joi, 30 noiembrie 2017

1 DECEMBRIE 2017

Bună dimineața, ROMÂNIA și LA MULȚI ANI de Ziua Națională!
Imnul de stat al României: Deșteaptă-te, române!: https://youtu.be/fM5puS5Yj_I.


Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată deConstituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative aPrincipatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.[2]
După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română.[3] Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.
În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.[4] Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.
Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională.
Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.[5]
Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli.[6] Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.
Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR în anul 2011 că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.

 POEZII DEDICATE ROMÂNIEI 1 Decembrie



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!


Tara mea

Avem o mandra tara                                            
Prin timpi de jale-amara                                       
Stramosii se luptara                                              
S-o scape de stapani.                                            

Azi singuri noi, romanii                                         
Suntem in ea stapani                                             
Sus inima, romani!                                                

O lege avem strabuna
Prin veacuri de furtuna
Ea n-a putut sa apuna
Strivita de pagani.                                           

Ne-a fost cel Sfant tarie
Si-n veci o sa ne fie
Sus inima, romani!

In tara romaneasca                                                  
De-a pururi sa traiasca
Credinta stramoseasca
Si graiul din batrani.

Spre Domnul tarii gandul
De-a pururi noi avandu-l
Sus inima, romani!


GEORGE COȘBUC

SCUMPA TARA ROMÂNEASCA 

Scumpa tara româneasca, 
Cuib în care ne-am nascut, 
Câmp pe care s-a vazut 
Vitejia stramoseasca, 
Scumpa tara româneasca, 
Te salut! 

Si-a mea frunte ti se-nchina 
Ca naintea unui sfânt, 
Caci, desi copil eu sunt, 
Inima de dor mi-e plina. 
Sa te vad mereu regina 
Pe pamânt. 

Sa ai viata de vecie, 
Sa sporeasca-al tau popor; 
Sub stindardul tricolor 
Sa nu vezi decât fratie, 
Si-atunci, dac-o fi sa fie, 
Pot sa mor!


ADRIAN PĂUNESCU

MAMĂ ȚARĂ


Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara, 
Un cântec facut dintr-un lut absolut, 
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.

La tine eu vin înainte de lupta, 
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ, 
Pe noi în lumina si mila ne cresti, 
Si vorbele tale curate ne cheama, 
Din toate stravechile T;ari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun T;ARĂ, 
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.

Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu T;ARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna, 
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea, 
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna, 
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, T;ARĂ MAMĂ, 
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.

Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt, 
Prin mine datori îti sunt înca scitii, 
MAMĂ, tu, T;ARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT !
 


ADRIAN PĂUNESCU

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iarta, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.

Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.

Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?

Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul T;arii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-T;i pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum.
 




RELIGIE ORTODOXĂ 1 Decembrie

Sf Proroc Naum; Sf Cuv Filaret cel Milostiv

Proorocul Naum – Numele Cuviosului Naum înseamnă odihnă, mângâiere, minte sau pricepere. Proorocul Naum se trăgea din seminția lui Simeon. Locuia în satul Elcos de dincolo de Iordan și a proorocit în a doua jumătate a domniei regelui Ezechia (725-697). A proorocit ninevitenilor că cetatea lor va fi distrusă de foc și apă, lucru care s-a și întâmplat deoarece au mâniat pe Dumnezeu prin necredința lor. De la Proorocul Naum a rămas o carte în trei capitole cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din care se vede că regatul Israel fusese cucerit de Asirieni. Naum încredințează pe iudei de puterea lui Dumnezeu și le vestește căderea cetății Ninive, capitala Asiriei și timpuri de pace și propășire pentru Ierusalim. Proorocul Naum a trecut la Domnul cu pace, la vârsta de 45 de ani.

