MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 30 NOIEMBRIE 2018
VINERI 30 NOIEMBRIE 2018
Bun venit în pagina
dicuoctavian.blogspot.com. Spune prietenilor tăi despre aceasta! Mulțumesc.
Suntem
un popor ortodox în majoritate și aceasta se datorează Sfântului Apostol
Andrei, care a venit pe pământul Dobrogei și a propovăduit Sfânta Evanghelie –
de aceea Biserica noastră ortodoxă este o biserică apostolică!
LA
MULȚI ANI pentru Andreea și Andrei!
RELIGIE ORTODOXĂ 30 Noiembrie
Sf Ap Andrei, cel întâi
chemat, Ocrotitorul României;
Sf Ier Andrei Șaguna, mitropolitul
Transilvaniei; Sf Ier Frumentie,
episcopul Etiopiei (dezlegare la pește)
Astăzi este zi de post cu dezlegare la peşte.
Viața Sf Ap Andrei
Datori suntem noi creştinii a
aduce slavă, cinste şi închinăciune către toţi sfinţii, de vreme ce ei, bine
vieţuind şi toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut prieteni de
aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăţia cerurilor şi fiind aproape
de Dânsul, acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea şi ocrotirea noastră.
Dar mai
ales Sfinţilor Apostoli, toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în
toată vremea şi în toate zilele, ca şi în tot ceasul, a le mulţumi, a-i slăvi,
a-i lăuda şi a săvîrşi pomenirea lor cu bucurie, cu osârdie şi cu evlavie; iar
zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot poporul, cu psalmi, cu
cântări de laude şi de mulţumire şi a le cinsti duhovniceşte. Pentru că ei, de
toată lumea lepădându-se şi de Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I
Lui cu toată osârdia şi cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei şi dumnezeieştii
vieţi, cum şi petrecerii lui Hristos pe pământ şi, fiind văzători ai minunilor
celor de El făcute, au urmat şi patimilor, răstignirii, morţii, învierii şi
înălţării Lui la cer.
Apoi şi cu
putere de sus s-au îmbrăcat şi cu limbi de foc s-au îmbogăţit, făcându-se din
pescari, apostoli şi din vânători de peşti, vânători de oameni, după cum însuşi
Domnul le-a făgăduit, zicând: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători
de oameni. Apoi ca nişte cai, după cum zicea proorocul Avacum, prin toată lumea
pe care o vede soarele au alergat şi pe neamuri le-a întors din rătăcire şi de
la închinarea de idoli la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin
fiecare ţară, cetate, sat şi loc, răbdând bătăi, chinuri, vărsări de sânge şi
moarte în fiecare zi.
Despre
aceasta ascultă pe Pavel, zicând:
Întru
osteneli multe, întru bătăi cu covârşire, în temniţă cu prisosinţă, în
primejdii de moarte de multe ori; de la iudei de cinci ori câte patruzeci de
lovituri fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu
pietre am fost împroşcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte şi o
zi am fost întru adânc; în călătorii de multe ori, în primejdii în râuri, în
primejdii de la tâlhari, în primejdii de la cei de un neam, în primejdii de la
neamuri, în primejdii prin cetăţi, în primejdii prin pustietăţi, în primejdii
pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi. Întru osteneală şi în trudă,
în privegheri de multe ori, în foame şi în sete; în postiri de multe ori, în
frig şi fără haine".
Şi acestea
pentru ce? Pentru ca să întoarcă pe oameni de la înşelăciune la adevăr şi de la
întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Astfel,
au fost şi ei ca şi dascălul lor, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care Şi-a
vărsat sângele Său pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci,
pentru aceasta suntem datori a le mulţumi Sfinţilor Apostoli, a-i cinsti şi a-i
lăuda neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi este cu
putinţă să-i cinstească. Şi încă îi va cinsti mai ales când va şedea la
judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci şi ei vor şedea împreună cu Hristos pe
douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Unul
dintre aceştia, şi decât toţi mai întâi chemat, este Sfântul, slăvitul şi
prealăudatul Apostol Andrei, a cărui viaţă şi petrecere voim a o istorisi după
putere şi după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici şi desăvârşiţi
întru cuvinte şi fapte bune.
Slăvitul
Apostul Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Betsaida,
care este lângă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminţie i se
trăgea şi neamul. Cetatea era mică şi neînsemnată mai înainte, iar după
răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, şi a lui Filip, s-a
făcut renumită şi slăvită. Şi se numea evreieşte Betsaida, ce se tâlcuieşte
"casa vânătorilor". După cuviinţă se numea aşa, căci astfel era
patria Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei şi Filip, care au vânat peşte până au
aflat adevărul, Care este Hristos.
Deci
dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amândoi, având un tată
sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învăţat pe fiii săi meşteşugul său.
Căci Iona era pescar şi prindea peşti în Marea Galileii şi prin alte iezere ce
se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învăţat meşteşugul tatălui său
şi după aceasta şi-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului
Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, şi-a
ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.
Auzind că
Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan şi
propovăduieşte credinţa şi pocăinţa, Andrei s-a dus la dânsul şi i s-a făcut
ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înţelegeri mai înalte. De aceea n-a
voit, precum ceilalţi, să petreacă în tulburările şi grijile lumii. Căci auzind
cuvintele prooroceşti şi având sufletul său curăţit de păcate, a cunoscut
îndată că învăţătura Botezătorului este din porunca lui Dumnezeu şi că este
pricinuitoare de mântuire. Pentru aceasta i-a şi urmat cu toată inima şi cu
totul şi-a afierosit mintea sa învăţăturii lui Ioan.
Deci,
dumnezeiescul Înaintemergător, vrând să înalţe gândul ucenicilor lui întru mai
multe cugetări şi să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor,
Înaintemergător şi propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe doi din
ucenicii săi, pe Apostolul Andrei şi pe un altul, care zic unii că ar fi
cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, şi a mers cu dânşii acolo unde se afla atunci
Hristos. Şi văzându-l pe El, a zis: Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică
păcatele lumii.
Auzind
aceşti doi ucenici mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan şi au
urmat pe Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcându-se şi văzându-i pe dânşii
urmându-l, a zis către dânşii: Ce căutaţi? Iar ei au răspuns către Dânsul: Ravi
- care se tălmăceşte învăţătorule -, unde petreci? Iar Iisus le-a zis lor:
Veniţi şi vedeţi. Deci au venit şi au văzut unde petrecea şi au rămas în acea
zi acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă vedeţi bună voire a Sfântului
Apostol Andrei? Căci după ce a aflat el comoara, n-a voit să o aibă numai el
singur, ci a chemat şi pe fratele său, Petru, spre câştigarea acesteia.
După
această a aflat pe fratele său Petru, care se numea atunci Simon, şi a zis
către dânsul: Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos. N-a zis: "Am
aflat un mesia, ci pe Mesia". Ce va să zică aceasta? A arătat Sfântul
Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii. "Acela
este Iisus". Pentru aceasta n-a zis că "am aflat un mesia",
adică pe un oarecare Hristos, căci "mesii" şi "hristoşi" se
numeau şi împăraţii iudeilor, pentru că se ungeau cu mir, care era amestecat cu
mesa (untdelemn). Dar i-a zis: Am aflat pe Mesia, adică pe Hristosul acela, pe
care mai înainte l-au vestit proorocii.
Andrei,
după ce a zis acest cuvânt către Apostolul Petru, fratele său, l-a luat cu sine
şi l-a dus la Hristos. Iar Hristos, văzând pe Petru, a zis către dânsul: Tu
eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru.
Acestea aşa s-au săvârşit atunci, şi în acest chip au vorbit cu Hristos amândoi
aceşti fraţi, apoi s-au dus iarăşi la Sfântul Ioan Botezătorul. Iar în zilele
acelea Irod împăratul a prins pe Ioan Botezătorul şi l-a închis în temniţă
pentru că îl mustrase, că a luat cu fărădelege de soţie pe Irodiada, femeia
fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis ca un prooroc şi mai mult decât
prooroc, a cunoscut că va fi omorât de Irod, iar ucenicii lui vor rămâne iarăşi
întru întunericul Legii Vechi.
Deci,
pentru ca să nu se întâmple că ucenicii lui să rămână fără să cunoască
desăvârşit că Hristos este Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a ales pe doi din
ucenicii săi, care erau mai înalţi cu înţelepciunea. Adică pe slăvitul şi cinstitul
Andrei şi pe altul pe care l-am pomenit mai înainte şi i-a trimis la Hristos
să-L întrebe: Tu eşti Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau
pe altul vom aştepta?
Dar Iisus
Hristos, Care cunoştea cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul
cele pentru Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate
adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, că singuri ei din lucruri să înveţe
şi să înţeleagă că El, Care face minunile acestea, este Acela care va să vie,
spre mântuirea oamenilor.
Deci le-a
răspuns lor Hristos: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan că orbii văd, surzii aud,
morţii înviază, şchiopii umblă, săracilor bine li se vesteşte. Cum? Adică aud
cuvinte bune: Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor
şi fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine. Dar care este înţelegerea
cuvântului? Oare nici Ioan nu ştia că El era Hristos, pe Care proorocii mai
înainte L-au proorocit şi L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe
ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putinţă să nu fi
cunoscut el pe Hristos cine este, când însuşi Ioan Înaintemergătorul, fiind
încă în pântecele maicii sale, Elisabeta, L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu
răspunsul Lui, nu voia să adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci
îl cunoştea Hristos, cu mult mai mult decât el Îl cunoştea pe Hristos.
Ci, pentru
aceasta le-a răspuns lor aşa şi a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască
amândoi ucenicii, adică Andrei şi Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, că mare este
deosebirea dintre Hristos şi Ioan. Căci Ioan nu a făcut nicidecum minuni, iar
Hristos a făcut nenumărate. Avea şi dreptate că atunci aceia socoteau pe Ioan
Botezătorul mai mare, căci era din neam arhieresc şi născut din tată prooroc,
din Zaharia şi însuşi el era prooroc şi că din maică stearpă, prin făgăduinţă,
era născut. Iar Hristos se arăta ca un sărac şi fiu de săraci şi nici ucenici
nu avea până atunci.
Fiind Ioan
închis în temniţă, Hristos a plecat din Ierusalim şi S-a dus la lacul
Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei şi pe Petru în corabie, cîrpindu-şi
mrejele. Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun
cuvânt aspru, fiindcă L-au lăsat şi pe El şi pe dascălul lor, Ioan, închis în
temniţă - căci Dumnezeu fiind, cunoştea că sărăcia i-a silit pe dânşii să
lucreze -, ci le-a zis: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi pescari de
oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele, au urmat lui Hristos. Şi, cum zice
evanghelistul Matei, îndată au urmat lui Iisus; adică nu au aşteptat, nici nu
au întârziat, nici nu au zis: "Să cârpim mrejele noastre şi apoi vom veni
după Tine". N-au zis aşa. Ci îndată, lăsându-şi mrejele, corabia, casa,
neamul, prietenii, rudele şi cunoscuţii, au urmat lui Hristos. Şi încă aveau
proaspătă mărturia Botezătorului, care le spusese despre Hristos şi ţineau
minte şi minunile pe care le-au văzut, făcându-se de El.
Deci
Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai
înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, pentru
care s-a şi numit "întâi chemat". Căci Andrei a înţeles mai înainte
din cărţile cele prooroceşti că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai
ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe şchiopi
umblând, dracii izgonindu-se, pe morţi sculându-se din groapă, mai cu înlesnire
decât din somn, numai cu porunca şi cuvântul lui Hristos; asemenea şi celelalte
minuni ale lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul.
După ce-a
văzut apostolul acestea, cu mult mai mult s-a încredinţat şi s-a întărit în
cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un înţelept şi
priceput, Apostolul Andrei socotea că, deşi proorocii cei de demult au făcut
câteva minuni, nu le-au făcut cu stăpânire ca Hristos, ci cu rugăciune şi
cerere către Dumnezeu. Iar Hristos cu cuvintele ţie îţi zic şi cu alte cuvinte
ca acestea stăpânitoare, făcea minunile Sale.
Văzând
apostolul că Hristos Îşi punea mâna Sa pe ochiul orbului şi vedea, poruncea
dracilor şi ca nişte fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umblă pe
mare ca pe uscat şi alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut şi a crezut
negreşit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le slăvitul
Apostol Andrei, era ucenic nedespărţit al lui Hristos. Avea încă şi osârdie
multă şi râvna înfocată, încât dorea să şi moară pentru numele Lui.
După ce
Hristos a lăsat cetăţile şi s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat
mulţimea oamenilor şi ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învăţătura.
Şi fiind pustiu locul şi neavând hrană să mănânce atâţia oameni, s-a dus
dumnezeiescul Andrei şi i-a zis lui Hristos - că aveau doar cinci pâini de orz
la dânşii, şi puţini peşti -, cum să ajungă acestea la atâta mulţime? Atunci
Hristos a binecuvântat cele cinci pâini şi le-a mâncat tot poporul acela, ca la
cinci mii, afară de femei şi de copii, şi s-au săturat şi au prisosit încă
douăsprezece coşuri de fărmituri.
Despre
minunea aceasta se poate încredinţa cineva din dumnezeiască şi Sfânta Evanghelie
a Sfântului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, în capitolul al şaselea. Şi din
altă povestire a Sfintei Evanghelii poate să înţeleagă cineva prietenia şi
îndrăzneala Apostolului Andrei către Hristos, dascălul său. Căci povesteşte
însuşi Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în capitolul 12, că în vremea sărbătorii
Paştelui iudeilor au mers la praznic şi nişte elini, ca să vadă biserica şi
să-şi facă obişnuita rugăciune, fiindcă erau şi ei de credinţa şi din neamul
evreiesc, dar născuţi şi crescuţi prin alte neamuri, a căror limbă o
învăţaseră.
Pe aceştia
i-a înspăimântat vestea lui Hristos, căci făcuse atunci, de curînd, minunea
învierii lui Lazăr şi Îl întimpinase pe El poporul cu stâlpari şi făcuse mai
înainte şi multe alte semne. Pentru aceea veniseră ei întru cugetare de
Dumnezeu şi, având dorinţă ca să-L vadă, au venit la Filip, rugându-l şi
zicându-i: Doamne, vrem să vedem pe Hristos. Iar el, neavând atâta îndrăzneală
către Hristos şi dându-i lui Andrei cinstea ca unui întâi chemat, s-a dus la
dânsul şi i-a spus pricina. Iar Andrei, luând cu sine pe Filip, s-a dus la
Hristos şi I-au spus amândoi cuvintele elinilor, de unde putem cunoaşte
dragostea şi îndrăzneala ce o avea el către Hristos.
Deci,
lăsând pe celelalte câte le-a lucrat împreună cu Hristos, până a venit la
patima Sa cea de bunăvoie, să scurtăm cuvântul nostru.
Iar după
ce a pătimit pentru noi Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat şi a
înviat din mormânt cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăşi la Sine pe
ucenicii şi prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii şi le-a zis:
Mergând, învăţaţi toate neamurile. Şi după ce le-a trimis lor Preasfântul Duh
şi i-a luminat să grăiască în toate limbile neamurilor câte se aflau sub cer,
atunci Apostolii, adunându-se, au aruncat sorţi între dânşii, ca să se ştie ce
parte de pământ urma să ia fiecare dintre dânşii, spre propovăduire.
Deci,
celorlalţi apostoli le-a căzut sorţul spre propovăduire pentru alte părţi de
pământ. Iar Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să propovăduiască în
toată Bitinia - şi se numeşte Bitinia tot locul cât este în mijloc, de la
Scutari care este peste canalul Constantinopolului spre răsărit, ce se numea
mai înainte Hrisopoli, până la Nicomidia şi până la Niceea. Şi nu numai în
Bitinia, ci şi în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate
locurile şi amândouă părţile cele de pe lângă Marea Neagră, până la Camupolin.
Pe lângă acestea se număra şi Calcedonul şi Bizanţul, care este cetatea lui
Constantin şi toată partea Traciei, de la Constantinopol până la Cavala, care,
în Faptele Apostolilor, se numeşte Neapolis, iar la alţii se numeşte
Hristupolis. În sorţul său era şi Tesalonicul şi Tesalia, până la Farsala şi
Elada şi până la Zitunion şi Ahaia, apoi de la Zitunion până la Paleapatra.
Toate
cetăţile acestea, ce se cuprind în hotarele acestor ţări amintite, au căzut în
sorţul Apostolului Andrei, ca să meargă să le înveţe cunoştinţa lui Dumnezeu.
Şi nu numai acestea, ci încă şi alte neamuri câte se află între Tracia şi
Macedonia, până la râul cel mare Istrul, care acum se numeşte Dunărea, şi
acestea tot în sorţul Sfântului Apostol Andrei au căzut. Toate neamurile
acestea erau ţarina pusă înaintea lui, în care voia să semene sămânţa
cuvântului lui Dumnezeu.
Deci,
Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat n-a căutat la mulţimea oamenilor, a
locurilor, a ţărilor şi a cetăţilor, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a
pregetat la lungimea şi mulţimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu
nevoinţele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia şi
cruzimea tiranilor şi a închinătorilor de idoli. Ci avea în mintea sa porunca
lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe nişte oi în mijlocul
lupilor..., să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot
ucide.
Având în
sine mare dragoste către Hristos, dascălul său, fiind plin de credinţă şi tare
nădăjduind în puterea Lui cea nebiruită, cu sârguinţă s-a apucat de călătorie,
pornind de la Ierusalim, ca să meargă la fiecare din locurile pe care le-am
zis. A luat cu sine şi pe nişte ucenici din cei şaptezeci de apostoli, pe care
i-a socotit îndemânatici la propovăduire.
Deci,
multe sunt călătoriile şi drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin
cetăţi şi prin sate, în care, semănând cuvântul cunoştinţei de Dumnezeu, a
secerat spicele bunei credinţe. Însă cu neputinţă este a descrie cu amănuntul
toate călătoriile, primejdiile şi necazurile pe care le pătimea în fiecare
cetate şi sat. Dar ca să nu lipsim pe ascultători de povestirile folositoare,
despre Sfântul Andrei, vom povesti pe cele mai vestite şi mai mari, pentru
dragostea lor.
Umblând
apostolul lui Hristos din loc în loc, a mers într-o cetate care este în partea
dreaptă a Mării Negre, când, plutim spre Cafa, care se numeşte Amisonul şi este
departe de Sinopi, ca la o sută douăzeci şi opt de mile şi jumătate. Acolo a
aflat Sfântul Andrei mulţi oameni rătăciţi şi necredincioşi. Unii, cuprinşi de
rătăcirea elinească, iar alţii, de cea iudaică. Însă între aceste deosebite
rătăciri şi păgânătăţi aflându-se amisinenii, aveau şi o bunătate, iubirea de
străini, adică să primească pe oamenii străini şi să ospăteze pe drumeţi.
