Unite ale Americii. (d. 1934) . John Herbert Dillinger, Jr. (n. 1903, d. 1934) a fost un jefuitor de banci în Marea criză din Statele Unite ale Americii. El a fost acuzat, dar niciodată condamnat, pentru uciderea unui polițist din East Chicago, Indiana, singura omucidere de care a fost suspect. Împreună cu banda sa, a jefuit peste 20 de bănci și patru stații de poliție. A fost prins de FBI dar a evadat din închisoare de două ori. Perioada 1933-1934 a fost văzută ca perioada de glorie a bandiților vremii Marii crize. Dintre aceștia, Dillinger a fost cel mai celebru, ieșind în evidență chiar și prin comparație cu infractori mai violenți, cum ar fi Baby Face Nelson, Pretty Boy Floyd, Bonnie și Clyde. Mass-media relatau frecvent în mod exagerat curajul și bravada lui Dillinger, precum și personalitatea sa colorată. Guvernul a cerut existența unor organe federale de anchetă, iar după moartea lui, iar J. Edgar Hoover a dezvoltat un Birou Federal de Investigații mai sofisticat, ca armă împotriva crimei organizate și s-a folosit de Dillinger și de banda lui pentru a-și promova campania pentru înființarea FBI. După ce a scăpat de poliție în patru state timp de aproape un an, Dillinger a fost rănit și s-a întors la casa tatălui său pentru a se recupera. A revenit la Chicago în iulie 1934, și a fost ucis de poliție și de agenții federali informați despre prezența lui de Ana Cumpănaș, proprietara unui bordel pe care îl frecventa Dillinger. La data de 22 iulie, poliția și Direcția de Investigare a Crimei Organizate s-au apropiat de el la cinematograful „Biograph Theater”. Agenții federali în frunte cu Melvin Purvis au încercat să-l aresteze în vreme ce pleca de la spectacol. Dillinger a scos o armă și a încercat să fugă, deschizând focul; a fost împușcat de trei ori și ucis.
* 1904: Tit Liviu Chinezu (n. 22 iunie 1904, Iernuțeni,^[1], Comitatul Mureș-Turda, din alte surse Huduc, azi Maiorești, Comitatul Alba de Jos, azi în județul Mureș - d. 15 ianuarie 1955, Închisoarea Sighet) a fost profesor la Academia Teologică din Blaj, episcop martir al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

În 28 octombrie 1948 Tit Liviu Chinezu a fost arestat și dus la Mănăstirea Neamț, împreună cu alți 25 de preoți greco-catolici, și apoi la Căldărușani, unde, ulterior, au fost aduși și episcopii greco-catolici, ținuți până atunci la Dragoslavele, Mușcel, la vila, patriarhului Justinian Marina. În timp ce mai era la Căldărușani, la data de 3 decembrie 1949, la propunerea lui Ioan Ploscaru, părintele Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop de către ceilalți episcopi veterani (tot acolo a fost consacrat și Ioan Cherteș, în noaptea de Crăciun, 24/25 decembrie 1949). Cu toate precauțiunile luate pentru a nu se divulga acest secret, securitatea a aflat ce se întâmplase, și cu ocazia unei vizite, pe care un delegat al Ministerului Afacerilor Interne o făcea la Sighet, a spus tuturor: "Știați că aceștia doi, îi arăta pe Chinezu și Cherteș, sunt episcopi?". Toți au rămas uimiți de această revelație.

Tot la Închisoarea Sighet un căpitan de securitate a repetat propunerea episcopului vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, de a trece la Biserica Ortodoxă Română. La categoricul refuz al tuturor, căpitanul de securitate a plecat furios. Însă Vasile Ciolpan, directorul închisorii, s-a reîntors nervos în celulă, și părintele Chinezu a fost sancționat cu izolare timp de două săptămâni.

În primii ani, la Sighet, a luat și el parte la corvezile din închisoare, până când șubrezia totală a sănătății nu i-a mai permis să părăsească celula. „Din cauza sensibilității sale deosebite, spune părintele Alexandru Rațiu, episcopul Chinezu a suferit foarte mult în închisoare, dar nu s-a plâns niciodată, dimpotrivă, a încercat pe cât putea să întărească speranțele celor care sufereau în jurul său. Exemplul său va rămâne viu pentru noi cei care am trăit alături de el”.^[3]

De multe ori, securistul închisorii venea și ținea teorii despre cum trebuie să treacă la Ortodoxie, cu toții. Într-o zi episcopul Chinezu i-a spus: «- Domnule, sunt cât se poate de uimit să constat că guvernul comunist, care se declară ateu, manifestă atâta interes pentru convertirea noastră.» Dar securistul a replicat: «- Tu, care ești deținut, ar trebui să ai grijă ce vorbești. Există între noi oameni care știu mai multă teologie decât tine.» Mai târziu, în aceeași zi, a venit comandantul închisorii, care le-a spus că au fost reclamați pentru obrăznicie.

Ca să le arate că rezistența preoților și episcopilor greco-catolici poate fi înfrântă, conducătorii închisorii au luat măsuri drastice. Era geroasa iarnă a anului 1955. Episcopul Chinezu s-a îmbolnăvit grav. Într-o noapte a început să scuipe sânge, dar n-a avut parte de nici o asistență medicală. Chemat sanitarul închisorii, acesta a decis să-l izoleze în infirmierie, ceea ce era o mare minciună, căci, în realitate, infirmierie nu exista. Cu toate că i-a implorat să nu-i lase să-l ia de lângă ceilalți, aceștia nu aveau niciun fel de autoritate. Comandantul închisorii, Vasile Ciolpan, a ordonat ca fereastra celului sale să fie deschisă, pe un ger groaznic, Episcopul Chinezu aproape că a înghețat. Îl închiseseră, singur, într-o celulă mare, celula 62, de pe aripa din dreapta a T-ului (închisoarea de la Sighet avea forma unui „T”) unde, nu după mult timp, a și murit, bolnav și înghețat. Documentele cercetate recent de către Biserica Română Unită arată că Tit Liviu Chinezu a petrecut până în ultima zi de viață alături de colegii săi episcopi și că a fost mărturisit cu o zi înainte, de către Părintele protopop de Reghin (viitorul mitropolit greco-catolic și cardinal) Alexandru Todea. Drept dovadă stă și mărturia Părintelui Coriolan Tămâian reținută de Postulatura care cercetează cauza de canonizare a episcopului-martir. "În 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău [episcopului Chinezu], nu mai vorbea, nu mânca, până în dimineața zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l «acoperim», să nu-l vadă paznicul, ca și cu episcopul Frențiu și cu episcopul Suciu, altfel îi ducea de acolo să moară. A intrat întâmplător paznicul, un rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l-a transportat împreună cu mine în altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit."

În după-amiaza de 15 ianuarie, tocmai când se trăgea clopotul la biserica romano-catolică din Sighet, se stinsese martir, unul dintre cei mai luminoși arhierei tineri ai Bisericii Române Unite cu Roma. A fost îngropat în același cimitir al vagabonzilor și sinucigașilor, unde fusese înhumat și prietenul său de o viață, Ioan Suciu, precum și alți episcopi, preoți și atâția demnitari, între care Iuliu Maniu. „Se poate spune că a fost ucis cu premeditare, prin frig și boală. Când măturătorii-preoți au trecut pe acolo, au avut răgaz să deschidă vizeta. Bolnavul atârna cu capul peste marginea patului, iar jos era o baltă de sânge... Adevărată moarte de martir”. Noaptea a fost cărat cu căruța și îngropat în Cimitirul Săracilor, un cimitir fără cruci și fără morminte, părăsit, de pe malul Izei, unde au fost înmormântați toți cei care au murit la Sighet. A fost al patrulea episcop martir al Bisericii Române Unite, după Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu și Ioan Suciu

În data de 19 martie 2019 papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.^[5]

Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj

Tit Liviu Chinezu

Date personale
Născut	22 iunie 1904 Maiorești, Rușii-Munți, Mureș, România
Decedat	15 ianuarie 1955 (50 de ani) Sighetu Marmației, România
Cauza decesului	hipotermie
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Blaj
Titlul	Episcop titular de Regiana
Perioada	1949-1955
Predecesor	Vasile Aftenie
Succesor	Mihai Frățilă
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	3 decembrie 1949, Căldărușani
Episcop consacrator	Ioan Ploscaru, Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Bălan
Alte funcții	Protopop al Bisericii Sf. Vasile din București

* 1905: Nicolae Mărgineanu (n. 22 iunie 1905, Obreja, în apropiere de Blaj – d. 13 iunie 1980, Cluj) a fost un psiholog român. A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie. A fost tatăl regizorului Nicolae Mărgineanu și al doamnei Daniela Țăranu, soția academicianului clujean Cornel Țăranu.

Profesor de psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a fost arestat în 1948, acuzat de înaltă trădare, condamnat la 25 de ani de închisoare (trecând prin infernul pușcăriilor: Malmaison, Jilava, Pitești, Aiud și Gherla), din care a executat 16 (vezi volumul memorialistic Amfiteatre și închisori, publicat la editura Dacia, 1991). Este autorul tratatului de Psihologia persoanei; a fost unul dintre primii cercetători în domeniul psihologiei muncii, s-a implicat în organizarea pe baze psihologice ale centrelor de reeducare și a organizat prima rețea a școlilor de ucenici. A scris mai multe cărți despre anii petrecuți în închisoare, un volum autobiografic și un alt volum, Amfiteatre și închisori, despre profesorii universitari alungați de la catedră sau închiși de comuniști.

A corespondat cu mari psihologi ai secolului al XX-lea, cum ar fi, de exemplu, Gordon W. Allport (1897-1967).

Nicolae Mărgineanu a fost, împreună cu diplomatul Vasile Stoica, vicepreședinte al Asociației Româno-Americane (A.R.A.), în cadrul cărei a ținut o serie de conferințe în America despre situația și frontierele istorice ale Transilvaniei și a însoțit delegația americană venită în vizită în România la solicitarea premierului de atunci, dr. Petru Groza, de a face lobby pe lângă Comisia Aliată de Control cu privire la situația frontierelor Transilvaniei. După ieșirea din detenție, a fost încadrat documentarist la Biblioteca Filialei Academiei, apoi numit director al Institutului de Științe Pedagogice și, în fine, reintegrat la catedra de psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în perioada ministeriatului lui Mircea Malița.

Nicolae Mărgineanu

· 1906: Billy Wilder (Samuel Wilder) (n. 22 iunie 1906, Sucha Beskidzka, Polonia – d. 27 martie 2002, Beverly Hills, SUA) a fost un regizor american, laureat a șase premii Oscar, considerat un maestru al comediei americane.

Billy Wilder a semnat regia unor filme precum Șapte ani de căsnicie, în care apare celebra scenă cu Marilyn Monroe în rochie albă, deasupra unei guri de metrou, Unora le place jazzul, Sunset Boulevard, filmul care l-a consacrat ca unul dintre cei mai mari regizori de la Hollywood.

Născut în Sucha, Austro-Ungaria (în prezent Sucha, Polonia) a sosit la Hollywood în 1933. Primul succes semnificativ în America a fost în 1939cu Ninotchka (Greta Garbo).

Regizor pentru:

Billy Wilder
Billy Wilder și Gloria Swanson în timpul filmărilor la Sunset Boulevard

· 1909: Infanta Beatriz a Spaniei (Doña Beatriz Isabel Federica Alfonsa Eugenia Cristina María Teresa Bienvenida Ladislàa de Borbón y Battenberg; n. 22 iunie 1909,^[1]^[2] Madrid, Spania – d. 22 noiembrie 2002,^[1] Roma, Italia) a fost fiica regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei și a reginei Victoria Eugenie de Battenberg și mătușa paternă a fostului, până în iunie 2014, monarh al Spaniei, Juan Carlos I.

Date personale
Infanta Beatriz a Spaniei
Prințesă de Civitella-Cesi
Infanta Beatriz a Spaniei
Nume la naștere	Beatriz Isabel Federica Alfonsa Eugenia Cristina María Teresa Bienvenida Ladislàa
Născută	22 iunie 1909 Segovia, Spania
Decedată	22 noiembrie 2002 (93 de ani) Roma, Italia
Înmormântată	Campo Verano[*]
Părinți	Alfonso al XIII-lea al Spaniei Victoria Eugenie de Battenberg
Frați și surori	Infanta Maria Cristina a Spaniei Infante Gonzalo of Spain[*] Juan de Bourbon Alfonso al Spaniei, Prinț de Asturia Infantele Jaime, Duce de Segovia
Căsătorită cu	Alessandro Torlonia, Prinț de Civitella-Cesi
Copii	Doña Sandra (n.1936) Don Marco (n.1937) Don Marino (1939–1995) Doña Olimpia (n.1943)
Cetățenie	Spania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Infante[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon

· 1910: Konrad Zuse (pronunțat /ˈkɔnʁat ˈtsuːzə/; n.22 iunie 1910, Berlin – d.18 decembrie 1995, Hünfeld, lângă Fulda) a fost un inginer, inventator, pionier al informaticii, și antreprenor (Zuse KG) german.

