24 NOIEMBRIE 2017

Bună ziua, prieteni!

RELIGIE ORTODOXĂ 24 Noiembrie

Sf Sfințit Mc Clement, episcopal romei și Petru, episcopal Alexandriei

Sfântul Mucenic Clement, Episcopul Romei – S-a născut în Roma, părinţii săi fiind iudeii romanizaţi Faustin şi Matidia. Sfântul Clement a fost ucenicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi după lista primilor 11 Episcopi ai Romei, păstrată de Sfântul Epifanie, Clement apare ca fiind al treilea Episcop al Romei (96-101). În timpul păstoririi sale a rânduit Biserica Romei în şapte parohii. Aflând că în Biserica din Corint există primejdia dezbinării, Clement le-a scris în anul 96 o epistolă pe care le-a trimis-o prin trei tineri creştini: Claudius Ephebus, Valerius Bito şi Fortunatus. Mai întâi le arată corintenilor urmările negative ale neînţelegerilor lor, apoi îi îndemnă să se supună voinţei lui Dumnezeu.

Sfântul Irineu vorbeşte şi de alte două scrisori ale lui Clement cu privire la celibat şi la feciorie. Răbdarea Episcopului Clement a fost încercată în timpul celei de-a doua persecuţii a împăratului Domiţian împotriva creştinilor (81-96). În timpul lui Traian (98-117) a început a treia persecuţie. Clement a fost prins de Mamertin prefectul Romei. Împăratul Traian a hotărât exilarea lui în părţile Chersonului (Crimeea), osândindu-l să scoată piatră din stâncă împreună cu alţii 2000 de creştini. Episcopul Clement nu a uitat de apostolia sa nici acolo.

Într-un an s-au zidit în acel ţinut 75 de biserici. Prin rugăciunile sale a ţâşnit apă din piatră, scutind pe osândiţi să o aducă de la mare depărtare. Această minune a fost şi un mijloc de a-i încredinţa pe băştinaşi de dumnezeirea lui Hristos. Aflând împăratul de aceste fapte, a poruncit ca Sfântul Episcop Clement să fie dus în largul mării şi acolo să fie înecat. Astfel şi-a primit cununa muceniciei Sfântul Clement, Episcopul Romei, după 9 ani, 6 luni şi 6 zile de păstorire.

Şi aflându-l pe el neplecat în credinţă şi stând tare în Domnul, a poruncit să-l pună într-o luntre şi să-l ducă în mijlocul mării, apoi acolo legându-i de gât o ancoră de corabie, să-l arunce în adânc şi să-l înece, pentru ca să nu mai afle creştinii trupul lui.

Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman de neam şi se trăgea din neam împărătesc, fecior al lui Faust şi al Matildei. Deci, silindu-se la toată învăţătura înţelepciunii elineşti şi aflând pe Apostolul Petru, a fost învăţat de dânsul credinţa în Hristos cea adevărată şi făcându-se propovăduitor al Evangheliei şi scriind Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, a fost făcut şi episcop al Romei. Însă fiind prins de împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson şi acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; şi aşa s-a sfârşit de trei ori fericitul.

Iar Dumnezeul minunilor, şi după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare şi peste fire minune. Că de atunci şi în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască şapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul.

Deci odată, depărtându-se marea şi intrând poporul, şi săvârşind praznicul sfântului şi ieşind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinţii lui. Iar marea întorcându-se şi locul iarăşi acoperindu-l, părinţii copilului plângeau şi se tânguiau pentru lipsa lui prin tot oraşul, pricinuind şi celorlalţi cetăţeni plângere şi jale. Iar a fost în anul următor, când iarăşi s-a retras marea în laturi, au mers şi au aflat copilul sănătos şezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit şi cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo şi l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele marii. Deci luându-l şi mulţumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu.

Sfântul Mucenic Petru, Episcopul Alexandriei – A fost crescut din copilărie de Episcopul Teona şi ales Episcop în anul 300 după moartea acestuia, păstorind într-o vreme de grea încercare pentru Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, din cauza persecuţiilor împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Daia (305-314) şi a ereticilor. Sfântul Petru al Alexandriei a convocat un sinod de episcopi egipteni pentru a-l osândi pe ereticul Meletie care în lipsa Episcopului Petru se amestecase în eparhiile a patru episcopi întemniţaţi şi a hirotonit în locul lor alţi arhierei. Sfântul Mucenic Petru a fost prins în biserica episcopală din Alexandria şi din porunca împăratului Maximian a fost îndemnat să jertfească zeilor. Nedorind să renunţe la credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Sfântul Petru, Episcopul Alexandriei a primit cununa muceniciei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învăţător al dreptei credinţe şi propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se şi tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l şi zicând a fi despărţit de mărirea lui Hristos şi în veacul acesta şi în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare şi întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arătă despărţirea şi osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemarturisindu-L pe El de o fiinţă cu Tatăl. Asemenea a arătat şi celelalte dogme şi cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârşit după porunca împăratului prin tăierea capului, câştigând cununa cea neveştejită.

Atunci a îngenunchiat deasupra pieilor şi se ruga mulţumind Domnului. Şi, făcându-şi cruce, şi-a scos omoforul; apoi dezgolindu-şi grumazul, şi-a plecat capul ca să i-l taie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Despre post

Ca să poţi înţelege taina postului trebuie să împlineşti porunca Mântuitorului, care zice: „Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală”(Matei 6, 17-18), adică să-ţi cureţi faţa/viaţa de toată pata păcatului, iar mintea/capul să o/îl ungi ca să strălucească de cunoaşterea cea dumnezeiască.