Deci,
mergând sfântul la dânşii, a găzduit la casa unui iudeu şi socotea cum şi în ce
chip să atragă atâta mulţime de oameni rătăciţi şi să-i prindă în năvodul
învăţăturii şi propovăduiri sale. Aşa socotind sfântul, s-a sculat într-o
dimineaţă şi a mers la sinagogă iudeilor, unde erau adunaţi ei după obiceiul
lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde este şi ce fel este propovăduirea
lui.
Sfântul,
începând propovăduirea lui despre Hristos, i-a învăţat şi din cărţile lui
Moise, dar i-a învăţat şi din cele prooroceşti. Din toate acestea a dovedit că
Hristos este acelaşi pe Care L-au vestit mai înainte proorocii; Care, pentru
mântuirea oamenilor a venit în lume, aducând spre dovedire martori şi pe însuşi
Mergătorul înainte şi câte a învăţat el. Acestea şi altele asemenea, după ce
le-a zis către dânşii şi după ce a scris adevărata credinţă în sufletele lor şi
după ce i-a adus pe dânşii în mrejele sale, în acest chip s-a arătat vânător de
oameni, după cuvântul Dascălului său, pe care l-a zis când i-a chemat la
ucenicie: Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pe voi vânători de oameni.
Auzind
iudeii cuvântul Apostolului, îndată s-au întors la Domnul şi, pocăindu-se, s-au
botezat şi s-au făcut creştini, în loc de iudei; robi ai lui Hristos, în loc de
ai pierzării. După aceasta, pe câţi bolnavi aveau îi aduceau înaintea
apostolului şi fiecare îşi lua tămăduire de orice boală ar fi fost cuprins. Şi
s-a făcut apostolul acolo, nu numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat
tămăduitor al multor feluri de boli. Apoi a zidit biserici şi le-a hirotonit
preoţi din iudeii care crezuseră.
Ducându-se
de acolo, a mers în Trapezunda şi acolo, asemenea, învăţând şi botezând pe
mulţi, încă şi preoţi hirotonind; după aceasta s-a dus în Lazichia. Iar
Trapezunda şi Lazichia sunt cetăţi şi neamuri din partea de răsărit a Mării
Negre şi câţi au umblat în părţile acelea, ştiu cetăţile acestea. Ci şi acolo
iarăşi asemenea făcând apostolul şi mulţime nenumărată de iudei şi de elini
aducând la Hristos, a pus în gând să se ducă la Ierusalim. Pe de o parte, ca să
serbeze acolo praznicul Paştelui ce se apropia, iar pe de altă parte, ca să se
întâlnească cu fratele său Petru. Şi mai ales dorea să vadă şi pe Apostolul
Pavel, de care auzise că s-a întors de la legea evreiască şi a venit la
propovăduirea apostolilor şi cum că este şi el apostol şi dascăl al neamurilor.
Deci s-a
dus şi şi-a împlinit dorinţa lui cea după Dumnezeu. După aceasta s-a întors
împreună cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu la cetatea Efesului, care era
în soartă (grijă) lui Ioan.
Însă
acolo aflându-se apostolul a văzut o descoperire de la Dumnezeu ca să meargă în
Bitinia, să înveţe pe oamenii cei din soarta lui. Pentru aceasta s-a pornit şi
s-a dus în cetatea Niceei, care se numea atunci Elicori, şi era nezidită
împrejur. Mai pe urmă Cezarul Traian a zidit-o pe dânsa şi turnuri are întru
ea, şi pentru ca să biruiască, a numit-o Niceea.
Dar nici
iezerul ce este în ziua de astăzi aproape de dânsa, şi se numeşte Ascania, nu
era atunci atât de limpede şi curăţit precum se vede astăzi. Că după cum scriu
hronografii, mai pe urmă de cutremure s-a umplut de apă şi ca Marea Pontului s-a
făcut şi s-a limpezit precum este acum.
În această
cetate mergând Sfântul Apostol Andrei şi văzând mulţime nenumărată de oameni,
iudei şi elini, a cugetat să facă mai întâi minuni, ca să-i înduplece să se
întoarcă de la rătăcirea lor. Pentru că oamenii cei simpli, mai lesne se
încredinţează când văd minuni, decât numai cu cuvântul. Pentru aceasta şi
apostolul de multe ori pe cei muţi îi făcea să vorbească, iar alteori tămăduia
pe cei bolnavi. Încă şi alte minuni de multe feluri făcând, s-a făcut doctor
fără de plată celor bolnavi. Încă şi balauri, fiare mari şi înfricoşătoare,
care se încuibaseră în locul acela, numai cu toiagul cel de fier pe care îl
purta, al cărui vârf avea cruce înfiptă, îi izgonea şi-i omora.
Şi
capiştile zeilor celor cu nume mincinoase, ale elinilor, ale Afroditei şi ale
Artemidei, pe toate din temelii le-a sfărâmat. Iar citi din elini nu au crezut
în învăţătura apostolului, umplându-se de duh rău, săreau şi săltau, cărnurile
îşi mâncau şi alte nenumărate rele pătimeau, primind vrednică muncă pentru
necredinţa lor. Iar ucenicul lui Hristos, Andrei, care a venit să mântuiască pe
cei păcătoşi, nu i-a lăsat până în sfârşit să piară aşa întru întunericul
rătăcirii, ci izbăvindu-i pe dânşii de lucrarea cea diavolească, a tămăduit şi
sufletele lor şi le-a luminat cu lumina credinţei în Dumnezeu.
Deci, doi
ani după ce a zăbovit acolo în cetatea Niceei şi le-a hirotonit preoţi din
oamenii cei ce crezuse, s-a dus în Nicomidia în care era un mare număr de
oameni, dar care erau cu totul întunecaţi de înşelăciunea elinească. Apostolul
lui Hristos şi acolo a făcut tot asemenea. Apoi botezând pe mulţi din elini, de
acolo s-a dus la Calcedon şi de la Calcedon a umblat prin toată Propontida,
adică prin tot locul de la scutarul Constantinopolului până la Neocastra. De
acolo s-a dus la Pontoiraclia, şi de aici s-a dus la cetatea Amastrida, care
era foarte mare, şi se afla în partea de răsărit a Mării Negre.
Dar în
cetăţile acestea nu umbla Sfântul Apostol Andrei aşa precum noi povestim pe
scurt. Ci în fiecare cetate unde umblă, multe ispite şi multe împotriviri avea,
dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos era
apărătorul lui şi pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase. Căci şi cu
nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înţelepţii elinilor.
După
acestea, ieşind din Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numeşte Sinopi,
unde se povesteşte în nişte cuvântări vechi, cum că ar fi venit şi Sfântul
Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar şi creştinii din Sinopi arată până
în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au în mare cinste şi
evlavie, şi zic că acolo şedeau dumnezeieştii Apostoli, Petru şi Andrei, şi
învăţau poporul.
Încă şi o
icoană din acea vreme se află acolo la Sinopi, având închipuirea Apostolului
Andrei, care face minuni nenumărate şi până în ziua de astăzi întru slava lui
Hristos şi întru cinstea apostolului, ca să vadă creştinii că nu numai în
vremea cât au trăit apostolii au făcut minuni, ci şi după moarte pot să facă asemenea
minuni cu puterea lui Hristos, dascălul lor.
Dar şi
altă veste ne povesteşte că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli,
care împreună s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vânzătorului
Iuda, şi el se întâmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrând să meargă la Cafa
să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins şi l-au închis în temniţă.
Deci
mergând Apostolul Andrei acolo şi auzind că Apostolul Matia este închis în
temniţă, a făcut rugăciune şi, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit
legăturile, temniţa s-a deschis şi a ieşit Apostolul Matia din închisoare, iar
împreună cu dânsul şi ceilalţi legaţi. Iar sinopienii iudei aveau credinţă, dar
erau cruzi şi sălbatici cu sufletele încât numai cu chipul şi cu faţa se vedeau
că nu sunt fiare.
Deci
auzind că Apostolul a zdrobit legăturile şi a deschis temniţa, adunându-se
toţi, voiau să vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime şi cu
nemilostivire, îl târau de picioare, alţii îl trăgeau de mâini şi-l tăvăleau
prin ţarina. Alţii, cu dinţii ca nişte fiare sălbatice îl muşcau, cu lemne îl
băteau, cu pietre îl loveau, şi fiecare dădea cu orice apuca. Mai pe urmă
socotind că a murit din chinuirea cea multă, l-au aruncat afară din cetate la
gunoi. Apostolul a pătimit acestea, urmând lui Hristos, dascălul său.
Dar
Hristos nu a trecut cu vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea
arătându-i-se lui şi dându-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Şi nu numai
această, ci şi un deget al lui pe care îl muşcase unul din mâncătorii aceia, i
l-a făcut sănătos. După aceea, binecuvântându-l pe dânsul, învăţându-l şi
îndemnându-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a înălţat la cer. Iar
apostolul dimineaţa s-a sculat şi s-a dus sănătos în Sinopii neavând nici măcar
un semn de răni, încât ar fi putut zice că vine de la vreun praznic,
bucurându-se.
Această
minune după ce au văzut-o sinopenii, minunându-se de răbdarea sfântului, cea
mai presus de om, şi pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o
noapte L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor şi,
pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfântului Apostol, cerând iertare. După
aceea, sfântul, învăţându-i pe dânşii cuvântul adevărului şi botezându-i în
numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, i-a făcut pe dânşii robi ai lui
Hristos în loc de robi ai diavolului. Încă şi alte nenumărate minuni a făcut
sfântul apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care ascultaţi
o preaslăvită minune spre încredinţarea celorlalte.
O femeie
oarecare avea un fiu, unul născut, pe care un om duşman l-a ucis apoi s-a făcut
nevăzut şi nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru
înştiinţându-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul. Şi făcându-i-se
milă de mama celui ucis, apoi vrând să atragă şi pe popor spre mai multă
credinţă, prin rugăciune l-a înviat şi l-a dat pe el viu mamei sale. Această
minune după ce au văzut-o sinopenii, cu toţii, împreună cu femeile şi cu
copiii, au crezut în Hristos. Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoţi, pe
cei mai iscusiţi din cei ce crezuse, şi aşa după ce a luminat pe cei mai mulţi
din sinopeni cu Sfântul Botez şi i-a făcut popor sfinţit al lui Hristos şi
vrednic cu adevărat de turma lui, s-a duş a doua oară în cetatea Amisonului şi
de acolo s-a dus iarăşi la Trapezunda.
Deci,
botezând şi pe ceilalţi oameni care mai rămăseseră necredincioşi din întâia
propovăduire de acolo, s-a dus la cetatea Neocezareea şi acolo, asemenea,
cuvântul bunei credinţe semănându-l şi pe mulţi la cunoştinţa adevăratului
Dumnezeu întorcându-i şi cu Sfântul Botez luminându-i, s-a dus de la
Neocezareea în altă cetate ce se numeşte Samosata. Iar în această cetate
lucuiau în acea vreme oameni cufundaţi în deşertăciune elinească, iar întru înşelăciunea
cea din afară a lumii, erau foarte pricopsiţi. Şi din pricina înşelăciunii erau
neîntorşi către credinţa lui Hristos, fiindcă pentru meşteşugul filosofiei lor,
fiecare se ferea să vorbească cu dânşii.
Iar
dumnezeiescul Apostol Andrei prin râvna propovăduirii, ca pe o ţesătură de
păianjen a rupt împletiturile ritorilor şi le-a arătat lor că înţelepciunea pe
care o aveau este deşartă şi n-au cunoştinţă nici cât un copil mic. Aşa, în
puţine zile, cu cuvintele şi cu minunile, pescarul înfruntând învăţătura
filosofilor şi cu lucrările semnelor plecând sufletele acestora, şi către bună
credinţă întorcându-i, s-a dus la Ierusalim şi s-a întâlnit cu ceilalţi
apostoli, pentru ca să facă un sobor, cum să se serbeze praznicul Paştelui.
Iar cum că
apostolii se adunau în Ierusalim şi făceau sobor pentru pricinile ce se
întâmplase în vremurile acelea, poate cineva să cunoască din Faptele
Apostolilor, pe care le-a scris dumnezeiescul Luca Evanghelistul. Căci scrie el
acolo în Fapte, capitolul 15, şi zice: Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca
să cerceteze despre acest cuvânt şi celelalte. Iar după ce s-a sfârşit
praznicul, luând cu sine pe apostolul Matia şi pe Tadeu, care se aflau la
Ierusalim pentru aceeaşi pricină, s-au întors la cetatea Edesa, care în ziua de
azi se numeşte Horasan şi este spre părţile răsăritului în hotarele
Mesopotamiei.
Deci,
acolo puţine zile petrecând apostolul Andrei, pe Matia şi pe Tadeu i-a lăsat să
propovăduiască în părţile acelea, iar el s-a întors în părţile Mării Negre cele
dinspre răsărit. Întâi s-a dus în ţara Alanilor, unde, propovăduind Evanghelia
Darului şi pe mulţi întorcând către credinţa cea întru Hristos, s-a mutat la
Avazgi şi, intrând în Sevastopole, cetatea de acolo, îi învăţa şi propovăduia
taina lui Hristos şi nenumărate mulţimi de oameni a întors la cunoştinţa de
Dumnezeu.
Însă nici
de mântuirea Zachenilor şi a Vosporanilor nu s-a lenevit, ci şi la aceştia a
mers şi de vreme ce pe zacheni i-a aflat cu totul nesupuşi, urând nesupunerea
cu sălbăticia acestora, a voit a se duce de la dânşii, căci erau neprimitori de
dumnezeiasca sămânţa a cuvântului lui Dumnezeu şi nevrednici de sfânta
credinţă, iar bună supunere a vosporanilor lăudând-o, s-a dus la dânşii.
Vosporanii se numesc toţi aceia care locuiesc în strâmtoarea Cafa, căci Cafa
aceasta de care auzim nu este cetate, ci este un loc în chipul şi asemănarea
Moreii.
La
Vosporani a petrecut Sfântul Apostol Andrei multă vreme, căci i-a aflat foarte
supuşi şi lesne primitori de învăţătură a apostolului, în care se povestea că
s-au aflat şi nişte icoane de sfinţi închipuiţi cu ceară şi că dovedeau un
meşteşug preaiscusit, cu anevoie de urmat şi cu multă înţelepciune de mâini
făcute, care întrec tot meşteşugul.
Deci,
petrecând la Vosporani multă vreme, de acolo Sfântul Andrei s-a dus la Cafa,
care se numeşte Herson, ţară strălucită şi cu mulţi oameni, deşi întru credinţă
sănătoasă, nu lesne înfiptă, ci către alte învăţături lesne primitoare
aflându-se. Acolo intrând cu înţelepciune şi propovăduind cuvântul dreptei
credinţe şi făcând minuni, i-a întors la cunoştinţa de Dumnezeu.
În acest
chip vânând apostolul pe kersoneni şi, ca pe nişte peşti cuvântători,
aducându-i dar lui Hristos, după pronia lui Dumnezeu s-a mutat de aici şi în
părţile cele mai dinăuntru ale Rusiei şi a ajuns până la râul Niprului; şi în
Munţii Kievului a poposit, unde a rămas într-o noapte. A doua zi, sculându-se
din somn, a zis către ucenicii care erau cu dânsul: "Vedeţi aceşti munţi?
Credeţi-mă că peste aceştia o să strălucească darul lui Dumnezeu şi o să se
facă cetate mare aici şi multe biserici o să se ridice lui Dumnezeu şi o să se
lumineze cu Sfântul Botez tot pământul Rusiei".
Şi
suindu-se pe munţii aceia, i-a binecuvântat şi a înfipt o cruce, mai înainte
vestind încredinţarea poporului aceluia de la scaunul său cel apostolesc, care
s-a întemeiat în Bizanţ şi a mers şi prin părţile cele mai dinăuntru ale
Rusiei, până unde este acum marea cetate a Novgorodului.
De acolo
s-a întors pe mare iarăşi la cetatea Sinopi. Şi învăţând iarăşi acolo cuvântul
Domnului, şi mai întorcând şi pe ceilalţi oameni, câţi au rămas nebotezaţi din
propovăduirea cea dintâi şi pe cei credincioşi întărindu-i în credinţă, le-a
hirotonit episcop al acelui loc pe un apostol din cei şaptezeci, cu numele
Filolog.
De acolo a
venit în Bizanţ, care în acea vreme nu era în starea în care se vede în ziua de
astăzi, ci cuprindea numai o părticică - cât este palatul împărătesc -, ci mai
pe urmă, Constantin a strălucit-o şi a adus-o în starea în care se vede acum
şi, după numele său, a numit-o "Cetatea lui Constantin".
În această
cetate mergând acest mare apostol, a făcut şi acolo asemenea. Căci cu cuvintele
sale şi cu minunile învăţându-i şi cu Sfântul Botez luminându-i, a întors şi pe
bizantini la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, făcându-i fii ai luminii prin
primirea credinţei. Încă şi o biserică minunată a ridicat în numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu în mijlocul cetăţii, aşezând-o păzitoare şi apărătoare a
dreptei credinţe de acei împăraţi din vremurile cele mai de pe urmă. Apoi
hirotonisindu-le şi episcop pe Sfântul Stahie, unul din cei şaptezeci de
apostoli, de acolo s-a dus în Iraclia Traciei, care este departe de
Constantinopol, spre apus, cale de două zile.
Deci întru
această cetate asemenea învăţând şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi pe
mulţi întorcându-i la cunoştinţa Darului, le-a hirotonit episcop în locul acela
pe Apelin. De acolo a ieşit în cetăţile şi satele de primprejur, asemenea,
învăţând, botezând şi întorcând pe popoare la credinţa în Hristos, adevăratul
Dumnezeu şi biserici zidind în numele Lui, a făcut din sufletele lor biserici
însufleţite ale Sfântului Duh. Aşa a făcut prin toată Tracia, prin Macedonia şi
prin toată Tesalia, prin cea dintâi şi prin cea de-a doua şi de la Tesalonic
până la Licostom şi până la Farsala.
După ce a
trecut Tesalia şi Elada, s-a dus în vestitul ostrov al Peloponezului, care acum
se numeşte Moreia. Şi în acest loc este cetatea care în ziua de astăzi se
numeşte Paleapatra. În această cetate a intrat Sfântul Apostol Andrei şi,
ducându-se pedestru, a găzduit în casa unui om, care se numea Sosie, şi care
zăcea în pat, fiind bolnav de o grea boală. Acesta a aflat doctor pe sfântul,
căci, cum a intrat în casa lui şi a pus sfânta lui mână pe dânsul, îndată s-a
sculat Sosie sănătos, neavând nici urmă de boală.