Cuviosul Filaret cel Milostiv – S-a născut în Galatia (Asia Mică), din părinți binecredincioși, Gheorghe și Ana care l-au crescut în lumina faptelor bune. Filaret s-a căsătorit cu Teozva, o fată ce provenea dintr-o familie bogată. După căsătorie, Filaret și Teozva au locuit în satul Amnia din Paflagonia (Asia Mică). Dumnezeu le-a binecuvântat casa cu un băiat (Ioan) și două fete (Ipatia și Evantia). Averea lui Filaret a crescut din zi în zi, prin muncă cinstită. El era nespus de milostiv și cu cât își înmulțea milosteniile, cu atât Dumnezeu îi mărea averile. Odată cu invaziile arabilor, Filaret a pierdut tot. Chiar și în această situație Filaret nu a uitat de fapta cea bună a milosteniei și a dăruit și ceea ce îi mai rămăsese. În vara anului 788, au ajuns în oraș trimișii împărătesei Irina (780-802). Aceștia căutau în toată împărăția o logodnică pentru prințul moștenitor, Constantin al IV-lea, după cum era obiceiul. Trimișii împărătesei au rămas în casa lui Filaret unde au găsit pe copiii și pe nepoata lui, Maria. În luna noiembrie a anului 788 s-a făcut la Constantinopol nuntă mare, deoarece prințul Constantin alesese pe Maria. Filaret și-a petrecut restul vieții în milostenie și smerenie, refuzând orice rang împărătesc care i s-ar fi cuvenit în urma căsătoriei nepoatei sale cu prințul moștenitor și apropiindu-i-se sfârșitul, despre care a fost înștiințat mai înainte de Dumnezeu, s-a retras la Mănăstirea Rodolfia de lângă Constantinopol unde și-a pregătit mormântul. A chemat pe copiii fiului său Ioan, i-a binecuvântat și le-a prevestit ceea ce li se va întâmpla, după care a început să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”, iar când a ajuns la cuvintele: „fie voia Ta..” și-a dat sufletul său Domnului, fiind în vârstă de 90 de ani.
Apoi, rugându-se fericitul Filaret pentru soţia sa, pentru fii şi pentru toţi ai săi, cum şi pentru toată lumea, îndată i s-a luminat faţa ca soarele şi a început cu veselie a cânta psalmul acesta: Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne. După sfârşirea psalmului s-a simţit o bună mireasmă în casă, ca o revărsare de arome.
Cuviosul Filaret a trăit pe la anul 780, pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Era de loc din ţara Paflagonilor, fiul unor părinţi de bun neam, Gheorghe şi Ana. Şi-a luat, după lege, femeie cu cununie şi se îndeletnicea cu lucrarea pământului, din care-şi agonisea cele de trebuinţă pentru trai şi făcea bogate milostenii săracilor. Dar din pizma diavolului a ajuns pururea pomenitul Filaret la o atât de mare sărăcie, ca odinioară Iov, încât era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele. Dumnezeu însă nu l-a lăsat ca să se zbată până în sfârşit în lipsă. A rânduit, prin purtarea Lui de grijă, ca fiul împărătesei Irina, Constantin, să se căsătorească cu nepoata acestui Sfânt Filaret, cu Maria, fată frumoasă şi la suflet şi la trup. În urmă, Dumnezeu a rânduit ca şi Sfântul Filaret să fie cinstit cu dregătoria de consul şi să ajungă stăpân pe multe bogăţii, pe care le împărţea cu îmbelşugare săracilor.
Când fericitul Filaret a cunoscut că i se apropie sfârşitul şi mutarea lui către Hristos, a chemat toate rudele sale şi le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia. A adăugat însă şi aceste sfaturi vrednice de pomenire: „Să nu uitaţi, fiilor şi rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetaţi pe cei bolnavi şi pe cei din închisori! Să apăraţi pe văduve şi pe orfani! Să nu poftiţi lucrurile altora! Să nu lipsiţi de la slujbele şi liturghiile Bisericii! Şi ca să spun pe scurt, să nu încetaţi de a face ceea ce m-aţi văzut pe mine făcând”. După ce a spus acestea şi s-a rugat pentru ei, a adormit în pace.



Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului 
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi al înţelegerii. Tu i-ai luminat pe aleşii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, de s-au arătat vase alese ale sfinţeniei, răspândind în lume dreapta credinţă. Tu ai luminat-o pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, şi ea a ruşinat mulţimea ritorilor păgâni. Tu, Doamne, luminează-i şi pe copiii noştri (numele), ca să înveţe cele bine plăcute Ţie şi să se umple de cunoştinţa adevărului. Dă-le lor ştiinţă, pricepere, răbdare şi chibzuinţă. Să nu primească ei cunoştinţe pierzătoare de suflet, nici să înveţe ce e urât lui Dumnezeu. Fă-i ascultători faţă de dascălii care îi învaţă cele bune şi sârguincioşi în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învăţat şi să muncească spre binele lor şi spre folosul aproapelui. Tu îi osândeşti pe cei care îşi îngroapă talanţii şi îi binecuvântezi pe cei care îi înmulţesc cu pricepere. Rânduieşte-le Tu, Doamne, Cel ce rânduieşti toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească şi cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lucrarea cea bună şi-i întăreşte în credinţă ca să Te mărturisească printr-o vieţuire curată până în ultima clipă a vieţii lor. Amin.


ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 1 Decembrie

A.  PLĂCINTE, GUSTĂRI
Plăcinţele prăjite cu marmeladă
·       5 linguri ulei
·       ¾ pahar apă
·       Făină cât cuprinde
·       Sare
·       Marmeladă
Se prepară un aluat dintr-o lingură de ulei, apă, sare şi făină, care se frământă mai mult moale decât tare.
        Se acoperă cu un şervet şi se lasă în repaus 10 – 15 minute.
        Se întinde apoi o foaie ceva mai subţire ca un creion, se unge cu o pensulă înmuiată în ulei încălzit şi se împătureşte în trei pe latul foii; din nou se unge cu ulei şi se împătureşte în trei, de data aceasta pe lungul foii.
        Se lasă 10 minute la rece, apoi se întinde din nou foaia şi se repetă operaţia de ungere şi împăturire, de data aceasta împăturind în trei pe lungul foii şi apoi pe latul ei.
        După ce a stat iar 10 minute la rece se întinde o foaie ceva mai subţire decât grosimea unui creion şi se taie pătrate cu latura de 7 – 8 cm.
        Se pune la mijlocul fiecărui pătrat o linguriţă de umplutură şi se dă, potrivind cu degetele, o formă cât mai rotundă.
        Se prăjesc în ulei înfierbântat bine şi se servesc reci.

B.  SALATE
Salata Carmen
·       1 ţelină mare
·       3 mere potrivite
·       3 andive
·       1 lămâie
·       2 roşii tari
·       300 g maioneză de post (reţete prezentate anterior)
Se taie ţelina în fileuri subţiri, se opăreşte 4 – 5 minute în apă cu sare, se scurge, se aşază pe salatieră şi după ce s-a răcit se adaugă merele tăiate în feliuţe şi stropite cu zeamă de lămâie, andive tăiate fileuri şi maioneză de post.
        Se amestecă.
        Se netezeşte suprafaţa salatei cu lama unui cuţit şi se acoperă cu un strat de maioneză de post.
        Se decorează cu o coroană de felii rotunde subţiri de mere stropite cu zeamă de lămâie, apoi roşii curăţate de pieliţă şi tăiate felii rotunde.
        În mijlocul salatierei se pune o măslină mare.

C.  SOSURI
Nu e necesar să se prepare vreun sos separat pentru acest meniu.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă specialitatea casei
·       1 – 2 morcovi
·       1 rădăcină pătrunjel
·       1 păstârnac
·       1 rădăcină ţelină
·       3 cartofi
·       1 ceapă
·       2 – 3 roşii
·       Sare
·       Ulei
·       1 l borş de putină
·       1 legătură leuştean
Se taie în fileuri fine morcovii şi albiturile şi se înăbuşe cu ulei până se înmoaie.
        Se adaugă cartofii tăiaţi cuburi şi ceapa tocată, apoi apă clocotită şi se lasă la foc potrivit.
        Când legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tocate mărunt, sau suc de roşii, apoi se potriveşte gustul de sare.
        Se adaugă borşul fiert separat şi se mai dă un clocot.
        Se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E.  MÂNCĂRURI
Vinete cu măsline
·       3 – 4 vinete
·       150 g măsline
·       ¾ pahar ulei
·       4 cepe
·       2 linguri făină
·       ½ linguriţă de zahăr
·       Mărar
·       Pătrunjel
·       Sare
·       1 kg roşii
Vinetele spălate şi cu cotorul tăiat, se taie felii de grosimea unui deget, se sărează şi se lasă să stea o jumătate de oră.
        Se storc de zeama pe care au lăsat-o, se dă prin făină şi se prăjesc  în ulei bine înfierbântat.
        Ceapa se taie peştişori şi se prăjeşte înăbuşită în ulei până se înmoaie puţin, iar roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţe şi se taie felii.
        Se acoperă fundul unei cratiţe cu roşii tăiate, se aşază deasupra un rând de vinete, se presară puţină verdeaţă, ceapa, câteva măsline curăţate de sâmburi şi puţin zahăr.
        Se repetă astfel până se aşază totul, ultimul rând trebuind să fie de roşii.
        Se dă la cuptor lăsând să scadă bine.
        Se servesc calde sau reci