DESPRE POST

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003 – Părintele Ilie Cleopa

Capitolul 13

DESPRE POST

Postul – după mărturisirea marelui Vasile – este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu. Căci zice acest mare părinte al Bisericii lui Hristos: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Fac. 2, 16–17)”.
Prin cuvântul «post» noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.
Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu. Postul este şi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană».
Rostul postului este folosul trupului şi al sufletului, pentru că întăreşte trupul şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea şi Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). Şi Isus, fiul lui Sirah, zice: Nu fi nesăţios întru toată deşertăciunea şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere, iar nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa (37, 32–34).
Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2; Luca 4, 2); şi tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim (Matei 6, 16–18). El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2–3; II Cor. 6, 5); ei au rânduit postul pentru creştini. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 9–18); Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile (III Regi 19, 8); Daniel, de asemenea a postit (Daniel 9, 3; 10, 3).
Din Sfânta Scriptură aflăm cum trebuie să fie postul pentru a fi bineprimit de Dumnezeu (Isaia 58, 6–8; Matei 6, 16–18); aflăm că postul este de folos în vremea judecăţilor lui Dumnezeu (Ioil 1, 14; 2, 11–12; Iona 3, 4–7); în vreme de nenorociri şi primejdii (II Regi 1, 12; Est. 4, 3) şi este bun în vederea izbăvirii de primejdii viitoare (I Ezdra 8, 21–23; Est. 4, 3–16; Ioil 2, 12; Iona 3, 4–5). Postul este bun în vremea suferinţelor Bisericii (Matei 9, 15; Luca 5, 33–35); în vremea suferinţelor pricinuite de alţii (Ps. 34, 12–13); în vederea consacrării sfinţiţilor slujitori (Fapte 13, 3; 14, 23). Postul trebuie însoţit de rugăciune (II Regi 12, 16; I Ezdra 8, 23; Neem. 1, 4; Ioil 2, 15–17; Daniel 9, 3; Luca 2, 37; I Cor. 7, 5), de mărturisirea păcatelor (I Regi 7, 6; Neem. 9, 1–2; Daniel 9, 3–6) şi de smerenie (Deut. 9, 18). Postul este bun pentru întoarcerea la Dumnezeu (II Paral. 20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12), ca şi în vremea de întristare (Jud. 20, 26; II Regi 1, 12; Ps. 34, 12–13; 68, 12; Daniel 10, 2–3).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos laudă şi recomandă postul cu multă stăruinţă. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează”.
Postul se împarte în mai multe feluri şi anume:
a) Ajunare desăvârşită – adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.
b) Postul aspru sau uscat – sau ajunarea propriu-zisă, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate: pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc.
c) Postul obişnuit sau comun – când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm doar de la mâncărurile „de dulce” (carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime ş.a.).
d) Postul uşor (dezlegarea) – când dezlegăm la untdelemn şi vin, iar uneori dezlegăm şi la peşte, icre, aşa cum este prevăzut în Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.
Posturile de o zi în cursul anului sunt: Miercurea şi Vinerea, ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), precum şi ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), post aşezat din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciuni spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos, celei dreptmăritoare sunt: Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) şi Postul Sfinţilor Apostoli; rânduiala după care se ţin aceste sfinte patru posturi este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
Sectarul: Omul poate să mănânce orice mâncare, fiindcă mâncarea nu spurcă pe om. De aceea nu trebuie să facem deosebire între mâncărurile de post şi cele de frupt (de dulce), fiindcă toate sunt la fel de curate, după cum a spus Mântuitorul: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om… Atunci Petru luă cuvântul şi zise: Desluşeşte-ne nouă pilda aceasta. El răspunse: Acum sunteţi şi voi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară, iar cele ce ies din gură, pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om… (Matei 15, 11, 15–18). Deci nu are rost să facem deosebire între mâncăruri, ca şi când prin unele (cele de post) ne-am mântui, iar prin altele ne-am spurca şi ne-am osândi.
Preotul: Este adevărat că nu prin mâncăruri se spurcă omul, pentru că ele toate sunt curate. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mai existe post. În cele de mai sus ţi-am arătat dumitale – din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură – că postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu, apoi ţi-am dat numeroase citate biblice ca mărturii despre legea postului şi folosul lui.
Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate. Dacă Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea nebunii cum cugetaţi voi sectarii cei blestemaţi despre post, apoi ei nu ar mai fi postit atât de mult în viaţa lor şi nici nu ar fi lăsat oamenilor învăţătură să postească. Ştiu că vouă tuturor rătăciţilor sectari vă convine să tâlcuiţi rău şi sucit învăţăturile Sfintei Scripturi, pentru a face pântecele vostru dumnezeu şi a-i sluji lui cu tot felul de mâncăruri, fără opreală şi osebire. Stricaţi legea lui Dumnezeu pentru pântecele vostru şi învăţaţi pe oameni să nu postească pentru ca să vă faceţi vrednici de mai mari chinuri în gheena focului, dezlegând posturile cele puse de Sfinţii Prooroci şi Apostoli în Biserica lui Hristos.
Citatul invocat aici de dumneata nu are nimic cu dezlegarea posturilor, ci se referă numai la obiceiul fariseilor şi al cărturarilor de a nu mânca cu mâinile nespălate. Mântuitorul tâlcuieşte sfinţilor Săi ucenici şi apostoli cele ce nu înţelegeau, spunându-le că a mânca cineva cu mâinile nespălate (situaţie în care se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, căci necurăţia omului nu vine din afară, ci dinlăuntru, adică din inima lui, aşa cum adesea din inima fariseilor şi a cărturarilor făţarnici ieşeau cuvinte pline de hulă, de ură, de zavistie şi pizmă la adresa Mântuitorului, şi acelea erau care îi spurcau pe ei.
Pentru aceasta Mântuitorul nostru şi Dumnezeu, văzând în inima lor această necurăţie duhovnicească, îi mustra numindu-i «orbi», «morminte văruite», «făţarnici» ş.a. Aceşti farisei orbi şi cărturarii aveau nevoie de a-şi spăla inima lor de ură, de zavistie, de pizmă, de făţărnicie, pentru a se putea curăţi înaintea lui Dumnezeu. Iar ei cu făţărnicie se arată râvnitori în obiceiurile lor de a-şi spăla negreşit mâinile când stau la masă, ca şi cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seamă şi plăcut lui Dumnezeu. Aşadar, acesta este înţelesul adevărat al textului invocat de dumneata, iar nu cel cugetat de voi, rătăciţilor sectari, care răstălmăciţi scripturile spre a voastră pierzare (II Petru 3, 16–17).
Aşadar Mântuitorul prin cuvintele citatului de mai sus, invocat de dumneata, n-a zis către ucenicii Săi «să nu mai postiţi» şi nici nu putea să spună aceasta, câtă vreme El fiind fără de păcat (Matei 27, 24; Ioan 8, 46; II Cor. 5, 21; Evrei 4, 15 ş.a.), a postit pentru noi şi pentru mântuirea noastră timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4, 2; Luca 4, 2).
Sectarul: Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, atâta vreme cât ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate. Căci scrie apostolul: Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, de vreme ce orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune… Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar slujba dumnezeiască spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii acesteia şi a celei viitoare (I Tim. 4, 3–5, 8).
Preotul: Şi în acest citat voi, sectarii, trageţi cenuşa pe turta voastră. Vă convine să mâncaţi mereu de toate, fără de osebire, să dezlegaţi frâul postului şi să faceţi largă calea pântecelui vostru şi a celor înşelaţi de voi. Dar pe noi ne învaţă Mântuitorul nostru Dumnezeu că dracii nu ies din oameni decât numai prin rugăciune şi prin post (Matei 17, 21). Ne învaţă şi sfinţii Săi ucenici şi apostoli, că ei slujeau Domnului postind, după cum este scris: Şi pe când slujeau Domnului şi posteau… şi iarăşi: Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece (Fapte 13, 1–4); şi iarăşi spune marele Apostol Pavel, arătând că nici în suferinţele sale nu lasă postul: În bătăi, în temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri şi în posturi (II Cor. 6, 5).
Deci de cine trebuie să asculte creştinii? De Hristos, Dumnezeul nostru şi de sfinţii şi dumnezeieştii Lui apostoli, sau de voi, blestemaţilor prooroci mincinoşi, care stricaţi şi răstălmăciţi înţelesul Scripturii spre a voastră pierzanie (II Petru 3, 16–17)? Vai de voi, orbilor şi nebunilor sectari, care închideţi ochii minţii voastre la lumina adevărurilor celor ce luminează în Scripturi. Iar voi, ca corbii cei de noapte, ca huhurezii şi bufniţele cele de prin păduri numai la întuneric vedeţi, iar la lumină sunteţi orbi. Vai şi de acei creştini care vă ascultă pe voi, căci împreună cu voi, orbilor, vor cădea în groapă (Matei 16, 3; 23, 16–19; Luca 6, 41; Matei 7, 3).
Citatul adus de tine aici, prin care ţi se pare ţie că răstorni cele nerăsturnate, nu se referă nicidecum la anularea postului. Ci prin el se mustră rătăcirea vechilor eretici, de pe acea vreme (gnosticii), care asemenea vouă fiind orbi şi rătăciţi, opreau cu desăvârşire căsătoria şi mâncarea de carne. Iar acest lucru nu-l făceau pentru o vreme, cum facem noi în vremea postului, ci pentru totdeauna opreau căsătoria, spre a nu se înmulţi «materia», iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat. Aşadar, înţelegeţi voi sectarilor şi treziţi-vă din somnul rătăcirii voastre, pentru că în citatul adus de voi aici, nicidecum marele Apostol Pavel nu se împotriveşte postului, ci aduce lămuriri acelor rătăciţi eretici «gnostici», care tulburau pacea Bisericii lui Hristos, aşa cum faceţi şi voi astăzi. Oare cum ar fi putut marele Apostol Pavel să vorbească împotriva postului, dacă el în toată vremea vieţii sale a postit şi s-a nevoit (Fapte 9, 9; 13, 3; II Cor. 6, 5, ş.a.)?
Sectarul: Postul este ceva indiferent, neutru; nu este nici bun, nici rău, şi, ca atare, prin el nu ne putem face noi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Apostolul grăieşte lămurit: Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte (I Cor. 8, 8). Pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Iată de ce nu este nici un păcat a nu ţine post. Cine îl ţine nu face rău şi cine nu-l ţine, iarăşi nu face rău; nici a-l ţine nu este vreo virtute, nici a nu-l ţine nu este vreun păcat.
Preotul: Aşa ţi se pare dumitale, dar deloc nu este aşa. Iarăşi ai adus un citat din Sfânta Scriptură prin care voieşti a te justifica în faţa postului. Zici că postul pe nimeni nu face mai plăcut lui Dumnezeu. Cine te-a învăţat astfel de erezii? Cine a făcut pe niniviteni să nu piară şi să întoarcă hotărârea cea dreaptă a lui Dumnezeu spre milă, dacă nu postul? Aşadar postul şi pocăinţa au făcut pe Dumnezeu să Se milostivească şi să nu piardă pe cei peste 120.000 de oameni care au postit împreună cu vitele lor şi cu împăratul lor şi boierii lui (Iona 3, 5; 4, 11). Au nu cu postul şi cu rugăciunea a bineplăcut David, împăratul şi proorocul lui Dumnezeu, după căderea lui în desfrânare şi ucidere? Auzi ce zice: Genunchii mei au slăbit de post (Ps. 18, 23) şi iarăşi: Că cenuşă ca pâinea am mâncat (Ps. 101, 10). Şi în alt loc: Iar eu, când mă supărau aceia, m-am îmbrăcat în sac şi mi-am smerit cu post sufletul meu (Ps. 34, 12–13). Au nu cu postul au plăcut cei trei tineri lui Dumnezeu şi nu i-a ars cuptorul Babilonului (Daniel 1, 8; 3, 25–26)? Au nu cu postul a închis Daniel gurile leilor în groapă (Daniel 6, 23–24)? Dar nu ajunge vremea şi nici nu este aici locul a-ţi arăta câţi dintre oameni s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu cu postul; şi mai zici că pe nimeni postul nu-l face mai plăcut lui Dumnezeu.
Apoi să ştii că amândouă aceste citate pe care le-ai adus aici ca mărturie împotriva postului nu se referă deloc la oprirea de a posti, ci la oprirea de mâncare de carne jertfită idolilor (vezi contextul ambelor citate: I Cor. 8, 10; 10, 25–27). Vezi acolo că cei ce s-au scandalizat de mâncarea celor jertfite la idoli erau iudeo-creştinii, care încă ţineau cu mare stricteţe la Legile Vechiului Testament cu privire la mâncăruri (Lev. c. 11; Deut. c. 14). Aceştia nu mâncau carne jertfită idolilor şi voiau să oprească şi pe creştinii proveniţi dintre păgâni de la acest lucru; cu acest prilej marele Apostol Pavel a scris cele de mai sus, pe care dumneata ca şi toţi sectarii le tâlcuieşti sucit şi rău.
Sectarul: Nici postirea nu este folositoare şi nici nepostirea nu este vreun păcat; pentru aceasta cei ce postesc nu trebuie să osândească pe cei ce nu postesc, după cuvântul apostolului: Cel ce mănâncă, să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă, să nu judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?… Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, tot pentru Domnul nu mănâncă şi mulţumeşte şi el lui Dumnezeu (Rom. 14, 3–6). Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul, al lui Hristos (Col. 2, 16–17). Astfel, nici ortodocşii nu sunt îndreptăţiţi a aduce vreo învinuire celor cărora legea lor – bazată pe cuvântul apostolului – nu-i obligă să postească, şi nici a-i condamna, aşa cum fac ortodocşii care se ţin a fi drepţi.
Preotul: Şi în citatele acestea, ca şi în celelalte de mai sus, dumneata nu ai nici un fel de dreptate şi înţelegere; întâiul citat, ca şi cele pe care le-ai invocat mai înainte, nu opreşte şi nu anulează postul. El vorbeşte numai despre deosebirea dintre mâncăruri oprite şi neoprite, sau curate şi necurate, potrivit rânduielilor – acum desfiinţate – ale Vechiului Testament. Iar în citatul al doilea se combate părerea iudeo-creştinilor care învinuiau pe cei dintre păgâno-creştini că mănâncă din carnea cea jertfită idolilor; iar marele Apostol Pavel le arată că de acum înainte să nu se mai facă deosebire între mâncăruri, deoarece pentru mântuire acest lucru nu mai are nici o însemnătate, ştiut fiind că în Noul Testament nu mai există nimic necurat. Deci chestiunea în cauză era de a aplana şi a linişti tulburările, neînţelegerile şi conflictele care se iviseră între iudeo-creştini şi păgâno-creştini, în special în privinţa mâncării şi în general în problema obligativităţii şi a neobligativităţii Legii Mozaice în creştinism. Contextul şi textele paralele lămuresc îndeajuns despre ce este vorba în cele invocate de dumneata.
Dacă voi sectanţii aţi citi Sfânta Scriptură cu atenţie, totdeauna, din analiza contextelor – făcută cu chibzuinţă duhovnicească – aţi înţelege clar şi textele care sunt în legătură cu ele şi nu v-aţi rătăci. Dar voi citiţi numai textul singur şi vă mulţumiţi cu părerea şi înţelegerea voastră despre el, şi de aici vă vine vouă tot eresul şi rătăcirea pe care apoi o semănaţi în urechile altora, şi vai de cei ce vă ascultă, căci împreună cu voi vor merge în Gheena.
Sectarul: Postul adevărat este numai cel zis «negru», care constă în reţinerea totală – pe un timp determinat – de la orice mâncare şi băutură. Iar acest post se ţine după libera alegere, după împrejurări şi după posibilitatea fiecăruia, dar nicidecum în zile rânduite de alţii sau în anumite răstimpuri ale anului, aşa cum faceţi voi, ortodocşii.
Preotul: Nici Biserica noastră nu osândeşte postul «negru»; dimpotrivă, îl recomandă ca având bune temeiuri biblice. Dar, fiindcă acest fel de post este foarte greu şi nu fiecare om îl poate practica – din diferite motive fizice şi igienice –, Biserica a rânduit ca numai celălalt fel de post, care de asemenea are temeiuri biblice, să fie obligatoriu pentru fiecare creştin.
Sectarul: Ce mărturii şi temeiuri biblice are postul vostru, al ortodocşilor? Deoarece voi aţi pus o mulţime de posturi în diferite vremi ale anului şi prin aceasta aţi împovărat cu grele sarcini poporul creştin care, dacă ar ţine atâtea posturi – rânduite de conducătorii Bisericii –, apoi ar trebui aproape tot timpul anului să postească. Dar acest lucru l-aţi pus numai pe popor, căci voi – preoţii şi arhiereii voştri – sunteţi fariseii şi cărturarii de altă dată, că puneţi poveri grele şi nici cu degetul vostru nu le ridicaţi, fiindcă voi nu faceţi din cele ce ziceţi; ştim noi că popii şi cei mai mari ca ei nu postesc, dar pe umerii poporului pun sarcini cu anevoie de purtat (Matei 23, 3).
Preotul: Nu sunt deloc fără temeiuri scripturistice şi tradiţionale posturile rânduite nouă de Biserică. Dimpotrivă, noi avem temeiuri foarte bune şi numeroase în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie despre sfintele noastre posturi. Dumneata citeşte şi vezi în Sfânta Scriptură că şi în Vechiul Testament exista o anumită rânduială în ceea ce priveşte vremea posturilor, căci erau anumite răstimpuri de peste an în care se făceau diferite posturi. Astfel:
1. Se postea de două ori pe săptămână (joia şi lunea) în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii. Fariseul din pilda Mântuitorului se lăuda de asemenea că posteşte de două ori pe săptămână (Luca 18, 12), vrând să spună prin aceasta că el ţine cu stricteţe rânduiala privitoare la ţinerea postului şi că, prin aceasta, e plăcut lui Dumnezeu. Postul lui era însă numai trupesc, deoarece sufletul lui era plin de mândrie, fapt pentru care postul lui trupesc nu-i era lui de nici un folos;
2. Se postea în ziua împăcării (în 10 ale lunii Tişiri) după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: Şi aceasta să vă fie vouă lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi să nu săvârşiţi nici un fel de muncă…, căci în această zi se va face pentru voi ispăşire, ca să vă spălaţi de toate păcatele voastre şi să fiţi curaţi înaintea Domnului (Lev. 16, 29–30). Acest post este amintit şi în Noul Testament (Fapte 27, 9);
3. Mai existau apoi şi alte zile sau răstimpuri fixe la care era rânduit post după cuvântul Domnului prin proorocul: Aşa zice Domnul Atotţiitorul: Postul din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea să fie pentru neamul lui Iuda, zile de bucurie şi veselie şi sărbători luminate… (Zah. 8, 19).
Aşadar ca şi în Vechiul Testament, şi în cel Nou, Sfânta Biserică a rânduit anumite răstimpuri şi zile în care postul să fie obligatoriu pentru toţi creştinii, ca astfel şi în privinţa aceasta să fie o bună rânduială după cuvântul apostolului: Toate să se facă cu bună rânduială şi cu bună cuviinţă (I Cor. 14, 40), căci Dumnezeu nu este Dumnezeul neorânduielii (I Cor. 14, 33).
Iar cât priveşte cele ce ai zis dumneata, că preoţii şi arhiereii noştri nu postesc, acesta nu este lucrul nostru de a-i judeca, că scris este: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Matei 7, 1; Luca 12, 14; I Cor. 4, 5). Noi avem poruncă de la Hristos să facem cele ce spun conducătorii Bisericii, dacă vrem să ne mântuim (Matei 23, 2).

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 24 Noiembrie

A.   PLĂCINTE

Plăcintă cu ciuperci

·       500 g ciuperci

·       60 g margarină

·       Sare

·       Piper

·       Aluat franţuzesc din:

-         250 g margarină

-         250 g făină

-         ½ pahar apă

-         Puţină sare

Se prepară aluatul franţuzesc din cantităţile indicate şi se lasă la rece.

          Se curăţă ciupercile, se spală bine şi se taie felioare subţiri.

          Se înăbuşe într-o cratiţă ciupercile în margarină, sare şi piper şi se amestecă din când în când.

          Când ciupercile s-au înmuiat şi zeama din ele a scăzut se dau de pe foc şi se lasă să se răcorească.

          Se scoate aluatul şi se împarte în două.

          Din jumătate se întinde o foaie de forma şi mărimea tăvii de plăcintă.

          Se unge forma, se aşază foaia şi se dă la cuptor să se coacă.

          În acest timp cealaltă jumătate de aluat se pune la rece.

          Când aluatul din tavă este copt, se pune pe deasupra, întinzând pe toată suprafaţa foii, ciupercile scăzute şi răcorite.

          Se întinde a doua foaie din restul de aluat care se pune deasupra, peste ciuperci şi se dă la cuptor până se rumeneşte frumos.

          După ce se scoate din cuptor, se taie în bucăţi, se aşază pe platou şi se serveşte caldă.

B.    SALATE

Salată de cartofi

·       1 kg cartofi

·       2 cepe

·       2 linguri ulei

·       Oţet

·       Sare

·       Muştar

Se fierb cartofii în coajă.

          Se curăţă fierbinţi, se taie felii, se toarnă peste ei un sos de ulei cu oţet în care s-a amestecat o lingură de muştar.

          Se adaugă ceapa tăiată mărunt.

          Se amestecă fără a sfărâma cartofii.

C.    SOSURI

Sos de ulei cu oţet şi muştar

Prezentat la salata de cartofi.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă de varză acră

·       ½ l apă

·       ¾ varză acră

·       1 morcov

·       1 pătrunjel rădăcină

·       1 ceapă

·       2 – 3 linguri ulei

·       2 linguri pastă roşii

·       1 legătură verdeaţă

Morcovul, pătrunjelul şi ceapa, curăţate şi spălate se dau pe răzătoarea de zarzavat şi se prăjesc uşor într-o lingură de margarină.

          Se adaugă apa şi se lasă să fiarbă 10 – 15 minute, apoi se pune varza, tăiată cât mai mărunt.

          După ce dă câteva clocote, se adaugă roşiile opărite şi trecute prin strecurătoare, sarea şi se lasă să fiarbă până când varza este gata.

          La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

          Se serveşte cu mămăliguţă.

E.     MÂNCĂRURI

Pilaf de ciuperci

·       400 g ciuperci

·       1 pahar mic de ulei

·       150 g orez

·       1 ceapă

·       Sare

·       Piper

·       2 – 3 roşii

·       Mărar

·       Pătrunjel verde

Ciupercile curăţate se fierb în apă clocotită cu sare şi apoi se scurg bine.

          Într-o cratiţă se căleşte puţin ceapa în ulei.

          Se adaugă orezul ales şi după ce s-au înfierbântat sestinge cu 3 ceşti de apă clocotită.

          Se pun ciupercile tăiate în bucăţi potrivite şi toate ingredientele de mai sus.

          Se acoperă cratiţa şi se dă la cuptor, la foc mic, până ce apa scade complet.

          Se recomandă să se pună la cuptor în vas Jena.

          Se poate servi cald sau rece.

F.     DULCIURI

Desert din dovleac

·       1 felie mare de dovleac

·       5 – 6 linguri nuci măcinate

·       2 linguri miere

·       2 linguri zahăr tos

·       Coaja şi zeama de la o lămâie

·       Puţină sare

Se curăţă dovleacul de coajă şi seminţe, se taie bucăţele, se fierbe cu puţină apă, zahăr şi sare.

          Când este pe jumătate fiert, se adaugă mierea, coaja şi zeama de

 lămâie.

          Când este gata se amestecă nucile măcinate.

          Poate fi servit cald sau rece.

ISTORIE PE ZILE 24 Noiembrie

Evenimente

·         380: Imparatul Teodosie I (Flavius Theodosius) isi face  intrarea oficială  în Constantinopol (ADVENTUS). Dupa moartea împăratului Valens, în Bătălia de la Adrianopol (378), Grațian a renunțat la tronul estic, înscăunându-l pe generalul Teodosiu I,  împărat în anul 379. Acesta a primit Orientul, Macedonia si Dacia. În 380, împreună cu Grațian, Teodosiu  i-a oprit pe goți în Epir și în Dalmația,  a instalat o parte din ostrogoți în Pannonia, in timp ce  el s-a instalat la Constantinopol. Lipsit de forțele necesare respingerii vizigoților pătrunși în imperiu, încheie cu aceștia, în 382, un tratat (foedus) prin care îi stabilește ca federați în dioceza Tracia, între Balcani și Dunăre. Această decizie, considerată  catastrofică de contemporani,  va fi una dintre cauzele imediate ale sfârșitului Imperiului Roman de Apus. Într-adevăr, această inserție a unui popor barbar unit și puternic în imperiu, și, în același timp, în armata imperială, va semna sfârșitul unui control real al împăratului asupra armatelor sale. Dar după dezastrul de la Adrianopole suferit de Imperiu sub Valens, este sigur că Teodosiu nu avea de ales.