Dar nu
numai acesta, ci şi un rob al femeii Maximila, soţia antipatului Patrelor, se
afla în zilele acelea aruncat într-un gunoi al cetăţii, cu totul topit de
boală, şi nu mai avea acum nici o nădejde de viaţă. Sfântul Andrei, fiind
ucenic al lui Hristos, la Care nici rob, nici slobod nu se socoteşte prost, ci
pe toţi întocmai îi are, n-a trecut cu vederea pe robul acela, ca să se bântuie
cu totul de cumplita boală, ci numai cu cuvântul zicând: "În numele
Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care eu Îl propovăduiesc, scoală-te!" Şi
îndată, o, minunile Tale, Hristoase Împărate! s-a sculat cu totul sănătos.
Robul acela, mergând la stăpâna sa, i-a povestit ei toate cele ce i s-au întâmplat.
N-au
trecut multe zile la mijloc şi femeia aceea, Maximila, stăpâna robului celui
tămăduit, a căzut într-o boală grea, în aşa fel încât nici meşteşugurile
doctorilor nu puteau să-i folosească, nici bogăţia bărbatului ei nu-i ajungea
să o dea pentru doctori, căci bărbatul ei era, precum am zis, domn al locului
aceluia şi se numea Egheat.
Într-o
boală ca aceasta aflându-se, şi-a adus aminte de străinul, de săracul, de
defăimatul apostol şi, numaidecât, l-a chemat, şi după ce a venit, a căzut la
picioarele lui. Şi ce a făcut apostolul? El şi-a pus sfânta sa mână pe femeia
cea bolnavă şi numaidecât s-a făcut cu totul sănătoasă. Această minune văzând-o
Egheat, a luat multă avuţie şi a aruncat-o la picioarele apostolului, rugându-l
să o ia pentru doctorie.
Dar scopul
Sfântului Apostol nu era să strângă bogăţia cea vremelnică, ci bogăţia cea
veşnică, pentru mântuirea poporului şi pentru pocăinţa şi întoarcerea
antipatului Egheat. Pentru aceasta sfântul nicidecum nu a primit, ci mai vârtos
a zis: "Dascălul nostru Hristos aşa ne-a poruncit nouă: În dar aţi luat,
în dar să daţi". Acestea zicându-le sfântul şi învăţându-i pe dânşii
cuvântul adevărului, s-a dus de la dânşii.
Umblând
prin cetate, a văzut zăcând într-un cerdac pe un om slăbănog, care era de multă
vreme bolnav, neputând să umble nicidecum, nici să se mişte şi nu avea nici un
om care să-l îngrijească. Iar sfântul şi pe acesta numai cu numele lui Hristos
l-a făcut sănătos. Şi nu numai minunile acestea le-a făcut Sfântul Apostol
Andrei acolo, ci şi ochii multor orbi i-a deschis. Pe un om lepros, care zăcea
afară din cetate pe gunoi, ca Iov cel de demult, şi pe acela l-a tămăduit,
numai cât l-a botezat în mare în numele Sfintei Treimi; şi acela, după ce s-a
botezat şi s-a însănătoşit, s-a făcut următor al apostolului şi propovăduia cu
mare glas tuturor, prin puterea lui Hristos.
Astfel,
apostolul cu cuvintele sale, cu minunile şi cu semnele întorcând la cunoştinţa
de Dumnezeu pe tot poporul care era în toată Ahaia, făcându-i turmă a lui
Hristos şi popor sfânt, se bucură şi se veselea cu duhul, slăvind pe Dumnezeu.
După aceasta, singură mulţimea creştinilor care crezuseră a surpat capiştile
idoleşti, a zdrobit pe idoli şi a ars cărţile cele elineşti ca pe nişte pricini
ale rătăcirii oamenilor, dând cu aceasta o pildă de adeverire a credinţei lor
celei adevărate. Apoi, adunându-şi avuţia lor, au aruncat-o la picioarele
Apostolului.
Iar el a
lăudat osârdia lor şi socoteală cea bună a primit-o, iar avuţia nu a primit-o.
Ci le-a poruncit, pe unele să le împartă la cei lipsiţi şi săraci, iar pe
altele să le cheltuiască la zidirea bisericii, care în puţine zile s-a
săvârşit. Şi se adunau acolo creştini, unde se slujea Sfânta Liturghie şi se
sfinţeau de episcopii şi de preoţii cei hirotoniţi de Sfântul Apostol Andrei,
ascultând şi învăţătura cea de miere izvorâtoare a sfântului. Fiindcă,
totdeauna îi învăţa din cărţile lui Moise şi din ale proorocilor şi dovedea cum
că unul şi acelaşi purtător de lege este şi al Aşezământului celui vechi şi al
celui Nou, care la sfârşitul veacului S-a pogorât din cer şi S-a întrupat din
Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, pentru mântuirea
neamului omenesc.
Dar în
timp ce s-au făcut acestea, antipatul Egheat - despre care mai înainte am zis
că avea femeie pe Maximila, pe care a tămăduit-o apostolul -, s-a dus la Roma,
la Cezarul, ca să-şi dea seama pentru slujba împărătească pe care o avea şi să
se sârguiască ca să-şi ia iarăşi stăpânirea sa. Iar fratele său, Stratoclis cu
numele, care era înţelept şi învăţat şi care abia venise atunci de curînd de la
Atena, unde fusese pentru învăţăturile filosofice, a rămas epitrop în locul
lui. Şi avea un rob credincios şi preaînţelept, pe care îl iubea foarte mult.
Pe acesta, în acele zile, l-a apucat un drac înfricoşat şi era vedere
pricinuitoare de multă jale. Acestea văzându-le Stratoclis, plângea, se supăra,
se amăra şi căuta doctor spre tămăduirea acestei boli. Însă, să vedeţi iconomia
lui Dumnezeu, cum aduce pe om la cunoştinţa adevărului.
Auzind
Maximila, femeia antipatului, pricina aceasta, l-a vestit aşa: "Pentru ce
tu fratele bărbatului meu şi cumnate, având în mâinile tale doctor fără de
plată te întristezi şi te necăjeşti? Aici este un om străin şi sărac cu numele
de Andrei, pe acela dacă îl vei chema, fără plată într-un ceas poate şi pe
robul tău cel credincios să-l tămăduiască şi pe tine de supărarea aceasta să te
mângâie şi să te veselească. Căci şi eu, precum ai auzit, cât de cumplită boală
aveam încât şi de viaţă mă deznădăjduisem şi numai cu un cuvânt al lui sunt
acum sănătoasă".
Acestea
auzind Stratoclis, îndată a chemat pe sfântul. Şi numai cum a intrat apostolul
lui Hristos, îndată a ieşit dracul şi s-a dus din locul acela. Şi s-a făcut
sănătos şi înţeleptul rob, cel mai înainte legat cu lanţuri de fier. Această
minune dacă a văzut-o Stratoclis şi Maximila îndată au anatematizat
înşelăciunea elinească şi s-au făcut creştini, botezându-i apostolul. De atunci
erau nedespărţiţi de sfântul şi în toate zilele învăţau de la dânsul cunoştinţa
cea mai desăvârşită a tainei sfintei credinţe creştineşti.
Acestea
astfel făcându-se, s-a întors şi Egheat, antipatul, de la Roma. Şi după câteva
zile a vrut să-şi cunoască femeia sa. Iar ea, fiind botezată şi nevrând să se
împărtăşească cu bărbatul ei cel necredincios şi nebotezat, întâi s-a prefăcut
că este bolnavă. Iar după câteva zile, pentru că a văzut că nu se poate ascunde
până la sfârşit, s-a arătat. Căci famenii au arătat bărbatului ei şi au zis:
"Ea, de când tu te-ai dus la Roma, nici bucatele de mai înainte nu le mai
mănâncă, nici marilor zei nu se închină, ci cu totul s-a pironit cu socoteală
şi cu scopul ei, de un oarecare om bătrân şi străin care este aici.
Acestea
dacă le-a auzit Egheat, cu totul s-a îndrăcit de mânie, şi cu totul şi-a ieşit
din minţi. Ocăra şi înfricoşa şi numai un scop avea: cum să omoare pe Apostolul
Andrei. Deci, câtăva vreme l-a pus în temniţă, până când va socoti cu ce moarte
îl va omorî. Iar la miezul nopţii, Stratoclis, luând pe cumnata sa Maximila şi
pe alţii, care erau mai sârguitori în credinţă dintre cei ce crezuseră, s-au
dus în temniţa care era pecetluită cu pecetea lui Egheat şi pe care ostaşii cu
grijă o străjuiau.
Deci acolo
ducându-se, încetişor au bătut la uşă încât să audă sfântul. Auzindu-i sfântul,
cu rugăciunea a deschis uşa temniţei şi au intrat înăuntru. Atunci Stratoclis
şi Maximila au căzut la picioarele sfântului, rugându-se şi cerând ca să-i
întărească şi să-i împuternicească în credinţa lui Hristos. Iar sfântul multe
zicând, i-a învăţat cele cuviincioase şi i-a sfătuit, iar pe Stratoclis
hirotonindu-l episcop al Paleopatrelor, i-a trimis pe dânşii cu pace.
Ducându-se ei, Sfântul Andrei iarăşi cu rugăciunea închizând uşile temniţei,
precum erau şi mai înainte pecetluite, şedea înăuntru aşteptând hotărârea
păgânului Egheat.
Deci,
antipatul, văzând că femeia lui Maximila, cu totul s-a lepădat de dânsul,
aprinzându-se de mânie, a hotărât asupra Sfântului Apostol moarte de cruce. El
socotea căci cu aceasta va supăra pe Sfântul Andrei, dar nu ştia că o moarte ca
aceasta era bucurie, veselie şi viaţă veşnică a sfântului, căci vrea să se facă
împreună părtaş al patimilor lui Hristos, dascălul lui.
Pentru
aceasta, ducându-l ostaşii ca să-l răstignească, văzând crucea a lăudat-o pe
dânsa, ca pe una ce avea să se facă pricină a suirii lui la cer. Apoi pe
creştinii cei ce s-au aflat acolo, învăţându-i şi întărindu-i, s-a suit pe
cruce bucurându-se, iar ostaşii lui Egheat, făcând voia domnului lor, au
pironit pe cruce mâinile şi picioarele apostolului, pentru care lucru preoţii
şi diaconii din Ahaia au scris aşa:
"Pătimirea Sfântului Apostol Andrei, pe care noi am văzut-o cu ochii
noştri, toţi preoţii şi diaconii bisericilor Ahaiei, scriem tuturor
Bisericilor, care sunt la Răsărit şi la Apus, la Miazăzi şi la Miazănoapte,
care sunt alcătuite şi zidite în numele lui Hristos, pace vouă şi tuturor celor
ce cred întru Unul desăvârşit Dumnezeu în Treime, întru adevăratul Părintele
Cel nenăscut, întru adevăratul Fiul Cel născut, întru adevăratul Sfântul Duh, Care
din Tatăl purcede şi întru Fiul se odihneşte. Căci această credinţă am învăţat
de la Sfântul Andrei, apostolul lui Hristos, a cărui pătimire noi văzând-o, am
biruit şi după cât am putut o istorisim".
Antipatul
Egheat, întorcându-se de la Roma cu stăpânire înnoită şi intrând în cetatea
Patrelor, a început a sili pe cei ce credeau în Hristos să aducă jertfe
idolilor. Acestuia, ieşindu-i înainte Sfântul Andrei, i-a zis: "Ţi se cade
ţie, judecător fiind al poporului, a cunoaşte pe Judecătorul tău, care este în
cer, şi cunoscându-L pe El, să te închini Lui şi, închinându-te adevăratului
Dumnezeu, să te întorci de la aceia care nu sunt dumnezei".
Iar Egheat
a zis către dânsul: "Au tu eşti Andrei care risipeşti locaşurile zeilor şi
sfătuieşti pe popor să primească credinţa cea vrăjitorească, care de curînd s-a
arătat şi pe care împăraţii Romei au poruncit să o piardă?"
Sfântul
Andrei a zis: "Împăraţii Romei încă nu au cunoscut această, că Fiul lui
Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor întru adevăr a arătat cum
că idolii aceia, nu numai că nu sunt dumnezei, ci draci necuraţi şi vrăjmaşi ai
neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia.
Căci miniind pe Dumnezeu să se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar
când se va mânia Dumnezeu asupra lor şi se va întoarce de la oameni, atunci
diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până întru atât îi amăgesc pe
dânşii încât îi scot goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât
păcatele lor pe care le duc cu ei".
Egheat a
zis: "Aceste cuvinte băbeşti şi deşarte, când le propovăduia Iisus al
vostru, iudeii l-au pironit pe cruce". Sfântul Andrei a răspuns: "O,
de ai fi voit a cunoaşte taina Crucii, cum Ziditorul neamului omenesc, pentru
dragostea Sa către noi, a răbdat Crucea, nu fără de voie, ci de bunăvoie,
pentru care eu însumi sunt martor, cum că şi vremea patimilor Sale o ştia mai
dinainte şi mai dinainte ne-a spus despre Învierea Sa, cea de a treia zi şi la
cina cea mai de pe urmă împreună cu noi şezând, ne-a spus despre vânzătorul
Său, ne-a spus şi despre cele ce aveau să fie asupra Sa. Şi ştiind locul acela,
în care era să fie dat iudeilor, de bunăvoie a venit". Iar Egheat a zis:
"Mă minunez de tine, căci om înţelept fiind tu, urmezi Aceluia pe care în
orice chip, cu voie, ori fără voie, îl mărturiseşti că a fost răstignit pe
cruce".
Apostolul
a răspuns: "Mare este taina Sfintei Cruci şi, dacă vei voii să asculţi, eu
îţi voi povesti ţie". Iar el a răspuns: "Nu este aceea taină, ci
pedeapsă a făcătorilor de rele". Sfântul Andrei a răspuns: "Acea
pedeapsă este taina înnoirii oamenilor, numai să voieşti a mă asculta cu
îndelungă răbdare". Egheat a zis: "Iată, te ascult pe tine cu
îndelungă răbdare, însă şi tu, de nu vei face ceea ce eu îţi poruncesc, aceeaşi
taină a Crucii, asupră-ţi vei purta". Iar apostolul a zis: "De m-aş
fi temut eu de pedeapsa Crucii nu aş fi lăudat Crucea niciodată". Egheat a
zis: "Precum din nebunia ta lauzi Crucea, aşa dintru îndrăzneala ta nu te
temi de moarte".
Apostolul
a răspuns: "Nu din îndrăzneală, ci din credinţă nu mă tem de moarte. Căci
moartea drepţilor este cinstită, iar a păcătoşilor este cumplită. Deci, eu
voiesc ca să asculţi taina Crucii, şi cunoscând adevărul să crezi şi, crezând,
să-ţi afli sufletul tău". Egheat a zis: "Acel lucru se află care a
pierit? Au doar a pierit sufletul meu că îmi porunceşti a-l afla pe el printr-o
credinţă pe care nu o ştiu în ce fel este?"
Sfântul
Andrei a răspuns: "Aceasta este care o vei învăţa de la mine, căci eu îţi
voi arăta ţie pierderea sufletelor omeneşti, ca să cunoşti mântuirea lor, care
prin cruce s-a lucrat. Omul cel dintâi prin călcarea poruncii, adică prin lemn
a adus moartea în lume şi se cădea neamului omenesc ca prin pătimirea cea de pe
lemn, să se izbăvească de moarte. Şi precum din pământul cel curat era zidit
omul cel dintâi, care a adus moartea prin lemnul încălcării de poruncă, aşa se
cădea a se naşte Hristos din Fecioara cea curată, om desăvârşit, Care este Fiul
lui Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintâi şi a înnoit viaţa cea veşnică,
pe care toţi oamenii o pierduseră şi prin lemnul Crucii să se întoarcă de la
lemnul poftei, spre care omul cel dintâi, întinzându-şi mâinile, a greşit, aşa
se cădea ca Fiul lui Dumnezeu să-şi întindă pe Cruce mâinile Sale cele
nevinovate, pentru neînfrânarea mâinilor omeneşti. Pentru hrana cea dulce a
lemnului celui oprit, să guste fierea amară şi luând asupra Sa moartea noastră,
să ne dea nemurirea Sa".
După
acestea Egheat a zis: "Aceste cuvinte povesteşte-le acelora care te
ascultă, iar tu de nu vei asculta porunca mea şi de nu vei aduce jertfă zeilor,
apoi bătându-te cu toiege, te voi răstigni pe Crucea pe care tu o lauzi".
Sfântul
Andrei a răspuns: "Eu Unuia, Adevăratului şi Atotputernicului Dumnezeu, în
toate zilele îi aduc, nu fum de tămâie, nici carne de boi, nici sânge de ţapi,
ci pe Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu al
Cărui preacinstit Trup se împărtăşeşte tot poporul cel credincios şi bea
Sângele Lui, pe când Mielul acesta rămâne întreg şi viu. Deşi cu adevărat se
înjunghie şi cu adevărat Trupul Lui de toţi se mănâncă şi Sângele Lui de toţi
se bea, însă, precum zic, totdeauna petrece întreg, fără de prihană şi
viu". Egheat a zis: "Cum poate fi aceasta?"
Sfântul Andrei
a răspuns: "Dacă voieşti să ştii, fă-te ucenic, ca să înveţi aceea pentru
care întrebi". Egheat a zis: "Eu acea învăţătură de la tine cu
chinuri o voi cerca". Apostolul a răspuns: "Mă mir de tine, că tu, om
înţelept fiind, grăieşti cele nebune. Dar oare vei putea, ispitindu-mă cu
munci, să cunoşti de la mine Tainele lui Dumnezeu? Ai auzit taina Crucii, ai
auzit şi taina Jertfei! De vei crede că Dumnezeu Cel răstignit de iudei este
Dumnezeu adevărat, atunci îţi voi arăta cum, omorât fiind trăieşte şi cum
jertfit fiind şi mâncat, petrece întreg întru Împărăţia Sa". Egheat a zis:
"Dacă este omorât, şi de oameni este mâncat, precum zici, apoi cum poate
fi viu şi întreg?" Apostolul a răspuns: "Dacă vei crede cu toată
inima ta, vei putea cunoaşte această Taină; iar de nu vei crede, nu vei
cunoaşte niciodată această taină".