F.  DULCIURI
Grepfruit umplut cu pere
·       2 grepfruituri
·       4 pere
·       4 linguri zahăr
Se scoate miezul grepfruiturilor tăiate în două.
    Se curăţă miezul de pieliţe şi sâmburi, se taie bucăţele, se amestecă cu perele tăiate cubuleţe, cu zeama scursă la tăiatul grepfruiturilor în bucăţi mici şi cu zahărul.
    Se umplu jumătăţile golite ale grepfruiturilor cu acest amestec.



ISTORIE PE ZILE 1 Decembrie

Evenimente
·       1544: Se deschide la Braşov, Transilvania, primul liceu în cadrul căruia învăţămîntul este bazat pe principii umaniste.
·       1544: Filip Moldoveanul tipăreşte la Sibiu "Catehismul Românesc", prima carte tipărită în limba română.
·       1640: Portugalia si-a dobandit independenta fata de Spania. 
·       1864: este emis decretul privind înfiinţarea Şcolii de bele-arte din Bucureşti, România. Şcoala a fost inaugurată la 26 decembrie 1864.
·       1864: A fost emis decretul privind infiintarea Casei de Depuneri si Consemnatiuni din Romania. 
·       1879: are loc deschiderea cursurilor Facultăţii de medicină din Iaşi, România.
·       1879: se dezveleşte statuia lui Ion Heliade Rădulescu în faţa Universităţii din Bucureşti, România, opera sculptorului italian Ettore Ferrari.
·       1879: începe să funcţioneze la Bucureşti prima agenţie de presă din România. "Agenţia Havas a României", sucursală a agenţiei franceze "Havas" a funcţionat la Bucureşti pînă în 1888.
·       1906: A fost inaugurat primul cinematograf - Cinema Omnia Pathe Paris.
·       1913: Compania Ford Motor a introdus prima linie de asamblare. 
·       1916: administraţia militară germano-austro-ungară se instalează la Bucureşti, în cursul Primului Război Mondial.
·       1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională a Românilor, lucrarile finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, votată în unanimitate (acest act a avut loc dupa ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea). La Adunarea Natională au fost prezenţi peste 1.200 de delegaţi aleşi şi alţi 100.000 de români veniţi să susţină decizia de formare a României Mari. Cel care a deschis lucrarile a fost Gheorghe Pop de Basesti, după el luând cuvântul Vasile Goldiş, care a proclamat unirea într-un singur stat a tuturor românilor. În Rezoluţia Unirii s-a specificat instituirea unui regim democratic în România, chiar a doua zi fiind alese, cu titlu interimar, forurile de conducere în stat. După înlăturarea regimului comunist, autorităţile române au stabilit ca zi naţională a ţării data de 1 decembrie.




·       1918: S-a format regatul sarbesc prin unirea Croatiei, Serbiei, Macedoniei, Sloveniei, Muntenegrului, Bosniei, Hertegovinei, Dalmatiei si tinutului Voivodina. 
·       1919: are loc deschidera primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, România, cu spectacolul "Se face ziua" şi "Poemul Unirii", de Zaharia Bîrsan, primul director al teatrului.
·       1919: se formează un guvern al "Blocului democrat " din România, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod.
·       1920: Castelul Bran a fost donat reginei Maria a Romaniei, Consiliul Orasenesc al Brasovului dorind sa multumeasca in acest fel familiei regale pentru eforturile depuse la infaptuirea Marii Uniri.