·         1227: Mare Duce al Poloniei Leszek I cel Alb este asasinat în timpul unui congres al Ducelui Gąsawa.

·         1473: Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței (Bucureștilor). Ștefan dorea să aibăin Muntenia un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos astfel ca in  anul 1470 a  început ostilitățile, prădând Ialomița și arzând cetatea Brailei  (la 27 februarie, în „marțea brânzei”). Turcii au trimis drept răspuns pe tătari în Moldova dar Ștefan i-a învins în dumbrava de la Lipnic,  pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta a fugit la turci, iar in noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la Bucuresti și pune în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiota Basarab, insa după 2 ani acesta îl trădează. Laiotă, s-a  urcat  pe tronul părintelui său cu numele de Basarab, dar pentru scurt  timp, pana la  23 decembrie, cand  Radu cel Frumos trece Dunărea în fruntea unei armate turcești estimată în jurul a 30.0000 de oameni. Lipsit de sprijinul protectorului său, noul domn este nevoit să renunțe la tron și să se refugieze în Moldova, urmărit de oastea turcească care a înaintat până la Bârlad, loc unde a fost  înfrântă de domnitorul Moldovei. Basarab Laiotă cel Bătrân a fost domn al Țării Românești între noiembrie – decembrie 1473, 1474, ianuarie 1475 – octombrie 1476, decembrie 1476 – noiembrie 1477) fiu al lui Dan al II-lea, așa cum el însuși afirmă într-o scrisoare adresată burgraf-ului Brașovului datată 11 iulie 1475.  (poze)

·         1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen's Land (mai târziu numită Tasmania).

·         1691 (24.XI/4.XII): Este adoptata la 4 decembrie 1691 de către Leopold I (1658 – 1705), rege al Ungariei, al Boemiei şi împărat al Imperiului Habsburgic,  „Diploma leopoldină”prin care se instaura dominatia austriaca in Transilvania. Principatul Transilvaniei era subordonat direct împăratului Austro-Ungariei şi beneficia de un statut separat, care confirma vechile privilegii ale  celor trei naţiuni politice dominante (maghiari, saşi, secui) şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană). Românii, desi erau cea mai importanta populatie a Transilvaniei din punct de vedere numeric, au fost  în continuare excluşi din viaţa politică, iar confesiunea ortodoxă rămânea marginalizată. Diploma Leopoldină a ţinut loc de constituţie a Transilvaniei un veac şi jumătate, până la revoluţia din 1848 (până în martie 1849). În 18 puncte se stabilesc principiile după care urma să fie condusă Transilvania în cadrul Imperiului Habsburgic,si sunt confirmate toate donaţiile şi privilegiile făcute de principii Transilvaniei, inclusiv în Partium (comitatele vestice) şi menţine cele trei legi ale ţării: Tripartitum, Approbatae Constitutiones, Compilatae Constitutiones. In funcţii erau numiţi sau aleşi numai ungurii, secuii si  saşii, fără deosebire de religie. Conducătorii Transilvaniei erau aleşi din rândul nobililor sau magistraţilor, indiferent de religie, trebuind totuşi să fie confirmaţi de împărat. Tributul faţă de habsburgi era de 112.000 florini pe timp de pace şi 400.000 de florini pe timp de război. Guvernatorul Transilvaniei era ales de Dietă şi confirmat de împărat. Cronicarul ungur Mihai Czerey nota că Transilvania a fost nevoită să schimbe „jugul de lemn otoman cu jugul de fier habsburgic”, fapt confirmat prin Pacea de la Karlowitz din 1699.

·         1700:  Ludovic al XIV-lea al Franței îl proclamă pe nepotul său Filip de Anjou drept rege al Spaniei, provocând astfel Războiul pentru succesiunea spaniolă.

·         1827 - Savantul francez Jean Francois Champollion a reuşit traducerea hieroglifelor egiptene

·         1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul "Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională" la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale. Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

·         1859: A fost publicată "Originea speciilor" controversata lucrare a naturalistului englez Charles Robert Darwin (1809-1882). Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire – d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent), cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă).

·         1864: In Romania a fost înfiinţată printr-o lege inaintata de Al.Ioan Cuza, Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. Primul sediu a fost modest, în trei camere mai mici din sediul Ministerului de Finanțe al vremii. În 1875 s-a început construirea unei clădiri proprii. Pe terenul respectiv, existase biserica Sf. Ioan cel Mare, înzestrată și cu un han care degradându-se în timp, au fost demolate în 1875. Ulterior, între 1897 și 1900 s-a ridicat sediul actual, Palatul CEC.

·         1874: Americanul Joseph Farwell Glidden a inventat sârma ghimpată.

·         1877: Marele poet român Mihai Eminescu începe colaborarea cu ziarul “Timpul“, publicand articolul “Bălcescu şi urmaşii lui“.„Peste două trei zile va eşi de sub tipar Istoria lui Mihaiu-Vodă-Viteazul de Nicolae Bălcescu. Se ştie neobositul zel cu care acest bărbat, plin de inimă şi înzestrat de natură c’o minte pătrunzătoare şi c’o fantazie energică, a lucrat la istoria lui Mihaiu-Vodă. Din sute de cărţi şi documente el a cules, c’o adevărată avariţie pentru gloria naţiei româneşti, toate colorile din relaţii şi notiţe, cu cari apoi a zugrăvit acea icoană măreaţă, din care figura Voevodului românesc ese [???] vitejească şi mândră şi vrednică de a se coborî din strălucita viţă a Basarabilor…”

·         1879: Italia a recunoscut independența României. S-au stabilit relațiile diplomatice dintre cele doua state (24 nov./6 dec.).

·         1919: Coalizarea Partidului Național Român, Partidului Țărănesc, Partidului Naționalist–Democrat, Partidului Țărănesc din Basarabia și a altor grupări mici în "Blocul Parlamentar democratic".

·         1924: In Bucuresti ,apare revista săptămînală “Mişcarea literară” care se va edita pînă pe 17 octombrie 1925. Revista a fost condusă de Liviu Rebreanu.

·         1924: Romanul Aurel Perşu brevetează în Germania invenţia unui automobil aerodinamic fără diferenţial. A construit automobilul în perioada 1922-1924, cu bani proprii, în Germania si l- a adus automobilul în România, parcurgând cu el peste 120.000 km, cu o viteză maximă de circa 80 km pe oră. Datorită lipsei diferențialului putea lua viraje foarte strânse cu 60 km pe oră în deplină siguranță. Persu a donat automobilul, in stare de functionare, Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida” in anul 1969. Deși automobilul nu a fost realizat în serie, uzinele Ford și General Motors au solicitat cumpărarea brevetului, fără a garanta însă și construirea acestuia,fapt care l-a determinat pe inventator să refuze propunerea. Prototipul original poate fi văzut și astăzi la Muzeul Național Tehnic Dimitrie Leonida din București.  Aurel Persu (n. 26 decembrie 1890, București – d. 5 mai 1977, București). A fost conferențiar la Școala Politehnică, iar din 1938 director general la Fabrica de avioane I.A.R. Brașov.

·         1927: Este numit în funcția de șef al PNL Vintilă I. C. Brătianu, după moartea lui Ion I.C. Brătianu.

·         1944: A început primul atac aerian american asupra Japoniei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest atac a avut ca primă ţintă oraşul Tokyo, în direcţia căruia au plecat 88 de bombardiere americane. Pilotul  Robert Morgan a fost comandantul escadrilei Dauntless Dotty, care a  atacat  prima. Bombele lansate nu şi-au atins toate ţintele si luând în consideraţie  efectul neaşteptat al atacului,operaţiunea a fost considerată ca un succes.

·         1963:  Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui Kennedy, este ucis de Jack Ruby, proprietar al unui club de noapte.

·         1970: Vizita oficială în Marea Britanie a președintelui Consiliului de ministri, I.Gh. Maurer; este primit de regina Elisabeta a II-a și poartă convorbiri cu primul ministrul Harold Wilson. Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București), prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961.

·         1974: Sunt descoperite în Etiopia fosilele unei femei preistorice (Australopithecus afarensis), botezate "Lucy" (după piesa "Lucy in the Sky with Diamonds" a trupei The Beatles), despre care se crede că face parte dintre strămoșii omului. Australopithecus afarensis („Lucy„) – Descoperit de D. Johanson în 1974, la Hadar, Etiopia. Perioada estimată: aproximativ acum 3,2 milioane de ani. “Lucy” era o femelă adultă, în jur de 25 de ani. Cam 40% din schelet a fost găsit, pelvisul, femurul (osul coapsei) și osul tibial, toate demonstrând mersul biped. Măsura cam 107 cm (mică pentru specia ei) și cântărea în jur de 28 de kg.

·         1989: În ciuda evenimentelor din țările vecine, Nicolae Ceaușescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR. Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești, România – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște, România) a fost un om politic comunist român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței. În iulie 2015, România a interzis prin lege „cultul lui Ceaușescu”.

·         1989: Revoluția de Catifea: Secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Miloš Jakeš, demisionează. Revoluția de catifea a fost mișcarea pacifistă prin care partidul comunist din Cehoslovacia a pierdut monopolul puterii și a revenit la democrație.

·         2004: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România.

·         2005: Finala concursului european "eEurope Awards", organizat de Institutul European pentru Administrație Publică, la care participă și România cu proiectul "www.e-licitație.ro". (Marea Britanie, Manchester, 24-25).

·         2007  - Fostul campion mondial de şah devenit lider al opoziţiei ruse, Garry Kasparov, a fost condamnat la cinci zile de închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate anti-Putin şi refuzul de a se supune ordinelor poliţiei.

Nașteri

·         1394: Charles d'Orléans, Duce de Orléans, poet francez (d. 1465)

·         1615: Philip Wilhelm, Elector Palatin (d. 1690)

·         1632 - S-a născut Baruch Spinoza: "Etica" (m. 21 februarie 1677). A fost un raţionalist şi unul dintre reprezentanţii panteismului în timpurile moderne. S-a nascut la Amsterdam, fiind fiul unui negustor evreu care i-a platit studiile cu cei mai buni profesori. A invatat cu medicul Van den Enden, care l-a initiat in fizica, geometrie si filosofie. Spinoza a fost alungat din sinagoga, datorita opiniilor sale religioase mult prea libere pentru comunitatea din care facea parte. S-a mutat apoi la Haga, unde a inceput sa isi castige existenta din slefuirea lentilelor pentru microscoape, iar in paralel sa studieze scrierile filosofice, in special cele ale lui Descartes. Opera sa principala, publicata la putina vreme dupa moartea sa (1677), a fost “Etica”, un tratat despre Dumnezeu si relatia omului cu divinitatea.  “Siguranţa este bucuria născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, a cărui cauză de îndoială a fost înlăturată”, a spus Spinoza.

·         1655: Carol al XI-lea, rege al Suediei (d. 1697)

·         1690 - S-a născut compozitorul german Charles Pachelbel (m.1750)

·         1700: Johann Bernhard Bach, compozitor german (d. 1743)

·         1713: Laurence Sterne, scriitor englez (d. 1768)

·         1724: Maria Amalia de Saxonia, soția regelui Carol al III-lea al Spaniei (d. 1760)

·         1731: Maria Fortunata d'Este, Prințesă Conti (d. 1803)

·         1745: Maria Louisa a Spaniei, soția lui Leopold al II-lea, Împărat Roman (d. 1792)

·         1784: Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea președinte al Statelor Unite (d. 1850). Zachary Taylor (n. 24 noiembrie 1784 – d. 9 iulie 1850), cunoscut ca și „Old Rough and Ready”, cel de-al doisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind în funcție între 1849 și 1850. Taylor a fost cunoscut pentru cariera sa militară extinsă și pentru faptul de a fi primul președinte american neales anterior în vreo funcție publică. Zachary Taylor a fost al doilea președinte american care a decedat în decursul mandatului său.

·         1787: S-a nascut Franz Xaver Gruber, compozitor si organist austriac. 

·         1796 - S-a născut, la Mediaş, învăţătorul sas Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania; pentru activitatea sa revoluţionară a fost condamnat la moarte şi executat (m. 1849). În 1842 Dieta de la Cluj  era procupată  să legifereze limba maghiara  ca limbă oficială de stat în Transilvania,cu scopul maghiarizarii tuturor nationalitatilor conlocuitoare. Revoltat, Roth a scris în celebra broșură  „ Razboiul limbilor  în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba romana ” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.  A fost condamnat la moarte de către „tribunalul de sânge” al nobililor de la Cluj, pentru „înaltă trădare”, iar sentința a fost executată la trei ore după pronunțare, in ziua de 11 mai 1849. Adevăratul motiv al condamnării sale au fost ideile și activitatea sa, dar mai ales ideile din broșura în care pleda și susținea drepturile poporului român. În scrisoarea adresată copiilor săi, în ziua execuției, menționa „Am avut cele mai bune gânduri pentru nația mea, fără să fi voit răul celorlalte națiuni”(din Transilvania). A fost înmormântat la Mediaș, unde i s-a ridicat un monument, unde există o casă memorială (pe strada Herman Oberth 10, din Mediaș) și un bust în fața liceului ce-i poartă numele.

·         1806: William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbiului (d. 1872)

·         1808:  Alphonse Karr, jurnalist francez, scriitor și satiric (d.1890)

·         1816: S-a născut pictorul roman de etnie evreiasca Barbu Iscovescu, revoluţionar paşoptist; a realizat portrete ale lui Avram Iancu si ale domnitorilor români: Mihai Viteazul, Matei Basarab; (m. 24 octombrie 1854). Exilat după prăbușirea revoluției, s-a refugiat la Brasov, unde a continuat activitatea revoluționară. În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeștri din muzee și, la îndemnul lui Nicolae Balcescu a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români. În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa , și a murit în 1854 la constantinopol , fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec în aceeași groapă cu prietenii lui revoluționari, Ion Negulici și preotul Atanasie Luzin. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu.

·         1826: Carlo Collodi, scriitor italian, creatorul lui Pinocchio (d. 1890)

·         1848: Lilli Lehmann, soprană germană (d. 1929)

·         1849: Frances Eliza Burnett, autor britanic-american (d. 1924)

·         1858: S-a nascut Marie Bashkirtseff, pictorita, scriitoare şi filosof din Rusia; (d. 31.10.1884).

·         1862 - S-a născut omul politic Vasile Goldiş, membru de onoare al Academiei Române (m.10.02.1934).