Atunci
Egheat, mâniindu-se, a poruncit să arunce pe apostol în temniţă. Şi aruncat
fiind sfântul în temniţă, s-a adunat la dânsul mult popor din toată latura
aceea şi voia să-l ucidă pe Egheat, iar pe Sfântul Andrei să-l scoată din
temniţă. Iar Sfântul Apostol i-a oprit pe dânşii, învăţându-i şi grăind:
"Nu prefaceţi pacea Domnului nostru Iisus Hristos întru tulburare
diavolească, că Domnul nostru Iisus Hristos, dându-se pe Sine spre moarte, a
arătat toată răbdarea şi împotrivă n-a grăit, nici n-a strigat, nici nu s-a
auzit glasul Lui în uliţe. Deci şi voi, tăceţi şi fiţi în pace.
Şi nu
numai să nu faceţi împiedicarea muceniciei mele, ci şi voi singuri să vă gătiţi
ca nişte buni nevoitori şi ostaşi ai lui Hristos, a nu vă teme de îngrozirile
tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre rănile ce vi se vor aduce
asupra voastră de chinuitori. Că de este nevoie a se teme cineva de frică, apoi
se cuvine a se teme de frica aceea care nu are sfârşit. Pentru că frica şi
îngrozirile de la oameni sunt asemenea fumului, că arătându-se îndată se sting.
Şi de dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu au
sfârşit niciodată.
Căci
durerile acestea vremelnice, deşi sunt mici, cu înlesnire se rabdă, iar dacă
sunt mari, apoi degrabă ieşind sufletul din trup, singure se sfârşesc. Durerile
acelea sunt cumplite, care sunt acolo veşnice, unde este plângerea cea
neîncetată, strigare, tânguire şi munci fără de sfârşit, spre care Egheat nu se
teme a merge. Deci fiţi gata spre aceasta mai vârtos, ca prin supărările
acestea vremelnice să treceţi spre bucuria cea veşnică, unde vă veţi veseli
totdeauna cu Hristos şi veţi împărăţi cu El".
Astfel
Sfântul Andrei, toată noaptea a petrecut-o învăţând pe popor. Iar a doua zi
antipatul Egheat a şezut la judecată şi a adus înaintea sa pe Sfântul Andrei şi
a zis către dânsul: "Oare socotit-ai să-ţi laşi nebunia ta şi să nu mai
propovăduieşti pe Hristos, ca să poţi a te veseli cu noi în această viaţă? Căci
mare nebunie este de a se duce cineva de bunăvoie spre chinuri şi spre
foc". Sfântul Andrei a răspuns: "A mă veseli împreună cu tine, voi
putea numai când tu vei crede în Hristos şi te vei lepăda de idoli; căci pe
mine Hristos m-a trimis în partea aceasta în care mult popor am câştigat
Lui".
Egheat a
zis: "Deci pentru aceasta te silesc spre jertfe, ca cei amăgiţi de tine să
lase deşertăciunea învăţăturii tale şi să aducă jertfele cele plăcute zeilor.
Căci nu este cetate în Ahaia în care să nu fi pustiit lăcaşurile zeilor. Deci
acum se cuvine ca iarăşi prin tine să se înoiască cinstea lor, ca cei miniaţi
prin tine, tot prin tine să fie îmblânziţi şi tu să petreci întru dragostea
noastră cea prietenească. Iar dacă nu, apoi multe feluri de chinuri vei lua,
pentru necinstea care prin tine s-a făcut lor, şi vei fi spânzurat pe Crucea pe
care tu o lauzi".
La acestea
Sfântul Andrei a răspuns: "Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit
pentru focul cel veşnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului şi apostolul lui
Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândeţe vrând a te învăţa
sfânta credinţă, că doar după cum ai înţelegere, să cunoşti adevărul
lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuieşte în ceruri.
Dar de vreme ce tu petreci în întuneric şi socoteşti că eu mă tem de chinurile
tale, apoi găteşte asupra mea chinuri de acelea ce ştii tu că sunt mai grele,
căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri
voi răbda pentru El".
Atunci a
poruncit Egheat, ca, întinzându-l pe pământ, să-l bată. Şi după ce s-au
schimbat de şapte ori câte trei cei ce-l băteau, l-au ridicat pe Sfântul Andrei
şi l-au dus la judecător, care a zis către dânsul: "Andreie, ascultă-mă pe
mine, nu-ţi vărsa sângele în deşert, că de nu mă vei asculta, apoi pe cruce te
voi răstigni". Sfântul Andrei a răspuns: "Eu sunt rob Crucii lui
Hristos, şi mai mult doresc moartea Crucii, decât să mă izbăvesc de chinuri, de
care nicidecum nu mă tem; iar tu vei putea scăpa de chinurile cele veşnice care
te aşteaptă, dacă ispitind răbdarea mea, vei crede în Hristos, căci eu mai mult
pentru pierzarea ta mă mâhnesc, decât tu pentru pătimirea mea. De vreme ce
pătimirile mele vor fi numai într-o zi, sau cel mult două şi vor sfârşi, iar
patimile tale nici după o mie de ani nu vor avea sfârşit. De aceea nu-ţi mai
înmulţi patimile, nici îţi mai aprinde focul cel veşnic".
Deci,
mâniindu-se Egheat, a poruncit să-l răstignească pe Sfântul Andrei pe cruce,
legându-i mâinile şi picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să
nu moară degrabă, ci să-l spânzure aşa legat ca mai mult chin să pătimească şi
să sufere.
Deci,
slugile ighemonului, ducând pe sfântul la răstignire, alerga poporul, strigând:
"Ce a greşit omul acesta drept şi prietenul lui Dumnezeu? Pentru ce îl duc
la răstignire?" Iar Sfântul Andrei ruga poporul, ca să nu facă împiedicare
pătimirii lui. Căci mergea cu veselie şi neîncetat învăţa pe popor. Iar după ce
a venit la locul lui, în care era să-l răstignească, văzând de departe crucea
gătită pentru dânsul, a strigat cu glas mare:
"Bucură-te, Cruce sfinţită cu trupul lui Hristos şi cu mădularele Lui ca
nişte mărgăritare împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine,
erai înfricoşată oamenilor, iar acum eşti iubită şi cu dorire primită. Căci
cunosc credincioşii câtă bucurie ai în tine şi ce fel de răsplătire li se
pregăteşte pentru tine. Eu cu îndrăzneală şi cu bucurie vin către tine; deci tu
cu veselie primeşte-mă pe mine, că sunt ucenic al Aceluia Care a fost spânzurat
pe tine. Primeşte-mă, că totdeauna te-am dorit şi am poftit a te îmbrăţişa. O,
preabună Cruce, care ţi-ai câştigat frumuseţea şi bunacuviinţă din mădularele
Domnului meu. Ceea ce eşti de mult dorită şi cu osârdie iubită, pe care neîncetat
te-am căutat şi abia acum te-am aflat gătită după dorirea inimii mele. Deci
ia-mă pe mine dintre popor, şi mă dă Învăţătorului meu, ca prin tine să mă
primească Cel ce prin tine m-a răscumpărat pe mine".
Acestea
zicând şi-a dezbrăcat de pe sine hainele şi le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au
înălţat pe Cruce, legându-i mâinile şi picioarele cu frânghii, l-au răstignit
şi l-au spânzurat. Şi stătea împrejurul lui mulţime de popor, ca la douăzeci de
mii, întru care era şi Stratoclis, fratele lui Egheat, care striga împreună cu
poporul: "Cu nedreptate pătimeşte acest bărbat sfânt". Iar Sfântul
Andrei întărea pe cei ce credeau în Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea
muncilor vremelnice, învăţându-i că nu este vrednică nici o muncă a vremii de
acum, pe lângă răsplătirea bunătăţilor celor ce vor să fie.
Apoi a
alergat tot poporul la curtea lui Egheat strigând şi zicând: "Nu se cuvine
a pătimi acestea, acest om sfânt, cinstit şi învăţător bun, cu bun şi blând
obicei şi înţelept, ci se cade a fi coborât de pe cruce, căci iată este a doua
zi de când este spânzurat pe cruce şi nu încetează învăţând dreptatea".
Atunci
Egheat, temându-se de popor, a alergat împreună cu dânşii ca să coboare pe
Sfântul Andrei de pe cruce. Iar Sfântul Andrei, văzând pe Egheat, a zis către
dânsul:
"Egheat, pentru ce ai venit? Dacă voieşti să crezi în Hristos, apoi,
precum ţi-am făgăduit, ţi se va deschide uşa darului. Iar dacă numai pentru
aceasta ai venit, ca să mă dezlegi de pe cruce, apoi să ştii că eu, până voi fi
viu, nu voiesc să fiu coborât de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu, acum
mă închin lui, acum stau înaintea lui şi mă bucur; iar pentru tine mă mâhnesc
şi-mi pare rău, că te aşteaptă pierzarea cea veşnică, care este gătită şi te
aşteaptă pe tine. Deci, îngrijeşte pentru tine, până când este în puterea ta,
că nu în vremea aceea să începi, când nu-ţi va fi ţie cu putinţă".
Şi vrând
slugile să-l dezlege, nu puteau a se atinge de dânsul, apoi şi cealaltă mulţime
a oamenilor care veniseră acolo, se sârguiau unii după alţii ca să-l dezlege,
cu toate acestea n-au putut, căci păreau mâinile lor ca moarte. După acestea,
Sfântul Andrei a strigat cu glas mare: "Doamne Iisuse Hristoase, nu mă
lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sunt spânzurat pentru numele Tău, ci
primeşte-mă. Învăţătorul meu, care Te-am iubit, care Te-am cunoscut şi care
Te-am mărturisit în toată viaţa mea, şi acum încă Te mărturisesc, care doresc a
Te vedea şi prin care sunt ceea ce sunt; primeşte Doamne Iisuse Hristoase în
pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel
dorit. Primeşte-mă bunule Învăţător, şi nu porunci a fi pogorât de pe cruce,
mai înainte până nu vei lua sufletul meu".
Zicând el
acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o
vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putinţă ochiului
omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Şi a petrecut acea lumină cerească
strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi când lumina a dispărut, atunci şi
Sfântul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfânt şi împreună cu dânsa s-a dus ca
să stea înaintea Domnului.
Şi aşa s-a
sfârşit sfântul bătrân, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani. Că
aşa se cădea, ca adevăratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfârşit
mucenicesc să-şi săvârşească drumul propovăduirii. Iar urâtul de Dumnezeu
Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, de demonii cei slujiţi şi cinstiţi de
dânsul, vrednice răsplătiri a luat, că s-a suit într-un deal înalt şi de acolo
cazând jos păgânul, s-a zdrobit şi - după cum a zis dumnezeiescul David -, s-au
risipit oasele lui lângă iad.
Iar
Stratoclis şi Maximila, care era de bun neam şi fată a unui senator, care
crezuse în Hristos, pogorând cinstitul şi sfântul trup al apostolului de pe cruce
şi cu miruri ungându-l, l-au pus în loc însemnat. Deci, Stratoclis împărţind la
săraci toată avuţia fratelui său Egheat şi zidind episcopie din avuţia sa, pe
locul în care au pus trupul sfântului, acolo şi-a petrecut cealaltă parte din
viaţa sa, bine păscând turma încredinţată lui. Asemenea şi Maximila, împărţind
cea mai mare parte din bogăţia sa săracilor, şi-a oprit o parte cu care a zidit
două mânăstiri: una de călugări şi alta de călugăriţe.
Şi astfel
cu plăcere de Dumnezeu vieţuind ea, s-a dus la veşnicele locaşuri, în locul
lucrurilor celor pământeşti şi stricăcioase dobândind frumuseţile cele cereşti
şi nestricăcioase.
Iar
moaştele Sfântului Apostol Andrei au rămas în episcopia din Paleapatra mulţi
ani, făcând neîncetat minuni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa, până
în zilele marelui Constantin, întâiul creştin între împăraţi, care a avut trei
fii: Constantie, Constantin şi Constă. Doi din fii săi au luat fiecare câte o
parte din împărăţia sa. Consta a luat Roma, Constantin Portugalia, iar
Constantie, al treilea fiu, a luat Constantinopolul, adică scaunul tatălui său.
Deci,
acest Constantie, a primit în inima să o dorire bună şi de suflet folositoare.
A dorit să aducă în Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli, ale lui Andrei,
Luca şi Timotei şi să le aşeze în biserica Sfinţilor Apostoli, pe care o zidise
tatăl său, marele Constantin. În acea vreme Sfântul Artemie, care a mărturisit
credinţa mai pe urmă, în vremea lui Iulian Paravatul, era domn şi augustalie în
Alexandria, şi pe dânsul l-a socotit vrednic de o slujbă ca aceasta. Deci l-a
chemat la sine şi i-a poruncit ca unui vrednic, să-i slujească în această
lăudată slujbă.
Apoi s-a
dus Sfântul Artemie şi a luat de la Efes moaştele Sfântului Apostol Timotei, pe
ale Sfântului Apostol Luca, de la Tivele Beoţiei, iar de la Paleapatra a luat
cinstitele şi sfintele moaşte ale Sfântului Apostol Andrei.
Şi aşa
le-a adus cu mare cinste la împăratul Constantie în Constantinopol. Iar
împăratul primindu-le şi cu multă evlavie închinându-se lor, apoi cu dragoste
sărutându-le, le-a aşezat în prea vestită şi luminată biserică a Sfinţilor
Apostoli, în partea cea de-a dreapta Sfântului Altar şi acolo au fost închinate
şi cinstite de cei binecredincioşi, cât timp au avut creştinii împărăţie. Iar
când a fost prădat Constantinopolul, s-au împărţit sfintele moaşte în mâinile
binecredincioşilor creştini.
Aceasta
este viaţa şi petrecerea Sfântului Apostol Andrei, acestea sunt povestirile
cele după puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel întâi chemat. Aşa
a petrecut sfântul, aşa s-a nevoit, aşa a schimbat vânarea de peşti pe vânarea
de oameni, aşa a dobândit împărăţia cerului şi acum se odihneşte şi se
veseleşte întru împărăţia cea rânduită de Învăţătorul său, după cum singur I
s-a făgăduit zicând: şi Eu vă făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatăl
Meu, împărăţie.
Acum şade
la masa cea gătită lui, după făgăduinţa cea nemincinoasă, ca să mâncaţi şi să
beţi la masa Mea, întru Împărăţia Mea. Şi se roagă neîncetat pentru noi, cei
luminaţi prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne şi curăţindu-ne să ne
învrednicim şi noi aceleiaşi Împărăţii, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos,
căruia I se cuvine toată slava şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Său,
Celui fără de început, şi Preasfântului, Bunului şi de viaţă făcătorului Său
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Predică la Sărbătoarea
Sfântului Apostol Andrei –
Pr. Ilie Cleopa
Sfântul Apostol Andrei ne-a creștinat și a săvârșit prima
Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni și de patimi
și ne-a unit cu Hristos prin jertfă și Liturghie. El ne-a învățat cum să ne
mântuim prin smerenie, prin rugăciune și prin iubire.
Fiul
al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi
ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras
chemi popoarele la Dumnezeu și acum ne-ai umplut de bucurie că în România
iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit. (Condacul Sfântului)
Iubiți
credincioși,
Astăzi, la 30
noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi
chemat, Apostolul românilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul
țării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea și la Gurile Dunării.
Sfântul Apostol Andrei
era frate dupâ trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea
Betsaida Galileei, și se îndeletniceau cu pescuitul.
La început, Sfântul
Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul și
L-a întrebat: Învățătorule, unde locuiești? Iar Domnul i-a răspuns: Vino
și vezi! (Ioan 1,
38-39). Și a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost
cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos.
Nu dupâ multe zile,
Andrei și Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să
plece pe mare la pescuit pește. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi
la apostolie, zicându-le: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!
(Matei 4, 19).
Din clipa aceea au
lăsat toate și au urmat lui Hristos pâna la moarte și Înviere, fiind martori ai
minunilor și Învierii Lui. Iar după înalțarea Sa la cer, trăgând sorți unde să
plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut
sorțul să încreștineze mai ales țările din jurul Mării Negre.
Deci, mai întâi a
creștinat Armenia, Iviria și Scitia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând
Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creștinat Crimeea, sudul
Basarabiei și, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde
a botezat pe mulți din Sciția Mică, adică Dobrogea de azi.
El a stat cu ucenicii
Săi într-o peșteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama
păgânilor închinători la idoli. Peștera poartă numele Sfântului Apostol Andrei
până astăzi și se aflș în comuna Ion Corvin din sud-vestul județului Constanța.
Astăzi s-a construit acolo o mănăstire mare cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”.
Dupa ce a hirotonit
episcopi și preoți la Tomis - Constanța de azi - Sfântul Apostol Andrei a
trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia și a ajuns
în Peloponez, unde a zăbovit doi ani în orașul Patras. Aici a creștinat pe
mulți închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiștile
idolilor și a mărturisit pe Hristos cu multă putere.
Văzând aceasta
ighemonul cetății ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare și l-a aruncat
în temniță cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulți credeau în Hristos
prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe cruce
în formă de X, dându-și sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30
noiembrie, pe timpul împăratului Nero.
Iubiți
credincioși,
Aceasta este viața și
pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a urmat în toate lui
Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe țări, a dărâmat
capiștile idolești, a botezat nenumărați creștini, a întemeiat biserici, a
hirotonit diaconi, preoți și episcopi și a adus la credința în Hristos mai
multe țări, printre care și țara noastră.
Deci noi, românii,
avem Biserica de origine apostolică, întemeiată în primul secol, după Înălțarea
Domnului la cer. Noi nu suntem creștinați ca popoarele slave către sfârșitul
primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpați și la Gurile
Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia și s-au
creștinat în anul 950 de Ștefan cel Sfânt; iar slavii au venit și ei prin
secolele VII - VIII din nord-estul Asiei și s-au creștinat mai târziu -
bulgarii, în anul 864, sârbii, în anul 868 și rușii in anul 988.
Așa a rânduit pronia
divină ca să primim credința creștina direct de la ucenicii lui Hristos, pentru
care se cade să fim permanent recunoscători.
Iubiți
credincioși,
Să dăm slavă lui
Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne creștineze și să ne
unească cu Hristos prin Botez și pocăință. Suntem o țară creștină de origine
apostolică. Să ne facem vrednici de această țară. Să păstrăm cu sfințenie
poruncile Domnului scrise în Sfânta Evanghelie și propovăduite de Apostoli.
Fără povățuitori nu ne putem mântui și fără preoți buni rătăcim calea
pocăinței. Dar dacă ascultăm de Domnul, ascultăm și de Biserică.