·       1922 începe construcţia în două etape (1922-1924 şi 1926-1938) a Mausoleului de la Mărăşeşti, România, în memoria ostaşilor români căzuţi în luptele pentru apărarea ţării şi reîntregirea neamului (în cripte şi gropi comune se află osemintele a 6 000 de ostaşi şi ofiţeri eroi). Arhitecţii Mausoleului de la Mărăşeşti sunt George Cristinel şi Constantin Pomponiu. Inaugurarea oficială a monumentului a avut loc la 18 septembrie 1938.


·       1936: In Bucuresti, a fost inaugurat Arcul de Triumf, la eveniment luand parte regele Carol al II-lea si sotia sa, Maria. 


·       1948: A fost desfiintat cultul greco-catolic in Romania prin emiterea Decretului 358 in care s-a dispus incetarea functionarii organizatiilor centrale si statuare ale catolicilor. Totodata, prin acelasi decret, patrimoniul cultului greco-catolic a fost trecut in proprietatea Bisericii Ortodoxe. 
·       1958: Republica Centraficana isi castiga independenta in fata Frantei. 
·       1959: S-a incheiat un tratat international, semnat de reprezentantii a 12 state, prin care s-a interzis efectuarea oricaror teste militare in Antarctica. 
·       1989: Parlamentul est-german a anulat prevederea constitutionala prin care Partidului Comunist i se recunostea rolul de formatiune politica unica in stat. 
·       1990: Echipele de muncitori franceze si engleze care lucrau la tunelul pe sub Canalul Manecii, ce leaga in prezent Europa de Marea Britanie, au reusit sa incheie excavatiile, intalnindu-se la jumatatea distantei. Ideea construirii tunelului data din 1880, cand Napoleon visa sa atace in acest fel Anglia. Tunelul a fost inaugurat oficial in 1994, luna mai. 
·       1990: La Alba Iulia, pe Platoul Romanilor, sub egida Parlamentului, a avut loc o adunare populara consacrata Unirii Romaniei Mari, de la 1 Decembrie 1918.
·       1991: Cetatenii Ucrainei au aprobat printr-un referendum desprinderea tarii lor de Uniunea Sovietica. 
·       1995 - A început să emită postul de televiziune „PRO TV”.
·       1996: Emil Constantinescu, presedintele Romaniei la acea data, a participat la manifestarile de la Alba Iulia dedicate Zilei Nationale, cerandu-le romanilor “unitate, solidaritate si incredere in viitorul natiunii”
·       1997: Ministrul Adrian Severin a semnat in numele Romaniei Conventia privind interzicerea minelor anti-personal și acum e la...brutărie!
·       2000: Ministrii de Interne si cei ai Justitiei din statele UE au decis ridicarea neconditionata a vizelor pentru Bulgaria. Pentru Romania vizele vor fi ridicate dupa ce Bucurestiul raspunde chestionarelor, iar comisia va intocmi un raport ce va fi analizat in martie 2001.
·       2006 - Banca Naţională a României a anunţat emisia unei noi bancnote cu o valoare de 200 lei noi, având ca imagini chipul poetului Lucian Blaga şi Gânditorul de la Hamangia.


Nașteri

·       1081: S-a nascut Ludovic al VI-lea, rege al Frantei. 
·       1580: S-a nascut Nicolas-Claude Fabri de Peiresc, astronom francez. 
·       1743 - S-a născut chimistul şi mineralogul german Martin Heinrich Klaproth, fondatorul chimiei anorganice (m.01.01.1817).
·       1761 – S-a născut Marie Tussaud, fondatoarea „Muzeului figurilor de ceară” din Londra
·       1792: S-a nascut Nikolai Ivanovich Lobachevsky, matematician rus. 
·       1868 - S-a născut actorul Ion Brezeanu. Împreună cu Aristide Demetriade, N. Soreanu, Petre Liciu şi fiul său, regizorul Petre Brezeanu, participă la realizarea filmului “Independenţa României” (1912) (m.17.03.1940).
·       1892 - S-a născut scriitorul Cezar Petrescu (romanele: “Întunecare”, “Calea Victoriei”, “Aurul negru”) (m.09.03.1961).
·       1895: S-a nascut Henry Williamson, scriitor englez. 
·       1910: S-a nascut Alicia Markova, balerina britanica.
·       1918 - S-a născut poeta şi prozatoarea Ludmila Ghiţescu ("Arşiţa stelelor", "Vifor albastru") (m.02.01.1991).
·       1919 - S–a născut George V. Bumbeşti, filosof, poet, prozator, stabilit în SUA în 1960 (romanul „Cerul era putred”).
·       1922: S-a nascut Paul Picerni, actor american.
·       1925 - S-a născut chimistul american Martin Rodbell, laureat al premiului Nobel pentru medicina pe anul 1994 (m.07.12.1998).
·       1931: S-a nascut Johnny Raducanu, pe numele real Raducanu Cretu, muzician de jazz roman. S-a nascut in Braila intr-o familie de muzicieni. Unul dintre stramosii sai a fost lautarul Petrea Cretu Solcanu. A studiat la liceele cu program muzical din Iasi si Cluj, dupa care a absolvit Conservatorul din Bucuresti, unde l-a avut profesor de contrabas pe Iosif Pruner. A inceput sa cante jazz inca de la 19 ani fiind contrabasist intr-o formatie, pentru ca in anii ’80 sa se orienteze spre pian. Cariera indelungata a lui Johnny Raducanu a fost presarata cu diverse colaborari cu muzicieni celebri, printre care trompetistul Art Farmer, pianistul Friedrich Gulda si trombonistul Slide Hampton. In 1987 a devenit membru de onoare al Academiei “Louis Armstrong” din New Orleans, Statele Unite. A fost supranumit de catre muzicianul american Leonard Feather “Mister Jazz of Romania”. In 25 octombrie 1997 i s-a acordat titlul de cetatean de onoare al municipiului Braila.
·       1932: S-a nascut Matt Monro, cantaret englez.
·       1933 - S–a născut, la Sydney, James David Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale.
·       1934 - S-a născut poeta Florenţa Albu ("Himera nisipurilor", "Austru", "Petrecere cu iarbă") (m.03.02.2000).
·       1934 - S–a născut Ştefan Radof, actor (interpret a peste 60 de roluri în teatru şi în film), publicist şi om politic (din filmografie: “Oglinda”, “Războiul de independenţă”).


·       1934 - S–a născut Platon Pardău, scriitor, publicist, scenarist (romane: „Ciudata mişcare a inimii în aprilie”, „Omul coborât din turn”).
·       1934 - S-a născut Billy Paul (Paul Williams), cântăreţ american.
·       1935: S-a nascut Woody Allen, actor, scenarist si regizor american. A castigat un Oscar pentru regie si scenariu in 1977 cu filmul “Annie Hall” si a fost nominalizat de alte 11 ori fie pentru scenariu, fie pentru regie.
·       1935: S-a nascut Lou Rawls, cantaret american.
·       1938 - S-a născut Sandy Nelson, baterist şi compozitor american (Teddy Bears).
·       1940: S-a nascut Richard Pryor, actor american.
·       1944 - S-a născut John Densmore, baterist şi compozitor (Psychedelic Rangers, The Doors).
·       1944 - S-a născut Eric Bloom, vocalist, chitarist, pianist şi compozitor american (Blue Oyster Cult).
·       1944 - S-a născut Charlie Grima, baterist britanic (Mongrel, Wizzard).
·       1945: S-a nascut Bette Midler, actrita americana.
·        1946 - S-a născut Gilbert (Raymond Edward) O'Sullivan, cântăreţ şi compozitor irlandez.
·       1949 - S-a născut Klaaseje Van der Wal, basist olandez (Shocking Blue).
·       1959 - S-a născut Steve (Batt) Janson, baterist şi percuţionist britanic (Japan).
·       1963 - S-a născut Sam Reid, clăpar şi compozitor canadian (Glass Tiger).
·       1978 - S–a născut Ana Mărgineanu, regizoare de teatru („Arat bine azi?”, Teatrul LUNI de la Green Hours, Bucuresti; ”Morti si vii”, Teatrul Odeon, Bucuresti).


Decese

·       1755: Compozitorul englez Maurice Greene a incetat din viata la varsta de 59 de ani. 
·       1825: S-a stins din viata tarul Alexandru I al Rusiei. 
·       1866 – A încetat din viaţă Sir George Everest, alpinist şi geodez britanic; a condus Serviciul geodezic al Indiei şi a realizat cartografierea ţării. În onoarea lui, cel mai înalt vârf de munte de pe Terra, Chomolunga din Munţii Himalaya, i-a purtat numele, din 1865
·       1918 – A încetat din viaţă dramaturgul Edmond Rostand
·       1922 a încetat din viaţă Vasile Lucaciu (n.1852 Apa, jud.Satu Mare), preot şi om politic român, unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Ca secretar general al Partidului Naţional Român, a fost unul dintre iniţiatorii "Memorandumului" din 1892. Vasile Lucaciu a fost membru al Consiliului Dirigent.
·       1922 s-a stins din viaţă Take Ionescu (n.1858 Ploieşti), om politic român, lider al Partidului Conservator-Democrat (1908), de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922).

·       1922 a încetat din viaţă Alexandru Ciurcu (n.1854 Şercaia, jud.Braşov), inventator român. Alexandru Ciurcu a construit, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi Statele Unite.
·       1960: Compozitorul roman Ion Vasilescu a murit, la varsta de 57 de ani.


·       1968 - A murit Nicolae Bretan, compozitor, cîntăreţ de operă, dirijor (n.25.03.1887).
·       1973 - A murit David Ben Gurion, fondatorul statului evreu (1948), primul deţinător al funcţiei de prim–ministru în noul stat (n.16.10.1886).
·       1981 - A murit Petre Botezatu, critic muzical, membru fondator al Uniunii Compozitorilor din România (n.27.02.1911).
·       1987 - A murit scriitorul american James Baldwin (romanul “Camera lui Giovanni”) (n.02.08.1942).
·       1991: Economistul american George Joseph Stigler, laureat cu premiul Nobel, a incetat din viata la 80 de ani. 
·       2001 - A murit Robert Scipion, creatorul francez al careurilor de cuvinte încrucişate (n.1921).
·       2001 - A murit Jean–Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (n.11.06.1925).


Sărbători
·       Calendar religios 1 decembrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Sfantul Proroc Naum; Cuv. Filaret cl Milostiv
- Calendar greco-catolic: 
Sfantul Profet Naum. Unirea Transilvaniei cu Romania. Sarbatoarea nationala a Romaniei -Te Deum 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Ss Florenta si Natalia



ARTE 1 Decembrie

INVITAȚIE LA BALET 1 Decembrie

Cu Alicia Markova, balerina britanica



 INVITAȚIE LA OPERĂ 1 Decembrie

ÎNREGISTRĂRI NOI:




MUZICĂ 1 Decembrie

Ion Paladi și Orchestra "Lăutarii" DORUL BASARABIEI: https://youtu.be/KFIGdjW-YIY?list=RDKFIGdjW-YIY;

Sava Negrean Brudaşcu şi Nicolae Furdui-Iancu - Doamne, ocroteşte-i pe români şi Noi suntem români: https://youtu.be/_Z2i4M3I84w?list=PLxO8-C91Lp91WG3VyIpVXunerl73bgCoQ;

Cantece Patriotice: https://youtu.be/thMpjIZDBD4;


Corul armatei romane - treceti batalioane romane carpatii (versuri): https://youtu.be/Dgvh4n6046U.




INREGISTRĂRI NOI:



TEATRU/FILM 1 Decembrie

Cu Stefan Radof, actor roman
Visul unei nopti de iarna HD: https://youtu.be/beBQ0AAVMxs;


Ultima frontiera a mortii (1979): https://youtu.be/BJGqHYjwt_U.






De Cezar Petrescu

Cezar Petrescu - Calea Victoriei (Teatru Radiofonic): https://youtu.be/zilxpD1nXBw;


Cezar Petrescu - Duminica Orbului (Teatru Radiofonic): https://youtu.be/5R4xRjqA44k;


Fram, ursul polar - Cezar Petrescu: https://youtu.be/fZ9u9U34ELM.




SFATURI UTILE 1 Decembrie

ATENȚIE, VINE IARNA!
Vine iarna si o data cu ea raceala! Perfect adevarat. Din pacate, nu doar racelile si gripele se instaleaza cu preponderenta iarna. Orice afectiune generala care slabeste starea de imunitate a organismului determina fragilitate la orice fel de agresiune, cu preponderenta la frig. Asa ca, daca iarna va plangeti de diverse dureri, poate fi un perfect semnal de alarma sa mergeti la medic pentru examinari amanuntite.

Bolnavii cu diabet zaharat, cei cu insuficienta hepatica sau renala, cei cu boli sistemice (cum e cazul leucemiei) sau cei anemici pot fi extrem de deranjati de frig. Aceste persoane nu mai au un sistem imunitar competent, ceea ce ii face sensibili la multiple agresiuni, printre care frigul se afla pe primele locuri. Daca nu suferiti de o afectiune grava, iata posibilele boli care lovesc in anotimpul extrem de rece.

Pe primul plan, bolile pulmonare

Afectiunile pulmonare au o legatura directa cu frigul si se acutizeaza iarna. Iata mecanismul. Frigul determina ingustarea cailor respiratorii, adica bronhoconstrictia. O data ingustate, prin caile respiratorii circula o cantitate mai mica de aer, ceea ce poate cauza dificultati in timpul respiratiei si senzatia de disconfort.

La bolnavii care au astm bronsic, acest fenomen perfect natural poate declansa o criza astmatica. Chiar daca frigul va cauzeaza disconfort in timpul respiratiei, nu inseamna ca va inchideti in casa tot timpul iernii. Rezolvati problema constrictiei cailor repiratorii daca purtati un fular peste nas si gura si daca respirati doar pe nas.

Structura de vase capilare din interiorul nasului incalzeste aerul si il face propice respiratiei. In cazul in care ati fost diagnosticati cu o boala pulmonara, medicul va poate recomanda ca in perioada rece sa utilizati un bronhodilatator.

Sezonul gripelor


Chiar daca nu aveti o afectiune pulmonara, aparatul respirator tot sufera iarna. E sezonul gripelor si al racelilor. Virusurile reprezinta principalii raspunzatori de aceste afectiuni si ei nu reactioneaza la antibiotice: deci atentie la toate antibioticele luate inutil la o simpla raceala.

Iata legatura dintre frig si virusurile care prefera aparatul respirator. Din cauza diferentelor de temperatura foarte mari dintre spatiile de locuit si mediul inconjurator, mucoasa nazala se lubrifiaza mai puternic in mod natural. Fiind mai bine lubrifiata, virusurile existente peste tot se lipesc mai bine de aceasta si astfel se pot inmulti in voie.

Asa apare o viroza respiratorie. O tratati de obicei cu lichide caldute, cu mese bogate nutritional si cu mai multa odihna.

Atentie si la inima!

Frigul nu accentueaza doar bolile repiratorii, ci si pe cele cardiace. Cand temperaturile scad, vasele de sange se ingusteaza, pentru a mentine constanta temperatura corpului. Daca se ingusteaza spatiul prin care curge sangele, automat presiunea acestuia creste si, la cei predispusi, apare riscul unui accident vascular sau a unui atac de cord.

Frigul va poate crea astfel probleme mari daca sunteti hipertensivi sau daca e obligatoriu sa va mentineti tensiunea la un nivel constant (in cazul persoanelor cu diabet sau afectiuni renale cronice). Legatura dintre temperaturile joase si presiunea sangelui nu este o gluma. Spre exemplu, daca tineti mana in apa rece ca gheata timp de 1 minut, tensiunea arteriala va fi mare timp de doua ore!

GÂNDURI PESTE TIMP 1 Decembrie





Un comentariu:

  1. Multumesc frumos Octavian. Am ascultat cantecele : Doamne ocroteste- i pe romani , Noi suntem romani si Corul Armatei. Le-am postat si la profilul meu.. Sper ca nu este cu suparare. Tot articolul postat pentru ziua de 1 Dec. l-am citit si iti multumesc. Tot ce ai scris este foarte important. O zi buna iti doresc alaturi de cei dragi !

    RăspundețiȘtergere

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...