·         1864: S-a nascut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor si litograf francez, reprezentant al curentului post-impresionist. Henri de Toulouse-Lautrec (n. 24 noiembrie 1864, Albi – d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) pictor francez din perioada postimpresionistă. A fost influentat in arta sa de pictorul Degas si a avut o contributie deosebita la dezvoltarea artei afisului, posterele realizate de el pentru cabaretele pariziene facind istorie. S-a nascut in Albi, Franta, intr-o familie aristocrata. In copilarie si-a rupt ambele picioare, iar oasele nu i s-au mai dezvoltat normal astfel incit a incetat sa ma creasca. Datorita handicapului sau si-a indreptat atentia spre sevalet, anii tineretii petrecandu-i in Montmartre, centrul divertismentului parizian. De altfel, subiectele sale favorite in pictura au fost inspirate de atmosfera cabaratelor, in special cea din Moulin Rouge. Viata boema pe care a dus-o la Paris i-a afectat sanatatea, pentru o perioada de timp fiind internat intr-un sanatoriu de boli psihice unde a urmat si o cura de dezalcolizare. In 9 septembrie 1901, artistul s-a stins din viata in castelul familiei din Malrome.

·         1867 - S-a născut Grigore Antipa, biolog român, întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, vicepreşedinte al Academiei Române (m.09.03.1944).

·         1868: Scott Joplin, pianist american (d. 1917)

·         1870: Vittorio Emanuele, Conte de Torino (d. 1946)

·         1876: Hideyo Noguchi, medic bacteriolog japonez (d. 1928)

·         1877: Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei, verișor primar al Țarului Nicolae al II-lea (d. 1943)

·         1880: S-a nascut Abd Al Aziz Ibn Saud, conducator arab, emir din Nejd si imam al wahhabitilor. El a eliberat la începutul secolului XX cea mai mare parte a Peninsulei Arabiei de sub stapânirea otomana si a fondat, în anul 1932, Regatul Arabiei Saudite. Un an mai târziu, avea sa inaugureze epoca extractiilor petroliere masive din aceasta regiune, asigurând regatului saudit unul dintre primele locuri între tarile bogate ale lumii; (d.09.11.1953).

·         1887: Erich von Manstein, general german (d. 1973)

·         1891: Maria Pawlikowska-Jasnorzewska, poetă și autoare dramatică poloneză (d. 1945)

·         1906: Alfred Kittner, poet german (d. 1991)

·         1911: Erik Bergman, compozitor finlandez (d. 2006)

·         1912: Francis Durbridge, scriitor britanic (d. 1998)

·         1912: S-a nascut Teddy Wilson, pianist de jazz american.

·         1912: S-a născut regizorul de film Victor Iliu (“Moara cu noroc”), primul preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România şi primul redactor- şef al revistei “Cinema” (m. 4 septembrie 1968, Italia). Ecranizarea sa „Moara cu noroc” a fost una dintre primele pelicule românești nominalizate la marele premiu Palme d’Or, la Festivalul de film de la Cannes, ediția din anul 1957. A absolvit Academia Comercială din București si incepând cu anul 1936 s-a remarcat prin publicistica despre film. Din 1941 a lucrat ca asistent operator și asistent de regie, iar între anii 1944 și 1948 a ocupat funcțiile de consilier tehnic, redactor și regizor al jurnalului de actualități, în cadrul Oficiului Național al Cinematografiei. În Rusia sovietica  a urmat un stagiu de specializare la Moscova, cu marele regizor și teoretician de film Serghei Eisenstein. Au urmat primele filme, documentarele „Anul 1848″ (1948) și „Scrisoarea lui Ion Marin către Scânteia” (1949). În 1950 a fost numit director al Institutului de Artă Cinematografică din București, unde a predat, de asemenea, cursuri de regie. Împreună cu Jean Georgescu, a semnat primul său lungmetraj, drama „În sat la noi”, în anul 1951, pentru care a primit un premiu la prestigiosul Festival de la Karlovy Vary, din Cehia. Tot acolo i-a fost recompensat și următorul lungmetraj „Mitrea Cocor”, realizat în 1952. Un an mai târziu, Victor Iliu realiza, împreună cu Sică Alexandrescu, una dintre cele mai memorabile ecranizări ale piesei lui Caragiale, „O scrisoare pierdută”, ce-i avea în distribuție, printre alții, pe Nicky Atanasiu și pe Radu Beligan. După „Moara cu noroc” a urmat ultimul lungmetraj semnat de Victor Iliu – „Comoara din Vadul Vechi” (1964). În ultimii ani de viață, regizorul a fost director artistic al Studioului București (1966 – 1967). 

·         1913: S-a nascut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză; (d. 17.07.2005).

·         1914: S-a născut cardinalul -secretar de stat (prim ministru) al Vaticanului între 1979-1990. Agostino Casaroli, partizan al imbunatatirii relatiilor Sfântului Scaun de statele din Europa de Est; (m. 9 iunie 1998).

·         1914: Lynn Chadwick, sculptor britanic (d.2003)

·         1914 - S–a născut actriţa britanică Geraldine Fitzgerald (d. 2005).

·         1915: Ion Diaconescu, pictor român (d. 1945)

·         1916: Forrest J. Ackerman, editor american (d. 2008)

·         1925: Simon van der Meer, fizician olandez

·         1925: S-a născut scriitorul William F. Buckley, întemeietor al prestigioasei reviste “National Review”. In anul 1966 a iniţiat talk – show-ul “Firing Line”, pentru care a primit Premiul Emmy (1969) şi care a devenit cea mai longevivă emisiune de acest tip din istoria televiziunii americane, încheindu-se abia în 1995; (d.27.02.2008).

·         1926: Tsung-Dao Lee, fizician chinez

·         1927: S-a nascut Alfredo Kraus, tenor spaniol. 

·         1932: S-a nascut Dumitru Carabăţ, scenarist şi profesor de scenaristică. A primit în 1963 la Cannes premiul pentru scenariul filmului „Codin”, scris în colaborare cu Yves Jamiaque şi Henri Colpi („Spre o poetică a scenariului cinematografic”).

·         1933 - S–a născut Maria Bodor, scenograf .

·         1934: Alfred Schnittke, compozitor rus (d.1998)

·         1938: Oscar Robertson, baschetbalist american

·         1941: Pete Best, primul baterist al trupei The Beatles

·         1941 - S-a născut Gary Boyle, chitarist britanic (Brian Auger Trinity, Isotope).

·         1941 - S-a născut Donald "Duck" Dunn, basist şi compozitor american (Booket T. & The MGs)

·         1941: Emil Hossu, actor român de teatru și film. Deoarece tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinții s-au întors în România. Casa, o fabrică de ață și mașina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forțată la Canalul Dunare-Marea Neagra, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu și-a pierdut tatăl, bolnav de cancer. Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, Emil Hossu a reușit să intre la  facultatea de teatru si film  la din a treia încercare. A fost  membru în Asociația Foștilor Deținuți Politici. A fost căsătorit cu actrița Catrinel Dumitrescu.

·         1942 - S-a născut Billy Connolly, folkist, compozitor şi actor britanic

·         1943 - S-a născut Robin Williamson, multi-instrumentist şi vocalist britanic (Incredible String Band).

·         1943 - S-a născut Alexandrina Cernov, filolog, membru de onoare al Academiei Române; în prezent locuieşte în Ucraina.

·         1945 - S-a născut Lee Michaels, vocalist, pianist şi compozitor american (Sentinels)

·         1946 - S-a născut Tony Clarkin, chitarist şi compozitor britanic (Magnum)

·         1947 - S-a născut Dave Sinclair, pianist britanic (Caravan)

·         1953 - S-a născut Gary Cooper, vocalist şi compozitor american (Sly Fox)

·         1953: S-a născut Ilie Stepan, cantautor (reprezentant al folk-ului şi rock-ului românesc), instrumentist şi orchestrator, pionier al muzicii fusion; realizator de emisiuni de radio şi de televiziune, fondator al grupului „Pro Musica” şi compozitorul piesei „Timişoara”, imnul Revoluţiei Române din oraşul de pe malul Begăi, declarat  imn al capitalei Banatului.

·         1954: S-a nascut Emir Kusturica, regizor de film iugoslav („Pisica albă, pisica neagră”, “Vremea ţiganilor”).

·         1958 - S-a născut Carmel (McCourt), vocalistă şi compozitoare britanică (Carmel)

·         1962 - S-a născut Derrick Murphy, baterist canadian (Chalk Circle)

·         1970 - S-a născut Dana Mândru, scriitoare de proză şi piese de teatru; piesa „Scara” a fost nominalizată în anul 1997 la Gala Premiilor UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului”.

·         1975: S-a nascut   actorul român de teatru şi film, Marius Rizea.

·         1979 -  S–a născut Florin Grozea, unul dintre cei trei componenţi ai formaţiei de muzică pop „HI–Q”.

Decese

·         835: A murit Muhammad al-Jawad, lider religios musulman născut în Medina, al  nouălea  dintre  cei doisprezece Imami venerati de religia islamica (n.811). Numit uneori Abu Ja’far a fost cunoscut sub numele de Al-Jawad (generos) și Al-Taqi (cuviosul). El a fost un descendent al profetului Muhammed și al noualea  Shia Imam după tatăl său, Ali al-Ridha și înainte de fiul său Ali al–Hadi. După moartea Ali al–Ridha, califul Abbasid, Al-Mamun, l-a chemat pe al-Jawad la  Bagdad, iar  fiica lui s-a căsătorit cu el. Mai târziu, Al-Jawad a fost lăsat să se întoarcă la Medina, unde si-a dedicat viața predării invataturilor islamice. După moartea califului Al-Mamun, a fost chemat la Bagdad din nou, și în conformitate cu traditia  șiita ar  fost otrăvit de soția sa, fiica lui Al-Mamun, la inițiativa noului calif Al–Mu’tasim. Murind la vârsta de 25 de ani, el a avut viata cea mai scurta dintre  cei Doisprezece Imami.

·         1072: A murit regele  Bagrat al IV– lea  (n.1018 ), din dinastia Bagrationi, a fostrege al Georgiei din anul  1027 pana in 1072. În timpul domniei sale lungi și pline de evenimente, Bagrat încercat să reprime marea nobilime și sa  asigure suveranitatea Georgiei in fata agresiunii imperiilor Bizantin și Seljucid. Într-o serie de conflicte, Bagrat a reușit să înfrânga cei mai puternici vasali ai  săi și rivalii la tron, aducând mai multe enclave feudale sub controlul său, precum și reducerea puterii regilor Lorri și Kakheti si a emirului de Tbilisi la vasalitate. Ca multi alti conducători din Caucazul medieval, a detinut mai multe titluri bizantine, în special cele de nobelissimos, curopalates, și Sebastos. Ultimii ani ai domniei lui Bagrat au coincis cu ceea ce poate fi numit „dezastrul final al estului creștinătății” – Bătălia de Manzikert – în care Alp Arslan a înfrânt zdrobitor armata bizantina si l-a capturat pe împăratul Romanos al IV- lea. Bagrat al IV-lea a murit în anul următor, la 24 noiembrie 1072, și a fost îngropat la Mănăstirea Chkondidi. Conducerea regatului Georgia a trecut la fiul său, George al II-lea.

·         1227: Printul  polonez Leszek I este asasinat. Supranumit Leszek  cel Alb ( n.cca 1184-1185), a fost Print de Sandomierz și  Duce de Polonia în 1194-1198, 1199, 1206 la 1210 și 1211-1227. În primele stadii ale domniei sale, unchiului său Duke Mieszko III Vechiul, și vărul Wladyslaw III Spindleshanks, din ramura  dinastiei Piast au  atacat dreptul lui Leszek de a fi ridicat in rangul de Mare  Duce. Pe 24 noiembrie 1227, în timpul unui congres al Ducelui Gąsawa, Leszko a fost asasinat, probabil la ordinele Ducelui Świętopełk al II-lea de Pomerelia. Acesta fusese rezultatul, după ce Lieszek a încercat să-l forțeze pe Ducele din Pomerania să se supună autorității lui. La moartea lui Leszek, Świętopełk s-a declarat independent de Polonia. Fiul său, Boleslau al V-lea, era încă minor la moartea tatălui sau iar domnia asupra Poloniei a rămas între fratele lui Lieszek, Conrad, și a vărului său, Vladislav al III-lea.

·         1518: Vannozza dei Cattanei, amanta cardinalului Rodrigo Borgia, viitorul Papă Alexandru al VI-lea (n. 1442)

·         1715: Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp, regină consort a Suediei (n. 1636)

·         1724: Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen (n. 1672)

·         1741: Ulrica Eleonora a Suediei, regină a Suediei (n. 1688)

·         1785: Frederica de Württemberg (n. 1765)

·         1848: William Lamb, Viconte de Melbourne, prim ministru al Marii Britanii (n. 1779) a murit

·         1916: Prințesa Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau, Mare Ducesă de Luxemburg (n. 1833)

·         1920: A încetat din viaţă Alexandru Macedonski poet român, reprezentant al simbolismului românesc; a întemeiat şi condus cenaclul şi revista literară “Literatorul” ; (n. 14 martie 1854).

·         1927: A încetat din viaţă Ion I. C. Brătianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele căruia se leagă Unirea cea Mare (1918), Constituţia României (1923), introducerea votului universal, reforma agrară. Din 1909, până la moarte, a fost preşedinte al PNL Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. A facut studii la Paris, cum era moda vremii, venind de acolo cu o diplomă de inginer în 1895, dar, atras de politică, a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, pentru ca în 1909 să fie ales preşedintele acestui partid, funcţie pe care a păstrat-o până la sfârşitul vieţii sale. Brătianu a fost conducătorul delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles. De-a lungul vremii, a fost ministru al lucrărilor publice, ministru al afacerilor străine, ministru de interne, ministru de război, preşedinte al Consiliului de Miniştri, deputat şi senator, a fost de asemenea şi membru de onoare al Academiei Române. A publicat o seamă de lucrări, printre care: “Chestia tramvaielor comunale”, “România şi Peninsula Balcanică”, “Situaţia internaţională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaţilor (16-17 decembrie 1919)”. A încetat din viaţă în condiţii suspecte. Locul sau in fruntea PNL a fost luat de Vintila Bratianu; (n. 20 august 1864). Vintilă I.C. Brătianu (n. 16 septembrie 1867, București – d. 22 decembrie 1930, București), prim-ministru al României în perioada 1927-1928 si Președinte al Partidului Național Liberal (1927 – 1930).

·         1929: A încetat din viaţă Georges Benjamin Clemenceau, supranumit “Tigrul”, om politic francez, prim-ministru al Franţei (1906-1909;1917-1920); a fost preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris; (n.29.08.1841). Georges Clemenceau (n. 28 septembrie 1841 – d. 24 noiembrie 1929) , politician francez, prim-ministru al Franței între anii 1906 – 1909 și 1917 – 1920, membru al Academiei Franceze din 1918.