Sfântul Apostol Andrei
ne-a creștinat și a săvârșit prima Sâintă Liturghie pe pământul României. El
ne-a eliberat de demoni și de patimi și ne-a unit cu Hristos prin jertfă și
Liturghie. El ne-a învățat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune și
prin iubire.
Să ascultăm de Sfinții
Apostoli ca de Însuși Hristos. Să ascultăm de episcopi și de preoți ca de
Apostoli, că ei vor da seama pentru sufletele noastre. Să nu lipsim de la
biserică în sărbători, că aici este Hristos cu toți sfinții. Aici este
mântuirea noastră, bucuria noastră, viața noastră. Să nu ascultăm pe trimișii
lui antihrist, care se leapădă de Biserică, de Cruce și de toate cele
sfinte.
Apoi sunteți datori să
învățați copiii frica Domnului. Să faceți misiune și apostolat prin școli, prin
spitale, prin casele creștinilor, prin milostenii și cărți sfinte ortodoxe. Dar
mai ales în casele dumneavoastră.
Să trăim cu Hristos,
să ajutăm la mântuirea copiilor noștri și a celor din jur și nimic să nu facem
fără episcop, fără preot, fără duhovnic. Ei sunt apostolii noștri pe pământ. De
vom face așa, vom dobândi mântuirea sufletelor noastre, cu rugăciunile Maicii
Domnului și ale Sfântului Apostol Andrei. Amin.
Viața Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul
Transilvaniei
La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia
Sibiului existau aproximativ 800 de şcoli „poporale”, un gimnaziu cu 8 clase la
Braşov, o şcoală reală-comercială la Braşov, un gimnaziu cu 4 clase la Brad. La
îndemnul lui s-au tipărit peste 25 de manuale şcolare, unele în mai multe
ediţii. La Sibiu cursurile de teologie au fost ridicate de la 6 luni la un an,
iar în 1853 a înfiinţat un Institut teologic-pedagogic cu două secţii,
cumpărând câteva case pentru nevoile şcolii şi internatului. Pentru studenţii
teologi şi preoţi a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de
el însuşi sau de profesorii Institutului.
Mitropolitul Şaguna Andrei (din botez Anastasie) a fost
mitropolit al Ardealului (de origine aromână). S-a născut la 20 decembrie 1808
(1 ianuarie 1809 st. n.) în Mişcolţ, în Ungaria şi a trecut la Domnul la 16/28
iunie 1873 în Sibiu (înmormântat în Răşinari). Studiile gimnaziale la Mişcolţ
şi Pesta (abs. 1826), superioare – de Filosofie şi Drept - la Universitatea din
Pesta (1826-1829) şi de Teologie la Seminarul ortodox din Vârşeţ (1829-1832).
După terminarea studiilor teologice, a intrat la mănăstirea sârbească Hopovo,
unde a fost tuns în monahism, sub numele Andrei (24 octombrie 1833) şi
hirotonit ierodiacon (februarie 1834); profesor la Seminarul Teologic din
Carloviţ şi secretar al „Consistoriului arhidiecezan' de acolo (din 1834),
ieromonah (29 iunie 1837), protosinghel, „asesor' (consilier) mitropolitan şi
«administrator' (locţiitor) de egumen la mănăstirile Iazac (1838), apoi la
Beşenovo (1841); arhimandrit şi egumen la mănăstirile Hopovo (1842), apoi la
Covil (1845); după 1842 a funcţionat un timp ca profesor la secţia română a
Seminarului Teologic din Vârşeţ şi „asesor' al Consistoriului de acolo. La
15/27 iunie 1846 numit „vicar general' al Episcopiei Ardealului, cu sediul la
Sibiu; la 2 decembrie 1847 ales episcop (recunoscut la 5 februarie 1848,
hirotonit la Carloviţ la 18/30 aprilie 1848); la 12/24 decembrie 1864 numit
arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Ardealului cu reşedinţa
în Sibiu.
Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a
Ardealului, prin numeroase memorii înaintate Curţii din Viena, patriarhului
ortodox sârb şi Congresului naţional-bisericesc sârb din Carloviţ, prin
sinoadele eparhiale - formate din clerici şi mireni - convocate la Sibiu în
1850, 1860 şi 1864. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii
sufragane - la Arad şi Caransebeş -, a convocat un Congres naţional-bisericesc
al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie-octombrie
1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din
Transilvania (sancţionat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a
condus Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Banat până în 1925. Principiile
fundamentale ale acestui statut – autonomia faţă de stat şi sinodalitatea,
adică participarea laicilor (2/3) alături de clerici ( 1 / 3 ) la conducerea
treburilor bisericeşti - au stat la baza Statutului de organizare a întregii
Biserici Ortodoxe Române din 1925 şi a celui din 1948.
Pe tărâm cultural, a organizat învăţământul primar şi mediu
ortodox românesc din Transilvania, punându-1 sub îndrumarea Bisericii; preoţii
parohi erau directori ai şcolii „poporale' din parohia lor, protopopii
„inspectori' ai şcolilor din „tractul' lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul),
„inspector suprem' al şcolilor din întreaga eparhie, principii înscrise şi în
Statutul Organic. La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului
existau aproximativ 800 de şcoli „poporale', un gimnaziu cu 8 clase la Braşov
(înfiinţat în 1850), o şcoală reală-comercială (din 1869) la Braşov, un
gimnaziu cu 4 clase la Brad (din 1868). La îndemnul lui s-au tipărit peste 25
de manuale şcolare, unele în mai multe ediţii (de Sava Popovici Barcianu, Ioan
Popescu, Zaharia Boiu ş.a). La Sibiu cursurile de teologie au fost ridicate de
la 6 luni la un an (1846), iar în 1853 a înfiinţat un Institut
teologic-pedagogic cu două secţii: teologică (doi, apoi trei ani de studii) şi
pedagogică (doi, apoi trei ani de studii), cumpărând câteva case pentru nevoile
şcolii şi internatului, pentru studenţii teologi şi preoţi a tipărit un număr
însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuşi sau de profesorii
Institutului; a trimis numeroşi tineri la studii de specializare la
Universităţile din Austria şi Germania, cu burse oferite din fondurile şi
fundaţiile create de el. A avut un rol decisiv la, întemeierea şi organizarea
„Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român'
(Astea), fund primul ei preşedinte (1861-1866); a iniţiat ziarul „Telegraful
Român' (ianuarie 1853), care apare până azi.
Ca „om politic', a îndeplinit un rol de seamă în perioada
1848-1849: preşedinte al Adunării Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii
de la Blaj din 3 / 1 5 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările
româneşti împăratului Austriei, la Innsbruck şi Viena, apoi Guvernului din
Pesta. în anii următori - fie singur, fie cu alţi delegaţi ai românilor - a
prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanţele naţiunii
române; după 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, între 1863-1865
deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice
a românilor (1861) şi al Congresului naţional al românilor (1863), ambele la
Sibiu; după crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul
direcţiei „activismului' în viaţa politică a românilor transilvăneni.
Îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor, ctitor al
bisericii din Guşteriţa, lângă Sibiu; membru de onoare al Societăţii Academice Române
(1871), preşedinte de onoare al Societăţii „Transilvania' din Bucureşti.
Sf Ier Frumentie, episcopul Etiopiei
În zilele
împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a
dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el şi doi fraţi
după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu şi Frumentiu. Iar întorcându-se
din India, a stat la un liman ca să ia apă, şi acolo au căzut în mâinile
tâlharilor şi ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare,
iar pe alţii i-au tăiat. Din cei omorâţi, unul era şi pomenitul filozof. Câţi
au rămas vii, între care erau şi cei doi fraţi după trup, Edesiu şi Frumentiu,
au fost daţi împăratului Indiei.
Deci
văzând împăratul pe aceşti doi tineri ca erau potriviţi cu scopul ce el cugeta,
i-a pus pe ei supraveghetori şi iconomi împărătescului său palat. Dar şi fiul
împăratului, care a moştenit împărăţia după tatăl său, a învrednicit pe tineri
de mai mare cinste şi îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul
Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguţătorilor ce veneau din
părţile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, şi să
săvârşească dumnezeiască liturghie. Iar trecând câţiva ani s-au dus tinerii la
împăratul şi i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei.
Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire
dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor. Şi Edesiu s-a dus la
Tir, ca să-şi afle părinţii şi rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult
osârdia către cele dumnezeieşti, decât vederea părinţilor săi. Deci ajungând la
Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să
primească lumina slăvirii de Dumnezeu şi a credinţei. La aceasta a răspuns
arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul
Alexandriei): „Iubitul meu, cine este mai bun şi mai potrivit decât tine, ca să
alunge din sufletele lor întunericul înşelăciunii şi să le pricinuiască lor
lumina dumnezeieştii propovăduiri?” Acestea zicând, l-a hirotonit pe el
arhiereu şi l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăţăturii sale, la
acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă
spre a-şi vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinţei celei drepte şi
pentru binele aproapelui, lăsându-şi patria şi rudeniile, a îndrăznit să
călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.
Iar după
ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înţelenitele inimi ale
indienilor, semănând în ele sămânţa credinţei. Drept aceea le-a şi făcut
vrednice spre rodirea cunoştinţei de Dumnezeu şi a faptei bune, având
împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua
apostoleştile învăţături şi făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaţi îi
mântuia şi tot felul de boală vindeca, ci şi din cei ce se împotriveau şi nu
primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alţii îi da Satanei. După cum a
făcut apostolul, care zice: „Daţi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca
să se mântuiască duhul lui”. Iar pe alţii îi făcea să se usuce, şi altora le
orbea ochii.
Drept
aceea pentru această pricină, toţi au primit şi au rodit în sufletele lor
sămânţa credinţei lui Hristos. Pentru care şi în puţină vreme singur sfinţitul
Frumentiu, cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura
indienilor. Şi a zidit biserici, şi a hirotonit preoţi, şi capiştile idoleşti
le-a surpat, şi pe idoli i-a zdrobit. Aşadar pentru toate acestea, se minunau
toţi şi însuşi împăratul, şi zicea sfântului: „Pentru care pricină, o iubitule,
în curgerea de vreme a atâtor mulţi ani ce ai vieţuit mai înainte împreună cu
noi, nu ai făcut niciodată vreun semn şi minune? Şi acum de unde ţi s-a dat ţie
acest fel de har şi de putere, iubitule?” Iar fericitul Frumentiu a răspuns:
„Nu este al meu harul, o prea cinstiţilor şi adevăraţilor ai lui Hristos
prieteni, ci al preoţiei, care mi s-a dat mie de la Însuşi Hristos. Căci văzând
bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria şi rudenia, după cuvântul
Domnului, m-am dus la Alexandria şi, arătând cele despre voi marelui Atanasie,
pastorul Bisericii aceleia, şi cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de
el, şi cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu,
am fost trimis către voi. Iar voi cu credinţă şi cu dragoste primindu-mă, harul
preoţiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeţi, şi
face asemenea minuni”.
Aşadar
Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulţi ani vieţuind cu plăcere de
Dumnezeu între indieni şi, învăţându-i poruncile lui Dumnezeu, şi spre lucrarea
poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaşte dau
tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului
Dumnezeu. Amin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni,
Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU
DEZLEGARE LA PEȘTE 30 Noiembrie
A. GUSTĂRI
Scrumbii în ulei
· 4 scrumbii
· 2 lămâi
· 8-10 boabe
de piper
· 4-5 boabe de
ienibahar
· 2 linguri
sare
· Ulei
Scrumbiile se curăţă, se taie capetele
şi cozile şi se spală bine.
Se taie în
bucăţi potrivite şi se sărează.
După două ore
se aşază într-un vas rezistent la căldură – tip Jena.
Peste bucăţile
de peşte se toarnă zeama de lămâie.
Printre bucăţi
se aşază boabele de piper, ienibahar, foile de dafin, sarea şi se adaugă
uleiul.
Se lasă să stea o oră, apoi se pune
un capac şi se fierbe în baie de abur timp de 30-35 minute de la primul clocot.
Se lasă să se
răcească.
Se serveşte
rece.
B. SALATE
Salată de scrumbie afumată
· 1 scrumbie
afumată
· 2 cartofi
potriviţi fierţi în coajă
· 2 linguri
ulei
· 2 linguri
muştar
· 2 linguri
mărar tocat
· Oţet sau
zeamă de lămâie
· 10-12
măsline
Scrumbia curăţată de piele şi oase se
taie în bucăţi potrivit de mari.
Cartofii se
fierb în apă cu sare, apoi se curăţă de coajă şi se taie în felii rotunde
subţiri; se sărează puţin.
Muştarul se
amestecă cu ulei.
Toate se
amestecă uşor cu mărarul şi se aşază în salatieră.
Se garniseşte
cu măsline.
C. SOSURI
Nu e necesar să preparăm un sos
separat.
D. BORŞURI,
SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă din cap şi coadă de crap
· capul şi
coada crapului utilizat pentru mâncare
· 1 morcov
· 1 pătrunjel
· 1 ceapă
· 2-3 roşii
· 1 lingură
orez
· 1 lingură
ulei
· Mărar
· Leuştean
· Sare
· borş
Zarzavatul împreună cu ceapa se pun
la fiert în 2 l de apă clocotită cu sare.
Când este pe
jumătate fiert se adaugă capul şi coada, orezul şi roşiile bucăţi.
Când este gata
se adaugă borşul fiert separat şi apoi verdeaţa.
Se serveşte
fierbinte.
E. MÂNCĂRURI
Marinată de crap cu sos de roşii
· 1 kg crap
· 1 morcov
· 800 g roşii
sau 1 pahar bulion
· 1 pătrunjel
· 1 ceaşcă
ulei
· 3 linguri
făină
· Sare
· Piper
· Foi de dafin
· Oţet sau vin
Peştele curăţat şi spălat se taie în
bucăţi.
Se lasă la
zvântat pe un prosop 10-15 minute.
Se trece prin
făină şi se prăjeşte în ulei.
În uleiul
rămas se adaugă o lingură de făină şi se înfierbântă bine, apoi se stinge cu
bulion.
Se potriveşte
de sare şi se aşază într-o cratiţă bucăţile de peşte, foile de dafin, boabele
de piper, zarzavatul curăţat, tăiat în rondele şi fiert în apă cu sare, vinul
sau oţetul, după gust.
Se lasă la
cuptor 10-15 minute.
Se serveşte cu
verdeaţă şi felii de lămâie tăiate în sferturi, aşezate, separat pe o
farfurioară.
F. DULCIURI
Mere umplute cu orez
· 4 mere mari
frumoase
· ½ pahar orez
· 4 linguri
zahăr
· Coajă de
lămâie
· Zahăr
vanilat
· Puţină sare
Se fierbe orezul pe jumătate, în apă
clocotită cu puţină sare.
Se scurge
bine, apoi se fierbe mai departe într-un sirop preparat din 4 linguri zahăr şi
4 linguri apă.
Se scobesc
merele de miez, se amestecă miezul cu orezul însiropat în care se adaugă coaja
rasă de lămâie şi zahărul vanilat.
Cu acest
amestec se umplu merele, se rumenesc la cuptor ½ ore, se pudrează cu zahăr
vanilat şi se servesc reci.
ISTORIE PE ZILE 30
Noiembrie
Evenimente
·
1224: Regele Andrei al
II-lea al Ungariei întărește privilegiul dat de înaintașul său Geza
al II-lea populației săsești din Transilvania. Acest act, azi
pierdut, este cunoscut sub numele de Andreanum. Regiunea colonizată de aceștia,
cuprinsă între Orăștie și Baraolt, inclusiv ținutul locuit de secui, se organizează ca un
teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligații
financiare și militare față de coroană.
·
1718: Regele Carol al
XII-lea al Suediei moare în tipul asediului fortăreței Fredriksten din Norvegia.
·
1767: Mila lui Alexandru Ghica Voievod pentru Manastirea
Stavropoleos. Io Alexandru Ghica Voievod, cu
mila lui Dumnezeu domn. Bunatatile si lucrurile ceale placute lui Dumnezeu nu
numai sunt pururea statatoare si adevarate si de toti oamenii laudate ci si de
cei ce sa invrednicesc a lua de la Dumnezeu puteare si stapinire, au datorie sa
le intareasca si sa le intemeiaze si ceale ce intru slava lui Dumnezeu sa
radica si sa inalta si sa le caute si sa le pazeasca. Pentru ca precum Dumnezeu
le-au cinstit pre dinsii cu obladuirea si cu putearea asa si eu sunt datori cu
fapta si cu cuvintul sa inalte slava lui Dumnezeu si sfintele lui lacasuri sa
le cinsteasca. Si veniturile cistigurilor ceale ce se dau si sa fac spre marea
cuviinta a bisearicilor pazindu-le cu carti domnesti sa le adevereze si sa le
intareasca, ca cu aceastea fiind pazite, sa-si aiba sfintele besearici
cuviincioasa podoaba pe deplin si cei ce sa nevoiesc de dau si afirosesc
veacinica pomenire.
Hangiul si bacanul si circiumarul inca sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ce ar esi pe tirg .Si drept aceeaia, dar, de vreame ce sfintia sa raposatul parintele Stavropoleos kir Ioanichie aflindu-sa cu lacuinta aici, din rivna dumnezeiasca fiind pornit cu multa evlavie au inaltat din temelie sfinta besearica aici in orasul domniei meale in Bucuresti, intru slava veacinicului Dumnezeu si intru cinstea si lauda sfintilor, marilor voievozi Mihail si Gavriil si intru pomenirea acelui dintru sfinti parintelui nostru Athanasie cel Mare arhiepiscopul Alexandriei pre carea din osteneala sfintiei sale o au infrumusetat pre dinlauntru si pre din afara cu toate cuviincioasele podoabe si o au ocolit imprejur cu han si cu alte zidiri, precum sa veade. Dar ca un om strain ce au fost sfintia sa, n-au avut sa o inzestreaze cu de ceale pamintesti iconomii si socotind domnia sa raposatul stramosul domniiei meale Nicolae Alezandru voievod pentru parintii ce sa vor afla lacuitori dupa vremi la aceasta sfinta besearica ca sa-si aiba odihna si chiverniseala vietii pe deplin, au binevoit de au inzestrat-o cu ceale din domnestile mile prin hrisovul domniei sale, adeca sa ia in toti anii de la camara cite taleri 50 la zioa praznicului sfintilor ingeri si sa scuteasca de dijmarit stupi 300 i rimatori 300 si de pogonarit pogoane 20 si de vinarici cit vin va face intr-aceaste vii si de oierit oi 250 si de vacarit vite 30 si toate odaile din hanul ce iaste imprejurul besearicii de fumarit si bacania din han de fumarit, de schimbul banilor si de toate altele ce ar esi peste an pe alte bacanii si pivnita iarasi de fumarit, de camanarit, de vama, de vin domnesc si hangiul si bacanul si circiumarul, inca sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ce ar esi pe tirg si pe tara, de nimic sa nu supere .