Cea mai mare realizare a sa a fost primul calculator funcțional programabil și Turing-complet, Z3, care a fost pus în funcțiune în mai 1941. A primit premiul Werner-von-Siemens-Ring în 1964 pentru Z3.^[1]Mare parte din activitatea sa timpurie a fost finanțată de familie și de comerț, nefiind aproape deloc ajutat de guvernul nazist.^[2]

Mașina de calcul S2 a lui Zuse este considerată a fi primul calculator controlat de proces. În 1946 el a proiectat un limbaj de programare de nivel înalt, Plankalkül.^[2] Zuse a înființat una din primele sale afaceri în domeniul calculatoarelor la 1 aprilie 1941 (Zuse Ingenieurbüro und Apparatebau).^[3] Această companie a construit apoi Z4.

Din cauza celui de al Doilea Război Mondial, munca lui Zuse a rămas neobservată în afara Germaniei. Prima influență documentată a activității sale asupra unei companii americane a fost interesul dat de IBMpatentelor lui în 1946.

Există replici ale mașinilor Z3 și Z4, în Deutsches Museum din München.

Deutsches Technikmuseum Berlin din Berlin are și el o expoziție dedicată lui Zuse, în care sunt expuse douăsprezece mașini ale lui, inclusiv o replică a calculatorului mecanic Z1, câteva documente personale, printre care una din specificațiile limbajului Plankalkül, și câteva picturi ale lui Zuse.

Konrad Zuse
Konrad Zuse în 1992

* 1911: Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Σεσίλια της Ελλάδας και Δανίας) (22 iunie 1911 – 16 noiembrie 1937) a fost a treia soție a Marelui Duce George Donatus de Hesse și sora Prințul Filip, Duce de Edinburgh care este soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

Cecilie în copilărie.

Cecilie a fost al treilea copil al Prințului Andrew al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. S-a născut la 22 iunie 1911 la Palatul Regala Tatoi din Grecia, situat la 15 km nord de Atena. Deși a primit numele Cecilie, în familie era cunoscută ca Cécile.

Cecilie a fost botezată la Tatoi la 2 iulie 1911. Nașii ei au fost regele George al V-lea al Regatului Unit, Marele Duce Ernst Louis de Hesse, Prințul Nicolae al Greciei și Ducesa Vera de Württemberg.

Prin tatăl ei Cecilie era nepoată a regelui George I al Greciei și a reginei Olga (nepoată a Țarului Nicolae I al Rusiei). Prin mama ei era stră-strănepoată a Prințesei Alice a Regatului Unit (fiică a reginei Victoria).

La 2 februarie 1931 la Darmstadt Cecilie s-a căsătorit cu Georg Donatus, Mare Duce de Hesse și au avut patru copii. La 1 mai 1937 Cecilie și soțul ei au aderat la Partidul nazist.^[1]

La 16 noiembrie 1937, Georg Donatus, Cecilie, cei doi fii ai lor mai mari, mama lui Georg, Marea Ducesă Eleonore, au părăsit Darmstadt, unde au participat la funerariile tatălui lui Georg, spre Londra unde trebuia să aibă loc nunta fratelui lui Georg, Prințul Ludwig. Avionul a lovit un coș de fum al unei fabrici, s-a prăbușit în flăcări, ucigând pe toți cei aflați la bord. Cecilie era însărcinată în luna a opta cu cel de-al patrulea copil.

Cel mai mic copil al Ceciliei, Prințesa Johanna, nu a fost în avion și a fost adoptată de unchiul ei Prințul Louis de Hesse și de Rin însă micuța a murit de meningită după un an și jumătate.

Date personale
Prințesa Cecilie
Mare Ducesă de Hesse

Născută	22 iunie 1911 Palatul Tatoi, Grecia
Decedată	16 noiembrie 1937 (26 de ani) Ostend, Belgia
Înmormântată	Darmstadt
Cauza decesului	accident (accident aviatic[*]^[1])
Părinți	Prințul Andrei al Greciei și Danemarcei Prințesa Alice de Battenberg
Frați și surori	Filip, Duce de Edinburgh Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei
Căsătorită cu	Georg Donatus, Mare Duce de Hesse
Copii	Prințul Ludwig Prințul Alexandru Prințesa Johanna
Cetățenie	Grecia
Religie	Biserica Ortodoxă Greacă[*]
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce prințesă
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Casa de Hesse-Darmstadt

· 1915- S-a nascut Dumitru D. Panaitescu, eseist si traducator

· 1922: Bill Blass, celebru creator de modă (d. 2002)

· 1927: Vlad Mugur, regizor român de teatru (d. 2001)

· 1930 - S-a nascut prozatorul Oltea Alexandru
* 1933: Nicholas Sanduleak (22 iunie 1933, Lackawanna, Statul New York, Statele Unite ale Americii – 7 mai 1990) a fost un astronom american de origine română.

Asteroidul 9403 Sanduleak îi poartă numele

* 1934: Ioan Taloș, cu varianta Ion Taloș, (n. 22 iunie 1934, Prodănești, județul Sălaj (interbelic)) este un etnolog și autor român. A devenit profesor la Universitatea din Köln, după ce în România a obținut un doctorat și a desfășurat numeroase activități științifice.

Ion Taloș s-a născut la 22 iunie 1934, din părinții Gavril și Ilca (născută Taloș), din Prodănești, Sălaj. Instrucția începută în satul natal (1940-1944) și-a continuat-o la Școala Normală din Cluj (1945-1952), desăvîrșindu-și-o la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1953-1957). În anul 1957 este angajat la colectivul de folclor al Institutului de Lingvistică din Cluj. Lucrează la alcătuirea Bibliografiei folclorice românești (1891-1918), devenind, mai tîrziu, colaborator pentru România la Internationale Volkskundlische Bibliographie, Bonn (1979-1984). Bursier al Fundației Humboldt la Deutsches Volksliedarchiv din Freiburg im Breisgau (1966-1967; 1970-1971). Secretar științific al Centrului de Științe Sociale al Filialei Cluj a Academiei Române (1968). A fost șeful Secției de etnografie și folclor din cadrul aceluiași centru (1969-1985). Doctor în filologie al Universității din București, conducător prof. dr. doc. Mihai Pop (1970). Lector de limba și literatura română la Universitatea din Köln (1978-1983), cu reveniri periodice în țară de circa șase luni anual. În 1985 a hotărît să ia calea exilului. Profesor asociat și apoi definitiv la Universitatea din Köln (începînd din 1985 pînă în prezent). Doctor docent (Privatdozent) și profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din Köln (începînd din anul 1993). Profesor invitat al Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (2001-2004).^[2]

Membru în Societăți științifice internaționale: Société Internationale d’Ethnographie et Folklore (Paris), Kommission für Volksdichtung (Freiburg-Edinburgh), Deutsche Gesellschaft für Volkskunde (Göttingen), International Society for Folk Narrative Research (SUA).

Cetățean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca.

· 1936 - S-a născut Kris Kristofferson, cântăreţ, chitarist, compozitor şi actor american.
* 1937: Siv Barbro Pauline Andersson (n. 22 iunie 1937) este o traducătoare suedeză din limba italiană și (într-o măsură mai mică) din limba română. Între 1973 și 1978 a tradus pentru editura Coeckelberghs opt cărți din limba română, inclusiv patru cărți ale lui Zaharia Stancu; apoi, ea s-a concentrat pe limba italiană. Printre scriitorii italieni pe care i-a tradus se numără Francesco Alberoni, Umberto Eco și Claudio Magris. De asemenea, Andersson a tradus romanele cu comisarul Montalbano ale lui Andrea Camilleri.
* 1938: Octavian Vintilă (n. 22 iunie 1938, Ploiești, județul Prahova) este un fost scrimer român specializat pe sabie, apoi un comentator sportiv.
* 1939: Ada Yonath ( ebraică: עדה יונת , n. 22 iunie 1939, Ierusalim, Palestina mandatară, astăzi în Israel) este biochimistă israeliană, directoarea centrului de studiu al structurilor si asamblărilor biomoleculare de la Institutul de știință Weizmann din Rehovot, unde a fondat cel dintâi laborator de cristalografie,laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în 2009, pentru „studii ale structurii și funcțiilor ribozomului”, împreună cu Thomas A. Steitz și Venkatraman Ramakrishnan
Ada Yonat s-a născut în cartierul Geula din Ierusalim la 22 iunie 1939 în familia unui rabin evreu imigrat din Polonia și care împreună cu soția a deschis, pentru a se întreține, o mică băcănie în vecinătate. Familia a trăit în condiții destul de precare într-o locuință pe care a împărtășit-o cu familiile surorilor mamei. Una din verișoarele sale este Ruhama Marton, psihiatră israeliană cunoscută ca activistă pentru drepturile omului, mai ales în sectorul arab palestinian. Dupa moartea prematură a tatălui ei la vârsta de 42 ani, în anul 1949, Ada ,rămănând orfană împreună cu sora ei Nurit, s-au mutat cu mama lor la Tel Aviv. Încă din copilărie a arătat curiozitate pentru fenomenele naturii și a efectuat diverse experimente în balconul locuinței familiale. Primii ani de învățătură la Ierusalim i-a făcut într-o școală din cartierul aristocratic Beit Hakerem. La Tel Aviv unde mama ei a găsit de lucru ca funcționară la Ministerul de finanțe, cu prețul unor mari eforturi financiare Ada a fost înscrisă la liceul Tihon hadash. Apreciată fiind de către profesori și de direcțiunea școlii, Ada a beneficiat de o bursă. Dupa serviciul militar, s-a întors la Ierusalim pentru a studia la Universitateă Ebraică. A terminat acolo licența în chimie și apoi masteratul în biofizică

Ada Yonath

* 1941: Lidia Istrati (n. 22 iunie 1941, Sofia, raionul Drochia, URSS – d. 25 aprilie 1997) a fost o prozatoare^[1] și politiciană din Republica Moldova.
* 1942: Ileana Dorina Bulic (n. 22 iunie 1942, Vârșeț)^[1] este o filologă și traducătoare română. Ea este fiica lui Adam Bulic.
Ileana Dorina Bulic a absolvit liceul român la Vârșeț iar Facultatea de Filologie, Secția limba și literatura română, la Universitatea din Belgrad
Ileana Dorina Bulic a redactat publicațiile în limba română la filiala din Novi Sad a Institutului pentru Editarea Manualelor din Belgrad. De asemenea, a fost consilier pentru relații internaționale al Secretarului pentru învățământ, știință și cultură al PSA Voivodina. Între 1983 și 1990 a fost director adjunct la Institutul de Statistică al Provinciei Voivodina. A scris cartea Profesorul Știe-Tot și a fost membră a Societății de Limba Română din Voivodina unde a avut funcția de secretar și redactor-șef.

· 1943 - S-a născut Jimmy Castor, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Juniors, Jimmy Castor Bunch).

· 1944 - S-a născut Peter Asher, vocalist, compozitor şi producător britanic (Peter & Gordon).

· 1945 - S-a născut Howard Kaylan ("Kaplan"), vocalist american (Turtles, Frank Zappa).
* 1946: Melania Cuc s-a născut la 22 iunie 1946 în judetul Bistrița Năsăud, România. Este jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societății Ziariștilor din România, membru al Academiei Artelor, Științei și Literaturii, Oradea, membru al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec.
Melania Cuc a absolvit Școala Tehnică de Horticultură din Bistrita (1959-1965), a urmat cursurile Universității Dalles din Bucuresti, secția Literatura română și universală (1973). Deține un atestat în Management Editorial, eliberat de Ministerul Culturii, București, (1996). În ultimii ani a fost redactor la revista (electronică) AGERO din Stuttgart și realizator programe la TV Bistrița si AS TV Bistrita. In prezent este redactor la revistele literare ,,Vatra Veche,, din Tg.Mureș și ,, Boema,, din Galați. Pasionată de pictură, a avut mai multe expoziții personale, în țară( București Sighișoara, Tîrgu Mjureș, Bistrița etc) și în străinătate ( Barcelona, Londra). Are lucrări în colecții personale din: România SUA, Canada, Italia, Israel, Germania, Ungaria.
A publicat:

1 - Peisaj Lăuntric - poeme, Editura Litera, București, 1988 (80 pag.) Comanda tipografică 364 din 1987
2 - Dincolo de jertfă și iubire - poeme, Târgoviște, Editura Macarie, 1991 (54 pag.) ISBN 973-96765-0-2
3 - Impozit pe dragoste - roman, Editura Macarie, Târgoviște, 1999 (250 pag.) ISBN 973-9373-48-1
4 - Vine Moș Crăciun - poezie pentru copii, Bistrița, Editura Răsunetul, 1999 (50 pag.) ISBN 973-98802-1-5
5 - Galaxii paralele - eseuri, Bistrița, Editura G. Coșbuc, 2000 (100 pag.) ISBN 973-98802-1-5
6 - Destin - proză biografică, Bistrița, Editura Răsunetul, 2000 (Ediția I si II) (200 pag.) ISBN 973-98802-2-3
7 - Tablete contra disperării - eseuri, Editura Aletheia , Bistrița, 2002 (100 pag.) ISBN 973-8182-24-7
8 - Cinând cu Dracula - roman, Bistrița, Editura Aletheia, 2003 (400 pag.) ISBN 973-8182-29-8
9 - Biografia unui miracol - proză, Bistrița, Editura G. Cosbuc, 2003 (200 pag.) ISBN 973-86555-6-0
10 - Versuri scrise pe zăpadă - poezii pentru copii, Bistrița, Editura G. Cosbuc, 2003 (50 pag.) ISBN 973-8655498
11 - www.rebel 2004.ro - eseuri, Bistrița, editura G. Coșbuc, 2004 (100 pag.) ISBN 973-86555-5-2
12 - Căsuța cu povești - versuri pentru copii, Bistrița, Editura G. Coșbuc, 2005 (50 pag.)
13 - Șotron, eseuri, Bistrița, editura G. Coșbuc, 2005 (100 pag.) ISBN 973-86555-6-0
14 - Fructul oprit - roman, Bistrița, Editura Karuna, 2006 (400 pag.), 2006, ISBN 10 973-87765-2-X ISBN 978-87765-2-4
15 - Iisus din podul bisericii - proză, Cluj Napoca, Editura Limes, 2006 (100 pag.) ISBN 10973-726-159-3 ISBN 13 978-973-726-159-5
16 - Fără nume - tablete–șotron, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2007 (100 pg.) ISBN 973-87555-9-5
17 - Femeie în fața lui Dumnezeu - roman, Editura Eikon din Cluj Napoca, 2007 (240 pag.)ISBN 978-973-757-056-7
18 - Grral - roman, Editura Nico din Tg. Mureș, 2007 (280 pag.) ISBN 978-973-1728-44-5
19 - Miercurea din cenușă - roman, Editura ZIP din București, 2008 (430 pag.) ISBN 978-973-88849-0-8
20 - Dantela de Babilon - roman, Editura Nico din Tg. Mureș, 2009 (250 pag.) ISBN 978-973-1947-90-7
21 - Autoportret - poeme, Editura Nico, Tg. Mureș, 2010 (108 pg.) ISBN 978-606-546-040-9
22 - Lebăda pe asfalt - poeme, Editura Anamarol, Bucuresti, 2010 (100 pag.) ISBN 978-606-8049-36-6
23 - Jurnalul de la Lăpușna - jurnal, Editura Nico, Tg. Mures, 2010 (100 pag.) ISBN 978-606-546-082-9
24 - Vânătoare cu șoim - tablete-șotron, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010 (100 pag.)ISBN 978-606-92485-5-3
25 - Via Dolorosa - poeme, Editura Nico, Tg. Mureș, 2011, 105 pagini, ISBN 978-606-546-169-7
26- Alb pe negru - critică literară, Editura NICO Tg.Mureș, 2011, ISBN 978-606-546-146-8
27. Cartea cu coperți de aer, dialoguri cu Menuț Maximinian, Editura Nic0, Tg.Mureș, 2011, ISBN 978-606-586-114-2
28, Vara leoaicei, roman, Editura ZIP, București, 2011,220 pag, ISBN 978-606-92722-4-4
29. Monade, poeme, Editura Karuna, Bistrița,română și italiana, traducător si cooautor Luca Cipolla, Italia. 55 pagini, ISBN 978-606-586-228-9
30.Estuare cu autograf, cronici literare, Editura Karuna, Cluj Napoca, 196 pagini, ISBN 978-606-586-277-7
31.Mersul pe apă, poeme, Editura NICO, Tg Mures, 2013, 101 pagini, ISBN 978-606-546-282-3 821.135.1-1
32.Roșu cardinal , roman, 329 pag. Editura Karuna Cluj Napoca, 2015 ISBN 978-606-586-272-2 821135.1-31
33.Sare pe rană, poeme, Editura Karuna, Bistrita, 2014, 106 pagini, ISBN 978-606-586-238-8
34. Cine îmi va citi gândurile? Antologie poeme, Editura TipoMoldova, 2013, 442 pagini, ISBN 978-606-339-4
35.Absint, poeme, 165 pagini, 2016, Editura Karuna Cluj Napoca, ISBN 978-606-586-333-0
36.Strelitzia, poeme ,76 pagini, Editura Nico, Tg.Mureș, ISBN 978-606-546-283-2

* 1947: Natalia Vladimirovna Varlei (în rusă: Наталья Владимировна Варлей; n. 22 iunie 1947, Constanța, România) este o actriță sovietică și rusă de film și teatru, artist al poporului în RSFS Rusă în 1989. Varlei este și cântăreață, în această calitate a susținut concerte și la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău

Natalia Varlei
Natalia Varlei în 2010

· 1948 - S-a născut Todd Rundgren, vocalist, chitarist, producător şi compozitor american (Nazz, Utopia).

· 1949- S-a nascut Alan Osmond, chitarist, vocalist si compozitor american (Osmonds).

· 1949: Meryl Streep, (Mary Louise Streep) actriță americană. Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriță Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană multiplu laureată a premiului Oscar vestită pentru creațiile ei actoricești în teatru, televiziune și, mai ales, film. Streep și-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville, iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season. În același an 1977 a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda și Vanessa Redgrave.
A primit premiul Academiei Americane de Film (cunoscut popular ca Premiul Oscar) de trei ori,
- în 1979 pentru rolul său secundar din filmul Kramer contra Kramer,
- în 1982 pentru rolul principal din filmul Alegerea Sofiei și
- în 2011 pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, interpretând rolul premierului britanic Margaret Thatcher, în filmul Doamna de fier. Este considerată „cea mai bună actriță din generația sa”.
* 1949: Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriță Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, vestită pentru creațiile ei actoricești memorabile în teatru, televiziune și, mai ales, film.

Nominalizată pentru un număr record de 21 Academy Awards, actrița a fost recompensată de trei ori cu prestigioasa statuetă (în 1979, pentru rolul Johanna Kramer din filmul Kramer contra Kramer, în 1982, pentru rolul Sofiei din filmul Alegerea Sofiei și în 2011 pentru rolul Margaret Thatcher din filmul The Iron Lady).^[8]

Meryl Streep a fost nominalizată de 31 de ori Golden Globe, câștigând opt - mai multe nominalizări și câștiguri decât orice alt actor sau actriță din întreaga istorie a premiului. ^[9] Streep a fost recompensată cu primirea a trei Primetime Emmy Awards, respectiv nominalizată de 15 ori pentru Premiul BAFTA și de 17 ori pentru Screen Actors Guild Awards, câștigând fiecare de două ori.

Adesea descrisă ca fiind „cea mai bună actriță a generației sale” (conform, "the best actress of her generation"),^[10]^[11]^[12] Streep este de asemenea recunoscută pentru versatilitatea sa interpretativă de tip „cameleonic” și, în particular pentru adaptarea și credibilitatea cu care folosește diferite accente ale diferitelor limbi native ale personajelor interpretate

Numele său adevărat este Mary Louise Streep. S-a născut în Summit, New Jersey, S.U.A..^[16] Mama sa, Mary Wolf, a fost editor, artist, iar tatăl său, Harry William Streep, un farmacist dedicat.^[17] Mai are doi frați, Dana și Harry.^[18] Meryl Streep are strămoși germani, suedezi și britanici. A crescut în Bernardsville, New Jersey și a studiat la Liceul Bernards.^[19]A terminat Colegiul de Artă Dramatică în 1971, unde a absolvit cum laude. S-a mutat mai târziu la Yale School of Drama. Aici a interpretat numeroase roluri de compoziție, de toate vârstele, de la Helena din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, până la o bătrână paralizată, în scaunul cu rotile.^[20] Încă de pe atunci, profesorii săi au apreciat că "este destinată să fie cea mai bună".

Filmografie selectivă:

Julia (1977)
Holocaust (1978)
Vânătorul de cerbi (1978)
Kramer contra Kramer (1979)
Manhattan (1979)
Iubita locotenentului francez(1981)
Alegerea Sofiei (1982)
Silkwood (1983)
Departe de Africa (1985)
Iarba răului (1987)
Un țipăt în noapte (1988)
Salutări din Hollywood (1990)
Podurile din Madison County(1995)
Camera lui Marvin (1996)
Adevărul adevărat (1998)
Mamă și fiică (1998)
Muzica inimii (1999)
Orele (2002)
Hoțul de orhidee (2002)
Îngeri în America (2003)
Candidatul altora (2004)
Diavolul se îmbracă de la Prada (2006)
Mamma Mia - Filmul! (2008)
Îndoiala (2008)
Julie și Julia (2009)
E tare complicat! (2009)
Doamna de fier (2011)
Terapie de cuplu (2012)
Ținutul din mijlocul verii (2013)
The Homesman (2014)
Darul lui Jonas (2014)
În inima pădurii (2014)
Suffragette (2015)
Ricky and The Flash (2015)
Florence Foster Jenkins (2016)
The Post (2017)
"Mamma Mia: Here We Go Again!" (2018)
"Mary Poppins Returns" (2018)

Meryl Streep in anii '70

· 1950: Adrian Năstase (n. 22 iunie 1950, București) este un politician social-democrat român, fost profesor de drept public internațional.^[1] Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României.

La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul Partidului Social Democrat la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și Adevăr, Traian Băsescu.

La 15 martie 2006 a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților ^[2]în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.^[3]

În anul 2012 a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian

Adrian Năstase

* 1950: Valeria Grosu (n. 22 iunie 1950, Sofia, raionul Drochia, URSS – d. 27 iunie 2012) a fost o poetă și eseistă din Republica Moldova. A fost autoare a mai multor poezii, eseuri, traduceri și proză pentru copii.^[1]

A studiat la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldovaîn 1968–1971, după care și-a continuat studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki”^⁠(d) din Moscova din 1974. După 1979, a rămas la aceeași universitate să facă doctorantura.^[2] La Moscova, primește titlul de Magister Scientiarum în literatură.^[1]

A colaborat la revistele Sud-Est, Basarabia, Columna, Glasul^[3] și la publicația Curierul românesc. A fost corespondentă la ziarul Tinerimea Moldovei. De asemenea, a fost coordonator de programe la Fundația Soros din Moldova, cât și membră și secretar al filialei moldovenești a asociației internaționale de scriitori PEN International^⁠(d).^[2] A lucrat ca șef adjunct al Departamentului pentru Relații Internationale și Imagine la Ministerul Culturii.^[1]

Valeria Grosu a debutat în 1975 în culegerea Dintre sute de catarge. În 1991 scoate la editura «Советский писатель» volumul de poezie Капканы памяти (din rusă Capcanele memoriei). Alte volume scrise de ea includ:^[2]^[3]

Chip și suflet (poezie, 1979)
Căsuța de miere (poezie pentru copii, 1982)
Ninsori cu privighetori (poezie, 1988)
Mărul de aur
Schimbarea la față (poezie, 1990)
Miere eretică (2002^[4])

Valeria Grosu este considerată o reprezentantă notorie a generației „optzeciste”, cultivând o poezie meditativ-raționalistă, oscilând între vizionarism și consemnarea narativă. Atingea teme existențiale general-valabile.^[2] Despre creația sa, poetul Emilian Galaicu-Păun remarca următoarele:^[4]

„Deliberat ascetică, dar înzestrată cu o imaginație înflăcărată, poezia Valeriei Grosu seamănă izbitor cu une religieuse care visează să fie arsă pe rug pentru erezie în timp ce-și face rugăciunea de seară. Spectacolul textului începe în momentul în care autodafeul autoimpus s-a consumat — fire delicată, poeta cruță sensibilitatea cititorului, deși fiecare gest al său trădează o „caznă nouă” (cu câteva excepții notorii, cum ar fi acest început de Ars poetica: „Dând cu capul în zid, pentru a ne trezi/ Într-un vis înșelător ca mâna caldă a unui asasin...”) —; cenușa poemului („Miercurea îmi ard manuscrisele...”, chiar așa debutează „Îngerul de miercuri”), caldă încă de temperatura corpului uman, constituie dovada supremă a arderii de tot a creatorului.”

A fost membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, din 1985.^[2] În 2002, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.^[3]

A decedat subit la 27 iunie 2012 și a fost înmormântată în satul său natal, Sofia

Date personale
Valeria Grosu
Născută	22 iunie 1950 Sofia, raionul Drochia, URSS
Decedată	27 iunie 2012 (62 de ani)
Înmormântată	Sofia
Cetățenie	Moldova
Ocupație	poetă scriitoare traducătoare
Activitate
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova Institutul de Literatură Maxim Gorki[*]
Modifică date / text

* 1951: Aurel Duruț (n. 22 iunie 1951) este un senator român, ales în 2012.
* 1952: Crin Halaicu (n. 22 iunie 1952, Bucuresti, România) este un om de afaceri și politician român, fost primar general al Bucureștiului în perioada februarie 1992 - iunie 1996.

Crin Halaicu

· 1953: François Lelord, psihiatru și scriitor francez
* 1953: Cynthia Ann Stephanie "Cyndi" Lauper (n. 22 iunie 1953) este o cântăreață, compozitoare, actriță și activistă pentru drepturile LGBToriginară din Statele Unite. La mijlocul anilor '80, a obținut succesul cu lansarea albumului She's So Unusual și a devenit prima cântăreață care a avut patru single-uri lansate de pe un album, care s-au clasat în top 5. De-a lungul carierei, a lansat 11 albume și peste 40 de single-uri, iar în 2008 a vândut mai mult de 30 de milioane de discuri în întreaga lume.^[2]

Aspectul lui Lauper, vocea subțire și prezența scenică sunt doar câteva calități care au diferențiat-o de contemporanii săi. O figură reprezentativă a anilor '80, Cyndi a reușit nu doar să cucerească topurile, ci să formeze o nouă cultură muzicală. În America, fetele se îmbrăcau precum ea, se comportau la fel și, mai mult decât atât, porniseră o noua mișcare pentru libertatea de exprimare ce avea ca imn Girls Just Want to Have Fun.