·         1938: Prințul Johann Georg al Saxoniei (n. 1869)

·         1957: Diego Rivera, pictor mexican, comunist activist și soțul pictoriței Frida Kahlo (n. 1886)

·         1960: Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei, sora țarului Nicolae al II-lea (n. 1882)

·         1962 - A murit poetul George Gregorian (n.23.03.1886).

·         1963: Prezumtivul asasin al preşedintelului american J.F. Kennedy, Lee Harvey Oswald, a fost impuscat mortal de catre Jack Ruby, proprietarul unui club de noapte din Dallas, in timp ce era transportat din sediul politiei orasului texan intr-o inchisoare de maxima siguranta, incidentul fiind transmis in direct la posturile de televiziune. Lee Harvey Oswald (n. 18 octombrie 1939 – d. 24 noiembrie 1963) a fost, după cum arată cinci anchete guvernamentale, asasinul Președintelui SUA John F. Kennedy, care a fost împușcat mortal la 22 noiembrie 1963, în Dallas, Texas. Jack Leon Ruby (născut Jack Leon Rubenstein, n. 25 martie 1911[1] – 3 ianuarie 1967), proprietar de cluburi de noapte din orașul Dallas, Texas, SUA. El a fost găsit vinovat și a fost condamnat la moarte pentru uciderea, la 24 noiembrie 1963, a lui Lee Harvey Oswald.

·         1967: A murit la Bucuresti actorul Niki Atanasiu; (n. 20 mai 1907, Bucuresti). A absolvit in 1928 Conservatorul de artă dramatică București la clasa Lucia Sturdza Bulandra. A primit in 1964 titlul de  de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. De asemenea a mai fost distins si cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

·         1972 - A murit Henri Coandă, inventator, inginer, membru al Academiei Române. În 1907 a expus, pentru prima oară în lume, la Berlin, macheta unui avion fără elice, viitorul avion cu reacţie. Numele său rămâne legat de fenomenul aerodinamic cunoscut sub numele de „efectul Coandă”, brevetat în 1934 (n.07.06.1886).

·         1974: A murit la Bucuresti, Nina Façon, istoric literar, teoretician şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969) şi numeroase traduceri ;(n. 5 august 1909, Ploiesti). A tradus lucrări importante din literatura și cultura italiană (ca Principele lui Machiavelli), a întemeiat numeroase ediții critice și a elaborat și o istorie a literaturii italiene (Editura Științifică, București, 1969), precum și o gramatică istorică a limbii italiene. Preocupările sale s-au legat și de cercetările asupra unor gânditori importanți ca Giordano Bruno, Giambattista Vico, Benedetto Croce sau Antonio Gramsci.

·         1979 - A murit Adina-Paula Moscu, desenator şi pictor (n.03.03.1908).

·         1991: A incetat din viata Freddie Mercury, solistul formatiei Queen. Solistul rock, care avea 45 de ani (n. 5 septembrie 1946), s-a stins din viata la o zi dupa ce s-a recunoscut public ca este infectat cu HIV. Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati: n. 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991), muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen. Celebrul artist era bolnav de doi ani, insa a preferat sa ascunda faptul ca a contactat virusul. Liderul grupului Queen, al carui nume adevarat a fost Farrokh Bulsara, a decedat la domicilu in urma unei bronho-pneumonii. Nascut in Zanzibar, Tanzania, pe 5 septembrie 1946, Mercury si-a petrecut copilaria in India, iar in 1964 s-a stabilit in Marea Britanie. A cantat pentru inceput in trupa Wreckage, iar in 1971 s-a alaturat formatiei Queen, care ii avea in componenta pe chitaristul Brian May si bateristul Rodger Taylor, ambii fosti componenti in Smile. Ulterior a venit in trupa si basistul John Deacon. In aceasta formula, Queen a facut istorie in muzica rock, iar Freddie Mercury a intrat in legenda.

·         1994 - A încetat din viaţă poetul George Almosnino: "Nisipuri mişcătoare", "Omul de la fereastră" (n. 17 iulie 1936)

·         1995 - A încetat din viaţă regizorul Louis Malle, reprezentant al Noului Val Francez din anii 60 ("Amanţii", "Zazie în metrou") (n. 30 octombrie 1932)

·         1999: A murit istoricul Dan Cernovodeanu, specialist în heraldică şi genealogie (n. 1921). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii sale ziua de 25 noiembrie 1999.

·         2004: A murit interpretul de muzică uşoară Ionel Miron; (n. 1932).

Sărbători

• Calendar religios 24 noiembrie 
  - Calendar crestin ortodox: 
  Sfinții Sfințiți Mucenici Clement, episcopul Romei si Sfantul Petru, episcopul Alexandriei 
  - Calendar greco-catolic:
  Sfantul Clemente papa Romei; Sf Petru al Alexandriei 
  - Calendar crestin romano-catolic: 
  Sfintii Martiri din Vietnam

ARTE 24 Noiembrie

MUZICĂ 24 Noiembrie

Compozitorul german Charles Pachelbel 

Johann Bernhard Bach, compozitor german

Johann Berhard Bach overture in g minor: https://youtu.be/NNttSFmSgnI.

Franz Xaver Gruber, compozitor si organist austriac

Franz Xaver Gruber - Stille Nacht: https://youtu.be/X7AlMjW5TQE.

Erik Bergman, compozitor finlandez

Erik Bergman - Intervalles, Op.34 (1949): https://youtu.be/hJDG_9YxAA8.

Teddy Wilson, pianist de jazz american

Lester Young & Teddy Wilson. Pres and Teddy: https://youtu.be/tDesCGeGLL4.

Alfredo Kraus, tenor spaniol

Alfredo Kraus. Concierto 1977

Alfred Schnittke, compozitor rus

Alfred SCHNITTKE – Requiem: https://youtu.be/_Wg2mh_hTYQ.

Pete Best, primul baterist al trupei The Beatles

Beatles with Pete Best - Here Comes The Sun: https://youtu.be/w53i6TGj-MY.

Gary Boyle, chitarist britanic

Gary Boyle "The Dancer": https://youtu.be/lOWnFH-eaNg.

Donald "Duck" Dunn, basist şi compozitor american (Booket T. & The MGs)

Booker T and The Mgs: https://youtu.be/L3MWu6LhWQ8?list=PLL3vn4q9m8nlhoVgDW4Qld8b6LDcSEqjQ.

Robin Williamson, multi-instrumentist şi vocalist britanic (Incredible String Band)

The Incredible String Band_ The Incredible string band (1966) full album: https://youtu.be/l-0EwQQq1mA.

Lee Michaels, vocalist, pianist şi compozitor american (Sentinels)

Lee Michaels Collection - Complete CD: https://youtu.be/oCjgmM4ZUNs.

Tony Clarkin, chitarist şi compozitor britanic (Magnum)

Magnum-Tony Clarkin Guitar Solo 1: https://youtu.be/kgl8mMFlnxg.

Dave Sinclair, pianist britanic (Caravan)

Caravan - 1970 If I Could Do It All Over Again...: https://youtu.be/iGgNvbXVIP8.

Gary Cooper, vocalist şi compozitor american (Sly Fox)

Grand Slam feat Gary Mudbone Cooper 16 08 2013: https://youtu.be/dw-1jgrRPMA.

Carmel (McCourt), vocalistă şi compozitoare britanică (Carmel)

CARMEL: https://youtu.be/fgkw47HLxH8?list=RDfgkw47HLxH8.

Derrick Murphy, baterist canadian (Chalk Circle)

CHALK CIRCLE: https://youtu.be/z2cDsqu91q8?list=PL1hw7ZTK9iYOOynq-15gswbipQ4E3VI4r.

Florin Grozea, unul dintre cei trei componenţi ai formaţiei de muzică pop „HI–Q”

Hi-Q : https://youtu.be/5F_D71Ceaqg?list=PLAFCB116D73508DA3.

Freddie Mercury

Freddie Mercury: https://youtu.be/q7Nqc-0JYj8?list=PLqEftrpShkgSvEp6eIQSQuSX_1stB8OER.


Apariții noi:

POEZIE 24 Noiembrie

Alexandru Macedonski

Biografie

Poet, prozator, dramaturg si publicist roman, Alexandru Macedonski s-a nascut la Bucuresti la data de 14 martie 1854. Si-a facut studiile primare si liceale la Craiova, absolvind in anul 1867 Colegiul National Carol I. 

Macedonski debuteaza publicistic in anul 1870 cu poezia intitulata "Dorinta poetului", in revista "Telegraful roman" din Sibiu, iar editorial in 1872 cu volumul de versuri "Prima verba". Scriitorul initiaza in 1880 cenaclul si revista literara Literatorul, revista in care publica multi tineri talentati din acea perioada, printre care George Bacovia si Tudor Vianu.

Alexandru Macedonski este considerat primul reprezentant al simbolismului in literatura romana. Opera scriitorului include atat poezie, proza, cat si piese de teatru. A scris in special poezie, cele mai valoroase creatii ale scriitorului sunt cele cuprinse in ciclul "Noptilor", apartinand volumului "Flori sacre", avand ca titlu cate o luna a anului (Noapte de ianuarie, Noaptea de mai, Noaptea de decemvrie, etc.), la care se adauga inca trei: Noaptea alba, Noaptea neagra si In noapte. 

La fel de cunoscute sunt si ciclurile de rondeluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vanturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei si Rondelurile de portelan, publicate in volumul postum “Poema Rondelurilor” (1927).

Din proza scriitorului fac parte volumele: Drama banala (1896), Cartea de aur (1902), Thalassa (1915), Nuvele (1923). Ca dramaturg, Alexandru Macedonski a scris piesele de teatru: "Iades" (1880), "Uncheasul Saracie" (1893) si Moartea lui Dante Alighieri (1916).

Alexandru Macedonski a fost ales in anul 2006 membru post-mortem al Academiei Romane. A decedat la data de 24 noiembrie 1920 si este inmormantat in cimitirul Belu din Bucuresti.

Accente Intime

În zilele aceste când inima expira,
Când egoismu-n aer ca molima planeaza,
Când florile simtirii din piepturi se reteaza,
Când bunul trai e tinta la care se aspira,
Când orice este nobil ne lasa reci si muti,
Când fruntea si-o ridica toti oamenii cazuti,
De ce nu e putinta s-adormi pe neasteptate
Si tocmai peste-un secol, nembatrânit d-etate,
Sa te destepti prin farmec la viata si lumina,
Calcând într-un nou secol pe-a vechiului ruina!
Nu plâng pe-o soarta cruda ce-n veci ma urmareste:
O inima ce simte o data se zdrobeste!...
De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris
Sa trec prin asta lume cum trece un proscris,
Dar plâng ca nu vad cerul ce-n ochi se oglindeste
Prin ochiul Omenirii la inime transmis!
De câte ori în taina, creând o lume-ntreaga,
Distrug pe cea reala, rup lantul ce ma leaga,
Si pentru alte zile ma simt ca sunt nascut:
Familii, tari, fruntarii, le sterg prin cugetare,
Si ridicând pe tronu-i familia cea mare,
În patrie comuna vad globul prefacut!
Simtiri mici si înguste din epocile noastre,
Destule generatii în scutecele voastre
Le-ati înfasat, si ele, tot prunce au ramas:
Al secolului nostru cu secolul din urma
Voi sunteti compromisul spre-a face un nou pas;...
Facutu-l-ati?... Raspundeti, caci secolul se curma
Si celalalt de-acuma ridica al sau glas!
Ah! inima de lacrimi mi-o simt atât de plina;...
În locu-va, raspunsul, sunt ele care-l dau!
Mai mult ca totdeauna povara ne înclina
Si se refuza pâine acelor care n-au!
Mai mult ca totdeauna pamântu-acesta mare
Nu poate sa hraneasca pe toti câti a nascut,
Mai mult ca totdeauna, nimic e-o cugetare,
S-o frunza e poetul de crivate batut!
Saracul si bogatul n-au loc l-aceeasi masa
S-aceeasi atmosfera pe univers apasa,
Schimbarea nu exista decât în proceduri;
De sunt zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri;
Dispretul covârseste pe-acela ce nu stie
Ca lumea este-o casa de joc de stosarie
În care se despoaie prin orisice mijloc
Si ca se-ngaduieste sa aibi prin pozunare
Carti bine masluite spre-a face bancul mare,
Destul sa nu te prinda vreun altul mai excroc!
Eu nu visasem lumea, desigur, precum este,
Si când ma destept astazi s-o vad fara de veste,
Îmi vine câteodata sa ma ascund, sa fug,
Sau singur, fara mila, smintit, sa ma distrug,
Sa nu mai vad lumina din cerul plin de soare,
Si haina vietii-n zdrente s-o lepad la picioare!
Sarmani copii ce înca la sân de scumpe mume
Zâmbiti acestui soare, nestiutori de lume,
Voi, care-aveti un suflet umplut de bunatate
Si care-aveti sa pierdeti acea virginitate
De cugete-aurite din inimi inocente,
Nentelegatori înca de-aceste lungi lamente,
Cu frunti mult mai senine c-al cerului azur,
Cu suflete curate ca focul cel mai pur,
De e s-a voastra soarta ca sa intrati ca mine
În cercul unui haos de inimi în ruine,
Închideti ochii vostri; ...Muriti; nu mai intrati;
Veniti curati în lume, iesiti din ea curati!
Ce?... Plânsul ma îneaca si nu mai am putere
Sa-nabusesc în mine accentul de durere
Când mumele m-asculta c-o trista-ncremenire,
Privindu-si copilasii cu inima-n privire!
Ce?... Dragile fiinte sa moara?... Înapoi!
Mori tu, poete searbad, cu drojdii amarâte,
Din care pornesti lumii neîmpacat razboi!
Sa mor!... Zilele mele sunt astazi hotarâte...
Nenorocite mume, e prea târziu sa mor!
Dar dac-acea femeie ce-n pântecile sale,
În zilele-i frumoase de glorii triumfale,
Când supunea destinul c-un zâmbet rapitor,
Ursita-a fost sa poarte pe bietul visator,
O! dac-acea femeie ar fi putut sa stie
Ce soarta pregatindu-si îmi pregateste mie,
Nu ar fi fost mai bine cu mâini nenduratoare
Sa ma omoare-ndata si-apoi sa se omoare?
Societate cruda, acuzatoare vecinic,
Sunt multi care lumina cerând-o l-al tau sfesnic
S-au ars, s-ale lor inimi ca niste urne sfinte
Pastreaza-abia cenusa din mii de simtaminte,
Sunt multi care-n mijlocu-ti si-adusera junetea,
Ca sa-ti împrospateze cu dânsa batrânetea:
Tu, absorbind degraba prinoasele pe rând,
Te-ai folosit de ele si i-ai privit cazând,
Si-n loc ca sa-ntinzi mâna victimelor simtirii,
Ai râs. — Fatale timpuri! Când plânsul nu excita
Decât râsul ironic sau mila ipocrita.
Asupra-va: planeze blestemul Omenirii! 

Când aripi…

Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate
Iluziile roze… — Eram un semizeu,
Zburam spre empireu,
Mai sus de gloate…

Când aripi al meu suflet avea.

Purtam în grai argintul curatelor izvoare,
În cuget, visuri roze… — De viaţă mă-ncântam,
De soare mă-mbătam,
Eram argint şi soare…

Când aripi al meu suflet avea.

Era ca o-nflorire de zile minunate,
De crini şi roze roze… — Zâmbeam copilăros,
Voios şi generos,
Străin de răutate…

Când aripi al meu suflet avea… 

Noapte de noiembrie

Deunăzi către ziuă visasem că murisem...
Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam,
Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem,
Cuprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.
Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;...
Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;...
Veneau la urmă popii, ca buturii de grași,
Cu pântece rotunde umflate de colivă.
În albe sovonite sub flori de lămâițe,
Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici;
Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe...
Pomană când se face, se află și calici!

Dar muzica e gata și popii s-află gata,
Și toți vor să mă ducă mai iute lângă tata
Ce doarme-n uniformă, gătit ca pentru bal,
Alăturea cu spada de-ostaș și general.
Ziarele, chiar ele! unindu-se, mă rog,
Pe pagina a treia mi-au pus un necrolog.
Discursuri, de-altă parte, turnatu-s-au mai multe,
Și pare c-o să fie și lume să le-asculte...
„Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o clipire,
Ca rază, ca scânteie, ca vis, — et caetera--.
O moarte nendurată a vrut a-l secera
Și muzele vor plânge, rămase-n văduvire."
Parada, cum se vede, e bine întocmită...
Am popi, jandarmi și fete, iar poarta e cernită,
Spre gloria-mi cea mare, de sus și până jos,
Și nu-mi lipsesc discursuri ș-anunțuri prin gazete...
Iar moartea-mi o să facă chiar cioclii să se-mbete,
Spre-a viei propășire ș-al cârciumii folos.
Sunt mulți ce zic că moartea e lege foarte crudă,
Eu însă, milostivă, aș crede s-o numim
În contul ei atâția trăiesc fără de trudă...
Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?
Dar doctorii?... Dar cioclii?... Dar inima dușmană?
Dar cei câți ne mănâncă cu poftă din pomană?...
Femeia ce ne scaldă?... Dricarul și trocarul?...
Dar mulți pe care-n seamă aproape că nu-i bagi?
Orfanii ce ne-mbracă jiletce și nădragi?
Dar baba cu tămâia?... Groparul?... Colivarul?...
Dar Raiul, și chiar Iadul, căzând în faliment
Și depunând bilanțul din lipsă de-aliment?
Dar faptul că dădaca, chemată să ne crească,
Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească?
Dar câte și mai câte pe care le-am uitat
Venind să ne deschidă al morților palat?

Coșciugul meu în fine e dat în jos pe scară...
O muzică-l primește cu jalnica-i fanfară;
În urmă-i se aude suspinul năbușit
Al scumpelor ființe ce-n lume m-au iubit.
În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată,
Iar mumă-mea-ntre dânșii apare leșinată,
Pe când pornește dricul ș-al lui întreg convoi,
Cu doi jandarmi nainte, cu doi jandarmi napoi.
Și ce?... E cu putință?... Paradă și onoare
Pe când aveam speranța să mor într-un spital?
Și ce?... Se plânge încă acela care moare
Și nu mai este viața un comic carnaval?
Și ce?... N-au să mă ducă pe masa de disecții?
Și ce?... N-au să-mi împartă cadavrul meu în secții,
Și n-au să-mi pună oare nici creieru-n cântar,
Luând apoi pretextul de lacrimi și de-afecții,
Pe groapă au să-mi toarne pietroiul tumular?
Dar ce-am fost oare-n lume?... Ce cugete sublime
Veniră să mă-nalțe trecând pe harpa mea?...
Cioplind mereu la versuri, cioplind mereu la rime,
Făcut-am ca să plângă pe cine mă citea?
Umblat-am printre stele?... Urcat-am prin văzduhuri?
Chemat-am împrejuru-mi năprasnicile duhuri?...
Și fost-am prins, vreodată, furând — precum se fură --
Din perlele ce vecinic se cer pentru dantură?...
Sau premii academici căzură-asupra mea
Cu gloria lor falsă și suma lor mai grea?

Cântat-am, la ocazii, așa precum se cântă,
Măriri de contrabandă sub masca lui Caton,
Și-n cele două taberi ce zilnic se frământă
Jertfit-am vreodată la glorii de carton?
Fundat-am oare-n țară Republici dintre-acele
Prin care-ajung, atâția! dinastice proptele;
Făcut-am oare-n lume ceva — ca să fiu demn
De astă-ngropăciune, cu muzici triumfale?...
Sau poate am prieteni la Bănci naționale,
Și popii-nfățișează al dragostelor semn?
Nimic din toate aceste... Nimic, — din fericire!
Prietenii ce lasă ai soartei prigoniți
Avuți dacă se află sunt numai prin simțire,
Și mor deopotrivă de plânși și de iubiți.

Parada însă trece pe Podul Mogoșoaie
Și-ncepe ca să pice o burniță de ploaie...
Dau fuga trecătorii... efectul e stricat
Și mumă-mea scontase al pensiei mandat
Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană,
Nevrând ca să mă-ngroape orașul de pomană.
Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele,
Pe când își beau în tihnă știutele cafele,
Samsarii se întreabă să afle de-a murit
Vrun negustor de bursă or vrun lipscan falit?...
Pe loc ce li se spune de mine, — își urmează
Vorbirea ce-ntr-un singur cuvânt se însumează
Câștigul!... — Epopee de-atâtea mii de ani,
Divină Comedie având ca titlu: Bani!
Poemă ce cuprinde amor, dureri, plăcere,
Cu Raiul în urcare, cu Iadul în cădere;

Câștigul, — ce se-nalță pe-același piedestal,
Moral întotdeauna și vecinic imoral;
Câștigul, ce-n picioare călcând virtute, lege,
Trufaș înaintează spre tronul său de rege,
Și-n templul Bogăției intrând, triumfător,
În hohotul monedei sub bolte se așează,
Iar galben ca metalul din care se formează
Apasă-asupra lumii ș-o ține sub picior.
Mulțimea, fermecată de falșa maiestate,
Se-nchină umilită l-această zeitate,
Iar sufletul în care pătrunde — ars, — și trist,
Din cerurile nalte, trăsnit e prin noroaie,
Căci aripa-i semeață deodată se-ncovoaie...
Se face grea ca plumbul purtând pe Antichrist.

Parada ajunsese în Strada Franțuzească...
O doamnă din caretă văzând-o-n drumul său,
Uitând că e supusă la legea cea obștească,
A pus a-ntoarce caii, zicând că e semn rău,
Iar alții, în credința că ortu l-am dat popii
Din oftică sau tifos, batistele scoteau
Și, dându-se-ntr-o parte, la nas și le puneau,
Crezând că-i molipsește mirosurile gropii.
Când însă Bucureștii, în care-am suferit,
Rămase-n urma noastră în ceață învelit,
Cu turnuri de biserici, cu teatre și palate,
Cu-ntreaga lui satiră de lux și de păcate,
Cu oameni ce declamă strigând: Patriotism,
Împinși de-aceleași patimi ș-același egoism,
Cu corpuri fără inimi și țeste fără creieri,
Sub care cântă-atâția stigleți, ș-atâția greieri;

Oraș în care zilnic, Dreptatea, în genunchi,
De corbii sugrumării e roasă la rărunchi;
Prăpastie în care virtutea este-o crimă,
Și crima cea mai neagră, virtute mai sublimă,
Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân
Pe lângă-a ei pieire pe-a neamului român;
Când el rămase-n urmă, zăcând în jos pe vale
Cu falșa-i bucurie mai tristă ca o jale,
Și când, încet, urcarăm costișul înverzit --
Lăsând pe mâna dreaptă clădirea afumată
Din care-n lumea largă pornisem altădată
Atât de tânăr încă și-atât de fericit, --
Pe marginea șoselei doi oameni s-arătară,
Era un copilandru, era un biet moșneag
Copilul plin de viață — bătrânul în toiag,
Și dricul ajungându-i căciulile-și luară.
Țăranii nu știu carte, dar dânșii-n drumul meu
Din inimă șoptiră: „Să-l ierte Dumnezeu!"

Era-n apusul zilei și „Stâlpii" se citise...
Deschisă ședea groapa, coșciugul sta deschis,
Și soarele o rază de-adio îmi trimise,
Spărgând o clipă norii din naltul său abis;
O rază înmuiată în cerurile-albastre,
Ce-n cale adunase tot focul de prin astre,
Și care-n cimitirul, cuprins încet de seară,
Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară.
Dar plânsetul răsună: — Momentul e solemn;
Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn,
Și-n raza ce apune, și-n vântul ce șoptește,
Și-n jalea ce pe fețe adânc se-ntipărește,

La marginile groapei mă poartă — mă depun...
Pe țărmii veciniciei cu brațe-ncrucișate
Aștept ca să m-arunce prăpastiei căscate
Din care, cine știe? voi naște mult mai bun.
Un popă, ce uitase pe piept a-mi pune cruce,
Se uită împrejuru-i, o cere, și s-aduce...
Aș vrea să-i pot a-i spune că nu voiesc s-o port,
Că-n viață am purtat-o pe umerii-mi legată,
Ducându-mi tinerețea sub dânsa-ncovoiată --
Dar crucea te urmează oriunde — viu sau mort.
Alături cu coșciugul zăcea un sac de oase...
Era un Babel groaznic de craniuri hidoase
Pe care stau șuvițe de păr înțărânat;
Iar unul dintre ele, zdrobit de-al vremii dinte,
În lume îmi zâmbise cu fața-i de părinte,
Lăsând deschisă ușa l-al inimii palat.
Deșertăciune-a lumii!... — O mumă ce-l născuse,
O soră ce pe brațe-i în cântece crescuse,
Cu cerul și cu raiul în ochii ei de-azur, --
Alăturați prin moarte, — femur lângă femur,
Și țeastă lângă țeastă, — un sac îi încăpuse.
Înapoi Manfred și Faust, adânci cugetători,
Fantasme ce-n veghere ședeați până la zori,
Problema urmărită lăsarăți tot problemă,
Și voi v-ați pus pe frunte o falsă diademă.
Ați invocat pe oameni, ați invocat pe zei,
Urcatu-v-ați prin lumea de umbre și de vise,
Servitu-v-ați de cuget ca punte peste-abise,
Dar groapa vă sfidează, rânjind din fundul ei.
Priviți-o, și răspundeți, de-aveți ce ne răspunde...
Pătrundeți nepătrunsul și spuneți-ne, unde

Ne ducem când mormântul asupra-ne s-a-nchis?
Un vis e oare moartea? sau viața e un vis?
Tăceți?... Voi nu răspundeți?... Rămași fără cuvânt,
Pe buze v-au scris viermii răspunsul în mormânt.

De tot se înnoptase și lumea cu grăbire
Pe-acasă se-ntorsese — pătrunsă de uimire...
Uimire trecătoare că iată-mă-ngropat
Și omul care cade e repede uitat...
Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce
Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce?
E oare mai puțină verdeață în păduri
Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?...
O floare dacă naște și-ndată dacă moare,
Se face în grădină un gol pentru o floare?
O stea dacă lucește stingându-se pe loc,
Sunt stele mai puține în cerul plin de foc?
Natura-și urmărește sorțirea nencetată,
Și steaua ce se stinge și frunza cea uscată,
Verdeață, flori, insecte, și tot ce este viu
Se duc fără să lase o lipsă cât de mică...
Un om dacă dispare, un altul se ridică,
Și-n cartea vieții nume se șterg sau se înscriu.

Orașul sta pe vale culcat cu nepăsare...
Pe uliți s-aprinsese lumini de felinare...
Trufia în trăsură, Mizeria pe jos,
Lărgea prin tot orașul un haos zgomotos...
Șampanie la Capșa beau mulți făcând paradă
De golul cel din creieri, de plinul cel din ladă...
Dar ușile la teatru deschise se aflau,

Pe scenă Mușchetarii cu zgomot se jucau...
Ce vreți?... Pe-atuncea vremea era înapoiată,
Cohorte fără număr n-aveam stejari și brazi...
De scrieri, sărăcia era neasemănată...
Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi...
Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuște, --
Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muște;
Sion, Ventura, ș-alții, alături dormitau;
Urechiă-și da silințe tihnit la loc să șeadă...
Vedea cu ochelarii, și tot nu vrea să creadă...
Coriștii, și artiștii, ca fiarele urlau...
Era un demn spectacol de teatru, pentru care
Luptaseră atâția jertfindu-și a lor stare,
Voind să se înalțe un templu literar
Cu piesele române cusute la dosar.
Era un demn spectacol de-a țării propășire
Să vezi că galeria aplaudă-n uimire
La-ntâia detunare de pușcă sau pistol,
La-ntâiul semn de patos, la-ntâia sforăire,
Înscrise sau nenscrise în fiecare rol.
Cortina cade. — Piesa e foarte-aplaudată...
Dar lojile sunt goale sau date fără plată...
Director peste teatru fiind un vânător,
Mă rog, de ce n-am pune și piese de obor?
Părerea mea desigur că este-mpărtășită,
Scânteia de talente fiind înăbușită,
Și publicul urmându-și să fie, tot ce-a fost
Făptură nențeleasă — nici om de duh, nici prost.
Privind cu nepăsare la tot ce se petrece,
Mai rece e ca mine în groapa mea cea rece,
Și-ndată ce s-arată prin el câte-un smintit

Ce-ar vrea ca să ridice o voce revoltată,
Povara calomniei, s-o poarte, ca răsplată,
I-o pune în spinare, și totul s-a sfârșit.
Mergi, tristă Românie, pe calea începută,
Și voi, iubiți prieteni, petreceți sau cântați,
Lăsați-mi însă mie odihna cea tăcută,
Lăsați-mi visul morții și nu mă deșteptați.
Ce-mi pasă dacă lumea a fost și e tot lume?...
Ce-mi pasă de rămâne cum e, și cum a fost?...
Ce-mi pasă de se-ntreabă sau nu de al meu nume?...
Prin moarte câștigat-am obștescul adăpost.
Și iată... — O suflare ce ramurile-atinge
Se pare că închide la zgomot orice porți,
Și luna se ascunde, și candela se stinge
Pe pietrele-nvechite, pe crucile de morți.
Tăcere!... Este ceasul de negură și taină...
Se-mbracă cimitirul în noapte ca-ntr-o haină...
O rază nu se vede în cer nici pe pământ...
Aștept cu nerăbdare ca morții să se scoale,
Lăsând să le rămână coșciugurile goale,
Dar mut îmi e mormântul, și mut orice mormânt.
Și ce?... Nimica încă?... Nimica decât noapte?
Nici ciocnete de oase, nici rânjete, nici șoapte?
Dar oare ce fac morții? — Să vină! — Voi să știu.