Asijderea si zeace liude sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ca sa fie de poslusania sfintei manastiri pastori, stupari, ciobani, vacari si viiari si sa aiba a lua si vinariciu din dealul Boldestilor i al Malaiestilor din sud Saar cu parparul, si dupa aceea au innoit si au intarit aceaste mili raposatul intru fericire mosul domniei meale Grigorie Ghica voievod, in domnia dintii ot leat ……… si domnia sa Constantin Nicolae voievod……… si domnia sa Mihai voda Racovita si domnia sa unchiul domniei meale Matei Ghica voievod si domnia sa Constantin voda Cehan asijderea si maria sa raposatul intru fericire parintele domniei meale Scarlat Ghica voievod din domnia dintii a mariei sale ot leat 7267 (1758-59) precum am vazut si hrisovul domniei sale. Intru aceeaia si pre noi invrednicindu-ne Domnul Dumnezeu cu domnia acestii pravoslavnice Tari Rominesti in parintescul , mosescul si stramosescu nostru scaun cind aflindu-sa iconom acestii sfinte besearici sfintia sa parintele Grigorie ieromonah si aducindu-ne de am vazut mai ales hrisovul mariei sale raposatului parintelui nostru de intarirea acestor mile, n-am trecut cu vederea cearerea sfintiei sale ci si domnia mea aseamenea innoind si intarind aceaste mile printr-acest cinstit hrisov adomniei meale ca sa-si aiba sfinta besearica aceasta toate milele ce sa cuprind mai sus pe deplin, dindu-sa si radicindu-sa da la vistierie si de la camara cu pecetluirile domniei meale.Asijderea sa aiba a lua si vinariciul din dealurile ce s-au numit mai sus din zece veadre o vadra, numai fiindca vinariciul de la o vreame `ncoace s-au obicinuit de sa plateaste cite 4 bani de vadra sa aiba a sa trimite om al manastirii sa umble impreuna cu vinariciarii domnesti sa scrie tot vinariciul in numitul deal si sa faca doaua catastise si tot asemenea unul ca si altul iscalite fiind amindoaua si de vinariciarii domnesti si de vinariciarii manastiresti si asa impreuna stringind banii vinariciului ce-i platesc dajnicii de vadra cite bani 4 si poclonul de nume din acesti bani sa ia vinariciarii domnesti pe seama camarii cite doi bani de vadra si poclonul de nume, iar ceilalti doi bani de vadra sa-i ia vinariciarii manastiresti si cu parparul dupa obiceaiul precum au luat si mai nainte si iau si alte manastiri, ca sa fie acestii sfinte manastiri de ajutor si de intarire iar domniei meale si raposatilor parintilor, mosilor si stramosilor domniei meale veacinica pomernire. Rugind dar si pe alti intru Hristos frati domni pre carele va alege Domnul Dumnezeu dupa vremi a fi domn tarii acestia, sa intareasca aceaste mile si cu hrisovul domniilor sale ca si ale domniilor sale mile si aseziminturi ce vor face sa fie de altii in urma in seama tinute si la Dumnezeu bine primite. Intarind domnia mea hrisovul acesta cu insasi credinta domniei meale Io Alexandru Ghica voievod si cu credinta prea iubitului domniei meale fiu Grigorie voievoda si marturii punem domnia mea pe toti cinstitii si credinciosii boiarii cei mari ai divanului domniei meale, pan Ianachie Hrisoculeu vel ban, pan Dumitrasco Racovita vel dvornic de Tara de Sus, pan Nicolae Dudescul vel vornic de Tara de Jos, pan Dimitrachi Ghica vel spatar, pan Pirvu Cantacuzino vel logofat, pan Badea Stirbei vel vistier, pan Ianachie vel postelnic, pan Ianachie Vacarescu vel cliucer, pan Nicolae Stirbei vel paharnic, pan Ianachie Muruzi vel comis, pan Iordachie Caragea vel stolnic, pan Alexandru Greceanu vel sardar, ispravnecu, pan Pirvu Cantacuzino vel logofat. S-au scris hrisovul acesta in anul dintii al domniei meale aici in scaunul orasului Bucuresti, in luna noiembrie 30 dni zile leat 7276 (1767) de popa Florea dascal slovenesc ot Sfintu Gheorghe Vechi. Io Alexandru Ghica voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Rominesti.
Hangiul si bacanul si circiumarul inca sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ce ar esi pe tirg .Si drept aceeaia, dar, de vreame ce sfintia sa raposatul parintele Stavropoleos kir Ioanichie aflindu-sa cu lacuinta aici, din rivna dumnezeiasca fiind pornit cu multa evlavie au inaltat din temelie sfinta besearica aici in orasul domniei meale in Bucuresti, intru slava veacinicului Dumnezeu si intru cinstea si lauda sfintilor, marilor voievozi Mihail si Gavriil si intru pomenirea acelui dintru sfinti parintelui nostru Athanasie cel Mare arhiepiscopul Alexandriei pre carea din osteneala sfintiei sale o au infrumusetat pre dinlauntru si pre din afara cu toate cuviincioasele podoabe si o au ocolit imprejur cu han si cu alte zidiri, precum sa veade. Dar ca un om strain ce au fost sfintia sa, n-au avut sa o inzestreaze cu de ceale pamintesti iconomii si socotind domnia sa raposatul stramosul domniiei meale Nicolae Alezandru voievod pentru parintii ce sa vor afla lacuitori dupa vremi la aceasta sfinta besearica ca sa-si aiba odihna si chiverniseala vietii pe deplin, au binevoit de au inzestrat-o cu ceale din domnestile mile prin hrisovul domniei sale, adeca sa ia in toti anii de la camara cite taleri 50 la zioa praznicului sfintilor ingeri si sa scuteasca de dijmarit stupi 300 i rimatori 300 si de pogonarit pogoane 20 si de vinarici cit vin va face intr-aceaste vii si de oierit oi 250 si de vacarit vite 30 si toate odaile din hanul ce iaste imprejurul besearicii de fumarit si bacania din han de fumarit, de schimbul banilor si de toate altele ce ar esi peste an pe alte bacanii si pivnita iarasi de fumarit, de camanarit, de vama, de vin domnesc si hangiul si bacanul si circiumarul, inca sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ce ar esi pe tirg si pe tara, de nimic sa nu supere .
Asijderea si zeace liude sa fie scutiti de toate dajdiile si orinduialele vistieriei ca sa fie de poslusania sfintei manastiri pastori, stupari, ciobani, vacari si viiari si sa aiba a lua si vinariciu din dealul Boldestilor i al Malaiestilor din sud Saar cu parparul, si dupa aceea au innoit si au intarit aceaste mili raposatul intru fericire mosul domniei meale Grigorie Ghica voievod, in domnia dintii ot leat ……… si domnia sa Constantin Nicolae voievod……… si domnia sa Mihai voda Racovita si domnia sa unchiul domniei meale Matei Ghica voievod si domnia sa Constantin voda Cehan asijderea si maria sa raposatul intru fericire parintele domniei meale Scarlat Ghica voievod din domnia dintii a mariei sale ot leat 7267 (1758-59) precum am vazut si hrisovul domniei sale. Intru aceeaia si pre noi invrednicindu-ne Domnul Dumnezeu cu domnia acestii pravoslavnice Tari Rominesti in parintescul , mosescul si stramosescu nostru scaun cind aflindu-sa iconom acestii sfinte besearici sfintia sa parintele Grigorie ieromonah si aducindu-ne de am vazut mai ales hrisovul mariei sale raposatului parintelui nostru de intarirea acestor mile, n-am trecut cu vederea cearerea sfintiei sale ci si domnia mea aseamenea innoind si intarind aceaste mile printr-acest cinstit hrisov adomniei meale ca sa-si aiba sfinta besearica aceasta toate milele ce sa cuprind mai sus pe deplin, dindu-sa si radicindu-sa da la vistierie si de la camara cu pecetluirile domniei meale.Asijderea sa aiba a lua si vinariciul din dealurile ce s-au numit mai sus din zece veadre o vadra, numai fiindca vinariciul de la o vreame `ncoace s-au obicinuit de sa plateaste cite 4 bani de vadra sa aiba a sa trimite om al manastirii sa umble impreuna cu vinariciarii domnesti sa scrie tot vinariciul in numitul deal si sa faca doaua catastise si tot asemenea unul ca si altul iscalite fiind amindoaua si de vinariciarii domnesti si de vinariciarii manastiresti si asa impreuna stringind banii vinariciului ce-i platesc dajnicii de vadra cite bani 4 si poclonul de nume din acesti bani sa ia vinariciarii domnesti pe seama camarii cite doi bani de vadra si poclonul de nume, iar ceilalti doi bani de vadra sa-i ia vinariciarii manastiresti si cu parparul dupa obiceaiul precum au luat si mai nainte si iau si alte manastiri, ca sa fie acestii sfinte manastiri de ajutor si de intarire iar domniei meale si raposatilor parintilor, mosilor si stramosilor domniei meale veacinica pomernire. Rugind dar si pe alti intru Hristos frati domni pre carele va alege Domnul Dumnezeu dupa vremi a fi domn tarii acestia, sa intareasca aceaste mile si cu hrisovul domniilor sale ca si ale domniilor sale mile si aseziminturi ce vor face sa fie de altii in urma in seama tinute si la Dumnezeu bine primite. Intarind domnia mea hrisovul acesta cu insasi credinta domniei meale Io Alexandru Ghica voievod si cu credinta prea iubitului domniei meale fiu Grigorie voievoda si marturii punem domnia mea pe toti cinstitii si credinciosii boiarii cei mari ai divanului domniei meale, pan Ianachie Hrisoculeu vel ban, pan Dumitrasco Racovita vel dvornic de Tara de Sus, pan Nicolae Dudescul vel vornic de Tara de Jos, pan Dimitrachi Ghica vel spatar, pan Pirvu Cantacuzino vel logofat, pan Badea Stirbei vel vistier, pan Ianachie vel postelnic, pan Ianachie Vacarescu vel cliucer, pan Nicolae Stirbei vel paharnic, pan Ianachie Muruzi vel comis, pan Iordachie Caragea vel stolnic, pan Alexandru Greceanu vel sardar, ispravnecu, pan Pirvu Cantacuzino vel logofat. S-au scris hrisovul acesta in anul dintii al domniei meale aici in scaunul orasului Bucuresti, in luna noiembrie 30 dni zile leat 7276 (1767) de popa Florea dascal slovenesc ot Sfintu Gheorghe Vechi. Io Alexandru Ghica voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Tarii Rominesti.
·
1786: Marele Ducat
al Toscanei, sub Pietro
Leopoldo I, devine primul stat modern care abolește pedeapsa capitală.
·
1840: Are loc debutul lui Vasile Alecsandri în teatru cu piesa „Farmazonul
din Hîrlău”, pusă în scenă de Costache Caragiale; (18 / 30 noiembrie).
·
1840: Se înfiinţează la Sibiu, in
Transilvania, prima asociaţie a meşteşugarilor (Uniunea meseriaşilor), fiind
urmată de asociaţii asemănătoare la Braşov (1841), Bistriţa, Mediaş (1844) şi
Sighişoara (1847), avand drept scop sprijinirea meşteşugarilor pentru a se
adapta la cerinţele moderne şi ale producţiei industriale; (18 / 30 noiembrie).
·
1853: Razboiul Crimeei. Marina imperiala
rusa comandata
de Pavel Nakhimov distruge flota otomană condusa
de Osman Pașa la Sinope, un
port maritim din nordul Turciei.
·
1858: Americanul John
Landis Mason a patentat borcanul cu ghivent, cunoscut sub numele de "Borcanul
Mason".
·
1872: A avut loc primul
meci internațional de fotbal la Hamilton Crescent, Glasgow, între Scoția și Anglia.
·
1928: Compozitorul Mihail Jora a inaugurat şi dirijat, la numai o
lună de la înfiinţarea postului naţional de radio din România (1 noiembrie),
prima stagiune radio „live” pentru concerte simfonice din ţara noastră. Primul
concert a fost susţinut de Orchestra Radio şi a avut în program exclusiv Mozart
şi Haydn. Astăzi sala de concerte a Societăţii Române
de Radiodifuziune îi poartă numele.
·
1929: Manifestul către
țară al Partidului Național-Țărănesc, în care se regăsesc
problemele fundamentale ale vieții economice și social politice și căile de
soluționare a acestora.
·
1947: Manifestații ale
populației evreiești din București și din alte orașe din România, care salută
hotărârea ONU din 29 noiembrie, privind crearea unui stat evreiesc
în Palestina.
·
1973: Adunarea Generala
ONU adoptă Convenția Internațională asupra eliminării și reprimării crimei
de apartheid.
·
1990 - Înfiinţarea Comandamentului Trupelor de Paraşutişti –
structură specializată din Forţele Aeriene cu atribuţii de prognoză, concepţie,
planificare, organizare, comandă şi control al întregii activităţi din Trupele
de Paraşutişti.
·
1990: Demolarea Zidului Berlinului este finalizată oficial. Șase
porțiuni mici rămân ca un memorial.
·
1992 - România
a aderat la Convenţia Europeană privind statutul copiilor născuţi în afara
căsătoriei.
·
1994 - La
reuniunea NATO, miniştrii de Externe ai celor 16 ţări membre ale Alianţei au
anunţat oficial decizia NATO de a accepta ca ţările est-europene să poată
deveni membre ale acestui organism.
·
1995 - Köhln. Este înmânat, pentru prima oară, Premiul
internaţional pentru jurnalism „Madame de Stael”, instituit de postul de radio
Deutschland şi de Institutul Goethe.
·
1998 -
Conducerea societăţii "Aerofina" a dezminţit informaţiile conform
cărora ar fi negociat cu Irakul livrarea unor sisteme de orientare a
rachetelor.
·
2000 - Croaţia aderă la Organizaţia Mondială a comerţului,
devenind cel de–al 140–lea membru al acestei instituţii.
·
2001 -
Preşedintele României i-a decorat pe membrii conducerii postului de radio
Europa Liberă şi pe cei ai departamentului de limbă română ai postului, pentru
contribuţia la promovarea libertăţii şi democraţiei.
·
2001 - Prima inimă artificială total autonomă, implantată la
2.07.2001 americanului Robert Tools, a încetat să mai bată; inima artificială a
fost fabricată de compania Abiomed Inc. din Danvers (Massachusetts) şi a fost
botezată AbioCor.
·
2002 -
Experţii ONU au reluat inspecţiile în Irak.
·
2005 - SUA
găzduiesc în premieră reuniunea miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est.
·
2007: Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat
decretul care suspendă participarea Rusiei la Tratatul privind Forţele
Convenţionale în Europa (CFE). Tratatul cu privire la Forţele Armate
Convenţionale în Europa a fost semnat în 1990, între cele 16 ţări
membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi cele şase
state membre ale Pactului de la Varşovia. Prin acest tratat se stabileau
plafoanele pentru numărul de soldaţi, tancuri, artilerie şi alte active
militare non-nucleare care puteau fi staţionate în Europa. Rusia a continuat să participe la întâlnirile
consultative dintre semnatari, decizand ca începând cu 11
martie 2015 să oprească participarea sa la reuniunile grupului consultativ si
sa încheie complet acţiunile sale în cadrul] Tratatului cu privire la
Armele Convenţionale în Europa, asa cum a anunţat în 2007. Anunţul din martie 2015 a venit la numai
câteva zile după ce Preşedinele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut
crearea unei singure armate care să reprezinte întrea Uniune Europeană,
aduncând în atenţie ca principal motiv agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina.
„O armată europeană comună ar transmite
un mesaj clar Rusiei că suntem serioşi cu privire la apărarea valorilor
europene”, spunea Juncker.
·
2008: Au avut loc primele alegeri parlamentare uninominale din România.
În premieră, la aceste alegeri s-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii
politici ai cetăţenilor fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care
candidaturile şi votul au fost uninominale, iar acordarea mandatelor s-a făcut
proporţional.
Nașteri
·
538: S-a nascut Grigore de Tours
(născut Georgius Florentius),
fost episcop deTours, istoric si hagiograf
galo-roman. Lucrarea sa „Zece cărți ale istoriei„(înlatină Decem libri historiarum), mai
bine cunoscuta sub numele
de Historia Francorum(„Istoria francilor„),
care constituie unul din cele mai importante izvoare pentru
studierea perioadei de tranzitie de
la Antichitatea târzie la Evul Mediu timpuriu.
Lucrările sale sunt principala sursă pentru
istoria merovingiană si el fiind de asemeneacunoscut
pentru scrierile sale privitoare
la minunile sfinților si în special pentru cele
patrucărți despre miracolele sfantului Martin de
Tours. A decedat la 17 noiembrie 594, la Tours.
·
1427: S-a nascut Cazimir al IV-lea Jagello, Mare Duce al Lituaniei din
1440 şi Rege al Poloniei din 1447, până la moartea sa; (d. 7 iunie 1492).
Cazimir a fost fiul cel mic al Regelui Vladislav al II-lea Iagello, fratele mai
mic a lui Vladislav al III-lea Iagello si sotul Elisabetei
de Austria, cu care a
avut treisprezece copii, unsprezece dintre ei supravietuind pana
la maturitate. Patru dintre fiii sai au fost
incoronati regi. Cazimir al IV-lea Jagello a infrant
Cavalerii Teutoni în Războiul de treisprezece ani si a recuperat
Pomerania, dinastia Jagielloniana devenind una dintre cei mai importante casele
regale din Europa. A fost un adversar puternic al aristocrației, și a
actionat pentru consolidarea Parlamentului și Senatului.
Polonia a redus distanța care o separa de Europa de Vest și a devenit un factor important în relațiile internaționale.
Polonia a redus distanța care o separa de Europa de Vest și a devenit un factor important în relațiile internaționale.
·
1667 s-a născut
Jonathan Swift, scriitor celebru în domeniul satirei: "Călătoriile lui
Gulliver" (m. 19 octombrie 1745).
·
1670 - S-a născut filosoful irlandez John Toland
(m.11.03.1722).
·
1796: S-a nascut compozitorul
german Carl Loewe; (d.20 aprilie 1869). Johann
Carl Gottfried Loewe a fost de
asemenea cântăreț tenor și dirijor. În timpul
vieții, liedurile sale i-au creat renumele
unui „Schubert al Germaniei de nord”. Este mai
puțin cunoscut astăzi, dar baladele și
cântece sale, in număr de peste 400, inca
mai sunt interpretate ocazional.