Lauper devenise o vedetă; în ciuda acestui fapt nu a reușit să își păstreze popularitatea. În 1985, a început să lucreze la alte producții, dar singura lansare a fost coloana sonoră The Goonies 'R' Good Enough pentru filmul de aventură The Goonies. Un an mai târziu a apărut True Colors, premiat cu platină pentru melodia cu același nume, dar apreciat doar de o parte din fani datorită noului ritm, oarecum mai liniștit.

Cariera lui Cyndi a început să se clatine odată cu apariția din filmul Vibes (1988). În primăvara lui 1989 a lansat cel de-al treilea album al său și a avut un singur mare hit, I Drove All Night, care a ajuns pe locul 6 și pentru care Lauper a primit o nominalizare la Grammy pentru „Rock Vocal Performance”. Datorită dezamăgirii vânzărilor ultimului său album, și-a anulat un turneu în Statele Unite. În 1993 a apărut al patrulea său album, Hat Full of Stars, iar un an mai târziu a fost lansat Twelve Deadly Cyns…and Then Some. A câștigat un premiu Emmy pentru rolul Marianne din sitcomul Mad About You.

Al cincilea album, Sister of Avalon, a fost dezamăgitor în America, iar la sfârșitul anului 1998 a lansat ultimul său album pentru Epic, Merry Christmas... Have a Nice Life. În 2001 a apărut al șaselea său album, Shine. În cadrul unui nou contract cu Sony Music Lauper a lansat albumul The Body Acoustic, iar în 2008 a apărut Bring Ya to the Brink. În luna decembrie a aceluiași an, Bring Ya to the Brink a fost nominalizat pentru un premiu Grammy pentru „Best Electronic/Dance Album”. În aprilie 2010 Lauper a lansat Give a Damn Campaign, iar pe 22 iunie a apărut Memphis Blues, album ce a rămas pe primul loc timp de 14 săptămâni în Billboard Blues Album Chart.

Cyndi Lauper
Cyndi Lauper concertând în Sydney, martie 2011

* 1955: Bashkim Shehu, (n. 22 iunie 1955, la Tirana) este un scriitor de limbă albaneză. El trăiește în Barcelona

Bashkim Shehu

* 1957: Alexandru Bindea (n. 22 iunie 1957, București) este un actor român.

A absolvit Academia de Teatru și Film din București în 1989, la clasa profesorului Dem Rădulescu și a debutat în 1989, pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu, cu spectacolul „Noaptea marilor speranțe” de Tudor Popescu, regizat de Silviu Purcărete. Din 1990 joacă pe scena Teatrului Național din București

Debutul în film avea loc în 1988, cu pelicula Secretul armei secrete, regizată de Alexandru Tatos.

A mai interpretat diverse roluri în filme, printre care:

Atac în bibliotecă (1992)
Divorț... din dragoste - 1992
În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001)
Funeralii fericite - 2013
America, venim! - 2014
Aferim! - 2015

· 1958: Rodion Gorun Cămătaru (n. 22 iunie 1958, Strehaia) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la campionatele europene și mondiale din perioada 1990-2000, dar și pentru întreaga activitate

* 1958: Dănuț Bica (n. 22 iunie 1958) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PNL.

· 1960: Rovana Plumb, politician român
* 1960: Valentin Nicolau (n. 22 iunie 1960, București – d. 13 ianuarie 2015, București^[1]) a fost un geofizician, scriitor și antreprenor român. Valentin Nicolau a fost fondatorul Editurii Nemira, președinte al Televiziunii Române și manager al mai multor afaceri. Era recunoscut ca un împătimit de teatru.
A fost căsătorit cu Angelica Nicolau, director-executiv al editurii Nemira, cu care are doi copii, Ana-Maria si Radu.

Teatru

Dacă aș fi un înger, Ed. Unitext, 2000; conține piesele: Fantoma de la clasa întâi; Lume, lume, soro lume...; Ca zăpada și cei doi.
Lume, lume, soro lume… (Antologia pieselor prezentate în secțiunea «spectacole-lectură», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2000), Ed. Nemira & Co, 2000.
Ultimul Împărat, Ed. Polirom, 2001; conține piesele: Fotograful Majestății Sale (Ultimul împărat); Zi că-ți place!; Ultima haltă în Paradis.
Le revenant de la première classe. Après la censure. Nouvelles pièces roumaines des années 90, Ed. Unitext, 2000.
The Ghost from the First Class Waiting Room. After Censorship. New Romanian Plays of the 90s, Ed. Unitext, 2000.
The Photographer of His Majesty, Romanian Review, nr. 413-415/2003.
Le Photographe de Sa Majesté, Revue Roumaine.
Mai jos de Figueras, Ed. Nemira, 2006.

Piese puse în scenă

Ultima haltă în Paradis, montată pentru televiziune de Alexandru Tocilescu.
Legenda Ultimului Împărat, Teatrul Național din București, regia Alice Barb.
Uzina de plăceri S.A., Teatrul Nottara, regia Alexandru Berceanu.

Proză

Bronto, un dinozaur încă mic, Ed. Nemira, 1994.
Bronto, un dinozaur neastâmpărat, Ed. Nemira, 1995.
România feudelor târzii. Comediografii politice, Editura Nemira, 2012 ^[2]

Poezie

Crapă lemnul și ridică piatra, Ed. Nemira, 2001.

· 1961 - S-a nascut Jimmy Sommerville, vocalist si compozitor britanic (Bronski Beat, Communards).
* 1962: Stephen Chow (în chineză: 周星馳, Chow Sing-Chi; n. 22 iunie 1962) este un actor, regizor, scenarist și producător de film din Hong Kong.

Stephen Chow

* 1963: Randy Duane Couture (n. 22 iunie 1963) este un actor american, fost maestru în arte marțiale mixte, luptător de wrestling și lupte greco-romane. În timp ce a evoluat în Ultimate Fighting Championship (UFC), Couture a devenit de trei ori campion UFC la categoria supergrea, de două ori campion la categoria grea, o dată campion interimar UFC la categoria grea, și a câștigat 13 turnee UFC la categoria supergrea.^[2] Couture este primul dintre cei doi luptători care dețin 2 titluri de campion UFC în două divizii diferite (cel de-al doilea fiind B.J. Penn). Couture a participat într-un număr record de 15 lupte pentru titlu. El deține cele mai multe titluri UFC, 5 la număr. Ultima sa luptă, contra lui Lyoto Machida, a fost cea de-a 24-a sa luptă din UFC, acesta fiind al treilea cel mai mare număr de lupte din UFC (Tito Ortiz e primul cu 27, iar Matt Hughes e al doilea cu 25). Couture este cel de-al patrulea membru al ”UFC Hall of Fame”. El este unica persoană peste 40 de ani, care a câștigat lupte în campionatul UFC, realizând asta de patru ori.

De asemenea, Couture este unicul atlet din istoria UFC, care a câștigat un campionat după ce a fost inclus în UFC Hall of Fame, și totodată este cel mai în vârstă deținător al unui titlu din toate timpurile (în UFC și MMA).

Randy Couture
Couture la San Diego Comic-Con International, iulie 2010

* 1963: Krisztina Morvai^[1] (n. 22 iunie 1963, Budapesta, Ungaria) este avocat, activistă feministă și politician din Ungaria. A fost aleasă în Parlamentul European pe lista partidului de extremă dreaptă Jobbik/Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, în 2009. Deși nu este membră a Jobbik, Morvai a declarat că intenționează să candideze din partea acestui partid pentru funcția de președinte al Ungariei.

Morvai Krisztina

· 1964: Dan Brown (n. 22 iunie 1964 în Exeter, New Hampshire) este un autoramerican de thrillere detective de senzație, după ce a avut diverse ocupații (compozitor de cântece și profesor de limbă engleză, sau mai precis de simbologie). Brown este interesat de criptografie, chei și coduri, care sunt o temă recurentă în poveștile sale. Până în prezent, cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi.

Dan Brown

* 1964: Sorin Ducaru (n. 22 iunie 1964, Baia Mare) este un diplomat român care a activat ca reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) – New York (2000-2001), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) și reprezentant permanent al României la NATO (din 2006).În mai 2013 a fost confirmat, prin concurs, in funcția de asistent al secretarului general NATO și șef al Diviziei pentru Riscuri de Securitate Emergente din cadrul NATO.

Sorin Ducaru a fost angajat începând din anul 1993 în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând pe rând diverse funcții în cadrul echipei Direcției de Planificare Politică pe probleme de integrare Euro-Atlantică, consilier al ministrului, director al Cabinetului Ministrului, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și director al Direcției NATO și Probleme Strategice.

El a fost trimis apoi în Statele Unite ale Americii mai întâi pe post de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) de la New York (2000-2001) ^[2]^[3], apoi ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) ^[3]^[4]. Începând din septembrie 2006, Sorin Ducaru îndeplinește misiunea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă NATO.^[5]

În semn de recunoaștere a meritelor sale diplomatice, ambasadorului Ducaru i-au fost acordate următoarele distincții: Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) „pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”^[6], Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Ofițer (2007) „în semn de înaltă apreciere pentru activitatea remarcabilă desfășurată în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin care a asigurat reprezentarea cu succes a strategiilor de politică externă ale României” ^[7], Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler (2008) „în semn de apreciere deosebită pentru înaltul profesionalism, dăruirea și devotamentul dovedite pe timpul activităților de pregătire, organizare și desfășurare a Summitului NATO de la București” ^[8].

Sorin Ducaru vorbește limbile germană, engleză și franceză.

Ambasadorul Sorin Ducaru

* 1964: Emilian Galaicu-Păun (n. 22 iunie 1964, Cuhureștii de Sus, raionul Florești, Moldova) este un poet, prozator, eseist, traducător și editor român din Basarabia, editor-șef al editurii Cartier din Chișinău.

Emilian Galaicu-Păun vorbind despre romanul „Un american la Chișinău”. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, 1 iulie 2013.

Emilian Galaicu-Păun în 2002

A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1986) și și-a sustinut doctoratul la Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1989).

Este colaborator permanent la revista „Vatra” din Târgu Mureș și redactor-șef al Editura Cartier din Chișinău. Emilian Galaicu-Păun este coleg de generație cu Eugen Cioclea, Nicolea Popa, Vasile Gârneț, s.a. Poetul aparține generației optzeciste din Basarabia.

În martie 2014 a fost decorat cu Ordinul "Meritul Cultural" - în grad de Ofițer, Categoria F - "Promovarea culturii", de către președintele României Traian Băsescu.^[1] Primește în 2015 Premiul Național pentru Literatură, premiu pe care îl întoarce după ce Traian Vasilcău devine laureatul pe anul 2016. Poeziile sale îmbină armonios elementele biblice, deseori întâlnite în operele sale, cu problemele prin care trecea Basarabia în decursul procesului redobândirii demnității sale naționale. Poezii precum Ch-au (o odă adusă orașului Chișinău), Cel bătut îl duce pe cel nebătut, care sunt scrise într-un stil postmodernist, sunt pline de realitățile Basarabiei post-sovietice și de criticile aduse adepților moldovenismului.

1986 - Lumina proprie, Editura Literatura Artistică, Chișinău
1989 - Abece-Dor, Editura Literatura Artistică, Chișinău
1991 - Levitații deasupra hăului, Editura Hyperion, Chișinău
1994 - Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, Editura Dacia, Cluj-Napoca
1996 - Gesturi. Trilogia nimicului, Editura Cartier, Chișinău
1999 - Yin Time, Editura Vinea, București
1999 - Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, Editura Cartier, Chișinău
2002 - Gestuar, Editura Axa, Botoșani
2009 - Arme grăitoare, Editura Cartier, Chișinău
2011 - Țesut viu. 10 x 10, roman, Editura Cartier, Chisinău
2012 - "A-Z.best", poeme, Editura ARC, Chisinău

* 1965: Vlad Alexandrescu (n. 22 iunie 1965, București, Republica Populară Română) este un istoric al ideilor, profesor și politician român, fost ambasador al României în Luxemburg, și ministru al Culturii în guvernul Dacian Cioloș în perioada 2015–2016.^[1] La alegerile din 2016 a obținut un mandat de senator de București din partea USR

Vlad Alexandrescu

Date personale
Născut	22 iunie 1965 (54 de ani)^[1] București, Republica Populară Română
Părinți	Petre Alexandrescu Maria Alexandrescu Vianu
Cetățenie	România
Ocupație	istoric filozof filolog[*]
Senator al României
Deținător actual
Funcție asumată 20 decembrie 2016
Circumscripția	București
Ministru al culturii
În funcție 17 noiembrie 2015 – 3 mai 2016
Precedat de	Ioan Vulpescu
Succedat de	Corina Șuteu
Ambasador al României în Luxemburg
În funcție martie 2006 – august 2011

Premii	premiul Pierre-Georges-Castex[*] (2013)
Partid politic	USR
Alma mater	Universitatea din București Școala Superioară de Înalte Studii în Științe Sociale Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Modifică date / text

· 1965 - S-a nascut Tommy Cunningham, baterist britanic (Wet Wet Wet).
* 1965: Ľubomír Moravčík (n. 22 iunie 1965) este un fost fotbalist slovac.