Gândind aceste vorbe, vederile-mi senine
Zăreau din fundul gropii, târându-se spre mine,
Un șir de viermi oribili cu corpul cenușiu;
Cu toții, pe coșciugu-mi, se urcă sau s-agață...
S-apropie minutul cu dânșii să dau față...
Puterea îmi lipsește să-i calc și să-i zdrobesc,

Și ei, rozând capacul coșciugului, vorbesc
„A! iată, zice unul, e omul ș-a lui fală...,
Priviți-i slăbiciunea sub piatra mormântală,
Și el a fost în lume întâiul dobitoc!
Mânca pe celelalte ca lupul într-o turmă...
Mâncat va fi acuma de cele de pe urmă;
Loc viermilor să intre!"
Și viermii-avură loc...

Intrară câte unul prin scândurile roase...
Pe talpa cizmei mele urcau, urcau mereu,
Sudoarea într-o clipă m-ajunse pân' la oase,
Voii să strig... — Dar somnul cel vecinic este greu.
Mârșav, deodată, unul, pe buze mi se prinse,
Înfig doi alții-n pulpe mandibulele lor,
Pleoapele la urmă de-un roi îmi sunt atinse...
În ochi îmi intră zece... — Era îngrozitor.
Simții atunci în mine o repede schimbare...
Părea că mă duc îngeri pe-o dulce legănare...
Lăsându-mi învelișul la viermii din mormânt,
Pluteam prin al meu suflet, mai sus de-acest pământ.
Eram împins de-o forță și tainică și mare,
Și aripe de vultur răpindu-mă în zbor,
Purtat pe-o rază-albastră, ca raza de ușor,
În casa părintească, muiat în foc de stele,
Intrai pe o fereastră, prin aer tremurai,
Trecui ca o suflare prin părul maicii mele,
Lucii în două lacrimi, și calea mi-o urmai.
Era un zbor fantastic, un zbor fără de nume,
Ca zborul lui Mazeppa pe calul său legat,
Și treieram pe vânturi, și colindam prin lume,
Purtat pe unde corpul odată mi-a călcat.

Câmpiile întinse păreau niște năluce,
Și Dunărea un șarpe dormind peste câmpii,
Tot omul o furnică ce naște și se duce,
Iar munții cei gigantici abia niște copii;
O pată cenușie în josul meu s-arată,
E marea care vecinic cu pânze e-ncărcată
Și dincolo pe țărmul ce-a fost de zei iubit
Pe care-l încunună naramzul înflorit...

Italie iubită, — primește-o salutare
Cu tainica scânteie a sufletului meu...
În ceață piere apa și sânul tău mi-apare
Florența, Roma, Neapol culcat pe lângă mare,
Molatic lazarone dormind — visând mereu.
Vezuviul în aer împinge zi și noapte
Coloana sa de flăcări, coloana sa de fum...
Sorento scaldă-n valuri naramzii plini de șoapte,
Pompeii lăcrămează la colțul unui drum.
Și-n vecinică lumină mă duc fără-ncetare,
Trec mările albastre și nu mai am hotare...
Munți, dealuri, văi și câmpuri străbat neobosit
Purtat de-aceeași rază, ușor și fericit.
Orașele sub ochii-mi le văd zăcând de-a rândul,
Și unul după altul, mai repede ca gândul,
Ce zboară ca un fulger pe-o harpă de poet,
Se șterg, fără să-mi lase vreo urmă de regret.
Văzând aceiași oameni, văzând aceeași lume,
Urcau până la mine aproape-aceleași nume,
Și când, la urma urmei, acasă m-am întors,
Asupră-mi începuse uitarea ca să treacă, --
Se uită totdeauna acela care pleacă,

Și firul amintirii se rupe, de s-a tors.
În inimă nu este nici rană, nici durere,
Ca zilnic să păstreze întâia ei putere,
Și nimeni nu rămâne a fi nemângâiat.
Tot omul află-n viață, în vreme, sau în sine
Puterea ce e-n stare durerea să-i aline...
E lege naturală când mori să fii uitat.
În groapă, corpul șubred abia îmi putrezise
Și chipul meu cu totul în inimi s-ofilise,
Iar mumă-mea — chiar dânsa! — mai rareori plângea...
Uitare, cât mai iute, mângâi-o și pe ea!
Din viața pieritoare, trecând în altă lume,
În viața fără moarte mă duc să strălucesc,
Și făr-a mă-nțelege, și fără s-am vreun nume,
Mă simt cu totul altul și-ncep ca să trăiesc.
Dar cum deschis sta cerul, atuncea, deodată,
Din visul meu de-o noapte un zgomot m-a trezit...
Eram tot om, tot formă, tot lucru pipăit...
Privii către fereastră... — Era o zi-nnorată...
Născândele ei raze pieziș se strecurau...
Părea că e-n zăbranic natura îmbrăcată,
Și frunzele la vânturi, gemând, se scuturau. 

George Gregorian

Biografie

Nastere: 23 martie 1886, Sinaia 
Deces: 24 noiembrie 1962

Nascut in Sinaia la 23 martie 1886, dintr-o familie originara din Gorj, comuna Copacioasa. O parte din studiile liceale le face la Braila. Colaboreaza asiduu mai ales la Convorbiri critice si Flacara. 

Obtine in 1913 si 1925, doua premii pentru poezie patriotica. Volumul sau, Poezii, e premiat de S. S. R., in 1922. in prezent se afla in calatorie de studii la Paris.

Opere: 
Poezii, «Editura literara Casa Scoalelor», 1921.

În neant

In zori mi-am pus sandalele de fier 
Si fara drum, pe drumuri am plecat, 
Pe drumuri lungi de aur si am stat 
In marginea pamantului, sub cer.

Mi-era de spatii ochiu-nfometat, 
Mi-era nebuna setea de mister! 
Si-am indraznit neantului sa-i cer 
O mana din hambarul sau bogat.

Voiam sa-mi satur sufletul si iar 
Pe drumuri lungi de aur sa apar 
In mijlocul pamantului, spre-apus;

Voiam sa viu cu raze ca un sol, 
Dar marginea pamantului da-n gol. 
Si-acolo am ramas de-a pururi dus!

Omul

Esti 
Tatal meu! 
Te simt din tot, din toate 
Ce-n cale imi surad, infrigurate 
Vorbind cu adancimile din mine.

Esti 
Tatal meu!
Suprem si pretutindeni si-n oricare.
Cu mainile intotdeauna pline
De dimineti si de amurguri clare;
Cu mainile din care se revarsa
Gramezile de roua si de mana,
In campul gras, in valea diafana
Si pe pustia arsa.
Esti 
Tatal meu!
Suav ca o imbalsamata creaca,
Frumos cum nu e nimeni sa te-ntreaca!
Maret si de splendori atat de greu,
Ca aripa imensei fantezii
Cu care orice granita o smulg,
Pe-ntinderile 
Tale aurii
Cand prinde a se avanta,
Se clatina si-n nesfarsirea 
Ta
Se sterge ca un fulg

Sunt fiul 
Tau 
Tu singur cu-ale 
Tale:
Cu graul si cu apa si lumina,
Cu gurile aceste dulci, mereu
Mi-o spui ademenindu-ma in cale:
«Esti fiul 
Meu!».
Sunt fiul 
Tau! 
Suit din radacina
Ce freamata din 
Tine toata,
Umil si slab si pacatos si rau,
O, spre rusinea mea, sunt fiul 
Tau,
Copilul celui mai de seama 
Tata!
Tu cer, 
Tu stralucirea, 
Tu cel sfant,
Iar eu o biata dara de pamant!
O, nu 
Te-ntreb de ce sa fie-asa 
N-am dreptul caci sunt toate ale 
Tale.
Din mana 
Ta mananc, dintr-insa beau
Desi de-ar fi sa-mi spui candva: «iti iau
Aceste toate», cald as lacrima,

Dar ti-as raspunde: «Ia-le!»
O, nu 
Te-ntreb. 
Din spatiul infinit
Nu eu va fi spre mine sa 
Te-atiu!
Si pentru-atati si-atati ce-au patimit
Pe umedele timpurilor cai
Splendoarea de a fi copiii 
Tai,
Ar fi tarziu!
O, nu 
Te-ntreb! 
Stapanul, 
Tu, ai vrut
Sa fiu ce sunt; si zarile inalte
De raze si parfum le-ai scuturat
Pe trupul meu, adanc m-ai scanteia!
Ca nimeni sa ma nasc. 
Si m-am nascut
Sa sufar mai presus de celelalte
Si poala mai plecat sa 
Ti-o sarut!
Asa m-ai vrut! 
Si-apururea as sta
Cu subredul meu trup de-o zi
Tacut si-ngenuncheat sub voia 
Ta.
Tacut as suferi
Durerile marunte ce-l framant'.
Dar tot in trupu-acesta de pamant,
Mai sus de ce ma doare efemer.
In negura si-n fulgere de gand,
Mi-e sufletul!
Mai sus de biata lacrima de rand,
Spre 
Tine el se zbuciuma, gemand
Sub toata departarea dintre noi!
Deasupra-ntaranatelor nevoi
Si plin de tot adancu-mi pamantesc,
- 
Puternic si sarman -
Deslantuie in mine-un uragan.
Si uraganu-acesta-n care cresc
Si ma ridic, 
Stapane,
Ca pulberea la glezne imi ramane
Abia ca un parau;
Deslantuirea-aceasta fara frau,
Nemarginirea-aceasta de fiori
Pe-ntinderile carei,
Tu larg invaluindu-Te cu sori
Surazi in nemiscarea departarei:

Inabusirea-aceasta ce-o destind
Din tot ce-si plange-n mine oropsirea,
in care ma inalt ca sa-Ti cuprind
Genunchii si iubirea;
O, nebunia-aceasta ce se-atine
Si tremura si pururea 
Te vrea
Pe 
Tine, doar pe 
Tine;
Minunea-aceasta umeda, fierbinte,
Mereu mai sus pe luciul ei ma ia,
Dar 
Tu ramai mereu mai sus de ea
Supremule 
Parinte!
Si-n golurile ce din mine gem
Nemaistiind de unde sa 
Te chem,
in golurile-acele fara zare
Raman pierdut cu-aroma ce 
Ti-o sui;
Si respirand neantu-n care-apui
Ma legan ca o floare 

Ninge

De aseara ninge Tace tot si ninge 
C-un tremur infinit, exasperant. 
Orasu-n blocuri, a cazut ca in neant 
Sub zarea vasta de funinge.

Ceva dintr-un altar intr-un subsol, 
Ceva din moarte si ceva din vis, 
Pluteste alb, surade-nchis, in leaganul ce misca-atata gol 

Lumina dulce-n departari pietrificata 
Arunca-n fulgi un vag reflex incremenit, 
Din florile ce-n vantul toamnei au murit, 
Din clipele care-au vibrat odata 

Pe unde au plutit parfumurile 
Oceanul traganat mai larg abunda 
Si-ntr-insul mai adanc se-afunda 
Ca niste navi greoaie, drumurile.

Noi stam gramezi, ca sub pamant, departe Iar casele cu fumu-n sus, livid, 
Scurgandu-se in vid, 
Par lebede cu gatu-ntins in moarte.

Si ninge, ninge-ntruna, cu-o lumina te sovaie si dibuie mioapa Mai e putin si totul se ingroapa incet, pe nesimtite si-n surdina 

George Almosnino

Biografie George Almosnino

George Almosnino (n. 17 iulie 1936, d. 24 noiembrie 1994) a fost un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. 

A fost soţul poetei Nora Iuga şi tatăl balerinului Tiberiu Almosnino.

Este fiul Lucreţiei (născută Stoenescu) şi al lui Leon Almosnino, director la Societatea Română de Telefoane. A urmat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, absolvită în 1959. A lucrat ca muncitor zilier pe diferite şantiere arheologice, ca fierar betonist, apoi, din 1960, ca librar la Centrul de librării şi difuzare a cărţii, din 1980 devenind scriitor liber profesionist. A fost soţul poetei Nora Iuga.

Debutează în „Povestea vorbei”, supliment literar al revistei „Ramuri”, în 1966, sub pseudonimul George Aliman, şi editorial în 1971, cu volumul Laguna. A colaborat la reviste literare din ţară şi din străinătate („Podium”, „Pannonia”, „Log” din Viena, „Cahiers luxembourgeois”, „Drehpunkt” din Basel). Poemele din Laguna, conforme esteticii poetice din anii ’60-’70, propun peisaje „absurde”, pseudoalegorice, precum pictura unor Magritte sau Dali. Metaforele, numeroase, se succed fără a se articula în edificii semnificante la nivelul ansamblului.

În placheta următoare, Nisipuri mişcătoare (1979), solilocviul liric înregistrează un spor de autenticitate şi legitimitate artistică, captând vibraţiile afective în contextul unei domesticităţi blânde. Nostalgia copilăriei, melancolia îmbătrânirii, crepusculul sunt evocate prin metafore în mare parte tributare manierismului epocii, uneori preţioase, însă adesea nu lipsite de forţă. Multe dintre piesele volumului sunt de fapt poeme de dragoste, tentative de a comunica sentimentul prin notarea câte unei stări lăuntrice căreia iubirea îi este asociată, stare resuscitată prin recuzita citată aluziv şi adecvată plastic. Imaginile uşor „suprarealiste”, voit bizare, ivite dintr-un mod intelectual şi descriptiv de a reconstitui sentimentul, rămân uneori obscure.

Aceeaşi contemplare a domesticităţii prin recuzita („scara”, „boxa de la subsol”, „fereastra”) şi anecdotica oferite ca suport al meditaţiei lirice („Adu-mi aminte / curăţăm cartofi amândoi în bucătăria strâmtă / mirosea a gaz şi a ziar încins / când becurile se ardeau lorca intra în granada” etc.), definind un „foarte înzestrat reprezentant al poeziei cotidianului” (Florin Mugur), se regăsesc în Omul de la fereastră (1982). Monotonia, carenţa de coerenţă metaforică sunt compensate de calitatea universului sufletesc sugerat. În mod reţinut, nepatetic, neconvenţional şi antifilistin, transpare aici, cu o salutară ironie, o Weltanschauung clădită pe bunătate şi omenie.

Concizia şi ironia sunt în şi mai mare măsură însuşirile volumului următor (Poeme din fotoliul verde, 1984), care propune un „album de familie”, alcătuit din crochiuri delicate, „cărţi poştale”, gravuri sau acuarele nostalgice ale amintirilor din copilărie sau mai târzii. Uneori, mici scene evocate fragmentar se grupează ca elemente ale unei mitologii personale, schiţate în limitele productive ale sugestiei.

Un volum postum, Marea linişte (1995), confirmând profilul liric deja afirmat al autorului, vădeşte totodată evoluţia spre maxima concentrare, până la „poemul-propoziţie” (Roxana Sorescu), apropiat de formula haiku-ului. Volumul cuprinde patru cicluri, intitulate Arhiva actelor uitate, „aşezate fiecare sub semnul unui poem-manifest discursiv care orientează receptarea spre descifrarea sensului de bază: trecerea timpului, numărătoarea inversă, lumea răsturnată cu josul în sus” (Roxana Sorescu).

Opera literară

·         Laguna, Bucureşti, 1971;

·         Nisipuri mişcătoare, Bucureşti, 1979;

·         Omul de la fereastră, Bucureşti, 1982;

·         Poeme din fotoliul verde, Bucureşti, 1984;

·         Marea linişte, Bucureşti, 1995;

·         Marea linişte, postfaţă de Gheorghe Grigurcu, Bucureşti, 1999.

Traduceri

·         Knut Hamsun, Ultimul capitol, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Nora Iuga);

·         Barbara Bronnen, Povara, Bucureşti, 1987 (în colaborare cu Nora Iuga);

·         Dieter Wellershoff, Câştigătorul ia tot, Bucureşti, 1995 (în colaborare cu Nora Iuga).

 Prin Fereastra Sparta

lovituri egale
lesie aruncata pe trupul tau
ezitarea sexului dezgolit
in ochii lumii
viclenia spinarilor bune
balta in care zace o paine
uitata de un copil
in ora lui de gratie
doamne
moartea vesela la ora opt
musca se invarteste si bazaie
pe acest pamant
locuibil 

schimb

nopțile mele s-au facut
scoici obosite de apa

poți sa te închini departarii
unui zero de creta
sau unui calapod
pe care se trag
toate sufletele

ştiu un joc liniştit
cu copii adormiți
lânga guri de tun

ştiu un joc vechi
în care se înlocuiesc doar mâinile

cineva îmi daruie o piatra
cerând în schimb brațul meu drept 

Iluzie optică

peroanele goale
sinele ce merg in departare
se unesc in adancul ochiului
si ti-e frica de locomotiva
ce sta cuminte asteptand
semnalul de intoarcere

TEATRU/FILM 24 Noiembrie

Regizorul de film Victor Iliu (filmul "Moara cu noroc")

Biografie

Victor Iliu s-a născut la 24 noiembrie 1912, în Sibiu, România (atunci Hermannstadt, Austro-Ungaria ) și a absolvit Academia Comercială din București. Începând cu anul 1936 s-a remarcat prin publicistica despre film. Din 1941 a lucrat ca asistent operator și asistent de regie, iar între anii 1944 și 1948 a ocupat funcțiile de consilier tehnic, redactor și regizor al jurnalului de actualități, în cadrul Oficiului Național al Cinematografiei. În Rusia a urmat un stagiu de specializare la Moscova, cu marele regizor și teoretician de film Serghei Eisenstein 

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, regizorului Victor Iliu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.

A decedat la 4 septembrie 1968, în Roma, Italia.

Filmografie

·         Anul 1848 (1948)

·         Scrisoarea lui Ion Marin către Scînteia (1949)

·         În sat la noi (1951)

·         Mitrea Cocor (1952)

·         O scrisoare pierdută (1953)

·         La moara cu noroc (1955)

·         Comoara din Vadul Vechi (1964)

La moara cu noroc HQ: 

Emil Hossu, actor român de teatru și film

Biografie

Emil Hossu, nascut in 24 noiembrie 1941 in Ocna Sibiului, decedat in 25 Ianuarie 2012 in Bucuresti, ce declara presei "Sunt maramuresean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme" este actor la Teatrul Nottara, din Bucureşti. Este căsătorit cu actriţa Catrinel Dumitrescu de la acelaşi teatru, nas fiindu-le Horatiu Mihaele, sunt impreuna de peste 19 ani si au un apartament modest in centrul capitalei unde si-au amenajat o mica gradina cu flori exotice si o minuscula "cascada"de apa...

Tatal sau ce era diplomat si avea o casa, o fabrică de aţă şi maşina, pe 23 august 1945 impreuna cu toată familia a fost deportat într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate.

În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunare - Marea Neagra, s-a imbolnavit de cancer si cand actorul avea doar 17 ani si-a pierdut tatal.

(Copilăria încercată în lagărul din Germania, în timpul războiului, si pierderile suferite de familie nu i-au alterat optimismul. Era copil când tatăl său, care lucra în diplomaţie, a fost deportat în Germania. Desi avea 4 ani atunci, îsi aminteste multe lucruri. „Erau lagăre de diplomaţi, cu domiciliu forţat, cu santinelă. Sunt amintiri care au rămas vii si care au fost împrospătate de discuţiile din cercul părinţilor mei. Copilăria te face să privesti cu nedumerire ce se întâmplă, iar uneori să ţi se pară normal. Acum abia îmi dau seama cât de încercaţi au fost părinţii mei, motiv pentru care si ei, si o soră a mea au fost răpusi de aceeasi boală necruţătoare. Am rămas doar eu si o soră mai mare.")

A copilarit in Maramures, a urmat Liceul Cantemir din Bucuresti: Spre actorie a fost îndrumat de sfaturile profesorului de română, Constantin Manolescu, de la liceul Cantemir. „Îi port un respect nostalgic permanent. Mi-a dat să joc mos Tănase din Răzvan si Vidra si, probabil, impresionat de compoziţia mea, a spus: " Milule, trebuie sa faci teatru".

În acel moment s-a deschis dorinţa de a afla tot mai multe despre această lume si pentru că nu avea „origine sanatoasa”, Emil Hossu a reuşit să intre la ATF abia din a treia încercare.

Emil Hossu este un actor care a marcat multe generaţii. Cu un simţ al umorului fin şi cu o modestie rară, el ridică şi astăzi spectatorii la teatru în picioare.

Primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic.

A jucat mult în film, dar a avut si în teatru roluri importante. „Rolul care mi-a rămas foarte drag a fost Paul Bentu din , unde jucam un aviator usor răzvrătit. Sigur că foarte dragi mi-au fost si rolurile din făcute cu Geo Saizescu: Bachus, Nemesis. Teoria mea intimă este că un actor trebuie să fie un amant infidel, în sensul că mă îndrăgostesc de rolul pe care îl primesc si îl părăsesc pentru rolul următor. Trebuie să am disponibilitatea de a mă elibera. Am încercat să fac din rolurile pe care le-am primit ceea ce puteam eu, într-o anumită perioadă a vieţii biologice si profesionale. Dinainte de 1989 noi, actorii, aveam o competiţie între noi, în special pentru film si televiziune. Se dădeau probe si niciodată, tinerii din perioada respectivă nu eram în competiţie cu cei maturi, ci între noi. Eu mă bateam pe anumite roluri cu Dan Nuţu sau cu Caramitru. Actoria este o profesie de orgoliu, în sensul bun. Vrei să fii în faţă, să transmiţi ceva. Noi "ambalam" ceea ce a scris un autor, într-un mesaj artistic mult mai usor de înţeles. Mulţumesc lui Dumnezeu, am lucrat si această sansă mă face să mă uit în urmă destul de mulţumit.” 
„Înainte de 1989 nu am putut să fac pedagogie, desi am fost solicitat. Pedagogia cere multă muncă si dăruire. Îţi iei o responsabilitate însemnată în ceea ce priveste destinele unor tineri. Când am acceptat mi-am dat seama ce captivantă si benefică este munca cu tânăra generaţie. Pedagogia trebuie să ţină cont de cum îndrumi un tânăr spre o profesie care poate da crispare totală. Trebuie să-l înveţi să-si găsească starea interioară de libertate care-i permite apoi să treacă la sectorul creaţie. Nu-l înveţi cum să facă un rol, ci cum să gândească facerea de roluri. Suntem colegi cu câţiva dintre ucenicii nostri, chiar în Teatrul Nottara, si asta este o împlinire sufletească.” declara actorul.

Din 1992 au luat, datorită invitaţiei pe care le-a făcut-o bunul lor prieten Geo Saizescu, o clasă de actorie”, De atunci au avut patru promoţii în care Catrinel a fost vioara principală, pentru că ei îi place să construiască. Au făcut spectacole de absolvire, de licenţă, cu rezultate, cronici, premii foarte bune. 

2007 a fost pentru actor un an bun in care a jucat in regia sotiei sale Catrinel Dumitrescu, in premiera Teatrului Nottara, «Bătrănul», o piesă după Gorki, alături de mulţi colegi, de foşti studenţi de-ai lor, de Bebe Cotimanis, de Anca Bejenaru şi de un foarte bun actor, căruia ii prevăde un viitor strălucit, Gabriel Răuţă. 

Intre timp a mai avut o colaborare, a intrat şi el puţin pe culoarul telenovelelor, dar asta e viaţa. Drept pentru care Emil Hossu a putut fi văzut în producţia „Chiquititas”, difuzată pe un post de televiziune si recent intr-un rol episodic in "Fetele marinarului". La telenovele se lucrează intr-un timp mult mai rapid pentru ca să se accepte o igienă artistică foarte severă. Este un gen care se cere, aşa că important este să fii căt mai aproape de profesionalism si actorul Emil Hossu este cu adevarat.

Filmografie

·         Ciuta (1970) - ca dr. Micu

·         Cîntecele mării (1971) - Pavel

·         Toamna bobocilor (1975) - medicul Ovidiu Ghiculescu

·         Accident (1977) - lt. Nistor

·         Iarna bobocilor (1977) - medicul Ovidiu Ghiculescu

·         Pentru patrie (1978) - sergentul Ion Ciucă

·         Cucerirea Angliei (1982)

·         Secretul lui Bachus (1984) - ziaristul Victor Mirea - zis Balaurul

·         Zbor periculos (1984)

·         Vară sentimentală (1986)

·         Secretul lui Nemesis (1987) - ziaristul Victor Mirea - zis Balaurul

·         Totul se plătește (1987)

·         Începutul adevărului (Oglinda) (1994)

·         Punctul zero (1996)

·         Fetele Marinarului (2009)- Juan

·         Chiquititas (2007)

·         Une mère comme on n'en fait plus (1997)

·         Straniul paradis (1995)

·         Cel mai iubit dintre pamânteni (1993)

·         Liceenii în alertă (1993)

·         Balanța (1992)

·         Harababura (1990)

·         Un Studio în căutarea unei vedete (1988)

·         Să-ți vorbesc despre mine (1987)

·         Cale liberă (1986)

·         Noi, cei din linia întâi (1985) - Soldatul Munteanu

·         Eroii n-au vârstă (1984)

·         Sosesc păsările călătoare (1984)

·         Convoiul (1981)

·         Iată femeia pe care o iubesc (1981)

·         Bună seara, Irina (1980)

·         La răscrucea marilor furtuni (1980)

·         Jachetele galbene (1979) - Valeriu, regizorul filmului

·         Avaria (1978) - Duca, proiectant

·         Muntele alb (1978) - Mihai Preda, inginer geolog

·         Totul pentru fotbal (1978) - Dobre, fotbalist

·         Regăsirea (1977) - Dinu

·         Aventurile lui Babușcă (1973) - Locotenent Marinică

·         Decolarea (1971) - Paul Bentu, pilot Aviasan

·         Simpaticul domn R (1969) - Mihai, ofițer de Securitate

·         La datorie (1968)

·         Cerul începe la etajul III (1967) - Tony, subofițer german

Secretul lui Nemesis HQ: https://youtu.be/fSX4bbnKPCQ;

Decolarea 1971 film romanesc: https://youtu.be/gLUCbBgPfRw.

Marius Rizea, actor român

MARIUS RIZEA – actor, nascut in 1975, la Rm Vilcea, format la UNATC, la clasa maestrului Dem Radulescu, angajat la Teatrul National din Bucuresti, din 1998.A realizat roluri remarcate, apreciate de critica de specialitate, indragite de  marele public, gratie, in afara talentului sau remarcabil, si unui tip de comunicabilitate exceptionala cu care este inzestrat artistul, in piese de Caragiale,Shakespeare, Cehov, dar si intr-o drama moderna, cum a fost Comedie rosie, de C.Turturica care facea trimitere la trecutul nostru recent. 

Milionari la minut

SFATURI UTILE 24 Noiembrie

Ţelina (Apium gravedens) - beneficii şi proprietăţi

Cuprins

Descriere

Ţelina - Compoziţie

Ţelina - Acţiune

Ţelina - Indicaţii terapeutice

Ţelina - Precauţii şi contraindicaţii

Ţelina - În cosmetică

·         Denumire populară: ţelină, puterea bărbatului, ţelina de baltă, achiu, celer, celina, salina, selar, sindirei, talar

·         Denumire științifică: Apium gravedens

Descriere

Ţelina este o plantă medicinală şi legumicolă care poate atinge o înălţime maximă de un metru şi care îşi are originile în sudul Europei.

Planta are un rizom gros, aproape rotund, uneori denivelat.,frunzele sunt mari, penate, cu coadă foarte lungă, fiind colorate într-un verde-închis, consistent, sănătos iar  florile de ţelină sunt albe.

Din punct de vedere medicinal, utile sunt toate părţile ţelinei (frunzele, rădăcina, seminţele).

Pentru uz medicinal, din ţelină se prepară infuzie, sirop, suc de frunze, decoct şi cataplasme. De asemenea, ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale, în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit.

sus

Ţelina - Compoziţie

Principalele substanţe active importante din ţelină sunt: vitaminele A, B şi C, săruri minerale, colină, tirazină, acid glutamic, anhidridă sedanomică şi sedanolidă (compuşi specifici ţelinei)..

sus

Ţelina - Acţiune

Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv, diuretic, antiasmatic, carminativ, expectorant

sus

Ţelina - Indicaţii terapeutice

Ţelina poate fi utilizată ca adjuvant sau ca mijloc direct de tratament, în litiază renală, edeme, hidropizie, bronşite cronice, astm, albuminurie, nervozitate, sterilitate, impotenţă, hipertensiune arterială, obezitate, demineralizare, febră, ulceraţii ale pielii, degerături.
Ţelina este interesantă şi pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei.

Mai nou, ţelina este utilizată şi ca un aliment antistres, având acţiune relaxantă asupra sistemului nervos. Este foarte indicată şi în reumatism, caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină şi cozile acestor frunze).

sus

Ţelina - Precauţii şi contraindicaţii

Consumul de ţelină poate determina alergii din cauza unei substanţe fotosensibilizante din plantă numită bergapten, care poate provoca reacţii anafilactice, de aceea se recomandă introducerea unei cantităţi treptate din plantă în alimentaţie.
Tot din acest motiv   se recomandă evitarea expunerii la soare pe durata tratamentului pe bază de ţelină.

Din cauza conţinutului de hormoni naturali, femeile însărcinate trebuie să consume cu precauţie ţelină.

sus

Ţelina - În cosmetică

Ţelina poate fi un real aliat al podoabei capilare, în special dacă vă confruntaţi cu căderea părului. Astfel, se poate folosi o infuzie din frunze de ţelină la clătirea părului pentru întărirea rădăcinii firului de păr.

De asemenea, se pot realiza măşti faciale din suc proaspăt de ţelină, care are efect cicatrizant, detoxifiant şi revitalizant pentru orice tip de ten.

În plus, sucul de ţelină poate ameliora acneea, tenurle iritate sau ridate, redându-le naturaleţea şi supleţea.

GÂNDURI PESTE TIMP 24 Noiembrie