·
1811: S-a născut (la Mişiurineţ/Ternopol, azi în Ucraina) Alexandru
Hasdeu (Hâjdeu), cărturar şi scriitor; militant pentru cauza românilor
basarabeni; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, tatăl
scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu; (m. 1872).
·
1817: S-a nascut Theodor Mommsen,
scriitor german, laureat cu premiul Nobel; (d.1 noiembrie 1903). Christian Matthias Theodor Mommsen fost
un savant, istoric, jurist, ziarist, om
politic, arheolog și scriitor, considerat
unul dintre cei mai importanti clasiciști din secolului al
19-lea. Lucrarile sale privitoare la istoria
romană au încă de o importanță fundamentală pentru
cercetarea contemporana. El a primit Premiul Nobel pentru
Literatura in 1902fiind considerat de juriu „cel mai mare
maestru viearta scrisului istoric, cu referire specială
la monumentala sa lucrare, O istorie aRomei.” A fost, de
asemenea, un proeminent politician german, în calitate de
membru alparlamentelor prusace și germane. Lucrarile
sale de drept roman au avut un impact semnificativ
asupra Codului civil german.
·
1835 - S–a născut scriitorul american Mark Twain – pseudonim
pentru Samuel Langhorne Clemens – (romanele “Aventurile lui Tom Sawyer”, “Prinţ
şi cerşetor”) (m.21.04.1910).
·
1844: S-a născut matematicianul Constantin Climescu, membru fondator şi
principalul susţinător al revistei „Recreaţii ştiinţifice” (1883); membru
corespondent al Academiei Române din 1892; (m. 1926).
·
1860: S-a născut Vasile G. Morţun, autor dramatic, prozator şi publicist;
om politic: a fost primul deputat socialist în Parlamentul României în 1888. A
trecut, în 1899, la liberali (deputat, senator şi ministru în mai multe
rânduri); (m. 1919).
·
1874: S-a născut Paul Zarifopol, eseist, critic literar şi publicist; (m.
1934).
·
1874: Winston Churchill, politician britanic, prim-ministru,
scriitor, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)
·
1906: S-a născut matematicianul Mendel Haimovici, profesor (din
1945) la Catedra de Mecanică a Universităţii din Iaşi, unde a predat pentru prima
oară cursuri de mecanică teoretică. In 1950 a organizat
Institutul de Matematică din Iaşi al Academiei Române, pe care l-a condus până
în 1973. A fost membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1973).
·
1915 - S-a născut Brownie McGee, bluesman american.
·
1918: S-a născut Dan Amedeo Lăzărescu, avocat, scriitor şi om politic
liberal; (m. 2002). A fost închis de regimul comunist între anii
1957 şi 1964, iar după 1990 s-a numărat printre iniţiatorii reînfiinţării
PNL (vicepreşedinte al partidului în perioada 1990-1997. S-a retras din viaţa politică în anul 2000.
·
1919: S-a născut inginerul şi profesorul universitar Corneliu I. Penescu;
a ţinut cel dintâi curs de automatică din România şi printre primele din lume;
membru corespondent al Academiei Române din 1963; (m. 1982, în Germania).
·
1924: S-a născut istoricul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria
Evului Mediu românesc, fost ministru al cultelor (ianuarie-iunie 1990),
ambasador al României la Atena (august 1990 – noiembrie 1994) si membru
de onoare al Academiei Române din 1993; (m. 1999).
·
1930 - S-a
născut Andrei Bantaş, traducător, autor de manuale şi dicţionare de limbă
engleză (m. 1997).
·
1930 - S–a născut Ioan–Eustaţiu Gregorian, pictor–scenograf;
în anul 2001 i–a fost decernată distincţia „pentru merite deosebite în artă” cu
grad de Cavaler, acordată de Preşedinţia României.
·
1932 - S-a născut Bob Moore, basist şi compozitor american.
·
1933 - S–a născut Galfalvi Zsolt, membru în Consiliul de
Administraţie al TVR.
·
1936 - S–a născut poetul Grişa Gherghei.
·
1937 - S-a născut Paul Stookey, vocalist şi chitarist
american (Peter, Paul & Mary).
·
1937 - S-a născut Jimmy Bowen, basist, vocalist, compozitor,
producător şi manager american.
·
1937 - S-a născut Frank Ifield, cântăreţ britanic.
·
1940: S-a născut Ion Monea, unul dintre cei mai mari pugilişti din
istoria boxului românesc, participant la trei ediţii consecutive ale Jocurilor
Olimpice de Vară, 1960, 1964 şi 1968. La ediţia din 1960, găzduită de Roma, Ion
Monea a cucerit pentru boxul românesc medalia de bronz la „75” de kilograme,
iar opt ani mai târziu, în Mexic, cucerea „argintul” la „85” de kilograme; (m.
2011).
·
1943 - S-a născut Paul Eugen Banciu, scriitor; a semnat
scenariul pentru filmele artistice: „Femeia din Ursa Mare”, Vară târzie” şi
„Casa de pânză” (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Casa de pânză”,
1995).
·
1943 - S-a născut Leo Lyons, basist britanic (Ten Years
After).
·
1944 - S-a născut Robert Grill, vocalist şi basist american
(Grass Roots).
·
1945: S-a născut pianistul şi compozitorul Radu Lupu, stabilit din 1969
în Marea Britanie.
·
1945 - S-a născut Roger Glover, basist şi compozitor
britanic (Deep Purple, Rainbow).
·
1953 - S-a născut Shuggie Otis, muzician american, fiul lui
Johnny Otis.
·
1955 - S-a născut Billy Idol (William Broad), cântăreţ şi
compozitor britanic (Chelsea, Generation X).
·
1956 - S–a născut Paul Young, solist vocal pop britanic.
·
1957 - S-a născut Richard Barbieri, clăpar şi compozitor
britanic (Japan).
·
1957 - S-a născut John Ashton, chitarist şi compozitor
britanic (Psychedelic Furs).
·
1958 - S-a născut Stacey Q., cântăreaţă disco americană.
·
1958 - S-a născut David McClymont, basist şi compozitor
britanic (Orange Juice).
·
1965 - S-a născut Paul Wheeler, baterist australian
(Icehouse).
·
1968: Des'ree, cântăreaţă şi compozitoare
britanică
·
1982: Elisha Cuthbert, actriţă canadiană
·
1984: Nigel de Jong, fotbalist olandez
Decese
·
1718: Regele Carol al XII-lea al Suediei moare în
tipul asediului fortăreței Fredriksten din Norvegia.
·
1900 - A
încetat din viaţă scriitorul Oscar Wilde: "O femeie fără importanţă",
"Portretul lui Dorian Gray" (n. 16 octombrie 1854).
·
1909: A murit istoricul şi teologul greco-catolic Augustin Bunea,
continuator al ideilor reprezentanţilor Şcolii Ardelene. A
desfăşurat o intensă activitate pentru emanciparea naţională a românilor
transilvăneni. S-a numărat printre apărătorii acuzaţilor în procesul
memorandiştilor. A fost membru
titular al Academiei Române din 1909; (n. 1857).
·
1934: A încetat din viaţă la Brasov, marele epigramist Cincinat
Pavelescu; (n.20 octombrie 1872, Milcovul, Vrancea). A
fost primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (SSR), ales la
28.IV.1908. Cincinat Pavelescu a fost si un autor de romanțe,
lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri. Și-a făcut studiile la Liceul Sf.
Sava din București. Licențiat în drept la București (1897), a debutat și a
făcut parte din cenaclul Literatorul al lui Macedonski. De asemenea, a
fost directorul publicației „Brașovul literar și artistic” în perioada 1931 –
1935
·
1937: A murit la Alba Iulia, Bitay Árpád, istoric literar maghiar din
România; (n. 20 iulie 1896, Budapesta). A făcut studii medii la
Cluj, Braşov şi Alba Iulia (1907-1915). După bacalaureat, este recrutat şi
trimis pe frontul italian, unde supravieţuieşte unui atac cu gaze toxice.
Urmările intoxicării suferite atunci le va suporta până la sfârşitul sau
timpuriu. Absolvent al Facultăţii de Drept din Debreţin (1919), se înscrie la
Facultatea de Istorie-Filologie a Universităţii din Cluj, secţia de
istorie-română, pe care o va absolvi în 1923. După studii de romanistică la Universitatea din Leipzig (1927-1928), se
stabileşte în 1929 la Alba Iulia, unde va fi profesor de limba şi literatura
română, de latină şi germană. Prima
lucrare de rezonanţă îi apare în 1922 – o istorie recapitulativă a literaturii
române (A roman irodalomtortenet osszefoglalo attekintese),
destinată tineretului maghiar studios. În urma aprecierilor favorabile ale profesorilor
Nicolae Drăganu şi Sextil Puşcariu, tipăreşte lucrarea şi în limba română, sub
titlul Istoria literaturii române (1924). Tot cu scopuri
didactice publică o scurtă gramatică a limbii române (1923). Sub îngrijirea lui Bitay apare Muforditasok
roman koltokbol (1928), o selecţie reprezentativă a poeziei româneşti,
de la folclorul literar până la Lucian Blaga. A tradus din proza lui Ioan Al.
Brătescu-Voineşti, A.I. Odobescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Emil Gârleanu,
Ion Agârbiceanu, Gheorghe Brăescu şi D.D. Pătrăşcanu, şi din dramaturgia lui
Vasile Alecsandri şi Nicolae Iorga. Concomitent, publicul român a putut citi în „Adevărul literar şi
artistic”, „Cuget clar” şi „Universul literar” versiunile româneşti ale unor
scrieri de Jokai Mor, Kovacs Deszo, Nyiro Jozsef, Gyallay Domokos şi Szabo
Maria, realizate de Bitay. A
contribuit la cunoaşterea valorilor literar-culturale maghiare şi prin
expunerile prezentate la cursurile Universităţii Populare din Vălenii de Munte,
unde Nicolae Iorga l-a invitat pentru prima oară în 1923. Până în 1937, Bitay a
fost prezent la Vălenii de Munte în fiecare vară, ţinând aproximativ o sută de
comunicări despre literatura, cultura şi istoria maghiară şi despre legăturile
literar-culturale româno-maghiare.
·
1953: A murit prozatoarea Irina Lecca; după moartea soţului, s-a retras
la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a
fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui
orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul
seminarial monahal; (n. 1881).
·
1999 - A
încetat din viaţă Charlie Byrd, cunoscut ca unul dintre chitariştii cu cele mai
mari disponibilităţi, care a combinat genurile latino, jazz şi clasic (n.
1925).
·
2001 - A murit Victor Astafiev, scriitor celebru rus pentru
romanele sale despre viaţa în Siberia traduse în peste 27 de limbi („Pierdut în
taiga”, „Copilărie în Siberia”) (n.1924).
·
2008: A decedat Artur Silvestri (pseudonimul lui Gabriel Târnăcop),
scriitor, istoric al civilizaţiilor, filosof al culturii, editor; (n. 1953).
·
2009 - A
încetat din viaţă principesa Margareta Sturdza, mama Prinţului Dimitrie Sturdza
·
2013: A incetat din viata Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc),
medic, poet, prozator şi traducător; (n. 1937).
Sărbători
·
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României; Sf. Frumentie,
episcopul Etiopiei; Sf Ier Andrei
Șaguna, mitropolitul Transilvaniei; dezlegare la pește (calendarul
creștin-ortodox)
·
Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea
ARTE 30 Noiembrie
MUZICĂ 30 Noiembrie
Ernst Chladni, muzician german
Charles-Valentin Alkan, muzician și compozitor francez
Eduard
Artemiev, compozitor rus
Edward Artemiev - Moods (FULL ALBUM, Soviet cosmic electronic music, 1984,
Russia, USSR): https://youtu.be/wOlLC2ej__s.
Radu Lupu, compozitor și pianist român
Mozart, Concierto para piano Nº 19, K459. Radu Lupu, piano:
Radu Lupu plays Grieg's Piano Concerto:
Billy Idol, muzician englez
Des'ree, cântăreaţă şi compozitoare britanică
Charlie Byrd, chitarist
Charlie Byrd, Barney Kessel & Herb Ellis "Great Guitars" 1975
Jazz FULL ALBUM: https://youtu.be/U8R5eWnJh3E.
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Bruckner - Symphony No.5 (recording of the Century : Eugen Jochum/Concertgebouw)
Haydn: Violin Concertos
Sweet Dream Song Will Put You To Sleep – Soft Piano Instrumental Music – Violin Relaxing Music Sleep
POEZIE 30 Noiembrie
Cincinat Pavelescu, poet și epigramist român
Biografie
Nastere: 20 octombrie 1872
Deces: 30 noiembrie 1934, Brașov
Nascut la 20 octombrie, 1872, in Bucuresti. Licentiat al Facultatii de Drept din Bucuresti. A desfasurat o intinsa activitate publicistica incepand de la «Literatorul» lui Alexandru Macedonski si pana in zilele noastre. Fost prim-redactor al «Convorbirilor critice». La Paris, a tiparit impreuna cu Pompiliu Paltanea o foaie pentru propaganda romana. Apartine corpului magistratilor; in prezent consilier la Curtea de Apel din Chisinau. Epigramist redutabil.
Reputat poet epigramist — magistrat de profesie — Cincinat Pa-velescu, una dintre figurile pitoresti ale literaturii noastre dintre cele doua razboaie, s-a nascut la Risnov (judetul Rimnicul-Sarat), la 20 octombrie 1872, fiul unui inginer ceferist. Dupa mama cobora din vestitul capitan de plai Banu Manta. Liceul l-a facut la „Sf. Sava" in Bucuresti, unde-fi ia si licenta in drept, in 1897. Intrind in magistratura, este pe rind ajutor de judecator la Braila, Corabia, Tumu-Magurele, Craiova, Sulina, lasi. Caracal, judecator la Rimnicul-Sarat, Braila fi procuror la Brafov. In timpul primului razboi mondial, poetul-trubadur, personalitate mondena, este trimis la Paris, unde conduce revista Le courrier franco-roumain fi colaboreaza la Figaro. In Franta se casatorefte cu o nepoata a lai Ivan Turgheniev, cintareata Alice Viardot-Garcia, cu care are o fetita, de care imprejurarile il despart.
Debuteaza la Literatorul lui Al. Macedonski, al carui prim-redactor (efemer) devine in noiembrie 1892. In anul urmator scrie impreuna cu acesta piesa Saul (premiera : 28 decembrie 1892). Apoi se despart, motiv de polemica fi schimb de epigrame, incidente uitate fi memorialistica afectuoasa. A fost prim-redactor fi la Convorbiri critice, unde publica vestite epigrame fi poezii dintre care multe au fost puse pe muzica (Pentru ochii tai cei dulci, Frumoasa mea cu ochii verzi, Iti mai aduci aminte, doamna etc). Intre 1931—1934 conduce revista Brasovul literar. La staruinta lui O. Goga i se acorda un premiu national de 100.000 de lei cu care boemul si risipitorul poet isi plateste datoriile.
Moare rapus de un cancer pulmonar la 26 noiembrie 1934, in Bucuresti.
Opere:
Despre agentii diplomatici, teza pentru licenta in drept, 1897. -Poezii, Ed. «Pariano», 1911. -Epigrame, «Ramuri», 1925. - Cantecele unui greier, poezii (ms.). - Fabule (ms.).
De consultat:
Al. Macedonski: intre 1880 si 1892, «Literatorul», No.5 din 15 oct 1892. -Gh. Dumbrava fllarie Chendi]: Un epigramist: C. Paveiescu, «Viata literara si artistica», I, 38,1907. - M. Dragomirescu: Oda, Nota critica, «Convorbiri critice», II, 13,1908. - C.S. Fagetel: Poezii, «Ramuri», VI, 11,1910.-E. Lovinescu: CincinatPaveiescu, «Convorbiri literare», 1910. - D. Kamabat: Miscarea poetica, «Revista idealista», IX, I, 1911. - Uarie Chendi: Cincinat Paveiescu, «Luceafarul», X. 1911, reprodus in Schite de critica literara, «Cultura Nationala», 1924. -Duiliu Zamfirescu: Poezii, raport academic, «Analele Academiei Romane», Seria II, T.XXXIV, 191l-1912. - Perpessicius: Epigrame, «Universul literar», XLI, 51, 1925. - Mircea Radulescu: Portrete si amintiri: Cincinat, «Socec», 1924. — Mihail Dragomirescu: Triumful unei scoale literare: Cincinat Paveiescu, «De la misticism la rationalism», Tip. «Romane-Unite», 1924. - F. Aderca: De vorba cu Cincinat Paveiescu, «Miscarea literara», II, 17-18, 1925. -1. Valerian: De vorba cu d Cincinat Paveiescu, «Viata literara», I, 3, 1926. — E. Lovinescu: Poezia de „sentiment: Cincinat Paveiescu, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927.
Deces: 30 noiembrie 1934, Brașov
Nascut la 20 octombrie, 1872, in Bucuresti. Licentiat al Facultatii de Drept din Bucuresti. A desfasurat o intinsa activitate publicistica incepand de la «Literatorul» lui Alexandru Macedonski si pana in zilele noastre. Fost prim-redactor al «Convorbirilor critice». La Paris, a tiparit impreuna cu Pompiliu Paltanea o foaie pentru propaganda romana. Apartine corpului magistratilor; in prezent consilier la Curtea de Apel din Chisinau. Epigramist redutabil.
Reputat poet epigramist — magistrat de profesie — Cincinat Pa-velescu, una dintre figurile pitoresti ale literaturii noastre dintre cele doua razboaie, s-a nascut la Risnov (judetul Rimnicul-Sarat), la 20 octombrie 1872, fiul unui inginer ceferist. Dupa mama cobora din vestitul capitan de plai Banu Manta. Liceul l-a facut la „Sf. Sava" in Bucuresti, unde-fi ia si licenta in drept, in 1897. Intrind in magistratura, este pe rind ajutor de judecator la Braila, Corabia, Tumu-Magurele, Craiova, Sulina, lasi. Caracal, judecator la Rimnicul-Sarat, Braila fi procuror la Brafov. In timpul primului razboi mondial, poetul-trubadur, personalitate mondena, este trimis la Paris, unde conduce revista Le courrier franco-roumain fi colaboreaza la Figaro. In Franta se casatorefte cu o nepoata a lai Ivan Turgheniev, cintareata Alice Viardot-Garcia, cu care are o fetita, de care imprejurarile il despart.