· 1966: Alexandru Solomon, regizor român

* 1967: Leonard Azamfirei (n. 22 iunie 1967, Botoșani, România) este un medic român și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Leonard Azamfirei a fost ales în 2012 în funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Chiar dacă prevederile legale referitoare la desfășurarea educației în limba maternă au fost implementate încă în 2011 la celelalte două universități multiculturale (Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Arte din Târgu Mureș)^[2], la Târgu Mureș lasă de dorit încă acest lucru.^[3] ^[4]

Leonard Azamfirei a fost criticat de mai multe ori în presa locală pentru declarațiile sale controversate despre comunitatea maghiară, respectiv rolul limbii maghiare în societatea din România. La o conferință de presă din 10 decembrie 2013 a declarat că locul limbii maghiare se limitează la biblioteci, teatre, dar nicidecum la profesia medicală.^[5]

Într-un document adresat AMPMFR, CNCD susține că afirmațiile rectorului UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, cu privire la învățământul în limba maghiară din universitatea UMF, cât și un discurs referitor la autonomie se încadrează în limitele libertății de exprimare și nu pot fi sancționate.^[

* 1971: Ioana Mureșan (n. 22 iunie 1971) este o fostă jucătoare română de volei, retrasă din activitate. Ea a făcut parte din echipa națională de volei feminin a României.

A participat la Campionatul Mondial Feminin de Volei FIVB din 1994, în Brazilia.^[1] La nivel de club a jucat la Petrodava Piatra Neamț.

· 1972: Emanuele Filiberto, Prinț de Veneția și Piemont
* 1973: Anatolie Zagorodnîi (n. 22 iunie 1973, Putinești, raionul Florești) este un politician și jurist moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2005, ales pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
* 1976: Cătălin Paul Ciubotaru (n. 22 iunie 1976, Tulcea), cunoscut sub numele de scenă Rafael, este un muzician român (compozitor, solist vocal, chitarist, textier). Este cunoscut atât pentru activitatea sa solo, cât și ca solistul vocal al formației Iris din perioada 2013–2015.

Coperta albumului Singuri împreună (2001)

· 1978- S-a nascut Iulia Mocanu, soprana.
* 1978: Adriana-Diana Tușa este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2008-2012 din partea PNL Brăila și în mandatul 2012-2016 din partea USL București.

Pe 27 mai 2013, Diana Tușa a fost exclusă din PNL.^[1], revenind însă în partid

* 1978: José Luis „Pirri” Abajo (n. 22 iunie 1978, Madrid) este un scrimerolimpic spaniol specializat pe spadă.
* 1980: Stephanie Jacobsen (n. 22 iunie 1980, Hong Kong) este o actrițăaustraliană.

Stephanie Jacobsen

* 1982: George Papagheorghe (n. 22 iunie 1982, în Constanța) a.k.a. Jorgeeste un cântăreț român, dansator și prezentator de televiziune. A fost prezentator al showului România dansează, difuzat din 17 martie 2013 pe Antena 1.

Jorge s-a făcut remarcat în anul 2003 în urma emisiunii concurs Popstars, difuzată de Pro TV, la vremea respectivă, în anul 2002, fiind membru al trupei Cocktail, alături de Mihai Dăscălescu, Sandrina Agape, Raluca Coman, și Teodora Vasu ,moment în care a și debutat. Trupa s-a destrămat la finele anului 2005.^[3]

Acesta a participat și la Dansez pentru tine în sezonul 10, nereușind însă să ajungă în finală.

* 1983: Robert Săceanu (n. 22 iunie 1983 în Corabia, județul Olt) este un fotbalist român care joacă pentru Universitatea Craiova pe postul de mijlocaș dreapta.

* 1983: Nuno Viveiros (n. 22 iunie, 1983) este un fotbalist portughez care evoluează pentru clubul de fotbal União Madeira pe postul de mijlocaș central.

· 1984: Osvaldo Miranda, fotbalist argentinian
* 1986: Toshihiro Aoyama (n. 22 iunie 1986) este un fotbalist japonez.
* 1987: Naoyuki Fujita (n. 22 iunie 1987) este un fotbalist japonez.
* 1987: Lee Min Ho (născut la 22 iunie 1987) este un actor sud-coreean, care este cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale în Boys Over Flowers(2009), ca Gu Jun-pyo, liderul unui grup de studenți cunoscut sub numele de F4,drama de acțiune City Hunter (2011) ,Faith (2012) si The Heirs ( 2013). Cel mai nou serial al sau este Gangnam Blues: Gangnam 1970 si apare pe micile ecrane in 2015 .

Lee Min Ho

* 1988: Roxana Bârcă (n. 22 iunie 1988, București)^[1] este o alergătoare pe distanțe lungi din România. Și-a reprezentat țara natală la proba de 5000 de metri la Campionatul European de Atletism 2010. De asemenea a participat și la proba de 3000 de metri de la Campionatul European de Atletism în sală 2011, unde a terminat pe locul 10. A terminat pe locul 3 la Campionatul Mondial Universitar de Cros în 2012 și a făcut parte din echipa României, care a câștigat medalia de argint alături de Ancuța Bobocel.
* 1989: Aneta Udriștioiu (născută Pîrvuț, pe 22 iunie 1989, în Drobeta-Turnu Severin)^[2] este o handbalistă din România legitimată la CSM București.^[3]Udriștioiu evoluează pe posturile de extremă dreapta și intermediar dreapta și, începând din 2012, ea face parte și din lotul lărgit al echipei naționale a României.^[4]

Aneta Pîrvuț a jucat mai multe sezoane la echipa HCM Baia Mare. În vara anului 2014, ea a fost împrumutată la SCM Craiova.^[5]

Ea a fost, din 2004, componentă a echipelor naționale de junioare și tineret, pentru care a înscris 83 de goluri în 47 de meciuri.^[6]

Pe data de 2 iunie 2015, Aneta Pîrvuț s-a măritat cu Răzvan Udriștioiu, logodnicul ei, tot handbalist.

În vara anului 2016 s-a antrenat la CSM Ploiești, de unde, ca urmare a problemelor financiare ale echipei prahovene, s-a întors la HC Dunărea Brăila fără să fi jucat într-un meci oficial.

* 1990: Kirilo Valentinovici Petrov (ucraineană: Кирилo Валентинович Петров) (n. 22 iunie 1990, Kiev, Uniunea Sovietică) este un fotbalist ucrainean aflat sub contract cu FC Krivbas Krivoi Rog.
* 1992: Erika Kirpu (n. 21 iunie 1992, Moscova, Russia) este o scrimerăestoniană specializată pe spadă. A fost vicecampioană europeană pe echipe în 2013. În 2014 a luat o medalie de bronz la individual și medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial de la Kazan.
* 1992: Olena Vitaliievna Kravațka (în ucraineană Олена Віталіївна Кравацька; n. 22 iunie 1992, Cernăuți) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie. Cu echipa Ucrainei a fost laureată cu argint la Campionatul Mondial din 2015 și la Jocurile Olimpice din 2016.
* 1993: Loris Karius (n. 22 iunie 1993) este un fotbalist profesionist german care joacă ca portar pentru Beșiktaș JK fiind împrumutat de la Liverpool FC.

Decese

· 1017: Leon Passianos, general bizantin

· 1276: A murit Papa Inocentiu al V- lea (Pierre de Tarentaise; n. 1225). Papa Inocenţiu al V- lea a fost autorul mai multor lucrari de filozofie, teologie, şi drept canonic, inclusiv comentarii cu privire la Epistolele Pauline. A incercat sa discute reunirea cu Biserica Ortodoxa Răsăriteană.

· 1425: A murit Lucrezia Tornabuoni, nobilă italiană, mama lui Lorenzo de’ Medici (d. 1482) . Lucrezia Tornabuoni (22 iunie 1425 – 28 martie 1482) a fost fiica lui Francesco di Simone Tornabuoni și a soției sale, Nanna di Niccolo di Luigi Guicciardini. În anul 1444, Lucrezia s-a căsătorit cu Piero di Cosimo de’ Medici, fiul lui Cosimo de’ Medici, un bancher bogat din Florența. Familia Tornabuoni trăia în exil iar Cosmio i-a ajutat să se reîntoarcă în Florența.

· 1429: Al-Kashi, astronom și matematician persan (n. 1380)

· 1691: Suleiman al II-lea, sultan al Imperiului Otoman (n. 1642)
* 1857: Infanta Dona Ana de Jesus Maria a Portugaliei (Ana de Jesus Maria Luís Gonzaga Joaquina Micaela Rafaela Francisca Xavier de Paula de Bragança e Bourbon; 23 octombrie 1806 – 22 iunie 1857) a fost infantă portugheză și fiica cea mică a regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a reginei Carlota Joaquina de Borbón.

Portret al Infantei Ana de Jesus Maria de Braganza; Nicolas Antoine Taunay.

La 5 decembrie 1827, ea s-a căsătorit cu Dom Nuno José Severo de Mendonça Rolim de Moura Barreto, atunci marchiz de Loulé și Conte de Vale de Reis, viitor Duce de Loulé. Ulterior, el a fost de mai multe ori prim-ministru al Portugaliei. Nunta a fost sărbătorită printr-o ceremonie privată la capela reegală de la Palatul Ajuda și a fost un scandal al momentului. Deși Loulé era nobil și descendent îndepărtat al dinastiei regale a Portugaliei, Dona Ana de Isus a fost prima Infantă a Portugaliei încă din Evul Mediu care s-a căsătorit cu un bărbat care nu era de rang regal.

Motivele pentru căsătorie au fost, probabil, nu politice, având în vedere că primul copil al cuplului s-a născut la 27 decembrie 1827, la douăzeci și două de zile după ceremonie. Căsătoria nu a fost aprobată de către tatăl Donei Ana, regele Ioan al VI-lea, înainte de moartea lui (la acel moment legea portugheză prevedea ca doar la căsătoria moștenitorului prezumtiv era necesar consimțământul suveranului). Nici unul dintre frații ei nu au fost prezenți în țară la data nunții.

Căsătoria nu a fost o fugă, familia regală era conștientă de intenția cuplu de a se căsători și mama Donei Ana mai degraba a facilitat decât a căutat să împiedice căsătoria înainte ca fiica ei să nască.

Odată cu restaurarea absolutismului în Portugalia în 1831, cuplul a fost exilat și au început o călătorie extinsă prin Europa. Ei au avut mai mulți copii născuți în străinătate. Căsătoria s-a încheiat cu o separare de facto în 1835. Infanta a murit înainte ca soțul ei să fie numit duce.

Infanta Ana de Jesus
Marchiză de Loulé

· 1874: Howard Staunton, jucător englez de șah (n. 1810)

· 1892: Pierre Ossian Bonnet, matematician și academician francez (n. 1819)
* 1908: Tudor cavaler de Flondor, în germană Theodor Ritter von Flondor (n. 10 iulie 1862, Storojineț, Imperiul Austriac – d. 22 iunie 1908, Steglitz-Zehlendorf, Germania)^[1] a fost un compozitor, dar și politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar.

· 1912- A murit marele dramaturg si prozator Ion Luca Caragiale

· 1913: Ștefan Octavian Iosif, poet român (n. 1875)

· 1922: Take Ionescu, politician român (n. 1858). Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploieşti – d. 22 iunie 1922, Roma) a fost un om politic, avocat şi ziarist român, care a deţinut funcţia de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. De-a lungul vieţii a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan, Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viaţa politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu.

· 1948- A murit Horia Bottea, poet si prozator

· 1961: Maria de România, Regina Iugoslaviei, fiica regelui Ferdinand al României și soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (n. 1900). Regina Maria a Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen; n. 6 ianuarie 1900, Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra) cunoscută și ca Regina Marija a fost soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei. S-a născut în familia regală a României, dobândind prin naștere titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen. Mama sa era Maria de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria, iar tatăl Mariei era principele moștenitor Ferdinand al României. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa.

· 1963: Maria Tănase, interpretă româncă de muzică populară (n. 1913). Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București) a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră (de Nicolae Iorga) și Regina cântecului românesc.

· 1965: David O. Selznick, producător american de film (n. 1902)

· 1969: Judy Garland, actriță americană (n. 1922)

· 1974: Ion Conea (n. 15 ianuarie 1902, Coteana, județul Olt, d. 22 iunie 1974, București) a fost un geograf și geopolitician român, doctor-docent, reputat specialist în geografie istorică și toponimie geografică. A condus activitatea de cercetare monografică a satului Clopotiva (județul Hunedoara), monografie care a fost tipărită integral în 1940 (cu titlul Clopotiva, un sat din Hațeg – Monografie sociologică). A colaborat la revista Geopolitică și geoistorie.

* 1979: Louis Alexandre Chiron, (n. 3 august 1899 - d. 22 iunie 1979), a fost un pilot de curse auto, originar din Monaco.

· 1987: Fred Astaire (n. 10 mai 1899, Omaha, Nebraska – d. 22 iunie 1987, Los Angeles, California), după numele lui de botez Frederick Austerlitz, a fost un actor, dansator și cântăreț american.

Primul film în care a dansat a fost Dancing Lady (1933). La un an, a fost distribuit în producția muzicală RKO, Flying Down to Rio. A întâlnit-o în film pe dansatoarea Ginger Rogers. Cei doi au realizat un număr de dans, numit "The Carioca". Flying Down to Rio a fost un mare succes, salvând compania de producție de la faliment. Fanii filmului au vrut să-i vadă dansând iar pe cei doi, iar RKO a realizat în 1934 The Gay Divorcee, bazat pe unul din succesele din trecut ale lui Astaire pe Broadway. Au mai urmat Night and Day și laureatul Oscar The Continental. Astaire și Rogers erau buni prieteni, dar fiecare dorea să fie apreciat individual. După 6 filme făcute împreună, Astaire are șansa de a juca singur în Damsel in Distress (1937), ce a fost un eșec, cei de la RKO refăcând cuplul Astaire-Rogers în Carefree (1938).

După The Story of Vernon și Irene Castle (1939), Astaire decide să joace iar singur, iar după câteva eșecuri, o întâlnește pe cea despre care a spus mai târziu că a fost partenera sa favorită : Rita Hayworth, cu care apare în You'll Never Get Rich (1942) și You Were Never Lovelier (1946). A mai avut și alte partenere, printre care Audrey Hepburn (Funny Face - 1957), Lucille Bremer, Judy Garland, Betty Hutton, Jane Powell, Cyd Charisse și Barrie Chase, dar cu nici una nu a mai înregistrat succesele pe care le-a avut cu Ginger Rogers. Cei doi mai joacă împreună în 1949în The Barkeleys of Broadway, arătând câtă nevoie au unul de celălalt.

După ce câștigă câteva premii Emmy în anii 1950 - 1960, Astaire pune dansul pe locul doi, încercând să se concentreze mai mult pe cariera de actor. A avut roluri în multe filme, printre care : On the Beach (1959) și The Towering Inferno (1974), pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar. În 1981, la aproape 10 ani de când nu a mai dansat în public, Astaire a primit un premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film. A încetat din viață în anul 1987 ca urmare a unei pneumonii.

Filme, muzicaluri:

Dancing Lady { Joan Crawford } (1933)
Flying Down to Rio* (1933)
The Gay Divorcee* (1934)
Roberta* (1935)
Top Hat* (1935)
Follow the Fleet* (1936)
Swing Time* (1936)
Shall We Dance* (1937)
A Damsel in Distress { Burns & Allen, Joan Fontaine (1 number)} (1937)
Carefree* (1938)
The Story of Vernon and Irene Castle* (1939)
Broadway Melody of 1940 { Eleanor Powell } (1940)
Second Chorus { Paulette Goddard (1 număr)} (1940)
You'll Never Get Rich** (1941)
Holiday Inn*** (1942)
You Were Never Lovelier** (1942)
The Sky's the Limit { Joan Leslie } (1943)
Yolanda and the Thief { Lucille Bremer } (1945)
Ziegfeld Follies (1946)
Blue Skies*** (1946)
Easter Parade { Judy Garland } (1948)
The Barkleys of Broadway* (1949)
Three Little Words**** (1950)
Let's Dance { Betty Hutton } (1950)
Royal Wedding { Jane Powell } (1951)
The Belle of New York**** (1952)
The Band Wagon***** (1953)
Daddy Long Legs { Leslie Caron } (1955)
Funny Face { Audrey Hepburn } (1957)
Silk Stockings***** (1957)
Finian's Rainbow (1968)
Santa Claus Is Comin' to Town (1970)
That's Entertainment! (1974)
That's Entertainment, Part II (1976) (narator și interpret)

Interpretate cu *Ginger Rogers (10), **Rita Hayworth (2), ***Bing Crosby (2), ****Vera-Ellen (2), *****Cyd Charisse (2)

Fred Astaire

· 1990: Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (n. 1908)

· 1993: A murit Pat Nixon, sotia fostului presedinte al Statelor Unite Richard Nixon; (n. 1912).
* 1995: Yves Marie-Joseph Congar (n. 8 aprilie 1904 Sedan, Ardennes, Franța- d. 22 iunie 1995, Paris, Franța) a fost un călugăr dominican, unul dintre cei mai influenți teologi catolici din secolul al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale de ecleziologie și de ecumenism. Mai întâi expus bănuielilor, apoi sancțiunilor autorităților bisericești, după aceea a fost reabilitat, numit expert la Conciliul Vatican II (1962-1965) și ridicat la cardinalat de către papa Ioan Paul al II-lea, în 1994.
Născut la 8 aprilie 1904, la Sedan, în departamentul Ardennes, a trăit Primul Război Mondial, umplând cinci caiete cu notițe și desene care oferă o trecere în revistă unică a istoriei războiului din punctul de vedere a unui copil (acest jurnal de război a fost publicat în 2001 ^[3]). A intrat la seminarul mic din Reims apoi, în 1921 la Séminaire des Carmes la Institutul Catolic din Paris, unde a întâlnit filosofia tomistă mulțumită operelor lui Jacques Maritain și ale lui Réginald Garrigou-Lagrange.

Yves Congar

· 2001: Arturo Maly, actor argentinian.
* 2001: Luis Antonio Carniglia (4 octombrie 1917 în Olivos – 22 iunie 2001 în Buenos Aires) a fost un fotbalist și antrenor argentinian. El a jucat ca atacant la Boca Juniors în anii 1930, dar e mai mult cunoscut pentru perioada de antrenorat de la Real Madrid prin anii 1950.

· 2008: George Denis Patrick Carlin (n. 12 mai 1937 – d. 22 iunie 2008) a fost un actor de comedie și scriitor american, care a câștigat cinci premii Grammy pentru albumele sale de comedie.^[10]

Tema sa favorită a constituit-o critica adusă societății, clasei politice, religiei, limbii engleze și altor subiecte considerate tabu. Spirit controversat, nu a ezitat să utilizeze în exprimare cuvinte obscene, stârnind adesea indignarea publicului și ajungând chiar în fața instanței, care îi impune evitarea expresiilor indecente.

În 2004, canalul Comedy Central îl plasează pe locul al doilea în rândul actorilor de stand-up comedy, devansându-l pe Lenny Bruce și fiind condus doar de Richard Pryor.^[11]

În 2008 i se decernează Premiul Mark Twain pentru Umor American("Mark Twain Prize for American Humor"). De asemenea, succesul său este încununat cu o stea pe celebra Hollywood Walk of Fame.

Carlin s-a născut la Manhattan,^[12] ca al doilea fiu al secretarei Mary Beary și al lui Patrick Carlin, director de reclame al publicației New York Sun. Familia sa era de origine irlandeză iar Carlin primește o educație romano-catolică. A fost crescut numai de mamă, deoarece aceasta și-a părăsit soțul pe când micul George avea numai două luni.

Carlin urmează școala Corpus Christi din cadrul bisericii catolice cu același nume aflată în cartierul Morningside Heights în care locuia. După trei semestre parcurse la Cardinal Hayes High School, Carlin intră la Bishop Dubois High School din Harlem. În toată această perioadă școlară, Carlin are o relație tensionată cu mama sa, adesea plecând de acasă.

Se înrolează în cadrul United States Air Force, unde se pregătește ca tehnician radar, fiind înregimentat la baza aeriană Barksdale Air Force Base din Bossier City, Louisiana. În această perioadă, activează și ca DJ la postul de radio KJOEsituat în Shreveport. Din cauza calificativelor negative primite, în iulie 1957 va fi exclus din serviciul militar.

George Carlin

· 2008 - Scriitorul elveţian de limbă germană Gerhard Meier a decedat (n. 20 iunie 1917) ("Tărâmul vânturilor")

· 2015: James Horner, compozitor american de muzică de film (n. 1953)

Sărbatori

În calendarul ortodox: +) Sf Ier Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești; Sf Sfințit Mc Eusebiu, episcopul Samosatei; Sâmbăta morților - Moșii de vară

RELIGIE ORTODOXĂ 22 Iunie

Sf Ier Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești; Sf Sfințit Mc Eusebiu, episcopul Samosatei

Sf Ier Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești

Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul a fost mitropolit al Tarii Romanesti intre anii 1823-1834. Intreaga viata si lucrare a Sfantului Grigorie Dascalul in slujba Bisericii a fost un exemplu de sfintenie si de iubire jertfelnica pentru pastoritii sai de sprijinul sau material beneficiind numerosi saraci, vaduve, orfani oferind hrana, adapost si carti de invatatura. La moartea Sfantului Grigorie Dascalul au ramas o multime de carti pregatite spre a fi oferite in dar scolarilor. Pentru viata, activitatea si stradania sa duhovniceasca, Sfantul Ierarh Grigorie a ramas in istoria Bisericii si a poporului roman drept cel mai de seama intaistatator al scaunului mitropoliei Tarii Romanesti din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de "Dascalul".

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul s-a născut în Bucureşti, în anul 1765. Ajungând ucenic al Sfântului Paisie Velicikovski, la Mănăstirea Neamţ, a primit haina călugăriei. A mers apoi în Muntele Athos, unde şi-a desăvârşit darul tălmăcirii Sfinţilor Părinţi. După întoarcerea la Mănăstirea Neamţ, şi-a continuat tălmăcirea cărţilor, iar mai apoi s-a aşezat la Mănăstirea Căldăruşani. Pentru smerenia şi înţelepciunea sa, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica l-a ridicat în scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti în 1823. Ca arhipăstor a aşezat vlădici la Argeş, Râmnic şi Buzău, a zidit noi biserici, a rânduit şi gospodărit bunurile mitropoliei, a restaurat Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, a tradus şi tipărit în limba română Vieţile Sfinţilor, a întemeiat noi şcoli, s-a îngrijit de săraci, fiind o pildă de sfinţenie şi de iubire jertfelnică. Păstorirea sa a fost întreruptă de administraţia rusă, fiind exilat timp de peste patru ani (1829-1833) la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani. A plecat la Domnul în anul 1834. Sfintele sale moaște se află la Mănăstirea Căldărușani.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul in sesiunea de lucru din octombrie 2005 cu ziua de sarbatorire la 22 iunie, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei.

În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor (+ 380).

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atâta vitejie a sufletului, şi atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoşa şi îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfârşitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său şi întâiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Moșii de vară

În fiecare an BOR, cu o zi înainte de Rusalii comemorează Moșii de vară.

În această zi, în Biserica Ortodoxă sunt oficiate Sfinte Liturghii și slujbe de pomenire a celor care au trecut la cele veșnice. Astfel, sunt amintiți părinții, moșii și strămoșii noștri adormiți, se rostesc rugăciuni și cântări pentru ca aceștia să se bucure de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.

Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Rusaliilor

Pe vremuri, se credea că sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până în zilele noastre.

Unul dintre cele mai importante obiceiuri ale acestei zile este datul de pomană. Încă de dimineață, credincioșii merg la slujbă pentru a asculta Sfânta Liturghie și pentru a participa la parastasul pentru pomenirea celor adormiți.

În zonele rurale, oamenii trebuie să împartă săracilor și străinilor, în niciun caz rudelor sau persoanelor din familie.

Ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp cu flori de tei și frunze de nuc, iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfășoară ceremonialul de pomenire. Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depind de bogăția ofrandelor (pomenilor) și de respectarea ritualului. (sursa: aici)

În acestă sâmbătă, nu este bine să mergi seara la fântână sau să treci printr-o răscruce de drumuri, într-o zonă singuratică, pentru că pe acolo trec duhurile rele. Mai mult, pentru a nu avea nici un fel de probleme este bine să dormi în propria locuinţă.

Acum, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, spune tradiţia.

Ce se dă de pomană?

De obicei, pomana constă în împărțirea de alimente preferate de răposat. Alimentele sunt puse în vase (cană, farfurie, strachină sau pahar) și cu tacâm. De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. Pomana trebuie să fie caldă, deoarece se zice că mirosul bucatelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică. În anumite zone ale țării aceasta regăsindu-se și sub denumirea de aburel.

La biserică, creștinii merg cu colivă, colaci, vin și cireșe pentru binecuvântare.

Gospodinele care cinstesc an de an, suita celor trei sărbători : Moşii de cireşe, Rusaliile şi Sărbătoarea Sfintei Treimi vor fi mai sănătoase, sufleteşte şi trupeşte, în comparaţie cu suratele lor care nu împlinesc datinile strămoşeşti.

Se mai obișnuiește să se dea de pomană ceapă verde şi usturoi, pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat gospodarii.

Rugăciune puternică în Sâmbăta Morților

„Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în Rai. Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu.

Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fața Ta. Așa, Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-au văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.

Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposati, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință. Nu încetați a vă ruga, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătoșii să câștige iertare, săracii ajutorul, întristații mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire, și toți împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin!”

POEZII 22 Iunie

Şt O Iosif

Biografie Iosif Stefan Octavian

Stefan Octavian Iosif (11 septembrie 1875, Brasov - 22 iunie 1913, Bucuresti), poet si un bun traducator. Studiile liceale le-a efectuat la Brasov si Sibiu, iar in "Epoca" isi construieste reputatia prin volumele: "Patriarhale" (1901), "Romante din Heine" (1901), "Poezii" (1902), "Din zile mari" (1905), "Credinte" (1905).

Din initiativa lui Emil Garleanu, St. O. Iosif si Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din Bucuresti s-au intrunit intr-o prima consfatuire de lucru in ziua de 13 martie 1908, alcatuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei societati a scriitorilor romani.

St. O. Iosif si D. Anghel se cunosc la Paris, in 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totusi cateva trasaturi care ii uneau: amandoi erau poeti, nutrind o mare sete de instruire si afirmare literara si amandoi erau - structural vorbind - niste visatori si niste romantici.

Desi psihologic se deosebeau, in plan mai larg se intalneau si se "completau" in chip fericit: pe cand interiorizatul St. O. Iosif se simtea atras de exuberantul Anghel, acesta din urma afla in persoana delicatului Iosif un fel de "reper" literar si temperamental, de care avea nevoie.

Fiind si apropiati ca varsta (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au imprietenit. O relatie benefica si pentru literele romanesti. Si-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au inceput sa publice lucrari originale si numeroase traduceri din literatura franceza, ajungand in cele din urma sa semneze impreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum aparut in 1908 si comentat de critica si istoria literara, atat la aparitie, cat si mai tarziu. Din pacate au iubit aceeasi femeie, pe Natalia Negru care se casatoreste intai cu Iosif, dar divorteaza pentru a se recasatori cu Anghel.

St. O. Iosif se va sinucide din cauza infidelitatii ei.

Mi-e dor de-un vis

Mi-e dor de-un vis asa curat
Si alb ca albul de hermina,
Sa rad ca florile-n lumina,
Sa uit ca ros e de vermina
Copacul vie ii scuturat…
Mi-e dor de tine, cea de ieri,
Si iar visez ca sunt cu tine…
Si-atat de bine si senin e
Cand visul vine sa m-aline
Cu dulci si line mangaieri!…
Visez ca zambetu-ti divin
In cale iarasi lumineaza-mi,
Ca iar la pieptu-mi vii sa-ti razami
Capsorul scump, si-adormi in paza-mi
Ca-n vremile ce nu mai vin…
Visez… dar visurile pier
Curand, ca flori de bruma-atinse,
Iar visul meu din urma stins e…
Cu brate-ntinse-n gol si-nvinse,
Drag vis de ieri, in van te cer!
Si fara tine, viata mi-i
Desarta ca un tarm de mare,
Pe care eu te chem din zare
Si caut dus de se nazare
Vreun semn pe apele pustii…

Te chem si zi, si noapte, dar
Tu nu-mi auzi in veci chemarea…
Si nu-i mai fioroasa marea
In zbuciumarea ei ca marea
Mea jale, chinul meu amar!

Pribeagul

E noapte; la micuta casa .
Fereastra licare-n lumina...
Vezi fete vesele la masa:
Ei povestesc glumind si-nchina.

Tu, singur, te strecori prin ceata
Si-arunci privirea cu sfiala:
Te-apuca dor de-o alta viata,
De liniste patriarhala...

In vis, te-apropii de fereastra,
Si numa-n vis le tulburi pragul:
"Primiti, primiti la vatra voastra
Sa hodineasca si pribeagul..."

Primăverii

O, tu, cea mai frumoasa dintre zane,
Cu tot alaiul tau de bucurii,
Toti te-asteptam cu-atata dor sa vii:
Dar nimeni, nimeni mai cu dor ca mine!
Si ce-mi aduci tu, care pe campii
Pui flori, si cerului dai zari senine,
Si cantec lucitor, si unde line
Izvorului, ce daruri tu-mi imbii?
Ce vis cerca-va de isnov s-alinte
Un suflet amagit de-atatea ori?
O, dac-as sti ca visul iarasi minte!…
Atuncea poate-as ramanea cuminte
Si m-as uita cu ochi nepasatori
La iarba care creste pe morminte…

Horia Bottea

Biografie Horia Bottea
Horia Bottea (n. 3 martie 1891, d. 22 iunie 1948) a fost un poet şi prozator român. În paginile sale de proză are o atitudine apropiată de avangardă (pentru care a fost inclus în cartea lui Dan Gulea "Evoluţia avangardei româneşti"), dar în versuri este un modernist moderat adeseori tributar lui Arghezi (de altfel, volumul "Game" este dedicat chiar lui Arghezi).

Opere

* Game, 193?
* Game şi pendulări, Colecţia Restituiri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983

Insula

Insula să mă lase guşterilor, când plouă,
Câinelui din bezna grădinei lui Assan,
Botului întins, în ţară nouă,
De malul blând şi dulce dunărean.
Smochinului cu rodul de soare copt şi cald,
Valurilor, în cute şi în fald,
Culcate noaptea 'n vaduri sub lună,
Cum se cuvine, albastră şi lină şi bună.
Vaporulu ivit, fir alb pe ţărm sârbesc,
Cum paşii lui Iisus, tot aici se ivesc,
Sub capacul boltei arse
Sprijinite de pilaştrii.
Să mă lase zărei largi, întoarse,
Orientului trântit printre aştrii,
Arome, filtre, văluri, narghilele şi cânt.
Strecoare-i jalei mele, în jar de rugini roase,
Viul argint al şopârlei mici pe pământ.

TEATRU/FILM

În regia Vlad Mugur

Biografie Vlad Mugur

Vlad Mugur (n. 22 iunie 1927, București - d. 22 iulie 2001, München) a fost un regizor român de teatru.

A absolvit Institutul de Teatru din București (clasa regie) ca șef de promoție în 1949, dar începuse să regizeze piese de teatru cu doi ani înainte, în 1947.^[1]

În 1965 a devenit directorul Teatrului Național din Cluj.^[2] A rămas la Clujpână în 1971, când s-a decis să emigreze în Italia, deoarece îi displăcea atmosfera de lucru creată pentru oamenii de artă de către Tezele din iulie - atacul politico-ideologic lansat la adresa intelectualilor nonconformiști - inițiate de Nicolae Ceaușescu. Ulterior s-a mutat în Republica Federală Germania.

În România a regizat la teatrele din București, Craiova, Cluj, Târgu Mureș, Galați, Turda.

În Germania a regizat piese de teatru la München, Konstanz, Hanover, Esslingen, Münster etc.^[3]

A montat piese de William Shakespeare, Carlo Goldoni, Luigi Pirandello, Konstantin Simonov, Anton Cehov, Vsevolod Vishnevski, Peter Handke, Walter Jens, Alexei Arbuzov, Albert Camus, Radu Cosașu, Alexandru Andrițoiu etc.

A fost căsătorit cu actrița Magda Stief. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Premiul Vlad Mugur - decernat de către Teatrul Maghiar de Stat din Cluj - este denumit astfel în memoria sa.

Premii și distincții

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[4]

· Premiul UNITER pentru întreaga sa activitate (1999).

· Premiul UNITER pentru spectacolul Slugă la doi stăpâni (2000).^[5]

· Personalitatea teatrală a anului 2000, decernat de Fundația Tofan.^[5]

Sluga la doi stapani (Povesti vinil audio):

În regia Alexandru Solomon

Biografie Alexandru Solomon

Alexandru Solomon a absolvit Facultatea de Film din Bucuresti, in 1991. A debutat ca operator la filmul Priveste inainte cu manie (regia Nicolae Margineanu) pentru care a fost premiat la International Camera Festival. In paralel cu activitatea de director de imagine la filme de fictiune ("In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura", regia Sinisa Dragin, "Examen", regia Titus Muntean), Alexandru Solomon a scris si regizat, incepand din 1993, mai multe filme documentare. Realizate ca productii independente, documentarele lui au fost premiate in tara si strainatate. Franzela exilului, despre Caragiale la Berlin, a obtinut Premiul Special al Juriului, UCIN 2003. Atat Omul cu o mie de ochi - un film despre viata si fotografiile lui Iosif Berman, cat si Viata de caine - o radiografie a Bucurestiului ca sat fara caini si oras cu caini - au fost desemnate drept Cele mai bune documentare la Festivalul DaKINO in 2001, respectiv 1998. Marele jaf comunist este prima sa coproductie internationala. Cel mai recent documentar al sau este Kapitalism - reteta noastra secreta.

Filme cu Alexandru Solomon

Vezi filme

· Cinemaguerilla (2009) - el insusi

Filme regizate de Alexandru Solomon

· Ouăle lui Tarzan (2017) Trailer

· România: Patru patrii (2016)

· Kapitalism - Rețeta noastră secretă (2010) Trailer

· Apocalipsa dupa soferi / Apocalipsa după șoferi (2008) Trailer

· Cold Waves - Război pe calea undelor / Război pe calea undelor (2007) Trailer

· Clara B. / Clara B (2006)

· Marele jaf comunist (2004) Trailer

· Franzela exilului (2002)

· Omul cu o mie de ochi (2001)

· Viata de caine / Viata de câine (1998)

· Paznic de cetate / (1997)

· Cronica de la Zurich (1996)

· Via Regis (1996)

· Duo pentru Paoloncel si Petronom (1994)

· 2 X 5 / (1993)

· Earthcake / (1993)

· Strigat in timpan (1993)

Filmografie - coproducator

· Distanţa dintre mine şi mine (2018)

· Oceanul mare (2009)

Filmografie - scenarist

· Ouăle lui Tarzan (2017) Trailer

· România: Patru patrii (2016)

· Marele jaf comunist (2004) Trailer

· Franzela exilului (2002)

· Omul cu o mie de ochi (2001)

· Duo pentru Paoloncel si Petronom (1994)

Filmografie - producător

· România: Patru patrii (2016)

· Pașaport de Germania (2014) Trailer

· Aici... adică acolo (2012) Trailer

· Dacia, dragostea mea (2009) Trailer

GÂNDURI PESTE TIMP

Erich Maria Remarque
Remarque în 1929
Născut	Erich Paul Observație 22 iunie 1898 Osnabrück , Regatul Prusiei , Imperiul German
Decedat	25 septembrie 1970 (în vârstă de 72 de ani) Locarno , Elveția
Ocupaţie	Romancier
Cetățenie	Germania (1898–1938) Apatrid (1938–1947) Statele Unite ale Americii (1947–1970)
Soție	Ilse Jutta Zambona ( m. 1925; div. 1930 ) Ilse Jutta Zambona ( m. 1938; div. 1957 ) Paulette Goddard ( m. 1958 )

Erich Maria Remarque ( / r ə ˈ m ɑːr k / , germană: [ˈeːʁɪç maˈʁiːa ʁəˈmaʁk] ^ⓘ ;^[1]născutErich Paul Remark;^[2]22 iunie 1898 – 25 septembrie 1970) a fost un romancier de origine germană. Romanul său marcaAll Quiet on the Western Front(1928), bazat pe experiența sa înarmata imperială germanăîn timpulPrimului Război Mondial, un bestseller internațional care a creat un nou gen literar de veterani care scriau despre conflict. Cartea a fost adaptată pentrufilmde mai multe ori. Temele anti-război ale lui Remarque au dus la condamnarea sa de cătreministrul propagandeinazisteJoseph Goebbelsdrept „nepatriotic”. El a putut să-și folosească succesul și faima literară, să se mute în Elveția ca refugiat și în Statele Unite, unde a devenitcetățean naturalizat.

Viața timpurie [ editare ]

Remarque s-a născut la 22 iunie 1898, ca Erich Paul Remark, din Peter Franz Remark și Anna Maria ( născută Stallknecht ), o familie romano-catolică muncitoare din Osnabrück . ^[3] Nu a fost niciodată apropiat de tatăl său, legător de cărți, dar a fost apropiat de mama lui și a început să folosească numele de mijloc Maria după Primul Război Mondial în onoarea ei. ^[4] Remarque a fost al treilea dintre cei patru copii ai lui Petru și Annei. Frații săi au fost sora sa mai mare Erna, fratele mai mare Theodor Arthur (care a murit la vârsta de cinci sau șase ani) și sora mai mică Elfriede. ^[5]

Ortografia numelui său de familie a fost schimbată în Remarque când a publicat All Quiet on the Western Front în onoarea strămoșilor săi francezi și pentru a se disocia de romanul său anterior The Dream Room ( Die Traumbude ). ^[6] Bunicul său schimbase ortografia din Remarque în Remark în secolul al XIX-lea. ^[7] Cercetare ^[ când? ] de către prietenul din copilărie și de o viață al lui Remarque, Hanns-Gerd Rabe, a demonstrat că Remarque a avut strămoși francezi – străbunicul său Johann Adam Remarque, care s-a născut în 1789, provenea dintr-o familie franceză din Aachen . ^[8] Acest lucru este contrar falsității – perpetuată de propaganda nazistă – că numele său real era Kramer („Remarcă” scrisă invers) și că era evreu. ^[9]^[10]

Serviciul militar [ editare ]

În timpul Primului Război Mondial, Remarque a fost înrolat în armata imperială germană la vârsta de 18 ani. La 12 iunie 1917, a fost transferat la Frontul de Vest , Compania a 2-a, Rezerve, Depozitul de câmp al Diviziei de Rezervă a 2-a Gărzi la Hem-Lenglet . La 26 iunie 1917 a fost detașat la Regimentul 15 Infanterie Rezervă, Compania a 2-a, Inginerul Pluton Bethe și a luptat în tranșeele dintre Torhout și Houthulst . La 31 iulie 1917 a fost rănit de schije de obuze în piciorul stâng, brațul drept și gât, iar după ce a fost evacuat medical de pe teren a fost repatriat la un spital al armatei din Duisburg , unde și-a revenit după răni. În octombrie 1918, a fost rechemat în serviciul militar, dar armistițiul de război, o lună mai târziu, a pus capăt carierei sale militare. ^[11]

Angajare de după război [ modifica ]

După război și-a continuat formarea de profesor și a lucrat de la 1 august 1919 ca profesor de școală primară în Lohne , la acea vreme în comitatul Lingen, acum în comitatul Bentheim . Din mai 1920 a lucrat în Klein Berssen în fostul județ Hümmling , acum Emsland , iar din august 1920 în Nahne , care face parte din Osnabrück din 1972. La 20 noiembrie 1920 a solicitat concediu de la predare.

A lucrat la o serie de locuri de muncă diferite în această fază a vieții sale, inclusiv bibliotecar, om de afaceri, jurnalist și editor. Prima sa slujbă de scriitor plătită a fost ca scriitor tehnic pentru Continental Rubber Company , un producător german de anvelope. ^[12]

Cariera de scriitor [ editare ]

Remarque făcuse primele încercări de a scrie la vârsta de 16 ani. Printre acestea se numărau eseuri, poezii și începuturile unui roman care a fost terminat mai târziu și publicat în 1920 sub numele de Camera viselor ( Die Traumbude ). Între 1923 și 1926 a mai scris scenariul unui serial de benzi desenate, Die Contibuben , desenat de Hermann Schütz, publicat în revista Echo Continental , o publicație a companiei de cauciuc și anvelope Continental AG . ^[13]

După ce s-a întors din război, atrocitățile războiului, împreună cu moartea mamei sale, i-au provocat o mare traumă mentală și durere. În anii următori, ca scriitor profesionist, a început să folosească „Maria” drept al doilea nume în loc de „Paul”, pentru a-și comemora mama. ^[5] Când a publicat All Quiet on the Western Front , și-a revenit numele de familie la o ortografie anterioară – de la Remark la Remarque – pentru a se disocia de romanul său Die Traumbude . ^[6]

În 1927, a publicat romanul Station at the Horizon ( Station am Horizont ). A fost serializat în jurnalul de sport Sport im Bild pentru care lucra Remarque. (A fost publicată pentru prima dată sub formă de carte în 1998.) All Quiet on the Western Front ( Im Westen nichts Neues ) (1929), lucrarea lui care a marcat cariera, a fost scrisă tot în 1927. Remarque nu a putut găsi la început un editor pentru aceasta. ^[3] Textul său descria experiențele soldaților germani în timpul Primului Război Mondial. La publicare, a devenit un bestseller internațional și o lucrare de reper în literatura secolului XX. A inspirat un nou gen de veterani care scriau despre conflict și publicarea comercială a unei game largi de memorii de război. De asemenea, a inspirat reprezentări dramatice ale războiului în teatru și cinema, în Germania, precum și în țările care au luptat în conflictul împotriva Imperiului German , în special Regatul Unit și Statele Unite.

Pe coada succesului filmului All Quiet on the Western Front , au urmat o serie de lucrări similare de la Remarque. Într-un limbaj simplu, emoționant, ei au descris vremea războiului și anii postbelici în Germania. În 1931, după ce a terminat Drumul înapoi ( Der Weg zurück ), a cumpărat o vilă ( Casa Monte Tabor ) în Ronco , Elveția, cu bogăția financiară substanțială pe care i-au adus-o lucrările publicate. El a plănuit să locuiască atât acolo, cât și în Franța. ^{[ necesită citare ]}

La 10 mai 1933, la inițiativa ministrului propagandei naziste Joseph Goebbels , scrisul lui Remarque a fost declarat public drept „nepatriotic” și a fost interzis în Germania. Copiile au fost eliminate din toate bibliotecile și restricționate să fie vândute sau publicate oriunde în țară.

Germania cobora rapid într-o societate totalitară, ducând la arestări în masă a unor elemente ale populației pe care noua ordine de guvernare le dezaproba. Remarque a părăsit Germania pentru a locui la vila lui din Elveția. Contextul său francez, precum și credința sa catolică au fost, de asemenea, atacate public de naziști. Ei au continuat să-i condamne scrierile în absența lui, proclamând că oricine ar schimba ortografia numelui său din germanul „Remark” în francezul „Remarque” nu poate fi un german adevărat. Naziștii au făcut în continuare afirmația falsă că Remarque nu a fost în serviciu activ în timpul Primului Război Mondial. În 1938, cetățenia germană lui Remarque a fost revocată. În 1939, el și fosta lui soție s-au recăsătorit pentru a preveni repatrierea ei în Germania. Chiar înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, au părăsit Porto Ronco , Elveția, pentru Statele Unite. ^[14] Au devenit cetățeni naturalizați ai Statelor Unite în 1947. ^[15]

Remarque a continuat să scrie despre experiența germană de după Primul Război Mondial. Următorul său roman, Trei tovarăși ( Drei Kameraden ), se concentrează asupra vieții din Republica Weimar în anii 1928 și 1929. Al patrulea roman al său, Flotsam (în germană intitulat Liebe deinen Nächsten sau Iubește-ți vecinul ), a apărut pentru prima dată într-o versiune în serie. în traducere engleză în revista Collier în 1939. A petrecut încă un an revizuind textul pentru publicarea cărții sale în 1941, atât în engleză, cât și în germană. Următoarea sa lucrare, romanul Arcul de Triumf , a fost publicată pentru prima dată în 1945 în engleză, iar anul următor în germană ca Arc de Triumf . Un alt bestseller instantaneu, a atins vânzări la nivel mondial de aproape cinci milioane. Ultimul său roman a fost Umbre în paradis . A scris-o în timp ce locuia la 320 East 57th Street din New York City. Clădirea de apartamente „a jucat un rol proeminent în romanul său”. ^[16]

În 1943, naziștii au arestat-o pe sora sa cea mai mică, Elfriede Scholz, care rămăsese în Germania cu soțul și cei doi copii. După un proces la celebrul Volksgerichtshof („ Curtea Populară ”) extra-constituțională a lui Hitler , ea a fost găsită vinovată de „subminare a moralului” pentru că a declarat că a considerat războiul pierdut. Președintele Curții, Roland Freisler, a declarat: „ Ihr Bruder ist uns leider entwischt—Sie aber werden uns nicht entwischen ” („Fratele tău este, din păcate, în afara posibilității noastre – tu, totuși, nu ne vei scăpa.”) Scholz a fost decapitat la 16 decembrie 1943. ^[17] Remarque a spus mai târziu că sora sa a fost implicată în activități de rezistență anti-naziste. ^[18]

În exil, Remarque nu a știut de soarta surorii sale Elfriede decât după război. El și-ar dedica romanul său din 1952 Spark of Life ( Der Funke Leben ) ei. Dedicația a fost omisă în versiunea germană a cărții, se spune că ea era încă văzută ca o trădătoare de către unii germani. ^[19]

Anii următori [ editare ]

În 1948, Remarque s-a întors în Elveția, unde și-a petrecut restul vieții. A existat un interval de șapte ani – o lungă tăcere pentru Remarque – între Arcul de Triumf și următoarea sa lucrare, Spark of Life ( Der Funke Leben ), care a apărut atât în germană, cât și în engleză în 1952. În timp ce scria The Spark of Viața a lucrat și la un roman Zeit zu leben und Zeit zu sterben ( Timpul de trăit și timpul de a muri ). ^{[ citare necesară ]} A fost publicat pentru prima dată în traducere în engleză în 1954 cu titlul nu tocmai literal A Time to Love and a Time to Die . În 1958, Douglas Sirk a regizat filmul A Time to Love and a Time to Die în Germania, bazat pe romanul lui Remarque. Remarque a făcut o apariție cameo în film în rolul profesorului. ^[20]

În 1955, Remarque a scris scenariul unui film austriac The Last Act ( Der letzte Akt ), despre ultimele zile ale lui Hitler în buncărul Cancelariei Reich din Berlin, care a fost bazat pe cartea Zece zile pentru a muri (1950) de Michael Musmanno. . În 1956, Remarque a scris o dramă Full Circle ( Die letzte Station ) pentru scenă, care a jucat atât în Germania, cât și pe Broadway. O traducere în engleză a fost publicată în 1974. Heaven Has No Favorites a fost serializat (ca Borrowed Life ) în 1959, înainte de a apărea ca carte în 1961 și a fost transformat în filmul din 1977 Bobby Deerfield . Noaptea din Lisabona ( Die Nacht von Lissabon ), publicată în 1962, este ultima lucrare pe care Remarque a terminat-o. Romanul s-a vândut în aproximativ 900.000 de exemplare în Germania. ^{[ necesită citare ]}

Viața personală [ editare ]

Prima căsătorie a lui Remarque a fost cu actrița Ilse Jutta Zambona în 1925. ^[21] Căsătoria a fost furtunoasă și infidelă de ambele părți. Remarque și Zambona au divorțat în 1930, dar în 1933 au fugit împreună în Elveția. ^[22] În 1938, s-au recăsătorit, pentru a împiedica ea să fie forțată să se întoarcă în Germania, iar în 1939 au emigrat în Statele Unite, unde amândoi au devenit cetățeni naturalizați în 1947. ^[23] Au divorțat din nou la 20 mai 1957, de data asta pentru totdeauna. Ilse Remarque a murit la 25 iunie 1975.

În anii 1930, Remarque a avut relații cu actrița austriacă Hedy Lamarr , actrița mexicană Dolores del Río [ ^24] și actrița germană Marlene Dietrich . ^[25] Relația cu Dietrich a început în septembrie 1937, când s-au întâlnit pe Lido în timp ce se aflau la Veneția pentru festivalul de film și a continuat cel puțin până în 1940, menținută mai ales prin scrisori, telegrame și apeluri telefonice. O selecție a scrisorilor lor a fost publicată în 2003 în cartea Sag mir, daß du mich liebst ("Spune-mi că mă iubești") ^[26]^[27] și apoi în piesa de teatru din 2011 Puma . ^[28]

Remarque s-a căsătorit cu actrița Paulette Goddard în 1958. ^[29]

Moarte și moștenire [ editare ]

Remarque a murit de insuficiență cardiacă la vârsta de 72 de ani, în Locarno, pe 25 septembrie 1970. ^[30] Trupul său a fost îngropat în cimitirul Ronco din Ronco , Ticino , Elveția. ^[31]

Goddard, soția lui Remarque, a murit în 1990, iar trupul ei a fost îngropat lângă al soțului ei. Ea a lăsat un moștenire de 20 de milioane de dolari SUA Universității din New York pentru a finanța un institut de studii europene, care este numit în onoarea lui Remarque, ^[32] precum și pentru finanțarea „Goddard Hall” din campusul Greenwich Village din New York City . ^{[ necesită citare ]}

Primul director al Institutului Remarque a fost profesorul Tony Judt . ^[33] Lucrările lui Remarque sunt găzduite la Biblioteca Fales a NYU . ^[34]

După moartea lui Erich Maria Remarque în 1970, soția sa Paulette Goddard a locuit în vilă până la moartea ei în 1990. Vila a fost lăsată moștenită Universității din New York ca parte a moșiei Paulette Goddard.[10] Întrucât Universitatea din New York nu era pregătită să plătească taxa de succesiune asociată de 18 milioane de franci elvețieni Cantonului Ticino, vila a fost confiscată de canton.

Cantonul a oferit vila la licitație în jurul anului 2010, dar inițial nu a existat un cumpărător, probabil din cauza prețului ridicat și a costurilor mari de modernizare a proprietății.[2] Cu toate acestea, până în 2021, proprietatea a fost în sfârșit achiziționată de un cuplu german care doresc să păstreze Casa Monte Tabor ca loc pentru promovarea păcii și păstrarea moștenirii lui Erich Maria Remarque. Va continua să fie folosit pentru evenimente pe teme de pace. Vila a fost renovată complet în 2023.

Lista lucrărilor [ edit ]

Notă: datele publicațiilor în limba engleză sunt cele ale primelor publicații sub formă de carte.

Romane [ editează ]

(1920) Die Traumbude. Ein Künstlerroman ; Traducere în engleză: Camera de vis
(scris 1924, publicat 1998) Gam
(1928) Station am Horizont ; Traducere în engleză: Station at the Horizon
(1929) Im Westen nichts Neues ; Traducere în engleză: All Quiet on the Western Front (1929)
(1931) Der Weg zurück ; Traducere în engleză: The Road Back (1931)
(1936) Drei Kameraden ; Traducere în engleză: Three Camrades (1937)
(1939) Liebe deinen Nächsten ; Traducere în engleză: Flotsam (1941)
(1945) Arcul de Triumf ; Traducere în limba engleză: Arcul de Triumf (1945) (Revizuit de Dr. Albert Simard în Lumea liberă ^[35] )
(1952) Der Funke Leben ; Traducere în engleză: Spark of Life (1952)
(1954) Zeit zu leben und Zeit zu sterben ; Traducere în engleză: A Time to Love and a Time to Die
(1956) Der schwarze Obelisk ; Traducere în engleză: The Black Obelisk (1957)
(1961) Der Himmel kennt keine Günstlinge (serializat ca Geborgtes Leben ); Traducere în engleză: Heaven Has No Favorites (1961)
(1962) Die Nacht von Lissabon ; Traducere în engleză: Noaptea din Lisabona (1964)
(1970) Das gelobte Land ; Traducere în engleză: The Promised Land
(1971) Schatten im Paradies ; Traducere în engleză: Shadows in Paradise (1972)

Alte lucrări [ editare ]

(1931) Der Feind ; Traducere în engleză: The Enemy (1930–1931); povesti scurte
(1955) Der letzte Akt ; Traducere în engleză: The Last Act ; scenariu
(1956) Die letzte Station ; Traducere în engleză: Full Circle (1974); Joaca
(1988) Die Heimkehr des Enoch J. Jones ; Traducere în engleză: The Return of Enoch J. Jones ; Joaca
(1994) Ein militanter Pazifist ; Traducere în engleză: A Militant Pacifist ; interviuri și eseuri