Debuteaza la Literatorul lui Al. Macedonski, al carui prim-redactor (efemer) devine in noiembrie 1892. In anul urmator scrie impreuna cu acesta piesa Saul (premiera : 28 decembrie 1892). Apoi se despart, motiv de polemica fi schimb de epigrame, incidente uitate fi memorialistica afectuoasa. A fost prim-redactor fi la Convorbiri critice, unde publica vestite epigrame fi poezii dintre care multe au fost puse pe muzica (Pentru ochii tai cei dulci, Frumoasa mea cu ochii verzi, Iti mai aduci aminte, doamna etc). Intre 1931—1934 conduce revista Brasovul literar. La staruinta lui O. Goga i se acorda un premiu national de 100.000 de lei cu care boemul si risipitorul poet isi plateste datoriile.
Moare rapus de un cancer pulmonar la 26 noiembrie 1934, in Bucuresti.
Opere:
Despre agentii diplomatici, teza pentru licenta in drept, 1897. -Poezii, Ed. «Pariano», 1911. -Epigrame, «Ramuri», 1925. - Cantecele unui greier, poezii (ms.). - Fabule (ms.).
De consultat:
Al. Macedonski: intre 1880 si 1892, «Literatorul», No.5 din 15 oct 1892. -Gh. Dumbrava fllarie Chendi]: Un epigramist: C. Paveiescu, «Viata literara si artistica», I, 38,1907. - M. Dragomirescu: Oda, Nota critica, «Convorbiri critice», II, 13,1908. - C.S. Fagetel: Poezii, «Ramuri», VI, 11,1910.-E. Lovinescu: CincinatPaveiescu, «Convorbiri literare», 1910. - D. Kamabat: Miscarea poetica, «Revista idealista», IX, I, 1911. - Uarie Chendi: Cincinat Paveiescu, «Luceafarul», X. 1911, reprodus in Schite de critica literara, «Cultura Nationala», 1924. -Duiliu Zamfirescu: Poezii, raport academic, «Analele Academiei Romane», Seria II, T.XXXIV, 191l-1912. - Perpessicius: Epigrame, «Universul literar», XLI, 51, 1925. - Mircea Radulescu: Portrete si amintiri: Cincinat, «Socec», 1924. — Mihail Dragomirescu: Triumful unei scoale literare: Cincinat Paveiescu, «De la misticism la rationalism», Tip. «Romane-Unite», 1924. - F. Aderca: De vorba cu Cincinat Paveiescu, «Miscarea literara», II, 17-18, 1925. -1. Valerian: De vorba cu d Cincinat Paveiescu, «Viata literara», I, 3, 1926. — E. Lovinescu: Poezia de „sentiment: Cincinat Paveiescu, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927.
Adâncuri
Ce liniştit surîde lacul
Sub caldul razelor de soare,
Cînd ceru-albastru se răsfrînge
În unda lui scînteietoare.
Şi-n fundul lui, noroiul negru
Ascunde lupte îndîrjite.
Sunt mii de vieţi ce se frămîntă
Sub clarul apei adormite.
Şi noi zîmbim cu-nşelătoarea
Seninătate-a unor unde.
Ce calmi părem! Dar cîte patimi
Adîncul inimii n-ascunde!
Sub caldul razelor de soare,
Cînd ceru-albastru se răsfrînge
În unda lui scînteietoare.
Şi-n fundul lui, noroiul negru
Ascunde lupte îndîrjite.
Sunt mii de vieţi ce se frămîntă
Sub clarul apei adormite.
Şi noi zîmbim cu-nşelătoarea
Seninătate-a unor unde.
Ce calmi părem! Dar cîte patimi
Adîncul inimii n-ascunde!
Amor de iarnă
În trandafirul desfrunzit
O roză palid a-nflorit:
E cea din urmă şi e, poate,
Cea mai suavă dintre toate.
O simţi că n-are să rămâie
Pe ramuri prinsă zile-ntregi.
Octombre-i rece şi-o mângâie
Cu raze stinse şi pribegi.
S-ar scutura la cea mai mică
Din adierile de vânt;
Când o privesc parcă mi-e frică
Să-şi ningă floarea pe pământ.
Melancolia bietei roze
Adesea inima-mi sfâşie;
Copilă, n-o privi! Sărmana
E chiar iubirea mea târzie!
O roză palid a-nflorit:
E cea din urmă şi e, poate,
Cea mai suavă dintre toate.
O simţi că n-are să rămâie
Pe ramuri prinsă zile-ntregi.
Octombre-i rece şi-o mângâie
Cu raze stinse şi pribegi.
S-ar scutura la cea mai mică
Din adierile de vânt;
Când o privesc parcă mi-e frică
Să-şi ningă floarea pe pământ.
Melancolia bietei roze
Adesea inima-mi sfâşie;
Copilă, n-o privi! Sărmana
E chiar iubirea mea târzie!
Frumoasa mea
Frumoasa mea, cu ochii verzi
Ca două mistice smaralde,
Te duci spre alte ţări mai calde
Melancolia să ţi-o pierzi.
Dar dacă vrei să mă dezmierzi,
Mai fă o dată să mă scalde
Priviri din ochii tăi cei verzi
Ca două mistice smaralde.
Veni-vor mulţi să-ţi spuie-n versuri
Că te iubesc, şi cum, şi cât:
Vor spune-o mai frumos ca mine,
Dar nu te vor iubi atât!
Ca două mistice smaralde,
Te duci spre alte ţări mai calde
Melancolia să ţi-o pierzi.
Dar dacă vrei să mă dezmierzi,
Mai fă o dată să mă scalde
Priviri din ochii tăi cei verzi
Ca două mistice smaralde.
Veni-vor mulţi să-ţi spuie-n versuri
Că te iubesc, şi cum, şi cât:
Vor spune-o mai frumos ca mine,
Dar nu te vor iubi atât!
Unui procuror de la Brăila care, de câte ori mă
întâlnea, îmi spunea "Domnule ajutor". Ameninţându-l cu o epigramă,
mi-a răspuns că pe un eminent magistrat ca dânsul nu-l pot atinge. Cu toate
acestea avea şi el un cusur: se... învoia cu nevasta prezidentului
Berbantul nostru
procuror,
Ades la club când mă-ntâlneşte,
Cu multă morgă îmi trânteşte:
"Salut pe Domnul Ajutor!"
Ce-mi zice dânsul e legal,
Fiindcă-am primit decret regal
Să fiu ce sânt... şi nu regret.
Dar o-ntrebare: eminentul
De unde are el decret
Făcând pe vice-prezidentul?
Ades la club când mă-ntâlneşte,
Cu multă morgă îmi trânteşte:
"Salut pe Domnul Ajutor!"
Ce-mi zice dânsul e legal,
Fiindcă-am primit decret regal
Să fiu ce sânt... şi nu regret.
Dar o-ntrebare: eminentul
De unde are el decret
Făcând pe vice-prezidentul?
Criticilor
Te miri cum este cu
putinţă
Să vezi pe critici cum se ceartă,
Când pentru "arta cu tendinţă",
Când pentru "arta pentru artă".
Şi-n vrajba lor înflăcărată,
Să nu-i auzi nici un moment,
Vorbind de arta-adevărată,
Adică "arta cu talent".
Să vezi pe critici cum se ceartă,
Când pentru "arta cu tendinţă",
Când pentru "arta pentru artă".
Şi-n vrajba lor înflăcărată,
Să nu-i auzi nici un moment,
Vorbind de arta-adevărată,
Adică "arta cu talent".
Lui T. Arghezi
Ca să se mire toţi
burghezii,
Azi premiaţi-l pe Arghezi!
Necontestat că al lui geniu
Ar merita oricare premiu,
Însă comisia ezită
Sedusă, dar nedumerită.
Ar fi uşor să se convie
Ca premiul pentru poezie
Să i se dea ca prozator
Acestui mare scriitor,
Iar cel de proză să-i revie
Tot lui – dar pentru poezie.
Azi premiaţi-l pe Arghezi!
Necontestat că al lui geniu
Ar merita oricare premiu,
Însă comisia ezită
Sedusă, dar nedumerită.
Ar fi uşor să se convie
Ca premiul pentru poezie
Să i se dea ca prozator
Acestui mare scriitor,
Iar cel de proză să-i revie
Tot lui – dar pentru poezie.
TEATRU/FILM 30
Noiembrie
Oscar Wilde
Lady Windermere si evantaiul ei (teatru radiofonic) romantic:
Sotul ideal (teatru radiofonic) romantic,politic:
Fantoma din Canterville (Teatru radiofonic) – comedie:
BIOGRAFIE MITICĂ POPESCU
Mitică Popescu (n. 2 decembrie 1936[2]) este un actor român de teatru și film, în prezent la Teatrul Mic din București.[2] A primit Premiul pentru întreaga
activitate la Gala Premiilor UNITER 2009.
A fost căsătorit cu actriţa Leopoldina Bălănuţă.
Piese de teatru
- Gareth O'Donnell-
Philadelphia ești a
mea de Brian
Friel (1973)
- Vreți să jucați cu noi?
de Alecu
Popovici (1974)
- Logodnicul, Momâie- Matca de Marin Sorescu (1974)
- Andrei- Răspântia cea mare de V.
I. Popa (1974)
- Sagredo- Galileo Galilei de Bertolt
Brech (1975)
- Serviescu, Mânia posturilor de Vasile Alecsandri (1975)
- Doctorul John C.Bates, Dosarul Andersonville de Saul
Levitt (1976)
- Hjalmar Ekdal, fotograf, Rața sălbatică de Henrik Ibsen (1976)
- Cititorul de contor de Paul Everac (1976)
- Ducele - Oamenii cavernelor de William
Saroyan (1976)
- Stelică - Două ore de pace de D.
R. Popescu (1977)
- Omul, continuați să puneți întrebări de Ada
D'Albon (1977)
- XX - Emigranții de Slawomir Mrozek (1977)
- Gunoierul - Nebuna din
Chaillot de Jean Giraudoux (1978)
- Lodovico Nota - Să îmbrăcăm
pe cei goi de Luigi Pirandello (1978)
- Sidney Hopcroft - Pluralul
englezesc de Alan
Ayckbourn (1979)
- Bătrânul domn - Nu sunt
Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu (1979)
- Funcționarul - O șansă pentru fiecare de Radu F. Alexandru (1979)
- Ioachim - Evul mediu
întâmplător de Romulus
Guga (1980)
- Koroviev- Maestrul și Margareta în Mihail Bulgakov (1980)
- Năiță Lucean - Niște țărani de Dinu Săraru (1981)
- Ticlete - Ca frunza dudului
din rai de D.
R. Popescu (1982)
- Regele Ignațiu - Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrovicz (1983)
- Mitică Popescu de Camil Petrescu (1984)
- Fedea - O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord de Eduard
Radzinski (1986)
- Actorii (1990)
- Messer Niccia, Mătrăguna de Niccolo
Machiavelli (1991)
- Florent, Monștrii sacri
de Jean Cocteau (1991)
- Jacques, Jacques și stăpânul său de Milan Kundera (1992)
- Piotr Nikolaevici Sorin-
Pescărușul de A.
P. Cehov (1993)
- Amiens - Cum vă place de William
Shakespeare (1996)
- Domnul Hardcastle - Noaptea
încurcăturilor de Oliver Goldsmith (1997)
- Victor Velasco - Desculți în parc
de Neil Simon (1997)
- Bătrînul - Sonata fantomelor de August Strindberg (1999)
- Chrysalde - Școala femeilor de Moliere (1999)
- Pantalone - Slugă la doi
stăpâni de Carlo Goldoni (1999)
- Deogracias - Cimitirul
păsărilor de Antonio
Gala (2000)
- Julien Rougier - Viitorul e
maculatură de Vlad Zografi (2000)
- Morris, Alex și Morris
de Michael
Elkin (2000)
- Bătrânul, Colonia îngerilor de Ștefan Caraman (2000)
Filmografie
- Stejar
– extremă urgență (1974) - valetul Peter
- Doctorul
Poenaru (1978)
- Căsătorie
cu repetiție
(1985) - Mitică Popescu
- Trenul de
aur (1986) - comisarul
Munteanu
- Moromeții
(1987) - Cocoșilă
- Miss Litoral (1991)
- Începutul
adevărului (Oglinda) (1994)
- Păcală se
întoarce (2006) - un țăran
- Ticăloșii
(2007) - ospătar
- Sistemul nervos (2005)
- Lotus (2004) - personajul Manasia
- Dulcea saună a morții
(2003) - personajul Mutul
- Turnul din Pisa (2002) - personajul Colonelul
- Șarpele
(1996) (TV)
- Cel mai iubit dintre pământeni (1993) - securist
- Rosenemil (1993)
- Rămânerea (1992)
- Idolul și Ion-Anapoda(1988) - subdirectorul
- Drumeț în calea lupilor (1988) - poștașul
- Un studio în căutarea unei
vedete (1988)
- Fapt divers (1984)
- Emisia continuă (1984)
- Fram (Serial TV) (1983)
- Mitul lui Mitica (1982) - în rolul său
- Un Saltimbanc la Polul Nord (1982)
- Saltimbancii (1981)
- Vânătoarea de vulpi (1980) - țăranul
Năiță Lucean
- Clipa (1979)
- Gustul și culoarea fericirii (1978)
- Tănase Scatiu (1975)
- Zidul (1974)
FILME
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Cu Amza Pellea
Ora vesela - Ascensor pentru umor (teatru radiofonic)
SFATURI UTILE 30 Noiembrie
FRIGUL DĂUNEAZĂ SĂNĂTĂȚII ORGANISMULUI
Acest articol se adresează în special celor ce doresc să iasă mâine la
sărbătoarea Zilei Naționale și conține recomandări în legătură cu echiparea
precum și indicații privind mișcarea în condiții de frig.
Potrivit unui studiu realizat de cercetători germani de la
Spitalul Universității Jena (Turingia), frigul exterior ar provoca creșterea cu
până la 30% a riscului de accident vascular cerebral (AVC). Rezultatele
cercetării, publicate în Journal européen d’Epidémiologie, arată clar că și o
scădere modestă a temperaturii determină creșterea semnificativă a
spitalizărilor pentru afecțiuni cardiovasculare.
Fumătorii, în pericol
Pentru a înțelege influența frigului asupra sănătății
pacienților, cercetătorii germani au examinat 1.700 de persoane din orașul
Jena, asociind apoi starea lor de sănătate cu buletinele meteorologice
realizate cu trei zile înaintea spitalizării fiecărui bolnav ca să vadă dacă au
existat schimbări notabile în condițiile climatice, scrie metronews.fr, citat
de Agerpres. Ei au ajuns la concluzia că nu este nevoie de o scădere
vertiginoasă a temperaturilor exterioare, ci doar de cel mult 2,9 grade
Celsius, pentru creșterea riscului de AVC cu 11% în primele două zile după
răcire. La pacienții care prezintă un risc deosebit (având colesterolul mărit,
fumători ș.a.), riscurile cresc până la 30%.
Mai multă mișcare
Observând pacienții, cercetătorii au constatat că frigul
are tendința să complice circulația sanguină și, prin urmare, să favorizeze
apariția cheagurilor. Acestea pot bloca rapid canalele care irigă creierul. În
plus, frigul poate duce la îngustarea vaselor sanguine și la creșterea
presiunii arteriale, factori extrem de periculoși, care sporesc semnificativ
riscul unor atacuri cerebrale. Ce se poate face, totuși, împotriva frigului?
Câteva măsuri de prudență pot fi salvatoare. Mai ales persoanele cu risc
trebuie să fie atente la cel mai mic semn de avertizare. Printre simptomele
generale ale accidentului vascular cerebral se numără o stare de amorțeală,
slăbiciune sau paralizie a feței, brațului sau piciorului, de obicei pe o parte
a corpului, tulburări de vedere la un ochi sau la ambii (vedere neclară,
încețo-șată, cu pete, vedere dublă sau pierderea vederii), confuzie, tulburări
de vorbire sau de înțele-gere a cuvintelor celorlalți, tulburări de mers, amețeală,
pierderea echilibrului sau a coordonării, dureri de cap severe. Persoanelor cu
risc de AVC li se recomandă mișcare în aer liber, dar cu moderație, mai ales în
cazul în care nu sunt foarte sportive.
Ce e de făcut
Ministerul Sănătății (MS) recomandă populației ca în zilele
cu temperaturi extrem de scăzute să asculte sfatul medicilor, să evite
deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de
igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor și să consume alimente bogate în
proteine, fructe și legume. În cazul în care este necesară deplasarea în spații
deschise, este recomandată folosirea mijloacelor de protecție adecvate —
căciuli, mănuși etc. Trebuie evitată expunerea prelungită a mâinilor și
picioarelor la temperaturi scăzute pentru a se feri de degerături. De asemenea,
în cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și este
recomandată consultarea medicului. Specialiștii de sănătate publică din
Ministerul Sănătății recomandă ca persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni
cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor
aglomerate care creează premisele decompensării în condiții de temperaturi
scăzute. Sunt indicate consumul de alimente bogate în proteine și grăsimi
nesaturate, fructe, legume și evitarea băuturilor alcoolice, precizează sursa
citată. Potrivit MS, în această perioadă, trebuie să se acorde o atenție
specială copiilor – aceștia nu trebuie lăsați să aștepte în interiorul
autovehiculelor parcate sau să fie transportați pe distanțe lungi în vehicule
fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător. De asemenea,
locuin-țele și spațiile închise de locuit trebuie să fie încălzite
corespunzător și trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot
duce la intoxicații cu monoxid de carbon, potrivit Agerpres.
Vestea bună
Frigul ar putea fi un aliat bun în curele de slăbire,
potrivit unor cercetători de la Universitatea din Geneva care au realizat mai
multe experimente și au publicat rezultatele în revista Cell. Conform studiului
publicat, frigul este inamicul anumitor bacterii prezente în flora intestinală
care ar favoriza luarea în greutate, relatează metronews.fr. După ce multe
studii au demonstrat că bacteriile din flora intestinală pot juca un rol
important în ce privește greutatea corporală, cercetătorii de la Universitatea
din Geneva au vrut să afle cum reacționează acestea dacă se modifică mediul
subiectului. Astfel, câțiva șoareci au fost supuși un timp la o temperatură
exterioară de 6 grade Celsius. În urma examinării, după desfășurarea
experimentului, s-a observat că flora intestinală a șoarecilor se alterase
semnificativ, bacteriile modificate de frig blocând luarea în greutate.
Mergând mai departe cu demons-trația, cercetătorii au extras bacteriile modificate
de frig și le-au implantat altor șoareci. Aceștia din urmă nu numai că au
prezentat o ameliorare rapidă a asimilării glucozei de către organism, dar au
rezistat și mai bine la frig. Și, nu în cele din urmă, au pierdut în greutate.
GÂNDURI PESTE TIMP 30 Noiembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu